îmboldire sf [At: CONACHI, P. 6 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmboldi] 1 Împungere a unui animal cu bățul pentru a-l îndemna la mers, la tras Si: (înv) îmboldeală (1), îmbolditură (1). 2 Împungere cu coarnele sau cu un obiect ascuțit Si: (înv) îmboldeală (2), îmbolditură (2). 3 (Fig) Stimul. 4 Lovire ușoară cu coatele Si: (pop) ghiontire, îmbrâncire, (înv) îmboldeală (4), îmbolditură (4).

ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; îndemn, stimul, imbold. Visul fraged [al iubirii]... E a vieții îmboldire, e avîntul către zbor Al oricărui suflet tînăr tresărind de-ntîiul dor. DAVILA, V. V. 82. Biruit de dragostea neînfrînată a singurătății, îmi șterg urma dintre oameni și mă mistui, subt îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii. HOGAȘ, M. N. 63.

îmboldire f. 1. acțiunea de a îmboldi; 2. fig. îndemn, impulsiune.

îmboldíre f. Acțiunea de a îmboldi. Fig. Impuls, stimul.

îmboldi [At: (a. 1747) GCR II, 41/20 / S și: (înv) înb~ / Pzi: ~desc / E: în- + boldi] 1 vt A împunge un animal cu bățul spre a-l îndemna la mers, la tras Si: (reg) a boldi (1). 2 vt A împunge cu coarnele sau cu un obiect ascuțit. 3 vt (Fig) A îndemna pe cineva la o acțiune Si: a stimula, (pfm) a ațâța. 4-5 vtrr A (se) lovi ușor cu coatele Si: (pop) a (se) ghionti, a (se) îmbrânci.

ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.

ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.

ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la animale) A împunge, a înțepa spre a îndemna la mers, la tras. Elefanți mînați de cornacii ce-i... îmboldesc. ODOBESCU, S. III 110. Să-mboldim cel boușor. TEODORESCU, P. P. 156. ◊ Fig. Îl îmboldea bănuiala că trebuie să fie cît de cît adevăr în zvoana asta nebună. POPA, V. 207. Afară mă-mboldea frica, În casă nu mi-e nimica! TEODORESCU, P. P. 641. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane) A îndemna, a ațîța, a stimula, a împinge la o acțiune. Mă-mboldeai adesea-n vremuri să vreau slavă și mărire! Eu nu le voiam, că-n mine nu-ncăpea decît iubire. DAVILA, V. V. 92. 3. Refl. reciproc. (Cu privire la persoane) A se îmbrînci, a se lovi cu coatele, a-și da ghionturi sau brînci. O gloată adîncă, îndesată... împingîndu-se, îmboldindu-se, strivindu-se unii într-alții. BĂLCESCU, O. II 125.

A ÎMBOLDÍ ~ésc tranz. 1) (animale) A impune (lovindu-l) să pornească din loc sau să meargă mai repede. 2) (persoane) A lovi ușor (pentru a semnaliza ceva); a ghionti. 3) fig. (persoane) A face să acționeze dând un imbold; a îndemna; a impulsiona. /în + bold

A SE ÎMBOLDÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (cu cineva); a se ghionti. /în + bold

instigați(un)e f. îmboldire.

îmboldì v. 1. a împinge vitele cu boldul; 2. fig. a îndemna, a excita: nevoia îmboldește lenea.

îmboldésc v. tr. (d. bold. V. ghĭont și înghĭoldesc. Cp. cu stimulez). Împing cu boldu (beldia, varga). Fig. Îndemn, stimulez: l-am îmboldit să se ducă.

îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri

îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri

îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă

îmboldí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmboldeáscă

îmboldi (dar: imbold)

îmboldesc, -deam 1 imp.