dexonline

info

2 intrări

27 de definiții

din care

explicative DEX (16)
ortografice DOOM (5)
sinonime (4)
antonime (2)

Explicative DEX

ÎNCRIMINAT, -Ă adj. v. incriminat.

INCRIMINA, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încrimina vb. I] – Din fr. incriminer.

INCRIMINAT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminat, -ă adj.] – V. incrimina.

ÎNCRIMINA vb. I v. incrimina.

incrimina [At: MACEDONSKI, O. I, 267 / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incriminer, it incriminare] 1 vt A acuza pe cineva de săvârșirea unei crime. 2 vt (Pgn) A acuza. 3 vr A se învinovăți unul pe altul. 4 vt (Jur) A stabili prin lege că o anumită categorie de fapte constituie infracțiune și se pedepsește ca atare Si: a pedepsi, a penaliza, a sancționa.

incriminat, ~ă [At: DA / V: în~ / Pl: ~ați, ~e / E: incrimina] 1-2 smf, a (Persoană) care este acuzată de crimă. 3-4 smf, a (Persoană) care este învinuită de ceva. 5 a Care a dat naștere la o învinuire. 6 a Care este pedepsit de lege. 7 a Penalizat.

încrimina v vz incrimina

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- link permalink

INCRIMINA, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încrimina vb. I] – Din fr. incriminer.

INCRIMINA, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrimin.

INCRIMINAT, -Ă, incriminați, -te, adj. (Despre persoane) Învinuit, acuzat de ceva. ♦ (Mai ales despre faptele și manifestările oamenilor) Care este pedepsit de lege; care a dat naștere la o imputare, la o învinuire. Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/5.

INCRIMINA vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INCRIMINA vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

A INCRIMINA ~ez tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer

sursa: NODEX (2002)
adăugată de siveco
acțiuni
- link permalink

INCRIMINAT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este acuzat de o crimă. /v. a incrimina

sursa: NODEX (2002)
adăugată de siveco
acțiuni
- link permalink

incriminà v. a acuza de o crimă.

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.

Ortografice DOOM

incrimina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. incriminez, 3 incriminează; conj. prez. 1 sg. să incriminez, 3 să incrimineze

sursa: DOOM 3 (2021)
adăugată de gall
acțiuni
- link permalink

incrimina (a ~) vb., ind. prez. 3 incriminează

incrimina vb., ind. prez. 1 sg. incriminez, 3 sg. și pl. incriminează

incrimina

incriminez.

Sinonime

INCRIMINA vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.

INCRIMINAT s., adj. v. acuzat, inculpat, împricinat, învinovățit, învinuit, pârât.

incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.

incriminat s., adj. v. ACUZAT. INCULPAT. ÎMPRICINAT. ÎNVINOVĂȚIT. ÎNVINUIT. PÎRÎT.

Antonime

A se incrimina ≠ a se justifica

A incrimina ≠ a dezvinovăți

Intrare: incrimina

incrimina¹ (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv

verb (VT201) Surse flexiune: DOR		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) incrimina	incriminare	incriminat incriminatu‑	incriminând incriminându‑	singular	plural
		(a) incrimina	incriminare	incriminat incriminatu‑	incriminând incriminându‑	incriminează	incriminați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	incriminez	(să) incriminez	incriminam	incriminai	incriminasem
	a II-a (tu)	incriminezi	(să) incriminezi	incriminai	incriminași	incriminaseși
	a III-a (el, ea)	incriminează	(să) incrimineze	incrimina	incrimină	incriminase
plural	I (noi)	incriminăm	(să) incriminăm	incriminam	incriminarăm	incriminaserăm incriminasem
	a II-a (voi)	incriminați	(să) incriminați	incriminați	incriminarăți	incriminaserăți incriminaseți
	a III-a (ei, ele)	incriminează	(să) incrimineze	incriminau	incriminară	incriminaseră

încrimina verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv

verb (VT201)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) încrimina ‑ncrimina	încriminare ‑ncriminare	încriminat ‑ncriminat încriminatu‑ ‑ncriminatu‑	încriminând ‑ncriminând încriminându‑ ‑ncriminându‑	singular	plural
		(a) încrimina ‑ncrimina	încriminare ‑ncriminare	încriminat ‑ncriminat încriminatu‑ ‑ncriminatu‑	încriminând ‑ncriminând încriminându‑ ‑ncriminându‑	încriminează ‑ncriminează	încriminați ‑ncriminați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	încriminez ‑ncriminez	(să) încriminez ‑ncriminez	încriminam ‑ncriminam	încriminai ‑ncriminai	încriminasem ‑ncriminasem
	a II-a (tu)	încriminezi ‑ncriminezi	(să) încriminezi ‑ncriminezi	încriminai ‑ncriminai	încriminași ‑ncriminași	încriminaseși ‑ncriminaseși
	a III-a (el, ea)	încriminează ‑ncriminează	(să) încrimineze ‑ncrimineze	încrimina ‑ncrimina	încrimină ‑ncrimină	încriminase ‑ncriminase
plural	I (noi)	încriminăm ‑ncriminăm	(să) încriminăm ‑ncriminăm	încriminam ‑ncriminam	încriminarăm ‑ncriminarăm	încriminaserăm ‑ncriminaserăm încriminasem ‑ncriminasem
	a II-a (voi)	încriminați ‑ncriminați	(să) încriminați ‑ncriminați	încriminați ‑ncriminați	încriminarăți ‑ncriminarăți	încriminaserăți ‑ncriminaserăți încriminaseți ‑ncriminaseți
	a III-a (ei, ele)	încriminează ‑ncriminează	(să) încrimineze ‑ncrimineze	încriminau ‑ncriminau	încriminară ‑ncriminară	încriminaseră ‑ncriminaseră

incrimina² (1 -n) verb grupa I conjugarea I tranzitiv

verb (VT2) Surse flexiune: DN		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) incrimina	incriminare	incriminat incriminatu‑	incriminând incriminându‑	singular	plural
		(a) incrimina	incriminare	incriminat incriminatu‑	incriminând incriminându‑	incrimină	incriminați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	incrimin	(să) incrimin	incriminam	incriminai	incriminasem
	a II-a (tu)	incrimini	(să) incrimini	incriminai	incriminași	incriminaseși
	a III-a (el, ea)	incrimină	(să) incrimine	incrimina	incrimină	incriminase
plural	I (noi)	incriminăm	(să) incriminăm	incriminam	incriminarăm	incriminaserăm incriminasem
	a II-a (voi)	incriminați	(să) incriminați	incriminați	incriminarăți	incriminaserăți incriminaseți
	a III-a (ei, ele)	incrimină	(să) incrimine	incriminau	incriminară	incriminaseră

arată variantele

Intrare: incriminat

incriminat adjectiv

adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR		masculin		feminin
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	incriminat	incriminatul incriminatu‑	incriminată	incriminata
nominativ-acuzativ	plural	incriminați	incriminații	incriminate	incriminatele
genitiv-dativ	singular	incriminat	incriminatului	incriminate	incriminatei
genitiv-dativ	plural	incriminați	incriminaților	incriminate	incriminatelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

încriminat adjectiv

adjectiv (A2)		masculin		feminin
adjectiv (A2)		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	încriminat ‑ncriminat	încriminatul încriminatu‑ ‑ncriminatul ‑ncriminatu‑	încriminată ‑ncriminată	încriminata ‑ncriminata
nominativ-acuzativ	plural	încriminați ‑ncriminați	încriminații ‑ncriminații	încriminate ‑ncriminate	încriminatele ‑ncriminatele
genitiv-dativ	singular	încriminat ‑ncriminat	încriminatului ‑ncriminatului	încriminate ‑ncriminate	încriminatei ‑ncriminatei
genitiv-dativ	plural	încriminați ‑ncriminați	încriminaților ‑ncriminaților	încriminate ‑ncriminate	încriminatelor ‑ncriminatelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

arată variantele

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

info

Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.

arată:

sensuri secundare

expresii

exemple

surse

incrimina, incriminezverb

1. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime. DEX '09 DLRLC DN
- 1.1. prin generalizare Acuza, inculpa, învinovăți, învinui. DEX '09 DLRLC DN
  
  sinonime: acuza inculpa învinovăți învinui antonime: dezvinovăți justifica

etimologie:

limba franceză incriminer DEX '09 DEX '98 DN

incriminat, incriminatăadjectiv

1. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege. DEX '09 DEX '98 DLRLC

sinonime: acuzat învinuit
- format_quote Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/5. DLRLC
- 1.1. (și) substantivat Persoană învinuită de o crimă. DEX '09 DEX '98
  
  sinonime: inculpat pârât împricinat

etimologie:

vezi incrimina DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.