îmbălsămire sf vz îmbălsămare

ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămi vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.

îmbălsăma vt [At: MACEDONSKI, O. I, 20 / S și: (înv) înb~ / V: (rar; cscj) ~mi / Pzi: ~mez, (înv) ~mesc, 3 ~mează / E: în- + balsam] 1 (Med) A impregna țesuturile unui cadavru cu anumite substanțe chimice introduse prin artere pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția Si: (rar) a bălsăma (1). 2 (P 3; d. flori, parfumuri) A umple aerul cu miros plăcut și pătrunzător Si: a bălsăma (2), a înmiresma, a miresma, a parfuma.

îmbălsămare sf [At: DEX / S și: (înv) înb- / V: (rar) ~mire / Pl: ~mări / E: îmbălsăma] 1 (Med) Impregnare a țesuturilor unui cadavru cu anumite substanțe chimice introduse prin artere pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția Si: (rar) bălsămare (1). 2 Umplere a aerului cu miros plăcut (și pătrunzător) de flori, parfum etc. Si: înmiresmare, miresmare, parfumare.

îmbălsămi v vz îmbălsăma

bălsămá vb. I. tr. (înv.) A îmbălsăma. • prez. ind. -ez. și bălsămí vb. IV. /balsam + -a.

bălsămí vb. IV. v. bălsăma.

*BĂLSĂMA (-ămez...) *BĂLSĂMI (-ămesc...) – ÎMBĂLSĂMA.

ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A umple, a impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A impregna țesuturile unui cadavru cu anumite substanțe chimice (introduse prin artere) pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămi vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.

BALSAMA vb. I v. îmbălsăma.

BĂLSĂMA vb. I v. îmbălsăma.

BĂLSĂMI vb. IV v. îmbălsăma.

ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales despre flori) A parfuma, a înmiresma aerul. Florile rare îmbălsămau aerul cu miresmele lor puternice, împrospătate peste noapte. ANGHEL-IOSIF, C. L. 10. 2. A îmbiba, a impregna un cadavru cu substanțe care au proprietatea de a împiedica sau a întîrzia putrefacția. – Variante: balsama, bălsăma (NEGRUZZI, S. II 156) vb. I, bălsămi (BĂLCESCU, O. II 267), îmbălsămi (MACEDONSKI, O. II 267) vb. IV.

ÎMBĂLSĂMARE, îmbălsămări, s. f. Îmbibare, impregnare a unui cadavru cu substanțe care au proprietatea de a împiedica sau a întîrzia putrefacția.

BALSAMA vb. I. v. îmbălsăma.

BĂLSĂMA vb. I. v. îmbălsăma.

BĂLSĂMI vb. IV. v. îmbălsăma.

A ÎMBĂLSĂMA ~ez tranz. 1) (spații) A umple cu miros plăcut; a înmiresma; a parfuma. 2) (cadavre) A îmbiba cu balsam (pentru a preveni sau a întârzia putrezirea). /în + balsam

îmbălsămà v. 1. a umplea un cadavru cu aromate spre a-1 împiedica de a putrezi; 2. a răspândi un miros plăcut: florile îmbălsămează aerul.

îmbalsaméz și îmbălsăméz v. tr. (d. balsam; it. imbalsamare, fr. embaumer). Umplu un cadavru cu substanțe aromatice ca să nu putrezească. Parfumez: florile îmbalsamează aeru. – Astăzĭ nu se maĭ îmbalsamează morțiĭ scoțîndu-li-se intestinele, ca în vechime, ci se injectează în vine niște substanțe care împedecă putrezirea, și de aceĭa e maĭ exact a zice a injecta.

îmbălsăméz, V. îmbalsamez.

îmbălsăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbălsămez, 3 îmbălsămează; conj. prez. 1 sg. să îmbălsămez, 3 să îmbălsămeze

îmbălsămare s. f., g.-d. art. îmbălsămării; pl. îmbălsămări

îmbălsăma (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămează

îmbălsămare s. f., g.-d. art. îmbălsămării; pl. îmbălsămări

îmbălsăma vb., ind. prez. 1 sg. îmbălsămez, 3 sg. și pl. îmbălsămează

îmbălsămare s, f., g.-d. art. îmbălsămării; pl. îmbălsămări

îmbălsămez.

ÎMBĂLSĂMA vb. v. înmiresma.

ÎMBĂLSĂMARE s. v. înmiresmare.

ÎMBĂLSĂMA vb. a înmiresma, a parfuma, (pop.) a miresma, (reg.) a sfinți. (Florile ~ aerul.)

ÎMBĂLSĂMARE s. înmiresmare, parfumare, (pop.) miresmare.

îmbălsăma, îmbălsămez v. t. (intl.) a omorî, a ucide.