CASTEL ~e n. 1) (în evul mediu) Construcție fortificată, prevăzută cu turnuri și creneluri, în care locuiau seniorii feudali. 2) Casă mare și luxoasă, construită în stil medieval. * ~ de apă rezervor pentru acumularea și distribuirea apei. /<lat. castellum

CASTEL s. n. 1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali. ♦ ~e în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei. 2. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello)

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. ◊ Tanc amfibiu = tanc care se poate deplasa și pe apă. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

tanc¹ sn [At: C. PETRESCU, Î. II, 117 / Pl: ~uri / E: fr tank, ger Tank, eg tank] 1 Autovehicul de luptă blindat, cu roțile montate pe șenile, înzestrat cu tunuri, mitraliere etc., care poate străbate terenuri accidentate. 2 (Îs) ~ amfibiu Tanc¹ (1) care se poate deplasa și pe apă. 3 Rezervor făcut din tablă¹ sau din oțel pentru depozitarea sau transportarea lichidelor. 4 (Pex) Vehicul înzestrat cu tanc (3). 5 (Îs) ~ petrolier Navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. 6 Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 7 (Fot) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice.

CANAL¹ ~uri n. 1) Albie artificială care leagă diferite cursuri sau rezervoare de apă. ~ de navigație. ~ de irigație. 2) (în așezările de pe malul mărilor sau al fluviilor) Arteră de circulație navigabilă. 3) Porțiune de mare între două țărmuri apropiate. /<lat. canalis, fr. canal

TURN ~uri n. 1) Construcție înaltă cu secțiune transversală mică, ridicată separat sau în cadrul unui complex arhitectural. ◊ ~ de apă turn folosit drept rezervor de apă. ~ de răcire răcitor de apă dintr-un circuit închis al unei instalații termice. ~ de fildeș simbol al izolării de realitate. 2) Piesă la jocul de șah reprezentând un turn crenelat care poate fi mișcat numai în linie dreaptă și în două direcții; tură. /<germ. Turm

SPRINKLER s.n. Extinctor automat în legătură cu un rezervor de apă sub presiune, care, în caz de incendiu, declanșează o stropire abundentă. [< engl., fr. sprinkler].

musluc s.n. (înv.) rezervor de apă.

sternă, sterne, s.f. 1. (înv.) rezervor de apă. 2. (reg.) miriște.

BOMBACEE s. f. pl. familie de plante dicotiledonate cu tulpina arborescentă, groasă, care servește ca rezervor de apă: baobabul. (< fr. bombacées)

SPRINKLER s. n. extinctor automat în legătură cu un rezervor de apă sub presiune, care, în caz de incendiu, declanșează o stropire abundentă. (< fr., engl. sprinkler)

BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor de apă construit din piatră, din ciment etc., avînd diferite întrebuințări. ♦ Parte a unui port unde staționează vasele. 2. Ținut udat de un rîu sau de un fluviu, împreună cu toți afluenții săi. 3. Regiune geografică bogată în zăcăminte de minereuri, în special de cărbuni. 4. Cavitate formată din cele două oase iliace. – Fr. bassin.

CASTEL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, imitînd arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice. 2. (În expr.) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. – Lat. lit. castellum.

deșertic, -ă adj. Care aparține deșertului ◊ „Uriașele rezervoare de apă înghețată – icebergurile – ar putea constitui o sursă de alimentare cu apă potabilă a regiunilor deșertice sau secetoase – scrie publicația «Earth Science Reviews».” Sc. 12 X 70 p. 4. ◊ „K. a denumit acest platou deșertic «cea mai mare carte de astronomie a lumii».” Sc. 5 IV 74 p. 5; v. și 27 IX 79 p. 6 (din deșert + -ic; cf. fr. désertique; DN3, DEX-S)

PᾹBNA, oraș în Rep. Bangladesh, pe râul Ichāmati, lângă fluviul Padma (Gange), la 116 km VNV de Dhāka; 122,1 mii loc. (2001). Țesătorii de iută. Centru comercial (orez). Produse meșteșugărești. Templul hindi Jor Bāngla. Rezervorul de apă P. Jubilee (1887). Două colegii ale Univ. Rājshāhi. Devine oraș în 1876.

BAZIN, bazine și bazinuri, s. n. 1. Rezervor de apă construit din piatră, din ciment etc. și alimentat dintr-o fîntînă, dintr-o apă curgătoare, dintr-o conductă sau din colectări de ploaie; are diverse întrebuințări: ca ornament în parcuri (v. havuz), ca scăldătoare (v. piscină, ștrand), ca auxiliar în prelucrarea unor materiale care au nevoie, un timp mai îndelungat, de umiditate, ca rezervă de apă pentru irigații etc. În lupta contra secetei la noi, nu trebuie să subestimăm... crearea bazinurilor de retenție de-a lungul rîurilor, pentru ca apa în timpul revărsărilor să nu fie element de distrugere, ci de fertilizare pentru culturi. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 11/3. Cu o velință, în grădină, pe marginea bazinului... s-ar fi simțit ca într-un zăvoi fermecat. PAS, L. 1 96. ◊ (Mar.) Partea mai mult sau mai puțin închisă a unui port, unde staționează vasele. Bazinul docurilor. 2. Ținut udat de un rîu sau de un fluviu și de toți afluenții acestuia. Bazinul Mureșului. 2. Regiune geografică bogată în zăcăminte de minereuri, în special de cărbuni. Va trebui să începem deschiderea de noi bazine carbonifere și de mine noi în actualele bazine, în vederea asigurării dezvoltării producției de cărbuni. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 665. 4. (Anat.) Cavitate formată de cele două oase iliace. – Variantă: basin s. n.

SALTEA, saltele, s. f. Obiect făcut din două foi de pînză cusute între ele, în care se introduc paie (v. mindir), lînă etc. și care se așază pe pat, formînd un așternut moale pentru dormit. Stătea în întunerec pe trei saltele. DUMITRIU, N. 132. Șoimaru își așeză prietinul pe divanul cu saltea moale de lînă. SADOVEANU, O. VII 119. Taică-său îi adusese o saltea cu paie, două perini, o velință. SLAVICI, O. I 82. ◊ Fig. Jos, sub răchiți bătrîne de raze umbritoare, Pe o saltea de iarbă, flăcăii se lungesc. BELDICEANU, P. 62. ♦ (În expr.) Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului.

ACVARIO- „acvariu”. ◊ L. aquarium „rezervor de apă, cisternă” > fr. aquario- > rom. acvario-. □ ~fil (v. -fil₁), s. m., persoană care practică acvariofilia; ~filie (v. -filie₁), s. f., creștere a peștilor de ornament.

CISTERNO- „cisterne anatomice”. ◊ L. cisterna „rezervor de apă” > fr. cisterno-, engl. id. > rom. cisterno-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., metodă radiologică pentru evidențierea conturului și dimensiunilor cisternelor subarahnoidiene; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă obținută în urma unei cisternografii; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de deschidere a cisternelor de la baza craniului.

Utricularia alpina L. (syn. U. montana Jacq). Specie care înflorește în iun.-aug. Flori (pinten cu vîrf ascuțit, apropiat de buza inferioară) albe, în interior, la bază, galbene, pe pedunculi viguroși, pînă la 4. Frunze pețiolate (pînă la 15 cm lungime și 5 cm lățime) ovat-lanceolate, groase, întregi. Plantă epifită, carnivoră, cu lăstari lungi, ramificați, care se înfig în suport, unde formează protuberanțe bulboase, adevărate rezervoare de apă. În vîrful ramificațiilor poartă vezicule membranoase cu care captează viețuitoare mici.

bazin sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr bassin] 1 Rezervor deschis (de mari dimensiuni), construit din metal, piatră, ciment etc. 2 Rezervor de apă amenajat pentru înot sau sporturi nautice. 3 (Șîs ~ hidrografic) Regiune din care un râu, un fluviu, un lac sau o mare își adună apele. 4 Regiune delimitată de albiile tuturor afluenților unui râu sau fluviu. 5 (Îs) ~ portuar Parte a unui port special amenajată pentru staționarea vaselor (în vederea încărcării sau descărcării lor). 6 Regiune geografică bogată în zăcăminte. 7 (Atm) Cavitate aflată în partea inferioară a abdomenului și constituită din oasele iliace Si: pelvis.

castel sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 24/2 / Pl: ~e / E: lat castellum cf pn kasztel, it castello] 1 (Ist) Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali. 2 Casă mare care imită arhitectura medievală. 3 (Îe) ~e în Spania Visuri irealizabile. 4 (Îs) ~ de apă Construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 5 Construcție situată deasupra punții superioare a unei nave.

hazna sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 210/34 / V: (înv) hasna, hasnea, ~nea, hăz~ / Pl: ~le / E: tc hazine] 1 Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării Si: fosă septică. 2 Rezervor de apă. 3 Cișmea. 4 Loc unde se depune funinginea din coșurile sobelor și de unde se scoate printr-o deschizătură. 5 (Înv) încăpere a vistieriei în care se păstrau valori importante. 6 Vistierie. 7 Tezaur.

musluc s [At: (a. 1803) URICARIUL, IV, 169/15 / Pl: ? / E: tc musluk] (Înv) 1 Rezervor de apă. 2 Canea sau cep de cișmea.

sternă sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 10^r/23 / Pl: ~ne / E: ngr στέρνα] (Înv) Rezervor (de apă).

HAZNA s.f. 1. (Mold, ȚR) Tezaur (public). A: Trecea pași la Cameniță cu haznele și cu zaharele. NECULCE. Sînt acum date un meleon si sasă sute de mii de galbeni si haznaua me nici are habar, ca cînd n-au ieșit nemică. H 1771, 93^r; cf. N. COSTIN; PSEUDO-MUSTE; IM 1754, 8^v; H 1771, 85^v; H 1779², 102^r. B: Scoțînd sangeacul din hazne, îl ia ceauș-bașa. IM 1730, 13^v. 2. (Mold.) Rezervor de apă. Au adus și apa de la hazna ... slobozind apa pe trei țăvi cu șuruburi. PSEUDO-AMIRAS. 3. (Mold.) Cișmea. Au făcut o hazne mică în trei colțuri cu trei șuruburi. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: hazne (NECULCE: IM 1730, 13^v; IM 1754, 8^v: PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU), haznea (H 1771, 85^v). Etimologie: tc. hazine, hazne. Vezi și haznatar. Cf. c h i n c i; v i s t e r i e.

bombacee s.f. (bot.; la pl.) Familie de plante dicotiledonate, din care face parte baobabul, cu tulpina arborescentă, groasă, care servește ca rezervor de apă; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. • pl. -cee. /<fr. bombacées.

MUSLUC Subst. (Învechit) Rezervor de apă (CIHAC, II, 598, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.); canea sau cep de cișmea (ȘIO II₂, 156). Să-aibă și afară la uliță un musluc pentru ca să ia norodul apă (a. 1803). UIRICARIUL, IV, 169/15. – Pl.: ? – Din tc. musluk.

BAZIN s.n. 1. Rezervor mare de apă, alimentat de obicei de la o sursă. ♦ (Mar.) Parte a unui port amenajată special pentru staționarea navelor. 2. Regiune de unde își adună afluenții un rîu sau un fluviu. 3. Regiune în care se găsesc zăcăminte de minereuri. 4. Cavitate cuprinsă între oasele iliace; pelvis. [Pl. -ne, -nuri, var. basin s.n. / < fr. bassin].

CLEPSIDRĂ s.f. Instrument folosit în vechime pentru măsurarea timpului, bazat pe determinarea acestuia cu ajutorul unui lichid sau al nisipului care curge dintr-un rezervor în alt rezervor; ceas de apă; ceas de nisip. [< fr. clepsydre, cf. gr. klepsydra].

BAZIN s. n. 1. rezervor mare de apă, alimentat de la o sursă. 2. suprafață de apă în incinta unui port pentru staționarea navelor. 3. regiune de unde un curs de apă își adună afluenții. 4. regiune cu zăcăminte de minereuri. 5. vas din metal, piatră sau ceramică, conic ori în formă de calotă sferică. ◊ element de arhitectură constând dintr-o cavitate prismatică sau cilindrică, destinată să conțină apă. 6. parte inferioară a cavității abdominale, între oasele iliace; pelvis. (< fr. bassin)

BOILER, boilere, s. n. Rezervor cilindric de apă, prevăzut cu un sistem de încălzire și folosit la instalațiile de calorifer din clădiri. [Pr.: boi-] – Germ. Boiler (<engl.).

BOILER, boilere, s. n. Rezervor cilindric de apă, prevăzut cu un sistem de încălzire și folosit la instalațiile pentru apă caldă din clădiri. – Pronunțat: boi-ler.

PROBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele «a face», «a supune», «a pune») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ Expr. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfîntul Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] și să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul «a da») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) prubă (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VI_I 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

limnimetru sn [At: DEX / Pl: ~re / E: fr limnimètre] Instrument cu care se măsoară nivelul apei unui lac, al unui curs de apă, al unui rezervor.

HIDROLOGIE f. Știință interdisciplinară care se ocupă cu studiul apelor naturale (râurilor, lacurilor, rezervoarelor, mlaștinilor etc.). [G.-D. hidrologiei] /<fr. hydrologie

CISTERNĂ s.f. 1. Recipient montat pe un cadru cu roți, destinat transportului unor lichide. ♦ Vagon de cale ferată înzestrat cu un asemenea recipient. 2. Rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei provenite din ploi sau din zăpezi. 3. (Anat.) Spațiu mare sub arahnoidian, plin cu lichid cefalorahidian. [Var. citernă s.f. / < lat. cisterna, cf. it. cisterna].

CISTERNĂ s. f. 1. recipient metalic (pe un vehicul), servind la transportul unor lichide. ◊ vagon de cale ferată cu un asemenea recipient. 2. rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei sau a altor lichide. 3. (anat.) spațiu mare subarahnoidian, plin de lichid cefalorahidian. (< lat., it. cisterna)

APEDUCT, apeducte, s. n. Sistem de țevi sau de conducte prin care se aduce apa de la un rezervor central la locul de consum.

LIMNI- „lac, mlaștină, apă stătătoare”. ◊ gr. limne „iaz, heleșteu, lac” > fr. limni-, engl. id. > rom. limni-. □ ~col (v. -col₁), adj., (despre plante) care crește în lacuri sau în mlaștini; sin. limnogen; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează grafic variațiile de nivel ale unui lac, ale unui curs de apă sau ale unui rezervor; sin. limnimetru înregistrator; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu al variației nivelului apelor curgătoare sau al apelor stătătoare; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea nivelului apei unui lac, al unui curs de apă sau al unui rezervor; sin. limnometru.

boiler sn [At: LTR / Pl: ~e / E: ger Boiler] Rezervor special pentru încălzirea apei în instalațiile de apă caldă curentă.

hidrofor sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr hydrophore, ger Hydrophore] (Teh) Dispozitiv mecanic cu ajutorul căruia se poate ridica apa prin conducte la o anumită înălțime, folosind forța de expansiune a aerului închis într-un rezervor metalic, în care apa a fost introdusă cu ajutorul unei pompe de presiune.

CAZAN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal în care se fierbe apă, se gătește mîncare etc. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ♦ Instalație compusă dintr-un focar și un sistem de țevi prin care trece apa care, transformată în aburi, servește ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trece o serie de tuburi, servind la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Tc. kazan.

HIDROFOR, hidrofoare, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se poate ridica apa din conducte, pînă la o anumită înălțime, prin expansiunea aerului dintr-un rezervor în care se introduce apă cu o pompă.

limnimetrie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr limnimétrie] Studiu al variației de nivel a unei ape curgătoare, a unui lac, rezervor etc.

CAZAN ~e n. 1) Vas mare de metal, folosit în gospodărie la încălzit sau la fiert. 2) Rezervor metalic în care se introduce apa pentru a fi încălzită sau transformată în aburi ce servesc ca forță motrice sau ca mijloc de încălzire. ~ de aburi. ~ de baie. 3) Instalație pentru distilarea alcoolului. 4) geol. Depresiune circulară apărută în urma acțiunii factorilor naturali; căldare. /<turc. kazan

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stîlp cilindric de marmură, de piatră, de lemn etc., servind la sprijinirea frontoanelor și a părților interioare ale unor clădiri, sau numai la înfrumusețarea lor. Mai mult chiar decît o coloană de granit... sînt puternice trunchiurile vii [ale stejarilor]. BOGZA, C. O. 245. Ai fi zis că te afli subt o imensă boltă de templu, sprijinită de mii de coloane. HOGAȘ, M. N. 73. Înălțimea coloanelor de dinaintea ușii principale îl face pe Moș Gheorghe să se simtă mic, mic de tot. SP. POPESCU, M. G. 69. Eu nu am serai pe mare, Cu coloane de porfir. BOLINTINEANU, O. 101. ◊ Fig. Ardeau și copaci, coloane subțiri, trandafirii. DUMITRIU, B. F. 53. Vezuviul în aer împinge... Coloana sa de flăcări, coloana sa de fum. MACEDONSKI, O. I 52. ◊ Coloană vertebrală = ansamblu osos alcătuit din totalitatea vertebrelor unui animal, formînd baza de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țîșnind cu putere dintr-o conductă ori dintr-un rezervor. Coloană de mercur. Coloană de apă. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte uneori o pagină tipărită (în special la ziare și reviste) și care este despărțită de celelalte printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. Ziarele noastre... au găsit mai toate loc pentru a jertfi, din cînd în cînd, cîte o coloană, două, poeziei. MACEDONSKI, O. IV 6. Redacția acestei foi va primi orice plîngere dreaptă a cetățenilor și va face să răsune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. BOLINTINEANU, O. 247. Coloanele ziarului... mi-au fost deschise. GHICA, S.175. Povestea asta se tipări în foaia «Propășirea», mai mult ca să împle coloanele jurnalului. NEGRUZZI, S.I 94. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a arăta că cineva a plagiat, a expune, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul pe care l-a imitat sau copiat. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.) care urmează să fie completată. În coloana întîi se trece numele, în coloana a doua data nașterii. ▭ Sta la masă, în față cu un registru deschis, cu o mînă oprită hotărît pe una din coloanele pline de cifre. MIHALE, O. 524. 4. (Determinat uneori prin «de cifre») Șir de cifre așezate unele sub altele (pentru a putea fi adunate). 5. (Adesea urmat de determinări) Grup de oameni (de obicei de soldați) sau de vehicule în mers, așezate în șiruri paralele în adîncime (spre a ocupa cît mai puțin loc din lățimea căii de comunicație). Coloană de tractoare. ▭ Coloana se înșira tăcută. SAHIA, N. 43. Soldații se așezară la rînd și coloana, porni în urma felinarului. D. ZAMFIRESCU, R. 127. Acum coloana s-au oprit Sub crivățul de noapte. ALECSANDRI, P. A. 159. Coloană de marș = formație de mișcare a trupelor pe drum. Coloana a cincea = grup de elemente trădătoare strecurate în spatele unei armate, cu scopul de a-i submina lupta prin acțiuni de sabotaj, spionaj etc. (nume dat pentru prima oară grupului aflat în Madrid în timpul războiului civil, pe care se bizuiau fasciștii spanioli cînd înaintau cu patru coloane asupra orașului).

cazan sn [At: LET. III, 278/56 / V: căzan / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: tc kazan] 1 Vas mare de aramă de formă cilindrică sau tronconică, folosit în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert Cf ceaun, căldare, tuci. 2 Conținutul unui cazan (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 (Pop; îe) A dat un ~ și a luat o căldărușă A dat un lucru de preț și a primit altul de mică valoare. 5 Rezervor metalic în care este încălzită apa (și transformată în aburi). 6 Conținutul unui cazan (5). 7 Vasul împreună cu conținutul. 8 (Îs) ~ de abur Instalație constând dintr-un focar, un sistem de supraîncălzire etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. 9 Instalație pentru vaporizarea, sub presiune, a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. 10 (Îs) ~ de țuică Instalație alcătuită dintr-un cazan (1) și un refrigerent, folosită la distilarea alcoolului. 11 (Pan) Formațiune geologică sau de altă natură semănând cu un cazan (1) Cf căldare. 12 (La tătari) Familie formată din 10 persoane. 13 (Înv) Regiment de ieniceri. 14 (Reg; îc) Oaie-~ă Oaie cu lâna roșietică. 15 (Ggf) Căldare.

limnimetru s.n. (hidrol.) miră hidrometrică. Cu limnimetrul se măsoară nivelul unui curs de apă, al unui lac, al unui rezervor. etc.

CAZAN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan.

CAZAN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan.

CAPTA, captez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lichide sau gaze) A colecta, a aduna (de la sursă sau de la locul de emanație) într-un rezervor sau în tuburi, pentru diferite întrebuințări. Apa care a fost captată trece în conductă. ◊ (Poetic) Desțeleniți, irigați, electrificați, Captați clocotul șuvoaielor din Carpați. TOMA, C. V. 212. ♦ Fig. (Cu privire la persoane) A prinde în mreji, a cîștiga sau a atrage de partea sa prin diferite manopere sau șiretenii.

CLEPSIDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument primitiv cu ajutorul căruia se măsura în antichitate timpul după cantitatea de apă (sau de nisip) cursă dintr-un rezervor. Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră... LESNEA, I. 60. – Variantă: clepsidru (BOGZA, C. O. 149, HOGAȘ, DR. II 191, NEGRUZZI, S. I 96) s. n.

limnigraf sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr limnigraphe] Aparat care înregistrează automat variațiile de nivel ale unui curs de apă, ale unui lac sau ale unui rezervor.

CONDUCTĂ, conducte, s. f. 1. Țeavă, sistem de țevi sau instalație pentru distribuirea fluidelor (a apei, a petrolului, a gazelor naturale etc.) dintr-un rezervor central la locul de consum. Conductă de apă. Conductă de petrol. Conductă de gaz. 2. Fir metalic sau cablu care servește la transmiterea energiei electrice pentru luminat, pentru punerea în mișcare a mașinilor, pentru comunicații etc. Conductă electrică.

digestor sn [At: STAMATI, F. 104/7 / Pl: ~oare / E: fr digesteur] 1 Dispozitiv format dintr-un vas cilindric de metal închis ermetic cu un cauciuc, cu ajutorul căruia se demonstra forța elastică a vaporilor de apă Si: oala lui Papin, (îvr) marmita lui Papin. 2 Recipient de formă cilindro-conică, asemănător cu o autoclavă verticală, folosit pentru apărarea în apă sau în vapori a fructelor și a legumelor destinate preparării conservelor. 3 Rezervor în care fermentează nămolul provenit din decantarea apelor de canalizare. 4 Aparat care servește la extragerea părților solubile din unele substanțe sub acțiunea căldurii.

REZERVOR s.n. Bazin, vas care servește la depozitarea sau la acumularea unui fluid. ♦ Toc rezervor = stilou. ♦ Depresiune de teren amenajată pentru a colecta apele de pe un anumit teritoriu spre a fi folosite în scopuri tehnice. [Cf. fr. réservoir].

CISTERNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor mare, de obicei cilindric (și de metal), pus pe cadrul cu roți al unui vehicul, care servește la transportarea apei, a țițeiului sau a altor lichide; vehicul (camion, vagon) înzestrat cu un astfel de rezervor. Rutierul care mai rămăsese la S.M.T. plecase de dimineață, trăgînd după el vagonul de dormit și cisterna. DUMITRIU, V. L. 110. Locomotivele trag din greu spre miazănoapte trenurile petroliere, zeci de cisterne metalice, mînjite de lichidul pe care îl duc. BOGZA, C. O. Vagon (sau camion)-cisternă = vagon (sau camion) prevăzut cu un astfel de rezervor. Țițeiul se transportă în vagoane-cisterne. 2. (Rar) Rezervor (subteran), cu pereții impermeabili, în care se adună apa provenită din ploaie sau din zăpada topită, servind la alimentarea unei regiuni lipsite de izvoare, de rîuri etc. Îndată însă acea peștere se lărgește, formînd bolți... cu scursori împietrite și chiar cu o cisternă firească în fundul unei cavități. ODOBESCU, S. I 341. ◊ Fig. Caut în cisterna trecutului un profil gingaș. GALACTION, O. I 57.

REZERVOR, rezervoare, s. n. Bazin sau recipient în care se depozitează o cantitate de fluide, de materiale granulare sau pulverulente. Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. MIHALE, O. 93. Într-o zi, sirenele fabricilor au sunat nebunește, cum nu mai sunaseră niciodată pînă atunci, chiar cînd luau foc rezervoarele cu benzină. BOGZA, C. O. 308. Tocuri de scris cu două cerneli – apeși butonul aci, scrie cu roșu; apeși dincoace, curge din rezervor cerneală albăstrie. C. PETRESCU, C. V. 128. ◊ Fig. Materia e imensul rezervor de energie al naturii. MARINESCU, P. A. 36. ◊ Toc rezervor = stilou. ♦ Depresiune de teren amenajată spre a colecta apele de pe un anumit teritoriu, pentru a le folosi în scopuri tehnice (irigație, navigație, producere de forță etc.).

CLEPSIDRĂ s. f. vechi instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu, dintr-un rezervor. (< fr. clepsydre, gr. klepsydra)

barbotaj sn [At: ENC. VET. 47 / V: ~age / Pl: ~e / E: fr barbotage] 1 Trecere forțată a unui gaz printr-un lichid. 2 (Teh) Ungere automată a organelor interne ale unui motor prin scăldarea lor într-un rezervor de ulei special. 3 (Med.) Băutură pentru animale din tărâțe și apă.

BAZIN ~e n. 1) Rezervor mare deschis, construit special pentru colectarea unui lichid, în special a apei, destinat unor operații tehnice sau practicării înotului. 2) Regiune din care își colectează afluenții un râu sau un fluviu. ~ul Dunării. 3) Regiune bogată în zăcăminte naturale. ~ carbonifer. 4) mar.: ~ portuar parte a unui port amenajată special pentru staționarea navelor. 5) anat. Parte a scheletului omenesc situată la baza trunchiului formată din oasele iliace; pelvis. /<fr. bassin

picurător s. n. Mic dispozitiv utilizat în băi și bucătării pentru distribuirea apei dacă nu există apă curentă ◊ „Printre acestea se află căzile de baie albe și colorate [...] rezervoarele din porțelan, spălătoarele emailate cu suport (picurător) pentru bucătării [...] etc.” R.l. 5 V 77 p. 5 (din picura + -ător; DTP, LTR)

DEBIT² s.n. 1. Desfacere, vînzare a unor mărfuri. 2. Local, loc unde se vinde cu amănuntul; prăvălie; tutungerie. 3. Cantitate de lichid, de fluid pe care o lasă să se scurgă un izvor, un rezervor etc. ◊ Debit solid = cantitatea de material solid transportat de un curs de apă în unitatea de timp în suspensie. ♦ Cantitate de curent electric dată de o sursă de electricitate într-un anumit timp (luat ca unitate). 4. (Fig.) Șuvoi, torent de cuvinte, flux verbal. [Pl. -te, -turi. / < fr. débit].

CIȘMEA, cișmele, s. f. 1. Instalație prevăzută cu o pompă sau cu un robinet din care curge apa adusă prin țevi de la o conductă sub presiune, de la un rezervor sau de la un izvor. Cum însera... pornea încet către cișmea. CAMILAR, N. I 26. Ghiță Brebu poate... să se răcorească, dacă e vară, și să-și încălzească sîngele, iarna, punîndu-și capul sub cișmeaua din curte. PAS, L. II 51. Caii trecură pe la jgheab; căci nu se putea să intre în Iași cal neadăpat la cișmeaua Păcurarului. SADOVEANU, Z. C. 94. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. 2. Șipot. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Poetic) Izvor. Iar unde-mi cădea... Cișmea izvora, Cu apă curată, Trecută prin -piatră. TEODORESCU, P. P. 470.

bazin s.n. 1 Rezervor deschis (de mari dimensiuni), construit din piatră, ciment etc., alimentat dintr-o apă curgătoare, fîntînă, conductă etc., care are diverse utilizări. Bazin de decantare. 2 (sport; și bazin de înot) Construcție specială pentru practicarea înotului, a unor jocuri sportive, pentru sărituri de pe trambulină etc. 3 (mar.; și bazin portuar) Parte a unui port, special amenajat, unde staționează navele. 4 (geogr.; și bazin hidrografic) Regiune limitată de cumpăna apelor, din care un rîu, un fluviu, un lac etc. își colectează apele. 5 (geogr.; și bazin oceanic) Regiune foarte întinsă a scoarței terestre, mai coborîtă față de continente, acoperită cu mase importante de ape. Bazinul Oceanului Atlantic. 6 (geogr.) Regiune în care s-au acumulat anumite depozite sedimentare, bogate în zăcăminte. Bazin carbonifer. 7 (anat.) Regiune a scheletului osos situată în partea inferioară a trunchiului, cu aspectul unei cavități delimitate de o centură osoasă (sacrumul și coccisul posterior, continuate, bilateral, de oasele iliace, unite anterior prin simfiza pubiană); pelvis. • pl. -e. /<fr. bassin.

bazin (bazine), s. n. – 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni. – 2. Pelvis. – 3. Regiune din care un rîu, fluviu etc. își adună apele. – Var. basin. Fr. bassin. Ortografia basin nu este fonetică. În rom. pare că s-a pronunțat totdeauna cu z, poate prin falsă asociere cu bază.

REZERVOR ~oare n. 1) Recipient pentru depozitarea fluidelor, a materialelor pulverulente sau granulare. ◊ Toc ~ stilou. 2) Bazin pentru colectarea apelor și folosirea lor în scopuri tehnice (irigație, navigație, producere de energie etc.). /<fr. réservoir

METALIC, -Ă adj. (Cea mai veche atestare datează de pe la 1 780-1 790, cf. AMFILOHIE, G. F. 211^r/16) 1. (Despre obiecte) Făcut din metal (1), de metal; (învechit) metalicesc. În zilile lui Vladimir și Iaroslav umbla în Bosia și metalice monete. ASACHI, I. 27/14. Tonurile duioase și întunecate ale trîmbiței metalice. ODOBESCU, S. III, 96. Indienii.. . reușeau adesea vindecări surprinzătoare prin aplicări de plăci metalice. MACEDONSKI, O. IV, 145. Vergi metalice. HAMANGIU, C. C. 399. Lagăre fixate pe un schelet metalic puternic. IOANOVICI, TEHN. 48, cf. 32, 34, 73, 78, 168. Mașina înaintează pe un jgheab metalic. SAHIA, U.R.S.S. 86. Chemările lungi, vibrante, triumfătoare, ale trîmbițelor metalice. BOGZA, C. O. 126. Purta veston cazon, cu două trese metalice pe umăr. BENIUC, M. C. I, 93. Înfipseseră în burțile rezervoarelor pîlniile mari, căptușite cu site metalice. MIHALE, O. 158. Bunuri metalice de larg consum. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 758. ♦ (Învechit) Apă metalică = apă minerală, v. m i n e r a l. M-am nevoit de am cercetat și aceastălaltă parte, de ape metalice. EPISCUPESCU, A. 1/8. 2. (Despre sunete, zgomote) Care este produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; care are o rezonanță de metal. Toți gustă din merinde, deșartă largi pahare în sunetul metalic de vesele fanfare. ALECSANDRI, P. III, 14. Tot mai departe, tot mai domol rămânea în urmă, în întinderi, sunetul metalic al coasei. SADOVEANU, O. III, 27. În tăcerea nopții se aud încă mereu aceleași ciocnituri metalice, cadențate. BART, S. M. 50. ◊ (Adverbial) Sîrmele telegrafului gemeau metalic, încordate de vînt. C. PETRESCU, Î. I, 253. Cheia scrîșni metalic în broască. STANCU, R. A. IV, 262. ♦ F i g. Care are o rezonanță ca de metal (1). V, d u r. Picături mari de apă izbeau în ferestre cu un zgomot metalic. SANDU-ALDEA, în SĂM. VI, 881. Scoaseră un ușor țipet metalic. HOGAȘ, DR. I, 100. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I, 81. Un fel de chelălăit metalic răsună de sus. CĂLINESCU, E. O. I, 11. Îmi venea să sar din șarabană, să zvîrl cu pietre spre glasul metalic al pitpalacului. CAMILAR, C. P. 135. 3. Fig. Care are luciul sau culoarea metalului (1); ca al metalului. În depărtarea cea mai afundată, dealurile dobrogene tivite cu aburoasa cordea a Dunărei încingeau, ca cu un cerc plumburiu, acest curios tabel, al cărui aspect devenea cu totul fantastic, prin neobișnuite și metalice reflexe. ODOBESCU, S. III, 195. În ochii ei străluciră două adieri de lumină metalică. D. ZAMFIRESCU, A. 158. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă. TOPÎRCEANU, B. 82. Brazii înfig vîrfuri ascuțite de umbră în văzduhul metalic. CAZIMIR, GR. 179. Urcară muntele. . . cu vîrful negru al brazilor scăldat de lumina albastră și metalică a lunei. PETRESCU, Î. II, 14. Trupul, subt apă, se întinde și se destinde într-o spirală neagră, metalică. SADOVEANU, O. IX, 461. ◊ (Adverbial) Prin colțuri de traverse. . . Lucesc metalic tuburi de cartușe, Baionete. CAMIL PETRESCU, V. 107. – Pl.: metalici, -ce. $- Din it. metallico, lat. metallicns, fr. métallique.

TIMPAN¹ s. n. 1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern. 2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor. 3. instrument muzical de percuție, acordabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibrație prin lovirea cu două baghete din lemn. 4. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți. 5. (tehn.) pinion dințat. (< fr. tympan, it. timpano)

REZERVOR s. n. 1. bazin, recipient pentru depozitarea sau acumularea unui fluid. ♦ toc ~ = stilou. 2. depresiune de teren amenajată pentru a colecta apele de pe un anumit teritoriu, spre a fi folosite în scopuri tehnice. 3. (anat.) veziculă în care se adună produsele lichide de dezasimilație. (< fr. réservoir)

plin, plină [At: COD. VOR. 124/26 / Pl: (1-35) ~i, ~e, (36-37) ~uri / E: ml plenus] 1 a (D. vase, încăperi, recipiente, spații etc.) Care este umplut până sus, în întregime, până la limită cu ceva. 2 a Care conține toată cantitatea pe care o poate cuprinde. 3 a (Îlav) ~ ochi Umplut până la limita capacității. 4 a (Îlav) Cu gura ~ă Cu mâncare în gură. 5 a (Îvr; îal) Cu satisfacție răutăcioasă. 6 a (Îe) A fi ~ de sine (însuși sau de el etc.) A fi încrezut. 7 a (Îae) A fi sigur de capacitatea, de forțele etc. sale. 8 a (Îla) ~ de el (sau de sine) Arogant. 9 a (Îal) Sigur pe el. 10 a (Îe) A-i fi (cuiva) paharul ~ Se spune despre cineva care a suferit mult, a îndurat multe necazuri, și nu le mai poate suporta. 11 a (D. arme de foc) În care au fost introduse cartușe Si: încărcat. 12 a (Reg; d. femelele unor animale) Care urmează să nască Si: (pop) borțoasă, (reg) depusă, groasă. 13 a (Înv) Care este complet ocupat. 14 a Care este fără goluri în interior. 15 a Care este format dintr-un material compact Si: compact, masiv. 16 a Întreg. 17 a (Îs) Profesor ~ Profesor universitar titular, beneficiind de toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. 18 a (Îs) Catedră ~ă Catedră care are numărul complet de ore prevăzut de regulament. 19 a (Înv; d. vise) Care se îndeplinește Si: împlinit, realizat. 20 a (Rar; d. flori) Învolt. 21 a (Rar; pan) Des. 22 a (Udp „de”) Care cuprinde, conține, posedă ceva în cantitate sau în număr mare Si: înțesat. 23 a (Udp „de”) Care posedă ceva din belșug, din abundență, depășind așteptările. 24 a (Pex) Copleșit. 25 a (Spc; d. ochi; de obicei cu determinarea „de lacrimi”) Inundat de lacrimi. 26 a (Udp „de” sau, rar „cu”) Care este acoperit cu ceva, pe întreaga suprafață sau pe o parte determinată a ei. 27 a (Spc) Acoperit, uns, îmbibat cu o substanță, cu o materie care pătează, murdărește, strică Si: mânjit, murdar, pătat. 28 a (D. ființe sau, pex, d. corpul sau părți ale corpului lor) Cu forme rotunde Si: durduliu, grăsul, rotund. 29 a Care are amploare, intensitate, profunzime deplină. 30-31 a (Îlav) În (sau, rar la, din) plin... (ori ~ă..., ~a...) (În sau) din mijlocul... 32 a (Îal) În toiul... 33 a (Înv; îe) A fi ~ de neam A face parte dintr-o familie nobilă, bogată. 34 a (Spc; d. lună) Care are forma perfect rotundă și maximum de luminozitate. 35 a (D. voce) Cu volum Si: sonor. 36 sn Cantitate din ceva cât umple un vas, un recipient, o încăpere, o cavitate etc. Si: conținut, cuprins. 37 sn (Îs) ~ul conductei Cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. 38 sn (Îlav) Din ~ Din abundență. 39 sn (Îal) Cu intensitate maximă. 40 sn (Reg) Puternic. 41-42 sn (Îljv) În ~ (Care atinge, lovește) exact în țintă. 43-44 sn (Îal) (Care atinge, lovește) drept în corpul, în masa cuiva sau a ceva. 45 sn (Îe) A lovi, a ținti în ~ A lovi drept la ținta vizată. 46 sn (Îae) A-și atinge scopul. 47 sn (Îlpp) În ~ul În mijlocul... 48 sn (Pex; îal) În toiul. 49 sn (Îe) A-i merge cuiva în (sau din) ~ A-i merge cuiva bine. 50 sn (Îae) A reuși în tot ceea ce întreprinde. 51 sn (Îe) A ieși cuiva cu ~ (sau ~ul) A ieși înaintea cuiva în mod accidental, cu un vas cu apă, fapt care, în superstițiile populare, este considerat semn prielnic. 52 sn (Îlav) Cu ~ Cu rezultate pozitive. 53 sn (Îe) A face ~ul A umple rezervorul unei mașini. 54 sn (Îoc gol) Spațiu, suprafață compactă, masivă, fără goluri în interior. 55 sn (Îvr) Fast, ceremonial cuvenit într-o anumită împrejurare. 56 sn (Îvr) Înălțime. 57 sn (Îvr) Slavă.

PLUTITOR¹, plutitoare, s. n. 1. Corp care plutește pe suprafața unui lichid într-un rezervor și care acționează un mecanism pentru a-i indica sau a-i regula nivelul. 2. Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decît a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă.

gazogen sn [At: LTR / Pl: ~e / E: fr gazogène] (Teh) 1-2 Aparat sau instalație folosită pentru transformarea unui combustibil solid în gaz¹ combustibil. 3 (Teh) Generator de gaz¹. 4 Rezervor metalic (cu capac în formă de clopot), în care se înmagazinează diferite gaze. 5 (Iuz) Aparat (în formă de sifon) cu ajutorul căruia se prepară în casă apa gazoasă.

ROBINET, robinete, s. n. Dispozitiv prevăzut cu un mecanism de închidere și de deschidere, care se aplică la o conductă sau la un rezervor, pentru a permite scurgerea după voie a lichidului sau a gazului aflat acolo. De afară se auzi șiroind robinetul pompei din curte. DUMITRIU, N. 261. Vorbele curgeau inepuizabile, ca apa dintr-un robinet uitat deschis. C. PETRESCU, Î. II 53. Robinetele spălătoarelor din cabine începeau să curgă în plin debit de apă. BART, E. 47. ◊ Fig. La el, n-are decît să întoarcă robinetul și vorbele curg cu nemiluita. VLAHUȚĂ, O. A. 200.

VEZICĂ s. f. 1. (anat.) organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau secreție; bășică. ♦ ~ biliară = rezervor temporar al bilei în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist; ~ ombilicală = sac vitelin. 2. (biol.) ~ înotătoare = organ plin cu gaze, caracteristic peștilor osoși, care determină ridicarea și coborârea peștelui în apă. (< lat. vesica)

vezică s.f. 1 (anat.; de obicei urmat de determ. care indică felul) Organ cavitar care reprezintă rezervorul aparatului urinar și în care se colectează urina adusă de la rinichi prin uretere, pentru a fi eliminată apoi prin uretră, prin contracția fibrelor musculare din structura sa; bășică. ◊ Vezică biliară = rezervor temporar al bilei situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. Vezică ombilicală = sac vitelin. 2 (iht.) Vezică înotătoare = organ plin de gaze, specific peștilor osoși, care determină ridicarea și coborîrea peștelui în apă și poate îndeplini și funcția de respirație și de emitere sau de întărire a sunetelor. • pl. -ci. /<lat. vesīca, -ae.

PLIN¹ n. Conținut al unui recipient. ◊ Din ~ din belșug; din abundență. A face ~ul a umple cu benzină rezervorul unei mașini. A-i merge (cuiva) din ~ a reuși în toate. A-i ieși (cuiva) cu ~ul a ieși în fața sau a trece pe dinaintea cuiva cu ceva plin, în special cu o căldare de apă, ceea ce, în superstiții, este considerat ca semn bun. /<lat. plenus

coloană sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 254 / Pl: ~ne / E: fr colonne cf columnă, cortină] 1 (Aht) Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. 2 (Fig) Protector. 3 (Teh) Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 4 (Îs) ~ de ancoraj Prima coloană de tubaj din partea de sus a unei găuri de sondă, care servește la consolidarea straturilor de la suprafață. 5 (Îs) ~ de forare Coloană metalică, ale cărei capete se fixează în talpa și în tavanul galeriei care susține perforatorul. 6 (Îs) ~ filtrantă Tub de oțel introdus în pământ cu ajutorul căruia se captează izvoarele subterane. 7 (Îs) ~ montantă Conductă principală la care se racordează țevile sau cablurile de apă, gaz, curentul electric etc. în diferite etaje ale unei clădiri. 8 (Îs) ~ hidraulică Gură de apă, de mare debit, situată lângă o linie de cale ferată în stații și în depouri de locomotive pentru alimentarea cu apă a tenderului locomotivei. 9 (Chm; îs) ~ de distilare (sau de fracționare) Aparat (industrial) cu ajutorul căruia se separă, prin distilare, componentele unui amestec lichid. 10 (Fiz) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. 11 (Mar) Partea de jos a catargului. 12 Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb. 13 (Pex) Conținutul unei coloane (12). 14 (Îe) A pune pe cineva pe două ~ne A demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. 15 Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 16 Despărțitură verticală a unui registru marcată prin două linii paralele. 17 (Șîs) ~ de marș Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 18 Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. 19 (Îs) ~ mobilă Corp de trupe dislocate într-o anumită regiune pentru a menține liniștea. 20 (Iuz; îs) ~na a cincea Grup de fasciști organizați pentru propagandă, luptă și spionaj împotriva democrației într-o țară nefascistă. 21 (Îs) ~ vertebrală Totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate. 22 (Îs) ~ sonoră Ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film.

lac¹ sn [At: (a. 1468) ap. DLR ms / Pl: ~uri, (reg) lace / E: ml lacus] 1 Întindere mare de apă stătătoare, situată într-o depresiune, aflată uneori în legătură cu o mare sau cu un râu Vz heleșteu, iaz. 2 (Îs) ~ de acumulare Lac¹ (1) artificial realizat prin construirea unui baraj pe albia unui râu, în scopul formării unei rezerve de apă. 3 (Reg; îs) Bubă de ~ Cancer (1). 4 (Îlav) ~ de sudoare (sau de nădușeală, de apă) Ud de transpirație. 5 (Pfm; îe) A sări (sau a cădea, a da, a nimeri etc.) din ~ în puț A trece dintr-o situație grea în alta și mai grea. 6 Baltă. 7 (Reg) Suprafață de apă liniștită pe cursul unui râu, fluviu etc., unde se construiesc plute. 8 (Îvr) Lagună. 9 (Îvr) Apă stătută. 10-11 (De obicei cu determinări) Mare² (1) sau altă cale navigabilă dominată de forța navală a unui stat sau inclusă în zona de ocupație a unui imperiu. 12 (De obicei cu determinări în genitiv sau udp „de”) Cantitate mare de lichid, de materie topită etc. 13 (Nob) Rezervor de produse petroliere.

rezervor sn [At: CUCIURAN, D. 49 / V: ~iu, ~oar (S și: ~vuar; Pl: ~vuaruri) / S și: rese~ / Pl: ~oare / E: fr réservoir] 1-2 Bazin (sau recipient) în care se depozitează o cantitatea de fluide sau de materiale granulare ori pulverulente. 3 (Îc) Toc ~ Stilou. 4 Depresiune de teren amenajată spre a colecta apele de pe un anumit teritoriu, pentru a fi folosite în scopuri tehnice. 5 (Atm) Veziculă în care se adună produsele lichide de dezasimilație.

OCEAN (< fr., lat.; {s} n. pr. gr. Okeanos) s. n. Vastă întindere de apă sărată, delimitată de mase continentale, Pe supr. Terrei există următoarele o.: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic (sau Înghețat). În unele lucrări este menționat și un o. Antarctic sau Austral (care cuprinde de fapt extremitățile sudice ale celor trei principale oceane). Apa o. se caracterizează prin mișcări permanente reprezentate de valuri, curenți și maree. O. au suprafețe mult mai mari decât mările, prezintă numeroase fose (gropi) abisale, platformele continentale au proporțional o extensiune0 mai mică (ocupă c. 10-15% din supr. lor), iar salinitatea este mai puțin variată. Fundul o. este foarte neuniform, relieful subacvatic fiind format din platforme continentale, câmpii abisale, lanțuri (dorsale) montane, fose (gropi). ◊ Oceanul Planetar sau Mondial = totalitatea oceanelor și mărilor, care comunică larg între ele sau prin intermediul unor strâmtori, cu o supr. de 360.650.000 km² (70,8% din supr. Terrei) și un volum de apă de 1.370 mil. km³ (97,5% din totalul hidrosferei), constituind obiectul de studiu al oceanografiei. Ad. medie: c. 3800 m; ad. max.: 11.033 (fosa Cook din Oc. Pacific). Salinitatea medie: 32‰ (aceasta variază în funcție de zonele climatice și de condițiile locale, între 38‰ în apele polare și 41‰ în G. ’Aqaba). Temp. apei scade (la suprafață) de la Ecuator (c. 27°C) la poli (-1,5°C), precum și spre adâncime (la 4.000 m. ad. atinge 1,6°C). Apa Oceanului Planetar este supusă forței de gravitație și de atracție a Lunii și Soarelui. Contribuie în mod substanțial la reglarea circuitului carbonului, prin capacitatea sa de a absorbi mari cantități de CO₂ din atmosferă. O. Planetar are un rol foarte important în echilibrul natural al Terrei, fiind un rezervor termic major, un vast domeniu pentru numeroase viețuitoare și o bogată sursă de hrană și energie. Exploatarea tradițională a oceanelor și mărilor (pescuit, navigație etc.) a fost completată, în ultimele decenii, cu folosirea energiei mareelor și valurilor și mai ales cu exploatarea zăcămintelor de petrol din platformele continentale. ♦ Fig. Întindere nemărginită, imensitate; mulțime, noian.

BUTE, buți, s. f. 1. Butoi. Podgorenii au mai săpat un rînd de borte guzgănești în hrubele cele mari, zidindu-le, după ce-au ascuns acolo buți vechi. SADOVEANU, F. J. 686. Măria-ta, răspunse tînărul, mai întîi de toate cer ca... să-mi dați nouă buți cu miere, nouă care pline cu pîne și nouă cirezi de vite. POPESCU, B. I 5. O bute mare... pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi, prin un cep, sloboade apa. NEGRUZZI, S. I 96. Buți mari, ne-ncepute, de cîte cinci sute [de vedre]. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ (Ca termen de comparație) Biata babă era umflată cît o bute. CREANGĂ, P. 15. ♦ Expr. A dormi bute = a dormi adînc, a dormi buștean. (În forma butie) Cotoșmanul... găsi pe Peneș dormind butie sub umbra crîngului. POPESCU, B. III 106. ♦ Cantitatea de lichid care încape într-un butoi. Au băut o bute de vin. 2. Rezervorul de benzină al lămpii de siguranță întrebuințată în mine. 3. (Regional) Butucul roții. Se uită prin butea roții înspre partea în care plecase voinicul. ISPIRESCU, L. 343. 4. (Mai ales la pl.) Stîlpii principali de susținere, în eșafodajul unui tunel în construcție, confecționați din lemne rotunde, de secțiuni mari. – Variantă: (mai ales în Munt.) butie, butii (DEȘLIU, 49, EMINESCU, N. 4, ODOBESCU, S. III 14), și f.

gură^[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt^[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectat(ă)

FRESCĂ, fresce, s. f. 1. Pictură făcută în culori, amestecate cu apă de var, pe un zid cu tencuiala încă udă. Pe fondul albastru al munților din zare lumea pare... o frescă prin proporții, prin frumusețe. BOGZA, C. O. 280. Ajunseră în odaia cu strană... cu pereți zugrăviți în frescă, de un meșter bisericesc. CAMIL PETRESCU, O. II 682. 2. Fig. Descriere plastică și sugestivă a oamenilor și obiceiurilor dintr-o anumită epocă. Ne-am silit să dăm fiecărui personagiu caracterizarea sa proprie, care să servească tema piesei și să completeze colorat o frescă a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 105, 11/6. Din «Comedia Umană» Balzac face o frescă de proporții uriașe, rezervor imens de date privitoare la societatea timpului. ib. 1949, nr. 138, 9/1.

MATÉRIE s. f. 1. Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui. V. s u b s t a n ț ă. Cruce făcută den materie, adecă care iaste făcută de aur. CHEIA ÎN. 50^v/9. Izvoarăle Nilului prin grosime atîția munți trecînd și atîtea pietri strimte pâtrunzînd, materiia cea groasă, amară și sărată, ca printr-un limbic se lămurește și ea dintr-un vas într-alt vas pritocindu-se, se curățește și se îndulcește. CANTEMIR, IST. 140. Iară trăsnetul, adică săgeata ce de piatră, care trăsnești din materie norilor (cca 1750). GCR II, 64/27. Vin și unt și lemn și alt feali de materie. MINEIUL (1 776), 126^v1/30. Dragostea nu mă slăbeaște, ce mai mult să lățeaște, ca o materie, fiind aprinsă foarte greu. AETHIOPICA, 37^v/9. Lava este o materie de foc, carea curge din munții care varsă foc afară, ca o vale. BĂRAC, ap. GCR II, 237/37. Soarele e găzos în totul și e compus din aceleași feliuri de materie ca și pămîntul. CONTEMPORANUL, I, 45. Alege aurul din cealaltă materie și îl lucrează. MARCOVICI, C. 39/9. În pămînt [sînt] și multe materii arzătoare precum: pucioasă, catran, rășină. DRĂGHICI, R. 113/8. Cînd un meșter are subt mîna sa aur și altul fier, poate fieștecare să dea materiei sale deosebite forme. HELIADE, O. II, 100. Nebuloasele propriu-zise, pe care telescoapele nu le-a putut separa, ar fi, după opiniunile mai multor astronomi, materii fosforescente respîndite în univers și care, fiind condensate, produc stelele. DRĂGHICEANU, C. 19, cf. ANTiPA, P. 125. Se opri o clipă și văzu fumul întunecat și gros, care se înălța în columne lungi din multele urloaie ale fabricelor, care topeau materii minerale. AGÎRBICEANU, A. 46. Sînt bidoane cu materii inflamabile. V. ROM. septembrie 1 954, 16. ◊ (În context figurat) Iubirea este! Materie ea arde In focul d-Adevăr, I. VĂCĂRESCUL, P. 42/16. ◊ Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier, minte, inteligență. Ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenușie, într-un avînt comun, ar porni la asaltul porților închise? REBREANU, P. S. 40. Materii fecale v. f e c a l. ♦ (Popular) Puroi. Supt piiale se veade materie sau puroi. CALENDARIU (1814), 178/27, cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF. ♦ (Neobișnuit) Ceea ce se expectorează. Cf. POLIZU. 2. Substanța concepută ca bază a tot ce există; (filoz.) realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința oamenilor și este reflectată de ea. Din patru aceastea stihii se-au făcut văzută această lume: den foc, den aer, den apă, den pămînt; den patru iar(ă)și materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1683). GCR I, 260/13. Mulți dintre dînșii credea un întîi mișcătoriu a materiei, căruie îi da nume. IST. AM. 43^r/21. Sufletul nu e materie, ci duh. ANTROP. 279/3. Cine a dat neînsuflețitei materii puterea de a se mișca. MARCOVICI, C. 12/21. Toate au ieșit de sine din materie. id. D. 200/2. La cea întâi lovitură ce materia luară, Lumina cum se aprinse, ca din sine o comoară! Tot atomul cum se mișcă, alergînd spre-nbrățoșare! CONACHI, P . 289. În chiar virtutea proprietăților legilor ei, materia este într-o mișcare neîntreruptă și veșnică. CONTA, O.C. 26. Părticelele de materie nu stau în repaus, ci în o neîncetată mișcare. CONTEMPORANUL, I, 47. Totalitatea acestor lucruri, despre a căror ființă ne dăm samă prin simțurile noastre, se numește materie. PONI, F. 1, cf. 2. Teoria energetică și dinamică a materiei, concepută ca unități și curente de forță. IBRĂILEANU, S. L. 57. Materia e un imens rezervor de energie, MARINESCU, P. A. 37. Scrisul înseamnă muncă, luptă încăpățînată cu materia. C. PETRESCU, C. V. 149. În opoziție cu dialectica hegeliană, care ia drept bază a existenței autodezvoltarea ideilor, dialectica marxistă pune la bază autodezvoltarea materiei. CONTEMP. 1 949, nr. 129, 13/3. Celula se poate forma și din materie fără structură celulară, așa numita materie vie acelulară. ib. 1 952, nr. 290, 5/2. Materia cu viață s-a născut din materia fără viață, pe o anumită treaptă de dezvoltare a acesteia. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 7, 55. Nu există materie fără mișcare și nici mișcare fără materie. CONTEMP. 1953, nr. 360, 2/6. Materia. . . se oglindește în conștiința noastră cu ajutorul simțurilor. CIȘMAN, FIZ. I, 6. Oare n-am fost și eu un arbore mai demult? Și astăzi nu-s tot materie? ISANOȘ, Ț. L. 64. În știință noțiunea de microcosm a început să fie prea largă, pentru analiza din ce în ce mai profundă a materiei. V. ROM. august 1961, 125. L o c. a d j. și a d v. (Învechit) Fără (de) materie = spiritual, imaterial. Focul duhului cel fără de materie. MINEIUL (1 776), 58^v1/15. Stai înaintea luminii, luminîndu-te după împărtășire, fără materie. ib. 118^r1/21. Viețuiești pre pămînt fără de materie. ib. 177^v1/26. [După Platon] omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. GHEREA, ST. CR. II, 19. 3. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Material (II 2). Dentru acea materie [pietre și cărămizi] socotisă să-ș zidească turnul. N. COSTIN, L. 68. Materia e aceaia din carea să face lucrul. MOLNAR, RET. 82/9. Cărătură de materii la zidiri (a. 1813). URICARIUL, I, 198. Vei tocmi meșter cu plată ca să facă din materiia ta cevași. CARAGEA, L. 27/7. Hotărîm, ca materiia trebuincioasă la aceste [case] să se deie de cătră însuș rușfeturile ocnilor (a. 1828). URICARIUL, II, 181/28. M-am tocmit cu toată materia ce va trebui la facerea și săvîrșirea acestor odăi. . . cărămidă, var, nisip (a. 1829). DOC. EC. 442, cf. CHEST. II 80/345. Materie primă v. p r i m. ◊ F i g. Noimile toate să zidesc și să alcătuiesc din materiia vieții. MINEIUL (1 776), [prefață] 5/11.Bun, produs; obiect. Sudiții. . . ce să vor neguțători cu materii de ale țării aici în țară să plătească vamă după catalog (a. 1823). DOC. EC. 277. Aceste produse ar fi putut constitui materia unui comerț activ, OȚETEA, T. V. 42. ♦ S p e c. Material textil, țesătură, stofă. Ele torcea bumbac din care făcea pînzuri și materii pentru straie. IST. AM. 56^r/11. Să iei materie de o giubea de care știi că mi-ai mai luat (a. 1780). IORGA, S. D. VIII, 4. Cu lucrarea meșteșugului său urmează a-și văpsi materiile dă lînă ce le va lucra (a. 1 826). DOC. EC. 373. Portu oamenilor îi tot postav. . . iar a fimeilor rochie de materie neagră. KOGĂLNICEANU, S. 8. Fusta are croiala flanelei, fiind de cit sau de „materie” de tîrg. PAMFILE, I. C. 361. Gospodinele cari fac [pantaloni] pentru copii, cumpără materie din tîrg pe care o croiesc și o coasă ele. id. ib. 355. E îmbrăcat în papuci, pantaloni rupți de materie închisă. PETICĂ, O. 227. Rochița se face de cit, ciut sau matirie, pînză văpsită cu puchițăi ori cu flori. ȘEZ. IX, 43, cf. CV 1 949, nr. 7, 33. După gustul altora să nu-ți alegi materie, nici nevastă. ZANNE, P. III, 225. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. Astrologhii (carii de aceaste almanace fac) avînd materie mai multă și den destul, prognostice mai multe și mai alease să scrie (a. 1 701). FN 89. O aseminea istorie. . . numai atunce se va pute urzi, cînd să vor aduna materiile din documentele înstreinate. AR (1829), 140²/11. Cînd sus arătatele materii nu vor fi de agiuns pentru a să umple coloanile jurnalului, redacția să fie îndatorită de a îndeplini cu știință folositoare lăcuitorilor de prin sate. GT (1839), 67²/27. Ai primit desigur plicul cu materia pentru broșura mea. CARAGIALE, O. VII, 456. Lipsa de materie și mai ales de proză era una din marile suferințe a publicațiilor timpului. SADOVEANU, O. XVI, 441. ♦ (Tipogr.) Cantitate de literă culeasă și așezată în coloane sau în pagini. Cf. MOLiN, V. T. 46. 4. (Învechit, rar) Obiect, lucru (material). [Focul] arsă tot. . . pre unde au agiuns: copaci, pomi și altă materie. DOSOFTEI, V. S. februarie 57^v/22. Unii cerea cai buni. . . alții bani. . . și alte materii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 117/28. Mărie sa domnul. . . au împodobit curtea și tîrgul cu tot felul de materii (începutul sec. XVIII), ib. 140/13. 5. Conținut, fond, esență. Razele minunilor tale au ars materia patimilor. MINEIUL (1 776), 178^v1/3. Ai ars toată materia eresurilor înțeleapte. ib. 60^v2/6. [Lacomul nu caută] materia și forma filosofascâ, nici cunoaște deosebirea și alcătuirea loghicească. CANTEMIR, IST. 45. Poetizarea trecutului, întrebuințarea lui ca materie pentru creațiile poetice, e veche. GHEREA, ST. CR. I, 98. Pe vechiul fond medieval, care constituie materia Decameronului. . ., Boccacio zugrăvește, din punctul de vedere laic, moravurile din timpul său. OȚETEA, R. 205. ◊ E x p r. A intra în materie = a începe (după o introduceré) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis, a ataca fondul problemei. Intrînd în materie, voi desfășura trei date mari din istoria contemporană. KOGĂLNICEANU, S. A. 192. Cucoana Marieta, nerăbdătoare, intră de-a dreptul în materie. HOGAȘ, DR. II, 76. ♦ (Învechit, rar) Cauză, motiv. Am aflat încă și mai multă materie de a mă zăbovi. CRITIL, 14/26. ♦ Problemă care constituie mobilul unei discuții, al unei cugetări etc.; subiect. Și măcar că iute la zburat și bine într-aripat este. . . [vulturul], însă și alte multe a multe jigănii hirisii are, carile nu puțină materie de gîlceavă și de scandal înainte pune. CANTEMIR, IST. 147. Cît bișiug? și cîtă abondanție? și cită materie de a gîndi și a cugeta vericine ce va vrea. VĂCĂRESCUL, IST. 288. Pe drum avură destulă materie d-a vorbi. PANN, E. II, 159/9. Răspunsul lui lord Ponsonbi cătră neguțătorii din Smirna încă dă materie de vorbit, GT (1 839), 15²/32. Întîmplarea aceasta poate să dea materie de cugetat doctorilor. ib. 22754. Ce materie dureroasă de gîndire. BĂLCESCU, M. V.610. Spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte. . ., iaca materie de vorbă cel puțin pentru două luni. NEGRUZZI, S. I, 240. 6. Problemă, chestiune ; p. e x t. domeniu (de cercetare, de cunoaștere). Clujianii. . . în materia aceasta au năzuit la curtea împărătească. ȘINCAI, HR. III, 212/31. E de obște obiceaiul oamenilor ca să vorbească de multe materii. ȚICHINDEAL, F. 282/8, cf. 349/2. El s-a îngrijit a face o clasificație regulată a sistemii judecătorești și a materiilor de aceste atărnătoare (a. 1831). URICARIUL, II, 215/19. Coribut, care cunoștea limba latină, dezbătea cu învățații moldoveni feliurite materii. ASACHI, S. L. II, 13. Nici regele, nici Seimul, nu voiau a întărîtă un principe puternic în o materie atît de delicată. id. ib. Nefiind competenți în asemenea materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I, 325. Trage în cercul activității sale o materie ce pînă acum a fost neglijată într-un mod neesplicabil. ap. GHICA, A. 149, cf. MAIORESCU, CR. II, 77. Fiindcă știu că o sumă de scriitori au tratat această materie, mi-e teamă să nu m-arăt prea îndrăzneț dacă, studiind-o și eu, o împart altfel. CARAGIALE, O. III, 288. Dacă cumva te simți obosit de lunga digresiune zoologico-filologică. . ., apoi tot mai iartă-mă să adaog vreo două-trei cuvinte, în materii analoage. ODOBESCU, S. III, 32. Materialul legislativ. . . a fost grupat în cele douăsprezece materii. LEG. EC. PL. 6. ◊ în materie = în problema respectivă. Dați-ne voie să spunem părerea noastră în materie. MAIORESCU, D. II, 138. Cel care a fost creator de artă poate să-și ia dreptul de a fi judecător în materie, de a lumina cu inteligența și iubirea sinceră a artei pe contemporanii săi. SADOVEANU, E. 40. În materie de. . . = în ceea ce privește. . ., cu privire la. . . În materie de filozofie platonică, mă declar necompetent de a urma discuțiunea. MAIORESCU, D. I, 199. Te știu competent în materie de aiurări literare. GANE, N. III, 143. Cine scapă de răspundere în materie de presă nu poate avea multă trecere în fața cititorului. CARAGIALE, O. V, 186. Ai știut, chiar și în materie de vînâtoare, să urmezi părinteștile. . . povețe. ODOBESCU, S. III, 11. În materie de pictură, am revăzut cu plăcerea de totdeauna tablourile de pe păreții părintelui Palamon. IBRĂILEANU, S. 129. În trei chestii să te lași pilotat de mine. În materie de teatru, de crăvăți și de București. C. PETRESCU, C. V. 52. Rezolvă plîngerile. . . în materie de așezare și percepere a impozitelor. LEG. EC. PL. 73. 7. Obiect de studiu în școală. S-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 59. Desenul era o materie reglementată de program. KLOPȘTOCK, F. 205. ♦ Conținutul unui obiect de învățămînt. Ședințele cercurilor pentru restructurarea materiei la limba română s-au ținut regulat. CV 1 949, nr. 9, 48. – Pl.: materii. – Și: (regional) matírie (accentuat și matiríe) s. f. – Din lat. materia, materies, fr. matière, rus. материя, germ. Materie, it. materia.

toc³ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/5 / V: (pop) tioc sn, (reg) tioacă, tiocă sf / Pl: ~uri, (îvr) ~ure / E: mg tok cf srb tok] 1 Cutie de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente. 2 Teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). 3 (Îrg) Tolbă (1) pentru săgeți. 4 (Rar) Teacă de sabie. 5 Teacă în care se păstrează cutea pentru coasă Si: (reg) tiocuș (2). 6 (Reg) Vas de lemn în care se păstrează brânză, lapte, apă etc. Si: (reg) bărbânță. 7 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi² de copac scobit, în care se opăresc rufele. 8 (Reg; îf tioc) Ceaun mic. 9 (Ban; îaf) Ciob (1). 10 (Trs) Pâlnie făcută din scoarță de arbore (mai ales de brad), în care se pune rășină. 11 (Reg) Cornet de hârtie Si: (reg) tiocuș (3). 12 (Trs) Învelitoare în care se pun penele unei perne Si: (reg) coș, dos, tocar (1). 13 (Reg) Veșcă făcută din coajă de copac, așezată înjurai pietrelor morii țărănești pentrua împiedica risipirea făinii Si: (pop) ocol, văcălie, (reg) obod. 14 (Trs) Membrană în care este învelit bobul unor plante (mai ales la grâu) Si: (pop) cămașă, găoace. 15 (Înv; îf tioc) Caliciu la flori. 16 (Reg) Boboc de floare. 17 (Reg) Înveliș al cornului la bou. 18 (Reg) Cochilie a melcului. 19 (Ban; îf tioc) Polonic. 20 (Reg) Cupă la moară. 21 (Reg; îf tiocă) Groapă în pământ, căptușită cu scânduri, care se folosește pentru stingerea varului Si: varniță. 22 (Reg; îf tioc) Gaură în pământ, la jocul în nasturi. 23 Cadru de lemn, de metal etc., în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. 24 (Dlg) Matcă. 25 (Dlg) Partea de jos a rindelei în care intră cuțitul. 26 Ustensilă pentru scris (cu cerneală sau cu tuș), constituită dintr-o tijă prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a peniței Si: condei, (reg) tonjâc. 27 (Șîs ~ rezervor) Stilou. 28 (Reg) Țigaret. 29 (Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 (Olt) Melodie după care se execută dansul tocul¹ (29). 31 (Reg) Cutie de chibrituri.

stație sf [At: URECHE, L. 100 / V: ~iune, (îrg) șt~, (înv) stanț~, steț~, (reg) stață / Pl: ~ii, (pop) stății / E: lat statio, ~onis, fr station, ger Station. stanție < rs станция] 1 (Înv) Cantonament (temporar), alcătuit de obicei din corturi, pentru staționarea și aprovizionarea cu hrană și muniții a trupelor. 2 (Pex) Loc din care pornește o expediție militară. 3 (Înv) Post². 4 (Înv) Popas. 5 (Înv) Loc amenajat în care se oprește cineva pentru a se odihni Si: conac (1). 6 (Înv) Loc în care s-a stabilit cineva pentru o perioadă mai îndelungată. 7 (Îvr) Centru (9). 8 (Înv) Loc special amenajat pentru popas, pe traseul unui serviciu de poștă¹ (de călători), unde se găseau cai de schimb, se asigurau servicii pentru călători etc. 9 (Ban; Trs; îf ștație) Distanța dintre două stații (8). 10 (Rar; îf stanție) Construcție improvizată, făcută din scânduri, strujeni de porumb etc. (și servind ca prăvălie, ca magazie, ca adăpost provizoriu etc.). 11 (Adesea cu determinări care arată felul) Loc fix de oprire (special amenajat) pe traseul unui vehicul public (rutier, fluvial etc.) pentru coborârea sau urcarea călătorilor. 12 Distanță dintre două opriri fixe ale unui vehicul public. 13 (Pex) Distanță nedeterminată în spațiu. 14 (Îlv) A face (sau, înv, a ține) ~ A staționa (2). 15 Loc fix unde staționează taxiurile, trăsurile în așteptarea clienților. 16 (Adesea cu determinări care arată felul; îs) ~ de cale ferată sau ~ de drum de fier Punct de oprire a trenurilor pe o linie de cale ferată pentru urcarea și coborârea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor, efectuarea unor manevre, a unor operații tehnice etc. V haltă. 17 (Pex) Gară³ (1). 18 (Rar) Localitate în care se află o stație (16). 19 (În religia creștină; îf stațiune) Fiecare dintre bisericile sau dintre altarele situate pe drumul Golgotei, simbolizând opririle lui Hristos pe drumul calvarului. 20 Slujbă sau rugăciune care se face în fața acestor biserici sau altare. 21 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Oprire (pe la răspântii) a procesiunii mortuare în drum spre cimitir, pentru a citi din evanghelie Si: (pop) popas, (reg) odihnă, odihneală, odihnire, stare (2). 22 (De obicei urmat de determinări care arată felul sau domeniul) Clădire sau ansamblu de clădiri, de construcții, de amenajări etc. care cuprinde instalațiile și aparatura necesare pentru efectuarea unor operații tehnice sau tehnologice, pentru cercetări experimentale, observații etc. într-o anumită ramură a științei. 23 (Îs) ~ de distribuție (sau de benzină) Loc special amenajat prevăzut cu pompe și rezervoare unde se desfac produse petroliere la consumatori. 24 (Îs) ~ automată (interplanetară) Dispozitiv releu pentru zborurile cosmice pe care navele cosmice ar putea să aterizeze păstrându-și viteza ca apoi să-și reia zborul după anumite pregătiri și aprovizionări prealabile. 25 (Îs) ~ de radiocomunicație (sau emisie recepție) Ansamblu de echipamente, de antene, de instalații de alimentare și de anexe necesare funcționării unui serviciu sau a unui post de radiocomunicații. 26 (Îs) ~ electrică Ansamblu de instalații și de construcții aparținând unui sistem energetic, la care se efectuează modificarea unor parametri ai puterii electromagnetice, corespunzătoare condițiilor de transport și de utilizare a energiei electrice sau conectarea a două sau mai multe căi de curent electric. 27 (Îs) ~ hidrometrică Unitate a sistemului de efectuare a observațiilor și de prelucrare a datelor hidrologice. 28 (Îs) ~ meteorologică Unitate a rețelei hidrometeorologice în care se fac observații directe asupra fenomenelor și elementelor meteorologice. 29 (Iuz; îs) ~ de mecanizarea agriculturii (sau ~ de mașini și tractoare) Tip de unitate economică din agricultura României socialiste, care dispunea de tractoare, de mașini și utilaje agricole și care prestau lucrări pentru unități agricole cooperatiste sau de stat. 30 Punct în care se așază un instrument topografic pentru a se măsura unghiurile unui teren sau pentru efectuarea unor observații topografice speciale. 31 (Asr; îs) ~ a planetelor Poziție de pe orbita aparentă a unei planete în care aceasta pare că stă pe loc, sensul mișcării sale pe bolta cerească schimbându-se din direct în retrograd sau invers. 32 (Îs) ~ spațială (sau cosmică) Satelit artificial sau vehicul cosmic care se plasează pe o orbită geostaționară și care poate fi utilizat ca laborator și observator extraatmosferic sau ca rampă de lansare. 33 (Mai ales îf stațiune; de obicei urmat de determinări care arată felul) Localitate în care se găsesc condiții climaterice sau ape minerale, nămoluri etc. prielnice odihnei sau tratării anumitor afecțiuni patologice. 34 (Astăzi îf stațiune) Loc în care se află vestigii ale unor așezări omenești, urme de vechi civilizații etc. 35 (Îf stațiune) Poziție a corpului la om și la animale. 36 (Îvr; îf stațiune) Stagiune (2).

LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru ținut strîns; a libera, a slobozi. Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. Cînd auzi Pandora țipetul lui Epimeteu, o dată lăsă capacul tronișorului. ISPIRESCU, U. 100. Știi povestea... cu ursul din pădure... L-aș aduce... dar nu mă lasă din labe, dihania! ALECSANDRI, T. I 244. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sînge = a face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sînge (pentru a obține o descongestionare). Dragomir Orzun... era doftor în felul lui și se pricepea de minune să lase sînge. GALACTION, O. I 167. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. A lăsa (un ostaș) la vatră v. vatră. Lasă-mă să te las, se spune despre un om lipsit de energie și de inițiativă, nepăsător, neglijent, comod. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai că-i cam lasă-mă să te las. REBREANU, R. I 21. ♦ A da drumul să cadă, a lepăda. Deacă codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ♦ A depune undeva, a face să rămînă undeva. A lăsat actele la minister. 2. Tranz. A da voie, a îngădui, a permite. Storul nu lăsa să pătrundă lumina. ▭ Las’să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 97. Aș vrea să zbor și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. III 445. O ușă lăturalnică, deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A (nu) lăsa pe cineva inima să (nu)... v. inimă. ♦ (Complementul indică un interval de timp) A aștepta (timpul necesar) înainte de a lua o hotărîre, de a începe sau a relua o activitate etc. Să lăsăm cîteva zile încă... să ne mai sfătuim... CARAGIALE, O. III 90. 3. Tranz. A permite ca cineva sau ceva să rămînă într-o anume stare sau situație; a îngădui ca o anumită stare sau acțiune să continue. Lăsați-mi copilăria curată și aducerile aminte neturburate. ARGHEZI, P. T. 146. Mă întorc și las lucrurile cum au fost. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Lăsați clopotul să plîngă cu-a lui voce de aramă. EMINESCU, O. IV. 45. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile = a cruța viața cuiva, a nu omorî. S-au rugat foarte să-l lase cu sile. SBIERA, P. 11. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a da (cuiva) pace, a nu supăra. Lăsați-mă, dați-mi pace... SADOVEANU, O. I 435. Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra! CREANGĂ, P. 189. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da voie cuiva să facă ce vrea; a nu se amesteca în treburile cuiva. Vrei să fii prieten cu mine? Lasă-mă-n boii mei. VLAHUȚĂ, O. A. 469. (Despre întîmplări, evenimente) A lăsa (pe cineva) rece = a nu deștepta interes, a fi indiferent pentru cineva. Prietenia noastră din școală, planurile pe care ni le făceam, iubirea și admirația pe care i-o purtam, toate îl lăsau rece, păreau acum străine de sufletul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 469. ♦ A permite sau a contribui ca ceva să fie într-un anumit fel, să capete o anumită dezvoltare. După ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină. ISPIRESCU, L. 151. ◊ Expr. A-și lăsa barbă (sau mustăți, favoriți etc.) = a nu-și rade barba sau mustățile etc. pentru a le îngădui să crească mari. Își lăsă favoriți mari și barbetă. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută sau atitudine, a-și permite ceva. Apoi se lăsa la jiletcă și ieșea cu scaunul ca să citească Universul între leandri. BASSARABESCU, S. N. 106. 4. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Nu prea era vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse. SADOVEANU, B. 58. Adio, pășuni Și poieni, în apus! Păstorul vă lasă Și vara s-a dus! IOSIF, T. 61. Porni lăsîndu-le suspinînd și cu lacrămile în ochi. ISPIRESCU, L. 9. Lasă-ți armele... Și vin lîngă mine, Că ți-o fi mai bine. TEODORESCU, P. P. 446. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva sau ceva) (refl. a se lăsa) în (sau pe) seama (sau voia, grija, prada) cuiva = a (se) da în seama, în grija sau pradă cuiva. Să las eu boii pradă vulturilor. RETEGANUL, P. I 2. Vom lăsa frigările alea pe seama împăratului. ISPIRESCU, L. 324. Lasă-te în sama lor. CREANGĂ, P. 267. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voie = a lăsa (pe cineva sau ceva) să se miște sau să lucreze liber, nestingherit, slobod. Și lăsînd în voie carul Îngropase-n palme fruntea, Și cînta trecînd pe puntea Roșului apus. COȘBUC, P. 83. Lasă (refl. lasă-te) pe mine (sau pe noi) = bizuie-te pe mine (sau pe noi), ai încredere în mine (sau în noi). Știu cine vrei să zici... Lasă-te pe mine! BOLINTINEANU, O. 390. Cucoană soacră... las’ pă noi. ALECSANDRI, T. I 144. A lăsa (pe cineva) cu buzele umflate (rar cu buza umflată) = a înșela pe cineva în așteptările lui, a nu-și ține o promisiune, a lăsa pe cineva supărat, nemulțumit. V. buză. Ziua se duce și altele vin, fără urmă se strecor și ne lasă cu buza umflată. ALECSANDRI, T. 739. A lăsa (pe cineva) lat v. lat. ◊ (Urmat de determinări la dativ, arătînd în seama cui rămîne lucrul părăsit) Cei vii se pregăteau să lase singurătății și tăcerii pe cei căzuți. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ Fig. A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva. (Subiectul este o facultate fizică sau intelectuală) Urechile îl cam lasă. DELAVRANCEA, la TDRG. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. (Subiectul este un obiect de folosință care se uzează, se consumă, se termină) Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. Motorul îl lăsase tocmai acum. MIHALE, O. 93. ♦ (Determinat prin «în urmă») A trece înaintea unei persoane sau a unui lucru; a depăși, a întrece. Umbla repede și în curînd lăsă în urmă drumeții ce veneau dinspre gară. DUMITRIU, N. 13. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22. Nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. id. ib. 80. ◊ Refl. (În expr., de obicei în construcții negative) A se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a îngădui să fie întrecut de cineva, a-și recunoaște slăbiciunea. Scoaseră și muierile securile lor cele cu două ascuțișuri și nu se lăsau mai prejos decît bărbații. ISPIRESCU, U. 52. ♦ A renunța la o îndeletnicire, la o activitate; a întrerupe. Ce-ai fi vrut? Să-și lase omul treburile și să ghicească c-am venit noi? BARANGA, I. 152. Să lase lucrul mai devreme și să vină la club. PAS, Z. IV 66. ◊ Expr. A o lăsa mai domol v. domol. A lăsa (ceva) baltă = a întrerupe brusc și complet o activitate începută, a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Ai fi în stare să lași totul baltă, să trîntești ușa și să pleci. BARANGA, I. 185. A lăsa naibei (sau la naiba, focului) = a nu se mai gîndi la..., a nu mai fi preocupat de... Lasă focului basmul. La noapte... Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELAVRANCEA, A. 2. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dezbăra de un obicei, de un nărav, de o îndeletnicire; a renunța la o întreprindere proiectată. S-a lăsat de fumat. ▭ Îl rugau să se lase de a face călătoria. ISPIRESCU, L. 4. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. S-au făcut sondaje pe albia Siretului, apoi lumea s-a lăsat păgubașă. POPA, V. 240. 5. Tranz. A provoca, a produce; a face să rămînă, să se mențină, să persiste în urma cuiva. Milescu intră vesel în odaia lui: uitase reaua impresie ce i-o lăsase vorbele colonelului. D. ZAMFIRESCU, R. 211. Dar cîntecul se curmă în noaptea cea adîncă Ca zgomotul ce lasă un călător trecînd. BOLINTINEANU, O. 7. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, P. A. 114. Fundul căldării lasă scîntei. ȘEZ. III 46. ♦ (Uneori determinat prin «de moștenire» sau «ca moștenire») A transmite prin moștenire. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. De moștenire n-am să-ți las decît un frîu de cal. ISPIRESCU, L. 147. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. Căci te iubeam cu ochi păgîni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrîni, Părinții din părinți. EMINESCU, O. I 192. ◊ (Cu complement dublu) Al tău nume moștenire... îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt) = a hotărî, a dispune înainte de moarte. O să las cu jurămînt, Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă sicriu de nuc. ȘEZ. IV 138. ♦ (În credințele mistice, subiectul fiind divinitatea) A rîndui, a statornici. Nu e zi lăsată de bunul dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. ALECSANDRI, T. II 96. 6. Refl. A nu se opune cuiva sau la ceva, a sta, a fi la discreția...; a permite. Apoi nici să fim batjocoriți așa, nu ne-om lăsa! REBREANU, R. I 195. Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. Roșul mă cunoștea, Să-l încalec se lăsa. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Expr. A nu se lăsa (cu una cu două, o dată cu capul sau nici mort) = a se împotrivi, a nu se da bătut. Nu se lăsa cu una cu două și lupta reîncepea. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Mult a stăruit, – zicea că nu se lasă nici moartă... și uite că te-a adus. STĂNOIU, C. I. 59. Nu se lasă cu una cu două. ISPIRESCU, L. 84. Harap-Alb... aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește. CREANGĂ, P. 238. ♦ (La imperativ, mai ales în construcții negative) A ceda, a se da bătut. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 15. Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. Lasă-te... nu merge mai departe. RETEGANUL, P. I 73. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ♦ (Urmat de determinări abstracte la dativ) A se dărui cu totul, a cădea pradă. Erau destul de obosiți, așa că se lăsară odihnei. VORNIC, P. 147. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I 59. 7. Tranz. A nesocoti, a omite, a elimina. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodată pre ea? EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. A lăsa la o parte = a trece cu vederea, a nu ține seamă de... Dar să lăsăm la o parte aceste glume... căci în adevăr nu pot a le lua altfel. BOLINTINEANU, O. 428. ♦ (La imperativ, urmat de «că», introduce o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi. Lasă, își zise el... că cine rîde mai la urmă rîde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. Lasă măi femeie, că de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. CREANGĂ, P. 177. Ei las’... că te-oi învăța eu! ALECSANDRI, T. I 57. Las’ că te-oi juca eu! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Expr. Lasă că... = în afară de faptul că..., făcînd abstracție de... Las’ că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Malca... din pricina plînsului, că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Avea un nas... las’ că era grozav de mare, dar apoi era cîrligat. NEGRUZZI, S. I 5. Las’ dacă = a) desigur că nu. [Voi] vorbi eu și cu dînșii și las’ dacă va fi ceva! CREANGĂ, P. 13; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas! CREANGĂ, P. 301. Lasă asta (sau astea) = nu mai insista, treci la altele. Lasă astea acum. O dată dacă te-am ales, tu ești a mea. ISPIRESCU, L. 37. 8. Refl. (Adesea determinat prin «jos» sau «în jos») A merge la vale, a coborî o pantă, a-și da drumul (din înălțime). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou. SADOVEANU, Z. C. 5. Flăcăii din jurul ogrăzii se lasă repede în vale ca să iasă înaintea nuntașilor. BUJOR, S. 96. Calul o dată zboară cu dînsul pînă la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. CREANGĂ, P. 196. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. O cioară cu pui de găină în gură Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Ajunse la un munte mare... Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. ISPIRESCU, L. 216. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se așeza, a veni. Dar de-abia se lasă întunerecul și, precauți, se pregătesc să părăsească pădurea. BOGZA, C. O. 246. S-a lăsat peste pămînt întîia căldură. SAHIA, N. 63. Ancorează marinare! – Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. Se lasă gerul pe pămînt. BELDICEANU, P. 74. ◊ Expr. A se lăsa secul = a începe zilele de post, a fi în ziua de lăsata-secului (v. lăsat). La crîșma lui moș Precu E-atîta zvon și veselie, De parcă azi se lasă secu. TOPÎRCEANU, M. 72. 9. Tranz. A da jos, a coborî, a apleca. Lasă în jos gulerul blănii, să poată vorbi mai liber. C. PETRESCU, C. V. 157. Mai rumpe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. COȘBUC, P. I 87. Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Expr. A lăsa buza v. buză. ◊ Refl. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Soarele în urmă se lăsa încet, copacii parcă se lungeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Cu privire la voce, ton etc.) A face să fie mai jos, mai grav; a coborî. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ♦ Intranz. A reduce din preț, a se mulțumi cu un preț mai mic, a vinde mai ieftin. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. (Urmat de o determinare care precizează prețul) Ai să lași cu nouă lei, Moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 117. ◊ Tranz. Cît lași orzu? ALECSANDRI, T. 1540. ♦ A coborî așezînd undeva, punînd pe ceva. Și-a ei mînă prea frumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-al lui creștet adorat. EMINESCU, L. P. 146. 10. Refl. (Despre terenuri, construcții, materiale etc.) A se apleca (sub o povară), a-și coborî nivelul, a se denivela, a se îndoi. Ștrașina se lăsase de tot într-o parte, ca o pălărie de nebun, cerînd ajutor, cerînd aer. BASSARABESCU, V. 51. ♦ (Despre persoane) A se apleca, a se așeza, a se culca. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A se lăsa pe tînjală v. tînjală. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului. Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97; b) fig. a nu accepta (ceva) fără a face rezerve, a nu admite de îndată. Cristea dăduse de știre la primărie să-i vie, la legat snopii și la treier, datornicii. Oamenii se lăsau greu și se uitau pe subt căciulă. SADOVEANU, M. C. 188. Vezi că aranjasem altceva... crezu de cuviință să se lase greu Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 158. – Prez. ind. și: (regional) lăs, leși; prez. conj. pers. 3 și: să lese (NEGRUZZI, S. I 173).