albuș s. n. sg. (er.) spermă

ANGIO- (ANGEIO-) „vas anatomic, receptacul, înveliș”. ◊ gr. angeion „receptacul, înveliș” > fr. angio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. angio-. □ ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celulă primitivă mezenchimală, din care se diferențiază vasele și celulele sanguine ale embrionului. 2. Celulă vasoformatoare. ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a cavităților cardiace și a vaselor mari cu ajutorul unei substanțe opace la razele X; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., imagine radiologică obținută prin angiocardiografie; sin. cardioangiografie; ~cardiopatie (v. cardio-, v. -patie), s. f., cardiopatie arterială; ~cardiopneumografie (v. cardio-, v. pneumo-, v. -grafie), s. f., radiografie a cavităților inimii și a vaselor mari ale toracelui, după injectarea cu o substanță radioopacă; sin. cardioangioscleroză^[1]; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe acoperite; ~cheiloscop (v. cheilo-, v. -scop), s. n., instrument, prevăzut cu un sistem optic, pentru studiul circulației sanguine din buze; ~cheiloscopie (v. cheilo-, v. -scopie), s. f., examinare a circulației sanguine a buzelor cu ajutorul angiocheiloscopului; ~colecistografie (v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s. f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s. f., radiografie a vaselor creierului, după injectarea în sînge a unei substanțe radioopace; ~fluorografie (v. fluoro-, v. -grafie), s. f., studiu radiografic al vaselor sanguine cu ajutorul fluorului; ~fluoroscopie (v. fluoro-, v. -scopie), s. f., fluoroscopie arterială; ~genie (v. -genie₁), s. f., formarea și dezvoltarea vaselor de sînge; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere sistematică a vaselor sanguine ale corpului uman. 2. Radiografie a vaselor sanguine, după ce au fost injectate cu o substanță radioopacă; ~hemofilie (v. hemo-, v. -filie₁), s. f., afecțiune caracterizată prin hemoragii repetate; ~id (v. -id), adj., asemănător cu vasele retiniene; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune calcaroasă vasculară neateromatoasă; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază vasele sanguine și limfatice; ~malacie (v. -malacie), s. f., diminuare a elasticității vaselor sanguine; ~megalie (v. -megalie), s. f., dilatare a vaselor sanguine; ~microcinematografie (v. micro-, v. cinemato-, v. -grafie), s. f., prezentare cinematografică a vaselor capilare; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de necrozare a pereților unui vas arterial, venos sau capilar; ~nefrografie (v. nefro-, v. -grafie), s. f., radiografie a sistemului vascular renal, utilizîndu-se o substanță radioopacă; ~patie (v. -patie), s. f., boală a vaselor sanguine; ~plast (v. -plast), s. n., element endotelial al capilarelor sanguine care, înmulțindu-se prin mitoză, generează noi vase; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a vaselor arteriale distruse; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie vasculară; ~pneumografie (v. pneumo-, V. -grafie), s. f., radiografie a arborelui vascular pulmonar; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație chirurgicală de suturare a unui vas sanguin; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie la nivelul vaselor capilare; ~ree (v. -ree), s. f., hemoragie pasivă; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură vasculară; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., întărire patologică a pereților arterelor, venelor și ai capilarelor sanguine; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru examinarea vaselor capilare; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a vaselor capilare cu ajutorul angioscopului; ~scotometrie (v. scoto-, v. -metrie₁), s. f., tehnică de campimetrie; ~sperme (v. -sperm), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are semințele închise în ovar. 2. s. f. pl., Subîncrengătură a spermatofitelor (fanerogamelor), cuprinzînd plantele cu flori, care au ovulele închise în carpele; ~spor (v. -spor), adj., care are sporii închiși în capsule; ~stenoză (v. stenoză), s. f., strîmtare patologică a vaselor sanguine; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a arterelor, venelor și capilarelor pentru introducerea medicamentelor în organism; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de incizie a vaselor sanguine; ~tomografie (v. tomo-, v. -grafie), s. f., procedeu radiologic de combinare a angiopneumografiei cu tomografia; ~trib (v. -trib), s. n., pensă pentru efectuarea hemostazei prin compresiune în grosimea țesuturilor; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație medicală de efectuare a unei hemostaze cu ajutorul angiotribului; ~trofonevroză (v. trofo-, v. -nevroză), s. f., maladie neurofuncțională manifestată prin insuficiență de nutriție tisulară, în urma unor tulburări nervoase și vasculare.

*angiospérm, -ă adj. (vgr. angeióspermos, d. angeĭon, vas, și spérma, sămînță). Bot. se zice despre plantele care aŭ semințele într’o capsulă. V. gimnosperm.

ANGIOSPERME s.f.pl. (Bot.) Subîncrengătură a fanerogamelor, cuprinzînd plante care au ovulele închise în carpele; (la sg.) plantă din această încrengătură. // adj. (Despre plante) Cu sămînța închisă în fruct. [Pron. -gi-o-, sg. angiospermă. / < fr. angiospermes, cf. gr. angeion – receptacul, sperma – sămînță].

ASPERMIE s.f. Lipsă a secreției seminale. [Gen. -iei. / < fr. aspermie, cf. gr. a – fără, sperma – sămînță].

AXO- „axă, tulpină, axon; axial, axonic”. ◊ gr. axon „axă, osie” > fr. axo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. axo-. □ ~gamie (v. -gamie), s. f., prezență a organelor de reproducere pe tulpina frunzoasă; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea dimensiunilor sau axelor pe un traseu chimografic; ~idă (v. -id), s. f., loc geometric al axei instantanee de rotație în mișcarea unui corp rigid; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., membrană plasmatică ce limitează axoplasma; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a poziției spațiale a axei medii a undelor electrocardiografice; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea axului cilindric al unei lentile; ~nemă (v. -nemă), s. f., zona axială a unui cromozom, în care sînt localizate combinațiile genelor; ~plasmă (v. plasmă), s. f., protoplasma axonului, formată din elemente identice cu acelea din corpul neuronal; ~sperme (v. -sperm), adj., s. n. pl., (plante) care prezintă placentație centrală sau central unghiulară.

AZOOSPERMIE s. f. Absența spermatozoizilor din spermă care determină sterilitatea. – Din fr. azoospermie.

AZOOSPERMIE s. f. Absența spermatozoizilor din spermă, care determină sterilitatea. – Din fr. azoospermie.

AZOOSPERMIE s.f. Lipsa spermatozoizilor din lichidul seminal. [Gen. -iei. / < fr. azoospermie, cf. gr. a – fără, zoon – animal, sperma – sămînță].

borală s.f. 1 (pop.) Vărsătură. 2 (vulg.) Spermă. • pl. -eli. /borî + -(e)ală.

borală sf [At: DA ms / Pl: ~reli / E: borî + -(e)ală] 1 (Pop) Vărsătură. 2 (Reg) Spermă.

borâtură sf [At: PRAV. MOLD. 59 / Pl: ~ri / E: borî + -tură] (Pop) 1 Vomă. 2 (Fam) Epitet injurios dat cuiva. 3 (Pop; nrc) Spermă. 4 (Pop; îe) – de strigă Materie mucoasă ce se consideră a fi produsă de strigă.

borî (borăsc, -ît), vb. – A vărsa, a vomita. Lat. *abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu excepția sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a urî”. Semantismul rom. se explică prin confuzia firească a reacției de a vomita cu ideea de a disprețui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”, față de σϰυβαλίζω „a disprețui”; sau fr. vomir „a vomita” cu sensul de „a urî”; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) și folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Pușcariu, I, 159, că este vorba de un împrumut din țig. Der. borală, s. f. (Trans. de Sud, spermă); borîcios, adj. (repugnant, care provoacă greață); borîtor, adj. (care vomită, vomitiv); borîtură (var. borătură), s. f. (vomitat).

caimac s. n. sg. (er.) spermă.

cartuș, cartușe s. n. 1. (deț.) amestec de rugină și var înfășurat într-o cârpă uscată, care prin frecare cu o bucată de lemn pe mozaic se aprinde. 2. (glum.) virilitate, potență; spermă. 3. v. carton (2.)

CENTRO- „mijloc, centru, nucleu, central, median”. ◊ gr. kentron „vîrf, centru” > fr. centro-, it. id., engl. id. > rom. centro-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă întîlnită în leziunile de lichen ruber; ~desmoză (v. -desmoză), s. f., fascicul filamentos care leagă doi centrozomi și care dă naștere fusului central, în timpul diviziunii celulare; ~id (v. -id), s. n., punct din spațiu care se mișcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cerești aflate în vecinătatea infinitezimală a acestuia; ~lecit (v. -lecit), s. n., ou cu deutoplasma grupată spre centru; ~mer (v. -mer), s. n., segment scurt al cromozomului pe care se inserează filamentele fusului nuclear, în timpul procesului de mitoză și de meioză; sin. chinetocor, kinetocor, cinetocor; ~osteoscleroză (v. osteo-, v. -scleroză), s. f., proces de osificare a cavității medulare osoase, sin. centroscleroză; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă plasmatică centrală care înconjoară centriolul; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul sferic extranuclear în timpul procesului mitotic; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., centroosteoscleroză*; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Partea centrală a pămîntului, formată din metale grele, complet disociate și gazeificate. 2. Masă citoplasmatică, situată în jurul centrozomului; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., grup de plante, cu ovar superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului; ~taxie (v. -taxie), s. f., proces de concentrare a materialului cromatinian al spermatogoniei în jurul centrozomului; ~tecă (v. -tecă), s. f., idiozom*; ~zom (v. -zom), s. m., corpuscul înconjurat de o zonă protoplasmatică, situat în centrul celulei și care servește la reproducerea indirectă a acesteia; sin. citocentru.

CICLO- „cerc, ciclu, perioadă, ochi, orbită”. ◊ gr. kyklos „cerc, glob ocular” > fr. cyclo-, engl. id., it. ciclo- > rom. ciclo-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (individ) care prezintă ciclocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală, constînd în lipsa totală sau parțială a organelor olfactive și în situarea ochilor, rudimentari și uniți, într-o singură orbită; ~coriză (v. -coriză), s. f., diviziune a organului axial vegetal într-un mănunchi de axe secundare; ~ergometru (v. ergo-, v. -metru₁), s. n., aparat medical care permite calcularea lucrului mecanic efectuat de un subiect într-o perioadă de timp; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze ovale; ~forie (v. -forie), s. f., heteroforie în sens de torsiune; ~frenie (v. -frenie), s. f., tulburare psihică cu caracter reversibil și periodic, de tip afectiv; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre tulpină) care crește în cercuri concentrice; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea fenomenelor meteorologice care conduc la o depresiune atmosferică; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă reprezentînd evoluția unui proces, format din operații care se repetă în cicluri succesive; ~id (v. -id), adj., 1. Asemănător unui cerc. 2. Care este dispus în cerc sau în verticile concentrice; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă; ~liză (v. -liză), s. f., totalitatea fenomenelor care însoțesc slăbirea și dispariția depresiunilor atmosferice; ~mastopatie (v. masto-, v. -patie), s. f., sindrom periodic, caracterizat prin tumefacția dureroasă a sînilor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării unui cerc; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea cercurilor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfologice pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării sale ontogenetice; ~nastie (v. -nastie), s. f., capacitatea plantelor urcătoare de a se cățăra prin mișcări de răsucire în jurul suportului; ~pareză (v. -pareză), s. f., paralizie a mușchiului ciliar al ochiului; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a acomodării globului ocular; ~pter (v. -pter), adj., (despre pești) cu înotătoarele dispuse în cerc; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se măsoară cîmpul vizual; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare convulsivă de acomodare a ochiului; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., plante la care embrionul este spiralizat în interiorul seminței; ~steg (v. -steg), adj., (despre cochilii) care are cămăruțele înrulate^[1] în cercuri concentrice; ~stomi (v. -stom), s. m. pl., clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul pisciform, lipsite de maxilare și cu gura rotundă; ~timie (v. -timie), s. f., stare psihică morbidă, care se caracterizează prin alternarea stărilor de bună dispoziție cu cele de depresiune; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical întrebuințat în ciclotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie a mușchiului ciliar; ~trop (v. -trop), adj., s. n., (agent, medicament) care influențează desfășurarea ciclului menstrual.

clei¹ sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) crei / Pl: ~uri / E: vsl клеи] 1 Substanță (vâscoasă) obținută din oase, din unele plante sau sintetic, cu care se pot lipi între ele obiecte sau părți de obiecte. 2 (Fig) Substanță vâscoasă și lipicioasă care seamănă cu cleiul (1). 3 (Îvr; aco „de pește”) Materie lipicioasă extrasă din bășica înotătoare a unor pești. 4 (Fam; îe) A fi ~ A nu ști nimic (din materia unui examen). 5 (Fam; îae) A fi beat turtă. 6 Rășină de copac. 7 (Înv; șîs) ~ negru Smoală. 8 (Fam) Cerumen. 9 (Fig; arg) Spermă. 10 (Arg; îe) A da (sau a pune) un ~ A avea contact sexual.

clei¹ cleiuri s. n. 1. contact sexual. 2. spermă.

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

DEFERENT², -Ă adj. 1. plin de deferență, respectuos, condescendent. 2. canal ~ = canal care conduce sperma din epididim în uretra posterioară. (< fr. déferent, lat. deferens)

dispermatism sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr dyspermatisme] (Med) Ejaculație lentă, dificilă sau chiar imposibilă a spermei.

DISPERMATISM s.n. (Med.) Ejaculație lentă, dificilă sau chiar imposibilă a spermei. [< fr. dyspermatisme].

DISPERMIE s.f. (Biol.) Proces de fecundație la care participă un gamet feminin și doi gameți masculini. [< germ. Dispermie, cf. gr. dis – doi, sperma – sămînță].

drojdie de bere expr. spermă.

EJACULA vb. intr. a elimina sperma (prin canalul uretral). (< fr. éjaculer)

A EJACULA ~ez tranz. A elimina sperma. /<fr. éjaculer

ejacula vi [At: LM / Pzi: ~lez / E: fr éjaculer] (D. masculi) A elimina sperma prin canalul uretral.

ejaculare sf [At: DN² / Pl: ~lări / E: ejacula] Eliminare a spermei prin canalul uretral Si: ejaculat, ejaculație (1).

EJACULAȚIE s.f. Zvîrlirea în afară a sporilor din sporange, frecventă la unele plante. ♦ Aruncarea afară a spermei prin canalul uretral; ejaculare. [Gen. -iei, var. ejaculațiune s.f. / < fr. éjaculation].

ENDOSPERM s.n. Învelișul interior al embrionului la unele plante. V. albumen. [< fr. endosperme, cf. gr. endon – înăuntru, sperma – sămînță].

epididim sn [At: KRETZULESCU, A. 330/16 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri, ~e / E: fr épididyme] Mic organ alungit situat în lungul marginii dinapoi și de sus a testiculului, cu un canal pe unde trece sperma.

FILO-₁ „frunză, foaie, foliaceu, foliar”. ◊ gr. phyllon „frunză” > fr. phyllo-, germ. id., engl. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul biologic al frunzei; ~blast (v. -blast), s. n., expansiune foliacee a talului lichenilor; ~bolie (v. -bolie), s. f., cădere a frunzelor; ~carp (v. -carp), adj., care are fruct foliaceu; ~cer (v. -cer₁), adj., (despre insecte) care are antene foliacee; ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit din jurasic și cretacic, cu cochilie involută și cu ornamentație în formă de frunze terminale; ~cladiu (v. -cladiu), s. n., (la cactuși și licheni) ramură lățită cu forma și funcțiile frunzelor; ~colie (v. -colie₃), s. f., producere teratologică de foliole pe lamina frunzelor; ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care roade frunzele vegetalelor; ~for (v. -for), adj., 1. Care poartă frunze. 2. Care produce frunze; ~gen (v. -gen₁), adj., care crește pe frunze; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce frunze; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie a formării frunzelor; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., În formă de frunze. 2. s. m., Parte terminală a talului superior organizat, asemănător frunzelor de la plantele superioare; ~manie (v. -manie), s. f., proliferare anormală a frunzelor; ~morfie (v. -morfie), s. f., metamorfoză a organelor florale în frunze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a frunzelor potrivit fiecărui anotimp; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de mortificare a frunzelor; ~nom (v. -nom₃), s. n., galerie săpată în parenchimul frunzelor de larvele unor insecte; sin. filonomiu; ~nomiu (v. -nomiu), s. n., filonom*; ~pode (v. -pod), adj., s. n. pl., (crustacee branhipode) cu picioare foliacee; ~podiu (v. -podiu), s. n., 1. Suport al frunzelor. 2. Bază a pețiolului. 3. Bază vaginantă a frunzelor; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere timpurie a frunzelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitate a substanțelor exsudate la suprafața frunzelor și a altor organe aeriene ale plantelor superioare; ~sperme (v. -sperm), adj., s. f. pl., (plante) la care semințele se formează pe frunze; ~spore (v. -spor), adj., s. f. pl., (ferigi) la care sporofitele sînt asemănătoare cu frunzele; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de dispunere a frunzelor pe tulpină și ramuri; ~tip (v. -tip), s. n., tip de frunză; ~xeră (v. -xeră), s. f., 1. Insectă dăunătoare din ordinul homopterelor, care distruge frunzele și rădăcinile viței de vie. 2. Boală produsă viței de vie de această insectă.

frișcă s. f. sg. spermă.

GIMNO- „gol, nud, fără înveliș, deschis, neacoperit, dezbrăcat”. ◊ gr. gymnos „dezbrăcat, gol, descoperit” > fr. gymno-, germ. id., engl. id. > rom. gimno-. □ ~blastic (v. -blastic), adj., cu embrionul necuprins în sacul embrionar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) care nu este atașat de un organ accesoriu; ~cit (v. -cit), s. n., celulă lipsită de membrană; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri golașe; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă gimnofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică la vederea corpului gol; ~gin (v. -gin), adj., cu ovarul descoperit; ~plast (v. -plast), s. n., 1. Citoplasmă lipsită de membrana celulară. 2. Masă plasmatică plurinucleată fără membrană; sin. plasmodiu; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi golașe; ~sperme (v. -sperm), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu ovulele necuprinse în ovar. 2. adj., Cu semințele nude. 3. s. f. pl., Încrengătură de plante vasculare la care semințele nu sînt învelite într-un ovar adevărat, ci se dezvoltă neprotejate pe o carpelă deschisă; ~spor (v. -spor), s. m., spor liber, neînvelit într-o membrană protectoare; ~stom (v. -stom), adj., cu gura lipsită de dinți; ~stil (v. stil), adj., cu stilul neacoperit; ~zof (v. -zof), s. m., filozof hindus care se caracteriza printr-o viață ascetă și prin disprețul față de plăcere, durere și moarte; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică indiană, antică, ai cărei adepți erau celibatari, vegetarieni și umblau dezbrăcați complet.

*gimnospérm, -ă adj. (vgr. gymnóspermos, d. gymnós, nud, și spérma, sămînță). Bot. Se zice despre plantele care n’aŭ semințele ascunse în tecĭ și care formează una din cele doŭă marĭ diviziunĭ ale fanerogamelor. V. angiosperm.

GIMNOSPERME s.f.pl. Subîncrengătură a fanerogamelor, cuprinzînd plante ale căror semințe se dezvoltă pe o carpelă deschisă; (la sg.) plantă din această subîncrengătură. [Sg. gimnospermă. / < fr. gymnospermes, cf. gr. gymnos – descoperit, sperma – sămînță].

GONO-₁ „origine, procreație, germinație, sămînță”. ◊ gr. gone, gonos „sămînță, urmaș, procreație” > fr. gono-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. gono-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă germinală; ~cel (v. -cel₂), s. n., aglomerare și stagnare a spermei în canalele seminifere, care suferă o dilatare; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule reproducătoare primordiale din glandele sexuale esențiale; ~coc (v. -coc), s. m., microb patogen specific, care provoacă blenoragia; ~core (v. -cor), s. n. pl., organisme unisexuate dioice; ~corie (v. -corie₂), s. f., existența într-o populație a două sexe bine individualizate la masculi și la femele, fiecare elaborînd gonade și gameți specifici; sin. gonocorism^[1]; ~coriză (v. -coriză), s. f., separație a sexelor; ~for (v. -for), s. n., suport al organelor vegetale de reproducere; ~geneza (v. -geneză), s. f., totalitate a proceselor biologice care duc la formarea și la maturizarea organelor sexuale; ~merie (v. -merie), s. f., organizare distinctă a cromozomilor materni și paterni în stadiul timpuriu al diviziunii oului; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă internă a citoplasmei oogonului, specifică peronosporaceelor; ~ree (v. -ree), s. f., blenoragie*; ~sferă (v. -sferă), s. f., zoospor caracteristic chitridialelor; ~spor (v. -spor), s. m., spor rezultat prin diviziune reducțională; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a anterozoizilor în direcția organelor reproducătoare femele; ~tecă (v. -tecă), s. f., organ de reproducere al unor graptoloizi, în interiorul căruia se găsește un ax chitinos pe care sînt prinse sicule; ~zoid (v. -zoid), s. m., individ din coloniile de sifonofore, care produce elemente sexuale; ~zom (v. -zom), s. m., cromozom cu rol important în transmiterea sexualității și în determinarea sexului; ~zoospor (v. zoo-, v. -spor), s. m., spor mobil, produs prin meioză.

hartă, hărți s. f. (pop.) spermă scursă și uscată pe cearșaf în urma poluției nocturne a unui bărbat.

HEMATO- „sînge, globule roșii, hematii, purpuriu, sanguin”. ◊ gr. haima, atos „sînge” > fr. hémato-, engl. id., germ. hämato- > rom. hemato-. □ ~blast (v. -blast), s. n., unul dintre elementele celulare ale sîngelui; ~cel (v. -cel₂), s. n., tumoare formată din acumularea de sînge într-un țesut, organ sau cavitate; ~cit (v. -cit), s. n., hemocit*; ~crit (v. -crit), s. n., 1. Aparat pentru stabilirea volumului procentual de hematii. 2. Procedeu pentru determinarea masei eritrocitare dintr-un volum de sînge; ~crom (v. -crom), s. m., pigment roșu carotenoid din cloroplastele unor alge; ~cultură (v. -cultură), s. f., hemocultură*; ~dermie (v. -dermie), s. f., nume generic pentru afecțiunile sistemului hematopoietic, însoțite de leziuni cutanate; ~fag (v. -fag), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., Animal care se hrănește cu sîngele altui animal. 2. (Despre viermi sau paraziți) Care se hrănește cu sînge; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Faptul de a se hrăni cu sînge. 2. Proces de fagocitare a hematiilor; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze purpurii; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de sînge; ~gen (v. -gen₁), adj., s. n., 1. adj., (Despre medicamente) Care produce sînge sau care face să crească numărul de hematii din sînge. 2. s. n., Produs alimentar concentrat, obținut din amestecarea sîngelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a sîngelui; ~gonie (v. -gonie), s. f., celulă-tulpină; ~lit (v. -lit₁), s. n., arseniat natural de mangan și aluminiu, cristalizat în sistemul romboedric, de culoare roșie; ~liză (v. -liză), s. f., hemoliză*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hematologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologiei, fiziologiei și patologiei sîngelui și organelor hematopoietice; ~metrie₁ (v. -metrie₁), s. f., examinare a sîngelui în vederea determinării numărului, tipurilor și proporției de diferite elemente figurate și a cantității de hemoglobină; ~metrie₂ (v. -metrie₂), s. f., hematometru*; ~metru (v. -metru₂), s. n., retenție patologică a sîngelui menstrual în cavitatea uterină; sin. hematometrie₂; ~mielie (v. -mielie), s. f., hemoragie în măduva spinării; ~poietic (~poetic) (v. -poietic), adj., care produce celule sanguine; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare și de dezvoltare a celulelor sanguine; sin. hemopoieză; ~rahie (v. -rahie), s. f., hemoragie în canalul medular; ~ree (v. -ree), s. f., hemoree*; ~scop (v. -scop), s. n., instrument utilizat pentru determinarea numărului de elemente figurate ale sîngelui; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a sîngelui; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., examinare a sîngelui cu ajutorul spectroscopului; ~spermie (v. -spermie), s. f., prezență a sîngelui în spermă; sin. hemospermie; ~static (v. -static), adj., s. n., hemostatic*; ~terapie (v. -terapie), s. f., hemoterapie*; ~zoar (v. -zoar), s. n., sporozoar parazit în sîngele omului și în tubul digestiv al țînțarului anofel, care este agentul patogen al malariei.

HEMATOSPERMIE s. f. prezența sângelui în spermă. (< fr. hématospermie)

hematospermie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hématospermie] (Med) Prezență a sângelui în spermă Si: hemospermie.

HEMATOSPERMIE s.f. Prezență a sîngelui în spermă; hemospermie. [Gen. -iei. / < fr. hématospermie, cf. gr. haima – sînge, sperma – sămînță].

lapte bătut expr. spermă.

lapți s. m. pl. 1. spermă. 2. bani.

lapți s.m. pl. 1 (iht.) <reg.> lapte-de-pește, lăptuș, linți (v. linte). 2 (biol.; arg.) v. Spermă.3 (fin.; arg.) v. Avere. Avut¹. Bani (v. ban).

lăptișor de matcă expr. (er.) spermă.

lipici, lipiciuri s. n. 1. (pop.) farmec, ceea ce atrage, încântă sau seduce în felul de a fi al cuiva. 2. (friz.) produs al industriei cosmetice. 3. (er.) spermă.

lipici s.n. I 1 cocă¹, pap, <reg.> cir², ciriș, mlat. Lipiciul, obținut din făină și apă, este folosit la lipit. 2 clei. A lipit foile rupte din caiet cu lipici. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminație. Infectare. Infecție. Infestare. Molipsire. 4 fig. (înv. și pop.) v. Delectare. Deliciu. Desfătare. Dulceață. Farmec. Îmbătare. Încântare. Plăcere. Savoare. Vis. Voluptate. Vrajă. 5 fig. (pop.) v. Sex-appeal. 6 (biol.; arg.) v. Spermă. II (bot.; reg.) 1 v. Cuișoară. Garoafa-de-munte. Garoafa-sălbatică. Garofiță (Dianthus superbus). 2 v. Cuscută. Torțel (Cuscuta epithymum). 3 v. Dughie. Mei-păsăresc. Mohor (Setaria verticillata). 4 v. Holeră (Xanthium spinosum). 5 v. Lipicioasă (v. lipicios) (Viscaria vulgaris). 6 v. Lipicioasă (v. lipicios) (Asperugo procumbens). 7 v. Lipicioasă (v. lipicios) (Silene nemoralis). 8 v. Otrățel (Cynoglossum officinale). 9 v. Rochița-rândunelei (v. rochiță). Rochița-rândunicii (v. rochiță). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). 10 v. Turiță (Galium aparine). v. Turiță-mare (Agrimonia eupatoria).v. Torțel (Cuscuta europaea). III (ornit.; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus).

malahie sf [At: (a. 1650) TDRG / V: ~chie / E: gr μαλαϰία] 1 (Înv) Onanie. 2 (Rar) Spermă.

măduvă s. f. sg. (er.) spermă.

mehlem (mehlemuri), s. n. – 1. (Înv.) Unguent. – 2. (Arg.) Spermă, sămînță. – Mr. migleme, megl. miilem. Tc. mehlem, din arab. merhem (Meyer 269; Berneker, II, 11; Tiktin), cf. alb. meljhem, bg., sb., cr. mehlem, toate cu sensul de „unguent”.

mehlem s. invar. (er.) spermă

miere de amoc expr. (er.) spermă.

MONOSPERM, -Ă adj. (Despre fructe) Care are o singură sămînță; monospermatic; monospermic. [< fr. monosperme, cf. gr. monos – unic, sperma – sămînță].

muci s. m. pl. (er., obs.) spermă.

mujdei s. n. sg. (er.) spermă.

MULTISPERM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămînță].

NECROSPERMIE s. f. prezența în spermă a spermatozoizilor morți. (< fr. nécrospermie)

necrospermie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr nécrospermie] (Med) Prezență în spermă a spermatozoizilor morți, cauză a sterilității masculine.

NECROSPERMIE s.f. (Biol.) Prezență în spermă a spermatozoizilor morți, cauză a sterilității masculine.. [Gen. -iei. / < fr. nécrospermie, cf. gr. nekros – mort, sperma – sămînță].

OLIGO- „reducere, scădere; mic, restrîns, redus”. ◊ gr. oligos „puțin, mic” > fr. oligo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oligo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu puține fructe; ~cefal (v. -cefal), adj., (despre inflorescențe) format din cîteva capitule; ~cen (v. -cen₁), adj., s. n., 1. s. n., Epocă superioară a paleogenului. 2. adj., Care aparține acestei epoci; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide terestre și dulcicole, cu corpul acoperit cu puțini peri; ~citemie (v. cit/o-, v. -emie), s. f., reducere a numărului globulelor roșii din sînge; ~cranie (v. -cranie), s. f., dezvoltare insuficientă a volumului cutiei craniene; ~crație (v. -crație), s. f., oligarhie*; ~cromie (v. -cromie), s. f., anemie produsă prin reducerea încărcăturii hemoglobinice; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie caracterizată printr-un număr mai mic decît cel normal al degetelor de la mîini și picioare; ~dendrocit (v. dendro-, v. -cit), s. n., oligodendroglie*; ~dendroglie (v. dendro-, v. -glie), s. f., celulă mică a sistemului nervos, caracterizată prin nuclei sferoizi și prelungiri citoplasmice fine; sin. oligodendrocit, oligoglie; ~dinamic (v. -dinamic), adj., 1. Cu putere slabă. 2. Care desfășoară activitate chimică în cantități foarte mici; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., acțiune de distrugere a bacteriilor din apă de către ionii metalelor grele, la o concentrație foarte mică a acestora; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., diminuare a senzației de sete; ~fag (v. -fag), adj., cu nutriție limitată la puține specii de plante; ~fagie (v. -fagie), s. f., scădere a poftei de mîncare; ~fil (v. -fil₂), adj., cu un număr mic de frunze; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre organisme) care își are originea în cîteva forme primitive; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plante) care trăiește în medii cu luminozitate slabă; ~frenie (v. -frenie), s. f., stare patologică caracterizată prin rămînerea în urmă a facultăților psihice; ~frenologie (v. freno-₂, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul oligofreniei; ~frenopedagogie (v. freno-₂, v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., parte a defectologiei care tratează despre educarea deficienților mintali; ~genic (v. -genic), adj., (despre un caracter ereditar) controlat de un număr redus de gene; ~glie (v. -glie), s. f., oligodendroglie*; ~halin (v. -halin), adj., (despre bazine acvatice) care posedă un conținut de 0,5-3 g de clorură de sodiu la litru; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., diminuare accentuată a secreției sudorale; ~manie (v. -manie), s. f., afecțiune psihică cuprinzînd un număr restrîns de bolnavi; ~melie (v. -melie), s. f., subțiere congenitală excesivă a membrelor sau deficiență în numărul lor; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., diminuarea frecvenței menstruației; ~mer (v. -mer), adj., 1. Care prezintă un număr redus de elemente structurale. 2. (Despre un ciclu floral) Care are un număr mic de elemente constitutive; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care trăiește într-un mediu cu puțin azot; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) care posedă un număr mic de rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale prezente în apa puțin încărcată cu substanțe putrescibile, în care mineralizarea materiilor organice este terminată; ~saprobiotic (v. sapro-, v. -biotic), adj., (despre organisme) care trăiește în ape puțin contaminate; ~sialie (v. -sialie), s. f., reducere a secreției salivare; ~sperm (v. -sperm), adj., s. n., (fruct) care cuprinde un număr redus de semințe; ~spermie (v. -spermie), s. f., reducere a numărului de spermatozoizi din lichidul seminal; ~spore (v. -spor), s. f. pl., (plante) care produc un număr redus de spori sau de granule de polen; ~taxie (v. -taxie), s. f., reducere a numărului de verticile florale; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea oligoelementelor în scop terapeutic; ~toc (v. -toc), adj., care generează puțini muguri sau cîteva ramuri; ~trih (v. -trih), adj., (despre vegetale) puțin păros; ~trof (v. -trof), adj., (despre plante) care crește pe soluri sărace în substanțe nutritive; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Nutriție deficientă. 2. Stare a plantelor oligotrofe; ~trofofil (v. trofo-, v. -fil₁), adj., care crește în medii sărace în substanțe nutritive; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre insecte) care vizitează un număr restrîns de plante în vederea polenizării; ~zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s. f., cantitate mică de ejaculat, datorită scăderii secreției de spermă.

OLIGOSPERMIE s.f. (Biol.) Scădere a numărului de spermatozoizi din lichidul seminal. [Gen. -iei. / < fr. oligospermie, cf. gr. oligos – puțin, sperma – sămînță].

OLIGOSPERMIE s. f. reducere a cantității de spermă. (< fr. oligospermie)

OLIGOSPERMÍE (< fr., engl.; {s} oligo- + gr. sperma „sămânță”) s. f. 1. Scădere anormală a numărului de spermatozoizi din lichidul seminal. 2. Insuficiență secretorie de spermă.

PANSPERMÍE (< fr. {i}; {s} pan- + gr. sperma „sămânță”) s. f. 1. Teorie privind originea vieții, formulată în sec. 5 î. Hr. de Anaxagora, reluată de S.A. Arrhenius și apoi, succesiv, de alți savanți. Potrivit acestei teorii, în spațiu există răspândiți spori rezistenți ai unor forme de viață, care pot trece de la un corp terestru la altul, transmiși cu ajutorul meteoriților sau în alt mod și care se dezvoltă oriunde găsesc condiții favorabile; conform teoriei viața pe planeta noastră ar avea origini extraterestre. 2. (În ritualurile recoltei la vechii greci) Fiertură sau coptură din diverse semințe de cereale și fructe, menită să transmită consumatorului puterea conținută în semințe și oferită, totodată, ca jertfă zeilor.

PAPARÚDĂ (< bg.) s. f. 1. (În mitologia românească) Veche divinitate locală a ploii fertilizante. S-a conservat în folclor ca ritual magic aparținând cultelor agrare în forma Jocului paparudelor, un dans rudimentar executat de tinere fete (adesea țigănci), purtând doar fuste de verdeață pe care femeile le stropesc cu apă; nuditatea simbolizează puritatea naturii însuflețite, menită să trezească virilitatea cerului și să provoace ploaia (sperma cerească). Ritualul are o dată tradițională fixă, marți, în a trei săptămână postpascală, dar poate fi reluat ori de câte este secetă prelungită, în iunie și iulie; este răspândit în Câmpia Dunării și în Banat. ♦ Femeie sau fată ce execută acest dans, cu corpul înfășurat în verdeață, pe care țăranii o stropesc cu apă. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă.

PARTENO- „fecioară, lipsa fecundației, asexuat”. ◊ gr. parthenos „fecioară” > fr. parthéno-, germ. id., engl. id., it. parteno- > rom. parteno-. □ ~cariogamie (v. cario-, v. -gamie), s. f., proces de fuziune a doi nuclei haploizi femeli; ~carp (v. -carp), s. n., fruct fără semințe, format prin partenocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., fenomen de dezvoltare a ovarului fără fecundație și de transformare a lui în fruct lipsit de semințe; ~filie (v. -filie₁), s. f., atracție homosexuală a femeilor adulte față de adolescente; ~gamie (v. -gamie), s. f., autofecundare prin fuzionarea unor gameți femeli, în urma căreia embrionul se dezvoltă fără participarea nucleului mascul; sin. partenomixie; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat prin partenogeneză; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a unui organism dintr-un ovul sau dintr-o oosferă nefecundată; sin. geneageneză, agamogonie; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., partenogamie*; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., plante ale căror semințe se formează din ovule nefecundate; ~spor (v. -spor), s. m., spor rezultat din diviziunea unui gamet nefecundat.

peltea, peltele s. f. 1. vorbire sau scriere lipsită de concizie. 2. (er.) spermă.

polen s. n. sg. (er., eufem.) spermă.

POLISPERMIE s.f. Proces de rezultare a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi. [Gen. -iei. / < fr. polyspermie, cf. gr. polys – mult, sperma – sămînță].

POLUȚIE ~i f. Proces de eliminare involuntară a spermei (de obicei în timpul somnului). /<fr. pollution

prostaglandină s. f. (med.) ◊ „Prostaglandinele sunt foarte abundente în sperma umană, precum și în cea de maimuță și de miel. Ele se găsesc, de asemenea, în cantități apreciabile în unele organisme marine și în corali, care ar putea să devină furnizori ieftini de prostaglandine.” Fl. 30 I 71 p. 18. ◊ „Un șir de substanțe, denumite prostaglandine, sunt pe cale să revoluționeze farmacologia modernă. Acești «super-hormoni» sunt cele mai puternice substanțe active din punct de vedere biologic.” Sc. 13 V 77 p. 5. ◊ „După cum demonstrază observațiile făcute până acum, se pare că fasciculele laser stimulează sinteza prostaglandinelor, substanță care accelerează refacerea țesuturilor.” Sc. 25 V 83 p. 5. ◊ „În prezent, Comitetul guvernamental britanic pentru securitatea medicamentelor analizează un preparat pentru terapia ulcerelor gastrice și duodenale din așa-numita «a treia generație», având la bază hormoni din categoria prostaglandinei [...]” I.B. 7 V 86 p. 4; v. și prostaciclină, supracongelat (din fr. prostaglandine, engl. prostaglandin; BD 1969, DMN 1970)

PROSTÁTĂ (< fr., lat. {i}; {s} gr. prostates „așezat înainte”) s. f. Organ musculo-glandular, de forma unei castane, care înconjură porțiunea inițială a uretrei la bărbat. P. este formată din doi lobi laterali și un lob median și secretă un lichid cu aspect lăptos, sperma, care se varsă în porțiunea prostatică a uretrei, de obicei în timpul actului sexual.

PSEUDOSPERM s.n. Sămînță falsă. [< fr. pseudosperme, cf. gr. pseudos – fals, sperma – sămînță].

PTERIDO- „ferigă”. ◊ gr. pteris, dos „ferigă” > fr. ptérido-, germ. id., engl. id. > rom. pterido-. □ ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a regnului vegetal, cuprinzînd ferigile, plante superioare străvechi care se înmulțesc prin spori; sin. criptogame vasculare; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a ferigilor; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ferigilor; ~spermafite (v. sperma-, v. -fit), s. f. pl., grup de plante primitive cu caractere colective, făcînd trecerea între gimnosperme și pteridofite; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., grup de plante primitive fosile, asemănătoare cu ferigile, care se înmulțesc prin semințe; ~spor (v. -spor), s. m., spor obligatoriu, caracteristic pentru pteridofite; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., grup de plante cuprinzînd pteridofitele anuale cu perioadă de vegetație în timpul iernii.

PTERIDOSPERME s.f. pl. Grup de plante primitive fosile, asemănătoare cu ferigile, dar care se înmulțesc prin semințe. [Sg. pteridospermă. / < fr. ptéridospermées, cf. gr. pteris – ferigă, sperma – sămînță].

PTERO- „aripă, aripat”. ◊ gr. pteron „aripă” > fr. ptéro-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. ptero-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe aripate; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpina aripată; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri aripate; ~core (~chore) (v. -cor), s. f. pl., plante ale căror fructe se răspîndesc prin intermediul unor apendice în formă de aripă; ~dactil (v. -dactil), s. m., gen de reptilă fosilă zburătoare, care a trăit în jurasicul superior și cretacic; ~for (v. -for), adj., (despre plante) prevăzut cu excrescențe în formă de aripă; ~gon (v. -gon₂), adj., cu muchii aripate; ~id (v. -id), adj., în formă de aripă; ~pode (v. -pod), adj., s. f. pl., 1. adj., (despre vegetale) Cu suport aripat. 2. s. f. pl., Ordin de moluște gasteropode care trăiesc în planctonul marin; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., plante cu semințe aripate, care le ușurează diseminarea cu ajutorul vîntului; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă zburătoare din mezozoic, cu membrele anterioare transformate în aripi membranoase.

SĂMÂNȚĂ semințe f. 1) Organ al plantelor superioare care conține nucleul germinativ. ◊ De ~ a) ales și păstrat pentru reproducere; b) de prăsilă. 2) la pl. Fructe uscate ale unor plante. Semințe de in. ◊ Nici ~ deloc. ~ de vorbă motiv de discuție sau de ceartă. 3) fam. Ou de insectă. 4) pop. Secreție a glandelor sexuale masculine; spermă. 5) fam. Continuator al unei familii; urmaș; descendent; viță; vlăstar; progenitură. 6) pop. Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trăsături ereditare comune; soi; varietate; specie. ◊ De toată ~a de tot felul. 7) fig. Element care generează ceva; germen. [G.-D. seminței] /<lat. sementia

SĂMÂNȚĂ s. v. categorie, cauză, coborâtor, considerent, descendent, familie, fel, gen, izvor, microb, mobil, motiv, neam, odraslă, pretext, pricină, prilej, progenitură, rasă, rațiune, scoborâtor, seminție, soi, specie, spermatozoid, spermă, speță, temei, tip, trib, urmaș, viță, vlăstar.

sămânță [At: COD. VOR. 144/18 / V: (îrg) semință, sem~, (reg) ~țâi, ~țâiuri sfp / Pl: semințe, (îrg) seminți, semințuri, ~țe, (înv) semențe, sămințe, seminți, sămințuri, (reg) seminții, semințiuri, ~țiuri, ~țuri / G-D: seminței, seminții, (rar) ~ței / E: ml sementia] 1 sf (Csc) Organ al plantelor superioare (închis în fruct), care conține embrionul și în care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă Si: (înv) plod, (reg) sad (12). 2 sf (Pgn) Orice parte a plantei care se seamănă¹ (1) Si: sâmbure (1). 3 sf (Îla) De (sau pentru) ~ Păstrat pentru semănat. 4 sf (Îe) Nici de ~ Absolut nimic. 5 a (Olt; lpl; îf sămânțâi) Bun pentru semănat. 6 sf (Îrg; lpl; îf sămânțiuri, săminți, sămințuri, semințuri, semințiuri, seminții) Diferite soiuri de semințe (1). 7 sf (Fig; udp „de”) Cantitate, parte (extrem de ) mică din ceva Si: fărâmă (2), pic¹, sâmbure (10). 8 sf (Fig) Ceea ce reprezintă partea centrală, esențială, fundamentală a ceva Si: nucleu. 9 sf (Îvp; csc) Element biologic (ou, icră, ovul, spermă etc.) care servește la reproducerea ființelor. 10 sf (D. ființe; îla) Bun de ~ Prolific. 11 sf (Reg; îla) Fără ~ Steril. 12-13 sf (Îljv) De (sau pentru) ~ (Care este bun, care este selecționat) pentru reproducere Si: de prăsilă. 14 sf (Îrg) Organ genital (împreună cu elementele de reproducere). 15 sf (Bot; reg; îc) ~ța purcelului Genul Plantago. 16 sf (Îvp) Germen patogen. 17 sf (Fig) Element din care se dezvoltă ceva Si: germen (1). 18 sf (Fig) Ceea ce reprezintă cauza, motivul sau pretextul a ceva. 19 sf (Îe) ~ de vorbă Prilej de a începe vorba. 20 sf (Îae) Poftă de a vorbi, de a flecări. 21 sf (Îrg; csc) Copil¹ (1). 22 sf (Îrg; csc) Urmaș. 23 sf Rudă. 24 sf (Îrg; csc) Familie (1). 25 sf (Îrg; csc) Colectivitate umană distinctă. 26 sf (Trs) Neam bun, ales. 27 sf (Pop) Soi, rasă de animale. 28 sf (Pop) Animal care aparține unui anumit soi, unei anumite rase. 29 sf (Pop) Fel, tip, categorie (de ființe). 30 sf (Pop; îe) ~ de Absolut nici un.

sămînță s. v. CATEGORIE. CAUZĂ. COBORÎTOR. CONSIDERENT. DESCENDENT. FAMILIE. FEL. GEN. IZVOR. MICROB. MOBIL. MOTIV. NEAM. ODRASLĂ. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ. PROGENITURĂ. RASĂ. RAȚIUNE. SCOBORÎTOR. SEMINȚIE. SOI. SPECIE. SPERMATOZOID. SPERMĂ. SPEȚĂ. TEMEI. TIP. TRIB. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

scrob (-buri), s. n. – 1. Terci, păsat. – 2. (Mold.) Ouă bătute. – 3. (Olt.) Crustă de gheață formată deasupra zăpezii. – Var. Olt. (3) scrociob. Sb., slov. skrob „amidon” și „terci” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 334; Conev 67). – Der. scrobi, vb. (a apreta), din sb., slov. skrobiti, bg. skrobĕvam, cf. rus. skorbitĭ; scrobeală, s. f. (amidon; Arg., spermă), cu suf. -eală, cf. rus. skorbilo; scrobos, adj. (gros, tare, aspru); scroboși, s. m. pl. (Olt., încălțămînte de piele). Din rom. trebuie să provină bg. skrobela „scrobeală”.

scrobeală, scrobeli s. f. (er.) spermă.

seminal, ~ă a [At: KRETZULESCU, A. 10/2 / V: (înv) ~mân~ / Pl: ~i, ~e / E: fr séminal] 1 (Fzl) Care se referă la spermă Si: spermatic (1). 2 (Fzl) Care aparține spermei Si: spermatic (2). 3 (Fzl) Care produce spermă Si: spermatic (3). 4-5 (Fzl) Care conține (sau care transmite) spermă Si: spermatic (4-5). 6 (Bot) Care se referă la sămânța plantelor. 7 (Bot) Care aparține seminței. 8 (Bot) Care produce sămânța. 9 Care conține sămânța. 10 (Înv; îs) Frunză (sau foaie) ~ă Cotiledon (1).

SEMINAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de spermă; propriu spermei. 2) Care se referă la sămânța plantelor. /<fr. séminal

SEMINAL, -Ă, seminali, -e, adj. (Anat.) Care se referă la spermă, privitor la spermă. ♦ (Bot.) Care se referă la sămînța plantelor.

SEMINAL, -Ă adj. referitor la spermă sau la sămânța plantelor. (< fr. séminal)

SEMINAL, -Ă adj. Referitor la sămînța plantelor. ♦ Referitor la spermă, de spermă. [< fr. séminal, cf. lat. seminalis < semen – sămînță].

seminifer a [At: KRETZULESCU, A. 331/19 / Pl: ~e / E: fr séminifère] (Atm; îs) Canal (sau, înv, vas) ~ Fiecare dintre micile canale glandulare situate în testicul și care transportă sperma.

SIDA (< fr.; engl AIDS; presc. de la s[yndrome] i[mmuno] d[eficitaire] a[cquis]) s. f. Afecțiune gravă provocată de virusul imunodeficienței umane dobândite (HIV), care distruge apărarea imunitară a organismului și îl expune infecțiilor grave, cu sfârșit letal. Virusul se transmite prin sânge, lichid vaginal și spermă. Cei mai expuși subiecți sunt: toxicomanii (prin seringi contaminate), homosexualii, prostituatele; transmiterea prin transfuzii sangvine este limitată prin cercetarea seropozitivității la donatori. Primele cazuri de s. au fost descrise în S.U.A., în 1979, la homosexuali; ulterior s-a dovedit că boala poate apărea și la heterosexuali. S. se extinde rapid, îndeosebi în SE Asiei și în țările africane; în unele dintre ele a devenit cea mai frecventă cauză a deceselor. V. și seropozitiv.

sloboz sn [At: MDA ms / Pl: ~-uri / E: drr slobozi] (Pop; trv) 1 Secreție fiziologică de natură sexuală. 2 (Spc) Ejaculare. 3 (Spc) Spermă.

sperm²- [At: DN³ / V: ~ato-, ~o- / E: fr sperm(o)-, spermat(o)-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la spermă. 2 Referitor la sămânță.

sperm¹ sn vz spermă

SPERM¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) spermă”, „sămînță”, „spermatic”. [Var. spermato-, spermo-. / < fr. sperm(o)-, spermat(o)-, cf. gr. sperma].

-SPERM „sămînță, germen, spor”. ◊ gr. sperma „sămînță” > fr. -sperme, engl. -sperm, germ. id. > rom. -sperm.

-sperm³ [At: DN³ / E: fr -sperme] Element secund de compunere savantă cu semnificația „referitor la sămânță”.

-SPERM² Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sămînță”. [ < fr. -sperme, cf. gr. sperma].

SPERMA- „sămînță, spermă, spori”. ◊ gr. sperma „sămînță” > fr. sperma-, engl. id. > rom. sperma-. □ ~podiu (v. -podiu), s. n., suport ramificat al pistilului umbeliferelor; ~tecă (v. -tecă), s. f., organ al insectei femele, care înmagazinează spermatozoizii.

SPERMACETI (< fr.; {s} gr. sperma „sămânță” + lat. ceti „a balenei”) subst. (FARM.) Cetaceum, ceară de balenă. Se obține dintr-un organ special localizat în capul cașalotului. Sin. spermanțet.

SPERMACETI s.n. Ceară obținută din craniul de balenă, de delfin și din craniul și grăsimea de cașalot, folosită în industria cosmetică și la fabricarea lumînărilor; cetaceum; (pop.) spermanțet. [< fr. spermaceti, cf. gr. sperma – sămînță, lat. cetus – balenă].

sperma(n)țet n. alb de balenă: lumânări de spermanțet. [Rus. SPERMANȚETŬ (din lat. SPERMA COETI, semânță de chit)].

spermanțet s. n. – Alb de balenă. – Var. sperma(n)țet(ă). Lat. sperma coeti, prin intermediul rus. spermacet (Sanzewitsch 209), cf. tc. ispermeçet, ngr. σπαρματσέτο.

*spermanțétă f., pl. e (rus. spermacét, d. lat. sperma ceti, sămînță de chit [cetaceŭ]; it. spermacéti, fr. sperma ceti. V. chit, cetaceŭ). Un fel de seŭ sidefos scos din capu cetaceelor și întrebuințat la făcut lumînărĭ de bună calitate. V. stearină.

SPERMATECĂ s.f. (Biol.) Organ al insectei femele care înmagazinează spermatozoizii. [Gen. -cii. / < fr. spermathèque, cf. gr. sperma – sămînță, lat. theca – teacă].

SPERMATECĂ s. f. organ al insectelor femele care înmagazinează sperma. (< fr. spermathéque)

SPERMATI- „sămînță, spermatie”. ◊ L. tz. sperma, atis „sămînță” > fr. spermati-, engl. id. > rom. spermati-. □ ~fer (v. -fer), adj., care poartă sămînță sau spermatii.

SPERMATIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de spermă; propriu spermei. /<fr. spermatique, it. spermatico

SPERMATIC, -Ă, spermatici, -e, adj. Care se referă la spermă.

spermatic, ~ă a [At: AMFILOHIE, G.F. 280^r/70 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr σπερματικός, it spermatico, fr spermatique] 1 (Fzl) Care aparține spermei Si. seminal. 2 Care ține de spermă Si. seminal. 3 Referitor la spermă Si. seminal. 4 Care produce spermă Si. seminal. 5 Care conține spermă Si: seminal. 6 Care transmite spermă Si. seminal.

SPERMATIC, -Ă adj. referitor la spermă; seminal. ♦ cordon ~ = ansamblu de vase format din canalul deferent, arterele și venele testiculului. (< fr. spermatique)

SPERMATIC, -Ă adj. Referitor la spermă. ◊ Cordon spermatic = ansamblu de vase format din canalul deferent, arterele și venele testiculului. [< fr. spermatique].

SPERMATO- „sămînță, spor, granule”. ◊ gr. sperma, atos „sămînță” > fr. spermato-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. spermato-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului; ~carpie (v. -carpie), s. f., stare a fructelor lipsite de carpele și complet închise de bractee; ~cel (v. -cel₂), s. n., tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau epididim; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care are tendința de a produce elemente mascule; ~cist (v. -cist), s. n., celulă mamă a anteridei; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a veziculelor seminale; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetativă formată în androconidie, care dă naștere unui anterozoid; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a regnului vegetal, cuprinzînd plantele vasculare cu flori și semințe; ~for (v. -for), s. m., grup de spermatozoizi cuprinși într-o capsulă de secreție, prezenți la unele insecte; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care produce celule germinale masculine. 2. Care produce semințe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și dezvoltare a spermatozoizilor la animale; sin. spermogeneză; ~gonie (v. -gonie), s. f., spermogonie*; ~goniu (v. -goniu), s. n., celulă sexuală primordială masculă; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a semințelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., spermogramă*; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., citoplasmă a celulei mascule; ~plast (v. -plast), s. n., celulă sexuală masculă; sin. spermatosferă; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere spontană a lichidului seminal, la bărbați; ~sferă (v. -sferă), s. f., spermatoplast*; ~zoid (v. -zoid), s. m., celulă sexuală masculină matură, prezentînd mișcări ondulatorii; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., celulă masculă mobilă, rezultată în anteridie.

SPERMATOBLAST s.n. Celulă sexuală primordială, care se găsește în tuburile seminifere ale testiculului. [< fr. spermatoblaste, cf. gr. sperma – sămînță, blastos – vlăstar].

SPERMATOCEL s.n. Tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau în epididim. [< fr. spermatocèle, cf. gr. sperma – sămînță, kele – tumoare].

SPERMATOCEL s. n. tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau epididim. (< fr. spermatocèle)

spermatocel sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr spermatocèle] Tumefacție formată prin acumulare de spermă în testicul sau în epididim.

SPERMATOCIT s.n. (Biol.) Celulă de reproducere masculină care provine din ultima generație de celule spermatogonii. [< fr. spermatocyte, cf. gr. sperma – sămînță, kytos – celulă].

SPERMATOCIT (< fr.; {s} gr. sperma „sămânță” + kytos „celulă”) s. n. Celulă germinativă masculină situată în peretele tubilor seminiferi ai testicului, care rezultă din transformarea unei spermatogonii.

SPERMATOFITĂ (< fr.; {s} gr. sperma „sămânță” + „phyton” „plantă”) s. f. (La pl.) Categorie de plante superioare, producătoare de semințe, cu rădăcină, tulpină, frunze și flori (Spermatophyta); include gimnospermele și angiospermele; (și la sg.) plantă din acest grup; antofită, fanerogamă.

SPERMATOFITE s.f.pl. Încrengătură a regnului vegetal, cuprinzînd plantele cu flori și semințe; fanerogame; (la sg.) plantă din această încrengătură. [Sg. spermatofită. / < fr. spermatophytes, cf. gr. sperma – sămînță, phyton – plantă].

SPERMATOFOR (< fr.; {s} gr. sperma „sămânță” + phoros „purtător”) s. m. Grup de spermatozoizi, cuprinși uneori într-o capsulă de secreție, întâlniți la unele insecte, cefalopode etc.

SPERMATOGEN, -Ă adj. Care produce celule germinale masculine. [< germ. spermatogen, cf. gr. sperma – sămînță, gennan – a naște].

SPERMATOGENEZĂ s.f. Proces de formare a spermatozoizilor. [< fr. spermatogenèse, cf. gr. sperma – sămînță, genesis – formare].

SPERMATOGENEZĂ (< fr.; {s} gr. „sperma” + genesis „naștere”) s. f. Proces de formare a spermatozoizilor la animale și la om, prin diviziuni succesive ale unor celule din testicul.

SPERMATOREE s.f. Poluție. [Pron. -re-e, pl. invar. / < fr. spermatorrhée, cf. gr. sperma – sămînță, rhein – a curge].

SPERMATOREE, spermatoree, s. f. (Med.) Scurgere spontană de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

SPERMATOREE, spermatoree, s. f. (Med.) Eliminare de spermă prin uretră în afara actului sexual. – Din fr. spermatorrhée.

SPERMATOZOID (< fr. {i}; {s} gr. sperma „sămânță” + zóon „animal” și eidos „formă, chip”) s. m. Celulă sexuală masculină matură, caracteristică omului și animalelor. Este o celulă mobilă, prevăzută cu unul sau mai mulți flageli, capabilă să fecundeze ovulul. La om este un filament, lung de 50 microni, mobi, prevăzut cu un cap oval care conține nucleul haploid. proporția formelor anormale și durata mitilității sunt criterii în evaluarea cauzelor sterilității masculine.

SPERMATOZOID s.m. Celulă sexuală bărbătească a organismului animal. [Pron. -zo-id. / < fr. spermatozoïde, cf. gr. sperma – sămînță, zoon – animal, eidos – aspect].

SPERMĂ s. f. secreție a glandelor sexuale masculine care conține spermatozoizi. (< fr. sperme, lat., gr. sperma)

SPERMĂ, sperme, s. f. Substanță lichidă cu compoziție complexă, secretată de glandele sexuale masculine, care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

spermă s. f., g.-d. art. spermei

spermă sfs [At: AMFILOHIE, G. F. 251^v/10 / V: (înv) sperm¹ / E: it sperma, fr sperme] Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine, care conține ca elemente esențiale spermatozoizii Si: lichid spermatic, (îvp) sămânță.

spermă s. f., g.-d. art. spermei

SPERMĂ s. (BIOL.) (pop.) sămînță.

SPERMĂ s. f. Lichid fiziologic cu compoziție complexă, secretat de glandele sexuale masculine care conține ca elemente esențiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.

SPERMĂ s. (BIOL.) (pop.) sămânță.

spermă s. f., g.-d. art. spermei

SPERMĂ albuș, caimac, cartuș, clei, drojdie de bere, frișcă, lapte bătut, lapți, lăptișor de matcă, lipici, măduvă, mehlem, miere de amoc, muci, mujdei, peltea, polen, scrobeală, spuză, spumă, tărâță, zaț, zeamă.

SPERMĂ (< fr.; cuv. gr.) Lichid vâscos, opalin, cu miros fad caracteristic, produs de glandele aparatului genital bărbătesc, care conține spermatozoizii cu substanțele ce le fac posibilă viața și mișcarea; (pop.) sămânță. Numărul spermatozoizilor este de 30-180 mil. pe mililitru.

SPERMĂ s. f. Substanță care conține spermatozoizi și care este secretată de glandele sexuale masculine.

SPERMĂ ~e f. Secreție a glandelor sexuale masculine, care conține spermatozoizi. /<fr. sperme, it. sperma

SPERMĂ s.f. Secreție a glandelor sexuale bărbătești care conține spermatozoizi. [< fr. sperme, cf. gr. sperma – sămînță].

SPERMICID, spermicide, s. n. Substanță care distruge spermatozoizii aflați în spermă. – Din fr. spermicide.

SPERMICID, -Ă adj., s. n. (substanță) care omoară spermatozoizii aflați în spermă. (< fr. spermicide)

-SPERMIE „sămînță, lichid seminal”. ◊ gr. sperma „sămînță” > fr. -spermie, germ. id., it. spermia, engl. -spermy > rom. -spermie.

SPERM(O)- /SPERMA-, -SPERM, -SPERIE / SPERMAT(O)- /SPERMI(O)- elem. „sămânță, spermă, spori”. (< fr. sperm/o/-, sperma-, – sperme, -spermie, spermat/o/-, spermi/o/-, cf. gr. sperma, -tos)

SPERMO- „sămînță, celule sexuale”. ◊ gr. sperma „sămînță” > fr. spermo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. spermo-. □ ~carp (v. -carp), s. n., oogon fecundat; ~centru (v. -centru), s. n., centrozomul mascul în timpul fecundării; ~cultură (v. -cultură), s. f., metodă de diagnostic folosită pentru depistarea gonococului în sperma individului bolnav de blenoragie; ~dermă (v. -dermă), s. f., înveliș seminal; ~for (v. -for), s. n., ginofor prezent la umbelifere; ~geneză (v. -geneză), s. f., spermatogeneză*; ~gonie (v. -gonie), s. f., celulă germinală producătoare de spermatii; sin. spermatogonie; ~goniu (v. -goniu), s. n., organ de fructificare în formă de butelie, prezent la fungi și licheni; ~gramă (v. -gramă), s. f., examen microscopic sau macroscopic al spermei, cu redarea tabelară a rezultatelor; sin. spermatogramă; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu al semințelor și sporilor; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat de sol care înconjoară semințele în curs de germinare; ~spor (v. -spor), s. m., spor format în spermogoniu; ~tecă (v. -tecă), s. f., 1. Totalitate a învelișurilor unui fruct. 2. Peretele capsulei vegetale; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar vegetal crescut din sămînță tipului original.

spermocultură sf [At: DN³ / Pl: ? / E: fr spermoculture] Metodă de diagnostic folosită pentru depistarea gonococului în sperma individului bolnav de blenoragie.

SPERMOCULTURĂ s.f. Metodă de diagnostic folosită pentru depistarea gonococului în sperma individului bolnav de blenoragie. [< fr. spermoculture].

SPERMOCULTURĂ s. f. cultură de spermă practicată în vederea depistării unor microbi. (< fr. spermoculture)

SPERMOGONIE s.f. (Bot.) Celulă germinală producătoare de spermatii. [Gen. -iei, var. spermatogonie s.f. / < fr. spermogonie, cf. gr. sperma – sămînță, gone – producere].

SPERMOGRAMĂ s. f. examen de laborator al spermei. (< fr. spermogramme)

SPERMOGRAMĂ s.f. (Med.) Examen macroscopic sau microscopic al spermei. [< fr. spermogramme].

spermogramă sf [At: DEX / Pl: ~me / E: fr spermogramme] (Med) 1 Examen cantitativ și calitativ macroscopic și microscopic al spermei. 2 Diagramă rezultată în urma unei spermograme (1).

spumă, spume s. f. 1. (er.) spermă. 2. (la pl. – vulg.) stare de enervare.

spuză s. f. sg. (er.) spermă.

suc² sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri / E: ml succus, fr suc] 1 (Bot; șîs) ~ celular Soluție apoasă cu aspect și gust variat, în a cărei compoziție intră săruri minerale, acizi organici, zaharuri, alcaloizi etc. în diferite proporții, care umple vacuolele celulelor vegetale și se găsește în mai mare cantitate în fructe, putând fi extras prin presare sau stoarcere Si: zeamă. 2 Lichid nutritiv format din apă și săruri minerale ori din apă și substanțe organice, care circulă prin vasele libero-lemnoase ale vegetalelor Si: sevă (1), (pop) mâzgă, must, mustăreață,, (reg) miericică, muc, mursă¹. 3 Lichid cu aspect lăptos secretat de celulele laticifere ale unor vegetale Si: latex. 4 Lichid secretat de glandele nectarifere ale plantelor melifere Si: nectar, mană. 5 Băutură răcoritoare preparată din suc (1) de fructe (pasteurizat) cu sau fără zahăr sau glucoză, apă (acidulată). 6 (Determinat prin „locului”, „solului” sau „pământului”) Apă cu care este îmbibat pământul și care conține substanțe hrănitoare Si: sevă (1). 7 Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții Vz: umoare. 8 (Spc) Lichid care se scurge din carne, când este preparată Si: zeamă. 9 (Adesea urmat de determinări care indică glanda) Secreție a anumitor glande din organismul uman Si: (înv) umezeală. 10 (Înv; îs) ~ genital Spermă. 11 (Înv) Substanță hrănitoare pe care o primește fătul (prin placentă) din sângele mamei. 12 (Pop; determinat prin „de lână”) Usuc.

tărâță s. f. sg. spermă.

veziculă s.f. 1 (anat.; de obicei urmat de determ. care indică felul) Formație anatomică, sferoidă, membranoasă, care are diverse funcții organice. ◊ Veziculă biliară = rezervor temporar al bilei, avînd ca rol principal colectarea și concentrarea bilei, urmate de evacuarea ei intermitentă în duoden și care este situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist Vezicule seminale = organ glandular pereche, cu aspect de diverticul, anexat canalului deferent, secretînd un lichid mucos care intră în compoziția spermei. 2 (med.) Nume dat unor bășicuțe pline cu lichid care apar pe piele și pe mucoase în diferite boli. • pl. -e. /<fr. vésicule, lat. vesicŭla, -ae.

XANTO- „galben, gălbui”. ◊ gr. xanthos „galben” > fr. xantho-, germ. id., engl. id., it. xanto- > rom. xanto-. □ ~carpe (v. -carp), adj., s. f. pl., (plante) care au fructele sau corpurile de fructificație galbene; ~cit (v. -cit), s. n., celulă care conține pigmenți galbeni; ~clor (v. -clor), adj., de culoare verde-gălbui; ~cromatic (v. -cromatic), adj., colorat în galben; ~cromie (v. -cromie), s. f., colorație în galben a serului din sînge; ~derm (v. -derm), adj., cu piele galbenă; ~dermie (v. -dermie), s. f., colorație galbenă a pielii; ~eritrodermie (v. eritro-, v. -dermie), s. f., boală a pielii caracterizată prin erupții eritromatoase roșii gălbui, puțin scuamoase și uneori pruriginoase; ~filă (v. -filo), s. f., pigment galben care se găsește în frunzele verzi; ~for (v. -for), s. m., cromatofor galben; sin. xantoleucofor; ~leucofor (v. leuco-, v. -for), s. m., xantofor*; ~plaste (v. -plaste), s. n. pl., 1. Plastide galbene. 2. Cromoplaste și cromatofori de culoare galbenă; ~sperme (v. -sperm), adj., s. f. pl., (plante) care au semințe cu tegument galben.

zaț s. n. sg. (er.) spermă.

zeamă, zemuri s. f. 1. (er., vulg.) spermă. 2. (deț.) supă.

ZOO- „animal, animalic, animalier”. ◊ gr. zoon „animal” > fr. zoo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. zoo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază biologia animală; ~biotic (v. -biotic), adj., 1. Aflat sub influența factorilor animali. 2. (Despre paraziți) Care crește pe animale; ~blast (v. -blast), s. n., celulă animală; ~cenocit (v. ceno-₁, v. -cit), s. n., celulă plurinucleară, ciliată și cu mișcări libere, prezentă la alge; ~cenologie (v. ceno-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul zoocenozelor; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., grupare naturală a tuturor animalelor care trăiesc într-un anumit mediu; ~cist (v. -cist), s. n., zoosporange rezultat din fragmentarea unui cenocist; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) adaptate pentru răspîndirea semințelor prin intermediul animalelor; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., diseminare a plantelor prin intermediul animalelor; ~cultură (v. -cultură), s. f., disciplină care se ocupă cu creșterea animalelor; ~economie (v. eco-₁, v. -nomie), s. f., aplicare a principiilor de economie rurală la creșterea animalelor; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu carne de animale; ~fagie (v. -fagie), s. f., faptul de a se hrăni cu carne de animale; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. Care manifestă dragoste exagerată pentru animale. 2. (Despre plante) Polenizat de diferite specii de animale; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Dragoste morbidă pentru animale. 2. Preferință a țînțarilor pentru sîngele animalelor; ~fite (v. -fit), s. n. pl., încrengătură cuprinzînd animalele inferioare a căror formă amintește pe aceea a plantelor; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre simbioză) cu relații între plante și animale; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., studiul zoofitelor; ~fob (v. -fob), adj., 1. Atins de zoofobie. 2. (Despre plante) Care prezintă unele adaptări de apărare împotriva animalelor erbivore; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă excesivă de animale; ~for (v. -for), s. n., friză din ordinul ionic sau corintic, ornată cu figuri de animale; ~foric (v. -foric), adj., care servește ca suport unei figuri de animal; ~gam (v. -gam), adj., 1. Fertilizat prin intermediul animalelor. 2. Fecundat prin anterozoizi; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fertilizare cu transportul polenului prin intermediul animalelor. 2. Fuzionare a doi gameți, de sex opus; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre roci) de origine animală; ~geneză (v. -geneză), s. f., explicație mitică a genezei omului din animale sacre; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul dezvoltării animalelor; ~geografie (v. geo-, v. grafie), s. f., disciplină care studiază repartiția speciilor animale pe suprafața terestră; ~glee (v. -glee), s. f., colonie de celule bacteriene cuprinse într-o masă mucilaginoasă; ~gonange (v. gon/o-, v. -ange), s. m., celulă reproducătoare care generează planogameții; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în pictura animalelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere a diferitelor specii de animale. 2. Arta picturii animaliere; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., medicină veterinară; ~iatru (v. -iatru), s. m., medic veterinar; ~id (v. -id), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre minerale) Care are forma unei figuri de animal. 2. s. m. pl., Spori ciliați mobili, formați în sporange; ~latrie (v. -latrie), s. f., divinizare a animalelor; ~latru (v. -latru), adj., s. m. și f., (persoană) care se închină la animale; ~lit (v. -lit₁), s. m., parte petrificată dintr-un animal fosil; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în zoologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul animalelor; ~manie (v. -manie), s. f., afecțiune morbidă pentru animale; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu al dimensiunilor animalelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument folosit pentru măsurători la animale; ~morf (v. -morf), adj., 1. Relativ la zoomorfie; sin. zoomorfic. 2. Care reprezintă în mod plastic animale; ~morfic (v. -morfic), adj., zoomorf* (1); ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care studiază conformația animalelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., tip de morfogeneză realizată sub influența agenților animali; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea legilor după care se desfășoară viața animală; ~noză (v. -noză), s. f., infecție contagioasă la animale, transmisibilă omului; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul animalelor fosile; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare patologică în timpul căreia bolnavul e convins că are animale în corp; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., știință despre bolile animalelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., transplantare a unui țesut animal în organismul uman; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., psihologie animală; ~sferă (v. -sferă), s. f., zoospor prevăzut cu doi cili, specific algelor; ~sifonogamie (v. sifono-, v. -gamie), s. f., fecundație cu anterozoizii rezultați din divizarea celulei anteridiale; ~spermie (v. -spermie), s. f., prezența spermatozoizilor în spermă; ~spor (v. -spor), s. m., spor prevăzut cu flageli sau cili vibratili, cu ajutorul cărora se mișcă; ~sporange (v. -spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care produce zoospori; ~sporangiofor (v. -spor/o-, v. angio-, v. -for), s. m., suport al zoosporangelui; ~succivor (v. succi-, v. -vor), adj., (despre animale) care se hrănește cu sîngele supt de la alte specii; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a regnului animal; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., știință care studiază creșterea animalelor domestice; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical aplicat animalelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Știință care studiază structura corpului animalelor. 2. Disecție practicată pe animale; ~zigosferă (v. zigo-, v. -sferă), s. f., gamet mobil prevăzut cu cili sau flageli, la alge; ~zigospor (v. zigo-, v. -spor), s. m., zigospor mobil.

ZOOSPERMIE s. f. Prezența spermatozoizilor în spermă. (din fr. zoospermie)

zoospermie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr zoospermie] Existență a spermatozoizilor în spermă.

ZOOSPERMIE s.f. (Biol.) Existență a spermatozoizilor în spermă. [Gen. -iei. / < fr. zoospermie, cf. gr. zoon – animal, sperma – sămînță].