BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◊ Balanță romană = cântar cu o singură greutate etalonată, care se deplasează pe brațul lung al pârghiei inelate de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. ◊ Expr. A pune în balanță = a compara două lucruri sau două fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelații din emisfera australă. 2. (Fin.) Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați; (concr.) tabel, situație care conține o asemenea operație etc. ◊ Balanță de verificare = operație contabilă de totalizare a cifrelor din debit și a celor din credit; situația conturilor la o anumită dată. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului. – Din fr. balance.

BAREM², bareme, s. n. 1. Tabel care dă rezultatele unor calcule curente în funcție de elementele luate în considerație. 2. Minimum de rezultate care trebuie obținute spre a putea trece dintr-o etapă de concurs (sportiv) la etapa imediat următoare. [Pl. și: baremuri] – Din fr. barème.

CALCULATOR, -OARE, calculatori, -oare, subst. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator.

CLASAMENT, clasamente, s. n. Ordinea în care sunt clasați concurenții într-o competiție sportivă, potrivit rezultatelor obținute la ea; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement.

MATRICE, (1, 2) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop; tablă¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine, în șiruri și coloane, pentru ușurarea unor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planșă; fig. priveliște. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

PERIODIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (sistem de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor fundamentale. Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

ORAR², -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența de timp marcată de două ceasornice situate pe longitudini diferite ale Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tabel, grafic care indică programul în ore al unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în școli și în facultăți. 3. S. n. (Înv.) Instrument care indică timpul; ceasornic. ♦ (Curent) Acul mic al ceasului, care indică orele. – Din fr. horaire, lat. horarius.

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.

TABLĂ¹, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe o pânză, pe un carton etc.; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște de ansamblu din natură, care evocă o reprezentare picturală și impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane). II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

TARIF, tarife, s. n. 1. Taxă oficială fixată pentru anumite prestații de serviciu, pentru vânzarea anumitor articole, transporturi de mărfuri și de persoane etc. ♦ Sumă de bani dată cuiva pentru o muncă depusă. 2. Tabel, listă cuprinzând prețurile unitare sau specifice pentru furnituri, servicii etc. (publice) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 3. (În sintagma) Tarif vamal = tabel în care sunt înscrise taxele vamale la care sunt supuse mărfurile trecute peste granița unui stat. [Pl. și: tarifuri] – Din fr. tarif.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

ARĂTA vb. 1. a indica, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul.) 2. v. trasa. 3. a indica, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a premite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a scrie, a susține. (El ~ în articol că...) 5. v. indica. 6. v. aminti. 7. a desemna, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.) 8. v. marca. 9. v. înregistra. 10. v. expune. 11. v. scoate. 12. v. povesti. 13. v. reprezenta. 14. v. demonstra. 15. v. confirma. 16. v. manifesta. 17. v. vădi. 18. v. sesiza. 19. v. denota. 20. v. exterioriza. 21. a afirma, a exprima, a manifesta. (Își ~ dorința de a...) 22. v. apărea. 23. a apărea, a se ivi, a pica, (înv. și reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci s-a ~ și el.) 24. v. înfățișa. 25. v. apărea. 26. v. înfățișa. 27. a apărea, a ieși, a se ivi. (Se ~ iarba.) 28. v. răsări. 29. a apărea, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iți, a (se) slomni. (Se ~ zorii.) 30. v. părea.

INDICA vb. 1. v. arăta. 2. v. trasa. 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog și data.) 5. a arăta, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. v. prescrie. 7. v. aminti. 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. v. marca. 10. v. înregistra. 11. v. denota. 12. v. demonstra.

INDICARE s. 1. v. trasare. 2. v. prescriere. 3. v. semnalare. 4. menționare, precizare, specificare. (~ unui lucru.) 5. arătare, desemnare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.)

IZVOD s. v. act, catastif, condică, copie, document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, însemnare, listă, machetă, manuscris, model, notă, obârșie, origine, piesă, plan, registru, reproducere, schemă, schiță, sursă, tabel, text, tipar, transcriere.

LISTĂ s. 1. inventar, (înv.) catagrafie, sumar. (O ~ de bunuri.) 2. tabel, (înv.) izvod. (O ~ a locatarilor.) 3. listă de bucate v. meniu; listă de mâncare v. meniu.

PLANȘĂ s. (înv.) tabel, tablă. (O ~ la geografie.)

PRIVELIȘTE s. 1. cadru, peisaj, scenă, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (O încântătoare ~ de natură.) 2. v. perspectivă. 3. v. aspect.

RECAPITULATIV adj. rezumativ. (Tabel ~.)

SEMNALA vb. 1. a arăta, a indica, a menționa, a preciza, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 2. a nota, a observa, a releva, a remarca, a reține, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...) 3. a arăta, a desemna, a indica. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 4. a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.)

SEMNALARE s. 1. arătare, desemnare, indicare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.) 2. amintire, citare, indicare, menționare, mențiune, pomenire, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 3. observare, relevare, remarcare, sesizare, subliniere. (~ unei anumite semnificații.)

TABEL s. 1. (rar) tabelă, (înv.) tablă, tablou. (A completat un ~.) 2. listă, (înv.) izvod. (Un ~ al locatarilor.) 3. tablă. (~ înmulțirii.)

TABEL s. v. cadru, peisaj, planșă, priveliște, scenă, tablou, vedere.

TABELĂ s. v. cadastru, carte funciară, carte funduară, tabel, tablă, tăbliță.

TABLĂ s. 1. tinichea, (Transilv. și Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. și reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conținut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.) 4. tabel. (~ înmulțirii, scrisă pe unele caiete.)

TABLĂ s. v. brazdă, carton, copertă, curte de casație, fund, glaf, învelitoare, lecție, mucava, oblon, pervaz, placă, planșă, plantă, plită, răzor, scoarță, solă, strat, tabel, talpă, tarla, tavă, tăblie, tăbliță, temă, tipsie.

TABLOU s. v. ilustrație, poză, tabel.

calculator (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoare

stat (țară, tabel) s. n., pl. state

tabel s. n., pl. tabele

tablă (placă, tabel, tavă) s. f. (sil. -blă), g.-d. art. tablei; pl. table

BORDEROU ~ri n. Tabel sau listă în care se înregistrează sumele unui cont, materialele dintr-un depozit, documentele și hârtiile dintr-un dosar etc. /<fr. bordereau

CALCULATOR² ~oare n. 1) Mașină sau instalație cu care se efectuează automat operații matematice și logice; computer; ordinator. 2) Tabel cuprinzând rezultatele unor calcule și folosit în operațiile matematice. 3) Broșură înzestrată cu un astfel de tabel. /<lat. calculator, fr. calculateur

CRONOLOGIE ~i f. 1) Disciplină auxiliară a istoriei care are ca obiect de studiu stabilirea epocilor, datelor istorice și succesiunea lor în timp. 2) Succesiune în timp a evenimentelor. 3) Tabel, listă care cuprinde o astfel de succesiune. [Art. cronologia; G.-D. cronologiei; Sil. -gi-e] /<fr. chronologie

GRAFIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de modul de reprezentare prin diagrame și, mai ales, prin desen liniar a variației unei mărimi sau a raportului dintre diverse mărimi variabile; propriu reprezentării prin diagrame și prin desen liniar a variației unei mărimi sau a raportului dintre diverse mărimi variabile. Tabel ~ al oscilațiilor de temperatură. 2) Care ține de reprezentarea sunetelor vorbirii în scris; propriu reprezentării sunetelor vorbirii în scris. Semn ~. 3) Care ține de realizarea tipografică a unei tipărituri; propriu modului de realizare prin mijloace tipografice a unei tipărituri. Imprimare ~că. ◊ Arte ~ce tehnica reproducerii și multiplicării originalelor, scrise sau desenate, în vederea tipăririi. /< fr. graphique

A INSERA ~ez tranz. 1) (elemente suplimentare) A introduce într-un text, într-un tabel sau într-un sir de numere ca parte integrantă. 2) (materiale scrise) A include în sumar. 3) tehn. (materiale textile sau metalice) A introduce în masa unui alt material. /<fr. insérer, lat. inserere

LEGENDĂ ~e f. 1) Povestire tradițională în proză sau în versuri, transmisă, de obicei, pe cale orală, în care faptele fantastice sau miraculoase pot avea un suport istoric real. 2) Piesă muzicală instrumentală cu caracter narativ. 3) rel. Povestire din viața sfinților. ~ biblică. 4) Povestire deformată și înfrumusețată de imaginație. 5) Tabel cu care se dotează o ilustrație, o gravură, o hartă sau un plan și care conține o explicație textuală a semnelor convenționale. /<fr. légende, lat. legenda

MATRICE² f. log. Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

MAXIMAL² ~e n. Tabel care indică limita superioară a prețurilor în piață pentru marfa micilor producători. /<fr. maximal

PERIOADĂ³ ~e f. chim. Rând din tabelul periodic al elementelor. [G.-D. perioadei; Sil. -ri-oa-] /<lat. periodus, ngr. periodos, fr. période

PERIODIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) Care ține de o perioadă; propriu unei perioade. 2) Care se reproduce regulat la anumite intervale de timp; ciclic. ◊ Publicație ~că publicație care apare la intervale egale de timp. Sistem ~ sistem de clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor fundamentale. Tabel ~ tabel în care figurează elementele chimice în conformitate cu sistemul periodic. [Sil. ri-o-] /<lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique

PLANȘĂ ~e f. 1) Piesă plană de lemn, subțire având lungimea mai mare decât lățimea. 2) Coală de hârtie mai groasă ca de obicei, pe care sunt reproduse desene, fotografii, picturi, folosită ca ilustrație într-o carte. 3) Carton pe care este executată o ilustrație, servind ca material didactic; tabel. 4) Placă de lemn sau de metal în care se sapă litere sau note muzicale, folosită în gravură. 5) Placă de beton folosită la pavarea drumurilor. /<fr. planche

RECAPITULATIV ~ă (~i, ~e) (despre o lecție, un capitol etc.) Care servește pentru a recapitula; care reprezintă o recapitulare; rezumativ. Tabel ~. /<fr. récapitulatif

TABEL ~e n. 1) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, simboluri, informații, prezentate într-o anumită ordine; tablă. 2) Listă de termeni, simboluri sau valori numerice, sistematizate într-un anumit mod (pentru a ușura folosirea lor). 3) Material didactic constând dintr-o coală de hârtie pe care este desenată o ilustrație a temei de studiu. /<lat. tabella, germ. Tabelle

A TABELA ~ez tranz. A pune într-un tabel. /Din tabel

TABELAR ~ă (~i, ~e) Care are formă de tabel; în formă de tabel. ◊ Tipărire ~ă vechi procedeu de tipărire cu ajutorul unor tăblițe de lemn pe care era gravat textul. /<lat. tabellarius, fr. tabellaire

TABLĂ¹ table f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ◊ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ◊ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

TABULAR ~ă (~i, ~e) 1) Care este înscris într-un tabel sau în coloanele unui registru. 2) (despre materiale) Care are forma unei plăci; ca o placă. /<fr. tabulaire, lat. tabularis

TARIF ~e n. 1) Sistem de norme (oficiale) de retribuire a diferitelor prestări de servicii. 2) Tabel care cuprinde taxele pentru serviciile publice. /<ngr. tarífa, fr. tarif

NORMATIV, -Ă adj. Care are putere de normă. ♦ Care hotărăște, stabilește reguli. // s.n. Tabel care cuprinde duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice. [Cf. fr. normatif, rus. normativnîi].

abac (abace) s. n. – 1. Numărătoare, instrument de calculat. 2. Tabel, diagramă. < Fr. abaque, it. abbaco. Din it., prin ngr. ’αμπάϰος, var. (înv.) ambac (Gáldi, 143)

ORAR, -Ă adj. Care indică orele; referitor la ore; care se repetă în fiecare oră. ♦ Diferență orară = diferență de oră care există între două ceasornice aflate în două puncte de pe longitudini diferite ale Pămîntului. // s.n. 1. Program de lucru, de activitate, stabilit în ore. ♦ Tabel, tablou care arată programul de desfășurare pe ore al unei activități. 2. Acul mic al ceasului care indică orele. [Cf. fr. horaire, it. orario, lat. horarius].

TABLOU s.n. I. 1. Pictură sau desen executat pe o pînză, pe un carton etc. (care se așază de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A rămîne tablou = a rămîne surprins, înlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonică alcătuită dintr-o singură parte, avînd un program cu conținut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliște, scenă de mari proporții care atrage luarea aminte, impresionează vederea. 3. Descriere a unei priveliști, a unui obiect sau a unei persoane etc., făcută oral sau în scris (mai ales într-o operă literară). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzînd mai multe scene, care se desfășoară în același decor. 5. Tabel, schemă. 6. Grafic cuprinzînd o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate în șiruri și coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou în care elementele chimice sunt dispuse în șiruri și coloane, după greutatea lor atomică. II. (Tehn.) Panou sau placă subțire de metal sau de marmură cuprinzînd mai multe instrumente de măsură, aparate de control etc., cu care este înzestrat un aparat, o mașină etc. [< fr. tableau].

TABEL s.n. Foaie liniată și împărțită în rubrici completate cu cifre, date etc. ♦ Listă care cuprinde cifre, nume etc. aranjate într-o anumită ordine; tablou. [Pl. -le, -luri. / < lat. tabella, germ. Tabelle].

TABELAR, -Ă adj. (Despre liste, situații etc.) Care are forma unui tabel. ♦ Tipărire tabelară = vechi sistem de tipărire cu ajutorul unor tăblițe de lemn pe care se grava textul. [Cf. fr. tabellaire].

TABELĂ s.f. Tablă; tabel. ♦ Serie de valori numerice aranjate într-o anumită ordine în șiruri și coloane, folosite pentru a ușura anumite calcule sau pentru a face anumite clasificări. [< germ. Tabelle, it., lat. tabella].

ATOMIC, -Ă adj. 1. referitor la atomi, specific atomilor. ♦ număr ~ = număr de ordine pe care îl are fiecare element chimic în tabelul periodic al elementelor; energie ~ă = energie nucleară; bombă ~ă = bombă a cărei putere este bazată pe energia nucleară. 2. care folosește armele atomice. (< fr. atomique)

BALANȚĂ s. f. 1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar. ♦ a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre. 2. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport. ♦ ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an. 3. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

CALCULATOR I. s. n. 1. tabel care cuprinde rezultatele unor calcule; carte, broșură cuprinzând asemenea tabele. 2. instalație, dispozitiv tehnic pentru efectuarea automată a calculelor matematice și logice. ♦ ~ (electronic) = mijloc de calcul automat care permite efectuarea de operații aritmetice după un program prestabilit; computer. II. s. m. f. specialist în calcule. (< fr. calculateur, lat. calculator)

HOROSCOP s. n. 1. tabel sinoptic cu poziția aștrilor în momentul nașterii unui copil, pe baza căruia astrologii prezic viitorul acestuia. 2. prezicere astrologică a destinului. 3. rubrică în unele publicații conținând preziceri pentru cei născuți în fiecare dintre cele 12 zodii. (< fr. horoscope, lat. horoscopus, gr. horoskopos)

LISTĂ s. f. 1. foaie, tabel, act care conține o enumerare de nume, date etc.; serie de nume însemnate pe ceva. ♦ ~ civilă = totalul sumei alocate pentru un suveran. 2. lucrare întocmită la calculatorul electronic, cuprinzând pe cartele perforate rezultatele prelucrării datelor. (< fr. liste)

MAXIMAL, -Ă I. adj. maxim² (I, 1). ♦ preț ~ = preț maxim îngăduit de o lege. II. s. n. tabel conținând prețurile curente fixate de stat pentru mărfurile micilor producători. (< fr. maximal)

ORAR, -Ă I. adj. care indică orele; referitor la ore; care se repetă la fiecare oră. ♦ diferență ~ă = diferență de oră care există între două ceasornice aflate în două puncte de pe longitudini diferite ale Pământului. II. s. n. 1. program de lucru eșalonat pe ore. ◊ tabel care indică programul în ore al unei activități. 2. acul mic al ceasului care indică orele. (< fr. horaire, lat. horarius)

PROGRAMATOR, -OARE I. s. m. f. 1. specialist care se ocupă cu întocmirea programului (4) unui calculator. 2. cel care stabilește un program de radio, cinema, tv. etc. II. s. n. 1. aparat, echipament ale cărui semnale de ieșire comandă executarea unei suite de operații corespunzătoare unui program (4). 2. hârtie, tabel conținând o programare. (< fr. programmateur)

STAT² s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții. ◊ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état)

TABEL s. n. foaie împărțită în rubrici completate cu nume, cifre, date etc.; tablou (I, 5). (< lat. tabella, germ. Tabelle)

TABELAR, -Ă adj. în formă de tabel. ♦ tipărire ~ă = vechi sistem de tipărire cu ajutorul unor tăblițe de lemn pe care se grava textul. (< lat. tabellarius, gr. tabellaire)

TABLOU s. n. I. 1. pictură, desen, gravură pe pânză, pe carton etc., care se așază de obicei pe perete într-o încăpere. ♦ (fam.) a rămâne ~ = a rămâne surprins, înlemnit. 2. priveliște, scenă de mari proporții care atrage luarea aminte, impresionează vederea. 3. (fig.) descriere a unei priveliști, a unui obiect, a unor fapte etc. (într-o operă literară). 4. (teatru) subdiviziune a unui act cuprinzând mai multe scene, în același decor. 5. tabel, listă. II. 1. (tehn.) panou, placă subțire de metal ori de marmură pe care sunt montate aparate de comandă sau control. ♦ ~ de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. (inform.) ansamblu structurat de informații organizate secvențional în memoria unui ordinator. (< fr. tableau)

TELEGRILĂ s. f. (enigmistică) îmbinare de anagramă și criptogramă, în care se prezintă spre dezlegare un tabel, asemănător aritmogrifului. (< fr. télégrille)

tablă (-le), s. f. – 1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliță de scris, placă pe care se scrie la școală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s. f. (tavă, măsuță), din tc. tabla, tavla < it. tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s. f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; și de la tavlie, s. f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași familii aparțin tabelă, s. f. (tablă, indice; tăbliță), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s. n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s. f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s. f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliță, s. f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s. n. (piesă de lemn care servește de suport); tablier, s. n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s. n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau. – Der. tablagiu, s. m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s. m. (tinichigiu).

BALÁNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument pentru măsurarea forțelor (ex. greutatea) sau a cuplurilor de forțe prin echilibrare cu forțe cunoscute. După principiul de funcționare pot fi: cu pîrghie, cu arcuri, electrotensionometrice, hidraulice, hidrostatice; cîntar. ♦ Balanță romană = Instrument manual alcătuit dintr-un braț liber cu greutate, prevăzut la capete cu un platou pentru așezarea greutăților de măsurat. B. Roberval = B. cu pîrghie dublă și brațe egale pentru cîntărirea maselor pînă la 10 kg. B. analitică = b. folosită în analiza cantitativă. Permite cîntăriri cu o precizie de 0,0001 g (b.a. obișnuită) sau de 0,000001 g (microbalanță). B.a. poate fi cu oscilații libere sau cu amortizoare, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia b. B. electronică = dispozitiv modern de cîntărire, care afișează direct masa măsurată. ♦ Expl. A pune în b. = a ține seama de fapte, de argumente înainte dea lua o hotărîre. 2. (EC.) Comparație, raportare între indicatorii necesar a fi corelați, echilibrați; concr. tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. ♦ B. materială (cu indicatorii exprimați în unități naturale; ex. comparația între resurse și consum, în tone, în cazul unui produs). B. valorică (cu indicatorii în expresie bănească; ex. un buget) B. economiei naționale = sistem de b. și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei unei țări; cuprinde ca părți mai importante: b. produsului social, b. venitului național și b. forței de muncă. B. legăturilor dintre ramuri = model economico-matematic prin intermediul căruia se exprimă și se determină conexiunile proceselor de producție și consum din cadrul economiei naționale. B. comercială = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. B. de plăți = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea; deficitul ei determină diminuarea rezervelor valutare și a convertibilității. B. de conturi (sau de decontare) = raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. B. de venituri și cheltuieli = raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. (CONT.) B. de verificare = raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități.

COMPENSARE a) reducerea momentelor care acționează asupra suprafețelor de comandă ale unei aeronave în scopul ușurării pilotării acesteia. Compensarea poate fi: statică (prin apropierea axei de rotație de centrul de greutatea al suprafeței mobile) și aerodinamică (prin crearea unor momente aerodinamice cu ajutorul unor dispozitive fixate pe părțile mobile), b) corectarea erorilor date de busolă după montarea ei la bordul unei aeronave, operație prin care se reduce la minimum influența magnetismului aeronavei asupra rozei compasului magnetic, realizată printr-un sistem de magneți și bare de fier moale introduse în suportul compasului și a unor sfere din fier moale dispuse de o parte și de alta a cutiei compasului. Prin orientarea aeronavei, după care se determină deviația rămasă și se întocmește un tabel de deviații care se utilizează pentru convertirea drumurilor aeronavei și a revelmentelor citite pe compasul magnetic. Sin. compensarea deviației compasului magnetic.

CALCULATOR (< fr., lat.) subst. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea muncii de calcul; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultate fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnale destinate acționării unor echipamente.C. analogic = c. fără memorie care operează date sub formă de cantități fizice continuu variabile, cum ar presiunea, temperatura etc. C. numeric = c. cu memorie ce prelucrează informația sub formă cuantificată și rezolvă problemele în conformitate cu anumiți logaritmi; c. cifric, c. digital sau c. electronic. *C. hibrid = ansamblu format din dintr-un c. analogic și un c. numeric, interconectate printr-o interfață. Primele dispozitive mecanice de calcul au fost inventate în sec. 17 de J. Napier, B. Pascal și G. Leibniz. În sec. 19, Ch. Babbage a imaginat prima mașină de calcul la care datele de lucru și operațiile de executat erau memorate înainte de începerea calculului, viteza de lucru devenind independentă de manevrele operatorului. Din 1945, a început realizarea c. din prima generație, cu tuburi electronice și memorie pe tambur magnetic, primul c. fiind ENIAC (S.U.A.). În perioada 1976-1977, au apărut c. generația a patra, construite pe baza componentelor microelectronice, cu integrare pe scară foarte largă. În România, a fost construit (1957) primul c. CIFA-1, la Institutul de Fizică Atomică. V. și microcalculator, minicalculator, microprocesor. 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule (mai ales economice).

fluier, instrument popular străvechi și cu o arie de răspândire foarte largă. Este confecționat din lemn de diferite esențe, dar se cunosc și fluiere din os sau metal. În practica muzicală, f. este strâns legat de repertoriul (2) păstoresc. Astăzi se cunosc la noi și formații de fluierași instruite, mai ales în zonele cu tradiție păstorească. ♦ În funcție de mărime și de felul în care sunt confecționate, precum și de procedeele de emitere a sunetelor, se poate întocmi un tabel destul de bogat al f. existente în practica folclorică din România. În prima categorie ar intra f. fără dop, adică cele cu tubul deschis la ambele capete. Sunetul se produce la acestea prin despicarea coloanei de aer la locul pe unde se suflă, parte care este subțiată, executantul ținând instr. pieziș (semitraversier). Cel mai simplu f. din această categorie este tilinca, un tub deschis la ambele capete, fără nici un fel de găuri pentru degete și de lungime care variază între 60 și 80 cm. Modificările de înălțime (2) a sunetelor se produc pe baza suflului, ajutat și prin închiderea parțială cu degetul a părții inferioare a tubului. Din aceeași categorie mai fac parte f. moldovenesc, de mărime mică și mare, ambele tipuri având câte 6 deschizături pentru degete; f. dobrogean, cu 7 deschizături, de mărime mică și mijlocie, precum și Cavalul bulgăresc format din trei piese care se îmbucă, de unde și dimensiunea mai mare a instr. Are 8 deschizături pentru degete. A doua categorie cuprinde f. cu dop, categorie în care se pot desluși câteva tipuri: tilinca cu dop de format mareș Cavalul* cu 5 deschizături pentru degete, de format mare, destinat cântecelor domoale cu linie melodică întinsă, curgătoare, meditativă; f. propriu-zis, care poate fi de mărime mică, mijlocie sau mare și are 6 deschizături pentru degete. Repertoriul său este foarte bogat și variat, cuprinzând toate genurile (1, 3) folclorice; f. gemănat (sau îngemănat), cu tuburile egale, este de mărime mică și mijlocie și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul prin care se construiește linia melodică. Celălalt nu are sau nu poate avea deschizătură; f. gemănat, cu tuburile egale și cu 7 deschizături la mărime mică și mijlocie; f. gemănat cu tuburi inegale de mărime mică și mijlocie, și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul melodic, cel de ison* sau burdon (I, 1) fiind mai scurt; f. cu 7 deschizături dintre care 6 sunt deasupra și una dedesubt instr. Este de dimensiuni mici. Tot aici se poate înscrie și f. transversale, asemănătoare flautului* dintre care unul cu 6 deschizături, de format mic și mare, și altul cu 7 deschizături, numai de format mare.

greacă, muzică ~. Dintre toate culturile muzicale ale antichității, cea gr. este neîndoios cea mai apropiată de noi, având cea mai mare influență în determinarea gândirii noastre muzicale. Urmărind aspectele legate de g., de ceea ce s-a salvat din această muzică a antic., se impune în prealabil o delimitare a cadrului ei istoric general, format de cele mai vechi culturi orient., care, în urma unui proces de asimilare și de sintetizare originală, au contribuit neîndoios la nașterea g. În câmpia dintre Tigru și Eufrat se crede că se află leagănul celei mai vechi civilizații omenești. Dincolo de ea se ridică uriașa cultură chineză, iar în centrul Asiei cultura indiană. Dar culturile ce se strâng ca un cerc din ce în ce mai îngust în jurul culturii gr., începând aproximativ cu mil. 4 î.e.n., sunt cea babiloniană, cea egipteană, cea siriană și cea palestiană. Dar ceea ce este extrem de important de remarcat în legătură cu culturile antice ale răsăritului apropiat este faptul că în condițiile lor se poate vorbi pentru prima oară de constituirea unui sistem muzical, în forma cea mai rudimentară pe care o cunoaște istoria muzicii*. Dacă omul comunei primitive leagă cele câteva sunete descoperite prin instinctul său artistic, evocând inconștient un sens muzical, în culturile acestea ordinea sunetelor devine conștientă și totodată implacabilă, fiind pusă în directă legătură atât cu orânduirea socială, cât și cu cea cosmică. De aici legenda despre originea divină a muzicii la toate popoarele de cultură ale antic. și strânsa raportare a sunetului cu întâmplările cosmice (aștri, anotimpuri, elemente). Pusă în relație directă cu matematica, muzica întruchipează astfel o știință ezoterică, o preocupare rezervată celor ce răspundeau în stat de ordinea lucrurilor divine și profane. Există certitudinea că această ordine a sunetelor se baza pe gama pentatonică* anhemitonică din care se va dezvolta mai târziu în cultura gr. gama heptatonică*, de unde și simbolistica ciferelor cinci și șapte, ca o încercare de a pune un principiu inteligibil la baza efemerei, fugarei fluctuații senzoriale a sunetului și pe care încă vechii gr. îl vor considera un „daimonion” ascuns în misterul lumii înconjurătoare. Trebuie să mai amintim că în această fază a a muzicii au apărut primele încercări de scriere, cum dovedește un document cuneiform, vechi babilonian, de scriere muzicală presupunând notarea unei piese pentru harpă*. Știind astfel de lucruri despre vechile culturi muzicale pre-elenice, nu avem la dispoziție nici un singur document muzical căruia să-i putem da viață cu instr. sau glasul nostru și aceasta face ca întregul bagaj de date ce s-a descoperit și se mai descoperă de arheologii muzicali să nu aibă decât o valoare relativă, deoarece scopul istoriei muzicale rămâne în chintesență descoperirea documentului muzical viu, a operei de artă muzicală de unde poate începe abia analiza* faptului muzical. ♦ Aproximativ pe la sfârșitul celui de al doilea mil. î. Hr., desprinși din marele trup al popoarelor antice, grecii năvălesc asupra teritoriilor din Peninsula Balcanică. Triburile de ionieni și dorieni, așezându-se în noua lor patrie fac să dispară vechea cultură egeică, atât pe continent cât și pe insule unde înfloriseră splendide orașe ca Mikene, Tiryns și Knossos. Veniți în contact cu vechile culturi din jurul Mării Mediterane, grecii năvălitori din N, de pe meleagurile noastre de azi, reușesc să dezvolte în primul mil. î. Hr., să desfășoare cea mai vie, cea mai senină, cea mai expresivă cultură din antic., cu cele două mari etape: elenică și elenistică. Grecii ocupă un teritoriu mult mai mare decât cel al Peninsulei Balcanice. Migrațiunea lor este continuă, datorită acelui proces al coloniilor, al desprinderilor din cetatea mamă, metropola, prin care cuprind cu timpul S întreg al Italiei, ajung pe coastele Franței și Spaniei de azi, întemeiază orașe pe țărmurile de N ale Africii și în Asia și pătrund până în regiunile cele mai nordice ale Pontului Euxin, luând contact direct cu strămoșii noștri geto-daci. Cu Alexandrul cel Mare și generalii diadohi, ajung să realizeze în lumea antică o cosmocrație, un imperiu mondial, cuprinzând întregul spațiu al culturilor ant. din Asia apropiată. Ne interesează, ca oameni de cultură, istoria grecilor în mod deosebit sub toate aspectele realizărilor sale: social, politic, științific, literar, artistic etc. Nu există nici un domeniu al g. din care cultura noastră de azi să nu se fi hrănit din plin, preluând idei, fapte și sugestii. Trebuie să atragem însă atenția că nu suntem stăpâni azi, deși știm foarte multe lucruri despre vechii greci, decât de o parte din această cultură. Mai puțin decât poezia, din care s-au salvat totuși o bună parte din lirica lui Pindar, din lucrările celor mai mari autori ai tragediilor – Eschil, Sofocle și Euripide – și alte lucrări de seamă, ca de pildă epopeile lui Homer, sau poezia lui Hesiod, dându-ne posibilitatea studierii unor opere integrale din toate punctele de vedere, din ceea ce a format cândva g. n-au ajuns până la noi decât doar câteva fragmente, pentru a căror descifrare a trebuit să treacă două mii de ani; aceste descifrări datează abia din a doua jumătate a veacului 19. Din ceea ce a rămas din activitatea generală se desprind trei domenii distincte: a) practic-artistic; b) teoretic-științific și c) estetic-filozofic. Izvoarele de informații asupra g. le constituie în primul rând scrierile despre muzică ale unor autori gr., ca de pildă Aristoxenos, Plutarh, Ptolemeu, Aristide Quintilian și alții, precum și studiile moderne scrise despre g. datorate unor autori ca Fortlage, Bellermann, Gevaert, Riemann, Maurice Emmanuel, Hermann Abert și alții mai recenți. Urmărirea întregii documentări cu privire la g. formează o specialitate aparte, o filologie muzicală pe cât de spinoasă pe atât de interesantă. ♦ Cu cât pătrundem mai mult în intimitatea acestei culturi, cu atât ne dăm seama de rolul extraordinar pe care l-a avut muzica atât în viața particulară cât și în cea publică. Toate manifestările erau însoțite de muzică. Serbările religioase care atrăgeau mulțimea erau adevărate concerte sau reprezentații teatrale. În acest fel au luat naștere arhitectura teatrelor, care uimește și azi prin acustica perfectă, precum și odeoanele (1), adevărate săli de concerte. Un mare rol l-a jucat în dezvoltarea g. concursurile din cadrul diferitelor jocuri. De remarcat este caracterul umanist al acestor concursuri, fie sportive, fie artistice, spre deosebire de sângeroasele Jocuri de circ romane. Cele mai vechi și mai celebre dintre ele au fost Carneele Spartane (676), jocurile Pitice din Delfi (582), panateneele în care concursurile muzicale au început în 450. În epoca elenistică, aceste concursuri se răspândesc peste toate teritoriile locuite de greci. Un aspect deosebit de interesant al g. îl prezintă genurile muzicale. Primul din acestea este chitharodia* cu derivatul ei lirodia. Chitharodul de profesiune trebuia să posede o voce de tenor. El apărea în public îmbrăcat cu o haină lungă și purtând pe cap cunună de lauri. Instr. său este kithara* din Lesbos sau cea asiatică. În principiu, el acompaniază cântul său ciupind coardele cu degetul și numai când execută interludiul instr. se folosește de un plectron*. Repertoriul chitharodic este variat. La început imnuri (1) în onoarea zeilor. Nomos* se numește compoziția dezvoltată în genul chitharodiei. Lirodia cultivă forme mai intime: cântece de dragoste, de pahar, politice și satirice. Al doilea gen important este aulodia*. Aici apar doi interpreți, un cântăreț și un instrumentist. La concursuri, cântărețul este singurul care ia premiul. Dar și aulodia și-a avut nomosurile sale. Cu un caracter straniu, contrastant față de luminozitatea nomosurilor chitharodice. Piesa cea mai celebră din repertoriul auletic a fost așa-numitul Nomos Pitic, care descria lupta dintre Apolo și balaur. Se cunoaște și însoțirea a două aulosuri* precum și cea a a kitharei și a aulosului. De o importanță deosebită în cultura gr. este lirica corală, gen a cărui origine merge înapoi până în epoca primitivă. În anumite cântări este prezent din timpuri străvechi, dar capătă forma sa definitivă sub aristocrația doriană în imnodiile lacedemoniene, pe la 666 î. Hr. Cei mai cunoscuți autori ai acestui gen sunt Stesihoros, Ibicos, Simonide, Bachilide și Pindar. Devenită o adevărată instituție panhelenică, poezia corală adoptă o limbă pompoasă cu accente dorice și este acomp. fie de kithară fie de aulos sau chiar de ambele instr. reunite. În cadrul liricii corale se disting imnuri, consacrate zeilor în special, peanul* pentru Apollo și ditirambul* pentru Dionysos, cântul procesional (prosodion), cântecul de doliu (trenodia v. treni), cântecul de nuntă (himeneul), cântecul de masă (skolion), elogiul (encomion), oda (1) triumfală în onoarea câștigătorilor la concursurile publice – atleți, muzicieni sau proprietari de atelaje (epinikion). Decadența liricii corale este o consecință a declinului spiritului civic care începe pe la începutul sec. 5 și se accentuează în sec. 4 și 3. Un gen izolat se poate considera recitarea cu acomp. (parakatologhe), de diferite versuri. Această formă o vom găsi în asamblurile complexe ale tragediei și ditirambului. Același principiu părea să domine în cântecul de marș al soldaților spartani (embateria), executat cu acomp. de aulos. Dar genul cel mai de preț al culturii gr. în care muzica participa din plin este tragedia*. ♦ Un interes deosebit îl prezintă în cultura muzicală antică sistemul (II) muzical. Acesta poate fi urmărit după izvoarele ce le avem la îndemână prin mai multe etape de închegare. Este o chestiune a specialiștilor. Cei ce s-au ocupat cu teoria muzicii gr. și-au dat seama în primul rând că grecii nu concepeau seriile lor de sunete în mod ascendent ci descendent, deci nu în urcare ci în coborâre. Ceea ce numim azi gamă*, se baza pe reunirea unei entități mai mici ce sta la baza acesteia, a tetracordului*. Tetracordul, șirul de patru sunete, avea două sunete fixe și două mobile. În acest fel tetracordul putea face față unor modificări care îl făceau apt adaptării sale la cele trei genuri (II): diatonic, cromatic și enarmonic. Ordinea diatonică* a sunetelor era cea pe care o numim azi naturală*. Această ordine diatonică stătea la baza celei medievale, și a celei moderne europ. și chiar a muzicii universale. Căci, dacă unele culturi muzicale folosesc sisteme cromatice* în practica lor muzicală, ele nu trebuie socotite decât ca abateri, derivate, de la sistemul general diatonic, pe care ne-am obișnuit să-l concepem în virtutea ordinii naturale a scării muzicale. Mai este încă aici o problemă fără de care nu se poate înțelege științific nici un fel de structură muzicală, aceea a raporturilor matematice dintre sunete și pe care vechii greci se pare că au învățat-o de la vechii egipteni. Se spune că Pitagora, întemeietorul noeticii muzicale, al cunoașterii muzicale pe baza principiului cifrelor, ar fi învățat în Egipt. Această ordine matematică a sunetelor, calculată cu ajutorul unui instr. compus dintr-o singură coardă, întinsă pe o cutie de rezonanță* și care se numea monocord*, era pusă în concordanță cu ordinea universală cosmică. Și astfel, pornind de la muzică, vechii greci au întrezărit în ordinea universală un sistem muzical, pe care s-au străduit să-l elucideze pe baza principiului dualității antinomice împăcată prin Armonie (1). Nu mai puțin adevărat este că nu numai în această proiectare în cosmos a sistemului muzical au elucidat grecii ordinea sistematică a metafizicii acustice, dar au mers până la stabilirea celor mai mici diferențe de înălțime (2) în ceea ce privește relația dintre sunete, opunând imaginii macrocosmosului pe cea a microcosmosului. Aceste cercetări ale oamenilor de știință gr., au deschis calea ulterioarelor cercetări acustice*, cunoscute azi în sistemele cromatice, a comelor*. Astfel grecii ne-au deschis calea întemeierii științifice a sistemului muzical prin stabilirea intervalelor* consonante* fundamentale, a cvartei*, cvintei* și octavei* și a deducerii raționale a tuturor posibilităților acestui sistem din punct de vedere acustic. ♦ Grecii vechi nu au denumit niciodată seriile lor de sunete game. Cuvântul – utilizat prin retropolare, cumm spune Chailley – n-a fost niciodată cunoscut în acest sens. De aceea, vorbind despre gamele gr., este bine să se facă distincția necesară și să nu confundăm o realitate cu alta, identificând-o printr-o falsă interpretare. Pentru a înțelege sistemul muzical gr. este nevoie de pătrunderea noțiunilor antice cu care au operat chiar grecii. Prima noțiune de care avem nevoie pentru a ne introduce în sistemul muzical gr. este cea a armoniei (II), ἀρμονία. Nu este o noțiune care să aibă o accepțiune atât de complexă ca aceasta. S-au folosit de ea matematicienii, filosofii, muzicanții, medicii chiar: ἀρμονία δέ πάντως ἐξ ἐναντίων γίνεται ἔστιγὰρ ἀρμονία πολυμιγέων ἔνωσις ϰαì δίχα φρονεόντων συμφρόνησις. Așa o întâlnim formulată la Nocomahos din Gerasa (Introductio arithmetica, II 19), preluată în spirit pitagoreic, ceea ce înseamnă reunirea unor lucruri divers contrastante și concordanța devenită conștient contradictorie. În muzică, armonia însemna în sens curent ceea ce înțelegem azi prin octavă, reunind două tetracorduri. Desigur că termenul a variat și aici de la epocă la epocă, dar e bine să rămânem la înțelesul ce i l-am fixat, acesta fiind în genere reprezentativ. Important este că acestui înțeles i se adaugă o completare de natură topică, legând astfel noțiunea de caracterul diferitelor triburi, de unde provine atât de renumita interpretare a ethosului* armoniilor, adică a caracterului lor. De atunci și până azi se vorbește de armonii doriene, frigiene, mixolidiene, locrice, ioniene, și care denumiri și-au pierdut cu timpul semnificația originară tribală, reducându-se azi la abstracte scheme modale. La aceasta a contribuit în primul rând ev. med., epocă în care muzicografii eclesiastici au preluat teoria gr. și au aplicat-o unor noi realități muzicale, care nu mai aveau nimic comun cu vechea g. Aceste armonii tribale, despre care vorbesc Platon, Aristotel și alții, nu numai în cărți speciale, despre muzică, dar chiar în lucrările de natură filosofică, cum sunt de pildă Statul și Legile de Platon sau Politica de Aristotel, au constituit obiectul unor cercetări de natură filologică privind caracterul sau ethosul acestor armonii. Știm astfel că Platon ținea să demonstreze că pentru educația tineretului armonia cea mai potrivită trebuie să fie cea doriană, tribul care întruchipa idealul virtuților neamului grecesc. Ca orice lucru, idealul acesta de educație muzicală, sau, mai bine spus de educație cetățenească prin muzică a decăzut odată cu schimbarea concepției etice asupra muzicii. La acesta nu puțin au contribuit filozofii sceptici, un fel de nomazi, cum le spune Kant, care tulbură tihnitele așezări burgheze. Ridicându-se împotriva semnificației etice a armoniilor tradiționale, Aristide Quintilian, care a scris o carte despre muzică prin sec. 2 d. Hr., ne-a lăsat schema a șase armonii pe care le atribuie lui Platon, afirmând că ele sunt în afara uzului muzical fiind considerate anacronice. Chailley crede că aici este vorba nu atât de scări precise, în sensul în care concepem noi astăzi gamele muzicale, ci de așa numitele „moduri formulare” [v. formulă (1, 3)], deoarece octava nu joacă nici un rol, ci numai anumite formule servesc ca bază pentru compunerea sau chiar improvizația armoniei. Această ipoteză a modului formular, sprijinită pe analogii cu tradiția muzicală orient. – indiană, persană, arabă – pare să permită înțelegerea textelor platoniciene în ceea ce privește considerațiunile muzicale. În orice caz, această interpretare a noțiunii antice ne facilitează astăzi numai o privire mai clară asupra caracterului g., dar și asupra unor realități muzicale actuale, cum le reprezintă de pildă cântecul pop. sau cântecul religios tradițional bizantin*, sau greg.*, lărgindu-ne posibilitățile de cercetare și interpretare a faptelor. A doua noțiune, oferind o pătrundere mai clară asupra g., este cea de sistem (II, 3), care înseamnă gruparea structurală a intervalelor* între ele pe principiul înălțimii relative. Există sisteme regulate și neregulate. Sistemele regulate se sprijină pe consonanța extremelor, în special pe cea a cvartei, în care caz sistemul este considerat simplu. Multiplu apare atunci când mai multe sisteme simple sunt alăturate și articulate între ele. Octava este considerată de obicei ca fiind generatoarea unui sistem dublu, legând două tetracorduri printr-un ton sau câteodată prin suprapunerea pe același ton a unei cvinte și cvarte sau invers, deci ca în ev. med. [v. mod (1, 3)]. Mai târziu, în epoca alexandrină, pe vremea muzicografului Ptolemeu, apare tendința de a considera octava drept cadru al sistemului simplu. Ierarhia treptelor* se stabilește pe principiul succesiunii de cvinte, deci a ordinii stabilite de Pitagora, o concepție care ne permite și azi să ne dăm sema de cele mai complexe relații tonale din sistemul nostru modern. În epoca clasică s-a constituit în practica muzicală un sistem diatonic care reunea două tetracorduri în felul următor: mi-fa-sol-la-si bemol-do-re, dând naștere așa-numitului sistem reunit sau legat, care cuprinde o septimă. Mai târziu aceste două tetracorduri apar dezlegate în felul următor: (re)-mi-fa-sol-la-si-do-re-mi. Și într-un caz și în altul i se mai adaugă sistemului un sunet grav (re), așa-numitul proslambanomenos, „cel adăugat”. Cu timpul, sistemul se extinde atât în grav cât și în acut până la a doua octavă, adăugându-se câte un tetracord reunit în ambele sensuri. În acest fel se stabilește o ierarhie a tetracordurilor: grave, mijlocii, legate și acute: Tetracordul acut (hiperbolaion): La, Sol, Fa Mi (sinaphé); Tetracordul deslegat (diazeugmenon): Re, Do Si (diazeuxis); Tetracordul mijlociu (meson): La, Sol, Fa Mi (sinaphé); Tetracordul grav (hipaton): Re, Do Si; La Proslambanomenos. Înlăuntrul tetracordului tonurile aveau nume datorite parte tehnicii execuției, iar în parte poziției ce o ocupau în sistem. Iată aceste denumiri: hiperbolaion (acute): La – nete, Sol – paranete și Fa – trite; diazeugmenon (deslegate): Mi – nete, Re – paranete, Do – trite și Si – paramesc; meson (mijlocii): La – mese, Sol – lihanos, Fa – parhipate; hipaton (grave): Mi – hipate, Re – lihanos, Do – parhipate și Si – pahite; La – proslambanomenos – (la adăugat). Acesta era așa numitul sistem perfect (systema teleion*), zis de asemenea și ametabolon, adică fără transformări. Avem în fața noastră un sistem bazat pe șapte diviziuni ale octavei, care se pare că este, la rândul său, cum se va vedea mai târziu, o evoluție a unui sistem (II, 4) mai vechi, de cinci sunete, pentatonic*, despre care mărturisesc unele însemnări ale scrierilor mai vechi, sistem ce se găsește și azi Extremul Orient, care pare să stea la baza a însuși sistemului (II, 3) nostru modern. În general toate culturile muzicale folc. par să crească din această formă de gamă pentatonică. Dacă nu ținem seama de afirmațiile lui Quintilian, muzicianul grec din sec. 2 d. Hr., care crede, fără îndoială în mod greșit, că sfertul de ton (diesis*) din genul enarmonic (1) de mai târziu este cel vechi, sistemul muzical gr. a avut de la început o bază diatonică heptatonică, distingându-se sub mai multe aspecte modale și cu o ordine a tonurilor și semitonurilor diferită. În acest fel, sistemul putea fi acordat: doric: mi – fa -sol – la -si – do – re – mi; frigic: re – mi – fa – sol – la – si – do – re; lidic: do – re – mi – fa- sol – la – si – do. Toate aceste moduri grecii le-au constituit din câte două tetracorduri identice structural și astfel se pare că distingeau nu numai modurile după denumirile arătate dar și tetracordurile în doric: 1/2 – 1 – 1; frigic: 1 – 1/2 – 1; lidic: 1 – 1 – 1/2, deși unii afirmă că această distincție pare să fie mai degrabă a lui Boeck, cunoscutul filolog germ. de la începutul veacului 20. Faptul că nu mai era posibilă o altă ordine în sânul tetracordului diatonic este cauza pentru care modul în al IV-lea (mai tardiv și totuși destul de vechi) capătă o denumire derivată mixolidic: si – do – re – mi – fa – sol – la – si, care nu mai poate fi împărțit în două tetracorduri identice, fiind considerat un amestec. Față de cele trei moduri vechi se distingeau tot atâtea derivate, atunci când unui tetracord din modurile principale i se adaugă unul inferior astfel încât modul său să se centreze nu pe mese ci pe hypate. Aceste moduri căpătau prefixul de hypo* obținându-se următoarele forme: hipodoric La-si-do-re-mi-fa-sol-la; hipofrigic Sol-la-si-do-re-mi-fa-sol; hipolidic Fa-sol-la-si-do-re-mi-fa-sol, reunind tetracordurile neegale. Mai târziu s-a stabilit și o altă derivație a modurilor și anume cele cu prefixul hyper* și care se nășteau din prelungirea tetracordului 1 – luând sens descendent: hiperdoric si-do-re-mi-fa-sol-la-si; hiperfrigic la-si-do-re-mi-fa-sol-la; hiperlidic sol-la-si-do-re-mi-fa-sol. Toate aceste moduri aveau diezeuxis pe extrema acută a modului principal. Numai mixodicul nu intră în această ordine. S-a încercat totuși să se distingă un hipolidic și un hipomixolidic, primul identic cu doricul iar al doilea cu hipolidicul. De altfel toate aceste moduri se reduc la șapte, deoarece în cazul acesta nu sunt posibile mai multe moduri decât sunt trepte, afară dacă nu avem de-a face cu modul formular, care se deosebește însă prin folosirea diferitelor formule având chiar aceleași trepte. Conform teoriei despre ethos*, perfect era considerat numai modul nostru major*. Multă vreme aceste lucruri au fost considerate certe pentru știința muzicii, până când, apare la Sorbona o teză de doctorat datorită lui Peranić, care vrea să răstoarne toată teoria modurilor antice pe baza revizuirii celei mai severe a textelor clasice. Consternare între profesorii de specialitate! Opoziție vehementă. Totuși, în urma referatului lui Chailley este admisă o teorie Peranić despre moduri și de care, prin urmare, trebuie să ținem seama, ca de o ipoteză nouă ce rămânea a fi verificată. În ce constă teoria lui Peranić? Pornind de la unele impresii primite de la muzica pop. sârbească, el susține că modul doric nu putea fi în nici un caz de tipul celui cuprins în octava mi-mi, deoarece prin caracterul său depresiv îi era imposibil să întruchipeze muzical caracterul bărbătesc, eroic, atribuit de teoria ethosului. El crede, dimpotrivă, că modul doric era cel construit pe octava re-re, deci cel numit mai sus frigic și care s-a păstrat și în cultura muzicală medievală sub aceeași denumire. În cazul acceptării ipotezei lui Peranić, se stabilește între antic. și ev. med. o continuitate directă în ceea ce privește folosirea și interpretarea modurilor; se schimbă prin aceasta un întreg capitol al istoriei muzicii, apărând astfel de cum l-au prezentat filologii sec. 19, care s-au străduit să descifreze notație (II) gr. și lat. În sfera aceasta de preocupări mai există o serie de probleme ce se cer lămurite. Astfel este problema „tonalității”, care desigur nu o putem pune decât în retropolare, întrucât această noțiune a apărut de fapt abia în sec. 19, Hugo Riemann, pornind de la anumite sugestii obținute din lectura Problemelor pseudoaristotelice, care au fost scrise cu mai multe sec. în urma epocii marelui Stagirit, crede că sentimentul polarizării funcționale a sunetelor muzicale la gr. se sprijinea pe mese, care era sunetul central al sistemului. Această semnificație a ceea ce numim astăzi tonică*. Grecii mai foloseau în scop didactic un sistem de solmizație*, adică nume de silabe, pentru a cânta treptele tetracordurilor și anume te – τη pentru sunetul superior unui semiton (exipyknon), ta – τα pentru sunetul inferior unui semiton (baripyknon); to – τω pentru sunete care nu aveau nici deasupra nici dedesubt un semiton (apyknon) și te – tε în loc de to – τω pentru sunetul mese, deci pentru sunetul ce presupune că ar fi avut semnificația tonicii. În afară de cele 15 sunete ale sistemului închis (ametabolon), vechii gr. mai deosebeau un sistem capabil de „modulație” (metabolon; v. metabolă). Aici ne izbim de sensul cuvintelor τόνοι și τρόποι. Pe kithară, grecii aveau de timpuriu între mese și paramese o coardă auxiliară pentru trite (synemenon) – si bemol, datorită căreia era dată posibilitatea unei „modulații” în tonalitatea „subdominantei”. Aceasta înseamnă că sunetul pe care-l numim astăzi în mod convențional la își pierdea, funcțiunea de sunet central în favoarea sunetului re care devenea astfel mese. În acest fel întregul sistem se centra pe acest sunet. Din cauză însă că kithara nu a avut niciodată în epoca clasică mai mult de 11 coarde se proceda în practica curentă la reacordarea anumitor sunete în cadrul octavei mi-mi, obținându-se astfel o semnificație a sunetelor după poziția lor pe instr. – o mese, coardă intermediară – și una pe tonică. Prima capătă denumirea de thesis iar a doua de dynamis. Numai atât timp cât octava mi-mi își păstrează o structură modală dorică, thetis și dynamis erau la unison*. Tabelele notației gr. vădesc că fiecare ton ar putea fi urcat sau coborât, ceea ce înseamnă că octava normală putea suporta toate acordajele (2) până la la diez în sens suitor și până la la bemol în sens coborâtor. Riemann crede că grecii foloseau în practică transpunerea* sistemuluii până la 6 diezi și 6 bemoli. Teoreticienii mai vechi ca și practicienii erau însă împotriva reacordării prea multor coarde și recomandau ca limitele tetracordului doric să nu fie atinse. De fapt acest lucru s-a respectat o bună bucată de vreme și numai anumite cerințe ale practicii îl sileau pe muzician să procedeze astfel. Prin reacordarea cordelor interne ale octavei mi-mi se puteau obține astfel următoarele structuri modale: 1) (un diez) mi – fa diez – sol – la – si – do – re – mi (hipodoric); mi = te – tε; 2) (doi diezi) mi – fa diez – sol – la – si – do diez – re – mi (frigic); si = te – tε; 3) (trei diezi) mi – fa diez – sol diez – la – si – do diez – re – mi (hipofrigic); fa diez = te – tε; 4) (patru diezi) mi – fa diez – sol diez – la – si – do diez – re diez – mi (lidic); do diez = te – tε; 5) (cinci diezi) mi – fa diez – sol diez – la diez – si – do diez – re diez – mi (hipolidic); sol diez = te – tε; 6) Mi – fa – sol – la – si bemol – do – re -mi (mixolidic); re = te – tε. Din studiul notației gr. rezultă că scara fundamentală în ascensiune nu era gândită pe octava mi-mi ci pe ocva fa-fa. Din această cauză în sec. 4 î. Hr. a fost adăugată o coardă deasupra lui mi. Se obținea astfel o gamă care, spre deosebire de cea de sus, era denumită hipolidică acută: fa – sol – la – si – do – re – mi – fa la = tε-... Această gamă, căpătând un bemol pe si, devenea lidică acută: (un bemol) fa – sol – la – si bemol – do – re – mi – fa (indică acută) re = tε-... Și aici intervenea călcarea regulii stabilite de teoreticienii de a nu dezacorda octava mi-mi, obținându-se o serie de transpuneri până la șase bemoli în felul următor: 2) (doi bemoli) fa-sol-la-si bemol-do-re-mi bemol-fa (hipofrigic acut sau sau hipereolic) sol = te – tε; 3) (trei bemoli) fa-sol-la bemol-si bemol-do-re-mi bemol-si (frigic acut sau eolic) do = te – tε; 4) (patru bemoli) fa-sol-la bemol-si bemol-do-re bemol-mi bemol-fa (hipodoric acut sau hipereolic sau hipoiastic) fa = te – tε; 5) (cinci bemoli) fa-sol bemol-la bemol-si bemol-do-re bemol-mi bemol-fa (doric acut sau iastic) si bemol = te – tε; 6) (șase bemoli) fa-sol bemol-la bemol-si bemol-do bemol-re bemol-mi bemol-fa (mixolidic acut sau hiperiastic) mi bemol = te – tε; 7) (șapte bemoli) mi diez-fa diez-sol diez-la diez-si-do diez-re diez-mi diez (mixolidic acut) re diez = te – tε. Toate denumirile compuse cu cuvântul acut se referă la octava fa-fa. Toate cele cu cuvântul grav la octava mi-mi. Acestea din urmă sunt cele mai vechi. Denumirile iastic și eolic nu arată alte structuri modale ci numai repetări ale celor cunoscute în alte poziții. Prin silabele întrebuințate ca solfegiu a acestor denumiri după thesis și dynamis. Thesis este pur și simplu poziția pe kithară (mese – coarda mijlocie, nete cea superioară, iar hypate cea gravă); dynamis dimpotrivă semnifică funcțiunea tonală logică. Iată cum se prezintă din acest punct de vedere cele trei grupuri modale principale: Grupul doric: 1) doric mi-fa-sol-la-si-do-re-mi ta tĕ to te ta tĕ to ta (τα τη τω τε τα τη τω τα) ϰαταθέτιν: hypate mese nete ta-te-ta (τα-τε-τα); 2) mixolidic mi-fa-sol-la-si bemol-do-re-mi ta tĕ to ta tĕ to te ta (τα τη τω τα τη τω τε τα) ta-ta-ta (τα-τα-τα); 3) hipodoric mi-fa diez-sol-la-si-do-re-mi te ta tĕ to ta tĕ to te (τε τα τη τω τα τη τω τε) te-ta-te (τε-τα-τε). Grupul frigic: 4) frigic mi-fa diez-sol-la-si-do diez-re-mi to ta tĕ to to ta te to (τω τα τη τω τω τα τε τω) ϰαταθέτιν: hypate mese nete to-to-to (τω-τω-τω); 5) hipofrigic mi-fa diez-sol diez-la-si-do diez-re-mi to te ta tĕ to ta tĕ to (τω τε τα τη τω τα τη τω) ϰαταθέτιν: hypate mese nete to-to-to (τω-τω-τω); 6) lidic mi-fa diez-sol diez-la-si-do diez-re diez-mi tĕ to ta te to ta ta to (τη τω τα τη τω τα τα τω) ϰαταθέτιν: hypate mese nete te-te-te (τη-τη-τη); 7) hipolidic mi-fa diez-sol diez-la diez-si-do diez-re diez-mi tĕ to te ta tĕ to ta tĕ (τη τω τε tὰ τη τω τα) ϰαταθέτιν: hypate mese nete te-ta-te (τη-τα-τη). Cu acestea se lămurește o noțiune foarte dezbătută de teoreticienii gr. și de muzicologii moderni, aceea a transpoziției*. După tabelul de mai sus toate modurile se reduc la șapte, celelalte ce se puteau obține prin reacordarea coardelor nu sunt decât transpuneri într-o poziție mai înaltă sau mai gravă. Se pare că unele uzanțe de solmizație* gr. au fost preluate de ev. med. dar și-au pierdut înțelesul la muzicologi ca Hucbald, Aurelianus Reomensis precum și în practica liturgică biz. O altă noțiune fără de care nu s-ar putea înțelege sistemul muzical gr. este cea a genului (II). Din unele observații ce se găsesc la Plutarh și la Aristoxenos rezultă că, la originea sa, genul enarmonic (1) nu cunoștea sferturile de ton ci se limita la o ordine modală pentatonică: mi-fa-la-si-do-mi. Această formă de gen enarmonic se numea ditonică și se compunea din terțe* mari și secunde* mici. Se pare că era derivată dintr-o pentatonică mai veche anhemitonică (fără semiton), ce stătea la baza unei melodici arhaice săracă în trepte. Din aceste forme a derivat ușor genul cromatic: mi-fa diez-la-si-do diez-mi reprezintă pentatonica enarmonică (ta prota arhaikà: τὰ πρώτα αρχαιϰά); mi-fa-la-si-do-mi este pentatonica diatonică (ta deftera arhaikà: τὰ δευτέρα αρχαιϰά), iar în acordajul cromatic al kitharei se prezenta în felul următor: mi-fa-fa diez-la-si-do-do diez-mi. Față de acest gen de enarmonie arhaică, enarmonia bazată pe sferturi de ton (v. microinterval) trebuie considerată ca un act de mare subtilitate auditivă. Aristoxenos, care prețuia foarte mult vechea enarmonie este foarte greu de învățat și sesizat, iar alții spuneau că la noua enarmonie „îți vine să-ți verși fierea”. Cele trei sunete ce stăteau unele în față de celelalte în raport de semiton sau sfert de ton se numeau pykna [îngrămădite; v. picnon (1)]. Acordajul enarmonic al sunetului lichanos, sub înălțimea lui parhypate, se numea eklisis, iar acordajul cromatic ce pornea din sunetele enarmonizate spondeiasmos, pe când revenea din enarmonie în genul diatonic ekbole. Numai acordajul enarmonic era determinat în felul următor: 1/4+1/4+2, cel cromatic și diatonic puteau avea o serie de nuanțe (chromai) și anume: chroma moale: 1/3+1/3+11/6; chroma hemiolică: 3/8+3/8+7/4; chroma toniaică: 1/2+1/2+6/2; chroma moale diatonică: 1/2+3/4+5/4; chroma aspră diatonică: 1/2+1+1. Alte determinări cum sunt de pildă cele ale lui Didymus se prezentau în felul următor: enarmonic: 31/32+30/31+4/5; cromatic: 15/16+21/25+5/6; diatonic: 15/16+9/10+8/9. De acestea s-au legat în Renaștere* cercetările unor muzicografi ca Ramis, Fogliano, Zarlino, atunci când au determinat terța* mare ca rezultantă a raportului matematic 4/5, dovedind consonanța ei. ♦ O altă problemă ce atrage atenția este cea a ritmicii muzicale. Trebuie în primul rând evidențiat faptul că ritmica g. se sprijinea întru totul pe cea a poeziei, astfel că determinările făcute în domeniul poeziei sunt valabile și pentru muzică. Desigur că aceasta contează numai pentru muzica vocală care este strâns legată de poezie. După cei vechi, ritmul* întruchipează în muzica principiul masculin, iar melodia* principiul feminin. Dar domeniul ritmului depășește pe cel al sunetelor și se extinde asupra tuturor faptelor mișcării, ce se desfășoară în timp, având totuși în spiritul său de ordine și o analogie cu proporțiile și simetriile operelor de artă clasice. Aristoxenos definea ritmul muzical drept o anumită ordine a duratelor ce constituia fenomenul muzical complet: melodie, cuvânt, gest. La origine, ritmica s-a confundat cu metrica*. Întrucât în lb. gr. pronunțarea versului se sprijinea pe principiul cantitativ al silabelor, această confundare era inevitabilă. Pe măsură ce muzica instr., mai ales cea aulosului, se dezvoltă separat, ca o artă independentă de poezie, și ritmica s-a constituit ca o disciplină separată de muzică. Meritul lui Aristoxenos a fost acela de a determina aici principii care nu au fost zdruncinate până în ziua de astăzi. Spre deosebire de ev. med., care își întemeia ritmica pe divizarea (1) [v. și timp (I, 1)] unor valori* întregi, ritmica gr. se constituia pe unități primare având durata cea mai scurtă. Acesta este înțelesul timpului primar (χρόνος πρῶτος [hronos protos] care corespunde în muzica vocală duratei presupus uniformă, a unei silabe scurte, și pe care am putea-o reprezenta azi în mod convențional printr-o optime). Valoarea timpului primar este însă relativă, iar viteza sa depinde de alura execuției, de aceea numim astăzi tempo (2) (ἀγωγη). Duratele superioare sunt compuse în metrica gr. din valori egale de timpi primari, deși și acestea puteau fi descompuse în părți mai mici, după câte știm de la gramaticienii alexandrini. Ni se vorbește astfel de durate de doi, trei, patru și cinci timpi primari. La fel cum fraza vorbită se compune din incize și cuvinte, tot așa și fraza muzicală se subdivizează în compartimente rezultate din sunete și tăceri (pauze). Acestea sunt așa numitele picioare (1) metrice: dactil (δάϰτυλος): /UU (patru timpi); anapest (ἀνάπαιστος): UU/ (patru timpi); troheu (τροχαῖος); /U (trei timpi); iamb (ἴαμβος); U/ (trei timpi); cretic (peon) (ϰρητιϰός): /U/ (cinci timpi). Dactilul* și anapestul aparțineau genului egal al ritmului (γένος ἴσον [genos ison]). Troheii* și iambii* genului relației 1+2 (γένος διπλάσιον [genos diplasion]), iar peonul* genului relației 2/3 (γένος μύξιον [genos myxion]). Prin dizolvarea lungimii în două scurte, dactilul și anapestul deveneau proceleusmaticus*: -UUUU, iar troheul și iambul, tribrachus*: -UUU. Prin contractarea a două scurtimi, dactilul și anapestul deveneau spondeu*: --. Și peonul* poate fi dizolvat, sau în două lungimi neegale (2/3) sau în cinci scurtimi: UUUUU. S-ar putea face o analogie între piciorul metric antic și măsura noastră. Existau termeni și pentru timpul tare și anume thesis*, atunci când piciorul era lovit de pământ, iar arsis* atunci când piciorul era ridicat, la dans sau la cântul coral în tragedie. Ev. med. a confundat aceste două noțiuni dându-le un sens contrar, considerând thesis ca fiind slăbirea vocii, iar arsis urcarea ei. Timpul nostru a restabilit acestor noțiuni vechiul lor înțeles. Așa cum frazarea* modernă muzicală construiește pornind de la tact unități metrice superioare, tot așa și în ritmica gr. sau lat. se construiau serii ritmice, ca de pildă: seria dactilă sau anapestică, compusă din 16 unități primare indivizibile, deci patru dactili, ceea ce făcea o tetrapodie dactilică; sau seria iambică sau trohaică, compusă din 18 unități de timpi primari, ceea ce făcea trei iambi dubli și constituia trimetrul iambic, deoarece la început doi iambi formau o dipodie* sau seria cea mai mare peonică, compusă din 25 de unități de timp primari, care forma așa-numita pentapodie peonică. Această determinare pornea de la ideea că forma cea mai amplă a unui gen ritmic trebuia să se lase subdivizată la fel ca și cea mică (16 este = 8+8; 4 = 2+2; 18 = 2 x 6 + 1 x 6; 3 = 2+1 iar 25 = 3 x 5 + 2 x 5; și 5 = 3+2). Teoria ritmică a antic. permitea și amestecul genurilor, astfel încât practica muzicală își putea găsi cea mai mare libertate de mișcare din acest punct de vedere. O altă componentă superioară rezultă din faptul că pentru fiecare serie apărea un ictus* principal (accent principal) ca și pentru piciorul izolat. Căzând ictus-ul în capul unei serii, în acest fel mai multe serii căpătau structura unei forme mai mari. Prin ictus-ul ce cădea pe silaba lungă dactilul și anapestul, iambul și troheul se nivelau, devenind identice, astfel încât deosebirea consta numai în începutul cu sau fără anacruză*: U׀-U׀-U׀-U׀- și -U׀-U׀-U׀-U. În acest fel se putea lega o serie trohaică catalectică* (cea care se termina cu un timp tare), cu una iambică, sau o serie dactilică catalectică cu una anapestică ca de pildă în hexametrul următor (Vergiliu, Bucol., 1, 1): Ti-ty-re, tu pa-tu-lae re- cu-bans sub teg-mi-ne fa-gi (-UU׀-UU-׀׀U׀-UU׀-UU׀-U). Deși vechii greci nu s-au ridicat la cunoașterea ritmică pe care ne-o prezintă azi muzica polif. se pare că până în prezent totuși nu s-au tras toate consecințele ce pornesc din ritmica antică pentru a concepe o frază* muzicală. Frazarea (1) rămâne astfel o problemă deschisă a construcției muzicală atât pentru analiza* operelor muzicale clasice, cât și pentru performanța creatoare modernă. Și cu toate acestea grecii nu au cunoscut unele lucruri elementare din ritmica noastră, sau le-au ignorat, ca de pildă pătrimea cu punct, deoarece Aristoxenos, care rămâne somitatea indiscutabilă în materie de ritmică gr., respinge categoric raportul 3/1 din seria ritmurilor ce puteau fi utilizate. Nici ideea de tempo nu era străină ritmicienilor greci. Astfel ei deosebeau o anumită mișcare (ἀγωγή, v. agogică) a piciorului, datorită căruia se putea stabili durata efectivă a unei dipodii, tetrapodii etc. Din închegarea mai multor serii ritmice se construiau unități superioare care au dat naștere în decursul timpului la variate forme de strofe, care și azi constituie farmecul lecturilor poeților antici. Nu toate problemele ce s-au ivit pe acest tărâm pot fi analizate aici. Totuși țin să fac o completare cu privire la ivirea unei concepții libere a ritmului. Compunerea în strofe a versului grec corespundea în mod ideal liricii corale, în care execuția era încredințată amatorilor. Începând cu a doua jumătate a sec. 5, se introduce o formă monodică, încredințată execuției unui singur profesionist, actor sau instrumentist. Monodia* cântată sau nomosul instr., chitarodic sau auletic, au promovat forma ritmică liberă. Lunga cantilenă se fracționează astfel în părți neegale, în elemente asimetric sau vag proporționale, nepermițând în nici un fel structura strofică* sau antistrofică*. Nici un exemplu din acest gen nu ni s-a păstrat, deși stim că el a fost folosit în tragedie. Ca și în domeniul modurilor, s-a pus și o problemă a ethosului ritmurilor în antic gr. Și aici speculația a mers destul de departe, fiecărei varietăți de ritm atribuindu-i-se o caracteristică proprie, stabilindu-se reguli pentru folosirea lor. Astfel majestatea dactilului convenea caracterului epic; anapestul, marțial și mai monoton, cântecelor de marș și celor funebre, iar troheul ariilor de dans, intrărilor precipitate, dialogului pasionat etc. ♦ O altă problemă care a dat mult de lucru muzicologilor moderni pănâ la dezlegarea ei o constituia notația (II) muzicală gr. În principiu, această notație se bazează pe baza ideii folosirii literelor alfabetului. Au existat la greci două feluri de scrieri muzicale, amândouă putând fi întrebuințate de-a valma, cum arată imnurile delfice păstrare în această scriere. Una din aceste scrieri era compusă din semne speciale, derivate probabil dintr-un alfabet arhaic, iar alta folosea pur și simplu cele 24 de litere ale alfabetului ionic. Dar în timp ce se nota simultan cântul și acomp. instr., semnele alfabetului ionic erau rezervate cântului, iar celelalte partidei instr. De aici s-a tras concluzia că au existat o notație vocală și una instr. Fără îndoială că notația instr. trebuie considerată ca fiind cea mai veche. Această notație avea la bază 15 semne distincte reprezentând sunetele fixe ale unui grup de cinci scări transpozitorii, fiecare de 11 sunete și eșalonate prin intervalele semiton-ton-ton. Aceste semne sunt suficiente pentru a nota toate sunetele naturale ale tetracordurilor începând cu un sunet nealterat, care ar corespunde în principiu clapelor albe ale pianului de azi. Pentru a nota sunetele mobile, fiecare semn primitiv sau drept (ὀρθός [orthos]) este pasibil de-a fi inversat: semnul culcat exprimă sunetul fix ridicat cu un sfert de ton, iar semnul răsturnat exprimă sunetul fix ridicat cu două sferturi de ton. Astfel, mutarea tetracordurilor în genul enarmonic apare foarte simplă, reunind într-o triadă de semne, aparținând aceleiași familii, trei trepte strâns alăturate. Aceasta pare să fie o dovadă că această notație a apărut într-o perioadă când genul enarmonic era stabilit. Pentru celelalte două genuri se admite că a doua treaptă a tetracordului avea aceeași intonație ca și parypate enarmonic, de pildă în tetracordul mi-la, mi și cu un sfert de ton, notat prin același semn culcat. În ceea ce privește a treia treaptă, aceasta era notată în genul cromatic prin același semn al treptei a treia enarmonice, deci printr-un semn răsturnat, dar afectat de un semn diacritic. În genul diatonic se nota prin semnul primitiv răsturnat corespunzător înălțimii sale reale adică sunetului plasat pe o treaptă mai jos de limita superioară a tetracordului. Deci în felul acesta se putea nota în cele trei genuri tetracordul mi-la. Când sistemul muzical a intrat în epoca transpozițiilor, a fost necesar ca seria semnelor primitive să fie extinsă atât în acut cât și în grav. Acesta este principiul notației instr. care cuprindea în total 67 de semne drepte, culcate și răsturnate. Trebuie să remarcăm că acestă notație se referă la înălțimea fixă a tututor sunetelor ce se cuprindeau în sistemul muzical gr. diatonic, cromatic și enarmonic. Notația vocală, cum am afirmat mai sus, folosea alfabetul ionic și nota seria sunetelor în ordinea descendentă, ceea ce este o dovadă a unei astfel de concepții muzicale depresive față de natura ascendentă a sistemului nostru. Principiul alfabetic al scrierii muzicale antice a fost preluat de către muzicienii ev. med. și dezvoltat. În Apus, a fost folosit alfabetul latin în diferite forme și, pe bazele acestuia, s-a dezvoltat semiografia muzicală modernă. Urme ale notației alfabetice le păstrează forma derivată a celor trei chei*: sol, fa și do care nu sunt nimic altceva decât literele G, F și C. De asemenea și neumele biz. se sprijină pe o notație alfabetică a sunetelor, cum o dovedesc mărturiile*, acele semne ce se așază la începutul, la mijlocul și sfârșitul frazelor muzicale pentru a arăta denumirea unei trepte a modului prin litera corespunzătoare din alfabetul gr. Pe același principiu al folosirii literelor se întemeiază mai multe sisteme de notație din Orient. Mai trebuie să adaug însă și obiecția că pe lângă notarea înălțimii sunetelor, vechii greci s-au folosit și de câteva semne de durată* precum și de pauzele* corespunzătoare acestora. Aceste semne erau plasate cu grijă deasupra semnelor ce notau melodia. Niciodată nu se nota însă silaba scurtă, întrucât aceasta constituia unitatea de timp normală și deci de la sine înțeleasă. ♦ Dacă în literatura și filosofia gr. precum și din arhitectura și arta plastică, ni s-a salvat capodopere întregi, ce ne permit formarea unei imagini destul de complexe despre ceea ce a fost capabil spiritul antic să realizeze, din g. nu s-a salvat din păcate decât câteva fragmente, și acestea dintr-o epocă destul de târzie, când forța de creație clasică trecuse. Toate documentele arheologice descoperite și studiate până acum nu întrunesc la un loc mai mult de 11 piese, dintre care una controversată, deoarece ne este transmisă nu direct ci prin intermediul unei lucrări apărute în timpul Războiului de 30 de ani, și anume Musurgia universalis (1650) de Athanasius Kircher. Este vorba de prima odă pithică a lui Pindar: „Liră de aur a lui Apollo și a muzelor încununate cu viorele, de tine ascultă piciorul la începutul serbării”. Celelalte piese cuprind: 1. Un fragment dintr-un cor din tragedia Oreste de Euripice, datând din sec. 5 î. Hr., găsit pe o bucată de papirus din colecția arhiducelui Rainer și comunicat pentru prima oară de Karl Wessely în Mitteilungen aus der Papyrus Erzherzog Rainer, vol. V, Viena, 1892, de Crusius în Philologus, 53, 1893, și C. von Jan (Melodiarum reliquiae, nr. 1; notație vocală). Fragmentul, în notație vocală, foarte deteriorat, nu cuprinde decât câteva cuvinte și semne muzicale (sunete enarmonice), frânturi de versuri. 2. Pe o dală de marmură descoperită în luna mai a anului 1893, în ruinele tezaurului atenian din Delfi, s-a putut descifra un imn închinat lui Apollo, opera unui compozitor atenian de pe la 138 î. Hr. Prima ediție se datorește lui H. Weil și Th. Reinach, Bulletin de correspondance hellénique, 17, 1893, p. 569, ed. definitivă Th. Reinach, Fouilles de Delphes, 111, 2, 1912. Apoi, Crusius, Die delphischen Hymnen, supliment al rev. Philologus, vol. 53, 1894 și Jan, op. cit., nr. 2, 3. Conținutul acestui text ne redă o serie de imagini în care sunt slăviți deopotrivă Apollo și Atena. 3. A l doilea imn delfic, descoperit, în același timp, în tezaurul atenienilor din Delfi pe o dală de marmură spartă în mai multe bucăți, se află și el în muzeul din Delfi. Aceeași bibliogr. ca și la primul imn. Lucrarea se datorește lui Limenios al lui Thoinos Atenianul și datează de pe la 128 î. Hr., având același conținut ca și primul. 4. Pârvan, marele nostru învățat, a scris un foarte frumos eseu: Gânduri despre viață și moarte la greco-romanii din Pontul stâng. Anticii aveau o fantezie de nedescris în ceea ce privește epitafurile săpate pe pietrele funerare. Se găsesc citate de Pârvan o mulțime de exemple în care reflecția filosofică alternează cu ironia și gluma. Un astfel de epitaf însoțit de note muzicale ni s-a salvat din sec. 1 d. Hr., fiind gravat pe o colonetă ce s-a găsit la Tralles, în Asia Mică. A fost publicat și studiat pentru prima oară de Ramsey (Bull. corr. hell., 7, 1891, p. 277). Semnele muzicale au fost recunoscute de Wessely, 1891 (vezi, Crusius, în Philologus, 52, 167), Th. Reinach (Revue des études grecques 7, 203 și Bull. corr. hell., 17, 365), de asemenea Jan (Melodiarum reliquiae, p. 35), Ch. Picard (Annales de l’Université de Grenoble, 11). O fotografie a pietrei a fost publicată de Laumonier în Bull. corr. hell. 48, 50. Piatra însăși, păstrată în colecția Young la Boudja, a dispărut în incendiul Smirnei din 1923. Epitaful lui Seikilos, căci acesta este numele celui ce a avut fantezia să-și scrie un cântec pe mormânt, este de o frumusețe rară. Traducerea liberă a textului este următoarea: „Cât timp trăiești strălucește, nimic să nu te întristeze, prea scurtă este viața iar timpul își cere tributul”. 5. Conservate în diferite mss. biz. (Neapole III, 4 și Venetus VI, 10), editate pentru prima dată de Vicenzo Galilei (1581), ni s-au transmis două preludii kitharodice. Au fost studiate de Willamowitz (Timotheus Perser, p. 97). Fr. Bellermann, Die Hymnen des Dionysius und Mesomedes (1840) și Th. Reinach în Revue des études grecques (1896), de asemenea Jan, op. cit., nr. 5, notație vocală. 6. Conservat ca și nr. 5 și editat tot de Vicenzo Galilei, iar mai târziu de Burette în Hist. de l’Acad. des Inscriptions, V, 2 (1729), care a determinat numele autorului, ni s-a transmis Imnul către soare al lui Mesomede, poet grec din sec. 2 d. Hr., aprox. 130. 7. În același fel ni s-a transmis și imnul către Nemesis al aceluiași Mesomede din Creta. 8. Tot din sec. 2 d. Hr. datează fragmentele vocale păstrate pe un papirus provenit din Thebaida și aflat înainte de război la muzeul din Berlin. Prima ediție a fost îngrijită de Schubart (Sitzungsberichte der Akademie Berlin, 1918, p. 763); Th. Reinach l-a studiat în 1919 (Rev. archéol., 1919, p. 11), iar P. Wagner în Philologus (1921, p. 256, notație vocală). 9. În aceeași informație arheologică și bibliogr. se cuprind și două fragmente de muzică instr. 10. Într-un papirus găsit la Oxyrhynchus în Egipt (publ. de A.A. Hunt și Stuart Jones) (Oxyrh. Papyri, XV, 1922, nr. 1786, v. Th. Reinach, în Revue musicale, 1 iulie 1922) este un imn creștin datând din sec. 3 d. Hr. de o foarte mare importanță pentru legăturile ce trebuie făcute între antic. și ev. med. din punct de vedere muzical. Din aceste 11 piese, în majoritatea lor fragmente, este greu să ne făurim o imagine completă despre ceea ce a fost în realitate muzica Greciei antice. Și totuși ni se desprind unele aspecte capabile să trezească în noi o mulțime de ipoteze cu privire la factura muzicală, la legătura strânsă ce există între sunetul muzical și cuvânt, la raportul ritmic și metric dintre acestea, la stilul* muzicii gr. Muzicologia se află aici în fața unei probleme de reconstituire extrem de dificilă, similară acelor încercări ale învățaților naturaliști de a reconstitui dintr-un singur oscior întregul schelet al animalului preistoric. Dar o astfel de reconstituire în domeniul artistic este foarte greu de imaginat. Fragmentele rămân fragmente, avându-și frumusețea lor intrinsecă. Muzica ce se desprinde din fragmentele citate este plină de o simțire profund umană. Ea tălmăcește o înaltă expresie, o caldă unduire melodică, însoțită fiind de un inefabil sentiment al echilibrului, al măsurii. Au fost amintite, tangențial, unele probleme ridicate de către filozofii gr. cu privire la muzică, o prezentare mai sistematică a acestora fiind finalmente necesară. Sub patru aspecte poate fi surprinsă filosofia muzicală gr. și anume: noetic, estetic, sceptic și mistic. Și aici filosofia a dus o încordată muncă de reconstituire, de cele mai mai multe ori de texte târzii, privind ideile celor mai vechi epoci. Transformarea fundamentală a atitudinii față de fenomenul muzical ne apare în progresul realizat în dezvoltarea spiritului uman din forme de existență magică spre capacitatea recunoașterii logice, științifice și sistematice, spre constituirea unei concepții despre lume bine conturată, elaborată. Această orientare o iau spiritele luminate atât de vechea Chină cât și cele din din timpul în care au înflorit culturile din Orientul Apropiat, ce polarizează cultura muzicală gr. Ceea ce spune Platon în Timaios, prin cuvintele puse în gura unui preot egiptean care vorbește lui Solon, că grecii ar fi față de egipteni copii nevinovați, se referă în special la acea concepție noetică, de interpretare matematică și mistică totodată a ordinei lumii și a celei muzicale. În această privință se pare că, mai mult decât egiptenii, au jucat un rol important cunoștințele matematice și astronomice ale învățaților babilonieni. Cercetările filosofice s-au străduit să scoată la iveală participarea individualităților la dezvoltarea filosofiei muzicale în vechea Grecie. Primul care a scris despre muzică a fost, după câte știm, Lasos din Hermione la sfârșitul sec. 6 î. Hr. El demonstrează raportul dintre sunete cu ajutorul greutăților și al vaselor. Apoi Hippasos, primul acusmatic pitagoreic, despre care se spune că s-ar fi servit de disc în metoda sa experimentală muzicală. Lui i se atribuie stabilirea proporției armonice [v. diviziune 6)]. Dar cel mai important în acestă ordine este fără îndoială Philolaos, un contemporan al lui Socrate. El este cel ce a demonstrat proporția folosind cuburi (6 suprafețe, 8 unghiuri și 12 laturi). Secțiunea octavei în 5 tonuri întregi și 2 semitonurii, determinarea tonului întreg prin 27 (213/216) și a semitonului prin 13 (256/213) i se datoresc. Elevul său Archytas din Tarent, care a fost prieten cu Platon, a determinat corpul științelor înrudite cu muzica: aritmetica, geometria și astronomia, punând astfel o bază pentru ceea ce ev. med. va numi „artele liberale”. La aceasta se mai adaugă încă Heraclit din Pont și cu el se circumscrie astfel ambianța așa-numită pitagoreică. Platon și Aristotel s-au alăturat tendințelor sale și le-au dezvoltat în sensul filosofiei lor proprii. După filologul Frank, Platon s-ar deosebi de pitagoreici prin crearea speculațiunilor cifrelor, a afirmării unei armonii a cifrelor de sine stătătoare, apriorică. După aceasta, Platonicienii ar fi adevărați canonicieni. Trecerea de pe planul speculațiilor pe cel real al muzicii este atribuit unei noi orientări, de natură realistă. Grecilor li se datorește determinarea unei atitudini estetice față de realizarea muzicii. Această orientare se leagă de numele lui Damon, care ar fi profesorul lui Socrate și care, sub pretextul de a-i fi dat lui Pericle lecții de muzică, l-ar fi învățat legile conducerii statului. Platon îl pomenește în scrierile sale, iar Aristotel este cel ce pune accentul principal pe latura estetică a muzicii. Dar cel mai de seamă reprezentant al acestei tendințe, adevăratul întemeietor al unei științe muzicale realiste în antic. este Aristoxenos din Tarent, căruia muzicologia de azi îi datorește extrem de mult. În timp ce școala lui Pitagora ia ca bază studiul absolut al cifrelor oglindit în ordinea muzicală, pentru noua orientare estetică, retorica este știința după care se călăuzește expresia muzicală. În această ordine de idei se dezvoltă în primul rând teoria* propriu-zisă a muzicii și nu speculația mistică matematică care a pus în legătura mișcarea planetelor, succesiunea anotimpurilor etc. în raporturile muzicale. O imediată consecință a acestei atitudini estetice o găsim în semnificația pe care o dezvoltă studiul despre etosul muzical întâlnit la Platon și Aristotel. Iată nu exemplu de felul cum gândește Artistotel asupra muzicii: „Dacă se zice că studiul muzicii în copilărie poate avea de scop să pregătească un joc al vârstei mature la ce folos să ne însușim personal talentul acestă și să nu recurgem, pentru plăcerea și instrucțiunea ei, la talentele artiștilor speciali, cum fac regii Perșilor și ai Mezilor? Oamenii practici, care și-au făcut o artă din lucrul acesta, nu vor avea ei oare o execuțiune mult mai perfectă, decât niște oameni care nu i-au dat decât timpul strict necesar, că să o recunoască? Sau dacă fiecare cetățean trebuie să facă singur aceste studii lungi și penibile, de ce n-ar învăța el de asemenea și toate secretele bucătăriei, educației care ar fi cu totul absurdă?” La întemeierea și consolidarea unei interpretări morale a muzicii nu trebuie uitată nici contribuția filosofilor stoici. Astfel muzica intră ca subiect de discuție în contradictoriu în arena luptelor dintre diferite opinii. Unii dintre sofiști n-au pregetat să aducă argumente împotriva muzicii, clamând lipsa ei de expresie, inutilitatea ei. Dacă găsim în concepția noetică și etică a muzicii o afirmare a valorii ei, dimpotrivă, scepticii sunt cei care reprezintă în istoria filosofiei gr. o atitudine negativă față de ea. Reprezentantul principal al acestei atitudini este Sextus Empiricus. Iată un pasaj de felul cum gândește acesta despre muzică: „Căci în general muzica nu este numai o auzire de sunete care bucură, ci ea se cultivă și în imnuri și în rugăciuni și la jertfele aduse zeilor. De aceea, muzica îndeamnă sufletul la râvnă pentru lucruri bune. Dar ea este și consolarea celor întristați. De aceea, celor ce sunt în doliu li se cântă din flaut, care alină durerea lor. Acestea fie zise în favoarea muzicii. Contra acestora se poate susține mai întâi că nu este ușor de recunoscut că unele melodii sunt prin natura lor stimulatoare ale sufletului pentru acțiune, iar altele reținătoare. Căci aceasta se întâmplă contrar opiniei noastre. Astfel cum se face că bubuitul tunetului – după cum spunea cel din școala lui Epicur – nu semnifică revelarea unui zeu, ci lucrul acesta li se pare numai profanilor și superstițioșilor, deoarece același bubuit se produce și dacă se ciocnesc alte corpuri – în același fel – între ele, ca la moara care se învârtește sau mâinile care aplaudă. Și tot astfel, cât privește melodiile cu caracter muzical, ele nu sunt prin natură unele în cutare fel și altele în altul, ci sunt considerate de noi ca atare.” Scepticismul în muzică reprezintă în lumea gr. spiritul iluminismului. Concepția muzicală realistă însă cedează din nou, iar în epoca perioadei alexandrine renasc vechile concepții religioase, mistice. Reprezentantul cel mai de seamă al acestei orientări este fără îndoială Plotin. În cadrul acesta se reiau vechile speculații matematice și cosmologice. Este fără îndoială epoca de decadență a filosofiei gr. Latinii au preluat într-o oarecare măsură cunoștințele cîștigate de gândirea muzicală gr., dar, în principiu, n-au trecut dincolo de comentarii. La Martianus Capella, în lucrarea sa De nuptiis Philogiae et Mercurii, se stabilește sistemul celor șapte discipline: gramatica, dialectica și retorica, constituite în trivium și aritmetica, geometria, muzica, astronomia, constituite în quadrivium* care, împreună, formează pentru tot ev. med. sistemul celor șapte arte liberale. Cu Boethius, care a trăit între 480 și 525 î. Hr., cancelarul lui Teodoric cel Mare, putem socoti încheiată epoca filosofiei muzicale antice. Cele cinci cărți, De institutione musica, constituie o prezentare generală a sistemului muzical gr., datorat de Boethius în special lui Nicomahos și Ptolemeu, și care ev. med. le-a preluat, dezvoltându-le în felul său.

intabulare (fr. și engl. tablature; germ. Intabulierung, Intavolieren; it. intavolatura) 1. Termen folosit în sec. 16 pentru a indica (într-o semnificație foarte generală) o dispunere a muzicii polifonice* în formă de „tavola” (it. „tabel, listă, tablă”), în care vocile (2) erau așezate una sub alta, împărțite prin bare* de măsură. I. era folosită în notarea partiturii* unui singur instr. polif., spre deosebire de notarea partiturilor pentru grupuri de executanți. Se cunosc i. pentru orgă*, clavecin*, laută*, ce folosesc cu precădere notația tabulaturilor*, precursoare ale basului cifrat*. 2. Termenul i. apare adesea în titlul lucrărilor tipărite pentru aceste instr. soliste („Toccata e partite d’intavolatura di cembalo” di Gerolamo Frescobaldi, 1615; Intabulatura di liuto di Francesco da Milano, 1536). 3. Procedeul de transcriere al lucrărilor vocale (sau altor lucrări de ansamblu*) în notația pentru orgă sau laută. Corespunde procedeului modern de a reduce, în scriitura pentru pian, o lucrare scrisă inițial pentru ansambluri (I, 2) de diferite dimensiuni (camerale sau simf.). V. reducție.

adresă-cerere s. f. Act oficial prin care o întreprindere face alteia o cerere ◊ „Abonamentele de transport cu autobuzele I.T.A. Craiova [...] se eliberează pe baza unei adrese-cerere din partea întreprinderii unde lucrează cel care solicită abonamentul și a unui tabel.” Sc. 6 VII 74 p. 2 (din adresă + cerere)

adresă-delegație s. f. Act oficial prin care cineva este desemnat ca delegat ◊ „În cabină, mai mulți salariați ai unității: ce-i drept, cu forme în regulă, cu tabel și adresă-delegație aprobată.” R.l. 1 VIII 73 p. 1 (din adresă + delegație)

ochiometru s. n. Ochiul considerat ca instrument de apreciere a măsurii ◊ „«Brazdometrul» e un cuvânt încă necunoscut și care, de fapt, nici nu are un înțeles bine definit. Așa au numit tractoriștii, mai mult în glumă, stinghia de lemn gradată cu care se măsoară adâncimea arăturii. Trebuia și un instrument de control. «Ochiometrul» te înșală, a spus directorul, trebuie să găsim altceva.” Sc. 21 IX 60 p. 2. ◊ „În cazul în care un parcurs cerut de un călător [cu taxiul] nu este prevăzut în tabel, costul se calculează după «ochiometru». De unde tocmeli interminabile.” Sc. 26 XII 74 p. 2. ◊ „În unele autobaze și unități de transport, verificarea autovehiculelor din dotare se mai face încă empiric, rudimentar, cu «ochiometrul», fără aparatură și instalații de specialitate.” Sc. 16 IV 75 p. 4; v. și restaurant-zahana (din ochi + -metru; FC I 142)

COD¹ (< fr., lat. codex „culegere”) s. n. 1. Ansamblul unor reguli de conduită, de precepte, de prescripții; documentul ce le cuprinde. 2. (Dr.) Culegere de legi; codex (3). 3. Act normativ, cuprinzînd sistematizarea și unificarea principalelor norme dintr-o anumită ramură a dreptului (ex. c. civil, c. de procedură civilă, c. de procedură penală, c. muncii, c. penal). 4. Sistem de semnale sau de semne convenționale cu semnificații bine precizate, ale căror combinații sînt folosite pentru transmiterea unor mesaje (ex. c. Morse, c. Bodo, c. telegrafic). ◊ C. meteorologic = sistem de simboluri adoptat prin convenție internațională, pentru transmiterea concisă, rapidă și completă a mesajelor meteorologice necesare elaborării hărților sinoptice. ◊ C. de semnale = dicționar în care sînt înscrise semnificațiile combinațiilor de semnale optice, acustice sau radio, între nave și uscat. ◊ C. de pavilioane = ansamblul format din numărul minim de pavilioane, flamuri și triunghiuri necesare pe o navă pentru a semnaliza conform unui cod de semnale. 5. (INFORM.) Corespondență biunivocă între simboluri a două alfabete (în general unul este format din cifrele unui sistem de numerație), avînd drept scop trecerea de la o formă de reprezentare a informației la alta. ◊ C. ASCII (A[merican] S[tandard] C[ode] for I[nformation] I[nterchange]) = c. cu șapte cifre binare pentru alfabetul format din cifrele zecimale, literele mari și mici ale alfabetului englez, semnele de punctuație, operatorii aritmetici și logici, simbolurile pentru controlul comunicației și editare. ◊ C. binar = c. alcătuit din cifrele sistemului de numerație binar, 0 și 1. * C. mașină = c. binar în care fiecare cuvînt cu sens corespunde unui simbol al alfabetului format din operațiile pe care le poate executa o unitate centrală de prelucrare. 6. C. genetic = sistem unic în care mesajul genetic se găsește în însăși structura acizilor nucleici: ansamblul codonilor determină secvența aminoacizilor în proteine; ordinea înlănțuirii lor este dirijată de un ARNm, matrice pentru ARNt, care se atașează pe ea succesiv, conform regulii de complementaritatea bazelor nucleice (adenină, uracil, citozină); fiecărui codon din ARNm îi corespunde un ARNt care poartă un anticodon. Identificarea codonului corespunzător unui anume loc în acid se face cu ajutorul unui tabel ce rezumă c.g. universal, în care fiecare codon are, în ordine, o bază la stînga, una în partea de sus și a treia în dreapta tabelului.

TABÉLĂ (< lat.) s. f. 1. Tabel. 2. T. matematică (pentru diverse funcții) = tablou în care sunt date valorile unei funcții pentru anumite valori ale argumentelor. ◊ T. trigonometrică = t. matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de logaritmi = t. matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor logaritmice pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de adevăr = tablou în calculul propozițional, care prezintă toate combinațiile posibile ale valorilor de adevăr pentru componenții unei propoziții simple sau propozițiile simple aflate în legătură; folosit și în scopul testării validității raționamentelor.

PERIÓDIC, -Ă (< ngr., fr., lat.) adj., s. n. 1. Adj. Care se repetă în mod identic după intervale de timp (aproximativ) egale; care survine la intervale regulate; care constă din parcurgerea reperată a aceleiași succesiuni de stări în intervale de timp egale. 2. S. n., adj. (Revistă, buletin etc.) care apare la intervale regulate (săptămânal, lunar etc.). 3. Adj. (MAT.) Funcție p. = funcție care admite o perioadă. Fracție p. = fracție zecimală în care, după virgulă, se repetă la infinit o anumită cifră sau un grup de cifre. 4. Adj. (CHIM.) Sistemul p. al elementelor = mod de clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Începând din sec. 19 au existat numeroase încercări de clasificare a elementelor (Johann W. Dobereiner, 1828; Beguyer de Chancourtois, 1862; John Alexander Newlands, 1864). D.I. Mendeleev (în 1869) a descoperit legea periodicității și a aranjat elementele în ordinea crescândă a masei lor atomice într-un tabel (sistemul periodic al elementelor, pe care-l revizuiește în 1871). Completat cu elementele descoperite ulterior (gazele rare), tabloul constă din șapte șiruri orizontale, numite perioade și nouă coloane verticale, numite grupe. O clasificare asemănătoare a fost propusă în același an de Julius Lothar Meyer. Dezvoltarea ulterioară a teoriei structurii atomului a condus la concluzia că numărul de protoni din nucleul atomului unui element (numărul atomic) este identic cu numărul de ordine al elementului în sistemul p. al lui Mendeleev, acesta devenind criteriul de clasificare al elementelor (A. van den Broeck, 1911; H.G. Moseley, 1913) și că aranjarea elementelor în sistemul p. este determinată de structura straturilor de electroni ale atomilor (N. Bohr, 1922).

MENDELEEV, Dmitri Ivanovici (1834-1907), chimist rus. Prof. la Institutul Tehnologic, apoi la Univ. Sankt-Petersburg. A descoperit legea periodicității și a ordonat elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor (1869, care-i poartă numele); a corectat totodată masa atomică a unor elemente și le-a precizat proprietățile, punând în evidență existența altora, încă necunoscute în vremea aceea (galiu, germaniu, scandiu). Cercetări în domeniul soluțiilor, al tehnologiei țițeiului, al gazificării subterane a cărbunelui etc. Autor a peste 500 de lucrări („Bazele chimiei”). V. sistemul periodic al elementelor.

MEYER [máiər], Julius Lothar (1830-1895), chimist german. Prof. univ. la Karlshure și Tübingen. Cercetări fundamentale privind structura atomică a elementelor chimice, pe baza cărora a întocmit un tabel periodic asemănător celui lui Mendeleev („Teoria modernă a chimiei”). Studii asupra fiziologiei sângelui.

MOSELEY [móuzli], Henry Gwyn-Jeffreys (1887-1915), fizician britanic. A descoperit dependența dintre numărul atomic al elementelor chimice și spectrele caracteristice de radiații X ale acestora (legea lui M.), justificând ordinea din tabelul periodic al lui Mendeleev și stabilind o nouă metodă de investigare a structurii atomului.

tabulație, -i, (tăbulație, tablău), s.f. – Carte funciară, cadastru: „Au măsurat pământu’ și de-atunce s-o făcut tăbulațiile” (Papahagi 1925: 324). – Din tablă „tabel, indice” + -ație.

tabél, V. tabelă.

tabélă f., pl. e (lat. tabella, scîndurică, tăbliță; it. tabelle; germ. tabelle, pol. tabela, rus. tábelĭ). Rar. Tablă (de scris cu creta). Tabloŭ (listă). Tăbliță. – Și (după rus.) tabél (n., pl. e), tabloŭ, listă.

tabel s. n., pl. tabele; abr. tab.

stat² (țară, tabel) s. n., pl. state

calculator² (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoare

abac (numărătoare, tabel) s. n., pl. abace

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop; tablă¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine, în șiruri și coloane, pentru ușurarea unor calcule ori pentru obținerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planșă; fig. priveliște. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

TABLĂ¹, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în Antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci ale lui Dumnezeu, revelate, conform Bibliei, lui Moise pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe suport de lemn, pânză, carton; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște din natură, care impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane) II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fișele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

TARIF, tarife, s. n. 1. Preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transport, telefon, radio, consum de energie electrică etc. ♦ Retribuție oficială stabilită pentru o anumită muncă. 2. Tabel, listă cuprinzând prețurile unitare sau specifice pentru diferite servicii (publice) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 3. (În sintagma) Tarif vamal = tabel în care sunt înscrise taxele vamale la care sunt supuse mărfurile trecute peste granița unui stat. [Pl. și: tarifuri] – Din fr. tarif.

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◊ Balanță romană = cântar cu o singură greutate etalonată, care se deplasează pe brațul lung al pârghiei inegale de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. ◊ Expr. A pune în balanță = a compara două lucruri sau fapte, atitudini, idei diferite. 2. N. pr. f. art. Numele unei constelații din emisfera australă. ♦ Unul dintre semnele zodiacului (reprezentat printr-o balanță). 3. (Fin.) Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați; (concr.) tabel, situație care conține o asemenea operație etc. ◊ Balanță de verificare = situație contabilă întocmită, de regulă, la sfârșitul lunii, prin centralizarea datelor înregistrate în conturi, în scopul verificării exactității operațiilor contabile. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea exportului și cea a importului. – Din fr. balance.

BAREM², bareme, s. n. 1. Tabel în care sunt prezentate valorile unor elemente sau date în funcție de alte elemente ori date variabile. 2. (Sport) Normă pentru calificarea într-o competiție. [Pl. și: baremuri] – Din fr. barème.

CALCULATOR, -OARE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator.

CLASAMENT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

PERIODIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

MATRICE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.

ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

CENTRALIZATOR, -OARE, centralizatori, -oare, adj. Care centralizează. Tabel centralizator. Aparat centralizator. Situație statistică centralizatoare.

COD, coduri, s. n. 1. Culegere sistematică de reguli juridice relative la o anumită ramură a dreptului. La 1815 vodă Caragea, voind să publice noul cod, a cerut lui Văcărescu să-i facă cîteva versuri, care să figureze pe frontispiciul cărții. GHICA, S. 485. [Vasile Lupu] adună pravelile lui Alexandru I, ce au fost rămas uitate și părăsite cînd domnea numai dreptul celui mai tare, adaoge sau scade din ele și alcătuiește un cod de legi, care, pentru ca să fie respectat, este aspru. NEGRUZZI, S. I 276. ◊ Cod civil = ansamblul principalelor norme juridice care reglementează drepturile private ale persoanelor (drepturile personale, căsătoria, divorțul, proprietatea, contractele etc.). Cod penal = ansamblul principalelor norme care definesc infracțiunile (crimele, delictele și contravențiile) și stabilesc sancționarea, lor. Codul muncii = ansamblul principalelor norme care reglementează raporturile de muncă. Codul muncii stabilește reguli pentru contractele colective și contractele de muncă. 2. Fig. Culegere de reguli cu privire la un domeniu de activitate. Codul sportiv. Cod telegrafic = tabel de semne convenționale folosit la transmisiunile telegrafice. Cod de semnalizare = tabel de semnale convenționale care se folosesc cînd diferite persoane sau echipe lucrează la distanță mare unele de altele.

IZVOD, izvoade, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. Însemnare; listă, tabel, registru, condică, catastif. Aprodul de la ușă porni atunci să răcnească, după izvodul pe care-l ținea în mînă, niște nume de răzeși și de mazili. SADOVEANU, Z. C. 91. Să mă treci la catastif pe mine?... Da ce sînt eu, să mă treci la izvod? ALECSANDRI, T. I 111. 2. Manuscris; text (de cronică), izvor (5). În izvoadele bătrîne pe eroi mai pot să caut. EMINESCU, O. I 149. ♦ Document. Nicolae Golescu, ca să cîștige prietenia lui Bălcescu și cunoscîndu-i slăbiciunea, îi trimise un cufăr de izvoade istorice. V. ROM. octombrie 1953, 94. Izvoadele cele mai vechi arată că țăranii, din moși-strămoși, de veacuri, s-au folosit de imașuri și de păduri... Numai în urmă de tot boierii au pus mîna, puțin cîte puțin, pe imașuri și pe păduri. BUJOR, S. 119. 3. Concept, schiță, plan; model. Mă dusei la meșteri și le făcui un izvod de șa. GORJAN, H. II 47. Izvoade de zidiri. GOLESCU, Î. 112. 4. Model de cusătură națională.

ONOARE s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; cinste (I i). Ceea ce pierdu definitiv pe Constantin fu tocmai faptul că era soldat fără onoare militară și fără convingere. GALACTION, O. I 152. ◊ Cîmp de onoare = cîmp de luptă pe care își dau viața cei care luptă pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) cinstit, onest, demn de încredere. Am fost om de onoare și m-am biruit. Am fost surd la toate cîte îmi șoptea patima. GALACTION, O. I 104. Ne-am desfăcut între noi ca doi oameni de onoare ce au de ghid să se mai întîlnească. GHICA, A. 630; b) care pune în joc cinstea, demnitatea cuiva. Chestiune de onoare. ▭ Îmi făceam un punct de onoare să fiu obiectiv. IBRĂILEANU, A. 53. ◊ Expr. De cuvîntul meu de onoare sau pe onoarea mea (sau a ta etc.), formulă folosită pentru a garanta adevărul unei afirmații sau respectarea unei promisiuni. Spune dumneata pe onoarea dumitale de militar și om, nu v-am dat? BRĂESCU, V. A. 41. În momentul acela vei avea scrisoarea... pe onoarea mea! CARAGIALE, O. I 136. A-și da cuvîntul de onoare v. cuvînt. 2. Reputație bună, prestigiu, vază. Onoarea mea o nimiciră. MACEDONSKI, O. I 38. Trădează interesele și onoarea, familiei sale. CARAGIALE, O. I 160. ◊ Expr. A face onoare (cuiva) = a servi (cuiva) spre laudă, a-l onora. ♦ Mîndrie, demnitate. Nu vreau să mă-nfrunte nimeni. – Cred; ai dreptate; îți cerem iertare. – Eu am onoarea mea. SADOVEANU, P. M. 27. 3. Considerație, respect, prețuire, stimă. Nu ne așteptam la atîta onoare. CARAGIALE, O. III 159. Am luat-o [broșura] cu toată onoarea cuvenită operei unui literat. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = pentru a onora pe cineva (sau ceva), spre lauda sau preamărirea cuiva (sau a ceva). Prînz în onoarea oaspeților sportivi, cm Cu ea-n onoarea ta închin. MACEDONSKI, O. I 186. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. Menip, ești de ispravă precum te și credeam; Deci intră și la locul de-onoare te așază. MACEDONSKI, O. I 166. Îi dăm astăzi locul de onoare, recomandînd cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. CARAGIALE, O. I 53. Un monument s-arată: Să-l privim... Dar ce semne d-onoare pe el sînt..? ALEXANDRESCU, M. 89. ◊ Președinte de onoare = demnitate conferită cuiva în semn de respect și deosebită prețuire și care nu comportă obligații efective. Figura din oficiu ca președinte de onoare în capul tuturor listelor de organizații locale. BART, E. 171. Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei instituții sau întreprinderi care s-au evidențiat în mod deosebit în muncă și constituie un exemplu pentru ceilalți tovarăși. Gardă de onoare = pază simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unor anumite solemnități. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană aleasă dintre prietenii mirilor care însoțește în mod special pe miri la ceremonia cununiei. Doamnă de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese etc. 4. Favoare, cinste (II 2). Nu-ți pomenesc de onoarea ce ar fi pentru tine ca să fii în relăciune (= relație) cu un om învățat cum sînt eu. ALECSANDRI, T. I 254. ◊ (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = -a avea cinstea să... Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă. CARAGIALE, O. I 68. A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... Vreun oaspe îmi face onoarea a-mi vizita grădina. NEGRUZZI, S. I 96. (Familiar, eliptic) Am onoarea (să vă salut)! formulă de salut. N-am onoarea = nu cunosc, nu știu.

ORAR¹, orare, s. n. 1. Program al unei activități eșalonat pe ore și care se repetă periodic un număr oarecare de zile; (concretizat) tabel, grafic care indică programul în ore al unei activități, orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobus etc. Cometa lui Halley sosește și pleacă după orar precis, cunoscut și afișat de astronomi. C. PETRESCU, A. 278. 2. (Învechit) Instrument care indică timpul; ceasornic. Soarele, luna și stelele uneori nu se pot vedea, și de aceea ele sînt niște orare nesigure. MARIAN, O. II 238. Armata... evului mediu în loc de orare purta cu dînsa cocoși. id. ib. 239. ♦ Acul mic al ceasului, care indică orele. – Variantă: orariu, orarii, s. n.

NIMERIT², -Ă, nimeriți, -te, adj. 1. Conform cu scopul urmărit, potrivit, bun, indicat. La o răspîntie de drumuri, unde totul arăta că e un loc nimerit pentru o așezare omenească, o casă sau două s-au străduit să se mențină, anevoie. BOGZA, C. O. 241. Lăuda pe fiul de împărat pentru o așa nimerită și neașteptată alegere. ISPIRESCU, L. 38. Crezu că e momentul nimerit spre a-l aduce la o deplină pocăință. ODOBESCU, S. III 47. ◊ (Adverbial) Se întreceau care de care să facă baia... mai nimerit de încropită. ISPIRESCU, L. 31. 2. Reușit, izbutit. Versuri mai vii și mai colorate decît cel mai nimerit tabel. ODOBESCU, S. III 82. – Variantă: nemerit, -ă (EMINESCU, N. 34, DRĂGHICI, R. 52) adj.

NORMATIV¹, normative, s. n. Tabel cuprinzînd duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice și folosit pentru stabilirea normelor tehnice în producție.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzînd nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop. ◊ Fig. În tabelele istoriei se scrie numai veșnicul adevăr. KOGĂLNICEANU, S. A. 77. ♦ (Mat., Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine în șiruri și coloane, pentru ușurarea anumitor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. Tabele pentru calcule de rezistență a materialelor. 2. (Învechit) Tablou; planșă. Globul de pe masă, hărțile și tabelele zoologice de pe perete erau tot atîtea dovezi că și dascălul Clăiță învățase mult de o bucată de vreme. SLAVICI, O. I 109. ♦ Tablou din natură; priveliște. Versuri mai vii și mai colorate decît cel mai nimerit tabel. ODOBESCU, S. III 82. Negreșit că tabelul ce s-a prezentat la ochii scriitorului a fost măreț. id. ib. III 93.

TABELAR, -Ă, tabelari, -e, adj. (Despre liste, statistici etc.) În formă de tabel. Deocamdată însă Huțu nu era decît scriitor la consistoriu, ticluia circulări, aduna date și făcea expuneri tabelare despre nașteri și încetări din viață. SLAVICI, O. I 105. ◊ Tipărire tabelară = vechi sistem de tipărire, folosit înainte de descoperirea literelor mobile, cu ajutorul unor tăblițe de lemn pe care era gravat textul.

TABELĂ, tabele, s. f. 1. (Regional) Tablă (4). Încă nu fusesem ascultat la tabelă. SADOVEANU, N. F. 137. Șese sute de mii de lei, răspunse unul dintre noi cu crida la tabelă. CREANGĂ, A. 77. 2. Tabel (1), tablă (5). Acest popor romîn... [este] un popor mare și compact în cuprinsul țărilor sale, precum se va putea vedea din tabela ce urmează. GHICA, A. 121. ◊ Tabelă de logaritmi v. logaritm.

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură sau desen executat pe o pînză, pe un carton etc.; p. ext. gravură, fotografie etc. înrămată pentru a fi expusă ca ornament pe peretele unei încăperi. Tabloul era încă pe șevalet, întreg, în picioare, părînd că a fost terminat chiar acum. CAMIL PETRESCU, N. 108. Numai o sală ar fi comună, o sală mai largă, în care pictorii și-ar expune tablourile. VLAHUȚĂ, O. AL. I 202. Nu bogăția de culori te ține în loc în fața unui tablou, ci un gînd, o durere, pe care artistul încearcă s-o prindă pe pînză. PĂUN-PINCIO, P. 102. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție și atitudine, pentru a înfățișa o scenă inspirată de obicei de un tablou celebru. ◊ Expr. (Familiar) A rămîne tablou = a rămîne surprins, înlemnit, încremenit. 2. Fig. Priveliște de ansamblu, scenă care impresionează vederea. Ca printr-un farmec tabloul se schimbă, se trag pădurile în lături și-un minunat decor de stînci se înalță în fața noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 415. O! tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii în nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. ALECSANDRI, P. III 18. Flăcăi cu cămeși albe și brîie late; fete rumene și pălite de soare... înfățioșau un tablou foarte natural și animat. NEGRUZZI, S. I 104. 3. Fig. Descriere a unei priveliști, a unei regiuni, a unui obiect, a unei persoane sau a unor fapte istorice făcută prin viu grai sau în scris. Alecsandri face, în paginile următoare, un larg tablou al țării de acum un secol. SADOVEANU, E. 57. În tablourile naturii [la Coșbuc] oamenii înșiși joacă un rol supus. GHEREA, ST. CR. III 291. 4. Subdiviziune a unei piese de teatru, mai mică decît un act și care implică de obicei schimbarea decorului. După tabloul al III-lea – cel cu scena pastorală de balet – forța dramatică merge într-un crescendo impresionant. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 3/5. Se juca o piesă fioroasă în cinci acte și multe tablouri. I. BOTEZ, ȘC. 28. 5. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere etc., dispuse adesea în șiruri și coloane. V..tabel (1). Ca să nu piardă timpul, începu să complecteze coloanele unui tablou. C. PETRESCU, Î. II 149. ◊ Tabloul periodic al elementelor = tablou în care elementele chimice sînt așezate în șiruri și în coloane în ordinea greutății lor atomice (ceea ce pune în evidență periodicitatea unora dintre proprietățile chimice ale lor). II. 1. Placă de metal, de marmură, de lemn etc. pe pare sînt montate diferite aparate, folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui. Unul din tractoare bătea pe loc, părăsit în mijlocul drumului. Cu greutate întinse mîna la tabloul de comandă și-l opri. MIHALE, O. 230. Că ele (= apele) sînt acolo, și n-au încetat să treacă, o arată becul de control din mijlocul marelui tablou de marmoră. BOGZA, C. O. 178. 2. Dispozitiv format dintr-o placă prevăzută cu cîrlige, de care se agață, la locul corespunzător, cheile, fisele, numerele camerelor dintr-un hotel, dintr-un sanatoriu etc. Portarul nu mai cercetă tabloul cu chei. C. PETRESCU, C. V. 123.

CLASIFICARE. Subst. Clasificare, clasificație (rar), categorisire, grupare; ordonare, aranjare, aranjament, orînduire, orînduială, rînduire, rînduială, sistematizare, catalogare, clasare, clasament, inventariere. Împărțire, împărțeală, repartizare, repartiție, distribuire, distribuție. Alegere, sortare, sortat, triere, triaj, selecție, selecționare. Diferențiere, ierarhizare. Grupă, grup, clasă, secțiune, categorie, diviziune, subdiviziune, compartiment, secție, subsecție, sector; ramificație, ramură (fig.), domeniu, ordin, sferă. Gen, soi, familie, specie. Calitate, varietate, sortiment, marcă, tip, model, fel, sort. Tipologie, caracterologie, sistematică. Șir, șirag, serie, rînd. Tabel, listă, catalog, index, indice; coloană, rubrică, capitol, subcapitol, paragraf, secțiune. Catalog; catalog alfabetic; catalog sistematic. Tablou (tabel) sinoptic. Arbore genealogic. Clasor, cartotecă, cartonieră (rar), fișier. Clasificator, sortator, normator. Taxonomie, taxologie (rar); catalografie. Adj. Ordonat, aranjat, orînduit, organizat, sistematizat; împărțit; divizat, compartimentat. Clasificator, specificativ, specificator, sistematic. Selectiv, selecționat. Clasabil, selecționabil. Vb. A clasifica, a clasa, a categorisi (fam.); a ordona, a aranja, a orîndui, a rîndui, a pune în ordine, a sistematiza; a cataloga, a inventaria. A împărți, a subîmpărți, a diviza, a divide, a subdivide, a compartimenta, a grupa. A sorta, a alege, a tria, a selecționa, a selecta. V. aranjare, asemănare, componență, formă, structură.

ARĂTA vb. 1. a indica, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul, cărarea.) 2. a indica, a trasa. (~ calea de urmat.) 3. a indica, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a premite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a scrie, a susține. (El ~ în articol că...) 5. a indica, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. a aminti, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 7. a desemna, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.) 8. a indica, a însemna, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 9. a indica, a înregistra, a marca. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 10. a etala, a expune, a întinde. (Își ~ marfa pe tarabă.) 11. a scoate. (~ limba!) 12. a expune, a istorisi, a înfățișa, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, (înv.) a parastisi. (~ subiectul piesei.) 13. a înfățișa, a reda, a reprezenta. (Ce ~ tabloul acesta?) 14. a demonstra, a explica, a expune. (~ o teoremă.) 15. a adeveri, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse mai înainte.) 16. a demonstra, a dovedi, a manifesta, a vădi. (~ reale aptitudini pentru...). 17. a manifesta, a vădi, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea...) 18. a dezvălui, a releva, a revela, a sesiza. (~ conducerii greutățile întîmpinate.) 19. a atesta, a denota, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (~ o proastă creștere.) 20. a (se) exterioriza, a (se) manifesta. (Nu se ~ ca un om supărat.) 21. a afirma, a exprima, a manifesta. (Își ~ dorința de a...) 22. a apărea, a se ivi, a se vedea, a se zări, (italienism înv.) a se spunta. (Nu se ~ cu săptămînile pe stradă.) 23. a apărea, a se ivi, a pica, (înv. și reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci s-a ~ și el.) 24. a apărea, a se ivi, a se înfățișa, a se prezenta, a veni, (înv.) a se spune, (fam.) a se înființa. (S-a ~ la proces.) 25. a apărea, a se ivi, (înv.) a mijloci, (fig.) a încolți, a se înfiripa, a înflori, a se naște. (Un zîmbet se ~ pe fața lui.) 26. a apărea, a se ivi, a se înfățișa, a se revela, (înv. și pop.) a se dezveli. (Cîmpia se ~ în toată splendoarea ei.) 27. a apărea, a ieși, a se ivi. (Se ~ iarba.) 28. a apărea, a se ivi, a răsări, a se ridica. (Se ~ luna.) 29. a apărea, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iți, a (se) slomni. (Se ~ zorii.) 30. a părea, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.)

ARĂTARE s. 1. indicare, trasare. (~ căii de urmat.) 2. desemnare, indicare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.) 3. expunere, istorisire, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 4. înfățișare, redare, reprezentare. (~ unui grup de țărani, într-un tablou.) 5. afirmare, exprimare, manifestare, (rar) manifestație. (~ dorinței cuiva.) 6. adeverire, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 7. dezvăluire, revelare. (~ unui secret.) 8. (concr.) apariție, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. 9. (concr.) monstru, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 10. (concr.) colos, matahală, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (O ~ cît toate zilele.)

CADRU s. 1. ramă, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. cercevea, ramă, toc. (~ de fereastră.) 3. pervaz. (Stă cu coatele pe ~ ferestrei.) 4. suport. (~ de susținere.) 5. ambianță, anturaj, cerc, mediu, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (Trăiește într-un ~ sănătos.) 6. peisaj, priveliște, scenă, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (Un ~ de natură.) 7. cerc, cîmp, domeniu, sector, sferă, tărîm, zonă. (~ de preocupări, de activitate.)

Aërides odoratum Lour. (syn. A. rohanianum Rchb. f.). Specie care înflorește vara. Flori (petale ovate cu vîrf bont, albe sau crem, în vîrf cu o pată roz-roșie; tabelul infundibuliform, are lobii laterali rotunjiți și cu puncte roșii, iar cel central alb, în centru cu o bandă lată, purpur; pinten îndoit spre exterior, cu vîrf verzui) în ciorchini denși, foarte parfumate. Tulpină cu frunze dense, liniare, lungi pînă la 22 cm.

DESEMNA vb. 1. a face, a numi, a pune, (înv. și pop.) o orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (Îl ~ ministru al său.) 2. a alege, a învesti, a pune. (Poporul l-a ~ conducător.) 3. a alcătui, a constitui, a crea, a forma, a institui, a înființa, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie.) 4. a arăta, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.)

DESEMNARE s. 1. alcătuire, constituire, creare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 2. arătare, indicare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.)

INDICA vb. 1. a arăta, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul, cărarea.) 2. a arăta, a trasa. (A ~ cuiva calea de urmat.) 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog și data.) 5. a arăta, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. a prescrie, a recomanda, (pop.) a scrie. (Îi ~ un tratament.) 7. a aminti, a arăta, a cita, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. a arăta, a însemna, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 10. a arăta, a înregistra, a marca. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 11. a arăta, a atesta, a denota, a releva, a trăda, a vădi. (~ o proastă creștere.) 12. a demonstra, a dovedi, a proba, (fig.) a marca. (Cursul evenimentelor ~ o cotitură.)

INDICARE s. 1. arătare, trasare. (~ căii de urmat.) 2. prescriere, recomandare. (~ unui tratament.) 3. amintire, citare, menționare, mențiune, pomenire, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 4. menționare, precizare, specificare. (~ unui lucru.) 5. arătare, desemnare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.)

izvod s. v. ACT. CATASTIF. CONDICĂ. COPIE. DOCUMENT. DOVADĂ. HÎRTIE. IZVOR. ÎNSCRIS. ÎNSEMNARE. LISTĂ. MACHETĂ. MANUSCRIS. MODEL. NOTĂ. OBÎRȘIE. ORIGINE. PIESĂ. PLAN. REGISTRU. REPRODUCERE. SCHEMĂ. SCHIȚĂ. SURSĂ. TABEL. TEXT. TIPAR. TRANSCRIERE.

LISTĂ s. 1. inventar, (înv.) catagrafie, sumar. (O ~ de bunuri.) 2. tabel, (înv.) izvod. (O ~ a locatarilor.) 3. listă de bucate = meniu, listă de mîncare; listă de mîncare = meniu, listă de bucate.

PEISAJ s. 1. (GEOGR.) landșaft. 2. cadru, priveliște, scenă, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (Un încîntător ~ de natură.) 3. (PICT.) peisagistică. (Cultivă ~.)

PLANȘĂ s. (înv.) tabel, tablă. (O ~ la geografie.)

abác s. n. 1 Instrument pentru calcule aritmetice elementare, alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate). 2 Tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule. • pl. -ce. / fr. < abaque, lat. abăcus, -i, germ. Abakus; cf. gr. ᾰβαξ, -ακoς „tăbliță, planșă”.

PRIVELIȘTE s. 1. cadru, peisaj, scenă, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (O încîntătoare ~ de natură.) 2. perspectivă, vedere, (înv. și reg.) priveală, (înv.) prospect. (Avem o ~ minunată spre mare.) 3. aspect, înfățișare, (înv.) priveală, privire. (O ~ demnă de milă.)

balanță sf [At: OTESCU, CR. 27 / V: (pop) pa- / Pl: ~țe / E: fr balance] 1 Instrument pentru cântărirea corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate 2 (Îs) -romană Cântar cu o singură greutate etalonată, care se mișcă pe brațul lung al pârghiei inegale de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. 3 (Îe) A pune în – A compara două lucruri, două fapte sau argumente, idei diferite pentru a lua o hotărâre. 4 (Fig; îe) A ține -ța dreaptă A fi nepărtinitor. 5 (Fig; îe) A apleca -ța (în favoarea cuiva) A fi părtinitor. 6 (Ast) Constelație din emisfera australă situată între Oficus și Fecioară. 7 (Îs) – cu basculă Balanță în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. 8 Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați. 9 (Ccr) Tabel care conține balanța (8). 10 (Îs) – de verificare Operație contabilă de totalizare a cifrelor din debit și a celor din credit. 11 (Îas) Situație a conturilor la o anumită dată. 12 (Îs) ~ comercială (a unei țări) Raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului.

barem¹ sn [At: ÎNS. IEȘ. august 1936, 42 / Pl: ~e, ~uri / E: fr barème] 1 Tabel care dă rezultatele unor calcule curente în funcție de elementele luate în considerare. 2 Minimum de rezultate care trebuie să fie obținute spre a putea trece dintr-o etapă de concurs la etapa următoare sau pentru a putea promova un examen.

RECAPITULATIV adj. rezumativ. (Tabel ~.)

REZUMATIV adj. 1. concis, sintetic, succint, sumar, (înv), rezumător. (O descriere ~.) 2. recapitulativ. (Tabel ~.)^[1]

SCENĂ s. 1. decor, (rar) scenărie. (~ reprezintă o pădure.) 2. cadru, peisaj, priveliște, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (O încîntătoare ~ de natură.) 3. teatru. (A părăsit ~ în culmea gloriei.) 4. (LIT.) (înv.) perdea, scenetă. (Actul I, ~ a 4-a.) 5. (LIT.) dramaturgie, teatru. (A îmbogățit ~ românească.) 6. episod, fragment. (O ~ a romanului.) 7. scandal. (I-a făcut o ~.)

SEMNALA vb. 1. a arăta, a indica, a menționa, a preciza, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări.) 2. a nota, a observa, a releva, a remarca, a reține, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...) 3. a arăta, a desemna, a indica. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 4. a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.)

SEMNALARE s. 1. arătare, desemnare, indicare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.) 2. amintire, citare, indicare, menționare, mențiune, pomenire, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 3. observare, relevare, remarcare, sesizare, subliniere. (~ unei anumite semnificații.)

TABEL s. 1. (rar) tabelă, (înv.) tablă, tablou. (A completat un ~.) 2. listă, (înv.) izvod. (Un ~ al locatarilor.)

tabel s. v. CADRU. PEISAJ. PLANȘĂ. PRIVELIȘTE. SCENĂ. TABLOU. VEDERE.

tabelă s. v. CADASTRU. CARTE FUNCIARĂ. CARTE FUNDUARĂ. TABEL. TABLĂ. TĂBLIȚĂ.

tablă s. v. BRAZDĂ. CARTON. COPERTĂ. CURTE DE CASAȚIE. FUND. GLAF. ÎNVELITOARE. LECȚIE. MUCAVA. OBLON. PERVAZ. PLACĂ. PLANȘĂ. PLANTĂ. PLITĂ. RĂZOR. SCOARȚĂ. SOLĂ. STRAT. TABEL. TALPĂ. TARLA. TAVĂ. TĂBLIE. TĂBLIȚĂ. TEMĂ. TIPSIE.

TABLOU s. 1. pictură, pînză, (înv. și pop.) zugrăveală, (reg.) chip, (înv.) nacazlîc, zugrăvitură. (Un ~ în ulei.) 2. (pop.) cadră. (E frumoasă ca un ~.) 3. cadru, peisaj, priveliște, scenă, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (Un încîntător ~ de natură.) 4. (TEHN.) tablou de comandă = panou de comandă.

tablou s. v. ILUSTRAȚIE. POZĂ. TABEL.

calculator, ~oare [At: LTR / Pl: ~i, õare / E: fr calculateur, lat calculator] 1-2 smf, a (Persoană) care calculează (1) bine. 3 smf Persoană specializată în calcule Si: socotitor. 4 sn Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor. 5 sn Carte, broșură care cuprinde un astfel de tabel. 6 sn (Șîs ~ electronic) Computer. 7 sn (Șîs ~ de buzunar) Calculator (6) de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate Si: (impropriu) minicalculator.

calendar sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 252/13 / V: (pop) călin~, (înv) cărin~ / Pl: ~e / E: ml calendarium] 1 Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2 Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii zilelor și lunilor unui an. 3 (Îprc) Tabel care cuprinde un calendar (1) precum și numele sfinților sărbătoriți în ziua respectivă. 4 (Îvp; îf cărin-) Ianuarie. 5 (Pop; gmț) Povestire (în versuri) răutăcioasă vizând defectele cuiva în felul povestirilor din calendare (3). 6 (Fig) Tabel conținând nume de persoane, alcătuit de unii scriitori pentru a-și denumi personajele din operele pe care le creează. 7 (Pfm; îe) A face cuiva capul ~ A zăpăci pe cineva, spunându-i foarte multe lucruri. 8 (Pfm; îe) A se uita ca mâța (sau pisica) în ~ A privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 9 (Pop; îe) A-și pierde călindarul A nu ști ce zi este. 10 (Pop; îae; d. femeile gravide) A nu mai ști când trebuie să nască. 11 (Pop; îf călin~) Om care știe multe. 12 (Bot; reg; îc) ~ul-codrului Rodul-pământului (Anim maculatum). 13 Publicație cu caracter variat, care apare o dată pe an, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc.

VEDERE s. 1. vizibilitate. (~ redusă din cauza ceții.) 2. ochi, văz, (înv. și reg.) văzut, (înv.) vază, vedeală, vedenie. (Are o ~ ageră.) 3. aspect, chip, făptură, înfățișare. (Frumos la ~.) 4. perspectivă, priveliște, (înv. și reg.) priveală, (înv.) prospect. (Avea o minunată ~ spre parc.) 5. cadru, peisaj, priveliște, scenă, tablou, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (O încîntătoare ~ din natură.) 6. ilustrată. (I-a trimis o ~ de la mare.) 7. concepție, convingere, gînd, idee, judecată, opinie, orientare, părere, principiu, viziune, (livr.) convicțiune. (Are niște ~ sănătoase.) 8. intenție, proiect. (Ce ai în ~?)

determinant, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~nți, ~e / E: fr déterminant] 1 a Care condiționează apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 2 a Hotărâtor. 3-4 sma, a (Cuvânt, parte de propoziție sau propoziție) care precizează un alt cuvânt, o altă parte de propoziție sau o propoziție și căreia îi este subordonată Si: determinativ (1-2), (înv) determinator (1-2). 5 a (Înv) Caracteristic. 6 sm (Mat) Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații.

ciur² sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) cer / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: ml cibrum (=cribum)] 1 Unealtă de cernut materiale granulare sau pulverulente, făcută dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă Cf sită. 2 Cantitate de material care încape într-un ciur (1). 3 (Înv; îe) Ochi de ~ Ochi foarte mici. 4 (Înv; îe) A vedea ca prin ~ A vedea neclar. 5 (Pop; îe) A căra apă cu ~ul (la nunta cuiva) A-și pierde timpul degeaba. 6 (Pop; îlav) Cât apa-n ~ (și bășina-n cur sau cioara-n pai) Deloc. 7 (Îe) A avea un ~ de noroc A nu avea noroc deloc. 8 (Pop; îe) A avea un cui de ~... A avea foarte mult (mulți)... 9 (Pop; îae) A bârfi pe cineva (evidențiind cât mai multe defecte). 10 (Mai ales cu verbul la participiu) A trece prin multe încercări. 11 (Îe) A da (sau a cerne, înv, a zbate) (și) prin (sau cu, în) ~ și prin (sau cu, în) dârmon A alege cu grijă. 12 (Îae) A examina amănunțit pe cineva sau ceva. 13 (Îae) A bârfi pe cineva (evidențiind fiecare defect). 14 (Înv; îe) A purta pe cineva ca în ~ A necăji. 15 (Înv; îe) A fi purtat și-n ~ și-n veșcă A fi deprins cu necazurile. 16 (Pop; îae) A fi om practic. 17 (Pop; îe) A nu-i fi pielea nici de ~ A nu fi bun de nimic. 18 Ciur (1) pentru sortarea, pe dimensiuni, a unor materiale granulare. 19 (Buc) Ciubăraș în care se pun colaci, lumânări, fructe etc. la înmormântare. 20 Ramă rotundă pe care se întinde materialul care se brodează Si: (îrg) ciurică² (1). 21 (Trs) Broderie ajurată. 22 Strecurătoare pătrată de sârmă care se pune la gura jgheabului pe unde curge mustul din strugurii zdrobiți. 23 (Îe; șfg) A face (tot) ~ A găuri în multe locuri. 24 (Îe) A fi (tot sau găurit) ~ A fi plin de găuri. 25 (Înv; fig) ~ul lui Eratostene Tabelul numerelor prime. 26 (Muz) Tablă cu găuri de la orgă. 27 A doua cavitate a stomacului rumegătoarelor. 28 (Îcs) De-a ~ul Jocul de copii „de-a poarca”. 29 (Înv) Gaură în pământ de 10 cm pe care o făceau copiii la jocul „de-a poarca”. 30 (Bot; reg; îc) ~ul-zânelor (sau ~ul-orilor) Turtă (Carlina acaulis). 31 (Înv; îc) ~ul-popii Sul de la stativul pe care stă bumbacul.

clasament sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr classement] 1 Ordinea în care sunt clasați concurenții într-o întrecere. 2 Tabel cu clasamentul (1).

coloană sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 254 / Pl: ~ne / E: fr colonne cf columnă, cortină] 1 (Aht) Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. 2 (Fig) Protector. 3 (Teh) Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 4 (Îs) ~ de ancoraj Prima coloană de tubaj din partea de sus a unei găuri de sondă, care servește la consolidarea straturilor de la suprafață. 5 (Îs) ~ de forare Coloană metalică, ale cărei capete se fixează în talpa și în tavanul galeriei care susține perforatorul. 6 (Îs) ~ filtrantă Tub de oțel introdus în pământ cu ajutorul căruia se captează izvoarele subterane. 7 (Îs) ~ montantă Conductă principală la care se racordează țevile sau cablurile de apă, gaz, curentul electric etc. în diferite etaje ale unei clădiri. 8 (Îs) ~ hidraulică Gură de apă, de mare debit, situată lângă o linie de cale ferată în stații și în depouri de locomotive pentru alimentarea cu apă a tenderului locomotivei. 9 (Chm; îs) ~ de distilare (sau de fracționare) Aparat (industrial) cu ajutorul căruia se separă, prin distilare, componentele unui amestec lichid. 10 (Fiz) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. 11 (Mar) Partea de jos a catargului. 12 Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb. 13 (Pex) Conținutul unei coloane (12). 14 (Îe) A pune pe cineva pe două ~ne A demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. 15 Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 16 Despărțitură verticală a unui registru marcată prin două linii paralele. 17 (Șîs) ~ de marș Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 18 Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. 19 (Îs) ~ mobilă Corp de trupe dislocate într-o anumită regiune pentru a menține liniștea. 20 (Iuz; îs) ~na a cincea Grup de fasciști organizați pentru propagandă, luptă și spionaj împotriva democrației într-o țară nefascistă. 21 (Îs) ~ vertebrală Totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate. 22 (Îs) ~ sonoră Ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film.

formular sn [At: IORGA, C. I. II, 119/ Pl: ~e / E: fr formulaire] 1 Imprimat cu mai multe spații albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2 Broșură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei științe. 3 Culegere de formule.

grilă sf [At: LTR / Pl: ~le / E: fr grille] 1 Grătar fix sau mobil alcătuit dintr-o rețea de vergele paralele, care se așază în fața unei ferestre, uși, vitrine etc. pentru a o apăra. 2 (Mil) Obstacol făcut din bare de oțel, așezat în fața sau în spatele șanțului unei fortificații sau la deschiderile unei cazemate. 3 Electrod în formă de sită sau de gard din sârmă intercalat între anodul și catodul unui tub electric sau între alți doi electrozi, prin deschiderile căruia poate trece un flux de electroni sau de ioni Si: grătar (9), sită. 4 Prăjitură în formă de grilă (1), preparată din aluat și unsă cu sirop de zahăr sau miere. 5 Organizare și dispunere a unor date sub formă de tabel. 6 (Îs) ~ de salarizare Ansamblu ierarhizat al salariilor într-o întreprindere, într-o convenție civilă etc. 7 (Șîs test ~) Modalitate de verificare a cunoștințelor în care întrebările sunt însoțite de variante de răspunsuri, din care cel verificat trebuie să aleagă pe cea corectă.

insera vt [At: CARAGIALE, O. 469/4 / Pzi: ~rez, (rar) inser / E: fr insérer] 1 A introduce un fragment într-un text (tabel, șir de numere etc.). 2 A introduce o informație într-un ziar. 3-4 (Teh) A fixa o piesă (într-un locaș din interiorul altei piese sau) între alte două piese. 5 (Teh) A introduce un material în masa altui material.

inserare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 548 / V: (nob) în~ / Pl: ~rări / E: insera] 1 Introducere a unui adaos într-un text, tabel etc. Si: inserat¹ (1), insert (1). 2 Introducere a unui anunț, a unei informații într-un jurnal etc. Si: inserție (1), inserat¹ (2), insert (2). 3-4 (Teh) Fixare a unei piese (în interiorul altei piese sau) între alte două piese Si: inserat¹ (3-4). 5 (Teh) Introducere a unui material în masa altui material Si: inserat¹ (5). corectat(ă)

izotop, ~ă sm^[1], a [At: MDT / S și: iso~ / Pl: ~i, ~e / E: fr isotope] 1-2 (Element chimic sau corp simplu) care are proprietăți chimice identice cu altul, aflându-se pe același loc în tabelul lui Mendeleev, dar are o greutate atomică diferită de a celuilalt element sau corp simplu. modificată

izvod sn [At: MOXA, 400/7 / S și: isv~ / Pl: ~oade / E: vsl изводъ] (Înv) 1 Obârșie. 2 Arhetip. 3 Compilație. 4 Copie cu adnotări și adăugiri. 5 Versiune amplificată a unui text de cronică. 6 (Pgn) Manuscris. 7 (Îlv) A lua ~ A se documenta. 8 (Pbl) Sens curent al unui cuvânt. 9 Povestire. 10 Concept. 11 Schiță. 12 Probă. 13 Copie. 14 Model de cusătură sau broderie. 15 Tip de clădire. 16 (Pex) Exemplu. 17 Însemnare. 18 Listă. 19 Tabel. 20 Registru de cheltuieli. 21 Inventar al obiectelor din casă. 22 Afiș.

legendă sf [At: ASACHI, S. L. I, 179 / V: (îvr) lehe~ / Pl: ~de / E: fr légende, lat legenda] 1 Specie a epicii populare, în proză sau în versuri, care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe, caracterul aparte al unui eveniment istoric, al unui erou mitic sau al unui fenomen etc. 2 (Îla) De ~ Care este specific legendei (1) Si: fabulos, fantastic, mitic². 3 (Îe) A intra (sau a trece) în ~ A deveni foarte cunoscut Si: celebru, faimos. 4 (Îae) A deveni subiect pentru o legendă (1). 5 Construcție literară cultă care preia și transformă subiectul unei legende (1). 6 (Lsg) Tradiție orală bazată pe legende (1) cu aceeași temă. 7 (Pex) Ceea ce se discută, se relatează sau se crede despre cineva sau despre ceva, deformându-se adesea realitatea prin exagerări. 8 Povestire născocită despre o persoană, despre o situație etc. 9 Inscripție circulară pe o monedă sau pe o medalie. 10 Povestire în care se relatează viața sfinților. 11 Text sau tabel în care se explică semnele convenționale și ceea ce nu poate fi redat grafic de pe o hartă, de pe un plan, de pe o imagine fotografică sau desenată etc.

listă¹ sf [At: HELIADE, L. B. II, 62 / 64 / V: (reg) ~tre / Pl: ~te / E: fr liste, it lista] (Cu determinări în genitiv sau udp „de”) 1 Document care conține o enumerare de persoane, obiecte, date etc. 2 Înșirare într-o anumită ordine a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. Si: borderou, catalog, index, tabel. 3 (Îs) ~ civilă Sumă din fondurile statului, stabilită prin Constituție sau prin alte legi, pe care o poate cheltui anual o familie monarhică sau șeful statului pentru nevoile personale. 4 (Înv; îs) ~ de proscripțiuni Foaie pe care sunt trecuți cetățenii pe care autoritatea civilă intenționează să-i pedepsească sau să-i pună în afara legii Si: (înv) proscripție. 5 (Îs) ~ de subscripție Act sau document pe care semnează cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o operă de interes public sau particular. 6 (Îs) ~ neagră Listă alcătuită din numele unor persoane sau al unor instituții acuzate de ceva și care urmează să suporte o sancțiune. 7 (Îs) ~ de bucate sau, rar, ~ de consum, ori ~ de mâncare Foaie sau broșură pe care sunt înscrise mâncărurile și băuturile care se servesc într-un local de consum și prețurile lor Si: meniu. 8 Enumerare orală și nesistematică de obiecte, fapte, întâmplări.

matrice sf [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 312/6 / V: măt~ (înv) mitrece, (reg) ~ică, ~ici, ~icie, met~, metricie / Pl: ~ici, ~/ E: lat matrix, -icis, fr matrice] 1 (Înv) Uter. 2 (Fig) Obârșie. 3 (Îlav) Din ~ Încă de când a fost conceput, înainte de a se naște. 4 (Ban; îf mătrice) Oaie care a fătat și dă lapte. 5 (Reg) Presupusă boală internă care se manifestă prin sterilitate. 6 (Pop; îf mătrice) Colici intestinale la nou-născuți Si: (reg) cârcel Vz plânsul-cel-rău. 7 (Reg; d. copii; îe) A avea mătrici A fi neastâmpărat. 8 (Reg) Apendicită. 9 (Reg) Hemoroizi. 10 (Reg; mpl) Reumatism. 11 (Reg) Umflătură a venelor de la mâini și de la picioare Vz varice. 12 (Trs; lpl) Furnicături prin mâini sau prin picioare, provocate de amorțeală. 13 Registru original care conține lista contribuabililor. 14 (Mat; șîs ~ de m linii și n coloane) Sistem de numere dispuse într-un tablou cu un număr de coloane și linii. 15 (Log) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 16 (Blg) Parte nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. 17 Matriță. 18 (Bot; reg) Paracherniță (Parietaria officinalis). 19 (Bot; reg) Ventrilică (Veronica officinalis). 20 (Bot; reg) Mușetel (Matricaria chamomilla). 21 (Bot; reg) Spilcuțe (Chrysanthemum parthenium). corectat(ă)

maximal, ~ă [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: fr maximal] a 1 (îoc minimal) Maxim² (1). 2 (Îs) Preț ~ Cel mai ridicat preț la care este admisă, în anumite împrejurări, vânzarea unei mărfi. 3 (Iuz) Tabel care conținea prețurile stabilite de stat pentru prețurile micilor producători.

mers¹ sn [At: NECULCE, L. 42 / V: (reg) mes / Pl: ~uri, (îvr, 14) merse / E: merge] 1 Deplasare dintr-un loc într-altul Si: (înv) mersei, mergere (1), umblet. 2 (Îs) ~ul trenurilor (sau vapoarelor) Orar după care circulă trenurile (sau vapoarele). 3 (Îas; pex) Tabel sau broșură care cuprinde mersul (2) trenurilor. 4 (Îlav) Din ~ Fără a se opri, sau a opri pe altcineva din înaintare. 5 Fel de a merge al cuiva Si: (îvp) mersură (1), (rar) mersătură (1), pas, umblet. 6 Ritm sau viteză cu care merge cineva Si: (îvp) mersură (2), (rar) mersătură (2). 7 (Îcr întors) Plecare. 8 (Rar) Curs al unei ape curgătoare. 9 Ieșire a fumului, a gazelor etc. 10 Evoluție a unui fenomen, a unui proces etc. Si: dezvoltare, desfășurare. 11 Mod de desfășurare a unui fenomen, a unui proces etc. Si: curs, ritm. 12 (Îs) ~ înainte Progres. 13-14 (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. 15 (Îvr) Fel de a acționa. Si: procedeu.

normativ, ~ă [At: BARIȚIU, P. A. III, 126 / Pl: ~i, ~e / E: fr normatif, rs норматив] 1 a Care stabilește o normă (2). 2 a Care are caracterul unei norme (3) sau servește ca normă (3). 3 sn Culegere de norme (12), instrucțiuni etc. cu privire la un anumit domeniu de activitate. 4 sn (Prc; mpl) Regulă de conduită. 5 sn Dispoziție sau hotărâre care stabilește o normă (2). 6 sn Tabel cuprinzând duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice, folosit pentru stabilirea normelor (9) în producție. 7 sn Valoare a mijloacelor de producție, a investițiilor și a cheltuielilor viitoare necesare pentru activitatea neîntreruptă a unei întreprinderi.

monetar, ~ă [At: ASACHI, I. 214/1 / V: (înv) ~edar / Pl: ~i, ~e / E: fr monétaire] 1 a Care se referă la monedă (1). 2 a Care aparține monedei (1). 3 a Specific monedei (1). 4 a Care provine de la monedă (1). 5 a Care se referă la baterea de monedă (2). 6 sm Persoană care lucrează la baterea de monede. 7 sn Tabel în care se specifică pe categorii numărul de monede care alcătuiește o sumă de bani. 8 sn (Fin) Inventar al banilor, pe fișicuri. 9 sn Total al încasărilor realizate de un casier, un taxator etc. în cursul unei zile de muncă, așezați după categorii de bani.

onoare [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 169 / V: onor sn (Pl: ~uri) / Pl: (nob) ~ori, ~uri / E: lat honor, -oris, fr honneur, it onore] 1 sf Integritate morală Si: corectitudine, probitate. 2 sf Demnitate. 3 sf (Îs) Câmp de ~ (sau de onor) Câmp de luptă pe care și-au dat viața cei ce au luptat pentru apărarea patriei. 4 sf (Îla) De ~ Demn de încredere Si: cinstit, onest. 5 sf (Îal) Care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 6 sf (Îal) De cinste. 7-8 sf (Îe) Pe cuvântul meu (tău etc.) de ~ sau pe ~ (sau pe ~ea mea, a ta etc., pe ~orul meu, al tău etc.) Formulă folosită (pentru a întări adevărul unei afirmații sau) pentru a garanta respectarea unei promisiuni, a unui angajament. 9 sf Reputație bună Si: faimă, prestigiu, renume. 10 sf (Îe) A face ~ (cuiva) A servi cuiva spre laudă, spre cinste Si: a onora. 11 sf Prețuire deosebită Si: considerație, respect, stimă. 12 sf (Îs) Președinte de ~ Demnitate conferită cuiva în semn de respect și prețuire, fără a comporta obligații efective de conducător. 13 sf (Iuz; îs) Panou (sau tablou, tabel etc.) de ~ Panou cu numele și fotografiile celor care s-au evidențiat în mod deosebit în muncă. 14 sf (Îs) Gardă de ~ Gardă simbolică, instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. 15 sf (Îs) Cavaler (sau domnișoară, reg, fată) de ~ (sau, înv, de ~or) Persoană aleasă dintre prietenii mirilor, care îi însoțește pe aceștia la ceremonia cununiei. 16 sf (Îs) Doamnă (sau damă) de ~ (sau, înv, de ~or) Doamnă atașată unei regine, unei prințese etc. 17 sf Favoare. 18 sf (în formule de politețe; îe) A avea ~ (sau ~ea să... sau a..., de a...) A avea cinstea să... 19 sf (Fam; îe) Am ~a (să vă salut)! Formulă de salut. 20 sf (Fam; îe) N-am (sau n-am avut etc.) ~ea Nu cunosc sau nu am cunoscut pe cineva. 21 sf (Îe) A face (cuiva) ~ea (sau ~) să... (sau a...) A face cuiva favoarea de a... 22 sf Manifestare exterioară a stimei față de cineva. 23 sn (Mil; îe) A da (sau a prezenta) ~orul Prezentare a armei în semn de salut la întâmpinarea unor autorități militare sau civile superioare, ori la parade, înmormântări etc. 24 sn (Îf onor) Semnal din goarnă care însoțește, de obicei, această prezentare. 25 sn (Mil; îe) Pentru ~or! Comandă pentru prezentarea armei în semn de salut. 26 sn (Îe) A face ~orurile (casei sau ale balului) A-și îndeplini datoriile de gazdă la o recepție sau la un bal. 27 sn (Înv; îf onor) Poziție socială Si: rang. 28 sn (La jocuri de cărți; îf onor) Figură mare de valet, damă, rigă, as. 29 sna Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sna Melodie după care se execută onorul (29).

orar², ~ă [At: CULIANU, C. 16 / V: (înv) horariu sn, ~al a, ~iu a / Pl: ~i, ~e / E: fr horarie, lat horarius] 1 a Care arată orele. 2 a Referitor la ore. 3-4 a Care (se face sau) se calculează pe timp de o oră. 5 a (Îs) Diferență ~ă Diferență de timp marcată de două ceasornice situate pe longitudini diferite ale pământului. 6 a (Înv; îs) Cerc ~ Meridian ceresc. 7 sn Program al unei activități, eșalonat pe ore și care se repetă periodic. 8 sn (Ccr) Tabel care indică programul pe ore al unei activități. 9 sn (Afiș cu) ore de plecare și de sosire ale unui mijloc de transport. 10 sn (Iuz) Instrument care indică timpul Si: ceasornic. 11 sn Ac mic al ceasornicului, care indică orele. 12 sm (Reg) Unul dintre cei opt flăcăi din jocul numit „de-a mânzulica”.

periodic, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 124^v/13 / P: ~ri-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat periodicus, ngr περιοδικός, fr périodique] 1-2 av, a (Într-un mod) care parcurge repetat aceleași succesiuni de stări. 3-4 av, a (Într-un mod) care se repetă regulat după anumite intervale de timp. 5 a (Îs) Vânturi ~ice Vânturi care își schimbă direcția după un anumit interval de timp sau care bat regulat într-o regiune, în anumite perioade ale anului. 6 a (Îs) Ploi ~ice Ploi care cad la intervale regulate de timp sau care cad într-o anumită perioadă a anului. 7 a (Îs) Vulcani ~ici Vulcani care devin activi la anumite perioade de timp. 8-9 a (Îs) Sistemul ~ (al elementelor) (Sistem de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor, greutate atomică, număr de ordine etc. 10 a (Îs) Tabloul (sau tabelul) ~ al elementelor Tabel care cuprinde elementele chimice, dispuse în șapte șiruri orizontale și nouă coloane verticale, potrivit sistemului periodic (6). 11 a (Mat; îs) Fracție (zecimală) ~ă Fracție zecimală în care, începând de la un anumit șir, aceleași cifre se reproduc indefinit în aceeași ordine. 12 a (Fiz; îs) Mișcare ~ă Mișcare a unei particule care, începând de la un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. 13-14 sn, a (Publicație) care apare la intervale regulate de timp, săptămânal, bilunar, lunar, trimestrial etc. 15 a (D. boli) Care se manifestă prin accese intermitente care revin la intervale regulate de timp. 16 a (D. manifestări ale bolilor) Care revine la intervale regulate de timp. 17-20 a (Ast) Care se referă la perioadă (7-10) Si: (înv) periodicesc (1-4). 21-24 (Ast) Privitor la perioadă (7-10) Si: (înv) periodicesc (5-8). 25-28 (Ast) Care ține o perioadă (7-10) sau mai multe Si: (înv) periodicesc (9-12).