18 definiții pentru înțelept, înțeleaptă înțelept


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înțelept1 sn [At: PSALT. SCH. 526 / Pl: ~uri / E: ml intellectus] (Îvr) 1 Intelect. 2 Inteligență.

înțelept2, ~eaptă [At: COD. VOR. 73/11 / V: ~țăl~ / Pl: ~pți, ~e / E: ml intellectus, -a, -um] 1-6 smf, a (Persoană) care este înzestrată cu înțelepciune (2-4). 7 a Inteligent. 8 a (Îvr) Cunoscător al unui lucru. 9 a Prevăzător. 10 a Cumpătat. 11 a (Înv; d. fete și femei) Virgină. 12 a (Înv) Sănătos la minte. 13-14 sm Filozof (antic). 15 a (D. înfățișare, atitudini) Care exprimă înțelepciune. 16 a Izvorât din înțelepciune.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu înțelepciune (1), cu o capacitate superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, pe baza cunoașterii și a experienței; cuminte. Peste ce profesor înțelept și iscusit a dat! CREANGĂ, A. 18. Pune-mă de om cuminte, Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n piept! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ (Substantivat) Rostise pe «deocamdată» ăsta, tărăgănîndu-l ca un înțelept. GALAN, B. I 221. (Cu pronunțare regională) O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gîndiri, ochii suri boltiți adînc... îi da arătarea unui înțălept din vechime. EMINESCU, N. 52. Un înțălept... trebuie a îndrepta greșalile altora. DRĂGHICI, R. 13. ♦ (Despre mintea, înfățișarea, acțiunile sau manifestările omului) Care exprimă înțelepciune; plin de înțelepciune, izvorît din înțelepciune, datorit înțelepciunii. Azi de mine poate au nevoie, Suflete, acum fii înțelept! BENIUC, V. 41. [Neculce] în marginile limbii simple și înțelepte, a adunat în cronica lui comori de frumuseți artistice. SADOVEANU, E. 12. Ruben își netezi încet barba și o adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă și înțeleaptă. EMINESCU, N. 55. Cumpăna gîndirii ai cumpănit-o drept, Croind pe limba veche al tău sfat înțelept. BELDICEANU, P. 134. 2. Prevăzător, chibzuit. Omul înțelept își cumpără iarna car și vara sanie.Cred că ea e mai înțeleaptă ca tine și nu va cere despărțirea! REBREANU, R. I 233. ◊ (Adverbial) Socotise totuși că e mai înțelept să înlăture orice prilej de neplăceri neprevăzute. STĂNOIU, C. I. 77.

ÎNȚELÉPT2 ~eáptă (~épți, ~épte) 1) (despre persoane) Care înțelege și judecă drept; care are judecată sănătoasă; cuminte. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este bine gândit; făcut cu socoteală; chibzuit. /<lat. intellectus

ÎNȚELÉPT1 ~ți m. Persoană înzestrată cu capacitatea de a pătrunde esența legilor fundamentale ale naturii și ale societății; cugetător; gânditor. /<lat. intellectus

înțelept a. 1. care vorbește sau lucrează cu minte; 2. rezervat în purtare, în apucături; 3. inspirat de înțelepciune: o reflecțiune înțeleaptă. ║ m. cel ce e înțelept: moartea nu surprinde pe înțelept; cei șapte înțelepți, nume dat la 7 filozofi greci din secolul VI a. Cr. (Thales din Milet, Solon, Bias, etc.). [Lat. INTELLECTUS].

înțelépt, -eáptă adj., pl. epțĭ, epte (lat. intĕllĕctus, part. d. intĕllégere, a înțelege). Inteligent, deștept: un țăran înțelept. Cult, învățat, priceput: Egipteniĭ eraŭ înțelepțĭ. Prudent, care se conduce bine în vĭață: un bătrîn înțelept. Înțelegător, dócil, cuminte: un copil înțelept. Care are caracteru înțelepcĭuniĭ, înțelepțesc, de înțelept: răspuns înțelept. Subst. Savant, filosof: ceĭ șapte înțelepțĭ aĭ vechiĭ Greciĭ (Talete din Milet, Pitac, Biante, Cleobul, Misone, Chilone și Solone).

Natan m. 1. profet trimis de D-zeu lui David spre a-i imputa omorul lui Uria; 2. (înțeleptul), titlul unei tragedii celebre de Lessing.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. sg. înțeleáptă, pl. înțelépte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȚELÉPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mândru, preamândru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gânditor. (Cei șapte ~ți ai lumii antice.) 3. adj. v. chibzuit. 4. adj. v. judicios. 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~eaptă.) 6. adv. v. chibzuit.

ÎNȚELEPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mîndru, preamîndru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gînditor. (Cei șapte ~ ai lumii antice.) 3. adj. chibzuit, cuminte, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 4. adj. bun, chibzuit, folositor, gîndit, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.) 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~.) 6. adv. chibzuit, cuminte, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.)

Înțelept ≠ neghiob, nerod, prost, prostălău, prostănac, tont


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (lat. intellectus) adj., s. m. 1. Adj. Înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit. 2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦ Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din sec. 7-6 î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.

DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.

IAROSLAV CEL ÎNȚELEPT, mare cneaz al Kievului (1016-1018 și 1018-1054). I-a înfrânt pe pecenegi și lituani, întărind astfel hotarele de S și de V ale statului. S-a luptat cu fratele său, împărțind statul (1026), dar, ulterior, l-a reunificat (1036). În 1051, l-a înscăunat pe Ilarion, primul mitropolit rus. A stabilit legături dinastice cu multe case domnitoare europene. În timpul său a fost întocmită culegerea de legi „Russkaia pravda”.

Intrare: înțelept, înțeleaptă
înțelept adjectiv
adjectiv (A34)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțelept
  • ‑nțelept
  • înțeleptul
  • înțeleptu‑
  • ‑nțeleptul
  • ‑nțeleptu‑
  • înțeleaptă
  • ‑nțeleaptă
  • înțeleapta
  • ‑nțeleapta
plural
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepții
  • ‑nțelepții
  • înțelepte
  • ‑nțelepte
  • înțeleptele
  • ‑nțeleptele
genitiv-dativ singular
  • înțelept
  • ‑nțelept
  • înțeleptului
  • ‑nțeleptului
  • înțelepte
  • ‑nțelepte
  • înțeleptei
  • ‑nțeleptei
plural
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepților
  • ‑nțelepților
  • înțelepte
  • ‑nțelepte
  • înțeleptelor
  • ‑nțeleptelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înțelept, înțeleaptă înțelept

  • 1. adesea substantivat Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cuminte deștept 5 exemple
    exemple
    • Peste ce profesor înțelept și iscusit a dat! CREANGĂ, A. 18.
      surse: DLRLC
    • Pune-mă de om cuminte, Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n piept! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307.
      surse: DLRLC
    • Rostise pe «deocamdată» ăsta, tărăgănîndu-l ca un înțelept. GALAN, B. I 221.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gîndiri, ochii suri boltiți adînc... îi da arătarea unui înțălept din vechime. EMINESCU, N. 52.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Un înțălept... trebuie a îndrepta greșalile altora. DRĂGHICI, R. 13.
      surse: DLRLC
    • 1.2. (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Azi de mine poate au nevoie, Suflete, acum fii înțelept! BENIUC, V. 41.
        surse: DLRLC
      • [Neculce] în marginile limbii simple și înțelepte, a adunat în cronica lui comori de frumuseți artistice. SADOVEANU, E. 12.
        surse: DLRLC
      • Ruben își netezi încet barba și o adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă și înțeleaptă. EMINESCU, N. 55.
        surse: DLRLC
      • Cumpăna gîndirii ai cumpănit-o drept, Croind pe limba veche al tău sfat înțelept. BELDICEANU, P. 134.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Omul înțelept își cumpără iarna car și vara sanie.
      surse: DLRLC
    • Cred că ea e mai înțeleaptă ca tine și nu va cere despărțirea! REBREANU, R. I 233.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Socotise totuși că e mai înțelept să înlăture orice prilej de neplăceri neprevăzute. STĂNOIU, C. I. 77.
      surse: DLRLC

etimologie: