ACALCULIE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

ACOLADĂ ~e f. Semn grafic în formă de arc, care unește într-un grup mai multe cuvinte, formule, cifre. /<fr. accolade

ADUNARE s. 1. v. acumulare. 2. v. tezaurizare. 3. (MAT.) totalizare, (rar) adiție, adiționare. (~ tuturor cifrelor.) 4. v. convocare. 5. v. recoltare. 6. v. colectare. 7. colecționare, culegere, strângere. (~ unor texte populare.) 8. v. întâlnire. 9. v. întrunire. 10. (POL.) adunare constituantă = constituantă; adunare legislativă = cameră. 11. sfat, (înv.) obște, sobor, zbor. (~ a hotărât următoarele...)

ALEZIE, s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alésie.

ALFANUMERIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și cifrelor. – Din fr. alphanumérique.

ANULAT, -Ă, anulați, -te, adj. 1. (Despre acte, dispoziții etc.) Care a fost declarat nul; abrogat. 2. (Despre un text, o literă, o cifră etc.) Barat. – V. anula.

ARAB, -Ă, arabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține arabilor (1) sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

ARITMOGRIF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Aritmogriph.

ARITMOGRIF ~e n. Joc de cuvinte încrucișate, constând în substituirea cu cifre a literelor unor cuvinte. /<germ. Aritmogriph

ARTICOL ~e n. 1) Expunere scrisă de proporții reduse și tipărită într-o publicație (ziar, revistă, culegere etc.). ◊ ~ de fond articol de ziar, de revistă etc. în care se tratează o problemă importantă de actualitate. 2) Diviziune într-un document (lege, tratat, regulament etc.) marcat printr-o cifră. ~ bugetar. ~ contabil. ~ de cheltuieli. ~ de venituri. 3) Obiect de comerț. ~ de larg consum. 4) lingv. Parte de vorbire flexibilă, care se alătură unui substantiv (sau unui echivalent al lui) pentru a individualiza obiectul desemnat de acesta. ~ enclitic. ~ proclitic. /<lat. articulus, fr. article

ASTRONOMIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de astronomie; propriu astronomiei. Observații ~ce. 2) fig. Care este foarte mare; extraordinar de mare; gigantic; enorm; uriaș; colosal. Cifră ~că. /<fr. astronomique, lat. astronomicus

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◊ Balanță romană = cântar cu o singură greutate etalonată, care se deplasează pe brațul lung al pârghiei inelate de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. ◊ Expr. A pune în balanță = a compara două lucruri sau două fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelații din emisfera australă. 2. (Fin.) Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați; (concr.) tabel, situație care conține o asemenea operație etc. ◊ Balanță de verificare = operație contabilă de totalizare a cifrelor din debit și a celor din credit; situația conturilor la o anumită dată. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului. – Din fr. balance.

A BARA ~ez tranz. 1) (căi, drumuri, accese) A închide cu ajutorul unei bare; a bloca. 2) (torente de apă) A opri cu ajutorul unui baraj; a stăvili; a zăgăzui; a îndigui. 3) (texte, cifre) A face o linie pentru a anula. /<fr. barrer

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.

A BIFA ~ez tranz. (cuvinte, cifre dintr-un text, registru, nume dintr-o listă etc.) A marca printr-un semn (în formă de „v”) pentru a pune în evidență în anumite scopuri. /<fr. biffer

BIFA, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.

BRADFORD s. n. Sistem englezesc de clasificare a lânurilor, după calitate, în cifre care reprezintă numărul de sculuri obținute dintr-o livră de lână. [Pr.: bredford] – Cuv. engl.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

CARACTRON, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.

CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

cifra vb. (sil. -fra), ind. prez. 1 sg. cifrez, 3 sg. și pl. cifrează

CIFRA, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la... 2. Tranz. A aplica unui text un cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră).

CIFRA vb. I. 1. refl. A se calcula, a se evalua în cifre. 2. tr. A scrie, a transmite un text prin cifru. [< fr. chiffrer].

CIFRA vb. 1. a (se) număra. (Se ~ cu zecile cei care...) 2. a se ridica. (Câștigul se ~ la...) 3. a coda. (A ~ un text, un mesaj.)

A CIFRA ~ez tranz. 1) (texte) A transpune într-un sistem de semne convenționale, folosind un cifru; a coda. ~ un mesaj. 2) (indici economici, financiari etc.) A nota cu cifre; a evalua în cifre. /<fr. chiffrer

CIFRAJ s. n. Cifrare. – Din fr. chiffrage.

CIFRAJ s. v. cifrare.

CIFRARE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra.

CIFRARE s. cifraj. (~ a unui mesaj.)

cifrare s. f. (sil. -fra-), g.-d. art. cifrării; pl. cifrări

CIFRAT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.

CIFRATOR ~i m. Lucrător specializat în cifrare. /a cifrô + suf. ~tor

CIFRĂ s. 1. v. număr. 2. (MAT.) (impr.) număr. (~ 16.)

cifră (simbol grafic, cuantum) s. f. (sil. -fră), g.-d. art. cifrei; pl. cifre

CIFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre.

CIFRĂ ~e f. 1) Semn convențional folosit pentru reprezentarea grafică a numerelor. 2) Cantitate exprimată numeric. ~ de afaceri. [G.-D. cifrei] /<it. cifra, lat. cifra, fr. chiffre

CIFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic.

CIFRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de cifre; exprimat prin cifre; numeric. Sistem ~. /cifră + suf. ~ic

CIFRU ~ri n. 1) Sistem de semne convenționale, folosit pentru transmiterea unor informații secrete; cod. 2) Combinație de semne (litere sau cifre), care permite deschiderea unei încuietori secrete. ~l seifului. /<fr. chiffre

CIFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de cifre sau de litere cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră).

CINCI¹ m. 1) Număr constând din cinci unități. Adunați ~ cu ~. 2) Cifra 5 sau V. 3) Obiect marcat cu cifra dată. /<lat. cinque

CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. – Lat. cinque (= quinque).

CINCISPREZECE¹ m. 1) Număr constând din cincisprezece unități. Adunați ~ cu cinci. 2) Cifra 15 sau XV. 3) Obiect marcat cu cifra dată. /cinci + spre + zece^[1]

CINCIZECI¹ m. 1) Număr constând din cincizeci de unități. Adunați ~ cu cinci. 2) Cifra 50 sau L. 3) Obiect marcat cu cifra dată. /cinci + zece

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.

CLASĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învățământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vârstă, o pregătire școlară egală și învață împreună în cursul unui an pe baza aceleiași programe de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.

CLASĂ ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau ființe cu însușiri comune. 2): ~ socială grup de oameni constituit istoric care se deosebește de alte grupuri prin situația economică. 3) biol. Categorie sistematică superioară ordinului și inferioară încrengăturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. ~a unitătilor. 5) Unitate organizatorică de învățământ compusă dintr-un număr de elevi de aceeași vârstă. Elev în ~a a doua. 6) Sală de studii într-o școală. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiază același obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de navă etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a întâi. 9) Rang, categorie în care este încadrat cineva potrivit funcției deținute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

COD ~uri n. 1) Ansamblu de reguli, de precepte sau de prescripții referitoare la conduită. ~ de onoare. ~ul vieții. 2) Culegere de reguli juridice dintr-o anumită ramură a dreptului; codice ~ul muncii. ~ penal. 3) Sistem de simboluri, care are destinația de a reprezenta și a transmite o informație; cifru. ~ secret. 4) Culegere de simboluri, care are destinația de a reprezenta și a transmiteo informație secretă; cifru. ~ internațional. 5) Sistem riguros de relații structurale între semne și ansambluri de semne. ~ lingvistic. ~ grafic. ◊ ~ poștal sistem de cifre, indicând localitatea și numărul oficiului poștal al destinatarului, care se înscrie pe trimiterile poștale, pentru a fi cartate cu ajutorul tehnicii automate. ~ genetic sistem de înregistrare, conservare și de transmitere a informației ereditare. /<fr. code

COD², coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code.

A CODA ~ez tranz. (texte, informații) A transforma într-un sistem de semne convenționale, folosind un cod; a cifra. /<fr. coder

CODA vb. v. cifra.

CODA², codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod² (2). – Din fr. coder.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

COLONCIFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer.

COLONCIFRĂ ~e f. poligr. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a unei foi tipărite, care indică numărul de ordine al paginii în cadrul publicației date. /<fr. colonne-chiffre

coloncifră s. f. → cifră

COLONCIFRU s.n. (Poligr.) Cifră care arată numărul de ordine al paginii unei cărți. [Var. coloncifră s.f. / < fr. colonne-chiffre, cf. germ. Kolumnenziffer].

COMPOSTOR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc. pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste, care se exercită de către masele largi de oameni ai muncii și de reprezentanții organizațiilor de masă și obștești. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle.

COTA, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.

COTĂ, cote, s. f. 1. Parte cu care cineva contribuie la formarea unui fond, la o cheltuială comună etc.; parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. ◊ (Economie) Cota bursei = a) nivelul cursului la bursă; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. 2. (ieșit din uz) Contribuție obligatorie pe care statul o impunea producătorilor și care consta în predarea unor cantități de produse dinainte stabilite la termenele și prețurile fixate de stat. ◊ Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 3. (Concr.) Loc pe un teren, corespunzător unei altitudini marcate pe o hartă; nivel la care se află un loc, o construcție etc. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 4. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 5. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote.

COTĂ¹ s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună; parte cuvenită în urma unei împărțeli. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație; cotă-parte, participație. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursă. 2. Altitudine a unui punct față de nivelul mării. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Distanța dintre un punct și un plan de referință. ♦ Dimensiune indicată pe un desen. 4. Semne în cifre și în litere care arată locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă etc. [< fr. cote, cf. lat. med. quota – în ce cantitate].

COTĂ ~e f. 1) Contribuție bănească la o acțiune comună; cotizație. 2) Cifră care indică o dimensiune pe un desen sau o diferență de nivel dintre două puncte. 3) mat. A treia coordonată carteziană. 4) topogr. Altitudine indicată pe o hartă. ~ absolută. ~ relativă. ◊ ~a apelor nivelul unei ape curgătoare. 5) Indice în litere sau în cifre care arată locul ocupat de o carte, revistă, document etc. într-o bibliotecă. [G.-D. cotei] /<fr. cote

CRIPTONIM, -Ă adj. Cu nume ascuns. // s.n. Semn convențional (inițiale, cifre, anagramă etc.) sub care se ascunde numele cuiva; pseudonim. ♦ Scriere semnată cu un asemenea nume. [< fr. cryptonyme, cf. gr. kryptos – ascuns, onoma – nume].

CRONOGRAMĂ ~e f. Inscripție în care literele, cu semnificația cifrelor romane, indică data. /<fr. chronogramme

CRONOGRAMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronogram s. n.] – Din fr. chronogramme.

DANGA, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corosive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.

DECAR², decari, s. m. Carte de joc marcată de cifra zece. – Din ngr. dekári.

DESCIFRA, descifrez, vb. I. Tranz. 1. A desluși un text neciteț sau scris într-o limbă străină, cu caractere complicate sau cu semne convenționale. ♦ A interpreta un plan, o hartă etc. ♦ A citi și a interpreta, la prima vedere, o partitură muzicală. 2. Fig. A înțelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a desluși. – Des¹- + cifra (după fr. déchiffrer).

A DESCIFRA ~ez tranz. 1) (mesaje, texte cifrate sau scrise într-o limbă străină) A transpune în limbaj natural pe baza unui cifru; a decoda; a decodifica. 2) (texte scrise într-o limbă străină) A face să poată fi înțeles; a desluși. 3) (texte necitețe) A citi în urma unui efort. 4) (planuri, hărți) A interpreta, explicând semnele convenționale. 5) (partituri muzicale) A citi și a interpreta la prima vedere. 6) fig. (sensul unor lucruri obscure) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a sesiza; a pricepe; a concepe. /des- + cifră

DESCRIPTOR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzînd noțiuni principale, caracteristice unei teme date, care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operațiilor de documentare. ♦ Simbol al unei noțiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].

DIGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit.

DIGITAL, -Ă, digitali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține degetelor, care se referă la degete. Amprentă digitală = urmă lăsată pe un obiect de liniile de pe suprafața interioară a vârfului degetelor de la mână. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (2). 4. S. f. (Bot.) Degețel-roșu. 5. S. f. Substanță extrasă din frunzele de degețel-roșu, folosită ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital.

DISPLAY, displayuri, s. n. (Inform., electron.) 1. Dispozitiv de vizualizare folosit ca periferic la calculatoare. 2. Afișaj optoelectronic care conține un grup de cifre, folosit la instrumentele de măsură. 3. Caracter tipografic sau literă tipografică aldină cursivă. [Pr.: -plei] – Din engl. display.

DOI¹ m. 1) Număr constând din două unități. ~ înmulțit cu ~. 2) Cifra 2 sau II. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. dui, duae

DOI, DOUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae.

DOISPREZECE² m. 1) Număr constând din douăsprezece unități. Împărțiți ~ la șase. 2) Cifra 12 sau XII. 3) Obiect marcat cu această cifră. /doi + spre + zece

DOUĂZECI² m. 1) Număr constând din douăzeci de unități. ~ înmulțit cu trei. 2) Cifra 20 sau XX. 3) Obiect marcat cu această cifră. [Sil. do-uă-] /două + zeci

ETILARE s.f. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică. ♦ Adăugare de etil fluid unei benzine pentru a-i îmbunătăți cifra octanică; etilație. [< etila].

EXPONENT, -Ă, exponenți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

FLAMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flámburon.

FORMAȚIE ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor ființe sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unități militare. ~ de marș. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinație de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Îmbinare de elemente genetic legate între ele (prin comunitatea condițiilor de apariție). ◊ ~ social-economică treaptă istorică a dezvoltării societății. ~ geologică complex de roci alcătuite într-o anumită perioadă geologică. [Art. formația; G.-D. formației; Sil. -ți-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis

FORMAȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Fel în care este dispusă o unitate militară pentru adunare, marș sau luptă. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

FORMULĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare, consacrată prin uz, cu care te adresezi unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau care, scrisă, cuprinde termenii expreși în care trebuie redactat un act, o sentință etc. 2. Relație alcătuită din litere, cifre și semne matematice, constituind o identitate în care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regulă de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

INDICATIV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților militare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie distinsă de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

INDICATIV² ~e n. Fapt ce indică ceva. ◊ ~ de apel semn constând din litere și cifre, fiind specific pentru fiecare emițător-receptor telegrafic sau radiofonic. /<fr. indicatif, lat. indicativus

INDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

ÎNCIFRA vb. I. tr. A cifra (2) [în DN]. [Cf. fr. chiffrer].

ÎNTREG adj., s. I. adj. 1. v. complet. 2. complet, integral. (Textul întreg al nuvelei.) 3. v. exhaustiv. 4. v. total. 5. v. împlinit. 6. deplin, împlinit, încheiat. (Au trecut zece ani întregi.) 7. bun, plin. (O zi întreagă a tot muncit.) 8. rotund. (Cifră întreagă.) 9. tot. (Întreaga țară.) 10. v. deplin. 11. v. plin. 12. intact, neatins, neștirbit, (pop.) nestricat. (Paharul a rămas întreg după cădere.) 13. v. neînceput. 14. v. teafăr. 15. v. normal. II. s. v. ansamblu.

A JONGLA ~ez intranz. 1) A lansa și a prinde alternativ și cu multă iscusință mai multe obiecte care își intersectează traiectoria de zbor. 2) fig. A folosi cu multă îndemânare și dezinvoltură cuvinte, expresii, maxime, date, cifre. [Sil. jon-gla] /<fr. jongler

LETRASET, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre și semne de punctuație de diferite culori și caractere, aflate pe un suport transparent și care pot fi transferate, prin apăsare, pe diferite suprafețe. [Pl. și: letrasete] – Denumire comercială.

LITERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. Înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.

MIE² mii f. 1) Număr constând din o mie de unități. 2) Cifra 1000. 3) Obiect marcat cu cifra dată. [G.-D. miei] /<lat. milia

MILESIM, milesime, s. n. 1. (Livr.) Cifra 1 care indică mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifră (sau cifre) de pe o monedă, o marcă poștală etc. care indică data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milezimă s. f.] – Din fr. millésime.

MILEZIM s.n. Dată jubiliară, comemorativă, care figurează pe monede, medalii, mărci poștale etc. ♦ An, dată indicată în cifre. [Pl. -me, var. milesimă s.f. / < fr. millésime, cf. lat. millesimus].

MILIARD² ~e n. 1) Număr constând dintr-un miliard de unități. 2) Cifra 1000000000. 3) mai ales la pl. Mulțime foarte mare. ~e de stele. [Sil. -li-ard] /<fr. milliard

NOTAȚIE ~i f. 1) v. A NOTA. 2) Sistem de semne grafice convenționale (litere, cifre etc.) adoptat într-o ramură a științei sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. notației; Sil. -ți-e-] /<fr. notation, lat. notatio, ~onis^[1]

NOTĂ¹ ~e f. 1) Text scris, conținând un scurt comentariu; însemnare; remarcă. ◊ ~e marginale însemnări făcute pe marginea unui text tipărit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunoștință de ceva; b) a ține seamă de ceva; a reține. ~e de călătorie (sau de drum) însemnări referitoare la impresiile culese dintr-o călătorie. ~ explicativă anexă la o carte, conținând explicații referitoare la conținutul acesteia. ~ de plată hârtie oficială, în care este indicată suma ce urmează să fie achitată. 2) la pl. v. NOTIȚĂ. ◊ A lua ~e a face însemnări; a conspecta. 3) Mențiune dintr-un sistem convențional de cifre, care servește pentru aprecierea cunoștințelor elevilor și studenților. 4) Scurtă informație publicată în presa periodică. 5) Adresare diplomatică a guvernului unui stat către guvernul altui stat. ~ de protest. 6) Semn distinctiv; nuanță caracteristică. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

NOUĂ² m. 1) Număr constând din nouă unități. 2) Cifra 9 sau IX. 3) Obiect (carte de joc, jeton, bilă etc.) marcat cu această cifra. /<lat. novem

NOUĂ num. card., s. m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ◊ (Adjectival) Are nouă ani. ◊ Expr. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări și (nouă) țări = foarte departe. ◊ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouă ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem.

NOUĂSPREZECE¹ m. 1) Număr constând din nouăsprezece unități. 2) Cifra 19 sau XIX. 3) Obiect marcat cu această cifră. /nouă + spre + zece

NOUĂSPREZECE num. card. Numărul care are în numărătoare locul între optsprezece și douăzeci; se indică prin cifra 19 (sau XIX). ◊ (Adjectival) Nouăsprezece zile. ◊ (Substantivat) Au plecat nouăsprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Apartamentul nouăsprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Pleacă câte nouăsprezece. – Nouă + spre + zece.

NOUĂZECI num. card. Număr care are în numărătoare locul între optzeci și nouă și nouăzeci și unu; se indică prin cifra 90 (sau XC). ◊ (Adjectival) Are nouăzeci de ani. ◊ (Substantivat) Erau nouăzeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul nouăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăzeci de ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Câte nouăzeci de lei. – Nouă + zeci.

NOUĂZECI² m. 1) Număr constând din nouăzeci de unități. 2) Cifra 90 sau XC. 3) Obiect marcat cu această cifră. /nouă + zeci

NULĂ ~e f. rar 1) Cifra zero. 2) jur. rar Act lipsit de valoare legală. /<ngr. núla, lat. nulla, germ. Null

NULĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

NUMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

NUMĂR ~ere n. 1) Mărime cu ajutorul căreia se efectuează diferite calcule și care se notează, de obicei, cu cifre; noțiune de cantitate. ◊ ~ natural fiecare dintre numerele întregi pozitive (1, 2, 3, 4 etc.). ~ algebric număr însoțit de un semn (+ sau -). ~ pozitiv număr însoțit de semnul +. ~ întreg număr care conține una sau mai multe unități. ~ fracționar număr care poate fi exprimat sub formă de fracție. ~ prim număr întreg mai mare decât 1 care se împarte la el însuși și la unitate. ~ par număr care se împarte exact la 2; număr cu soț. ~ impar număr care nu se împarte exact la 2; număr fără soț. 2) Semn grafic sau grup de semne grafice folosite pentru a nota o cantitate. 3) Cantitate de elemente de același fel care fac parte dintr-o serie sau dintr-un ansamblu. ~ărul bărbaților. ◊ La ~ (sau în ~) a) în cantitate; b) în total. Cu ~ a) numărat; b) cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie să fie. Un anumit ~ o cantitate anumită. Un ~ neînsemnat (foarte) puțini. Un ~ mare (sau un mare ~) (foarte) mulți. În ~ mare în cantitate mare; (foarte) mulți. Fără (de) ~ în cantitate foarte mare; nenumărat; puzderie. A nu (mai) avea ~ a fi foarte numeros. (De) un ~ de ori (de) atâtea ori. 4) Indice cifric care servește pentru a identifica un obiect (sau o persoană), indicându-i locul într-o succesiune sau într-o serie. ~ărul biletului. ◊ ~ de ordine număr care indică locul unui obiect într-un șir. ~ărul unu a) de prima categorie; de calitatea întâi; cel mai bun în genul său; b) de primă importanță; de prim ordin; cel mai important; c) care cere o soluționare urgentă. 5) Fiecare dintre exemplarele unui ziar sau ale unei reviste, care face parte dintr-un tiraj. 6) Bucată din programul unui concert sau al unei reprezentații de circ. 7) Ansamblu de cifre cu ajutorul cărora se stabilește legătura telefonică într-un emițător și un receptor. 8) Categorie gramaticală care servește pentru exprimarea opoziției dintre un reprezentant al unei serii de obiecte și mai mulți reprezentanți ai aceleiași categorii de obiecte. ~ărul singular. ~ărul plural. /<lat. numerus

NUMĂR s. v. cifră.

NUMĂR s. 1. (MAT.) număr fracționar = număr rațional; număr rațional = număr fracționar; număr zecimal = fracție zecimală. 2. cifră, sumă, total. (Un ~ record de exemplare vândute.) 3. sumă, (înv.) cislă. (~ul total al vitelor.) 4. cantitate. (În ~ mare.) 5. v. seamă. 6. mărime, măsură. (Ce ~ ai la pantof?) 7. v. mulțime.

NUMĂRA vb. 1. (MAT.) a socoti, (prin Transilv.) a sămălui. (~ până la 10.) 2. v. cifra. 3. v. conține. 4. v. afla. 5. v. achita.

OCTAL adj. n. (În sintagma) Sistem de numerație octal = sistem de numerație a cărei bază este cifra opt. – Din fr. octale.

OCTANIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octan + suf. -ic.

ONOMATOMANIE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.

OPT² m. 1) Număr constând din opt unități. Împărțiți ~ la patru. 2) Cifra 8 sau VIII. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. octo

OPTSPREZECE² m. 1) Număr constând din optsprezece unități. Înmulțiți optsprezece cu trei. 2) Numărul 18 sau XVIII. 3) Obiect marcat cu această cifră. /opt + spre + zece

OPTZECI² m. 1) Număr constând din optzeci de unități. Scade ~ din o sută. 2) Cifra 80 sau LXXX. 3) Obiect marcat cu această cifră. /opt + zeci

ORĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanță, spațiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în momentul de față, în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de..., a lua (sau a da) meditații. [Var.: oară s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

PAISPREZECE² m. 1) Număr constând din paisprezece unități. 2) Cifra 14 sau XIV. 3) Obiect marcat cu această cifră. /patru + spre + zece

PAISPREZECE num. card. Număr care ocupă în numărătoare locul dintre treisprezece și cincisprezece și se indică prin cifra 14 sau XIV. ◊ (Adjectival) Paisprezece cărți. ◊ (Substantivat) Se duceau paisprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Locul paisprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De paisprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Câte paisprezece (lei). [Var.: patrusprezece num. card.] – Patru + spre + zece.

PARAGRAF ~e n. 1) Diviziune a unui text, mai mică decât capitolul, care începe din alineat (fiind reprezentată prin semnul grafic § și numerotată). 2) Semnul grafic corespunzător (urmat de o cifră). /<ngr. parágphrafos, lat. paragraphus, fr. paragraphe

PARAGRAF s.n. 1. Fragment mic al unui capitol, al unui discurs, al unui articol de lege etc. cuprins într-un alineat. 2. Semnul §, urmat de obicei de cifre, care se pune la începutul textului unui paragraf (1). [< fr. paragraphe, gr. paragraphos].

PATRU² m. 1) Număr constând din patru unități. Adună ~ cu trei. 2) Cifra 4 sau IV. ◊ Cu ochii în ~ foarte atent. Între ~ ochi (sau pereți) în mare taină; fără martori. A despica (sau a tăia) firul (de păr) în ~ (sau în șapte, în nouă) a cerceta foarte amănunțit. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. quatuor

PATRU num. card., s. n. 1. Num. card. Numărul care, în numărătoare, are locul între trei și cinci și care se indică prin cifrele 4 și IV. ◊ (Cu valoare adjectivală) Patru scaune. ◊ Patru clase = (în vechea organizare a învățământului) a) învățământul elementar; b) cursul inferior al liceului. ◊ Expr. A vorbi (cu cineva) între patru ochi (sau între patru pereți) = a vorbi (cu cineva) în taină, fără martori. În (cele) patru zări (sau colțuri, vânturi etc.) = în toate direcțiile; pretutindeni. ◊ (Cu elipsa substantivului determinat) (Loc. adv.) Cât patru = depășind limitele obișnuite; foarte mult. În patru = a) în patru părți egale, în sferturi; b) din patru elemente asemănătoare. (Expr.) A fi cu ochii în patru = a fi cu băgare de seamă, a proceda cu multă atenție, a se păzi bine. A despica (sau a tăia) firul (de păr) în patru = a cerceta în mod minuțios, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. (Fam.) A face pe dracu-n patru = a-și da toată silința, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilitățile pentru a izbuti într-o acțiune. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un patru pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pavilionul patru. ◊ (Intră în componența num. adverbial) Să mănânci de patru ori. ◊ (Intră în componența num. multiplicativ) De patru ori pe atâta. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Merg câte patru. 2. S. n. Semn grafic care reprezintă numărul patru (1); notă indicată prin acest semn. – Lat. quattuor.

PATRUZECI² m. 1) Număr constând din patruzeci de unități. Din cincizeci scade ~. 2) Cifra 40 sau XL. 3) Obiect marcat cu această cifră. /patru + zece

PATRUZECI num. ord. Număr care, în numărătoare, are locul între treizeci și nouă și patruzeci și unu și care se indică prin cifra 40 și XL. ◊ (Cu valoare adjectivală) Patruzeci de zile. (Compus) patruzeci-de-sfinți (sau de-duminici) = sărbătoare creștină care se sărbătorește în ziua de 9 martie. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un patruzeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul patruzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) S-a deplasat de patruzeci de ori. ◊ (Intră în componența num. multiplicativ) De patruzeci de ori pe atâta. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte patruzeci de lei. – Patru + zece.

PERIOADĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Pop.) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. Var.: (rar) period s. n.] – Din lat. periodus, ngr. períodos, fr. période.

PERIODIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (sistem de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor fundamentale. Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

PLAFON, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

POȘOAR, poșoare, s. n. Placă pe care s-a decupat o literă, o cifră, un model, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir.

PROBAR, probare, s. n. Album care cuprinde modelele de litere și de cifre care pot fi executate într-o tipografie. – Probă + suf. -ar.

PROCENTAJ, procentaje, s. n. Procent. ♦ Calcul făcut pentru stabilirea procentului; cifră obținută prin acest calcul. – Procent + suf. -aj (după fr. pourcentage).

A SE RIDICA mă ridic intranz. 1) (despre copii) A crește în înălțime; a se face mare. 2) fig. A dobândi anumite succese (înălțându-se pe scară socială). 3) (despre lichide) A atinge un nivel mai înalt, crescând pe verticală. 4) A se îndrepta în sus; a se înălța. Soarele s-a ridicat. ◊ A i ~ (cuiva) părul (măciucă) a se îngrozi. 5) (despre ființe) A se scula de jos. ◊ ~ în scări a se înălța în șa, sprijnindu-se în scări. ~ după (o) boală a se însănătoși. 6) (despre persoane sau despre colectivități) A întreprinde acțiuni energice împotriva cuiva; a porni la luptă. 7) pop. (despre fenomene, stări ale naturii, războaie etc.) A se începe pe neașteptate și cu violență; a se dezlănțui; a izbucni; a se stârni; a se declanșa. S-a ridicat o furtună. 8) A ajunge la o anumită valoare, exprimată în cifre. Veniturile se ridică la două millioane. /<lat. eradicare

RIDICA vb. 1. a (se) sălta, a (se) sui, a (se) urca. (~ sacul în căruță; îl ~ pe genunchi.) 2. a culege, a strânge. (A ~ o hârtie de jos.) 3. a se scula. (S-a ~ de la masă.) 4. v. arbora. 5. a (se) scula. (Se ~ în picioare.) 6. v. întinde. 7. v. zbârli. 8. a înălța, a sălta. (A ~ din umeri.) 9. v. aresta. 10. v. înălța. 11. v. cățăra. 12. a (se) înălța, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 13. v. stârni. 14. (BIS.) a se înălța, (înv.) a se văznesi. (S-a ~ la cer.) 15. a îndepărta, a înlătura, a lua. (A ~ colțul vălului.) 16. v. sufleca. 17. v. risipi. 18. v. răsări. 19. v. crește. 20. v. construi. 21. a se înălța, a răsări. (S-a ~ un nou oraș.) 22. a scoate. (~ un pachet de la poștă.) 23. v. încasa. 24. v. răscula. 25. v. însănătoși. 26. v. extinde. 27. v. înmulți. 28. v. majora. 29. v. cifra. 30. a crește, a se mări, a se sui, a se urca. (I s-a ~ temperatura.) 31. a (se) înălța, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 32. v. promova. 33. a crește, a (se) mări, a spori. (S-a ~ nivelul de trai.) 34. v. provoca.

RIDICA, ridic, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos și a duce în sus (susținând cu forța brațelor, cu spatele etc.); a sălta. ◊ Expr. A ridica mănușa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhăța. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat și a trage în sus. ◊ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la luptă (împotriva cuiva); a începe un război. A ridica ancora = (despre vapoare) a părăsi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndepărta, a înlătura. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatră de pe inimă = a scăpa (pe cineva) de o grijă apăsătoare, a liniști pe cineva. A-și ridica pălăria = a-și scoate pălăria în semn de salut, de stimă; a saluta. A ridica masa = a strânge masa după ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masă, ridică-te masă, se spune despre cei ce duc o viață de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face să înceteze, a desființa, a anula; a îndepărta. ◊ Expr. A ridica ședința = a declara o ședință închisă, terminată. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a răpi, a smulge. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua și a duce în alt loc, a muta din loc. ◊ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele și cu toate uneltele păstorești, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o sumă de bani. ♦ A lua pe cineva cu forța; a aresta. 4. A așeza în poziție dreaptă un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în poziție verticală. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin măsurători de distanțe și unghiuri, poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe o hartă. II. 1. Refl. (Despre ființe) A se scula de jos, părăsind poziția de așezat sau de culcat. ◊ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula și a sta așezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scări = a se înălța în scările șeii. ♦ Tranz. A susține, a ajuta pe cineva să se scoale în picioare. ◊ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însănătoși, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre construcții înalte, copaci etc.) A avea o direcție verticală, a se îndrepta în sus, a se înălța. 3. Tranz. A mișca, a îndrepta în sus brațele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o mișcare verticală, a duce mai sus. ◊ Expr. A(-și) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se află mai sus; a privi. A(-și) ridica capul = a) a se arăta dârz, plin de curaj; p. ext. a se răzvrăti; b) a-și reveni dintr-o situație proastă; a se redresa. A(-și) ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (către cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriză; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-și arăta nedumerirea sau indiferența față de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica părul (măciucă) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre păsări) A porni în zbor, a-și lua zborul; a se înălța în văzduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o mișcare ascendentă, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre aștri; p. ext. despre lumină, zori etc.) A se înălța deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a răsări, a se ivi. ♦ (Despre ceață, negură etc.) A se împrăștia, a se risipi; a dispărea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar și puternic; a se răspândi în aer; a răsuna. ♦ Tranz. A face să se audă, să răsune cu putere. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrăzneală sau protestând împotriva cuiva; a striga, a țipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. și refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, țări, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotrivă, a se opune; a se răzvrăti, a se răscula, a porni la luptă. ◊ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-și) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât să producă nemulțumiri, să-și facă mulți dușmani. 8. Tranz. Fig. A pune în mișcare, a face să pornească o mulțime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ◊ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, oștire) = a recruta oaste, a înrola soldați pentru a porni la luptă. 9. Refl. A se naște, a se isca, a se stârni. ♦ A apărea, a se arăta. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidență, a releva. III. 1. Refl. și tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a crește. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. și tranz. A (se) face mai înalt; a (se) înălța. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treaptă superioară, a face să progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ◊ Expr. A ridica din cenușă (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta, a întări (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înălța în grad, în rang. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) = a lăuda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înălța pe tronul țării. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și face o situație mai bună, a progresa. ◊ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situație cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mări, a spori, a face să crească. A ridica producția. ◊ Expr. A ridica prețul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un număr la o putere = a înmulți un număr cu el însuși de atâtea ori de câte ori arată exponentul. A ridica un număr la pătrat = a înmulți un număr cu el însuși. A ridica la cub = a înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumită valoare, a ajunge la o anumită cantitate, sumă etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a clădi locuințe, case etc. ♦ Fig. A făuri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da naștere; a pricinui, a cauza, a provoca. ◊ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzație) = a formula o acuzație; a învinui, a acuza. A ridica pretenții = a formula o pretenție, a pretinde să i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiecție = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ◊ Expr. A ridica o problemă (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discuție o problemă. [Var.: (înv.) aridica, (reg.) rădica vb. I] – Lat. eradicare „a dezrădăcina”.

RIDICOL, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stârnește râsul sau batjocura; caraghios. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este vrednic de râs, de batjocură; aspect caraghios, absurd. 2. (Despre sume de bani, cifre etc.) Foarte mic; neînsemnat, derizoriu. [Var.: ridicul, -ă adj.] – Din it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus.

ROMAN³ ~ă (~i, ~e) 1) ist. Care aparținea Imperiului Roman sau populației lui; din Imperiul Roman. ◊ Cifre ~e cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserică ~ă biserică catolică. 2) Care aparține Romei; din Roma. /<lat. romanus

ROMAN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

ROTUND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; despre o curbă plană sau despre o suprafață) Care are toate punctele la aceeași distanță de un punct dat; în formă de cerc. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătund, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

RUMMY s. n. Joc de societate cu cărți sau cu mici plăci prismatice de piatră, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: römi] – Cuv. engl.^[1]

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu sensuri după fr. échelle).

SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

SIGNATURĂ ~i f. poligr. 1) Cifră, steluță sau alt semn ce se pune pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o publicație, pentru a înlesni broșarea colilor în ordinea cuvenită. 2) Mică tăietură făcută la mijlocul unei litere, pentru ca zețarul să observe mai ușor poziția acesteia. /<fr. signature, lat. signatura

SIGNATURĂ, signaturi, s. f. 1. Steluță, cifră sau alt semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar dintr-o carte, pentru a ușura legătorului numărătoarea colilor. 2. Tăietură la mijlocul corpului unei litere pentru a înlesni zețarului recunoașterea poziției ei. – Din fr. signature.

SIMBOLIZARE, simbolizări, s. f. Acțiunea de a simboliza și rezultatul ei; reprezentare, în artă și în literatură, a unei noțiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (În diverse științe) Reprezentare printr-un semn convențional sau printr-o cifră. – V. simboliza.

SUBMEDIE, submedii, s. f. Proporție de cifre mai mică decât media. – Sub¹- + medie.

SUTĂ² ~e f. 1) Număr constând din o sută de unități. ◊ La ~ raportat la o sumă de o sută de unități. ~ la ~ a) în întregime; complet; b) exact; sigur; fără îndoială; cu siguranță. ~e și mii o cantitate foarte mare. 2) Cifra 100 sau C. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<sl. suto

SUTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec.

ȘAISPREZECE num. card. Număr care, în numărătoare, are locul între cincisprezece și șaptesprezece și care se indică prin cifra 16 sau XVI. ◊ (Adjectival) Are șaisprezece ani. ◊ (Substantivat) Scrie un șaisprezece pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul șaisprezece. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Scrie de șaisprezece ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaisprezece ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaisprezece lei. [Var.: (rar) șasesprezece num. card.] – Șase + spre + zece.

ȘAISPREZECE² m. 1) Număr constând din șaisprezece unități. ~ se împarte la doi. 2) Cifra 16 sau XVI. 3) Obiect marcat cu această cifră. Casa numărul ~. /șase + spre + zece

ȘAIZECI num. card. Număr având în numărătoare locul între cifra cincizeci și nouă și șaizeci și unu și care se indică prin cifra 60 sau LX. ◊ (Adjectival) Are șaizeci de ani. ◊ (Substantivat) Șaizeci este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina șaizeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șaizeci de ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaizeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaizeci de lei. – Șase + zeci (refăcut după treizeci).

ȘAIZECI² m. 1) Număr constând din șaizeci de unități. ~ se împarte la zece. 2) Cifra 60 sau LX. 3) Obiect marcat cu această cifră. /șase + zeci

ȘAPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. ◊ Expr. A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. ◊ Expr. Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șepte num. card.] – Lat. septem.

ȘAPTE² m. 1) Număr constând din șapte unități. Adunați ~ cu cinci. ◊ A bea (sau a manca) cât ~ a bea sau a mânca foarte mult. A nu se da pe ~ a se afla în plină putere (fizică sau intelectuală). 2) Cifra 7 sau VII. 3) Obiect marcat cu aceasta cifră. /<lat. septem

ȘAPTESPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între șaisprezece și optsprezece și care se indică prin cifra 17 sau XVII. ◊ (Adjectival) Șaptesprezece cărți. ◊ (Substantivat) Șaptesprezece este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Paragraful șaptesprezece. ◊ (In componența numeralului adverbial corespunzător) Scrie de șaptesprezece ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaptesprezece ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le împarte câte șaptesprezece lei. [Var.: (fam.) șapteșpe num. card.] – Șapte + spre + zece.

ȘAPTESPREZECE² m. 1) Număr constând din șaptesprezece unități. Scade ~ din treizeci. 2) Cifra 17 sau XVII. 3) Obiect marcat cu această cifră. /șapte + spre + zece

ȘAPTEZECI num. card. Număr având în numărătoare locul între șaizeci și nouă și șaptezeci și unu și care se indică prin cifra 70 sau LXX. ◊ (Adjectival) Cartea are șaptezeci de pagini. ◊ (Substantivat) Pe caiet era scris un șaptezeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul șaptezeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Merge de șaptezeci de ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaptezeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șaptezeci de lei. – Șapte + zeci.

ȘAPTEZECI² m. 1) Număr constând din șaptezeci de unități. Adună ~ cu nouă. 2) Cifra 70 sau LXX. 3) Obiect marcat cu această cifră. /șapte + zeci

ȘARADĂ, șarade, s. f. Un fel de ghicitoare în versuri sau formată din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvânt cu ajutorul părților sau silabelor lui, fiecare dintre acestea având o semnificație proprie. ◊ Expr. A vorbi în șarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, puțin inteligibil. ♦ Lucru greu de înțeles, neclar. – Din fr. charade.

ȘASE num. card. Număr având în numărătoare locul între cinci și șapte și care se indică prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Șase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un șase. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul șase. (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șase ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șase ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le oferă câte șase cărți. [Var.: șese num. card.] – Lat. *sess (= sex).

ȘASE² m. 1) Număr constând din șase unități. Împărțiți ~ la doi. 2) Cifra 6 sau VI. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. sex

A ȘTANȚA ~ez tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanța vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stanță s. f.] – Din germ. Stanze.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop; tablă¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine, în șiruri și coloane, pentru ușurarea unor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planșă; fig. priveliște. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

TABEL ~e n. 1) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, simboluri, informații, prezentate într-o anumită ordine; tablă. 2) Listă de termeni, simboluri sau valori numerice, sistematizate într-un anumit mod (pentru a ușura folosirea lor). 3) Material didactic constând dintr-o coală de hârtie pe care este desenată o ilustrație a temei de studiu. /<lat. tabella, germ. Tabelle

TABLATURĂ s. f. Vechi sistem de notație muzicală, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele. – Din fr. tablature.

TABLĂ¹ table f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ◊ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ◊ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

TABULAR, -Ă, tabulari, -e, adj. 1. Care este înscris pe o listă, pe o tablă¹ sau în coloanele unui registru. ◊ (Mat.) Diferență tabulară = adaosul pe care îl primește logaritmul unui număr de patru cifre, când acest număr crește cu o unitate. 2. (Tehn.; despre un material) Care se prezintă sub formă de plăci. – Din fr. tabulaire.

TABULATURĂ, tabulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.

TELEGRAF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicație care transmite la distanță semnale (corespunzătoare literelor și cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalațiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Înv.) Aparat situat pe înălțimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanță a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare și cu tulpina agățătoare ajungând până la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii și cu tulpina fragilă (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.

A TRECE trec 1. intranz. 1) (despre ființe sau despre obiecte în mișcare) A se deplasa (dintr-un loc în altul) în raport cu un punct aflat pe linia sau în afara mișcării; a merge fără a se opri. 2) (despre vehicule cu rută fixă, drumuri sau ape curgătoare) A avea traseul sau cursul pe undeva. 3) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a se abate. Mai treci pe la noi. 4) A depăși, continuând a se mișca mai departe. ~ de stație. ◊ A-i ~ (sau a i-o lua) cuiva înainte a) a ocupa locul cuvenit alt cuiva; b) a întrece pe cineva în ierarhia rangurilor. 5) A merge de-a dreptul (pe undeva sau prin ceva). ~ prin pădure. ◊ ~ peste cineva a ignora (pe cineva); a desconsidera. 6) A-și schimba locul; a se muta; a se transfera. ~ dintr-o cameră în alta. ◊ ~ de partea cuiva (sau a ceva) a adera la cineva sau la ceva. 7) (urmat de o complinire cu prepoziția la ) A începe a se ocupa de altceva, lăsând ocupația de mai înainte. ~ la dezbateri. ◊ ~ la fapte a acționa. 8) A evolua prin transformare treptată. ~ din stare lichidă în stare gazoasă. 9) fig. A îndura, suportând cu greu. ~ prin greutăți. ◊ ~ prin foc și (prin) apă (sau pară) a răzbate prin multe chinuri și nevoi. 10) A pătrunde, ajungând de partea cealaltă. ~ prin foc. 11) (despre unități sau perioade de timp) A se consuma treptat; a curge; a se scurge. ◊ Pe zi ce trece tot mai mult. 12) (despre fenomene, evenimente, stări) A înceta să se manifeste; a se diminua (dispărând). Durerea trece. ◊ ~ cu buretele (peste ceva) a da (voit) uitării. 13) A constitui mai mult ca mărime, cantitate, valoare. Prețul trece de două sute. 14) A se prezenta în aparență (sau în realitate). El trece drept artist. 2. tranz. I. 1) (obiecte situate transversal față de linia mișcării) A depăși, deplasându-se de-a curmezișul în cealaltă parte; a traversa. ~ drumul. ◊ ~ pe cineva prin toate apele a ponegri (pe cineva); a defăima; a denigra. ~ clasa a fi promovat în altă clasă. ~ Rubiconul a lua o hotărâre temerară și irevocabilă. 2) (persoane) A lăsa (intenționat) la o parte, ocolind. ◊ ~ cu vederea a nu lua în seamă. ~ sub tăcere (ceva) a nu pomeni intenționat (de ceva). 3) (ființe sau lucruri) A duce în cealaltă parte (a unui drum, a unei ape etc.); a transporta. 4) A face să ajungă, ocolind ceva. ~ hățurile pe după copac. 5) A purta printr-o mișcare ușoară (pe o suprafață). ~ limba peste buze. 6) pop. (nume de persoane, bunuri materiale, cifre etc.) A însemna în scris; a înscrie; a nota; a înregistra; a consemna. ◊ ~ în revistă a) a inspecta; b) a examina rând pe rând. 7) A depăși cantitativ. II (în îmbinări). A-l ~ pe cineva cu rece și cu cald a fi cuprins de o emoție puternică. A-l ~ (pe cineva) fiorii a fi cuprins de frică. /<lat. traicere

TREI² m. 1) Număr constând din trei unități. ◊ A lua la ~ păzește (sau la ~ parale) a certa cu asprime (pe cineva); a cere (cuiva) socoteală pe un ton ridicat. 2) Cifra 3 sau III. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. tres

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

TREISPREZECE num. card. Număr care are în numărătoare locul între doisprezece și paisprezece și care se indică prin cifra 13 sau XIII. ◊ (Adjectival) Treisprezece ani. ◊ (Substantivat) Scrie un treisprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul treisprezece. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De treisprezece ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De treisprezece ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte treisprezece părți. – Trei + spre + zece.

TREISPREZECE² m. 1) Număr constând din treisprezece unități. 2) Cifra 13 sau XIII. 3) Obiect marcat cu această cifră. /trei + spre + zece

TREIZECI num. card. Număr care are în numărătoare locul între douăzeci și nouă și treizeci și unu și care se indică prin cifra 30 sau XXX. ◊ (Adjectival) Are treizeci de ani. ◊ (Substantivat) Scrie un treizeci pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul treizeci. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De treizeci de ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De treizeci de ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte treizeci de părți. – Trei + zece.

TRILION ~oane n. 1) Număr constând dintr-o mie de miliarde de unități, reprezentat prin cifra 1 000 000 000 000. 2) (în unele țări) Număr constând dintr-un milion de miliarde, reprezentat prin cifra 1 000 000 000 000 000. /<fr. trillion^[1]

TUȘĂ¹, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TUȘĂ² ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la mașinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tușei] /<fr. touche

A UMFLA umflu tranz. 1) (obiecte cu pereții elastici) A mări în volum prin acțiunea unui fluid. ~ balonul. ◊ A-l ~ pe cineva râsul (sau plânsul) a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul). 2) A face să se umfle. 3) (obiecte de pânză) A balona sub acțiunea unui curent puternic de aer; a înfoia. 4) fig. fam. (prețuri, sume, cifre etc.) A ridica în mod exagerat. 5) fam. A apuca brusc și cu putere; a înșfăca; a înhăța. ◊ ~ în spate a ridica brusc în spate. /<lat. inflare

UMFLAT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul; (despre oameni) care are o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul (și a ieșit din albie). 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare, de ridicat. 5. Fig. (Fam.; despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

UNIME, unimi, s. f. 1. Cantitate abstractă considerată ca cifră elementară și care servește la formarea unui număr compus din mai multe cifre; (în sistemul zecimal) fiecare dintre cifrele de la 1 la 9; unitate. 2. Notă muzicală întreagă. – Un + suf. -ime.

UNITATE ~ăți f. 1) Numărul și cifra unu. 2) Fiecare dintre numerele de la unu până la nouă inclusiv; unime. 3) mai ales la pl. Ultima cifră a unui compus. 4) Mărime luată ca etalon pentru măsurarea mărimilor de același fel. ~ de timp. 5) Caracter unitar. ~ dialectică. 6) Formație care intră în componența unui sistem superior și activează după un plan unic. ~ administrativă. ~ militară. [G.-D. unității] /<fr. unité, lat. unitas, ~atis

UNSPREZECE² m. 1) Număr constând din unsprezece unități. 2) Cifra 11 sau XI. 3) Obiect marcat cu această cifră. /un + spre + zece

UNSPREZECE num. card. Număr care are în numărătoare locul între 10 și 12 și care se indică prin cifrele 11 sau XI. ◊ (Adjectival) Are unsprezece ani. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Azi suntem în unsprezece. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unsprezece. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul unsprezece. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De unsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte unsprezece părți. – Un + spre + zece.

UNU, UNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) întruna sau tot întruna = mereu. ◊ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.

UNU¹ m. 1) Număr constând dintr-o unitate. 2) Cifra 1 sau I. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. unus, ~a

VALOARE s. 1. (MAT.) (înv.) preț. (Cifra 0 nu are adesea nici o ~.) 2. (MAT.) valoare absolută modul. 3. v. preț. 4. v. curs. 5. v. bun. 6. v. putere. 7. putere, valabilitate. (Actul acesta are ~ de lege.) 8. v. sens. 9. eficacitate, putere. (~ nutritivă.) 10. calitate, însușire. (~ deosebită a unui produs de artă.) 11. v. nivel. 12. v. capacitate. 13. merit, (înv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.) 14. v. importanță. 15. v. însemnătate. 16. v. seriozitate. 17. importanță, însemnătate, (fig.) preț. (~ cuvântului scris.) 18. importanță, însemnătate, semnificație, sens, (fig.) preț. (~ actului Unirii.)

ZECE, zeci, num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între nouă și unsprezece și care se indică prin cifra 10 sau X. ◊ (Adjectival) Are zece elevi. (La pl., arată o cantitate mare nedeterminată) Zeci de oameni. ◊ Expr. A avea zece vieți, se spune când cineva scapă cu viață din situații primejdioase. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ◊ (Substantivat) Scrie un zece pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul zece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De zece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Plecau câte zece. 2. (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la unsprezece până la nouăsprezece) Cincisprezece. ♦ (Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la douăzeci până la nouăzeci și nouă) Patruzeci și trei. – Lat. decem.

ZECE² ~i m. 1) Număr constând din zece unități. 2) Cifra 10 sau X. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. decem^[1]

ZECER, zeceri, s. m. (Reg.) Zece; cifră, carte de joc, ban etc. având această valoare. – Zece + suf. -ar.

ZECIMAL, -Ă, zecimali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Mat.) Care se bazează pe rapoarte ale numărului zece și ale puterilor lui; decimal; ◊ Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Logaritm zecimal = logaritmul unui număr în sistemul cu baza zece. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Balanță zecimală sau cântar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsură cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimală = sistem de clasificare a cărților în biblioteci după conținut, folosind pentru notare cifre și având la bază împărțirea cunoștințelor omenești în zece clase, fiecare clasă împărțindu-se în zece diviziuni, iar acestea, la rândul lor, în zece subdiviziuni etc. 2. S. f. Fiecare dintre cifrele scrise la dreapta virgulei unui număr zecimal. – Din decimal (după zece).

ZECIMALĂ ~e f. Cifră situată după virgulă într-un număr zecimal. /Din decimal

ZECIME, zecimi, s. f. 1. A zecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. ♦ Prima cifră din dreapta virgulei la numerele zecimale. 2. (În sistemul fiscal din trecut) A zecea parte, care revenea județului sau comunei, din impozitul plătit de cetățeni statului. – Zece + suf. -ime.

ZECIME ~i f. 1) A zecea parte dintr-un întreg. 2) (la numerele zecimale) Prima cifră situată după virgulă. /zece + suf. ~ime

ZERO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.

ZERO² zerouri n. 1) Număr constând din zero unități. 2) Cifra 0. 3) Obiect marcat cu această cifră. 4) Valoare într-un sistem de măsurare de la care pornesc în sensuri opuse gradațiile semnificative. ◊ ~ absolut temperatură de minus 273 °C considerată ca cea mai joasă. 5) fig. Om de nimic; persoană nulă; nulitate. /<fr. zéro