DUHOARE, duhori, s. f. Miros greu și urît; putoare. Venea de undeva o duhoare grozavă de țarcuri de porci. DUMITRIU, N. 33. Onufrie își apucă între degete nasul încrețit de-o duhoare grea de gaz răzbătînd din fîn. CAMILAR, TEM. 181. Deschide ușa și intră. O duhoare grea și încropită o izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. 135. ♦ Atmosferă viciată, aer greu. Ca să nu piardă rîndul la muncă, mulți rămîneau noaptea pe loc, sforăind pînă la ziuă pe scaune, rezemați în coate la mesele de lemn, în duhoarea cafenelelor din port. BART, E. 288.