MÍNIU subst. Oxid de plumb de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit mai ales ca pigment la vopselele cu ulei de in întrebuințate pentru protecția fierului împotriva ruginii. Despre apusul apei Tritonului lăcuiesc livii plugarii. . . și să ung cu mineu roșiu pre trup. HERODOT (1645), 268. Zidit-ai ție casă cu măsură, cerdacuri largi și. . . văruite cu minău. BIBLIA (1 688), 507¹/32. Ia minău o litră, blaivas. . . pune-le. . . toate într-o oca de ulei de in (cca 1800). GRECU, P. 399, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Miniul este întrebuințat la fabricațiunea cristalului, la vernirea olâriilor, smălțuirea faianțelor. PONI, CH. 246. Materia activă pentru plăcile pozitive este compusă dintr-o pastă de miniu cu acid sulfuric. ENC. TEHN. II, 393. Miniu . . . este o pulbere roșie care, ca vopsea în ulei de in, se întrebuințează mai ales pentru a apăra fierul de rugină. MACAROVICI, CH. 378, cf. NICA, L. VAM. 159. - Și: (învechit) minău, minéu subst. – Din lat. minium, fr. minium, germ. Minium.