rumeór și -ĭór, -oáră și -ĭoáră adj. (dim. d. rumen. Cp. cu gălbior). Cam rumen. S. f. O plantă erbacee, numită și cîrmiz vegetal, din ale căreĭ bobițe se scoate un suc roș închis cu care se colorează vinurile (phytolacca decandra). E originară din America de Nord.

GLAUCIUM Mill., GLAUCIUM, MAC CORNUT, fam. Papaveraceae. Gen cu cca 21 specii originare din regiunile mediteraneene, erbacee, anuale, bienale sau perene, gri-verzi, cu rădăcină pivotantă, suc roșu- gălbui. Frunze penat-fidate, albăstrui. Flori galberie sau roșii-aurii, solitare, 4 petale, număr mare de stamine, 2 stigmate îndepărtate, capsulă biloculară.

Barbu Străvechi nume de tradiție românească, frecvent și răspîndit în toate regiunile țării, Barbu a stat în atenția specialiștilor noștri încă din secolul trecut. Ocupîndu-se pe larg de acest nume, B.P. Hasdeu propune și primele soluții etimologice pentru Barbu, pe care îl consideră, fie o creație românească pe baza subst. barbă, fie o moștenire din onomastica latină și anume din Balbus. Cu toate că romanii foloseau într-adevăr un cognomen Balbus și numeroase derivate de la acesta (Balbillus, Balbilla, Balbillianus, Balbilliana, Balbinus, Balbina), motive de ordin istorico-cultural) fac imposibilă continuitatea numelui latinesc la români. A fost însă acceptată derivarea din barbă, invocată și astăzi, cu unele rezerve. Ideea originii latine a lui Barbu a fost preluată de lingvistul I.A. Candrea, care pornind de la observația lui Hasdeu că persoanele numite Barbu își sărbătoresc ziua onomastică la Sf. Barbara, propune ca etimon numele pers. fem. lat. Barbara; între acesta și forma românească trebuiesc presupuse, susține I.A. Candrea, fazele intermediare succesive *Barbără, *Barboră (-o- precedat de -b- sau -p- devine -ă-, ca în *bătez-botez, *pătîrniche-potîrniche) *Barbură, Barbur (în această fază, femininul devine masculin), Barbul (prin disimilarea celor doi -r- din forma anterioară), singura formă atestată atunci fiind Barbur (într-o baladă populară bulgărească). Deși etimologia lingvistului român nu a fost contestată direct, i-a fost opusă ideea generală că în onomastica românească nu este posibilă continuitatea unor vechi nume romane, în principiu, din motive de ordin religios. S-a trecut însă prea ușor cu vederea peste cîteva elemente esențiale pentru onomastica noastră veche. Este binecunoscut faptul că originile creștinismului la români trebuiesc căutate în perioada stăpînirii romane în Dacia; organizații religioase creștine au existat și pe teritoriul patriei noastre chiar înainte de anul 271 (interesante mărturii în acest sens la autori ca Tertulian, Origene sau chiar cele cîteva inscripții creștine din centrul Transilvaniei), iar după părăsirea Daciei de către administrația romană (ceea ce n-a însemnat însă și ruperea contactului cu latinitatea), regiunile din nordul Dunării ofereau cu siguranță creștinilor cel puțin garanția libertății cultului. O serie de termeni bisericești ca dumnezeu, cruce, păgîn etc. sînt dovezi sigure că o bună perioadă de vreme cultul se oficia în latină, limbă din care au pătruns la noi și o serie de nume personale, răspîndite și impuse de biserică începînd cu sec. 4. Este exclus ca, în aceste condiții, unele nume creștine, devenite deja populare și frecvente, datorită cultului martirilor și sfinților, să nu fi dăinuit după impunerea ritului bisericesc slavon și, de ce nu, chiar pînă în zilele noastre. Se pare că din această categorie, într-adevăr nu prea bogată, face parte și Barbu. La romani cognomenul Bárbarus este atestat încă din epoca lui Augustus (după cum reiese din izvoarele latine, numele era purtat chiar de consuli – în anii 71, 99, 157 etc.). Nu apare însă Barbara, lipsă suplinită de izvoarele grecești: masc. Bárbaros, fem. Barbára. În onomasticonul creștin sînt cunoscuți doi martiri Barbarus și o martiră Barbara, al cărei vechi cult este răspîndit în toată Europa. Din punct de vedere onomastico-religios există deci posibilitatea continuității lat. Barbarus, Barbara. Rămîne de probat și continuitatea lingvistică, adică existența reală a unor forme care să se încadreze în evoluția normală a cuvintelor de origine latină. Și într-adevăr, cercetarea antroponimiei noastre documentare și chiar contemporane scoate în evidență existența acestor forme vechi, mărturii sigure ale unor perioade trecute de evoluție a limbii (deosebit de utilă s-a dovedit a fi toponimia, care are capacitatea de a păstra, uneori nealterate, forme arhaice dispărute de mult din limbă sau antroponimie). Barbăr apare ca nume personal într-un pomelnic nedatat, din orașul Deva (inscripție pe lemn) și poate fi dedus din toponimul Bărbărești, numele unui fost sat moșnenesc din Oltenia (pe actul din 1551 în care este atestat toponimul este făcută o mențiune deosebit de interesantă în ceea ce privește identitatea dintre Barbăr și Barbul: originalul după care se făcuse traducerea documentului se afla la doi moșneni din Bărbărești, „la un Ion... și la un Barbul”, ultimul fiind probabil, după cum reiese din calitatea lui de păstrător al actului de proprietate, un descendent al lui Barbăr, de la care și-a luat satul numele). Barbor este atestat prin derivatul Barborică, actualmente nume de familie. Forma Barbur, pe care și-a sprijinit teoria I.A. Candrea, apare și în toponimul Bărbureaua. Și în sfîrșit Barbul, forma cea mai frecventă și cea mai veche în documentele noastre (dovadă că în momentul apariției primelor noastre acte, evoluția numelui se încheiase de multă vreme) apare încă din anul 1389, cînd un jupan cu acest nume făcea parte din sfatul domnesc (pînă la 1500, în Țara Românească mai sînt atestați: Barbul paharnic, în sfatul domnesc – în 1431 și 1436, Barbul, cu proprietăți în jud. Gorj – în 1451, Barbul jupan din jud. Prahova – în 1492 și 1493 și – cunoscutul Barbul ban „craiovesc” – între 1494-1500). Pentru feminin apar formele Barbura (într-un pomelnic din 1794 al bisericii din Drăgășani, scris de Dionisie Ecleziarhul și chiar astăzi, ca nume la carașoveni, a căror antroponimie are un pronunțat caracter tradițional) și Barba, în documente din anii 1578 și 1585 (fiica lui Barbul vornic). Deosebit de interesante sînt și formele atestate la sîrbi, croați și bulgari: Bárbarej, nume de familie din sec. 14, Barborici, nume de familie din sec. 13, Barbulovici, nume de familie actual și bg. Barbol, o formă disimilată dintr-un mai vechi Barbor. Existența tuturor acestor forme amintite constituie un serios argument în favoarea originii latine a lui Barbul; mai mult chiar, se poate presupune că etimon masc. Bárbarus, nume de martiri înscriși în onomasticonul creștin, al căror cult a fost probabil părăsit odată cu introducerea ritului grecesc. Celebrarea martirei → Barbara, nume continuat la noi de Bárbura, a însemnat totdeauna un sprijin serios pentru formele de masculin; faptul că numiții Barbu își sărbătoreau ziua onomastică de Sf. Varvara sau Barbara este o dovadă clară a faptului că, în conștiința populară, Barbara, Varvara, Barbur, Barbura și Barbul erau considerate ca făcînd parte din aceeași familie. Un ultim argument în sprijinul originii latine este existența sărbătorii populare Bárbura, în ziua de 4 decembrie, cînd calendarul bisericii ortodoxe o celebrează pe sfînta mucenică Varvara (o veche creație românească de la numele pers. Barbura, este vb. a îmbărbura, „a face semnul crucii pe fruntea, bărbia, obrajii (copiilor) cu sucul roșu ce-l conțin barburele (căline) în ziua de Sf. Barbara, ca să nu se îmbolnăvească de vărsat (bubat)”. Deosebit de importante în probarea vechimii și răspîndirii unui nume sînt numărul și frecvența derivatelor; cu cît un nume este mai vechi, mai răspîndit și frecvent, cu atît numărul derivatelor sale este mai mare. Tema masc. Barb-, în combinație cu un număr de peste 20 de sufixe este una dintre cele mai productive în onomastica noastră. Iată de exemplu o parte dintre aceste derivate: Bărban, Bărbău, Bărbel, Barbeș, Bărbescu, Bărbică, Bărbior, Bărbocea, Bărbon, Bărboiu, Bărboncea, Bărbuc, Bărbucea, Bărbui, Bărbuică, Bărbuicea. Uneori greu de deosebit de formele care aparțin temei Barb-, în antroponimia noastră apar și nume care au la bază subst. rom. barbă. Singurul criteriu eficient de separare a acestora este distingerea (nu totdeauna posibilă) a valorii de nume de botez sau de poreclă pentru fiecare caz în parte. Rațiunea acestui deziderat este lesne de înțeles: mai ales în secolele trecute, numele de botez (actualele prenume) formau o categorie relativ limitată de către biserică și tradiție și din care, în principiu, erau excluse poreclele. Dacă o poreclă Barbă, moștenită sau căpătată în cursul vieții, este un lucru normal, un nume Barbă dat unui copil, prin botez, pare cu totul anormal. Avînd în vedere aceste fapte putem considera că Barbă, Barbă-n deal, Barbă-geamănă, Barbă-rasă, Bărbosu etc. sînt porecle românești de la barbă și fără nici o legătură cu Barbu(l). Deosebit de interesant în acest context al supranumelor este vechiul nume românesc Bărbat, considerat a fi o creație românească de la bărbat, cu sensul de „viteaz” (așa cum apare într-o variantă a Mioriței: „cîini mai bărbați”). În sec. 11, Bărbat era numele unui vlah din Serbia, iar la 1279 apare în documentele vremii un voievod român cu acest nume (frate cu Litovoi și conducător al unei formații statale din nordul Olteniei între c. 1273-1290); în toponimie apar Bărbăteni, Bărbătești (locuitorii satului gorjan păstrează și astăzi, prin tradiție, amintirea descendenței lor din neamul unui viteaz Bărbat) sau Rîu Bărbat. Numele românesc are suprinzătoare corespondente în toate regiunile romanice: în Italia, Barbato (de aici și numele Barbat al celor două sate din Dalmația), în Franța Barbat (vechi supranume păstrat și în toponimele Barbazan și Barbazange „domeniul lui Barbatus”), în Spania, Barbato și hidronimul Río Barbato, corespondentul perfect al lui Rîu Bărbat din Hațeg. Cu siguranță că toate aceste forme romanice continuă un vechi cognomen roman Barbatus (încă din anul 449 î.e.n. este cunoscut un consul Marcus Horatius Barbatus), bine atestat și în inscripțiile romane din Dacia. L-am amintit aici pe rom. Bărbat, întrucît chiar lat. Barbatus este un derivat de la barba (vechii romani purtau și ei barbă, fiind de multe ori numiți barbati; se pare că bărbierii au venit la Roma din Sicilia în jurul anului 300 î.e.n., dar obiceiul de a rade barba s-a răspîndit încet (primul roman care se rădea zilnic ar fi fost Scipio Aemilianus, fratele învingătorului lui Hannibal).

KETCHUP s. n. Sos picant preparat din suc de roșii, oțet și mirodenii. [Pr.: checiăp] – Cuv. engl.

KETCHUP [pr.: checi-ăp] n. Sos picant preparat din suc de roșii, oțet și mirodenii. / Cuv. engl.

KETCHUP s.n. Sos picant preparat pe bază de suc de roșii, oțet și mirodenii. [Pron. ket-cöp. / cf. fr., it., engl. ketchup < cuv. malaiez].

bulion (-oane), s. n. – 1. Supă. – 2. Suc de roșii în conservă. Fr. bouillon. Cu sensul 2, este popular în Munt.

KETCHUP [CHECIĂP] s. n. sos picant din suc de roșii, oțet și mirodenii. (< engl. ketchup)

áfin m. (d. afină). Un copăcel cu frunze verzĭ dințate, cu florĭ roșiatice, cu fructe negre albăstriĭ dulcĭ și cam acrișoare (vaccinium myrtillus). În Siberia se face din fructele luĭ un rachiu concentrat. În med. ele se recomandă contra diareiĭ, disenteriiĭ, scorbutuluĭ și vărsăriĭ de sînge. Din ele se fac și conserve și siropurĭ, ĭar cu sucu lor, roș închis, se colorează vinurile și stofele.

afină f. broboană de afin din care se fac conserve și siropuri răcoritoare; sucul lor roșu închis se întrebuințează spre a văpsi stofe și pentru colorarea artificială a vinurilor.

KETCHUP s. n. Sos picant preparat din suc de roșii, oțet și mirodenii. [Pr.: chečap] – Cuv. engl.

ketchup sn [At: DN³ / P: checiăp / Pl: (rar) ~uri / E: eg ketch-up] Sos (picant) preparat din suc de roșii, oțet și mirodenii.

PORTOCÁLĂ s.f. Fructul citric al portocalului (Citrus sinensis), de culoare portocalie, dulce și zemos; Portocală roșie = varietate de portocală, cu coaja și sucul de culoare roșie ca sângele, cultivată în special în Sicilia, it. arancia sanguina sau arancia rossa; Portocală amară = fructul portocalului sălbatic (Citrus aurantium), necomestibil, utilizat doar pentru producerea de dulceață, gem, lichioruri (Grand Marnier ș.a.), iar în gastronomie, coaja și sucul se folosesc pentru aromatizarea preparatelor numite „a la bigarade”.

JUJUBIER s. m. arbore sau arbust meridional cu flori dispuse în cime axiale și fructe de un roșu-închis, comestibile, cu un suc foarte dulce; jujub. (< fr. jujubier)

Liquidambar styraciflua L. Specie care înflorește la sfîrșitul primăverii. Flori nesemnificative. Frunze cu 3-5 lobi ovat-lanceolați, fin-dințați, verzi, cu suc balsamifer, toamna devin cărămizii sau roșii-închis. Arbore decorativ prin frunze, port piramidal, ramurile mature cu muchii suberoase.

ANTOCIAN, antocieni, s. m. Pigment din sucul plantelor, care dă florilor, fructelor și frunzelor culoarea roșie, albastră sau violetă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. antocian.

ALOE f. Plantă exotică cu flori mari galbene sau roșii, cu frunze cărnoase, din care se extrage un suc folosit în medicină. [G.-D. aloei] /<fr. aloes, lat. aloe

ANTOCIAN, antocieni, s. m. Pigment din sucul plantelor care dă florilor, fructelor și frunzelor culoarea roșie, albastră sau violetă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. antocian.

antocian sn [At: DEX² / P: ~ci-an / Pl: ~ieni / E: fr antocian] Pigment din sucul plantelor care dă florilor, frunzelor și fructelor culoarea roșie, albastră sau violetă.

SCORZONERA L., SCORȚONERA, fam. Compositae. Gen originar din Europa pînă în Asia Centrală, cca 93 specii, erbacee, suc lăptos. Tulpină deseori nefoliată, frunze nedentate. Flori ligulate, galbene, roșii-deschis sau violete-deschis (5 lacinii, foliolele involucrului în mai multe rînduri, pergamentoase, imbricate), dispuse în capitule solitare, lung-pedunculate. Fruct, achenă.

ALOE s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și întrebuințată în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe.

ALOE, aloe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și folosită în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe.

ANTO- „floare, floral”. ◊ gr. anthos „floare” > fr. antho-, germ. id., engl. id. > rom. anto-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie florală; ~carp (v. -carp), s. n., fruct înconjurat de caliciul cu tendință de creștere; ~cian (v. -cian), s. m., pigment din sucul celular al plantelor, care colorează florile, fructele și petalele în albastru, violet sau roșu; ~cliniu (v. -cliniu), s. n., receptaculul comun al florilor; ~clor (v. -clor), s. n., pigment galben-verzui din sucul celular al unor flori; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu flori; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (insecte) care au o afinitate deosebită pentru flori; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a plantelor cu flori; sin. fanerogame; ~for (v. -for), s. n., axă florală, situată între caliciu și corolă, care poartă petalele, staminele și pistilul; -geneză (v. -geneză), s. f., formare a florilor din părțile vegetale ale plantei; ~id (v. -id), adj., în formă de floare; ~lit (v. -lit₁), s. n., plantă fosilă în formă de floare; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Separare sau multiplicare a pieselor florale. 2. Metamorfoză regresivă a organelor florale; ~logie₁ (v. -logie₁), s. f., studiul sistematic al florilor; ~logie₂ (v. -logie₂), s. f., culegere de texte reprezentative din operele unuia sau ale mai multor autori; sin. crestomație; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere a florilor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de așezare a florilor pe ramură sau pe axa inflorescenței; ~tropic (v. -tropic), adj., referitor la mișcările de curbare a florilor sub influența factorilor externi; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate marine sedentare, cuprinzînd polipii izolați (actiliniile) sau grupați în colonii (coralii, madreporii).

Acer monspessulanum L., « Jugastru de Banat ». Specie care înflorește primăvara. Flori verzi-gălbui, în corimbe, mai întîi erecte apoi pendente, scurt-pedunculate. Frunze pieloase, lungi pînă la 8 cm, trilobate, lobii deltoizi cu vîrf bont, pe fața inferioară albăstrui, pe cea superioară verzi-închis, lucioase, pețioli cu suc lăptos. Arbore de talie mică, coroană sferică, tulpină ramificată de jos. Fruct cu aripile roșii, aproape paralele.

burete sm [At: TETRAEV. (1574) 252 / Pl: ~eți / E: lat *boletis] 1 Nume generic dat unor ciuperci Si: spongie. 2 (Pfm; îe) Doar n-am mâncat ~eți nebuni Doar n-am înnebunit! 3 (Reg; îc) ~-acru (sau ~-iute, ~-amar, ~-galben, ~eți-albi, ~eți-de-spin, ~eți-lucii, ~eți-usturoi, ~eți-vineți) Ciupercă comestibilă, care crește în pădure vara și toamna, cu pălăria alb-gălbuie, cu piciorul alb, gros, scurt și cărnos, cu carne albă și piperată Si: (reg) coreani, hulubițe, iuțani, iuțari, iuțăi, iuțișori, lăptucă, usturoi, pâinea pădurii, piperuș, râșcov (Lactarius piperatus). 4 (Reg; îc) ~-bălos Ciuperca necomestibilă Hygrophorus eburneus. 5 (Reg; îae) Ciupercă necomestibilă care crește pe pământ, în pădurile de brad și de fag, cu miros neplăcut, cu pălărie galben-roșietică, cu piciorul alb, gros, plin, cu carne albă, grețoasă (Russula foetens). 6 (Reg; îc) ~-bubos (sau ~-pestriț) Ciuperca toxică Amanita pantherina. 7 (Reg; îc) ~-crăiesc (sau ~-domnesc) Ciuperca necomestibilă Bolbitius vitellinus. 8 (Reg; îc) ~-de-bubă, ~-domnesc (sau ~-de-inimă, ~-pucios, ~-puturos) Ciuperca necomestibilă Phallus impudicus Si: (reg) boțiți, bozur, ciuperca bubii. 9 (Reg; îc) ~-de-casă (sau ~-de-pivniță) Ciupercă necomestibilă care crește în locuri umede și întunecoase, spongioasă Si: (reg) ciupercă de casă (Merulius lacrymans). 10 (Reg; îc) ~-de-conopidă (sau ~ți-de-veveriță) Ciuperca comestibilă Ramaria coralloides Si: (reg) creasta cocoșului, crețișoară, curălice, laba mâței, laba ursului. 11 (Reg; îc) ~-de-mesteacăn Ciupercă necomestibilă care crește în pădure, pe pământ, cu pălărie cărnoasă, de culoarea scorțișoarei, cu picior gros, cu carne parfumată (Cortinarius cinnamomeus) Si: (reg) pâinișoare, ciuculem, ciuculați, ciuculeți. 12 (Reg; îc) ~-de-nuc Ciuperca necomestibilă Polyporus squamosus Si: (reg) păstrăv. 13 (Reg; îc) ~-de-prund (sau ~-de-rouă, ~-pestriț) Ciupercă comestibilă care crește în pădure, cu pălărie galben-brună, cu carne albă, cu gust amar (Collybia esculenta) Si: (reg) pestriță. 14 (Reg; îc) ~-de-soc Ciuperca necomestibilă Auricularia auriculavia-judae Si: drehle. 15 (Reg; îc) ~-de-spin Ciuperca comestibilă Russula alutaceea Si: pâinișoară, vinețică. 16 (Reg; îae) Ciuperca comestibilă Russula grisea Si: (reg) vinețele, vinețică. 17 (Reg; îc) ~-de-stejar (sau ~-de-gorun) Ciuperca necomestibilă Daedalea quercina Si: iască. 18 (Reg; îae) Ciupercă comestibilă, care crește pe trunchiurile arborilor, cu pălărie roșie Si: (reg) burete roșu de stejar, limba boului, păstrăvi roșii de stejar (Fistulina hepatica). 19 (Reg; îc) ~-domnesc (sau ~-crăiesc) Ciuperca comestibilă Tricholoma equestre. 20 (Reg; îc) ~-dulce Ciuperca comestibilă care crește în pădurile de fag sau de brad, cu pălăria roșcat-aurie și cu carnea albă, gustoasă, parfumată și care conține un suc alb, dulceag (Lactarius volenus) Si: (reg) lăptucă, pâinișoare, râșcov, vinețea, vinețică cu lapte. 21 (Reg; îc)~-roșu Ciuperca necomestibilă Hygrophorus coccinus. 22 (Reg; îae) Ciuperca necomestibilă Hygrophorus niveus. 23 (Reg; îae) Plantă erbacee care crește spontan, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, vâscoși, cu frunze lungi și ovale, cu flori galbene cu pete violet Si: (reg) măsălariță (Hygrophorus niger). 24 (Reg; îc) ~-șerpesc Ciupercă comestibilă cu pălăria mamelonată, cu piciorul înalt, fistulos și cu came albă, plăcut mirositoare Si: (reg) pălăria șarpelui (Lepiota procera). 25 (Reg; îc) ~-țepos Ciuperca comestibilă, care crește în pădurile de fag și de brad, cu pălăria ruginie, care prezintă țepi pe partea concavă și cu carnea albă Si: (reg) flocoșel (Hydrum repandum). 26 (Reg; îc) ~-vânăt Ciupercă comestibilă care crește în pădure, de culoare violet, cu pălăria cărnoasă și piciorul păros Cortinarius violaceus. 27 (Reg; îc) ~le-calului Ciuperca necomestibilă Coprinus macrorrhizus. 28 (Reg; îc) -le-cerbilor Ciupercă necomestibilă, care crește și la lumină, de formă sferică, galben-citron, cu carnea albă, marmorată sau albăstruie și cu miros neplăcut Si: (reg) bășina-porcului (Scleroderma aurantiacum). 29 (Reg; îc) ~le-oilor Ciuperca comestibilă Polyporus ovinus. 30 (Reg; îac) Ciupercă comestibilă care crește pe mușchi în pădurile de fag și brad, rigidă, cărnoasă, albă și plăcut mirositoare (Polyporus confluens). 31 (Reg; îc) ~le-vacii Ciupercă comestibilă care crește în păduri, în regiunea alpină, cu pălăria galben-roșietică și care secretă un suc alb, dulce-acrișor (Lactarius subdulcis). 32 (Reg; îc) ~eți-călugărești Ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul stejarilor cu pălării numeroase, brun-cenușii, imbricate și reunite prin pedicule într-un singur trunchi, cu carnea albă, plăcut mirositoare (Polyporus frondosus). 33 (Reg; îc) ~eți-de-fag Ciuperca comestibilă Dryodon crinaceus. Si: (reg) buzdugea, nitorcă-sură, păstrăvi. 34 (Reg; îc) ~de-iarbă (sau ~de-pajiște) Ciuperca necomestibilă Marasmius alliaceus Si: (reg) bureciori, ciocărți, ciuciulași, cocărle. 35 (Reg; îc) ~eți-de-mesteacăn Ciuperca necomestibilă Placodes betulinus. 36 (Reg; îc) ~eți-de-rouă Ciupercă comestibilă, care crește pe bălegar, cu pălăria conic-cilindrică roșie-brună Si: (reg) bureavi, cuișoare (Marasmius oreades). 37 (Reg; iac) ~eți-de-spin Ciupercă comestibilă, care crește în pădurile de fag și de stejar, cu pălăria cărnoasă, roșie-violetă, cu piciorul neted, alb sau roz, cu carnea dulce și plăcut mirositoare Si: (reg) pâinișoare (Russula lepida). 38 (Reg; îc) ~eți-de-veveriță (sau ~-creț, ~-de-conopidă) Ciupercă comestibilă, care crește în pădurile de fag și de brad, cu tulpina cărnoasă, neregulată, alburie, ramificată inegal, cu came suculentă Si: (reg) barba caprei, creasta cocoșului, mărgean, opintic, rămurele (Ramaria botrytis). 39 (Reg; îc) ~ți-lucii-țigănești Ciuperca necomestibilă Hygrophorus niveus. 40 (Reg; îc) ~eți-pestriți (sau ~-pipărat, ~-veninos, ~le șarpelui, ~eți șerpești) Ciuperca toxică Amanita muscaria Si: (reg) muscar, muscariță, pălăria șarpelui, pistriț, prostia calului. 41 (Reg; îc) ~eți-popești (sau ~-grași) Ciuperca toxică Boletus calopus Si: (reg) ghebe, hribe. 42 (Reg; îc) ~-vinete Ciuperca comestibilă Russula cyanoxatha. 43 (Îc; lpl) ~-de-mare Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicoase sau calcaroase (Spongiaria). 44 (Lsg) Animal din această încrengătură. 45-46 Scheletul poros al acestui animal (sau obiect sintetic similar) care, având capacitate mare de absorbție, este folosit la șters și la spălat.^[1] corectat(ă)

Cotinus coggygria Scop. (syn. Rhus cotinus L.). Arbust de 2-5 m înălțime, cu numeroase tulpini, scoarță cu ritidom brăzdat mărunt. Lujerii glabrii, roșcați, prin rupere secretă un suc lăptos. Frunze obovate, lat-eliptice, simple, glabre, glauce, margine nedințată, pețiolate, uneori cu vîrf cuneat, se roșesc spre toamnă, înflorește vara. Flori mici (petale verzi-gălbui), poligame, grupate în panicule terminale (lungi de cca 22 cm), rare, flori sterile numeroase ai căror pedunculi, mai tîrziu, devenind plumoși, sînt foarte decorativi. Fructul, drupă uscată, neagră. Arbust puțin pretențios față, de. sol, rezistent la ger și secetă, praf și fum, temperament de lumină dar suportă și semiumbră.

rojolea, (rojoliș), s.n. – Băutură dulce, preparată casnic (Brediceanu 1957). Rachiu dulce (Țiplea 1906). Probabil țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: „Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fererastră” (Țiplea 1906: 440). – Din roz, roșu, cf. rojolin „purpuriu”.

RIENI, com. în jud. Bihor, situată în SE depr. Beiuș, pe cursul superior al Crișului Negru; 3.192 loc. (2005). Stație (în satul Sudrigiu) și haltă de c. f. (în satul R.). Fabrici de ambalaje pentru băuturi răcoritoare (din 1984), de sucuri naturale din fructe (din 1992) și băuturi alcoolice. Centru de pielărie și cojocărit și de ceramică populară (albă și roșie), în satul Valea de Jos. Moară de apă (sec. 19), în satul R. În satul R., atestat documentar în 1588, se află biserica de lemn Sf. Mucenic Teodor Tiron (1752-1754, pictată pe pereții interiori în 1755). Biserica are frumoase decorații sculptate (rozete, funii, cruci, triunghiuri, pomul vieții) realizate de meșteri locali. Restaurată în 2005. În satul Valea de Jos, menționat documentar în 1588, există biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1738).

lapte s.n. I 1 lapte acru = iaurt, <reg.> lapte covăsit, lapte saur, lapte storcit, lapte târhoțit, saur. Îi place laptele acru făcut în casă; lapte bătut = a <pop.> zară. Laptele bătut se obține din coagul acru sau în urma fărâmițării coagului prin mijloace mecanice; b (pop.) <pop.> zară, zer, <reg.> lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Laptele bătut este un lichid acrișor care rămâne după ce s-a scos untul; lapte brânzit = <reg.> lapte corăslit, lapte jintițit, lapte serbezit. Laptele brânzit este laptele care se strică la fiert, căpătând aspect de brânză; (pop.) lapte prins = <pop.> chișleag, străgheață, <reg.> lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subțire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchișă, smântână acră. Laptele prins este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână; (reg.) lapte apos = lapte gros = lapte închegat = lapte subțire = lapte verde = lapte zburat v. Chișleag. Lapte prins. Străgheață; lapte corăslit = lapte jintițit = lapte serbezit v. Lapte brânzit; lapte covăsit = lapte saur = lapte storcit = lapte târhoțit v. Iaurt. Lapte acru; lapte gros = lapte smântânit v. Lapte bătut. Zară. Zer. 2 (la pl. lăpturi; pop.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). II 1 lapte de var = a (chim.) apă de var. Laptele de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; b (constr.) var, calce², <înv.> muruială, var alb. A zugrăvit în holuri numai cu lapte de var. 2 (art.; bot.) laptele-câinelui = laptele-cucului = a Euphorbia cyparissias; alior, euforbie, <reg.> areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr); b Euphorbia helioscopia; alior, euforbie, <reg.> buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească, iarbă-de-râie; c Euphoria esula; alior; d Euphoria platyphyllos; alior; laptele-păsării = a Ornithogalum umbellatum; bălușcă; b Gagea lutea; <reg.> floarea-veselă (v. floare); c (reg.) v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana); laptele-stâncii a Androsace chamaejasme; lăptișor, <reg.> primuliță; b Androsace arachnoidea; lăptișor; c Androsace lactea; lăptișor-alb; (reg.) laptele-câinelui v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului (v. limbă). Otrățel (Borrago officinalis). 3 (bot.; înv. și pop.; și, înv., lapte vegetal) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (geomorf.; pop.) lapte de piatră = lapte de stâncă v. Stalactită. 5 (apic.; reg.) lapte de matcă = lapte de puiet v. Lăptișor. Lăptișor de matcă. 6 (reg.) lapte de miere v. Mursă. 7 (iht.; reg.) lapte de pește v. Lapți.

PORFIRĂ ~e f. înv. 1) Culoare roșie-închisă care bate în violet; purpură. 2) Substanță colorantă de această culoare preparată pe cale sintetică (în trecut extrasă din sucul unor moluște); purpură. 3) Stofă plușată de preș vopsită cu această substanță; purpură. 4) Haină confecționată din astfel de stofă și purtată în trecut de regi, împărați sau domnitori; purpură. /<ngr. porfíra

rojolea, (rojoliș, rujuliș), s.n. – (reg.) Băutură dulce, preparată casnic (Brediceanu, 1957). Rachiu dulce (Țiplea, 1906). Probabil țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: „Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fereastră” (Țiplea, 1906: 440). – Cf. rojolică < rozol „rachiu roșu, îndulcit” (< germ. Rosalia, magh. roszsolls) (MDA).

ALB l. adj. 1 De coloarea laptelui sau zăpezii: hîrtie ~ă; față ~ă; ~ ca zăpada, ca varul, ca laptele, ca spuma laptelui, ca lebăda, ca crinul; ~ colilie; păr ~, peri ~i 👉 PĂR ¶ 2 Curat: cămașă ~ă; rufe ~e ¶ 3 Pîine ~ă, pîine de grîu, de făină albă, spre deosebire de pîinea de secară sau de grîu amestecat cu alte cereale ¶ 4 🍸 Vin ~, vinul de coloare deschisă, spre deosebire de vinul negru, roșu; struguri ~i ¶ 5 🐒 Vite ~e, se înțeleg de obiceiu sub acest nume boii și vacile: vita ~ă, boul și vaca, sînt temeiul neguțătoriei și a gospodăriei (DRĂGH.) ¶ 6 Pămînt ~, pămînt de coloare deschisă, albicioasă, pentru făcutul oalelor ¶ 7 ⚔️ Arme ~e, arme de oțel, ca sabia, lancea (spre deosebire de armele de foc) ¶ 8 🪙 Bani ~i, bani de argint, bani buni; proverb: a strînge bani ~i pentru zile negre, a economisi, a fi prevăzător ¶ 9 Calea ~ă, calea pe care o face, după nuntă, mireasa la casa mirelui ¶ 10 Zi ~ă: cînd am ajuns în sat era ziua ~ă, cînd am ajuns în sat se făcuse bine ziuă: Fig. zile ~e (‼ zi ~ă), zile de mulțumire, fericite ¶ 11 Noapte ~ă, noapte de nesomn, de veghiere ¶ 12 Lumea ~ă, lumea pămîntească, lumea care se vede, spre deosebire de cea subpămîntească: învăța ca nealții pe lumea asta ~ă (ISP.); proverb: a se duce în lumea ~ă (ZNN.), a-și lua lumea în cap; a trăi (sau a duce) lumea ~ă (HASD.) (COȘB.), a duce o viață veselă, a petrece ¶ 13 ⛪ Săptămîna ~ă, săptămîna din urmă înaintea postului mare, cînd se mănîncă numai frupt alb, adică lăpturi și ouă: Joi în săptămîna ~ă spală femeile cămășile ca să fie albe peste an (VOR.) ¶ 14 🌦 Vînt ~ (HASD.), vînt de miază-zi ¶ 15 ✒️ Versuri ~e, versuri nerimate ¶ 16 ⏲ † Conservator, spre deosebire de „roșu”, liberal: ziarele unele sînt ~e și altele roșii (I.-GH.) ¶ 17 Pe lîngă alte nume de colori, se adaogă alb pentru a arăta o nuanță mai slabă a colorii respective: alb-albastru, alb-roșu, ¶ 18 proverb: Nici ~ă nici neagră: a) nici o vorbă, nimic; b) fără nicio vorbă, fără niciun motiv, deodată; ~ă, neagră, asta este, nu mai face vorbă, mulțumește-te cu ce vezi, cu ce ți se dă; ba e ~ă, ba e neagră, se zice cînd cineva nu vrea să se hotărască într’un fel, cînd nu se lasă să fie înduplecat; pînă în pînzele ~e 👉 PÎNZĂ; de cînd lupii ~i, de mult, din timpuri străvechi; cunoscut ca un cal ~, cunoscut bine; a împleti cosița (sau coada) ~ă, a îmbătrîni fără să se mărite. II. sbst. 1 Coloare albă, suprafață albă: am sgîriat pînă am dat de ~; (e scris) negru pe ~, lămurit, de care nu se mai poate îndoi nimeni; ca de la ~ la negru, arată o deosebire mare între două lucruri: găsi o deosebire între dînșii ca de la ~ la negru (ISP.); a face din ~ negru și din negru ~, a înfățișa un lucru cu totul altfel de cum este de fapt ¶ 2 ⚚ Poliță în ~, fără a fi înscrisă scadența ¶ 3 🫀 ~ul ochiului 👉 OCHIU ¶ 4 🌦 ~ul zilei, ~ul zorilor, zorile: cînd se arătă ~ul zilei, mi se păru că am scăpat de la cine știe ce chinuri (ISP.); în ~ul zorilor ies pe punte (VLAH.). III. sm. 1 Băn. (HASD.) 🐙 Un fel de vierme care trăește din sucul lemnelor și al legumelor și e stricăcios la cartofi ¶ 2 ⏲ Care face parte din partidul conservator: fatuitatea ~ilor și a roșilor este atît de mare (I.-GH.) ¶ 3 🔷 ~ de argint, ~ de plumb, ceruză. IV. ALBĂ sf. 1 🐒 Vită albă (mai des iapă albă): ~a ’nainte, ~a la roate, oiștea goală pe de-o parte (CRG.); proverb: e mîncat ca ~a de ham, e trecut prin multe necazuri, e doborît de nevoi; proverb: a trecut ~a prin ham, nu mai este ce a fost, au trecut vremile acelea; proverb: a trecut ~a dealul (ZNN.), a trecut timpul, e prea tîrziu; proverb: ~a în car, ~a sub car, se zice despre cei săraci cari neavînd decît un lucru, își fac cu el toate nevoile ¶ 2 🌦 Zori: cocoșii începură a vesti că vine alba în sat (ISP.) ¶ 3 Făină; proverb: a vedea ~a în căpistere (sau în strachină) (ZNN.), a vedea ce se alege din ceva, a-și ajunge scopul, în spec. a trage un folos, a se îmbogăți ¶ 4 Albe, pl. 🎩 Rufe; haine albe (L.-M.) [lat. albus].

rojoleá, (rojoliș, rujuliș), s.f. (reg.) Băutură dulce, preparată casnic; rachiu dulce; țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: „Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fereastră” (Țiplea, 1906: 440). – Cf. rojolică < rozol „rachiu roșu, îndulcit” (MDA).

PĂLTIOR, păltiori, s. m. 1. (Mai ales în poezia populară) Păltinaș. Ist pahar e gălbior, Dintr-un suc de păltior. SEVASTOS, N. 157. La marginile țării. Sînt trei păltiori, Nalți și gălbiori. TEODORESCU, P. P. 49. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii foarte acre, care crește prin locuri stîncoase și umede din regiunea înaltă a munților (Ribes petraeum); pomușoară.

PURPURĂ¹ ~e f. 1) Culoare roșie-închisă, care bate în violet; porfiră. 2) Substanță colorantă de o astfel de culoare, preparată pe cale sintetică (în trecut fiind extrasă din sucul unor moluște); porfiră. 3) Stofă plușată, de preț, vopsită cu această substanță; porfiră. 4) Haină confecționată din astfel de stofă și purtată în trecut de regi, împărați sau domnitori; porfiră. /<lat., fr. purpura

CHEAG, cheaguri, s. n. 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor tinere, care are proprietatea de a închega cazeina din lapte. ♦ Una din cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul (1). 2. Masă gelatinoasă roșie care se formează prin închegarea sîngelui. 3. Fig. Fond inițial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se îmbogățească, a se îmbogăți. A avea cheag = a fi bogat – Lat. *clagum (= coagulum).

rachíu s.n. 1 Nume generic dat băuturilor alcoolice tari, obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate etc. sau sintetic, prin diluarea cu apă și cu esențe a alcoolului etilic rafinat, fără adaos de sirop de zahăr; (reg.) holercă, vinars. ◊ Rachiul miresei = rachiu (colorat în roșu) care se servește nuntașilor în casa noilor căsătoriți a doua zi după nuntă. Rachiu de drojdie (sau de drojdii) v. drojdie. ◊ expr. (reg.) A face rachiu pisicii = a plînge. Strunga minciunilor și vama rachiului v. minciună. 2 Porție de rachiu care încape într-un pahar, într-o sticlă. 3 (înv.) Rachiu nemțesc (sau de venin) = produs farmaceutic folosit ca purgativ. • pl. -iuri. și (reg.) rachíe, răchíe s.f. / <tc. rakι, srb. rakija.

mac³ sm [At: CANTEMIR, IST. 153 / Pl: maci, (nob, sn) ~uri / E: bg мак, srb mäk cf mg mäk] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-cultivat, ~-bun,~-involt,~-alb, ~-negru) Plantă din familia papaveraceelor cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare roșie, albă, violetă etc. Si: (reg) somnișor (Papaver semniferum). 2 (Șîc ~-de-câmp, ~-nebun, ~-negru, ~-rău) Plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii {Papaver dubium). 3 (Șîc ~-roșu, ~-de-câmp, ~-iepuresc, ~-sălbatic, ~-puturos) Plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, având la baza petalelor o pată neagră Si: înăcuț, păpădie, (reg) paparoană, paparună, somnișor {Papaver Rhoeas). 4-6 (Șîc ~-galben, ~-de-munte, ~-alpin, ~-pirenaic) Specii de mici plante erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vârful tulpinii, care cresc pe vârfurile munților {Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum). 7 (Îc) ~-roșu-de-grădină Plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). 8 (Pop; îe) Cât un fir (sau un sâmbure, un grăunțe) de ~ Foarte mic. 9 (Îlav) Nici cât un fir de ~ Foarte puțin. 10-1 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 10-11 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 12 (Îc) ~-spinos Gen de papaveracee care cuprinde câteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. 13 Sămânță de mac³. 14 (Bot; reg; îc) ~ul ~cioarei Zămoșiță (Hibiscus trionum). 15 (Bot; reg; îc) ~ul ~cucului Planta Luzula campestris. 16 (Bot; reg; îc) ~-bătut, ~-porcesc, ~-înalt, ~-păsăresc Plante nedefinite mai îndeaproape.

MAC³ s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă: a) (și în sintagmele mac de grădină, MARIAN, CH. 8, GRECESCU, FL. 46, BULET. GRĂD, BOT. V, 64, VOICULESCU, L. 172, com. MARIAN. mac cultivat, PANȚU, PL., mac bun, MARIAN, CH. 8, com. MARIAN, mac învolt, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, mac alb, COTEANU, PL., 23, VOICULESCU, L. 172, com. MARIAN, mac negru, COTEANU, PL. 23) plantă cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare albă, roșie, violetă etc.; somnișor (Papacer somniferum). Cf. COTEANU, PL. 23, BULET. GRĂD. BOT. V, 64; b) (și în sintagmele mac de cîmp, GRECESCU, FL. 45, PANȚU, PL., mac nebun, com. MARIAN, mac negru, id., mac rău, id.) plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii (Papaver dubium). Cf. BRANDZA, D. 4, id. FL. 116; (și în sintagmele mac roșu, COTEANU, PL. 23, BRANDZA, D. 5, id. FL. 116, GRECESCU, FL. 45, PĂCALĂ, M. R. 23, SIMIONESCU, FL. 219, com. MARIAN, mac de cîmp, GRECESCU, FL. 45, N. LEON, MED. 47, BULET. GRĂD. BOT. V, 65, SIMIONESCU, FL. 164, com. MARIAN, mac iepuresc, LB, BARCIANU, BRANDZA, FL. 116, H XVIII 303, com. MARIAN, mac sălbatic, LB, PONTBRIANT, D., PĂCALĂ, M. R. 23, com. MARIAN, mac puturos, PĂCALĂ, M. R. 23) plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, avînd la baza petalelor o pată neagră; măcuț, păpăruie, paparună, paparoană, somnișor (Papaver Rhoeas). Cf. BRANDZA, D. 5, id. FL. 116, DAMÉ, T. 187, GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 34, BIANU, D. S. 437; d) (în sintagmele mac galben, PANȚU, PL., mac de munte, id. ib., mac alpin, BRANDZA, FL. 116, mac pirenaic, SIMIONESCU, FL. 123) mică plantă erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vîrful tulpinii; crește pe vîrfurile munților (Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum); e) (în sintagma) mac roșu de grădină = plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). Cf. GRECESCU, FL. 46; p. r e s t r. floarea acestor plante. Ca sămînța macului dintr-una o mie vor cădea, spre a cărora alegere și la un loc culegere nici mirțele, nici jicnitele vor agiunge. CANTEMIR, IST. 153, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 233, lb. Eu, acela care am puteri de mac Ș-amețesc simțirea ca un tiriac. PANN, P. V. I, 121/9. Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. III, 57. Macul, cu lacrămi în ochi, se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II, 62, cf. 276. Prin holde coapte, fetele grăbite înoată pin-la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, P. 32. Vrei poate macii din livezi Pe toți cu mina ta să-i scuturi? TOPÎRCEANU, P. 196. Pîlcuri de maci roșii ca sîngele. SADOVEANU, O. X, 400. Beau macii sînge pe cîmpuri. TULBURE, V. R. 34. Macii roșii aducători de somn Năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75, cf. 55. Hai Ileană la poiană, Ileanâ, Ileană! Să săpăm o buruiană, Ileana, Ileană! Buruiana macului, Ileană, Ileană! Ca s-o dăm bărbatului. ALECSANDRI, P. P. 324, cf. H II 142, XVI 9. Jur-prejurul patului, Patului bărbatului, Pune floarea macului, Ca să doarmă dracului. TEODORESCU, P. P. 273. Și cine l-a fermecat? Míndrulița lui din sat, Cu trei maci din trei grădini, Cu apă din trei fîntini. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11. Unele mame.. . fac [copilului] scăldători și cu capete de mac. ȘEZ. II, 131. Nu sînt macii înfloriți, Ci sînt turcii înveliți. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ (Cu sens colectiv) Cît mac e prin livezi Atîția ani la miri urez! COȘBUC, B. 25. Ogoarele erau semănate cu grîne și mac, care uneori era mare cît rodiile. N. A. BOGDAN, C. M. 54. Bate-mă, Doamne, să zac Într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap. JARNIK-BÎRSEANU, D. 382. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la culoarea roșie a florilor) Frunză roșă ca macul. DOINE, 72. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivul „roșu”, dă acestuia valoare de superlativ absolut) Anica plecă ochii în pămînt, roșie mac. C. PETRESCU, Î. II, 170. E x p r. Cît un fir (sau un sîmbure, un grăunte) de mac = foarte mic. Cf. ZANNE, P. I, 207. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMiNESCU, O. I, 84. Nici cît un fir de mac = foarte puțin. ZANNE, P. IX, 485, cf. PĂSCULESCU, p. 126. ◊ Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă, cu flori terminale solitare, roșii ca sîngele și avînd la baza petalelor o pată neagră; paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). Cf. PANȚU, PL.; mac-spinos = gen de papaveracée care cuprinde cîteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. Cf. PONTBRIANT, D. 2. (Cu sens colectiv) Sămînță de mac³ (1), în special de mac³ (1a). Luo macul și începu a-l mînca. ALEXANDRIA (1784), 21 ^v/6. Până mîni dimineață să-mi alegeți macul de-o parte, fir de fir, și năsipul de altă parte. CREANGĂ, P. 262. Cu macul se presură vita care a născut. PAMFiLE, CR. 25. E curat în casă, că poți să lingi mac, se spune pentru a lăuda curățenia unei case și pe gospodină. Com. din PIATRA-NEAMȚ. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la micimea caracteristică a seminței) Mică ești, lele, ca macul. DOINE, 224. Mărunțel ca macu, Dar iute ca dracu, se spune despre un om mic de statură și foarte vioi. Cf. ZANNE, P. II, 607. 3. Compuse: mac-de-cotonogeală = ghințură. Cf. PĂCALĂ, M. R. 16; macul-cioarei = zămoșiță. Cf. COTEANU, PL. 27; mac-bătut (H II 289), mac-porcesc (ib. VII 480), mac-înalt (BARONZI, l. 137), mac-păsăresc (ECONOMIA, 47/1) = numele unor plante nedefinite mai de aproape. Pl.: (1, 3) maci și (neobișnuit, n.) macuri (POLIZU).Din sl. (bg. мак, scr. mäk etc.). Cf. magh. m á k.

PÉPENE (lat. pepo, pepinis) s. m. P. galben = plantă anuală, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare, păroasă și cu fruct comestibil, mare, sferic sau oval, suculent și aromat, cu coaja galbenă, fiind apreciat pentru calitățile răcoritoare, diuretice, laxative etc. (Cucumis melo). Cultivat încă din Antichitate. În Europa a apărut în sec. 1 d. Hr. la greci și romani. În România se cultivă în zona sudică și vestică a țării. ◊ P. verde = plantă anuală din familia cu cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, frunze crestate adânc și cu fruct comestibil, mare, sferic sau alungit, cu coaja verde uniform sau cu dungi și miezul zemos, dulce, în general roșu (Citrullus lanatus); lubeniță, harbuz. Cultivat de egipteni cu 1.500 de ani î. Hr. În Europa a fost adus în sec. 11 și cultivat mai ales în sud și vest. În România este răspândit pe suprafețe întinse. Sucul fructului este folosit la prepararea hidromelului, coaja pentru fructele zaharisite, iar semințele pentru extragerea unui ulei comestibil foarte valoros. Miezul fructului are proprietăți depurative, antilitiazice, diuretice, răcoritoare.

CHEAG, cheaguri, s. n. 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor tinere și al copilului, care are proprietatea de a închega cazeina din lapte; chimozină, lactoferment. 2. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul (1). 3. (În sintagma) Cheag sangvin = masă gelatinoasă roșie care se formează prin închegarea sângelui; coagul. 4. Fig. Fond inițial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se îmbogățească, a se îmbogăți. A avea cheag = a fi bogat – Lat. *clagum (= coagulum).

cheag¹ sn [At: ANON. CAR / V: chiag / Pl: ~uri / E: ml *clagum] 1 Substanță activă, ferment, extrasă din sucul gastric al mamiferelor, care încheagă cazeina din lapte și care se extrage din ultimul compartiment stomacal al rumegătoarelor tinere. 2 (Pex) Stomac al mielului, în care se găsește cheagul (1). 3 (Pex) Cavitatea a patra a stomacului rumegătoarelor. 4 (Med) Masă roșie gelatinoasă în care se transformă sângele prin coagulare Si: coagul. 5 (Pex) Orice materie care se coagulează. 6 (Fig; pop; adesea determinat de „bani”, „avere”) Fond inițial al averii cuiva. 7 (Pex) Avere, bogăție mare strânsă la un loc. 8 (Îe) A prinde ~ A se îmbogăți. 9 (Rar) Element care adună și ține ceva strâns împreună Si: centru, sâmbure Cf ciment.

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

LAC s.n. Soluție de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roșie < hind. lakh].

rouă f. 1. aburi ce se depun noaptea în formă de picături mici pe corpurile expuse la aer: cade rouă; rouă dulce, miere nelucrată încă de albine și sucul dulce al florilor; roua cerului, mică plantă insectivoră ai cării peri glanduloși secretează o substanță vâscoasă, de care rămân alipite insectele, digerate de celulele frunzelor sale (Drosera rotundifolia); 2. lichid ce picură și ușurează: roua lacrimilor; 3. fig. ce piere sau se trece curând: ca roua trec tinerețele. [Lat. ROS].

vinecior, ~oară [At: TDRG / V: (reg) vânăc~, ~ețioară sf, ~nic~ / Pl: ~i / E: vânăt + -ior] 1-2 a (Pop; șhp) (Cam) vânăt (1). 3 a (Pop) Care este vânăt-deschis. 4 a (Pop; d. păsări) Care are penele cenușii-albăstrii, cu reflexe violete. 5 a (Pop; d. animale) Care are părul sur, cu reflexe violete. 6 sf (Șîc ~-sălbatică) Plantă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele ovale, cu florile albastre, rar roșii sau albe, grupate în capitule solitare în vârful ramurilor, care se folosesc în farmacie și în medicina populară Si: albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinețea, (reg) ghioc, zlăvoc, floarea-grâului, floarea-paiului (Centaurea cyanus). 7 sf (Reg) Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare vânătă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). 8 sf (Reg) Pasăre cu penele de culoare vânătă-cenușie (Anthus rufogularis).

CHEAG, cheaguri, s. n. 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor tinere, care are proprietatea de a închega caseina din lapte. V. maia. Un bulgăraș de cheag cît un fir de cînepă. ȘEZ. III 13. Contra pîntecăriei se dă vitelor de băut cheag de miel. ȘEZ. IV 123. ♦ Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor, din care se extrage fermentul. 2. Masă gelatinoasă roșie în care se transformă sîngele prin închegare. 3. Fig. Fond inițial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se îmbogățească, a se îmbogăți. În două săptămîni, geme podul de grîu... prindem cheag. CAMILAR, N. II 393. A avea cheag = a avea băni puși la o parte, a fi bogat. Grîne cu spice închircite, Cu boabele mici, zbîrcite, Cu paiul uscat... Să n-aibă săracul cheag. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 5/5.

LIQUIDAMBAR L,., LICVIDAMBAR, fam. Hamamelidaceae. Gen originar din China, Asia Mică, America de N, 4 specii, arbori monoici cu suc balsamic, pînă la 20 m înălțime sau arbuști. Flori (cele mascule deseori cu 4-5 stamine, fără caliciu și corolă, cele femele cu ovar bilocular și stile persistente, caliciu deseori cu 4-5 sepale, fără corolă) mici, unisexuate, galbene, spice terminale sau capitule învăluite în 4 bractee. Frunze alterne, pețiolate, palmat-sectat-lobate, dentate, glanduloase, toamna se colorează în roșu. Fruct, capsulă cu 2 valve cu semințe numeroase.

MOJDRÉAN s. m. 1. Arbore cu frunze compuse din 7-9 foliole pețiolate, cu flori albe, mirositoare, din a cărui coajă se scoate o vopsea roșie și care, crestat, lasă să se scurgă o substanță zaharoasă, folosită ca purgativ; (regional) urm, frasin-de-munte (Fraxinus ornus). Zeama ce se face din sovîrf, din coajă de mojdrean. HEM 1468. Cicoarea trăiește in țările cele mai călduroase din Europa, și anume pe urm sau mojdrean. MARIAN, INS. 457. Mojdreanul. . . se întîlnește foarte rar prin țara noastră. ȘEZ. XV, 88. Sucul care să scurge de la sine sau prin tăieturi din coaja frasinului-de-munte, numit și mojdrean. BIANU, D. S. 442. Se fierb coji de mojdrean în căldare de aramă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 152, cf. PANȚU, PL. Mai mult înaintează [în stepă] cârpinița, tot mai răzleață, mojdranul. . . apoi tufișuri de migdal-pitic. SIMIONESCU, FL. 229. Semințe de frasin (frasin mojdrean, frasin-de-baltă). NOM. MIN. I, 29, cf. H XI 26, 325, XII 225, XIV 338. Negru sovîrf; coajă de mojdrean; le fierbe. ALR II 3 414/728. Lîngă-o tufă de moșdrean, țipă un pui de ungurean (Clopotul). GOROVEI, C. 90. 2. (Regional) Paltin (Acer pseudoplatanus). Cf. H IV 104, com. din BRĂDIȘORUL DE JOS-ORAVIȚA. – Pl.: mojdreni. - Și: (regional) mojdrán, mojreán (CUV. D. BĂTR. I, 293), mojneán (ALR II 3 414/723), moșdreán, mosdreán (H XI 26), mosdrán (com. din BRĂDIȘORUL DE JOS-ORAVIȚA), mozdrán (H XVIII 138) s. m. – Etimologia necunoscută.

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

MUST s. n. I. 1. Lichid dulce, nefermentat sau, p. e x t., care a început să fermenteze, stors din struguri și folosit ca băutură. Pîntecele mieu ca un foaie de must ce fiarbe iaste legat. BIBLIA (1688), 377¹/9, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 230, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Mustul . . . începe a sfărăi, a scoate clăbuci și a prinde pe deasupra o cămeșă. I. IONESCU, C. 198/17, cf. PONTBRIANT, D. Nice un fîrtari de most n-au ieșit din struguri (a. 1864). IORGA, S. D. XIII, 74, cf. COSTINESCU, LM. Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must. EMINESCU, O. IV, 119. Fugi, nene, că mustul strică stomacul ! CARAGIALE, O. II, 43, cf. DDRF. O, dați-mi vin și must să beu, Să-nec durerea-n mine ! COȘBUC, P. II, 220, cf. BARCIANU. Tu, spirite-al Pămîntului, îmi ești Mai prieten, mai aproape, și-mi sporești Puterile, ca mustul care-mbată. GORUN, F. 23. Mustul de struguri modifică în mod favorabil enterocolita. BIANU, D. S. 705. Must făcut din poamă văratică. PAMFILE, S. T. 4. Prin teascul ca un urs Ridicat în două labe, Mustul rubiniu s-a scurs Ca un sînge gros din boabe. D. BOTEZ, F. S. 91. În Cotnari, ieșeau oameni cu cofăiele de must. SADOVEANU, O. IV, 189. În dreapta, sînt două butoaie pe care scrie cu tibișirul: Must dulce, pe unul; Turburel, pe celălalt. CAMIL PETRESCU, O. I, 402. Aduceau un boloboc de țuică și unul de must. PAS, Z. I, 170. Mă plimb din cramă-n cramă . . . Să beau must de poamă coarnă. TEODORESCU, P. P. 332, cf. 561. Cu must de viță crescu copilul pînă începu să mănînce și altceva. FUNDESCU, L. P. I, 75. ◊ (Ca termen de comparație) Se scurge sînge roșu din artere, Ca un must din struguri negri. MACEDONSKI, O. I, 105. Ca un must e pentru mine Glasul să ți-l aud. BLAGA, L. U. 15. Ca mustul tînăr soarele se varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. Sufletele fierb cum fierbe mustul, Căci le îneacă ura și dezgustul. V. ROM. iulie 1954, 227. Must tăiat v. t ă i a t. Must înăsprit v. î n ă s p r i t. 2. P. e x t. (De obicei urmat de determinări nume de fructe introduse prin prep. „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe (și care adesea se extrage din acestea). V. m u r s ă¹ (2). Mustu de lămăie (a. 1749). GCR II, 45/12. Gustul ei iaste ca a mustului de meare sau peare. IST. AM. 65^r/10. Mama Stanca intră în casă trîntind ușa de perete; chipul ei era ca mustul de bozii. DELAVRANCEA, S. 52. ♦ Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. Cf. ENC. AGR. IV, 105. 3. (Popular) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor, cidru; băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BIANU, D. S. 795. În tindă se țin marile poloboace cu curechiu, pepeni și must de mere uscate. PAMFILE, I. C. 445, cf. DIACONU, VR. LV. 4. (Prin vestul Transilv.) Compot de mere sau de pere uscate. Cf. ALR II 6 096/95, 310. 5. (Regional; determinat prin „de mure” sau „de zmeură”) Sirop (de mure sau de zmeură) (Glimboca-Caransebeș). ALR II/27. 5. (Regional) Mied (1), hidromel, mursă¹ (1) (ALR II 4 158/219, 704); apa în care se pun fagurii ștorși (ib. 4 158/260). 6. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor; (popular) mîzgă (1), mustăreață (1), (regional) miericică (I 3). Pîine . . . tocmită din fănini și musturi den verdeț. DOSOFTEI, V. S. decembrie 240^r/18. Modrul sau mijlocirea cu carea se poate face sirup și zahăr din mustul cel dulce al tuleilor de cucuruz, după ce ai cules de pre dînșii rodul (a. 1812). BV III, 61. [Albina] a scoate știe dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. CONACHI, P. 269, cf. PONBRIANT, D., DDRF. Dacă grîul este . . . copt fără vreme, în pripă, gospodarul iarăși se întristează, căci cu toate că paiele vor fi uscate în mustul sau verdeața lor, grăuntele va fi mic. PAMFILE, A. R. 116. Prin jud. Dolj se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137. Vinele vegetale ale pămîntului, pline de must, se ridică spre miazăzi. ARGHEZI, P. T. 21. Must de lemne verzi, care iese prin capul lemnelor cînd ard în sobă. ȘEZ. IV, 29, cf. ALR I 957, 968, A I 12, 20, 21, 22, II 6, III 5, 17, 18 V 14. Albina din orice floare strînge mustul cel mai bun și în miere îl preface. ZANNE, P. I, 313. ♦ (Regional) Rășină (de brad) (Movilenii-Slatina). ALR I 977/890. 7. (Învechit) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. Fu bătut . . . de-i cura sîngele svînt de mohorîți pămîntul de sînge și de mustul de topitura trupului. DOSOFTEI, V. S. februarie 69^r/18, cf. PONTBRIANT, D. ♦ (Sens curent) Lichid care se scurge din carne, cînd se frige. Crestă friptura pe de toate părțile și îi dete sare multă. Și puind-o iarăși la foc o lăsă să se frigă pînă ce era cu mustul într-însa. ISPIRESCU, L. 340. Bicați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III, 39, cf. BARCIANU. Nu le pusese dinainte decît mămăliguță și un talger cu pastramă, care încă mai sfîrîia în mustul ei sărat. CAMIL PETRESCU, O. II, 521. ♦ (Regional) „Apa de pe slănină” (Imoasa-Strehaia). ALR I 740/842. ♦ (Regional) Secreție a anumitor glande din organismul omului. Trebuiește a să amesteca și a să măcina bine în dinți . . . spre a să măcina bucătura cu de-amăruntul și a să amesteca și a să frămîntă cu mustul gurii. PISCUPESCU, O. 197/6. Muncesc pînă-mi iese mustul din mine (sudoarea). PAMFILE, J. I, 128. 8.2 (Popular; adesea urmat de determinări) Zeama din gunoiul vitelor; (regional) mustăreață (4), mujdar (2), musteală (2), mustoare, mustalău, muștar¹ (2), mustăraie, mustărie (3), mursă¹ (3), murdărie (2). O baltă cu must de gunoi în curtea sa (a. 1817). IORGA S. D. XII, 206. Isprăvise asta grindă de cioplit, Se baligă peste dînsa boul unui ce-a venit, Și deși am curățit-o, dar mustul din ea intrînd, Astfel a rămas pătată. PANN, H. 65/13. Vitele cele priboite la rădicarea carantinei . . . să vor pitrece de câteva ori prin fum, spălîndu-se bine picioarele lor și pintre unghii de baligă și must. CUPARENCU, V. 11/7, cf. ALEXI, W. Băligarul și mustul . . . se strîng cu îngrijire pentru a fi utilizate în agricultură. PĂCALĂ, M. R. 275, cf. com. din BILCA-RĂDĂUȚI, ALR II 5 678, A I 35, III 2, VI 3.9. (Determinat prin „omătului” sau „zăpezii”) Lichid cu care este îmbibat pămîntul, după topirea zăpezii. Soiul orzului de pe la noi să samănă în martie și mai nimerit în mustul omătului. I. IONESCU, C. 64/14, cf. id. P. 239. Ți-oi mai spune și altele, ceva mai nevinovate, ceva mai gingașe, ca și florile ieșite din mustul omătului. SADOVEANU, P. S. 204. Logofătul pusese ovăzul în mustul zăpezii. SANDU-ALDEA, U. P. 178. Mustul omătului nu-i bun pentru arătură; e tare ca un fel de leșie. PAMFILE, VĂZD. 166, cf. ALR II 5 053/36, A VI 8, 26. ♦ (Regional) Apă care îmbibă pămîntul după ploaie (Ghilad-Timișoara). ALR II 5 053/36. 2II. (Regional) Boală de piele (cauzată de degerături), caracterizată prin mîncărime la talpa piciorului; păducel (Straja-Rădăuți). Cf. ALRM I/I h 185/388. – Pl.: musturi. – Și: (regional) mușt (ALR I 957/295), most s. n. – Lat. mustum. – Most < germ. Most.

zeamă s f. 1 Partea lichidă a bucatelor; sos. ♦ Ext. (culin.; pop.; adesea cu determ. care indică felul) Nume dat supelor, ciorbelor sau mîncărurilor cu sos mult și subțire. Castroanele cu zeamă de găină abureau podelele (VLAS.). ◊ Zic. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Zeamă chioară = a) mîncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; flecăreală; c) ext. persoană care vorbește mult și fară nici o noimă; flecar. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. Zeamă de prune = țuică. ◊ Expr. A nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. (A fi) tot de-o zeamă cu... = (a fi) deopotrivă cu... Zeamă lungă v. lung. A mînca singur bucățile (sau bucatele) și a lăsa altora zeama v. mînca. 2 (adesea urmat de determ. care arată felul) Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale. ♦ Suc de fructe sau de plante (extras prin presare sau prin stoarcere). Îi turnau pe gît zeamă de portocale (COCEA). ◊ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 3 (înv., pop.) Lichid care intră în compoziția celulelor sau țesuturilor animale; secreție produsă de unele celule, glande sau organe. ◊ Expr. A lăsa pe cineva în zeama lui = a) a nu mai bate la cap pe cineva; b) a lăsa pe cineva în pace. A fierbe în zeama lui = a se necăji, a se frămînta fară a-și împărtăși altuia necazurile. ♦ (și zeamă roșie) Sînge. 4 Ext. Nume generic pentru diverse lichide. I-au fiert și i-au dat să bea zeamă de pietricele roșii (GAL.). ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ◊ Expr. (pop.; glum.) Zeamă de clopot (sau de hîrleț) = moartea. Numai zeama de hîrleț îl vindecă (CAM.). Leacu-i zeamă de clopot v. clopot. 5 (chim.) Nume dat unor soluții chimice. ◊ Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, obținută prin adăugarea unei soluții de sulfat de cupru în lapte de var, folosită ca fungicid. • pl. zemuri, zemi. și (pop.) zamă s.f. /lat. zĕma(m).

zeamă sf [At: NEAGOE, ÎNV. 113/22 / V: (îvp) zamă / Pl: zemuri și zemi / E: ml zema] 1 Parte lichidă a unor preparate culinare. 2 Apă în care s-au fiert zarzavaturile, carnea, pastele făinoase etc. 3 (Îvp; pex; adesea urmat de determinări care indică felul) Mâncare cu zeamă (2) (precum supa, ciorba) sau cu sos mult și subțire Si: (reg) zemărie (1), zemoaică. 4 (Pfm; îs) ~ lungă (sau de vorbe) Flecăreală. 5 (Pex; îas) Flecar (1). 6 (Reg; îas) Poșircă. 7 (Îla) Tot de-o ~ La fel. 8 (Îs) ~ de vorbe Vorbe goale. 9 (Pfm; îs) ~ de prune Țuică¹ (1) (de calitate inferioară). 10 (Reg; îas) Fleac¹ (1). 11 (Reg; îas) Prostănac. 12 (Reg; îs) ~ de amnar (sau de știr, chioară, lungă) Poșircă. 13 (Pop; îs) ~ chioară (sau lungă) Supă, ciorbă etc. cu prea multă apă Si: (reg) zămârceală (1). 14 (Pex) Mâncare de proastă calitate Si: (îrg) zemurcă (1), (reg) zămârceală (2). 15 (Pfm; îs) ~ de struguri Must (1). 16 (Pfm; îas) Vin. 17 (Pop; îe) A nu fi de nici o ~ (sau a nu fi nici de ~ma oului ori a ouălor, a prunelor) A nu fi bun de nimic. 18 (Pop; îe) (A fi) tot de-o zeamă cu ... (A fi) la fel cu ... 19 (Adesea urmat de determinări care arată felul) Lichid conținut de celulele și țesuturile vegetale (în special de fructe), care poate fi extras prin presare sau stoarcere Si: suc² (1), (reg) zemărie (2). 20 Infuzie sau băutură preparată din plante, semințe sau din zeamă (18) de fructe (cu adaos de zahăr). 21 (Șîs ~ de varză, ~ de curechi, ~ acră) Lichid fermentat, cu gust acrișor, în care s-a murat varza Si: (reg) moare (1). 22 (Reg; d. oameni; îe) A fi botezat cu ~ de varză A fi rău din fire. 23 (Înv) Lichid care intră în compoziția celulelor sau a țesuturilor animale. 24 (Înv) Secreție produsă de unele celule, glande sau organe. 25 (Chm; îs) ~ bordeleză Suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințat ca fungicid. 26 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) în zama lui A lăsa (pe cineva) în pace. 27 (Reg; îae) A nu-l mai necăji, plictisi etc. 28 (Pop; îe) A fierbe în zama lui A se necăji. 29 (Rar; șîs ~ roșie) Sânge (1). 30 (Rar) Puroi¹ (1). 31 (Pop) Lacrimi. 32 (Rar) Tinctură (1). 33 (Pex) Lichid. 34 (Îs) Ou cu ~ Ou fiert puțin, care are albușul încă necoagulat. 35 (Pop; gmț; îs) ~ de clopot (sau de hârleț) Moarte (1). 36 (Pop; îe) A bea ~ma clopotului A muri¹ (1). 37 (Pop; îe) ~ de franci Bănet (1). 38 (Urmat de determinări care precizează felul) Nume dat unor soluții chimice. 39 (Reg; îf zamă; îc) ~-de-holeră Plantă nedefinită mai îndeaproape, care este folosită, în medicina populară, ca leac împotriva holerei. 40-41 (Reg) (Bucată de) carne.

iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.^[1] corectat(ă)

vinețel, ~ea [At: POLIZU / V: (înv) vânețea, ~nățea, (reg) vânățauă, vânățea, ~ța, ~nițea / Pl: ~i, ~ele / E: vânăt + -el, -ea] 1-2 a (Pop; șhp) (Cam) vânăt (1). 3 a (Pop) De o culoare care se apropie de vânăt (1). 4 a (Pop) Care bate în vânăt (1). 5 sf (Reg) Culoare vânătă. 6 sf (Reg) Albăstreală (2) pentru var. 7 sf (Reg; îf vânățauă) Învinețire. 8-9 sf (Reg; îf vânățauă) Vinețeală (2-3). 10 sf (Reg; îf vânățauă) Vânătaie (1). 11 sf (Reg; îf vânățauă) Bășicuță care se face în palmă sau în talpă în urma unei lovituri. 12 sf (Trs; îf vânățauă) Panarițiu. 13 sf (Ban; îs; îf vânățauă) ~ de la ochi Pupilă. 14 sf (Mpl) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu frunzele ovate, cu florile albastre, rar roșii sau albe, grupate în capitule solitare în vârful ramurilor, folosită în farmacie și în medicina populară Si: albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinecioară, vinețică (6)-de-câmp, (reg) ghioc³, zglăvoc, floarea-grâului, floarea-paiului (Centaurea cyanus). 15 sfp Ghioc³ (Centaurea phrygia). 16 sfp Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunzele lanceolate sau ovate și cu florile grupate în capitule terminale, albăstrii, rar roșii sau albe, pe margini și roșietice în centru, care crește în regiunea alpină și în cea subalpină Si: albăstrele (Centaurea axillaris). 17 sfp Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunzele mari, lanceolate sau eliptice, cu tulpina terminată cu un singur capitul și cu flori albăstrii pe margini și violete în centru (Centaurea mollis). 18 sfp (Bot; reg) Săpunele (Aster novae-angliae). 19 sfp (Reg) Scânteiuțe (Aster novi-belgii). 20 sfp (Bot) Dumitrițe (Aster salignus). 21 sfp Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, noduroasă și cu florile azurii (Commelina coelestis). 22 sf (Reg) Ciupercă cu pălăria albă, cărnoasă, tare, cu gust plăcut, puțin amar, care crește prin pădurile de brad (Russula delica). 23-24 sf Burete-de-spin (Russula alutacea și Russula grisea). 25 sf Ciupercă cu pălăria măslinie-roșcată, cărnoasă, care crește toamna, în pădurile de conifere (Russula olivacea). 26 sf Ciupercă cu pălăria cărnoasă, portocalie sau roz, cu gust dulce, care crește prin pădurile de fag și de brad (Russula xeramplina). 27 sf Ciupercă din familia agaricaceelor, cu pălăria cărnoasă, de culoare roșcată-aurie sau brună-portocalie, care conține un suc lăptos și dulce Si: râșcov, (reg) râșcoviță, burete-dulce, vinețică-cu-lapte (Lactarius volemus).

ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km²; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

POLI- „mult, complex, numeros, supranumerar”. ◊ gr. polys „mult, numeros, abundent” > fr. poly-, engl. id., germ. id., it. poli- > rom. poli-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini numeroși; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic^[1]; ~aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; ~adenie (v. -adenie), s. f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. Stare a unei flori poliandre; ~andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; ~arhie (v. -arhie₁), s. f., formă de guvernămînt în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune constînd în mai multe artropatii; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic deformat al mai multor articulații; ~auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre organisme) care are nevoie de mai mulți factori de creștere; ~blast (v. -blast), s. n., spor multiseptat, prezent la licheni; ~blefarie (v. -blefarie), s. f., prezență de pleoape supranumerare; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă polinucleată din măduva osoasă; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus și indehiscent, format din mai multe carpele; ~carpoforie (v. carpo-₁, v. -forie), s. f., formare a mai multor capsule la vîrful ramificațiilor mușchilor frunzoși; ~caziu (v. -caziu), s. n., pleiocaziu*; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Cu mai multe capete. 2. (Despre plante) Cu mai multe capitule florale. 3. (Despre rădăcini) Cu mai multe îngroșări terminale; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu mai mulți centromeri; ~cer (v. -cer₁), adj., cu mai multe tentacule sau coarne; ~cheirie (v. -cheirie), s. f., anomalie constînd în prezența de mîini supranumerare; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroși perișori chitinoși; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvență diferită. 2. (Despre substanțe) Care conține mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. 3. (Despre flori) Cu mai multe verticile; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice, pe același film, ale umplerii și golirii vezicii urinare; ~cit (v. -cit), s. n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul foarte segmentat; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., poliglobulie*; ~clad (v. -clad), adj., cu numeroși lăstari; ~cladie (v. -cladie), s. f., prezența unui număr mai mare de ramuri decît cel normal; ~clonie (v. -clonie), s. f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; ~colie (v. -colie₁), s. f., producere de fiere în cantitate excesivă; ~conte (v. -cont), s. n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulți cili sau flageli; ~corie₁ (v. -corie₁), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența mai multor orificii pupilare; ~corie₂ (polichorie) (v. -corie₂), s. f., răspîndire a fructelor, semințelor și sporilor pe căi variate ca: apa, vîntul, animalele etc.; ~crom (v. -crom), adj., (despre picturi) executat în mai multe culori; ~cromatofil (v. cromato-, v. -fil₁), adj., (despre celule) care se colorează ușor în nuanțe variate; ~cromatofilie (v. cromato-, v. -filie₁), s. f., stare caracterizată prin prezența de globule roșii cu afinitate atît pentru coloranții acizi, cît și pentru cei bazici sau neutri; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. (Despre plante) Variație de culori la aceeași corolă; ~cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem agricol cuprinzînd cultivarea mai multor soiuri de plante; ~dactil (v. -dactil), adj., 1. Cu mai multe degete. 2. (Despre frunze) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în forme de deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de degete supranumerare la mîini sau la picioare; ~derm (v. -derm), s. n., țesut protector al cilindrului central, format din straturi alternative de celule endodermice și parenchimatice; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., sete excesivă manifestată în diabet și în unele boli psihice; ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric mărginit de mai multe fețe plane poligonale; ~embrionie (v. -embrionie), s. f., dezvoltare a mai multor embrioni din același zigot sau din aceeași celulă-ou; ~estezie (v. -estezie), s. f., tulburare de sensibilitate în care o excitație unică determină senzații multiple; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre animale) Care utilizează hrană variată, vegetală sau animală. 2. (Despre paraziți) Care atacă mai multe plante-gazdă; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Ingestie exagerată și patologică de alimente. 2. Mod de nutriție al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziți de a ataca viețuitoare-gazdă din specii și familii diferite; ~falangie (v. -falangie), s. f., prezența falangelor supranumerare la un deget; ~fazie (v. -fazie), s. f., prezența în același loc a mai multor varietăți distincte ale unei specii vegetale; ~fenie (v. -fenie), s. f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze numeroase; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre descendenți) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; ~filie₁ (v. -filie₁), s. f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie₂ (v. -filie₂), s. f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; ~filogenie (v. filo-₂, v. -genie₁), s. f., filogenie din mai multe linii de descendență; ~flor (v. -flor), adj., (despre miere) care provine de la mai multe specii de flori; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. 2. Halucinație auditivă constînd în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; ~frazie (v. -frazie), s. f., locvacitate patologică; ~galactie (v. -galactie), s. f., secreție excesivă de lapte; ~gam (v. -gam), adj., s. m., 1. adj., (Despre plante) Cu flori hermafrodite și unisexuate pe același individ. 2. s. m., Bărbat însurat cu mai multe femei în același timp; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Situația unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite și unisexuate pe același individ; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Derivat din mai multe linii de descendență. 2. Care dă culori diferite după mordanții care i se asociază; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendență din mai multe linii parentale; ~genic (v. -genic), adj., (despre o caracteristică ereditară) care este controlat de două sau mai multe gene; ~genie (v. -genie₁), s. f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în același timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism^[2]; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) care prezintă mai multe pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., prezență a mai multor pistile în fiecare floare; ~girie (v. -girie), s. f., existență a mai multor circumvoluții supranumerare pe suprafața creierului; ~globulie (v. -globulie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. policitemie; ~glot (v. -glot), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care vorbește mai multe limbi. 2. adj., Care este scris în mai multe limbi; ~gon (v. -gon₂), s. n., figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Autor care a scris opere aparținînd unor genuri variate. 2. s. n., Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare; ~halin (v. halin), adj., (despre bazine acvatice) cu un conținut de clorură de sodiu de 10-17‰; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu un număr de cromozomi redus la jumătate față de numărul inițial; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., (despre ciclul evolutiv al unor paraziți) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; ~mastie (v. mastie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de mamele supranumerare; sin. politelie; ~melie (v. -melie), s. f., prezența unui număr mai mare de membre decît cel normal; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., apariție a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Format din mai multe părți sau diviziuni. 2. s. m., Substanță ale cărei molecule sînt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiționare a unui caracter de mai mulți factori genetici echivalenți; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., suprapunere simultană a două sau a mai multe măsuri în care timpii tari inițiali nu coincid întotdeauna; ~mialgie (v. mi/o-₁, v. -algie), s. f., afecțiune dureroasă simultană a mai multor mușchi; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care se prezintă sub mai multe forme. 2. (Despre specii animale) Cu variabilitate mare; ~morfie (v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism^[3], pleomorfism^[4]; ~nezie (v. -nezie), s. f., înmulțire exagerată a insulelor pancreatice; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care preferă azotul combinat; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu mai mulți electrozi; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți numeroși; ~odontie (v. -odontie), s. f., prezența de dinți supranumerari; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența concomitentă în cadrul aceleiași specii a unor indivizi de sexualitate diferită; ~onichie (v. -onichie), s. f., malformație caracterizată prin prezența de unghii supranumerare la degete; ~onim (v. -onim), s. n., nume taxonomic cu semnificație nesigură, confuză; ~onimie (v. -onimie), s. f., caracteristică a unei limbi în care același obiect are mai multe denumiri; ~opie (v. -opie), s. f., percepție multiplicată a unui obiect; sin. poliopsie; ~opsie (v. -opsie), s. f., poliopie*; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame excesivă; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de testicule supranumerare; ~otie (v. -otie), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența de pavilioane supranumerare la același individ; ~pag (v. -pag), s. m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete și independente avînd și o mandibulă dublă; ~patie (v. -patie), s. f., stare a unei persoane atinse, simultan, de mai multe boli; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) cu mai multe petale; ~petalie (v. -petalie), s. f., stare a unei corole cu petale supranumerare; ~piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sîmburi numeroși; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre țesuturi organice) care conține mai multe plastide; ~plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinații de gene; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație cu frecvență mărită; ~pod (v. -pod), adj., s. m., 1. adj., Care are mai multe picioare. 2. s. m., Făt teratologic avînd mai multe picioare decît normal; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența unui număr de picioare supranumerare; ~por (v. -por), s. m., ciupercă cu numeroși pori, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori; ~pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) cu mai multe rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; ~sarcă (v. -sarcă), s. f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; ~semie (v. -semie), s. f., 1. Pluralitate de semnificații conținute de un cuvînt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcție de contextul social-politic și istoric în care este receptată; ~sialie (v. -sialie), s. f., salivație excesivă; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. Care prezintă polispermie. 2. (Despre fructe) Cu semințe numeroase; ~spermie (v. -spermie), s. f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi; ~spor (v. -spor), adj., s. m., 1. adj., Care conține mai mulți spori. 2. s. m., Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; ~stel (v. -stel), adj., (despre rădăcini) care posedă mai mulți cilindri centrali; ~stelie (v. -stelie), s. f., prezență a mai multor cilindri centrali în rădăcină; ~stemon (v. -stemon), adj., 1. (Despre androceu) Care are stamine de două ori mai mult decît petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe mai multe șiruri, serii sau verticile; ~stom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; ~telie (v. -telie), s. f., polimastie*; ~tenie (v. -tenie), s. f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre specii) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; ~tom (v. -tom), adj., s. n., 1. adj., (Despre organe vegetale) Divizat sau ramificat în mai multe părți. 2. s. n., Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în mai multe părți, grupe sau specii. 2. Ramificare a vîrfului axei principale a tulpinii sau inflorescenței în mai mult de două ramuri secundare; ~topic (v. -topic), adj., (despre specii vegetale) format pe areale diferite; ~topie (v. -topie), s. f., 1. Localizare în mai multe organe sau țesuturi a unei boli. 2. Acțiune a unei substanțe față de mai multe țesuturi organice. 3. Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puține caractere diferențiale, pe areale separate; ~trih (v. -trih), adj., cu mai mulți peri, cili sau flageli; ~trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriție diferențiată, pe substraturi variate; sin. politrofic; ~trofic (v. -trofic), adj., politrof*; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Exces în procesul de nutriție. 2. Nutriție pe mai multe plante-gazdă; ~trop (v. -trop), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări ale sistemelor fizico-chimice fluide) Care se efectuează în așa fel încît căldura specifică rămîne constantă. 2. s. f., Curbă care reprezintă o transformare politropă; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare abundentă de urină; ~valent (v. -valent), adj., (despre substanțe) care se poate prezenta în compușii săi în diferite stări de valență; ~xen (v. -xen), adj., s. n., 1. adj., (Despre paraziți) Care poate trăi pe mai multe gazde. 2. s. n., Amestec natural de platină și fier; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor și constituit din mai mulți ribozomi uniți printr-o moleculă de ARN; sin. poliribozom^[5]; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., prezență de cromozomi supranumerari.