înăduși [At: HOGAȘ, H. 33 / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năduși] 1-3 vitr (Reg) A (se) năduși. 4 vr (D. foc) A mocni.

ÎNĂDUȘÍ vb. IV v. năduși.

A ÎNĂDUȘÍ înăduș tranz. 1) A face să se înădușe. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (carne, legume) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări) A împiedica să izbucnească sau să se dezvolte (prin violență); a reprima. ~ o răscoală. 5) A face să nu se mai producă. ~ un sunet. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna. /în + a năduși

A SE ÎNĂDUȘÍ mă înăduș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer, a aerului impur, a căldurii); a se sufoca. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năduși

năduși [At: PRAV. 85 / Pzi: ~șesc / E: bg надуша] 1 vi (Fșa) A secreta prin pori o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare urinei Si: a asuda, a transpira. 2 vt (Îvp) A sufoca. 3 vr A muri prin sufocare. 4 vt (Reg) A bate pe înfundate. 5 vt (Înv; fig) A asupri. 6 vr (Îvr; fig) A se dezgusta. 7 vt A regreta. 8 vr A se căi.

NĂDUȘÍ, nắduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înădușí vb. IV.

ÎNNĂDUȘÍ vb. IV. v. năduși.

A NĂDUȘÍ ~ésc pop. 1. tranz. v. A ÎNĂDUȘI. 2. intranz. A secreta sudoare; a asuda; a transpira. /<bulg. naduša

A SE NĂDUȘÍ mă ~ésc pop. v. A SE ÎNĂDUȘI. /<bulg. naduša

nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].

înắduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a -í v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.

nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

înădușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înădușeáscă

înăduși (conj. înădușească)

nădușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușésc, imperf. 3 sg. nădușeá; conj. prez. 3 să nădușeáscă

nădușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușésc, imperf. 3 sg. nădușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nădușeáscă

năduși (conj. nădușească)