ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămână adv.] – În + de⁴ + mână.

îndemână [At: VARLAAM, C. II, 84 / V: ande~, ~dăm~ / E: în + de + mână] 1 av Alături. 2 av (Îlav) La ~ Accesibil. 3-4 av (Îal) Ușor (de folosit sau) de obținut. 5 av (Îal) În imediata apropiere. 6 av (Îlpp) La ~na cuiva La dispoziția cuiva. 7 av Comod. 8 av Ușor. 9 av (Înv; îe) A-i face cuiva ~ A-i ușura munca. 10 av Favorabil. 11 av Potrivit. 12 av Bine. 13 av (Îe) A nu-i fi cuiva ~ A nu se simți în largul său. 14 av (înv; îe) A da (sau a sta) ~ A se ivi o ocazie favorabilă. 15 a (Mol) Prielnic. 16 sf (Înv) Favoare. 17 sf (Înv) Prilej favorabil. 18 sf (Înv) Ajutor. 19 sf (Înv) Îndemânare (8). 20 sf (Înv) Nepotrivire. 21 sf (Înv) Indispoziție. 22 sf (Înv) Slăbiciune.

ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ La îndemână sau (loc. prep.) la îndemâna cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămână adv.] – În + de⁴ + mână.

ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor; comod; lesnicios. ◊ La ~ la dispoziție; accesibil. /în + de + mână

îndemână f. 1. în mână: să-ți ții paloșul îndemână ISP.; 2. la dispozițiune: nu am cartea la îndemână; 3. fig. comod: vremea este îndemână, prilejul favoritor NEGR. [Lat. INDU MANU].

îndămăna v vz îndemâna

îndămâna v vz îndemâna

îndămână av, sf vz îndemână

îndemăna v vz îndemâna

îndemâna [At: CANTEMIR, HR. 342 / V: ~dămăna, ~dăm~, ~măna / Pzi: ~nez / E: îndemână] (Înv) 1 vt A facilita. 2 vt A ajuta. 3 vt A încuraja. 4-5 vtr A (se) împrumuta. 6 vri A avea încredere în cineva Si: a se bizui. 7 vr A se ivi o ocazie. 8 vr A fi în stare să facă un anumit lucru. 9 vr (Nob) A se pune pe lucru.

ÎNDĂMÎNĂ adv. v. îndemînă.

ÎNDEMÎNA, îndemînez, vb. I. Refl. (Învechit) A fi în stare să facă un lucru, a putea face, a-i fi cuiva îndemînă să facă; a se înlesni. [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.

ÎNDEMÎNĂ adv. (Mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a se afla», «a avea») Ușor, comod, bine. Nu-i era îndemînă în camera asta. BART, E. 347. Mie nu-mi vine îndemînă să scriu decît acasă la mine. VLAHUȚĂ, O. A. 443. ◊ Loc. adv. La (regional de) îndemînă sau (loc. prep.) la îndemîna (cuiva) = accesibil, în imediată apropiere, ușor de folosit, de obținut, de întrebuințat; la dispoziție. Tineretul de astăzi are la îndemînă atîta literatură bună, încît își poate potoli în voie setea cititului. SADOVEANU, E. 47. Moș Gheorghe se gîndește la fericirea oamenilor de prin satele apropiate, că au stuf la îndemînă pentru acoperitul caselor și pește din belșug. SP. POPESCU, M. G. 36. Se puse fata și-și adună tot ce biata putu cu degrabă, oleacă de merinde, niște hăinuțe și vreo doi bani ce avea de-ndemînă. RETEGANUL, P. V. 68. – Formă gramaticală: (în loc. prep.) îndemîna. – Variantă: îndămînă (HOGAȘ, M. N. 167, CREANGĂ, A. 26, NEGRUZZI, S. I 116) adv.

A ÎNDEMÂNA îndemân tranz. A veni în ajutor cuiva. /Din îndemână

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC.

îndămînă, V. îndemînă.

îndemănéz și -înéz, a -á v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-.

îndemînă și îndămînă adv. (în, de și mînă). A avea îndemînă (rar) saŭ (maĭ des) la îndemînă, a avea ceva la dispozițiune, lîngă mînă, gata de apucat (banĭ, arme, cărțĭ). A-țĭ fi îndemînă, a te simți bine la trup orĭ la suflet. S. f., pl. ĭ. Vechĭ. Ocaziune, îndatorire. – Vechĭ scris și preîndemînă saŭ prindemînă: vreme prindemînă, vreme potrivită, favorabilă.

îndemână (la ~) loc. adv.

!îndemână (la ~) loc. adv.

îndemână adv.

îndemână.

îndemâna¹ (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndemânez, 3 se îndemânează; conj. prez. 1 sg. să mă îndemânez, 3 să se îndemâneze; imper. 2 sg. afirm. îndemânează-te; ger. îndemânându-mă

îndemâna² (la ~) loc. prep.

!îndemâna² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemânează

*îndemâna¹ (la ~) loc. prep.

îndemâna vb., ind. prez. 1 sg. îndemân, 3 sg. și pl. îndemânează

la îndemână loc. adv.

îndemînă adv. – 1. Care poate fi ușor obținut, accesibil. – 2. Comod, ușor, lesnicios. – 3. Oportun, potrivit, prielnic. – 4. (S. f., înv.) Favoare, hatîr. De la mînă, comp. cu în- și de, cf. amînă. Der. neîndemînă, adv. (greu accesibil; s. f., înv., dificultate, descumpănire); îndemînos, adj. (accesibil, ușor); îndemîna, vb. (a netezi calea, a face posibil; a ușura, a înlesni; a ajuta, a sprijini; a împrumuta); îndemînatic, adj. (iscusit; comod; favorabil); neîndemînatic, adj. (lipsit de dibăcie, greoi).

ÎNDEMÂNĂ adv. v. comod.

ÎNDEMÂNA vb. v. ajuta, ajutora, ocroti, proteja, sprijini, susține.

îndemîna vb. v. AJUTA. AJUTORA. OCROTI. PROTEJA. SPRIJINI. SUSȚINE.

ÎNDEMÎNĂ adv. comod, lesne, ușor. (Îi e mai ~ să meargă cu trenul.)

îndemấnă, adv. v. îndămână.

îndămână, (îndemână), adv. – De ajutor, de sprijin: „Și eu-s slabă și bătrână / Și n-am fată de-ndemână” (Papahagi, 1925: 226). – Din în- + de + mână (Scriban, DER, DEX, MDA).