AERONAUTIC, -Ă, aeronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea aeronavelor și cu problemele navigației aeriene. 2. Adj. Care aparține aeronauticii (1), privitor la aeronautică. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéronautique.

BALIZAJ, balizaje, s. n. Semnalizare prin balize; balizare ♦ Delimitare cu ajutorul unor semnale optice, acustice sau de radio a unui spațiu, a unui drum de navigație aeriană sau maritimă. – Din fr. balisage.

AERONAUTICĂ f. 1) Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor. 2) Știință care se ocupă cu studiul navigației aeriene. [G.-D. aeronauticii] /<fr. aéronautique

AERONAVIGAȚIE f. Navigație aeriană. /cf. germ. Aeronavigation

AVIAȚIE ~i f. 1) Totalitate a navelor aeriene de care dispune o țară, o societate de transport etc. ~ civilă. 2) Ramură a științei și tehnicii care se ocupă cu studiul navigației aeriene. [G.-D. aviației; Sil. -vi-a-ți-e] /<fr. aviation, it. aviazione

RADIOBALIZĂ ~e f. Stație de radio fixă care emite semnale speciale și servește la dirijarea navigației aeriene și maritime; radiofar. [Sil. -di-o-] /<fr. radiobaliser

RADIOFAR ~uri n. Stație de radio fixă, care transmite semnale speciale și servește la dirijarea navigației aeriene și maritime; radiobaliză. [Sil. -di-o-] /<fr. radiophare

RADIOFAR s.n. Post fix de emisiune radiofonică prin semnale, servind la dirijarea navigației aeriene și marine. V. radiobaliză. [Pron. -di-o-, pl. -re, -ruri. / cf. fr. radiophare].

AEROAMFIBIU adj., s.n. (Vehicul cu pernă de aer) adaptat la navigația aeriană și pe apă. [< fr. aéroamphibie].

AERONAUTICĂ s.f. Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor; știința navigației aeriene. [Gen. -cii. / < fr. aéronautique].

AERONAVIGAȚIE s.f. Navigație aeriană. [Cf. germ. Aeronavigation].

AEROSTAȚIE s.f. 1. Ramură a navigației aeriene care folosește aparate mai ușoare decît aerul. 2. Stație de vehicule aeriene. [Gen. -iei. / cf. fr. aérostation].

AEROAMFIBIU, -IE adj., s. n. (vehicul cu pernă de aer) adaptat la navigația aeriană și pe apă. (< fr. aéroamphibie)

AERONAUTIC, -Ă I. adj. referitor la aeronautică. II. s. f. tehnica construirii și conducerii aeronavelor, precum și a navigației aeriene. (< fr. aéronautique)

AERONAVIGAȚIE s. f. navigație aeriană. (< germ. Aeronavigation)

AVIÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Navigație aeriană cu aeronave mai grele decît aerul (planoare, avioane, elicoptere etc.); tehnica acestei navigații. Primele zboruri au fost făcute cu planoare, remarcabile fiind încercările lui O. Lilienthal (1890). Avioane cu motoare cu abur au fost construite de A.F. Mojaiski (1882) și de C. Ader (1897). Frații O. și W. Wright au construit primul avion cu motor cu ardere internă., realizînd primul zbor, cu decolare prin catapultare, în 1903. Traian Vuia a construit un avion cu care s-a efectuat prima decolare cu mijloace proprii de bord (18 mart. 1906), iar H. Coandă a realizat în 1910 prima încercare de zbor cu un avion cu reacție, de construcție proprie. În România, primele avioane au fost construite de Aurel Vlaicu (1910-1911). Printre pionerii a. se numără și A. Santos-Dumont, H. Farman, L. Blériot (a traversat Marea Mînecii în 1909), Ch. Lindberg (a traversat Oceanul Atlantic în 1927), V.P. Cikalov (a efectuat primul zbor peste Polul Nord în 1937) ș.a. După al doilea război mondial perfecționarea construcției avioanelor și folosirea motoarelor cu reacție au permis atingerea unor viteze de zbor superioare vitezei sunetului și realizarea unor avioane de foarte mare capacitate și cu întinsă rază de acțiune. 2. Ramură a aeronauticii care se ocupă de construcția și de funcționarea aeronavelor mai grele decît aerul. ♦ Totalitatea avionelor unei țări, ale unei societăți comerciale etc. ♦ Expr. A. civilă = ansamblul aeronavelor, instalațiilor și personalului care se folosesc la transportul călătorilor și mărfurilor, în scopuri utilitare, sanitare, turistice etc. A. sanitară = a. destinată transportului de urgență al celor grav bolnavi, a răniților și accidentaților, precum și a medicamentelor, a sîngelui pentru trasfuzii etc. A. sportivă = ramură sportivă care cuprinde aeromodelismul, planorismul, parașutismul, zborul cu motor și construirea de micromodele. A. militară = forța aeriană militară.

AEROAMFIBIU, aeroamfibii vehicul adaptat la navigația aeriană și apă. Sin. hidroavion.

AEROCOMPAS, aerocompasuri compas de navigație aeriană (V.).

AERODROM, aerodromuri suprafață de teren plană, pe ale cărei direcții de acces nu există obstacole naturale cu înălțimi mari, amenajată pentru decolarea și aterizarea avioanelor, având infrastructură și instalații speciale care asigură desfășurarea acțiunilor de zbor, precum și pentru asistența tehnică a avioanelor existente pe acesta. Pentru avioanele cu motoare reactive sau pentru avioanele de mare tonaj, pistele de decolare-aterizare sunt betonate, metalice, din material plastic, consolidate și utilate cu instalații de aterizare și zbor instrumental, cu mijloace de transmisiuni și de asigurare terestră a navigației aeriene. Aerodroamele^[1] militare sunt special destinate acțiunilor cu specific cazon, acestea putând fi: de bază, de manevră, de rezervă și fals. O unitate de aviație dispune, de regulă, de câte un aerodrom de bază, un aerodrom de rezervă, un aerodrom de manevră și 1-2 false. Aerodromul de bază este aerodromul pe care se dispun și își desfășoară activitatea de zbor, în timp de pace, 1-2 unități de aviație, până în momentul apariției pericolului unui atac aerian, când se dispersează pe subunități pe mai multe aerodromuri, unde își continuă acțiunile de luptă. Aerodromul de manevră, este aerodromul destinat dispersării aviației în scopul evitării loviturilor inamicului aerian, manevra temporară a unor formații de aviație pe anumite direcții, aterizarea unor formații în scopul refacerii capacităților de luptă, sau pentru ducerea unor acțiuni de luptă pe timpul cât aerodromul de bază a fost lovit de aviația inamicului sau este indisponibil din cauza condițiilor meteorologice. Aerodromul de manevră este echipat cu instalațiile refacerii capacității și ducerii acțiunilor de luptă și încadrat cu personal tehnic și de deservire a zborului. Aerodromul de rezervă, este aerodromul destinat pentru aterizarea unui avion sau a unei formații de avioane în cazul în care acestea nu pot ateriza de pe A.M. de unde au decolat, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau din cauza scoaterii acestuia din funcțiune. Aerodromul de rezervă are un număr mai redus de personal tehnic și de deservire a zborului, precum și mijloace de luptă și carburanți. Aerodromul fals, este aerodromul care are aparent toate caracteristicile unui A.M. în funcțiune, inclusiv infrastructură și instalații false, machete de avion dispersate, machete de mașini și chiar stații radio și radiolocație în funcțiune, pentru inducerea în eroare a inamicului. Pe A.F. se organizează periodic activități care să imite activitățile proprii ale unui A.M.: decolarea și aterizarea reală sau simulată a unor avioane, mișcare machetelor de avioane și a mașinilor, funcționarea unor stații de radio și radiolocație.^[1]

AERONAUTICĂ ramură a științei, tehnicii și tehnologiei care are drept obiect de studiu și experimentare domeniul navigației aeriene, construcția de aparate zbor și legile care stabilesc condițiile zborului în atmosferă cu viteze subsonice și hipersonice. În funcție de aplicațiile sale, aeronautica se poate împărți în: aeronautica civilă, aeronautica militară și aeronautica sportivă, aceasta din urmă valorificând construcțiile, tehnica și măiestria din aeronautică în competiții cu caracter sportiv, dezvoltând un organism sănătos, îndemânarea, reflexele, curajul, voința, etc.

ALTITUDINE înălțime; parametru esențial în aviație. Altitudine de restabilire, înălțime la care motorul cu piston își menține puterea de la sol prin supraalimentarea sa cu ajutorul unui compresor. Altitudine de zbor, element principal al navigației aeriene strâns legat de securitatea zborului, reprezentând distanța pe verticală de la p aeronavă la un punct de pe suprafața terestră, putând fi: absolută (în raport cu nivelul mării) și relativă (față de un punct de referință).

AZIMUT unghiul format de planul meridianului unui loc cu planul vertical ce trece prin locul direcției respective. În navigația aeriană poartă numele de drum, cap, relevment, gisment (v.).

BULETIN METEOROLOGIC DE AVIAȚIE informare făcută periodic asupra condițiilor de stare a vremii dintr-un interval de timp trecut și asupra evoluției probabile a timpului pentru diferite perioade utilizând: temperatura, presiunea atmosferică, viteza și intensitatea vântului, nebulozitatea, fenomene hidrometeorologice (ceață, polei, lapoviță, ploaie, ninsoare). Servește navigației aeriene și este înmânat conducătorilor de zbor și echipajelor aeronavelor, fiind întocmit de către stațiile meteorologice care deservesc aviația militară sau civilă.

CURENT-JET, curent aerian de mare altitudine, extrem de rapid și deosebit de periculos pentru navigația aeriană. Curentele-jet se produc între 6-13 km, au formă tubulară, secțiune ovală, lățime de până la 500 km și grosime de până la 7 km și viteze de 100-400 km/h care cresc dinspre exterior spre interior. Locul lor se schimbă zilnic și în funcție de anotimp. Sunt utili aeronavelor care zboară în direcția și sensul lor de deplasare, dar zborul împotrivă și traversarea acestora este foarte periculoasă putând duce la ruperea aeronavelor.

METODĂ DE NAVIGAȚIE AERIANĂ mod teoretic recomandat de asigurare a deplasării în zbor. Cele mai importante metode de navigație aeriană sunt: metoda navigației observate (cuprinde ansamblul procedurilor pentru urmarea unui traiect aerian determinat de două sau mai multe puncte, precum și aflarea poziției aeronavei prin compararea reperelor de la sol cu o hartă, direct cu ochiul liber sau cu instrumente optice adecvate acestui scop, oferind avantajul siguranței poziției aeronavei prin identificarea reperelor), metoda navigației estimate (ansamblul procedurilor pentru urmarea unui traiect aerian stabilit între două sau mai multe puncte și determinarea poziției aeronavei cu ajutorul indicațiilor instrumentelor de ord și a calcului, fără a se face referire la reperele de pe sol), metoda navigației radioelectrice (utilizează posibilitățile electronicii pentru determinarea elementelor necesare deplasării pe un traiect aerian, putând fi „de bord” – când elementele se determină cu ajutorul mijloacelor aflate la bordul areonavei, sau „de sol” – dacă elementele se determină cu ajutorul mijloacelor aflate la sol), metoda navigației astronomice (ansamblul procedurilor care asigură determinarea poziției aeronavei și urmărește un traiect determinat, prin observarea aștrilor cerești cu ajutorul unor instrumente specializate în acest scop), metoda navigației inerțiale (permite determinarea poziției aeronavei și urmărirea unui traiect stabilit prin două sau mai multe puncte exprimate în coordonate geografice, pe baza informațiilor dobândite de forțele de accelerație care acționează asupra celor trei axe ale avionului), metoda navigației izobarice (utilizată în zborurile la mare înălțime deasupra oceanelor și permite controlul aeronavei în direcție prin determinarea derivei acesteia și deci a drumului real urmat din înălțimea citită la altimetrul barometric și radioaltimetru). Precizia cea mai mare în realizarea zborului o prezintă navigația inerțială, cât și cea radioelectrică.

MIJLOC DE NAVIGAȚIE AERIANĂ aparat care asigură elementele necesare aplicării unei metode de navigație aeriană. Mijloacele de navigație aeriană se pot clasifica astfel: mijloace generale sau geometrice (se bazează pe măsurarea diferiților parametri ce depind de forma, dimensiunile și proprietățile solului, din această categore făcând parte: compasele magnetice obișnuite, girocompasele, sistemele direcționale, vitezometrele, altimetrele cu capsulă aneroidă, termometrele aerului exterior, indicatorii de navigație, sistemele inerțiale, cronometrele etc.), mijloace de radionavigație (se bazează pe principii electronice, din această categorie făcând parte: radiogoniometrele, radiofarurile, echipamentele de măsurare a distanței aeronavei etc.), mijloace astronomice de navigație (se bazează pe principiul măsurării parametrilor deplasării aștrilor pe bolta cerească, din această categorie făcând parte: astrocompasul, astrosextantul etc.) și mijloace luminoase de navigație (se bazează pe principiul utilizării energiei luminoase pentru orientare, din această categorie făcând parte: balizajul luminos al pistei de aterizare, farurile de aerodrom și dispozitivul de semnalizare prin sclipiri a poziției aeronavei).

NAVIGAȚIE AERIANĂ știință care se ocupă cu studiul metodelor și practicilor cele mai eficiente de asigurare a deplasării aeronavelor în spațiul aerian în deplină siguranță a zborului. După procedeele utilizate pentru a determina poziția aeronavei și pentru orientarea acesteia pe traseu, se deosebesc: navigația observată (conducere după repere observate cu ochiul liber și confruntate cu harta sau recunoscute din memorie; în caz de vizibilitate redusă sau nulă, este utilizată tot mai rar), navigația astronomică (utilizează determinări în raport cu poziția unor aștri), navigația estimată (poziția navei este determinată în funcție de distanța parcursă, folosind doar instrumentele de bord), navigația radio (utilizează procedee de determinare a poziției aeronavei bazate pe recepționarea a două semnale radio emise de două stațiuni ale căror poziție pe hartă este cunoscută, distingându-se moduri de navigație prin radiolocație, radioelectrică sau radioelectronică, radiomagnetică sau radiogoniometrică).

OCTANT instrument utilizat în navigația aeriană pentru observarea înălțimii aștrilor și pentru determinarea distanței unghiulare.

ZBOR deplasare în atmosferă a unei aeronave. După momentul desfășurării există: zbor de zi (începe la 30 de minute după răsăritul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de apus) și zbor de noapte (începe la 30 de minute după apusul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de răsărit) raportându-se la ora locală. După mijloacele și metodele utilizate există: zbor la vedere (orientarea în aer față de sol și eventualele aeronave aflate în trafic se face prin observare directă, aprecierea distanțelor, a înălțimilor, a vitezelor etc. făcându-se din ochi) și zbor instrumental (datorită lipsei de vizibilitate – nori, ceață etc. – orientarea se face cu ajutorul instrumentelor de bord). După natura susținerii în aer există: zbor fără motor (aeronave care nu utilizează decât caracteristicile aerodinamice constructive: planoare, deltaplane, parapante etc.) și zbor cu motor (aeronave care utilizează ca mijloc principal de propulsie forța generată de un motor: avioane, elicoptere etc.). În funcție de alți factori sau de scop, se disting și alte feluri de zbor. Zbor în condiții meteo grele, efectuat parțial sau total fără vizibilitatea solului și a orizontului natural, având un plafon coborât și o vizibilitate redusă (în nori, între straturi de nori, pe precipitații puternice, sub nori, dar la mică înălțime), impunând măsuri speciale de navigație, complexitatea acestora depinzând de tipul și de aparatura de bord a aeronavei. Zbor terestru, efectuat în straturile relativ dense ale atmosferei, în câmpul gravitațional al Pământului. Zbor transmeridian, efectuat peste fuse orare, determinând oscilații ale ritmului arcadian. Zbor razant, efectuat la foarte mică înălțime, urmărind relieful solului, prezentând interes din punct de vedere militar prin realizarea surprinderii inamicului, radiolocatoarele terestre de descoperire devenind ineficiente, zgomotul avionului supersonic auzindu-se la obiectiv după trecerea sa. Zbor de luptă, executat în scopul îndeplinirii unei misiuni de luptă. Zbor de aclimatizare, efectuat în vederea obișnuirii organismului cu mediul aerian. Zbor în dublă comandă, efectuat în procesul de instruire de către piloți-elevi pe aeronavele de școală dotate cu dublă comandă, cu instructor la bord în scopul învățării pilotajului, a navigației aeriene etc. Zbor de încercare, efectuat cu aeronavele prototip în vederea testării parametrilor tehnico-tactici proiectați. Zbor demonstrativ, efectuat în scopuri didactice sau în cadrul mitingurilor aviatice. Zbor acrobatic, executat cu aparate de zbor special construite pentru a dezvolta îndemânarea pilotului pentru cunoașterea aparatului și aprecierea corectă a propriilor posibilități; are caracter demonstrativ sau competitiv. Zbor pe spate, avionul este pilotat având comenzile în profunzime și direcțiile inversate. Zbor în oglindă, executat de două avioane la o distanță de 2-3 m unul de celălalt, unul dintre acestea zburând pe spate. Zbor la punct fix, regim în care elicopterul se menține la o anumită înălțime față de sol fără a înainta, e important în operațiuni speciale (salvare, remorcare, desant aeropurtat și antisubmarin etc.). Zbor planat, fără motor, executat de un planor sau un avion cu motorul oprit. Zbor plutit, executat în curenți ascendenți în care un planor (deltaplan sau parapantă) câștigă sau își menține înălțimea; poate fi executat la pantă, faleză sau termic (curenți ascendenți). Zbor termodinamic, executat la pantă, constând în utilizarea alternativă a curenților dinamici care urcă panta și a căminelor termice. Zbor de undă sau în curenți oscilatorii, executat în curenții ondulatorii din norii altocumulus, care oferă un câștig de înălțime lent, dar în timp îndelungat. Zbor în fața frontului de furtună, efectuat prin patrulare, manevrele fiind similare zborului plutit la pantă, în masa de aer cald împinsă de aerul rece al frontului. Zbor de înălțime, efectuat în curenți ascendenți cu realizarea unui câștig de înălțime de cel puțin 1000 m (pentru planare). Zbor de durată, executat în curentul dinamic de pantă, undă lungă sau termic în scopul menținerii cât mai mult în aer. Zbor de distanță, efectuat în scopul realizării unei distanțe parcurse în zbor cât mai mari, putând avea și țel fixat (cu meționarea unei rute fixe, executat cu vânt de față, vânt de spate sau cu întoarcere la aerodromul de plecare). Zbor subsonic, nu depășește viteza de 1M. Zbor supersonic, nu depășește viteza de 5M. Zbor hipersonic, depășește viteza de 5M, desfășurarea acestuia în straturile dense ale atmosferei implică puternica încălzire a învelișului aeronavei, acesta trebuie să fie construit din oțeluri speciale refractare (titan) sau să aibă straturi ceramice pentru a combate bariera termică, de regulă se execută la înălțimi mari unde densitatea aerului fiind redusă, încălzirea se micșorează, sau în cosmos unde frecarea cinetică dispare lisind aerul.

BORD, borduri, s. n. Fiecare din părțile laterale ale punții unei nave. ◊ Loc. adj. De bord = referitor la navigația pe apă, p. ext. referitor la navigația aeriană. Jurnal de bord. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) bord = pe puntea navei, p. ext. pe avion. ◊ Expr. A arunca peste bord = a da la o parte, a înlătura. – Fr. bord.

ceas-broșă s. n. Ceas care servește drept broșă ◊ „Am văzut ceasuri cu care poți înota liniștit la o adâncime de 200 m; ceasuri-pandantiv și ceasuri-broșă; ceasuri ultraplate înalte numai de 3 mm; ceasuri-calendar și ceasuri-brichetă; ceasuri pentru navigația aeriană, care indică simultan timpul mediu și unghiul orar corespunzător timpului sideral.” Sc. 8 V 65 p. 4 //din ceas + broșă//

controlor al aerului s. m. Salariat al unui aeroport care controlează navigația aeriană ◊ „Autoritățile americane au decis [...] să supună cei 14000 de controlori ai aerului din S.U.A. la analize anuale pentru identificarea eventualilor consumatori de drog sau alcool.” R.l. 12 V 84 p. 8

supraaglomerare s. f. Aglomerare foarte mare ◊ „Ultima noutate în domeniul cercetărilor legate de navigația aeriană a viitorului: hidroavioanele-gigant pentru transportul de călători. Scopul: evitarea supraaglomerării aeroporturilor [...]” Sc. 21 I 77 p. 5. ◊ „Conform observațiilor, supra-aglomerarea de galaxii, căreia aparține și Calea noastră Lactee, este virtual staționară în interiorul Universului.” Mag. 9 II 85 p. 9 (din supraaglomera; DEX)

ORGANIZAȚIA AVIAȚIEI CIVILE INTERNAȚIONALE (O.A.C.I.; în engl.: Internațional Civil Aviation Organization – I.C.A.O.), agenție specializată în cadrul sistemului O.N.U., din 3 oct. 1947 cu sediul la Montréal (Canada), creată cu titlu provizoriu la 15 aug. 1945 (își începe activitatea la 4 apr. 1947), în scopul dezvoltării navigației aeriene internaționale, supravegherii transporturilor aeriene internaționale, pentru asigurarea bunei desfășurări a securității zborurilor, dezvoltarea rutelor de navigație aeriană și aeroporturilor. O.A.C.I. are 187 membri (2002), printre care și România (din 1965).

AERONAUTIC, -Ă, aeronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea aeronavelor și cu problemele navigației aeriene. 2. Adj. Care aparține aeronauticii (1), privitor la aeronautică. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aéronautique.

BALIZAJ, balizaje, s. n. Semnalizare prin balize; balizare. ♦ Semnalizare radioelectrică a pozițiilor și traseelor necesare navigației aeriene sau maritime. – Din fr. balisage.

AERONAUTIC, -Ă, aeronautici, -e, adj. Privitor la navigația aeriană.

AERONAUTICĂ s. f. Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor; știința care se ocupă cu navigația aeriană. Școală de aeronautică.

BORD², borduri, s. n. Fiecare dintre părțile laterale ale punții unei nave. Lumea pe vapor se mișca dintr-un bord în altul, în lumina scăzută a asfințitului. BART, E. 79. ◊ Loc. adj. De bord = referitor la navigația pe apă; p. ext. referitor la navigația aeriană. Jurnal de bord. Carnet de bord. Echipament de bord. Instrumente de bord. ▭ Artilerie de bord - artilerie instalată pe nave și pe aeronave. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) bord = pe puntea vasului, p. ext. pe avion. Pasagerii s-au urcat pe bord. Călătorii au luat loc la bordul avionului. ▭ M-am dus chiar într-acea seară de am întîlnit pe amiral, pe bordul său. GHICA, S. 399. ◊ Expr. A arunca peste bord = a da la o parte, a înlătura. Steagul libertăților burghezo-democratice a fost aruncat [de burghezie] peste bord. STALIN, C. XIX 7.

NAVIGAȚIE s. f. Faptul de a naviga; știința și tehnica de a conduce o navă către un punct dat, pe un drum precis și dinainte stabilit; ramură a transporturilor și comunicațiilor, pe apă și în aer. Navigație fluvială. Navigație maritimă. Navigație aeriană. – Variantă: (învechit) navigațiune (GHICA, S. 250) s. f.

RADAR, radare, s. n. Aparat care emite unde electromagnetice și apoi le recepționează după ce au fost reflectate de un obiect; este folosit (mai ales în navigația aeriană și maritimă) pentru a detecta și localiza un obiect prin măsurarea timpului trecut între emisia și recepția undelor. ♦ Sistem de detectare și localizare folosit de aparatul descris mai sus.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.

aeronautic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr aéronautique] 1-2 sf Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor. 3 sf Știința navigației aeriene. 4-6 a Care aparține aeronauticii (1-3). 7-9 a Privitor la aeronautică (1-3).

aeronavigație sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: ger Aeronavigation] Navigație aeriană.

balizaj sn [At: LTR / Pl: ~e / E: fr balisage] 1-3 Semnalizare prin balize (3). 4 Totalitate a balizelor de pe un teren. 5-7 Balizare (1-3). 8 (Îs)~hertzian Semnalizare radioelectrică a pozițiilor și traseelor necesare navigației aeriene sau maritime. 9-10 Marcare a (culoarelor sau a) distanței de parcurs în sporturile nautice.

drum sn [At: (a. 1645) HERODOT, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: vsl друм cf bg, srb друм] 1 Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat Si: cale. 2 (Îs) ~ de țară (sau ~ul țării) Cale de comunicație terestră, de importanță locală, care leagă mai multe comune și sate. 3 (Reg; îas) Șosea națională. 4 (Îs) ~ de acces Cale de comunicație de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicație importantă, cu o localitate, cu o gară, cu un port etc. 5 (Îs) ~ul mare Șosea de mare circulație, care leagă localități principale. 6 (Pop; îs) ~ fără (de) pulbere Apă (curgătoare). 7 (Ist; îs) ~ul sării Cale de comunicație pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite orașe, în Evul Mediu. 8 (Ist; îs) ~ul mătăsii Cale comercială de importanță internațională care lega China de țările din Asia Centrală și Apuseană. 9 (Îs) ~ de halaj (sau de edec) Cale de comunicație amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulației mijloacelor de tracțiune care remorchează ambarcații. 10 (Mil; îs) ~ de coloană Cale de comunicație terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor. 11 (Îs) Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) ~ului Intersecție. 12 (Îc) ~-de-fier Cale ferată. 13 (Înv; îac) Tren. 14 (Înv; îac) Joc de cărți. 15 (Îs) Hoț (sau tâlhar, bandit) de ~ul mare (sau, înv, de ~uri) Hoț care atacă oamenii în drum (1) (sau în văzul lumii) spre a-i jefui. 16 (Îs) Jaf (sau hoție) la ~ul mare (sau, înv, la ~uri) Jaf care se săvârșește în văzul lumii. 17 (Îe) A ieși la ~ul mare A ataca oamenii în drum (1) spre a-i jefui. 18-19 (Îlav) (De) peste ~ În (sau din) față. 20 (Îlav) În ~ În mijlocul drumului (1). 21 (Îal) În calea drumeților. 22 (Îal) În văzul lumii. 23 (Îal) Pe parcurs. 24 (Îlav) Pe toate ~urile Peste tot. 25 (Îe) A-și face ~ A se abate de la traseul inițial spre a se duce undeva sau la cineva. 26 (Îae; șîe a-și croi, a-și sparge ~) A înainta (prin eforturi) într-o mulțime. 27 (Îae) A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 28 (Îae) A se afirma. 29 (Îe) A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ (nou în viață) A dobândi o (nouă) situație materială sau socială, o (nouă) poziție etc. 30 (Îe) A pune (pe cineva) pe ~uri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. 31 (Îe) A bate (sau a ține, a păzi) ~ul (sau ~urile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe ~uri A vagabonda. 32 (Îe) A fi pe ~uri A nu avea o locuință stabilă. 33 (Îae) A fi fără un rost în viață și fără sprijinul familiei. 34 (Îe) A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri A rămâne fără adăpost. 35 (Îae) A rămâne fără slujbă, fără mijloace de trai Si: a sărăci, a scăpăta. 36 (Îe) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe ~ (sau pe ~uri) A da (pe cineva) afară din casă. 37 (Îae) A concedia (pe cineva). 38 (Îae) A sărăci (pe cineva). 39 (Îe) A aduna (pe cineva) de pe ~uri A da cuiva adăpost. 40 (Îae) A lua (pe cineva) sub ocrotire. 41 (Îe) A sta (sau a se pune etc.) în ~ul cuiva (sau a-i sta cuiva în ~) A se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.). 42 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 43 (Îae) A i se împotrivi cuiva. 44 (Îe) A se da din ~ul cuiva A se da la o parte. 45 (Îae) A nu mai împiedica pe cineva în acțiunile sale. 46 (Îe) A-i ieși cuiva în ~ A întâmpina pe cineva. 47 (Îe) A da ~ul (cuiva sau la ceva) A lăsa din mână. 48 (Îae) A reda libertatea cuiva. 49-50 (Îae) A permite cuiva să intre sau să iasă. 51 (Îae) A desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). 52 (Îe) A-și da ~ul A se lăsa în jos Si: a coborî. 53 (Îae) A se avânta. 54 (Fam; îae) A depăși o inhibiție. 55 (Pfm; îae) A începe să povestească. 56 (Pfm; îae) A începe să se destăinuie. 57 (Pfm; îae) A izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, în plâns etc.). 58 (Pop) Fiecare din cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. 59 Traseu pe care îl efectuează o ființă sau un corp în mișcare Si: curs, parcurs, traiectorie. 60 (Ast; îs) ~ul robilor (sau orbilor, al nașilor, al rătăciților, al laptelui) Calea Lactee. 61 (Îs) ~ aerian Traseu al unei linii de navigație aeriană, marcat prin instalații (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. 62 (Îs) ~ navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci. 63 (Îs) ~ maritim Traseu parcurs de nave pe mări și pe oceane, determinat de condițiile de navigație. 64 (Chm; îs) ~ liber mijlociu Distanța mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. 65 (Fig) Direcție de dezvoltare a unei acțiuni, a unui proces etc. Si: linie, orientare. 66 (Fig) Ceea ce servește pentru atingerea unui scop Si: cale, metodă, mijloc, (înv) mijlocire, modalitate, procedeu. 67 (Îs) ~ul judecății (sau de judecată) Proces. 68 (Îe) A apuca (sau a lua) alt ~ A schimba destinația inițială. 69 (Fig; îae) A se iniția în alt domeniu. 70 Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat (adesea utilizând mijloace de transport), în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc. Si: călătorie. 71 (Îe) ~ bun! Urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 72 (Pop; îe) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ți-e ~ul! Pleacă repede! 73 (Reg; îe) A nu se lua (ceva) din ~ A nu se găsi ușor (ceva). 74 (Îs) ~ drept Călătorie fără ocoluri. 75 (Fig; îas) Comportare ireproșabilă. 76 (Îs) Ultimul ~ Drumul pe care este condus un mort la groapă. 77 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ (sau de cale) A pleca. 78 (Îae) A nu se amesteca în treburile altcuiva. 79 (Îe) A întoarce (pe cineva) pe ~ul cel bun A determina pe cineva să adopte un mod de viață, un comportament etc. (sau să revină la un mod de viață, un comportament etc.) conform normelor vieții sociale. 80-81 (Îe) (A fi) pe ~ (A fi) în timpul călătoriei. 82-84 (Îae) (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască. 85 (Mpl) Alergătură. 86 (Mpl) Cursă. 87 (Art) Dans popular lent cu strigături. 88 Melodie după care se execută drumul (87). 89 (Îs) ~ul dracului (sau al dracilor) Dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie. 90 Melodie după care se execută drumul (89). 91 (Îs) ~ul Clujului Dans popular cu tempo de brâu. 92 Melodie după care se execută „drumul Clujului” (91). modificată

radiofar sn [At: MDT / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr radiophare] Post fix de radioemisiune, servind la dirijarea navigației aeriene și maritime.

balizáj s.n. 1 (și balizaj hertzian) Delimitare cu ajutorul unor semnale optice, acustice sau de radio a unui spațiu, a unui drum de navigație aeriană sau maritimă. 2 Semnalizare cu balize. ◆ (în sporturile nautice) Marcare a culoarelor sau a distanței de parcurs. 3 Ansamblu de balize așezate într-un anumit loc, pe un anumit teren. • pl. -e. /<fr. balisage.

GUAM, ins. vulcanică în V Oc. Pacific, în arh. Mariane, la 5.000 km V de Hawaii; 541 km²; 143 mii loc. (1993). Centrul ad-tiv: Agaña. Cocotieri, bananieri, batate, manioc, trestie de zahăr. Creșterea porcinelor și bovinelor. Pescuit. Aici s-a înregistrat cea mai joasă presiune atmosferică de pe glob (657,9 mm, în 1958). Nod de linii aeriene, de navigație, de cabluri transpacifice; baze maritime și aeriene ale ale S.U.A. Descoperită în 1521 de Magellan. Ocupată de spanioli în 1668, a fost cedată S.U.A. în urma Războiului hispano-american din 1898. În timpul celui de-al doilea război mondial, G. a fost ocupată de japonezi (1941-1944). Din 1950, teritoriu „neîncorporat” al S.U.A., administrat de Departamentul de Interne. Activitatea legislativă este exercitată de guvernator și de Consiliul Legislativ, iar cea executivă, de consiliul Executiv, condus de guvernator.

RADIOLOCÁȚIE (< fr., engl., rus.) s. f. Ramură a științei și tehnicii care are ca obiectiv observarea diferitelor corpuri prin metode radiotehnice: detectarea, identificarea determinarea poziției în spațiu și a vitezelor etc. Primele stații de r. au apărut în deceniul 4 al sec. 20. Metodele și mijloacele de r. se folosesc în domeniul militar, navigația cosmică, aeriană și maritimă, în metrologie, astronomie ș.a.

RADIOFAR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisiune, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare.

OCTANT¹ ~e n. Instrument pentru măsurarea înălțimii aștrilor și a distanțelor unghiulare ale acestora (folosit, în trecut, în navigația maritimă și aeriană). /<fr. octant

ORTODROMĂ ~e f. 1) Linia cea mai scurtă între două puncte ale unei sfere. 2) (în navigația maritimă și aeriană) Arc al cercului mare (imaginat), reprezentând drumul cel mai scurt între două puncte de pe suprafața Pământului. /<germ. Orthodrome

OCTANT s.n. 1. Instrument folosit în navigația maritimă și aeriană pentru observarea înălțimii aștrilor și pentru măsurarea distanțelor lor unghiulare. 2. A opta parte a cercului; arc de 45 de grade. ♦ Fiecare dintre cele opt regiuni în care trei plane concurente, perpendiculare două cîte două, împart spațiul. [< fr. octant, cf. lat. octans].

RADIOFAR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare.

OCTANT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană, care servește la măsurarea înălțimii astrelor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului.

aerospațial, ~ă a [At: DEX² / P: a-e-ro-spa-ți-al / Pl: ~i, ~e / E: fr aérospatial] 1-2 Referitor la navigația în spațiul aerian terestru și cosmic Si: aerocosmic (1-2). 3-4 Care aparține acestei navigații.

AEROAMFIBIU adj. (despre vehicule) Care este adaptat la navigația pe apă și aeriană. /<fr. aéroamphibie

PLAN DE ZBOR document de navigație și control al traficului aerian, întocmit pentru fiecare zbor după pregătirea acestuia. Planul de zbor se depune la biroul de briefing sau la biroul de pistă pentru trafic al aeroportului cu cel puțin 30 de minute înainte de decolare (în cazuri deosebite putând fi transmis de o aeronavă aflată în aer).

octant sn [At: CADE / Pl: ~e / E: fr octant] 1-2 (Mat) A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. 3 Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. 4 Instrument utilizat în navigația maritimă și în cea aeriană și care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc.

OCTANT s. n. 1. (Mat.) A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. Calculul valorii obținute se poate reduce la primul octant (a opta parte din cerc) pe baza teoremei IV. trigonom. 61. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. DL, DM. 2. Instrument întrebuințat în navigația maritimă și în cea aeriană și care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. V. s e x t a n t. Cf. cade. – PI.: octante. – Din fr. octant.

NAVĂ s.f. 1. Nume generic dat tuturor mijloacelor sau vehiculelor de navigație; vas, corabie, vapor, barcă. ♦ Vehicul aerian care zboară; aeronavă. ◊ Navă cosmică (sau spațială) = astronavă; navă de linie = cea mai mare navă de război, prevăzută cu artilerie grea, mijlocie și antiaeriană, precum și cu o cuirasă puternică; navă-far = navă ancorată în locurile primejdioase unde nu se poate construi un far. 2. Partea centrală a unei biserici creștine; naos. [< it. nave, cf. lat. navis, gr. naus].

RADIONAVIGAȚIE totalitatea procedeelor de navigație bazate pe utilizarea undelor electromagnetice, având drept scop determinarea poziției unei aeronave cu ajutorul aparaturii de la bord (post de radio, stație de radiogoniometrie etc.) sau la sol (stație radiogoniometrică, radiofar etc.) și a metodelor de navigație prin radiolocație, radiogoniometrie sau hiperbolică. Aparatele de radionavigație permit navigația pe un timp cu vizibilitate redusă, asigurând securitatea transportului aerian și în condiții de vizibilitate foarte bună.

RADÁR (< fr., germ.; engl. ra[dio] d[etecting] a[nd] r[anging], „detectare și localizare prin radio”). s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unul tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.); se bazează pe emiterea unor unde radio și recepționarea acestora după reflectarea lor de către obiectul urmărit. Sin. radiolocator. Își are originea în opera experimentală a lui H. Hertz la sfârșitul anilor 1880. Primul r. a fost realizat în 1904 de germanul C. Hülsmeyer. În 1934, francezul Pierre David a experimentat cu succes un sistem de detectare electromagnetică a avioanelor. A fost dezvoltat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; azi r. este folosit mult mai simplu, în identificarea și monitorizarea sateliților artificiali pe orbitele pământene, ca ajutor de navigație pentru avioane și vasele maritime și pentru controlul traficului aerian în jurul marilor aeroporturi; de asemenea, r. este folosit de poliția rutieră pentru a stabili viteza vehiculelor auto.

NAVIGAȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial (1) pe apă, călătorie facută cu o navă. 2. Știința și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

NAVIGAȚIE ~i f. 1) v. A NAVIGA. 2) Transport efectuat cu nave sau cu aeronave. ~ maritimă. ~ aeriană. 3) Știință care se ocupă cu studiul conducerii navelor. /<fr. navigation, lat. navigatio, ~onis, it. navigazione

NAVIGÁȚIE (< fr., it., lat.) s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial, călătorie făcută cu o navă. ♦ Transport organizat de mărfuri sau de persoane, pe un itinerar determinat, cu o navă (1). ♦ Călătorie sau transport cu o aeronavă. 2. Știința și tehnica conducerii unei nave sau aeronave, având ca obiect stabilirea drumului ce trebuie să-l parcurgă și determinarea poziției în mers. ◊ N. maritimă = știința și tehnica de a conduce o navă pe mare ș ide a-i stabili poziția la un moment dat. Pentru stabilirea acestei poziții se pot folosi mai multe procedee din care rezultă felul navigației; astfel de deosebesc: n. astronomică, n. costieră, n. cu sondă meteorologică etc. ♦ N. aeriană = știința și tehnica de a conduce o aeronavă, cu referire la alegerea drumului de parcurs și la stabilirea, în momentul dorit, a poziției aeronavei prin folosirea radiolocației, radiogoniometriei etc.

NAVIGAȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

REGIUNE DE CONTROL porțiune din spațiul aerian controlat, de dimensiuni bine stabilite pe orizontală și verticală, depinzând de intensitatea traficului aerian (de regulă). Regiunea terminală de control, este stabilită în principiu la întretăierea unor căi aeriene în apropierea unuia sau a mai multor aeroporturi importante, cu trafic mare, delimitată prin mijloace raditehnice de navigație.

*NAVIGAȚIUNE, NAVIGAȚIE sf. ⛵ 1 Faptul, arta de a naviga, de a pluti cu corabia ¶ 2 Călătorie pe mare, pe un lac sau pe un rîu ¶ 3 ~ aeriană, călătorie cu balonul, cu aeroplanul [fr.].

SATELIT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-l în cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.

SATELIT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I în cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.

NAVIGATOR, -OARE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se îndeletnicește în mod obișnuit cu navigația, care conduce o navă sau face parte din personalul unei nave (v. corăbier, marinar); p. ext. persoană care călătorește pe mare. Îndrăznețul navigator se strecoară între Scylla și Charybda. BOGZA, C. O. 49. Ai... o înfățișare de navigator. SEBASTIAN, T. 91. 2. (Uneori determinat prin «aerian») Membru al echipajului unei aeronave.

TRAIECT DE ZBOR drum aerian pregătit și stabilit din timp, cu indicarea punctelor de parcurs de către o aeronavă, în condițiile asigurării unei bune orientări vizuale și instrumentale, a unei securități maxime a zborului și atingerii cu precizie a punctului final. Traiectul de zbor se trasează pe hărțile de navigație la scări de 1:500.000, 1:100.000 sau mai mici, în afară de linia traiectului se menționează punctele de schimbare a capului de zbor, înălțimea, capul magnetic, timpul calculat de zbor între reperele importante de pe traiect, ora atingerii acestor repere, punctul final și alte elemente de navigație în funcție de misiunea executată. Traiectul de zbor poate fi: obligat, cel propus a fi urmat de aeronavă sau real urmat, care prezintă proiecția pe sol a tuturor punctelor marcate de centrul de greutate al aeronavei de la punctul inițial la cel final al traiectului. Traiectul de zbor se împarte în tronsoane și inflexiuni în funcție de lungimea sa.

NAVĂ, nave, s. f. 1. Nume generic dat vaselor de navigație de dimensiuni relativ mari. V. corabie, vapor, bastiment. Numai pe-o navă cu pînzele umflate în vîntul de la larg, înțelegi frumusețea și poezia mării. BART, E. 121. Se uită de-a lungul pe mare La navă, la maluri, la cer. COȘBUC, P. II 94. ◊ Navă aeriană = aeronavă. 2. Încăperea centrală a unei biserici creștine cuprinsă între peretele fațadei principale și altar.

AVION aerodină a cărei energie este furnizată de un motor sau mai multe motoare de tip clasic sau cu reacție și care este susținută în aer prin reacții aerodinamice pe suprafețele care rămân fixe în timpul aceluiași regim de zbor. Avioanele au o construcție variată a aripii, putând fi: cu aripă dreaptă (monoplane, biplane, triplane), cu aripă delta (triunghiulară), cu aripă trapezoidală, cu aripă săgeată, cu geometrie variabilă. Pe lângă avioanele cu decolare clasică au apărut cele cu decolare și aterizare pe verticală. După scopul pentru care sunt proiectate avioanele pot fi: civile (utilitare, de transport, sportive, sanitare, aeropoștale) și militare. Avioanele aeropoștale sunt destinate transporturilor poștale rapide. Avioanele cargou sunt destinate transporturilor de mare tonaj. Avioanele cisternă sunt destinate transporturilor de lichide și intervenției în stingerea incendiilor. Avioanele laborator sunt special amenajate și destinate culegerilor de date din straturile atmosferice. Avioanele remorcher sunt destinate tractării planoarelor sau a unor avioane mai mici. Avionul sanitar este destinat transportului de persoane accidentate sau a urgențelor medicale și parașutării de personal calificat sanitar împreună cu instrumentar, medicamente și sânge în zone greu accesibile. Avionul utilitar (avioprăfuitor sau aviostropitor) este destinat tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură. Avionul de transport este destinat transportului de pasageri și mărfuri. Din punctul de vedere al regulamentelor sportive acestea se grupează în clasa C: Avioane terestre, hidroavioane (v.) și avioane amfibie. Avioanele terestre sunt avioane care nu pot pleca și opri decât pe sol: C1a sub 500 kg; C1b 500-1000 kg; C1c 1000-1750 kg; C1d 1750-3000 kg; până la clasa C1j 20.000-26.000 kg și trebuie concepute pentru a transporta la bord cel puțin 5 persoane. Avioanele amfibie sunt special construite pentru a putea fi utilizate atât pe apă cât și e uscat, având cocă pentru amerizare și tren de aterizare și aparțin subclasei C3:C3a sub 600 kg; C3b 600-2100 kg; C3c peste 2100 kg. Există și avioane cosmice (semicosmice, aerocosmice, aerospațiale, rachetă) capabile să evolueze atât în atmosfera terestră cât și în spațiul cosmic, fiind dotate cu instalații de forță aeroreactivă și motoare rachetă, capabile să transporte personal cu atribuții de cercetare și conducere (navigație) sau să lanseze sateliți. Clasa de avioane se poate împărți și după modul de propulsare: motor cu piston, turboreactor, turbopropulsor și rachete. Avioanele militare au caracteristici constructive speciale care le fac apte pentru utilizări militare, fiind înzestrate cu armament de bord corespunzător (bombe, grenade, substanțe incendiare, rachete, tunuri și mitraliere de bord) și cu aparatura necesară îndeplinirii misiunilor de luptă și de zbor. Avionul de vânătoare este destinat pentru nimicirea prin luptă aeriană a avioanelor inamice. Este ușor de manevrat, cu viteză mare de zbor și înarmat cu tunuri automate, proiectile reactive etc., putând fi utilizat și la interceptarea anumitor aeronave contraveniente. Avionul de vânătoare-bombardament este destinat pentru lovirea cu bombe și cu focul armamentului de bord al obiectivelor terestre și maritime de dimensiuni mici. Avionul de bombardament este destinat lovirii obiectivelor terestre și maritime cu bombe, putând transporta încărcături mari la distanțe mari, fiind utilizat și ca avion de recunoaștere. Avionul minerotorpilor (torpilor sau antisubmarin) este destinat nimicirii cu torpile și mine a navelor inamice și a submarinelor. Avioanele radar sunt destinate descoperirii țintelor aeriene și coordonării unei bătălii aeriene. Avionul de cercetare este destinat cercetării aeriene, fiind dotat cu aparatură fotografică, mijloace de telefonie și radiolocație, putând fi: strategice, operative, tactice, de alarmare și de supraveghere. Avionul de cercetare-corectare este destinat cercetării și corectării focului artileriei. Avioanele matcă sunt destinate lansării de avioane proiectil. Avionul fără pilot (proiectil, robot) avion a cărui pilotare se asigură de la sol sau din aer ori cu mijloace autonome (pilot automat, navigație inerțială) destinat lovirii obiectivelor terestre cu suprafață mare sau ca avioane țintă pentru exercițiile piloților de vânătoare sau ale bateriilor de artilerie antiaeriană. Au o rază de acțiune cuprinsă între 50-3000 km și o viteză de zbor de la 350-1332 m/s (1200-4800 km/h). Avionul cap, avionul aflat în capul unei formații de avioane. Avionul convertibil, convertiplan (v.). Avion kamikadze, kamikadze (v.) Avionul mașină, serviciu la dispoziția excursioniștilor care după aterizarea aeronavei pot utiliza un autoturism fără șofer. Avionul pirat, avion cu intenții piraterești. Avionul spion, aeronavă pătrunsă ilegal în spațiul aerian al unei țări în scopul obținerii de informații asupra unor obiective strategice.