*inscripțiúne f. (lat. in-scríptio, -ónis, d. in-scribere, a înscrie, a scrie pe). Acțiunea de a înscrie, înscriere. Cuvinte, fraze scrise pe un monument, o medalie ș. a.: epigrafia e știința inscripțiunilor. – Și -ípție.

insinua [At: NEGRUZZI, S. I, 243 / V: (înv; cscj) ~ui, (îvp) în~ / Pzi: ~uez, (înv) ~inui / E: fr insinuer, lat insinuare] 1 vt A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2-3 vtr A (se) strecura undeva pe nesimțite Si: a (se) infiltra. 4-5 vtr (Trs) A (se) înscrie la cuvânt.

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)

In hoc signo vinces (lat. „Sub acest semn vei învinge”) – Locuțiune adesea întîlnită ca deviză pe blazoane, pe stindarde, pe embleme etc. E legată de o poveste relatată de cronicarul grec Eusebiu Pamphile în „Viața lui Constantin” (I, 28). Se zice că, în anul 312, cînd împăratul Constantin cel Mare a pornit din Bizanț să lupte împotriva Romei decăzute, ar fi apărut pe cer o cruce purtînd inscripția: in hoc sivno vinces. Constantin a înscris aceste cuvinte pe drapelul lui, pe scuturi etc... și a învins! Astăzi locuțiunea este întrebuințată atunci cînd vrei să spui că în virtutea acestor idei, sau mergînd pe această cale, sau cu această credință, tactică etc. vei izbîndi.

VERBAL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face prin viu grai sau se transmite oral, din gură în gură; (în opoziție cu scris) care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. (Adverbial) Apoi, apropiindu-se mai mult, adăogă: Aș avea ceva verbal. D. ZAMFIRESCU, R. 161. ◊ (În special în diplomație) Notă verbală = notă nesemnată, echivalentă cu o declarație orală. ◊ Compus: proces- verbal v. proces. ♦ Care se referă la exprimarea prin vorbe; format din cuvinte. Poezia acestuia înscrie de cele mai multe ori o mare bogăție de idei într-o extrem de mare economie verbală. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 3/3. Hogaș este un autor stăpîn pe o incontestabilă putere verbală. VIANU, A. P. 282. 2. (În expr.) Surditate verbală v. surditate. 3. Care aparține verbului, privitor la verb. Forme verbale. ▭ În rusește flexiunea nominală e sintetică, iar cea verbală e analitică. GRAUR, F. L. 180.

ULTIMA RATIO (REGIUM) (lat.) ultimul argument (al regilor) – Cuvintele aparținând lui Richelieu, înscrise pe tunurile franceze, iar mai târziu pe cele prusiene.

vorbă s.f. 1 Cuvînt. Vorba naționalitate au fost înscris-o pe drapelul lor (EMIN.). 2 Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gînd, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. Abia putuse articula ultimele vorbe, înecat, sugrumat (TEOD.). ◊ Expr. A nu scoate nici o vorbă = a nu vorbi. Nu scoase o vorbă tot timpul (PRED.) A arunca o vorbă v. arunca. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele v. clește. A-i ieși (cuiva) vorba din gură v. ieși. A se împiedica la vorbă v. împiedica. A nu zice nici vorbă, nici poveste v. poveste. Vorbă (spusă sau aruncată) în vînt v. vînt. 3 Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Și s-apropie de cort Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port (EMIN.). ◊ Zic. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 4 Părere, convingere; hotărîre. N-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui (ISP.). 5 Chestiune (în discuție), problemă; stare de fapt, situație, realitate. Trei, șapte..., șaptezeci..., vorba e că sunt brazi (CA. PETR.). ◊ Expr. A (nu) (putea) fi vorba de... = a (nu) se pune problema; a (nu) (putea) fi în realitate, cu adevărat. Era vorba de tinerețea omului, pe care nimeni n-o mai întoarce înapoi, o dată ce s-a dus (D. ZAMF.). Despre ce e vorba = (de obicei în formă interog.) ce este (de fapt, în realitate), ce se întîmplă. 30. Lasă-mă să vorbesc eu!... – Despre ce e vorba? (SADOV.). A fi vorba de... (sau despre...) = a constitui subiectul discuției, al dezbaterii, a fi în discuție, a se vorbi de...; a se face referire la... Să nu uităm că este vorba de dreptul public, și nu de dreptul privat (MAIOR.). A aduce (sau a deschide) vorba... de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția, conversația asupra cuiva sau a ceva; a aborda un subiect anume, a pomeni despre... Nu s-a adus măcar o dată vorba despre femei (VOIC.). A schimba (sau a-și întoarce) vorba = a schimba subiectul discuției. Schimbă repede vorba, parcă ar fi ținut într-adins să îndrume conversația într-altă parte (BLA.). A lua altă vorbă v. lua. A suci vorba v. suci. Așa (sau cum) vine vorba v. veni. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva v. veni. 6 Ceea ce comunică (oral) cineva, ceea ce spune cineva; afirmație, declarație, expunere, istorisire, mărturisire. Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi (EMIN.). ◊ (deprec.) Acum s-a terminat cu vorbele... Fapte, nu vorbe (CA. PETR.). ◊ Vorbă goală (sau deșartă) = vorbă lipsită de conținut, de temei, fără valoare, fără importanță. Vor primi o nouă avalanșă de discursuri și promisiuni și vorbe goale (REBR.). Vorbă bună = a) vorbă amabilă, prietenoasă, blîndă. Șătrarule, zise beizade, îți mulțămim pentru închinăciune și pentru vorbă bună (SADOV.); b) intervenție în favoarea cuiva; recomandare. O vorbă bună din partea ta către persoana pe care o știi, poate să-mi facă norocul (CAR.). Vorbă dulce = a) vorbă care alină; vorbă care încîntă, care ademenește. Vorbele cele dulci deschid poarta cea de fier (ȚICHIND.); b) (iron.) vorbă aspră, de ocară. Am să trimet pe Toderiță să cheme pe vornic. Poate el are a vă spune o vorbă dulce (SADOV.). (pop.) Vorbă proastă = a) vorbă îndrăzneață, jignitoare sau injurioasă, vulgară; vorbă nepotrivită. Te rog, cuvioase, să mă ierți de vorbă proastă, dar Grigoriță al Sfinției tale spune minciuni (HOG.); b) ext. ceartă. Vorbă grea = mustrare, insultă; injurie; jignire. Ne-am spus vorbe grele (SADOV.). Vorbă de clacă v. clacă. Vorbe băbești v. băbesc. Vorbe tari v. tare. ◊ Loc.adv. Din două vorbe ori dintr-o vorbă = fără a sta pe gînduri, fără multă discuție; imediat. Din două vorbe, fiul craiului îl tocmește și... pornesc împreună (CAR.). Fără (nici) o vorbă sau fără (multă) vorbă = fără (multe) comentarii, fără a crîcni; deodată, într-o clipă; pe neașteptate, pe nesimțite. La culcare, fără multă vorbă, e aproape zece seara (CA. PETR.). ◊ Expr. (înv., pop.) A face (sau a avea) vorbă = a vorbi (despre...); a discuta (despre...), a relata; a comenta. Vorba vine, exprimă îndoiala în privința exactității unei afirmații sau avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare; e un fel de a spune; chipurile. Am un stăpîn la care lucrez, o părticică dintr-un pat în care mă pot odihni – vorba vine că mă pot odihni (STANCU). Vorbă să fie = nu cred așa ceva; imposibil. În prima generație sînt toți niște pehlivani. Vorbă să fie! (D. ZAMF.). A întinde vorba = a vorbi (despre ceva) mai mult decît trebuie. Ce să mai lungim vorba? îi îngriji ca pe lumina ochilor lui (ISP.). A pune o vorbă (bună) pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a recomanda (călduros) pe cineva. Te roagă să pui o vorbă bună la ministerul de război (CAR.). Nici vorbă (de... sau să...) = nici pomeneală; nicidecum; în nici un caz. De la cincizeci de kilometri de la Dunăre, a început a ne lipsi pîinea. Apoi aicea în munte, nici vorbă (SADOV.). Mai e (ori mai încape) vorbă! sau ce mai vorbă! = indiscutabil, în mod sigur, fără îndoială. Eram om și jumătate azi, ce mai vorbă, eram bogătaș (CĂL.). A-și cîntări (bine) vorbele v. cîntări. Nu (mai) încape vorbă v. încăpea. A (nu) lungi vorba v. lungi. A scăpa o vorbă v. scăpa. A sorbi vorbele cuiva v. sorbi. A fi strîns la vorbe v. strîns. A-și trage vorba v. trage. A-i rămîne (cuiva) vorba în vînt v. vînt. (A fi) zgîrcit la vorbă v. zgîrcit. 7 Sfat, povață, învățătură; îndemn. Rămase învingătoare vorba judelui. Nu te prinde cu el (AGÂR.). ◊ Expr. A veni (sau a ajunge) la vorba cuiva = a recunoaște că cineva a avut dreptate; a accepta că sfaturile cuiva au fost bune. În sfirșit, bine c-ați venit tot la vorba mea... Dacă m-ați fi ascultat de la început, azi Laura ar fi fost mireasă (REBR.). A nu ieși din vorba cuiva ori a nu-i ieși (cuiva) din vorbă = a îndeplini întocmai dispozițiile, porunca, ordinul cuiva; a se supune întocmai vrerii, dorinței cuiva. Barbu... nu mai ieșea acum din vorba lui Nicu (CA. PETR.). A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) v. da. Vorba lui e lege v. lege. 8 Zicătoare, zicală, proverb, expresie. Știi, vorba românului: călătorului îi șade bine cu drumul (BRĂT.). Expr. ˙Vorba ceea, expresie stereotipă folosită pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba ceea: la calic slujești, calic rămîi (CR.). Vorba cîntecului = cum se zice; vorba ceea; așa cum se știe din bătrîni. Dar înăuntru cine șade? vorba cîntecului popular (SADOV.). 9 Promisiune, făgăduială; angajament. Vorba unui prieten e mai sfîntă ca orice hîrțoagă (REBR.). ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvîntul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. Da te-ai ținut de cuvînt, moș Nichifor. – Apăi de, jupîne Ștrul, vorba-i vorbă. (CR.). A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. S-a ținut de vorbă, l-a trimis la Pisa, unde Coletti a dobîndit diploma de doctor în medicină (GHICA). A purta (sau a duce, a ține) pe cineva cu vorba (sau cu vorbe) = a înșela (pe cineva) prin amînarea la nesfîrșit a îndeplinirii unor promisiuni; a amăgi, a păcăli. Se uită așa, nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba (CAR.). A spune vorbe mari și late v. lat. A-și ține vorba v. ține. 10 Zvon; veste, știre, informație. Acum cîteva zile se răspîndise vorba în București că... s-ar fi ivit bande de insurgenți (EMIN.). ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspîndi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. Am lăsat vorbă să nu-l trezească pe colonel pentru nimic în lume (PER.). Umblă vorba = se vorbește, se spune. Umblă vorba că și tu ai avea gînduri de însurătoare (GHEȚ.). A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. Am trimis vorbă printr-un om (H. LOV.). Mi-a trimis vorbă că va trece mîine pe la noi. 11 Bîrfeală, clevetire; calomnie, bîrfa. Pătimea și din pricina vorbelor care alergau ca niște ființe nevăzute prin sat (SADOV.). ◊ Expr. A purta (sau a duce) vorba (sau vorbe) = a bîrfi; a colporta știri (false, calomnioase), zvonuri. Acesta vorbea puțin în față, dar ducea vorbele (E. BAR.). A(-i) ieși (cuiva) vorbă (sau vorbe) = a deveni subiect de bîrfe. O să-mi iasă vorbă că torn statui în metale prețioase (CĂL.). A(-i) scoate vorbă (sau vorbe) (că...) v. scoate. A(-i) scoate (cuiva) vorbe (rele) v. scoate. 12 (înv.) Cuvîntare, discurs. Nu tăiați vorba oratorului (CAR.). 13 Convorbire, conversație; discuție, taifas. Iarna, la gura sobei, vorba se încingea pătimaș (DELAVR.). ◊ Zic. Vorba multă, sărăcia omului. ◊ Schimb(sau schimburi) de vorbe = discuție scurtă, sumară; ext. schimb violent de replici. După acest schimb de vorbe, tăcură, fiecare mai avînd ceva după perdea (SADOV.). Între noi și frate-meu Ion au loc... schimburi de vorbe (STANCU). ◊ Loc.adv. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. Din vorbă-n vorbă, țăranul zîmbitor întrebă (REBR.). Fără multă vorbă = fără a crîcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, reped. ◊ Loc.vb. A sta (sau a ședea) de (ori la) vorbă (cu cineva) = a vorbi, a discuta (cu cineva), a conversa; ext. a petrece un timp discutînd cu cineva. Le plăcea să stea de vorbă cu popa și chiar se prindeau la sfaturi (SLAV.). ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A ține (pe cineva) de vorbă = a antrena (pe cineva) într-o conversație (sustrăgîndu-l sau reținîndu-l de la ceva). Încercau... să oprească repetarea acelui gest, ținînd de vorbă pe cei doi (AGÂR.). A se lungi (sau a se întinde, a o întinde) la vorbă (lungă) (ori cu vorba) (cu cineva) = a vorbi prea mult (cu cineva sau unul cu altul); a flecări. Ne-am prea întins cu vorba și luminarea-sa nu știe cum să ne mai intre în voie (CR.). A se prinde (cu cineva) la (sau în) vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); a aborda o discuție (cu cineva). Prindeau la vorbă și să mîngîiau cu cuvînt bun și așezat (DELAVR.); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... A intra în vorbă (cu cineva) = a) a începe o discuție cu cineva. Intra în vorbă cu primul-ministru fără nici o jenă (CĂL.); b) (pop.) a lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană (de sex opus). A avea o vorbă (sau de vorbă) cu cineva = a avea de comunicat cuiva ceva (secret); a urma să aibă o discuție lămuritoare cu cineva; a avea aranjat ceva (cu cineva). Poftesc... mai ales pe căpitanul Ilie Turculeț, cu care am să am eu o vorbă la un pahar de vin (SADOV.). A se amesteca (sau a se băga, a intra) (nepoftit ori nechemat) în vorbă = a interveni (în mod inoportun) într-o discuție. Așa o fi..., se amestecă în vorbă Marin Serghiescu (CA. PETR.). A lua (pe cineva) cu vorba (înainte) = a distrage atenția (cuiva); a zăpăci (pe cineva) cu prea multe discuții. Te-am luat cu vorba și nu te-am întrebat ce vînt te aduce (REBR.). A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba (CĂL.). A schimba o vorbă(-două) sau a schimba (două-trei) vorbe (cu cineva) = a discuta puțin (în treacăt, pe fugă) (cu cineva sau unul cu altul). Ne-am oprit să schimbăm două-trei vorbe (CAR.). Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. (Să) fie (sau rămînă) vorba între noi sau între noi fie vorba, formulă adresată interlocutorului, care însoțește o remarcă, o constatare etc. pe care lumea nu (trebuie să) o știe. Ești un neserios, fie vorba între noi. A se înnădi la vorbă v. înnădi. A lăți vorba v. lăți. A sta la un pahar de vorbă v. pahar. Sămînță de vorbă v. sămînță. A avea (sau a da, aprinde etc.) spor la vorbă v. spor. A veni vorba de... (sau despre..., că...) v. veni. ◊ Compus: vorbă-lungă s.m. invar. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. Multă vorbă s-a făcut între tata și mama pentru mine (CR.). ◊ Expr. A sări cu vorba la (sau pe) cineva v. sări. 14 Înțelegere, învoială; tocmeală; tîrguială. Numai să avem vorbă dinainte, să nu fii rău de gură (CR.). ◊ Expr. Așa (ne-)a fost vorba? = formulă prin care se reproșează cuiva că nu a respectat o înțelegere. Păi așa ne-a fost vorba? Da ce, bă, tu vrei să-ți muncesc de pomană? (PRED.). A fi în vorbă (cu cineva) = a fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc.). Se mărita și ea cu un băiat de ispravă din Sibiu, fecior de oameni înstăriți, cu care era în vorbă (GHEȚ.). (pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute se logodi și el cu dînsa (ISP.). A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întîlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). 15 Grai, limbă. Străin la vorbă și la port (EMIN.). • pl. -e. /cf. slav. творьба, rom. dvorbă.

reprezentare sf [At: CR (1848), 21²/26 / V: (înv) ~esin~ / S și: ~ese~ / Pl: ~tări / E: reprezenta] 1 Înfățișare a ceva în chip artistic prin linii, culori, cuvinte, sunete Si: oglindire, reprezentație (2), (îvr) obrăzuire. 2 (Îs) ~ topografică Înscriere pe un plan, pe o hartă etc. a detaliilor de pe teren cu ajutoml semnelor topografice. 3 Reprezentație (1). 4 Acționare în numele unei persoane, al unei colectivități Si: (înv) reprezentație (3) reprezentăluire. 5 (Îs) Cheltuieli de ~ Sume prevăzute în bugetul unui stat, al unei instituții sau al unei întreprinderi cu scopul de a acoperi cheltuielile rezultate din îndeplinirea funcțiilor oficiale pe care le deține o persoană. 6 (Psh) Readucere în conștiința omului a obiectelor și a fenomenelor care au acționat anterior asupra simțurilor sale Si: reproducere (4), (înv) reprezentație 7 (Psh) Capacitate de a readuce în conștiință imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior Si: reproducere (5), (înv) reprezentație (5).

CRIPTOGRAMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succedă. – Din fr. cryptogramme.

CRIPTOGRAMĂ s.f. Document, text scris cu caractere secrete. ♦ Joc distractiv constînd în a împărți cuvintele unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmînd ca cel care-l dezleagă să afle locul unde începe succesiunea acestor fragmente și modul în care se succedă. [< fr. cryptogramme, cf. gr. kryptos – ascuns, gramma – scriere].

CRIPTOGRAMĂ s. f. 1. document scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, după un cod, valori speciale, cunoscute numai de cei inițiați. ◊ (inform.) formă codificată a unei înregistrări. 2. problemă enigmistică constând în a împărți cuvintele unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând a se afla locul unde începe succesiunea acestor fragmente și modul în care se succedă. (< fr. cryptogramme)

CRIPTOGRAMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succed. – Din fr. cryptogramme.

criptogramă sf [At: CREȚU, ap. MARDARIE, L. / V: criptogram / Pl: ~me / E: fr cryptogramme] 1-2 (Document scris cu) caractere secrete. 3 Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succedă.

COLOCAȚIE s. f. 1. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele. 2. (jur.) înscriere a creditorilor în ordinea în care aceștia trebuie să plătească. 3. (lingv.) grup de cuvinte; sintagmă. (<fr. collocation)

scrie (-iu, -is), vb. – 1. A așterne pe hîrtie cu ajutorul unor semne grafice cuvinte, texte etc. – 2. A compune. – 3. A coresponda, a comunica prin scrisori. – 4. A desena, a picta, a reprezenta. – 5. A înscrie, a înregistra. – Mr. scriu, scrișu, scriat, scriire. Lat. scrĭbĕre (Pușcariu 1564; REW 7745; Densusianu, GS, II, 12), cf. it. scrivere, prov., cat. escriure, fr. écrire, sp. escribir, port. escrever, alb. skruan (Philippide, II, 654). – Der. scriere, s. f. (acțiunea de a scrie; scris, compoziție); scriitor, s. m. (persoană care scrie, autor, publicist, diac); scriitoraș, s. m. (scriitor fără valoare, gazetăraș; caligraf, grefier); scriitoricesc, adj. (de scriitor, literar); scriitură, s. f. (scris, grafie); scris, adj. (redat prin scriere; predestinat, fatal; desenat, reprezentat; frumos, drăguț); scris, s. n. (faptul de a scrie; grafie, poruncă, ordin; pl., acțiuni, efecte bancare); scris, s. m. (bărbat predestinat drept soț, logodnic, mire); scrisă, s. f. (destin, soartă); scrisoare, s. f. (scris; epistolă; act, document scris; înv., descriere). Cf. scriptură. Der. neol. script, s. n., din lat. scriptum (sec. XIX); scriptic, adj. (scris, se zice despre examene), din germ. Skriptum (Candrea); scrib, s. m., din fr. scribe; adscrie, vb.; circumscrie, vb.; descrie, vb.; înscrie, vb.; prescrie, vb.; proscrie, vb.; subscrie, vb., din lat., cu adaptare la conjug, lui a scrie.

Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigraful: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.

poziție sf [At: AR (1829), 140¹/4 / S și: posiție / V: (înv) ~țiune (S și: posițiune) / Pl: ~ii / E: lat positio, frposition, ger Position] 1 Mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva în spațiu, în raport cu altceva sau cu altcineva Si: așezare. 2 (Pex; ccr) Loc, punct, regiune în care este situat ceva sau cineva Si: (înv) pusătură, pusăciune, pusoare. 3 (Muz) Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ. 4 (Muz) Loc în care sunt atinse cu degetele coardele unui instrument muzical, când se cântă la instrumentul respectiv. 5 (Spc) Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 6 (Pex) Loc pe care îl ocupă fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 7 (Lin) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. 8 (Spc) Loc, punct din care ceva sau cineva este sau poate fi privit Si: unghi. 9 Raport, relație existentă între două obiecte, ființe, fenomene. 10 (Mil) Loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau ca linie de apărare. 11 (Mil; îs) ~ de tragere Loc special amenajat de unde o subunitate de infanterie sau de artilerie, de aruncătoare de mine, de mitraliere navale etc. execută tragerile. 12 (Îe) A lua ~ A se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic. 13 Loc desemnat fiecărui participant la vânătoarea cu hăitași. 14 Mod în care se stă cu corpul sau cu o parte a lui Si: ținută. 15 (Îs) ~ de tragere Fel în care stă trăgătorul în timpul sau în vederea tragerii. 16 (Îas) Fel în care trăgătorul își orientează gura de foc în vederea tragerii eficiente. 17 (Spc; îe) A lua ~ A sta într-o atitudine dreaptă și nemișcată a corpului, cu mâinile lipite de trunchi, reglementară în armată sau în anumite sporturi. 18 Fiecare dintre atitudinile principale ale corpului, prevăzute de regulamentele militare de instrucție. 19-20 (Pop; d. femei; îe; îla) (A fi) în ~ (A fi) însărcinată. 21 (Fig) Mod în care cineva reacționează, se comportă, își exprimă opinia etc. într-o împrejurare dată Si: atitudine. 22 (D. oameni; îe) A lua ~ A manifesta o atitudine fermă, hotărâtă într-o problemă. 23 (D. oameni; îae) A-și exprima punctul de vedere în legătură cu o problemă. 24 (Îe) A sta (sau a rămâne, a se menține etc.) pe ~ A-și menține cu fermitate părerile, opinia formulată. 25 (Îe) A se situa, a fi etc. pe ~ii opuse A fi de păreri contrare. 26 (Îe) A se situa (sau a fi) pe aceeași poziție A fi de aceeași părere. 27 (D. oameni; îlav) Pe ~ii opuse De păreri diferite. 28 (D. oameni; îlav) Pe aceeași ~ De aceeși părere. 29 Mod în care cineva se comportă într-o împrejurare dată. 30 Stare, situație, împrejurare în care se găsește cineva sau ceva Si: (înv) pusăciune. 31 (Spc) Situație înaltă pe care o deține cineva în ierarhia socială Si: condiție, rang, treaptă. 32 (Mun) Centrul satului Si: vatră. 33 (Mun) Linie. corectat(ă)

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

abreviații (< it. abbreviare „a prescurta”), cuvinte și semne convenționale întrebuințate pentru simplificarea scrierii muzicale [v. notație (1)], în scopul economisirii spațiului folosit de o partitură* și pentru ușurarea lecturii. În afara a. care se înscriu nemijlocit în portativ*: Ad° = adagio (1); ad lib. = ad libitum*; All° = allegro (1); All^tto = allegretto*; And^ino = andantino*; arp., arpeg. = arpeggio („arpegiu”) și arpeggiando*; a.t. = a tempo (v. al tempo); B.c = basso continuo, v. bas continuu; cad. = it. cadenza, v. cadență (2); c. f. = cantus firmus*; cont. = continuo, v. bas continuu; cresc. = crescendo; dal s. = dal segno*; d.c. = da capo*; d.c. al fine = it. da capo al fine, v. da capo; decresc. = decrescendo*; dim. și dimin. = diminuendo*; div. = divisi*; espr. = espressivo*; f, ff, fff = forte*, fortissimo*; fp = fortepiano; fz = forzando; gliss. = glissando*; G.O. = fr. grand orgue*; G.P. = Generalpause*; l.H. = germ. linke Hand, „mâna stângă” (v. și m); mf = mezzo forte*; m.i. = muta in*; MM. = metronom *Mälzel; mod. = moderato*; mp = mezzo* piano (v. și m); m.s. = mano sinistra „mâna stângă” (v. și m); obl. = obligato v. obligat; op. = opus*; p, pp, ppp = piano*, pianissimo*; Ped. = cu pedală (1); princ. = principale (v. obligat); rall. = rallentando*; rf, rfz, rinf. = rinforzando*; r.H. = germ. rechte Hand, „mâna dreaptă”; rip. = ripieno, v. concerto grosso; rit. = ritardando*, ritenuto*; S. = segno (v. al segno); seg. = it. segue, „continuă”; sf, sfz = sforzato, sforzando*; sord. = [con]sordino*; sost. = sostenuto*; spicc. = spicatto*; stacc. = staccato*; string. = stringendo*; ten. = tenuto*; tr, tr^~ = tril* (v. și ornamente); trem. = tremolo*; unis. = unisono*; v.s. = vide* sequens, vide* subito.

Minodora Destul de nou în onomastica noastră, Minodóra reproduce numele pers. gr. Menodóra, corespondentul feminin al lui Menódoros, care alături de Menodotos, Menogenes, Menokritos, Menophilos etc. se încadrează în seria de nume compuse cu Men-, numeroase și folosite de greci cu mult înaintea erei noastre. Din punct de vedere al valorii lor, toate aceste nume se înscriu în sfera teoforicelor, întrucît Mene este numele uneia dintre divinitățile grecești, identică cu Selene. Considerată fiica lui Hiperion (sau a lui Helios), Mene avea semnificație clară pentru greci, care foloseau și cuvintele comune mene „lună” (astru), men „lună” (unitate de măsură a timpului). De origine indo-europeană, substantivele grecești sînt înrudite cu lat. mensis, sanscr. mas, irland. mi, lit. menesis, v.sl. mesenti, engl. moon, month, germ. Mond etc. (specialiștii merg chiar mai departe și presupun apropierea de radicalul indo-european *me-, căruia îi aparține prin latină și rom. a măsura, luna fiind astrul prin care se măsura timpul). Cu toate că Menodora „dar al zeiței Mene” (doron „dar”; cu același sens: Menodotos) avea semnificație păgînă evidentă, numele pătrunde în onomasticonul creștin datorită unei martire din primele secole ale erei noastre și se răspîndește, fără a fi frecvent, mai ales în răsăritul Europei. Dacă Minodora nu pare a fi nici prea vechi și nici prea frecvent la noi (deși este calendaristic), vechiul nume grecesc al zeiței Luna apare în onomastica românească mai veche sub forma Mina, care prin intermediar slav reproduce vechiul nume grecesc Menas (una dintre cele mai vechi atestări apare în opera lui Tucidide). Din familia acestui Mina (în calendarul nostru popular, Mina e „sărbătoarea tîlharilor” mai exact a păgubașilor, care ar fi ajutați de sfînt „să-i dovedească pe tîlhari”) ajuns pînă astăzi prin cultul unor martiri sărbătoriți de biserică, fac parte cîteva nume cunoscute la noi și chiar foarte vechi: Minul (de aici Minulescu), Mincu (atestate din sec. 15), Minciu etc.

CUVÂNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat: p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție, ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație: zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care foloseste la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele și instrucțiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.

VALOARE s. f. 1. însușire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuințelor sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; însemnătate, preț, merit. ♦ judecată de ~ = judecată care enunță o apreciere; a pune în ~ = a demonstra calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care întrunește calități deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfă, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumită trebuință sau sunt destinate schimbului, reprezentând munca socială necesară pentru producerea lor. ◊ (ec.) ă mărfii = muncă materializată în marfă, exprimând raporturi sociale între oameni. 4. mărime în bani reprezentând echivalentul prețului unei mărfi, al unui cec, al unei acțiuni etc. ◊ înscris (cec, cambie, obligațiune) reprezentând un drept în bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. mărime matematică asociată unei mărimi fizice, după un anumit procedeu, care permite compararea mărimii cu altele de aceeași natură. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanță de sens a unui cuvânt. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

trecere sf [At: ȘINCAI, HR. I, 205/3 / Pl: ~ri / E: trece] 1 Străbatere a unui loc pentru a ajunge de cealaltă parte Si: traversare (1), (îrg) trecătoare (12). 2 (Reg; îs) -a podului Sârbă nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îvr; fig) Nerespectare a ceva Si: încălcare. 4 (Ccr; șîs ~ de pietoni) Loc pe unde se poate traversa. 5 (Îs) ~ subterană Pasaj. 6 (Ccr) Construcție amenajată întru-un anumit loc pentru a permite deplasarea unui vehicul peste un obstacol. 7 (Îs) ~ de nivel Loc de intersecție la același nivel între o cale ferată și o șosea. 8 (Îvr) Pod¹. 9 Schimbare a locului, mergând dintr-o parte în alta. 10 (Îs) ~ din viață (sau în neființă, la Domnul, la cele veșnice sau, rar, în moarte) Moarte. 11 Aderare la... Si: coalizare, raliere. 12 Ajungere din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 13 Schimbare a unei stări, a unei situații, a unei dispoziții, a unui sentiment, a unei idei Si: tranziție (1). 14 Începere a unei noi activități. 15 Schimbare a unei activități, preocupări etc. cu alta Si: strămutare. 16 (Îs) ~ în rezervă Integrare în cadrele de rezervă ale armatei. 17 Abatere pe undeva sau pe la cineva. 18 (Fam; îs) ~ cu vederea Neluare în seamă a ceva sau a cuiva Si: nesocotire. 19 Înscriere într-un registru, într-un act Si: înregistrare. 20 Mers dintr-un loc într-altul fără oprire Si: (îvp) treacăt (1), (înv) trecut¹ (3). 21 (Îlav) În ~ Mergând printr-un loc fără a se opri Si: în treacăt (2). 22 (Pfm; îal) La repezeală Si: în treacăt (3). 23 (Fam; îal) În câteva cuvinte Si: în treacăt (4), pe scurt, superficial. 24 (Îla) în ~ Care merge pe undeva fără a se opri (timp mai îndelungat). 25 (Pex; îal) Fugar (16). 26 (Îe) A fi în ~ prin... A merge printr-o localitate fără a se opri (mai mult timp). 27 (Pop; rar; îs) ~ pe sub soare Viețuire. 28 Străbatere a unui teren, a unei regiuni de către un drum, o apă etc. 29 Deplasare a unui vehicul pe un anumit traseu. 30 Mișcare a aerului Si: adiere. 31 Mișcare a norilor, a unor corpuri cerești. 32 (Mun; îla) De ~ De prisos. 33 (Mun; îs) ~ de măsură Exagerare (8). 34 Înaintare printr-un spațiu liber sau delimitat (de obstacole). 35 (Pop; îs) ~ prin sită Selectare. 36 (Reg) Dizenterie. 37 Scurgere a timpului sau a unui interval de timp Si: (îvp) treacăt (9). 38 Expirare a unui interval de timp, a unui termen. 39 (Fam; îs) ~ de vreme (sau, rar, a timpului] Pierdere de vreme. 40 (Fam; pex) Distracție (1). 41 Autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva Si: considerație, influență, prestigiu, (îvr) treacăt (11). 42 Succes de care se bucură cineva (într-o societate). 43 (Fam; îe) A avea ~ A fi luat în seamă. 44 (Pfm; d. mărfuri; îae) A avea căutare. 45 (Înv; îae) A se bucura de îngăduință, de iertare.

nomenclator [At: BUDAI-DELEANU, LEX. I, 23r / Pl: ~oare, (5) ~i / E: lat nomenclator, fr nomenclateur] 1 sn Listă de cuvinte alcătuită după anumite criterii și de obicei în ordine alfabetică. 2 sn (Spc) Listă care cuprinde o nomenclatură (1). 3 sn (Spc) Listă care desemnează profesii, ocupații, funcții, posturi deținute de cineva într-un domeniu de activitate, într-o întreprindere sau instituție etc., organizată metodic. 4 sn Material, marfă, produs etc. prevăzut, înscris într-un nomenclator (1). 5 sm (Înv) Persoană care se ocupă de nomenclatura (1) unui domeniu al științei sau tehnicii.

TITLU s. n. 1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ ~ de glorie = merit, renume, fală. ◊ demnitate, funcție, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată. ◊ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs. ◊ (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ cu ~ de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. ♦ ~ de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; ~ de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; ~ de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; ~ de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale. 5. (fig.) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru (3). ◊ (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. (< ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

înregistrare. Captarea, păstrarea și apoi redarea sunetelor a preocupat omenirea din timpuri îndepărtate; în sec. 16, fizicianul it. Giambattista della Porta își imagina că vorbele pot fi închise în cilindri de plumb, care apoi redeschise dau drumul cuvintelor. De la imaginație s-a trecut la realizarea unor jucării și mecanisme cântătoare în sec. 17 (boîtes à musique, harfonela, chardifon, polifon, eufoniu, simfonion – v. mecanice, instrumente). În sec. 19, apar „turcoaia vorbitoare”, construită de mecanicul germ. Faber (1841), funcționând pe baza unui mecanism cu foale, și apoi un aparat imaginat de muncitorul tipograf Edmond-León Scott, fonoautograful, care consta dintr-un cilindru acoperit de funingine pe care se înscriu curbe corespunzând vibrațiilor* provocate unei membrane de către o sursă sonoră. Cu anul 1877 începe adevărata istorie a î. și reproducerii sunetelor – odată cu apariția fonografului cu cilindru imaginat de Charles Cros (în Franța) și Thomas Alva Edison (în S.U.A.). Această invenție va duce mai departe la apariția gramofonului*, a patefonului, a pick-up-ului, a î. pe disc*. În anul 1898 însă fizicianul danez Valdemar Poulsen se gândește la posibilitatea î. sunetelor pe cale electromagnetică și deschide astfel drumul î. electromagnetice, a magnetofonului* și celorlalte aparaturi adiacente, integrate procesului de î. și redare sonoră. În 1900, V. Poulsen publică, în revista Annalen der Physik, principiul telegrafonului său: de la un microfon*, vibrațiile sonore erau transformate în impulsuri electrice, care cu ajutorul unui electromagnet se imprimau pe o sârmă de fier, deplasată manual prin fața acestui dispozitiv. La expoziția internațională de la Paris (1900), V. Poulsen primește Marele premiu pentru telegrafonul inventat. În 1920, Dr. Stille a obținut succese in acest domeniu folosind o sârmă de oțel, apoi Pfleumet din Dresda (1928) a construit un aparat care, în locul sârmei de oțel, avea o panglică de hârtie impregnată cu granule de fier, servind drept suport al î. În 1935, s-a construit un dispozitiv care folosea în locul benzii de hârtie o peliculă de celuloid pe care erau impregnate granule de fier (precursoare ale benzii magnetice actuale), astfel născându-se așa-zisul magnetofon. Calitatea reproducerii sunetelor la acest magnetofon era egală cu calitatea reprodusă de o placă de patefon. În perioada respectivă, î. magnetice au fost întrebuințate în egală măsură cu plăcile de patefon. Printr-o întâmplare fericită (1941), lucrând cu un amplificator defect, Dr. von Braunmühl și Dr. Weber au reușit să pună la punct un nou procedeu de î. numit Hochfrequenzvormagnetisierung, adică premagnetizare cu înaltă frecvență. Laboratoarele AEG – Telefunken, la Berlin, au perfecționat procedeul și au pus la punct primul magnetofon profesional. Astfel, î. magnetică se perfecționează continuu, aparatura tehnică de î. și redare, amplificarea ajungând la un înalt nivel de tehnică, realizând î. de înaltă fidelitate și putându-se obține efecte sonore deosebite. Î., care era la început doar un mijloc de a reproduce o sursă sonoră (voce vorbită, muzică), este folosit pentru realizarea muzicii însăși (muzica electronică*). Tehnica folosirii muzicii preînregistrate în concerte (1), fie singură, fie susținând un alt comentariu muzical „pe viu”, precum și dialogul dintre muzica produsă de sursele tradiționale și cele electronice [uneori canonul (4) între muzica „pe viu” și înregistrarea ei, imediat redată – v. playback] au pătruns curent în practica muzicală componistică, determinând o nouă direcție a dezvoltării acesteia în sec. 20.

proces sn [At: (a. 1762) IORGA, S. D. XII, 75 / V: (pop) ~cest, (îrg) proțes, (reg) proțăsc, proțest / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat processus, ger Prozess, fr procès] 1 (Jur) Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea încălcării legilor statului Si: acțiune judecătorească, judecată, pricină, (îrg) provlimă, pâră, (înv) pârâre, pricinuire, prigonire, (reg) petrectare. 2 (Rar; ccr) Totalitate a actelor, hârtiilor adunate în vederea procesului (1). 3 (Jur; îe) A face (sau a intenta) cuiva (sau, înv, asupra cuiva) ~ A chema pe cineva în fața instanțelor de judecată. 4 (Îe) A face ~ul (cuiva sau a ceva) A ataca în cuvinte pe cineva sau ceva Si: a critica. 5 (Îe) A-i face cuiva ~ de intenții (sau intenție) A învinui pe cineva pentru intenții reprobabile pe care nu poți dovedi că le-a avut. 6 (Îe) A-și face ~(e) de conștiință A-și reproșa anumite atitudini sau acțiuni Si: a regreta. 7 (Mol; Mun; înv) Sentință judiciară. 8 (Rar) Punct de vedere. 9 (Pex) Cauză. 10 (Rar) Discuție în contradictoriu Si: ceartă, dispută, neînțelegere. 11 (Îc) ~-verbal înscris, act cu caracter oficial, în care se consemnează un fapt de natură juridică. 12 (Îac) Act cu caracter oficial, în care se consemnează pe scurt discuțiile și hotărârile unei adunări constituite Si: (înv) jurnal, tacrir. 13 (Cu determinări care arată domeniul, scopul, caracterul etc.) Succesiune de stări prin care trec, în desfășurarea lor temporală, diverse ființe, lucruri, fenomene etc. 14 Șir de operații, de fenomene etc. prin intermediul cărora se efectuează o lucrare, o transformare, se obține un produs etc. 15 (Ecp; îs) ~ de producție Activitate socială în cadrul căreia oamenii acționează, cu ajutorul uneltelor de producție, asupra obiectului muncii, pentru a crea bunuri materiale. 16 (Teh; îas) Totalitate a procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime și a semifabricatelor în produse finite. 17 (Med; spc) Boală considerată din punctul de vedere al felului cum evoluează.

VALOARE, valori, s. f. I. 1. Suma calităților care dau preț unui lucru sau unei persoane; măsură, grad în care cineva sau ceva e apreciat; importanță, însemnătate, preț, merit. Singur de obicei, cu ochii mici, în dosul ochelarilor, meditează la adevărata valoare a operei de artă. BACOVIA, O. 232. În «Făt-Frumos, fiul iepei» e numai miraculos, și bucata nu are valoare decît numai pentru limbă. IBRĂILEANU, S. 150. Omule, nu desprețul lucrurile, fie cît de nensemnate. Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume. CARAGIALE, O. III 197. ◊ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) prețios, scump, de preț; valoros. Iar ochii verzi pe cît se pare Smaragde două de valoare. BENIUC, V. 68. Am găsit o carte literară veche de mare valoare. CARAGIALE, O. VII 169; b) (despre oameni) important, meritos; cu autoritate; valoros. Avem aici nevoie de un element de valoare. C. PETRESCU, R. DR. 90. Are și un om de valoare dreptul să dorească aceste plăceri. CARAGIALE, O. III 238. ◊ Expr. A scoate în valoare = a arăta importanța, calitățile esențiale ale unei persoane sau ale unui lucru; a scoate în relief, a sublinia. Profesorul... scoate în valoare fiecare idee înaltă, subliniază importanța lui Pușkin în cultura rusă și în cultura universală. STANCU, U.R.S.S. 154. ♦ (De obicei cu determinări) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere moral, social etc.). Apărător al cauzei păcii, independenței și fericirii popoarelor, tineretul este interesat în cunoașterea valorilor culturale ale diferitelor popoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 355, 1/2. ♦ (Concretizat) Persoană înzestrată cu calități deosebite; ființă sau lucru care are o anumită importanță. Partidul și guvernul au hotărît ca toate valorile din trecut ale poporului nostru să fie ridicate la locul ce li se cuvine. SADOVEANU, E. 76. 2. Eficacitate, putere. Valoarea nutritivă a unui aliment. II. 1. (Ec. pol.) Expresie a muncii umane, socialmente necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în această marfă. Valorile mărfurilor sînt direct proporționale cu timpul de muncă cheltuit pentru producerea lor. MARX-ENGELS, O. A. I 438. ◊ Valoare de întrebuințare = totalitatea însușirilor materiale care fac ca o marfă să satisfacă anumite nevoi ale omului. Utilitatea unui lucru este aceea care face din el o valoare de întrebuințare. Dar această utilitate nu plutește în aer. Determinată de proprietățile corpului mărfii, ea nu există fără el însuși corpul mărfii, ca fierul, grîul, diamantul etc., este deci o valoare de întrebuințare, sau un bun. MARX, C. I 76. Valoare de schimb = raport, proporție în care o anumită cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. Valoare a forței de muncă = valoarea mijloacelor de subzistență necesare pentru întreținerea muncitorului și a familiei sale. Limita ultimă sau limita minimă a valorii forței de muncă o formează valoarea unei cantități de mărfuri, necesară în fiecare zi, fără de care purtătorul forței de muncă, omul, nu-și poate reînnoi procesul de viață. MARX, C. I 181. ♦ (Concretizat) Bun economic; marfă. Pămîntul a devenit o valoare îndoielnică, pînă ce se vor lămuri situațiile. REBREANU, R. I 257. 2. (Comerț; finanțe) Exprimare în bani a costului unei mărfi sau a unei acțiuni, a unui cec etc. Valoarea utilajelor cu care a fost înzestrată economia națională în cursul primului cincinal reprezintă peste 25 de miliarde de lei. GHEORGHIU-DEJ, R. 41. ◊ Valoare extrinsecă v. extrinsec. Valoare intrinsecă v. intrinsec. Valoare nominală v. nominal. Valoare reală v. real. Valoare comercială (sau de circulație) = echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață; preț. Atunci valoarea terenurilor ar fi redevenit fabuloasă. BOGZA, A. Î. 69. ♦ Înscris (cec, cambie, obligațiune etc.) reprezentînd un drept în bani sau în bunuri de altă natură. ◊ Valoare mobiliară = înscris reprezentînd un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). Valoare imobiliară = înscris reprezentînd un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pămînt etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. Valoare locativă v. locativ². ◊ Expr. A pune în valoare v. pune (8). 3. Mărime matematică asociată (după un anumit procedeu de măsurare) unei mărimi fizice. Valoare absolută = valoarea unei expresii matematice cînd nu se ține seama de semnul (+ sau -) pe care îl are. 4. Durata unui sunet muzical (indicată prin desenul notei respective). 5. Sens (sau nuanță de sens) al unui cuvînt. A dat cuvintelor simple valori nouă și armonii surprinzătoare. SADOVEANU, E. 75. – Variantă: (regional) valoră (ȘEZ. XII 176) s. f.

NOȚIUNE s. f. (cf. fr. notion, lat. notio < noscere „a cunoaște”): formă logică de reflectare a lumii în gândirea omenească, apărută pe baza practicii social-istorice prin comparare, analiză, sinteză, abstractizare și generalizare, cu ajutorul căreia este fixat și cunoscut caracterul general, esențial al unei clase de obiecte sau de fenomene, din natură sau din societate. N. se exprimă prin cuvinte (care constituie învelișul lor material) și suferă schimbări odată cu practica social-istorică. Științele operează cu n. specifice și de aici denumirile diferite ale acestora, în raport cu domeniile cărora le aparțin: n. filozofice, n. istorice, n. geografice, n. lingvistice, n. semantice, n. stilistice etc. În cadrul n. lingvistice se disting: n. fonetice, n. fonologice, n. lexicale, n. gramaticale (morfologice și sintactice), n. de istorie a limbii, n. de ortografie și de punctuație etc. Ele sunt înscrise în dicționare și tratate de specialitate, în programele și în manualele școlare de limba română.

VALOARE, valori, s. f. I. 1. Însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit. ◊ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) pretios, scump, de preț; valoros; b) (despre oameni) important, merituos; cu autoritate; valoros. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia. ♦ (Concr.) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere material, social, moral etc.). ♦ (Concr.) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 2. Eficacitate, putere. Valoare nutritivă. II. 1. (Ec. pol.) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. ◊ Valoare de întrebuințare = proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate a omului sau a societății. Valoare de schimb = raport, proporție în care o anumită cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 2. (Concr.) Marfă. 3. (Comerț, Fin.) Exprimare în bani a costului unei mărfi sau a unei acțiuni, a unui cec etc. ◊ Valoare comercială (sau de circulație) = echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață; curs. ♦ Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. ◊ Valoare mobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). Valoare imobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. 4. (Mat., Fiz.) Mărime matematică asociată unei mărimi fizice (după un anumit procedeu de măsurare), permițând compararea mărimii cu altele de aceeași natură. ◊ Valoare absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau) pe care îl are. ♦ Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice etc. 5. (Muz.) Durata absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 6. Efect obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. 7. Sens, nuanță de sens a unui cuvânt. – Din fr. valeur, lat. valor, -oris.

VALOARE, valori, s. f. I. 1. Proprietate a ceea ce este bun, dezirabil și important; p. restr. lucrul bun, dezirabil, important ca atare (adevărul, binele, frumosul); importanță, însemnătate, preț, merit. ◊ Scară de valori = ierarhie a valorilor. Judecată de valoare = judecată normativă care enunță o apreciere. ◊ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) prețios, scump, de preț; valoros; b) (despre oameni) important, merituos; cu autoritate; valoros. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia. ♦ (Concr.) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere material, social, moral etc.). ♦ (Concr.) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 2. Eficacitate, putere. Valoare nutritivă. II. 1. (Ec. pol.) Consumul de factori de producție necesar pentru obținerea de bunuri economice și servicii. ◊ Valoare de întrebuințare = capacitatea unui bun economic (materiale, servicii, informații) de a satisface o anumită necesitate a omului sau a societății. Valoare de schimb = raport cantitativ în care se schimbă două bunuri economice. 2. (Concr.) Marfă. 3. (Comerț, Fin.) Exprimare în bani a prețului unei mărfi sau al unei acțiuni, al unui cec etc. ◊ Valoare comercială (sau de piață) = prețul fixat pe piață la o anumită dată; curs. ♦ Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. ◊ Valoare mobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). Valoare imobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. 4. (Mat., Fiz.) Număr asociat unei mărimi fizice (după un anumit procedeu de măsurare), permițând compararea mărimii acesteia cu altele de aceeași natură. ◊ Valoare absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau -) pe care îl are. ♦ Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice etc. 5. (Muz.) Durata absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 6. Efect obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. 7. Sens, nuanță de sens a unui cuvânt. – Din fr. valeur, lat. valor, -oris.

romantism, termen care desemnează, ca și clasicismul*, o noțiune estetică și o epocă istorică în evoluția muzicii (artelor, literaturii). 1. Ca noțiune estetică muzicală, r. derivă din curentul omonim ivit în literatură, prefigurat de Victor Hugo în prefața la Cromwell (1827). Dacă în literatură r. presupune răsturnarea formelor clasice, „muzicalitatea” textului, plasticizarea sa, în muzica r. se indreaptă spre poetizare, literaturizarea materialului muzical, păstrând totuși eșafodajul formelor deja definite ale clasicismului. R. introduce în muzică trăirea umană, frământarea sentimentelor contradictorii și mai ales predispoziția pentru liric, fantastic, melancolic, pasional, zugrăvite cu o mare libertate de expresie. În ce privește forma*, r. nu inventează noi structuri ci le exacerbează pe cele existente, făcând ca materialul sonor să urmeze dramaturgia sentimentelor, a literaturii, care va forma „programul” multora din lucrările muzicale ale r. Astfel, dintru început, r. „nu se definește ca un stil ci ca o atitudine spirituală, ca o stare de spirit” (W.G. Berger). R. apare ca o reacție subiectivă față de obiectivismul clasic. Individualizarea este consecința acestui subiectivism, care determină stiluri foarte diferite de la compozitor la compozitor, în funcție de trăirile pe care le exteriorizează artistic (muzical) fiecare creator. Trăirea sentimentului romantic este dominanta caracteristicilor ce definesc r. Prin această înclinare spre sentimental, liric, r. poate apărea în muzica oricărei epoci creatoare din istoria muzicii. Și tot prin liric (componentă intrinsecă a muzicii), r. se relevă ca un dat al substanței muzicale, indisolubil legat de aceasta. 2. Ca noțiune ce delimitează o epocă istorică, r. se plasează în istoria muzicii cu aproximație între anii 1830-1916. Elementele romantice apăruseră deja în lucrările lui L. van Beethoven, legătura și continuitatea clasicismului cu r. fiind prin acestea incontestabil. Cel care făcea exegeza lucrărilor lui Beethoven la începutul sec. 19, punând bazele terminologiei romantice în sfera muzicii era E.T.A. Hoffmann. El demonstra atât caracterul romantic al muzicii beethoveniene cât și caracterul romantic al muzicii în sine, al limbajului muzical. Pentru descrierea perioadei r. nu se poate urma alt drum decât acela al prezentării fiecărui compozitor care a îmbogățit paleta coloristică a sentimentului r. cu propria sa viață și creație. Franz Schubert (1797-1828) este poetul muzical al liedului*, gen pe care l-a cultivat cu precădere, gen prin excelență romantic. Legătura muzicii cu poezia, cu poeții romantici, se concretizează în aceste cântece (profunde, vesele sau grave, specifice poporului germ.), în care nuanțele sentimentelor și impresiilor sunt cizelate cu arta bijutierului. Schubert a scris lieduri pe versuri de Goethe, Schiller, Rückert, Heine, Uhland etc. Un alt compozitor care reprezintă r., și prin creația muzicală și prin cea muzicologică, este Robert Schumann (1810-1856). Caracterul său exaltat, viața dureroasă, dragostea pentru poezie, îl plasează în punctul cel mai adânc al r. Schumann a creat un un mod particular de expresie pianistică, lucrările sale capricioase, strălucitoare, amețitoare, sunt surprinzătoare în contrastele pe care le exprimă. Tot în domeniul lucrărilor pentru pian, Fréderic Chopin (1810-1849) introduce o ornamentație* abundentă, pasaje ample, mari acorduri* arpegiate*, o melodicitate și o fantezie improvizatorică* deosebită, ce subliniază spiritul r., melancolia, sensibilitatea și chiar grandoarea și forța ritmică a lucrărilor sale (Nocturne, Fantezii, Valsuri, Studii, Poloneze etc.). Muzica simf. se impregnează tot mai mult de spiritul r. în creația lui Hector Berlioz (1803-1869), Simfonia fantastică fiind un exemplu concludent al exacerbării formelor și al muzicii programatice*, care își înscrie actul de naștere cu această simf. R. lui Berlioz se plasează pe alte coordonate de forță, de idei revoluționare, de dorința de a epata. Caracterul său pasionat, debordant se relevă în grandoarea lucrărilor sale (Requiem, Harold în Italia, Romeo și Julieta, Damnațiunea lui Faust ș.a.) și în amplele desfășurări simf. cu orch. imense, efecte timbrale și contraste violente (orch. duble, coruri mari, soliști, chiar fanfare). Franz Listz (1811-1886) aduce r. poemelor* sale simf. programatice de un pronunțat dramatism (Preludiile, Faust, Dante) și tot el este primul care introduce în muzica pentru pian „programatismul” poemelor simf., prin resursele sale tehnice incomensurabile. Manifestat în miniatură vocală și instr., în simf. și poem* simf., r. avea să-și spună cuvântul și în genul operei*. În timp ce, în Franța, Meyerbeer (1791-1895) cucerea aplauzele publicului cu un melanj de operă germ., fr. și it. (Robert diavolul, Hughenoții, Africana etc.), iar în Italia, G. Verdi ridica bel-canto*-ulla nivele neatinse, prin căldura și frumusețea melodiilor (ariilor) sale, Richard Wagner (1813-1883) se străduia să realizeze spectacolul total, opera sinteză a tuturor artelor (v. sincretism), drama muzicală simbolică, filosofică, metafizică, revelatoare a marilor idei (Vasul fantomă, Tannhäuser, Tristan și Isolda, Maeștrii cântăreți, tetralogia Inelul Nibelungului, Parsifal), realizând totodată și conceptul melodiei infinite. Spre sfârșitul sec. 19 r. aduce ideea în desfășurarea evenimentelor muzicale, un nou sentiment al timpului (III) în dinamica sonoră (Listz, Wagner, Brahms). Principiul ciclic* se face simțit în construcția simf. (Brahms, C. Franck). Conceptul tonal specific clasicismului și r. începe să se dezvolte în substanța cromatismelor* (Wagner). Prima parte a sec. 20 delimitează clar începutul unei concepții muzicale noi: impresionismul, „noua obiectivitate și noua modernitate” (W.G. Berger). În afara personalităților evocate mai sus, se pot înscrie în orbita r. și alte nume care au făcut parte din epocă: Carl Maria von Weber (1786-1826), F. Mendelssohn-Bartholdy (1809-1847), Hans von Bülow (1830-1894), G. Donizetti (1797-1848), V. Bellini (1802-1835), D. Fr. E. Auber (1782-1871), F. David (1810-1876), J. Offenbach (1819-1880), Ch. Gounod (1818-1890), Ed. Lalo (1830-1892), L. Delibes (1836-1891), G. Bizet (1838-1875), Em. Chabrier (1841-1894), Niels Gade (1817-1890), Ed. Grieg (1843-1904). Tot gândirii r. îi aparține interesul pe care compozitorii încep să-l manifeste față de folclor*, decurgând logic din mișcarea revoluționară de eliberare și emancipare națională a unor state mici europ. O dată cu dezideratele politice și sociale aparținând revoluțiilor naționale ale sec. 19, încep să se contureze și coordonatele culturilor naționale, determinând apariția școlilor muzicale naționale: rusă, cehă, ungară, norvegiană, spaniolă, românească etc.

SCRIS², (5) scrise, s. n. 1. Reprezentare prin semne grafice a sunetelor și a cuvintelor dintr-o limbă; scriere (1). Evoluția scrisului. Raportul dintre scris și vorbire. ▭ Vedeți că toate... se sfîrșesc cu «sară», dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. NEGRUZZI, S. I 5. ◊ Loc. adj. și adv. (În opoziție cu verbal) În scris = scris, notat (pe hîrtie). Dă-mi în scris pe Gagamiță ăla, să nu-i uit numele. CARAGIALE, O. I 154. 2. Fel propriu de a scrie al cuiva; scriere, scriitură. Pe un plic e scrisul mare, puțin aplecat, al nevestei mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 380. Îi recunoscu scrisul înainte de a desface plicul. C. PETRESCU, Î. II 151. Ea, dac-o primea, Scrisu-i cunoștea, Mult se bucura. TEODORESCU, P. P. 464. 3. (Popular) Notare, consemnare, comunicare scrisă; p. ext. hîrtie, document scris (sau tipărit); scrisoare, înscris. Ce urmează după obiceiul pămîntului, n-are nevoie de scris. DELAVRANCEA, O. II 137. Scris la Miiul trimetea Și la nuntă mi-l poftea. TEODORESCU, P. P. 509. ◊ Fig. [Eminescu] avea aerul unui sfînt tînăr, coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. CARAGIALE, N. S. 9. 4. Acțiunea de a scrie, de a redacta o compoziție de orice fel. Axintie avea practica scrisului, compunerii, căci diacul era chemat adeseori să alcătuiască documente cu o formă literară împodobită și aleasă. IORGA, L. I 132. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. Toată lucrarea noastră publică acum este numai scrisul prin jurnale streine și romînești. GHICA, A. 468. 5. (De obicei la pl.) Ceea ce spune, relatează, demonstrează cineva într-o scriere de orice fel. Se apucase să aștearnă pe hîrtie lucruri curioase... Toți făceau haz de scrisele lui. SADOVEANU, E. 103. Teofil Steriu nu mai tăiase o carte de douăzeci de ani. Ce putea să afle din scrisul altora? C. PETRESCU, C. V. 143. Pe cînd ei beau și se înveseleau... bătîndu-și joc de scrisele împăratului... se ivi o umbră. ISPIRESCU, L. 143.

STILISTICĂ s. f. (< adj. stilistic, -ă, cf. fr. stylistique): disciplină care studiază stilurile (individuale și funcționale ale) unei limbi, caracteristicile și normele acestora. S. clasică s-a ocupat cu studiul figurilor de stil (Aristotel: Poetica; Pseudo-Longin: Tratat despre sublim; Demetrios: Tratat despre stil). S. modernă și-a extins aria de cercetare la stilurile limbii, la caracteristicile și normele acestora (Charles Bally, Leo Spitzer, Karl Vossler și Roman Jakobson). În felul acesta, s-a ajuns la subordonarea s. fie teoriei literare, fie lingvisticii (și de aici cele două tipuri de s.: literară și lingvistică). ◊ ~ literară: studiu al mijloacelor lingvistice de exprimare ale unui scriitor, privite din punctul de vedere al expresivității lor; studiu al stilului individual al unui scriitor. Întemeietorul s. literare a fost lingvistul austriac Leo Spitzer (1887-1960), prin lucrarea sa „Aufsätze zur romanischen Syntax und Stilistik” („Eseu asupra sintaxei și stilisticii romanice”), Halle, 1918. În țara noastră este cunoscută lucrarea de s. literară, în spiritul modelului oferit de Spitzer, Arta prozatorilor români, București, 1951, a lui Tudor Vianu (1897-1964). În concepția acestuia mijloacele lingvistice și teoretico-literare ale disciplinei se combinau într-o metodă proprie. Prin studierea elementelor de stil, el urmărea descoperirea structurii unitare a operei ca întreg și explicarea valorilor și a semnificațiilor pe care componentele (sunetele, cuvintele, propozițiile, frazele) le au în raport cu întregul. ◊ ~ lingvistică: studiu al mijloacelor lingvistice (fonetice, morfologice, sintactice, lexicale și semantice) de exprimare ale unei colectivități lingvistice, ale unui domeniu de activitate, privite din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității lor; studiu al stilurilor funcționale ale unei limbi literare. Întemeietorul s. lingvistice a fost lingvistul elvețian Charles Bally (1865-1947), prin lucrarea sa Traité de stylistique française („Tratat de stilistică franceză”), în două volume, apărut la Heidelberg și Paris în 1909. Prima încercare în această direcție a fost însă Précis de stylistique („Manual de stilistică”), Genève, 1905, în care se ocupă de afectivul și expresivul exprimat în vorbire ca fapt colectiv. Modelul oferit de Bally a fost urmat în țara noastră de Iorgu Iordan prin lucrarea sa Stilistica limbii române, București, 1944 și 1975. Pe aceleași coordonate ale s. lingvistice se înscrie și lucrarea acad. Ion Coteanu Stilistica funcțională a limbii române, București, 1973 și 1985.

dublu², ~ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) duplu, dopla sf / Pl: ~li, ~le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu o cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (Îla) În ~ exemplar În două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmații etc.; îla) Cu ~ sens Cu două înțelesuri Si: echivoc. 7 a (Îe) A da o ~lă A cădea același număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Șîs ~ băieți sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieți, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (Îs) Minge ~ă Mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis și la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfășoară pe două planuri. 13 a Care are două fețe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul și debitul. 16 sm (Îc) ~-decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conținutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (Îc) ~-decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (Îc) ~-ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (Îe) A vedea ~ A vedea două imagini ale aceluiași obiect. 22 (Îae) A vedea tulbure. 23 (Îae) A fi amețit de băutură.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

TRECE vb. 1. a merge. (Chiar acum ~ spre casă.) 2. a se duce, a merge. (Te rog să ~ și pe la noi.) 3. a se abate, a da, a se opri. (În drum a ~ și pe la el.) 4. a se scurge. (Întreg convoiul a ~.) 5. a traversa. (~ strada; ~ oceanul.) 6. a escalada, a sări. (~ un zid.). 7. a curge. (Apa ~, pietrele rămîn.) 8. a zbura. (Berzele ~ în stoluri spre Africa.) 9. a se deplasa. (Proiectilul ~ prin aer.) 10. a da, a transmite. (~ scrisoarea din mînă în mînă.) 11. a purta, a transmite. (~ paharul din mînă în mînă.) 12. a bate, a sufla, (reg.) a vîntura. (Crivățul rece ~ peste sat.) 13. a se transmite. (Maladia a ~ de la unul la altul.) 14. a băga, a introduce, a vîrî. (~ ața prin urechea acului.) 15. a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 16. a intra, a pătrunde. (Acest cuvînt a ~ în limba literară.) 17. a repartiza, a vărsa. (L-a ~ la artilerie.) 18. a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a nota, a scrie, (înv.) a notifica, a semna. (~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 19. a se scurge, (pop.) a vremui, (înv.) a se prelungi, (fig.) a curge. (Timpul a ~ încet.) 20. a se împlini, a se scurge. (Au ~ 100 de ani de la...) 21. a se duce, a se încheia, a se sfîrși, a se termina. (A ~ și vacanța!) 22. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) usca, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a se ugili. (O plantă care s-a ~.) 23. a se fana, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (Obrazul i s-a ~.) 24. a îmbătrîni, a se veșteji, (înv.) a se învechi, a (se) mători. (X s-a ~ de tot!) 25. (FON.) a se modifica, a se preface, a se schimba, a se transforma. („L” intervocalic ~ în „r” în cuvintele românești de origine latină.) 26. a dispărea, a înceta, (astăzi rar) a se sparge. (Primejdia, durerea a ~.) 27. a depăși, a întrece. (Greutatea pachetului ~ de 10 kg.) 28. a promova. (A ~ clasa.) 29. a-l cuprinde, a-l năpădi. (Îl ~ nădușelile, fiorii.)

șir (-ruri), s. n. – 1. Linie, rînd, șirag. – 2. Funie, cunună. – 3. Serie, succesiune. – 4. Înșiruire, pomelnic. – 5. Mulțime, cantitate. – 6. Linie, rînd de cuvinte. – 7. Legătură. Creație expresivă, care vrea să reprezinte ideea de „șiroi”, cf. sp. chorro, și de asemeni „ciur, șur, țîr”. Dubla idee semantică există și în sp. chorro „cădere de apă” și „serie de obiecte identice”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. series (Philippide, Principii, 148), fonetic greu de admis din ngr. σειρά „șir” (Densusianu, Hlr., 374, 376); din mag. sor (Tiktin; Gáldi, Dict., 96); din series prin intermediul lui a înșira (Pascu, Suf., 265); în legătură cu bg. šir „lățime”, sb. širom „îngrămădit” (Candrea); din tc. syra (Lokotsch 1961). Der. șiră, s. f. (stivă de paie de formă lunguiață; coloană vertebrală), al cărui ultim sens se folosește în Munt. și Mold. (ALR, I, 40; după Diculescu, Elementele, 477, din gr. σεïρα); șirag (var. șireag), s. n. (linie, rînd; șir format de soldații din linia întîi; funie, cunună), cu suf. -eag (după Cihac, II, 528 și Gáldi, Dict., 97, din germ. Schar, prin intermediul mag. sereg „linie”, a cărui der. pare puțin probabilă); înșira, vb. (a alinia, a așeza în ordine, a forma; a pune în rînd; a face șirag; înv., a compune; înv., a agăța, a prinde; refl., a se întinde, a se continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici, Dacor., V, 390-5, îl deriva din lat. inserĕre; înșirui, vb. (a alinia, a forma; a pune în ordine; a face șirag; refl., a se continua, a se multiplica); deșira, vb. (a descompune; a desface, a destrăma); deșirat, adj. (de o înălțime ieșită din comun); șirui (var. șiroi), vb. (a curge șiroi; a ordona, a alinia), care s-ar explica prin sl. struiti, strują „a topi” (Cihac, II, 388), prin sl. poroi (Conev 38), printr-un sl. *sŭrojŭ (Skok, ZRPh., LIV, 465) sau prin mag. sirni „a plînge” (Pușcariu, Dacor., VII, 118; Candrea); șurui (var. șir(l)oi, șuroi, șurlui, șir(l)ui), vb. (a curge șiroi), cf. țurlui, țîrlîi (după Cihac, II, 529 și Pușcariu, Dacor., VII, 118, din mag. surolni); șiroi (var. șuroi, șirloi, șirlău), s. n. (șuvoi), care s-a explicat prin rivuscēllus (Crețu 327) sau prin șivoi contaminat cu pîraie (Candrea); șiringă (var. șirincă, șurincă), s. f. (fîșie de pînză alungită, bandă; bucată de teren), pentru care, la sensul al doilea, cf. funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *seręgŭ; după Tiktin și Candrea, din rut. šyrynka, care ar putea tot așa de bine proveni din rom.). Mag. sereg, sb., cr., slov., rut. šereg, pol. szeręg, rus. šerenga „rînd de soldați” se consideră ca reprezentant din v. germ. scara › germ. Schar, cf. it. schiera (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 628). Cum această der. pare dificilă fonetic, este mai probabil că provin din rom. șirag, în sens militar; este știut că armata romînă a avut în vechime mulți mercenari mai ales slavi.

TEATRU (< fr. théâtre < lat. theatrum < gr. theatron) 1 Edificiu în care au loc reprezentațiile teatrale. La greci, teatrul, dintru început, se limita la o arie de pămînt bătătorit, o scenă de lemn. Abia în secolul al IV-lea (î.e.n.) apar teatre construite din piatră (ca teatrul lui Dionysos, la Atena, teatrul din Epidaurus, din Argos ș.a.). La romani, multă vreme au dăinuit teatrele construite din lemn. În anul 55 (î.e.n.), Pompei ridică un teatru din piatră. Modelul pentru construcția teatrelor romanii l-au luat de la greci, cu unele modificări (lipsa orchestrei, deoarece piesele de teatru romane nu aveau corul). Băncile (gradus) eran împărțite în secțiuni concentrice (moenia), prin ziduri (ballei) și paliere (praecinetiones). Spectatorii pătrundeau în teatru prin numeroase porți făcute în fațade și ajungeau la locurile lor pe scări, prin culoare sau prin porți denumite vomitoria. În perioada clasică, apar teatrele permanente, iar epoca modernă cunoaște variata evoluție arhitectonică și tehnică a teatrului. 2 Totalitatea operelor literare dramatice ale unui scriitor, ale unei națiuni (teatrul lui I.L. Caragiale; teatrul francez etc.). 3 Reprezentarea pe scenă a scrierilor dramatice. Reprezentațiile teatrale, cu alte cuvinte teatrul în acest sens, implică trei elemente: textul dramatic; concepția regizorală și interpretarea actoricească; publicul spectator, teatrul dovedindu-se a avea o funcție educativă estetico-cetățenească. Teatrul tradițional apare fundamentat pe prezența simultană și diferențiată a personajelor și spectatorilor, îmbinînd elementul fonic cu cel vizual (în pantomime cel fonic e absent). Spectacolul de teatru nu este însă un amalgam de diferite arte, literatură, muzică, arte plastice (decoruri, costume), ci este o artă de sine stătătoare. Componentele artistice ale spectacolului de teatru sînt : unitatea acțiunii scenice, care constă în împletirea elementelor plastice și literare ale spectacolului prin mijlocirea actorului în acțiunea scenică, vorbirea îmbinîndu-se cu mimica și mișcarea actorului, organic închegată; jocul actorilor, a căror măiestrie constă în reîncarnarea personajului, și care reproduce nemijlocit ciocnirile dintre caractere, lupta și activitatea oamenilor, determinind specificul teatrului ca artă aparte. Prin aceste componente se realizează imaginea scenică unitară, concretă și impresionantă, de o deosebită forță sugestivă. În teatrul contemporan, o varietate a acestuia o constituie antiteatrul, care limitează arta dramatică la dialog sau la metafora scenică (ex. teatrul lui Eugène Ionesco). În afară de spectacolul de teatru, în același context de arte ale spectacolului se înscriu și spectacolele teatrului muzical (opera și opereta), teatrul de păpuși, pantomima, teatrul de umbre, chiar și circul, care recurge de multe ori la teatralizarea acțiunii. Mijloacele tehnice ca radioul și televiziunea au făcut posibilă apariția altor manifestări: teatrul la microfon, denumit audio-dramaturgie, spectacolele de televiziune, denumite video-dramaturgie, precum și spectacolele cinematografice (a șaptea artă). Aceste ultime manifestări au dus la o lărgire a artei spectacolului.

NUME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim, arătăm cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo sa-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

NUME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care se arată cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim; obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo să-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

prin pp [At: CORESI, EV. 155 / V: (pop) pân, pin, (înv) păn, pen, pren, ~iîn, (reg) pim, prân / E: pre + în] 1-3 Exprimă cuprinderea a ceva (pe întinsul unei suprafețe,) (în interiorul unui spațiu sau) de-a lungul unui traseu. 4-5 Exprimă situarea unei realități într-una sau pe mai multe părți, porțiuni, zone etc. (cuprinse nedefinit pe o suprafață anumită sau) într-o multitudine de suprafețe identice Nu-i lăsa să locuiască prin sate. 6-7 Arată că suprafața pe care se situează o realitate este (parte a unui interior spațial sau) a mai multora identice Purta lumânări prin biserici. 8-9 Arată că interiorul spațial este (cuprinsul unui mediu lichid sau) adâncitura lăsată pe întinderea unei suprafețe moi, în masa unui material afânat, într-o structură elastică etc. Purceii se tăvăleau prin noroi. 10 Arată că interiorul spațial este gândit ca plasat între limitele unei stări fizice, ale manifestării unui fenomen meteorologic etc. Corabia se apleca prin furtună. 11 Arată că starea fizică gândită ca interior spațial este un mediu sonor, optic etc. Mergea prin întuneric. 12 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, porțiuni, zone etc. rămase neocupate de vreunul dintre elementele de același fel adunate într-o aglomerare discontinuă sau în ceva gândit ca atare Rătăcea prin pădure. 13 Arată că situarea pe întinsul unei suprafețe, în cuprinsul unui spațiu, al unui mediu fizic etc. este percepută explicit senzorial Se auzea plescăind prin apă. 14 Exprimă faptul că senzația este resimțită ca fiind situată în interiorul spațial al unei ființe sau al unei părți a acesteia Simți o durere prin corp. 15 Arată că un fapt psihic, un act de gândire etc. este considerat în interiorul spațial al capului, în minte, în suflet etc. imaginate ca interioare spațiale Nu mi-a trecut prin cap ideea. 16 Exprimă străbaterea unui traseu cuprins nedefinit de una sau mai multe linii posibile de traversare a unei suprafețe anumite sau a unei multitudini de suprafețe identice A trecut prin munți. 17 Exprimă faptul că suprafața traversată este un loc de trecut sau un element gândit ca atare, care permite intrarea sau ieșirea a ceva în vederea depășirii locului de trecut sau a elementului gândit ca atare Ploaia intra prin găurile acoperișului. 18 Exprimă faptul că suprafața traversată este o cale de trecere de-a lungul căreia se poate ajunge dintr-un loc în altul Se deplasa prin strada aglomerată. 19 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, porțiuni, zone etc. de pătrundere, de perforare, de străpungere, de infiltrare etc. într-o masă materială compactă Cuiul a pătruns prin zid. 20 Exprimă mijlocirea realizării a ceva de către părți, porțiuni, zone etc. cuprinse nedefinit pe o suprafață anumită sau într-o mulțime de suprafețe identice Poți scoate ceva bani numai prin livezi. 21 Urmat de un determinant distributiv, exprimă răspândirea a ceva în părți, porțiuni, zone etc. ale unei multitudini de elemente de același fel, considerate ca unități independente, nedefinite numeric Au căutat prin fiecare curte. 22 Arată că aria de răspândire este constituită dintr-o mulțime de interioare spațiale sau de elemente gândite ca atare și considerate ca unități independente nedefinite numeric Prin orice peșteră vezi lilieci. 23 Exprimă faptul că aria de răspândire este constituită dintr-o multitudine de repere de același fel indicate ca orientări pentru o deplasare și considerate ca unități independente nedefinite numeric Prin fiecare cărare puteți ajunge la cabană. 24 Exprimă faptul că o senzație este resimțită ca fiind răspândită într-o multitudine de elemente de același fel ale unei ființe Frigul mă pătrundea prin fiecare mădular. 25 Exprimă localizarea unei realități în părți, porțiuni, zone etc. cuprinse nedefinit pe un anumit plan de raportare spațială față de un reper exprimat sau subînțeles, ori față de o multitudine de repere identice Trecu prin fața Ateneului. 26 Arată că planul de raportare spațială privește toate punctele de orientare ale reperului exprimat sau subînțeles Prin împrejurimi sunt magazine. 27 Exprimă încadrarea a ceva în cuprinsul unui interval de timp sau în decursul duratei unei circumstanțe. 28 Exprimă plasarea petrecerii unui fapt într-unul sau în mai multe momente cuprinse nedefinit într-un interval delimitat calendaristic sau într-o succesiune de asemenea intervale identice Cireșul se coace prin iunie. 29 Exprimă faptul că intervalul de timp este delimitat în interiorul duratei unei circumstanțe Prin sărbătorile Crăciunului mă duceam la țară. 30 Interiorul duratei privește perioada de desfășurare a unei stări fizice, fiziologice etc. Tresar prin somn. 31 Este urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă o circumstanță sau o stare Am trecut prin vremuri grele. 32 Urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă desfășurarea unei circumstanțe sau a unei stări, arată că parcurgerea unui interval de timp se realizează mental, vizionar etc. Prevăd prin secoli a ei înălțare. 33 Exprimă proiectarea momentelor cuprinse nedefinit într-un interval de timp sau într-o succesiune de asemenea intervale identice, ca termen de programare pentru petrecerea unui fapt Ne vom muta prin anul viitor. 34 Exprimă rolul, datorită scurgerii unui interval de timp delimitat calendaristic sau unei succesiuni de asemenea intervale identice, în favoarea sau în defavoarea împlinirii unui fapt Și-a desăvârșit pregătirea prin anii petrecuți în străinătate. 35 Exprimă repetarea regulată a aceluiași fapt într-o succesiune nedefinită de intervale de timp identice, delimitate calendaristic Prin orice lună de iarnă puteai găsi flori la magazin. 36 Exprimă faptul că intervalele identice de timp prezentate în succesiune nedefinită sunt delimitate în interiorul duratelor repetabile cu regularitate ale aceleiași circumstanțe Prin orice vreme ei se duceau la înot. 37 Exprimă determinarea în timp a petrecerii unui fapt pe baza încadrării cu aproximare a acestuia într-un plan de raportare a imediatei sale anteriorități față de un reper temporal exprimat sau subînțeles ca delimitare calendaristică Era prin preajma lui întâi martie. 38 Exprimă făptui că planul de raportare poate privi ambele sensuri de orientare, anterior și posterior, față de reperul temporal exprimat sau subînțeles Se întâmplase prin jurul Crăciunului. 39 Exprimă integrarea a ceva în sfera unui domeniu, a unei posibilități, a unei modalități etc. sau a unei realități oarecare gândite ca modalitate. 40 Exprimă implicarea ca aspect înglobat, ca parte componentă, ca trăsătură intrinsecă etc. a unuia sau a mai multor elemente în sfera unitară a unui domeniu sau în multitudinea unor realități identice aparținând aceluiași domeniu de referință Vestigii dacice întâlnim prin folclorul maramureșean. 41 Arată că sfera unitară care implică un cuantum parțial de actualizare a ei este o capacitate potențială Dacă i-ar fi stat prin putință ar fi omorât-o. 42 Arată că sfera unitară care implică aspectul comun al părților componente dintr-un tot este o însușire dominantă Viața lui a excelat prin corectitudine. 43 Exprimă petrecerea unui fapt aparte față de obișnuit sau a mai multora de același fel, cu repercusiuni directe în sens pozitiv ori negativ asupra cuiva sau a ceva Prin multe am trecut. 44 Arată că faptul petrecut cuiva constă în trăirea unei stări sufletești ca urmare a influenței pozitive sau negative exercitate de o circumstanță, de o conjunctură, confruntarea cu o formă de verificare, de examinare etc. Omul trecuse prin dureroase furtuni. 45 Urmat de un determinant cantitativ, arată un mod al cuiva de manifestare, de săvârșire a ceva Prin mult efort am rezolvat problema. 46 (Îlav) ~ excelență Indică dezvoltarea maximă a intensității de manifestare a cuiva Era prin excelență artist. 47 Exprimă direcționarea cu valoare de reper intermediar în desfășurarea cursului evolutiv al unei acțiuni a cuiva Trecând prin romantism, tema ajunge la poeții moderni. 48 (Îlpp) ~ intermediul, ~ mijlocirea Urmat de un termen care indică o modalitate sau este gândit ca având o valoare modală, exprimă recurgerea la un factor mediator din a cărui intervenție decurge ceva scontat Rezolvase totul prin intermediul felului ei original de a fi. 49 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea de trimitere sau de primire a ceva Scrisoarea a fost expediată prin coletărie rapidă. 50 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea de trimitere sau de receptare a comunicării unei idei Pictorul îți exprimă ideile prin culori. 51 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea de justificare, de argumentare etc. a manifestării unui fapt A pierdut prin neprezentare. 52 Arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva privește modalitatea adecvată, oportună de realizare a ceva Au luat puterea prin revoluție. 53 Arată că factorul mediator datorită căruia pot fi puse în legătură două sau mai multe elemente este o trăsătură de marcare a asemănării sau a diferenței dintre aceste elemente Ei se aseamănă prin eleganță. 54 Urmat de un termen care indică un nume de instrument sau este gândit ca având o valoare instrumentală, arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva este un mijloc concret sau gândit ca atare Casa era nimicită prin foc. 55 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge sau din care decurge ceva privește transportarea a ceva Am trimis scrisoarea prin avion. 56 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge sau din care decurge ceva privește actul expedierii sau al primirii unui mesaj, a unei informații etc. I-am comunicat prin telefon. 57 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge sau din care decurge ceva privește adeverirea unui fapt Rezultatele au fost verificate prin calculator. 58 Urmat de un termen care indică o operație sau este gândit ca având o valoare operațională, arată că factorul mediator la care se recurge sau din care decurge ceva este o cale folosită în vederea atingerii unui rezultat Se curăță prin frecare. 59 Urmat de un termen care indică un act, un document etc., arată că factoml mediator la care se recurge sau din care decurge ceva este un asemenea înscris Numit prin decret prezidențial. 60 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge sau datorită căruia decurge ceva privește transferarea unei sume de bani Am trimis banii prin mandat poștal. 61 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge sau datorită medierii căruia decurge ceva privește accesul la un lucru oarecare Plecarea se face prin bilet de voie. 62 Urmat de un termen care indică o persoană, o instituție, un organ administrativ etc., arată că factorul mediator la al cărui oficiu se recurge sau datorită intervenirii căruia decurge ceva este un asemenea intermediar Încheierea acordului s-a făcut prin solul de pace. 63 Exprimă faptul că intermediarul la al cărui oficiu se recurge sau datorită intervenirii căruia decurge ceva privește realizarea unei intenții, satisfacerea unui interes etc. Am obținut audiență prin secretară. 64 Urmat de un termen care indică o stare psihică sau o formă de exteriorizare a acesteia, arată că factorul mediator la care se recurge sau datorită căruia decurge ceva este o reacție afectivă sau o atitudine comportamentală L-am pus la punct prin brutalitate. 65 Exprimă faptul că reacția afectivă sau atitudinea comportamentală la a cărui mediere se recurge sau datorită căreia decurge ceva privește exteriorizarea poziției adoptate de cineva față de un fapt supus unei aprecieri Și-au manifestat dezaprobarea prin tăcere. 66 Urmat de un determinant distributiv, exprimă reluarea constantă, continuă, neîntreruptă etc. a unui fapt oarecare privit ca element mediator în vederea realizării a ceva Mă jignește prin fiecare cuvânt. 67 Exprimă întemeierea manifestării sau săvârșirii unui fapt pe conformitatea cu ceea ce indică termenul pe care îl precedă, considerat ca bază de conformare Are acest drept prin lege.

SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ◊ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3.^[1] A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

RÎND, rînduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat) de lucruri sau de ființe. Se vedeau rîndurile [grîului] încrucișate, dese, ca o țesătură verzuie întinsă peste ogoare. MIHALE, O. 436. [Mihai] pătrunse printre rîndurile deschise. C. PETRESCU, C. V. 35. Număr etajele după rîndurile ferestrelor luminate. BART, S. M. 39. ◊ (În construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a merge», «a se așeza» etc. și precedat de prep. «în» sau, regional, fără prep.) Stam în fața comisiei, trei candidați în rînd pe cîte un scaun. I. BOTEZ, ȘC. 82. Ne așezam în două rînduri și deschideam calea. CREANGĂ, A. 10. Numai Petrea nu-i în rînd; El de-o parte stă pe gînd. ALECSANDRI, P. A. 94. Merg cătanele tot rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. ◊ Loc. adv. De-a rîndul (învechit și regional de sau de-a rînd) = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, consecutiv. Gheonoaia, de bucurie, ținu masa trei zile d-a rîndul. ISPIRESCU, L. 5. Îi arată apoi o fîntînă, unde trebuia să se ducă trei zile de-a rîndul. CREANGĂ, P. 95. Bădița... mă întreabă Fostu-i-am vreodată dragă? Eu răspund dintr-un cuvînt... Că i-am fost trei ani de-a rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44; b) de la un capăt la altul, peste tot, pretutindeni. Vezi, de-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Comoara nu să găsește cînd ici, cînd colea săpînd, Ci lesne să nemerește cînd iei pămîntul de rînd. PANN, P. V. II 90. Pe rînd = a) unul după altul, succesiv. Luară pe rînd pe toți cei mai deocheați din toate trei satele. REBREANU, R. I 99. Cerul acum se învălea cu o haină posomorîtă; stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate; Faceți bine și iertați, Că pe rînd toate jucați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Aud vinul gîlgîind Și mîndruțele-alergînd, Ca să le sărut pe rînd. ALECSANDRI, P. P. 314; b) de la unul la altul. Femeile... umplu paharul și-l poartă pe rînd. COȘBUC, P. I 143. (Pe) rînd, pe rînd (sau rînduri-rînduri) = treptat-treptat, unul după altul. Rînduri-rînduri, spre cîmpie Se perindă nori de plumb. TOPÎRCEANU, P. 212. Au plecat toți... rînd pe rînd ca și la sosire. CARAGIALE, O. III 72. Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. În primul rînd = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rînduri = a ocupa locul întîi într-un șir; fig. a fi în fruntea unei activități. Comuniștii sînt în primele rînduri ale întrecerii socialiste. ◊ Haină (încheiată) la două rînduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a se încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formînd o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. [Apucă] tocul să continue rîndul început. C. PETRESCU, C. V. 291. O muscă amețită, întîrziată în iarnă, se plimbă cu neliniște pe rîndurile scrisorii. BASSARABESCU, V. 33. Scrie două-trei rînduri Și-l ajung niște gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Rînd alb = interval nescris între două șiruri scrise. ◊ Expr. A citi printre rînduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune direct (într-un text). Am să mai cetesc o dată bucata aceea... dar mai mult printre rînduri. SADOVEANU, E. 109. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. Se întocmise o sală mare, cu parter, galerii și trei rînduri de loji. SADOVEANU, E. 65. Și io ți-oi așterne Trei rînduri de perne. TEODORESCU, P. P. 644. ♦ (Astăzi rar) Cat. V. etaj. Pe o uliță răsare o lungă construcție de un singur rînd, destinată în chip vădit dughenelor. CĂLINESCU, I. C. 64. A găsit o casă mare și frumoasă cu mai multe rînduri. SADOVEANU, B. 76. Casa proprietarului nostru era făcută de zece ani numai. Cu două rînduri, cu un balcon de fier la rîndul întîi. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Rîndul de jos = parterul. Rîndul al doilea = etajul întîi. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. O veșnică larmă și certuri aprinse se ridicau între cărăuși pentru rîndul cuvenit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. ◊ Loc. adv. La rînd = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Și multe veacuri la rînd A răbdat țara gemînd, Cu frunțile la pămînt. DEȘLIU, M. 65. N-avea înscrise nici numele, nici adresa... Urma să-i afle pe fiecare, la rînd, după răbojul întipărit în cuget. C. PETRESCU, A. R. 10. Cu rîndul = cu schimbul, alternativ. Stam la masă toți împreună, făcînd mîncare cu rîndul, fiecare dintr-al său, pentru o zi. CREANGĂ, O. A. 83. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rînd = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. Acum să stăm aici în ceea ce te privește pe dumneata și să luăm pe istalalt la rînd. CREANGĂ, A. 148. A ține rîndul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A intra la rînd = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. Și întră la rînd moșneagul cu baba. ȘEZ. III 182. A lăsa (sau a ceda) cuiva rîndul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. (Fig.) Gonise vîntul nopții furtunile cerești, Lăsînd acuma rîndul furtunii omenești. ALECSANDRI, P. A. 144. A fi (sau a veni) rîndul cuiva sau a veni rîndul (pentru ceva) = a sosi momentul pentru a se face un lucru. Venise și rîndul său să le arate ce poate. C. PETRESCU, A. 450. E rîndul domnului să vă judece. DELAVRANCEA, O. II 159. Aștepta de două zile să-i vie rîndul la moară. SLAVICI, O. I 228. La rîndul meu (tău etc.) = atunci cînd este momentul potrivit pentru mine (tine etc.), în urma altora; din partea mea (a ta etc.), în ce mă (sau te) privește. Vezi că nu le-am uitat [cuvintele] și le semăn și eu la rîndul meu și fac dar din darul tău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 92. Iar Pandele-i asculta Și la rîndu-i cuvînta... ALECSANDRI, P. P. 136. De rînd = de serviciu, conform ordinii stabilite. Din noaptea acelei zile am intrat de rînd la telefon. I. BOTEZ, ȘC. 73. Pe cînd era de rînd viteazul nostru să pîndească, ieși balaurul. ISPIRESCU, L. 200. (Regional) A nu-și da rînd = a lucra de zor, a fi neobosit, a se îmbulzi la treabă, la vorbă. Sărea piticu-ntr-un picior, De nu-și da rînd. COȘBUC, P. I 58. Cum s-au văzut, îndată s-au îmbrățișat... și-apoi nu-și mai da rînd unul altuia cu întrebările. SBIERA, P. 52. O tulesc la fugă... și de la o casă la alta nu-și dau rînd cu uratul. ȘEZ. III 179. A nu-și putea da rînd cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. De bună seamă că... nu-și vor fi putînd da rînd cu dînsele [cu jigăniile]. MARIAN, O. II 311. A da rînd la... = a ține seamă de... Iar tată-său, ca și-altădată, N-a dat acestor vorbe rînd. COȘBUC, P. I 255. Fără (de) rînd = fără chibzuială, fără seamăn. Cîntă cucu pe pămînt, Necăjită-s fără rînd; Cîntă cucu jos pe iarbă, Necăjită-s fără treabă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. De ce sînt cu fața slabă?... Eu zic dorului plîngînd C-am iubit fără de rînd. ALECSANDRI, P. P. 300. Sac fără fund e omul fără rînd. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin – pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I 302. Nu cumva actele făcute... au vreun clenci și ne mai scoate datori să plătim încă un rînd de parale Iloveanului? C. PETRESCU, R. DR. 252. Am început a plînge cu zece rînduri de lacrimi. CREANGĂ, A. 27. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie, și care se folosesc deodată. Am fost tocmit... cu două rînduri de schimburi pe an. C. PETRESCU, R. DR. 241. C-un rînd de haine o văd mergînd La muncă, La joc și hori același rînd. COȘBUC, P. I 127. Argintarul nu mai putea de bucurie și-i făcu un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Un rînd de case = un corp de case, v. corp (3). Singure au rămas, mama și fata, cu două rînduri de case, alături de aceea în care stăteau. SADOVEANU, M. 115. Știu că Scarlat are un rînd de case și o moșioară. C. PETRESCU, Î. II 68. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. Într-alt rînd am socotit și m-am gîndit că tot pe șoseaua Romanului ar trebui... o fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. În atîtea rînduri Leonida îi împrumutase, la nevoi. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. ◊ (Cu precizări temporale) De rîndul trecut am intrat eu, acum intră tu. ISPIRESCU, L. 372. 4. Grup de persoane (mai rar de obiecte) formînd un tot omogen. O parte din versurile sale au trecut în rîndurile cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. În rîndurile dușmane se iscă... o frămîntare grăbită. SADOVEANU, O. VI 47. M-aș prăvăli de pe scaunul Moldovei drept la mănăstirea Putnei, în rîndul strămoșilor. DELAVRANCEA, O. II 54. ◊ Expr. În rînd cu cineva (sau în rîndul cuiva) = în categoria cuiva, alături de cineva; pe aceeași treaptă, la același nivel. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi... vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Ne-a pus în rînd cu ceilalți școlari și ne-a dat de învățat. CREANGĂ, A. 27. Istoria pe drept l-ar pune în rîndul lui Tit. NEGRUZZI, S. I 193. 5. (Învechit) Categorie sau clasă socială; tagmă. Întîmplîndu-se ca Mihai și Pătrașcu să moară fără moștenitori... împăratul să aibă a întări pe domnul ce se va alege prin învoirea obștească a boierilor, staturilor și rîndurilor țării. BĂLCESCU, O. II 192. ◊ (Astăzi în loc. adj.) De rînd = din popor, fără rang; p. ext. lipsit de strălucire, comun, obișnuit, vulgar. Era o biată fată săracă, din oameni de rînd. SADOVEANU, O. VIII 221. M-a privit cu o ură ștearsă, de rînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. Da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rînd, el este domnul Țării Romînești. EMINESCU, O. I 147. Dacă sînt într-o grădină, pe la flori de rînd nu merg. ALEXANDRESCU, P. 49. 6. Obicei, rînduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. Ce rînd e pe acest pămînt de umblă viii cu morții? RETEGANUL, P. IV 68. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt! ALECSANDRI, P. A. 94. Și la nuntă petrecea în cîntări și veselie, Cum e rîndul la domnie. id. P. P. 108. ◊ Expr. A ști rîndul = a ști rînduiala, a cunoaște: rostul, mersul treburilor. De unde aș putea cumpăra puțină pîne de-aici, eu nu știu rîndul; n-ai face bine să te îngrijești d-ta? RETEGANUL, P. IV 40. Dolca, haita cea bătrînă... știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55. (Regional) Cum e rîndul? = cum stau lucrurile? cum e situația? Cum e rîndu la oraș? – Nu prea bine, Grigoraș. MARIAN, S. 191. A umbla de rîndul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. Că m-o trimes tatu-tău Să-ți umblu de rîndul tău. ȘEZ. I 109. Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău. ALECSANDRI, P. P. 141. ♦ (Regional) Fel, soi. Se duse... să-și aducă niște lemne de rîndul meșteșugului său, căci toate lemnele cîte le avusese... i s-au fost sfîrșit. MARIAN, O. II 159. De rîndul gurii (sau al mîncării) = pentru a mînca, pentru a-și potoli foamea. Avea ce-i trebuie de rîndul gurii. RETEGANUL, P. III 63. Sfarmă-Piatră au rămas acasă, să caute de rîndul mîncării. SBIERA, P. 82.

valoare sf [At: HELIADE, O. II, 76 / V: (înv) valor sn, ~loră (Pl: ~re) sf, (îvr) ~lore (Pl: ~lore) sn / Pl: ~ori, (îvr) ~ / G-D: și: (înv) ~i, ~rii / E: lat valor, -ris, fr valeur, it valore] 1 Calitate sau ansamblu de calități (deosebite) ale unor obiecte, fenomene, idei etc. raportate la normele ideale ale tipului sau la necesitățile sociale și la idealurile generate de acestea. 2 Importanță atribuită unor obiecte, fenomene, idei etc. în funcție de corespondența lor cu necesitățile și idealurile individuale sau sociale Si: însemnătate, merit, preț. 3 Ceea ce este considerat, în mod obiectiv, just, bun, frumos de către un individ, o societate, o epocă, servind ca referință, ca principiu moral, estetic etc. 4 (Îs) Scara ~orilor sau scară de ~ori Ierarhie stabilită între principiile morale, estetice etc. Si: scară valorică (10), (rar) scară de valorificare (4). 5 (Îs) Judecată de ~ Judecată (normativă) care enunță o apreciere Si: (rar) judecată de valorizare (5). 6 (Flz) Ceea ce este obiectivat ca referință și finalitate a acțiunii umane. 7 (Flz; îs) Teoria ~orilor Axiologie (1). 8 (Log; îs) ~ de adevăr Proprietate a unei funcții propoziționale de a fi adevărată sau falsă. 9 (Îla) De ~ Care prezintă importanță într-un anumit domeniu. 10 (Îal) Care are un preț ridicat Si: prețios, scump, valoros (7). 11 (D. oameni; îal) Merituos. 12 (Îe) A(-și) pune (sau a scoate) (ceva) în ~ A(-și) arăta calitățile esențiale Si: a evidenția, a releva, a sublinia. 13 (Ccr; mpl) Ceea ce este important, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere social, moral, artistic etc.). 14 (Înv) Curaj (1). 15 Ceea ce face ca o persoană să fie demnă de stimă, de laudă (din punct de vedere moral, intelectual, profesional, social) Si: merit. 16 (Ccr) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 17 Eficacitate (1). 18 Rentabilitate. 19 Preț estimat al unui obiect susceptibil de a fi dorit, de a fi schimbat sau vândut. 20 Sumă de bani care se cere sau care se plătește pentru un obiect, un bun etc. Si: preț. 21 (Cmr; Fin; îs) ~ comercială (sau de circulație) Echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață. 22 (Cmr; Fin; îs) ~ intrinsecă Valoare (19) pe care o are un lucru prin el însuși, indiferent de convenție. 23 (Cmr; Fin; îs) ~ extrinsecă Valoare (19) atribuită în mod convențional unui lucru. 24 (Îla) În ~ de ... sau (înv) de o ~oră de ..., de ~oră până la ... Valorând. 25-27 (Îe) A pune în ~ A valorifica (4-6). 28-30 (Îs) Punere în ~ Valorificare (5-7). 31 (Ccr) Ceea ce poate fi convertit în bani. 32 (Cmr; Fin) Cursul¹ curent al banului dintr-o anumită țară. 33 (Cmr; Fin) Puterea de cumpărare sau de circulație a monedei Si: curs¹ (19). 34 (Fin) Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. 35 (Îs) ~ mobiliară Înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). 36 (Îs) ~ imobiliară Înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). 37 Exprimare în bani a costului unei acțiuni, a unui cec etc. 38 (Ecp; îs) Analiza ~orii Analiză care pune în relație utilitatea și costul unui produs pentru a-i determina valoarea (19). 39 (Ecp; îs) ~ adăugată Diferența dintre prețul unei mărfi pe piață și prețul materiilor prime și al serviciilor utilizate pentru producerea sa. 40 (Ecp; îs) ~ de întrebuințare Proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate individuală sau socială. 41 (Ecp; îs) ~ de schimb Raport în care o cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 42 (Ecp; ccr; și îas) Marfă. 43 (Ecp; îs) Teoria valorii Teorie elaborată de Karl Marx care urmărește să stabilească fundamentul economic al utilizării și al schimbului de mărfuri. 44 (Ecp; în concepția marxistă; șîs ~a mărfii) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. 45 (Ecp; în concepția marxistă; îs) ~ a forței de muncă Cantitatea mijloacelor (de subzistență) necesare producerii și reproducerii forței de muncă. 46 (Ecp; în concepția marxistă; îs) Legea ~orii Lege obiectivă a producției de mărfuri potrivit căreia producția și schimbul de mărfuri au loc pe baza timpului de muncă socialmente necesar. 47 (Mat) Expresie numerică sau algebrică reprezentând o necunoscută sau un stadiu al unei variabile. 48 (Mat) Măsura mărimii unei valori (47). 49 (Mat) Element al unei mulțimi care formează domeniul unei variabile. 50 (Mat) Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice. 51 (Mat; îs) ~ absolută Valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau –) pe care îl are. 52 (Fiz) Număr asociat unei mărimi fizice în urma unei operații de măsurare, permițând compararea ei cu alte mărimi de aceeași natură. 53 (Lin) Conținut semantic al unui cuvânt, într-un context dat. 54 (Lin) Nuanță de sens. 55 (Lin) Întrebuințare a unui element fonetic, grafic, lexical etc. 56 (Muz) Durată absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 57 (Pct) Proporția de lumină și umbră pe care o conține un ton². 58 (Pct) Sugerare a volumului prin alăturarea a două tonuri² diferite, dar apropiate calitativ.

scrie [At: COD. VOR. 54/18 / V: (pop) scri, (îrg) ~ia (Pzi: scriez) / Pzi: scriu / E: ml scribere] 1 vt (C. i. sunete, litere, cifre, cuvinte, texte etc. ale unei limbi) A reda prin anumite semne grafice convenționale executate pe o suprafață cu ajutorul unor instrumente (specifice). 2 vt (Îe) A ~ pe apă (sau pe nisip, rar, pe lumânare, pe mucul lumânării) A uita ușor. 3 vt (Îae) A nu lua în serios ceva. 4 vt (Pex; c. i. pagini sau foi de hârtie, caiete etc.) A acoperi (integral) cu scriere. 5 vt (Spc) A scrie (1) cu o anumită ortografie, respectând anumite reguli ortografice Si: a ortografia. 6 vr (Pop) A se semna. 7 vt (Înv) A copia (1). 8 vt (Rar; c. i. formulare, acte tipărite în alb etc.) A completa. 9 vt (Îvr) A tipări. 10 vt (Îvp; c. i. linii, figuri, imagini, modele etc.) A picta (1). 11 vt (Îe) A se ~ în partea cuiva A semăna² (cu cineva). 12 vt (Pop; c. i. ouă) A încondeia. 13 vt A lăsa urme Si: a întipări, a imprima. 14 vt (Fig) A contura (2). 15 vt (Fig; c. i. traiectorii ale corpurilor în mișcare) A trasa. 16 vr (Îvr) A se întrupa. 17 vt (Pop; c. i. oameni; de obicei udp „în” sau, rar, „la”, „se”) A înregistra. 18 vt (Îrg; fig) A pune pe seama cuiva. 19 vt (Reg; c. i. sufletul) A ceda conform unei convenții scrise² . 20 vt (Îvp; c. i. oameni, de obicei cu determinări ca „la oaste”, înv „la steaguri”, pop, „la cătănie” etc.) A recruta (1). 21 vt (Înv; c. i. o populație, o colectivitate) A catagrafia (1). 22 vt (C. i. bunuri, averi etc.) A inventaria. 23 vt (C. i. bunuri materiale) A înregistra pe numele cuiva. 24 vt (C. i. acte, opere literare sau științifice etc.) A formula astfel încât să poată fi citit Si: a compune, a redacta. 25 vt (Pan; c. i. opere muzicale) A compune (3). 26 vt (C. i. articole, opere literare etc.; udp „la”) A publica într-un periodic sau într-o culegere Si: a colabora. 27 vt (Spc; c. i. scrisori, mesaje etc.) A redacta pentru a expedia și a comunica ceva cuiva. 28 vt (Spc; c. i. scrisori, mesaje etc.) A expedia pentru a comunica ceva cuiva. 29 vt (C. i. vești, știri etc.) A înștiința prin scris¹ (2). 30 vt (C. i. oameni, fapte, evenimente etc.) A însemna prin scris¹ pe ceva, în ceva, undeva Si: a înregistra, a înscrie, a consemna, a nota¹ (1), (înv) a notifica. 31 vt (C. i. oameni, fapte, evenimente etc.) A semnala prin scris Si: a povesti (1), a relata. 32 vta A se afla însemnat în scris¹ (2). 33 vt (Îe) A(-i) fi scris (cuiva sau, rar, pentru cineva) A-i fi sortit (1). 34 vt A explica în scris¹ pentru a argumenta, pentru a convinge, pentru a dovedi mai bine un anumit fapt. 35 vrp (Îvr) A atribui un titlu în scris¹ (2). 36 vt (Înv; d. acte normative sau private) A prevedea. 37 vta (Rar) A indica. 38 vt (Reg; c. i. pedepse) A da. 39 vt (Rar; c. i. medicamente sau tratamente medicale) A prescrie (1). 40 vt (Înv; șîc a ~ împrejur) A descrie (1). 41 vt (Pop; îe) A ~ (ceva) pe numele cuiva A-i face cuiva acte de proprietate. 42-43 vtr (Pop) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă.

programatică, muzică ~, orice muzică simfonică sau instrumentală al cărei conținut expresiv asociat – prin intenție declarată a autorului sau prin tradiție – de o sursă concretă de inspirație: fapt de viață, eveniment istoric, motiv literar sau artistic, idee filozofică etc. Noțiunea pune în discuție ideea conținutului muzicii și a alimentat, îndeosebi în sec. 19, disputa dintre adepții muzicii „pure” (v. absolută, muzică) și promotorii unei muzici a reprezentărilor. Estetica muzicală contemporană a stabilit distincțiile necesare între programatism și conținutul muzicii. Contribuțiile unor gânditori români conțin idei prețioase care se înscriu pe coordonate astăzi aproape unanim acceptate. „Muzica pură nu există. Orice muzică are un motiv literar, poetic, dramatic, filozofic. Numai un adevărat muzician transferă un astfel de motiv* în motive muzicale apte de a fi tratate exclusiv conform legilor artei muzicale. Bunele poeme* simf. și-au dedus forma numai din particularitatea virtuților inerente ideilor lor muzicale” (D. Cuclin, Tratat de estetică muzicală, Buc., 1933, p. 323). „Muzica are o capacitate foarte limitată de a suscita imagini vizuale. Muzica de acest fel este valabilă numai în măsura în care se construiește pe structuri foarte solid implantate într-o logică pur muzicală” (P. Bentoiu, Imagine și sens., Buc., 1971, p. 94). Socotită adeseori drept o creație a romantismului, p. își întinde rădăcinile până în Prerenaștere. Numeroase compoziții cu caracter imitativ mărturisesc despre ambiția dintotdeauna a muzicianului de a stabili puncte de contact între arta sa și realitatea înconjurătoare. În această tendință figurativă se înscriu lucrări de Jannequin, Costeley, Claude Le Jeune, Lassus etc. și chiar apariția unor forme compoziționale [v. caccia; ecou (III)]. Muzica imitativă, descriptivă, care constituie o linie particulară a programatismului, își prelungește existența în sec. 16 și 17, cu o deosebită eficiență în școala fr. (Couperin, Rameau, Daquin). În aceeași perioadă, Vivaldi scrie seria de concerte pentru vl. și orch. „Anotimpurile”, încercare de reconciliere a rigorilor formei* muzicale cu intenția programatică. Sensul superior al programatismului a fost enunțat în 1807 de Beethoven, în celebrul motto al Simfoniei pastorale: „Mai degrabă evocare a sentimentelor decât pictură”. Puternicul accent pe care unii romantici și școlile naționale l-au pus asupra p. este nuanțat de această viziune nouă; reinterpretarea profundă a inspirației extramuzicale prin datele construcției sonore. Din acest moment, ambițiile imitative și descriptive sunt treptat abandonate în favoarea formulărilor prin imagini muzicale de sine stătătoare. Sec. 19 este perioada de maximă înflorire a genului: Berlioz (Simfonia fantastică), Listz, creatorul poemului simfonic, piesă de formă liberă, propice p. orchestrale (Preludiile, Tasso etc.), Musorgski (O noapte pe muntele pleșuv, Tablouri dintr-o expoziție), Smetana (Ciclul de poeme simfonice Patria mea), Richard Strauss (Don Juan, Till Eulenspiegel, O viață de erou, Simfonia Alpilor etc.), Debussy (Preludiu la „După amiaza unui faun”, Marea etc.), Ceaikovski – care în uverturile*-fantezie* Romeo și Julieta, Francesca da Rimini – a căutat să concilieze marea formă muzicală cu „dramaturgia” programului literar – sunt numai câteva dintre marile nume ale muzicii universale care au ilustrat p. O variantă simf. a p. descriptive este tabloul simf. Genul este bogat în creații valoroase și în muzica românească; cităm câteva lucrări aparținând lui G. Enescu (Suita sătească și Suita pentru vl. și pian „Impresii din copilărie”), A. Alessandrescu (Acteon), M. Jora (suita Priveliști moldovenești), M. Negrea (suita „Prin Munții Apuseni”), D. Gheciu (Pe Bucegi), A. Mendelsohn (Poemul Prăbușirea Doftanei), Th. Rogalski (Două schițe simfonice), Al. Pașcanu (Poemul Carpaților), D. Bughici (Poemul Evocare), P. Bentoiu (Poemul Luceafărul), Th. Grigoriu (Variațiuni simfonice pe un cântec de Anton Pann) etc. „Programul” unei lucrări muzicale rămâne o punte posibilă între intenția eventuală a compozitorului și fondul aperceptiv al ascultătorului, o poartă prin care se pătrunde în muzică, dar nu un capăt de drum. „Identificarea” programului nu constituie și recepționarea semnalului emis de opera muzicală, a cărei succesiune de imagini se constituie într-un sistem propriu, intraductibil în cuvinte.

nume sn [At: COD. VOR. 2/5 / V: (îrg) ~măr (Pl: ~e), (înv) nome, ~mi (îvr) ~n (reg) lu~ sn și (nob) sf, (nob) ~ne / Pl: ~, (reg) ~muri / E: ml nomen] 1 Cuvânt sau grup de cuvinte care desemnează o ființă sau un lucru, o acțiune, un fenomen, o noțiune etc. și prin care se individualizează o ființă, un obiect etc. dintr-o anumită categorie Si: denumire, numire (3). 2 (Îs) ~ de (sau, reg, din) botez sau ~ mic Nume care se dă unei persoane la naștere Si: prenume. 3 (Îs) Ziua ~lui sau (rar) zi de ~ Zi în care se sărbătoresc cei ce poartă numele sfântului prăznuit în acea zi de biserică Si: onomastică. 4 (Pex) Sărbătoare organizată cu prilejul zilei numelui. 5 (Îs) ~ de familie, ~ patronimic, (sau, reg, după naștere) Nume pe care îl poartă toți membrii unei familii și care se transmite de la părinți la copii. 6 (Spre deosebire de poreclă; îs) ~ bun Nume (1) adevărat al cuiva. 7 (Îs) ~ topic (sau de loc) Toponimic. 8 (Îla) Fără (de) ~ Care nu este cunoscut, identificat. 9 (Pex; îal) Lipsit de importanță Si: obscur. 10 (Îal) Care impresionează puternic prin grandoare, intensitate, importanță. 11 (Îlav) Pe ~ Adresându-se cu numele. 12 (Îal) Direct. 13 (D. acțiuni comerciale; îal) Cu valoare nominală. 14 (Îlav) În (sau, înv, drept, cu, pe) ~le cuiva (sau a ceva) Invocând numele cuiva sau a ceva, în special al unei divinități, ca simbol al unei credințe. 15 (Îal) În cinstea cuiva. 16 (Pex; îal) Prinos adus cuiva, în special unei divinități. 17 (Îal) Din partea cuiva. 18 (Îal) Invocând autoritatea, puterea cuiva. 19 (Îal) În locul cuiva. 20 (Îe) A spune (sau a zice cuiva, a chema, pop, a striga pe cineva sau ceva) pe ~ A rosti (cu voce tare) numele (1) cuiva Si: a numi¹ (1). 21 (Pex; îae) A spune răspicat, fară ocolișuri. 22 (Îe) Zi-i pe ~! Spune-mi numele lui, de care momentan nu-mi amintesc. 23 (Îae) Se spune când cineva nu-și amintește pe moment denumirea exactă a unui obiect. 24 (Îe) Să nu-mi (mai) zici (sau spui) pe ~ dacă... Să nu mă mai recunoști dacă... 25-26 (Îcn; îe) A (nu) lua (cuiva ceva) în ~ de rău A (nu) interpreta greșit sau cu rea-voință vorbele cuiva. 27-28 (Pex; îae) A (nu) se supăra. 29-30 (Îe) A lua sau (rar) a avea (pe cineva) în ~ de bine (sau de rău) A (nu) aprecia pe cineva. 31 (Fam; îe) A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în (sau la) ~le tatălui A lovi pe cineva drept în frunte (în locul unde se miruiesc creștinii). 32 (Îe) Pentru ~le lui Dumnezeu (sau al cerului)! Exclamație care subliniază, întărind, o rugăminte. 33 (Îae) Exclamație care exprimă indignare, nedumerire, exasperare. 34 (D. o proprietate, un act etc.; îlav) Pe ~le (cuiva) Înscris ca proprietate legală a cuiva. 35-36 (Îal) (Fiind numit) cu numele (1) cuiva. 37 (Îlav) Cu ~le ... sau cu ~ de... Având numele (1) de... Si: numit. 38 (Îe) A cunoaște (ceva) numai din ~ A cunoaște ceva din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. 39 (Rar; îe) A nu cunoaște (ceva) nici de ~ A nu fi auzit despre ceva. 40 (Îe) A auzi de ~le cuiva A cunoaște din auzite, din reputație. 41 (Îe) A nu (mai) ști (sau auzi) cuiva de ~ sau a nu (mai) ști (sau auzi) de ~le cuiva A nu mai ști nimic despre cineva plecat departe. 42 (În imprecații; îae) Îndemn adresat cuiva de a pleca și de a nu se mai întoarce niciodată. 43 (În imprecații; îe) Veniți-ar sau pieriți-ar ~le sau să nu-ți mai aud de ~, nu ți-aș mai auzi de ~, acolo să-ți rămână ~le Se spune unei persoane insuportabile. 44 (Îae) Se spune cuiva pe care nu vrei să-l mai revezi niciodată. 45 (Îae) Se spune cuiva căruia îi dorești moartea. 46 (Rar) Persoană. 47 (Rar) Ființă. 48 (Fiz) Sens. 49 (Fiz) Semn. 50 (Urmat de determinări care arată felul) Calificativ pe care îl are cineva sau care i se atribuie cuiva. 51 Titlu. 52 Rang. 53 (Îlav) Cu (sau sub) ~ de... (sau că... sau, rar, urmat de un genitiv) sau (rar) cu ~le să... Cu titlul de... 54 (Îal) Sub formă de... 55 (Îal) Sub pretext că... 56 (Îal) Pe motiv că... 57 (Îe) Sub nici un fel de ~ În nici un caz. 58 (Îlav) (Numai) cu ~le De formă, fără să corespundă realității. 59 (Pex; îal) În aparență. 60 (Înv; îlav) (În) ~ de... Socotind că... 61 (Îal) Recunoscând drept... 62 (Îal) Ca și... 63-64 Reputație (bună sau) rea Si: faimă, renume. 65-66 (Îe) A scoate (sau a scorni, a face, a-i ieși cuiva) ~ (rău) A (se) vorbi de rău despre cineva. 67-68 (Îae) A se afla sau a pune pe cineva într-o lumină defavorabilă. 69 (Îe) A-și face (un) ~ A ajunge cunoscut, vestit, prin acțiuni pozitive. 70 (Îae) A-și face o carieră. 71 (Îe) A-i merge (cuiva) ~le că... A i se duce cuiva vestea că... 72 Denumire ironică dată cuiva în legătură cu activitatea sa sau cu o trăsătură caracteristică, fizică sau psihică Si: poreclă. 73 (Grm) Tennen generic pentru părțile de vorbire care se declină, în special, pentru substantiv și adjectiv. 74 (Grm; pgn) Substantiv. 75 (Grm; înv; îc) (În-)loc-de-~ Pronume. 76 (Grm; îs) ~ comun Substantiv comun. 77 (Grm; îs) ~ propriu Substantiv propriu. 78 (Îs) ~ predicativ Cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul nominal al unei propoziții. 79 (Îs) ~ de agent Substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe autorul acțiunii. 80 (Îs) ~ de acțiune Substantiv care exprimă o acțiune concepută ca obiect. 81 (Reg) Pretext. 82 (Reg) Motiv.

scoate [At: PSALT. HUR. 48^v/19 / V: (reg) a~ / Pzi: scot, (reg) scoț / Ps: scosei, (înv) scoș, 4 scoaseră, (înv) scoasem / Par: scos / E: ml *excotere] 1 vt (C. i. lichide, în special apă, aflate într-un spațiu închis ori circumscris) A extrage o anumită cantitate (cu ajutorul unui recipient) pentru a utiliza pe loc, pentru a duce spre utilizare undeva ori spre a ușura folosirea a ceva Si: a lua. 2 vt (Trs; Mol; îs) Lingură de scos Polonic. 3 vt (Trs; îas) Căuș (pentru luat făină). 4 vt (Reg; îe) A ~ (vinul) de pe drojdii A pritoci. 5 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) sânge A face să curgă (din corpul cuiva), printr-o incizie, o cantitate de sânge, în scop curativ Si: (pop) a lăsa (cuiva) sânge. 6 vt (C. i. materii solide, minereuri, substanțe minerale utile) A trage afară ori a lua (cu ajutorul a ceva) din locul unde s-a format (pentru a valorifica) Si: a extrage. 7 vt (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) din pământ (din iarbă verde) ori de unde-o ști sau (reg) din fundul pământului A găsi (ceva sau pe cineva) oricare ar fi greutățile de întâmpinat sau mijloacele de folosit în acest scop Si: a găsi, a face rost (cu orice preț). 8 vt (Pex; c. i. corpuri, obiecte etc. îngropate, acoperite cu pământ) A trage afară săpând și degajând materialul din jur Si: a dezgropa. 9 vt A elibera dintr-o strânsoare Si: a degaja. 10 vt (C. i. izvoare scrise, documente etc.) A lua pentru a folosi Si: a extrage, a valorifica, a prezenta. 11 vt (Înv; pex) A copia (6). 12 vt (Mat; rar; îe) A ~ (un factor) de sub radical A extrage (2) (un factor) de sub radical. 13 vt (Mat; rar; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cubică) A extrage (2) rădăcina pătrată (sau cubică). 14 vt (C. i. bunuri materiale) A obține în urma unui proces de prelucrare Si: a extrage (7), a realiza. 15 vt (C. i. bunuri materiale) A face să existe printr-o activitate economică, productivă Si: a produce¹. 16 vt (Spc) A fabrica (1). 17 vt (Spc; c. i. lucrări artistice) A crea în urma prelucrării unor materiale specifice. 18 vt (Îe) A ~ efecte (sau un efect) A reuși să creeze o anumită impresie (artistică). 19 vtf A obține sau a face să obțină de la cineva sau de la ceva (pentru a folosi, a valorifica). 20 vt (Fam; c. i. bunuri materiale, îndeosebi sume împrumutate) A reuși să intre în posesia... Si: a recupera. 21 vt (Spc) A încasa. 22 vt (Fin; înv; spc) A percepe. 23 vt (C. i. foloase, câștiguri materiale) A reuși să obțină prin valorificarea, specularea etc. unor bunuri, unor conjuncturi Si: a realiza. 24 vt (Îe) A-și ~ pâinea (sau, reg, mămăliga) A-și asigura prin muncă traiul (modest, umil) zilnic. 25 vt (C. i. sume cheltuite, bunuri pierdute, înstrăinate etc.) A lua înapoi Si: a recupera, a redobândi, a relua. 26 vt (Spc) A răscumpăra. 27 vt (C. i. o parte a corpului, mai ales ochii) A desprinde (cu violență, cu forță) din locul unde se află fixat, lăsând locul gol Si: (pop) a trage. 28 vt (Spc; c. i. dinți, măsele) A extrage (7). 29 vt (C. i. un organ bolnav) A extirpa (2). 30 vt (Îe) A-și ~ ochii (cu ceva) A-și strica vederea cu un lucru migălos sau din cauza condițiilor (de vizibilitate) necorespunzătoare pentru lucru. 31 vt (Îae) A depune mari eforturi pentru a vedea (în condiții necorespunzătoare). 32 vrr (Îe) A-și ~ ochii unul altuia A se certa (2). 33 vrr (Îae) A se bate (118). 34 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu (pentru cineva). 35 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) ochii (cu ceva) A-i aduce (cuiva) mereu aminte, cu răutate ori fără tact, fără menajamente, cu reproș, de anumite fapte sau de anumite atitudini necorespunzătoare, de un serviciu sau de un bine care i-a fost făcut Si: a reproșa. 36 vt (Îae) A ademeni (1). 37 vt (Îae) A înșela. 38 vt (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) sufletul A ucide (pe cineva) Si: a omorî. 39 vt (Îae) A obosi (foarte tare pe cineva). 40 vt (Îe) A-și ~ sufletul A se obosi prea mult într-o acțiune Si: a se extenua. 41 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat ori bătut Si: a îndepărta. 42 vt (D. vânt, vijelii, factori naturali) A smulge în forță din locul în care se află fixat. 43 vt A lua cu forța din mâinile cuiva sau de la cineva Si: a smulge, a smuci. 44 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, declarații, mărturisiri) A afla, a obține ori a reuși să afle, să obțină (cu greu) prin constrângere, forță, șiretenie Si: a smulge, a stoarce. 45 vt (C. i. elemente interne componente ale unei ființe sau ale unei plante) A extrage prin tăiere sau prin despicare și desfacere ori desprindere (pentru a îndepărta sau a folosi). 46 vt (C. i. corpuri străine aflate accidental sau formate în interiorul organismului unei ființe ori al unei părți a ei) A îndepărta, de obicei, pe cale chirurgicală, trăgând din locul în care a intrat, s-a înfipt Si: a extrage (7). 47 vt (C. i. corpuri tăioase sau ascuțite aflate accidental în interiorul organismului unei ființe ori a unei părți a ei) A trage afară Si: a extrage. 48 vt A înlătura dintr-un ansamblu, dintr-un tot, din uz etc. Si: a elimina (4), a exclude (2), a îndepărta. 49 vt (Îe) A ~ corecturile A îndepărta greșelile indicate în corecturile de tipar. 50 vt A face o copie, o reproducere Si: a fotografia. 51 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) din circulație A îndepărta (pe cineva) din activitate silindu-l să stea în inactivitate, în umbră Si: a înlătura. 52 vt (Fam; îae) A face să nu mai aibă nici o autoritate, nici o influență Si: a înlătura. 53 vt (Fam; îae) A obosi (pe cineva) până la epuizare Si: a extenua . 54 vt (Îe) A ~ din cauză A hotărî încetarea unei acțiuni judiciare împotriva cuiva. 55 vt (Rar; îe) A ~ din joc A renunța să mai acuze, să mai folosească etc. 56 vt (Rar; pex; îae) A desființa (1). 57 vt (Înv; c. i. secreții, produse fiziologice etc.) A elimina (1). 58 vt (Reg; c. i. senzații dureroase) A suprima. 59 vt (C. i. alimente) A înlătura din alimentație Si: a suprima. 60 vt (C. i. urme lăsate de corpuri străine care pătează sau de substanțe care, prin pătrundere într-un obiect, îi denaturează calitatea sau aspectul) A face să dispară prin spălare, prin frecare, prin tratare chimică, prin scuturare Si: a îndepărta, a elimina (1), a înlătura. 61 vt (Pex; d. pete de pigmentație apărute pe piele) A face să dispară prin decolorare sau prin tratare chimică Si: a îndepărta. 62 vt (C. i. cuvinte, fragmente de texte, inscripții, desene) A face să nu se mai vadă, să nu se mai cunoască Si: a șterge. 63 vt (Pex) A înlătura. 64 vt (Înv) A îndepărta. 65 vt (Mat; îrg) A scădea. 66 vt A lua (sau a deplasa, a da jos) din locul unde a fost fixat, prins, legat, agățat . 67 vt (Rar; îe) A ~ luleaua de la ciubuc A se enerva (procedând în consecință). 68 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) din balamale (sau din țâțâni) A enerva peste măsură (pe cineva). 69 vt (Reg; îe) A ~ boii (din jug sau din plug) fără coarne A termina rău o treabă. 70 vt A îndepărta de pe deget, de pe braț etc. (prin tragere) Si: a smulge, a trage afară. 71 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii) A da jos de pe sine sau de pe altcineva Si: a dezbrăca (1), a trage, (pop) a lepăda, (înv) a (se) dezvești, (fam) a (se) dezechipa. 72 vt (C. i. obiecte de încălțăminte) A descălța. 73 vt A trage afară dintr-un loc (ascuns, închis) și a aduce la vedere (pentru a folosi, a arăta) Si: a lua. 74 vt (Îe) A ~ arma (sau sabia) (din teacă) A începe ostilitățile, războiul, răscoala etc. 75 vt (Spc) A lua afară de la foc, din cuptor, dintr-un lichid în care s-a aflat în timpul tratării, al preparării. 76 vt (Îe) A ~ castane(le) (sau rar, cărbunele, cărbunii) (din foc sau din spuză) cu mâna altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau pentru a întreprinde o acțiune periculoasă, riscantă. 77 vt (Fig) A aduce la suprafață, la lumină Si: a ridica, a trage. 78 vt (Spc) A trage afară de unde a căzut sau s-a scufundat. 79 vt A face să iasă dintr-o situație grea, periculoasă, neplăcută Si: a salva, a scăpa, (îvp) a mântui, (înv) a mistui. 80 vt (Spc) A reda libertatea Si: a elibera, a descătușa, a dezrobi, (înv) a libera, (reg) a slobozi. 81-82 vtr (Îrg; îe) A(-și) ~ capul (din ... sau de la ...) A(-și) salva viața. 83 vt (Înv; în limbajul bisericesc) A mântui. 84 vt (C. i. oameni; udp „din”, „dintre”, (reg) „de pe”, „de la”, care precizează sensul) A face să iasă dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică) Si: (îvp) a slobozi. 85 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din fire (sau, reg, din fire afară) ori din minți (sau, rar, din minte) ori (rar) din simțiri A face (pe cineva) să nu mai raționeze Si: a zăpăci, a-i suci (cuiva) capul. 86 vt (Îae) A face (pe cineva) să-și piardă calmul Si: a se enerva. 87 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din sărite (sau, rar, din sărit) A supăra foarte tare (pe cineva) Si: a înfuria. 88 vt (Îe) A ~ (cuiva) peri albi A pricinui (cuiva) mari necazuri. 89 vt (Îae) A sâcâi mereu pe cineva. 90 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) A ucide. 91 vt (C. i. ființe; udp „din” sau „de”, care indică locul părăsit, sau „pe” care indică locul de trecere dintr-o parte în alta) A face să plece din locul, din incinta unde se află. 92 vt (Îe) A (nu avea cu ce) ~ (pe cineva) din iarnă A (nu avea posibilitatea de a) da (cuiva) hrană (și adăpost) ca să poată ieși cu bine din iarnă. 93 vt (Rar) A retrage dintr-o instituție la care era înscris. 94 vt A obține un produs din ceva Si: a extrage, a fabrica. 95 vt (Pop; spc; mai ales d. medicamente purgative, laxative sau diuretice) A provoca (sau a avea efect de) purgație sau diureză. 96 vt (C. i. oameni, de obicei cu determinări locale care indică direcția deplasării sau punctul de sosire) A lua cu sine pentru a conduce undeva Si: a duce, a conduce. 97 vt (Îe) A (putea) ~ (cu bine) (ceva) sau a o (putea) ~ (cu bine) la (un) (reg, la bun, în) capăt ori la cale, la (ori, înv, în) căpătâi, la cap, la sfârșit, la un fel (cu ceva sau cu cineva) A duce la bun sfârșit (un lucru, o acțiune etc.) Si: a se descurca, a duce, a rezolva, a termina. 98 vt (Pex; îae) A ajunge la un rezultat bun Si: a scăpa. 99 vt (Înv; fig) A îndrepta (spre ...) Si: a dirija (2), a îndruma. 100 vt (C. i. oameni) A mobiliza pentru o acțiune. 101 vt (D. o potecă, un drum etc.; c. i. călători) A conduce într-un anumit loc. 102 vt (D. o potecă, un drum etc.; c. i. călători) A duce până într-un loc. 103 vt (Îrg) A duce cu forță (ori sub pază) afară (sau undeva). 104 vt (D. oameni) A lua (în primire), a ridica, a ține în brațe (în mână) etc. pentru a transporta afară, undeva. 105 vt (Pgn) A transporta (dintr-o țară în alta, dintr-un loc în altul). 106 vt (Rar) A izgoni. 107 vt (D. animale de tracțiune, de călărie, d. vehicule, ambarcații) A duce dintr-un loc circumscris, închis etc. într-altul deschis, (mai) larg Si: a transporta. 108 vt (D. drumuri; fig) A face să iasă din ... sau în ... (având o anumită direcție, orientare). 109 vt (Cu determinări care indică scopul deplasării, al chemării) A face, a obliga, a determina să vină, să se prezinte (undeva, la cineva) Si: a chema (12), a convoca. 110 vt A sili să iasă de undeva, să părăsească un loc circumscris Si: a da afară, a alunga, a goni, a izgoni, (îrg) a mâna¹. 111 vt A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lume A conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, pentru a cunoaște societatea. 113 vt (Îe) A ~ om din cineva A face pe cineva să devină om de valoare Si: a educa, a șlefui. 114 vt A face ca cineva să obțină o situație mai bună Si: a promova. 115 vt (Îe) A ~ din circuit A face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul. 116 vt (Îae) A retrage din circulație. 117 vt (De obicei cu determinări indicând nume de slujbe, de demnități etc.) A îndepărta dintr-o slujbă, dintr-o demnitate, dintr-o dregătorie Si: a concedia (3), a demite (3), a destitui, a elibera (29), a scoate, (înv) a slobozi, (grî) a exoflisi, (fam) a mătrăși. 118 vt (Spc) A înlătura de la domnie Si: a detrona. 119 vt (Îe) A ~ la lumină A descoperi (14). 120 vt (Îae; pex) A face cunoscut Si: a arăta. 121 vt (Spc; îae) A da publicității Si: a publica. 122 vt (Îe) A ~ la iveală (sau, înv, la arătare) A face să fie văzut, cunoscut, descoperit, identificat în mod public. 123 vt (Îe) A ~ în vileag A demasca (5). 124 vt (Îe) A ~ în evidență (sau în relief) A face să fie mai evident, mai pregnant o însușire, o trăsătură etc. Si: a dezvălui, a evidenția, a sublinia. 125 vt (Îe) A ~ (ceva sau rar, pe cineva) la (sau în ori, înv, de) vânzare (sau, înv, vânzător) ori (reg) a ~ vânzarea (pe ceva) A oferi spre vânzare (ceva, sau, rar, pe cineva) Si: a expune (3), a prezenta. 126 vt (Spc; îae) A oferi la licitație, la mezat. 127 vt (Îe) A ~ (ceva) la licitație (ori la mezat) sau (reg) a ~ licitație (pe ceva) A oferi (un bun) spre vânzare prin licitație. 128 vt (Rar; îe) A ~ pe piață A valorifica prin (și pentru) vânzare. 129-130 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la covrigi A ruina (sau a păgubi) pe cineva. 131 vt (C. i. părți ale corpului) A împinge făcând să iasă (mai) în afară, la vedere Si: a evidenția. 132 vt (Îe) A(-i) ~ limba (cuiva, la cineva, după cineva etc.) A-și manifesta disprețul, batjocura, dezaprobarea etc. față de cineva. 133 vt (Îae) A face (cuiva) în ciudă prin arătarea limbii afară din gură. 134 vt (Îe) A munci (a lucra, a alerga, a fugi etc.) până-și ~ ochii sau (a-și) ~ limba de-un cot (muncind, luând, alergând etc.) ori a-și ~ sufletul (din el) (muncind, lucrând, alergând etc.) A munci, a lucra, a alerga etc. din răsputeri. 135 vt (D. corpuri în care are loc un proces fizic sau chimic) A produce¹ (și a da afară, a face să se vadă, să se simtă etc.) Si: a împrăștia, (înv) a slobozi. 136 vt (Spc; d. corpuri, obiecte ude, lucioase, strălucitoare etc. sau d. corpuri, obiecte mirositoare) A răspândi. 137 vt (Rar; îe) A ~ aburi pe gură A vorbi zadarnic. 138 vt (Îe) A ~ scântei A face un lucru cu foarte multă convingere, în mod extrem de eficient. 139 vt A face să se răspândească. 140 vt (D. oameni și animale; c. i. sunete sau zgomote) A face să se audă Si: a emite (4), a produce¹. 141 vt (D. oameni; c. i. silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte) A articula cu ajutorul organelor vorbirii Si: a grăi, a pronunța, a rosti¹. 142 vt (Pex; îcn) A spune. 143 vt (Șîe) A(-i) ~ (cuiva) vorbe (rele) sau (reg) nume (rău) A relata (despre cineva) în mod defavorabil, de obicei pe nedrept Si: a bârfi (1), a calomnia, a cleveti (1), a defăima (1), a denigra, a huli (2), a ponegri. 144 vt (Îe) A(-i) ~ vorbă (sau vorbe ori, pop, veste, înv, cuvânt) (că ...) A face să se răspândească știrea (defavorabilă, nerecomandabilă, inoportună, inexactă etc.) că... 145 vt (D. oameni; c. i. ceva ce n-a existat până atunci) A face să existe Si: a crea, a inventa, a născoci. 146 vt (C. i. oameni) A pune în seamă, de obicei cu probe, cu argumente, cu mărturii false, existența unui fapt, a unei situații. 147 vt (C. i. oameni) A face, a considera (pe nedrept) răspunzător de ... 148 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de minciună A dovedi că (cineva) a spus un neadevăr. 149 vt (C. i. bani, hârtie, monedă) A tipări și a pune în circulație Si: a emite. 150 vt (Înv; c. i. obligații materiale) A fixa (5). 151 vt (C. i. scrieri, publicații etc.) A face să apară Si: a edita (2), a elabora (7), a publica, a scrie, a tipări. 152 vt (Înv; îe) A ~ afară o proclamație A face publică o proclamație. 153 vt (D. păsări, c. i. pui) A face să iasă din ouă, prin clocirea acestora. 154 vt (Rar; prin lărgirea sensului, d. animale mamifere) A făta (1). 155 vt (Rar; d. femei) A naște. 156 vt (D. plante, c. i. părți ale plantelor) A face să răsară, să crească, să se dezvolte, să fructifice etc. Vz rodi¹, înmuguri, încolți, înspica.