ÎNDEMÎNĂ adv. (Mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a se afla», «a avea») Ușor, comod, bine. Nu-i era îndemînă în camera asta. BART, E. 347. Mie nu-mi vine îndemînă să scriu decît acasă la mine. VLAHUȚĂ, O. A. 443. ◊ Loc. adv. La (regional de) îndemînă sau (loc. prep.) la îndemîna (cuiva) = accesibil, în imediată apropiere, ușor de folosit, de obținut, de întrebuințat; la dispoziție. Tineretul de astăzi are la îndemînă atîta literatură bună, încît își poate potoli în voie setea cititului. SADOVEANU, E. 47. Moș Gheorghe se gîndește la fericirea oamenilor de prin satele apropiate, că au stuf la îndemînă pentru acoperitul caselor și pește din belșug. SP. POPESCU, M. G. 36. Se puse fata și-și adună tot ce biata putu cu degrabă, oleacă de merinde, niște hăinuțe și vreo doi bani ce avea de-ndemînă. RETEGANUL, P. V. 68. – Formă gramaticală: (în loc. prep.) îndemîna. – Variantă: îndămînă (HOGAȘ, M. N. 167, CREANGĂ, A. 26, NEGRUZZI, S. I 116) adv.