CULMINAȚIE s.f. 1. Moment în care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt atins de un astru. 2. Moment de maximă încordare a relațiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminațiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].

microscopic, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~ici, ~ice / E: fr microscopique] 1 a Care are dimensiuni vizibile doar cu microscopul. 2 a Care se face cu microscopul. 3 a (Prin exagerare, gmț, irn) De dimensiuni foarte reduse. Si: mărunt, mic, minuscul. 4 sn (Spc) Cel mai mic corp de literă (2,5 puncte tipografice). 5 a De intensitate redusă. 6 a Neînsemnat. 7 a (Fig) Meschin (6).

nod sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nodus] 1 Loc unde se leagă două fire, două fâșii de pânză, două sfori etc. ca să țină strâns împreună. 2 Loc în lungul sau în capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strâns tare Si: (rar) nasture (5). 3 Legătură obținută prin înnodare. 4 (Îla) În ~uri Încâlcit. 5 (Îe) A lega paraua cu zece ~uri A fi foarte zgârcit. 6 (Îe) A lega pe cineva ~ A lega pe cineva foarte strâns. 7 Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu o milă marină (1852 m) pe oră. 8 (Pan) Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor. 9 (Pan) Punct pe unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer Si: ciot, ochi. 10 (D. cereale; îe) A da în ~uri A crește. 11-12 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) ~ (sau rar ~uri) în papură (A căuta sau) a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 13-14 (Îae) (A căuta sau) a găsi cuiva motiv de învinuire pe nedrept. 15 Porțiune mică, rotundă, cu structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scândură, reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. 16 (Atm; îvp) Articulație a degetelor. 17 (Atm; înv; pex) Membru. 18 (Înv; pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă Si: (îvp) mădular. 19 (Atm; Ban) Gleznă. 20 (Atm; Trs) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă Si: (reg) nodeu (2). 21 (Atm; îs) ~ vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. 22 (Atm; îs) ~ul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam. 23 (Atm; pop; îs) ~ul curului Coccis. 24 (Mpp) Nodul (1). 25 (Mpp) Tumoare. 26 (Pop) Gâlcă de natură patologică. 27 (Pop; pex) Bătătură. 28 (Reg) Cocoloș de mămăligă sau de aluat. 29 (Reg) Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte Si: (reg) măciulie. 30 (Reg) Măsea. 31 (Fig; șîs ~ în gât, în gâtlej) Senzație de sufocare, de greutate în respirație. 32 (Îe) A înghiți (cu sau la) ~uri sau a înghiți ~ul A suporta cu necaz, cu amărăciune, o umilință, fără a spune nimic. 33 (Îae) A înghiți cu mare greutate din cauza unei neplăceri, supărări etc. 34 (D. mâncare; îe) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu ~uri A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, emoții etc. 35 (Reg; îe) A trăi cu ~uri fripte A nu avea ce mânca. 36 (Reg; pex; îae) A muri de foame. 37 (Îe) A-i sta ~ sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. 38 (Pan; udp „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație. 39 (Îs) ~ de cale ferată Punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. 40-41 (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. 42 (Gmt) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 43 (Chm) Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. 44 (Fiz) Domeniu dintr-un câmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale câmpului are mereu o valoare nulă. 45 (Ast) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 46 Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. 47 (Îs) ~ hidroenergetic Centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). 48 (Rar; fig) Adunare mare de oameni, de obiecte etc. 49 (Rar; fig) Aglomerație. 50 (Înv; fig) Legătură de prietenie. 51 (Înv; fig) Relații între două sau mai multe persoane. 52 (Înv; fig; pex) Căsătorie. 53 (art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 54 (art) Melodie după care se execută nodul (52). 55-56 (Pan; fig) Copil mic (și drăgălaș). 57 (Fig) Încurcătură. 58 (Fig) Dificultate care trebuie învinsă. 59 (Îs) ~ gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. 60 (Îe) A tăia ~ul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații, căreia nu i se poate găsi altă soluție. 61 (Reg; îe) A da de ~ A se afla la un moment dat în fața unei mari dificultăți. 62 (Reg; îe) A-i da (cuiva) necazul de ~ A-l copleși (pe cineva) necazurile. 63 (Fig) Punct culminant în desfășurarea conflictului unei opere literare. 64 Punct esențial de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. corectat(ă)

MICROSCÓPIC, -Ă adj. 1. Care are dimensiuni vizibile numai cu microscopul. Cf. NEGULICI, POLIZU, PROT.-POP., N. D. Se admit niște animale microscopice numite microbi drept cauza tutulor boalelor epidemice. MAIORESCU, L. 157. Pasteur a descoperit. . . animale microscopice. PONI, CH. 71. Peri foarte mici, microscopici, acoperă membrana aripilor. FAUNA, R.P.R. VIII_I, 11. ♦ Care se execută cu ajutorul microscopului. Analiză microscopică. 2. (Prin exagerare, adesea glumeț sau ironic) De dimensiuni (foarte) reduse; mic, mărunt, minuscul. Rădicarea unor individualități puternice contribui la sfărîmarea statului în suveranități microscopice. ROM. LIT. 384¹/1. Era o adevărată jucărie a naturii. De o statură microscopică, precum însuși n-o ascundea. NEGRUZZI, S. I, 206. ♦ S p e c. (Substantivat, n.) Cel mai mic corp de literă (2,5 puncte tipografice). Cf. V. MOLIN, V. T. ♦ De intensitate redusă. O rafală bruscă de vînt face să se ivească. . . o microscopică furtună. BOGZA, C. O. 219. ♦ Lipsit de importanță, fără valoare ; neînsemnat. Omul, astă insectă microscopică. . . s-a suit pînă la cele mai înalte regiuni ale empireului. FILIMON, O. I, 365, cf. MAIORESCU, CR. I, 57. ◊ (Cumulînd și ideea. de dimensiune, de cantitate, de proporție) Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați. EMINESCU, O. I,. 132. ♦ F i g. Meschin, îngust. Micimea vieței unui om, cu toate microscopicele lui interese. . . sînt minunat de bine exprimate în satira întîia. GHEREA, ST. CR. I, 116. - Pl.: microscopici, -ce. – Din fr. microscopique.

CICERO¹ s. m. invar. (Tipogr.) 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. Albitură având baza un pătrat de un cicero¹ (1). – Din fr. cicéro.

FILOLOGIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. – Din fr. philologie.

EUFONIE ~i f. 1) Succesiune de sunete vocale și consonante care produce o impresie plăcută auzului. 2) Ramură a poeticii care studiază structura operelor literare din punctul de vedere al armoniei. /<fr. euphonie

CICERO s.n. 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. ◊ Dublu cicero = literă tipografică cu corpul de 24 de puncte, sau de 2 cicero. 2. Albitură avînd baza unui pătrat cu dimensiunile unui corp de literă de 12 puncte. [< fr. cicéro].

CORPUS s.n. (Poligr.) Corp de literă de 10 puncte tipografice; garmond. 2. (Liv.) Culegere de documente, de fragmente din mai mulți autori etc. cu privire la un subiect sau la o epocă. [Pl. -suri. / < lat., fr. corpus].

MITEL s.n. (Poligr.) Corp de literă de 14 puncte tipografice. [< germ. Mittel].

SINCOPISM s.n. Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte. [Et. incertă].

FILOLOGIE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modelului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].

GARMOND s.n. (Poligr.) Caracter de literă de 10 puncte tipografice. [< germ. Garmond].

Cicero s. m. pr. – Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. Der. cicero, s. m. invar. (corp de literă de 12 puncte tipografice), din fr. cicéro; cicerone, s. m. (călăuză, ghid), din it. cicerone; cicronian, adj.

CANON s. n. 1. normă, regulă fundamentală. ◊ (arte) regulă fixă care stabilește proporția diferitelor părți ale corpului. 2. compoziție polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie; imitație (2). 3. caracter de literă de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cărților considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)

CICERO¹ s. m. 1. corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. albitură având baza unui pătrat cu dimensiunile unui cicero¹ (1). (< fr. cicéro)

FILOLOGIE s. f. știință care se ocupă cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. (< fr. philologie)

GARMOND s. n. corp de literă de 10 puncte tipografice; corpus (2). (< germ. Garmond)

MICROSCOPIC, -Ă adj. 1. de dimensiuni vizibile numai la miscroscop. ◊ care se efectuează cu microscopul. 2. (fig.) extrem de mic, minuscul; (p. ext.) fără valoare, neînsemnat. ◊ (s. n.) cel mai mic corp de literă, de 2,5 puncte tipografice. (< fr. microscopique)

MITEL s. n. corp de literă de 14 puncte tipografice. (< germ. Mittel)

TERȚIA s. f. corp de literă de 16 puncte tipografice. (< germ. Tertia)

CICERO¹ s. n. (Tipogr.) 1. Corp de literă de 12 puncte tipografice. 2. Albitură având baza un pătrat cu dimensiunile unui cicero¹ (1). – Din fr. cicéro.

FILOLOGIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. – Din fr. philologie.

FILOLOGIE (< fr. philologie, cf. gr. philos „prieten”, „iubitor de” și logos „cuvânt”, „vorbire”): (în sens larg) știință a limbii și literaturii unui popor sau a popoarelor; (în sens restrâns) disciplină care studiază cultura scrisă a popoarelor, mai ales textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii în care acestea au fost scrise, al influențelor pe care le-au suferit, al modului în care ni s-au transmis, al editării lor, al autenticității acestora. Termen apărut pentru prima dată în opera lui Platon cu sensul de „pasiune pentru cultura literară” în general. ◊ ~ clasică: disciplină care studiază antichitatea din punct de vedere istoric, literar și arheologic, izvoarele literare ale antichității greco-romane, pentru a obține, prin intermediul acestora, cunoștințe despre limba, civilizația și cultura greacă și romană. S-a constituit în secolul al XIX-lea. ◊ ~ comparată: disciplină care studiază comparativ mai multe limbi. S-a constituit tot în secolul al XIX-lea. ◊ ~ romanică: disciplină care studiază comparativ și multilateral limbile și literaturile popoarelor romanice. ◊ ~ germanică: disciplină care studiază comparativ și multilateral limbile și literaturile popoarelor germanice. ◊ ~ slavă: disciplină care studiază comparativ și multilateral limbile și literaturile popoarelor slave. ◊ ~ română: disciplină care studiază, sub toate aspectele, limba și literatura poporului român. Creatorul filologiei române este considerat Timotei Cipariu cu lucrarea sa „Crestomație sau Analecte literare” (1858). Printre cei mai cunoscuți reprezentanți ai filologiei române amintim pe următorii: George Barițiu, Ilie Bărbulescu, Ștefan Bezdechi, Ion Bianu, Ioan Bogdan, Vasile Bogrea, Ioan Budai-Deleanu, Ion Bumbac, Jacques Byck, Ion-Aurel Candrea, Ion Caragiani, Nicolae Cartojan, Boris Cazacu, Alexandru Ciorănescu, Timotei Cipariu, Grigore Crețu, Ovid Densușianu, Nicolae Drăganu, Vladimir Drimba, Dimitrie Evolceanu, I. Fischer, Ecaterina Fodor, Moses Gaster, Ion Gheție, Gheorghe Ghibănescu, Vasile Grecu, Petre Haneș, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iorgu Iordan, C-tin Lacea, Alexandru Lambrior, August Treboniu Laurian, Petru Maior, Alexandru Mareș, Samuil Micu, Haralambie Mihăescu, Gheorghe Mihăilă, Ștefan Munteanu, Grigore Nandriș, Pandele Olteanu, Viorica Pamfil, P. P. Panaitescu, Pericle Papahagi, Ștefan Pașca, Ioan Molnar-Piuariu, Cicerone Poghirc, Alexe Procopovici, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, I. I. Russu, Ioan G. Sbiera, Grigore Silași, Theofil Simenschy, Lazăr Șăineanu, Gheorghe Șincai, Gabriel Țepelea, Iuliu Valaori, Ienăchiță Văcărescu și mulți alții.

PERLĂ, perle, s. f. 1. Piatră prețioasă aproximativ sferică, de culoare sidefie (albă), lucioasă și strălucitoare, produsă de o anumită scoică pe pereții cochiliei; se întrebuințează ca podoabă de mare preț; mărgăritar. Se hotărîse să-i aducă... cutia cu butoni de perle. C. PETRESCU, Î. II 226. ◊ (În metafore și comparații) Aceste perle sînt probabil Surîsul tău mereu amabil. BENIUC, V. 68. Fiecare notă e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă. MACEDONSKI, O. I 86. 2. Element decorativ de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. 3. Corp-de literă de 5 puncte.

FILO-₃ „iubitor, afinitate, atracție”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. philo-, germ. id., engl. id., L. sav. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~dendron (v. -dendron), s. m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate și cu rădăcini aeriene; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în filologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii; ~pter (v. -pter), adj., (despre microorganisme) care trăiește pe aripi sau pe aripioare; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., înclinație deosebită pentru arte și invenții tehnice; ~zof (v. -zof), s. m. și f., specialist în filozofie; ~zofie (v. -zofie), s. f., 1. Ramură a culturii spirituale și formă a conștiinței sociale constituită dintr-un ansamblu de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei generale. 2. Totalitate a concepțiilor și principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau științe. corectat(ă)

borghiș sn [At: LTR / V: -ghis / Pl: ~e / E: ger Borgis] (Tip) Corp de literă de 9 puncte.

cicero¹ smi [At: MDT / E: fr cicéro] (Tip) 1 Corp de literă de 12 puncte. 2 Albitură având baza de dimensiunile unui cicero¹ (1).

corpus² sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: lat, fr corpus] 1 (Tip) Corp de literă de 10 puncte tipografice Si: garamond. 2 (Liv) Culegere de documente, de fragmente din mai mulți autori etc. cu privire la un anumit subiect.

filologie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr philologie] Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor.

îngroșa [At: COD. VOR. 104/7 / V: (cscj) ~și / Pzi: îngroș / E: ml *ingrossiare] 1-2 vtr (D. corpuri solide) (A face să devină sau) a deveni mai gros sau mai voluminos, adăugându-i material la suprafață. 3 vr (Fig; îe) Se ~oașă gluma (sau lucrul, treaba) Situația ia o întorsătură neplăcută, îngrijorătoare. 4 vt A accentua o linie, un punct, o literă etc. pentru a le face mai evidente. 5 vr (D. lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. 6 vt A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. 7 vr (Îe) A ~ rândurile A-și spori numărul. 8 vr A se îndesi. 9 vr (D. voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. 10-11 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) obrazul A răbda insulte, neajunsuri. 12-13 vtr (Îae) A se face că nu știe faptul că un lucru este altfel decât ar trebui. 14-15 vtr (Îae) A deveni obraznic. 16-17 vtr A (se) închega. 18 vt (Îvp) A lăsa o femeie însărcinată. 19 vr (Înv) A se grăbi. 20 vt (Fig) A sublinia o idee.

mitel sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: ger Mittel] (Pgr) Corp de literă de 14 puncte tipografice.

terția sf [At: ODOBESCU, S. I, 355 / P: ~ți-a / E: ger Tertia] 1 Corp de literă de 16 puncte tipografice. 2 (Trs; înv) A treia clasă a unei școli secundare de tip vechi.

sincopism sn [At: DN³ / Pl: ? / E: nct] Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte.

METODĂ s. f. 1. (Și, învechit, în sintagma cartea metodului) Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii; metodică. Grammatica rumânească. . . acum întâi izvodită prin Dimitrie Eustathiev Brașoveanul, methodos prea folositori și prea trebuincios (a. 1 757). CAT. MAN. II, 337. Toți iubitorii de albine, care s-au desfătat cu dînsăle, după temeirile acestui metod, cu adevărat au luat îndoită dobîndă. MOLNAR, E. S. v/6. Extract din cartea metodului pentru trebuința dascălilor. CALENDARI (1 802), 32³/11. Se vor hotărî nu numai obiecturile învățăturii a fieștecâriia feliu de sholi, ci și modul pășirii într-însele sau cuviinciosul metod a învățăturii. MAN. ÎNV. 6/14. D-ar învăța toate științele și filosofia cu cel mai bun metod și sistemă. MUMULEANU, C. 6/11. Profesorul de metodul lui Lancaster din Craiova a plecat la Sibii ca să-ș tipărească în litografie caligrafia sa rumânească ce a făcut. CR (1829), 40²/27. Cere sfat și îi întreabă să-l învețe-n vreun fel, Ce să facă, din ce parte s-aducă vrun iscusit, Ca să-l poatâ-nvâța carte cu vrun metod osebit? PANN, P. V. II, 6/20. Am învățat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului d-tale. NEGRUZZI, S. I, 12. Reforma metoadelor învățămîntului. MAIORESCU, CR. I, 343. O gramatică grecească, lucrată după metoada lui G. Curtius. CONV. LIT. XI, 76. 2. Mod organizat, disciplinat, sistematic de lucru, de gîndire; alcătuire, desfășurare sistematică a unei lucrări. V. s i s t e m. Gheometria lor era. . . fără metod. IST. AM. 56^v/16. Văzînd că scopul Vasilicálelor și a tuturor legelor celor drepte stă în educarea orfanilor . . . am socotit de cuviință a schimba modurile despre aceste, adunînd mijloace din nouă codici europienești a cărora și metodul am îmbrățoșat ca unul ce ni s-au părut cel mai nimerit (a. 1 817). URICARIUL, IV, 307/13. Metod. . . chipul de a zice sau de a face cineva vreun lucru cu oarecare rînduială [Titlu]. VÎRNAV, L. 138^r. Pe omul de știință, de muncă și, mai ales, de metod îl cunoaștem și-l prețuim. LOVINESCU, C. V, 17. ◊ L o c. a d v. Cu metodă = sistematic, metodic (1). Lucrarea . . . urmează cu metodă și stăruință. CARAGIALE, O. I, 64. 3. (Adesea cu determinări care indică domeniul de cercetare sau operația logică) Mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective; (impropriu) metodologie (2) . De te împeadecă cuvîntul metod matematicesc, zi metod firesc. MICU, L. 14/13. Singură natura ne învațî analisul... și.. . după metodul acesta tălmăcești cineva începutul și naștere, atît a ideilor, cît și a puterilor sufletului (a. 1 825). CAT. MAN. II, 112. Să meargă pă la toate acele locuri. . . spre a face băgările de seamă și cercările cuvenite după metodul mineraloghicesc (a. 1 838). DOC. EC. 699. Să caută măsura comună prin metodul ce l-am arătat. ASACHI, E. III, 14/10. În metoada reducțiunei eliminarea se face reducînd coeficientul necunoscutei ce voim a elimina la aceeași valoare în ambele ecuațiuni ale sistemei. CULiANU, A. 96. Metoda ultimei sume a cifrelor numerilor. CLIMESCU, A. 83. Logica și materialismul le socotea realități, nu metode ingenioase. SADOVEANU, O. IX, 51. Din punctul de vedere al speciilor de operații logice se deosebesc, în științele speciale, metode deductive. . . și metode inductive. LTR². Metoda filozofiei marxist-leniniste este metoda materialist-dialectică. cf 1 961, 426. 4. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop. V. s i s t e m. Metodă pentru scoaterea rădăcinii. . . din sumă alcătuită. AAT 178^r/1. Fabula nu-și are locul decît numai ca un metod de a prezenta oamenilor adevărul. HELIADE, O. II, 75. Ce metod, ce sistemă au luat spre îmbogățirea și înfrumusețarea limbii norodului? id. ib. 418. Metodul a lungi viața omi- nească [Titlu], scavinschi, m. Ideea ce-l preocupă ziua și noaptea este de a afla metodul prin care să- și facă stare. FILIMON, O. I, 96. El voia să prindă șarpele cu mîna altuia – metod foarte ingenios, ce s-a practicat în toți timpii. id. ib. 142. Cîteșitrele metode fură încercate. HASDEU, I. V. 37. Vina multor greșeli, în ce privește găsirea cauzelor hotârîtoare ale pesimismului, stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze. GHEREA, ST. CR. II, 294. Metoda de a studia a domnului Ion Gherea. . . constă într-o vastă și profundă judecare logică a operelor literare din punct de vedere social. DEMETRESCU, O. 173. Putem magnetisa o bucată de oțel prin mai multe metode. PONI, F. 238. Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carriére, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum. . . și veți avea aproximativ imaginea unei cafenele. ANGHEL, PR. 29. Am făcut comparațiile. . . numai pentru a defini metodul. IBRĂILEANU, S. L. 14. A prinde cu arcanul era, cum se vede, pe vremea lui Mihail Sturza, un metod de recrutare. CĂLINESCU, I. C.41. Și-au rezervat dreptul exclusiv de a aproviziona brutăriile cu făina pe care și-o procurau prin metodele capanului. OȚETEA, T. V. 44, cf. MACAROVICI, CH. 78, 295, LEG. EC. PL. 80. O metodă de lucru ar fi gruparea numelor pe categorii și studierea fiecărei categorii în parte. CV 1 949, nr. 9, 37. Se discută metodele de îngrășare a pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 117, cf. PARHON, O. A. 151. Introducerea în serie a metodelor de analize pe cale polarografică va îmbunătăți considerabil procesul tehnologic. CONTEMP. 1 954, nr. 384, 5/5. Un factor de seamă . . . îl constituie aplicarea și extinderea sistematică, în cadrul întrecerii socialiste, a metodelor și experienței înaintate în muncă. SCÎNTEIA, 1 954, nr. 2 862. Încearcă o metodă nouă. DAVIDOGLU, M. 9. Descrise pe scurt noua metodă întrebuințată de brigada sa pentru filtrarea motorinei. MIHALE, O. 200. Metodele avansate de lucru sînt popularizate prin presa locală. LUPTA DE CLASĂ, 1 961, nr. 1, 56. ♦ Manieră de a proceda. V. t a c t i c ă. Cu oamenii mei. . . eu am metodele mele încercate. REBREANU, R. II, 14. – Pl.: metode. – Și: (astăzi rar) metod (scris și method; pl. metoduri. IORDAN, L. R. A. 73) s. n., (învechit) metoádă s. f., méthodos s. n. – Din ngr. μέθοδος, lat. methodus, germ. Methode, fr. méthode.

CORP, corpuri, s. n., (I 3) și corpi, s. m. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = clădire, casă mare (cu mai multe apartamente sau aripi). ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masă diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substantă ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. 2. (Cu determinări introduse de prepozitia „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus. – Din fr. corps, lat. corpus.

CICERO m. 1) Garnitură de caractere tipografice (de 12 puncte). 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. cicéro

CORPUS ~uri n. 1) Corp de literă de zece puncte tipografice. 2) livr. Totalitate a volumelor unei colecții de materiale referitoare la un anumit domeniu; corp. /<lat. corpus

PETIT ~uri n. 1) Garnitură de caractere tipografice de 8 puncte. 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. petit, germ. Petit

TERȚIA f. Corp de literă de șaisprezece puncte tipografice. /<germ. Tertia

BORGHIS s.n. (Poligr.) Corp de literă de nouă puncte tipografice, folosit în special pentru culegerea articolelor de ziar. [< germ. Borgis].

COLONEL s.n. (Poligr.) Corp de literă de șapte puncte tipografice. [< germ. Kolonel].

TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor conținute într-un document, o publicație, o tipăritură sau alt lucru scris. ♦ Scriere originală autentică, considerată în opoziție cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucăți muzicale. 3. (Poligr.) Corp de literă de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].

MISSAL s.n. (Poligr.) Corp de literă de 48 de puncte tipografice. [< germ. Missal].

NONPAREIL s.n. Corp de literă de șase puncte tipografice. [Pron. -pa-rei, var. nonparei, nonparel s.n. / < fr. nonpareil].

PERL s.n. Corp de literă de cinci puncte tipografice; perlă (5) [în DN]. [< germ. Perl].

PETIT s.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].

COLONEL² s. n. corp de literă de șapte puncte tipografice; mignon. (<germ. Kolonel)

AGATE s.f.pl. Litere tipografice a căror floare corespunde unei litere de șase puncte. [Sg. agată. / cf. fr. agate].

BRILIANT s.n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă, folosit ca podoabă. 2. Caracter de literă de trei puncte tipografice. [Pron. -li-ant, pl. -te, -turi, var. briant s.n. / < fr. brillant, engl. brilliant].

CANON s.n. 1. (Arte) Regulă care făcea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii într-o anumită epocă; regulă rigidă, obligatorie. ♦ Proporție care există între diferitele părți ale corpului omenesc. 2. Compoziție muzicală polifonică în care două sau mai multe voci, intrînd succesiv, execută fiecare aceeași melodie. 3. Caracter de literă de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regulă].

cheglu (-li), s. m. – La garniturile complete de litere, instrument care indică, în puncte, corpul de literă. Germ. Kegel. Este dubletul de la cheglă (var. cuglă), s. f. (Trans., bilă).

TERȚIA s.f. (Poligr.) Corp de literă de șaisprezece puncte tipografice. [Pron. -ți-a. / < germ. Tertia].

BORGHIS s. n. corp de literă de nouă puncte tipografice, pentru culegerea articolelor de ziar. (< germ. Borgis)

BRILIANT s. n. 1. diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, piatră prețioasă. 2. caracter de literă de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant)

DUBLU-CICERO s. n. corp de literă de 24 de puncte tipografice (2 cicero). (după germ. Doppelcicero)

MISSAL s. n. corp de literă de 48 de puncte tipografice. (< germ. Missal)

NONPAREIL REI/ s. n. cel mai mic corp de literă, de șase puncte tipografice. (< fr. nonpareil)

PERL s. n. corp de literă de cinci puncte tipografice; perlă (5). (< germ. Perl)

PETIT s. n. corp de literă de opt puncte tipografice. (< fr. petit, germ. Petit)

SCRABBLE /SCREBL/ s. n. joc distractiv, în două, trei sau patru persoane, constând în formarea de cuvinte încrucișate pe o tablă, folosind jetoane pe care sunt notate literele, fiecare jucător trebuind să obțină numărul cel mai mare de puncte prin plasarea literelor mai valoroase pe pătrățelele cele mai favorabile. (< engl. scrabble)

TEXT s. n. 1. totalitatea cuvintelor într-un document, o publicație, o tipăritură sau alt lucru scris. ◊ scriere originală autentică, în opoziție cu notele, comentariile etc. ◊ fragment dintr-o scriere. 2. cuvintele unei bucăți de muzică vocală. 3. corp de literă de 20 de puncte tipografice. (< fr. texte, lat textum)

MITEL, mitele, s. n. Corp de literă de paisprezece puncte tipografice. – Germ. Mittel.

GARAMÓND (< fr.; n. pr. Garamond) s. n. 1. Caracter de literă, denumit și roman, în opoziție cu cel gotic, inventat de gravorul și tipograful francez Claude Garamond (1499-1561). 2. Denumire tradițională pentru corpul de literă de zece puncte tipografice.

CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus.

CULMINANT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează, care atinge gradul cel mai înalt, care ajunge la apogeu. Punct culminant = a) partea cea mai de sus, cea mai înaltă a unui loc. M-am suit pînă la galeria cea mai înaltă, care este în punctul cel culminant al insulei. GHICA, S. 536; b) momentul cel mai încordat din desfășurarea unei acțiuni într-o, operă literară sau artistică. Punctul culminant al acțiunii din piesă.

MITEL, mitele, s. n. Corp de litere de paisprezece puncte tipografice.

SEMN s. n. (cf. lat. signum): indice, marcă distinctivă; element lingvistic perceptibil prin simțuri, care reprezintă, indică sau exprimă ceva diferit de sine însuși. Conceptul de s. a fost introdus în lingvistică de către Ferdinand de Saussure în 1916. Prin el acesta înțelegea o entitate psihică cu două fațete, care unește un concept (semnificatul) și o imagine acustică (semnificantul); un raport de interdependență între semnificație și un element semnificativ (o tranșă sau o secvență sonoră). S. lingvistic are caracter arbitrar (între conținutul și forma s. lingvistic nu există nici un fel de legătură), iar semnificantul caracter linear (sunetele vorbirii există numai în succesiune). În mod obișnuit, prin s. lingvistic se înțelege complexul sonor (imaginea acustică) al cuvântului, privit ca purtător al unui conținut psihic, al unui înțeles, al unei noțiuni. S. lingvistic are patru funcții fundamentale, legate de natura conținutului general și abstract exprimat de el: a) funcția de abstractizare și de generalizare (el face posibil saltul de la cunoașterea senzorială la cunoașterea rațională, de la primul la cel de-al doilea sistem de semnalizare): b) funcția de fixare a datelor cunoașterii umane; c) funcția de diferențiere în cadrul sistemului, realizată prin formele și prin morfemele sale (în virtutea unor reguli și calități distincte, proprii); d) funcția de transmitere a informației (a ideilor și a sentimentelor), în calitate de element al comunicării. ◊ ~ diacritic: s. adăugat unei litere – deasupra, dedesubtul sau lateral – pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă, când îi lipsește acest semn. Alfabetul limbii române are trei s. diacritice: (˘) la litera ă, (^) la litera â și î și (,) la literele ș și ț. ◊ ~ grafic: s. care reprezintă o literă, o cifră, o regulă ortografică sau de punctuație, ca de exemplu m (literă), 8 (cifră), (-) cratimă, (;) punct și virgulă etc. ◊ ~ ortografic: s. grafic convențional care servește la realizarea scrierii corecte a cuvântului, a expresiei sau a locuțiunii. Sunt considerate s. ortografice în limba română: liniuța de unire (cratima) și apostroful (v. și ortografie). ◊ ~ de punctuație: s. grafic convențional care are rolul de a delimita o parte de propoziție, o propoziție, o frază sau de a marca o unitate morfologică (un vocativ, un imperativ), o pauză, o întrerupere a șirului vorbirii etc. Sunt considerate s. de punctuație în limba română: punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul și virgula, două puncte, ghilimelele, linia de dialog, linia de pauză, parantezele și punctele de suspensie (v. fiecare s. de punctuație precum și termenul de punctuație). ◊ ~ exclamării: s. de punctuație (!) care marchează grafic intonația exclamativă a unui vocativ sau a unei interjecții (considerate unități morfologice independente care exprimă stări afective); a unei propoziții exclamative sau imperative (considerate unități sintactice cu conținut afectiv) care înlocuiește replica dintr-o conversație (când aceasta este echivalentă cu o exclamație și exprimă surpriza, nedumerirea, admirația etc. sau un ordin) sau care sugerează îndoiala sau ironia autorului față de cele afirmate anterior, ca în exemplele „Ionică!... Măi Ionică!... scoală... să te duci să dobori iarba ceea” (L. Rebreanu); „Ioane! Ioane! Ioane! – Și Ion, pace!” (Ion Creangă); „Moșule! știi drumul la Hârlău?” (M. Sadoveanu); „Ura! măreț se-nalță-n vânt / Stindardul României!” (V. Alecsandri); „... eu zvrr! chibriturile din mână și țuști! la spatele lui Zaharia” (Ion Creangă); „Pe urmă altă pasăre a îngânat încet adormind: Țic! țic! țic!” (I. Al. Brătescu-Voinești); „E sabie în țară! au năvălit tătarii” (V. Alecsandri); „Dulce Românie, asta ți-o doresc!” (M. Eminescu); „Cât de frumoasă te-ai gătit / Naturo tu!” (G. Coșbuc); „Stai pașă! Să piară azi unul din noi” (idem); „Ia ascultă, băiete!” (Al. Odobescu); „Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gâlceavă!” (Ion Creangă); „Nu vrea și pace!...” (I. L. Caragiale); „Am scris lui Barbu în franțuzește (!) ca să-l felicit pentru discursul său” (idem). ◊ ~ întrebării: s. de punctuație (?) care marchează grafic intonația interogativă a unui cuvânt, a unui grup de cuvinte, a unei propoziții sau fraze cu caracter interogativ (directă sau retorică), care înlocuiește replica dintr-o conversație (când aceasta este echivalentă cu o întrebare și exprimă o nedumerire) sau care sugerează rezervele sau îndoielile autorului față de cele afirmate anterior, ca în exemplele „Bine ar fi dacă ai face dumneata altceva... – Ce?” (Z. Stancu); „... mie să-mi dai scrisoarea... Primești?” (I. L. Caragiale); „Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?...” (B. Șt. Delavrancea); „De vânzare ți-i găinușa ceea, măi băiete?” (Ion Creangă); „Tu așa ai face?” (M. Sadoveanu); „Cui nu i-ar fi plăcut acea seară de vară...? Cine n-ar fi admirat cerul fără de nori...?” (B. Șt. Delavrancea); „Ai vrut să ucizi legea?” (B. P. Hasdeu); „Care s-a întors de la ușa mea fără să câștige dreptate și mângâiere?” (C. Negruzzi); „- Ei, da! și Costică... – ?... – Costică Arion...” (I. L. Caragiale); „G. D. Ladima un strălucit talent” sau „a fost unul dintre cei mai lăudați (?) poeți de azi” (Camil Petrescu) etc. Pentru folosirea celorlalte semne de punctuație și a semnelor ortografice v. și Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, Ediția a V-a, Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Univers enciclopedic, București, 1995.

colonel² sn [At: LTR / E: ger colonel] Corp de literă de șapte puncte tipografice.

corp [At: LET. III, 278/33 / V: (înv) corpos, corpus / Pl: ~i și ~uri / E: fr corps, lat corpus] 1 sn Totalitate a organelor unei ființe vii Si: trup. 2 sn Întreg anatomic și funcțional Si: organism. 3 sn (Îoc suflet) Parte materială a unei ființe. 4 sn (D. modul de desfășurare a luptei; îlav) ~ la ~ în luptă dreaptă Si: deschis, pieptiș. 5 sn (Îal; pex) Înverșunat. 6 sn (Îe) A face ~ comun cu cineva A se uni cu cineva. 7 sn (Îae) A se asocia cu cineva. 8 sn Trup fără cap și membre Si: trunchi. 9 sn (Îla) De ~ Care se referă la trup. 10 sn (Îal) Care se poartă direct pe piele. 11 sn Cadavru. 12 sn (Îs) ~ galben Structură anatomică a aparatului reproducător feminin. 13 sn Parte principală a unui obiect. 14 sn (Îs) ~ de casă Clădire (mare). 15 sn (Îs) ~ de iluminat Dispozitiv în care se pot monta unul sau mai multe becuri, permițând reglarea fluxului luminos. 16 sn Parte principală a unei scrieri, fără introducere, formule de încheiere etc. 17 sn Conținut al unei cărți. 18 sm (Fiz) Grup de molecule cu masa diferită de zero. 19 sm (Îs) ~ străin Particulă care se găsește într-un întreg de altă natură. 20 sm (Chm) Substanță organică sau anorganică definită. 21 sm (Îs) ~ simplu Substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel Si: element. 22 sm (Îs) ~ compus Substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. 23 sn (Îs) ~ ceresc Astru. 24 sn (Bot; îs) ~ lemnos Parte a tulpinei cuprinsă între măduvă și scoarță. 25 sn (Îs) ~ geometric Corp mărginit de suprafețe plane sau curbe definite geometric. 26 sn (Înv) Consistență. 27 sn (Jur; îs) ~ delict Obiect care poartă urmele unei infracțiuni, adus în justiție ca probă materială a vinovăției acuzatului. 28 sn (Îs) ~ de literă Lungime a paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. 29 sn (Înv) Popor. 30 sn (Înv) Tagmă. 31 sn (Înv) Breaslă. 32 sn Totalitate a persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate legal constituită Si: corporație. 33 sn (Îs) ~ legislativ (sau legislator) Totalitate a deputaților dintr-o adunare legislativă. 34 sn (Îs) ~ diplomatic Totalitate a reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. 35 sn (Îs) ~ elector Totalitate a cetățenilor cu drept de vot. 36 sn (Îs) ~ de balet Ansamblu de balet. 37 sn (Îs) ~ de armată Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei, de aceeași categorie. 38 sn (Îs) ~ de gardă Clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. 39 sn (Înv; îs) ~ de trupă Unitate militară independentă. 40 sn (Îs) ~ expediționar Totalitate a participanților la o expediție, științifică sau militară. 41 sn Colecție de opere compuse de autori diferiți, referindu- se la același subiect și formând, prin aceasta, o unitate. 42 sn (Îs) ~ de legi Culegere de legi Si: corpus². 43 sn (Îs) ~ de doctrină Culegere de principii din care se alcătuiește un sistem.

garmond sni [At: CARAGIALE, O. VII, 289 / E: ger Garmond] Caracter de literă egal cu 10 puncte tipografice.

îngroșare sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 506 / V: ~șere, ~șire / Pl: ~șări / E: îngroșa] 1 Mărire a grosimii sau a volumului unui corp solid prin adăugarea unui material la suprafață Si: îngroșat¹ (1). 2 Accentuare a unei linii, a unui punct, a unei litere etc., pentru a le face mai evidente Si: îngroșat¹ (2). 3 Creștere a densității unor lichide, vapori etc. Si: îngroșat¹ (3). 4 Sporire a concentrației unei soluții prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. Si: îngroșat¹ (4). 5 Sporire numerică Si: îngroșat¹ (5). 6 Îndesire. 7 Închegare. 8 Coborâre a timbrului vocii Si: îngroșat¹ 9 (Îvp) Sarcină a unei femei Si: îngroșat¹ (9). 10 Subliniere a unei idei Si: îngroșat¹ (10).

mignon, ~ă [At: ALEXI, W. / P: ~ni-on / S și: ~ni-on / Pl: ~i, ~e / E: fr mignon] 1 a (Frm) Mic și delicat. 2 si Corp de literă de șapte puncte tiografice, cu dimensiunea de 2,63 mm Si: colonel.

minion, ~ă [At: DN³ / P: ~ni-on / Pl: ? / E: fr mignon] 1 a (D. persoane) Mic de statură și cu trăsături fine. 2 (Pgr) Corp de literă de șapte puncte tipografice Si: colonel².

missal sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: ger Missal] (Pgr) Corp de literă de 48 de puncte tipografice.

reconsiderare sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 120, 13/5 / Pl: ~rări / E: reconsidera] 1 Interpretare a unui eveniment, a unei opere literare, dintr-un punct de vedere nou. 2 Revalorificare.

borghis s.n. (tipogr.) Corp de literă de nouă puncte tipografice, folosit în special pentru culegerea articolelor de ziar. • pl. -e. /<germ. Borgis.

briliant, -ă s.n., adj. 1 s.n. Diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, montat în bijuterii. Zaharia Duhu a ales cîteva briliante prețuind o avere (CE. PETR.). 2 s.n. (tipogr.) Cel mai mic corp de literă de trei puncte tipografice. 3 adj. Care strălucește ca diamantul; care este sclipitor, strălucitor, splendid. Balul... e foarte briliant (ALECS.). • sil. -li-ant. pl. -e. și briant, -ă adj. /<fr. briliant, it. briliante, germ. Brillant, brillant, rus. бриллиант.

MIGNÓN, -Ă adj., subst. invar. 1. Adj. (Franțuzism) Mic, delicat, gingaș. Cf. ALEXI, W. ◊ (Substantivat) O astfel de fostă mignonă era chiar mama fetei. . . ea continua să se îmbrace așa cum se îmbrăcase și se pieptănase cu treizeci de ani mai înainte. CAMIL PETRESCU, N. 49. 2. Subst. invar. Corp de literă de șapte puncte tipografice (2,63 mm); colonel. Mignon albe. Mignon negre. ROMANESCU, ZEȚ. 42. - Pronunțat: -nion. – Pl.: mignoni, -e. – Din fr. mignon.

chitară I V. kithara. II. 1. (it. chitarra; sp. guitarra; fr. guitare; germ. Gitarre; engl. guitar). Instrument cordofon acționat prin ciupire. Denumirea derivă de la termenul arab qîtar care l-a preluat pe cel gr. χιθάρα, kithara*. Apare în sec. 13 în Peninsula Iberică. Corpul, inițial de forma lautei*, mai târziu de forma cifrei 8, era plat, cu eclise înguste. Fața, prevăzută cu orificiu de vibrație, avea tastieră* lată, împărțită prin bare (I, 2) metalice marcând intervalul de semiton*. În ev. med., c. are denumirea de quinterna (lat.) sau chiterna (it.). În zilele noastre cele 6 coarde simple sunt acordate în Mi La re sol si mi¹. Partida (2) se notează în cheie* sol, cu o octavă* mai sus decât sunetul real. Apăsarea mai multor coarde la același nivel (barré*) și formarea flajeolatelor* între sunetele armonice 2-6 sunt realizabile. Utilizată ca instr. solistic sau de acomp. în muzica pop., distractivă, de dans etc., c. și-a câștigat locul în partiturile de operă (Rossini, Bărbierul din Sevilla; Verdi, Falstaff, Otello etc.) și de muzică simf. (Mahler, Simf. nr. 7; Schönberg, Serenade etc.). 2. În comparație cu c. (1), chitarrina (it.) are un format mai mic, este acordată o terță* mai sus. 3. C. cvintbas are acordajul o cvintă mai jos decât c. (1). 4. Chitarrino (it.) este un instr. pop. de dimensiune mică. 5. Chitarra battente (it.), cu eclise largi, cu 5 coarde triple este acționată cu ajutorul unui plectru*. 6. C. rusească are 7 coarde acordate Re Sol Si re sol si re¹. 7. C. havaiană este acționată prin alunecarea pe coarde a degetului prevăzut cu un inel metalic. 8. C. electrică (cu sau fără cutie de rezonanță*) este instr. cordofon, al cărui sunet este intensificat cu ajutorul amplificatorului electric. Știma* acestor instr. poate fi notată și printr-un fel de tabulatură* (simboluri de litere, cifre, linii și puncte). Sin.: ghitară.

*punctéz v. tr. (d. punct; fr. pointer, d. point, punct. V. pontez). Însemn cu un punct saŭ cu puncte: i e o literă punctată. Linie punctată, trasă numaĭ cu puncte.

*text n., pl. e și urĭ (lat. textum, țesătură, textus, înlănțuire, context, d. téxere, a țese). Cuvintele propriĭ dintr’o carte: un text din Cicerone tradus și comentat. Caĭet (Rar). Un fel de litere tipografice de 20 de puncte (d. germ. text = fr. petit parangon, Didot).

HIPERCORECTITUDINE (HIPERLITERARIZARE, HIPERURBANISM) s. f. (< hiper „peste” < fr. hyper, cf. gr. hyper „deasupra”, „excesiv de” + corectitudine, cf. lat. correctitudo – după engl. hypercorrection, fr. hipercorrection, germ. Hyperkorrektheit): greșeală de limbă sau de scriere izvorâtă din necunoașterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitori și din teama acestora de a nu greși. H. este un tip special de abatere lingvistică datorată în ultimă instanță efortului conștient al vorbitorilor de a se conforma normelor limbii literare. Aceștia reconstituie, prin falsă analogie, fonetisme, grafii și forme gramaticale hipercorecte, având însă întotdeauna sentimentul că se conformează acestor norme (în conștiința lor este vie opoziția „literar” – „neliterar”). A fost studiată de mai mulți lingviști români și străini. Este tratată însă exhaustiv în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968, pp. 277-315. H. apare atât în exprimarea orală, cât și în exprimarea scrisă a vorbitorilor. De aceea se poate vorbi despre o h. fonetică, o h. ortografică și o h. gramaticală (morfologică și sintactică). H. fonetică și ortografică din limba română vizează deopotrivă patru mari categorii de cuvinte: franțuzismeie, germanismele, englezismele și spaniolismele (v.). În această perspectivă se poate vorbi de hiperfranțuzisme, apărute din aceeași grijă exagerată pentru corectitudine, având același substrat psihologic ca orice formă hipercorectă (ca de exemplu: bleumaren, în loc de bleumarin, cum e corect; flör, în loc de fler, cum e corect; poplen, în loc de poplin, cum e corect; veliur, în loc de velur, Galacsion, în loc de Galaction; Rișard, în loc de Richard sau Ričard; Șarl(i) Șaplin, în loc de Čarli Čeplin etc.), de hipergermanisme (ca de exemplu: șpicher, în loc de spicher, cum e corect; șprint, în loc de sprint, cum e corect; ștand, în loc de stand, cum e corect; ștart, în loc de start, cum e corect; ștandard, în loc de standard; ștas, în loc de stas; ștat (de salarii), în loc de stat; ștatut, în loc de statut; prișniț, în loc de prisniț, (Turnul) Aifăl, în loc de Efél etc.), de hiperenglezisme (ca de exemplu: Vașington, în loc de Ŭoșintăn, cum e corect; Velington, în loc de Ŭelingtăn, cum e corect; Vilson, în loc de Ŭilsăn; Ŭaterlo, în loc de Vaterlo; Cicago, în loc de Șicago etc.) și de hiperspaniolisme (ca de exemplu: Rio de Haneiro, în loc de Rio de Janeiro, cum e corect). H. fonetică poate fi întâlnită chiar la unii lingviști și scriitori, datorându-se în mare măsură reacției acestora față de rostirile neliterare escursie, espediție, escepție, esploatare etc., cu grupul consonantic cs (x) redus la s. Astfel, S. Pușcariu scria juvaer în loc de giuvaer și înțerca în loc de înțărca; G. Călinescu scria excroc, excortă și extompa, în loc de escroc, escortă și estompa (cf. fr. escroc, escorte și estomper); Al. Rosetti pronunța și scria se șchimbă în loc de se schimbă; Ștefan Pascu scrie excadron și excalada, în loc de escadron și escalada (cf. fr. escadron și escalader). În publicistica actuală apare și forma excapadă, în loc de escapadă (cf. fr. escapade), cum ar trebui. În limba română există și o h. fonetică latentă, pe care o întâlnim la unele forme devenite cu timpul literare, din teama vorbitorilor față de aparenta rostire dialectală a formelor originare. Aceștia sunt nevoiți să aleagă din două pronunțări (ambele etimologice sau una originară și alta explicabilă pe cale pur fonetică) pe aceea pe care o socotesc conformă cu sistemul lor fonetic, în opoziție cu cealaltă pe care-o tratează ca produs al vorbirii populare sau regionale: jecmăni (muntenesc), în loc de jăcmăni (originar, în graiurile moldovenești și ardelenești), simțit ca regionalism lexical și fonetic; jefui, în loc de jăfui; jeli, în loc de jăli; jeratic, în loc de jăratic; berbant, în loc de birbant, care făcea impresia unui fonetism incorect (ca ficior, fimeie, rigiment etc.); ciocolată, în loc de șocolată (simțit de către unii vorbitori ca fonetism moldovenesc – cf. șiocan) etc. H. fonetică se poate combina uneori cu analogia (v. mai sus), cu contaminația și mai ales cu etimologia populară. Astfel: pronunțările oltenești pielie, în loc de chelie și pisăliță, în loc de chisăliță se explică nu numai prin reacția vorbitorilor față de formele cu labiala p palatalizată (cf. k’ele, k’ičor), prin h., ci prin apropierea semantică dintre cele două cuvinte și termenii piele și, respectiv, a pisa (= a chisa), adică prin etimologie populară; rostirea ședlong în loc de șezlong se explică atât prin reacția vorbitorilor față de formele iotacizate (cf. șez, auz, văz), cât și prin apropierea cuvântului de verbul a ședea etc. În cadrul h. fonetice consonantice se pot lua în discuție următoarele patru fenomene: a) pseudodepalatalizările (falsele depalatalizări): modificări conștiente, prin falsă analiză și din dorința de corectitudine, a formelor literare sau normale din punct de vedere etimologic, în forme „hipercorecte” (de teama pronunțărilor regionale de tipul k’atră – piatră, k’ept = piept, g’ine = bine, h’ir = fir, h’erbe = fierbe, h’icat = ficat etc.), ca de exemplu cheltui > pieltui, chei > piei, chibrit > pibrit, cheag > piag, chiftea > piftea, gestionar > destionar, ghibaci > dibaci (impus în limba literară), magheran > maderan, șchiop > știop, arfimandrit > arhimandrit (impus în limba literară), arhiereu > arfiereu, arhivă > arfivă, nihilist > nifilist, Arhip > Arfip, Valahia > Valafia, patrahil > patrafil > patrafir (formă rezultată din combinarea falsei depalatalizări cu etimologia populară provocată de atracția substantivului fir, generalizată și acceptată de limba literară); hirav („bolnăvicios”) > firav (cu sensul de „subțire”, datorat etimologiei populare create prin atracția lui fir), impus în limba literară; stahie (dublet etimologic al lui stihie) > stafie (simțit în Muntenia ca o rostire regional-moldovenească); nirui (regionalism transilvan cu sensul de „a câștiga”) s-a refăcut prin falsă analogie în mirui, ca reacție a vorbitorilor față de formele regionale cu labiala m alterată (n’ere = miere, n’ilă – milă, n’iros – miros etc.), confundându-se cu celălalt mirui din terminologia religioasă și constituind un caz rar de omonimie realizată prin h. fonetică; mulțăni „mulțumi” (regionalism transilvan) s-a refăcut în mulțămi (> mulțumi) tot prin falsă analogie; formele mai vechi regionale mn’el „miel” și mn’a „mia” > miel și mia în regiunile cu labialele nealterate prin falsă analogie și etimologie populară (influențate de mie și mieu); forma mniță (regionalism) a devenit miță, urmând aceeași cale; b) pseudodefricatizările (falsele defricatizări): modificări conștiente prin falsă analogie și din dorința de corectitudine a formelor din graiurile moldovenești, ardelenești și bănățene, în care africata surdă ceste pronunțată apropiat de constrictiva prepalatală ș. Astfel: trecerea de la varianta etimologică șimpanzeu, variantă regională rezultată din contaminația cu cimpanz (cimpans) la forma cimpanzeu (de teama pronunțărilor regionale de tipul șinși, rădășină etc.); trecerea neologismului șerbet la cerbet, a moldovenismului șepeleag („peltic”) la cepeleag, a neologismului șasla folosit inițial în Moldova, la ceasla prin „demoldovenizare” (formă ce tinde să se impună în limba literară), a lui schimnic la schivnic, formă ce tinde să se generalizeze (s-a ajuns aici de teama pronunțărilor regionale de tipul țârcomnic, în loc de țârcovnic, pimniță, în loc de pivniță etc.); c) pseudodeafricatizările (falsele deafricatizări): modificări conștiente prin falsă analogie și din dorința de corectitudine, în graiurile moldovenești, ale africatei ğ la j, ca în exemplele magion (magiun) > majon, giuvaier> juvaier etc.; d) pseudoderotacizările (falsele derotacizări): modificări conștiente, prin falsă analogie și din dorința de corectitudine, a formelor în care r este pronunțat n, ca în exemplele fănă, în loc de fără; aminoase, în loc de amiroase; viezune, în loc de viezure etc. În cadrul h. fonetice vocalice pot fi luate în discuție următoarele patru fenomene: a) apariția diftongului ea în locul unui a accentuat: variantele etimologice și regionale gălbază și călbază au devenit gălbează și călbează în urma reacției vorbitorilor față de pronunțările neliterare (mai ales moldovenești și transilvane), ca în exemplele albață (pentru albeață), bată (pentru beată), pribag (pentru pribeag), sârbască (pentru sârbească) etc.; formele sarbăd (reprezentantă a două cuvinte diferite: 1. „palid” 2. „acrișor”) și samă au fost refăcute prin falsă analogie devenind searbăd și respectiv seamă în urma reacției vorbitorilor față de forme-tip regionale ca sară, sacă, obosală, însamnă etc., impunându-se astfel în limba literară; vechiul ștrang > ștreang, tot prin falsă analogie, în urma reacției vorbitorilor față de forme regionale ca ra (= rea), vra (= vrea), razăm (= reazăm), să tracă (= să treacă) etc.; b) apariția unui e accentuat în locul unui ă accentuat: varianta răpede > repede, deoarece era simțită ca neliterară; c) apariția unui e neaccentuat în locul unui ă neaccentuat: variantele literare trăsură, răbda, răvaș, grătar, grădină, brățară, învăli și se târăște au fost evitate de unii vorbitori ca presupuse rostiri neliterare (prin falsă analogie cu formele regionale răce pentru rece, trămur pentru tremur, trăbuie pentru trebuie, Murăș pentru Mureș, răcrut pentru recrut, rățetă pentru rețetă etc.) și transformate în forme periferice ca tresură, rebda, revaș, gretar, gredinar, brețară, înveli (singura cu tendință de generalizare) și se târește (cu ă după r înlocuit prin e); d) apariția unui e (neaccentuat sau accentuat) în locul unui i (neaccentuat sau accentuat) ca o consecință a unei false analogii și a tendinței de evitare a formelor neliterare de tipul ficior, fimeie, trin etc.: forma veche și originară misadă > mesadă (cu tendința de generalizare); varianta etimologică oriz („orez”) > orez (generalizată), binoclu > benoclu, antilopă > antelopă, piramidon > peramidon etc. – acestea fără perspective de generalizare. H. gramaticală nu este suficient studiată. Se pot aduce însă ca exemple următoarele două situații: a) prin falsă analogie, din teama de a nu comite dezacorduri, vorbitorii reacționează față de suprimarea articolului a dinaintea numeralelor cardinale feminine (tipul partea doua, seria treia etc.), prin introducerea acestui articol acolo unde nu se justifică, creând formele hipercorecte și analogice partea a întâia, seria a întâia etc.; b) asimilând adverbul cu adjectivul, datorită identității formale a acestora, și din teama de a nu comite dezacorduri gramaticale, vorbitorii „acordă” adverbul cu substantivul pe lângă care stă: copii noi născuți (în loc de nou născuți), musafiri proaspeți sosiți (în loc de proaspăt sosiți), formă grea de explicat (în loc de greu de explicat), oameni puțini politicoși (în loc de puțin politicoși) etc.

agat [At: MACEDONSKI, O. I, 66 / V: ~ă / Pl: ~e / E: fr agate] 1 sn Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2-3 sn (Șip) Bijuterie (sau obiect) din agat (1). 4 sf (Îf ~ă) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice.

expuncțiune sf [At: DEX / Pl: ~ni / E: fr exponction, lat exponctio, -onis] 1 Încheiere. 2 Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra unei litere sau a unui cuvânt). 3 (Pex) Scoatere a unei litere sau a unui cuvânt dintr-un text.

* CICERO sbst. 📰 Caracter, literă de tipografie de 12 puncte (după sistemul lui Fournier) sau de 11 puncte (după sistemul lui Didot) [fr.].

PETIT subst. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).

MORSE subst. invar. (Și în sintagma alfabet Morse) Cod telegrafic în care literele alfabetului sunt reprezentate prin puncte și linii. ♦ (De obicei în sintagmele aparat sau telegraf Morse) Aparat cu care se transmit semnale telegrafice cu acest cod. – Din fr. morse.

NONPAREIL s. n. Corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: nonparei. – Var.: nonparel s. n. ] – Din fr. nonpareille.

INIȚIALĂ ~e f. 1) Literă cu care începe un cuvânt. 2) mai ales la pl. Prima literă (scrisă izolat și cu punct) a prenumelui și a numelui. /<fr. initial

EXPUNCȚIUNE s. f. (filol.) terminare, încheiere. ◊ marcare printr-un punct (deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere dintr-un text. (< fr. exponction, lat. expunctio)

capital a. 1. principal, esențial: punct capital al unei afaceri; literă capitală, majusculă; 2. de moarte, mortal: pedeapsă capitală, păcat capital. ║ n. 1. sumă de bani destinată a produce dobânzi; 2. fond comercial sau industrial, sumă băgată într’o întreprindere; 3. pl. sume în circulațiune, cantități considerabile de bani: capitalurile sunt rare; 4. fig. avut intelectual: capital de cunoștințe, de idei.

PETIT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).

NONPAREIL s. n. Cel mai mic corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: -reĭ. – Var.: nonparel s. n.] – Din fr. nonpareille.

MORSE s. n. (Și în sintagma alfabet Morse) Cod telegrafic în care literele alfabetului sunt reprezentate prin puncte și linii. ♦ (De obicei în sintagmele aparat sau telegraf Morse) Aparat cu care se transmit semnale telegrafice cu acest cod. – Din fr. morse.

MORSE s. n. Aparat telegrafic care lucrează cu alfabetul Morse (alfabet format din puncte și linii care reprezintă literele, cifrele și semnele de punctuație ale scrierii obișnuite). ♦ Aparatul de recepție al telegrafului.

PETIT s. n. Corp de literă de tipografie de opt puncte tipografice; este corpul de literă folosit mai ales pentru culegerea notelor explicative.

briliant, ~ă [At: I. IONESCU, M. 252 / V: berlant, berleant, berliant, briant / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr briliant] 1 a (Frm) Strălucitor la lumină Si: sclipitor. 2 a (Frm) Splendid. 3 sn Diamant tăiat în fețe pe două laturi pentru a deveni mai strălucitor. 4 sn (Tip) Nume al unui corp de literă foarte mică (de trei puncte).

cizelat², ~ă a [At: ALECSANDRI, P. III, 87 / Pl: ~ați, ~e / E: cizela] 1-2 (D. obiecte) Finisat² (sau ornamentat²) (cu dalta). 3 (Fig; d. opere literare sau științifice) îmbunătățit² (din punctul de vedere al stilului, al exprimării). 4 (Fig) Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc.

AFRICATĂ Consoană* a cărei rostire presupune combinarea a două mișcări articulatorii; sin. semioclusivă. Închiderea completă a canalului* fonator (implozia*), specifică rostirii oclusivelor*, este urmată de o deschidere parțială a acestuia (strictură), ceea ce determină producerea unui zgomot de fricțiune. Implozia și strictură se produc în același punct al canalului fonator sau în puncte foarte apropiate. • În româna literară, consoanele africate sunt /ț, č, ǧ/. Rostirea lor se realizează prin combinarea imploziei specifice oclusivelor dentale /t/, respectiv /d/ (pentru /ǧ/), cu fricțiunea specifică emiterii dentalei /s/ și, respectiv, a prepalatalelor /ș, j/. în limba mai veche, africata /ț/ avea ca pereche sonoră consoana /ḑ/, consemnată și astăzi regional în dacoromână și în aromână. L.I.R. modificată

morse si [At: DM / E: fr morse] 1 (Șîs alfabet ~) Cod telegrafic în care literele alfabetului sunt reprezentate prin puncte și linii. 2 (Îs) Aparat sau telegraf ~ Aparat cu care se transmit semnalele telegrafice cu acest cod.

perl s [At: MOLIN, V. T. / V: (pcf) perlă sf / Pl: nct / E: ger Perl] Corp de literă având mărimea de cinci puncte tipografice.

petit si [At: MOLIN, V. T. / E: fr petit, ger Petit] (Tip) Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice.

MORSE subst. invar. (Și în sintagma alfabet Morse) Cod telegrafic compus din combinații de puncte și linii care reprezintă literele alfabetului, cifrele și semnele ortografice. Cf. DM, LTR². ♦ (Mai ales în sintagmele aparat sau telegraf Morse) Aparat care servește la transmiterea semnalelor telegrafice, utilizînd codul telegrafic descris mai sus. Cf. DM, LTR². – De la n. pr. Morse. / /

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

EXPUNCȚIUNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.

ALFABET ~e n. Totalitate a literelor folosite în scrierea unei limbi, așezate într-o ordine anumită. ◊ ~ul Morse alfabet folosit în telegrafie, literele fiind reprezentate prin linii și puncte. /<fr. alphabet, lat. alphabetum

MORSE subst. invar. 1) Cod telegrafic care se folosește (puncte și linii) în loc de litere. 2) Aparat cu care se transmit semnalele telegrafice ale unui astfel de cod. /<fr. morse

A RECONSIDERA reconsider tranz. (opere autori, evenimente etc., care au fost deja apreciate) A interpreta dintr-un nou punct de vedere; a revalorifica. ~ moștenirea literară. /<fr. reconsidérer

EXPUNCȚIUNE s.f. (Filol.) Terminare, încheiere. ♦ Marcare printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvînt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [< lat. expunctio, cf. fr. exponction].

AGATE s. f. pl. litere tipografice cu floarea de șase puncte. (< fr. agate)

ESEU s. n. 1. studiu de proporții reduse asupra unor probleme filozofice, literare, științifice etc., care expune un punct de vedere personal, fără intenția de a epuiza subiectul. 2. încercare; probă. ◊ probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (sport) încercare. ◊ (rugbi) așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentînd sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sînt reprezentate prin linii și puncte. – Fr. alphabet (lat. lit. alphabetum).

CONCÉPȚIE (< lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, științifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existenței. Din perspectiva marilor construcții ontologice clasice, filozofia este prezentată drept c. generală despre lume (Weltanschauung), vizînd constituirea unui tablou ontologic complet și definitiv care să includă o filozofie a naturii și una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia ființă un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de către un spermatozoid; procreație. ◊ (REL.) C. imaculată = dogmă catolică potrivit căreia Fecioara Maria a fost ferită de păcatul originar; sărbătoare prin care Biserica catolică cinstește acest mister (8 dec.).

NONPAREIL (NONPAREILLE) [nõparéi] (cuv. fr.) Cel mai mic corp de literă tipografică, având mărimea de șase puncte tipografice (c. 2,25 mm), folosit pentru tabele, adnotări etc.

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

EXPUNCȚIUNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentînd sunetele de bază ale unei limbi. Alfabetul latin. Alfabetul chirilic. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie și în care literele sînt reprezentate prin linii și puncte. ◊ Fig. Dinu Păturică putea să se laude că a învățat pe dinafară alfabetul norocului. FILIMON, C. 102.

COTĂ, cote, s. f. 1. (Și în forma compusă cotă-parte) Parte cu care cineva contribuie la o cheltuială comună (v. contribuție) sau care revine cuiva în urma unei repartizări, împărțeli etc. (v. tain). Cotă de întreținere = sumă datorată de fiecare dintre colocatarii unui imobil pentru cheltuielile comune de întreținere. (În economia capitalistă) Cotă de beneficiu = parte din beneficiul unei întreprinderi repartizată unui acționar și care e proporțională cu numărul acțiunilor posedate. Cota bursei = lista valorilor cotate la bursă. Smulsese vînzătorului o gazetă proaspăt adusă cu trenul și căută lacom cota bursei. C. PETRESCU, A. 405. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă la un regim anumit; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. Stabilirea cotelor de venituri. 2. Contribuție obligatorie de produse agricole, alimentare, materii prime etc. proporțională cu suprafața cultivată și în raport cu categoria socială a producătorului (și care servește la formarea rezervelor de stat necesare asigurării hranei oamenilor muncii, nevoilor industriei și apărării țării). Trebuie ținut socoteală că venitul obținut de colectivist îi rămîne pe de-a-ntregul, deoarece cota de cereale datorată statului el o achită prin gospodăria colectivă, care reține și necesarul pentru hrana vitelor de muncă și semințele pentru anul următor. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 59. Cotele obligatorii se stabilesc astfel ca să creeze la țărani cointeresarea în lărgirea producției de mărfuri agricole alimentare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 84. Am adus acolo cotele de grîu în coșul carului. D. BOTEZ, F. S. 88. 3. Altitudinea unui punct de teren față de nivelul mării; p. ext. numărul scris pe hartă sau pe plan care indică o altitudine; înălțime. V. altitudine. ♦ (Concretizat) Loc pe teren, corespunzător unei altitudini marcate pe o hartă. De-aici, de unde sînt la post, eu urmăresc Cum urcă-ncet, spre cota-nzăpezită, Șanțul în care ne aflăm de veghe. CAMIL PETRESCU, V. 65. Simion... capturase... cîteva sute de prizonieri la cotele cele mai încercate. C. PETRESCU, Î. II 106. Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare luat în mai multe puncte. Cotele apelor Dunării. 4. Semn în litere sau cifre indicînd locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar, într-un clasor etc. Volumul cu cota 164.

alfabet sn [At: NEGRUZZI, S. I, 9 / Pl: ~e / E: fr alphabet, lat alphabetum] 1 Totalitatea literelor așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi și din care se alcătuiesc cuvintele Cf alfavita, azbuche. 2 Orice sistem convențional de (alte) semne scrise pentru reprezentarea sunetelor cuvintelor unei limbi. 3 (Muz) Sistem de notație a sunetelor muzicale. 4 (Îs) ~ fonetic Alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. 5 (Îs) ~ ul Morse Alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte.

cheglu sm [At: DA ms / Pl: ~li / E: ger kegel] (Tip) Mic instrument în turnătoria de litere, care dă lățimea corpului de 6, 8, 10, 12 puncte.

nonpareil^[1] sn [At: V. MOLIN, V. T. 47 / P: ~rei / S și: (după fr) ~pareille / V: ~rei, ~rel / E: fr nonpareille] Corp de literă tipografică cu mărimea de șase puncte. corectat(ă)

normal, ~ă [At: (a. 1828) URICARIUL, VII, 179 / Pl: ~i, ~e / E: lat normalis, fr normal, ger normal] 1-2 a, av (Care este) așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească Si: firesc, obișnuit. 3-4 a, av (Care se face, se întâmplă, se întâlnește) în mod regulat Si: firesc, obișnuit. 5 a Comun. 6 sn Valoare încadrată în limitele firești. 7-8 sf, a (Șîs linie ~ă) (Dreaptă) perpendiculară pe planul tangent la o suprafață convexă, în punctul de contact. 9-10 sf, a (Îas) (Dreaptă) perpendiculară pe tangenta la o curbă, în punctul de contact. 11 a (Îs) Plan ~ Plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. 12 a (Îs) Literă ~ă Literă care indică mărimea pe care o are floarea literelor dintr-un corp sau dintr-un caracter de litere. 13 a (Spc; d. mărimi) Care are o valoare egală sau apropiată de mărimea, valoarea etc. întâlnită cel mai frecvent. 14 a (D. organe, procese fiziologice) Care nu depășește anumite limite. 15 a (Pex; d. organe, procese fiziologice) Care nu este patologic. 16 a (D. organe, procese fiziologice etc.) Care se desfășoară sau funcționează bine. 17 a (D. oameni) Sănătos fizic și psihic. 18 a Conform anumitor reguli. 19 a Fixat prin norme. 20-21 (Înv; șîs școală ~ă) (Școală) primară. 22-23 sf, a (Îas) (Școală de învățământ mediu) în care se pregăteau învățătorii și institutorii Si: (înv) preparandie.

Monica Unul din prenumele feminine astăzi la modă, revitalizat și popularizat prin onomastica literară, Moníca rămîne încă discutabil din punct de vedere al originii și semnificației sale, în ciuda numeroaselor ipoteze propuse pînă acum. În apusul Europei numele este calendaristic și evocă amintirea mamei Sf. Augustin (teolog și filozof, 354-430), născută în anul 332 pe teritoriul actualei Algerii; cum aceasta era africană (informațiile aparțin chiar Sf. Augustin, în Confesiuni), Monnica este considerat probabil de origine punică (izvoarele latine atestă și forma Monna cu valoare de cognomen), dar încercările de a-l explica n-au dus încă la rezultate sigure. Ipoteza cu cea mai mare circulație, vede în Monnica un nume de origine grecească. Într-adevăr grecii foloseau (foarte rar și nu în perioada clasică) numele Mónikos, fem. Monika ca variante pentru Monachos, a cărui semnificație este clară pentru vorbitorii limbii române: „pustnic, monah” (gr. monachos „singur solitar”, format de la monos „singur”, este păstrat în engl. monk, germ. Münch, fr. moine, sp., port. monge, it. monaco sau se înrudește cu rom. mănăstire, fr. monastère, germ. münster, engl. minster etc.). Altă încercare de etimologie, pentru Mona de astădată, apropie numele de goticul munan: „a gîndi, a crede” sau muns „gîndire”, vechiul engl. myne „amintire, dorință, dragoste” etc., propunîndu-se deci o origine germanică (cuvintele amintite aparțin aceleiași mari familii indo-europene din care fac parte engl. mind „amintire, gînd, scop”, germ. minne „dragoste” sau, prin latină, rom. minte, amintire, a aminti, memorie, mentor, reminiscență etc.). Tot pentru Mona a fost propus și un etimon irlandez muadh „nobilă”, ajungîndu-se astfel la patru soluții etimologice pentru același nume. Interesant este faptul că soluțiile propuse, odată admise din punct de vedere lingvistic, nu sînt contradictorii, în diferite regiuni ale Europei putînd să existe cuvinte omofone dar fără nici o legătură etimologică: punicul Monnica, prin onomasticonul creștin se întîlnește cu gr. Monika, cu germanicul și irlandezul Mona sau cu lat. Monna (aceasta este a cincea ipoteză) din monna „mamă, soție”. La modă în Franța din primele decenii ale secolului nostru, sub influența numelui unei eroine dintr-un roman de V. Margueritte, Monica începe să fie prenume feminin favorit și la noi, mai ales datorită cunoscutului La Medeleni de I. Teodoreanu.

semn sn [At: PSALT. HUR. 64^r/3 / V: (îvp) sămn / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: ml signum] 1 Ceea ce se face sau se aplică pe un obiect, pe un animal etc. cu scopul de a-l deosebi, de a-l recunoaște de alte obiecte, animale etc. asemănătoare Si: marcă². 2 (Rar) Crestătură pe răboj. 3 (Înv) Tatuaj. 4 Ceea ce constituie (sau este considerat ca) o probă (materială) a trecutului Si: relicvă, vestigiu. 5 Ceea ce rămâne după cineva sau ceva, rezultat în urma atingerii, apăsării etc. locului pe care a stat, pe unde a trecut etc. Si: amprentă, urmă. 6 (Spc; adesea urmat de determinări care arată proveniența, felul etc.) Ceea ce rămâne pe piele după vindecarea unei răni, a unei tăieturi, a unei bube, a unei boli etc. Si: cicatrice, (rar) rană¹ (1), stigmat (8), (îrg) beleaznă, (reg) pupăză. 7 Pată de culoare roșie-vineție (evoluând până la galben) apărută pe piele datorită ieșirii sângelui la suprafață în urma unei lovituri (puternice), a unei mușcături etc. Si: echimoză, vânătaie, vinețeală, (înv) vânătare, urmă. 8 Elemente anatomice (patologice) caracteristice care există pe corpul uman (și care constituie o trăsătură individuală a acestuia). 9 (Rar; mpl) Semnalment (2). 10 (În credințele populare) Mișcare involuntară, convulsivă a unui mușchi al feței, a ochiului sau mâncărime a nasului, a podului palmei etc. interpretate ca având o anumită semnificație (bună sau rea). 11 Obiect așezat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție pentru a delimita, a marca, a jalona, a despărți etc. ceva. 12 (Pop; îs) ~ de (sau, înv, în) hotar Piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren, a unui teritoriu etc. 13 (Pex; îas) Hotar (1). 14 (Îvr; spc) Însemnare făcută spre a nu uita ceva sau spre a găsi ceva mai ușor. 15 (Îs) ~ de carte Fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura Si: (reg) zăloagă. 16 (Reg; în credințe populare; îe) A lăsa ~ A pune pe pieptul sau la căpătâiul unui copil nou-născut un fir roșu (destrămat dintr-o țesătură) pentru ca acesta să ocrotească somnul copilului. 17 (Rar) Reper (1). 18 (Mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” și precedat de pp „în” sau „la”) Loc marcat în care se trage cu arma Si: țintă, (înv) țel, (reg) șaibă². 19 (Rar) Inscripție. 20 (Îvr) Titlu. 21 (Îvr) Însemnare (scrisă). 22 (De obicei cu determinări care arată felul) Simbol al unei meserii, al unui grad (militar), al unui rang, al demnității, al puterii etc. 23 Obiect care poartă sau reprezintă un semn (22) Si: emblemă, însemn. 24 Fenomen atribuit divinității sau altei forțe supranaturale și care adesea este considerat (în superstiții) un indiciu prevestitor. 25 Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului Si: zodie. 26 (Îs) ~ zodiacal (sau ~ele zodiacului) Fiecare dintre figurile simbolice ale zodiacului, reprezentând cele douăsprezece costelații corespunzătoare poziției soarelui în ecliptică. 27 (Îas) Fiecare dintre cele douăsprezece sectoare egale în care este împărțit zodiacul și în care soarele se află timp de aproximativ o lună Si: zodie. 28 (Înv; urmat de determinări care arată sensul) Crucea, ca simbol al credinței creștine. 29 (Îs) ~ul crucii (sau ~ sfintei cruci) Reprezentare grafică, gestuală etc. a semnului (28). 30 (Îe) A-și face ~ul crucii (sau, înv, ~ de pace) A se închina. 31 (Rar) Imagine (a divinității, a unui sfânt). 32 (Pex) Icoană. 33 (În superstiții; îs) ~ bun (sau rău, prost) Prevestire a unui lucru bun (sau a unei nenorociri). 34 (Îe) A avea ~e (sau a i se face cuiva ~) A avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. 35 (Îe) A da ~ (sau ~e) de viață A se manifesta. 36 (Îae) A face să se audă noutăți despre sine. 37 Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. 38 Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru, un fapt Si: amintire. 39 (Șîs ~ grafic) Simbol (literă, cifră etc.) folosit în scrierea curentă a unei limbi. 40 (Îs) ~ de punctuație Fiecare dintre semnele (39) convenționale (punct, virgulă etc.) care au rolul de a marca în scris pauzele, intonația, întreruperea cursului comunicării etc. 41 (Îs) ~ul întrebării (sau ~ de întrebare, înv, ~ întrebătoriu, ~ răspunzătoriu) Semn (39) de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative Si: (rar) punct de întrebare. 42 (Îe) A pune sub ~l întrebării A se îndoi de adevărul unor fapte sau al unor afirmații. 43 (Îae) A pune sub observație. 44 (Îae) A suspecta (1). 45 (Rar; îae) A compromite (1). 46 (Îs) ~l exclamării (sau , rar mirării) sau ~ de exclamare (sau de exclamație) Semn (39) de punctuație care se pune la sfârșitul propozițiilor imperative, după o interjecție sau, uneori, după un vocativ pentru a marca natura exclamativă a comunicării Si: (rar) punct al mirării. 47 (Înv; îs) ~ele citării Ghilimele. 48 (Îs) ~e matematice Semn (39) care indică operațiile matematice. 49 (Îs) ~e convenționale Figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. 50 (Îs) ~ diacritic Semn grafic format din punct, virgulă, accent etc adăugat unei litere (deasupra, dedesubt sau în lateral), pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. 51 (Îs) ~ moale Literă a alfabetului chirilic care marchează caracterul palatal al consoanei precedente. 52 (Îs) ~ tare Literă a alfabetului chirilic care marchează caracterul dur al consoanei precedente. 53 (De obicei cu determinări care indică domeniul) Simbol grafic folosit într-un anumit domeniu de activitate. 54 (Îs) ~ convențional Simbol cu semnificație general acceptată, întrebuințat pentru a face diferite notări pe planșe, hărți etc. 55 (Îs) ~ de circulație Fiecare dintre simbolurile utilizate pentru a indica viteza, sensul de circulație, parcarea, staționarea etc. cuprinse în legi, în convenții, în regulamente sau în prescripții speciale privind circulația rutieră, feroviară, aeriană etc. 56 (Îs) ~ monetar Inscripționările de pe o monedă. 57 (Pex; îas) Monedă. 58 (Liv) Cuvânt (1). 59 (Îs) ~ lingvistic Unitate dintre un sens și un complex sonor. 60 Manifestare, particularitate etc. după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt etc. sau după care poate fi anticipată apariția unui fenomen, declanșarea unui fapt etc. Si: indiciu, (reg) semeniște¹. 61 (Îe) A da (un) ~ (sau, rar, ~e) de viață A-și manifesta prezența Si: a se manifesta. 62 (Îae) A comunica de la distanță cu cineva. 63 (Rar) Veste. 64 (Înv; îlv) A da ~ A vesti. 65 (Îlv) A da de ~ A înștiința. 66 (Șîs ~ caracteristic, ~ distinctiv, rar ~ deosebitor) Trăsătură caracteristică prin care o persoană, un lucru etc. se deosebește de altele. 67 (Rar) Criteriu (1). 68 Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă, care indică prezența unui proces patologic sau fiziologic în organism Si: simptom (1). 69 Dovadă (1). 70-71 (Îlav) În (sau ca, înv, spre) ~ de (sau că) ... sau, înv, spre ~ul Pentru a dovedi (sau a întări) (că) ... 72 (Îal) Ca dovadă (că) ... 73 (Îal) Ca expresie a ... 74 (Îal) Ca probă (că) ... 75 Simbol (2). 76 (Îe) Sub (sau, rar, în) ~ul (cuiva sau a ceva) Sub conducerea cuiva. 77 (Îae) Sub protecția cuiva. 78 (Mai ales în legătură cu verbul „a face”) Gest al unei persoane care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau care comunică, sugerează cuiva ceva. 79 (Înv; mai ales în legătură cu verbul „a da”) Semn (60) sau succesiune de semne (60) cu o semnificație prestabilită (și cunoscută numai de cei inițiați), pentru a declanșa (au a întrerupe) o anumită acțiune sau pentru a arăta că acțiunea a fost declanșată. 80 (Pop; îlav) Pe ~e Probabil. 81 Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. 82 Tot ceea ce poartă o semnificație. 83 Pată de altă culoare decât restul corpului pe care o au unele animale Si: urmă, pată. 84 (Înv) Semnal (17). corectat(ă)

CANON, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipic. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.

GARMOND n. Literă de tipar cu corpul de zece puncte tipografice. /<germ. Garmond

PHILIPPIDE 1. Daniil (Dimitrie P.) (c. 1770-1820), istoric grec. Stabilit în Țara Românească. A scris în grecește „Istoria României” și „Geografia României”, apărute la Leipzig. 2. Alexandru P. (1859-1933, n. Bârlad), lingvist și filolog român. Nepotul lui P. (1). Acad. (1900), prof. univ. la Iași. Întemeietor al Școlii lingvistice ieșene. Specialist în istoria limbii române și al teoriei limbii („Principii de istoria limbii”, „Gramatică elementară a limbii române”). Autor al unei teorii originale despre formarea poporului și a limbii române („Originea românilor”). A condus lucrările de elaborare a „Dicționarului limbii române”, din care a redactat, într-o primă formă, literele A-D. Remarcabilă activitate publicistică (la „Arhiva”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”). 3. Alexandru A.P. (1900-1979, n. Iași), poet român. Fiul lui P. (2). Acad. (1963). Lirică neoromantică, meditativă, cu accente faustice și prometeice, valorificând visul, imaginația și amintirea ca modalități de cunoaștere („Aur sterp”, „Stânci fulgerate”, „Visuri în vuietul vremii”); poeme clasicizante („Monolog în Babilon”). Proză nuvelistică („Floarea din prăpastie”); eseuri („Studii și portrete literare”, „Scriitorul și arta lui”, „Considerații confortabile”, „Puncte cardinale europene: orizont romantic”). Traduceri. Premiul Herder.

CANON, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic¹. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon.

TERȚIA s. f. Literă de tipar cu un corp de 16 puncte tipografice. Reversul foiei din urmă e ocupat de o notă explicativă, tipărită pe 18 linii, cu litere cirilice de mărimea zisă terția (16 punturi). ODOBESCU, S. I 355.

PUNCT, puncte, s. n. I 1. Semn mic și rotund, folosit în scrierea de mînă și de tipar ca: a) semn de punctuație folosit la sfîrșitul unei expuneri care are înțeles deplin (și după care vorbirea nu mai continuă) sau marcînd pauza care se face între propoziții sau fraze independente. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! s-a isprăvit! Cu asta, punct! hotărî el. V. ROM. mai 1954, 73. Două puncte = semn de punctuație constînd din două puncte așezate unul deasupra altuia și folosite pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constînd dintr-un punct așezat deasupra unei virgule și folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constînd din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta o întrerupere a gîndirii sau o omisiune într-o frază; b) semn grafic folosit după un cuvînt prescurtat printr-o literă sau prin mai multe;semn grafic deasupra literelor «i» și «j». Expr. A pune punctul pe i = a preciza, a sublinia ceea ce e esențial, a spune exact ceea ce trebuie într-o chestiune. 2. (Rar, în expr.) Punct de întrebare = semn de întrebare (v. întrebare); fig. întrebare rămasă fără răspuns. Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lîngă punctul meu de întrebare, se plecă în mod firesc și... rupse un mare și frumos fir de romaniță. HOGAȘ, M. N. 102. 3. Semn convențional care marchează pe o hartă așezările omenești. Ca punctele pe hartă colorate. Sînt porturi și orașe populate. D. BOTEZ, F. S. 20. 3. Semn convențional desenat pe zaruri. ♦ (Muz.) Semn mic și rotund pus la dreapta unei note spre a-i prelungi durata cu încă jumătate din valoarea ei. 4. Model de cusătură; broderie, împletitură etc. Covor lucrat în punct de chelim. 5. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. Jucătorii romîni au avut trei puncte avans. ♦ Unitate de măsură pentru cîștiguri sau pierderi la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). La unele jocuri asul valorează unsprezece puncte. ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. Acțiunile fabricilor de celuloză au sărit cu o mie de puncte. BARANGA, V. A. 15. Sînt sătul de opțiuni și puncte de redevență. C. PETRESCU, R. DR. 201. ♦ (Ieșit din uz) Fiecare din diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = în baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat. Pantofi – pe puncte, ciorapi – pe puncte, haine – pe puncte. GALAN, B. I 6. ♦ Punct (tipografic) = unitate de măsură a lungimii, egală cu 0,376 mm, folosită pentru materialul tipografic (literă, linie, spațiu etc.). II. Figură geometrică fără dimensiuni care poate fi reprezentată, de exemplu, prin partea comună a două curbe care se întîlnesc. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă. GEOMETRIA 21. ♦ Loc determinat pe o lungime sau pe o suprafață mai mare. Examinînd punctul de creștere la un microscop puternic, se vede că el este format dintr-o mulțime de celule cu pereții subțiri. BOTANICA 64. ◊ (Neobișnuit) Puncte de foc = procedeu terapeutic în anumite afecțiuni, constînd din aplicarea vîrfului incandescent al termocauterului pe locul bolnav; ardere, cauterizare. Ploua subțire, pieziș, o ploaie rece ce-ți înțepa obrazul ca punctele de foc. BRĂESCU, V. A. 102. 2. Loc, parte în cadrul unei acțiuni mai largi, al unui plan, al unei discuții, al unei probleme, al unei scrieri etc. Cu părere de rău, nu pot să lămuresc acest punct întunecat al discuției. SADOVEANU, O. VIII 183. Despre toate aceste puncte mă rog să dai deslușiri cum vrei să se urmeze. BĂLCESCU, la GHICA, A. 512. Încă un punct al criticii nu înțeleg. RUSSO, O. 93. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru care interesează onoarea cuiva; obligație care angajează prestigiul, autoritatea, reputația cuiva. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Punct de plecare (sau de pornire) = locul de unde pleacă cineva; fig. începutul unei lucrări, al unei acțiuni. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur. BENIUC, V. 28. Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. ♦ Punct nevralgic v. nevralgic. A fi pe punctul de a... (sau, învechit, în punct de...) = a fi gata de..., a fi pregătit să... Eram în punct de plecare, cînd aflarăm că și munții aceia erau coprinși de vrăjmași. GHICA, A. 631. Punct de vedere = unghiul din care privește cineva o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; chip, fel, mod de gîndire. Acesta e un punct de vedere superior, pe care trebuie să-l sprijinim. VORNIC, P. 224. Recunoscui ușor aceste două puncte de vedere și asta aduse o trecătoare mîngîiere. SADOVEANU, E. 126. Înțelegea prea bine «punctul de vedere» al doamnei colonel, dar n-avea ce face. Adevărul e adevăr! C. PETRESCU, Î. I 18. Din punct de vedere = în privința, sub raportul. Industrie multilateral dezvoltată din punct de vedere tehnic. Din punctul de vedere (al cuiva) = după felul cum privește cineva lucrurile. Din punctul lui de vedere, Nae... a avut dreptate. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Înfățișaserăm cauza noastră din punctul său adevărat de vedere. GHICA, A. 801. Din punct în punct sau punct cu punct = din fir în păr, pe larg; amănunțit, detaliat, dezvoltat. Și totuși, muierea aceasta care-l urmărește a arătat întocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. SADOVEANU, E. 281. A pune (un aparat) la punct = a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a putea funcționa în condițiile dorite; fig. a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nimic, a face să meargă bine, a aranja. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. Am așadar dungă [la pantaloni], sînt pus la punct. SAHIA, N. 20. A pune (pe cineva) la punct = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu; a pune (pe cineva) la locul lui. ♦ (Adverbial) Tocmai, precis, exact, fix. Pleacă înainte ca să ducă vestea că la 12 punct, Zapis se va pogori cu Șoimul, împreună cu prinții, în curtea palatului său. VISSARION, B. 321. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) La punct = la momentul potrivit; la țanc. Ai venit la punct. 3. Corp, porțiune dintr-o materie, avînd dimensiuni neglijabile. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132 ♦ Ceea ce se vede foarte mic, din cauza depărtării. Din depărtare... se ivi întîi un punct negru, apoi încă unul. Erau căruțele. DUMITRIU, P. F. 33. Spre ostrovul cu sălcii aplecate și desfrunzite pluteau puncte negre și mărunte: erau rațele sălbatice. SADOVEANU, O. VII 164. În fund, pe cer albastru... un negru punct s-arată! E cocostîrcul tainic, în lume călător. ALECSANDRI, P. A. 118. ♦ Pată mică, detașată pe un fond de altă culoare. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte de lumină au lucit. ANGHEL, PR. 38. 4. Loc determinat în spațiu (avînd anumite caracteristici). Îl tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. O clipă, animalul se oprește înghețat E pierdut!... Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare. CARAGIALE, O. II 14. ◊ Punct mort v. mort. Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, servind Ia orientarea în spațiu (v. răsărit, apus, miazănoapte, miazăzi). Pentru a ajunge aici, de la nord, de la răsărit sau din orice parte a punctelor cardinale, trebuie să mergi cîte o sută de kilometri printr-un defileu îngust de munți stîncoși. BOGZA, Ț. 12. (Fig.) Proclamarea unei constituții era punctul cardinal al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. Unul preface toată limba în «iune» altul în «ție»... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. Punct de ochire = locul în țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. Punct de agitație v. agitație. 5. Temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de fierbere. Punct de topire. 6. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație... istoria... stă un minut la punctul acela unde viața tradițiilor se priface în viața istorică. RUSSO, S. 97. ◊ Loc. adv. Pînă la un (sau la acest) punct = pînă la o anumită limită, etapă; într-un anumit grad, într-o anumită măsură. (Atestat în forma punt) Pînă la acest punt, sîntem încredințați că toți bărbații de stat ai Romîniei stau într-un perfect acord. ODOBESCU, S. III 380. ◊ Expr. Pînă la ce punct = în ce măsură, pînă unde... – Pl. și: (învechit) puncturi (FILIMON, C. 263). – Variantă: (învechit) punt, punturi (ODOBESCU, S. A. 479, KOGĂLNICEANU, S. 117), s. n.

canon sn [At: PRAV., ap. GCR I, 158/40 / V: ~nun / Pl: ~oane / E: vsl кононь, ngr ϰανόν, ger Kanon] 1 Regulă. 2 Dogmă bisericească Si: tipic. 3 Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 4 Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (2). 5 (Pex) Suferință. 6 Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 7 (Îs) ~ ul de mângâiere Paraclisul Maicii Domnului. 8 Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci. 9 (Pex) Regulă rigidă, formalistă. 10 Cântare eroică. 11 Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. 12 Cântare bisericească. 13 (Pan) Cântec monoton și plângător. 14 (Pex) Cântec. 15 Instrument muzical de origine orientală, format dintr-o ladă sonoră de formă trapezoidală, cu coarde puse în vibrație cu amândouă mâinile Cf țiteră. 16 (Pex) Glas. 17 (Îe) A pune la ~ A pedepsi. 18 Literă de tipar având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice.

încercare sf [At: GORJAN, H. I, 89/32 / Pl: ~cări / E: încerca] 1 (Rar) Cercetare. 2 Strădanie de a face ceva Si: încercat¹ (2), (îvr) încercătură (1). 3 (Rar) Căutare a cuiva Si: încercat¹ (3), (îvr) încercătură (2). 4 Întreprindere a unei acțiuni ca exercițiu, de probă Si: încercat¹ (4), (îvr) încercătură (3), încercătoare. 5 Supunere a cuiva la o probă Si: încercat¹ (5), (îvr) încercătură (4). 6 Examinare prin probe sau experiențe practice Si: încercat¹ (6), (îvr) încercătură (5). 7 Testare a șansei Si: încercat¹ (7), (îvr) încercătură (6). 8 Gustare a unei mâncări Si: încercat¹ (8), (îvr) încercătură (7). 9 Resimțire a unui sentiment Si: încercat¹ (9), (îvr) încercătură (8). 10 Simțire a unei senzații Si: încercat¹ (10), (îvr) încercătură (9). 11 Măsurare a forțelor în luptă cu cineva Si: încercat¹ (11), (îvr) încercătură (10). 12 (Ccr) Tentativă. 13 (Îlv) A face o ~ A încerca (4). 14-15 (Îe) A pune la ~ A testa calitățile (unei persoane sau) ale unui obiect. 16 (Spc; îae) A testa puterea de rezistență a unei persoane. 17 (Rar; îe) A ține Ia ~ (cu cineva) A se măsura (cu cineva). 18 (Îls) ~ de omor Atentat. 19 (Ccr) Verificare. 20 (Îlav) Din ~ Din experiență. 21 (Îlav) La ~ Pe încercate. 22-23 (Îljv) De ~ De probă. 24 Dificultate pe care o îndură cineva. 25 (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse. 26 Puncte obținute în urma acestei acțiuni. 27 Lucrare literară de debut. 28-29 (Rar) Eseu (literar sau) științific. 30 Strădanie. 31 Necaz. 32 Primejdie. 33 (Înv) Experiență practică. 34 (Înv) Cunoaștere. 35 Suferință.

text sn [At: PRAVILA (1814), IX/3 / V: (înv) test / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat textus, fr texte, ger Text, it testo] 1 Totalitate a termenilor, a frazelor care constituiescriere (operă literară sau artistică, discurs, lege etc.). 2 Scriere tipărită sau în manuscris. 3 Scriere considerată în redactarea ei originală și autentică. 4 Parte a unei lucrări scrise sau tipărite care cuprinde comunicarea propriu-zisă fără titluri, observații etc. 5 Parte a unei forme de tipar, compusă numai din litere și semne tipografice, fără ilustrații și fără titluri. 6 Fragment al unei opere (caracteristic pentru gândirea sau arta autorului). 7 Cuvintele unei bucăți de muzică vocală. 8 (Pgr) Literă de tipar cu corpul de 20 de puncte tipografice.

normă s.f. 1. Normă lingvistică = sistem de reguli care privește, din mai multe puncte de vedere, uzajul unei limbi date, 2. normă literară = expresie convențională, la nivelul limbii literare, a unui anumit uzaj lingvistic dominant, 3. normă areală = în concepția lui M.Bartoli, regulă prin care se postulează natura conservatoare sau inovatoare a unei arii lingvistice în funcție de o serie de caracteristici ale acesteia.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj. 1. Care nu mai trăiește; decedat, defunct, răposat. O palmă îi trase... și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Nu știți că mătușa-i moartă, de cînd lupii albi.? CREANGĂ, P. 23. Cînd a venit doctorul îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A se face mort îu păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a face pe nevinovatul. Să vă faceți moarte-n popușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13. A o lăsa moartă în păpușoi = a o lăsa încurcată, a o lăsa baltă; a abandona. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva; a fi doritor sau ahtiat de (sau după) ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II 452. A fi mai mult mort (decît viu)... = a fi istovit, prăpădit (de oboseală, de boală, de frică etc.). Robinson... de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10. Nici mort sau mort-tăiat = cu nici un chip, sub nici un motiv. N-ați vrea să plecați de aici? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I 109. Dar noi aveam poruncă de la Miloradovici, morți-tăiați să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. Împăratul.. dete poruncă ca, mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. N-am încotro; mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. A cădea mort = a muri. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări exprimînd o senzație fizică sau o stare sufletească, arată că acestea sînt simțite foarte intens) Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II 20. Trecui valea mort de sete. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. ◊ (Pe lîngă un adjectiv, în comparații eliptice, cu valoare de superlativ) Eram ostenit mort, abia isprăvisem șira. PREDA, Î. 20. ◊ Expr. Beat-mort sau mort (de) beat v. beat. A umbla (sau a se ține) mort după cineva (sau ceva) = a umbla mult pentru a obține un lucru rîvnit, a persevera, a se zbate. ◊ (Substantivat) Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poartă. CREANGĂ, A. 14. Din inimă-i pămîntul la morți să deie viață. EMINESCU, O. I 94. Ce aveți în car? – Un mort. NEGRUZZI, S. I 31. Morții cu morții și viii cu viii. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se zice cînd un lucru e pierdut definitiv, cînd nu mai e nădejde să-l recapeți. Ce-a făcut a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. A umbla ca după mort = a umbla încet. ♦ Apa morților v. apă. ◊ Compus: (fluture) cap-de-mort = specie de fluture mare, care are pe spate o pată brună, asemănătoare cu un craniu; strigă. ♦ (Pe lîngă verbele «a dormi», «a adormi») Fără să-și dea scama de ce se întîmplă; dus. Dormea mort. îl zgudui, îl scutură. ISPIRESCU, L. 370. Am adormit mort și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 2. (Despre părți ale corpului) Paralizat, înțepenit. O mînă iese afară, degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II 88. ◊ Os mort = excrescență cartilaginoasă, nedureroasă, pe corp (mai ales la cai), provenită de obicei dintr-o lovitură. (Popular) Carne moartă = carne care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificații nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit. Construite din materiale moarte, ele [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, C. O. 238. -4- (Despre lucruri aflate de obicei în mișcare) Nemișcat, încremenit. Aerul era tot acela, mort, nemișcat, fierbinte. DUMITRIU, V. L. 115. Pustiul tace, aerul e mort. EMINESCU, N. 46. ◊ (Mil.) Unghi mort = loc de pe distanța de tragere a unei arme de foc pe care nu-l poate atinge proiectilul. (În pictură) Natură moartă v. natură. ♦ Liniștit, lipsit de zgomot. Îl treziră bătăi în poartă în puterea nopții, în ceasurile tîrzii și moarte dinspre dimineață. DUMITRIU, V. L. 67. ♦ (Despre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în care nu se întîmplă nimic deosebit. 5. Fig. (Despre culori, nuanțe etc.) Fără strălucire, mohorît. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecind cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. 6. (În expr.) Limbă moartă = limbă care a încetat a mai fi mijloc de comunicare. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I 140. Timp mort (mai ales la pl.) = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui să lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Inventar mort v. inventar. Linie moartă = linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru garare. Literă moartă v. literă. A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. (Despre persoane) A fi (a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai îndeplini sarcini de răspundere, a nu mai juca un rol de seamă.

TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; conținut de idei scrise de un autor și alcătuind o operă literară sau științifică, un discurs, o lege etc.; fragment, parte dintr-o scriere. Se reprezintă «Trei surori» de A. Cehov. Textul e ascultat în desăvîrșită tăcere. STANCU, U.R.S.S. 112. În vestita carte a preotului protestant... găsim textul acelei scrisori. CARAGIALE, O. III 202. Dionis descifra textul obscur. EMINESCU, N. 45. ◊ Critică de texte v. critică (4). 2. Cuvintele unei compoziții muzicale. Textul e primul lucru de care compozitorul trebuie să țină seamă atunci cînd vrea să scrie un cîntec. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 2/2. 3. Literă de tipar cu un corp de 20 de puncte.

reconsidera vt [At: STANCU, U.R.S.S. 107 / Pzi: reconsider / E: fr reconsidérer] A interpreta dintr-un punct de vedere nou un eveniment, o operă literară etc.

măsură (< fr. mesure; lat. mensura), unitate de diviziune (2) în interiorul unei compoziții (1) muzicale, limitată grafic de două bare (II, 3) care taie vertical liniile portativului*. Stă la baza organizării și grupării duratelor* sunetelor*, cuprinde un anumit număr de timpi (1, 2) și este caracterizată de periodicitatea accentelor (III, 1) tari care, în general, cad pe prima notă a m. Este indicată la începutul compoziției, după cheie* și armură*, prin două numere suprapuse în formă de fracție: cel de jos arată durata fiecărui timp, iar cel de sus numărul de timpi conținuți în fiecare m. [ex.: indicația 3/8 se citește „trei optimi” sau „trei pe opt” (nerecomandabil) și înseamnă că în fiecare m. există trei timpi, durata fiecăruia fiind de o optime*]. Schimbarea m. în cursul desfășurării compoziției impune indicarea noii m. ♦ M. se clasifică după criterii legate de caracteristicile respective. M. binară* cuprinde doi timpi (ex.: 2/2, 2/4, 6/8 etc.), iar cea ternară* trei timpi (ex.: 3/2, 3/4, 3/8 etc.). Primul timp este accentuat și se numește tare sau forte; ceilalți sunt neaccentuați, slabi. M. simplă cuprinde doi sau trei timpi, cu un singur accent, și corespunde cu metrul (3) din poetică, un timp fiind echivalentul unei silabe. M. compusă este formată din mai multe m. simple omogene (ex.: m. de 9/8 este formată din trei m. simple de 3/8 și echivalează cu o m. ternară în care fiecare timp reprezintă trei optimi). Are atâtea accente câte m. simple cuprinde, primul fiind principal, iar celelalte, secundare. M. mixte, relativ rar utilizate, sunt m. formate din m. eterogene simple (ex.: 5/4 = 3/4 + 2/4 = 2/4 + 3/4, unde accentul primei m. componente este cel principal, iar al celei de-a doua, secundar; ceilalți timpi sunt neaccentuați). Uneori m. mixte sunt separate în m. componente prin bare punctate. M. simetrică cuprinde mai multe accente la intervale de timp egale și este de fapt o m. compusă omogenă, formată deci din mai multe m. simple cu același număr de timpi. M. asimetrice au caracteristicile m. mixte. M. alternative pot fi simetrice (ex.: 9/8, 6/8 sau 2/4, 3/4, notate la cheie pentru întregul discurs muzical) sau asimetrice, notate pe parcurs la fiecare schimbare de metru. Prima și ultima m. a unei compoziții sau a uneia din părțile sale de sine stătătoare pot fi incomplete, în care caz suma duratelor valorilor componente trebuie să fie egală cu valoarea m. întregi (v. anacruză). În structura formală a muzicii clasice există o corespondență între elementele acesteia și m. (ex. motivul* = 1 m.; fraza* = 4 m. etc.) ceea ce a determinat pe teoreticieni să considere m. ca pe o unitate a discursului muzical. ♦ În practica solfegierii* sau a dirijatului*, m. este marcată gestic prin anumite mișcări ale brațului sau mâinii, cu sau fără baghetă. Bătaia* indică fiecare din părțile egale în care se divide o m. A bate măsura (tactul) înseamnă a indica, prin diferite gesturi, felul m., marcând fiecare timp în parte sau chiar o m. întreagă, în cazul tempo(2)-urilor foarte rapide; v. tactare. ♦ În vechea musica plana (v. cantus planus) și în cântul greg.* nu există vreo diviziune a melodiilor în m. și deci nici barele respective, deoarece notele aveau toate aceeași lungime. Nici în muzica mensurală (musica mensurata*) nu existau asemenea diviziuni, deși notele erau de diferite lungimi determinate, ritmul fiind stabilit de înseși valorile notelor [v. timp (I, 1)]. Aceste valori nu erau însă constante, ci dependente de ordinea în care se succedau notele de lungime mai mică sau mai mare, astfel că apăreau situații ambigue. Pentru siguranța execuției s-a introdus (sec. 15) un punct divizionar (punctum divisionis) și un semn grafic asemănător literei (cifrei) romane V, care servea la separarea perioadelor* ritmice, fără a influența valoarea notelor. Aceste semne grafice au fost considerate ca precursoare ale barei de m. și deci ale diviziunii în m. Una din primele utilizări ale acesteri bare se întâlnește în lucrarea Musica instrumentalis deudsch din 1529 a lui Martin Agricola (1486-1556), fiind necesară mai cu seamă în cazul partiturilor* scrise pentru mai multe voci (2). Ulterior, diviziunea în m. prin adoptarea barei, semn grafic foarte practic, s-a generalizat, cu deosebire în urma extinderii procedeelor de tipărire a muzicii. Sunt rare excepțiile de la sistemul diviziunii în m. a compozițiilor muzicale. Ele se întâlnesc în stilul fanteziei*, în unele pasaje de mare virtuozitate (ex.: la începutul ultimului timp al Sonatei op. 106 a lui Mendelssohn-Bartholdy) și, în general, cadențele (2) sau în pasaje de mare neregularitate ritmică. În ultimele decenii, s-a tins însă spre eliminarea m., mai ales în unele compoziții de avangardă (v. modernă, muzica) cum și, destul de des, în notarea melodiilor pop. cu ritm foarte liber sau nederminat (ex. doinele*).

*analíză f., pl. e (vgr. análysis, d. analýo, desfac). Chim. Descompunerea unuĭ lucru în părțile care-l compuneaŭ: analiza apeĭ, a aeruluĭ. Analiză cantitativă, calitativă, după cum se cercetează cantitatea saŭ calitatea elementelor constitutive. Gram. Analiză logică, descompunerea uneĭ fraze în propozițiunĭ și a propozițiunilor în subĭect, predicat ș. a. Analiză gramaticală, cercetarea cuvintelor din punctu de vedere al speciiĭ, genuluĭ ș. a. Analiză literară, arătarea părților urîte saŭ frumoase ale uneĭ scrierĭ. Mat. Expunerea proprietăților figurilor traduse în ecŭațiunĭ algebrice. Log. Enumerarea, distingerea și compararea între ele a ideilor parțiale cuprinse într’una generală. Extras, rezumat, recensiune a uneĭ scrierĭ saŭ discurs. – La Negr. anális, n., pl. urĭ (după ngr.). V. sinteză.

SCRISOÁRE (< scris²) s. f. 1. Comunicare scrisă, trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă (1), răvaș. ◊ S. de acreditare v. acreditare. S. de transport = înscris constatator al contractului de transport rutier. S. de trăsură = fraht (1). ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. În literatura modernă, s. au influențat compoziția romanului, prin apariția „romanului epistolar”. 2. (La pl.) Specie a prozei literare, cultivată cu precădere de iluminiști și romantici, care, sub forma corespondenței cu o persoană reală sau fictivă, se adresează unui public larg, enunțând idei filozofice, literare etc., adesea cu un caracter critic, sau expune puncte de vedere personale și impresii asupra moravurilor contemporane (M-me de Sévigné, Pascal, Voltaire, Montesquieu, Herder, Schiller, Fichte, Rilke, Camus, C. Negruzzi, I. Ghica ș.a.). 3. Epistolă (2). 4. (Înv.) Operă scrisă; text scris. ♦ Hârtie scrisă; act, document. 5. (Înv.) Faptul de a scrie (1). ♦ Deprinderea de a scrie (1). ♦ Scris¹ (3). 6. (FIN.) Scrisoare de garanție bancară = contract unilateral între o bancă, în calitate de garant, și un client al său, în calitate de garantat, prin care banca se angajează în numele clientului, dar și în schimbul, unei garanții materiale din partea acestuia, să plătească unui beneficiar al clientului său o sumă maximă, până la un anumit termen, în cazul în care clientul său nu își îndeplinește obligațiile contractuale față de beneficiarul său.

STILISTICĂ s. f. Studiul stilului din punctul de vedere al calităților și regulilor sale. ◊ Stilistică literară = studiul mijloacelor de expresie folosite de scriitori în literatura artistică. Stilistică lingvistică = studiul mijloacelor de expresie ale unei limbi, din punctul de vedere al conținutului lor afectiv.

ESEU (< fr. essai, încercare) Greu de definit, deoarece denumirea de eseu este folosită de cele mai multe ori arbitrar, pentru diferitele tipuri de lucrări literare, eseul, în genere, este un studiu în care autorul își expune, într-o formă atrăgătoare, un punct de vedere personal asupra unei probleme filozofice, științifice, literare, artistice etc. Unii cercetători socotesc eseul la interferența filozofiei cu literatura. Alături de subiectivitate, ineditul și originalitatea punctului de vedere al autorului, înlăturarea documentării, a erudiției constituie alte trăsături ale eseului, el fiind socotit o „operă de personalitate”. Cultivat în literatura secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea (Essai sur les mœurs de Montesquieu), își menține prezența și în literaturile actuale; îndeosebi în cele de veche tradiție. Exemple de eseu în literatura noastră; capitolele despre artele plastice și muzică din Pseudokinegetikos de Al. Odobescu, în Scrieri din trecut de M. Ralea, Ulysse de G. Călinescu, Eseuri de N. Tertulian ș.a. Ex. „Unele studii revin, totuși, cu un fel de nostalgie, la vechile întrebări primare. Ce este arta? Care e obiectul ei? Și în lipsă de precizări mai nuanțate, se răspunde, ca și ieri, cu această comodă definiție: arta e tratarea frumosului. Simplu, genial și oarecum evident. Orice comentariu devine de prisos, căci adevărul pare axiomatic. Numai că o astfel de prezentare a chestiunii e o tautologie. Arta e frumosul și frumosul este artă. Dar ce e frumosul? Și dificultățile reîncep...” (M. RALEA, Arta și urîtul, din vol. Scrieri din trecut)

teorie¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 46^v/32 / P: te-o~ / V: (fer) tio~, tiurie / A și: (înv) teor~ / Pl: ~ii / S și: (înv) the~ / E: ngr Θεωρία, lat theoria, ger Theorie, fr théorie] 1 Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2 Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. 3 (Îs) ~ia numerelor Ramură a matematicii care studiază proprietățile aritmetice ale numerelor. 4 (Îlav) În ~ Fără a afecta activitatea practică Si: teoretic². 5 (Mil) Partea teoretică a instrucției militare. 6 Punct (propriu) de vedere asupra unor probleme științifice, filozofice, literare etc. Si: concepție. 7 Expunere a unor principii. 8 Discuție cu caracter teoretic² (1). 9 (Fam; îe) A-i face (cuiva) ~ sau a-i face (cuiva) ~ia chibritului A-i face cuiva morală. 10 (Fam; îae) A spune lucruri inutile, fară rost. 11 (Înv) Cercetare (2). 12 (Înv) Verificare (a unei socoteli) Si: (înv) teorisis. 13 (Îs) ~ia informației Teorie¹ (2) matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. 14 (Îs) ~ia literaturii Ramură a științelor literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice. 15 (Îs) ~ia relativității Teorie¹ (2) a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii.

STILIZARE s. f. (< stiliza, cf. fr. styliser): modificare a unui text în direcția unei forme literare; prelucrare a unui text și definitivare a lui din punct de vedere stilistic.

LIMBĂ LITERARĂ (< fr. langue littéraire) Prin limbă literară se înțelege aspectul fundamental al limbii, forma cea mai îngrijită, normată, a limbii naționale. Normele ei sînt un rezultat al folosirii de către scriitori, vorbitori a anumitor forme lingvistice. Limba literară reprezintă o formă cultivată a limbii întregului popor, care dispune – într-o măsură mai mare sau mai mică – de o serie de norme consolidate prin scris. Limba națională a unui popor devine limbă literară, cînd întrunește o serie de însușiri caracteristice: corectitudine din punct de vedere ortoepic, lexical și gramatical, atît sub forma scrisă, cît și cea vorbită, să fie unitară pentru tot teritoriul locuit de oamenii ce vorbesc aceeași limbă, o deosebită capacitate de a exprima cele mai variate noțiuni, idei, sentimente, fapte omenești. Limba literară poate fi socotită atît limba unei lucrări beletristice, cît și a uneia științifice, politice sau ideologice, a publicațiilor periodice, ca și a presei cotidiene, a diferitelor emisiuni de la radio sau televiziune. Exprimarea literară are aceeași semnificație cu exprimarea corectă. Socotită categorie istorică, rezultat al unei îndelungi și complexe evoluții, limba literară este supusă transformărilor. Cît privește istoria limbii literare române, părerile sînt diferite. După unii cercetători, la baza ei ar sta producțiile literaturii populare, deci ea s-ar fi format înaintea literaturii scrise. După alții, ea apare odată cu primele texte românești scrise (secolul al XVI-lea și al XVII-lea). Opusă acestor concepții este aceea a socotirii perioadei de consolidare a națiunii române și a literaturii ei – secolul al XlX-lea – ca dată a apariției limbii literare. Limba literară folosită în scrierile literare se caracterizează printr-un vocabular bogat și variat, prin plasticitate și expresivitate, prin forța sugestivă în comunicarea gândurilor și sentimentelor. La formarea și perfecționarea ei au contribuit substanțial scriitorii.

scurtat², ~ă a [At: (a. 1774) GCR II, 99/30 / Pl: ~ați, ~e / E: scurta] 1 Care a devenit mai mic în lungime. 2 (Înv; d. oameni; de obicei cu determinarea „de cap”) Decapitat² (1). 3 (Rar) Care a devenit mai mic în înălțime. 4 (Rar; d. drumuri) Care evită ocolurile, reducând distanța ce trebuie străbătută între două puncte sau până la o țintă spațială dată. 5 (D. opere literare ori științifice, texte etc. sau d. părți ale lor) Care este redus ca proporții, ca volum. 6 (D. formulări verbale sau părți ale lor) Care este exprimat în cuvinte puține.

COMPACT³, -Ă adj. 1. îndesat, dens. ♦ (despre fard) care reunește calitățile fondului de ten și ale pudrei ce îl constituie. ♦ (poligr.) caractere compacte = litere aldine. 2. (fig.) întunecat, întunecos. 3. (mat.) mulțime compactă = mulțime care conține punctele ei aderente; interval compact = interval închis. (<fr. compact, lat. compactus)

i¹ smi 1 A unsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera i¹ (1), vocală închisă, nerotunjită, din seria anterioară. 3 (Îe) A pune punctul pe ~ A reda esențialul într-o discuție. 4 (Îae) A sublinia faptele semnificative. etimologie lipsă în original

punct sn [At: M. COSTIN, O. 45 / V: (îvp) pont, (îrg) ponct, punt, (îvr) ~um / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat punctum] 1 Articol, paragraf etc. dintr-o lege, dintr-o convenție, dintr-un statut etc. 2 (Pgn) Lege, convenție, statut în totalitate. 3 (Prc) Hotărâre, prevedere, clauză etc. cuprinsă într-un act juridic. 4 (Spc) Obligație a țăranului pontaș¹. 5 (Înv; îlav) Ponturi – ponturi În mod amănunțit. 6 (Buc; îf pont) Proprietate pe care cineva o poseda pentru totdeauna în baza unui act, a unei înțelegeri etc. 7 (Mol) Parte. 8 (Înv; pgn; îf pont) Pasaj, capitol etc. dintr-o lucrare, dintr-o scriere etc. 9 Element al unui ansamblu, al unei acțiuni etc. 10 Idee, principiu care stă la baza unei discuții. 11 (Îlav) Din ~ în ~ sau ~ cu ~ Unul după altul. 12 (Pex; îal) Detaliat. 13 (Îe) A pune (ceva) la ~ A regla un aparat sau un sistem tehnic. 14 (Îae) A aranja lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt. 15 (Îae) A restabili cu fermitate adevărul. 16 (Pfm; îe) A fi pus la ~ A fi bine și îngrijit îmbrăcat. 17 (Pfm; îe) A pune (pe cineva) la ~ A interveni în mod ferm, ca o ripostă la manifestarea necontrolată a cuiva. 18 (Îs) ~ de onoare Problemă care angajează prestigiul cuiva. 19 (Spc) Etapă în desfășurarea unui proces. 20 (Îs) ~ de plecare (sau de pornire, înv de purcedere) început al unei acțiuni. 21 (Îlav) La ~ La momentul oportun Si: la timp, (fam) la țanc. 22 (Îlav) Până la un ~ Până la un moment dat. 23 (Îal) într-o anumită măsură. 24 (Reg; îlav) Pe pont Așa cum trebuie. 25 (Îlav) Până la ce ~ În ce măsură. 26 (Îe) A fi (sau a se găsi etc.) pe (sau la) -ul de a... (sau, înv, în -ul..., în – de...) A fi gata să... 27 (Îe) A ajunge (sau a se găsi, a se afla) la un (sau într-un) ~ mort A ajunge sau a se găsi, a se afla într-un impas. 28 (Cu determinări temporale introduse prin pp „la”) Exact. 29 (Îrg; îf pont) Prilej favorabil pentru cineva Si: ocazie. 30 (Pop; îe) A avea ponturi A începe bine o treabă. 31 (Pop; îe) A-i face (cuiva) pontul A-i crea cuiva o situație favorabilă. 32 (Îae) A păcăli pe cineva. 33 (Arg; îe) A-i vinde (cuiva) pontul A destăinui cuiva un secret prin care poate obține un avantaj. 34 (Trs; mpl; îf pont) Moft. 35 (Pex) Deprindere urâtă. 36 (Reg; îe) A grăi pe ponturi A vorbi afectat. 37 (Reg; mpl; îf pont) Vorbe de spirit sau cu caracter aluziv. 38 (Pop; îe) A vorbi (sau, reg, a da) în ponturi sau a bate cuiva pontul A vorbi aluziv. 39 (Reg; lpl; îf pont) Variațiuni pe o temă muzicală. 40 (Cor; Trs; Ban; îf pont) Figură cu tropăituri la anumite dansuri populare, pe care o execută numai flăcăii. 41 Semn de punctuație cu valoare de pauză care se pune la sfârșitul unor fraze și propoziții independente, după grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivalează cu propoziții independente etc. 42 Semn grafic, mic și rotund, folosit în scriere. 43 (Îs) Două ~e Semn de punctuație din două puncte (41) așezate vertical, care arată că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare, o concluzie etc. Si: (înv) colon. 44 (Îs) ~ și virgulă sau (îvr) ~ cu opritoare Semn de punctuație care marchează o pauză pentru a despărți propoziții sau grupuri de propoziții relativ independente într-o frază, constând dintr-un punct (41) și o virgulă așezate vertical Si: (înv) semicolon. 45 (Îs) ~e de suspensie sau ~e-~e Semn de punctuație format din trei sau, nerecomandabil, mai multe puncte (41) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o pauză mare în cursul vorbirii, o întrerupere în șirul gândirii sau al acțiunii ori o omisiune voluntară într-un text reprodus. 46 Punct (41) după un cuvânt prescurtat. 47 Semn grafic care se pune deasupra literelor „i” și „j”. 48 (Îe) A pune ~ul (sau, rar, ~ele) pe i A preciza ce este esențial într-o chestiune. 49 (Asr; îs) ~ de întrebare sau, înv, punt întrebător Semnul întrebării. 50 (Asr; îs) ~ al mirării sau ~ de mirare (ori de exclamație) Semn al exclamării. 51 Punct (42) folosit în matematică în locul semnului grafic „x”, pentru efectuarea unei înmulțiri. 52 Punct (42) pus la dreapta unei note sau a unei pauze muzicale pentru a marca prelungirea intonării notei sau a pauzei cu o jumătate din valoarea lor. 53 (Îs) ~ de orgă Punct (41) pus deasupra unei note muzicale, care indică suspendarea măsurii și prelungirea ei oricât de mult este necesar. 54 Semn convențional care indică pe o hartă așezările omenești mici. 55 Semn convențional care marchează zarurile, piesele de domino etc. 56 Obiect, corp etc. care, din cauza depărtării sau a dimensiunilor mici, apare într-o formă aproximativ rotundă și cu detalii greu perceptibile. 57 Adâncitură, pată etc. mică, rotundă pe suprafața unui obiect, a unei piese tehnice etc. 58 Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 59 (Înv; îf pont, punt) Grup de (douăzeci de) obiecte de același fel luate împreună, formând astfel o unitate la vânzarea, folosirea etc. unor mărfuri. 60 (Șîs ~ tipografic) Unitate de măsură a lungimii, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 61 Fel de a coase, de a broda, de a croșeta prin care se obțin mici ornamente de formă rotundă. 62 Model de cusătură, de broderie, de împletitură astfel realizat Si: (reg) puntură (2). 63 (Mpp; șîs ~negru) Comedon. 64 Concept teoretic fundamental ireductibil în matematică și în geometrie, definit ca locul de intersecție a două linii. 65 (Pex) Porțiune a spațiului în care dimensiunile lineare sunt nule. 66 Unitate de măsură pentru unghiuri egală cu 1°. 67 Valoare a unei mărimi fizice, tehnice etc. 68 (Spc; îs) ~ de topire, ~ de fierbere Temperatură fixă, caracteristică, la care se petrece un anumit fenomen fizico-chimic. 69 Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată golurile marcate sau punctele obținute de cineva într-o întrecere sportivă, în unele jocuri etc. 70 (Mpl) Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată punctajul obținut de cineva în finalul sau pe parcursul unei competiții sportive, al unor jocuri cu mai multe etape etc. 71 (Iuz) Diviziune a unei cartele pentru raționalizarea produselor desfăcute prin unitățile de stat sau cooperatiste. 72 (Iuz) Tichet detașat dintr-o cartelă de raționalizare a produselor. 73-74 (Îljv) Pe ~e (Care este cumpărat, procurat, raționalizat) în baza dreptului conferit de cartelă. 75-76 (Pfm; îal) (Care este) fără pregătire corespunzătoare funcției pe care o ocupă sau titlului pe care îl deține. 77 Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. 78 Porțiune de teren cu anumite caracteristici. 79 (Pex) Așezare omenească. 80 (Îs) ~ de ochire Loc din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. 81 (Îs) ~ de articulare Loc pe bolta palatului unde se emite un sunet cu ajutorul organelor de vorbire. 82 (Rar; îs) ~e de foc Procedeu terapeutic folosit în anumite afecțiuni și constând din termocauterizări locale. 83 (Îs) ~ material Abstractizare folosită în mecanică, conform căreia corpurile reale își păstrează masa, dar își reduc dimensiunile la zero. 84 (Îs) ~ de sprijin (sau de reazem) Loc fix pe care se sprijină o pârghie pentru a ridica ceva. 85 (Îas) Proptea. 86 (Fig; îas) Sprijin. 87 (Îs) ~ medical (sau sanitar) Serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă sau cât mai aproape de un loc în care se pot întâmpla accidente. 88 (Înv; îs) ~ de vedere (sau de privire) Loc de unde se poate privi ceva din unghiul cel mai bun cu putință. 89 (Înv; îas) Loc de unde se vede o priveliște frumoasă. 90 (Îas) Mod de a gândi. 91 (Îs) ~ de plecare Loc de unde pleacă cineva sau ceva. 92 (Îlpp) Din ~ de vedere... sau din ~ul de vedere al... În privința... 93 (Îlpp) Din ~ul de vedere al cuiva După felul în care concepe sau în care privește cineva ceva sau pe cineva. 94 (Reg; îe) A pune pont A fixa un anumit loc pentru efectuarea unei acțiuni. 95 (Mol; îf pont) Loc unde își efectuează o persoană serviciul, în special de pază. 96 (Mol; pex) Serviciu al unei persoane. 97 (Reg; la unele jocuri de copii) Țintă extremă până unde pot fugi copiii care participă la jocul respectiv Si: (reg) țăcăr. 98 (Înv; spc; îf pont) Pol¹. 99 (Reg; spc; îf pont) Capăt al unui obiect.