vezică s.f. 1 (anat.; de obicei urmat de determ. care indică felul) Organ cavitar care reprezintă rezervorul aparatului urinar și în care se colectează urina adusă de la rinichi prin uretere, pentru a fi eliminată apoi prin uretră, prin contracția fibrelor musculare din structura sa; bășică. ◊ Vezică biliară = rezervor temporar al bilei situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. Vezică ombilicală = sac vitelin. 2 (iht.) Vezică înotătoare = organ plin de gaze, specific peștilor osoși, care determină ridicarea și coborîrea peștelui în apă și poate îndeplini și funcția de respirație și de emitere sau de întărire a sunetelor. • pl. -ci. /<lat. vesīca, -ae.