ÎNCURCĂ-LUME s. m. invar. Om care încurcă pe alții, care nu e bun de nimic; om zăpăcit.

încúrcă-lume m., pl. tot așa. Om care încurcă lumea, strică afacerile: un încurcă-lume, niște încurcă-lume.

ÎNCURCA, încurc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri) Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

ÎNCURCA (-curc) vb. tr. și refl. 1 A (se) amesteca între ele fire, etc., astfel încît să nu se mai poată desface ușor: mi-a încurcat ața, sfoara; ghemul nu se desfășura nici nu se încurca (ISP.); Ⓕ ~ ițele, a produce o confuziune, o neorînduială în planurile cuiva: dracul, care n’avea altă treabă decît să încurce ițele în lume, își amestecă și astă dată codița (GN.) ¶ 2 A (se) amesteca într’o mulțime, într’o îngrămădire de lucruri, fără a o mai putea scoate ușor la capăt: își încurase vaca în carele domnești (DLVR.); te-ai încurat în socoteli, măi băiete (CRG.) ¶ 3 A (se) băga, a (se) vîrî, a (se) amesteca într’o afacere, etc.: ce te încurci în negoțul acesta numai cu atîția bani?, a (se) ~ în datorii; se încură în războaie în care e învins (NEGR.) ¶ 4 A se ~ cu o fată, cu o femeie, a avea relațiuni de dragoste, a trăi (căsătorit sau necăsătorit) cu o femeie: se încurase c’o femeie măritată și o despărțise de bărbat (D.-ZAMF.); el mă lasă de mă încurc cu o fată cheltuitoare (ALECS.) ¶ 5 A (se) produce o neorînduială, a face să nu mai fie simplu, limpede, lămurit: ~ o afacere, o chestiune, socotelile, vorba ¶ 6 A face să-și piarză firul ideilor, să nu știe ce să răspundă: pentru ce încurci și ametești pe băieți? (NEGR.); a o ~, a) a nu răspunde drept, a nu se exprima lămurit, pe înțelesul tuturor: o tot încurcă și ei (cărturarii) cum pot (ISP.); b) a lucra, a face ceva bine rău, cum poate: liturghia, cum, cum, o încurca el, dară cînd venea la citirea evangheliei, se slujea de asemenea tertipuri (ISP.); a se ~, a vorbi fără înțeles, a bîlbîi, a nu da răspunsuri drepte: se cam încurcase el la unele întrebări (VLAH.) ¶ 7 A sta în cale, a pune piedici, greutăți: decît să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi de-o parte (CRG.) ¶ 8 A se împletici: i se încurcă limba (după prînz), a cam băut ¶ 9 A rămînea pe undeva, oprit de o afacere, de o petrecere, etc.: Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea (CRG.) ¶ 10 A și pierde vremea, a se codi, a nu lucra: bea, nu se încurcă; cînd vrea ceva, vrea, nu se încurcă (DLVR.): fata nu se încurca, ci torcea cîte un ciur plin de fuse (CRG.).

ÎNCURCA, încurc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. invar. = om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde șirul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

încurcă-lumea m. cel ce încurcă lucrurile: prinse a întreba pe încurcă-lumea ISP.

!încurcă-lume (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui încurcă-lume; pl. încurcă-lume

încurcă-lume (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încurcă-lume; pl. încurcă-lume

încurcă-lume s. m. și f. invar.