INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

MOTOR¹ ~oare n. 1) Mașină care transformă o formă oarecare de energie în lucru mecanic. * ~ cu ardere internă motor bazat pe arderea în spațiu închis a unui combustibil. ~ electric motor bazat pe folosirea curentului electric. ~ cu reacție motor în care forța de tracțiune este obținută datorită evacuării unui flux de gaze. ~ hidraulic motor bazat pe acțiunea unui flux de lichid. 2) fig. Factor (intern sau extern) ce îndeamnă la o acțiune; imbold; stimulent; impuls; îndemn. /<fr. moteur, lat. motor, germ. Motor

INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

EXPLOZIE, explozii, s. f. 1. Ardere și detonație a unui dispozitiv de distrugere, provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține. Smulse inelul de sîrmă și zvîrli grenada în tufișul din fața lui. De-a lungul liniei sclipeau scurt exploziile. DUMITRIU, V. L. 90. C-un zgomot de explozie, ușa din sală se izbi de perete. BART, E. 173. ♦ Proces fizico-chimic de descompunere a unor substanțe explozive și de transformare a lor în alți compuși, mai simpli, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt. Explozia nitroglicerinei. ◊ Fig. M-am simțit ca în fața unei explozii de lumină. SADOVEANU, L. 20. ♦ Termen impropriu pentru arderea amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. ◊ Motor cu explozie = motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scînteie. 2. Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calității vechi. În general trebuie să spunem spre știrea tovarășilor care au pasiunea exploziilor că legea trecerii de la o veche calitate la una nouă prin explozii este inaplicabilă nu numai istoriei dezvoltării limbii; ea nu este întotdeauna aplicabilă nici altor fenomene sociale ale bazei sau suprastructurii. STALIN, PROBL. LINGV. 26. În societățile împărțite în clase dușmane, trecerea de la o stare calitativă a societății la alta are loc în mod obligatoriu sub forma unui salt cu explozie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 129. 3. Fig. Manifestare bruscă, izbucnire neașteptată, dar de scurtă durată, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unui sentiment etc. Porumbii fremătau ușor din sfîrcuri, în așteptarea exploziei [furtunii]. GALACTION, O. I 79. Fata însă se arătă măgulită de explozia aceasta. REBREANU, R. I 26. Bietul director, care s-aștepta să aibă de-a face c-un mic animal sălbatic, nu putea să-și creadă ochilor, văzînd cu ce... blîndeță se poartă băiatul acesta. Din zi în zi aștepta o explozie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 52. 4. (Fon.) Ieșire bruscă a aerului, după ce a fost oprit de un obstacol (limbă, dinți, buze), din cuprinsul aparatului fonator.

INTERN¹, -Ă, interni, -e, adj. Care ține de interiorul unui stat, al unui organism, al unui fenomen; care provine dinăuntru, lăuntric. Vigilența de masă a oamenilor muncii este arma cea mai puternică pentru descoperirea și lichidarea acțiunilor criminale ale dușmanului intern sau extern. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 69. Căile și procedeele specifice ale unei limbi date, în trecerea ei de la o calitate la alta, în trecerea de la starea veche la cea nouă, formează legile interne ale dezvoltării ei. MACREA, F. 17. ◊ Piață internă = schimbul, vînzarea, circulația mărfurilor în interiorul unei țări. Plan intern = planificare în interiorul unei secții sau al unei echipe, cuprinzînd sarcinile care îi revin fiecăruia în cadrul planului general al întreprinderii. Ministerul Afacerilor Interne (sau, substantivat, f. pl.) = minister în resortul căruia se găsește întreaga administrație de stat din interiorul țării. Organe interne = organe situate în cavitatea abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Glande cu secreție internă v. secreție. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. (Mat.) Unghiuri interne = fiecare din cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. Unghiuri alterne interne v. altern.

MOTOR¹, motoare, s. n. 1. Mașină care transformă o formă de energie în energie mecanică pentru a pune în mișcare altă mașină, un vehicul etc. Motoarele bîzîiau peste ogoare ca niște uriași bondari de oțel. MIHALE, O. 390. În subsol duduia motorul care punea în mișcare, prin curele de transmisie, secția de mașini de la parter, PAS, Z. I 290. Își clădise și o moară cu motor de benzină. C. PETRESCU, Î. II 141. Motor cu explozie v. explozie. Motor cu ardere internă. = motor care prin dezvoltare și consum de căldură în interiorul său transformă energia chimică a unui combustibil în energia mecanică a unor corpuri solide în mișcare. Motor cu ardere externă = motor în care energia potențială a unui fluid se transformă în energie mecanică, fluidul fiind încălzit în exterior. Motor electric = motor în care energia electrică se transformă în energie mecanică. 2. Fig. Ceea ce dă impuls unei acțiuni, unei mișcări; imbold, stimulent. Andrei a fost motorul activității lor, sufletul luptei din întreaga campanie. MIHALE, O. 481.

BALEIAJ, baleiaje, s. n. Eliminarea forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă. [Pr.: -le-iaj] – Din fr. balayage.

CALAMINĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea motorului. – Din fr. calamine.

CALOTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere internă; p. ext. piesă tehnică asemănătoare cu o calotă sferică. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă de gheață care acoperă porțiuni mari în regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți. – Din fr. calotte.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CARBURATOR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă, cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur.

CILINDREE s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisiune. – Din fr. cylindrée.

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

MOTOCICLETĂ, motociclete, s. f. Vehicul cu două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.^[1]

ANTIGEL s. n. Soluție care coboară punctul de îngheț al apei de răcire din motoarele cu ardere internă. – Din fr. antigel.

OCTANIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octan + suf. -ic.

MOTONAVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto¹- + navă. Cf. it. motonave.

MOTOPROPULSOR, motopropulsoare, s. n. Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsată sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

MOTOR, -OARE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). (În sintagmele) Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. (În compusul) Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. Motor eolian. Motor electric. Motor hidraulic. Motor pneumatic. Motor cu ardere internă. II. Adj. 1. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Fig. Care stimulează, declanșează o acțiune. ♦ (Substantivat, n.) Factor, agent care dă impuls unei acțiuni; stimul, imbold. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

DIESEL s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dizel] – Din fr. diesel, germ. Diesel.

CVADRIMOTOR, cvadrimotoare, s. n. Avion echipat cu patru motoare cu ardere internă. [Var.: cuadrimotor s. n.] – Din fr. quadrimoteur.

CULASĂ, culase, s. f. 1. Piesă de metal care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. 2. Partea de dinapoi a țevii unei arme de foc (pe unde se încarcă arma). [Var.: chiulasă s. f.] – Din fr. culasse.

ADMISIUNE ~i f. tehn. Pătrundere a agentului motor în cilindrul unui motor cu ardere internă. [G.-D. admisiunii; Sil. -si-u-] /<fr. admission, lat. admissio, ~onis

ANTIGEL ~uri n. Soluție care coboară temperatura înghețării lichidului din motoarele cu ardere internă. /<fr. antigel

BALEIAJ ~e n. Evacuare forțată a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. [Sil. -le-iaj] /<fr. balayage

CALAMINĂ ~e f. Reziduu provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă. /<fr. calamine

CARBURANT ~ți m. Combustibil lichid volatil, care, în amestec cu aerul, este folosit la alimentarea motoarelor cu ardere internă. /<fr. carburant

CARBURATOR ~oare n. Aparat în care se formează carburantul pentru motoarele cu ardere internă. /<fr. carburateur

DIESEL [pr.: dizel] n.: Motor ~ (sau ~) motor cu ardere internă la care combustibilul se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat de piston. /<fr. diesel, germ. Diesel

EȘAPAMENT ~e n. Dispozitiv care asigură evacuarea gazelor dintr-un motor cu ardere internă. /<fr. échappement

JICLOR ~oare n. (la motoarele cu ardere internă) Element al carburatorului sub forma unui tub cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar. [Sil. ji-clor] /<fr. gicleur

MAGNETOU ~ri n. Generator electric, care generează între electrozii bujiilor descărcări electrice pentru aprinderea carburantului din cilindrii motoarelor cu ardere internă. /<fr. magnéto

MOTOCICLETĂ ~e f. Vehicul constând din două roți montate pe un cadru, care este pus în mișcare de un motor cu ardere internă. * ~ cu ataș motocicletă de care este atașată o cutie metalică, sprijinită pe o a treia roată. /<fr. motocyclette^[1]

MOTONAVĂ ~e f. Navă maritimă sau fluvială cu motor cu ardere internă. /moto- + navă

MOTOREACTOR ~oare n. Motor cu reacție, format dintr-un motor cu ardere internă și dintr-un compresor, folosit la propulsarea aparatelor de zbor. [Sil. -re-ac-] /<fr. motoréacteur

RADIATOR ~oare n. 1) Dispozitiv pentru răcirea apei sau a uleiului la motoarele cu ardere internă. 2) Bloc dintr-un sistem de încălzire centrală care constă din tuburi sau coloane tubulare, prin care circulă un fluid cald; calorifer. 3) Dispozitiv de răcire a tranzistoarelor. 4) Corp sau dispozitiv care elimină radiații. ◊ ~ electric aparat electric de încălzire a încăperilor. [Sil. -di-a-] /<fr. radiateur, germ. Radiator

RĂSUFLĂTOR ~oare n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor

ȘOC² ~uri n. Dispozitiv de reglare a debitului de carburant și de aer în carburatorul unui motor cu ardere internă, folosit pentru pornirea lui la rece. /<germ. Schock

TOBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

CALAMINĂ s.f. 1. Reziduu care rămîne după arderea carburantului în cilindrul motoarelor cu ardere internă. 2. Silicat hidratat natural de zinc, care devine fosforescent prin frecare; hemimorfit. [Pl. -ne. / < fr. calamine, cf. lat. t. calamina].

CHIULASĂ s.f. 1. Piesă care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. 2. Culată (la tunuri). [Pron. chiu-la-, var. culasă s.f. / < fr. culasse].

DECOMPRESOR s.n. 1. Aparat care servește pentru decompresiune. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frînarea motorului. [< fr. décompresseur].

DIESEL s.n. Motor diesel = motor cu ardere internă la care combustibilul, injectat în cilindru, se aprinde din cauza temperaturii realizate prin comprimare; locomotivă diesel electrică = locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcțiune de un motor diesel. [Pron. di-zel, pl. -le, -luri. / < Diesel – inventator german].

MOTOPROPULSOR s.n. Agregat asemănător unui turbopropulsor, care, în loc de turbină, este prevăzut cu unu sau două motoare cu ardere internă. // adj. Grup motopropulsor = ansamblu alcătuit dintr-un motor cu ardere internă și cel puțin o elice, cuplată cu acesta. [< fr. motopropulseur].

PRECOMBUSTIE s.f. Fază a funcționării unui motor cu ardere internă care precedă aprinderea combustibilului. ◊ Cameră de precombustie = anticameră. [< fr. précombustion].

RALANTI s.n. 1. Mers încetinit al unui motor cu ardere internă. 2. (Cinem.) Trucaj prin care, în timpul proiecției, mișcările se efectuează cu o viteză mai redusă decît cea normală. [Pl. -uri. / < fr. ralenti].

SUPRACOMPRIMA vb. I. tr. A mări compresiunea în cilindrii unui motor cu ardere internă. [După fr. surcomprimer].

ANTIGEL s.n. Soluție care se adaugă în apa de răcire a motoarelor cu ardere internă pentru a-i coborî punctul de înghețare. ♦ Anticongelant. [Pl. -luri. / cf. fr. antigel].

CAMERĂ s.f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Muzică de cameră = compoziție muzicală făcută pentru un număr redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamănă cu o încăpere, cu o odaie. ◊ Cameră obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; cameră fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură; cameră de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune și care se așază pe roată sub anvelopă; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentară constituită; instituție parlamentară. [< it. camera].

CULBUTOR s.m. 1. Basculator. 2. Pîrghie care comandă mișcarea unei supape în distribuția combustibilului la unele motoare cu ardere internă, cu supape suspendate. [< fr. culbuteur].

GALOPA vb. I. intr. 1. A alerga în galop. 2. (Despre motoare cu ardere internă) A funcționa neregulat, cu variații mari ale vitezei unghiulare a arborelui-motor. [< fr. galoper, it. galoppare].

MOTOCOMPRESOR s.n. Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă și un compresor de aer, folosit pentru a acționa mașini pneumatice. [< fr. motocompresseur, rus. motokompressor].

MOTONAVĂ s.f. Navă pusă în mișcare de un motor cu ardere internă. [< it. motonave].

MOTOREACTOR s.n. Agregat format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor, folosit la propulsia avioanelor. [Pron. -re-ac-, pl. -oare. / < fr. motoréacteur].

PREAPRINDERE s.f. Aprindere prematură a combustibilului în cilindrii unui motor cu ardere internă. [< pre- + aprindere].

RADIATOR s.n. 1. Aparat care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 2. Sistem termic care emite radiații. ♦ Radiator electric = aparat electric de încălzire. 3. Corp de încălzire alcătuit din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă un fluid încălzit, în scopul de a ceda căldură în mediul înconjurător. 4. Antenă de emisiune. [Pl. -oare. / < fr. radiateur, germ. Radiator].

TERMOSTAT s.n. 1. Aparat care servește la menținerea unei temperaturi prestabilite; termoregulator. ♦ Regulator automat al temperaturii unui motor cu ardere internă, instalat în circuitul apei de răcire. 2. Aparat, încăpere unde există o temperatură constantă. [< fr. thermostat, cf. gr. thermos – cald, statos – stare].

ANTIGEL s. n. soluție care se introduce în circuitul de răcire al motoarelor cu ardere internă. (< fr. antigel)

AUTOAPRINDERE s. f. aprindere de la sine a combustibilului injectat în cilindrul motorului cu ardere internă. (< auto¹- + aprindere)

AUTOMOTOR s. n. vehicul feroviar cu motor cu ardere internă sau electric, pentru transportul călătorilor. (< fr. automoteur)

BALEIAJ s. n. 1. explorare cu ajutorul unui fascicul electronic a suprafeței ecranului unui tub catodic. 2. evacuare forțată cu ajutorul unui curent de aer sau al unui amestec carburant a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă. (< fr. balayage)

BUJIE s. f. 1. dispozitiv de producere a scânteii electrice pentru aprinderea amestecului carburant din cilindrii motoarelor cu ardere internă. 2. preparat farmaceutic, din unt de cacao, în formă de cartuș, în care se încorporează substanța activă. 3. tijă flexibilă sau rigidă, ca sondă în chirurgie. (< fr. bougie)

CALAMINĂ s. f. 1. reziduu din arderea carburantului în cilindrii motoarelor cu ardere internă. 2. silicat hidratat natural de zinc; hemimorfit. (< fr. calamine, lat. calamina)

CAMERĂ s. f. I. 1. încăpere într-un apartament. ♦ muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreți. 2. compartiment într-un sistem tehnic (instalație, mașină, aparat). ♦ ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii și transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze. II. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer și care se așază pe roată sub anvelopă. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) instituție având ca obiectiv sprijinirea activității dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

CARBURANT s. m. combustibil lichid, volatil, la motoarele cu ardere internă. (< fr. carburant)

CARBURATOR s. n. organ al unui motor cu ardere internă în care se formează amestecul carburant. (< fr. carburateur)

CARBURAȚIE s. f. amestecare a combustibilului cu aer (la motoarele cu ardere internă). (< fr. carburation)

CULASĂ s. f. piesă care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. (< fr. culasse)

CULBUTOR s. m. 1. basculator. 2. pârghie care comandă mișcarea unei supape în distribuția combustibilului la unele motoare cu ardere internă, cu supape suspendate. (< fr. culbuteur)

DECOMPRESOR s. n. 1. aparat pentru decompresiune. 2. supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea acestuia. (< fr. décompresseur)

DEMAROR s. n. 1. mecanism motor sau instalație care servește la pornirea motoarelor cu ardere internă. 2. aparat electric montat la circuitul motoarelor electrice, care le asigură demararea. (< fr. démarreur)

DEZINCRUSTA vb. tr. 1. a înlătura crusta din instalațiile de răcire ale motoarelor cu ardere internă, din cazanele cu abur, turbine etc. 2. a îndepărta unele substanțe care însoțesc celuloza în materia primă fibroasă din care se fabrică hârtia. (< fr. désincruster)

DIESEL [DIZEL] s. n. (motor) ~ = motor cu ardere internă la care combustibilul, injectat în cilindru, se aprinde spontan datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. (< fr. diesel, germ. Diesel)

ELECTROAPRINDERE s. f. aprindere prin scânteie electrică a combustibilului din amestecul carburant în cilindrul unui motor cu ardere internă. (< electro- + aprindere)

EȘAPA vb. intr. (despre gaze arse într-un motor cu ardere internă) a scăpa. (< fr. échapper)

EȘAPAMENT s. n. dispozitiv pentru evacuarea gazelor arse într-un motor cu ardere internă. (< fr. échappement)

EVACUARE s. f. 1. acțiunea de a evacua. 2. eliminare a conținutului unui organ sau a unei formații patologice. 3. fază din ciclul motoarelor cu ardere internă, sau al turbinelor cu gaze, în care gazele sunt evacuate după ce au efectuat lucrul mecanic; purgare. (< evacua)

EXPLOZIE s. f. 1. reacție fizico-chimică foarte rapidă, violentă, însoțită de degajare mare de energie, provocată de descompunerea unei substanțe explozive; detonație (2). ♦ ~ vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant și de aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 3. trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi. 4. (fig.) izbucnire violentă a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ creștere (bruscă) a unei populații, a cantității de informație etc. 5. a doua fază a articulării unei consoane oclusive, deschiderea bruscă a organului fonator și ieșirea aerului oprit de organe în actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternică executată la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)

GALERIE s. f. 1. cavitate subterană, îngustă și alungită, săpată prin eroziune. ◊ canal săpat de animale în sol. ◊ excavație minieră în formă de tunel, executată pentru a permite accesul la un zăcământ. 2. canal de legătură între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legătură sau de promenadă la o construcție. 3. conductă metalică, montată la motoarele cu ardere internă, care conduce amestecul carburant către cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sală unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de artă. 5. magazin cu obiecte de artă; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al sălilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifestă zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platformă mică la prora sau pupa unei nave. 8. bară de lemn sau metalică de care se atârnă perdelele. 9. (fig.) șir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)

GALOPA vb. intr. 1. a alerga în galop. 2. (despre motoare cu ardere internă) a funcționa neregulat, cu variații mari ale vitezei unghiulare a arborelui motor. (< fr. galoper)

INTERN, -Ă I. adj. care se află înăuntru; interior, lăuntric. ♦ organe ~e = organele din cavitatea toracică și abdominală; boli ~e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~ă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din două drepte tăiate de o secantă, aflat în interiorul lor și de aceeași parte a secantei; (inform.) memorie ~ă = memorie a calculatorului făcând parte din unitatea centrală. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuiește și ia masa într-un internat. 2. student în medicină care face practică într-o clinică, unde, de obicei, și locuiește. (< fr. interne, lat. internus)

MOTOCOMPRESOR s. n. agregat dintr-un motor cu ardere internă și un compresor, pentru a acționa mașini, aparate sau dispozitive. (< fr. motocompresseur, rus. motokompressor)

MOTOPROPULSOR s. n. agregat asemănător unui turbopropulsor, care, în loc de turbină, este prevăzut cu un motor cu ardere internă și cel puțin o elice, cuplată cu acesta. (< fr. motopropulseur)

MOTOREACTOR s. n. agregat format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor, la propulsia avioanelor. (< fr. motoréactor)

POSTAPRINDERE s. f. aprindere întârziată a combustibilului în cilindrii unui motor cu ardere internă. (< post¹- + aprindere)

PREAPRINDERE s. f. aprindere prematură a combustibilului în cilindrii unui motor cu ardere internă. (< pre- + aprindere)

PRECOMBUSTIE s. f. fază a funcționării unui motor cu ardere internă care precedă aprinderea combustibilului. (< fr. précombustion)

RADIATOR s. n. 1. parte din instalația de răcire sau de ungere a motoarelor cu ardere internă. 2. sistem termic care emite radiații. 3. corp de încălzire alcătuit din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă un fluid încălzit, în scopul de a ceda căldură în mediul înconjurător. ♦ ~ electric = aparat electric de încălzire. 4. aparat emițător de unde acustice sau electromagnetice. (< fr. radiateur, germ. Radiator)

RALANTI s. n. 1. mers încetinit al unui motor cu ardere internă. 2. (cinem.) proiecție în care mișcările se efectuează cu o viteză mai redusă decât în realitate. (< fr. ralenti)

SUPRAALIMENTARE s. f. acțiunea de a (se) supraalimenta; hipernutriție. ◊ alimentare a unui motor cu ardere internă cu o cantitate mai mare de amestec combustibil sau de aer decât cea necesară. (< supraalimenta)

SUPRACOMPRIMA vb. tr. a mări compresiunea în cilindri unui motor cu ardere internă. (după fr. surcomprimer)

ARAMĂ, Constantin (1919-2003, n. Iași), inginer român. M. coresp. al. Acad. (1963), prof. univ. la București. A elaborat teoria supracomprimării motorului cu benzină. Lucrări privind teoria și exploatarea motoarelor cu ardere internă. Acad. (1991).

AUTOMOBÍL, Ă (<fr {i}; {s} auto + mobilis „mișcător”) s. n., adj. 1. S. n. Autovehicul cu caroserie închisă sau deschisă, cu suspensie elastică pe cel puțin patru roți pneumatice, folosit la transportul de persoane, de animale sau de materiale. A. a apărut în a doua jumătate a sec. 18, după inventarea motorului cu abur. În 1769, inginerul francez N.J. Cognot a construit primul a. cu abur, iar în 1880, inventatorul D. Văsescu construiește primul a. românesc cu abur. În 1885 și 1886, G. Daimler și C. f. Benz realizează primul a. cu motor cu ardere internă. Primul a. cu formă aerodinamică a fost construit de inginerul român A. Persu (1926). ♦ A. de competiție = vehicul motorizat, cu caroserie închisă sau deschisă, cu trei, patru sau mai multe roți, provenit din producția de serie sau construit special în vederea participării la întreceri sportive sau stabilirii de recorduri. Pot fi: pentru curse pe circuit închis; pentru raliuri, maratonuri sau autocrosuri; pentru stabilirea de recorduri de viteză sau de anduranță. A. de formulă = vehicul motorizat, cu caroserie deschisă, un singur loc și patru roți, destinat curselor de viteză pe piste în circuit închis, care nu provine din producția de serie, dar în construcția căruia se pot utiliza unele componente de serie. Ex.: Formula 1, Formula 3000, Formula Ford, Formula liberă. ♦ A. blindat = mașină de luptă, blindată și înarmată, montată pe un șasiu de a. (1), destinată cercetării, siguranței și legăturii; autoblindat. 2. Adj. Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu.

AVIÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Navigație aeriană cu aeronave mai grele decît aerul (planoare, avioane, elicoptere etc.); tehnica acestei navigații. Primele zboruri au fost făcute cu planoare, remarcabile fiind încercările lui O. Lilienthal (1890). Avioane cu motoare cu abur au fost construite de A.F. Mojaiski (1882) și de C. Ader (1897). Frații O. și W. Wright au construit primul avion cu motor cu ardere internă., realizînd primul zbor, cu decolare prin catapultare, în 1903. Traian Vuia a construit un avion cu care s-a efectuat prima decolare cu mijloace proprii de bord (18 mart. 1906), iar H. Coandă a realizat în 1910 prima încercare de zbor cu un avion cu reacție, de construcție proprie. În România, primele avioane au fost construite de Aurel Vlaicu (1910-1911). Printre pionerii a. se numără și A. Santos-Dumont, H. Farman, L. Blériot (a traversat Marea Mînecii în 1909), Ch. Lindberg (a traversat Oceanul Atlantic în 1927), V.P. Cikalov (a efectuat primul zbor peste Polul Nord în 1937) ș.a. După al doilea război mondial perfecționarea construcției avioanelor și folosirea motoarelor cu reacție au permis atingerea unor viteze de zbor superioare vitezei sunetului și realizarea unor avioane de foarte mare capacitate și cu întinsă rază de acțiune. 2. Ramură a aeronauticii care se ocupă de construcția și de funcționarea aeronavelor mai grele decît aerul. ♦ Totalitatea avionelor unei țări, ale unei societăți comerciale etc. ♦ Expr. A. civilă = ansamblul aeronavelor, instalațiilor și personalului care se folosesc la transportul călătorilor și mărfurilor, în scopuri utilitare, sanitare, turistice etc. A. sanitară = a. destinată transportului de urgență al celor grav bolnavi, a răniților și accidentaților, precum și a medicamentelor, a sîngelui pentru trasfuzii etc. A. sportivă = ramură sportivă care cuprinde aeromodelismul, planorismul, parașutismul, zborul cu motor și construirea de micromodele. A. militară = forța aeriană militară.

BENZ [benț], Carl Friedrich (1844-1929), inginer și inventator german. A construit, în același timp și independent de Daimler, primul automobil (1885) înzestrat cu un motor cu ardere internă în patru timpi și cu aprindere prin scînteie electrică.

BENZÍNĂ (< fr.) s. f. Amestec de hidrocarburi lichide (cu 5-12 atomi de carbon în moleculă) în diferite proporții, cu p. f. 40-200°C, obținut prin distilarea primară a țițeiului, prin cracarea fracțiilor petroliere sau prin sinteză. Caracteristicile principale ale b. sînt limitele de fierbere și cifra octanică. Este utilizată ca principal combustibil pentru motoarele de automobil și de aviație, ca solvent etc. ♦ B. etilată = b. care servește drept carburant în motoarele cu ardere internă; pentru a i se îmbunătăți calitățile antidetonante i se adaugă tetraetilplumb; din cauza toxicității este colorată în roșu sau în albastru, pentru a evita folosirea ei în alte scopuri. B. sintetică = b. obținută prin hidrogenarea cărbunilor sau prin sinteză din oxid de carbon și hidrogen.

ANTIGEL s. n. Soluție care se adaugă în apa de răcire a motoarelor cu ardere internă, pentru a-i coborî punctul de îngheț. – Fr. antigel.

CVADRIMOTOR avion cu patru motoare cu ardere internă.

GRUP MOTOPROPULSOR ansamblu format dintr-un motor cu ardere internă și cel puțin cu o elice cuplată cu acesta.

MOTOPROPULSOR agregat asemănător turbopropulsorului (v.) care în loc de turbină are unul sau două motoare cu ardere internă.

MOTOREACTOR motor cu reacție compus dintr-un motor cu ardere internă și un compresor antrenat de acesta.

BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucată mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă dintr-o singură bucată. Bloc de piatră. 2. Grămadă de lucruri considerate ca alcătuind o masă unică. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă. ♦ Bloc de desen = teanc de foi de hîrtie tăiate egal și prinse între ele, întrebuințate la desenat. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu numeroase etaje. 4. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. ♦ (Înv.) Blocadă. 5. Piesă metalică turnată care cuprinde unul sau doi cilindri și cutia sertarului unei mașini cu aburi (sau cilindrii motorului cu ardere internă, camerele de răcire și conductele de distribuție). 6. (În expr.) Instalație de bloc = instalație de cale ferată care servește la siguranța circulației prin automatizarea comenzilor și manevrelor. – Fr. bloc, (3) germ. Block[haus].

CALAMINĂ s. f. Reziduu de cărbune depus în motoarele cu ardere internă. – Fr. calamine.

CALOTĂ, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 2. (În expr.) Calotă craniană = denumire dată oaselor care alcătuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele două părți ale unei sfere, obținute prin tăierea sferei cu un plan. 4. Boltă de tunel; partea superioară a unei excavații de teren, p. ext. a unei turele, a unei construcții (în formă de calotă (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere internă; p. ext. piesă tehnică asemănătoare cu o calotă (3). 6. (În expr.) Calotă glaciară = masă de gheață care acoperă regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți. – Fr. calotte.

CÍCLU (< fr., lat.) s. n., s. m. 1. S. n. Succesiune de fenomene, stări etc., care se realizează în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație pînă cînd se revine pentru prima oară la o situație asemănătoare cu cea inițială. ♦ Diagramă care reprezintă o succesiune de fenomene, stări etc. ♦ Durata unui c. (1). 2. S. m. Totalitatea valorilor succesive luate de o mărime periodică în timpul unei perioade. ◊ C. pe secundă = hertz. 3. S. n. (TEHN.) Lanț complex de stări care se produc într-un interval de timp ce caracterizează evoluția unui anumit proces (ex. c. de pompare, c. de fermentație etc.) ◊ (FIZ.) C. ideal (sau c. Carnot) = c. teoretic reversibil de transformări prin care trece un gaz, format din două izoterme și două adiabate. C. Diesel = c. de funcționare a motorului cu ardere internă. C. Otto = c. de funcționare a motorului în patru timpi cu explozie. C. de histerezis v. histerezis. ♦ (MAT.) Cale închisă într-un graf. ♦ (INFORM.) Grup de instrucțiuni care poate fi executat repetitiv în cadrul unui program. 4. Sn. (GEOL.) C. geotectonic (orogenic) = ansamblul proceselor tectonice ce se succed și determină evoluția unui geosinclinal pînă la transformarea lui în catenă muntoasă. Principalele faze în această evoluție sînt: litogeneza, orogeneza și gliptogeneza. Cele mai cunoscute c.g. sînt: Caledonianul, Hercinicul și Alpinul. C. geochimic = mod de migrație a elementelor chimice în natură în decursul istoriei geologice a Pămîntului, în care acestea revin periodic în formație asemănătoare. Ex. c. g. al carbonului, în care acest element, aflat în plante, trece prin fosilizare în cărbuni, este restituit prin oxidarea atmosferei, de unde este iarăși asimilat de alte plante, pentru a începe un nou c. g. 5. S. n. C. geografic (sau de eroziune) = ansamblu de etape succesive în dezvoltarea reliefului, definit de geograful american W.M. Davis (1899), în care agenții externi acționează diferențiat și ciclic, realizînd aspecte de tinerețe, maturitate și îmbătrînire a reliefului. Există c. specifice fiecărei zone climatice, c. subteran și altele specifice fiecărui agent extern (carstic, glaciar, deșertic etc.). Noțiunea fost ridicată de geograful german H. Baulig (1928) la rang de teorie a geomorfologiei, avînd drept metodă de bază blocdiagramele. C. Bruckner = oscilație cu perioada de c. 35 de ani a principalelor caracteristici ale climei. 6. S. n. (CHIM.) Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 7. S. n. (BIOL.) C. de dezvoltare = ansamblu de fenomene în decursul cărora se realizează dezvoltarea unui organism, începînd cu prima diviziune a oului, continuînd cu maturizarea, reproducerea și terminînd cu moartea. C. biologic = circuit biologic. 8. S. n. (FIZIOL.) C. estral v. estral. C. Krebs v. Krebs. C. menstrual v. menstruație. 9. S. n. C. economic = discontinuitate a evoluției economice care conduce la o alternanță a perioadelor de creștere și depresiune economică. C. de exploatare = indicator care evidențiază dimensiunea perioadei de timp pentru care stocul de marfă, respectiv de materie primă, este acoperit. 10. S. n. Grup de producții (artistice) cu o temă comună. ◊ C. de conferințe = serie de conferințe unite sub o tematică generală comună.

DAIMLER, Gottlieb (1834-1900), inginer german. Unul dintre inventatorii automobilului. Împreună cu W. Maybach, a realizat (1885) primele motoare cu ardere internă cu viteze mari de rotație, având drept combustibil benzinele ușoare. Firma fondată (1890) de cei doi inventatori a fuzionat (1926) cu firma creată (1883) de K. Benz, devenind unul dintre cele mai mari concerne industriale din Germania (Daimler-Benz).

LANGEN [láŋən], Eugen (1833-1895), inginer german. A construit, împreună cu A.N. Otto, primul motor cu ardere internă, cu electroaprindere (1867).

OTTO, Nikolaus August (1832-1891), inginer și industriaș german. A lucrat împreună cu E. Langen la construirea motorului cu ardere internă (1867), a realizat un motor în patru timpi cu combustibil gazos (1862), în colaborare cu F. Rings, și un motor cu combustibil lichid (benzină, 1878).

FOREST [foré], Fernard (1851-1914), inventator francez. A construit un motor cu ardere internă în patru timpi (1881).

NICOLAU, Gheorghe (1886-1950, n. Pufești, jud. Vrancea), inginer român. Acad. (1948), prof. univ. la București. Ministru al Asigurărilor Sociale (1944-1946).Studii în domeniul teoriei motoarelor cu ardere internă, lucrări de modernizare a unor unități energetice, a drumurilor („Valoarea teoriei ciclice clasice a motoarelor cu ardere internă”, „Problema energie”, „Evacuarea apei din mine. Călăuză pentru mineri”).

PÓMPĂ¹ (< fr.; cuv. olandez) s. f. Mașină de forță generatoare sau aparat care servește la deplasarea sau/și comprimarea unui fluid. După natura fluidului se deosebesc: p. hidraulice și p. pneumatice. P. hidraulice deplasează lichidele prin aspirație, în general, de la un nivel inferior și le refulează la un nivel superior. Ele pot fi cu piston, cu rotor, cu membrană, cui palete etc. P. pneumatice deplasează gazele sau/și le comprimă într-un spațiu închis (compresor) sau le aspiră dintr-un spațiu închis (ex. p. de vid). ◊ P. de adâncime = a) p. cu unul sau mai multe rotoare folosită la pomparea apei din puțuri adânci (ex. p. submersibilă care se introduce sub pânza de apă); b) p. cu piston introdusă în gaura de sondă sub nivelul lichidului, folosită la pomparea țițeiului (când presiunea stratului este insuficientă pentru a asigura ridicarea țițeiului la suprafață). ◊ P. de injecție = p. cu piston folosită la motoarele cu ardere internă (în special la motoarele Diesel), pentru introducerea sub presiune a combustibilului în cilindrii motorului. P. de i. folosite la automobilele moderne realizează presiuni de peste 2.000 atm. (2 x 10⁸ Pascali) li, comandate de un calculator, efectuează până la 5 injecții la fiecare cursă a pistonului. ◊ P. de vid = p. destinată producerii, într-un spațiu închis, a unei presiuni inferioare presiunii atmosferice. Pot fi p. mecanice (cu rotor, cu palete etc.) sau p. de difuzie (bazate pe difuzia într-o vană de vapori a moleculelor gazului din recipientul vidat), p. cu getter, care pot realiza presiuni de până la 10-{10} mm Hg (1,3332 x 10^-8 Pascali) etc.

RALANTÍ [ralãtí] (cuv. fr.) s. n. 1. Regim de mers încet al motoarelor cu ardere internă. 2. (CINEMAT.) Procedeu cinematografic, care urmărește încetinirea mișcărilor pe ecran cu scop estetic sau științific, realizat prin filmarea cu o viteză superioară celei normale de 24 imagini/secundă.

ANTIGEL s. n. Substanță anticongelantă care se adaugă apei de răcire a unui motor cu ardere internă. – Din fr. antigel.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

CALAMINĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea acestuia. – Din fr. calamine.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CARBURANT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant.

CARBURATOR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur.

OCTANIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic.

CHIULASĂ, chiulase, s. f. 1. Piesă de metal care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. 2. Partea de dinapoi a țevii unei arme de foc (pe unde se încarcă arma). [Var.: culasă s. f.] – Din fr. culasse.

CILINDREE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée.

CILINDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilindru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

CVADRIMOTOR, -OARE, cvadrimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) echipat cu patru motoare cu ardere internă. [Var.: cuadrimotor s. n.] – Din fr. quadrimoteur.

DIESEL, diesele, s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dizăl] – Din fr. diesel, germ. Diesel.

LITRAJ, litraje, s. n. Capacitate a unui recipient măsurată în litri. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor cu ardere internă exprimată în litri. Automobil de mic litraj. – Din fr. litrage.

MOTOCICLETĂ, motociclete, s. f. Autovehicul pe două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

MOTONAVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto- + navă. Cf. it. motonave.

MOTOPROPULSOR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

EȘAPAMENT, eșapamente, s. n. Ansamblul pieselor de evacuare a gazelor rezultate din arderea într-un motor cu ardere internă. O pornisem razna, nebunește, dînd drumul eșapamentului de înfioram văile. CAMIL PETRESCU, P. 117. Uruitul motorului și pocniturile eșapamentului se înăspreau cu cît se apropia, dominînd toate... zgomotele satului. REBREANU, R. II 45. ◊ Țeavă de eșapament = una dintre piesele acestui ansamblu, țeavă scurtă prin care ies gazele. Se duse îndărăt, la țeava de eșapament. DUMITRIU, V. L. 127.

EVACUA, evacuez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la imobile, localități, regiuni) A lăsa liber, a goli. Divizia e în retragere... pînă în zorii zilei spitalul trebuie evacuat. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. 2. (Impropriu, cu privire la oameni și bunuri) A scoate, în chip organizat, dintr-un loc și a duce în altul. La Odesa, unde au fost evacuați în 1917 numeroși muncitori și soldați romîni, a luat ființă un comitet de acțiune social-democrat romîn, aflat sub influența ideologică a marxismului revoluționar. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 86. 3. (Tehn.) A elimina gazele dintr-un cilindru al unui motor cu ardere internă. 4. (Tehn.) A elimina reziduurile într-un proces de producție industrială. 5. (Med.) A elimina fecalele din intestine, cu ajutorul unor medicamente sau tratamente locale. – Pronunțat: -cu-a.

BLOC¹, blocuri, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Bucată foarte mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă (de materie) dintr-o singură bucată. Văzui... cum crapă A stîncilor întunecate blocuri. TOPÎRCEANU, B. 92. În cămășile lor albe de pînză, oamenii păreau niște blocuri de marmoră. SANDU-ALDEA, D. N. 242. 2. Grămadă de lucruri (de același fel) considerate ca alcătuind o masă unică. Organe, haine, groază, la un loc, Nu sînt decît un bloc. CAMIL PETRESCU, V. 79. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă, formînd un tot. ♦ (În expr.) Bloc de desen = teanc de foi de hîrtie tăiate egal, ușor lipite una peste alta și întrebuințate la desenat. Bloc de calendar = calendar format din mai multe foi detașabile (după numărul zilelor sau al săptămînilor dintr-un an). Bloc de birou = teanc de foi de hîrtie tăiate egal, legate la o margine a lor, de obicei perforate (ca să poată fi ușor desprinse) și folosite pentru a face însemnări. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu mai multe etaje, cuprinzînd un număr important de apartamente, birouri, magazine etc. Pe colbuitul șes al ăstor locuri, Din strîmbele bordeie, astăzi cresc Și cată-n soare falnicele bloctcri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, H. 23. 4. (De obicei determinat prin «al cilindrilor») Parte principală a motoarelor cu ardere internă, la care doi sau mai mulți cilindri sînt turnați împreună. 5. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) încheiată în vederea realizării unor scopuri politice comune. Organizatorii unui nou război fac totul pentru a împărți statele în blocuri ostile unul față de altul. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2968.

GAZOLINĂ s. f. Produs format dintr-un amestec de hidrocarburi lichide volatile și gazoase, captat din gazele de sondă, folosit ca adaos la benzină spre a obține un combustibil pentru motoarele cu ardere internă.

CALOTĂ, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă numai creștetul capului (de exemplu la preoții catolici). 2. (În expr.) Calota craniană = denumire dată oaselor care alcătuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Parte dintr-o sferă, obținută prin tăierea ei cu un plan. 4. Boltă de tunel; partea superioară a unei excavații. 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere internă. 6. (În expr.) Calotă glacială = cîmp de gheață care acoperă regiunile polare; masă de gheață care acoperă părțile superioare ale munților foarte înalți.

CAMERĂ, camere, s. f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. A rămas în fața casei. Ce măruntă și nemernică i se pare! O cameră și o sală. SAHIA, N. 96. Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit. MACEDONSKI, O. I 140. ◊ Cameră de culcare (sau de dormit) = dormitor, iatac. Mioara a venit de alături ca să aducă vasele cu flori din camera de dormit. CAMIL PETRESCU, T. II 143. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Cameră mobilată = cameră de închiriat, cu mobila proprietarului. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrîns de instrumente. ♦ (În denumirea unor instituții din regimul burghezo-moșieresc) Camera agricolă. Camera de muncă. Camera deputaților. Camera Comunelor v. comună. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Camera de punere sub acuzare. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: Cameră obscură = a) încăpere în care se fac diverse operații fotografice (prepararea plăcilor, developarea etc.); b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau clișeu) imaginea răsturnată a obiectului. Cameră de comandă = încăpere specială de unde se comandă, în mod automat, activitatea unei centrale electrice. Camera pompelor = încăpere subterană în care sînt instalate pompele pentru evacuarea apei din lucrările miniere. ♦ Spațiu gol închis, în interiorul unui aparat sau al unei mașini. ◊ Cameră de combustie = încăpere în care se aprinde amestecul la un motor cu ardere internă. ♦ Tub de cauciuc cu capetele unite, în care se introduce aer sub presiune și care se pune, înăuntrul anvelopei, pe roată; (la mingi de sport) balon de cauciuc în care se introduce aer cu pompa și care se pune înăuntrul anvelopei.

CHIULASĂ, chiulase, s. f. 1. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, pe unde se introduce cartușul și care adăpostește mecanismul de dare a focului. 2. Piesă de metal care închide cilindrii unui motor cu ardere internă. – Pronunțat: chiu-la-.

CILINDRU¹, cilindri, s. m. 1. Corp geometric format prin rotirea unui dreptunghi în jurul uneia dintre laturi (numită generatoare) și avînd ca bază un cerc. 2. Piesă (cilindrică) componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei axe și care servește pentru a conduce, a presa sau a fasona un material; (la motoare cu ardere internă, la mașini cu aburi, la compresoare etc.) piesă fixă cilindrică în interiorul căreia se deplasează pistonul. Mașină cu 8 cilindri. ◊ Cilindru compresor = tăvălug.

DIESEL s. n. (Numai în expr.) Motor diesel = motor cu ardere internă la care combustibilul pulverizat prin injectoare în aerul din cilindru se aprinde datorită temperaturii înalte realizate prin comprimare. – Pronunțat: dizel.

COMBUSTIE, combustii, s. f. Ardere. Păru că se interesează grozav de vîrful țigării, urmărind, cu o atenție de expert al regiei, combustia tutunului. C. PETRESCU, Î. II 156. ◊ Motor cu combustie internă = motor la care arderea carburantului se face în interiorul cilindrului; motor cu ardere internă. – Pronunțat: ti-e. – Variantă: combustiune s. f.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.

TURBOCOMPRESOR, turbocompresoare, s. n. Agregat alcătuit dintr-un compresor de aer și o turbină, folosit la supraalimentarea cu aer a motoarelor diesel sau a motoarelor cu ardere internă.

antigel sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr antigel] Soluție care coboară punctul de îngheț al apei de răcire din motoarele cu ardere internă.

baleiaj sn [At: LTR / P: ~le-iaj / Pl: ~e / E: fr balayage] Eliminare forțată a gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă printr-un curent de aer sau un amestec combustii proaspăt.

calotă sf [At: KLOPȘTOCK, F. 138 / Pl: ~te / E: fr calotte] 1 Fiecare dintre cele două părți obținute prin secționarea unei sfere cu un plan. 2 Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3 (Prc) Boltă de tunel. 4 (Prc) Partea superioară a unei excavații. 5 Partea de sus a pistonului la motoarele cu ardere internă. 6 (Pex) Piesă tehnică asemănătoare cu o calotă (1) sferică. 7 Partea de deasupra a unei pălării care acoperă capul și este mărginită de boruri. 8 Tichie care acoperă creștetul capului. 9 (Îs) ~ craniană Partea superioară a cutiei craniene. 10 (Îs) ~ de gheață Masă de gheață care acoperă porțiuni mari în regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți.

cameră sf [At: MACEDONSKI, O. I, 140 / Pl: ~re / E: it camera, fr caméra, eg camera] 1 Încăpere într-o clădire Si: cămară (1), odaie. 2 (Îs) ~ de culcare Dormitor. 3 (Îs) ~ mobilată Cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. 4 (Îs) ~ de lucru Birou într-o casă particulară. 5 (Îs) Muzică de ~ Compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 6 (Îs) ~ obscură încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice. 7 Dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, pe un ecran (sau pe un clișeu), imaginea răsturnată a unui obiect. 8 (Îs) ~ de comandă încăpere specială în care se efectuează, în mod automat, controlul și conducerea unei întreprinderi, a unei acțiuni, campanii etc. 9 (Îs) ~ frigorifică (sau refrigerentă) Încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 10 (Îs) ~ de combustie Spațiu în care arde un combustibil, într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă, în vederea folosirii energiei gazelor rezultate. 11 (Îs) ~ ra cartușului Partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde are loc explozia pulberii. 12 (Îs) ~ de luat vederi (sau de filmat) Aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică. 13 (Îs) ~ fotografică Camera neagră a unui aparat fotografic. 14 (Îs) ~ de sunet Aparat folosit în cinematografie pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă. 15 (Îs) ~ de transpunere Aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor în cinematografie. 16 (Îs) ~ de televiziune (sau ~ videocaptoare) Aparat complex, cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 17 Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule. 18 Balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer, la mingile de sport. 19 (Pex) Recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. 20 (Îs) ~ de captare Construcție de zidărie (de obicei subterană) cu pereții etanși, care captează apele de izvor, le ferește de infectare și le ține la dispoziție pentru consum. 21 (Îs) ~ de vizită Mică construcție subterană din zid sau beton, servind la coborârea în adâncime pentru controlul și manipularea instalațiilor subterane. 22 (Îs) ~ de gazare încăpere etanșă pentru exerciții sau pentru experiențe care se fac într-o atmosferă gazată. 23 (Zlg; Îs) ~ paleală sau ~ ra mantalei Spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. 24-26 (Îs) Camera Superioară Senat (cu localul și personalul aferent). 27-29 (Îs) Camera Inferioară (sau Camera Deputaților) Prima instanță legislativă în unele țări (cu localul și personalul aferent). 30-32 (Înv; îs) Camera de Punere sub Acuzare Instanța care confirmă sau infirmă mandatele de arestare (cu local și personal). 33 (Îs) Camera de Consiliu Jurisdicție instituită pentru a judeca urgent și cu dezbateri sumare anumite procese. 34-36 (Iuz; îs) Camera de Muncă Instituție (cu local și personal aferent) care se ocupă de problemele muncitorilor și arbitrează conflictele de muncă. 37-39 (Iuz; îs) Camera de Comerț și Industrie Instituția (cu local și personal aferent) cu caracter privat care apără interesele agenților privați dintr-o anumită regiune, înregistrarea firmelor, declararea falimentului, lichidarea contractelor cambiale etc. 40-42 (Iuz; îs) Camera de Comerț Exterior Instituție bugetară (cu localul și personalul aferent) care se ocupa cu participarea țării la târgurile internaționale, cu organizarea expozițiilor în țară, cu propaganda și reclama comercială etc.

carburator sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr carburateur] Aparat al unui motor cu ardere internă, cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer.

decompresor sn [At: DN³ / Pl: ~oare / E: fr décompresseur] 1 Aparat care servește pentru decompresiune (5). 2 Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului.

demaror sn [At: TUDORAN, O. 113 / Pl: ~oare / E: fr démarreur] 1-3 Mecanism, motor sau instalație cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă.

cilindree sf [At: DEX² / E: fr cylindrée] 1 Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2 Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisiune.

cilindru [At: ECONOMIA, 24/14 / V: (înv) chil~, țil~ / Pl: ~ri (1-8), ~re (9) / E: fr cylindre, lat cylindrus] 1 sm (Gmt) Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralel cu ea însăși după o curbă închisă. 2 sm (Gmt) Corp geometric mărginit de un cilindru (1), având ca baze două cercuri. 3 sm Piesă cilindrică în componența unor mașini, care se rotește în jurul axei sale. 4 sm Organ de mașină tubular, în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 5 sm (Pan) Tăvălug. 6 sm (Pan) Sticlă cilindrică de lampă. 7 sm (Îs) ~ central Parte centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 8 sm (Med; înv; mpl) Elemente microscopice prezente în urina bolnavilor de nefrită, semnalând leziuni renale grave. 9 sn (Înv) Joben.

diesel [At: DAVIDOGLU, M. 84 / P: dizel / Pl: ~e, ~uri / E: Diesel] 1-2 sn, a (Șîs motor ~) Motor cu ardere internă la care combustibilul introdus în camera de ardere se autoaprinde venind în contact cu aerul, comprimat în prealabil în cilindrul motorului. 3 a (Îs) Locomotivă ~ Locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcțiune de un motor diesel (1).

culasă sf [At: DEX² / V: chiul~ / Pl: ~se / E: fr culasse] 1 Piesă de metal care închide^[1] cilindrii unui motor cu ardere internă. 2 Partea din spate a țevii unei arme de foc (lângă încărcător). modificată

culbutor sn [At: DEX² / Pl: ~oare / E: fr culbuteur] 1 Basculator. 2 Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă.

cvadrimotor sn [At: DEX² / V: cua~ / Pl: ~oare / E: fr quadrimoteur] Avion echipat cu patru motoare cu ardere internă.

eșapa vi [At: EMINESCU, O. XV, 279 / Pzi: ~pez / E: fr échapper] 1 (Frî) A scăpa. 2 (Frî) A se salva. 3 (Rar; d. gazele arse dintr-un motor cu ardere internă) A ieși.

eșapare sf [At: LTR² / Pl: ~pări / E: eșapa] 1 (Frî) Scăpare. 2 (Frî) Salvare. 3 Evacuare a gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă Si: eșapat¹ (3).

explozie sf [At: AR (1829), 243²/12 / V: (înv) ~iune, ~losiune, esp~, esplosiune, (îvr) ~osie, ~lusiune, esploziune, esplosie, esplusiune / Pl: ~ii / E: fr explosion, lat explosio] 1 Reacție chimică sau fizică foarte rapidă, violentă, însoțită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc., provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține un dispozitiv de distrugere Si: detonație, fulminație. 2 Proces fizico-chimic de descompunere bruscă a substanțelor explozive, sub acțiunea unor factori termici sau mecanici și de transformare a lor în alți compuși, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic. 3 (Prc) Zgomot puternic și zguduitură care însoțesc explozia (2). 4 (Îlv) A face ~ A exploda (4). 5 Ardere și detonație ale unui dispozitiv de distrugere, provocate de explozia încărcăturii. 6 (Înv) Erupție a unui vulcan. 7 Expansiune bruscă de gaze și de material vulcanic, în cursul unei erupții. 8 (Imp) Ardere a amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 9 (Îs) Motor cu ~ Motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scânteie. 10 (Fig; cu determinanți precedați de pp „de”, care arată natura, felul etc.) Manifestare bruscă, violentă și de scurtă durată (a unui sentiment, a unui fenomen etc.). 11 (Fig; îvr) Izbucnire (a unui război, a unei boli etc.). 12 (Ecp) Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calității vechi. 13 (Fon) Ieșire bruscă a curentului de aer din aparatul fonator, la articularea consoanelor oclusive Si: detentă, metastază.

grup sn [At: MAIORESCU, D. II, 170 / Pl: ~uri și (înv) ~e / E: fr groupe] 1 Ansamblu de animale sau plante asemănătoare, aflate laolaltă Si: categorie, clasă, rasă, specie. 2 Ansamblu de obiecte, de piese etc. de același fel, reunite pe baza caracteristicilor funcționale și alcătuind un tot. 3 (Îs) ~ sanitar Încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă (și, uneori, cu cadă). 4 (Îs) ~ electrogen Ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. 5 (Îs) ~ de sudură Ansamblu format dintr-un generator electric și un motor cu ardere internă care produce curent intens necesar sudurii. 6 Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunități de interese, de concepții etc. Si: colectiv, grupă (4). 7 (Îs) ~ social Colectivitate de indivizi între care există relații sociale, care se supun acelorași norme de comportament și urmăresc un scop comun. 8 (Îlav) În ~ Mai mulți laolaltă. 9 (Îlav) În ~uri de câte ... Câte ... deodată. 10 (Îlav) ~uri-~uri (În) mai multe cete sau grămezi. 11 (Spc) Fracțiune politică. 12 (Mat) Mulțime de elemente în care fiecărei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeași mulțime, în care este adevărată asociativitatea (oricare ar fi elementele mulțimii), în care există un element neutru și un element opus legii de compunere a mulțimii.

injector [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 627 / Pl: ~oare / E: fr injecteur] 1 sn (Med) Instrument folosit pentru a introduce un lichid într-o cavitate. 2 sn (Teh) Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 3 sn Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune, dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. 4 sn Parte dintr-un atomizator care reglează gradul de umidificare al unei săli. 5 a Care servește pentru injectare (1).

jiclor sn [At: DN³ / Pl: ~oare / E: fr gicleur] Parte a carburatorului, de forma unui dop, cu un orificiu care dozează debitul de combustibil necesar formării amestecului carburant la motoarele cu ardere internă.

motonavă sf [At: SCÎNTEIA, 1960, nr. 4841 / Pl: ~ve / E: moto¹- + navă] Navă pusă în mișcare de unul sau mai multe motoare cu ardere internă.

motopropulsor sn [At: DEX / Pl: ~oare / E: fr motopropulseur] Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsată sau portantă.

motoreactor sn [At: DEX / P: ~re-ac~ / Pl: ~oare / E: fr motoreacteur] Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor.

radiator sn [At: NICA, L. VAM. 207 / P: ~di-a~ / Pl: ~oare, (rar) ~i sm / E: fr radiateur] 1 Corp sau dispozitiv care emite radiații (2). 2 Ansamblu format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburi sau apă caldă într-o instalație de încălzire centrală. 3 (Îs) ~ electric Aparat electric de încălzire constituit dintr-unul sau mai multe rezistoare și dintr-un dispozitiv de reflectare a căldurii. 4 Dispozitiv care servește la răcirea motoarelor cu ardere internă. 5 Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene.

ralanti sn [At: LTR² / V: ~len~ / Pl: ~uri / E: fr ralenti] (Șîs regim de ~) Mers încetinit al unui motor cu ardere internă.

răsuflător, ~oare [At: BIBLIA (1688) 1612/39 / Pl: ~i, ~oare / E: răsufla + (ă)tor] 1 a (Rar) Care respiră (1). 2 a Care servește la respirat. 3 a Nume dat unor părți ale aparatului respirator (căile nazale, traheea, laringele, plămânii). 4 sf Deschizătură de aerisire prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul Si: (rar) răsuflare (14). 5 sf Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 6 sn Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. 7 sf (Bot; îc) ~oarea~ pământului Ciupercă din familia lycoperdacee, de culoare alb-gălbuie în perioada de tinerețe și de culoare cenușie la maturitate, când se deschide în vârf pentru a lăsa să iasă sporii (Lycoperdon bovista). 8 sf (În basme) Loc prin care se crede că pământul comunică cu tărâmul celălalt. 9 sf (Pop; îs) ~oarea picioarelor Umflătura care se formează deasupra genunchilor la picioarele dinainte ale cailor sau sub genunchi la picioarele dinapoi.