5 intrări

school Articole pe această temă:

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCURCÁT1 s. n. Faptul de a (se) încurca.V. încurca.

ÎNCURCÁT1 s. n. Faptul de a (se) încurca.V. încurca.

ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

încurcat1 sn [At: TEODORESCU, P. P. 351 / Pl: ~uri / E: încurca] 1-18 Încurcare (1-18).

încurcat2, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. III, 237 / Pl: ~ați, ~e / E: încurca] 1 (D. fire, ață, etc.) Amestecat și înnodat cu alte fire Si: încâlcit2 (1). 2 (D. drumuri) Greu de găsit. 3 (D. urme) Neclar. 4 (D. acțiuni, idei) Greu de urmărit. 5 Neclar. 6 (Îe) A lăsa ceva ~ sau a o lăsa ~ă A lăsa o problemă nelămurită. 7 (Îae) A renunța la rezolvarea unei probleme. 8 (D. oameni) Care nu știe cum să se comporte, ce atitudine să adopte, din cauza emoției, a confuziei, a surprizei, etc. Si: jenat, stânjenit, stingherit. 9 (Fig) Tulburat. 10 (Fig) Nesigur. 11 Implicat într-o situație dificilă din care nu se poate ieși. 12 (Fig) Prins în mrejele cuiva.

ÎNCURCÁT, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață, păr etc.) Încîlcit, amestecat. Comandantul Onofrei, cel cu plete încurcate... Se zbătea, ca-n ceasul morții. COȘBUC, P. I 328. Și-mi porți coadă pieptănată, Cu beteală încurcată. SEVASTOS, N. 163. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit, de urmărit; întortocheat. V-ați depărtat de mahalaua voastră și v-ați pomenit mai spre centru, pe străzi încurcate, cu case mari. PAS, Z. I 73. Drumurile... erau puțin cunoscute și foarte încurcate. CREANGĂ, P. 184. De urat am mai ura, Dar ne temem c-a-nsera, Și-s cărările-ncurcate. ALECSANDRI, P. P. 103. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc. în curs de desfășurare) Greu de urmărit, confuz, complicat, neclar. Studentul începu să vorbească pe nerăsuflate, povestind o istorie încurcată. DUMITRIU, V. L. 78. Treburile astea încurcate au să mă albească, au să mă înnebunească. DEMETRIUS, C. 19. Acțiunea e încurcată, șovăielnică, lipsită de logică. GHEREA, ST. CR. II 280. O poveste lungă și-ncurcată. EMINESCU, N. 67. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa un lucru nelămurit, a nu se mai ocupa de o chestiune neclară; a se lăsa păgubaș. Măria-ta, vorbim și noi. – Ei, las-o încurcată! COȘBUC, P. I 196. [Controversa] să o lăsăm și de astă dată încurcată. ODOBESCU, S. III 68. 2. (Despre oameni) Stingherit, jenat, tulburat. Jandarmul încurcat și strein... nu știa ce să facă. C. PETRESCU, C. V. 36. Filip se văzu încurcat, nu se așteptase la asta. SAHIA, N. 32. Evident, nu m-am îndoit de trupe, zise Baloleanu, puțin încurcat. REBREANU, R. II 227. Cu tot planul făcut în grabă, se simțea cam încurcat, neștiind cum să înceapă, pentru ca să ajungă la țintă. BART, E. 270.

ÎNCURCÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCURCA și A SE ÎNCURCA. 2) (despre drumuri, străzi etc.) Care are multe cotituri, întorsături. 3) și adverbial (despre idei, acțiuni etc.) Care este greu de înțeles, de urmărit. Poveste ~tă. 4) (despre persoane și despre manifestările lor) Care nu se simte liber în acțiuni. /v. a (se) încurca

ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri) Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

încurca [At: CORESI, EV. 327/28 / Pzi: încurc / E: pbl ml *incolicare] 1-2 vtr (D. fire, ață etc.) A (se) încâlci cu noduri care nu se pot descurca ușor. 3 vt (Pop) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 4-5 vtr A (se) rătăci. 6 vt A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire. 7 vt A stingheri pe cineva la mers. 8 vr A se împiedica din mers. 9 vt A opri de la o acțiune. 10 vr (Îe) A i se ~ zilele cuiva sau a ~ lumea A fi inutil. 11 vt (Îae) A stânjeni pe cei din jur. 12 vr (Fam; îe) A i se ~ cuiva limba (în gură) A i se împletici limba din cauza beției, a unei emoții etc. 13 smi (Îc) ~că-lume Om care nu este bun de nimic și nu lasă nici pe alții să- și vadă de treburi. 14-15 vtr (A face pe cineva să-și piardă sau) a-și pierde firul ideilor Si: a (se) zăpăci. 16-17 vtr (Îe) Se ~că lucrurile sau ițele A (se) produce o situație complicată, confuză. 18 vt (Îe) A ~ vorba A vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. 19 vt (Îae) A da răspunsuri evazive. 20 vt (Pop; îe) A o ~ A duce o viață chinuită. 21 vt (D. animale; îae) A trăi. 22 vt (Fam; îae) A avea necazuri, neplăceri. 23 vt (Îae) A crea intenționat o situație ambiguă, confuză. 24 vt (Îae) A face un lucru de mântuială. 25 vt (Îae) A nu fi clar în ceea ce spune. 26 vt (Îae) A intra într-o încurcătură. 27-28 vtr (Fig) A (se) prinde în mreje. 29 vr A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși decât cu greutate. 30 vr (Fig) A pierde vremea. 31 vr A întârzia pe la petreceri. 32 vt (înv) A unelti. 33 vr (Îe) Nu se ~că Nu se lasă. 34 vr (Îae) Nu glumește. 35 vr (Îae) Nu-și pierde vremea. 36 vr (Fig; îe) A i se ~ (cuiva) potecile A da de belea. 37 vt (Îe) A ~ cuvinte A îngăima cuvinte, a bolborosi din cauza uimirii. 38 vt (Îae) A minți.

îngurga [At: DA ms / Pzi: îngurg / E: nct] (Reg) 1 vr A se asocia. 2 vrr (Îe) Se ~gă două străiți goale Se spune când doi săraci se căsătoresc. 3 vr A avea o relație de dragoste cu cineva. 4 vr A se încurca într-o afacere. 5-6 vt A încurca (pe cineva sau) afacerile cuiva. 7 vt A face ceva de mântuială. 8 vt A face ceva provizoriu. 9 vt A înșira cuvinte fără înțeles. 10 vt A ocoli adevărul. 11 vr A se încăiera.

ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. invar. = om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde șirul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la fire, ață de cusut etc.) A amesteca fără voie astfel încît să nu se mai poată desface ușor; a încîlci. A încurcat ața.Expr. A (sau, refl., i se) încurca ițele (cuiva) v. iță. 2. (Cu privire la drumuri, cărări, urme etc.) A amesteca astfel încît să nu se mai poată desluși, a schimba mereu (direcția). Iepurele fricos și vulpea vicleană, cari, fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Și le-ncurc cărările, Tot cu dezmierdările. TEODORESCU, P. P. 148. ◊ (Refl., în expr.) A i se încurca (cuiva) potecile = a i se înfunda, a o păți. 3. (Popular, cu privire la fînețe sau recolte) A călca în picioare, a strivi, a împrăștia. Florile Mi le-ai călcat... Livezi Verzi Mi-ai încurcat. TEODORESCU, P. P. 582. Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele. id. ib. 627. II. 1. Tranz. A stingheri la mers (pe cineva), a îngreuia mersul (cuiva). Urși, poteci ascunse, vulpi viclene N-au să mă-ncurce. BENIUC, A. R. 22. O luă repede spre port. Copiii cu pasul lor mărunt o încurcau. BART, E. 317. ♦ Refl. A se împiedica din mers; a se rătăci. S-au încurcat în niște găteje. SBIERA, P. 297. Și ne tot coborîm noi... cu mare greutate pe niște povîrnișuri primejdioase, și ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. De măceși Se încurca, Mărăcini Îl înțepa. TEODORESCU, P. P. 508. 2. Tranz. A opri de la o acțiune, a stînjeni. Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să te încurc. REBREANU, R. I 256. Au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin romînii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? COȘBUC, P. II 49. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stînjeni activitatea celor prezenți, a stingheri (pe cineva). Da de ce stați în picioare, măi creștini, și încurcați locul de nici nu mai poate să se miște lumea?... Așezați-vă la masă. REBREANU, R. I 193. Altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. De nu știi juca, Vremea n-o mai încurca! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură. E încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă firul ideilor; a zăpăci, a ului, a ameți. N-ai grijă-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat. ALECSANDRI, T. II 137. Pentru ce încurci și amețești pe băieți? NEGRUZZI, S. I 9. ◊ Fig. Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la circiumă. REBREANU, R. I 237. ◊ Expr. A o încurca = a amesteca (intenționat) lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situație confuză; a face un lucru de mîntuială, pentru a da impresia că este făcut; a o scoate la capăt cu greu. A încurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. Băiatul încurcă vorba. ȘEZ. II 153. ♦ Refl. A-și pierde șirul ideilor, a se poticni în lucru. A se încurca la citit. A se încurca în socoteli. A se încurca în răspunsuri.Expr. A (se) încurca lucrurile = a (se) crea o situație complicată, din care cu greu mai poate ieși cineva. Na, na, că se încurcă lucrurile. PAS, Z. I 88. A i se încurca (cuiva) limba v. limbă. 4. Tranz. A prinde (pe cineva) în mreje, a acapara (pe cineva). Chirițoaia... te leagă și te-ncurcă. ALECSANDRI, T. 76. ♦ Refl. A fi prins în mreje, a fi acaparat (de cineva). Se încurcă așa de bine, încît se trezi însurat. NEGRUZZI, S. I 310. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși. Se încurcă în războaie în care e învins. NEGRUZZI, S. I 276. 5. Refl. A pierde vremea, a întîrzia, a zăbovi; a se așeza la băutură sau (mai rar) la joc. Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni, fiindcă «s-a-ncurcat cu alții!». CARAGIALE, O. II 218. Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea. CREANGĂ, A. 110. ♦ (Numai în forma negativă) A face un lucru de bună calitate, a duce ceva la bun sfîrșit, a lucra intens la ceva. Îmbujorat la față, muncea – nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125. Viu eu într-o dimineață c-un articol la care muncisem două zile... da-l scrisesem, nu mă-ncurcasem. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. Bună calea, Ivane... Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299.

ÎNCURCĂ-LÚME s. m. invar. Om care încurcă pe alții, care nu e bun de nimic; om zăpăcit.

A SE ÎNCURCÁ mă încúrc intranz. 1) (despre fire, ață, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface ușor; a se încâlci. Ițele s-au ~t.A i ~ potecile a o păți rău. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se împiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rătăci. 4) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încâlci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se zăpăci. 6) A nimeri într-o situație nedorită. 7) A fi pus în mreje. ◊ ~ în datorii a avea prea multe datorii bănești. /<lat. incolicare

A ÎNCURCÁ încúrc tranz. 1) A face să se încurce; a încâlci. ~ firele.~ vorba a vorbi confuz (ascunzând ceva). A o ~ rău a nimeri la strâmtoare. ~ ițele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încâlci. 3) (persoane) A împiedica, sustrăgând atenția; a încâlci. ~ lumea. /<lat. incolicare

încurcá v. 1. a pune în dezordine, a aduce confuziune: a încurca o afacere; 2. a amesteca laolaltă: s’au încurcat ițele; 3. fig. a-și pierde firul ideilor: o încurcă rău; 4. a se împiedeca în drum: bolovanii de cari se încurca. [Lat. INCULCARE, fig. a încurca].

încurcă-lumea m. cel ce încurcă lucrurile: prinse a întreba pe încurcă-lumea ISP.

încúrc, a v. tr. (lat. *currĭcare, a astupa drumu pin care, ca a încărca, d. carrĭcare. Cp. și cu cîrcală și cu ung. kurkálni, a scotoci, maĭ ales că există și var. încurcălesc). Pun în dezordine, amestec: a încurca o afacere. Încîlcesc, amestec: a încurca ața, ițele. A încurca lumea, a împedeca pe alțiĭ de la lucru: acest leneș nu face nimica, ci numaĭ încurcă lumea. A încurca lucrurile, a face dezordine acolo unde era ordine. A o încurca, a înșira niște cuvinte ca să scuzĭ ceva greŭ de scuzat saŭ ca să salvezĭ aparența. V. refl. Perd șiru vorbeĭ, nu găsesc cuvinte de scuză, nu pot ĭeși la capăt: mă încurc în vorbă, în socotelĭ. Mă încîlcesc, mă amestec: ața s’a încurcat. Se încurcă ițele, afacerea se complică. A te încurca cu ceva, a te apuca de o afacere: vulturu nu se încurcă cu muștele (saŭ prinzînd muște saŭ cu prinsu muștelor).

încúrcă-lume m., pl. tot așa. Om care încurcă lumea, strică afacerile: un încurcă-lume, niște încurcă-lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: încurcat (adj.)
încurcat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încurcat
  • ‑ncurcat
  • încurcatul
  • încurcatu‑
  • ‑ncurcatul
  • ‑ncurcatu‑
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcata
  • ‑ncurcata
plural
  • încurcați
  • ‑ncurcați
  • încurcații
  • ‑ncurcații
  • încurcate
  • ‑ncurcate
  • încurcatele
  • ‑ncurcatele
genitiv-dativ singular
  • încurcat
  • ‑ncurcat
  • încurcatului
  • ‑ncurcatului
  • încurcate
  • ‑ncurcate
  • încurcatei
  • ‑ncurcatei
plural
  • încurcați
  • ‑ncurcați
  • încurcaților
  • ‑ncurcaților
  • încurcate
  • ‑ncurcate
  • încurcatelor
  • ‑ncurcatelor
vocativ singular
plural
Intrare: încurcat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încurcat
  • ‑ncurcat
  • încurcatul
  • încurcatu‑
  • ‑ncurcatul
  • ‑ncurcatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • încurcat
  • ‑ncurcat
  • încurcatului
  • ‑ncurcatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: încurca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcare
  • ‑ncurcare
  • încurcat
  • ‑ncurcat
  • încurcatu‑
  • ‑ncurcatu‑
  • încurcând
  • ‑ncurcând
  • încurcându‑
  • ‑ncurcându‑
singular plural
  • încurcă
  • ‑ncurcă
  • încurcați
  • ‑ncurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încurc
  • ‑ncurc
(să)
  • încurc
  • ‑ncurc
  • încurcam
  • ‑ncurcam
  • încurcai
  • ‑ncurcai
  • încurcasem
  • ‑ncurcasem
a II-a (tu)
  • încurci
  • ‑ncurci
(să)
  • încurci
  • ‑ncurci
  • încurcai
  • ‑ncurcai
  • încurcași
  • ‑ncurcași
  • încurcaseși
  • ‑ncurcaseși
a III-a (el, ea)
  • încurcă
  • ‑ncurcă
(să)
  • încurce
  • ‑ncurce
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcă
  • ‑ncurcă
  • încurcase
  • ‑ncurcase
plural I (noi)
  • încurcăm
  • ‑ncurcăm
(să)
  • încurcăm
  • ‑ncurcăm
  • încurcam
  • ‑ncurcam
  • încurcarăm
  • ‑ncurcarăm
  • încurcaserăm
  • ‑ncurcaserăm
  • încurcasem
  • ‑ncurcasem
a II-a (voi)
  • încurcați
  • ‑ncurcați
(să)
  • încurcați
  • ‑ncurcați
  • încurcați
  • ‑ncurcați
  • încurcarăți
  • ‑ncurcarăți
  • încurcaserăți
  • ‑ncurcaserăți
  • încurcaseți
  • ‑ncurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • încurcă
  • ‑ncurcă
(să)
  • încurce
  • ‑ncurce
  • încurcau
  • ‑ncurcau
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcaseră
  • ‑ncurcaseră
Intrare: încurcă-lume (s.f.)
încurcă-lume2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
plural
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
genitiv-dativ singular
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
plural
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
vocativ singular
plural
Intrare: încurcă-lume (s.m.)
încurcă-lume1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
plural
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
genitiv-dativ singular
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
plural
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
  • încurcă-lume
  • ‑ncurcă-lume
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încurcat (adj.)

  • 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: încâlcit attach_file 2 exemple
    exemple
    • Comandantul Onofrei, cel cu plete încurcate... Se zbătea, ca-n ceasul morții. COȘBUC, P. I 328.
      surse: DLRLC
    • Și-mi porți coadă pieptănată, Cu beteală încurcată. SEVASTOS, N. 163.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre drumuri) Greu de găsit.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: întortocheat attach_file 3 exemple
    exemple
    • V-ați depărtat de mahalaua voastră și v-ați pomenit mai spre centru, pe străzi încurcate, cu case mari. PAS, Z. I 73.
      surse: DLRLC
    • Drumurile... erau puțin cunoscute și foarte încurcate. CREANGĂ, P. 184.
      surse: DLRLC
    • De urat am mai ura, Dar ne temem c-a-nsera, Și-s cărările-ncurcate. ALECSANDRI, P. P. 103.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit.
    exemple
    • Studentul începu să vorbească pe nerăsuflate, povestind o istorie încurcată. DUMITRIU, V. L. 78.
      surse: DLRLC
    • Treburile astea încurcate au să mă albească, au să mă înnebunească. DEMETRIUS, C. 19.
      surse: DLRLC
    • Acțiunea e încurcată, șovăielnică, lipsită de logică. GHEREA, ST. CR. II 280.
      surse: DLRLC
    • O poveste lungă și-ncurcată. EMINESCU, N. 67.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Măria-ta, vorbim și noi. – Ei, las-o încurcată! COȘBUC, P. I 196.
        surse: DLRLC
      • [Controversa] să o lăsăm și de astă dată încurcată. ODOBESCU, S. III 68.
        surse: DLRLC
  • 4. (Despre persoane și despre manifestările lor) Care nu se simte liber în acțiuni.
    exemple
    • Jandarmul încurcat și strein... nu știa ce să facă. C. PETRESCU, C. V. 36.
      surse: DLRLC
    • Filip se văzu încurcat, nu se așteptase la asta. SAHIA, N. 32.
      surse: DLRLC
    • Evident, nu m-am îndoit de trupe, zise Baloleanu, puțin încurcat. REBREANU, R. II 227.
      surse: DLRLC
    • Cu tot planul făcut în grabă, se simțea cam încurcat, neștiind cum să înceapă, pentru ca să ajungă la țintă. BART, E. 270.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încurca
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

încurcat (s.n.)

  • 1. Faptul de a (se) încurca.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: încurcare

etimologie:

  • vezi încurca
    surse: DEX '98 DEX '09

încurca încurcare

  • 1. tranzitiv A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încâlci antonime: descurca attach_file un exemplu
    exemple
    • A încurcat ața.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A (sau, reflexiv, i se) încurca ițele (1.1.) (cuiva).
      surse: DLRLC
    • 1.2. popular A călca în picioare fânețele, semănăturile.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: strivi împrăștia attach_file 2 exemple
      exemple
      • Florile Mi le-ai călcat... Livezi Verzi Mi-ai încurcat. TEODORESCU, P. P. 582.
        surse: DLRLC
      • Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele. TEODORESCU, P. P. 627.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Iepurele fricos și vulpea vicleană, cari, fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41.
      surse: DLRLC
    • Și le-ncurc cărările, Tot cu dezmierdările. TEODORESCU, P. P. 148.
      surse: DLRLC
    • 2.1. reflexiv tranzitiv A (se) rătăci.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: rătăci
      • 2.1.1. expresie A i se încurca (cuiva) potecile = a i se înfunda, a o păți.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: stingheri îngreuna antonime: ajuta attach_file 2 exemple
    exemple
    • Urși, poteci ascunse, vulpi viclene N-au să mă-ncurce. BENIUC, A. R. 22.
      surse: DLRLC
    • O luă repede spre port. Copiii cu pasul lor mărunt o încurcau. BART, E. 317.
      surse: DLRLC
    • 3.1. reflexiv A se împiedica din mers.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rătăci împiedica attach_file 4 exemple
      exemple
      • S-au încurcat în niște găteje. SBIERA, P. 297.
        surse: DLRLC
      • Și ne tot coborîm noi... cu mare greutate pe niște povîrnișuri primejdioase, și ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30.
        surse: DLRLC
      • De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9.
        surse: DLRLC
      • De măceși Se încurca, Mărăcini Îl înțepa. TEODORESCU, P. P. 508.
        surse: DLRLC
    • 3.2. A opri de la o acțiune.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: opri stânjeni attach_file 2 exemple
      exemple
      • Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să te încurc. REBREANU, R. I 256.
        surse: DLRLC
      • Au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin romînii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? COȘBUC, P. II 49.
        surse: DLRLC
      • 3.2.1. expresie A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: stingheri stânjeni attach_file 3 exemple
        exemple
        • Da de ce stați în picioare, măi creștini, și încurcați locul de nici nu mai poate să se miște lumea?... Așezați-vă la masă. REBREANU, R. I 193.
          surse: DLRLC
        • Altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216.
          surse: DLRLC
        • De nu știi juca, Vremea n-o mai încurca! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419.
          surse: DLRLC
      • 3.2.2. expresie reflexiv familiar A i se încurca limba (1.23.) = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.).
        surse: DEX '09 DLRLC
      • 3.2.3. expresie A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură.
        exemple
        • E încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69.
          surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv reflexiv A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci; a (se) poticni în lucru.
    exemple
    • N-ai grijă-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat. ALECSANDRI, T. II 137.
      surse: DLRLC
    • Pentru ce încurci și amețești pe băieți? NEGRUZZI, S. I 9.
      surse: DLRLC
    • figurat Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la circiumă. REBREANU, R. I 237.
      surse: DLRLC
    • A se încurca la citit. A se încurca în socoteli. A se încurca în răspunsuri.
      surse: DLRLC
    • 4.1. expresie (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Na, na, că se încurcă lucrurile. PAS, Z. I 88.
        surse: DLRLC
    • 4.2. expresie tranzitiv A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Băiatul încurcă vorba. ȘEZ. II 153.
        surse: DLRLC
    • 4.3. expresie tranzitiv A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • 5. tranzitiv reflexiv figurat A (se) prinde în mreje.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acapara attach_file 2 exemple
    exemple
    • Chirițoaia... te leagă și te-ncurcă. ALECSANDRI, T. 76.
      surse: DLRLC
    • Se încurcă așa de bine, încît se trezi însurat. NEGRUZZI, S. I 310.
      surse: DLRLC
    • 5.1. reflexiv A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Se încurcă în războaie în care e învins. NEGRUZZI, S. I 276.
        surse: DLRLC
  • 6. reflexiv figurat A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).
    exemple
    • Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni, fiindcă «s-a-ncurcat cu alții!». CARAGIALE, O. II 218.
      surse: DLRLC
    • Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea. CREANGĂ, A. 110.
      surse: DLRLC
    • 6.1. (Numai în forma negativă) A face un lucru de bună calitate, a duce ceva la bun sfârșit, a lucra intens la ceva.
      exemple
      • Îmbujorat la față, muncea – nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125.
        surse: DLRLC
      • Viu eu într-o dimineață c-un articol la care muncisem două zile... da-l scrisesem, nu mă-ncurcasem. VLAHUȚĂ, O. A. III 23.
        surse: DLRLC
      • Bună calea, Ivane... Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299.
        surse: DLRLC
    • 6.2. reflexiv familiar A avea relații extraconjugale cu cineva.
      surse: DEX '09

etimologie:

încurcă-lume

  • 1. familiar Om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: