ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

ALEATORIU, -IE, aleatorii, adj. (Jur.) Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură, întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleator, -oare adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius.

ALTĂDATĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată.

ALTCÂNDVA adv. (Rar) Altădată (în trecut sau în viitor). – Alt + cândva.

ALTEORI adv. În alte rânduri, în alte împrejurări; p. ext. altădată (în trecut sau în viitor). [Pr.: -te-ori] – Alte + ori.

AUGUR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.

AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă. 2. Curent literar-artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate, recurgând adesea la formule îndrăznețe sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangardă + suf. -ism.

AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

BOB¹, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.

CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă¹. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire care adăpostește o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

CĂUTA, caut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii sau să te afli undeva. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnească privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobăi. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obțină ceva, a urmări ceva. ♦ Refl. (Despre mărfuri) A avea căutare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-și vedea de treabă. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A-i căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic. 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: că-u-. – Var.: (pop.) căta vb. I] – Lat. *cautare.

CÂNDVA adv. Într-un moment (nehotărât) din trecut sau din viitor; odată, altădată. – Când + va.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DAT², -Ă, dați, -te, adj., s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz. Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. III. S. f. (Reg.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

GHICI, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege ceva (mai mult intuitiv sau prin deducție); a intui, a prevedea, a întrezări. ◊ Loc. adv. Pe ghicite = la întâmplare sau în mod intuitiv. ♦ A dezlega o ghicitoare. 2. (În superstiții) A prezice cuiva viitorul. [Var.: (reg.) gâci vb. IV] – Et. nec.

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHIOC², ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuințată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (= cochlea).

HARUSPICIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

IST, IASTĂ, iști, iaste, adj. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: ista, iasta adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.

VARĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primăvară).

ZAHARISI, zaharisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre dulcețuri, miere etc.; la pers. 3) A căpata o îngroșare specifică datorită cristalizării zaharurilor conținute. 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A-și pierde vigoarea, energia, vioiciunea gândirii; a se ramoli. 3. Tranz. Fig. (Rar) A îndulci tonul sau timbrul vocii; a face mieros. – Din ngr. zaharóso (viitorul lui zaharóno).

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului (1); p. gener. constelație, planetă. ♦ Interval de timp determinat când Soarele se află într-un astfel de sector. 2. Constelație corespunzând unei anumite luni a anului în care se naște cineva și având, după unele credințe, o influență (bună sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzător; p. ext. destin, ursită. ◊ Expr. (Glumeț) A se naște în zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naște în zodia rațelor = a fi mereu însetat. A-i da (cuiva) în zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul după poziția stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zódhion.

MANTICĂ s. f. Prezicere a viitorului pornind de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomenele naturale etc. – Din it. mantica, fr. mantique.

VREODATĂ adv. Mai de mult, cândva, odată; la un moment dat, în viitor. – Vre[o] + odată.

MÂINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane.

PERSPECTIVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj., adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se împlini în viitor. – Din fr. perspective.

PLANETĂ, planete, s. f. 1. Corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectării luminii solare; p. restr. Pământ (1). ♦ Orice corp ceresc fără lumină proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (în care se naște cineva). ♦ Bilet care conține preziceri naive privitoare la viitor și pe care îl vând flașnetarii extrăgându-l la întâmplare dintre altele de același fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui șoarece dresat). [Var.: (înv.) planet s. m.] – Din fr. planète, lat. planeta.

PREFIGURA, prefigurez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prezenta, a schița ceva în linii mari, înainte de realizare, de aplicare; a avea sau a sugera toate trăsăturile unui lucru, ale unui fenomen etc. viitor. – Din fr. préfigurer.

PREZENT², -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.

PROGNOZĂ, prognoze, s. f. Prevedere a desfășurării în timp a unui fenomen, a unui proces etc., bazată pe studiul împrejurărilor care îi determină apariția și evoluția; prevedere a valorilor pe care le vor lua în viitor unele mărimi din prezent; p. ext. pronostic. – Din fr. prognose, germ. Prognose.

PROROC, proroci, s. m. Interpret al voinței lui Dumnezeu, capabil să prezică viitorul; p. gener. persoană care are previziunea evenimentelor viitoare; profet. [Var.: prooroc s. m.] – Din sl. prorokŭ.

SPERANȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari. – Din it. speranza.

AN², ani, s. m. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui și care cuprinde 12 luni. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie (în care se serbează începutul unui an). ◊ Loc. adv. În anul... = în cursul anului... La anul = în cursul anului viitor. Acum un an (sau doi ani etc.) = cu un an (sau cu doi etc.) în urmă. De ani și ani = de mulți ani, de multă vreme. An de (sau cu) an = în fiecare an, mereu. Cu anii = ani întregi, ani îndelungați. La (sau intr-) un an o dată = o singură dată într-un an; rar. 2. (Astron.; în sintagma) An-lumină = unitate de lungime pentru măsurarea distanțelor mari, egală cu distanța străbătută de lumină într-un an. 3. Stadiu de studiu în unele forme de învățământ. ◊ (Urmat de determinări) Anii de studenție. Anii de ucenicie. 4. Măsură a vârstei unei ființe sau a vechimii unui lucru. Copil de cinci ani. 5. (La pl.) Epocă din viață; vreme. Anii copilăriei. – Lat. annus.

PARASTISI, parastisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism înv.) A juca, a interpreta un rol într-o piesă de teatru; a reprezenta o piesă de teatru. [Var.: parastui vb. IV] – Din ngr. parastíso (viitor. lui parasténo).

PASCALIE, pascalii, s. f. 1. Calendar bisericesc special, cu ajutorul căruia se poate stabili cu mult înainte data Paștilor și a altor sărbători religioase care nu au loc la date fixe. 2. Carte astrologică populară cu ajutorul căreia se crede că se poate ghici viitorul cuiva. – Din ngr. pashálion.

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă. ◊ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci. ◊ Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete. ◊ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

ODATĂ adv., adj. invar. 1. Adv. Într-un timp nedeterminat, cândva; a) (în legătură cu verbe la trecut) odinioară, mai de mult; b) (în legătură cu verbe la viitor sau cu valoare de viitor) de acum înainte, într-o bună zi, cândva. ◊ Expr. Odată și odată = a) de mult de tot, de foarte multă vreme; b) într-o bună zi, cândva, mai curând sau mai târziu. 2. Adv. (Pop.) Îndată, imediat; fără întârziere, brusc; deodată. 3. Adv. În sfârșit, în cele din urmă. 4. Adj. invar. În toată puterea cuvântului, întreg; p. ext. foarte reușit, foarte bun, excelent. – O³ + dată.

ASTROLOGIE s. f. (În antichitate și în evul mediu) Prezicere a viitorului pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești. – Din fr. astrologie, lat. astrologia.

ASPIRANTURĂ s. f. (în trecut) Sistem de pregătire postuniversitară și academică a viitorilor candidați în științe. – Din rus. aspirantura.

ANIMALCULIST, animalculiști, s. m. Biolog preformist (sec. XVII-XVIII) care credea că în spermatozoid se află, miniaturizat, viitorul organism. – Din fr. animalculiste.

ANTICIPAȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Literatură de anticipație = literatură având ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului. V. literatură științifico-fantastică. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipațiune s. f.] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis.

APROAPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = A cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen¹. Aproapele nostru. – Lat. ad-prope.

VIITOR, -OARE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

VIITORIME s. f. 1. (Înv.) Viitor (II 1). 2. Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ime.

VIITORIST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

VIITOROLOG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

VIITOROLOGIE s. f. Știință care se ocupă cu studierea legilor și metodelor noi de previziune a viitorului; știința viitorului, futurologie. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorologie).

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

PIROMANȚIE s. f. Încercare de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, utilizată în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

TOAMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) În timpul toamnei. – Lat. autumnus.

PLĂNUI, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

PLĂNUIT, -Ă, plănuiți, -te, adj. Pregătit pentru viitor; pus la cale, uneltit, urzit. – V. plănui.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

VREME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

POIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane.

CITI, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În superstiții; în expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) ceti vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.

POSIBILITATE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce poate deveni în viitor o realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ♦ Expr. În măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilité, lat. possibilitas, -atis.

POSTERITATE s. f. 1. Succesiune de generații viitoare; urmași. 2. (Înv.) Succesiune de persoane care descind din aceeași familie; urmași, descendenți. – Din fr. postérité, lat. posteritas, -atis.

POȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ◊ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počtă.

PRELIMINARE, preliminări, s. f. Includere în mod treptat, în cheltuielile curente, a unor sume care reprezintă cheltuieli viitoare, spre a evita creșterea excesivă a cheltuielilor din perioadele următoare. – V. prelimina.

PREMONIȚIE, premoniții, s. f. Nume dat fenomenului de presimțire a unor fapte viitoare, în general fără motivare rațională. – Din fr. prémonition.

PRENUPȚIAL, -Ă, prenupțiali, -e, adj. Prealabil căsătoriei. ◊ Certificat prenupțial = certificat medical care atestă că viitorii soți sunt apți pentru căsătorie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. prénuptial.

PREȘTIINȚĂ s. f. Cunoștință despre ceea ce se va întâmpla în viitor, atribuită divinității. – Pre¹- + știință (după fr. prescience).

PREVEDEA, prevăd, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care precedă) evoluția evenimentelor viitoare; a avea intuiția celor ce urmează să se întâmple; a întrezări; a presimți. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, îndrumări etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a menționa. 3. Tranz. A echipa, a înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Înv. și reg.) A se vedea prin ceva; a se întrezări. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre¹- + vedea (după fr. prévoir).

PREVESTI, prevestesc, vb. IV. Tranz. 1. A anunța, a vesti apariția în viitor a unor evenimente, fenomene etc. 2. (Înv. și pop.) A preveni (1). – Pre¹- + vesti.

PREVIZIUNE, (2) previziuni, s. f. 1. Facultatea, posibilitatea de a prevedea apariția sau evoluția evenimentelor viitoare din analiza anumitor date cunoscute în prezent. 2. Enunțare a unei judecăți, a unei teorii care se bazează pe previziune (1); ceea ce prevede cineva. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. prévision.

VIZIONAR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă stăpânit de vise, de idealuri (nelegate de realitatea imediată); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; extravagant, neobișnuit. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

PREZICĂTOR, -OARE, prezicători, -oare, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu ghicitul viitorului cuiva în cărți, în cafea, în palmă etc.; ghicitor. – Prezice + suf. -ător.

PREZICE, prezic, vb. III. Tranz. A spune, a anunța dinainte ce se va întâmpla, orientându-se după anumite indicații prezente, după intuiție, raționament etc. ♦ A ghici viitorul cuiva (în cărți, în cafea, în palmă etc.). – Pre¹- + zice (după fr. prédire).

PREZIS, -Ă, preziși, -se, adj. 1. (Despre evenimente, fapte etc.) A cărui producere sau apariție este anunțată dinainte. 2. (Despre viitor, destin) Care este cunoscut anticipat prin divinație. – V. prezice.

PROFET, profeți, s. m. Predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu pe Pământ și capabil să prezică viitorul; proroc. ♦ (Art.) Epitet dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor. – Din fr. prophète.

PROFEȚI, profețesc, vb. IV. Tranz. A face profeții, a prezice viitorul (în calitate de profet); a proroci, a profetiza, a prevesti. – Din profet.

PROROCI, prorocesc, vb. IV. Tranz. (În credințele religioase) A prezice viitorul, voința divină; p. gener. a prevedea și a anunța evenimente viitoare; a profetiza, a prevesti. [Var.: prooroci vb. IV] – Din proroc.

PROIECTAT, -Ă, proiectați, -te, adj. Care a fost plănuit, prevăzut să fie făcut în viitor. [Pr.: pro-iec-] – V. proiecta.

PROSPECTIV, -Ă, prospectivi, -e, adj., s. f. (Studiu) referitor la viitor, la evoluția viitoare a societății prin analiza unor factori și tendințe actuale. Dimensiune prospectivă. – Din fr. prospectif, -ive, engl. prospective.

PROSPECTIVĂ, prospective, s. f. Proiect asupra viitorului constând în studierea factorilor tehnici, științifici, economici, sociali etc. și în stabilirea influenței lor asupra evoluției lumii moderne. V. viitorologie. – Din fr. prospective.

PROMISORIU, -IE, promisorii, adj. (Jur.; despre jurăminte) Care se face în vederea unor fapte viitoare. – Cf. fr. promissoire.

PSIHOMANȚIE s. f. Pretinsă artă de a ghici viitorul prin invocarea spiritelor celor morți. – Din fr. psychomancie.

OARECÂND adv. (Înv. și reg.) 1. Cândva (în viitor), vreodată; oareșicând. 2. Cândva (în trecut), odinioară. – Oare + când.

ODINIOARĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată. 2. (Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [Pr.: -ni-oa-] – O³ + dinioară (înv. „cândva” < lat.).

SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

VERGEL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Petrecere care se face la țară în seara de Crăciun sau în ajunul Anului nou, în cursul căreia se încearcă, prin mijloace magice, să se afle viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. – Vergea + suf. -el.

CLARVĂZĂTOR, -OARE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant).

CLARVIZIUNE s. f. Calitatea cuiva de a pătrunde, de a pricepe un fenomen în toate amănuntele lui și de a-i prevedea desfășurarea în viitor mai limpede decât semenii săi. [Pr.: -zi-u-] – Clar + viziune (după fr. clairvoyance).

VEȘNICIE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune nici unei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicie s. f.] – Veșnic + suf. -ie.

ORACOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

EPILOG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.

OPTIMISM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

FUTURISM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, a prezentului care prefigurează viitorul. – Din fr. futurisme, it. futurismo.

XILOMANȚIE s. f. Pretinsă artă de a ghici viitorul în lemn. (din pref. xilo- + suf. -manție)

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

CORESPONDENT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care colaborează la un ziar sau la o publicație periodică, trimițând spre publicare informații din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice având aceleași obligații și drepturi ca și un membru activ, cu excepția dreptului de a vota pe viitorii membri, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale între ele, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant.

CONDIȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare, de care depinde apariția unui fenomen. 2. (La pl.) Împrejurare în care se petrece un fenomen. 3. Clauză a unei întelegeri, a unei convenții. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (ca să)... = numai în cazul că..., cu obligația (ca să)... 4. (Jur.) Întîmplare viitoare și nesigură de a cărei îndeplinire atîrnă existența unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. – Fr. condition.

CONDIȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (ca să)... = numai în cazul că..., cu obligația (ca să)... 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de a cărui îndeplinire atârnă existența unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport; în sintagma) Condiție fizică = situație a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale teoretice și practice. – Din fr. condition.

RABDOMANȚIE s. f. Arta de a ghici viitorul cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie.

LOGODI, logodesc, vb. IV. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinți. – Din sl. lagoditi.

CLINIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique.

NEFELOMANȚIE s. f. (Livr.) Ghicitul viitorului prin observarea norilor. – Din fr. néphélomancie.

NECROMANȚIE s. f. Practică ocultă care constă în invocarea sufletelor morților pentru aflarea viitorului. – Din lat. necromantia, it. necromanzia, fr. nécromancie.

EXTISPICIU, extispicii, s. n. Cercetare a măruntaielor păsărilor pentru prezicerea viitorului. – Din lat. extispicium.

EVENTUALITATE, eventualități, s. f. Situație care s-ar putea ivi, caz posibil; împrejurare viitoare posibilă. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. éventualité.

DIVINAȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Dar, putere a unor persoane de a desluși și lucruri ascunse, neștiute și mai ales viitorul. [Var.: (înv.) devinație s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis.

DEPARTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanță. ◊ Loc. prep. Departe de... = la mare distanță de... ◊ Expr. Departe de mine gândul = nici nu mă gândesc... Până departe = pe o distanță mare. Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect. Nici pe departe = nici măcar puțin; deloc. ♦ Într-un loc îndepărtat; în depărtare. A plecat departe. ◊ Expr. Mai departe = dincolo de...; în continuare, înainte. De departe = de la mare distanță, din depărtare. Rudă de departe = persoană aparținând unei ramuri îndepărtate a familiei cuiva. 2. (Cu sens temporal) Într-un moment depărtat de timpul prezent (în trecut sau în viitor). ◊ Expr. Mai departe, exprimă continuarea unei acțiuni sau dăinuirea în timp a unei situații. Nu mai departe = a) (în legătură cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decât..., nu mai târziu decât... Nu mai departe de ieri; b) (rar, întărind un pronume personal) nu altul, chiar eu (tu, el etc.). Eu, nu mai departe, te-am văzut. – De⁴ + parte.

DESTIN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.

SIBILĂ, sibile, s. f. Femeie căreia i se atribuia, în antichitate, darul de a prezice viitorul, fiind inspirată de zei. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla.

Prezent ≠ absent, viitor, trecut

Trecut ≠ viitor

Viitor ≠ trecut

FALNIC adj. 1. grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vârfurile ~ ale munților.) 2. v. frumos. 3. glorios, strălucit, (înv.) fălos. (Un ~ viitor.)

FUTUROLOGIE s. v. știința viitorului.

GHICI vb. 1. v. intui. 2. a afla, a descoperi, (rar) a bănui. (Ai ~ ce-am vrut să spun.) 3. v. bănui. 4. a dezlega. (A ~ o cimilitură.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

PERSPECTIVĂ s. 1. priveliște, vedere, (înv. și reg.) priveală, (înv.) prospect. (Avem o ~ minunată spre mare.) 2. viziune. (Are o ~ clară asupra dezvoltării economice.) 3. viitor. (Plan de ~.) 4. (înv.) prospect, (fig.) orizont. (Ce ~ are acest tânăr?)

POSTERITATE s. 1. descendenți (pl.), urmași (pl.), (înv.) mărădic. (Ce va zice ~?) 2. viitor, viitorime, (înv.) viitorie. (~ va aprecia eforturile noastre.)

PROSPECTIVĂ s. v. știința viitorului.

ȘOC s. 1. (MED.) ictus. 2. (MED.) șoc apexian = impuls cardiac. 3. (fig.) impact. (~ul viitorului.)

ȘTIINȚĂ s. 1. disciplină. (Cibernetica este o ~ recentă.) 2. învățătură, (latinism rar) sapiență, (înv.) dăscălie. (~ despre creșterea albinelor.) 3. știința despre știință = scientică, scientologie; știința exegezei v. hermeneutică; știința politică = politologie; știința viitorului = futurologie, prospectivă, viitorologie. 4. erudiție, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.) 5. v. îndemânare. 6. v. măiestrie.

URMARE s. 1. continuare. (~ în numărul viitor.) 2. succedare. (~ cuiva în funcție.) 3. frecventare. (~ unei forme de învățământ.) 4. v. consecință.

VENITOR adj. v. următor, viitor.

VIITOR adj., s. 1. adj. (înv.) venitor. (Generațiile ~oare.) 2. s. v. perspectivă. 3. s. posteritate, viitorime, (înv.) viitorie. (~ul va aprecia eforturile noastre.)

VIITORIE s. v. posteritate, viitor, viitorime.

VIITORIME s. posteritate, viitor, (înv.) viitorie. (~ va aprecia eforturile noastre.)

VIITOROLOGIE s. v. știința viitorului.

viitor adj. m., pl. viitori; f. sg. și pl. viitoare

viitor s. n., (situații, perspective) pl. viitoruri

ALTĂDATĂ adv. 1) Înainte vreme; pe vremuri; cândva; odinioară. ◊ De ~ din alte timpuri. 2) În viitor; a doua oară. /altă + dată

A ANUNȚA anunț tranz. 1) (persoane) A aduce la cunoștință printr-un anunț; a înștiința; a vesti; a informa. 2) (numele unei persoane sosite) A vesti sosirea rostind cu voce tare. 3) A semnaliza ca urmând să se producă în viitor. ^[1] 5) (știri, vești, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a emite; a difuza. /<fr. annoncer, lat. annuntiare

ASTROLOGIE f. Pseudoștiință care pretinde a prezice viitorul după poziția și mișcarea aștrilor. [G.-D. astrologiei] /<fr. astrologie, lat. astrologia

AUGUR ~e n. 1) Prevestire a viitorului. 2) Semn căruia i se atribuia rolul de a prevesti ceva. ◊ A fi de bun (sau rău) ~ a fi semn bun (sau rău). [Var. auguriu] /<lat. augurium, fr. augure

A AVEA am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am,... ) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

BOB¹ ~i m. 1) Plantă leguminoasă cu fructul păstaie, cu semințe mari, ovale și plate. 2) Sămânța acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de semințe ale acestei plante. * A da (sau a ghici) în ~i a prezice viitorul cuiva după felul cum se aranjează bobii aruncați de către ghicitor. ~ cu ~ amănunțit, luând fiecare element în parte; fir cu fir. Din ~ în ~ fără grabă și foarte atent. ~ numărat exact; întocmai. /<sl. bobu

A CĂUTA caut 1. tranz. 1) A încerca să găsească. ~ o carte. ~ prietenul. ~ izvorul. ◊ ~ cu ochii (pe cineva sau ceva) a încerca să descopere pe cineva sau ceva (într-o mulțime). ~ pe dracul a) a fi imprevizibil; b) a-și provoca neplăceri. N-ai ce căuta (undeva sau la cineva) nu există motiv pentru a pleca undeva sau la cineva. 2) A încerca cu insistență să obțină. ~ bani. ~ slavă. ~ ajutor. ◊ ~ pricină a căuta motiv de ceartă. 3) (urmat, de obicei, de un verb la modul conjunctiv) A depune eforturi; a face tot posibilul. Caută să te întorci mai repede. 4) A privi cu atenție; a examina; a cerceta. 5) A avea în grijă; a îngriji. ~ un bolnav. 6) (mai ales în construcții negative) A lua în considerare. Nu căuta că-s tânăr. 2. intranz. 1) A-și îndrepta ochii (pentru a vedea); a se uita; a privi. ◊ ~ (cuiva) în coarne a răsfăța; a intra în voie. 2) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sănătate. 3) A avea grijă; a îngriji. ~ de un bolnav. 4) pop. (în superstiții) A prezice viitorul (dând în cărți, în bobi etc.); a ghici. 5) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A solicita cu insistență; a întreba. Marfa aceasta este căutată. 6) (mai ales în construcții negative) A ține cont; a avea în vedere; a se uita. /<lat. cautare

CÂNDVA adv. 1) (indică un moment imprecis din trecut) Înainte vreme; pe vremuri; odinioară; altădată. 2) (indică un moment imprecis din viitor) Vreodată. /când + va

CHIROMANȚIE f. Practică superstițioasă care pretinde că poate determina caracterul și prezice viitorul unei persoane prin interpretarea liniilor din palmă. [Art. chiromanția; G.-D. chiromanției; Sil. -ți-e] /<it. chiromanzia

A CITI ~esc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce în glas sau în gând (pentru a lua cunoștință de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (gânduri, sentimente, intenții etc.) A înțelege din expresia feței sau din atitudine. ◊ ~ printre rânduri a pricepe și ceea ce nu este exprimat direct într-un text. ~ în stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva după poziția stelelor; b) a susține ceva fără nici un temei. 3) (partituri, hărți, indicații ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul văzului. 4) rar A însuși prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-și îmbogăți cunoștințele; a se cultiva. /<sl. țitati, țisti

CLARVĂZĂTOR ~oare (~ori, ~oare) Care prevede clar modul de desfășurare (în viitor) a unei acțiuni. /clar + văzător

A CROI ~iesc tranz. 1) (obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte etc.) A tăia dintr-un material după anumite forme și dimensiuni în vederea confecționării. 2) (drumuri, cărări etc.) A deschide înlăturând obstacolele. ◊ ~ planuri a face planuri pentru viitor. ~ o minciună a ticlui o minciună. 3) fig. (lucrări, acțiuni etc.) A pregăti luând măsurile necesare în vederea realizării. 4) fig. pop. (oameni, animale) A supune unei lovituri puternice. [Sil. cro-i] /<sl. krojiti

DIVINAȚIE ~i f. livr. 1) Putere magică de a ghici viitorul. 2) Prezicere a viitorului prin practici superstițioase. [Art. divinația; G.-D. divinației; Sil. -ți-e] /<fr. divination, lat. divinatio, ~onis

FUTUROLOGIE f. Știință care studiază viitorul; viitorologie. /<fr. futurologie

A GHICI ~esc 1. tranz. 1) A afla prin presupunere; a determina intuitiv sau prin deducție. ~ gândurile cuiva. ~ pe cineva după glas. 2) (ghicitori, șarade, enigme) A pătrunde cu mintea, găsind explicația. 3) A vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului etc.); a întrezări; a întrevedea. 2. intranz. (în superstiții) A prezice viitorul (trăgând cărțile, în bobi etc.). /cf. bulg. gadkam

IARNĂ ierni f. Anotimpul cel mai friguros al anului care urmează după toamnă și cuprinde lunile decembrie, ianuarie și februarie^[1]. ◊ Astă-~ iarna trecută. La ~ în timpul iernii viitoare. De ~ a) necesar pentru iarnă; b) care are loc în acest anotimp. De cu ~ încă din timpul iernii. Iarna n-o mănâncă lupii iarna nu trece fără geruri și viscole. [G.-D. iernii] /<lat. hibernum

INDICATIV¹ ~ă (~i, ~e) Care indică; folosit pentru indicare. ◊ Modul indicativ mod personal care exprimă o acțiune reală (la prezent, trecut sau viitor). /<fr. indicatif, lat. indicativus

A ÎNCHIPUI închipui tranz. 1) A face în grabă din materiale aflate la îndemână; a înjgheba; a înfiripa; a sclipui; a improviza. ~ o colibă. 2) A aminti prin forma sa, înlocuind. Masa din colț închipuia tribuna. 3) (construit cu un pronume în dativ) A-și reprezenta în gând; a-și înfățișa; a-și imagina. A-și ~ viitoarea călătorie. /în + chip + suf. ~ui

ÎNCOLO adv. 1) În altă parte; în direcția aceea; într-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai târziu; peste un timp oarecare. ~ și încoace dintr-o parte în alta; de colo până colo. Nici ~, nici încoace a) nici înainte, nici înapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasă-l (sau dă-l) ~ nu-i acorda atenție; lasă-l în pace. De aici ~ din acest loc și mai departe. De acum (sau de azi, de mâine) ~ în viitor. 2) În altă privință; de altminteri; în afară de aceasta; în rest. E cam supărăcios, ~ e om de treabă. /în + colo

ÎNCREDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Privește cu ~ viitorul. ◊ A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit și de nădejde. Om (sau persoană) de ~ om serios, pe care te poți bizui. Vot de ~ susținere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încrede

A ÎNVĂȚA învăț 1. tranz. 1) (activități, acțiuni, procese) A însuși prin eforturi susținute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învățătură pe viitor. 3) A susține cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situație sau alta); a sfătui; a povățui; a îndruma. 4) (lecții, poezii, roluri etc.) A reține în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituții de învățământ); a-și face studiile. /<lat. invitiare

MAG magi m. 1) (în antichitate) Preot la popoarele orientale. 2) Persoană care prezice viitorul (după poziția aștrilor). 3) fig. Om învățat; persoană atotștiutoare; filozof. 4) Persoană care face vrăji; vrăjitor. 5) (în religia creștină) Rege mitic despre care se spune că ar fi venit din orient la Bethleem să se închine lui Isus Hristos, la nașterea lui. 6) fig. Persoană care duce sau aduce vești; vestitor. /<sl. magu

MÂINE adv. În ziua care urmează după azi. * De ~ a) începând cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni în viitor. (Ca) ~-poimâine în timpul cel mai apropiat; în curând; degrabă. Pe ~! să ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba ~ se zice când este vorba de o amânare continuă. /<lat. mane

MEMORANDUM ~uri n. 1) Document diplomatic în care se expune punctul de vedere al unui guvern asupra unei probleme, ce va constitui obiectul viitoarelor negocieri. 2) înv. Carnet de note. /<lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum

A MENI ~esc tranz. 1) (desfășurarea unor evenimente) A stabili din timp; a hotărî dinainte; a destina. 2) (mai ales ceva rău) A dori să se întâmple (cuiva) în viitor. 3) (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind desfășurarea lor; a predestina; a hărăzi; a sorti; a ursi; a soroci. /<sl. mĕniti

NECROMANȚIE f. Practică ocultă constând în invocarea spiritelor celor morți pentru aflarea viitorului. /<lat. necromantia, it. necromanzia, fr. nécromancie

A NOROCI ~esc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc

OPTIMISM n. 1) (în opoziție cu pesimism) Concepție asupra vieții dominată de încredere în viitor și în oameni. 2) Tendință de a vedea părțile pozitive ale oamenilor și ale realității. /<fr. optimisme, germ. Optimismus

PASCALIE ~i f. 1) Calendar în care sunt indicate data Paștilor și a altor sărbători religioase. 2) Carte astrologică populară după care se crede că se poate prezice viitorul. /<ngr. pashálion

PERSPECTIVĂ ~e f. 1) Aspect agreabil al unui colț de natură văzut de la o anumită distanță. 2) Aspect al unui obiect văzut din depărtare. ~a porților orașului. 3) Modalitate de interpretare; punct de vedere. Fenomen social cercetat în ~ istorică. 4) mat. Reprezentare tridimensională a unui obiect, reprodusă la scară diferită pe o suprafață plană, păstrând proporția dintre dimensiunile obiectului. 5) fig. Posibilitate de dezvoltare sau de realizare în viitorul apropiat. ◊ În (sau cu) ~ în (sau cu) viitor. [G.-D. perspectivei] /<fr. perspective

PESIMISM n. (în opoziție cu optimism) 1) Viziune asupra vieții dominată de deznădejde, de neîncredere în viitor și în oameni. 2) Concepție filozofică conform căreia în lume predomină răul ca trăsătură inerentă. 3) Stare sufletească de deprimare, de neliniște și amărăciune. /<fr. pessimisme, germ. Pessimismus

PLAN³ ~uri n. 1) Proiect de acțiuni ce urmează a fi realizate în viitor (în vederea atingerii unui anumit scop). ~ anual. 2) Ordinea și distribuția metodică a diferitelor părți după care urmează a fi alcătuită o lucrare (științifică, literară etc.). ~ul disertației. ~ul lecției. /<fr. plan, lat. planus

A PREDETERMINA predetermin tranz. (desfășurarea evenimentelor, viitorul, soarta etc.) A determina dinainte. /<fr. prédéterminer

A PREFIGURA ~ez tranz. 1) (obiecte inexistente) A prezenta schematic din închipuire (ca ceva realizabil în viitor). 2) (lucruri, fenomene, acțiuni viitoare) A prezenta cu mult înainte în linii mari, prin cele mai importante trăsături. Manifestările în masă au ~at trezirea conștiinței naționale. /<fr. préfigurer

PREMONIȚIE ~i f. Presimțire inexplicabilă a unui fapt viitor. /<fr. prémonition

PREVIZIUNE ~i f. 1) Capacitate de prevedere a unui eveniment sau a evoluției lui viitoare. 2) Opinie formată pe baza acestei capacități. 3) Fapt prevăzut. [Sil. -zi-u-] /<fr. prévision

PREZICĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care prezice viitorul. /a prezice + suf. ~tor

A PREZICE prezic tranz. A stabili din timp prin deducție sau prin intuiție, aducând la cunoștință; a prevesti. ◊ ~ viitorul a pretinde că se poate afla viitorul (ghicind în cărți, în palmă, în bobi etc.). /pre- + a zice

PRIMĂVARĂ ~eri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie și mai. ◊ De ~ a) necesar pentru primăvară; b) care are loc primăvara; caracteristic primăverii. La ~ când va sosi primăvara; în timpul primăverii viitoare. Astă ~ primăvara trecută. De cu ~ încă din timpul primăverii. ~ara vieții tinerețe. 2) la pl. fig. Ani (în tinerețe) fericiți. [G.-D. primăverii] /<lat. primavera

PROFET ~ți m. 1) rel. Persoană, cu inspirație divină, care prezice viitorul; proroc. 2) fig. Persoană care, pătrunzând în esența lucrurilor, prevede desfășurarea evenimentelor ulterioare; proroc; vizionar. /<fr. prophéte

A PROGNOZA ~ez tranz. (evenimente sau fenomene viitoare) A stabili printr-o prognoză. /Din prognoză

PROIECT ~e n. 1) Plan prin care se intenționează realizarea unor acțiuni viitoare. 2) Text inițial al unui plan de activitate socială care urmează să fie discutat, completat, aprobat și apoi pus în aplicare. 3) Schemă a unui sistem tehnic sau a unei construcții care conține calculele, desenele și explicațiile necesare. [Sil. -iect] /<germ. Projekt, lat. projectus

PROMISORIU ~ie (~ii) rar (despre jurăminte) Care se face cu referință la unele fapte viitoare. /<fr. promissoire

A PRONOSTICA ~chez tranz. (evenimente sau fenomene viitoare) A stabili printr-un pronostic. /<fr. pronostiquer

PROROC ~ci m. 1) rel. Persoană cu inspirație divină care prezice viitorul; profet. 2) fig. Persoană care, pătrunzând în esența lucrurilor, prevede desfășurarea evenimentelor ulterioare; profet; vizionar. /<sl. proroku

PROSPECTIV ~ă (~i, ~e) Care se referă la viitor, la evoluția societății prin analiza unor factori și tendințe actuale. Studiu ~. /<fr. prospectif, engl. prospective

PROSPECTIVĂ ~e f. Ansamblu de cercetări efectuate asupra evoluției viitoare a societății moderne, care permit să se facă anumite previziuni. /<fr. prospective

PSIHOMANȚIE f. Pretinsă artă de a ghici viitorul prin comuncarea cu cei morți. /<fr. psychomancie

ROJDANIC ~ce n. Carte pe baza căreia se prezice viitorul omului potrivit zodiei în care s-a născut. /<sl. roždeniku

SIBILĂ ~e f. (în antichitatea greco-romană) Divinitate feminină legendară căreia i se atribuia capacitatea de a prezice viitorul. /<lat. Sybilla, fr. sybille

A ȘTI știu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cunoaște. ~ obiceiurile. *~ carte a) a ști să scrie și să citească; b) a poseda cunoștințe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaște foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informații curente) A deține, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. *Pe cât (sau după cât) știu potrivit informațiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaște din diferite puncte de vedere. Îl știu din tinerețe. 4) (meserii, acțiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziție completivă) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a cunoaște; a pricepe. *Nu știu cum inexplicabil; ciudat. Nu știu cine cineva. Nu știu ce ceva. Mai știi (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu știu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducție. Știu ce mă așteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziția de) 1) A deține informații curente. ~ de sosirea lui. *A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informație despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simțul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ține seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /

TÂRZIU¹ adv. 1) După ce a trecut timpul sau momentul stabilit sau prevăzut. A telefona ~. ◊ Mai devreme (sau mai curând) sau mai ~ într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Cel (mai) ~ într-un timp considerat drept ultim termen. Mai ~ după câtva timp. 2) În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. /<lat. tardivus

TOAMNĂ ~e f. Anotimp al anului care urmează după vară și cuprinde, în emisfera nordică, lunile septembrie, octombrie și noiembrie. ◊ ~ târzie sfârșit de toamnă. La ~ a) când va sosi toamna; b) în timpul toamnei viitoare. Astă ~ toamna trecută. [G.-D. toamnei] /<lat. autumnus

ULTERIOR ~oară (~ori, ~oare) și adverbial Care va urma sau se va petrece în viitor; care urmează după ceva sau cineva; posterior. [Sil. -ri-or] /<fr. ultérieur, lat. ulterior

VARĂ¹ veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordică, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vară; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Astă ~ vara trecută. De cu ~ încă din timpul verii. Pierde-vară om care nu are nici o ocupație, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera

VIITOR¹ viitoare (viitori, viitoare) Care ține de perioade ce urmează să vină; care va urma după prezent. Anul viitor. Generațiile viitoare. ◊ Viața viitoare viața care ar urma după moarte în lumea de apoi. Timp viitor timp verbal care exprimă o acțiune sau o stare ce urmează să se realizeze după momentul vorbirii. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~tor

VIITOR² n. 1) Timpul care vine; perioadă care succede prezentului. ~ul va demonstra adevărul. ◊ Pe (sau în) ~ de acum înainte. 2) Situație care urmează să existe. ◊ (Plin) de ~ (sau cu ~) care are perspective mari într-un anumit domeniu de activitate. A avea ~ a avea șanse sigure de supraviețuire în timp. /a veni + suf. ~tor

VIITORIME f. înv. 1) v. VIITOR II. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a generațiilor viitoare; posteritate. [G.-D. viitorimii] /viitor + suf. ~ime

VIITOROLOG ~gi m. Specialist în viitorologie. /Din viitor

VIITOROLOGIE f. Știință care se ocupă cu metodele de previziune a viitorului. [G.-D. viitorologiei] /Din viitor

ZI zile f. 1) Interval de timp dintre răsăritul și apusul soarelui. ◊ La ~ la ziua fixată. Pe ~, peste ~ în cursul zilei. ~ de ~, ~ cu ~ a) în fiecare zi; b) necontenit; mereu; c) din ce în ce; treptat. Din ~ în ~ a) de azi pe mâine; b) din ce în ce. De la o ~ la alta a) zilnic; b) în scurt timp; repede. De cu ~ încă din timpul zilei. Despre (sau către) ziuă puțin înainte de a se lumina. În faptul (sau zorii) zilei, în zori de ~ dis-de-dimineață. În toiul zilei, în plină ~ în amiaza zilei. De toate zilele, de toată ziua a) de fiecare zi; b) obișnuit. ~ și noapte în permanență; necontenit. Cât toate zilele foarte mare. Cale de o ~ distanță care poate fi parcursă pe jos în timp de o zi. Cu ziua cu plata pentru fiecare zi muncită. ~ liberă zi când cineva se odihnește drept recompensă pentru o muncă prestată suplimentar. A se crăpa (sau a se miji) de ziuă, a se face ziuă a se lumina. A se face (sau a fi) ziuă albă a se lumina complet. Clar ca bună ziua, limpede ca lumina zilei foarte clar. A face din noapte ~, a schimba ziua cu noaptea a lucra noaptea și a dormi ziua. Bună ziua formulă de salut folosită de la sfârșitul dimineții până la începutul serii. A da bună ziua a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună a) a se despărți de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărțire de cei rămași. 2) Perioadă corespunzătoare unei rotații a Pământului în jurul axei sale; intervalul de timp egal cu 24 de ore. * ~ solară interval de timp dintre două treceri consecutive ale Soarelui la meridian. ~ muncă a) număr de ore de muncă în timp de 24 de ore; b) unitate de măsură a muncii prestată de membrii unei colectivități. Zile numărate timp puțin. 3) Dată în care a avut loc sau urmează să aibă loc ceva. Ziua de naștere. Ziua victoriei. ◊ La zile mari a) în zile de sărbătoare; la ocazii deosebite; b) foarte rar. 4) la pl. Existență a unei ființe; viață; trai. * A avea zile a mai avea de trăit. A avea zile bune cu cineva a se împăca cu cineva; a trăi bine cu cineva. A fi cu zilele în mână (sau în mâini) a se afla într-o mare primejdie; a fi aproape de moarte. A rămâne (sau a scăpa) cu zile a rămâne în viață. A lăsa pe cineva cu zile a cruța cuiva viața. A curma (sau a lua) cuiva zilele a omorî pe cineva. A muri cu zile a muri în urma unei boli ce putea fi tratată sau în împrejurări neprevăzute. A-i mânca cuiva zilele, a face cuiva zile fripte (sau negre, amare) a chinui tare pe cineva. 5) mai ales la pl. Interval de timp caracterizat prin anumite evenimente; perioadă. ◊ În ziua (sau zilele) de azi în vremea în care trăim; în prezent. Din zilele noastre din vremea în care trăim. Ziua de ieri trecutul. Ziua de mâine viitorul. [Art. ziua; G.-D. zilei] /<lat. dies

ZIDITOR ~oare, (~ori, ~oare) m. și f. 1) și fig. Persoană care zidește; constructor. ~orii viitorului. 2) la sing. mai ales art. (în concepțiile religioase creștine) Creator al lumii; Dumnezeu. /a zidi + suf. ~or

ZODIAC ~ce n. 1) Zonă a bolții cerești care se întinde de o parte și de alta a eclipticii, fiind străbătută de Soare în decursul unui an și cuprinzând 12 zodii. ◊ Semnele ~cului figurile simbolice ale celor 12 zodii. 2) Totalitate a celor 12 zodii, cuprinse de o astfel de zonă a bolții cerești. 3) Carte pe baza căreia se prezice viitorul omului potrivit zodiei în care s-a născut. [Sil. -di-ac] /<ngr. [kiklos]zodiakós

ANIMALICULISM s.n. Concepție (eronată) potrivit căreia în spermatozoid ar exista dinainte format viitorul organism. [< fr. animaliculisme].

AUGUR s.m. (Ant.; la romani) Preot despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cîntecul sau măruntaiele păsărilor. [Pron. au-gur. / < lat. augur].

CONDIȚIE s.f. 1. Împrejurare, fapt etc. care prilejuiește, oferă cadrul pentru apariția unui fenomen, împrejurare în care se produce un fenomen. 2. Clauză (a unei înțelegeri, a unei convenții). 3. Întîmplare viitoare și nesigură de care depinde existența unei obligații. ♦ Situația unei persoane din punct de vedere juridic. 4. Situație, stare fizică sau socială a cuiva. ◊ Condiție fizică = situație a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al stării sale fizice și al antrenamentului. [Gen. -iei, var. condițiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

FALANGĂ² s.f. 1. Formație de soldați pedeștri, spartani sau macedoneni, înarmați cu lănci lungi, care atacau într-o anumită formație în rînduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă armată. 2. (Fig.) Grup de oameni strîns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Celulă de bază a viitoarei orînduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. Grupare politică fascistă (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

FALANSTER s.n. Celulă social-economică primară, care urma să funcționeze ca o asociație de producție și consum bazată îndeosebi pe îndeletniciri agricole, proiectată de socialistul utopist francez Fourier, destinat viitoarei societăți imaginate de el. [< fr. phalanstère].

FUTUROLOGIE s.f. Știință care se ocupă cu studiul, explorarea și cercetarea viitorului; știință a previziunii, știința viitorului; viitorologie. V. prospectivă. [Gen. -iei. / < fr. futurologie, germ. Futurologie, cf. lat. futurus – viitor, gr. logos – știință].

GEMULĂ s.f. 1. (Biol.) Parte componentă a embrionului la plante, alcătuită dintr-un buchet de frunzișoare învelite într-o teacă protectoare; muguraș. ♦ Formație rotundă prin care spongierii se înmulțesc asexuat. 2. (Genet.) Particulă celulară ipotetică, în care, după Darwin, se concentrează proprietățile viitorului organism. [< fr. gemmule, cf. lat. gemmula].

GEOMANȚIE s.f. Pretinsă artă de a prezice viitorul cu ajutorul unor puncte trasate pe pămînt sau prin analiza unor grămăjoare de pămînt aruncate. [Gen. -iei. / < lat. geomantia, cf. fr. géomancie].