ABIOGEN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o] – Din fr. abiogène.

abiotrofie s. f. proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos). (< fr. abiotrophie)

abis s. n. 1. prăpastie, genune. ♦ parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant. 2. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari. (< fr. abysse, lat. abyssos)

ABRAZIUNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.

ABSORBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var.: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.

abstract, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ◊ în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

abstracție s. f. 1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare. 2. abstractizare. ◊ a face ~ de = a nu lua în considerare. (< fr. abstraction, lat. abstractio)

ACCELERATOR, -OARE, acceleratori, -oare, adj. subst. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

ACETILARE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

ACTIVA, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a înviora o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

ACTIVIZA, activizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

ACTUAR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

ACȚIONA, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o] – Din fr. actionner.

ACȚIUNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare, care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

ACUMULARE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Acumulare de capital = transformarea plusvalorii în capital în procesul reproducției lărgite a capitalului. Fond de acumulare = parte a unui venit folosită pentru acumulare. Rata acumulării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează. 3. (Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. – V. acumula.

ACUZARE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

ADAPTARE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta.

ADAPTAT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care este potrivit pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.

ADMINISTRA, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un anumit medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare.

ADVERS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. – Din fr. adverse, lat. adversus.

AFECTIVITATE s. f. 1. Totalitatea proceselor afective. 2. Comportare emotivă; sensibilitate. – Din fr. affectivité.

AFINARE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina; afinaj. 1. Proces de îndepărtare a impurităților dintr-un metal sau dintr-un aliaj. ♦ Perioadă din procesul de elaborare a oțelului, în care se produce oxidarea elementelor însoțitoare și se îndepărtează oxizii rezultați. 2. Operație de purificare a zahărului brut, premergătoare decolorării și rafinării. 3. Eliminarea completă a gazelor produse în topitura de sticlă pentru a se realiza omogenizarea acesteia. – V. afina.

AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. – Lat. affumare (= adfumare).

ALCOOLMETRIE s. f. Totalitatea proceselor întrebuințate pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. [Pr.: -co-ol-] – După fr. alcoo(lo)métrie.

ALERGOLOGIE s. f. Parte a medicinii care se ocupă cu procesele și cu bolile de natură alergică. – Din fr. allergologie.

AMELIORARE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a unei noi rase de animale și noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o] – V. ameliora.

AUDIA, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

AUTOIMUNITATE s. f. (Biol.) Proces patologic care constă în producerea de anticorpi îndreptați împotriva propriilor constituenți ai organismului. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imunitate (după fr. auto-immunisation).

AUTOMATIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

AUTOMATIZARE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

AUTOTOMIE s. f. Proces de automutilare specific unor animale care constă în însușirea de a-și detașa în caz de primejdie o parte a corpului (coadă, picior etc.), care ulterior se poate regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

BATAJ, bataje, s. n. (Text.) Operație constând în lovirea repetată cu bătătoarea² (2) a masei de material fibros desfăcut în prealabil în procesul filării. – Din fr. battage.

BILDUNGSROMAN, bildungsromane, s. n. (Lit.) Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman.

BIOACUMULARE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare.

BIOCHIMIE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie.

BIOGAZ s. n. Gaz rezultat în procesul de fermentare a materiei organice și folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas.

BITUMINIZARE, bituminizări, s. f. Proces natural de formare a asfaltului din nămolul rezultat prin descompunerea în absența aerului a organismelor animale și vegetale în fundul mărilor. – Cf. fr. bituminisation.

BOALĂ, boli, s. f. 1. (La om și la animale) Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug. ◊ Boala somnului = boală infecțioasă gravă transmisibilă prin înțepătura muștei țețe. Boala papagalilor = psitacoză. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boală lungă (sau mare) = febră tifoidă. Boală seacă = tuberculoză pulmonară. Boală de zahăr = diabet. ◊ Expr. A băga pe cineva în (toate) boale(le) = a supăra, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva să sufere din punct de vedere moral, a-l face să se simtă prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organică, patologică sau biochimică. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3. (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boală pe cineva = a avea ciudă, necaz, pică, invidie pe cineva. [Pl. și: boale] – Din sl. bolĭ.

BRADIPSIHIE s. f. Ritm lent de desfășurare a proceselor psihice. – Din fr. bradypsychie.

BRUSCA, bruschez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva cu asprime, fără menajamente; a repezi; a bruftui. ♦ A se purta violent cu cineva. 2. A grăbi, a forța desfășurarea unui proces, a unui eveniment. – Din fr. brusquer.

CALCINAT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.

CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ◊ Calm ecuatorial = zonă îngustă de o parte și de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferică scăzută, vânturi slabe și ploi abundente. Calm tropical = zonă aflată între zona alizeelor și cea a vânturilor dominante de vest. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact în acțiuni, în vorbire. ♦ Pace sufletească, lipsă de frământări. – Din fr. calme.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CAOLINIZARE, caoliniziări, s. f. Proces chimic de transformare a unor roci în caolin. – După fr., engl. kaolinisation.

CARAMELIZARE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza.

CARBONIFICARE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon.

CARBURAȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator ♦ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation.

CARCINOGENEZĂ, carcinogeneze, s. f. (Med.) Proces de formare a tumorilor canceroase; cancerogeneză. – Din fr. carcinogenèse, engl. carcinogenesis.

CARCINOMATOZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.

CATABOLISM s. n. Proces biologic de transformare a unor substanțe complexe, specifice organismului, în alte substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină; dezasimilație, dezasimilare. – Din fr. catabolisme.

CATACLASTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique.

CATACLAZĂ, cataclaze, s. f. Zdrobire totală sau parțială a minereurilor componente din roci sub acțiunea proceselor dinamice din scoarța pământului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase.

CATACLISM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influenta unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos.

CATAMORFISM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.

CATOGENEZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse.

CAUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ♦ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

CAZEIFICARE s. f. Proces caracteristic tuberculozei, care constă în transformarea țesutului necrozat într-o masă amorfă. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caseification.

CĂLDURĂ, călduri, s. f. 1. Starea sau gradul de încălzire a unui corp; faptul că un corp posedă o anumită temperatură; senzație produsă de corpurile calde; temperatură ridicată. 2. (Fiz.) Mărime scalară prin care se exprimă transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite părți ale aceluiași sistem în cadrul unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiază fenomenele termice. ◊ Căldură specifică = căldură necesară ridicării cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ◊ Căldură animală = energie calorică rezultată în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substanțelor nutritive. 3. (La pl.) Timp călduros, atmosferă fierbinte; vreme toridă. 4. (La pl.) Temperatură ridicată a corpului; febră. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patimă. ♦ Afecțiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioadă din ciclul sexual în care animalele femele manifestă dorința naturală de a se împerechea. – Lat. pop. caldura.

CÂRCIOGAR, cârciogari, s. m. (Reg.) Om căruia îi plac cearta, procesele, care găsește obiecție la orice; om cârcotaș. [Var.: cârciocar, cârciobar, corciogar s. m.] – Cârciog + suf. -ar.

CÂȘTIGA, câștig, vb. I. 1. Tranz. A obține bani sau alte bunuri materiale (prin muncă, prin speculații, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobândi, a obține experiență, cunoștințe etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Câștigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obține, a cuceri victoria (într-o competiție sportivă, într-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat în..., a-și spori conținutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.

CEMENTAT, -Ă, cementați, -te, adj. Care a suferit procesul de cementare. – V. cementa.

CENTRALIZARE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ♦ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. Căutare, cerință; cantitate de bunuri și de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiți. ◊ Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace bănești oferite de altcineva. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuială = a cheltui mult (și nerațional). A băga (sau a pune pe cineva) la cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. (Fam.) A da cuiva de cheltuială = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de muncă, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligații etc. ♦ (În contabilitate; la pl.) Rubrică dintr-un registru în care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eală.

CICLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. care se realizează într-un anumit interval de timp și care epuizează, în ansamblul lor, evoluția unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) care tratează diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Valorile succesive pe care le capătă o mărime periodică în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz la noi; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.

CLASA, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.

CLASTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despre roci) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare și de acumulare a materialului unor roci preexistente; detritic. – Din fr. clastique.

DOSPI, pers. 3 dospește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată, crescută sub acțiunea unui ferment sau a unei substanțe chimice specifice introduse intenționat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentație, modificându-și (în bine sau în rău) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub acțiunea unor fermenți naturali, în condiții specifice de căldură, umezeală etc. – Din scr. dospeti.

EPISTEMOLOGIE s. f. 1. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2. (Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistémologie.

FENOMENOLOGIE s. f. 1. Curent în filozofie care își propune să studieze fenomenele conștiinței prin prisma orientării și a conținutului lor, făcând abstracție de omul real, de activitatea lui psihică concretă și de mediul social. 2. (La Hegel) Teorie filozofică în care se afirmă primatul conștiinței asupra existenței și se încearcă în mod rațional descrierea procesului dezvoltării conștiinței. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu. – Din fr. phénoménologie.

GAMETOGENEZĂ, gametogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a gameților. – Din fr. gamétogenèse.

GASTRULAȚIE s. f. (Biol.) Proces de transformare a blastulei în gastrulă. – Din fr. gastrulation.

GÂND, gânduri, s. n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ◊ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginație, fantezie; inspirație. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieșit din gând. ◊ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenție, plan. A venit cu gând bun. ◊ Expr. A-și pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva. A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorință, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.

GENEZĂ, geneze, s. f. Proces de naștere și de formare a unei ființe sau a unui lucru; naștere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. Geneza unui roman. ♦ Prima carte a Bibliei. – Din fr. genèse.

GERMINAȚIE, germinații, s. f. Proces fiziologic de trecere a unui germen de la viața latentă la viața activă și care duce la nașterea unei plante sau a unui organ vegetal. – Din fr. germination, lat. germinatio.

GEROVITAL s. n. (Farm.) Soluție pe bază de procaină folosită ca medicament pentru întârzierea proceselor de îmbătrânire la oameni. – Gero[ntologie] + vital.

GLACIAȚIE, glaciații, s. f. Interval rece din perioada glaciară, caracterizat prin dezvoltarea intensă a ghețarilor; p. ext. proces de intensă dezvoltare a ghețarilor, caracteristic acestui interval. [Pr.: -ci-a-. – Var.: glaciațiune s. f.] – Din fr. glaciation.

GLEIZARE, gleizări, s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

GLICOGENOGENEZĂ, glicogenogeneze, s. f. (Biochim.) Proces de formare a glicogenului în ficat; glicogeneză. – Din fr. glycogénogenèse.

GLICOLIZĂ, glicolize, s. f. (Biochim.) Proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului general. – Din fr. glycolyse.

GLIPTOGENEZĂ s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoarței Pământului sub acțiunea agenților externi. – Din fr. glyptogenèse.

GLOABĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. ♦ Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

GLOBULĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

GRAD, grade, s. n. 1. Nume dat mai multor unități de măsură pentru diverse mărimi (variabile), în cadrul unor sisteme sau scări de reper. Grad centezimal. Grad de latitudine. ◊ Grad de libertate = indice care arată posibilitățile de mișcare ale (elementelor) unui sistem mecanic. 2. (Mat.) Exponentul sau suma exponenților mărimii literale a unui monom; cel mai mare dintre exponenții monoamelor care alcătuiesc un polinom. ◊ Ecuație de gradul întâi (sau al doilea etc.) = ecuație a cărei necunoscută e la puterea întâi (sau a doua etc.). 3. Fiecare dintre diviziunile în care se împarte un sistem sau o scară de reper, de măsură. 4. Valoare a unei mărimi, considerată în raport cu o valoare de referință. ◊ Grad alcoolic = fiecare dintre procentele de alcool pur din volumul unui lichid alcoolic. 5. Etalon sau criteriu de apreciere a felului cum se realizează un proces tehnic, o însușire a unui material etc. 6. (În sintagma) Grad de comparație v. comparație. 7. (Urmat de determinări) Treaptă, nivel, stadiu (într-un proces, într-o situație etc. dată). ◊ Grad de rudenie = raportul de apropiere între rude. ◊ Loc. adv. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 8. Fiecare dintre treptele sistemului de organizare a unor instituții; fiecare dintre treptele ierarhiei unor funcții; p. ext. loc pe care îl ocupă cineva în ierarhia unor funcții; persoană care ocupă o anumită funcție în această ierarhie. – Din fr. grade, lat. gradus, germ. Grad.

GRADAȚIE, gradații, s. f. 1. Creștere sau descreștere treptată, progresivă, înaintare succesivă (a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni etc.). 2. Fiecare dintre diviziunile care se găsesc pe suportul unui instrument de măsură cu scări gradate. 3. Figură de stil constând în trecerea treptată, ascendentă sau descendentă, de la o idee la alta. ♦ (Pict.) Trecere treptată de la o nuanță la alta. 4. Fiecare dintre treptele de încadrare pe care se află un salariat în cadrul gradului său, acordată pe baza vechimii în serviciu și a aportului în muncă; p. ext. spor de salariu care corespunde fiecăreia dintre aceste trepte. – Din fr. gradation, lat. gradatio.

GRANITIZARE, granitizări, s. f. Proces natural de formare a rocilor granitice. – După fr. granitisation.

GRANULOM, granuloame, s. n. Tumoare de dimensiuni reduse, apărută în urma unui proces inflamator. ♦ Țesut inflamat care apare la rădăcina unui dinte în urma unui abces cronic. – Din fr. granulome.

HEMATOPOIEZĂ s. f. Proces de formare și de maturizare a celulelor sangvine. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hématopoïèse.

HEMOGLOBINĂ s. f. Substanță organică feruginoasă care constituie materia colorantă a globulelor roșii din sângele vertebratelor și care, datorită proprietății sale de a se oxida și de a se reduce cu ușurință, are rol în procesul respirator. – Din fr. hémoglobine.

HIBRIDA, hibridez, vb. I. Tranz. A obține un hibrid prin procesul de hibridare; a încrucișa prin hibridare două plante, două specii etc.; a hibridiza. – Din fr. hybrider.

HIBRIDARE, hibridări, s. f. Acțiunea de a hibrida și rezultatul ei; proces, spontan sau provocat artificial, de încrucișare sexuată sau vegetativă între doi indivizi de specii, de soiuri sau de rase diferite; hibridizare; hibridație. – V. hibrida.

HIDROBIOLOGIE s. f. Ramură a biologiei care studiază viața animală și vegetală din mediul acvatic, precum și toate procesele care au loc în apă. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hydrobiologie, germ. Hidrobiologie.

HIDROLOGIE s. f. Știință care studiază proprietățile generale ale apelor de la suprafața scoarței terestre, legile generale care dirijează procesele din hidrosferă, influența reciprocă dintre hidrosferă, atmosferă, litosferă și biosferă, precum și prognoza evoluției elementelor hidrologice, în vederea folosirii lor^[1] raționale în economie. – Din fr. hydrologie. modificată

HIDROTERMAL, -Ă, hidrotermali, -e, adj. Care se referă la ape fierbinți, provenite prin răcirea topiturilor magmatice. ◊ (Geol.) Proces hidrotermal sau fază hidrotermală = ultima etapă a consolidării magmatice. – Din fr. hydrothermal.

HIPERTROFIA, pers. 3 hipertrofiază, vb. I. Refl. (Despre organe și țesuturi) A-și mări volumul în mod anormal ca urmare a unei funcții nutritive exagerate sau a unui proces maladiv. [Pr.: -fi-a] – Din fr. hypertrophier.

HIPERTROFIE, hipertrofii, s. f. Dezvoltare excesivă a volumului unui organ sau al unui țesut fără înmulțirea celulelor acestuia, datorită unei funcții nutritive exagerate ori din cauza unui proces maladiv. – Din fr. hypertrophie.

HIPOGEN, -Ă, hipogeni, -e, adj. (Despre roci, procese geologice etc.) Care își are originea în interiorul pământului. – Din fr. hypogène.

HIPOTROFIE, hipotrofii, s. f. Dezvoltare insuficientă a volumului unui organ sau a unui țesut, datorită unei proaste nutriții ori unui proces maladiv. – Din fr. hypotrophie.

HIPSOCROMIE, hipsocromii, s. f. 1. (Med.) Diminuare a pigmentației pielii. 2. Proces de deschidere a culorii ca rezultat al modificării structurii unei substanțe prin introducerea unui substituent în molecula corpului colorant. [Var.: ipsocromie s. f.] – Din fr. hypsochromie.

HISTAMINĂ, histamine, s. f. Amină prezentă în țesuturile vegetale și animale, cu acțiune puternic dilatatoare asupra vaselor sangvine, având un rol important în apariția proceselor alergice. – Din germ. Histamin, fr. histamine.

HISTOGENEZĂ, histogeneze, s. f. Proces de formare a țesuturilor în cursul dezvoltării embrionare a animalelor și plantelor. – Din fr. histogenèse.

HOLENDRU, holendre, s. n. 1. Filtru pentru vin, constând dintr-un vas cu fundul alcătuit din saci de filtrare. 2. Denumire generică dată unor instalații de rafinare, de înălbire, de spălare etc., mai ales în industria hârtiei. 3. (În forma holender) Piuliță care strânge două capete de țeavă, înșurubându-se într-unul din ele. 4. Mașină folosită la operațiile de cojire, șlefuire și polizare a cerealelor în procesul de fabricație a crupelor. [Var.: holender s. n.] – Din germ. Holländer.

HOMINIZARE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor^[1] superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.

IAROVIZA, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat’.

IATROCHIMIE s. f. Parte a alchimiei care aplica chimia în medicină, considerând procesele fiziologice numai ca fenomene chimice. – Din fr. iatrochimie.

IATROFIZICĂ s. f. (Med.) Concepție materialist-mecanicistă care explică toate procesele fiziologice numai prin legi ale fizicii. – Din fr. iatrophysique, engl. iatrophysics.

IDEAȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation.

IDENTIFICAȚIE s. f. Proces psihic prin care o persoană se confundă cu o altă persoană. – Din fr. identification.

IDIOPLASMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme.

IMBIBIȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

IMPLICA, implic, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

IMPRESIONA, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

IMUNOCHIMIE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiază din punct de vedere chimic componentele celulelor microbiene ale plantelor și animalelor capabile să participe la procesele imunitare. – Din fr. immunochimie. Cf. engl. immunochemistry.

IMUNODEPRESIV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.; despre substanțe, tratamente etc.) Care inhibă procesele imunogenetice; imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.

IMUNOGENETIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).

IMUNOSUPRESIV, -Ă, imunosupresivi, -e, adj. (Med.; despre substanțe, tratamente etc.) Care inhibă procesele imunogenetice; imunodepresiv. – Din engl. immunosuppressive.

INCIDENT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între forțele grănicerești a două state vecine. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

INCUBAȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virușii unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiune s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

INDICIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

INDUCTOR, -OARE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

INDURAȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

INDUS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.

INDUSTRIALIZARE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

INFECȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau viruși) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiune s. f.] – Din fr. infection.

INFLAMAT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.

INFLAMAȚIE, inflamații, s. f. Proces patologic datorat unui excitant chimic, fizic și mai ales microbian și manifestat prin durere, temperatură, înroșirea și umflarea locului bolnav; umflătură. [Var.: inflamațiune s. f.] – Din fr. inflammation, lat. inflammatio.

INGINER, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

INHIBA, inhib, vb. I. 1. Tranz. A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică etc. 2. Refl. A se abține, a se reține, a se stăpâni. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.

INHIBAT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.

INHIBITOR, -OARE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

INHIBIȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

INSTALAȚIE, instalații, s. f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de construcții, de mașini etc. montate astfel încât să formeze un tot în scopul executării unei anumite funcțiuni sau operații în procesul de producție. ◊ Instalație electrică = ansamblu unitar de conductoare, aparate, mașini etc. destinate producerii sau utilizării energiei electrice. [Var.: instalațiune s. f.] – Din fr. installation.

INSTRUMENTAȚIE, instrumentații, s. f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

INSUFLA, insuflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente în interiorul unui spațiu închis pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit sentiment, o anumită idee; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

INTELECTUALISM s. n. 1. Concepție potrivit căreia intelectul (rațiunea) este capabil(ă) de a înțelege lumea. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

INTENȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiune s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

INTERCONDIȚIONA, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter¹- + condiționa.

INTERCONDIȚIONARE, intercondiționări, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc.; interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter¹- + condiționare.

INTERCURENT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

INTERDEPENDENT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

INTERDEPENDENȚĂ s. f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

INTERLOCUȚIUNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocuție s. f.] – Din fr. interlocution.

INTERMITENȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

INTERMOLECULAR, -Ă, intermoleculari, -e, adj. Care se află între molecule. Spațiu intermolecular. ♦ Care are loc între mai multe molecule. Proces intermolecular. – Din fr. intermoléculaire.

INTEROGATORIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

INTERVENȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut spre a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

INTIMAT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

INTRUZIUNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

INTUIȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

INVENTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematic procesul invenției și condițiile stimulării creativității. – Din inventa (după didactică).

INVERSIUNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. ◊ Inversiune sexuală = homosexualitate. 2. Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-. – Var.: inversie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

IN VITRO adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În afara organismului viu; în laborator. – Loc. lat.

IN VIVO adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În interiorul organismului viu. – Loc. lat.

INVOLUȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normală. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

IONIZARE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor; ionoterapie, (rar) ionizație. [Pr.: i-o-] – V. ioniza.

IONIZAȚIE, ionizații, s. f. (Rar) 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor; ionizare, ionoterapie. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation.

IREVERSIBILITATE s. f. Proprietate a unei transformări, a unui proces etc. de a nu se putea produce în natură decât într-un singur sens; nereversibilitate. – Din fr. irréversibilité.

IRIZAȚIE, irizații, s. f. Colorație similară curcubeului, apărută în urma unui proces de interferență a luminii albe prin straturi transparente subțiri. [Var.: irizațiune s. f.] – Din fr. irisation.

ISTORIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire.

ISTORISM s. n. (Fil.) Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.

IZOBAR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare.

IZOCOR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore.

IZOCRON, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone.

IZOTERM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme.

ÎMPRICINAT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Cel) care este implicat, acuzat într-un proces; (cel) care este parte într-un proces. – V. împricina.

ÎNCARBONIZARE s. f. Proces biochimic lent de transformare a substanțelor organice din plante în cărbuni. – În + carbonizare.^[1]

ÎNCĂRCĂTURĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare. – Încărca + suf. -ătură.

ÎNCHEIERE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = act al instanței judecătorești în care sunt consemnate dispozițiile luate de aceasta în cursul procesului. – V. încheia.

ÎNCLEIAT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

ÎNVECHI, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

JAVELIZA, javelizez, vb. I. Tranz. A supune (apa) procesului de javelizare. – Cf. fr. javeler.

JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

JUDECATĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECĂTOR, -OARE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

JUDICIAR, -Ă, judiciari, -e, adj. 1. Care ține de justiție, privitor la justiție; judecătoresc. ◊ Cronică judiciară = dare de seamă asupra proceselor și dezbaterilor care au loc înaintea justiției. 2. Făcut prin autoritatea justiției. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. judiciaire, lat. judiciarius.

JUPUI, jupoi, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. și refl. A (se) juli. ◊ A curăța un arbore de coajă. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. [Var.: (reg.) jupi vb. IV] – Din bg. župia.

JUR¹, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

JURAT¹, jurați, s. m. (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur¹. ◊ Curte cu jurați = curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

JUSTIȚIABIL, -Ă, justițiabili, -e, s. m. și f. Persoană care apare ca parte într-un proces, care trebuie să răspundă înaintea instanțelor judecătorești. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. justiciable.

KNOW-HOW s. n. Ansamblu al informațiilor și al experienței privind un nou proces tehnologic și modul de exploatare al unor utilaje noi. [Pr.: nău-hau] – Cuv. engl.

MACERAȚIE, macerații, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerării. – Din fr. macération.

NUTRIȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

PROCES, procese, s. n. 1. Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea călcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni. ◊ Expr. A face (sau a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva în fața instanțelor de judecată, a da pe cineva în judecată. A face procesul (cuiva sau a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva). A-i face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de intenții reprobabile pe care nu poți dovedi că le-a avut. A-și face proces(e) de conștiință = a regreta, a-și reproșa anumite atitudini sau acțiuni. ♦ Proces-verbal = înscris (cu caracter oficial) în care se consemnează un fapt de natură juridică; act cu caracter oficial în care se redau pe scurt discuțiile și hotărârile unei adunări constituite. 2. Succesiune de operații, de stări sau de fenomene prin care se efectuează o lucrare, se produce o transformare; evoluție, dezvoltare, desfășurare; acțiune. ◊ Proces de producție = a) (în teoria marxistă) proces social în cadrul căruia oamenii intră în relații reciproce determinate și acționează asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale; b) proces de fabricație; Proces de fabricație = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime și a semifabricatelor în produse finite. 3. Maladie (a unui organ sau a întregului organism) în evoluție (sau în regres). [Pl. și: (înv.) procesuri – Var.: (înv.) proțes s. n.] – Din it. processo, fr. procès, lat. processus.

RACEMIZARE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation.

TRANSGRESIUNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de înaintare a apelor marine spre uscat, pe suprafețe mari, ca efect al mișcării de coborâre a scoarței terestre. [Pr.: -si-u-. Var.: transgresie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis.

UMEZITOR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea în totalitatea ei, nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată în ce privește formele pe care le ia materia în procesul dezvoltării ei; cosmos. 2. Globul pământesc; parte populată a globului pământesc (împreună cu tot ce se află pe el); locuitorii globului pământesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediată în care trăiește cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

URIC¹ adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găsește în sânge și în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.

UTILA, utilez, vb. I. Tranz. A înzestra un atelier, o fabrică etc. cu utilajul necesar desfășurării în bune condiții a procesului de producție. – Din fr. outiller.

UTILAJ, utilaje, s. n. Totalitatea uneltelor, aparatelor, mașinilor etc. necesare pentru efectuarea unei anumite lucrări sau pentru asigurarea procesului de lucru într-o întreprindere, într-un laborator etc. – Din fr. outillage.

VALORIFICA, valorific, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a face să primească o anumită valoare; a scoate în evidență valoarea unui lucru; (în special) a folosi în procesul de producție anumite materii prime care duc la realizarea unor produse de valoare mai mare. ♦ A schimba o hârtie de valoare sau un obiect cu contravaloarea lui în bani. – Valoare + suf. -ifica.

VALORIFICAT, -Ă, valorificați, -te, adj. Care este pus în valoare, pentru care s-au depus eforturi spre a primi valoarea maximă; a cărui valoare este pusă în evidență. ♦ (În special despre surse de energie, materii prime) Care este folosit (în procesul de producție) cât mai rațional, cât mai rentabil etc. – V. valorifica.

VANILIE, vanilii, s. f. 1. Plantă exotică erbacee agățătoare din familia orhideelor, cu frunze cărnoase și fructe aromatice, în formă de păstaie, folosite drept condiment (Vanilla planifolia); p. restr. fructul acestei plante, supus unui proces special de fermentare și folosit drept condiment plăcut aromat, datorită conținutului de vanilină. 2. Plantă cu tulpina ramificată și flori albastre sau liliachii cu miros foarte plăcut (Heliotropium peruvianum). ◊ Vanilie sălbatică = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze eliptice, păroase și cu flori albe sau violacee (Heliotropium europaeum). – Din ngr. vanilli. Cf. it. vaniglia, vainiglia, fr. vanille.

VASCULARIZAȚIE, vascularizații, s. f. Proces de formare a unor vase noi de sange în țesuturile sau organele unui organism. ♦ Totalitatea vaselor sangvine și limfatice ale unui organ sau ale unei structuri biologice. ♦ Mod de așezare a vaselor într-un țesut, într-un organ, într-un organism. – Din fr. vascularisation.

VASODILATATOR, -OARE, vasodilatatori, -oare, adj., s. n. (Medicament, substanță, proces etc.) care provoacă vasodilatație. – Din fr. vaso-dilatateur.

VATĂ s. f. Material format din fibre elastice de bumbac scurte și subțiri care se întrepătrund și formează o masă compactă albă, folosit pentru pansamente, în diferite procese tehnice etc. ◊ Vată de hârtie = produs similar vatei obținut din celuloza de lemn, care se întrebuințează în medicină, în locul vatei de bumbac, sau la ambalaj. Vată de zahăr = produs alimentar dulce, pufos, asemănător cu vata, care se obține, prin centrifugare, dintr-o soluție de zahăr; se vinde în comerț înfășurat pe bețișoare de lemn. Vată de zgură = material obținut din zgura topită, lăsată să curgă încet în apă, întrebuințat ca izolant termic și acustic. Vată de sticlă = masă de fibre scurte de sticlă împâslite, întrebuințată ca izolant termic și acustic. – Din germ. Watte.

ZAVESCĂ s. f. (Înv.) Taxă specială plătită vistieriei în evul mediu, în Moldova, pentru redeschiderea unui proces. – Et. nec.

ZENCUIRE, zencuiri, s. f. Operație din procesul de tăbăcire vegetală care constă în menținerea pieilor așezate în straturi orizontale în bazine de beton umplute cu zemuri tratate cu tananți, mai concentrate decât cele folosite la pretăbăcire. – Et. nec.

ZGURĂ, zguri, s. f. 1. Partea minerală fuzibilă din cenușa cărbunilor, care se aglomerează în procesul de solidificare. ♦ Funingine. 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a metalelor din minereuri sau la topirea metalelor, constituit din oxizi formați în procesul tehnologic, din silicați, pământ etc. ♦ Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 3. Cenușă întărită (provenită din lucruri arse). – Cf. alb. zgjyrë, bg. zgurija.

ZOOCHIMIE s. f. Disciplină care studiază compoziția chimică a corpului animalelor și procesele chimice care se petrec în el. – Din fr. zoochimie.