A EMANA eman 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-și trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare

A EXALA exal tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare

*inodór, -ă adj. (lat. in-odórus, d. in-, fără, și ódor, odóris, miros). Fără miros: gaz inodor.

arunca [At: COD. VOR. 164/9 / Pzi: arunc / E: ml averruncare] 1 vt (Înv) A îndepărta de la cineva un rău. 2 vt (Pfm; îe) A ~ vina asupra cuiva (sau pe cineva) A învinovăți. 3 vt (Pfm; îe) A ~ moartea în țigani A învinovăți pe cineva pentru o greșeală comisă de altcineva. 4 vt (Îvr) A imputa cuiva ceva pe nedrept. 5 vt (Înv) A împovăra pe cineva abuziv cu impozite. 6 vt (Înv) A sili. 7 vt (Înv; în superstiții) A vrăji pe cineva, făcându-i farmece. 8 vi (Înv; îlv) A ~ pizmă A pizmui. 9 vt (Înv; îlv) A ~ urgie A urgisi. 10 vt (Înv; îlv) A ~ scârbă A scârbi. 11 vt (Înv; îlv) A ~ năpasta A năpăstui. 12 vt (Înv; îe) A ~ grija (spre cineva) A-și destăinui grijile cuiva. 13 vt (Înv; îlv) A ~ nădejdea spre cineva A nădăjdui. 14 vt A îndepărta (de la sine) un lucru nefolositor sau fără valoare Si: (pop) lepăda. 15 vt A trimite un obiect la o oarecare distanță, imprimându-i o mișcare rapidă Si: a azvârli. 16 vt (Prt) A da deoparte. 17 vt (Pfm) A risipi. 18 vt (Fam; îe) A ~ pe ușă afară A goni din casă. 19 vt (Pop; c.i. persoane sau grupuri mari de persoane) A izgoni. 20 (C.i. îmbrăcăminte) A pune în grabă. 21 vt (C.i. năvod, undiță) A lansa în apă. 22 vt (Îlv) A ~ ancora A ancora. 23 vt (C.i. semințe) A semăna. 24 vt (Înv; îe) A ~ sorți A trage la sorți. 25 vt (Pfm; îe) A ~ bobii A ghici în bobi. 26 vt (D. mirosuri, gaze, fum, vapori etc.) A emana. 27 vt (Îlv) A ~ lumina A lumina. 28 vt (Îlv) A ~ umbră A umbri. 29 vt (Înv.; d. ochi) A străluci (ademenitor). 30 vt (Îvr) A rodi. 31 vt (Nob; îe) A ~ cărunteață A încărunți. 32 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ ochii (sau o ochire, privire, căutătură) la (ori asupra, pe, prin, spre, peste etc.) A privi repede. 33 vt (Pop; îae) A cerceta sumar. 34 vt A face să dispară un obiect azvârlindu-l undeva unde nu se vede. 35 vt (Pop; îe) Parcă ~nci în Olt Lucrezi fără spor. 36 vt (Pop; îae) Lucrezi în pierdere de mult timp, material. 37 vt A da ceva, cuiva prin aer. 38 vt (Fig) A împinge pe cineva la ceva. 39 vt (Îe) A ~ pe cineva la închisoare A băga pe cineva la închisoare (pe nedrept). 40 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe drumuri sau pradă mizeriei ori foamei A lipsi pe cineva de cele necesare traiului. 41 vt (Îae) A da pe cineva afară din serviciu. 42 vt (Pfm; îe) A ~ banii pe fereastră A cheltui fără socoteală. 43 vt (D. retori, oratori; îe) A ~ vorbe A vorbi pompos și fără conținut. 44 vt (Îe) A ~ o vorbă A face o aluzie. 45 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva sare (sau praf) în ochi A încerca să-l faci pe cineva să nu vadă starea adevărată a lucrurilor. 46 vt (Pop; îe) A-și ~ (ca buhaiul) țărână după (sau în) cap (ori pe spinare) A se păgubi prin acțiuni necugetate, făcute la mânie. 47 vt (Fam; îe) A-i (sau a-l) ~ cuiva pe cineva în spinare A încerca să te descotorosești de cineva, dându-l în răspunderea altuia. 48 vi (Cu pp „cu”) A da în cineva cu ceva. 49 vi (Pop; îlav) Cât ai ~ cu securea (sau toporul, bățul, praștia, piatra, sburătura) La mică distanță. 50 vt (Înv; îe) A ~ cu funia A măsura în lungime. 51 vi (Pop; cu pp „cu” cu valoare instrumentală) A izbi ceva sau în cineva. 52 vt (Pfm; pop) A azvârli. 53 vi (Pop; complementul este capul, mâna) A clătina nervos Si: (pop) a ~ bănănăi. 54 vi (Pop; d. animale) A lovi cu piciorul. 55 vt (Pop; îe) A ~ ochi(șori) A trage ocheade. 56 vt A se izbi de ceva. 57 vi (D. vânt) A trânti la pământ. 58 vt (îvp; d. arme de foc) A trage. 59 vt (Îe) A ~ ceva în aer A distruge ceva cu explozibil. 60 vt (Îe) A ~ literele A scrie în grabă, neîngrijit. 61 vr (D. ființe, mai ales oameni; cu pp în, la, spre, după, asupra, înaintea) A se repezi. 62 vr (Îe) A se ~ pe cal A încăleca dintr-o săritură. 63 vr (Fig) A se avânta 64 vr (Fig) A se consacra. 65 vr (D. ape) A se vărsa. 66 vr (Pop; d. boli) A da pe neașteptate peste cineva. 67 (Pfm; îe) A se ~ în (sau de) partea cuiva A semăna cu cineva din familie.

aruncare sf [At: ȘINCAI, HR. III, 7/14 / Pl: ~cări / E: arunca] 1 Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. 2 (Înv) Îndepărtare a unui rău de la cineva. 3 (Pfm; îs) ~a vinei asupra cuiva Învinovățire 4 (Pfm; îs) ~a morții în țigani Învinovățire pe nedrept. 5 (Înv) Împovărare abuzivă cu impozite. 6 (Înv; îs) ~a pizmei Pizmuire. 7 (Înv; îs) ~a urgiei Urgisire. 8 (Înv; îs) ~a scârbei Scârbire (1). 9 (Înv; îs) ~a năpastei Năpăstuire. 10 (Înv; îs) ~a grijii spre cineva Destăinuire a grijilor. 11 (Înv; îs) ~a nădejdii Nădăjduire. 12 Îndepărtare de la sine a unui lucru nefolositor, fără valoare. 13 Trimitere rapidă și la distanță a unui obiect Si: azvârlire. 14 (Prt) Dare deoparte. 15 (Pfm) Risipire de bunuri, bani etc. 16 (Fam; îs) ~ pe ușă afară Gonire. 17 Izgonire. 18 Lansare în apă a năvodului, a undiței. 19 (Îs) ~a ancorei Ancorare. 20 Semănat¹. 21 (Înv; îs) Tragere la sorți. 22 (Pfm; îs) ~a bobilor Ghicire în bobi. 23 Emanare de mirosuri, gaze, fum, vapori etc. 24 (Îs) ~ de lumină Luminare. 25 (Îs) ~ a umbrei Umbrire. 26 (Înv) Rodire. 27 (Îs) ~a ochilor (sau a privirii) la (ori... pe, prin, spre, peste etc.) ceva Privire rapidă. 28-29 (Îas) Cercetare (sumară). 30 Dispariție a unui obiect pus unde nu se vede. 31 Dare prin aer a ceva. 32 (Îs) ~ în închisoare Băgare la închisoare (pe nedrept). 33 (Îs) ~ pe drumuri (sau pradă mizeriei ori foamei) a cuiva Lipsire a cuiva de cele necesare traiului. 34 (Îas) Dare afară din serviciu. 35 (Îs) ~a banilor pe fereastră Cheltuială fără socoteală. 36 (Îs) ~a unei vorbe Aluzie. 37 (Îs) ~ de vorbe Vorbire pompoasă și fără conținut. 38 (Pfm; îs) ~ de sare (sau praf) în ochii cuiva încercare de a ascunde realitatea. 39 (Pop; îs) ~ (ca buhaiul) a țărânei după (ori în) cap (ori pe) spinare Păgubire prin fapte necugetate, făcute la mânie. 40 (Fam; îs) ~ a cuiva în spinarea altcuiva Încercare de descotorosire a cuiva prin dare în răspunderea altcuiva. 41 Dare cu ceva în cineva. 42 (Înv; îs) ~ cu funia Măsurare în lungime. 43 (Pfm) Azvârlire. 44 (Pop) Clătinare nervoasă a capului sau a mâinilor Si: (pop) bănănăire. 45 (Pop) Lovire cu piciorul de la un animal. 46 (Pop; îs) ~ din ochi(șori) Tragere de ocheade. 47 (îvp) Tragere cu un proiectil. 48 (Îs) ~ a ceva în aer Distrugere cu explozibil. 49 Repezire asupra cuiva. 50 (Îs) ~ pe cal încălecare dintr-o săritură. 51 (Fig) Avântare. 52 (Fig) Consacrare. 53 Vărsare de ape. 54 (Pop) Îmbolnăvire bruscă a cuiva. 55 (Pfm; îs) ~ în (sau de) partea cuiva Asemănare cu cineva din familie.

emana [At: NEGULICI / Pzi: eman și (înv) emanez / E: fr émaner, lat emano, -are] 1 vi (D. hotărâri, legi, acte, documente etc.) A veni de la ceva sau cineva Si: a proveni. 2 vi (Înv) A-și avea originea Si: a izvorî. 3 vi (D. mirosuri, gaze, căldură etc.) A ieși din ceva sau cineva. 4 vt (C.i. mirosuri, gaze, căldură etc.) A răspândi în mediul înconjurător Si: a degaja, a exala, a iradia, a împrăștia. 5 vt A emite (2).

emanare sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 55 / Pl: ~nări / E: emana] 1 Provenire a hotărârilor, actelor, documentelor, legilor etc Si: emanat¹ (1). 2 (Înv) Izvorâre. 3 Degajare a mirosurilor, gazelor, căldurii etc Si: emanat¹ (3). 4 Răspândire a mirosurilor, gazelor, căldurii etc. în mediul înconjurător Si: emanat¹ (4). 5 Emitere (2).

emanat², ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~ați, ~e / E: emana] 1 (D. acte, documente) Provenit de la ceva sau cineva. 2 Izvorât. 3 (D. mirosuri, gaze, căldură etc.) Ieșit din ceva sau cineva 4 (Pex) Răspândit în mediul înconjurător. 5 Emis (2).

emanație sf [At: KRETZULESCU, M. 30/4 / V: (înv) ~iune, (nob) emănăciune / P: ~ți-e / Pl: ~ii și (înv) ~iuni / E: fr émanation, lat emanatio, -onis] 1 Degajare a unui miros, gaz, a căldurii etc. dintr-un corp. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă Si: exalație. 3 (Glg; îs) ~ vulcanică Emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanului. 4 (Glg; îas) Produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, amoniac, hidrogen, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 5 Gaz radioactiv, obținut prin dezintegrarea elementelor radioactive. 6 Emisie. 7 (Fig) Ceea ce își are originea într-un lucru oarecare. 8 Răspândire. 9 Exalație (5).

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)

lăsare sf [At: PSALT. 59 / Pl: ~sări / E: lăsa] 1 Rupere a unei relații de prietenie, de rudenie etc. Si: abandonare, lăsat¹ (1), părăsire, (îvp) lepădare. 2 (Îvp; îs) ~ a legii (creștinești) sau a Dumnezeului său Trecere de la religia creștină la o altă religie Si: lăsat¹ (2). 3 Renunțare benevolă sau impusă la o îndeletnicire, la o profesie, la o funcție etc. Si: abandonare, lăsat¹ (3). 4 Eliberare (1) a oamenilor Si: lăsat¹ (4). 5 Cedare a unui spațiu geografic în urma unui război, a unui pact etc. Si: (îvr) lăsat¹ (5). 6 Determinare a unei stări fizice sau psihice a cuiva Si: (rar) lăsat¹ (6). 7 (Înv; îs) ~ de sânge Incizare în scop terapeutic sau pentru analize Si: lăsat¹ (7). 8 (Îvp; îs) ~ la vatră Eliberare a unui soldat din stagiul militar Si: lăsat¹ (8). 9 Scăpare din mână a unui obiect ținut strâns Si: lăsat¹ (9). 10 (Îls) ~ în viață, cu viață (pop cu zile, viu) Cruțare (4). 11 (Pfm; îs) ~ în pace (sau încolo) Renunțare la a mai supăra pe cineva. 12 (Pfm; îls) ~ pe drumuri Sărăcire. 13 (Pfm; îls) ~ cu gura căscată Uimire. 14 (Pfm; îls) ~ de azi pe mâine Amânare a unei acțiuni, a îndeplinirii unei obligații etc. Si: (rar) lăsat¹ (10). 15 (Îls) ~ în seama (grija sau voia) cuiva sau a ceva Încredințare. 16 (Îs) ~ la o parte (sau, înv într-o parte) Trecere cu vederea. 17 Cedare a unui bun prin moștenire Si: lăsat¹ (11). 18 Dare a unei dispoziții. 19 (Îe) ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) Indicare, de către un muribund, a lucrurilor care trebuie îndeplinite după decesul său. 20 Renunțare la un obicei Si: lăsat¹ (12). 21 Persistență a unei imagini, a unei amintiri etc. 22 Aterizare (1). 23 Coborâre (1). 24 Așezare a cuiva pe o suprafață pentru a se odihni sau a se sprijini Si: lăsat¹ (13). 25 Întindere a cuiva pe o suprafață pentru a dormi Si: culcare (1), lăsat¹ (14). 26 (Îs) ~ la bunul plac, la discreția (pop cheremul, mâna) cuiva Punere la dispoziția cuiva. 27 (Îs) ~ la latitudinea (sau aprecierea, înv arbitrul, chibzuința, rar propunerea) cuiva Acordare a libertății de a decide. 28 (Îs) ~ în suspensie Abandonare a unei idei, a unei acțiuni etc. înainte de a fi fost dusă până la capăt. 29 Neintervenire în a schimba starea, poziția etc. a unui obiect Si: lăsat¹ (15). 30 (Îls) ~ în afară (sau pe dinafară) Neincludere. 31 (Îls) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășire. 32 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerare a ceva sau a cuiva ca având importanță secundară. 33 (Îls) ~ pe ultimul plan Desconsiderare. 34 (Îls) ~ la o parte (sau, înv, în lături) Abandonare. 35 (Îal) Înlăturare. 36 (Îal) Economisire. 37 (Înv; îls) ~ a armelor Predare. 38 (Îs) ~ din mână Renunțare la a-și exercita autoritatea. 39 (Îas) Pierdere a unei ocazii favorabile. 40 (Îs) ~ în (sau la) voia sorții (sau întâmplării ori valurilor) sau în plata Domnului Renunțare la a se mai preocupa de cineva sau de ceva. 41 (Îls) ~ amanet Amanetare. 42-43 (D. obiecte) (De)punere Si: lăsat¹ (16-17). 44 (Spc) Depunere a banilor într-un loc sigur, la o casă de economii etc. Si: lăsat¹ (18). 45 (Îls) ~ în paragină Părăginire. 46 Transmitere către generațiile următoare a unei realizări valoroase, a unei scrieri etc Si: (Îvr) lăsat¹ (19). 47 (Îs) ~ cu blestem (sau cu legământ, cu jurământ) Determinare a cuiva să jure că o să îndeplinească un ordin, o dorință, o obligație etc. 48 Păstrare. 49 (Îs) ~ a unei portițe (de scăpare) Păstrare a unei soluții pentru a ieși cu bine dintr-o situație. 50 (Îls) ~ pe tânjală Lenevire. 51 (Îs) ~ a libertății Pennisiune dată cuiva de a decide singur să facă ceva. 52 Închidere a unui oblon, a unei trape etc. Si: (rar) lăsat¹ (20). 53 Slăbire a unor legături. 54 Producere a unor urme, semne, în urma acțiunii violente a cuiva Si: (rar) lăsat¹ (21). 55 Persistare a unor urme, semne Si: lăsat¹ (22). 56-57 (Șfg) Înscriere a unor urme, semne Si: lăsat¹ (23-24). 58 Degajare a unor gaze, mirosuri Si: lăsat¹ (25). 59 Întrerupere a unui gest, a unei acțiuni Si: lăsat¹ (26). 60 (Îls) ~ a ancorei Ancorare (1). 61 (Îls) ~ la fund Sedimentare. 62 (Îs) ~ la apă Lansare a unei ambarcațiuni Si: (rar) lăsat¹ (27). 63 (Îal) Scufundare. 64 (Îls) ~ a serii (sau ~a amurgului) Înserare. 65 (Îls) ~a nopții Înnoptare. 66 (Îls) ~ a întunericului Întunecare. 67 (D. fenomene atmosferice) Producere. 68-69 (Pop; îs) ~a secului Lăsatul¹ (28-29) secului.

lăsat², ~ă a [At: PSALT. 46 / Pl: ~ați, ~e / E: lăsa] 1 (D. persoane, relații, proiecte etc.) Care a fost părăsit definitiv sau temporar. 2 (D. spații, terenuri etc.) Cedat în urma unui război, a unui pact etc. 3 Căruia i s-a provocat o anumită stare fizică sau psihică. 4 (Înv; d. sânge) Scurs în urma unei incizii făcute pentru analize sau în scop terapeutic. 5 (Pex; d. lichide) Care s-a prelins. 6 (Înv; d. soldați; îs) ~ la vatră Eliberat din armată. 7 Căruia i s-a dat drumul din mână. 8-9 (D. obiecte) (De)pus² (1). 10 (D. bani) Depus² (4). 11 Căruia i se permite să existe, să se producă, să se desfășoare etc. 12 Abandonat² într-o anumită stare, situație. 13 (Pfm; îs) ~ viu (cu viață sau cu zile) Cruțat² (4). 14 (Pfm; îe) ~ în pace (sau încolo, înv în odihnă) Care nu este deranjat, supărat de cineva. 15 (Pfm; îe) ~ în boii (banii, apele lui) Abandonat propriilor idei, atitudini etc. 16 (Pfm; îe) ~ oltean (în sau la sapă de lemn, la papuci, la tinichea, reg la lemn, cu mâna la burtă, gol sau cu buza umflată ori pe drumuri) Sărăcit². 17 (Pfm; îs) ~ cu buzele umflate Dezamăgit. 18 (Pfm; îae) Păcălit². 19 (Îs) ~ în voie Căruia i s-a permis să se desfășoare după bunul plac. 20-21 (Pfm; îla) ~ baltă Abandonat. 22 (Pfm; îla) ~ cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, mut, mască, fleașcă, reg, brebenel) Uimit. 23 (Pfm; îs) ~ păgubaș Care a renunțat la ceva. 24 (Pfm; îla) ~ de azi pe mâine Amânat² (1). 25 (Pfm; îla) ~ în (sau pe) seama (grija, voia) Încredințat². 26 (Îla) ~ în urmă Depășit² (1). 27 (D. bunuri) Cedat² (1). 28 (D. bunuri) Care este transmis prin moștenire. 29 Care a fost statornicit de către o autoritate, de către o divinitate etc. 30 (D. indicații, ordine etc.) Formulat² (2). 31 Aterizat² (1). 32 Coborât² (1). 33 Așezat² (1). 34 Culcat² (1). 35 (Pop; d. femei; îla) ~ă grea (îngreunată, cu burta mare, cu burta la gură, înv îngrecată) Însărcinată. 36 (Pop; îs) ~ cu izmenele dezlegate Părăsit într-un moment nepotrivit. 37 (Pop; îs) ~ pe jos, (lat sau pe coaste) Lovit foarte tare. 38 (Îs) ~ la bunul plac (discreția, pop, mâna, cheremul) Pus la dispoziția cuiva. 39 (Pop; îla) ~ sub masă Batjocorit² (1). 40 (Îlav) ~ la latitudinea (aprecierea, înv, chibzuința, arbitrul, rar, propunerea) La libera decizie a cuiva. 41 (Îla) ~ în suspensie (D. acțiuni, idei) Abandonat. 42 (Pfm; îs) ~ tabără Părăsit în dezordine. 43 (Îla) ~ în afară Neinclus. 44 (Îs) ~ la spate De care nu se ține seama. 45 (D. idei, teorii; îla) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășit² (5). 46 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerat ca având importanță secundară. 47 (Îla) ~ pe ultimul plan Desconsiderat. 48 (Îla) ~ la o parte (sau, îvp, în lături) Nefolosit. 49 (Îal) Demis. 50 (Îla) ~ din mână Emancipat. 51 (Îal; d. ocazii, oportunități) Ratat². 52 (Îs) ~ la voia întâmplării (sorții, valurilor) sau în plata (știrea, mâna, judecata) Domnului etc. Abandonat hazardului. 53 (Îla) ~ amanet Amanetat. 54 (Îla) ~ la examen Picat². 55 (Îla) ~ în loc Substituit². 56 (Îs) ~ în umbră Ale cărui performanțe, calități etc. au fost depășite. 57 (D. rezultatele unei munci, d. scrieri etc.) Transmis generațiilor următoare. 58 (D. porunci, dorințe; îs) ~ cu limbă de moarte Transmis în ultimile clipe ale vieții. 59 (Îs) ~ la vedere Așezat în așa fel încât să fie văzut, evidențiat. 60 (Pfm; îs) ~ de capul (sau în banii, doaga, sucul, treburile, reg, apele, dodiile, frâul etc.) lui Abandonat propriilor gânduri, tendințe, atitudini etc. 61 (Pop; îla) ~ pe-o rână (sau într-o dungă) Înclinat. 62 (Pfm; îla) ~ pe dreapta Culcat² (1). 63 (Pfm; îla) ~ pe-o ureche Indolent. 64 (Pfm; îla) ~ pe tânjală Lenevit. 65 (Îs) ~ paradă Abandonat la discreția cuiva sau a ceva. 66 (D. libertate) Care este acordată, permisă. 67 (D. urmași, moștenitori, copii etc.) Pe care îi are cineva. 68 (D. prozeliți) Pe care l-a format cineva. 69 (D. oameni) Eliberat² (1). 70 (D. legături) Care s-a slăbit. 71 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe anumite porțiuni. 72 (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Care s-a lărgit prin uzură. 73 (D. timp, unități de timp) Acordat² (1). 74 (D. ambarcațiuni; îla) ~ la apă Lansat (19). 75 (D. urme, semne etc.) Produs în urma acțiunii violente a cuiva 76 (D. urme, semne etc.) Care persistă. 77-78 (D. urme, semne etc; șfg) Înscris. 79 (D. gaze, mirosuri etc.) Degajat (1). (D. un gest, o acțiune etc.) Întrerupt. 80 Încovoiat sub o greutate. 81 (D. aștri) Coborât spre linia orizontului. 82 (D. noapte, amurg, înserare, fenomene atmosferice etc.) Care se instalează. 83 smf (Înv) Persoană divorțată.

CETENĂ s. f. gaz cu miros înecăcios obținut prin piroliza acetonei. (< fr. cétène)

DEGAJA vb. I. tr. 1. a elibera, a scuti pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică. 2. a răspândi, a elimina (gaze, vapori, miros etc.), a emana, a exala. 3. (fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ◊ (scrimă) a-și desprinde floreta de cea a adversarului. II. refl. (și fig.) a se desprinde, a se elibera. (< fr. dégager)

EMANA vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)

OZON s. n. gaz cu miros puternic, albăstrui, stare alotropică a oxigenului, care se găsește în atmosferă sau care se obține prin descărcări electrice în aer. (< fr. ozone)

CETENĂ (< fr. {i}) s. f. Substanță chimică (H₂=C=O; p. t. -151 °C; p. f. -56 °C) obținută prin piroliza acetonei; gaz cu miros înecăcios, care reacționează ușor, fiind un bun agent de acetilare.

QI [tsi], termen chinez întâlnit în medicina tradițională chineză, arte marțiale etc. Are sensul concret de gaz, aer, miros, stare de spirit etc., dar și sensul de „energie primară”, „suflu”, nepalpabil prin mijloace științifice, care menține în viață organismul.

OZÓN (< fr. {i}; {s} gr. ozon „mirositor”) s. n. Formă alotropică a oxigenului, care conține trei atomi de oxigen în moleculă. Gaz cu miros caracteristic, foarte toxic, de culoare albăstruie. Agent oxidant puternic; ia naștere din oxigen, prin acțiunea descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor ultraviolete. Se folosește ca antiseptic și în sinteze organice. În atmosfera joasă (troposferă), o. apare și ca urmare a activității industriale (inclusiv ca un component al smogului fotochimic), având acțiunea poluantă; contribuie și la amplificarea efectului de seră. În atmosfera înaltă (stratosferă), este concentrat între 15 și 55 km înălțime (cu densitate mai mare între 20 și 35 km), formând „stratul de ozon” sau ozonosfera, cu rol important în structura termică a atmosferei și în protejarea vieții pe pământ, deoarece reține o parte din radiația solară ultravioletă. În prezent se observă o diminuare a concentrației o. în unele perioade ale anului, în zonele polare și chiar la latitudini medii (supranumită „gaură în stratul de ozon”), atribuită în principal acțiunii unor substanțe volatile rezultate din activitatea antropică: oxizi de azot, compuși ai clorului (îndeosebi clorofluoruri de carbon) și ai bromului etc. S-au stabilit pe plan mondial o serie de măsuri pentru reducerea emisiilor acestor gaze (prin protocolul de la Montreal, din 1987, la care s-au adăugat ulterior diverse alte reglementări).

DESCHIS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte (pentru a permite accesul în interiorul spațiului respectiv). Primăvara intră pe fereastra deschisă cu miros de gaz și cu praf care scrîșnește nisipos în dinți. C. PETRESCU, A. 341. Mîine dimineață cînd ăi pleca... să nu lași ușa de la drum deschisă. CARAGIALE, O. III 66. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii. EMINESCU, N. 51. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «spre» sau «în») Care dă înspre... Uși deschise spre grădină. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate, permițînd accesul în interior. Peste zaplazul înalt se vedea ușa odăii deschise. CARAGIALE, P. 37. ◊ Fig. Cum? Cînd lumea mi-e deschisă, a privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedece de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. ◊ (Teatru) Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării spectacolului (înainte de terminarea actului și coborîrea cortinei). ◊ Expr. A avea (sau a ține) casă deschisă = a fi primitor, a avea mereu musafiri. ♦ (Mai ales despre vehicule) Fără capotă, coș sau acoperiș, neacoperit (permițînd accesul liber în interior). Camion deschis. ♦ (În expr.) Scrisoare deschisă = text, de obicei cu ton polemic, redactat în formă de scrisoare și dat publicității. 3. Fig. Sincer, lipsit de fățărnicie. Fire deschisă. ▭ Numai printr-o autocritică curajoasă, deschisă și cinstită se pot educa adevăratele cadre. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 43. Străinul avu un rîs deschis, cald. CAMILAR, TEM. 6. E bun la veselie, deschis cu flăcăii. SLAVICI, la TDRG. ◊ Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis sau cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Fiindcă era din fire om cu inima deschisă... împrăștia veselie oriunde se afla. CARAGIALE, P. 160. Deschis la minte = deștept. Era urît la chip, dar deschis la minte. SBIERA, P. 140. Cu pieptul deschis = fără sfială, fără teamă, plin de curaj. Se înfățișară înaintea boierului. Bogătașul, mîndru și cu pieptul deschis; săracul, umilit și strîns la piept de sta să-i crape sumanul. ISPIRESCU, L. 177. ◊ (Adverbial) Spune-mi-o deschis ca să aflu tot ce n-am știut pînă astăzi. BARANGA, I. 214. 4. (Mai ales despre părți ale corpului) Care nu mai e împreunat sau strîns. a) (Despre ochi) Neacoperit de pleoapă, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care stă treaz. Pe lîngă iști doi ochi, mai am unul la ceafă, care șede pururea deschis. CREANGĂ, P. 5. Cînd a veni cerbul aici la izvor să beie apă, și s-a culca ș-a dormi cu ochii deschiși, cum i-i feliușagul, tu îndată ce li-i auzi horăind... să-i zbori capul. id. ib. 225. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. Și vouă și mie ne revine sarcina să avem ochii deschiși. DEMETRIUS, C. 37. b) (Despre mînă) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. c) (Despre brațe) Întinse și depărtate între ele pentru a cuprinde ceva, a îmbrățișa pe cineva. ◊ Loc. adv. Cu brațele deschise v. braț. ♦ (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. d) (Despre răni) Care supurează, sîngerează. 5. (Despre drumuri, terenuri etc.) Care se întinde pe o mare distanță, pe care se poate circula nestingherit, neîngrădit. Drumul ieșea la un loc deschis, între mărăcinișuri înalte și dese. DUMITRIU, N. 203. Ieșim voioși la cîmp deschis. IOSIF, PATR. 17. ◊ Oraș deschis = oraș care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat în caz de război, fiind nefortificat sau declarînd statul respectiv că nu-l va apăra. 6. (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de alb decît de negru; luminos, clar. Păr blond-deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea. EMINESCU, O. IV 77. Fusta... de atlaz albastru deschis. NEGRUZZI, S. I 17. 7. (În opoziție cu secret, în expr.) Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicare de mîini. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care participă, pe lîngă membrii organizației respective, și persoane din afară. 8. (Fon., în expr.) Vocală deschisă = vocală în timpul articulării căreia maxilarele sînt mai îndepărtate unul de altul decît în timpul articulării unei vocale închise, iar canalul dintre limbă și palat este mai larg. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. – Variantă: (regional) deșchis, -ă adj.

ODORIZA, odorizez, vb. I. Tranz. A da miros unui gaz combustibil inodor, prin amestecarea lui cu un odorizant.

ODORIZANT, odorizanți, s. m. Compus chimic cu miros puternic, folosit pentru a da miros unui gaz combustibil inodor, în scopul de a putea fi observată orice scăpare a gazului dintr-o conductă, dintr-un vas etc.

cetenă² sf [At: LTR / Pl: ~ne / E: fr cétène] Substanță chimică obținută prin piroliza acetonei sub formă de gaz cu miros înecăcios.

odorizant sm [At: DL / Pl: ~nți / E: fr odorisant] Compus chimic cu un miros puternic, folosit pentru a da miros unui gaz combustibil inodor, în scopul detectării pierderilor accidentale de gaze dintr-o conductă, dintr-un recipient etc.

ozon sns [At: BARCIANU / V: ~ă sf / E: fr ozone] Gaz cu miros caracteristic, pătrunzător, de culoare albăstruie, reprezentând o formă alotropică a oxigenului și care ia naștere în atmosferă datorită descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor ultraviolete ale soarelui.

slobozi v [At: PO 111/10 / V: (reg) sclo~, stlo~, zlo~, (înv) ~za, (îvr) ~ți / Pzi: ~bod, (pop) ~zesc, (îrg) ~boz, (reg) ~zez Viit și: 3 (pop) o ~oade / Cj și: 3, 6 (îrg) să ~oade, să ~oază, (înv) să ~oaze Imt și: 2 ~ozi Par și: (reg) ~ost, ~oastă / E: slobod] 1 vt (Îvp; c. i. mai ales oameni) A elibera din starea de robie, din închisoare, captivitate etc . 2 vt (Înv; c. i. state, cetăți etc.) A elibera de sub o ocupație străină. 3 vt (Înv; c. i. închisori, porți ale unor cetăți, ale unui palat etc.) A deschide larg, permițând să iasă, să treacă etc. 4 vt (Îvp; c. i. oameni; adesea urmat de determinări locale sau finale) A lăsa să plece. 5 vt (Îvr; c. i. adunări, grupuri de oameni etc.) A împrăștia. 6 vt (Rar; spc; c. i. militari în termen) A da voie să plece în permisie. 7 vt (Pop; spc; c. i. militari în termen; adesea cu determinări de felul „din oaste”, „din cătane”, „la vatră”) A lăsa la vatră. 8 vt (Înv; spc; c. i. trupe, unități militare etc.) A demobiliza (1). 9 vt (Înv) A concedia (2). 10 vt (Îlv) A ~ în pensie A pensiona. 11 vt (Îvr; c. i. oameni) A izgoni. 12 vt (Îvp; c. i. oameni) A lăsa să intre. 13 vi (Reg; îlv) A ~ în casă A (se) logodi. 14 vt (Reg; îe) A ~ casa (lehuzei) A sfinți casa în care s-a născut un copil. 15 vt (Reg; îae) A ridica interdicția de a fi vizitată casa lehuzei. 16 vt (Reg; d. preoți; îe) A ~ masa (sau pomana) A oficia rugăciunile de ritual prin care se începe un praznic făcut după o înmormântare sau după un parastas. 17 vt (Olt) A sfinți¹ (2). 18-19 vtrp (Îvp; c. i. animale închise sau legate; adesea urmat de determinări locale sau finale) A lăsa în libertate. 20 vt (Reg; c. i. animale de tracțiune) A dejuga. 21 vr (Îvr; d. animale sălbatice) A scăpa din îngrădire. 22 vt (Îrg; c. i. de obicei animale de pradă, câini; de obicei udp „asupra”) A asmuți (1). 23 vt (Îvp; c. i. mai ales oameni sau părți ale corpului lor imobilizate etc.) A dezlega (1). 24-25 vtrp (C. i. obiecte care leagă, care strâng etc.) A (se) desface (2). 26-27 vtrp (Pex) A (se) slăbi (19-20). 28 vt (Pop; c. i. lână și cânepă) A trage din caier pentru a toarce. 29 vt(a) (Reg) A desfășura urzeala de pe sulul de dinapoi al războiului de țesut. 30 vt (Îvr; c. i. recipiente astupate) A destupa (1). 31 vr (Trs; fig; d. ger) A se slăbi (7). 32 vt (Îvp; c. i. mai ales oameni) A lăsa să acționeze conform voinței și dorinței proprii. 33 vt (Îvp; îe) A nu-l ~ (pe cineva) inima să … A nu se îndura să facă un lucru. 34-35 vtrp (Înv; c. i. acțiuni, fapte etc.) A (se) permite să se desfășoare. 36-37 vt (Pex) A (se) prevedea. 38-39 vtrp (Îvp; c. i. căi de comunicație, de acces etc.) A pune la dispoziție pentru folosirea publică. 40-41 vtrp (Îrg; c. i. căi de comunicație) A scoate de sub o interdicție. 42-43 vtrp (Îrg; îe) A se ~ de sub secfestru (sau secfestruiri) A scoate sau a fi scos de sub sechestru Si: a se desechestra. 44-45 vtr (Înv) A (se) salva (1-2). 46 vt (Bis; c. i. oameni sau sufletul lor) A mântui. 47 vt (Jur; înv) A achita (3). 48 vt (Îvr; cu complementul „boale”) A înlătura. 49 vt (Îvp; c. i. oameni) A ușura, prin moarte, de o suferință, de o răspundere etc. 50-51 vtr (Îvp; adesea întărit prin „jos” sau „în jos”) A (se) coborî (1-2). 52 vr (Trs; d. oameni) A se lăsa să cadă. 53 vr (D. păsări aflate în zbor) A coborî (4) în zbor. 54 vt (C. i. părți ale corpului omenesc) A lăsa să atârne liber. 55-58 vtrp (C. i. părți ale corpului omenesc) A (se) lăsa sau a (se) întinde (în jos). 59 vr (Trs; d. oameni) A face hernie. 60 vr (Reg; d. organe interne) A ieși din locul sau din învelișul natural în care stă. 61 vt (Îvp; c. i. obiecte) A lăsa să cadă jos (de la înălțime). 62 vt (Îrg; c. i. oameni, obiecte etc.) A cufunda în apă. 63-64 vtrp (Îvr; c. i. ambarcații) A (se) lansa în apă. 65 vr (Înv; d. grupuri de oameni) A călători în aval pe cursul unei ape. 66 vt (Trs; c. i. stavila ridicată a unei ape) A lăsa în jos pentru a opri curgerea apei. 67 vt (Reg) A rostogoli. 68 vt (Trs; fig; c. i. marfă) A lăsa mai ieftin. 69-70 vtrp (Îvp) A (se) arunca săgeți spre o țintă. 71-72 vtrp (C. i. gloanțe, proiectile etc. încărcate într-o armă de foc) A(-și) declanșa pornirea spre o țintă. 73-74 vtri (D. arme de foc) A (se) descărca (asupra cuiva). 75 vr (Îvp; d. oameni) A se năpusti. 76 vr (Îvp; pex) A se repezi. 77 vt (Înv; c. i. grupe armate) A trimite la atac sau într-o expediție. 78 vr (Înv; d. oameni) A se apuca de … 79-80 vtr (Înv; d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A (se) dezlănțui (2-3). 81 vt (Înv; îe) A ~ pojar A aprinde un foc. 82 vrp (Îvr) A defeca (4). 83-84 vtr (Îvp; c. i. mai ales fenomene meteorologice, calamități etc.) A izbucni. 85 vt (Îvp; c. i. lichide de obicei dintr-un recipient) A face să curgă. 86 vt (Îvp; îe) A ~ (cuiva) sânge A lăsa (cuiva) să curgă sânge. 87 vt (Pop; îe) A ~ apa (sau apele) mortului A îndeplini ritualul de a duce apă vecinilor timp de 40 de zile de la moartea cuiva pentru mântuirea sufletului celui mort. 88 vt (Pop; îae) A îndeplini ritualul de la 6 luni după înmormântare de a lăsa să plutească pe apă două lumânări aprinse. 89 vr (Înv) A se scurge. 90-91 vtr (Îvp; d. plante; pex, d. păduri; c. i. ramuri, frunze, flori etc.) A răsări sau a face să răsară (și să crească). 92 vt (Îvp) A produce¹. 93 vt (Îrg) A elimina din organism. 94 vta (Trv) A ejacula. 95-96 vt (Îvp; șfg; d. surse de lumină, de căldură etc.) A iradia. 97 vt (Îvp; c. i. gaze, vapori, mirosuri) A emana (4). 98 vt (Îvp) A produce și a răspândi în jur foc, fum etc.. 99 vt (Îvp; d. oameni; c. i. sunete, zgomote, cuvinte etc.) A emite (4). 100 vt (Înv; pex) A spune (4). 101 vr (Trs, Mol; și vt îe a-și ~ limba) A-și da drumul la vorbă (mai mult decât trebuie). 102-103 vtrp (Înv; c. i. acte normative, documente oficiale, dispoziții etc.) A (se) emite (1). 104-105 vtrp (Înv; c. i. mărfuri, preparate etc.) A (se) livra. 106 vt (Înv; c. i. sume de bani) A vărsa. 107 vt (Înv; c. i. sume de bani) A achita (1).

MIROSÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros. Nari au și nu mirosesc. PSALT. (1651), ap. CCR 110/18, cf. LEX. MARS. 231. De i-a mai da lui nasul să mai miroase pe-aici, apoi las' ! CREANGĂ, P. 28. (Cu complement intern) Iară altu nemină den flori nu priimescu. . . și miroseală de-ntrînsele mirosescu. CORESI, EV. 309. Și fără veste ne veni glas de cîntători a gloate multe și miros de tămîi nepovestite și mirosim miros de mir scumpu. DOSOFTEI, V. S. octombrie 80^r/31. Mirosi. . . mirosire bine mirositoare. BIBLIA 1688 6¹/47. ◊ T r a n z. Cum dădu însă de cum mirosi mîncarea, uită pe Ion. REBREANU, I, 111. Omul la nevoie miroase și ce nu e voie. ROMÂNUL GLUMEȚ, 9. ♦ T r a n z. A apropia nasul de ceva, inspirînd adînc, a trage aer în pe nări pentru a simți un miros; (despre animale) a adulmeca. Zimbrul. . . rabdă sete multă, stînd lîngă apă și tot mirosește pămîntul. GCR II, 110/4. (a. 1777). O îmbia și pe dînsa să le miroasă. ISPIRESCU, L. 20. Cățelul se apropie să mă miroasă. CARAGIALE, O. II, 98. Cu botul întins, miroase aerul. SADOVEANU, O. III, 66. [El] tot n-ar fi mirosit aceste flori. C. PETRESCU, C. V. 297. Caii, după ce mirosiseră apa tulbure și învălurată opriră în loc. CAMIL PETRESCU, O. II, 547. Dulăul se apropie de noi, ne miroase hainele, încălțămintea, își clatină coada stufoasă U.R.S.S. 39. Au mirosit numai fînul de ocoalele celor cuminți. SBIERA, P. 1, cf. 314. El îmi ceru o floare din cosița mea s-o miroase, FUNDESCU L, P. I, 25. Cinele șade pe fîn: Nici mănîncă, nici va să lase Calul măcar să-l miroase, se spune despre oamenii zglrciți și despre cei care, neputîndu-se sluji de un lucru, împiedică pe alții să-l întrebuințeze. Cf. ZANNE, P. I, 370. Cățeaua pînă nu ridică coada, cînii n-o miroase. id. ib. 401. Și nasul miroase florile cele mai frumoase și din el iese zeama cea mai urîtă. id. ib. II, 305. ◊ (Cu complementuL „urme”) Cel patru cîni domnești se opriră sus, amirosind urmele. SADOVEANU, F. J. 201. Privea numai zările, cu capul ridicat, ca și cum ar fi căutat să miroase urmele vrășmașilor. id. O. I. 17. Dolca vesel se scula Cîmpul de-alung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ALECSANDRI, p. p. 55. ◊ (În contexte figurate) Această minunată și dumnezeiască floare. . . pre carea mirosind, adecă citind-o cu înțelegem, ne umplem de prea scumpul ei miros GCR II, 30/17. Numai din cînd în cînd voi mirosi floarea veștejită a trecutului. I. NEGRUZZI, S. VI, 87. ◊ F i g. Cineva, carile macar cât de puțin citiala sfintelor și a profanelor. . . scrisori, va fi amirosit. . . tăgăduitoriu a să afla nu poate. CANTEMIR, HR. 169. 2. T r a n z. F i g. A-și da seama de o situație (conducîndu-se după anumite indicii); a se orienta într-o anumită problemă; a simți (din vreme, de departe), a presimți, bănui. Vădzind Catargiul lucrurile întralt chip și amirosind că . . . va să-l oprească și să-l trimită la împărăție, au dat Catargiul știre la boieri. M. COSTIN, O. 115. UIn gelos amiroasă ca un copoi amorezații de-o poșta de departe. DACIA LIT. 282. Îl și miros pă român ce-i poate osu, fără nici să socotească în cît l-am cumpărat. JIPESCU, O. 128. Simțeam că mitocanul de cumnatu-teu mă mirosise, știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, T. II, 47. După ce alergă. . . și nu găsi pe Țugulea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRESCU, L. 319. Știu eu. Am mirosit punerea la cale ce ați avut. I. NEGRUZZI, S. IV, 56. Eu, cît i-am văzut, am mirosit ceva și m-am aținut în urma lor. AGÎRBICEANU, L. T. 224. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Eu fac prinsoare cu dumneata că moș Costache a îngropat undeva banii. . . N-ai mirosit nimic, nu bănuiești nimic? CĂLINESCU, E. O. II, 30. Făcuseră amîndoi drumuri multe și miroseau numaidecît pe călătorul îndoielnic. CAMIL PETRESCU, O. II, 146. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului. . , vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV, 189, cf. id. L. I, 249. Ce-ai mai mirosit prin oraș? ȘCL 1950, 257. ◊ I n t r a n z. Cu mare bucurie vă așteptăm, cu atît mai mare cu cît, pe cît miros eu, aduceți cu dv. și pe Gherești. CARAGIALE, O. VIII, 189, cf. 449. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III, 71. După cîte am mirosit eu, toată lumea este agitată de chestiunea asta. T. POPOVICI, S. 234. 3. I n t r a n z. A avea (și a răspîndi) un miros (2). Iar mirosăște frumos țara aceia. HERODOT (1645), 190, cf. 156, LEX. MARS. 208. Oh, cîți trandafiri miroasă. BĂRAC, A. 45. Floare ca argintul Mirosind în tot pămîntul. id. ap. GCR II, 174/2. În loc să mirosească, putori din el izvoresc. PANN, E. I, 8/5. Cununi de flori uscate fîșîiesc amirosind. EMINESCU, O. I, 50. Jimbla și salamul miroseau. DELAVRANCEA, H. T. 117. Pute în loc să miroasă. VISSARION, FL. 137. Biata fată dă să mintă că mîncările miroasă. RETEGANUL, P. V, 25. Multe flori sînt pe lume, dar puține miroase. ZANNE, P. II, 610. Nici nu pute, nici nu miroase, se zice despre un lucru fără nici o însemnătate sau despre oamenii care ne sînt indiferenți. Cf. id. ib. 683, 684, I, 101. ◊ (Cu determinări modale sau urmat de o comparație) Bine mirosești. MINEIUL (1776), 105^v2/10. Și era pă acel cîmp flori foarte frumoase și mirosea ca tămîia și ca zmirna și ca libanul. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR II, 167/10. Miroși grozav de urît. STANCU, R. A. IV, 300, cf. id. D. 75. Cine trăiește la un loc cu porcii, miroase rău la toți cînii. ZANNE, P. I, 607. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „a” sau, învechit, „de” și arătînd obiectul sau substanța în discuție) Mînule . . . mirosîia de mirosuri scumpe. DOSOFTEI, V. S. decembrie 196^v/19. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea. ALECSANDRI, POEZII, 328, cf. id. T. 905. Miroși a rom. . . – Ei, bravos! Vrei să miros a gaz? CARAGIALE, O. VI,124. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac, VLAHUȚĂ, O. A. 371. Dragu mi-i badiu din joc, Că miroasă-a busuioc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 34, cf. 36. Că patu-i făcut de fîn Și-amiroas-a om bătrîn. MARIAN, SA. 90. Dragu mi-i cu cine săr, Că miroasă-a calapăr. DOINE, 71. Gura ta mńinoas-a pești. ARH. FOLK. I, 173. Tot vasul miroase a ce cuprinde. ZANNE, P. IV, 173, cf. BARONZI, L. 49. Am o ciotuță de tei, Și-amiroasă a bumburei (Strugurele). GOROVEI, C. 359. ◊ ( I m p e r s.) Miroase-a igrasie. . . Din tavan, Bucăți de tencuială-ncep să cadă. MINULESCU, V. 129. Miroase-a mucigai. C. PETRESCU, II, 203. Mirosea, în amurg, a fum și-a flori de măr. SADOVEANU, O. VII, 315, cf. I, 137. ◊ F i g. Tu miroși a omor! Eu nu te-mbrățișez. I. NEGEUZZI, S. VI, 406. Gospodăria noastră mirosea a hărnicie și curățenie. VLASIU, A. P. 47. Toate miroseau parcă a singurătate și a pustiu. SADOVEANU, O. I, 97. (I m p e r s,) De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. CARAGIALE, O. I, 74. ◊ E x p r. A mirosi a pămînt (sau a groapă, a colivă) = a fi pe moarte. Cf. ZANNE, P. I, 240, III, 176, VI, 524. A mirosi a butoi = a fi beat. Com. ȚEPEȘ-VODĂ-CERNAVODĂ. A-i mirosi (cuiva) rău sau a nu(-i) mirosi (a) bine = a) a presimți consecințele nefaste ale unui fapt; b) a i se părea că nu este lucru curat, cinstit, la mijloc. Cf. ZANNE, P. II, 640. (Rar) Nu miroase a nas de om = nu este cinstit, onorabil, demn. Să umblați numai așa frunza frăsinelului. . . și să vă lăudați că sînteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om. CREANGĂ, P. 188. A-i mirosi (cuiva) a catrință, se zice despre cel care umblă după femei. Cînd s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință și cu astă rînduială n-am să am folos de el niciodată. CREANGĂ, A. 14. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase = se face că nu știe nimic despre ceva la care a participat; nu se rușinează de o faptă rea a sa. (Cu parafrazarea expresiei) Veniră acasă și dormiră ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. ♦ F i g. A anunța, a prevesti. Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I, 383. (I m p e r s.) Nori negri alergau prin văzduh, dar nu prea mirosea a ploaie. SANDU-ALDEA, U. P. 136. M-am gîndit la socotelile astea, îndată ce mi-am dat seama că mirosea a praf de pușcă. VORNIC, P. 144. ♦ F i g. A se auzi, a se vorbi. Iară limba romană la ei tot mirosește și nici cum de tot nu o părăsesc (a. 1652). ap. MURNU, GR. 38. 4. T r a n z. (Rar) A umple de miros. Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint Lumea-ntreagă mirosind. JARNIK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ R e f l. (Învechit) Carele va face într-acesta și chip ca să să mirosască, întru dînsul va pieri sufletul aceluia. biblia (1688), 62¹/14. – Prez. ind.: miros (accentuat și, regional, miros) și (învechit) mirosesc, pers. 6 miroase și mirós; prez. conj. pers. 3 și 6: să miroasă; imper.: miroase. – Și: (învechit și regional) amirosí vb. IV, (regional) mirosá (ALR I/I h 77) vb. I, mirusí (ALR II 3165/2,414), minosí vb. IV, minosá (ALR I/I h 77) vb. I, miorosî (ALR I 1215/704), amirusí (ALR II 3 165/551) vb. IV, amirosá (ALR I/I h77), amirusá (ib.) vb .I, aminosí (ALR II/I MN 7, 6 847/260, ALR II 3165/95, 310, 316, 605) vb. IV, aminusá (ALR I/I h 77) vb. I, amninusí (ALR II 3 165/365, 386), amnerosí (ib. 3165/64), immirosí (COSTINESCU) vb. IV.- Din slavonul миросати.

ACETILENĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudură oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină.^[1] Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

AMONIAC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.

EMANA, eman, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

ACETILENĂ s.f. Gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă, folosindu-se la iluminat, la sudură etc. [< fr. acétylène].

OZON s.n. Formă alotropică a oxigenului, prezentată ca un gaz albăstrui cu miros puternic, care se găsește în atmosferă sau se obține prin descărcări electrice în aer. [< fr. ozone, cf. gr. ozein – a avea miros].

ACETILENĂ s. f. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă. (< fr. acétylène)

FLUORHIDRIC adj. acid ~ = acid din combinarea fluorului cu hidrogenul, sub formă de gaz incolor, cu miros înăbușitor, toxic. (< fr. fluorhydrique)

ACETILENĂ s. f. Gaz incolor, cu miros specific, otrăvitor în cantități mai mari, avînd numeroase folosiri în industrie. – Fr. acétylène.

AMONIAC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul. [Pr.: -ni-ac] – Fr. ammoniaque.

HIDROGÉN (< fr. {i}; {s} hidro- + gr. gennao- „a produce”) s. n. Element chimic (H; nr. at. 1, m. at. 1,008, p. t. -259°C, p. f. -252,8°C). Gaz incolor, inodor, insipid, inflamabil, de 14,4 ori mai ușor decât aerul. Este foarte răspândit, reprezentând peste 70% din materia Universului. H. se găsește în natură atât în stare liberă (în păturile superioare ale atmosferei, în unele gaze naturale), cât și sub formă de combinații (apa, substanțele organice etc.). Se combină cu multe elemente, formând hidruri. În combinații funcționează monovalent. Se obține prin electroliza apei, prin descompunerea termică a metanului etc. Este întrebuințat în industrie, în numeroase sinteze (amoniac, carburanți etc.), precum și, recent, ca sursă alternativă de energie (automobile alimentate cu h.). A fost descoperit de H. Cavendish, în 1766. ◊ H. fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul. Gaz incolor, foarte toxic, este un puternic agent reducător. Sin. fosfină. ◊ H. greu = deuteriu. ◊ H. sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul. Gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic, întrebuințat ca reactiv în chimia analitică. Sin. acid sulfhidric. ◊ Bombă cu h. v. bombă.

OXÍD (< fr. {i}; {s} gr. oxys „acru”) s. m. Compus rezultat prin combinarea unui element cu oxigenul. ◊ O. de aluminiu = pulbere albă greu fuzibilă, greu solubilă în apă și în acizi care se găsește în natură în stare cristalizată sub formă de corindon și pietre (semi)prețioase (safir, rubin, topaz etc.); alumină. ◊ O. de calciu = var nestins; calce. ◊ O. de carbon = gaz incolor, fără miros, otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale carbonului. Industrial se obține prin trecerea aerului, a oxigenului sau a apei peste cărbune incandescent. Se folosește în sinteza organică. ◊ O. de plumb = litargă, miniu. ◊ O. de zinc = pulbere albă folosită în vopsitorie; alb de zinc. ◊ O. de etilenă = gaz incolor (p. f. 12°C), toxic, foarte reactiv, obținut prin oxidarea catalitică a etilenei sau din etilenclorhidrină. Se întrebuințează la fabricarea glicolului, a unor dizolvanți, plastifianți etc. ◊ O. de magneziu = substanță cristalină, cu p. t. 2.800°C, insolubil în apă, care se găsește în natură sub formă de periclaz. Se mai folosește ca material refractar. Sin. magnezie.

DIOXÍZI (< fr.) s. m. pl. Combinații chimice ale oxigenului cu elementele nemetalice, de tipul EO₂, sau cu elemente metalice, de tipul MO₂. ◊ Dioxid de carbon = compus oxigenat al carbonului, gaz incolor cu miros înțepător, mai greu decât aerul, necesar plantelor pentru sinteza hidraților de carbon; întrebuințat la fabricarea bicarbonatului de sodiu, a ureii etc., în ind. zahărului, la prepararea unor băuturi gazoase, iar în stare solidă în tehnica frigului; anhidridă carbonică. ◊ Dioxid de mangan = compus oxigenat al manganului; apare în natură sub formă de piroluzită și se prezintă ca o pulbere cristalină bruno-neagră; oxidant, toxic, întrebuințat ca depolarizant la pile Leclanché, în ind. cauciucului, chibriturilor, a sicativilor, a glazurilor ceramice, a sticlei etc. ◊ Dioxid de siliciu = compus oxigenat al siliciului, care se găsește în natură sub formă de cuarț, opal, agat etc.; intră în compoziția a diferite roci și este componentul principal al nisipului. Se mai găsește și ca pământ de infuzori (diatomit, kiselgur). Servește ca materie primă pentru pentru combinațiile siliciului și pentru fabricarea sticlei; silice. ◊ Dioxid de sulf = compus oxigenat al sulfului (se lichefiază la -10,2°C și se solidifică la -73°C), gaz incolor, sufocant; se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, ca decolorant în vopsitorie, ca mijloc de conservare a fructelor, la sulfitare în ind. zahărului, la rafinare în ind. petrolieră și ca insecticid; anhidridă sulfuroasă. ◊ Dioxid de titan = compus oxigenat al titanului, cristalizat, alb, insolubil în apă, folosit ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și a cernelurilor poligrafice albe, în ind. textilă, a sticlei și a ceramicii, în cosmetică etc.; alb de titan. Sin. bioxizi.

*sulfídric, -ă adj. (sulf și idric). Chim. Compus din sulf și idrogen. – Acidu sulfidric se produce pin descompunerea substanțelor animale. E un gaz incolor cu miros de oŭă clocite, solubil în apă. Se întrebuințează la făcut anilina, ĭar în medicină la boalele peliĭ și ale laringeluĭ. Se numește și idrogen sulfurat.

ACETILENĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudura oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

AMONIAC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, folosit la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.

EMANA, eman, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a răspândi un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină. Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

AMONIAC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, foarte solubil în apă, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul; în stare lichidă se întrebuințează la fabricarea gheții artificiale. – Pronunțat: -ni-ac.

OXID, oxizi, s. m. Compus al oxigenului cu alt element chimic. ◊ Oxid de calciu = var nestins (obținut prin arderea calcarului). Oxid de carbon = gaz incolor, fără miros și otrăvitor, care se formează în arderile incomplete ale cărbunilor. Oxid de magneziu = magnezie. Oxid de zinc = praf alb amorf obținut prin distilarea zincului și folosit ca pigment pentru vopsit; alb de zinc.

amoniac sn [At: DA / P: ~ni-ac / Pl: (rar) ~uri / E: fr amoniaque] (Chm) 1 Gaz incolor, cu miros foarte tare, înecăcios, caustic, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, care este întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. 2 (Îs) ~ lichid Soluție de amoniac în apă (întrebuințată în industrie la fabricarea gheții artificiale etc).

arseniat [At: KLOPȘTOCK, F. 131 / P: ~ni-at / Pl: ~ați, ~e / E: fr arseniate] 1 sn Sare a acidului arsenic. 2 a Care conține arsen (1). 3 a (Îs) Hidrogen ~ Gaz incolor cu miros de usturoi, foarte toxic, compus al arsenului (1) cu hidrogenul.

clorhidric a [At: DA / V: (înv) clori~ / E: fr chlorhydrique] (Îs) Acid ~ Gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu, cu numeroase întrebuințări în industria chimică.

hidrogen sns [At: MACAROVICI, CH. 242 / E: fr hydrogène, ger Hydrogen] 1 (Chm) Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul (în proporție de doi atomi de hidrogen la un atom de oxigen) formează (o moleculă de) apă. 2 (Îs) ~ fosforat Combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic Si: fosfină. 3 (Îs) ~ greu Deuteriu. 4 (Îs) ~ sulfurat Combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic Si: acid sulfhidric.

seleniat [At: LM / P: ~ni-at / Pl: ~ați / E: fr séléniate] (Chm) 1 sm Sare a acidului selenic. 2 a (Îs) Hidrogen ~ Gaz incolor, cu miros caracteristic, foarte neplăcut, care arde cu flacără albastră.

sulf² sn [At: I. NAT. ap. URSU, T. Ș. 285 / V: (îvr) ~ur, (înv) ~ure / E: fr sulf, lat sulphur] 1 Element chimic, nemetal, de culoare galbenă, care se găsește în stare nativă sau în combinație, cu un miros specific, neplăcut, foarte reactiv din punct de vedere chimic, întrebuințat la fabricarea acidului sulfuric, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură și în farmacie Si: pucioasă, (îvr) piatră-pucioasă, (reg) țâmpar. 2 (Îs) ~ volatil, bioxid de ~ Compus al sulfului cu oxigenul, sub formă de gaz incolor, cu miros sufocant, foarte solubil în apă, care nu arde și nu întreține arderea și care se folosește în diverse reacții organice, ca decolorant în vopsitorie, în industria alimentară, în industria petrolieră Si: anhidridă (5) sulfuroasă. 3 (Îc) Trioxid de ~ Compus al bioxidului de sulf cu oxigenul, cu structura fibroasă sau asemănătoare gheții, care reacționează puternic cu apă și dezvoltă multă căldură Si: anhidridă (1) sulfurică. 4 (Îc) Tetraclorură de ~ Compus al sulfului (1) cu clorul, sub formă de lichid galben-brun, care se descompune în reacție cu apa. 5 (Îe) Hexafluorură de ~ Compus al sulfului cu fluorul, sub formă de gaz incolor, fără gust, stabil și electroizolant, neinflamabil și netoxic, folosit în electrotehnică. 6 (Îc) (Mono)clorură de ~ Compus al sufului cu clorul sub formă de lichid fumegător, de culoare galben-chihlimbarie, cu miros iritant, foarte neplăcut, care se dizolvă în sulfură de carbon și benzen și e folosit la vulcanizarea cauciucului. 7 (Îc) Bromură de ~ Compus al sulfului cu bromul, sub formă de lichid roșu-închis, care se descompune prin fierbere. 8 (Alh; îs) ~ filozofic Element ezoteric esențial pentru culoare și proprietățile diferite ale metalelor.

CIAN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pr.: ci-an] – Din fr. cyan. Cf. germ. Zyan.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen ~ = Gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate; acid sulfuric. (din fr. sulfuré)

ETAN s. m. Gaz incolor și fără miros, care se găsește în gazele de sondă și de rafinărie, întrebuințat la prepararea etilenei, drept combustibil și ca agent frigorigen. – Din fr. éthane.

NEON s. n. Element chimic, gaz nobil neinflamabil, fără miros și fără culoare, folosit la umplerea unor lămpi electrice. [Pr.: ne-on] – Din fr. néon.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.

ARGON n. Gaz nobil, incolor, fără miros, care se găsește în atmosferă și se folosește la umplerea becurilor și a tuburilor luminescente. /<fr. argon

EFLUVIU ~i n. Emanație de gaze percepută cu ajutorul mirosului. [Sil. e-flu-viu] /<fr. effluve, lat. effluvium

FLUOR n. Gaz galben-deschis, cu miros înțepător, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică. [Sil. flu-or] /<fr. fluor

FORMALDEHIDĂ ~e f. Gaz incolor, toxic, cu miros iritant, solubil în apă, având diferite întrebuințări; aldehidă formică. /<fr. formaldehyde

KRIPTON n. Element chimic din familia gazelor rare, incolor, fără miros și fără gust, folosit la umplerea becurilor cu incandescență. /< fr. krypton

AMONIAC s.n. Gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, foarte solubil în apă și care se obține din combinarea hidrogenului cu azotul. [< fr. ammoniac – nume comercial avînd la bază numele zeului egiptean Ammon].

SULFURAT, -Ă adj. Combinat cu sulf. ♦ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate; acid sulfhidric. [Cf. fr. sulfuré].

AMONIAC s. n. gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, înecăcios, combinație a hidrogenului cu azotul. (< fr. ammoniac)

CLORHIDRIC adj. acid ~ = gaz incolor, coroziv, cu miros înțepător, obținut prin sinteză direct din elemente sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu. (< fr. chlorhydrique)

CLOR (< fr. {i}; {s} gr. khloros „galben-verzui”) s. n. Element chimic (Cl; nr. at. 17, m. at. 35,45, p. t. -101°C, p. f. -34,1°C) din familia halogenilor, gaz galben-verzui, cu miros puternic sufocant, toxic, foarte reactiv. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Se obține prin electroliza clorurii de sodiu și este folosit la fabricarea hipocloriților, cloraților etc., ca agent decolorant și dezinfectant. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1774.

*amoniác n., pl. urĭ (vgr. ammoniakón, d. Ammon, numele luĭ Joĭe în Egipt, de unde se aducea amoniacu, scos dintr’o férulă). Chim. Un gaz incolor volátil cu miros pătrunzător, compus din azot și idrogen (Az H₃). Soluțiune de amoniac, cu care se cauterizează mușcăturile insectelor și șerpilor și se curăță stofele fine de grăsime din substanțe animale putrezite. A fost descoperit de Kunckel la 1612. Are o greutate atomică de 17, o densitate de 0,589, se licheface la -40° la presiunea ordinară, ferbe la +37,7° și se solidifică la -75°.

CIAN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pr.: ci-an] – Din fr. cyan. Cf. germ. Zya n.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.

ETAN s. n. Gaz incolor și fără miros, care se găsește în gazele de sondă.

NEON s. n. Gaz nobil neinflamabil, fără miros și fără culoare, cu care se umplu tuburile luminoase.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează în chimie; acid sulfhidric.

neon sn [At: STANCU, R. A. IV, 425 / P: ne-on / E: fr néon] 1 Gaz nobil neinflamabil, fară miros și fără culoare, folosit la umplerea unor lămpi cu descărcări în gaze, în special pentru reclamele luminoase. 2 Corp de iluminat constituit dintr-un tub fluorescent cu neon (1). 3 (Pex) Tub cu neon (1).

sulfhidric a [At: MARIN, PR. I, 18/22 / V: (îvr) sulh~ am / S: ~hyd~ / Pl: ~ici / E: fr sulfhydrique] (Chm; îs) Acid ~ Combinație a sulfului cu hidrogenul, sub formă de gaz toxic, incolor cu miros neplăcut, de ouă stricate, care se găsește în natură în apele minerale sulfuroase (2) sau care rezultă din putrezirea substanțelor aluminoide, care este întrebuințat ca reactiv în chimia alimentară Si: hidrogen sulfurat, (înv) hidrogen pucioșit.

sulfurat, ~ă a [At: AR (1830) 236¹/44 / Pl: ~ați, ~e / E: sulfura] 1 Care conține sulf². 2 (Îs) Hidrogen ~ Combinație a sulfului cu hidrogenul, sub formă de gaz toxic, incolor, cu miros neplăcut de ouă stricate, solubil, care se găsește în natură în apele minerale sulfuroase sau care rezultă din putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează ca reactiv în chimia analitică Si: acid sulfhidric, (înv) hidrogen pucioșit.

*ACETILEN sbst., *ACETILENĂ sf. 🔬 Un gaz de iluminat cu miros de usturoiu, care se obține tratînd carbura de calciu prin apă: lampă cu ~ (🖼 15) [fr.].

CIAN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare. – Germ. Cyan (<gr.).

FOSGEN s. n. Compus chimic sub formă de gaz incolor, ușor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte otrăvitor, întrebuințat în industria coloranților, medicamentelor etc. și ca gaz de luptă. – Din fr. phosgène.

ETAN m. Gaz fără culoare și fără miros care se degajă din sondă. /<fr. ethane

FOSGEN n. Gaz incolor, foarte toxic, cu miros de fân muced, având diferite întrebuințări. /<fr. phosgene

CIAN s.n. Gaz incolor, foarte toxic, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pron. ci-an. / < germ. Cyan].

CIAN¹ s. n. gaz incolor, foarte toxic, cu miros de migdale amare și acțiune lacrimogenă, din carbon și azot; cianogen. (< fr. cyan, germ. Cyan, Zien)

ETÁN (< fr. {i}) s. m. Hidrocarbură aciclică saturată (p. t. – 172°C, p. f. – 88,5°C), incoloră, fără miros, care se găsește în gazele de sondă, întrebuințată la prepararea etenei, drept combustibil și ca agent frigorific.

ETAN s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, incoloră și fără miros, care se găsește în gazele de sondă și de rafinărie, folosită la prepararea etenei, drept combustibil și ca agent frigorigen. – Din fr. éthane.

FOSGEN s. n. Compus chimic sub formă de gaz incolor, ușor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte toxic, folosit în industria coloranților, medicamentelor etc. și ca gaz de luptă. – Din fr. phosgène.

CIAN s. n. Gaz incolor, foarte otrăvitor, cu miros de migdale amare. – Pronunțat: ci-an.

RÎGÎI, rîgîi, vb. IV. Intranz. A scoate din gît un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Nu suferea mirosul de rachiu... iar Vasile mereu îi duhnea în nas și rîgîia. REBREANU, I. 26.

cian sn [At: DEX² / P: ci-a~ / E: fr cyan] Gaz incolor, foarte toxic, cu miros de migdale amare.

fosgen sns [At: DEX / E: frphosgène] Compus chimic sub formă de gaz incolor, ușor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte otrăvitor, întrebuințat în industria coloranților, a medicamentelor etc. și ca gaz de luptă.

mercaptan sm [At: LTR² / Pl: ~i / E: fr mercaptan] Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit la odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz.

MERCAPTAN s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit la odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz. Unii mercaptani inferiori apar în natură că produși de putrefacție, LTR². - Pl.: mercaptani. – Din fr. mercaptan.

CIAN n. chim. Gaz incolor, foarte toxic, lacrimogen, cu miros de migdale amare, întrebuințat în sinteza organică. [Sil. ci-an] /<fr. cyan, germ. Cyan

CLOR n. Gaz de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant și foarte toxic, folosit în industria chimică și ca decolorant sau dezinfectant. /<fr. chlore

CICLOPROPAN s.n. (Chim.) Gaz incolor, inflamabil și exploziv, cu miros și gust caracteristic, folosit în instalații și ca anestezic general. [< fr. cyclopropane].

LEVIZITĂ s.f. Substanță toxică cu miros specific de mușcată, folosită ca gaz de luptă cu acțiune vezicantă și strănutătoare. [< fr. lewisite].

CICLOPROPAN s. m. gaz incolor, inflamabil și exploziv, cu miros și gust caracteristic, folosit în inhalații cu anestezic general. (< fr. cyclopropane)

CIANO- „albastru, violet”. ◊ gr. kyanos „albastru-închis” > fr. cyano-, engl. id., it. ciano- > rom. ciano-. □ ~cist (v. -cist), s. n., 1. Celulă cu granule de clorofilă și amidon, care se colorează în albastru. 2. Masă de antocian, cuprinsă într-o membrană celulară; ~dermie (v. -dermie), s. f., colorare în albastru a pielii; sin. cianopatie; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge albastre, microscopice; ~fil (v. -fil₁), adj., care are afinitate pentru coloranți albaștri sau verzi; ~filă (v. -fil₂), s. f., clorofilă aproape pură, fără pigmenți de xantofilă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge albastre; ~gen (v. -gen₁), s. n., gaz incolor, otrăvitor, lacrimogen și cu miros de migdale amare; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce cianogen sau acid hidrocianic; ~geneză (v. -geneză), s. f., elaborarea cianogenului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea gradului de intensitate a culorii albastre; ~patie (v. -patie), s. f., cianodermie*; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul celular sferic, impregnat cu antocian; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de reproducere fotografică a unor desene tehnice, executate pe hîrtie de calc.

ciclopropan sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr cyclopropane] (Chm) Gaz incolor, inflamabil și exploziv, cu miros caracteristic, folosit în instalații și ca anestezic general.

odoriza vt [At: DL / Pzi: ~zez / E: drr odorizant] A face ca un gaz combustibil inodor să exale un miros, prin amestecarea lui cu un odorizant.

AMONIAC n. Gaz incolor, sufocant, solubil în apă, cu miros înțepător, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul și întrebuințat la fabricarea de îngrășăminte și de explozive. [Sil. -ni-] /<fr. ammoniaque, germ. Ammoniak

FLUÓR (< fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219°C, p. t. -188,1°C), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886.

mercaptan s.m. (chim.) tioalcool, tiol. Mercaptanul are miros neplăcut și este folosit la odorizarea gazelor combustibile.

ODORIZANT s.m. Substanță cu miros pătrunzător, care se introduce în conductele de gaz pentru a semnala eventuale scurgeri ale acestuia. [< odoriza + -ant].

ODORIZANT s. m. substanță cu miros pătrunzător, care se introduce în conductele de gaz combustibil inodor pentru a semnala eventualele scurgeri ale acestuia. (< fr. odorisant)

fluor sn [At: LTR / P: flu-or / E: fr fluor] Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor.

GAZ¹ ~e n. 1) Substanță în stare fluidă, cu densitate mică, expansibilă și compresibilă, care ia volumul și forma spațiului disponibil. * ~e naturale gaze formate în natură. ~e artificiale gaze obținute pe cale industrială. ~e combustibile gaze folosite ca sursă de energie calorică. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obținut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reacționează chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescență și a tuburilor cu descărcări electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat în lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune și volum este invariabil la orice temperatură. ~ detonant material explozibil constând dintr-un amestec de hidrogen și oxigen. ~ de baltă gaz incolor, inodor și inflamabil, obținut din zăcăminte naturale și folosit drept combustibil sau ca materie primă în industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor și inodor, situat în grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanță toxică, asfixiantă sau iritantă, folosită ca armă de luptă. 3) la pl. pop. Emanație (cu miros neplăcut) degajată de stomac sau de intestine. /<fr. gaz

ODORIZA vb. I. tr. (Tehn.) A face ca un gaz combustibil inodor dintr-o conductă să capete un miros puternic prin adăugarea unui odorizant. [Cf. fr. odorer].

ODORIZA vb. tr. a face ca un gaz combustibil inodor dintr-o conductă să capete un miros puternic prin un odorizant. (< odorizant)

cianhidric a. acid cianhidric, lichid incolor, având mirosul migdalelor amare: otravă violentă compusă din hidrogen și gazul cianogen.

METAN s. m. Gaz inflamabil din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care se formează din materia organică în descompunere; este întrebuințat drept combustibil în industria chimică. ◊ Gaz metan = gaz natural, de obicei amestecat cu alte substanțe, care emană din pămînt în regiunile vulcanice, petrolifere sau mlăștinoase și care, captat prin conducte, este întrebuințat drept combustibil; gazul bălților.

MIASMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare, provenită din descompunerea corpurilor organice; putoare, duhoare. Putreziciunile bălții împrăștiau în aerul nopții miasme înțepătoare. SADOVEANU, O. VI 12. ♦ Miros rău. Răsuflarea vîntului venea însă arzătoare, tîrînd miasmele gazelor de benzină. C. PETRESCU, A. 362. – Pronunțat: mi-as-.

metan sn [At: SĂM. VI, 388 / E: fr méthane] (Șîs gaz ~) Gaz combustibil din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care se formează din materia organică în descompunere.

METAN subst. (Și în sintagma gaz metan, DL) Gaz combustibil din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care se formează din materia organică în descompunere. Discuție. . . asupra substanțelor gazoase ce se pun în libertate din lave. . . și în care se găsesc hidrocarbure, mai ales metan. SĂM. VI, 388. Metan se găsește . . . între cristalele de sare gemă. MACAROVICI, CH. 437. O parte din elementele sale componente s-au eliminat sub formă de apă, metan, hidrogen și bioxid de carbon. IOANOVICI, TEHN. 11. – Din fr. méthane.

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. [Prez. ind. pers. 3 și: degajă] – Din fr. dégager.

DEGAJA, (1) pers. 3 degajă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager.

yperită sf [At: D. MED / Pl: ~e / E: fr yperite] (Chm) Compus al etilului, sub formă lichidă, uleios, galben sau incolor, inodor ori cu miros de hrean sau de muștar (întrebuințat și sub formă de gaz).

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A da afară, a răspîndi, a împrăștia, a emana (căldură, un miros etc.), a exala. Unele ape minerale degajează un miros special. ♦ Refl. A se desprinde. Un miros plăcut se degajează din flori. ♦ (Chim.) A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. ◊ Refl. (Numai la pers. 3; atestat în forma degajă) Părticelele materiale, devenite neutre, se degajă la electrozi sub formă de atomi sau grupuri de atomi. FIZICA 130. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. A degaja șoseaua. ▭ [Bubico] scoate capul cu panglicuțe... Mamița-l degajează din țoalele în care dospește-nfășurat și-l scoate afară. CARAGIALE, O. II 267. ♦ (Tehn.) A îndepărta o porțiune de material de la o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată. ♦ (Sport; absol. sau uneori cu complementul «terenul» sau, impropriu, «mingea») A elibera o porțiune de teren prin îndepărtarea mingii, pentru a se evita o acțiune periculoasă; a trimite mingea departe de poarta proprie. – Prez. ind. pers. 3 și: degajă (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/6).

*ozón n. (d. vgr. ózo, miros, emit miros). Chim. Oxigen cu treĭ atomĭ în moleculă în loc de doĭ. Acest gaz, în mică cantitate, pare incolor; dar văzut în mare cantitate, e de un albastru foarte frumos, și luĭ i se datorește coloarea ceruluĭ. Această coloare albastră a luĭ se poate constata și privindu-l într’un tub lung de 2 metri. Are un miros pătrunzător care pare că-țĭ dă vĭață; 0ǀ100,000 din el în atmosferă, se simte după miros. În aeru de munte e maĭ mult ozon decît la șes. Puterea luĭ de oxidare e mult maĭ mare de cît a oxigenuluĭ ordinar. A fost descoperit la 1840 de Schönbein, profesor la universitatea din Basel (Elveția). Becquerel și Frémy aŭ probat că e o stare alotropică a oxigenuluĭ. La 0 grade oxigenu ozonizat comprimat încet pînă la 75 de atmosfere devine albastru indigo.

ODORIZANT ~ți m. Substanță cu miros specific pătrunzător, care se introduce într-o conductă sau într-un recipient cu gaz inodor, spre a înlesni detectarea unei scurgeri a acestuia. /<fr. odorisant

CLORHÍDRIC (< fr.) Adj. Acid ~ = gaz incolor, foarte ușor solubil în apă (p. f. -84,9°C, p. t. -114,8°C), cu miros înțepător, corosiv, mai greu decît aerul, care se obține prin acțiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu, și prin sinteză direct din elemente. În soluție apoasă este un acid puternic. Se întrebuințează la decapare, la fabricarea clorurilor, a clorhidraților etc.

PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A sufla pe gură sau pe nas cu zgomot, brusc (din cauza mîniei, a nemulțumirii etc,). Tomșa rămase într-o tăcere amenințătoare și grozavă. Ochiul lui fugar fulgera. Pufni pe nas de cîteva ori, parcă se înăbușea. SADOVEANU, O. VII 128. Baba, de cîte ori vedea pe moșneag, pufnea, scuipa în urma lui, trîntind ușa și intra în cocioabă. DUNĂREANU, N. 21. Pufnească el cît i-a plăcea. Eu una mă duc la mătușica, la Brăila. ALECSANDRI, T. 1187. ◊ Fig. Varnițele clocoteau, pufnind în stropi albi. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ A pufăi (2). Nenea Guță pufnind dintr-un cogeamite țigaret de chilimbar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări (din cauza oboselii, a unei boli etc.). Bourul veni năprasnic la deal, fumegînd și pufnind. SADOVEANU, F. J. 374. Purcelul ședea în culcuș... asculta ce spun ei și numai pufnea din cînd în cînd. CREANGĂ, P. 79. ♦ Fig. (Despre mașini și motoare) A da afară, cu zgomot înfundat, aburi, gaze, fum. [Automobilul] pufnește, Zbîrnîie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum. TOPÎRCEANU, P. O. 80. ◊ Tranz. Trenuri înșirate de o parte și de alta stau gata să plece, mașini pufnesc valuri de fum negru. C. PETRESCU, S. 44. ♦ (Subiectul este fumul) A țîșni, a ieși cu zgomot. Un uruit grăbit de roți... Pufnește fumul furios Pe coșuri, în coloane. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 69. 2. (În expr.) A pufni de (sau în) rîs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rîsul = a izbucni în rîs, brusc și zgomotos. Cătînd una la alta, pe furiș, fără să-și spună vreun cuvînt, pufnesc de rîs... și rîd și rîd, de nu se mai pot opri. SP. POPESCU, M. G. 91. Școlarii pufniră în rîs. DELAVRANCEA, H. T. 96. Tu? la concursul de mîine? a zis pufnind în rîs Niță. CARAGIALE, O. II 245. (Eliptic) Nevestele își dau ghiont și pufnesc stăpînit. Moș Gheorghe se încruntă la ele. SP. POPESCU, M. G. 37.

BROM s. n. Metaloid în stare lichidă la temperatura obișnuită, de culoare roșie-închisă, toxic, cu miros pătrunzător, asemănător cu clorul; se întrebuințează în industria chimică și farmaceutică și la fabricarea gazelor de luptă.

MERCAPTÁN (< fr. {i}; fr. mer[cure] + capt[er] „a capta”) s. m. Substanță organică R-SH, derivată de la acidul sulfhidric, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un radical organic. M. sunt lichide cu miros neplăcut și foarte persistent. Se folosește la sinteza medicamentelor, insecticidelor, pentru inhibiția reacțiilor cu radicali, pentru odorizarea gazelor de uz casnic ș.a. Sin. tiol, tioalcool.

degajat², ~ă [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~ați, ~e / E: degaja] 1 a (D. mirosuri) Împrăștiat în atmosferă. 2 a (D. lumină) Radiat. 3 a (D. căldură) Emanat. 4 a (D. substanțe chimice) Răspândit în mediu. 5 a (D. gaze) Eliminat în cursul unei reacții chimice. 6 a (Fig) Eliberat de ceva care îi împiedica libertatea mișcărilor. 7 a (Fig) Eliberat de o obligație, răspundere. 8-9 a, av (Fig; d. oameni) (Care este) liber în mișcări Si: dezinvolt. 10-11 a, av (Fig; d. manifestări ale oamenilor) (Care se produce) cu naturalețe Si: firesc. 12 a (Fig; d. idei, sentimente) Dedus dintr-o operă, dintr-un fapt. 13 a (Spc; d. obiecte depuse ca gaj) Retras. 14 a (Fig; d. făgăduieli) Luat înapoi. 15 a (D. drumuri) Deblocat. 16 a (D. artere) Descongestionat. 17 a (D. terenuri) Curățat. 18 a (D. obstacole) înlăturat². 19 a (Teh; d. piese) Curățat de surplusul de material. 20 a (Spt; d. minge) Îndepărtat de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. 21 a (Spt; d. floretă) Desprins de floreta adversarului. 22 a (Aht; d. coloane sau pilaștri) Situat în apropiere de un zid și detașat de acesta.

MIROȘI, com. în jud. Argeș, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Burdea; 2.852 loc. (2000). Stație de c. f. Expl. de petrol și gaze. Creșterea bovinelor. Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1906-1908), în satul M.

efluviu sn [At: ANTONESCU, D. / P: ~viu / Pl: ~ii, (înv) ~ve / E: fr effluve] 1 Degajare de gaze, de vapori, de unde etc., produsă de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul simțurilor. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă din diferite corpuri Si: miasmă, miros, parfum. 3 (Fig) Fluid. 4 (Fig; rar) Impuls. 5 Descărcare electrică de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau de căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 6 Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apar pe o peliculă cinematografică.

A SLOBOZI slobod tranz. pop. 1) A face să fie slobod; a elibera. ~ din robie. ~ un teritoriu. 2) rar (persoane) A elibera dintr-o funcție; a concedia. ~ din lucru. 3) (lichide, gaze) A face să curgă. ~ sânge. ~ vin din butoi. 4) (sunete, strigăte, țipete) A produce cu ajutorul aparatului de articulație; a emite. ~ un chiot prelung. 5) (căldură, mirosuri, vapori etc.) A lăsa să iasă răspândindu-se; a degaja; a emana. 6) (obiecte) A desprinde din locul de unde a fost fixat. /Din slobod

SITĂ, site, s. f. 1. Obiect de gospodărie format dintr-o pînză de sîrmă sau de fibre textile, fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal; servește la cernut făină, mai rar la zdrobit legume sau fructe. O schimonositură de om avea în frunte numai un ochi, mare cît o sită. CREANGĂ, P. 243. Făina... se cerne prin sită. ȘEZ. V 3. Ea s-a dus iar în cămară Și a scos o sită deasă, Tot cu firu de mătasă. ANT. LIT. POP. I 623. Sus bat dobele, jos cad negurile (Sita). Sita nouă șade-n cui (= tot lucrul nou își are cinstea lui). (Cu parafrazarea proverbului) Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. CREANGĂ, P. 5. Sita nouă cerne bine (= omul în general lucrează cu rîvnă la început, apoi se lenevește). ◊ (În superstiții) Babele... trag pe fundul sitei în 41 de bobi. CREANGĂ, A. 12. Caută, maică, cu sita, Doar m-oi putea mărita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. ◊ (În metafore și comparații) Ca și cum s-ar încerca să privească printr-o sită deasă... BUJOR, S. 43. Parcă începuse a zări ca prin sită. ISPIRESCU, L. 158. (Fig.) A mea e lacrima ce-n tremur Prin sita genelor se frînge. GOGA, P. 11. (Sugerînd ideea de filtrare neclară a luminii) Prin sita deasă ce mă împresura, zării Siretul încremenit, înghețat. SADOVEANU, P. 124. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi. DELAVRANCEA, O. II 41. ◊ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des. Afară e o vreme cîinească; plouă ca prin sită și bate vînt rece. CARAGIALE, O. II 226. Trecut și prin ciur și prin sită v. ciur. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) cu de-amănuntul și în chip critic, alegînd numai ce este corespunzător scopului. Dăruitorul cărților de intrare... nu s-a înșelat în trecerea prin sită a invitaților. PAS, Z. III 274. ♦ Os cu sită = bucată de os cu aspect poros, din carnea de vită. 2. Țesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, servind la separarea prin cernere a diferitelor materiale. Sitele de sîrmă dîrdîiau, alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. ♦ Pînză deasă de sîrmă, așezată ca protecție la ferestre, la dulapuri fără uși etc. Compresorul pufăia tot timpul, fără o clipă de răgaz, luînd aerul de afară... sorbindu-l printr-un burlan la gura căruia, noroc că se afla o sită, fiindcă altminteri ar fi fost trase și păsările care treceau în zbor. BOGZA, V. J. 27. ♦ Pînză metalică servind la strecurarea lichidelor. 3. Un fel de manșon făcut dintr-o țesătură fină de bumbac impregnată cu o soluție chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a se obține o lumină mai vie. Felinarul cu sita lui de gaz aerian venea tocmai bine pînă la suporții înflorați de fier ai balconului. CAMIL PETRESCU, N. 19. Automobilele rare înaintau bîjbîind, cu farurile oarbe. Sitele de gaz aerian sfîrîiau... dîndu-și sufletul. C. PETRESCU, C. V. 267. ♦ Grilă (1). 4. Văl prins la potcapul înalților prelați și lăsat (lung) pe spate. 5. Compus: (Bot.) sita-zînelor = turtă. Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdila nasul. CONTEMPORANUL, V_I 291.