GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Var.: (reg.) gutunar s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

HEMOTROP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.

INCUBAȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virușii unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiune s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

INFECȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau viruși) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiune s. f.] – Din fr. infection.

TRAHOM, trahoame, s. n. (Med.) Conjunctivită granuloasă provocată de un virus. [Var.: trahomă s. f.] – Din fr. trachome.

ULTRACENTRIFUGĂ, ultracentrifuge, s. f. Centrifugă cu turație foarte mare, cu ajutorul căreia se poate realiza separarea prin sedimentare a particulelor coloidale, a unor virusuri etc. – Ultra- +centrifugă (după fr. ultracentrifugeuse).

ULTRAVIRUS, ultravirusuri, s. n. Virus extrem de mic, care nu poate fi văzut la microscopul obișnuit. – Din fr. ultravirus.

VIROTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Privitor la virus; care se datorează unui virus. – Din viroză.

ZOONOZĂ, zoonoze, s. f. Infecție contagioasă provocată de bacterii, virusuri, ciuperci, protozoare, viermi etc., comună omului și animalelor, transmisibilă direct sau prin intermediul unor insecte. – Din fr. zoonose.

ENCEFALITĂ, encefalite, s. f. Boală cauzată de inflamarea acută sau cronică a encefalului. ◊ Encefalită letargică = boală contagioasă gravă, provocată de un virus transmis prin musca țețe și manifestată prin somnolență persistentă și progresivă; boala somnului. – Din fr. encéphalite.

FRUNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 3. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

PANTROP, -Ă, pantropi, -e, adj. (Biol.; despre microbi, viruși) Care se poate localiza în orice parte a organismului. – După engl. pantropic.

PAPATACI subst. (Med.; în sintagma) Febră papataci = boală infecțioasă și contagioasă produsă de un virus. – Din lat. [Phlebotomus] pappatasi (sau pappatasii), numele științific al insectei care transmite boala.

PĂTARE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

ANTIDOT, antidoturi, s. n. Substanță care neutralizează acțiunea unei otrăvi, a unui virus etc. din organism; contraotravă. ♦ Fig. Remediu, leac. – Din fr. antidote, lat. antidotum.

ANTIVIRAL, -Ă, antivirali, -e, adj. (Med.) Care distruge virușii. – Din fr., engl. antiviral.

ANTIVIRUS, antiviruși, s. m. Substanță care împiedică dezvoltarea virușilor. – Din fr. antivirus.

ANTISER, antiseruri, s. n. Ser sanguin provenit de la un animal injectat cu un virus și care conține anticorpii formați sub influența directă a acestuia. – Din fr. antisérum.

PESTĂ, peste, s. f. 1. Boală gravă, infecțioasă și epidemică, provocată de o bacterie și manifestată prin tumori, hemoragie, febră mare etc.; ciumă. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinări care indică felul) Denumire generică dată unui grup de boli (cu evoluție acută) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline și păsări. – Din fr. peste.

PNEUMONIE, pneumonii, s. f. Inflamație a unui lob sau a unui segment pulmonar, provocată în mod obișnuit de pneumococ sau de virusuri și manifestată prin febră, tuse, junghiuri, frisoane, expectorații. ◊ Dublă pneumonie = pneumonie care afectează ambii plămâni. [Pr.: pne-u-] – Din fr. pneumonie.

PLUMPOX s. n. Boală a prunilor și a altor pomi fructiferi, provocată de un virus, manifestată prin apariția unor pete galbene pe frunze și a unor gropițe pe fructe. – Din engl. plum-pox.

PNEUMOTROP, -Ă, pneumotropi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre microorganisme) Care manifestă o afinitate specială pentru țesutul pulmonar. 2. S. m. Virus care provoacă leziuni în aparatul respirator, la oameni și la animale. [Pr.: pne-u-] – Din fr. pneumotrope.

POLIOMIELITĂ, poliomielite, s. f. Boală infecțioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanța cenușie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii, și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență și dureri în mușchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantilă. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélite.

VIRUS, virusuri, s. n. Agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursă a unui rău moral. [Pl. și: (m.) viruși] – Din fr., lat. virus.

VIROZĂ, viroze, s. f. Nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor și plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

VIRULENT, -Ă, virulenți, -te, adj. Care are o mare toxicitate; care este în stare să producă boli; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

PROCARIOT, procariote, s. n. (Biol.; la pl.) Grup de organisme primitive (viruși, bacterii, alge albastre) unicelulare, cu structură simplă; (și la sg.) specie din acest grup. [Pr.: -ri-ot] – Din fr., engl. procaryote.

PSITACOZĂ, psitacoze, s. f. Boală infecțioasă provocată de un virus transmis mai ales de papagali; boala papagalilor. – Din fr. psittacose.

VERUCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.

ORGANOTROPISM s. n. (Biol.) Afinitate a unor virusuri, a unor microbi pentru un anumit organ. – Din fr. organotropisme.

FILTRABIL, -Ă, filtrabili, -e, adj. Care poate fi filtrat. ◊ Virus filtrabil = virus foarte mic, care trece prin filtrele¹ cele mai fine și care nu se poate vedea la microscopul obișnuit. – Filtra + suf. -bil.

LIMFOTROP, -Ă, limfotropi, -e, adj. (Med.; despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. – Din fr. lymphotrope.

MIXOVIRUS, mixovirusuri, s. n. (Med.) Grup de virusuri din care fac parte virusurile gripale, virusul oreionului etc. [Pl. și: (m.) mixoviruși] – Din fr. myxovirus.

MONONUCLEOZĂ s. f. (În sintagma) Mononucleoză infecțioasă = boală infecțioasă acută, provocată de un virus, frecventă la copii și la tineri, care se manifestă prin febră și prin creșterea numărului de limfocite și de monocite din sânge. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. mononucléose.

NEUROTROP, -Ă, neurotropi, -e, adj., s. m. (Microorganism, virus) care se fixează și provoacă modificări în special în sistemul nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurotrope.

TIFOZĂ s. f. (Med. vet.; în sintagma) Tifoză aviară = boală a puilor de găină produsă de un virus din grupul bacteriilor paratifice. – Din fr. typhose.

TETRACICLINĂ s. f. Antibiotic utilizat în tratamentul infecțiilor cu colibacili, virusuri etc. – Din fr. tétracycline.

TURBARE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă². 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba.

REINFECTAT, -Ă, reinfectați, -te, adj. Care este infectat din nou (cu același virus). – V. reinfecta.

RIBOVIRUS, ribovirusuri, s. n. (Biol.) Virus la care materialul ereditar este reprezentat de acidul ribonucleic. – Ribo[nucleu] + virus.

RICKETTSII s. f. pl. (Biol.) Microbi care fac trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richeții] – Din engl. rickettsia, fr. rickettsie.

DERMOTROP, -Ă, dermotropi, -e, adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care prezintă afinitate pentru mucoase sau tegumente. – Din fr. dermotrope.

RUBEOLĂ, rubeole, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă acută, provocată de un virus, care se manifestă prin erupție cutanată, prin febră, mărirea ganglionilor cervicali, tuse etc. [Pr.: -be-o-] – Din fr. rubéole.

PREZENTA vb. 1. a (se) recomanda, (înv.) a (se) sistisi. (Mă ~ Popescu; l-am ~ lui...) 2. v. exprima. 3. v. transmite. 4. v. reprezenta. 5. v. oferi. 6. v. zugrăvi. 7. v. descrie. 8. v. povesti. 9. v. rosti. 10. v. preda. 11. v. înfățișa. 12. a se înfățișa. (Virusul se ~ sub formă de corpusculi.)

antivirus s. m. → virus

virus s. n. / m., pl. virusuri / viruși

ANTIDOT ~uri m. Substanță care neutralizează acțiunea unei otrăvi sau a unui virus din corp; contraotravă. /<fr. antidote

ANTIVIRAL ~ă (~i, ~e) Care distruge virușii. /<engl., fr. antiviral

ANTIVIRUS n. Substanță care împiedică dezvoltarea virusurilor. /anti- + virus

CORIZĂ ~e f. Inflamație acută a mucoasei nazale, provocată de viruși și manifestată prin strănuturi, secreție de mucozități; guturai. /<fr. coryza

FILTRANT ~tă (~ți, ~te) 1) Care filtrează. 2) rar Care poate trece printr-un filtru. ◊ Virus ~ virus (invizibil la microscopul obișnuit) care străbate ușor filtrele bacteriene; ultravirus. /<fr. filtrant

TETRACICLINĂ f. Medicament din clasa antibioticelor, folosit în tratamentul unor infecții provocate de bacterii și virusuri. [G.-D. tetraciclinei; Sil. tetra-cicli-] /<fr. tetracycicline

ULTRAVIRUS ~uri n. Virus (invizibil la microscopul obișnuit) care străbate ușor filtrele bacteriene; virus filtrant. /<fr. ultravirus

VIROLOGIE f. Ramură a microbiologiei care se ocupă cu studiul virușilor; virusologie. /<fr. virologie

VIROTIC ~că (~ci, ~ce) Care se referă la un virus; care se datorește unui virus. /Din viroză

VIROZĂ ~e f. Boală provocată de un virus. /<fr. virose

VIRULENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre substanțe, microbi etc.) Care are toxicitate mare; cu puternice proprietăți toxice. 2) (despre maladii) Care este cauzat de un virus; de proveniență virotică. 3) fig. Care este plin de asprime; în stare să distrugă; foarte aprig; distrugător; zdrobitor. Critică ~tă. /<fr. virulent

VIRUS ~uri n. 1) Agent patogen intracelular care provoacă boli contagioase. 2) Toxină eliminată de un asemenea agent patogen. 3) fig. Factor care provoacă o contagiune morală. [Pl. și viruși] /<fr. virus

VIRUSOLOGIE f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul virusurilor. /<fr. virusologue

VARIOLIZARE s.f. (Med.) Metodă de imunizare în variolă, folosită în trecut, constînd în inocularea unui virus spre a provoca o formă benignă care să preîntîmpine o formă mai gravă de variolă. [Pron. -ri-o-. / după fr. variolisation].

VIREMIE s.f. (Med.) Prezența unui virus în sînge. [Gen. -iei. / < fr. virémie, cf. lat. virus – virus, gr. haima – sînge].

VIRULICID, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

VIRUSTAT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

VISCEROTROP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

BIOSATELIT s.m. Satelit lansat în spațiul cosmic avînd la bord bacterii, viruși, insecte etc. [< fr. biosatellite].

BIOTROPISM s.n. (Biol.) Mărire a virulenței unui microorganism latent sub influența unor agenți chimici, fizici sau de origine bacteriană. ♦ Proprietate a unor microbi sau viruși de a nu se putea dezvolta decît în organisme vii. [< fr. biotropisme, cf. gr. bios – viață, tropein – a întoarce].

CLON s.n. (Biol.) Ansamblu de indivizi (bacterii, celule, virusuri, plante) care provin dintr-un individ unic. [Var. clonă s.f. / < fr. clone, cf. gr. klon – vlăstar].

DENGA s.f. (Med.) Febră epidemică din regiunea tropicelor, provocată de un virus transmis prin intermediul unui țînțar. [< fr., sp. dengue].

FILOZITATE s.f. Simptom al tuberculilor de cartofi atacați de unele virusuri sau încolțiți în întuneric. [Cf. fr. filosité].

HEPATITĂ s.f. (Med.) Afecțiune inflamatorie a ficatului. ◊ Hepatită epidemică = hepatită cauzată de un virus. [Pl. -te. / < fr. hépatite, cf. gr. hepar – ficat].

HEPATOTROP, -Ă adj. (Despre virusuri) Care are afinitate pentru ficat, care se fixează la ficat. [< fr. hépatotrope, cf. gr. hepar – ficat, tropein – a întoarce].

INCUBAȚIE s.f. 1. Timp care se scurge de la pătrunderea microbilor sau a virusului în organism și pînă la apariția primelor simptome ale unei boli. 2. Proces de dezvoltare naturală sau artificială a embrionului de pasăre pînă la transformarea lui în pui. [Gen. -iei, var. incubațiune s.f. / < fr. incubation, cf. lat. incubatio].

INFRAVIRUS s.n. Nume dat unor acizi nucleici deveniți autonomi și presupuși capabili să determine anumite afecțiuni, printre care cancerul. [< infra + virus].

PANAȘURĂ s.f. (Bot.) Decolorare a frunzelor verzi, datorită lipsei unor substanțe minerale din sol sau în urma atacului virusurilor. [< fr. panachure].

PANTROP, -Ă adj. (Despre microbi, virusuri) Care se localizează în toate organele. [Var. pantropic, -ă adj. / < fr. pantrope, cf. gr. pas – tot, tropos – loc].

SEPTINEVRIE s.f. (Med.) Diseminare a virusurilor pe cale nervoasă. [Gen. -iei. / < fr. septinévrie].

SUETĂ s.f. (Med.) Boală infecțioasă și contagioasă datorată unui virus, care se caracterizează prin transpirații intense. [Pron. su-e-. [< fr. suette].

VIRAL, -Ă adj. (Med.) Referitor la un virus, specific unui virus; virotic. [< fr. viral].

VIRUS s.n. Germen inframicrobian, agent patogen al multor boli infecțioase; inframicrob. ♦ (P. ext.) Toxina acestui microb. ◊ Virus filtrant = agent patogen, ale cărui dimensiuni (sub 0,2 microni) îi permit să treacă prin filtrele de porțelan, provocînd boli infecțioase la om, la animale și la plante. ♦ (Fig.) Agent de contagiune morală. [Pl. -usuri, (s.m.) -uși. / < fr., lat. virus].

VIRULENT, -Ă adj. Care are putere toxică; care este în stare să producă boli; (despre boli) cauzat de un virus. ♦ (Fig.) Distrugător, violent. [< fr. virulent, cf. lat. virulentus].

VIROZĂ s.f. Nume generic dat bolilor infecțioase provocate de virusuri. [< fr. virose].

VIROTIC, -Ă adj. (Med.) Viral; care se datorește unui virus. [< virus].

VIROLOGIE s.f. Parte a microbiologiei care studiază virusurile; virusologie. [< fr. virologie, cf. lat. virus – virus, gr. logos – știință].

ANTIDOT s.n. Substanță care anulează puterea unei otrăvi, a unui virus etc.; contraotravă. ♦ (Fig.) Remediu. [< fr. antidote, cf. lat. antidotum, gr. antidoton < anti – contra, dotos – dat].

ANTISER s.n. Ser obținut din sîngele unui animal, conținînd anticorpi formați sub influența unui microb sau virus. [< fr. antisérum].

ANTIVIRUS s.n. Substanță care împiedică dezvoltarea virusurilor. [Cf. fr. antivirus].

VACCIN s.n. Preparat biologic care conține anumiți viruși atenuați și care este inoculat unui individ în scop preventiv sau curativ împotriva unei boli infecțioase sau virulente. ♦ Urmă lăsată pe corp de o vaccinare. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vaccin, cf. lat. vaccinus].

VACCINĂ s.f. Boală infecțioasă la vaci și la cai, produsă de un virus, care, inoculat la om, îi asigură imunitatea la variolă. [< fr. vaccine].

VARICELĂ s.f. Boală infecțioasă și contagioasă cauzată de un virus, care se caracterizează prin temperatură ridicată și o erupție de pete roșii cu aspect de bășici; (pop.) vărsat de vînt. [< fr. varicelle].

VARIOLĂ s.f. Boală epidemică infecto-contagioasă, produsă de un virus și manifestată prin apariția pe piele a unor pustule care lasă urme după ce se usucă; (pop.) vărsat. [Pron. -ri-o-. / < fr. variole, cf. lat. variola < varius – pătat].

VERUCĂ s.f. Excrescență papilară, provocată de un virus; aluniță, neg. [< it., lat. verruca].

FILTRABIL, -Ă adj. Care se poate filtra. ◊ Virus filtrabil = virus filtrant. [Cf. fr. filtrable].

FILTRANT, – Ă adj. Care filtrează. ♦ (Rar) Capabil să treacă printr-un filtru. ◊ Virus filtrant = virus care poate să treacă prin filtrele cele mai fine. [< fr. filtrant].

HEMOTROP, -Ă adj. (Despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sanguine. [< fr. hémotrope, cf. gr. haima – sînge, tropein – a întoarce].

INFRAMICROB s.m. (Med.) Microorganism puțin evoluat și organizat incomplet, neputîndu-și realiza singur metabolismul; virus. [< fr. inframicrobe].

LIMFOTROP, -Ă adj. (Despre virusuri) Care are afinitate pentru țesutul limfatic. [< fr. lymphotrope, cf. lat. lympha – apă, tropein – a întoarce].

MIXOVIRUS s.n. Grup de virusuri cuprinzînd virusul gripei, al orionului etc. [Pl. -uri. / < fr. myxovirus, cf. gr. myxa – mucozitate, lat. virus].

MOZAIC s.n. 1. Lucrare ornamentală, compusă din bucăți mici de marmură, de sticlă etc. colorate diferit și care alcătuiesc o figură, un tablou etc. 2. Combinație, amestecătură (frumos îmbinată) de diferite elemente, culori etc. ♦ Operă literară care conține multe elemente eterogene, însă armonios ordonate. ♦ Compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. Boală a unor plante cauzată de un virus și care se prezintă ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaïque, it. mosaico].

ORGANOTROPISM s.n. (Biol.) Afinitate a unor virusuri, a unor microbi pentru un anumit organ. [< fr. organotropisme].

PESTĂ s.f. (Med.) Boală gravă, infecțioasă și epidemică, manifestată prin febră, hemoragii și tumori care apar la subsuori și la gît; ciumă. ♦ (Vet.) Boală contagioasă la rumegătoare, porci și păsări de curte, produsă de virusuri specifice, care se caracterizează printr-o evoluție acută și o răspîndire rapidă. [< fr. peste, cf. lat. pestis].

POLIOMIELITĂ s.f. Boală infectocontagioasă cauzată de un virus, care se caracterizează prin temperatură, tulburări în starea generală a organismului și paralizii; paralizie infantilă. [< fr. poliomyélite, cf. gr. polios – cenușiu, myelos – măduvă].

ULTRAVIRUS s.n. (Med.) Virus extrem de mic, care nu poate fi văzut la microscop; virus filtrant. [Pl. -suri. / cf. fr. ultravirus].

ADENOVIRUS s. n. grup de virusuri cu afinitate pentru mucoasa conjunctivală, faringială și țesutul limfatic. (< fr. adénovirus)

ANTIDOT s. n. substanță care neutralizează efectul unei otrăvi, acțiunea unui virus, a unor bacterii; contraotravă. ◊ (fig.) remediu, soluție. (< fr. antidote)

ANTIVIRUS s. n. substanță care împiedică dezvoltarea virusurilor. (< fr. antivirus)

AUCUBA s. m. arbust cu frunze coriacee, verzi și cu pete galbene, din Japonia, cultivat ca gard viu. ◊ (adj.) mozaic ~ = boală a cartofului, tomatelor etc. produsă de un virus, prin pete galbene pe frunze. (< fr. aucuba)

BACTERIOFAG s. m. virus care distruge unele bacterii; fag¹. (< fr. bactériophage)

BIOTROPISM s. n. mărire a virulenței unui microorganism latent sub influența unor agenți chimici, fizici sau de origine bacteriană. ◊ proprietate a unor microbi sau virusuri de a nu se putea dezvolta decât în organisme vii. (< fr. biotropisme)

CITOTROP, -Ă adj. (despre substanțe, virusuri) care are proprietatea de a fi atras și fixat de celule. (< fr. cytotrope)

CITOTROPISM s. n. atracție exercitată de către celule față de substanțele chimice, germeni sau virusuri. (< fr. cytotropisme)

CLON s. n. / s. m. (biol.) ansamblu de celule sau organisme (bacterii, virusuri, plante) cu structură ereditară identică, care provin dintr-un ascendent unic. (< engl., fr. clone)

DENGA s. f. gripă epidemică tropicală provocată de un virus transmis prin intermediul unui țânțar. (< fr. dengue)

ENTEROVIRUS s. n. grup de virusuri care trăiesc în intestin. (< fr. entéro-virus)

FILOZITATE s. f. simptom al tuberculilor de cartofi atacați de unele virusuri sau încolțiți în întuneric. (< fr. filosité)

HEMOTROP, -Ă adj. (despre virusuri) care se fixează pe celulele sangvine. (< fr. hémotrope)

HEPATITĂ s. f. afecțiune inflamatorie a ficatului. ♦ ~ epidermică = hepatită cauzată de un virus. (< fr. hépatite)

INCUBA vb. tr., refl. 1. (despre microbi, virusuri) a (se) infiltra în organism și a începe procesul patogen. 2. a (se) supune operației de incubație (2). (< fr. incuber)

INFRAVIRUS, -Ă s. n. virus filtrant; ultravirus. (< fr. infravirus)

INTERFERON s. m. substanță proteică sintetizată în celule în timpul infecțiilor virale și care împiedică dezvoltarea virusurilor. (< engl. interferon, fr. interféron)

LIMFORETICULOZĂ s. f. limfadenită infecțioasă benignă provocată de un virus. (< fr. lymphoréticulose)

LIMFOTROP, -Ă adj. (despre virusuri) cu afinitate pentru țesutul limfatic. (< fr. lymphotrope)

LIZOGENIE s. f. 1. însușire a unor bacterii de a elibera bacteriofagi. 2. relație dintre un virus și bacteria gazdă. (< fr. lysogénie)

MICOPLASME s. n. pl. microorganisme (patogene) între bacterii și virus. (< fr. mycoplasmes)

MICROB s. n. denumire generică dată unor microorganisme vegetale sau animale (bacterii, ciuperci, virusuri), agenți transmițători ai anumitor boli. (< fr. microbe)

MIXOVIRUS s. n. grup de virusuri cuprinzând virusul gripei, al oreionului etc. (< fr. myxovirus)

MOZAIC¹ s. n. 1. lucrare ornamentală din bucăți mici de marmură, sticlă etc. colorate diferit, care formează figuri geometrice, flori etc. 2. combinație de diferite elemente, culori etc. ◊ operă literară care conține multe elemente armonios ordonate. ◊ compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde două tipuri de țesuturi diferite genetic. 4. boală a unor plante cauzată de un virus, un amestec de pete gălbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaïque, it. mosaico)

NEUROVACCIN s. n. vaccin prin inocularea virusului vaccinal în creierul iepurelui. (< fr. neurovaccin)

ORGANOTROPISM s. n. afinitate a unor virusuri sau microbi pentru un anumit organ. (< fr. organotropisme)

PANAȘURĂ s. f. decolorare a frunzelor verzi datorită lipsei unor substanțe minerale din sol sau în urma atacului virusurilor. (< fr. panachure)

PANTROP, -Ă adj. (despre microbi, virusuri) care are afinitate pentru toate țesuturile. (< fr. pantrope)

PAPATACI s. n. 1. febră ~ = boală infecțioasă și contagioasă produsă de un virus, manifestată prin febră, dureri de cap și oboseală. 2. (fig.) persoană care tolerează lucruri dezonorante sau insultătoare pentru propriul său interes; om laș, comod. (< it. pappataci)

PAROTIDITĂ s. f. inflamație a parotidelor. ♦ ~ epidemică = boală contagioasă, provocată de un virus, care se manifestă prin cefalee, febră și inflamarea glandelor salivare; oreion. (< fr. parotidite)

PERIPNEUMONIE s. f. pneumonie conjugată cu pleurezie. ◊ boală contagioasă la bovine, datorită unui virus, care provoacă depuneri seroase în țesutul conjunctiv pulmonar. (< fr. péripneumonie, lat., gr. peripneumonia)

PESTĂ s. f. 1. boală gravă, infecțioasă și epidemică, prin febră, hemoragii și tumori care apar la subsuori și la gât; ciumă. 2. boală contagioasă la rumegătoare, porci și păsări de curte, produsă de virusuri specifice. (< fr. peste)

PLUMPOX s. n. boală a prunilor și a altor pomi fructiferi, datorată unui virus, care se manifestă prin pete galbene pe frunze și gropițe pe fructe. (< engl. plumpox)

PNEUMOTROP, -Ă I. adj. (despre microorganisme) cu afinitate specială pentru aparatul respirator. II. s. m. virus care produce leziuni în aparatul respirator. (< fr. pneumotrope)

PROCARIOT adj., s. n. (organism unicelular, virus, bacterie etc.) lipsit de nucleu. (< fr., engl. procaryote)

PROVIRUS s. n. stare a unor virusuri care cresc cu aceeași viteză ca celula parazitată, fără a o distruge. (< fr. provirus)

REOVIRUS s. n. virus care produce la copii enterite de tip diareic și afecțiuni respiratorii. (< fr. rhéovirus)

RIBOVIRUS s. n. virus la care materialul ereditar este reprezentat de acidul ribonucleic. (< ribo/nucleic/ + virus)

SIDA s. f. maladie infecțioasă gravă, transmisibilă pe cale sexuală sau prin transfuzii sangvine, datorată unui virus, cu un tablou complex de simptome: febră cronică, umflături persistente, limfadenopatii. (< fr. sida)

TIFOZĂ s. f. 1. stare febrilă, cu lâncezeală, în febra tifoidă. 2. boală microbiană, contagioasă, a păsărilor. ♦ ~ aviară = boală a puilor de găină datorată unui virus din grupul bacteriilor paratifice. (< fr. typhose)

TRAHOM s. n. boală de ochi contagioasă, datorată unui virus, manifestată prin granulații cenușii, rotunde, pe fața internă a pleoapelor; conjunctivită granuloasă. (< fr. trachome)

ULTRAVIRUS s. n. infravirus; virus filtrant. (< fr. ultravirus)

VACCINĂ s. f. boală infecțioasă la vaci și la cai, produsă de un virus, care, inoculat la om, îi asigură imunitatea la variolă. (< fr. vaccine)

VARIOLIZARE s. f. în trecut, metodă de imunizare în variolă, prin inocularea unui virus spre a provoca o formă benignă care să preîntâmpine o formă mai gravă de variolă. (după fr. variolisation)

VECTOR, -OARE I. s. m. 1. mărime matematică definită prin valoare numerică, direcție, sens și punct de aplicație, reprezentată grafic printr-un segment de dreaptă. 2. (biol.) structură genetică capabilă de a se replica autonom în celula-gazdă adecvată. ♦ animal (insectă, rozătoare) care răspândește un parazit, un virus sau bacterii patogene, gazdă temporară; vehicul (2). II. adj. rază ~ oare = segment de dreaptă care pornește dintr-un sistem de coordonate polare către un punct. (< fr. vecteur)

VERUCĂ s. f. excrescență papilară provocată de un virus; aluniță, neg. (< lat. verruca)

VIR²(O)-/VIRUSO- elem. „virus, virotic”. (< fr. vir/o/-, viruso-, cf. lat. virus, venin)

VIREMIE s. f prezența unui virus în sânge. (< fr. virémie)

VIROTIC, -Ă adj. referitor la virus; care se datorește unui virus; viral. (< viro/ză/ + -/t/ic)

VIROZĂ s. f. denumire generică pentru bolile infecțioase provocate de virusuri. (< fr. virose)

VIRULENT, -Ă adj. 1. (despre virusuri, microbi) care are putere toxică; în stare să producă boli; (despre boli) cauzat de un virus. 2. (fig.) violent. (< fr. virulent, lat. virulentus)

VIRULICID, -Ă adj., s. n. (substanță) care distruge virusurile. (< fr. virulicide)

VIRUS s. n. / s. m. 1. germen inframicrobian, agent patogen al multor boli infecțioase; (p. ext.) toxina acestui agent. ♦ ~ filtrant = ultravirus. 2. (fig.) sursă de contagiune morală. 3. program cu efecte distructive asupra calculatoarelor. (< fr., lat. virus)

VIRUSOLOGIE s. f. ramură a microbiologiei care studiază virusurile; virologie; inframicrobiologie. (< fr. virusologie)

VIRUSTAT, -Ă adj., s. n. (medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. (< fr. virustate)

VISCEROTROP, -Ă adj. (despre medicamente, microbi, virusuri) care se fixează de preferință pe viscere; splanhnotrop. (< fr. viscérotrope)

AACH [a:h], Hans Gunther (n. 1919) biolog german. Prof. univ. la Aachen. Cercetări și lucrări asupra algaculturii, vernalizării și fotoperiodismului la plante, a mutațiilor virusurilor și a bacteriofagiilor vegetalelor.

AUJESZKI [ɔuiæski], Ala’dar (1869-1933), microbiolog ungur. A studiat sporii bacteriilor, bacilul tuberculozei și a descoperit virusul pseudoturbării animalelor domestice, care-i poartă numele.

BURNET [bə:nit], Sir Frank Macfarlane (1899-1985), imunolog australian. Cercetări privind cultivarea virusului gripal pe embrion de găină, toleranța imunologică dobîndită, bolile autoimune. Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie (1960), împreună cu P.B. Medawar.

CAJAL, Nicolae (1919-2004), inframicrobiolog român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Contribuții în diagnosticul de laborator al virozelor, genetica virusurilor și profilaxia unor viroze (vaccinul antirujeolos).

CAPSIDĂ (< fr.; {s} lat. capsa „cutie”) s. f. Înveliș de natură proteică a virusurilor cu rol protector și de fixare pe celulele sensibile. Este format din capsomere.

CAPSOMERE (< fr.) s. f. pl. Unități structurale ale capsidei dispuse simetric (helicoidal sau cuboidal). Numărul lor constituie un criteriu de clasificare a virusurilor.

CEMENT (< fr.) s. n. 1. Agent folosit în operația de cementare; amestec de cementare. 2. (ANAT.) Substanță dură care intră în structura dinților. ♦ C. intercelular = substanță care leagă celulele între ele. 3. (În stomatologie) Substanță utilizată pentru obturarea spațiilor cariate. 4. (MED. VET.) Boală contagioasă provocată de un virus la purceii de 8-10 săptămîni.

CELULĂ (< fr.; {s} lat. cellula „cămăruță”) s. f. 1. (BIOL.) Element constitutiv al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu; în interiorul c. se află organite celulare (condriomul, aparatul lui Golgi etc.), precum și unele formațiuni nepermanente (vacuole, granule etc.). Lîngă nucleu se află centrozomul. Diferențele dintre c. animală și cea vegetală sînt determinate de natura membranei (protoplasmatică, la animale, și celulozică, la plante), de frecvența și mărimea vacuolelor și a granulelor, precum și de prezența plastidomului în c. vegetală. Variabile ca formă și dimensiuni și diferențiate funcțional, c. sînt sediul unor procese biologice fundamentale. În funcție de prezența și calitatea materialului nuclear, c. sînt: procariote (materialul nuclear nu este delimitat de o membrană și au, de regulă, un singur cromozom) și eucariote (materialul nuclear este delimitat de o membrană nucleară); c. pot avea un singur nucleu (mononucleare), doi (binucleare) sau mai mulți (polinucleare). ♦ Celulă-gazdă = tip de c. ale cărei reacții metabolice sînt utilizate pentru a asigura creșterea și reproducerea virusurilor. ♦ Celule plasmatice = tip de c. care se formează în cadrul procesului de diferențiere stimulat de antigenul limfocitelor B; în ele, reticulul endoplasmatic este foarte bine dezvoltat, rolul lui fiind acela de a secreta diferiți anticorpi. 2. C. electrochimică = sistem electrochimic care constă din doi electrozi sau poli legați prin intermediul unui conductor ionic (soluție de electrolit, topitura salină sau solid de obicei oxidic). 3. (ZOOT.) Cavitate hexagonală a fagurelui de ceară, în care albinele depun mierea, cresc puietul sau depozitează hrana. Un fagure este alcătuit din 8.000-9.000 de c. 4. (TEHN.) Fiecare dintre compartimentele aproximativ egale care intră în componența unui sistem tehnic (de ex. c. de siloz, c. de redresare) ♦ C. flexibilă (de fabricație) = structură complexă în procesul de fabricație ce permite adaptarea succesiunii operațiilor de prelucrare în momentul schimbării produsului de fabricat, fără modificarea structurii c.; componentele c. sînt elemente de automatizare, roboți industriali și mijloace de producție ce acționează simultan pentru prelucrarea complexă a produsului. 5. (ELT.) Parte a unei instalații electrice de distribuție care conține echipamentul de înaltă tensiune corespunzător unui singur circuit și constituie o unitate distinctă. ♦ C. solară = dispozitiv care transformă direct energia radiației solare în energie electrică. Au fost produse pentru prima dată în 1954. C. fotoelectrică v. fotoelectric. 6. (AV.) Ansamblu format din fuzelajul, aripile și ampenajul unui avion. 7. (INFORM.) C. de memorie = ansamblu de elemente dintr-un dispozitiv de memorie al unui calculator electronic, destinat stocării unui cuvînt de calculator sau a unei părți din acesta (de ex., un octet, un bit). 8. (Dr.) Încăpere strîmtă într-o închisoare, folosită pentru izolarea unor arestați sau a unor condamnați la pedepse privative de libertate.

CLORÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. khloros „gelben-verzui”) s. f. 1. Formă de anemie, întîlnită mai frecvent la fetele tinere, caracterizată prin culoarea palidă-verzuie a pielii și prin scăderea considerabilă a hemoglobinei. 2. Simptom de boală întîlnit la plante, manifestat prin îngălbenirea frunzelor, ca urmare a diminuării sau pierderii clorofilei. Cauzele pot fi: variații sezoniere ale unor factori de mediu (lumină, temperatură, umiditate), deficiența sau excesul de calciu unor elemente chimice din sol (ex. insuficiența fierului determinată de excesul de calciu), acțiunea unor microorganisme fitopatogene (virusuri, bacterii, ciuperci), acțiunea unor substanțe toxice.

arbovírus s.n. (med.) Termen generic pentru un grup de virusuri transmise prin înțepăturile artropodelor hematofage (țînțari, căpușe), în organismul cărora virusurile se multiplică. • pl. -uri. / <fr. arbovirus, engl. arbovirus <arbo, abr. de la ar[thropod]-bo[rne] „transportat de artropode”; cf. lat. vīrus, -i „otravă, infecție”.

antigenă s. f. (biol.) Substanță care poate provoca formarea anticorpilor ◊ „În ceea ce privește celălalt tip de hepatită virotică, provocată de virusul b, transmis prin injecții sau transfuzii de sânge, care este identificat printr-un fel de «urmă» – antigena «Australia» – prof. Hilleman a arătat că vaccinurile fabricate din această antigenă au fost deja experimentate pe cimpanzei și se va trece la teste pe oameni.” Sc. 26 XII 74 p. 6. ◊ „[...] trei cercetători [...] din Moscova [...] au descoperit în mucoasa bucală o antigenă specifică: o proteină antiinfecțioasă secretată de pereții intestinelor. Proteina respectivă «semnalizează» afecțiunile stomacului și intestinelor încă în etapa lor latentă.” Sc. 24 X 81 p. 5; v. și R.l. 17 X 84 p. 6 (din fr. antigène; anti- este aici prescurtarea s.pl. anticorpi; DMN; FC II 52; DEX, DN3 – antigen)

antigenic, -ă adj. (biol.) Referitor la antigenă ◊ „Noul prototip de virus a fost izolat în U.R.S.S. și corespunde din punct de vedere al structurii antigenice și al formelor clinice [...]” R.l. 31 I 78 p. 5 (din fr. antigénique; DEX, DN3)

antiviral, -ă adj. Care distruge acțiunea virusului ◊ „Specialiștii Institutului de igienă și sănătate publică au experimentat un nou dezinfectant antibacterian și antiviral ce poate fi utilizat în spălătoriile spitalelor, cantinelor, hotelurilor și internatelor.” R.l. 15 IV 76 p. 5. ◊ „Farmacistul I.M. și dr. N. M. din Cluj-Napoca au realizat un extract vegetal antiherpes și antiviral [...]” R.l. 17 VI 82 p. 5; v. și interferon (din engl., fr. antiviral; BD 1969)

cytomegalovirus s. m. (med.) Agent cauzal al sindromului citomegalic, infecție virală fie intrauterină, fie a copiilor noi născuți ◊ „[...] copilul era grav bolnav. O boală rară – cytomegalovirus. Creierul îi este afectat, nu se poate rostogoli, nu poate sta așezat, nu-și poate ridica capul, nu aude bine, e foarte vulnerabil la viruși și infecții.” R.l. 2 II 84 p. 6 (din fr. cytomégalovirus)

HIV s. n. (med.) ♦ 1. ◊ „Un copil infectat cu HIV, virusul care provoacă SIDA, aproape că s-a vindecat spectaculos în urma unui tratament homeopatic.” R.l. 24 X 95 p. 16. ◊ „Banca [de sânge] a furnizat unui spital plasmă contaminată cu HIV – virusul care declanșează maladia SIDA.” ◊ Rev. 22 29/95 p. 16. ♦ 2. (fig.) ◊ „[...] personaj sinistru, profund imoral, purtător de HIV politic.” Ev.z. 7 X 95 p. 2 (abreviere din engl. H[uman] I[mmunodeficiency] V[irus])

imunosupresiv, -ă adj. (med.) Care inhibă procesele de imunizare ◊ „Pierderile prin mortalitate la cabaline [...] se datorează în principal unui virus imunosupresiv – un gen de SIDA care produce calului o anemie infecțioasă gravă.” R.l. 31 VII 93 p. 9 (din engl., fr. immunosuppressive; PR, DMC 1968, BD 1970; DN3, DEX-S)

interferon s. n. (med.) ◊ „Rezistența la mai mulți viruși era consecința elaborării de către celulele organismului a unei substanțe proteice susceptibile de a se întrepătrunde (interfera) cu acțiunea altor viruși – respectiva substanță fiind de aceea denumită «interferon».” Sc. 13 V 77 p. 5. ◊ „Un alt exemplu de asemenea «medicamente de tip nou» îl constituie interferonul, un agent antiviral eficace împotriva a diferite tipuri de viruși.” Sc. 25 III 79 p. 5. ◊ „[...] a experimentat cu succes acest interferon purificat pe 35 de pacienți.” R.l. 1 III 85 p. 6; v. și 8 II 85 p. 8; v. și coli, viral (din fr. interféron, engl. interferon; PR 1952, BD 1969; DM; DEX-S)

intoxicare s. f. Dezinformare, influențare prin propagandă înșelătoare ◊ „Știm cu toții că a existat în fosta securitate un serviciu special de «intoxicare», de dezinformare.” R.lit. 8 XI 90 p. 2. ◊ „Este momentul în care propaganda – a se citi operația de intoxicare – trebuie să intre în joc.” Z. 11 IX 95 p. 3; v. și virus (cf. fr. intoxication; PR, DMC 1960; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

seropozitiv, -ă s. m. f., adj. (med.) (Persoană) care prezintă un serodiagnostic pozitiv, în special pentru virusul bolii Sida ◊ „[...] bolnavii suferinzi de artrita reumatismală numită artrită seropozitivă.” R.l. 15 VI 85 p. 6. ◊ „[...] poporul elvețian să învețe că seropozitivii și bolnavii de SIDA nu prezintă nici un risc în viața cotidiană, cu excepția relațiilor sexuale neprotejate [...]” Ad. 1 VII 92 p. 2. ◊ „Personajul principal [era] bisexual și seropozitiv.” R.lit. 410 XI 92 p. 22 (din fr. séropositif)

Sida s. f. (med.) ◊ „Primele cazuri de SIDA au fost înregistrate în 1981 în Statele Unite, caracterizându-se printr-o scădere brutală a apărărilor imunitare, ceea ce permite unor afecțiuni în mod obișnuit benigne – denumite «oportuniste» să se dezvolte în chip grav [...]” R.l. 1 VII 83 p. 6. ◊ „Există pericolul ca SIDA (sindromul imunitaro-deficitar dobândit) – teribilul flagel ce bântuie de câtăva vreme în America și care a trecut acum și oceanul – să devină «problema sanitară mondială numărul 1» [...]” Sc. 29 X 85 p. 4. ◊ „[...] în România există între 2500 și 3000 de persoane infectate cu virusul ce provoacă Sindromul Imunodeficienței Dobândite (SIDA).” R.l. 10 VI 93 p. 8. ♦ (fig.) ◊ „[Comunismul] este o excrescență maladivă a organismului social, un cancer sau o SIDA a istoriei umane.” R.lit. 1 XI 90 p. 2; v. și R.l. 5 V 84 p. 6, 27 V 85 p. 6, 17 V 86 p. 6, Săpt. 23 V 86 p. 2, LAI 14 X 91 p. 7, R.l. 5 X 92 p. 1; v. și HIV, seropozitiv (abreviere din fr. S[yndrome] I[mmuno] D[éficitaire] A[cquis]; PR 1983, MNC 1985)

spionită s. f. (ironic) Mania de a vedea spioni peste tot ◊ „Ziariștii și cititorii au fost contaminați de un nou virus care dă boala spionită.” R.l. 18 III 94 p. 3; v. și ◊ Rev. 22 140/90 p. 12; citat de A. Stoichițoiu în Hyperion III (din spion + -ită)

virologie s. f. (biol.) Ramură a microbiologiei care studiază virusurile ◊ „La Institutul de virusologie «Șt. S. Nicolau» al Academiei de științe medicale a avut loc ședința festivă de comunicări cu prilejul aniversării a 30 de ani de la apariția primului număr al revistei românești de specialitate – «Virologie».” Sc. 16 III 79 p. 5 (din fr. virologie; PR 1953; DN3, DEX-S)

virus s. n. ♦ 1. (inform.) Program distructiv care „îmbolnăvește” computerul ◊ „Patru versiuni ale programului informatic Microsoft Word au fost «infectate» cu un virus, au anunțat surse din cadrul companiei Microsoft.” Cotid. 13 IX 95 p. 4. ◊ „Un «virus» a deturnat cursa leu-dolar.” D. 147/95 p. 4; v. și R.l. 6 XII 96 p. 1. ♦ 2. Boală, nenorocire ◊ „Greșelile de tipar, un adevărat virus HIV al cărților românești” R.lit. 34/95 p. 5. ♦ 3. Sursă a unui rău moral ◊ „Este vorba despre virusul care provoacă «intoxicarea» opiniei publice.” R.l. 11 X 95 p. 3; v. și spionită (DN – alte sensuri, DEX, DN3) corectat(ă)

virusologie s. f. 1978 (biol.) Virologie v. virologie; v. și R.l. 15 II 78 p. 4, Cont. 14 XII 79 p. 5 (din virus + -logie; C. Lupu în SCL 6/82 p. 505; DEX, DN3)

COHEN [cəuən], Seymour Stanley (n. 1917), biochimist american. A studiat biochimia multiplicării virusurilor, bacteriofagilor și bacteriilor, precum și rolul acizilor nucleici în acest proces.

TERATOGÉN, -Ă (< fr.; {s} gr. teras „monstru” + gennein „a produce”) adj. (Referitor la un factor fizic, chimic sau biologic). Care acționează asupra embrionului aflat în diferite stadii de dezvoltare, determinând anomalii, malformații congenitale (de ex., dacă virusul rubeolei acționează în primele luni de sarcină, poate determina surditate, stenoză pulmonară, microcefalie).

CONVERSIÚNE (CONVÉRSIE) (< fr., lat.) s. f. 1. Modificare a condițiilor unui împrumut (de stat) emis anterior, în sensul schimbării mărimii dobânzii, prelungirii termenului de plată, contopirii mai multor împrumuturi anterioare etc. ◊ Conversiunea datoriilor = reducerea de către stat, prin lege, a obligațiilor de plată. ◊ Conversiunea actului juridic = procedeu tehnic juridic prin care un act juridic nul produce efectele altui act juridic dacă îndeplinește condițiile de valabilitate cerute pentru acesta (ex. o vânzare nulă pentru neseriozitatea prețului poate produce efectele donației dacă îndeplinește condițiile de formă ale acesteia). 2. (FIZ.) Modificarea unui sistem fizic sau tehnic, în care anumite mărimi suferă o transformare dată. ◊ C. internă = transferarea excesului de energie a unui electron excitat către unul dintre electronii periferici ai atomului respectiv. 3. (INFORM.) Transformare a formei de reprezentare a informației în contextul unui sistem de calcul. ◊ C. de fișiere = transformarea modului de organizare și, eventual, a codului informației unui fișier în momentul copierii acestuia în alt fișier. ◊ C. a datelor = transformarea codului sau structurii datelor. 4. (LOG.) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 5. (CHIM.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp (exprimată de obicei în procentele molare pe unitatea de timp). 6. (GENET.) Transformare simultană a unei gene dominante în alela sa recesivă, și invers, apărută la unii dintre gameții unui hibrid. 7. (MICROBIOL.) Modificare ereditară a proprietăților unei sușe bacteriene, consecutive infectării sale de către un tip anume de bacteriofag temperat. 8. Transformare a unei celule normale într-una malignă provocată de un virus oncogen. 9. (SILV.) Trecerea unei păduri de la forma specifică unui regim de exploatare la forma specifică altui regim, impusă de rațiuni economice (ex. trecerea de la crâng la codru).

TABANÍDĂ s. f. (La pl.) Familie de insecte din ordinul Diptera, asemănătoare cu muștele; se caracterizează prin dimensiuni mari (11-25 mm), corp gros, lipsa perilor, antene scurte, ochi voluminoși, aparat bucal foarte puternic, adaptat pentru înțepat. Femelele fecundate sunt hematofage, atacând animalele (bovine, cabaline, cervidee) și uneori omul, în zilele calde de vară. Sunt vectori pentru numeroși agenți infecțioși (bacterii, virusuri) și parazitari. Există peste 2.000 de specii; la noi sunt cunoscuți sub numele de tăuni.

REPLICÓN (< replica) s. n. (GENET.) Secvență de ADN care este replicată ca o singură unitate, pornind dintr-un singur punct (numit originea replicării). La organismele eucariote, fiecare cromozom conține mai mulți r.: la bacterii și virusuri genomul este alcătuit dintr-un singur r.

RETROVIRÚS (GENET.) (< fr. retro + virus) s. n. Oricare dintre virusurile al căror material genetic este reprezentat de ADN. Denumirea provine de la faptul că r., folosind enzima numită reverstranscriptază, sunt capabile să sintetizeze ADN pornind de la ARN (invers față de succesiunea normală a proceselor care au loc în celule). În acest fel genomul viral se poate integra în ADN-ul celulei gazdă și este replicat de către acesta. Cele mai cunoscute r. sunt virusul HIV (care provoacă SIDA) și oncovirusurile (responsabile pentru unele forme de cancer la om și animale).

ROUS [raus], Francis Peyton (1879-1970), patolog și oncolog american. A elaborat (1909) teoria naturii virale a cancerului și a izolat (1911) virusul R., care provoacă sarcomul aviar; a studiat rolul virușilor și al substanțelor cancerigene în etiologia și patologia tumorilor. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1966), împreună cu Ch. B. Huggins.

RICKÉTSIE [< engl., fr. {i}; {s} n. pr. Howard Taylor Ricketts (1871-1910), biolog american] s. f. Bacterie gram-negativă, de mici dimensiuni, având formă sferică sau de bastonaș (genul Rickettsia). Ca și virusurile, r. sunt parazite totale, fiind incapabile să se reproducă în afara celulei gazdă. Parazitează artropode (purici, păduchi, ploșnițe, căpușe), de la care se transmit la vertebrate, inclusiv la om. Provoacă ricketsioza. Din acest grup fac parte agenții patogeni ai unor forme de tifos.

PARAIMUNITÁTE (< para^- + imunitate) s. f. Stare de rezistență pe care organismul, imun față de un germen, o prezintă și față de alt germen și care se explică prin existența în structura acestuia a unor antigeni asemănători (ex. animalele imune față de virusul herpesului au o anumită rezistență față de virusul vaccinal).

PÉSTĂ (< fr., lat. pestis „epidemie, flagel”) s. f. 1. Boală infecțioasă acută, extrem de gravă, epidemică, transmisă la om prin bacilul Yersinia pestis, de la rozătoare, în special de la șobolani, prin intermediul puricilor; ciumă. Se manifestă prin febră, hemoragii, tumefacții ganglionare dureroase, producând o pneumonie acută, supurative și infecție aproape generalizată (p. bubonică); uneori atinge plămânii în zonele inghinale și la subțiori (p. pulmonară), iar alteori infecția generalizată duce la apariția de pete hemoragice cutanate (peteșii), cu sfârșit letal (ciuma neagră sau septicemică). O teribilă epidemie de p. neagră (marea p.) a omorât între anii 1346 și 1353 o treime din populația Europei Occidentale; adusă din Crimeea, a făcut ravagii în ținuturile mediteraneene, apoi din Franța a trecut în Anglia, Europa Centrală și de Est; teritoriul românesc a avut mult de suferit în timpul acestei epidemii. 2. Numire generică pentru un grup de boli produse de virusuri la taurine, porcine, cabaline, păsări și pești. Se caracterizează printr-o evoluție acută și răspândire foarte rapidă.

POLIEDRÍE (< poliedru) s. f. Boală infecțioasă a viermilor de mătase și a altor insecte, produsă de un virus. Se manifestă prin inflamarea viermilor și colorarea lor în galben; în celulele și în lichidele interne apar corpusculi cu aspect de poliedru.

SĂVULESCU, 1. Traian S. (1889-1963, n. Râmnicu Sărat), biolog român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Președinte al Acad. Române (1848-1959). Ministru al Agriculturii și Domeniilor (1946-1948). Contribuții în geobotanică și micologie. Fondator al școlii de fitopatologie și organizator al acțiunilor de combatere a dăunătorilor plantelor de cultură. Inițiatorul și conducătorul colectivului care a elaborat monumentala lucrare „Flora R.S. România”. 2. Alice S. (1905-1970, n. Oltenița), botanist român. Acad. (1963). Cercetări asupra ciupercilor și virusurilor fitopatogene și asupra bolilor plantelor.

ROBBINS [róbinz], Frederick Chapman (1916-2003), microbiolog american. Prof. univ. la Cleveland. A descoperit, împreună cu J. F. Enders și Th. H. Weller, posibilitatea de cultivare a virusului poliomielitei pe culturi de țesuturi umane, ceea ce a făcut posibilă crearea vaccinului antipoliomielitic. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1954), împreună cu J. F. Enders și Th. H. Weller.

LEDERBERG [léidəbə:g], Joshua (1925-2008), genetician american. Prof. la Univ. din Wisconsin, Stanford (California) și Columbia (New York). A descoperit, împreună cu E.L. Tatum, fenomenul de recombinare genetică la colibacilul Escherichia coli, apoi, împreună cu N.D. Zinder, transducția bacteriană sau transferul prin intermediul unui bacteriofag (virus bacterian) al informației genetice de la o bacterie la alta. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1958). împreună cu G.W. Beadle și E.L. Tatum.

LEUCOPENÍE (< fr. leuco- + gr. penia „sărăcie”) s. f. Scăderea sun 4.000 pe mm³ a leucocitelor din sânge. Se datorează unor infecții cauzate de virusuri ori protozoare, malnutriției, anemiei etc.

MONOD [monó], Jacques (1910-1976), microbiolog francez. Prof. la Collège de France și director al Institutului Pasteur (din 1971). Studii despre controlul genetic al enzimelor și virusurilor de sinteză. A propus, împreună cu F. Jacob, conceptul de acid ribonucleic mesager ceea ce a condus la definirea unității genetice numite operon. Lucrări: „Mecanismele de reglare în sinteza proteinelor”, în colab.; „Hazardul și necesitatea”. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1965), împreună cu F. Jacob și A. Lwoff.

!virus¹ (program de computer) s. m., pl. viruși

!virus² (agent patogen) s. n., pl. virusuri/viruși