îmbălsămat, ~ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 24 / V: (rar) ~mit² / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbălsăma] 1 (Med; d. cadavre) Care este impregnat cu anumite substanțe pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția Si: (rar) bălsămat². 2 (D. flori, parfumuri) Care răspândește un miros plăcut (și pătrunzător) Si: înmiresmat, miresmat, parfumat. 3 În care s-a răspândit un miros plăcut, plin de miresme Si: înmiresmat, miresmat, parfumat.

ÎMBĂLSĂMAT, -Ă, îmbălsămați, -te, adj. 1. Care răspîndește un miros foarte plăcut; în care s-a răspîndit un miros foarte plăcut; parfumat, înmiresmat. Prăvălii îmbălsămate de cafea nu crudă, verde și tare, ci prăjită, uleioasă, grasă sau rîșnită, cu mireasma tare și îmbătătoare. DUMITRIU, N. 265. Deschise ferestrele și aerul proaspăt, îmbălsămat al primăverii năvăli în odaie. AGÎRBICEANU, S. P. 101. Cred că saltelele biblice ale regelui Solomon nu erau nici mai moi, nici mai mirositoare decît așternutul meu de iarbă îmbălsămată și cosită din ajun. HOGAȘ, M. N. 70. 2. (Despre cadavre) Îmbibat, impregnat cu substanțe care împiedică sau întîrzie putrefacția. – Variante: îmbălsămit, -ă (MACEDONSKI, O. I 64), balsamat, -ă, bălsămit, -ă (ODOBESCU, S. III 202, ALEXANDRESCU, M. 77) adj.

îmbălsămat a. 1. umplut cu aromate (spre a nu putrezi): corp îmbălsămat; 2. fig. frumos mirositor: raiul cu grădini îmbălsămate EM.

ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămi vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.

îmbălsăma vt [At: MACEDONSKI, O. I, 20 / S și: (înv) înb~ / V: (rar; cscj) ~mi / Pzi: ~mez, (înv) ~mesc, 3 ~mează / E: în- + balsam] 1 (Med) A impregna țesuturile unui cadavru cu anumite substanțe chimice introduse prin artere pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția Si: (rar) a bălsăma (1). 2 (P 3; d. flori, parfumuri) A umple aerul cu miros plăcut și pătrunzător Si: a bălsăma (2), a înmiresma, a miresma, a parfuma.

îmbălsămi v vz îmbălsăma

îmbălsămit², ~ă a vz îmbălsămat²

îmbălsămit¹ sn vz îmbălsămat¹

bălsămá vb. I. tr. (înv.) A îmbălsăma. • prez. ind. -ez. și bălsămí vb. IV. /balsam + -a.

bălsămát, -ă adj. (înv.) Îmbălsămat. • pl. -ți, -te. și bălsămít, -ă adj. /v. bălsăma.

bălsămí vb. IV. v. bălsăma.

bălsămít, -ă adj. v. bălsămat.

*BĂLSĂMA (-ămez...) *BĂLSĂMI (-ămesc...) – ÎMBĂLSĂMA.

ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A umple, a impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A impregna țesuturile unui cadavru cu anumite substanțe chimice (introduse prin artere) pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămi vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.

BALSAMA vb. I v. îmbălsăma.

BALSAMAT, -Ă adj. v. îmbălsămat.

BĂLSĂMA vb. I v. îmbălsăma.

BĂLSĂMI vb. IV v. îmbălsăma.

ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales despre flori) A parfuma, a înmiresma aerul. Florile rare îmbălsămau aerul cu miresmele lor puternice, împrospătate peste noapte. ANGHEL-IOSIF, C. L. 10. 2. A îmbiba, a impregna un cadavru cu substanțe care au proprietatea de a împiedica sau a întîrzia putrefacția. – Variante: balsama, bălsăma (NEGRUZZI, S. II 156) vb. I, bălsămi (BĂLCESCU, O. II 267), îmbălsămi (MACEDONSKI, O. II 267) vb. IV.

BALSAMA vb. I. v. îmbălsăma.

BĂLSĂMA vb. I. v. îmbălsăma.

BĂLSĂMAT, -Ă adj. v. îmbălsămat.

BĂLSĂMI vb. IV. v. îmbălsăma.

A ÎMBĂLSĂMA ~ez tranz. 1) (spații) A umple cu miros plăcut; a înmiresma; a parfuma. 2) (cadavre) A îmbiba cu balsam (pentru a preveni sau a întârzia putrezirea). /în + balsam

îmbălsămà v. 1. a umplea un cadavru cu aromate spre a-1 împiedica de a putrezi; 2. a răspândi un miros plăcut: florile îmbălsămează aerul.

îmbalsaméz și îmbălsăméz v. tr. (d. balsam; it. imbalsamare, fr. embaumer). Umplu un cadavru cu substanțe aromatice ca să nu putrezească. Parfumez: florile îmbalsamează aeru. – Astăzĭ nu se maĭ îmbalsamează morțiĭ scoțîndu-li-se intestinele, ca în vechime, ci se injectează în vine niște substanțe care împedecă putrezirea, și de aceĭa e maĭ exact a zice a injecta.

îmbălsăméz, V. îmbalsamez.

îmbălsăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbălsămez, 3 îmbălsămează; conj. prez. 1 sg. să îmbălsămez, 3 să îmbălsămeze

îmbălsăma (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămează

îmbălsăma vb., ind. prez. 1 sg. îmbălsămez, 3 sg. și pl. îmbălsămează

îmbălsămez.

îmbălsăma, îmbălsămez v. t. (intl.) a omorî, a ucide.

ÎMBĂLSĂMAT adj. 1. v. înmiresmat. 2. v. aromat.

ÎMBĂLSĂMAT adj. 1. îmbătător, înmiresmat, parfumat, (rar) tămîiat, (pop.) miresmat, (înv.) miresmător, mirosnic, parfumator, (fig.) dulce. (Un miros ~; aer ~.) 2. aromat, aromatic, îmbătător, înmiresmat, parfumat, (rar) balsamic, balsamiu, binemirositor. (O substanță ~.)

ÎMBĂLSĂMA vb. v. înmiresma.

ÎMBĂLSĂMA vb. a înmiresma, a parfuma, (pop.) a miresma, (reg.) a sfinți. (Florile ~ aerul.)