ALBĂSTRIRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează contra coroziunii. – V. albăstri.

GLEIZARE, gleizări, s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

FERITĂ ~e f. Compus al unor metale cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice și conductibilitate electrică înaltă, întrebuințat, mai ales, în tehnică. /<fr. ferrite

FERUGINOS ~oasă (~oși, ~oase) (despre minerale, ape etc.) Care conține oxizi de fier. /<fr. ferrugineux

HARDPAN ~e n. Strat format din oxizi de fier care se precipită și pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor. /<engl. hard pan

LIMONIT n. Minereu de fier de culoare galbenă-brună sau roșcată, compus din oxid de fier, argilă și fosfor. /<fr. limonite

SANGUINĂ ~e f. 1) Mineral care conține oxid de fier natural. 2) Creion cu mină roșie-închisă, făcută din acest mineral. 3) Desen executat cu un asemenea creion. 4) Litografie care imită un asemenea desen. [Sil. san-gu-i-] /< fr. sanguine

MOLIBDIT s.n. Mineral format din oxizi de fier și molibden. [< fr. molybdite].

BRONZIT s.n. Varietate de piroxen și oxid de fier, de culoare brună-gălbuie, asemănătoare cu a bronzului. [Cf. fr. bronzit, germ. Bronzit].

FERUGINOS, -OASĂ adj. (Chim.) Care conține oxizi de fier. [< fr. ferrugineux].

GLEI s.n. (Geol.) Strat al solului de culoare cenușie sau vînătă-verzuie, bogat în forme reduse ale oxizilor de fier. [Cf. fr. glaise].

GLEIZARE s.f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol, sub influența umidității., în condiții de anaerobioză. [< glei + -iza, cf. fr. glaiser].

LIMONIT s.n. Minereu de fier compus din oxid de fier hidratat, argilă și fosfor. [< fr. limonite].

PISOLIT s.n. 1. Grăunte de carbonat de calciu sau de oxid de fier de mărimea unui bob de mazăre. 2. Rocă de calcar formată din pisolite (1). [< fr. pisolithe, cf. gr. pisos – mazăre, lithos – piatră].

RUJ s.n. 1. Pastă de culoare roșie, folosită pentru colorarea buzelor și a feței. 2. Pastă din oxid de fier și de crom încorporată într-un liant, folosită în tehnica dentară. [< fr. rouge].

SANGUINĂ s.f. 1. Oxid de fier de culoare roșie, întrebuințat la fabricarea creioanelor colorate. 2. Desen făcut cu un astfel de creion. ♦ Litografie imitînd desenul făcut cu sanguină (1). [Pron. -gu-i-nă. / < fr. sanguine, cf. lat. sanguis – sînge].

TERMIT s.n. Amestec de pulbere de aluminiu și oxid de fier, care dezvoltă prin ardere o temperatură ridicată. [< fr. thermite].

BRONZIT s. n. varietate de piroxen și oxid de fier, brun-gălbui. (< fr. bronzit)

FEROS, -OASĂ adj. (despre compuși, minereuri) care conține fier bivalent. ♦ oxid ~ = compus al fierului bivalent cu oxigenul. (< fr. ferreux)

FERUGINOS, -OASĂ adj. care conține oxizi de fier. (< fr. ferrugineux)

GLEI s. n. strat al solului de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, bogat în forme reduse ale oxizilor de fier. (< engl. gley)

GLEIZARE s. f. proces de reducere a oxizilor de fier din sol, sub influența umidității, în condiții de anaerobioză. (după fr. glaiser)

MOLIBDIT s. n. mineral format din oxizi de fier și molibden. (< germ. Molybdit)

PISOLIT s. n. 1. grăunte de carbonat de calciu sau de oxid de fier de mărimea unui bob de mazăre. 2. rocă din pisolite (1). (< fr. pisolithe)

POMPEIAN, -Ă adj. din Pompei. ◊ (arte) în stilul frescelor din Pompei. ♦ roșu ~ = pigment roșu și mijloc de lustruire din oxid de fier; roșu venețian. (< fr. pompéien)

RUJ s. n. 1. preparat cosmetic, în general de culoare roșie, pentru colorarea buzelor. 2. pastă din oxid de fier și de crom încorporată într-un liant, în tehnica dentară. (< fr. rouge)

SIDEROZĂ s. f. 1. siderit (1). 2. pneumoconioză produsă prin inhalarea pulberilor conținând oxid de fier. (< fr. sidérose)

AVENTURÍN (< fr. {i}) s. n. Varietate de cuarț galben, roșu sau brun, cu irizații datorate incluziunilor de mică și de oxizi de fier. 2. Varietate de plagioclaz acid cu reflexe aurii scînteietoare, datorate incluziunilor de solzi de oligist. Este utilizat ca piatră semiprețioasă.

BOBOVÍNĂ s. f. Concrețiune sferică mică, neagră, compusă din oxizi de fier și mangan, întîlnită în solurile expuse periodic unor umeziri excesive.

jasp, (engl.= jasper), rocă sedimentară silicioasă, reprezentând un produs de diageneză și epigeneză a radiolaritelor. J. sunt silicolite stratiforme, compacte, fin granulare și dure, cu spărtură concoidală sau așchioasă. Sunt formate din calcedonie, cuarț, fragmente de radiolari, impurități argiloase și oxizi de fier și au o culoare variată: roșie, brună, galbenă, verde, roz. Formează nivele stratigrafice în calcare și dep. terigene.

novaculit, (engl.= novaculit) var. de jasp compact, alb și uneori microstratificat, formată din cuarț, uneori și din calcedonie. În masa n. se întâlnesc uneori cavități rombice umplute cu opal sau oxizi de fier; prin deformare capătă o structură oculară. Termenul are o utilizare regională în S.U.A. nunatak, (engl.= nunatak) elevație izolată în masa unui ghețar. N. este o formă erozională – o creastă sau un dom – care are structura și compoziția substratului pe care curge ghețarul în punctul respectiv.

opacitizare, (engl.= opacite) proces secundar prin care silicații bogați în fier (olivină, unii piroxeni) trec, într-un mediu oxidant, în oxizi de fier. O. incipientă îmbracă forma unei coroane de opacit în jurul unui granul, proaspăt sau în curs de transformare, de olivină, piroxen etc. O. totală, fiind o pseudomorfoză completă, nu mai permite o recunoaștere ușoară a min. primar substituit.

pălărie de fier, (engl.= ironstone cap) acumulare locală de hidroxizi și oxizi de fier, care apare în procesul de alterație supergenă în zona zăcămintelor primare de sulfuri sau carbonați și oxizi de fier. Caracteristice pentru p.f. sunt min. primare relicte (galena, blenda, calcopirita, bornitul, tetraedritul, molibdenitul) și min. secundare care imprimă culoarea p.f.; asociația hematit, limonit, sulfați imprima culori de galben, brun, maro, roșu; asociația carbonați, sulfați, silicați dau culorile verde, albastru; oxizii și hidroxizii de mangan pot da culoarea neagră etc. V. și scoarța de alterare

ARSURĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. ♦ Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura.

CALCEDONIE (după fr. {i}; {s} lat. chalcedonius „din Calcedonia”) s. f. Varietate criptocristalină anhidră, de cuarț, cu structură fibroasă, formată prin depunere din soluții coloidale concentrate sau rezultată din deshidratarea și recristalizarea gelurilor de silice (opal). Conține incluziuni de oxid de fier, carbonat de calciu, rutil, are luciu de ceară; prezintă următoarele varietăți: safirin, serdolic, plasma, crizopraz și heliotrop. Apare și sub formă de cremene în calcare. Utilizată ca piatră semiprețioasă, în mecanica de precizie și ca material abraziv.

CHAMOSIT (localit. Chamoison) s. n. Mineral din grupul cloritelor, care conține 42% oxid de fier. Are culoare verde pînă la neagră, luciu mat și se formează în mediile sărace în oxigen, în zonele litorale ale mărilor.

magnetizabil, -ă adj. Care poate fi magnetizat ◊ „Pe patru cincimi din radiografiile creierului uman [...] B. a decoperit, la rădăcina nasului, o pată magnetizabilă de oxid de fier, cu proprietăți asemănătoare cu cele ale magnetitei.” R.l. 6 III 84 p. 6 (din fr. magnétisable; PR; DN3)

JASP (< fr.) s. n. Varietate de calcedonie sau de opal, ce conține pigmenți de oxizi de fier, care îi conferă diferite culori: roșu, galben, brun, verde sau negru. Se deosebesc: j.-opal (varietate feruginoasă de opal), j.-rubanat (în tufurile porfirice silicioase) și j.-porțelan (în argile, la contactul cu magmele intruzive în curs de consolidare). Folosit ca piatră semiprețioasă.

CRASNOZIÓM s. n. Sol roșu specific regiunilor subtropicale umede, cu slabă acumulare de humus în partea superioară și cu oxizi de fier, aluminiu și mangan în al doilea orizont. Inclus în categoria feralsolurilor.

LACU ROȘU 1. Lac de baraj natural situat pe cursul superior al râului Bicaz, la 980 m alt., foarmat, în 1837, prin surparea unei porțiuni din Muntele Ghilcoșului spre poalele masivului Suhard, obturând valea râului Bicaz. Supr.: 12,6 ha; lungimea: 2,5 km; lățimea: 100-200 m; ad. max.: 10,5 m. Denumirea lacului derivă de la argilele roșietice (cu oxizi de fier) aflate în suspensie în apă, transportate și depuse în lac de Pârâul Roșu. L.R. mai este cunoscut în literatura de specialitate și sub numele de Ghilcoș sau Ucigașul. Important obiectiv turistic. 2. V. Roșu (3). 3. Localitate componentă a orașului Gheorghieni, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în jud. Harghita, într-o mică depresiune străjuită de munții Tarcău, Hășmaș, Giurgeu și masivul Suhard, pe malul lacului cu același nume, la 980 m alt. Climat montan, tonic, cu veri răcoroase (în iul. temp. medii multianuale de 15°C) și ierni friguroase (în ian. medii termice de-7°C). Precipitațiile însumează c. 1000 mm anual. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual etc. Posibilități de practicare a schiului (iarna), alpinismului (vara, în Cheile Bicazului) și a drumețiilor montane.

FERALITIZÁRE (după fr. ferrallitisation) s. f. Proces de alterare puternică și rapidă a mineralelor primare, manifestat în domeniul superficial al scoarței Pământului, în condiții de climă caldă și umedă, ca urmare a hidrolizei totale a silicaților din care se eliberează oxizi de fier și de aluminiu.

FÉRIC, -Ă (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) În care fierul are valența trei. ◊ Oxid de fier = pigment roșu de fier trivalent, utilizat în vopsele de ulei, la zugrăveli, în rășini sintetice etc. Se găsește în natură sub formă de hematit.

FERÍTĂ (< fr.) 1. Material magnetic în compoziția căruia intră oxizi ai fierului și ai unor metale divalente (nichel, zinc, cupru, cadmiu ș.a.), care prezintă permeabilitate magnetică mare și conductibilitate electrică redusă; utilizat în electronică, telecomunicații, electronică. 2. Constituent structural al aliajelor fier-carbon.

FERÓS, -OÁSĂ (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) Care conțin fier divalent. ◊ Oxid f. = compus al fierului divalent cu oxigenul. Se prezintă sub formă de pulbere neagră piroforică.

PALEOMAGNETÍSM (< fr.) s. n. 1. Orientare a unor particule cu proprietăți magnetice existente în diverse roci, care pune în evidență orientarea câmpului magnetic terestru din timpul formării lor. În cazul rocilor eruptive, în procesul de răcire a lavei, mineralele magnetizabile (de ex. magnetitul) au cristalizat într-o poziție determinată de liniile de forță ale câmpului magnetic terestru (magnetism termoremanent). În cazul unor roci sedimentare, care conțin oxizi de fier, particulele respective au luat această orientare în timpul depunerii lor (magnetism detritic remanent). Diferențele dintre magnetismul actual și p. sunt determinate, pe de o parte, de migrația și inversarea polilor magnetici în decursul timpului și, pe de alta, de deriva blocurilor continentale. 2. Disciplină care studiază acest fenomen punând în evidență evoluția câmpului geomagnetic.

PODZÓL (< rus.) s. n. Grup de soluri din clasa spodosolurilor formate sub vegetația pădurilor într-un climat umed și rece, caracterizate prin prezența unui orizont spodic cu acumulare de oxizi de fier și de aluminiu, culoare cenușie, reacție acidă, fertilitate naturală slabă etc.

magnet m. 1. substanță minerală ce are proprietatea de a atrage fierul: magnetul natural e un oxid de fier; cel artificial, o bucată de oțel frecat cu alt metal; 2. fig. ceea ce atrage și farmecă.

oligist n. oxid de fier mineral ce se găsește în crăpătura rocelor în formă de vine, întrebuințat la extragerea fierului.

ALBĂSTRIRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri.

DECARBURÁRE (după fr. décarburation) s. f. 1. Operație de eliminare a carbonului din topitura metalică sub formă de bioxid de carbon, până la valoarea admisă din standard, prin oxidare cu oxigen sau oxid de fier în procesul de afinare, la elaborarea oțelului. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice.

GLEIZARE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

FERUGINOS, -OASĂ, feruginoși, -oase, adj. Care conține oxizi de fier. Mineral feruginos. Ape feruginoase.

LIMONIT s. n. Minereu de fier, cristalizat sau amorf, de culoare galbenă-brună sau roșcată pînă la negru, foarte răspîndit în natură, alcătuit din oxid de fier hidratat, argilă și puțin fosfor.

LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară foarte răspîndită în natură, de culoare galbenă sau cafenie, formînd o varietate de argilă cu conținut de nisip și de oxizi de fier, folosită în olărie, lucrări de construcție și sculptură. Sus, la mansardă, alte două încăperi, destul de mari, dar cu lut pe jos. GALAN, B. I 263. Mi-e capul greu ca de lut, Stau în prag și ea nu vine. COȘBUC, P. I 50. Fata... își suflecă mînicile, călcă lut și lipi cuptioriul. CREANGĂ, P. 287. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită de sătence pentru tras brîie la casă. 2. Pămînt. (Poetic) Într-o șubredă făptură de lut, întîmplarea închide cîteodată atîta putere... încît rămîi uimit. ANGHEL, PR. 123. Ce-ți pasă ție, chip de lut, dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I 181. ♦ Fig. Trupul omenesc după moarte. Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu. EMINESCU, O. I 37.

OCRU s. n. Argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc. conținînd oxizi de fier și uneori oxizi de mangan și folosită ca pigment la fabricarea unor vopsele; vopsea preparată din această argilă.

PISO- „mazăre”. ◊ gr. pisos „mazăre” > fr. piso-, engl. id. > rom. piso-. □ ~lit (v. -lit₁), s. n., agregat mineral de carbonat de calciu sau de oxid de fier de mărimea unui bob de mazăre; ~litic (v. -litic₁), adj., (despre roci) format din pisolite.

SERPENTINÍT (< serpentin) s. n. (GEOL.) Rocă metamorfică ultrabazică; conține preponderent serpentin, alături de oxid de crom, nichel, mangan, vanadiu, cobalt, crom, oxizi de fier, minerale din grupa platinei etc. Este utilizat la fabricarea cărămizilor refractare folosite în siderurgie.

SOL³ (< fr.) s. n. (PEDOL.) Strat de pământ afânat, moale și friabil, aflat pe suprafața scoarței terestre la contactul și întrepătrunderea acesteia cu atmosfera și biosfera. S-a format prin acțiunea de lungă durată a factorilor pedogenetici (climatici, biotici, hidrici) asupra rocilor sau depozitelor superficiale; pământ (II.2.). Are o compoziție complexă, incluzând diverse particule minerale, constituienți organici (materie organică moartă în diverse faze de descompunere) și organo-minerali, apă și aer. Datorită complexității sale a fost definit ca un sistem (corp) natural: în s. au loc permanent intense procese de transformare și de schimb de materie cu exteriorul. În sol se înfig rădăcinile plantelor, care își asigură astfel suportul dar și nutriția, prin aportul de apă cu săruri minerale; este mediu de viață pentru numeroase microorganisme, ciuperci, nevertebrate, cu rol important în circuitul materiei. Principalele sale însușiri morfologice sunt textura, structura, culoarea, consistența, neoformațiile (acumulări de carbonați, gips, oxizi de fier și mangan, acumulări biogene). Prezintă mai multe orizonturi. Caracteristica principală a s. este fertilitatea, care este foarte diferită de la un tip la altul de sol. ◊ S. zonal = grup de soluri care prezintă caractere specifice unei întinse zone geografice (ex. s. lateritice, s. cernoziomice, s. cenușii, luvisoluri, s. podzolice, s. de tundră). S. intrazonal = grup de soluri cu cu caractere determinate de influența puternică a unui factor local în cuprinsul unei întinse zone fizico-geografice (ex. solonețuri, s. turboase, s. gleice, vertisoluri). ◊ S. azonal = grup de soluri fără un profil bine determinat, din cauza fie a procesului insuficient de formare, fie a unor condiții locale specifice (ex. s. scheletice, s. aluviale). V. și poligonal, sol.

albăstrire sf [At: MARIAN, CH. 52 / Pl: ~ri / E: albăstri] 1 Colorare în albastru Si: albăstrit¹ (1). 2 Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează contra coroziunii Si: albăstrit¹ (2). 3 Clătire a rufelor în apă amestecată cu albăstreală (2) Si: albăstrit¹ (3).

bol³ sn [At: LTR / E: fr bol] Varietate de argilă cu mult oxid de fier.

bronzit sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr bronzit] Varietate de piroxen și oxid de fier, brună-galbenă, asemănătoare bronzului.

ferită sf [At: M. DICȚ. TEHN. / Pl: ~te / E: fr ferrite] Compus al unor metale bivalente cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice superioare și conductibilitate electrică redusă.

feruginos, ~oasă [At: POPOVICI-KIRILEANU, B. 26 / Pl: ~oși, ~oase / E: fr ferrugineux] (Chm) Care conține oxizi de fier.

glei^2[1] sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: cf fr glaise] Strat al solului de culoare cenușiu sau vânătă-verzuie, bogat în forme reduse ale oxizilor de fier. corectat(ă)

gleizare sf [At: LTR² / Pl: ~zări / E: glei + -iza] Proces de reducere a oxizilor de fier din sol, sub influența umidității în condiții de anaerobioză.

heliodor sn [At: DEX / P: ~li-o~ / E: fr héliodore] Varietate galbenă, transparentă de beril, care conține puțin oxid de fier și este o piatră prețioasă.

limonit sns [At: DEX / E: fr limonite] Minereu de fier cristalizat sau amorf, de culoare galbenă-brună sau roșcată până la negru, alcătuit din oxid de fier hidrat, argilă și puțin fosfor.

molibdit sn [At: DN³ / Pl: ~iți / E: fr molybdite] Mineral format din oxizi de fier și molibden.

ocru [At: DDRF / V: (îrg) ~ră sf / Pl: ~uri / E: fr ocre] 1 sn Substanță de culorile galbenă, roșie și brună, amestecate în diverse proporții, formată în cea mai mare parte din argilă, conținând oxizi de fier și de mangan, folosită ca pigment la prepararea unor vopsele. 2 sn Vopsea preparată din această substanță. 3 a De culoare galben-brună.

SPODIC, adj. (PEDOL.) (< gr. spodes „cenușă”) Orizont B ~ = orizont de sol format prin acumulare de material amorf constituit din materie organică și oxizi de fier și aluminiu care îmbracă grăunții de nisip, lipsit de structură. Orizont E ~ = orizont eluvial de sol de culori deschise, lipsit de structură, sărac în materie organică și fier (orizont podzolic).

bronzit s.n. (chim.) Varietate de piroxen și oxid de fier, de culoare brună-gălbuie, cu luciu sticlos, asemănătoare cu bronzul. • /<fr. bronzit.

*FERUGINOS adj. 🔬 Care conține (oxid de) fier: apă feruginoasă [fr.].

MAGNETIT n. Oxid natural de fier cu proprietăți magnetice. /<fr. magnétite^[1]

ILMENIT s.n. Oxid natural de fier și de titan, care se găsește în unele șisturi cristaline. [Cf. fr. ilménite, rus. ilmenit < Ilmen – lac în fosta U.R.S.S.].

MEZOSFERĂ s.f. 1. Învelișul cuprins între 1200 și 2900 km în adîncimea Pămîntului, în care predomină sulfurile și oxizii metalelor grele (fier, nichel și magneziu). 2. Strat atmosferic care se întinde deasupra stratosferei între 40 și 80 km altitudine. [< fr. mésosphère, cf. gr. mesos – mijloc, sphaira – sferă].

WOLFRAM s.n. Oxid natural de fier, de mangan și de tungsten, principalul minereu din care se extrage tungstenul. [Pron. vol-. / < germ. Wolfram, fr. wolfram].

MAGNETIT s.m. Oxid natural de fier. [Var. magnetită s.f. / < fr. magnétite].

HEMATIT s. n. oxid natural de fier, cristalizat, foarte dur, de culoare roșie (oligist) sau brună (limonit). (< fr. hématite)

ILMENIT s. n. oxid natural de fier și titan, în unele șisturi cristaline. (< fr. ilménite)

MAGNETIT s. n. oxid natural de fier, negru, cu proprietăți magnetice. (< fr. magnétite)

MEZOSFERĂ s. f. 1. înveliș între 1200 și 2900 km în adâncimea Pământului, în care predomină sulfurile și oxizii metalelor grele (fier, nichel și magneziu). 2. strat atmosferic dintre stratosferă și ionosferă. (< fr. mésosphère)

ferilit, (engl.= ferrilith), dep. rezidual bogat în oxizi liberi de fier; desemnează toate concentrațiile feruginoase în alcătuirea cărora intră, în special, goethit, lepidocrocit și hematit (ex. minette, taconite) V. și alit; sialit.

terra rossa, (ital.) (engl.= terra rosa) 1. dep. rezidual de culoare roșie sau roșie brună, constituit din min. argiloase și oxizi-hidroxizi de fier, rezultat prin alterarea calcarelor în condițiile unui climat cald și umed. Intră în constituția scoarțelor de alterare formate pe roci sedimentare carbonatice; 2. tip de sol argilos din clasa cambisolurilor, format prin transformarea calcarelor și bauxitelor.

MAGNETÍT (MAGNETÍTĂ) (< fr. {i}) s. n. Oxid natural de fier cristalizat în sistem cubic, negru, metalic, magnetic; apare în cristale octoedrice sau în agregate grăunțoase și este unul dintre principalele minereuri de fier.

oxidà v. a (se) schimba în oxid: aerul oxidează fierul.

TANTALIT, tantalituri, s. n. Mineral cristalizat în sistemul rombic, în cristale de culoare neagră sau roșu-închis și care este un oxid complex de fier, mangan, tantal etc.

SALIN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. Care are caracter de sare. Oxid salin de fier.

ilmenit sn [At: MDT / Pl: ~e / E: fr ilménite] (Min) Oxid natural de fier și de titan, care se găsește în unele șisturi cristaline.

hematit sn [At: ENC. ROM. / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr hématite] Oxid natural de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună, cu luciu semimetalic.

TANTALIT s.n. Oxid de tantal, de fier și de mangan, mineral cristalizat, de culoare neagră sau roșie-închisă. [< fr. tantalite].

eluvial, orizont ~,(engl.= eluvial) orizont pedogenetic (E) îmbogățit secundar în silice prin spălarea (eluvierea) argilei, oxizilor și hidroxizilor de fier; o.e. are culori deschise și poate fi luvic (El) – nestrucutrat, albic (Ea) – nestructurat și spodic (Ep) – podzolic. V și iluvial.

MAGNETIT s. m. Minereu de fier de culoare neagră, feromagnetic, care conține mari cantități de fier sub formă de oxizi. – Variantă: magnetită s. f.

cromit sm [At: LTR / Pl: ~iți / E: fr chromite] Oxid natural dublu de fier și crom, cristalizat cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive.

BRUNA vb. I. tr. (Tehn.) A acoperi pe cale chimică oțelul sau fierul cu un strat de oxizi împotriva coroziunii. [< fr. brunir].

BRUNA, brunez, vb. I. Tranz. A acoperi pe cale chimică oțelul sau fierul cu un strat de oxizi, pentru a le feri de coroziune. – Fr. brunir.

FEROFÉRIC, -Ă (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) Care conțin în rețeaua cristalină ioni ai fierului cu valența doi sau trei. ◊ Oxid f. = pigment negru de fier utilizat în grunduri și în vopsele pentru metale, în locul negrului de fum etc., pentru proprietățile sale anticorosive și pentru că asigură peliculei o rezistență mecanică bună. Se găsește în natură ca magnetit.

rugină f. 1. oxid ce se formează pe fierul sau oțelul expus la umezeală; 2. pușcă sau custură veche: trei rugini el îi trăgea POP.; 3. boală de putregiune a grâului; 4. fig. cauză de distrucțiune morală, vechime mare: rugina secolelor; 5. fam. tombateră (cf. ruginit 4); 6. Bot. pipirig. [Lat. AERUGINEM].

MANGAN s. n. Element chimic din categoria metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, foarte dur și fărîmicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi; se întrebuințează în metalurgia fierului, la prepararea anumitor oțeluri speciale.

MOLIBDIT s. n. Mineral compus din oxizi de molibden și de fier, care se găsește sub formă de mase fibroase sau de straturi pulverulente.

BRUNAT, -Ă, brunați, -te, adj. 1. (Despre oțel sau fier) Acoperit cu un strat de oxizi. 2. (Rar) Înnegrit de soare. – V. bruna.

NIOBIT s. n. mineral natural de fier și mangan, din care se extrage oxid de niobiu; columbit. (< fr. niobite)

miniu n. 1. oxid de plumb de un roșu frumos: fierul văpsit cu miniu nu ruginește; 2. coloare de uleiu făcută cu miniu.

SESCVIOXÍD s. m., oxid cu trei atomi de oxigen, ex. s. de fier (Fe₂O₃), s. de aluminiu (Al₂O₃); se desprind prin alterare înaintată din rețelele crsitaline ale mineralelor, constituind un component important al părții minerale a solului, adesea și sub formă de hidroxizi.

BRUNA, brunez, vb. I. Tranz. (Cu privire la fier sau oțel) A acoperi, pe cale chimică, cu un strat de oxizi, cu scopul de a-l proteja împotriva acțiunii dăunătoare a aerului, a apei sau a soluțiilor saline. (Refl. pas.) Armamentul portativ se brunează de obicei pe toate suprafețele exterioare.

TUTEA s. f. (Învechit) Oxid de zinc. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate... sarea, fierul, argintul..., cobaltul, tuteaua. BĂLCESCU, O. II 208.

bruna vb. I. tr. (chim.; compl. indică piese din fier, oțel, cupru etc.) A acoperi pe cale chimică cu un strat protector de oxizi de culoare brună sau neagră, împotriva coroziunii. ◊ (refl. pas.) Piesa se brunează pe suprafața exterioară. • pl. -ez. /<fr. brunir.

TERMIT ~uri n. Amestec pulverulent de aluminiu și oxizi de metale care degajă la ardere o temperatură înaltă, folosit la producerea aliajelor de fier și în sudură, ca substanță incendiară. /<fr. thermite

pălărie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 69/14 / Pl: ~ii / E: it cappelleria] 1 Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă cu boruri de forme variate și confecționat din fetru, catifea, pai, piele, fibre sintetice etc. 2 (Fam; îe) A lovi (sau a pocni, a plesni) pe cineva în ~ sau a-i turti (cuiva) ~ia A nimeri punctul slab al cuiva. 3 (Îae) A atinge pe cineva cu o vorbă ofensatoare. 4 (Îal) A da cuiva o veste neașteptată. 5 (Reg; îe) A azvârli cu ~ia după lună A acționa necugetat. 6 (D. femei; îe) A purta ~ia A fi mai mare în casă, a porunci. 7 (Reg; îe) A umbla cu flori la ~ A nu-i păsa de nimic, a umbla fără nici o grijă. 8 (Reg; îe) A avea casa sub ~ A fi foarte sărac. 9 (Bot; Mol; îc) ~ia-șarpelui Bureți pestriți (Amanita muscaria). 10 (Îae) Burete șerpesc (Lepiota procera). 11 (Îae) Ciupercă veninoasă cu partea superioară neagră și cu piciorul alb, cu miros urât, care crește în locurile umbroase din păduri și livezi (Coprinus picaceus). 12 (Îc) ~ia-cucului Plantă erbacee din familia geraniceelor, cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze palmat-lobate și cu flori roșii-brune sau violete închis, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) andrișea, pliscariță, priboi, sovârf (Geranium phaeum). 13 (Îc) ~ia-cioarei Burete necomestibil nedefinit mai îndeaproape. 14 (Pan) Parte superioară, în formă de pălărie (1), a unei ciuperci. 15 (Pan) Disc al florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. 16 (Pan) Abajur. 17 (Pan) Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, prin care se scoate fitilul Si: (reg) plească. 18 (Glg; îs) ~ de fier Parte superficială din zona de oxidație a zăcămintelor metalifere, bogată în limonit, minerale silicoase, diverși oxizi și hidroxizi, săruri greu solubile ale unor metale. 19 (Reg) Roată dințată făcută din fontă, care învârtește, la mașina de secerat, altă roată, numită pepenoaică. 20 (Reg) Dâmb acoperit cu copaci, mai ales cu goruni. 21 (Trs) Oaie cu capul negru.

zinc s.n. (chim.) Element chimic, metal de culoare cenușie, casant la temperatura ordinară, maleabil și ușor fuzibil, prezent în natură sub formă de sulfuri cu starea de oxidare doi, care este folosit la zincarea tablei de oțel, la obținerea de aliaje (alamă, alpaca) etc. (Zn). ◊ Clorură de zinc = sare incoloră, solubilă în apă, obținută prin dizolvarea deșeurilor de zinc sau a oxidului de zinc cu acid clorhidric, folosită în industrie. Bromură de zinc = pulbere de culoare albă, solubilă în apă și în alcool, folosită în medicină ca sedativ și antispasmodic. Strat de zinc = pulbere ușoară, onctuoasă, insolubilă în apă, folosită în cosmetică și în industria cauciucurilor. Alb de zinc v. alb. Galben de zinc v. galben. Oxid de zinc v. oxid. Sulfat de zinc v. sulfat. Sulfură de zinc v. sulfură. ◊ Compus: zinc-dur = aliaj din fier, zinc și plumb, care se formează la suprafața pieselor din oțel introduse în zinc topit. • /<fr. zinc, germ. Zink.

corund sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Chm; Min; iuz) Corindon. 2 Oxid de aluminiu, foarte dur, incolor, cu luciu adamantin, impurificat, cu urme de compuși de crom și de fier Cf safir, rubin, topaz.

pământ sn [At: PSALT. HUR. 69^v/16 / V: (îrg) pem~, (reg) pom~, (îvr) pomont / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e, ~minte / Vc: ~tule, (înv) ~e, păminte / E: ml pavimentum] 1 Scoarță a globului terestru pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți. 2 (În imprecații; îe) Înghiți-te-ar ~ul! sau Mânca-te-ar ~ul! De-ai muri! 3 (Interogativ retoric; îe) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ține) ~ul? Exprimă indignarea față de lipsa de omenie a cuiva. 4 Mormânt. 5 (Îlav) ~ îngăurit Epitet pentru un om leneș. 6 (Îlav) Din ~ De jos. 7 (Îlav) De la ~ De jos. 8 (Îe) A uita ca ~ul A uita cu desăvârșire, de tot. 9 (Îe) A dormi ca ~ul A dormi profund. 10 (Îe) A nu ști ca ~ul A nu ști deloc. 11 (Îe) Din ~ (din iarbă verde) sau din fundul ~ului Cu orice preț, prin orice mijloace. 12 (Îe) A se înclina până la (sau în) ~ A se înclina foarte adânc, cu o politețe exagerată. 13 (Îlav) În (sau la) ~ A plecat până jos (de teamă, de emoție, de modestie etc.). 14 (Îe) A pune sau a băga (ceva) în ~ A însămânța. 15 (Îae) A planta. 16 (Îe) A băga (pe cineva) în ~ A înmormânta. 17 (Îae) A omorî. 18 (Îae) A intimida, a speria pe cineva. 19 (Îe) A cădea la ~ (în fața cuiva) A se prosterna, a îngenunchea cu fața la pământ. 20 (Îae) A se umili în fața cuiva. 21 (Îe) A lăsa totul (sau toate) la (sau, reg, în) ~ A abandona totul Si: a lăsa baltă. 22-24 (Îe) Nu-l încape ~ul Se spune despre o persoană (lacomă) (îngâmfată sau) foarte fericită. 25 (Îe) A nu-l (mai) ține (pe cineva) ~ul (de bucurie) A fi foarte bucuros. 26 (Îe) A nu mai călca pe ~ A fi foarte fericit. 27 (Îe) A nu atinge ~ul sau a nu se ști sau a nu se (mai) simți pe ~ (de bucurie) A fi foarte fericit. 28 (Îe) A nu avea nici cer, nici ~ A nu avea nici un adăpost. 29-30 (Îe) A (nu) fi (cu picioarele) pe ~ A (nu) avea simțul realității. 31 (Îcn; îae) A fi foarte distant. 32 (Îe) A tăcea (sau a fi mut) ca ~ul A nu spune nici un cuvânt. 33-34 (Îe) A face (sau a ține) umbră ~ului (degeaba) A trăi degeaba. 35 (Îae) A nu fi bun de nimic. 36 (Îe) A nu(-l) ști sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simți etc. nici ~ul A nu-l ști, a nu-l afla etc. absolut nimeni. 37 (Îe) A așterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la ~ (sau, rar, ~ului) A doborî. 38 (Pex; îae) A omorî. 39 (Îe) (Nu) se dărâmă ~ul Se zice când cineva se arată îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat. 40-41 (Îe) A ieși (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din ~ (din iarbă verde) A apărea pe neașteptate (și fără să fi fost observat înainte de cineva). 42 (Reg; îe) A pune fața la ~ A muri. 43 (Îe) Plânge de udă ~ul Plânge mult. 44 (Reg; îe) A sta cu burta la – A trândăvi. 45 (Îe) A-i fugi cuiva ~ul de sub picioare A-și pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greșit. 46 (Îae) A fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială, socială etc. 47 (Îe) Cu o falcă în cer (și) cu una (sau alta) în ~ Cu mare mânie, cu mare supărare. 48 (Îe) A-i veni cuiva să intre în ~ A se simți foarte stânjenit. 49-50 (Îe) A intra în ~ (de frică sau) de rușine A avea un puternic sentiment (de frică sau) de rușine. 51 (Îe) Parcă a intrat în ~ sau parcă l-a înghițit ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preț. 52 (Reg; îe) A răsturna ~ul într-o dungă A realiza lucruri extraordinare. 53 (Îla) La ~ Nimicit. 54 (Îal; d. oameni) Distrus sufletește, într-o situație disperată. 55 (Îae; la box) Cnocdaun. 56 (Îae; în armată, sport etc., ca formulă de comandă) Culcat! 57 (Îe) A duce la ~ A face să eșueze. 58 (Îe) Plânge ~ul sub el (sau ea etc.) Se spune despre o persoană foarte supărată. 59 (Rar; îe) Geme ~ul sub cineva Se spune despre cei care se vaită și gem întruna. 60 (Rar; îe) Doarme și ~ul sub om Se spune când este mare liniște, când domnește calmul. 61 (Reg; îe) Cu inima pe ~ Foarte trist. 62 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ul (undeva) A muri undeva. 63 (Îe) A frământa (sau a pisa etc.) ~ul A juca, a dansa cu pasiune. 64 (Îe) A mânca (sau a pupa) ~ul A atinge pământul în treacăt, din zbor. 65 (Rar; d. avioane; îe) A lua ~ A atinge pământul cu roțile, la aterizare. 66 (Spt; îe) Mingea a mâncat ~ Se spune când mingea a depășit linia de marcație reglementară. 67 (Îe) A nu(-l) primi pe cineva (nici) ~ul Se spune despre un om foarte păcătos care moare. 68 (Îe) A-i fî greu (și) ~ului (cu cineva) Se spune despre un om rău. 69 (Reg; îe) A da (sau a răsturna etc.) ~ul cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. 70 (Reg; îae) A fi foarte harnic. 71 (Reg; îe) Ce ~? Ce Dumnezeu? 72 (Reg; îe) ~e răsufli ? Se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. 73 Planetă a sistemului solar locuită de oameni. 74 (Pex) Oameni care locuiesc pe această planetă. 75 Arată o calitate sau un defect avut în gradul cel mai înalt sau un număr foarte mare. 76 (Îlav) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea ori marginile, toarta, rar capetele) ~ului sau peste ~ etc. De foarte departe. 77 (Îe) A curma ~ul A colinda toată lumea. 78 (Îlav) De când (lumea și) ~ul Din totdeauna. 79 (Îae; îcn) Niciodată. 80 (Reg; îe) Când s-or roade furnicile ~ului Niciodată. 81 (Îla) Vechi ca ~ul Foarte vechi. 82 (Îe) Nu e peste ~ Nu e departe de aici. 83 (Îe) Ca de la cer la ~ sau (rar) cât cerul de ~, ca între cer și ~ Se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două ființe, două lucruri, două fenomene. 84-85 (Îe) A (se) jura cu cerul și cu ~ul A (se) jura cu multă convingere, invocând atât forțele de pe pământ cât și pe cele cerești. 86-90 (Îe) A făgădui (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) (a jurui) cerul și ~ul (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a se jura mult. 91-95 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura totul. 96-100 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura lucruri nerealizabile, imposibilul Si: marea cu sarea. 101 (Îe) A șterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, înv, din) fața ~ului A distruge. 102 (Îae) A ucide. 103-104 (Reg; îe) (A veni sau) a se duce cu ~ul (A veni sau) a se duce în număr mare, cu tot neamul. 105 (Îlav) De stinge (sau zvântă, rar, sfârșește etc.) ~ul Foarte mult, peste măsură, exagerat. 106-107 (Îls; irn) Buricul ~ului Persoană (care se crede) foarte importantă. 108 (Îe) A fi urechea ~ului A fi foarte atent. 109 Substanță, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru Vz glod, tină, țărână. 110 (În imprecații; îe) Taci, astupa-ți-ar ~ul gura De-ai muri. 111 (Bis) Materie din care a fost creat omul, care este o ființă cu viață limitată și se va transforma după moarte în aceeași materie. 112 (Fig; îoc spirit) Materie. 113 (Îs) ~ negru (sau, reg, mare) Cernoziom. 114 (Îs) ~ roșu Pământ ars. 115 (Îs) ~ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, și din alte substanțe Si: amestec de formare. 116 (Îe) A face (lut sau tot o apă și un) ~ sau una cu ~ul sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) cu -ul A distruge. 117 (Îe) A fi (toți) o apă și un ~ A fi deopotrivă, la fel. 118-119 (Îe) A fi (sau a se face) negru ~ (ori negru ca ~ul) A fi foarte (mâhnit sau) mânios. 120 (Îe) A se face ~ la față sau a i se face fața ca ~ul ori (reg) a-i ieși (cuiva) ~ul în față, a-i prinde cuiva fața ~ A slăbi. 121 (Îe) E a ~ Prevestește moarte. 122 (Îe) Trage a ~ Se spune despre cineva care este aproape de moarte Si: cu un picior în groapă. 123 (Îe) A duce ~ din deal în vale A face o muncă inutilă. 124 (Îla) Cu inima ca ~ul Foarte supărat. 125 (Spc; șîs ~ galben) Argilă. 126 (Rar; îs) ~ de porțelan Caolin. 127 (Îs) ~ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei și folosit la fundații de drumuri, la construcții agro-zootehnice etc. 128 (Îs) ~ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicați de aluminiu, calciu și fier și având proprietatea de a absorbi și a reține substanțe colorante din uleiuri animale, vegetale și minerale. 129 (Îe) ~ amar Oxid de magneziu. 130 (Îs) ~uri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăților lor chimice. 131 (Îs) ~ metalice Oxizi ai metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu și taliu. 132 Sol, considerat sub raportul productivității sau al configurației. 133-135 Suprafață (delimitată) de teren (agricol). 136 (Îe) Sărac sau calic lipit ~ului Foarte sărac. 137 (Îcs) De-a ~ul furat Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 138 Teritoriu. 139 Regiune. 140 Ținut. 141 (Pex) Țară. 142 Patrie. 143 (Îs) ~ul făgăduinței (sau făgăduit) Nume biblic dat Palestinei. 144 (Pex; îas) Ținut bogat, fericit. 145 (Fig; îas) Situație de care cineva leagă mari speranțe. 146 (Îe) A trăi ca în ~ul făgăduinței A trăi foarte bine Si: a trăi ca în sânul lui Avram. 147 (Îs) Obiceiul ~ului Totalitate a normelor de viață nescrise, stabilite în decursul timpului între membrii unei comunități și transmise prin tradiție, din generație în generație Si: (înv) obicei pământesc (16). 148 (Pex; îas) Obicei specific al unei țări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime Si: (înv) obicei pământesc (17). 149 (Îs) Birul (sau darea, vama) ~ului Impozit nedefinit mai îndeaproape. 150 (Înv; îla) De ~ Pământean. 151 (Reg) Punct cardinal. 152 (Îoc mare, ocean; șîs ~ul cel sănătos, ~ cuprinzător, ~ tare, ~ statornic, reg – uscat) Țărm. 153 (Pex) Continent. 154 Unitate de măsură pentru suprafațe de teren agricol, folosită în trecut, a cărei mărime a variat în timp și spațiu. corectat(ă)

miniu sn [At: BIBLIA (1688), 507¹/32 / V: ~m, (înv) ~nău, ~neu / E: lat minium, fr minium, ger Minium] (Chm; șîs ~ de plumb) Oxid de plumb de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit ca pigment la vopselele cu ulei de in utilizate pentru protecția fierului împotriva ruginii.

METÁL (< germ.) s. n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, care formează ioni pozitiv. Toate m. sunt solide la temperatura obișnuită, cu excepția mercurului, care este lichid. Cu oxigenul formează de obicei oxizi cu caracter bazic. ◊ M. alcalin v. alcalin. ◊ M. alcalino-pământos v. alcalino-pământoase. ◊ M. feros = material metalic ce cuprinde ca element de bază fierul (fonte, oțeluri). ◊ M. dur = aliaj cu duritate foarte mare, cu punct de topire ridicat. Conține, în general, carburi de crom, de wolfram, de titan etc. Se folosește la fabricarea sculelor așchietoare. ◊ M. prețios = denumire pentru unele metale nobile (aurul, platina, argintul). ◊ M. nobil = m. care se oxidează greu, foarte rezistent din punct de vedere chimic (ex. aurul, argintul, metalele din familia platinei). ◊ M. rar = m. relativ nou în tehnică, care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. În număr de peste 50, se deosebesc de m. r. ușoare, greu fuzibile, radioactive, disperse. Se folosesc în tehnica modernă ca atare sau în aliaje (ex. seleniul, germaniul, beriliul, molibdenul, wolframul, litiul actiniul, zirconiul, hafniul etc.). Conținutul de m.r. din scoarța Pământului (în raport cu masa ei) este de 0,53% (din care 0,41% revine titaniului). ◊ M. greu = metal cu greutate moleculară mare, în general toxic pentru plante și animale chiar în concentrații mici (ex. mercurul, cromul, cadmiul, plumbul, cuprul). ◊ M. nativ = m. prețios (aur, argint, platină) ce se găsește izolat în masa unui zăcământ primar sau aluvionar. Masa lui variază de la câteva grame până la câteva zeci de kilograme. Cea mai mare bucată de aur nativ a fost găsită în Austria (285 kg împreună cu cuarț). ◊ Metale tranziționale = elemente chimice care ocupă o poziție de tranziție între metale și nemetale (ex. actinoidele, lantanoidele etc.). Au unele proprietăți specifice comune (de ex., formează compuși complecși). Se mai numesc elemente tranziționale. ◊ Arta metalului = realizarea unor obiecte de artă din m. prin modelarea artistică a acestuia. Se obține prin ștemuire (obținerea unor piese decorative în relief), turnare (executarea unei sculpturi în metal după un mulaj în gips), feronerie (realizarea unor grilaje ornamentale, balustrade etc. prin ciocănire sau deformare plastică la cald) etc.

MÍNIU subst. Oxid de plumb de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit mai ales ca pigment la vopselele cu ulei de in întrebuințate pentru protecția fierului împotriva ruginii. Despre apusul apei Tritonului lăcuiesc livii plugarii. . . și să ung cu mineu roșiu pre trup. HERODOT (1645), 268. Zidit-ai ție casă cu măsură, cerdacuri largi și. . . văruite cu minău. BIBLIA (1 688), 507¹/32. Ia minău o litră, blaivas. . . pune-le. . . toate într-o oca de ulei de in (cca 1800). GRECU, P. 399, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Miniul este întrebuințat la fabricațiunea cristalului, la vernirea olâriilor, smălțuirea faianțelor. PONI, CH. 246. Materia activă pentru plăcile pozitive este compusă dintr-o pastă de miniu cu acid sulfuric. ENC. TEHN. II, 393. Miniu . . . este o pulbere roșie care, ca vopsea în ulei de in, se întrebuințează mai ales pentru a apăra fierul de rugină. MACAROVICI, CH. 378, cf. NICA, L. VAM. 159. - Și: (învechit) minău, minéu subst. – Din lat. minium, fr. minium, germ. Minium.

MANGAN¹ subst. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărimicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi; (învechit) manganez. Cf. ANTROP. 11/4. Pentru fabricarea metalelor aliate, in special ale oțelurilor, servesc și următoarele metale: cromul, nichelul, manganul. IOANOVICI, TEHN. 30, cf. 39, 69. Manganul se găsește In natură alături de minereurile de fier. MACAROVICI, CH. 407, cf. 408, 409. ◊ Oțel mangan = oțel în a cărui compoziție intră un anumit procent de mangan. Materialul sculelor poate fi oțelul carbon. . . , oțelul mangan și. . . oțelul rapid. IOANOVICI, TEHN. 259. - Din germ. Mangan.

vechi², veche adj. 1 (în opoz. cu „nou”) Care există sau durează de mult timp; care a apărut, a luat ființă, a fost făcut cu mult timp în urmă, în alte alte vremuri. ◊ (cu determ. introduse prin prep. „de”, indică durata) Casa era veche de două veacuri. ◊ (determ. prin „de cînd lumea”, „ca pămîntul”, „ca lumea”, capătă val. de super.) Acest adevăr e vechi de cînd lumea (ALECS.). ◊ (la compar., exprimă anterioritatea) Instinctul curiozității... e mai vechi decît însuși omul (PÂRV.). ◊ (despre idei, sentimente etc.; predomină ideea de durabilitate, statornicie) Credința este veche și nestrămutată. ◊ (despre oameni; predomină ideea de continuitate, perpetuare a condiției sociale preluate de la înaintași) Veche familie boierească din Moldova. * (la super., exprimă întîietatea) Cea mai veche atestare a unui cuvînt. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic dat Europei, Asiei și Africii, considerate în raport cu America. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. Lună veche v. lună. ♦ (despre metale) A cărui strălucire a fost estompată în timp (prin depunere de oxizi, săruri etc.). Argintul s-a învechit și aprins patină-argint vechi (STANCU). ♦ (despre obiecte, construcții etc.) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau ca urmare a folosirii îndelungate. E o căsuță veche și spartă, mică (BOLL.). ◊ Fier vechi v. fier ♦ (despre alimente, produse farmaceutice etc.) Care și-a pierdut sau este pe cale să-și piardă calitățile inițiale, pentru care a fost produs; ext. stricat, alterat. A aruncat alimentele vechi din frigider. ♦ (despre boli) Care este contractat de mult timp, avînd o evoluție lentă. Are o boală veche de plămîni. 2 (adesea în corelație cu „nou”) Care există de mai mult timp (decît...), care a apărut, a luat ființă, a fost făcut înaintea cuiva sau a ceva. Locuia într-o aripă din clădirea cea veche. ♦ (despre bani, monede) Care circulă concomitent cu altele emise ulterior, urmînd a fi înlocuite treptat. Pe piață vor circula un timp monedele vechi și cele noi. ♦ (despre cereale, legume, furaje etc.) Care este păstrat din recolta anilor trecuți. ♦ (despre vinuri, coniacuri etc.) A cărui calitate inițială s-a ameliorat pe măsura trecerii timpului. Pîinea cît de proaspătă, vinu cît de vechi și nevasta cît de tînără (ALECS.). ♦ (mai ales despre idei, concepții, deprinderi) Care a încetat de a fi utilizat, care nu mai corespunde unei anumite epoci, care ține de o epocă revolută; perimat, demodat, depășit. Romanul... ne înfățișează tocmai tranziția de la obiceiurile cele vechi spre spiritul cel nou (MAIOR.). ◊ expr. De modă (sau de moda) veche ori de veche modă v. modă. ♦ (subst. n.) Ceea ce este perimat, pe cale de dispariție; anacronic. Vechiul reprezintă o frînă în calea progresului. ♦ (despre oameni) Cu concepții învechite. 3 Care a existat, a fost, s-a întîmplat, s-a petrecut în trecut; care nu mai există (fiind schimbat, îndepărtat, înlocuit, substituit). Se pomeniră vorbind de lucruri vechi, uitate, din tinerețea lor (REBR.). ◊ (precedă termeni care indică situații, ranguri, funcții, calități etc. pe care cineva sau ceva nu le mai are) M-am întîlnit cu vechiul director al liceului. ◊ (cu accentul pe ideea diferenței față de starea, situația recentă) M-am dus să mai admir pentru ultima dată frumusețea vechiului București. ◊ (subst.) Zic că cele vechi să se fi stricat și pe urmă... să se fi zidit altele (DOC.). ◊ Anul (cel) vechi = anul (calendaristic) care s-a încheiat. Stil vechi sau calendar (de stilul) vechi = (metodă de socotire a timpului calendaristic după) calendarul iulian. ◊ Loc.adv. Pe stil vechi sau (subst.) pe vechi = a) după calculul efectuat pe baza calendarului iulian. Ziua de 12 mai cădea pe vechi într-o sîmbătă; b) conform stilului vechi. Crăciunul este sărbătorit pe vechi. ◊ expr. Crai de curte veche sau crai de Curtea veche v. crai. Vremea veche v. vreme. ♦ (despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată, reprezentînd o etapă anterioară distinctă de limba (actuală), modernă. ♦ Care este cunoscut și studiat sub aspectul ei din trecut (diferit de cel actual). ◊ Limbă veche v. limbă. 4 Care aparține sau este caracteristic trecutului (îndepărtat), în special antichității; care ține de perioade arhaice, străvechi. Unele datini vechi s-au păstrat în folclor. ◊ Istoria veche = parte a istoriei care se ocupă cu studiul preistoriei și al antichității. ♦ (subst. m. pl.) Oamenii din trecut; spec. oamenii din antichitate. Cei vechi au descoperit că planetele se învîrtesc împrejurul Soarelui (CONTA). 5 (despre oameni) Care are de mult timp o anumită calitate, care este de mult timp într-o anumită situație, relație (cu cineva sau ceva). Un bun și vechi prieten. ♦ Care exercită o profesiune de mult timp, care are de mult timp o anumită îndeletnicire, funcție etc. (acumulînd multă experiență). Avea un slujbaș vechi, credincios și priceput. 6 (în opoz. cu „tînăr”) Bătrîn. ◊ Loc.adj., adv. (subst.) Din vechi = din bătrîni, din moși-strămoși. ♦ fig. Îmbătrînit (înainte de vreme). ♦ (despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat. • pl. -i. /lat. pop. vĕclus, -a, -um = vetŭlus, -a, -um.

FIER (FER) (lat. ferrum) s. n. 1. Element chimic (Fe; nr. at. 26, m. at. 55,847, p. t. 1.535°C, p. f. 3.250°C, gr. sp. 7,86). Metal greu, de culoare cenușie (alb lucios în stare pură), maleabil, ductil, bun conducător de căldură și de electricitate. Se oxidează în aer umed, cu formare de rugină. În combinație, funcționează în stări de valență 2,3 și mai rar 4 și 6. Se găsește în natură sub formă de oxizi, sulfuri și carbonați. Varietățile tehnice de f. sunt aliaje ale f., în primul rând cu carbonul (fonte și oțeluri). Industrial, se obținerea prin reducerea directă sau, mai ales, indirectă (sub formă de fontă) a unor minereuri de f. (hematit, magnetit, siderit, limonit). Este cunoscut din timpuri străvechi, descoperirea sa îndeplinind un rol deosebit în dezvoltarea materială și culturală a societății omenești (epoca fierului). ◊ Loc. De fier = tare, vânjos, neînduplecat; riguros, sever. ◊ Aliaj fier-carbon = aliaj tehnic al fierului cu carbonul, care mai conține și alte elemente rămase în urma elaborării (Si, Mn, P și S în proporții mici), sau special introduse pentru a îmbunătăți proprietățile aliajelor (Cr, Ni, Mo, Si etc.). Aliajele care conțin carbon până la 2,16% se numesc oțeluri, iar cele cu conținut de carbon de 2,16-6,67% se numesc fonte. ◊ F. vechi = deșeuri și piese, obiecte etc. de oțel sau de fontă, scoase din uz și folosite ca materie primă la elaborarea oțelurilor. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat unor unelte sau ustensile de oțel sau de fontă. ◊ F. de călcat = aparat cu cărbuni sau electric folosit în gospodării, croitorii, spălătorii etc. pentru netezirea confecțiilor de pânză și de stofă. ◊ (Adesea determinat prin „roșu”) Unealtă sau bucată de fier (1) înroșit în foc, folosit pentru însemnarea vitelor cu marca proprietarului sau pentru arderea rănilor. ◊ Lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. ◊ (La pl.) Lanțuri, cătușe folosite pentru a lega deținuții.

zinc sn [At: IST. NAT. 15 / V: (îrg) ți~, (reg) țin, țim, ținclu^[1] / E: fr zinc] 1 Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, care se găsește în natură sub formă de sulfură și carbonat, întrebuințat în industrie mai ales în aliaje. 2 (Îs) Clorură de ~ Sare incoloră, solubilă în apă, obținută prin dizolvarea deșeurilor de zinc (1) sau a oxidului de zinc cu acid clorhidric, folosită în industrie. 3 (Îs) Bromură de ~ Pulbere de culoare albă, solubilă în apă și alcool, folosită în medicină ca sedativ și ca antispasmodic. 4 (Îs) Oxid (sau alb) de ~ Praf alb amorf, folosit în industria coloranților și a cauciucului. 5 (Îs) Sulfat de ~ Sare incoloră obținută prin dizolvarea zincului (1), a oxidului de zinc sau a deșeurilor acestuia în acid sulfuric, folosită în industria coloranților sau la obținerea zincului electrolitic. 6 (Îs) Sulfură de ~ Sare albă obținută prin tratarea soluției unei sări de zinc (1) cu hidrogen sulfurat sau cu o sulfură alcalină, folosită în vopsitorie. 7 (Îs) Strat de ~ Pulbere ușoară, onctuoasă, insolubilă în apă, folosită în cosmetică și în industria cauciucului. 8 (Îc) ~-dur Aliaj de zinc (1), fier și plumb care se formează la suprafața pieselor de oțel introduse în zinc topit. corectat(ă)

MECANIC, -Ă subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază forțele motrice, legile echilibrului, legile mișcării corpurilor și ale diverselor mecanisme ; tehnica procedeelor în care intervin în special aceste fenomene, mecano – tehnică. Legile de la mecanică. AMFILOHIE, G. F. 21^r/7. Mihanica, parte matematicilor care are de obiect legile mișcării, a cumpănirei. VÎRNAV, L. 138^r/10. De cînd mehanica s-au făcut pontul celor deosăbite științe a învățaților și a speculațiilor de industrie, n-au rămas mai nici o minune ce nu s-ar fi văzut a ieși din măiestria ei. AR (1829), 248²/44. Bregheții veniră și noi am văzut Faptele mehanicii regulate spornic. HELIADE, O. I, 127. Cursul acestor școale este de patru ani, în care se va învăța. . . fizica și mehanica poporană (a. 1841). URICARIUL, VII, 236. Prin mecanică și prin chimie [secolul al XlX-lea] a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. III. Este o lege demonstrată prin experiență și care este principiul fundamental al mecanicei. DRĂGHICEANU, C. 71. O carte plăcută în care formulele costelive ale mecanicei. . . sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate. ODOBESCU, S. III, 11. Cu o asemene lucrare numită compunerea puterilor se ocupă mecanica. PONI, F. Cărțile de mecanică teoretică și aplicată. CONTEMP. 1949, nr. 161, 6/2. Mircea Rotaru urma cursurile celui de al treilea an al Facultății de mecanică. V. ROM. octombrie 1 954, 85. ◊ F i g. El merge în disciplina obștei sale, într-un fel de mecanică socială, renunțînd să mai judece. SADOVEANU, O. IX, 279. ◊ Atelier de mecanică = atelier în care se construiesc și se repară mașini, piese ale unui mecanism etc. Ai văzut jos atelierul de mecanică și motorul care ți s-a părut mare ca un elefant. PAS, Z. I, 291. ♦ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești, mai ales a planetelor, sateliților și cometelor. Cf. COSTINESCU. ♦ Manual, tratat de mecanică (I 1). Toată mecanica-ntoarse foaie cu foaie, călind. PANN, H. 63/13. 2. (Învechit) Mecanism ; mașină. Oricarele. . . va fi făcut vreo mehanică spre vreo înlesnire. . . au izvodit un ce spre folosul obștii. GOLESCU, Î. 114. Un turn cu ceasornic care are o mehanică prin care bate sferturile. id. ib. 133. Arcul său se mișcă prin mijlocul unei mehanice. CR (1 829), 224²/8. 3. Ocupația, îndeletnicirea, meseria mecanicului (II). DM. II. S. m. (Învechit) Specialist în mecanică (I 1); (sens curent) persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a diverselor mașini și aparate ; persoană care supraveghează funcționarea unei mașini. Mihanicus, cel ce știe mihanica. VÎRNAV, L. 138^r/14. Vestitul mihanic Failing. . . au aflat un sfredel pentru fîntîni. AR (1829), 27²/45. O țară vestită pentru iscusința mahanicilor ei și mai cu seamă cele două însămnate aflări a lui Smitt și a lui Bell. I. IONESCU, C. 128/25, cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., NOM. PROF. 6. Rămân aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46. Fiind în îmbulzelile unui tren. . . au dat asupra lor paserile de fier. Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40. Te-am ruga, mai frumos cu vorba, domnule mehalnic. CAMILAR, N. I, 323. Mihai Prodan, mecanicul, pricepea cu greu cum de-a putut Filip auzi despre dînsul tocmai la Călărași. V. ROM. martie 1 954, 39. Sînt mecanic-auto și socotesc că voi putea să ajut acolo, pe ogoare, prin cunoștințele ce le am, la asigurarea funcționării în bune condițiuni a tractoarelor și mașinilor agricole. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 926. III. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I 1), privitor la mecanică, de mecanică. Cf. AMFILOHIE, G. F. 164^r/12. Așa unii au tîlmăcit viața după legile mehanice, alții după cele hemice. ANTROP. 277/13. Folosirea și influența deseniului. . . este temeiul tutulor artelor grafice și al lucrărilor mecanece. DESEN ARH. 5/27. Lucrări mechanice însemnate. MAIORESCU, L. 13. Trăim în epoca telegrafiei și telefoniei fără sîrmă, în veacul uriașului proces mecanic. SADOVEANU, E. 62. ♦ Care acționează asupra (schimbării) poziției corpurilor. Forțele mecanice (mișcătoare) sînt în echilibru (cumpănă) în această piatră. BARASCH, M. II, 109/20. ♦ (În opoziție cu c h i m i c) Fizic. Telegrafia fără sîrmă. . . arată că un curent de forță n-are nevoie de nici un fir special spre a urma direcția dată și atinge obiectul vizat, îndeplinind o acțiune mecanică. MACEDONSKI, O. IV, 144. Unele părticele [de oxid de mercur] nu vor putea fi divizate. . . prin nici un mijloc mecanic. PONI, CH. 8. O lucrare mecanică, precum frecarea sau loviturele, poate produce căldură. id. F. 158. 2. Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism ; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. V. a u t o m a t. Mîna are mișcări sacadate de păpușă mecanică. C. PETRESCU, Î. II, 36, cf. id. C. V. 44. Stațiuni cu utilaje mecanice. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 24. Comparatoarele mecanice sînt instrumente de măsurat, de precizie. IOANOVICI, TEHN. 376. Se va monta o instalație de aglomerare mecanică și o instalație de rafinare a plumbului. LEG. EC. PL. 428. ◊ (Adverbial) Podul său uriaș se oprește în fața cuptorului unde își deschide, mecanic, gura. SAHIA, N. 33. 3. (Care are loc) fără participarea conștiinței, a voinței, a inteligenței: mașinal, automat. Își aprinde o țigară, o fumează. După un timp, în chip mecanic, aprinde alta. SADOVEANU, O. IX, 351. Cugeta la altceva și făcea pesemne un gest mecanic. DEMETRIUS, A. 56. ◊ (Adverbial) Întinde mîna mecanic și rupe învelitorile [revistelor]. C. PETRESCU, C. V. 214. Trupuri. . . aleargă mecanic, în dorul de viață. SAHIA, N. 18. Olteanu băgă mecanic cheia în buzunar și abia după aceea tresări speriat. V. ROM. martie 1 954, 38. Un soldat german în cămașă trecu pe lîngă el fluierînd mecanic. T. POPOVICI, S. 134. ♦ (Învechit) Armonie mecanică = armonie imitativă. Armonia mecanică izvorăște din meșteșugită combinare a zicerilor pentru plăcerea auzului fără a să lua în băgare de seamă înțelesul ce înfățișază duhului. MARCOVICI, R. 142/13. – Scris și: (învechit) mechanic. – Pl.: mecanici, -ce. – Și: (învechit) mecánec, -ă, mehănic, -ă, mihánic, -ă, mahánic, -ă subst., adj., mihánicus, (regional) mehálnic s. m. .- Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanika, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, germ. Mechaniker, III) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μηκαηική , μηκανικός, rus. механика, механик.