NIMERIT², -Ă, nimeriți, -te, adj. 1. Conform cu scopul urmărit, potrivit, bun, indicat. La o răspîntie de drumuri, unde totul arăta că e un loc nimerit pentru o așezare omenească, o casă sau două s-au străduit să se mențină, anevoie. BOGZA, C. O. 241. Lăuda pe fiul de împărat pentru o așa nimerită și neașteptată alegere. ISPIRESCU, L. 38. Crezu că e momentul nimerit spre a-l aduce la o deplină pocăință. ODOBESCU, S. III 47. ◊ (Adverbial) Se întreceau care de care să facă baia... mai nimerit de încropită. ISPIRESCU, L. 31. 2. Reușit, izbutit. Versuri mai vii și mai colorate decît cel mai nimerit tabel. ODOBESCU, S. III 82. – Variantă: nemerit, -ă (EMINESCU, N. 34, DRĂGHICI, R. 52) adj.