BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas mare de lemn făcut din doage, de obicei mai larg la mijloc decît la capete, folosit pentru păstrat lichide, murături etc.; bute, poloboc. Păun a dat cep unui butoi cu vin negru, vîrtos. PAS, L. I 42. ◊ Expr. Butoi fără fund, se zice despre cei ce beau fără măsură. A mirosi a butoi, se zice despre alimentele păstrate în butoaie, care au căpătat un miros specific, neplăcut. A vorbi ca din butoi = a avea un glas înfundat, lipsit de sonoritate. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlănțui un război, a provoca o catastrofă. Statele imperialiste se înarmau pînă în dinți, așteptînd momentul potrivit pentru a reaprinde butoiul cu pulbere. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160,11/2. ♦ Conținutul unei buți. Petrache n-a putut să cumpere gaz. Oamenii i-au spus că vînduseră tot butoiul. POPA, V. 112. 2. Parte cilindrică la revolvere sau pistoale de tip mai vechi, prevăzută cu un mecanism de rotație în care se introduc cartușele. Își numără cartușele, le țăcănește capsa, le bagă în butoiul pistolului și pipăie, cu degetul, cocoșul. PAS, L. I 96.