2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDELETNICÍRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesie; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici.

îndeletnicire sf [At: DOSOFTEI. V. S. II. 60/2 V: (înv) ~lepn~ / Pl: ~ri / E: îndeletnici] 1 Ocupație. 2 Profesie. 3 Muncă. 4 Preocupare. 5 (Înv) Tăcere.

ÎNDELETNICÍRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesiune; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici.

ÎNDELETNICÍRE, îndeletniciri, s. f. 1. Meserie, profesiune; ocupație, treabă. O stradă din mahalaua ta purta numele îndeletnicirii lor: strada Birjarilor. PAS, Z. I 223. Am avut îndeletniciri însemnate cu măritul meu stăpîn. SADOVEANU, Z. C. 278. Fana, ca soră mai mică și fără altă îndeletnicire, era datoare să se ocupe de casă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 185. 2. Preocupare, grijă. Astă femeie, pe buzele căreia stă tipărit surîsul și a căreia îndeletnicire e numai să placă. NEGRUZZI, S. I 323.

ÎNDELETNICÍRÉ ~i f. Activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă cineva; ocupație; treabă. /v. a se îndeletnici

îndeletnicíre f. Ocupațiune, întrebuințare a timpuluĭ.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

îndeletnici [At: CORESI, EV. 133/39 / V: (înv) ~lepn~, îndeletni, ~tica, ~ca / Pzi: ~cesc / E: cf îndelete] 1 vr A se ocupa cu ceva. 2 vr (Pgn) A munci. 3 vr A dezvolta o activitate într-o direcție oarecare. 4 vta (Nob) A înlesni.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se ocupa cu ceva, a executa o muncă în mod continuu, a-și petrece vremea cu ceva. Se îndeletnicește în orele libere cu vînătoarea. SADOVEANU, O. VI 384. Cînd nu păștea caprele și n-avea prilej ca să cînte... atunci se îndeletnicea cu plimbarea prin cămările palatului. POPESCU, B. IV 43. N-am avut vreme pentru asemenea lucru, cu care numai în ceasuri slobode este cuiva iertat a se îndeletnici. NEGRUZZI, S. II 169. – Variantă: deletnicí (La TDRG) vb. IV.

A SE ÎNDELETNICÍ mă ~ésc intranz. A-și petrece timpul de muncă sau cel liber; a se ocupa. ~ cu gospodăria. /în + sl. deletnic

îndeletnicí v. a lucra pe îndelete, a se ocupa (sârguitor) cu ceva. [Dial. deletnic, laborios = slav. DĬALATELĬNĬNŬ, muncitor].

îndeletnicésc (mă) v. refl. (d. deletnic). Mă ocup: a te îndeletnici cu plugăria. Vechĭ. A te îndeletnici să facĭ ceva, a fi dispus să, a te grăbi să. – Vechĭ și -epnicesc și deletnicesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndeletnicíre s. f., g.-d. art. îndeletnicírii; pl. îndeletnicíri

îndeletnicíre s. f., g.-d. art. îndeletnicírii; pl. îndeletnicíri

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 se îndeletniceáscă

îndeletnicí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. îndeletnicésc, imperf. 3 sg. îndeletniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndeletniceáscă

arată toate definițiile

Intrare: îndeletnicire
îndeletnicire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndeletnicire
  • ‑ndeletnicire
  • îndeletnicirea
  • ‑ndeletnicirea
plural
  • îndeletniciri
  • ‑ndeletniciri
  • îndeletnicirile
  • ‑ndeletnicirile
genitiv-dativ singular
  • îndeletniciri
  • ‑ndeletniciri
  • îndeletnicirii
  • ‑ndeletnicirii
plural
  • îndeletniciri
  • ‑ndeletniciri
  • îndeletnicirilor
  • ‑ndeletnicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: îndeletnici
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndeletnici
  • ‑ndeletnici
  • îndeletnicire
  • ‑ndeletnicire
  • îndeletnicit
  • ‑ndeletnicit
  • îndeletnicitu‑
  • ‑ndeletnicitu‑
  • îndeletnicind
  • ‑ndeletnicind
  • îndeletnicindu‑
  • ‑ndeletnicindu‑
singular plural
  • îndeletnicește
  • ‑ndeletnicește
  • îndeletniciți
  • ‑ndeletniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndeletnicesc
  • ‑ndeletnicesc
(să)
  • îndeletnicesc
  • ‑ndeletnicesc
  • îndeletniceam
  • ‑ndeletniceam
  • îndeletnicii
  • ‑ndeletnicii
  • îndeletnicisem
  • ‑ndeletnicisem
a II-a (tu)
  • îndeletnicești
  • ‑ndeletnicești
(să)
  • îndeletnicești
  • ‑ndeletnicești
  • îndeletniceai
  • ‑ndeletniceai
  • îndeletniciși
  • ‑ndeletniciși
  • îndeletniciseși
  • ‑ndeletniciseși
a III-a (el, ea)
  • îndeletnicește
  • ‑ndeletnicește
(să)
  • îndeletnicească
  • ‑ndeletnicească
  • îndeletnicea
  • ‑ndeletnicea
  • îndeletnici
  • ‑ndeletnici
  • îndeletnicise
  • ‑ndeletnicise
plural I (noi)
  • îndeletnicim
  • ‑ndeletnicim
(să)
  • îndeletnicim
  • ‑ndeletnicim
  • îndeletniceam
  • ‑ndeletniceam
  • îndeletnicirăm
  • ‑ndeletnicirăm
  • îndeletniciserăm
  • ‑ndeletniciserăm
  • îndeletnicisem
  • ‑ndeletnicisem
a II-a (voi)
  • îndeletniciți
  • ‑ndeletniciți
(să)
  • îndeletniciți
  • ‑ndeletniciți
  • îndeletniceați
  • ‑ndeletniceați
  • îndeletnicirăți
  • ‑ndeletnicirăți
  • îndeletniciserăți
  • ‑ndeletniciserăți
  • îndeletniciseți
  • ‑ndeletniciseți
a III-a (ei, ele)
  • îndeletnicesc
  • ‑ndeletnicesc
(să)
  • îndeletnicească
  • ‑ndeletnicească
  • îndeletniceau
  • ‑ndeletniceau
  • îndeletnici
  • ‑ndeletnici
  • îndeletniciseră
  • ‑ndeletniciseră
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deletnici
  • deletnicire
  • deletnicit
  • deletnicitu‑
  • deletnicind
  • deletnicindu‑
singular plural
  • deletnicește
  • deletniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deletnicesc
(să)
  • deletnicesc
  • deletniceam
  • deletnicii
  • deletnicisem
a II-a (tu)
  • deletnicești
(să)
  • deletnicești
  • deletniceai
  • deletniciși
  • deletniciseși
a III-a (el, ea)
  • deletnicește
(să)
  • deletnicească
  • deletnicea
  • deletnici
  • deletnicise
plural I (noi)
  • deletnicim
(să)
  • deletnicim
  • deletniceam
  • deletnicirăm
  • deletniciserăm
  • deletnicisem
a II-a (voi)
  • deletniciți
(să)
  • deletniciți
  • deletniceați
  • deletnicirăți
  • deletniciserăți
  • deletniciseți
a III-a (ei, ele)
  • deletnicesc
(să)
  • deletnicească
  • deletniceau
  • deletnici
  • deletniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndeletnicire

  • exemple
    • O stradă din mahalaua ta purta numele îndeletnicirii lor: strada Birjarilor. PAS, Z. I 223.
      surse: DLRLC
    • Am avut îndeletniciri însemnate cu măritul meu stăpîn. SADOVEANU, Z. C. 278.
      surse: DLRLC
    • Fana, ca soră mai mică și fără altă îndeletnicire, era datoare să se ocupe de casă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 185.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Astă femeie, pe buzele căreia stă tipărit surîsul și a căreia îndeletnicire e numai să placă. NEGRUZZI, S. I 323.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îndeletnici
    surse: DEX '98 DEX '09

îndeletnici îndeletnicire deletnici

  • 1. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ocupa attach_file 3 exemple
    exemple
    • Se îndeletnicește în orele libere cu vînătoarea. SADOVEANU, O. VI 384.
      surse: DLRLC
    • Cînd nu păștea caprele și n-avea prilej ca să cînte... atunci se îndeletnicea cu plimbarea prin cămările palatului. POPESCU, B. IV 43.
      surse: DLRLC
    • N-am avut vreme pentru asemenea lucru, cu care numai în ceasuri slobode este cuiva iertat a se îndeletnici. NEGRUZZI, S. II 169.
      surse: DLRLC

etimologie: