ȚIPAR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

MUC s. v. mucus, pituită, sevă, suc.

MUCUS s. (BIOL.) pituită, (înv.) muc.

PITUITĂ s. v. mucus.

mucus s. n.

MUC¹ ~uri n. 1) Vârful ars al unui fitil (de lampă). 2) Capăt rămas dintr-o țigară fumată. * A ajunge la ~uri de țigară a sărăci cu totul. 3) Capăt rămas de la o lumânare arsă. 4) pop. Creasta curcanului. /<lat. mucus

MUC² muci m. mai ales la pl. pop. Substanță secretată de mucoasa nazală și eliminată prin nări. /<lat. mucus

MUCOS¹ ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre copii) Care are muci la nas; cu muci la nas. 2) (despre organe) Care secretă mucus. 3) (despre secreții) Care are aspect de mucus; asemănător cu mucusul. /muc + suf. ~os

MUCOZITATE ~ăți f. 1) Lichid vâscos secretat de membranele organismului animal sau vegetal. ~atea plantei. ~ nazală. 2) Abundență de mucus, produs de glandele unor membrane ale organismului. /<fr. mucosite, it. mucosita

MUCUS n. Secreție vâscoasă produsă de glandele unor membrane interne ale organismului. /<lat., fr. mucus

AMIXIE s.f. Absența secreției de mucus normal. [< fr. amyxie, cf. gr. a – fără, myxa – mucus].

MIXO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „mucozitate”, „mucus”. [Var. mix-. / < fr. myxo-, cf. gr. myxa].

MIXOPOIEZĂ s.f. Secreție de mucus. [< fr. myxopoïèse].

MUCUS s.n. Secreție a celulelor mucoase ale glandelor. V. mucozitate. ♦ Lichid transparent care îmbracă corpul peștilor. [< fr., lat. mucus].

PITUITĂ s.f. (Med.) Mucus, flegmă. [< fr. pituite, lat. pituita].

COLORAGIE s. f. hemoragie asociată cu mucus și puroi, în unele afecțiuni ale colonului³. (<fr. colorrhagie)

COLPOREE s. f. scurgere patologică de mucus vaginal. (<fr. colporhée)

MUCINĂ s.f. (Biol.) Substanță transparentă semifluidă, care se găsește în mucusul gastric, în salivă etc. [< fr. mucine].

MUCOZITATE s.f. (Med.) Produs de secreție cu aspect mucilaginos al unui organ cavitar, format din mucus, sînge, puroi etc. ♦ Lichid vîscos pe care îl conțin unele plante. [Cf. fr. mucosité].

BLEN(O)- elem. „mucoasă”, „mucus, mucozitate”. (< fr. blenn/o/-, cf. gr. blenna)

GASTROMUCOREE s. f. secreție excesivă de mucus în sucul gastric. (< fr. gastromucorrhée)

MIX¹(O)- elem. „mucus, mucozitate”. (< fr. myx/o/-, cf. gr. myxa)

MIXOID, -Ă adj. cu aspect de mucus. (< fr. myxoïde)

MUCI-/MUCO- elem. „mucus, mucozitate, mucină”. (< fr. muci-, muco-, cf. lat. mucus)

MUCIGEN, -Ă I. adj. (despre glande) care secretă mucus. II. s. n. glicoproteidă secretată de celulele țesutului mucos. (< fr. mucigène)

MUCOASĂ s. f. membrană care căptușește unele cavități ale corpului și a cărei suprafață este umectată de mucus. (< fr. muqueuse)

MUCOMETRU s. n. acumulare de mucus în cavitatea uterină. (< fr. mucomètre)

MUCOS, -OASĂ adj. 1. care prezintă caracterele mucusului. 2. care secretă mucus. (< fr. muqueux)

MUCOZITATE s. f. 1. produs de secreție cu aspect mucilaginos al unui organ cavitar, format din mucus, sânge, puroi etc. 2. cantitate mare de mucus. 3. lichid vâscos la unele plante. (< fr. mucosité)

MUCUS s. n. 1. lichid vâscos, de compoziție alcalină, secretat de celulele mucoase ale glandelor. 2. lichid transparent care îmbracă corpul peștilor. (< lat., fr. mucus)

PILORIC, -Ă adj. al pilorului. ♦ glandă ~ă = glandă din pereții pilorului care secretă mucus, pepsină, lipază. (< fr. pylorique)

LIN¹ (< bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.

muc m. uzitat numaĭ la pl. (lat. mucus și mŭccus, muc, vgr. myktér, nară; it. móccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substanță cleĭoasă care se scurge din nas. S. n., pl. urĭ. Acea parte a fitiluluĭ care arde. Rest de lumînare. Economie de mucurĭ de lumînărĭ, economie la lucrurĭ fără valoare.

MIXEDÉM (< fr. {i}; {s} gr. myxa „mucus” + oidema „umflătură”) s. n. (MED.) Boală endocrină, congenitală sau dobândită, cauzată de o insuficiență gravă și caracterizată printr-un edem dur aș țesutului subcutanat, prin tulburări neuropsihice și viscerale, prin anemie, hipotermie etc.

MIXÓM (< fr.) s. n. Tumoră cu aspect gelatinos, formată prin proliferarea celulelor conjunctive nediferențiate, de tip embrionar într-o substanță fundamentală bogată în mucus. ◊ M. odontogen = tumoră dentară bogată în mucus. Invadează deseori țesuturile moi înconjurătoare și osul maxilar; este dificil de îndepărtat datorită limitelor sale imprecise.

MIXOMICÉTE (< fr. {i}; {s} gr. myxa „mucus” + mykes „ciupercă”) s. f. pl. (BOT.) Încrengătură de plante inferioare, saprofite, lipsite de clorofilă, cu corpul format dintr-un plasmodiu gelatinos inform, mobil, alb, galben, roșu etc. (Myzophyta). Se hrănesc cu substanțe vegetale în descompunere.

MUCOÁSĂ (< fr., lat.) s. f. Strat de țesut caracteristic (0,5-4 mm) care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. Este constituită dintr-un epiteliu uni- sau pluristratificat, bogat în glande sau celule glandulare, care secretă mucus și protejează suprafața interioară a organelor contra uscării (ex. m. căilor respiratorii, m. aparatului digestiv etc.); pieliță (2).

MUCOCÉL (< fr.) s. n. Formațiune cu aspect de pungă chistică ce ia naștere datorită acumulării de mucus într-o cavitate cu orificiul obstruat (ex. m. lacrimal, al sinusurilor feței, apendicular etc.). ◊ M. bronșic = afecțiune congenitală caracterizată prin prezența unei dilatații plină cu mucozități la nivelul bronhiilor.

MÚCUS (cuv. lat.) s. n. Secreție clară, vâscoasă a mucoaselor, compusă din mucină, celule epiteliale, leucocite și diferite săruri anorganice, suspendate în apă. Are un rol protector pentru mucoasele pe care le acoperă.

mucus s. n.

muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioasă ce iese din nas: a-și șterge mucii; 2. pl. boală la cai: răpciugă. ║ n. (pl. mucuri), 1. partea feștilei ce arde: muc de lumânare; 2. bucățică rămasă dintr’o lumânare arsă. [Lat. MUCUS].

ȚIPAR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

PILORIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

MUCOZITATE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus.

MUCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale glandelor. Mucusul secretat de numeroasele glande ale membranei mucoase... joacă un rol mare în sensul apărării organismului de acțiunea vătămătoare a microbilor. ANATOMIA 69.

BLENI- „mucus, mucozitate”. ◊ L. blennus „răpciugos, mucios” > fr. blenni-, engl. id. > rom. bleni-. □ ~fer (v. -fer), adj., care conține mucus; ~form (v. -form), adj., care are aspect de mucozitate.

BLENO- „mucus, mucozitate”. ◊ gr. blenna „mucozitate” > fr. blenno-, germ. id., engl. id. > rom. bleno-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., care produce mucus; ~id (v. -id), adj., asemănător cu mucusul; ~ragie (v. -ragie), s. f., boală venerică contagioasă, manifestată prin scurgeri purulente, mîncărime etc.; sin. gonoree, blenoree; ~ree (v. -ree), s. f., blenoragie*.

COLO-₁ „colon, intestinul gros; colic, abdominal”. ◊ gr. kolon „coloană, intestinul gros” > fr. colo-, it. id., germ. kolo-, engl. colo- > rom. colo-. □ ~cecostomie (v. ceco-, v. -stomie), s. f., cecocolostomie*; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncționare chirurgicală a colonului în vederea distensiei; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., utilizarea unui segment de colon pentru refacerea chirurgicală a vezicii urinare; ~cliză (v. -cliză₁), s. f., ocluzie patologică a colonului; ~dispepsie (v. dis-, v. -pepsie), s. f., sindrom dispeptic, caracterizat prin jenă abdominală, balonare etc.; ~liză (v. -liză), s. f., eliberare chirurgicală a colonului de adeziuni anatomice; ~patie (v. -patie), s. f, nume generic pentru afecțiunile colonului; sin. colonopatie; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a colonului de peretele abdomenului; ~pexotomie (v. pexo-, v. -tomie), s. f., colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal; ~proctectomie (v. proct/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a colonului și a rectului; ~proctie (v. -proctie), s. f., colostomie*; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere patologică a colonului transversal; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a colonului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie asociată cu mucus și puroi, întîlnită în unele afecțiuni ale colonului; sin. colonoragie; ~rectorafie (v. recto-, v. -rafie), s. f., operație de suturare a extremității inferioare a colonului sigmoid de extremitatea superioară a rectului; ~ree (v. -ree), s. f., diaree de origine colică; sin. colonoree; ~stază (v. -stază), s. f., reținere patologică a materiilor fecale în colon; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere și fixare operatorie la piele a unui segment al intestinului gros; sin. coloproctie; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare operatorie a intestinului gros.

COLPO- „vagin; intravaginal, vaginal, brăzdat”. ◊ gr. kolpos „brazdă, adîncitură, vagin” > fr. colpo-, it. id., engl. id., germ. kolpo- > rom. colpo-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie intravaginală; ~celiocenteză (v. celio-, v. -centeză), s. f., puncție a cavității peritoneale, pe cale vaginală; ~celiotomie (v. celio-, v. -tomie), s. f., deschiderea cavității abdominale pe cale vaginală; sin. celiocolpotomie; ~cervicoscopie (v. cervico-, v. -scopie), s. f., colposcopie*; ~cistocel (v. cisto-, v. -cel₂), s. n., hernie a peretelui posterior al vezicii urinare în vagin; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a peretelui vezicovaginal; ~cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s. f., incizie chirurgicală a colului vezicii urinare, realizată pe cale vaginală; ~cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s. f., incizie vezicovaginală; ~citogramă (v. cito-, v. -gramă), s. f., rezultat al studiului citologic al frotiului vaginal; sin. colpogramă; ~citologie (v. cito-, v. -logie₁), s. f., studiul celulelor epiteliale ale țesutului vaginal; ~desmorafie (v. desmo-, v. -rafie), s. f., operație chirurgicală de suturare a pereților vaginali; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., sindrom genital caracterizat prin scurgeri vaginale fetide, micțiuni dureroase și dispareunie; ~gramă (v. -gramă), s. f., colpocitogramă*; ~histerectomie (v. hister/o-₁, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a uterului și a unei porțiuni din vagin; ~histeropexie (v. histero-₁, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală prin suturarea vaginului și uterului; ~histerorafie (v. histero-₁, v. -rafie), s. f., refacere chirurgicală prin sutura vaginului și a uterului; ~histerostomie (v. histero-₁, v. -stomie), s. f., extragere chirurgicală a fătului din uter, constînd în incizia pereților vaginali și uterini; ~laparotomie (v. laparo-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a cavității abdominale pe cale vaginală; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., microscopie aplicată colului uterin; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune a vaginului; ~perineoplastie (v. perineo-, v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a perineului și a vaginului; ~perineorafie (v. perineo-, v. -rafie), s. f., suturare chirurgicală a vaginului și a perineului; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a vaginului la țesuturile înconjurătoare; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere plastică pe cale chirurgicală a vaginului; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., prolaps al vaginului; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a vaginului; sin. elitrorafie; ~ragie (v. -ragie), s. f., elitroragie*; ~rectopexie (v. recto-, v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a rectului și a peretelui posterior al vaginului; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere patologică de mucus din vagin; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură a peretelui vaginal; ~scop (v. -scop), s. n;, aparat pentru efectuarea colposcopiei; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare optică directă a vaginului și a colului uterin cu ajutorul colposcopului; sin. colpocervicoscopie; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție dureroasă a mușchilor perineali și constrictori ai vaginului; ~stat (v. -stat), s. n., instrument medical folosit pentru îndepărtarea pereților vaginului; sin. specul vaginal; ~stenotomie (v. steno-, v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei stenoze vaginale; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., strîmtare patologică a vaginului; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie a peretelui vaginal; sin. coleotomie, elitrotomie; ~ureterocistotomie (v. uretero-, v. cisto-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală, pe cale vaginală, a ureterului și a vezicii urinare; ~ureterotomie (v. uretero-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a ureterului pe cale vaginală, cu scopul extirpării unui calcul ureteral; ~xeroză (v. -xeroză), s. f., uscare anormală a canalului vaginal și a vulvei.

ENTERO- „intestin, tub digestiv, viscere, intestinal”. ◊ gr. enteron „maț, intestin” > fr. entero-, germ. id. it. id., engl. id. > rom. entero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., germen saprofit care trăiește în tubul digestiv al omului și al animalului; ~blast (v. -blast), s. n., endodermul primitiv după formarea mezoblastului; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie intestinală; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncție a intestinului; ~cistocel (v. cisto-, v. -cel₂), s. n., hernie mixtă a intestinului și a vezicii urinare prin aceeași breșă parietală; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de unire a unui segment exclus din intestin cu vezica urinară, pentru a-i mări capacitatea; ~cliză (v. -cliză₂), s. f., spălătură intestinală; ~coc (v. -coc), s. m., streptococ izolat din materiile fecale care trăiește saprofit în intestin; ~cocemie (v. -coc, v. -emie), s. f., infecție cu aspect septicemic, provocată de streptococi din grupul D (enterococi); ~epiplocel (v. epiplo-, v. -cel₂), s. n., hernie mixtă a intestinului și a epiploonului; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine intestinală; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează motilitatea intestinală și presiunile intraintestinale; ~grafie (v. -grafie), s. f., înregistrare grafică a motilității intestinale și a presiunilor intraintestinale; ~hemoragie (v. hemo-, v. -ragie), s. f., hemoragie intestinală; ~hepatocel (v. hepato-, v. -cel₂), s. n., hernie ombilicală congenitală a ficatului și a intestinului; ~hidrocel (v. hidro-₁, v. -cel₂), s. n., hernie intestinală a hidrocelului; ~id (v. -id), adj., enteromorf*; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune minerală formată în intestin; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul tractului intestinal; ~megalie (v. -megalie), s. f., lărgire patologică a calibrului intestinal; ~mer (v. -mer), s. n., segment al tubului digestiv embrionar; ~mixoree (v. mixo-₁, v. -ree), s. f., secreție exagerată de mucus intestinal; ~morf (v. -morf), adj., în formă de intestin; sin. enteroid; ~patie (v. -palie), s. f., afecțiune localizată pe intestin; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a intestinului de peretele abdominal; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală în care se utilizează ca material de plastie o ansă de intestin subțire; ~plexie (v. -plexie), s. f., operație chirurgicală de unire a două segmente de intestin secționat prin intermediul unor ace elastice de fixare; ~proctie (v. -proctie), s. f., anus artificial; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., deplasare a intestinului în partea de jos a cavității abdominale; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a unei plăgi intestinale; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie intestinală; ~scop (v. -scop), s. n., instrument utilizat în enteroscopie, format dintr-un tub drept și un dispozitiv de iluminat; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a intestinului cu ajutorul enteroscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție spasmodică a intestinului; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., strîmtare patologică a intestinului; ~stomie (v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de deschidere la piele a unei anse intestinale; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical folosit în enterotomie; ~tomie (v. tomie), s. f., incizie chirurgicală a peretelui intestinal; ~trop (v. -trop), adj., (despre toxine) care prezintă afinitate pentru intestin; ~zoar (v. -zoar), s. n., vierme sau parazit intestinal.

GASTRO- „stomac, pîntece; abdominal, ventral”. ◊ gr. gaster, gastros „stomac” > fr. gastro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. gastro-. □ ~cel (v. -cela), s. n., hernie a stomacului; ~cronoree (v. crono-, v. -ree), s. f., prelungire a duratei de secreție gastrică; ~diafanoscopie (v. diafano-, v. -scopie), s. f., explorare a stomacului prin transparența pereților săi, produsă de sursa luminoasă a unui esogastroscop; ~duodenostomie (v. duodeno-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac și duoden; ~enteralgie (v. enter/o-, v. -algie), s. f., durere gastrointestinală; ~enterolog (v. entero-, v. -log), s. m. și f., specialist în gastroenterologie; ~enterologie (v. entero-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază bolile aparatului digestiv; ~enteroptoză (v. entero-, v. -ptoză), s. f., cădere patologică a stomacului și a intestinelor; ~enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s. f., deschidere chirurgicală în vederea realizării unei comunicații directe între stomac și intestin; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre microorganisme) care parazitează cavitatea gastrică a unor animale; ~gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între cardia și pilor; ~graf (v. -graf), s. n., instrument pentru înregistrarea grafică a mișcărilor stomacului; ~histeropexie (v. histero-₁, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a uterului pe cale abdominală; ~histerotomie (v. histero-₁, v. -tomie), s. f., operație cezariană; ~jejunostomie (v. jejuno-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac și o ansă jejunală; ~latrie (v. -latrie), s. f., pasiune excesivă pentru mîncare; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană preocupată în mod excesiv de mîncare; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune de calcar care se află în stomacul racului și din care ia naștere crusta; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Studiul stomacului. 2. Tratat de artă culinară; ~malacie (v. -malacie), s. f., înmuiere a peretelui stomacului; ~megalie (v. -megalie), s. f., stare caracterizată prin mărirea dimensiunilor stomacului; ~mel (v. -mel₁), s. m., monstru care prezintă gastromelie; ~melie (v. -melie), s. f., monstruozitate congenitală care se manifestă prin prezența membrelor anexate de abdomen; ~menie (v. -menie), s. f., hemoragie gastrică periodică, survenind ca o menstruație vicariantă; ~miotomie (v. mio-₁, v. -tomie), s. f., incizie chirurgicală a pilorului; ~mixoree (v. mixo-₁, v. -ree), s. f., exagerare a secreției sucului gastric; ~mucoree (v. muco-, v. -ree), s. f., secreție excesivă de mucus în sucul gastric; ~nom (v. -nom₁), s. m. și f., persoană cu gusturi culinare rafinate; ~nomie (v. -nomie), s. f., arta de a prepara produse culinare deosebite sau de a le aprecia calitatea; ~pareză (v. -pareză), s. f., atonie gastrică; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile stomacului; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a stomacului deplasat; ~piloroduodenojejunostomie (v. piloro-, v. duodeno-, v. jejuno-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac, pilor și duoden, pe de o parte, și o ansă jejunală, pe de altă parte; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a stomacului diform sau defect; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a stomacului; ~pode (v. -pod), s. n. pl., clasă de moluște univalve cu corpul acoperit cu o cochilie calcaroasă și care se tîrăsc cu ajutorul unui picior muscular așezat sub pîntece; sin. gasteropode; ~por (v. -por), s. m., orificiu al gastrulei; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., deplasare patologică a stomacului; sin. batigastrie; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a stomacului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie gastrică; ~ree (v. -ree), s. f., secreție gastrică abundentă; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură gastrică; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se examinează interiorul stomacului; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare optică a interiorului stomacului cu ajutorul gastroscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție spasmodică a pereților stomacului; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., îngustare patologică a unui orificiu gastric; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere operatorie a stomacului; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., studiu al schimbărilor suferite de produsele alimentare în timpul preparării lor culinare; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical pe bază de extract de mucoasă gastrică animală; ~tomie (v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a stomacului; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii intragastrice cu ajutorul insuflării de aer în stomac; ~zoizi (v. -zoid), s. m. pl., polipi care au funcția de a hrăni colonia de hidrozoare.

-GLEE „mucilagiu, clei, mucus, aglutinare”. ◊ gr. glia „clei, gumă, lipici” > fr. -glée, germ. -glöa, engl. -gloea, L. sav. id. > rom. -glee.

-MIXIE₂ „mucus, mucozitate”. ◊ gr. myxa „clisă, mucus” > fr. -myxie, germ. id. > rom. -mixie.

MIXO-₁ „mucus, mucozitate, mucilagiu”. ◊ gr. myxa „mucozitate” > fr. myxo-, germ. id., engl. id. > rom. mixo-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă mare, poliedrică sau stelată, din țesutul mucilaginos; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de cianofite; ~id (v. -id), adj., cu aspect de mucus; ~micete (v. -micete), s. f. pl., grup de plante inferioare, cuprinzînd indivizi la care aparatul vegetativ este un plasmodiu; ~poieză (v. -poieză), s. f., secreție de produse mucilaginoase; ~ree (v. -ree), s. f., secreție excesivă și mucilaginoasă a intestinului; ~scopie (v. -scopie), s. f., perversiune sexuală constînd în plăcerea de contemplare a actului sexual; ~spor (v. -spor), s. m., corpuscul reproducător, specific mixomicetelor; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., corp de fructificare la mixomicete; ~zom (v. -zom), s. m., celulă amiboidală haploidă din ciclul evolutiv al mixomicetelor, formată din zoospori prin pierderea flagelilor.

MUCI- „mucus, mucozitate”. ◊ L. mucus „secreție nazală” > fr. muci-, it. id., engl. id. > rom. muci-. □ ~fer (v. -fer), adj., care conține mucilagii; ~par (v. -par), adj., care secretă mucus.

MUCO- „mucozitate, mucină”. ◊ L. mucus „secreție nazală, mucus” > fr. muco-, engl. id., it. id. > rom. muco-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune chistică plină cu mucus, rezultată din închiderea canalelor excretoare ale unor glande mucoase; ~clază (v. -clază), s. f., operație chirurgicală de ridicare a unei suprafețe mucoase; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu mucina; ~litic (v. -litic₂), adj., s. n., (substanță) cu acțiune distructivă asupra mucusului bronhic; ~metru (v. -metru₂), s. n., acumulare de mucus în cavitatea uterină.

muc s. v. MUCUS. SEVĂ. SUC.

MUCUS s. (FIZIOL.) (înv.) muc.

cacamâț sm [At: DR. X, 287 / V: ~miți / E: caca + mâț] (Trs; Ban) Mucus nazal.

lin² sm [At: SADOVEANU, N. F. 105 / Pl: ~i / E: bg лин] Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu foarte adâncă (Tinca tinca).

mihalț sm [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 293 / V: (reg) ~lciu, ~lce, ~lte, mihal, mialc, meh~ / Pl: ~i / E: nct] (Iht) 1 Pește răpitor de râu mic, în formă de fus, asemănător cu somnul, acoperit cu solzi mărunți de culoare galbenă-verzuie și de un mucus abundent și având în vârful mandibulei un mic fir alungit Și (reg) mântuș, midhai, midhoc, midrihari, mihoală, sul, smialț (Lota Iota). 2 (Reg) Somn (Silurus glanis). 3 (Mun; îf miale) Ciobănaș (Gobius platyrostris).

mixo- [At: DN³ / V: mix- / E: fr myxo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Mucozitate. 2-3 (Referitor la) mucus.

mixopoieză sf [At: DN³ / Pl: ~ze / E: fr myxopoïèse] Secreție de mucus.

muc [At: ST. LEX. 169^v1/3 / V: ~ure sn / Pl: (1-14) muci, (15-44) ~uri / E: ml mucci] 1 sm (Mpl) Secreție vâscoasă și lipicioasă produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. 2 sm (Reg; îe) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) ~ul A-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate, ale sale sau ale altuia. 3 sm (Reg; îla) Frumos de ~ Foarte frumos. 4 sm (Reg; irn; îe) A-i curge mucii de gras (ce e) Se zice despre cineva foarte slab. 5 sm (Fam; îe) A-i pica (sau a-i cădea) ~ul (sau mucii) undeva sau la cineva Se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decât s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. 6 sm (Fam; îe) A-i pica (cuiva) ~ul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. 7 sm (Fam; îe) A fi (încă) cu mucii la nas A fi tânăr, lipsit de experiență, naiv. 8 sm (Reg; îe) A prăji cu muci A fi foarte sărac. 9 sm (Fam; îe) Să nu dai (nici) mucii pe el Se zice despre cineva lipsit de valoare. 10 sm (Îvr; lsg) Mucus. 11 sm (Îvr; lsg) Mucozitate. 12 sm (Reg; lpl) Răpciugă. 13 sm (Trs; Mar) Sevă a copacului Si: (pop) mâzgă (1). 14 sm (Reg) Miez mucilaginos al nucii necoapte. 15 sn (Udp „de”) Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lumânare, de candelă, de lampă etc. 16 sn (Pgn) Fitil întreg Vz feștilă. 17 sn (Îe) A lua ~ul lumânării A se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămâne păcălit, pentru că n-a știut să profite de împrejurări. 18 sn (Îe) A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva ~ul la deget A se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie. 19 sn (Îae) A ajunge la capătul răbdării. 20 sn (Rar; îe) A scrie pe ~ul lumânării A uita repede o binefacere. 21 sn (îae) A nu mai avea trecere la cineva. 22 sn Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată. 23 sn Capăt de lumânare Si: (rar) mucarniță (2). 24 sn Capăt nefumat rămas dintr-o țigară aproape consumată Si: chiștoc. 25 sn (Fam; îe) A ajunge la ~uri de țigări A sărăci cu totul. 26 sn (Pan) Ceea ce rămâne din unele obiecte după ce au ars. 27 sn (Reg; lpl) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor Vz pleavă, goz, zoană. 28 sn (Reg) Parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei. 29 sn (Reg) Capăt subțire, fără boabe sau cu boabe rare, al știuletelui de porumb. 30 sn (Reg) Inflorescență a unor plante, cânepă, papură etc., aflată în vârful tulpinii. 31 sn (Reg; pex) Parte de sus a unor plante. 32 sn (Reg) Mugur al unei plante. 33 sn (Reg) Con de brad. 34 sn (Reg) Moț al curcanului. 35 sn (Bot; reg; îc) ~ul-curcanului Barba-ursului (Equisetum arvense). 36 sn (Reg) Sfârc al sânului. 37 sn (Reg) Vârf al cozii de cal. 38 sn (Reg) Șfichi al biciului. 39 sn (Reg) Prâsnel la fus. 40 sn (Reg) Vârf al sfredelului. 41 sn (Reg) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., printr-o continuă ascuțire. 42 sn (Reg) Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn. 43 sn (Reg) Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 44 sn (Reg) Loc de îmbinare a căpriorilor.

mucoare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ori / E: ml mucor, -ora] (Reg) 1 Mucegai (1). 2 Mucus. 3 (Spc) Muc (1). 4 (Lpl) Mucozitate produsă în placenta animalelor, înainte de fătare. 5 Boală a cailor și a vitelor nedefinită mai îndeaproape Vz răpciugă 6 Epitet depreciativ pentru un tânăr flușturatic.

mucoasă sf [At: TEODORI, A. 78 / V: (rar) ~oză / Pl: ~se / E: fr muqueux, -euse, lat mucosus] Membrană producătoare de mucus, care căptușește sau învelește un organ cavitar și canalele care se deschid în exterior.

mucos, ~oasă [At: ANON. CAR. / V: ~cios / Pl: ~oși, ~oase / E: muc + -os] 1-2 smf, a (Persoană, copil) care are muci la nas, căruia îi curg mucii. 3 a (Spc) Epitet dat unei persoane tinere obraznice, impertinente și neserioase Vz muciuflete, țângău. 4 a (Reg; d. cai) Răpciugos. 5 a (D. membranele unor organe sau glande) Care secretează materii vâscoase. 6 a (D. membranele unor organe sau glande) Care produce mucus. 7 a (D. secreții organice) Care are aspect cleios, vâscos, gelatinos. 8 sf (Reg) Secreție a larvelor unor insecte. 9 (Rar; d. lumânări) Cu muc. 10 (Bot; reg; îc) Cânepă ~oasă Cânepă de toamnă la care sămânța se formează în muc (31).

mucozitate sf [At: VASICI, M. II, 190/21 / Pl: ~tăți / E: fr mucosité, it mucosita] 1 Cantitate mare de mucus. 2 Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante.

mucus sn [At: DL / E: lat, fr mucus] (Med) Secreție produsă de unele celule ale glandelor situate pe o membrană mucoasă Si: (înv) muc (1).

pituită sf [At: DRLU / P: ~tu-i~ / Pl: ~te / E: lat pituita, fr pituite] (Med; rar) Mucus.

țipar¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) țimp~, țep~ / Pl: ~i / E: ns cf țipa¹] 1 sm (Șîs ~ mare, ~ fără ochi) Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung de 18-25 cm, aproape cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat subțire de mucus, care poate respira și aer atmosferic (producând niște sunete caracteristice când este scos din apă) și care este folosit mai mult ca nadă Si: (pop) chișcar, (reg) fâsar, smioarță, șaran, șarpe, șerpar, țicâitoare, țipău², zniorlă (Misgurnus fossilis). 2 sm (Șîc ~ de mare) Pește teleostean migrator, cu corpul în formă de șarpe, aproape cilindric, cu coada turtită lateral și cu falca inferioară ieșită în afară Si: anghilă, șarpe-de-apă (Anguilla anguilla). 3 sm (Reg; șîc ~ mic) Zvârlugă (Cobitis taenia). 4 av De forma și dimensiunea țiparului (1-2). 5 sm (Iht; îc) ~-de-mare Știucă-de-mare (Belone belone). 6 sm (Zlg; reg; șîc ~ cu ochi) Cicar (Eudontomyzon danfordi). 7 sm (Reg) Epitet pentru un copil care țipă¹ mult.

blen- elem. de compunere „mucoasă”, „mucus, mucozitate”. • și bleno-. /<fr. blenn(o)~; cf. gr. βλέννα „mucus”.

blenoid, -ă adj. (med.) Care este asemănător cu mucusul. • pl. -izi, -ide. /<fr. blennoïde.

blenoragie s.f. (med.) Boală venerică, contagioasă, caracterizată prin inflamația mucoasei organelor genito-urinare, provocată de un gonococ și care se caracterizează prin mîncărime, senzație de usturime, scurgeri purulente etc.; gonoree; sculament. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. blennorragie; cf. gr. βλέννος „mucus”, ῥήγνυμι „a rupe; a țîșni”.

bronhiolă s.f. (anat.). Fiecare dintre ramificațiile terminale ale bronhiilor, lipsite de cartilaj, de glande producătoare de mucus și de cili, avînd un diametru de cca 1mm, care pătrund în profunzimea țesutului pulmonar. • sil. -hi-o-. pl. -e. și bronșiolă s.f. /<fr. bronchiole, cf. gr. βρόγχος „bronhie”.

bronhoree s.f. (med) Hipersecreție patologică de mucus bronșic, cu expectorație abundentă, care apare, mai ales, în bronșitele cronice. • sil. -re-e. pl. -ei. /<fr. bronchorrhée, cf. gr. βρόγχος „bronhie”, ῥέω „a curge”.

bronhospasm s.n. (med.) Contracție spasmodică a bronhiilor, asociată frecvent cu o hipersecreție de mucus, provocată de tuse, efort etc. • pl -e. /<fr. bronchospasme; cf. gr. βρόγχος „bronhie”, σπασμός „contracție”.

mucus s. n.

MIHÁLȚ s. m. (Iht.) 1. Pește mic răpitor de rîu în formă de fus, asemănător cu somnul acoperit de solzi mărunți de culoare galbenă verzuie și de un mucus abundent și avînd în vîrful mandibulei un mic fir alungit; (regional midhai, midhoc, midrihari, mihoală, mîntuș, sul, smialț (Lota Iota). Mihalț (a. 1 600-1 630) CUV. D. BĂTR. I, 293. El aduse din Constantinopole tot ce găsia acolo mai scump în pești. . . păstrăvi, mihalți. FILIMON, O. I, 178. Cu oriili pleacă pescarii în două lustre și prind. . . crapi scrumbii, mihalțiu și alte neamuri de pește mărunt I. IONESCU, M. 86, cf. 94, BARONZI, L. 94. Mihalțu-i un pește. . . urît și asemănător cu șarpele, dar la carne foarte gustos. REV. CRIT. III, 160. Mialțul se vînează în Dunăre, capul său samănă cu al șarpelui. DAMÉ, T. 127, cf. N. LEON, MED. 120, 98 Numele mai general răspîndit este mihalț. ANTIPA. F. I 87, cf. 84. Cu ostia se pescuiește la muntt mai cu seamă la lostrițâ, mreană, slăvoace și mihalț. id. P. 97, cf. 84. Chip al așezării undițelor de fund . . . întrebuințat mai ales la mihalț în părțile de jos ale rîurilor. ATILA, P. 95. Mihalțul ca formă, înfățișare, carne, cap și piele se aseamănă întrucîtva cu somnul. id. ib. 260, cf. 140.Unul din curioșii pești din rîurile noastn este mihalțul. SIMIONESCU, F. R. 220. Trag fără grabă . . . și aduc la fața apei un mihalț. SADOVEANU, O. IX, 354, cf. BĂCESCU, P. 37, 120, 121. Pentru unele specii, cum sînt știuca și mihalțul, organul lateral e principalul mijloc în găsirea hranei. ANTONESCU, P. 49, cf. 36, 47, H VI 235. XVIII 283, ALR I 1746/1, 825, 839, ALR II 6 239/105, 182. 2. (Regional) Somn (Silurus glanis) (Șișeștii de Sus-Turnu Severin). H IX 114. 3. (Prin estul Munt.; în forma miale) Ciobănaș (Gobius platyrostris). Cf. BĂCESCU, P. 112. – Pl.: mihalți. – Și: (regional) mihálciu (BĂCESCU, P. 37, 120, H II 186, 203), mihálce (DR. V, 558), mihálte (BĂCESCU, P. 37, 120, H IX 36, 42), mihál (ALR I 1 745/255), mialc (BĂCESCU, P. 112), mehălț (H IX 59) s. m. – Etimologia necunoscută.

MUC s. m., s. n. I. S. m. 1. (Mai ales la pl.) Secreție (vîscoasă și lipicioasă) produsă de glandele mucoasei nazale și eliminată prin nări. Cf. ANON. CAR. Se deosebesc puroile ceale din gîlci, de muci. CALENDARIU (1814), 165/20, cf. VASICI, M. I, 182. Nu s-a speriat și nu a plîns cu mucii. . . pînă la bărbie, cum fac copiii proști. I. BOTEZ, B. I, 137. Minte n-ai mai multă. ca un copil cu muci. BENIUC, V. CUC. 22, cf. CAMILAR, N. I, 237, II, 309. Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. Copiii Pe gunoi, Cu mucii Țuroi. TEODORESCU, P. P. 179. O băsmăluță de in . . . Să-mi șterg nasul de muci. MARIAN, NU. 396. Copilul. . . are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV, 27, cf. II, 187. Mucii-i curge, Luleau-i strînge. VASILIU, C. 186, cf. ALRM II/I h 20. Cînd mucii ți-i sufli, nu trîmbița din nări, că pe toți îi sperii. ZANNE, P. VIII, 378. Sub cel deal îngropilat, fierbe-o oală cu păsat (Mucii în nas). SBIERA, P. 323. Lui Stan lungul li pică mucul (Fintîna). GOROVEI, C. 143. ◊ E x p r. (Regional) A-și lăsa lucrul și a-și lua (sau a-i lua cuiva) mucul = a-și lăsa treburile importante pentru a se ocupa de lucruri lipsite de însemnătate (ale sale sau ale altuia). Cf. PANN, P. V. I, 151/27. ZANNE, P. II, 632. (Regional) Frumos de muc = foarte frumos. Cf. POLIZU, BARONZI, L. 126, ZANNE, P. II, 567. (Regional; ironic) Îi curg mucii de gras (ce e), se zice despre cineva foarte slab. PAMFILE, J. II, 155. (Familiar) A-i pica (sau a-i cădea) mucul (sau mucii) undeva sau la cineva, se zice despre cei care se duc într-un loc mai des decît s-ar cuveni sau care zăbovesc prea mult undeva ori la cineva. Una, două, la Mărică, Mucii tot la ea îți pică. PANN, P. V. II, 107/4. Acasă vine numai cînd îi e foame, încolo-i cade mucu tot pe uliță. CONV. LIT. XXVII, 725. Toată ziua îi pica mucul în casa plutonierului. STANCU, R. A. II, 168, cf. CIAUȘANU, GL. (Familiar) A-i pica (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva = a-i plăcea (cuiva) mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. (Familiar) A fi (încă) cu mucii la nas = a fi tînăr, lipsit de experiență, naiv. Cf. ZANNE, P. II, 634. (Regional) A prăji cu muci = a fi foarte sărac. id. ib. IV, 97. (Familiar) Să nu dai (nici) mucii pe el, se zice despre cineva lipsit de valoare. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Învechit, rar; la sg.) Mucus; mucozitate. Glistirul. . . pentru spălarea și curățirea mucului, a balelor și a copturii. PISCUPESCU, O. 222/2. [La vărsat] să câptușaște limba. . . cu un muc galben sau negru care cu cît va fi mai svîntat, cu atît este primejdiia mai mare. id. ib. 249/2. 2. (Regional; la pl.) Răpciugă. [Răpciugă] să mai numește și: rapin, muci, troahna cailor și a măgarilor. BIANU, D. S. 622, cf. H XVIII, 161. 3. (Prin nordul Transilv. și Maram.) Seva copacului; (popular) mîzgă (1). Cf. ALR I 957/348, 360. ♦ (Regional) Miezul mucilaginos al nucii necoapte (ȚEPU-Tecuci). Cf. GOROVEI, CR. 238. Nucile nu vor lega și vor rămînea tot cu muci. id. ib. II. S. n. (Adesea cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) 1. Vîrf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de luminare, de candelă, de lampă etc.; p. g e n e r. fitilul întreg. V. f e ș t i l ă. Mucure de lumînare. ST. LEX. 169^v1/3, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU. O țigancă . . . lua din cînd în cînd mucul lumînărilor ca să dea mai multă lumină. FILIMON, ap. TDRG. Bolta-n fundul domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite. EMINESCU, O. I, 50, cf. 84. Mucul căzut al lumînărei. id. N. 55, cf. id. G. P. 58. Său amestecat cu muc de lumînare și alună arsă. CREANGĂ, A. 86. Lumînarea se trecuse toată, mucul sfîrîi în sfeșnic și se stinse. VLAHUȚĂ, D. 188. Închise cartea ș-o lăsă încet pe mucul lumînării, ca să rămînâ cu sineși în tihna întunericului. id. O. A. 140. Sâ-l mînjești nițel cu muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. Cum ard lumînile cu mucul în jos, măi, Ioane ? SP. POPESCU, M. G. 87. Un muc de opaiț ardea. COȘBUC, P. I, 235, cf. PĂCALĂ, M. R. 182. Opaița arde roșie, sus, pe colțul hornului, și mucul sfîrîie în seu. SADOVEANU, O. I, 242, cf. X, 329, id. M. C. 71. Voind să aprindă o lumînare, stinse vreo trei-patru chibrituri în drumul de la cutie pînă la muc. GANE, N. II, 159. În fundul casei, zăcea un mort cu o singură lumînârică la cap și cu un muc ars, foarte lung. SBIERA, P. 313, cf. CHEST. II 363/3, 11, 184, ALRM II/I h 379. Iei mucii dă la lumînare cu mucările. ALR II/I MN 141, 3 909/182, cf. ib. MN 141, 3 908/47, 3 909/172, 219, 235, A II 6,12. ◊ E x p r. A lua mucul lumînării = a se alege numai cu ceva lipsit de valoare, a rămíne păcălit (pentru că n-a știut să profite de împrejurări). Cf. ZANNE, P. III, 215. A-i ajunge (sau a-i veni) cuiva mucul la deget = a se afla într-o situație dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la capătul răbdării. Cf. ZANNE, P. III, 251. Și-apoi românul, mai ales cînd îi vine mucul la deget, nu se lasă cu una cu două. MARIAN, T. 122. Se luptară voinicește, adică cum știau ei să se lupte, cînd îi ajungea mucul la deget. id. ib. 303. (Rar) A scrie pe mucul lumînării = a uita repede o binefacere, a se arăta nerecunoscător. Cf. ZANNE, P. III, 213. (Rar) A mînca mucul lumînării = a-și pierde omenia; a nu mai avea trecere (la cineva). Cf. ZANNE, P. III, 215. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumînare aproape consumată; capăt de luminare; (rar) mucarnită. Să nu se-ndure s-aprinză un muc de lumînare-n casă. CARAGIALE, O. II, 226. Să ai la îndemînă nițel muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. Mucurile. . . le lasă acolo să ardă mai departe pînă ce se sting singure. MARIAN, NA. 305. Intră și găsește un soldat tînăr, scriind, la un muc de lumînare, pe tobă drept masă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 30. În toata casa nu era nici un muc de lumînare. STĂNOIU, C. I. 66, cf. CHEST. II, 356/1, ALR II/I MN 141, 3 908/172, 260, 353, 362, GLOSAR REG. ◊ F i g. (Sugerînd ideea duratei limitate) Vai, ce mai e și viața noastră ! Ia un biet muc de lumînare ! ANGHEL-IOSIF, M. I, 195. ♦ Capăt nefumat rămas dintr-o țigară (aproape) consumată; (familiar) chiștoc. Cu șapca pe ochi și cu mucul țigării lipit de buza de jos. C. PETRESCU, C. V. 39. Tovarășul lui Radu Comșa turtește țigarea de perete și aruncă jos mucul. id. Î. II, 56. Mucurile de țigări aurite. I. BOTEZ, B. I, 211. Sticle cu trompă metalică alături de „sferturi” și mucuri de țigări. TEODOREANU, M. II, 100, cf. 346. Țigarea o fuma pe drum, iar mucul acasă. P. CONSTANT, R. 74. Turti cu necaz mucul unei țigări. . . de buza ceștii. BART, S. M. 85. Tata trage dintr-un muc de țigară. PAS, Z. I, 133. Se deslușeau buze aspre, prin peri lungi de mustăți îndoindu-se în jos, s-apuce parcă mucurile supte cu deznădejde. CAMILAR, N. I, 11, cf. 363. Fumase toate țigările pe care le avusese la el. De cîteva minute începuse să fumeze mucurile lor, pe care le alegea înfrigurat din scrumieră. V. ROM. august 1954, 102. ◊ E x p r. (Familiar) A ajunge la mucuri de țigări = a sărăci cu totul. Cf. ZANNE, P. III, 398. ♦ P. a n a l. Ceea ce rămîne din unele obiecte (după ce au ars). Cu părul cănit, ondulat cu drotul, cu sprîncenele încondeiate cu muc de alună arsă. BRĂESCU, V. 20. ♦ (Regional; la pl.) Resturi de spice rezultate de la treieratul cerealelor. V. p l e a v ă, g o z, z o a n ă. (Feneș-Alba Iulia). Cf. ALR II 5 308/102. 3. (Regional) Extremitate, capăt (bulbucat, îngroșat, rotunjit sau alungit) al unor obiecte, plante etc.: a) parte a tulpinii porumbului de la știulete în sus, care se taie, uneori, pentru a grăbi maturizarea plantei; capătul subțire (fără grăunțe sau cu grăunțe rare) al știuletelui de porumb. Mucul, moțul alb de la capul rodului. CR. IV, 220, cf. V, 280. Capul ciocanului. . . care este alb și n-are grăunțe se numește prin Oltenia muc. PAMFILE, A, R. 90, cf. ALR II 5 147/172. Tăiem la mucuri, ib. 5147/872; b) inflorescență a unor plante (cînepă, papură etc.), aflată în vîrful tulpinii; p. e x t. partea de sus a unor plante. La un fir de cînepă deosebim. . . floarea cu frunzele care se numește sglăvoc sau muc. PAMFILE, A. R. 169. Mucuri de papură. ALR I 1 907/530, cf. 1 907/516, 518. Mucu cînipei. A V 34, cf. 28, GLOSAR REG ; c) mugur al unei plante. Cf. LB, ALR i 369/315, A II 12; d) con de brad (Lipovăt-Vaslui). Cf. ALR I 974/510; e) moțul, creasta curcanului. Cu muc de curcan pe nas. ALECSANDRI, ap. TDRG, cf. SĂGHINESCU, V. 96. ◊ C o m p u s: (Bot.) mucul-curcanului = barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. SĂGHINESCU, V. 61, H III 139, 325, VI 25, XIV 436, ALR I 1 952/684; f) sfîrcul sînului. Cf. BARCIANU. Moașele. . . au mașină de fac muc la țîță. CONV. LIT. XXXVI, 550, cf. CV 1951, nr. 9-10, 43, ALR II/I MN 37, 2 207/141, 172, 182, 192, 235, 762, 784; g) vîrful cozii de cal. Cf. DR. V, 307; h) șfichiul biciului (Biia-Blaj). Cf. ALR I 1 094/140; i) prîsnel (la fus) (Broșteni-Tîrgu Neamț). ALR I 1 270/554; j) vîrful sfredelului. Cît un muc de sfredel. SĂGHINESCU, V. 96, cf. ALRM I SN h 375. 4. (Regional) Fir de metal care se desface de pe tăișul cuțitului, al coasei, al secerii etc., prin continua ascuțire (Crișcior-Brad). Com.PAȘCA. 5. (Regional). Scobitură făcută cu dalta într-un lemn, pentru a se introduce capătul altui lemn (ȘEZ. VII, 182); crestătură făcută în piciorul de sus al prispei (CHEST. II 272/334); loc de îmbinare a căpriorilor (ib. II 227/271). – pl.: (I, regional și II 1) muci, (II) mucuri. – Și: (II 1, învechit) múcure s. n. – Lat. mucci (pl. lui muccus) > muci > muc. – Mucure: sg. refăcut după pl. mucuri.

MUCOÁRE s. f. (Regional) 1. Mucegai (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM, REV. CRIT. III, 161, DENSUSIANU, Ț. H. 325, PASCU, S. 52. 2. Mucus; s p e c. muc (I 1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM. ♦ (La pl.) Mucozitate produsă în placenta animalelor, înainte de fătare. Cf. PASCU, S. 52, DR. IV, 349. ♦ Numele unei boli a cailor și a vitelor. V. r ă p c i u g ă. Cf. PUȘCARIU, ET. WB., H XVII 22. 3. Epitet depreciativ pentru Un tînăr flușturatic. V. m u c o s (1). Cf. L. ROM. 1959, nr. 3, 66, MAT. DIALECT, I, 231. – Pl.: mucori. – Lat. mucor, -oris.

MUCOASĂ s. f. Membrană producătoare de mucus, care căptușește sau învelește un organ cavitar și canalele care se deschid în exterior. Cf. TEODORI, A. 78, HOL. 5, 8, ANTROP. 25, KRETZULESCU, A. 3, MAN. SĂNĂT. 119, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Căptușala stomacului, numită mucoasă . . . , cuprinde glandele gastrice. BIANU, S. 699, cf. DL, DM, DN, DER. – Pl.: mucoase. – Și: (rar) mucóză s. f. ȘĂINEANU, D. U., CADE. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus.

MUCOS, -OASĂ adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană, mai ales copil) care are muci la nas, căruia îi curg mucii; (în special) epitet dat unei persoane tinere obraznice, impertinente (și neserioase). V. m u c i u f l e t e, ț î n g ă u. Cf. ANON. CAR. Nici unul nu vrea să se facă jărtfă pentru ceelalți; cel mai ticălos și mai mucos din corăbieri nu primea aceasta. GORJAN, H. IV, 119/23. Taci, mucosule ! îl curmă bătrînul. NEGRUZZI, S. I, 172. Iaca mucosu ! ALECSANDRI, T. 1 532. Ieși afară, mucosule ! CARAGIALE, O. I, 119. Tocmai tu, un mucos ca tine o să izbutească ? ISPIRESCU, L. 82. Să-ți fie rușine la obraz, mucosule ! CONTEMPORANUL, vi₁, 30. Copilul devine mucos pentru toată viața sa. MARIAN, NA. 138. Dă-o dracului de mucoasă, că nu merită și să zică mersi că n-o zvîrlim pe drumur. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 188. Lasă, fie și mucos, Numai fie sănătos ! DOINE, 40. Rumenele în potică Face mucoasa voinică. BIBiCESCU, R. P. 209. Toată ziua trag cu coasa, Sara mă culc cu mucoasa. ȘEZ. VII, 167, cf. II, 187, CANDREA, F. 309, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALRM II/I h 19. Cînd vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. PANN, P. V. I, 4/2, Dacă n-are frumos, Pupă și mucos. id. ib. II, 113/16, cf. GOROVEI, C. 44. (Regional, despre cai) Răpciugos. Cf. II IX 315, DR. V, 105. 2. (Despre membranele unor organe sau glande) Care secretează materii vîscoase, care produce mucus. Mucoasele fețe ale organelor hrănitoare. AR (1831), 455²/49. Pe dinăuntru glanda este căptușită de o membrană mucoasă cu o mulțime de cute, printre care se află produsul de secrețiune. BIANU, D. S. 489. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, vîscos, gelatinos. La boala aceasta de mîncătură se întrebuințează și un fel de materie mucoasă. . . care se crede că e lepădată de acest fluture. ȘEZ. IV, 23. Buretele de bubă este îmbrăcat cu o materie mucoasă de culoare neagră ca păcura, cu puține sau mici zbîrcituri, tot mucoase. H IV 71. ♦ (Regional; substantivat, f.) Secreție a larvelor unor insecte; „lichid de gogoașă” (Cîmpulung Moldovenesc). Cf. CHEST. VI 97/3.4. (Rar; despre luminări) Cu muc (II 1). Mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde. EMINESCU, O. I, 46. 5. (Regional; în sintagma) Cînepă mucoasă = cînepă de toamnă la care sămînța se formează în muc (II 3 b). Cf. PAMFILE, a. r. 169.Pl.: mucoși, -oase. – Și: muciós, -óasă adj. ALRM II/I h 19. – Muc + suf. -os.

MUCOZITÁTE s. f. Cantitate (mare) de mucus. Cf. VASICI, M, II, 190/21, NEGULICI. Vătămătoarele mucozități. MAN. SĂNĂT. 152/5, cf. DESCR. APE, 2, PARAB. 229, CALENDAR (1862), 21, PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Bolnavul să scuipe des și cu oarecare greutate mucozitățile vîscoase ce să găsesc în fundul gurii. BIANU, S. 54. ♦ Lichid vîscos pe care îl conțin unele plante. Cf. COSTINESCU. – Pl.: mucozități. – Din fr. mucosité, it. mucosità.

MUCUS s. n. (Med.) Secreție produsă de unele celule ale glandelor situate pe o membrană mucoasă (2); (învechit) muc (I 1). Cf. DL, DM. – Din lat. mucus. Cf. fr. m u c u s.