HOMINIZARE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor^[1] superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

homo sapiens s. m.

OM oameni m. 1) Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. ~ onest. ~ în vârstă. ◊ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omenește. ~ ca toți oamenii om normal, care nu se deosebește de alții. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de știință savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educație bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situație; a aranja (pe cineva) în viață. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminți; b) a deveni bogat; a îmbogăți; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calități morale și intelectuale. ◊ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ și jumătate (a fi) înzestrat cu calități (morale) excepționale. A fi din oameni a-și trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-și atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț; bărbat. 5) Persoană de încredere. ◊ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ◊ ~ domnesc slujbaș însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelația boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo

HOMINIDE s.n.pl. Gen de hominieni, cuprinzînd specia homo-sapiens, din care face parte omul actual. [Sg. hominid. / < fr. hominidés, cf. it. ominidi, germ. Hominiden < lat. homo – om].

HOMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „egal”, „asemănător”. V. homeo-. [Var. omo-. / < fr. homo-, it. omo-, cf. gr. homos – egal].

OMO¹- v. homo-.

HOMO s.m. (Liv.) Denumire științifică a omului. [< lat. homo].

HOMO FABER s.m. Termen folosit de filozoful francez Bergson pentru a desemna pe omul primitiv care își făurea singur uneltele necesare, transformînd natura pentru a o face aptă de a corespunde necesităților sale. [< lat. homo faber].

HOMO OECONOMICUS s.m. (Liv.) Om conceput de economiști ca o ființă abstractă, încadrat în societate și mînat de stimulul de a-și satisface nevoile materiale. [< lat. homo oeconomicus].

HOMO SAPIENS s.m. (Biol.) Individ din ordinul primatelor socotit de Linné ca tip al speciilor umane. [< lat. homo sapiens – omul inteligent].

NEOANTROP s.m. (Pal.) Tip uman fosil; homo sapiens. [Pron. ne-o-an-. / cf. it. neoantropo < gr. neos – nou, anthropos – om].

HOMOFIL¹, -Ă, homofili, -e, adj. (Despre plante) Cu frunze uniforme. (< fr. homophylle < pref. homo- + suf. -phylle = -fil⁵ (< gr. fíllon = frunză)) [et. și TLF]

HOMOFILIE s. f. Însușire a plantelor homofile¹. (< fr. homophyllie < pref. homo- + suf. -phyllie = -filie³) [et. și TLF]

famen (fameni), s. m. – 1. Bărbat castrat, eunuc. – 2. Efeminat. – Mr. feamin, hamin, megl. femin. Lat. (homo) *feminus (Pușcariu 577; Candrea-Dens., 458; Byhan 29; REW 3239; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 124), cf. alb. femërë (Meyer 100), v. prov. feme „feminin”, port. fémeo „feminin”. Cuvînt pierdut în limbajul curent, s-a salvat în literatură datorită unei celebre imprecații a lui Eminescu.

HOMEO- elem. homo²-.

HOMIN- elem. „om”. (< fr. homin-, cf. lat. homo, -inis)

HOMO¹ s. m. denumire științifică a omului. (< lat. homo)

HOMO²- / OMO- / HOMEO- / HOMOIO- elem. „egal”, „asemănător”, „constant”. (< fr. homo-, homéo-, homoio-, cf. gr. homos, homoios)

HOMO FABER s. m. (la Bergson) omul primitiv care își făurea singur uneltele necesare. (< lat. homo faber)

HOMOHIDRIC, -Ă adj. (despre plante) cu regim hidric. (< homo²- + -hidric²)

HOMOIO- elem. homo²-.

HOMO OECONOMICUS (Pron.: e-co-) s. m. om conceput de economiști ca o ființă abstractă, încadrat în societate și mânat de stimulul de a-și satisface nevoile materiale. (< lat. homo oeconomicus)

HOMO SAPIENS s. m. individ din ordinul primatelor, socotit de Linné ca tip al speciilor umane. (< lat. homo sapiens, omul inteligent)

NEOANTROP s. m. tip uman fosil; homo sapiens. (< germ. Neanthropus)

OMO¹- elem. homo²-.

om (oameni), s. m. – 1. Ființă superioară care gîndește. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soț. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Pușcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de țară); omenește, adv. (ca oamenii; decent; țărănește); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s. f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s. f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s. f. (fără omenie); omoaie, s. f. (femeie cu apucături bărbătești); ometeu, s. m. (uriaș); omușor, s. m. și n. (pitic; uvulă), în Munt. și Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bg. măž „om”, măžec „uvulă”). Der. neol. omucidere, s. f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s. n. din fr. humanisme; humanist, s. m., din fr. humaniste; umanitate, s. f., din fr. humanité; supraom, s. m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forțat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.

homo s. m. invar., adj. invar. homosexual, gay.

ARHEANTROPI („Oameni arhaici”), denumire folosită pentru desemnarea celor mai vechi specii ale genului Homo (Homo habilis și H. erectus).

AURIGNACIÁN (< localit. Aurignac, Franța) s. n. 1. Perioadă a Paleoliticului superior corespunzătoare bazei Postglaciarului (Pleistocen), caracterizată prin Homo sapiens fossilis și faună de climă rece cu Elephas primigenius, Cervus etc. 2. Cultură aparținînd Paleoliticului, în care au fost descoperite resturi arheologice.

AUSTRALOPITÉCUS (< fr. {i}; {s}lat. australis „de sud” + gr. pithekos „maimuță”) s. m. Reprezentant al unui grup eterogen antropomorf, cunoscut exclusiv în Africa de SE, apărut în urmă cu 4 mil. de ani ♦ A. gracilus, avea talie mică (1,30 m, 30 kg), schelet alcătuit din oase subțiri, capacitate craniană de 450 cm³, caractere ce îl apropie de genul homo. A. robustus, prezenta forme de talie mare (1,60 m, 60 kg), capacitate craniană de 530 cm³, bolta craniană aproape plată, caninii mai dezvoltați decît ceilalți dinți și schelet alcătuit din oase mai groase.

BOSCH [boș], Hieronymus (numit și Hieronymus van Aeken) (c. 1450-1516), pictor olandez. Reprezentant al picturii medievale tîrzii. Evoluează de la compoziții cu un personaj („Ecce Homo”), figurat de multe ori pe un fond de peisaj („Răstignire”), către tripticuri care îmbină tradiția populară în panoul central cu o lume fantastică, cu accente moralizatoare, lumea raiulului și iadului, pe panouri laterale („Carul cu fîn”). Din punct de vedere estetic se remarcă prin execuția desenului, finețea coloritului și exuberanța compozițională („Grădina deliciilor”, „Ispitirea Sf. Anton”, „Fiul risipitor”).

CHANCELADE [șãsəlád], com. în Franța (Limousin); 3,3 mii loc. (1982). În apropiere a fost descoperit în 1888, într-un mormînt aparținînd culturii magdaleniene din Paleoliticul superior, scheletul unui adult ale cărui trăsături specifice i-au dat denumirea de Homo de Chancelade.

CHOU-KOU-TIEN [dʒou-cou-tien] (ZHOUKOUDIAN), peșteră la 50 km SV de Beijing (China). – Omul de la ~, nume dat, după mandibulele găsite în depozitele Pleistocenului mediu în peștera C., resturilor fosile din Asia, considerate ca aparținînd unei rase a speciei Homo erectus (H. e. sinantropus pekinensis).

CIOCLOVINA USCATĂ, peșteră în NV M-ților Șureanu, la 775 m alt., pe terit. satului cu același nume (jud. Hunedoara). Lungime: 450 m. Constituită dintr-o galerie orizontală, fosilă, cu porțiuni concreționare; locuită în epoca paleolitică (Paleoliticul superior). În stratul de cultură aurignaciană, în care apar și elemente musteriene, a fost descoperită o cutie craniană de tip „homo sapiens fosilis” (c. 60.000-10.000 î. Hr.).

autogrefă s. f. (med.) Autoplastie ◊ „Autogrefele dermo-epidermice, cu țesut din marele epiploon dau rezultate surprinzătoare într-o serie de afecțiuni.” f.d. ◊ „La spitalul de cardiologie din Lyon, dr. G. D. a realizat o intervenție chirurgicală în premieră mondială: autogrefa valvelor inimii. Pentru prima dată la o asemenea operație de înlocuire a valvelor bolnave, medicul francez a utilizat valve «fabricate» din țesutul propriu al pacientului prelevate din zona pericardului. Spre deosebire de practicile actuale ale altor specialiști, bazate pe homo-grefe (țesut prelevat de la un om decedat) sau heterogrefe (țesut prelevat de la porc sau vițel), care prezintă riscul alterării rapide imediat după implant, metoda D. oferă un șir de avantaje: înlăturarea riscului fenomenului respingerii și integrarea firească, perfectă a implantului în țesuturile organismului. Semnificativ este că asemenea valve-autogrefe realizate la copii continuă să crească o dată cu organismul pacientului.” Sc. 19 II 78 p. 6; v. și microcurent (1977) (din fr. autogreffe; DMN; DM; DN3)

homo s. m. f. Homosexual ◊ „«Ce știți despre Pasolini?» îi întreabă o profesoară, pe elevi, după asasinarea lui Pasolini. «A fost homo», răspunde un elev [...] Filmul demonstrează că dispariția lui P.P.P. n-a fost consecința unui «conflict între homosexuali» [...]” R.lit. 39/95 p. 11 (prescurtare din homo[sexual])

ECCE HOMO! (lat.) iată omul! – Ioan, 19, 5. Exclamația lui Pilat din Pont, când l-a arătat mulțimii pe Iisus.

COMARNESCU, Petru (1905-1970, n. Iași), critic de artă și eseist român. Lucrări de estetică („Kalokagathon”); studii și articole de istorie a culturii și artei, monografii ale unor artiști români („Luchian”, „Tonitza”, „Țuculescu”, „Anghel”, „Brâncuși – mit și metamorfoză”) și străini („Deineka”). Memorialistică („Homo americanus”); traduceri.

HOMO DOCTUS IN SE SEMPER DIVITIAS HABET (lat.) omul învățat are totdeauna bogățiile în mintea sa – Fedru, „Fabulae”, 2, 7, 14.

HOMO HOMINI LUPUS EST (lat.) omul e lup pentru om – Plaut, „Asinaria”, 2, 4, 88. Cuvinte reluate de Bacon, Hobbes și de alți gânditori moderni pentru a ilustra degenerarea relațiilor dintre oameni, atunci când acțiunile lor sunt dirijate de un egoism rapace.

HOMO RES SACRA HOMINI (lat.) omul e lucru sfânt pentru om – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 95, 35. Replică la maxima lui Plaut: Homo homini lupus.

HOMO SUM: HUMANI NIHIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) sunt om: nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin – Terențiu, „Heauton timorumenos”, act. I, scena 1, 25. Vers devenit expresie a sentimentului de solidaritate umană.

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

HOMOMORFÍSM (< fr.; {s} homo- + gr. morphe „formă”) s. n. 1. (MAT.) Aplicație între două structuri algebrice, de ex. grupurile (G, +) și (G’, +), cu proprietatea φ(x + y)= φ(x) x φ(y), oricare ar fi elementele x și y din G. Sin. morfism, omomorfism. 2. H. de automate = ansamblu de două automate a căror funcționare are la bază această proprietate.

HOMINÍDE (< fr. {i}; {s} lat. homin- „om” + gr. eidos „aspect”) s. f. pl. Suprafamilie de primate (Hominidae) ai căror reprezentanți au apărut în Cuaternar și au evoluat spre genul Homo – omul actual. Ramapithecus, un semibiped, popula zonele de savană, hrănindu-se cu rădăcini. Australopitecii, un grup eterogen, cuprindea doi reprezentanți tipici: Australopithecus gracilus (1,30 m înălțime, 30 kg greutate și 450 cm³ capacitate craniană) și Australopithecus robustus (1,60 m înălțime, 60 kg, 530 cm³ capacitate craniană). Primul reprezentant al genului Homo este Homo habilis, apoi Homo erectus, care a cunoscut o largă răspândire, ce explică diferențele de detaliu în cadrul structurii craniene, separându-se astfel grupe geografice distincte: pitecantropii (Pithecanthropus) din ins. Java, sinantropii (Sinanthropus) din China, atlantropii (Atlanthropus) din Africa de Nord-Vest, teleantropii (Teleanthropus) din Africa de Sud, „omul de Mauer” (Homo heidelbergensis) din Europa Centrală etc. Acesta este grupul „oamenilor arhaici” (arheantropii), care foloseau unelte din silex; caracteristicile Paleoliticului mijlociu, reprezentați prin „oamenii de Neanderthal” (Homo sapiens neanderthalensis), în perioada glaciațiilor Würm I-II și în interglaciarul Würm I-II, în Europa și Asia Mică. Urmează grupul neantropilor (1,50 m înălțime și 1.300 cm³ capacitate craniană) cu două importante subspecii: a) Homo sapiens fosilis – apare în interglaciarul Würm I-II cu principalele tipuri geografice: Cro-Magnon (1,80 m înălțime) în Europa, Asia, Africa, Grimaldi (1,70 m), metis mediteranid cu nord-african (negrid), Chancellade (1,60 m), cu caractere mongoloide și europeide (1.700 cm³ capacitate craniană); b) homo sapiens sapiens – apare la sfârșitul ultimei glaciații Würm IV. Foloseau unelte prelucrate din os sau fildeș.

CORINTH, Lovis (1858-1925), pictor și grafician german. Impresionist. Compoziții alegorice, peisaje și portrete („Ecce homo”, „Autoportret”). Ilustrații la opera lui Swift.

CRO-MAGNON [cro-mañõ], peșteră în SV Franței (Aquitania), lîngă localit. Les Eyzies-de-Tayac. Aici au fost descoperite trei schelete fosile considerate mult timp ca fiind rasa majoritară în Europa; reprezintă faza protoeuropidă din evoluția lui Homo sapiens.

CUATERNÁR, perioadă a erei Cenozoice, divizată în Pleistocen și Holocen, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climatului, culminînd cu formarea unor imense calote glaciare. În N Europei s-au succedat patru glaciațiuni importante: Günz, Mindel, Riss, Würm, separate prin perioade de relativă încălzire, oscilațiile climatice fiind ilustrate prin extinderea, respectiv restrîngerea florei și faunei. În C. s-au desfășurat cele mai recente faze tectogenetice ale ciclului alpin însoțite de magmatism și a avut loc evoluția hominidelor, de la specia ancestrală Homo habilis la Homo sapiens sapiens. Se mai numește Antropogen.

NEANDERTHAL, vale în Germania (Renania de Nord-Westfalia), în bazinul râului Düssel, afl. al Rinului. – Omul de ~, tip uman fosil, denumit astfel după craniul descoperit (1856) în valea N., resturilor fosile găsite în Europa, Africa de Nord și Asia (Palestina). Anatomistul englez W. King, bazat pe descoperirile lui T.H. Huxley, introduce (1864) denmirea de Homo neanderthalensis. Omul de N. a fost contemporan cu Homo sapiens sapiens din Orientul Apropiat și Homo sapiens din Africa de Sud și China. În România au fost descoperite resturi fosile în peștera de la Ohaba-Ponor.

NEANTRÓP (< fr., it.) s. m. Denumire generică dată hominizilor în forma actuală (Homo sapiens sapiens), vii și fosili.

ROUAULT [ruó], Georges (1871-1958), pictor, grafician și decorator francez. Discipol al lui G. Moreau. Temperament romantic, a evoluat în sensul unui expresionism vizionar, cultivând o tematică religioasă, biblică și mitologică („Crist”, „Exodul”). Numeroase acuarele și guașe dominate de un albastru întunecat, în care amestecul dintre grotesc și tragic apare ca simbol al dezumanizării („Codoașa”, „Cabotinii”, „La oglindă”, „Clovn tragic”). Ca gravor a realizat lucrări monumentale („Miserere”, „Ecce Homo”, „Pierrot”, „Pasiune”). Ilustrație de carte, decoruri de teatru, ceramică, vitralii, tapiserii. Spirit profund creștin, a încercat să traducă pictural viziunea sa religioasă și tragică asupra lumii, fiind unul dintre cei mai mari pictori religioși ai sec. 20.

PERMOSER [pérmo:zər], Balthasar (1651-1732), sculptor german. Reprezentant al barocului. Ca pictor al Curții din Dresda (1689), a colaborat la decorarea palatului Zwinger. Scene mitologice pline de dinamism, cu preferință pentru redarea corpului omenesc în mișcare („Hercule strangulând șarpele”, „Zeul Amor pregătindu-și arcul”); portrete („Apoteoza principelui Eugeniu”, „Ecce homo”).

LEAKEY [lí:ki], Louis Seymour Bazett (1903-1972), arheolog, antropolog și paleontolog britanic. Prof. univ. la Oxford și Univ. California. Director al Muzeului Național din Nairobi (1945-1961). Unul dintre cei mai mari antropologi ai timpurilor moderne, Descoperirile sale, efectuate în Tanzania și Kenya, au dat la iveală resturi fosile ale unor hominizi (Sinanthropus boisei, Homo habilis ș.a.), care au întărit ipoteza că leagănul umanității ar fi continentul african. Lucrări: „Cultura epocii de piatră în Kenya”, „Progresul și evoluția omului în Africa”, „Africa epocii de piatră”, „O nouă specie a omului în peștera din Olduvai”.

SINANTRÓP 1. (< gr. syn „împreună cu” + anthropos „om”) adj. (Despre specii sau comunități de plante sau animale) care se răspândește spontan în terit. locuite sau puternic modificate antropic, fiind favorizate de coexistența cu omul. Nu sunt specii nou apărute, ci specii care și-au lărgit mult arealul sau au pătruns în noi habitate pe măsură ce omul le-a creat involuntar condiții favorabile. Așa sunt unele rozătoare ca șoarecele de casă și șobolanul cenușiu, păsări ca vrabia și guguștiucul, o serie de nevertebrate și numeroase buruieni. Extinderea unora a început încă din Neolitic, dar în decursul timpului s-au înregistrat diverse modificări, gradul de favorizare fiind influențat de evoluția modului de trai și de utilizare a terenurilor. 2. (< fr. {i}; lat. Sina „China” + gr. anthropos „om”) s. m. Om fosil din grupul Homo erectus ale cărui oseminte au fost descoperite (1927-1937) lângă Beijing; prezintă un amestec de caractere primitive (frunte teșită, arcade puternice, mandibulă fără apofiză mentonieră [a bărbiei], stațiune bipedă imperfectă) și de caractere evoluate (capacitate craniană de 1.100-1.200 cm³). Cunoștea și utiliza focul. A trăit acum 700.000 de ani.

MARCEL [marsél], Gabriel-Honoré (1889-1973), dramaturg și filozof francez. Catalogat existențialist, deși a preferat să fie considerat neosocratic, pentru a deosebi abordarea sa teistă de existențialismul ateist al lui J.-P. Sartre. Tratează în general teme religioase (s-a convertit la catolicism în 1929), cum sunt omul ca pelerin („Homo viator”) și absolutul ca ființă personală, iubitoare. Lucrări filozofice („Jurnal metafizic”, „A fi și a avea”, „Misterul ființei”). Piese de teatru cu subiect religios („Setea”, „Roma nu se mai află la Roma”).

EPSTEIN [épstain], Sir Jacob (1880-1959), sculptor britanic, originar din S.U.A. Reprezentant al vorticismului. Autor al pietrei mormântului lu Oscar Wilde de la cimitirul Père Lachaise. grupuri statuare cu accente expresioniste („Ecce Homo”, „Genesis”). Portrete de factură rodiniană („Einstein”, „Yehudi Menuhin”, „G.B. Shaw”).

FRISCH [friș], Max (1911-1991), dramaturg și romancier elvețian de limbă germană. Romane poetice despre destinul intelectualului („Stiller”, „Homo Faber”, „Numele meu este Gantenbein”). Piesele sale („Zidul chinezesc”, „Când s-a sfârșit războiul”, „Andorra”, „Bierdermann și incendiatorii”) explorează criza morală și intelectuală a societății contemporane.

GRIMALDI, grotă în Alpii Maritimi, în localit. Ventimiglia (Liguria-Italia), la granița cu Franța. – Omul de la ~, nume dat, după cele două schelete găsite la G., unor resturi fosile considerate, în antropologia clasică, aparținând rasei negride, părere astăzi contestată, O. de la Grimaldi, fiind considerat reprezentant al lui Homo sapiens sapiens.

MASEREEL [masərél], Frans (1889-1972), grafician, pictor și sculptor belgian. Operă pătrunsă de umanism, caracterizată prin claritatea expresiei și prin tensiunea dramatică (ciclul de gravuri „Patimile unui om”, „Tinerețe”, „Ecce homo”, „Soarele”, ciclurile de desene „Destine” și „Ține minte”). Ilustrații de carte („Elogiul nebuniei” de Erasmus, „Bătrânul și marea” de Hemingway, „Prometeu înlănțuit” de Eschil); portrete și peisaje.

*omágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. hommage, d. mlat. hominaticum, de unde s’a făcut *omnage, ommage, scris azĭ cu h fiindcă vine d. lat. homo, om. V. omenie). Obligațiunea vasaluluĭ față de suzeranu luĭ. Fig. Respect, venerațiune: omagiŭ virtuțiĭ. Dar respectuos, prinos: a face cuĭva omagiu uneĭ cărțĭ saŭ omagiŭ cu o carte. A prezenta cuĭva omagiile tăle, a-ĭ prezenta salutărĭ, complimente și alte expresiunĭ de politeță.

*omicíd, -ă s. (lat. homicida, d. homo, om, și -cid din oc-cidere, a ucide. V. paricid. Ucigător de oamenĭ. Adj. O mînă omicidă. S. n., pl. e și urĭ. Omicidiŭ. – Fals omucid.

MORALES, Luis de (supranumit Divinul) (c. 1515-1586), pictor spaniol. Influențat de pictura flamandă și de manierismul italian („Pietà”, „Mater dolorosa”, „Ecce Homo”), a reliefat un sentimentalism religios, care i-a adus supranumele.

NIETZSCHE [ní:tʃə], Friedrich [Wilhelm] (1844-1900), scriitor și filozof german. Prof. univ. din Basel. Unul dintre cei mai mari stiliști din epoca modernă și cel mai aprig critic al credinței tradiționale din sec. 19. Cele mai multe scrieri ale sale au formă aforistică sau de eseu. Epistemologic, el împărtășește, în multe dintre lucrări și, în special legat de analiza adevărului, o concepție perspectivistă ce avea să influențeze multe școli filozofice din sec. 20 (ex. Școala de la Frankfurt). În domeniul metafizicii, N. evidențiază, în „Știința voioasă”, „Amurgul idolilor”, că în spatele oricărei filozofări, care este, de fapt, o aspirație, stă, ca impuls fundamental, voința de putere, iar apelurile la rațiune și adevăr nu sunt decât mijloace prin care o voință poate să-și afirme puterea asupra alteia. Elemente din gândirea sa, ca respingerea democrației în favoarea idealismului aristocratic de „supraom”, ateismul („Anticristul”), critica eticilor creștină și utilitaristă („Dincolo de bine și de rău”, „Genealogia moralei”), supralicitarea laturii „dionisiace” (inconștiente) a naturii umane în dauna celei „apolinice” (conștiente) („Nașterea tragediei”) i-au adus o reputație ambiguă; de asemenea, deformarea de către ideologii fascismului a unora dintre teoriile sale (voluntarismul, individualismul etc.). Astăzi, ideile lui N. se regăsesc în diferite teorii privind raționalitatea și adevărul, raportul gândire-limbaj și îndeosebi în postmodernism. Alte lucrări: „Așa grăit-a Zarathustra”, „Ecco homo”, „Voința de putere”.

OLDUVAI (OLDUWAI GORGE), defileu în N Tanzaniei, situat în parcul național Serengeti, la 241 km VNV de Kilimanjaro. Începând din 1959, arheologul și antropologul britanic L.S.B. Leakey și colaboratorii săi au scos la iveală în această zonă numeroase resturi fosile (c. 50) ale unor hominizi (Homo habilis) care au viețuit cu c. 2,1 mil.-15 mii ani în urmă, întărind ipoteza că leagănul umanității îl constituie continentul african.

OMO, râu în SV Ethiopiei; 650 km. Izv. din M-ții Gorochan (Pod. Ethiopian), de sub vf. cu același nume (3.267 m), curge pe direcția generală N-S și se varsă în lacul Turkana (Kenya), având o vale foarte meandrată în cursul inferior. Afl. pr.: Gojeb, Ghibbe. În sedimentele lacustre de pe cursul inferior au fost descoperite într-un important sit arheologic (1896), de către italianul Vittorio Bottego, fosile de hominizi (Homo gracilis) fundamentale pentru studierea evoluției speciei umane care face parte din 1980 din patrimoniul cultural universal. Parc național (4.015 km²).

PALEOANTRÓPI (< fr.) s. m. pl. Denumire atribuită oamenilor de Neanderthal (Homo sapiens Neanderthalensis), care au trăit în Europa și Asia în Pleistocenul mijlociu și superior. De la p. au rămas culturile Paleoliticului mijlociu.

PITECANTRÓP (< fr. {i}; {s} gr. pithekos „maimuță” + anthropos „om”) s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit de E. Dubois, în 1891, lângă Trinil, în ins. Java, care a trăit în urmă cu c. 700.000 ani și care prezenta caractere intermediare între Homo habilis și Homo sapiens (Homo erectus Javanensis). Studiile antropologice efectuate au stabilit că p. era adaptat atât la viața terestră, cât și la cea arboricolă; avea calota craniană turtită ca a maimuțelor, osul frontal avea o proeminență continuă, dar capacitatea craniană era mai mare decât a maimuțelor; dantura era de tip simian, iar femurul avea o formă absolut asemănătoare cu cea omenească.

PLEISTOCEN, prima epocă (serie) a Cuaternarului, desfășurată aproximativ între 2 (1,8) mil. și 10000 de ani în urmă, în care s-a produs o răcire accentuată a climei, însoțită de modificări importante ale florei și faunei globului. În această epocă s-au succedat mai multe perioade glaciare (v. glaciație) și interglaciare; în faza de maximă extensiune calota glaciară acoperea o mare parte a Americii de Nord și întinse teritorii din Europa, ajungând în S până la valea Tamisei și marginea Carpaților nord-vestici (la poalele Tatrei). Concomitent, au avut loc glaciații și în America de Sud, S Australiei și Noua Zeelandă, iar în zonele tropicale s-au succedat perioade pluviale și interpluviale. Ținuturile neacoperite de ghețari din Europa, Asia și America de Nord, cu vegetație de tundră și de stepe rece continentală, erau populate de specii care au dispărut din fauna actuală a globului, ca mastodontul, mamutul, rinocerul lânos, cerbul cu coarne uriașe, ursul de peșteră, tigrul cu colții de sabie; alte specii răspândite în P. s-au retras spre înălțimile munților (capra neagră, capra ibex) sau spre Arctica (boul moscat). În această epocă a luat o mare dezvoltare genul Homo – atât omul din Neanderthal cât și omul modern.

POPESCU-GOPO, Ion (1923-1989, n. București), regizor român de film. Figură proeminentă a animației mondiale, încununat cu Palme d’or la Cannes (1957) pentru „Scurtă istorie”, unde lansează celebrul personaj Omulețul și concentrează istoria umanității în 10 minute. Produce o revoluție anti-Disney prin grafismul esențializat și un nou mod de narațiune cinematografică. Pelicule de animație („7 arte”, „Săruturi”, „Homo Sapiens”, „Allo, Hallo!”); lungmetraje de ficțiune („S-a furat o bombă”, „Pași spre lună”, „Harap-Alb”, „Comedia fantastică”, „Maria Mirabela”). Autorul volumului „Filme, filme, filme”.

om, oameni, s.m. – 1. Bărbat (însurat). 2. Soț. 3. Capul familiei (în societatea patriarhală). 4. (top.) Vârful Omul (1931 m.), situat la sud de Bistrița Aurie, la granița dintre Bistrița-Năsăud și Suceava, „amintind pe Saturn, onorat cu numele de Homorod” (Filipașcu 1940); cf. Vf. Omul, din M-ții Bucegi, Omul de Piatră, din M-ții Făgăraș, cu sensul de „om sacru” (Vulcănescu, 1985). Numele topic provine fie de la sensul (3) „cap, vârf”, fie de la prezența unor stânci având configurații umanoide, de unde încărcătura mitologică, reminiscență a practicilor de adorare a pietrelor (Scurtu 1966). 5. (mit. loc.) Omul Nopții (Omul de Miază-Noapte, Omul Pădurii, Omul cel Sălbatic, Omul Vântului, Feciorul Pădurii, Fercheșul Pădurii). „Înfățișat uneori ca un antropoid cu un singur ochi sau cu un singur picior, care merge sărind ca iepurele, când mare, când mic, Omul Nopții o urmărește pe Fata Pădurii, o prinde, o omoară, rupând-o în două și o consumă în fața ciobanului-victimă” (Eretescu 2007: 11). Un personaj mitologic oarecum similar există în legendele abhaze (din Caucaz) pe numele Abnauayuh „omul pădureț” (Kernbach 1989). – Lat. homo „om”.

PRZYBYSZEWSKI [pʃibiʃéfski], Satanisław (1868-1927), scriitor și critic literar polonez. A condus revista „Viața” a grupării neoromantice „Tânăra Polonie”, care a avut o mare influență asupra a numeroși scriitori polonezi, ruși și cehi. Creație simbolistă, într-un univers fantastic, atentă la sfera subconștientului. Poeme în proză („De profundis”, „Liturghia morților”), romane psihologice de expresie decadentă („Fiii Satanei”, „Homo sapiens”, „Urletul”), drame în manieră ibseniană („Zăpada”, „Vâltoarea”). Eseuri („Despre dramă și scenă”, „Expresionismul”), memorialistică („Contemporanii mei”).

HEIDELBERG [háidəlberk], oraș în SV Germaniei (Baden-Württemberg), pe Neckar, la SE de Mannheim; 139,9 mii loc. (1993). Ind. constr. de mașini (vagoane, utilaj poligrafic, instrumente de precizie, strunguri), electrotehnică, textilă, a medicamentelor, piel. și a tutunului. Universitate celebră (1386). Biblioteca palatină (sec. 15). Grădină botanică. Observator astronomic. Institutul de Astronomie și de Fizică nucleară „Max Planck”. Turism. Centru al calvinismului german în sec. 16. Heilliggeistkirche (sec. 15-16). Biserica iezuiților (sec. 18), Castel (sec. 16-17), reședință a electorilor palatini. Primărie (1701-1703). Menționat documentar la 1196. – Omul de la ~, nume dat (după mandibulele descoperite în 1907 la Mauer, lângă H.), unui stadiu intermediar de dezvoltare a speciei Homo errectus (Homo errectus heidelbergensis). ◊ Catehismul de la ~, unul dintre cele mai importante catehisme ale Reformei luterane, publicat în 1563 de o comisie de teologi (Olevianus, Ursinus ș.a.), încercând să concilieze calvinismul cu luteranismul.

HOBBES [hobz], Thomas (1588-1679), filozof englez. Continuator al lui Fr. Bacon. A elaborat un empirism nominalist și raționalist, aplicând matematica filozofiei, concepută ca doctrină despre corp și mișcare. Omul, egoist prin natura sa, se comportă ca un „lup” pentru semenii săi (Homo homini lupus). În vederea menținerii ordinii și a cenzurii egoismului, oamenii au creat statul, un corp artificial, numit, după monstrul biblic, „leviathan”; ca formă de guvernare, H. a propus monarhia absolută („Leviathan sau materia, forma și puterea unui stat ecleziastic și civil”, „Despre corp”).

HOLDEN [həuldən], William (psued. lui William Franklin Beedle Jr.) (1918-1981), actor american de film. A interpretat rolul personajului ideal al anilor ’50 („homo americanus”), eficient, de încredere, realizat profesional și ocupând un rol important în societate („Sunset Boulevard”, „Sabrina”, „Hoarda sălbatică”, „Vulcanul”). Premiul Oscar: 1953 („Stalag 17”).

HOLOCEN, diviziune superioară a Cuaternarului, care începe o dată cu retragerea ultimei glaciațiuni din emisfera nordică. Se caracterizează prin desăvârșirea treptată a tipurilor umane și dezvoltarea culturii materiale (Homo sapiens sapiens trece de la prelucrarea pietrei cioplite, din Paleolitic, la cea a pietrei șlefuite și la folosirea metalelor). Climă rece, arctică, trece treptat de la cea boreală, la cea atlantică, tinzând spre clima actuală, modificări ce au marcat și evoluția faunei și a florei. Sin. Aluviu.

HOMOSFÉRĂ (< fr.; {s} homo- + gr. sphaira „sferă”) s. f. Stratul inferior al atmosferei, situat între suprafața Pământului și altitudinea de 90 km. Caracterizat prin proporția constantă a azotului și oxigenului. Se împarte în: troposferă, stratosferă și mezosferă.

HUIZINGA [höiziŋha], Johan (1872-1945), eseist și istoric de artă olandez. Prof. univ. la Groningen și Leiden. Lucrări despre istoria civilizației („Amurgul Evului Mediu”, „Erasmus”, „Homo ludens”).

KABWE [kábue], oraș în centrul Zambiei, la 1.180 m alt., la 115 km N de Lusaka; 210 mii loc. (1990). Nod feroviar și rutier. Expl. de cupru, plumb, vanadiu și zinc. Metalurgia metalelor neferoase. Aici au fost descoperite resturile osteologice ale unui hominid (Homo rhodesiensis) numit „omul de Broken Hill”. Până în 1967, orașul a purtat numele de Broken Hill.

KUPCENKO, Irina (n. 1948), actriță rusă de teatru și film. Fragilă, vulnerabilă și delicată, a creat personaje feminine, caracterizate prin dramatism și frumusețe interioară în filme precum: „Un cuib de nobili”, „Unchiul Vanea”, „O femeie ciudată”, „Fără martori”, „Homo novus”.

RÁSĂ¹ (< fr., germ.) s. f. 1. (BIOL.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante sau animale, prezentând unele caractere comune, constante, conservate ereditar. 2. Rase omenești = grupări mari, naturale, de oameni, unitare prin origine și printr-un ansamblu de caractere somatico-ereditare (pigmentația pielii, forma nasului și dispoziția nărilor, epicantusul, forma și dispoziția oaselor malare, aspectul secțiunii firului de păr etc.), dar având o mare variabilitate individuală, apărută ca rezultat al evoluției în condiții diferite de mediu. R. o. sunt expresia variabilității speciei umane Homo sapiens sapiens. Antropologia modernă consideră că rasele sunt populații ce diferă una de alta prin frecvența anumitor gene. Antropologia clasică consideră că ar exista trei rase mari principale, împărțite la rândul lor în rase secundare: a) r. europidă sau caucaziană (cu rasele secundare mediteraneană, nordică, est-europidă etc.); b) r. mongolidă (cu rasele secundare nord-asiatică, amerindiană, nord-chineză etc.); c) r. negridă sau negrid-australidă (cu rasele secundare australoidă, veddoidă, jawaneză, singaleză etc.). 3. (ZOOT.) Grup individualizat de animale domestice din aceeași specie, cu proprietăți biologice și productive asemănătoare. ◊ R. amelioratoare = r. specializată, consolidată și cu calități productive ridicate, având mare valoare de prăsilă; este folosită la îmbunătățirea calitativă a raselor locale. ◊ R. ecologică = r. atașată de un anumit biotip; ecotip. R. geografică = r. atașată de o anumită regiune din arealul speciei, nu de un anumit biotip definit; subspecie. ◊ Loc. De rasă = de soi bun; select.

RENI, Guido (1575-1642), pictor italian. Reprezentant al barocului, format la școala bologneză a fraților Carracci. Operă vastă, dominată de teme de inspirație religioasă și mitologică. Creația sa, de tendință eclectică, realizată cu virtuozitate, alunecă adesea spre sentimentalism și teatralism („Ecce Homo”, „Uciderea pruncilor”, „Crucificarea Sf. Petru”, „Atalanta și Hippomene”, „Portretul mamei”). Fresce (plafonul „Aurora” în palatul Pallavicini-Rospigliosi din Roma).

RIBEMONT-DESSAIGNES, Georges (1884-1974), scriitor francez. Autor dramatic („Împăratul Chinei”, „Călăul din Perú”, „Faust”), romancier („Struțul cu ochii închiși”, „Celestul Ugolin”, „Frontiere umane”, „Timpul catastrofelor”) și poet („Umbre”, „Ecce Homo”, „Noaptea. Foamea”) a cărui operă reprezintă deopotrivă o contestare prin reducere la absurd și o ironizare sarcastică a lumii, dar și o întrebare patetică, fără răspuns, în fața Universului. A participat la mișcarea Dada, însă s-a ținut departe de suprarealism, separându-se, în cele din urmă, de Breton. Traducător al versurilor lui Nietzsche.

om m. 1. ființă organizată, înzestrată cu rațiune și graiu; 2. specie umană: omul se naște spre a muri; 3. individ de sex bărbătesc; ce vrea acest om? 4. (absolut) om de inimă, de caracter: e un om; 5. partea cocoșată a arșicului în opozițiune cu gaura sau partea-i găunoasă. [Lat. HOMO].

PITECANTROP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

HOMINIZARE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesie; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.

PREFIXOID (PSEUDOPREFIX) s. n. (< fr. préfixoïde): fals prefix, deosebit de prefix prin aceea că în limba de origine din care provine (obișnuit din greaca veche, dar și din latină) constituie un cuvânt autonom. Pentru limba română, deosebirea aceasta nu are consecințe funcționale (nu creează diferențe de ordin funcțional), deoarece marea majoritate a p. nu sunt împrumutate direct din greacă, iar pe vorbitori nu-i interesează originea lor, ci numai sensul. P. țin de limbajul cult și specializat. Sunt considerate p.: aero- („privitor la aer și la aviație”), auto- („propriu”, „prin sine”; „privitor la automobil”), bio- („privitor la viață”), geo- („privitor la pământ”), hemo-(„referitor la sânge”), hipo- („referitor la cal”), homo- („identic”), hidro- („referitor la apă”), iso-(izo-) („egal”, „la fel”), macro- („mare”), micro- („mic”), mono- („unul singur”), orto- („corect”), poli- („multe”), pseudo- („fals”), tele- („departe”) și zoo- („referitor la animale”) în cuvinte ca aerogară, aeropurtat, autobiografie, autocritică, autocamion, autostradă, biochimie, biografie, geografie, geologie, hemoglobină, hemogramă, hipodrom, hipotracțiune, (h)omonim, (h)omograf, hidroavion, hidroelectric, izomorfism, isoglosă, macrocosm, macromoleculă, microcosm, microbiologie, monocelular, monocultură, ortoepie, ortografie, polisemie, polisportiv, pseudonim, pseudoștiință, televizor, telescop, zoologie, zootehnie etc.

om, oameni, s.m. – 1. Bărbat (însurat). 2. Soț. 3. Capul familiei (în societatea patriarhală). ♦ (top.) Vârful Omul (1.931 m), situat la sud de Bistrița Aurie, la granița dintre Bistrița-Năsăud și Suceava, „amintind pe Saturn, onorat cu numele de Homorod” (Filipașcu, 1940); cf. Vf. Omul, din Munții Bucegi, Omul de Piatră, din Munții Făgăraș, cu sensul de „om sacru” (Vulcănescu, 1985). Numele topic provine fie de la sensul (3) „cap, vârf”, fie de la prezența unor stânci având configurații umanoide, de unde încărcătura mitologică, reminiscență a practicilor de adorare a pietrelor (Scurtu, 1966). 4. (mit.) Omul Apei, personaj imaginar din basmele maramureșene: „Omul Apei este un spirit malefic, cu toate că în unele legende este inofensiv. Este imaginat în chip de om și locuiește în apele adânci, fiind și stăpânul peștilor, cu care îi atrage pe cei pe care îi întâlnește, pentru a-i îneca și mânca. Unele legende iau aspect de basme, deoarece Omul Apei le dăruiește peștișorul de aur, simbol al bogăției” (Bilțiu, 1999: 30). 5. (mit.) Omul Fiarelor (Sălbatice), personaj mitologic local, numit și Împăratul Lupilor: „Omul Sierelor era înalt, cât un brad de o sută de ani și avea numai jumătate trup, de-a lungul, adică din creștetul capului și până la talpa piciorului. Și această jumătate ardea ca focul, de nu te puteai uita la el de groază și spaimă, căci cine cuteza a se uita la el murea în scurtă vreme” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 46). 6. (mit.) Omul Nopții (Omul de Miază-Noapte, Omul Pădurii, Omul cel Sălbatic, Feciorul Pădurii, Omul Vântului), personaj mitologic înfățișat ca un antropoid cu un singur ochi sau cu un singur picior, care merge sărind ca iepurele (Eretescu, 2007:11). Era un om „cu fălci și cu dinți ca de cal”, cu ochii „cât boul” și cu nasul „cât pumnul” (Bilțiu, 1999: 31). Omul Nopții o urmărește pe Fata Pădurii, pe care o prinde, o omoară rupând-o în două și o consumă în fața ciobanului-victimă (Eretescu, 2007). „Omu Nopții sare într-un picior ca și iepurele când merge. Și umblă pe dealuri și pe păduri. Pe Fata Pădurii o ia și o pune pe foc. Îi face capătul. Nu-i bine să te întâlnești cu el. Dacă îl vezi, nu-i bine a zice către el nimic” (Ioan Ivănciuc, 54 ani, Cornești, cf. Bilțiu, 1999: 173). „Tată-meu o fo’ pribeag mare, șî venea la el Fata Pădurii șî trecea șî să ducea. După ceea o zinit Omu Nopțî. Da o-ntrebat: N-ai văzut pă Ileana Sân-Ziana? Da’ zice pribeagu’ că n-o văzut-o. Omu Nopții zicea: Eu mă duc după ea să o găsăsc. Dară, să ducea după ea / Șî o găsea, / Țâțele i le tăia, / Pădurea după ea zdera / Și tătă că o rupea” (Ileana Codrea, Vadu Izei, 1922, cf. Papahagi, 1925). 7. (astr.) Omul, numele popular al constelației Hercule. Potrivit unei legende românești, la facerea lumii, cerul era foarte aproape de pământ. Însă, într-o zi, o femeie ce îngrijea un copil nou-născut a aruncat spre cer un scutec murdar, încât era gata să mânjească cerul cu el. Dumnezeu s-a supărat și a îndepărtat cerul de pământ. Atunci, Omul s-a hotărât să plece la cer, la Dumnezeu, să-l convingă să aducă cerul înapoi, aproape de pământ. A luat cu el Carul Mare, cu patru boi, Carul Mic, Candela, Crucea de la biserică, Fântâna din răscruci, Sfredelul, Secera, Coasa, Plugul, Dulăul, Cloșca cu pui, Scroafa, Păcurarul cu oile, Boarul de la vaci, Vizitiul, Porcarul, Hora din sat etc. Cam pe la jumătatea drumului dintre Pământ și Cer, s-a întâlnit cu Dracul, cu care s-a luat la harță. Diavolul a scos din traistă Balaurul, Ursul, Scorpia. Omul s-a luat la trântă cu dracul și l-a învins. Urmele acestei bătălii se văd și astăzi pe cer. – Lat. homo „om, muritor, bărbat” (Scriban, Șăineanu; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-₁, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., autogam*; ~filie (v. -filie₁), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-₁, v. -geme₁), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie₁), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-₂, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie₁), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-₁, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohematoterapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom₁), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere^[1]; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofism*^[2]; ~uroterapie (v. uro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.

HOM-, v. HOMO-. □ ~odont (v. -odont), adj., (despre animale) care are dinți asemănători și nediferențiați; sin. liomeodont.

HOMINO- „om, uman”. ◊ L. homo, hominis „om” > L. sav. homino-, engl. id. > rom. homino-. □ ~ide (v. -id), s. n. pl., superfamilie cuprinzînd hilobatidele, pongidele și hominidele.

HOMO- (OMO-) „asemănător, identic, același”. ◊ gr. homos „egal, asemănător, același” > fr. homo-, germ. id., engl. id., it. omo- > rom. homo- și omo-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., fenomen de uniformitate a staminelor; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care provine din celule similare. 2. Fără trecere evidentă de la forma juvenilă la cea adultă; ~cariotip (v. cario-, v. -tip), s. n., cariotip cu toate perechile de cromozomi similare; ~carp (v. -carp), adj., care formează numai un singur fel de fructe; sin. homocarpic^[1]; ~cen (v. -cen₂), adj., care își petrece întreg ciclul de viață în același biotop; ~centric (v. -centric), adj., 1. (Despre un fascicul de lumină) Ale cărui raze trec toate printr-un singur punct. 2. (Despre cercuri) Care are același centru; ~centru (v. -centru), s. n., centru comun al mai multor cercuri (concentrice); ~cerc (v. -cerc), adj., (despre înotătoarea caudală) formată din doi lobi egali; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre flori) cu verticile uniforme sau cu același număr de piese botanice; ~clin (omoclin) (v. -clin), adj., 1. (Despre flori) Care se polenizează cu polenul propriu. 2. (Despre strate) înclinat în același sens (și cu același unghi) față de orizontală; ~crom (v. -crom), adj., care prezintă homocromie; sin. homeocrom; ~cromie (homeocromie) (v. -cromie), s. f., 1. Capacitate a unui organism de a avea culoare și formă asemănătoare cu aceea a mediului ambiant. 2. Proprietate a două tipuri de celule seroase ale glandelor salivare de a lua aceeași culoare ca și colorantul; ~cron (v. -cron), adj., care se produce în același timp; sin. simultan, sincronic; ~cronie (v. -cronie), s. f., dezvoltare a unei tulburări genetice la aceeași vîrstă a membrilor unei familii; ~dicogamie (homodichogamie) (v. dico-, v. -gamie), s. f., prezența homogamiei și a dicogamiei în cadrul aceleiași specii; ~dinam (v. -dinam), adj., 1. Cu aceeași vigoare în dezvoltarea organelor de reproducere. 2. (Despre hibrizi) cu caracterele paterne transmise la urmași în aceeași măsură; ~dinamic (v. -dinamic), adj., homodinam*; ~drom (v. -drom), adj., (despre nervi) orientat în același sens; ~fag (v. -fag), adj., 1. Cu nutriție de un singur fel. 2. (Despre uredinale) cu nutriție legată de aceeași plantă-gazdă; ~fan (v. -fan), adj., (despre animale) care își schimbă culoarea în funcție de unghiul de incidență pe care îl face lumina solară cu suprafața corpului; ~file (v. -fil₂), adj., s. f. pl., (plante) cu frunze uniforme; ~filetic (v. -filetic), adj., derivat din același strămoș comun; ~filie (v. -filie₂), s. f., prezența unei singure forme foliare la aceeași plantă; ~fitic (v. -fitic), adj., 1. Care prezintă două feluri de spori. 2. Care este bisexuat în generația diploidă; ~fon (omofon) (v. -fon), adj., (despre cuvinte) care se pronunță la fel, cu toate că ortografia diferă; ~fonie (omofonie) (v. -fonie₁), s. f., 1. Caracterul de a fi omofon. 2. Tehnică de compoziție caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte. 3. Halucinații multiple în care una dintre voci ocupă o poziție dominantă față de celelalte; ~gam (v. -gam), adj., 1. (Despre flori) La care anterele și stigmatele ajung în același timp la maturitate funcțională. 2. (Despre antodiu) cu toate florile de un singur fel, hermafrodite, femele sau mascule; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Autopolenizare cu maturitate funcțională concomitentă a anterelor și a stigmatelor, la florile bisexuate. 2. Totalitate a caracteristicilor și a înclinațiilor comune ale persoanelor care se căsătoresc; ~gen (omogen) (v. -gen₁), adj., 1. (Despre un sistem fizico-chimic) Care are aceleași proprietăți în toate punctele sale. 2. (Despre funcții cu mai multe variabile) Ale cărei valori rămîn proporționale pentru variabile proporționale. 3. (Despre o formulă, o relație) Care are aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. 4. Ale cărui părți se unesc sau au o structură unitară. 5. Care este format din aceeași substanță. 6. Cu o structură genetică similară; ~genetic (v. -genetic), adj., descendent din același strămoș; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitate a generațiilor succesive dintr-un strămoș comun; sin. homogenie^[2]; ~genic (v. -genic), adj., 1. Cu aceeași origine filogenetică sau ontogenetică. 2. (Despre un organism poliploid) Care conține aceeași alelă pe toți locii specifici; ~genie (v. -genie₁), s. f., stare a anterelor și a stigmatelor egal de lungi; ~graf (omograf) (v. -graf), adj., s. n., (cuvînt) care se scrie la fel cu alt cuvînt, dar diferă din punct de vedere fonetic; ~grafie (omografie) (v. -grafie), s. f., 1. Situație în care se află două cuvinte homografe. 2. Corespondență biunivocă între două spații proiective; ~heterostilie (v. hetero-, v. -stilie), s. f., prezență a florilor cu stile egale și cu stile inegale în cadrul aceleiași specii; ~liză (v. -liză), s. f., reacție chimică de desfacere a unei legături covalente cu repartizarea dubletului electronic de legătură în mod egal ambilor parteneri; ~log (omolog) (v. -log), adj., s. m., 1. adj., (Despre organe) Cu aceeași origine și structură, dar cu forme și funcții diferite. 2. adj., (Despre cromozomi) Care prezintă aceeași succesiune a genelor. 3. adj., (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sînt paralele, de același sens sau de sens contrar. 4. adj., (Despre substanțe organice) Cu funcții și structuri analoage. 5. adj., (Despre lucruri) Care corespunde anumitor reguli sau legi determinate, 6. s. m., Cel care îndeplinește aceeași funcție sau are o ocupație identică cu altcineva; ~logie (omologie) (v. -logie₁), s. f., 1. Calitatea de a fi homolog. 2. Corespondență homografică între punctele aceluiași plan proiectiv. 3. Corespondență de structură a unuia sau a mai multor organe la două specii diferite datorită originii comune; ~mal (v. -mal), adj., (despre frunze) îndreptat în aceeași direcție; ~mer (v. -mer), adj., 1. Care este egal divizat. 2. Repartizat uniform. 3. Cu un singur strat de hife sau de gonidii în tal. 4. (Despre flori) Cu același număr de piese în verticil; ~meric (v. -meric), adj., (despre gene) care participă în egală măsură la realizarea unui caracter cantitativ; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Polimerie la care influența reciprocă a factorilor ereditari este identică. 2. Egalitate numerică sau uniformitate a părților, respectiv a segmentelor unor organe ale aceleiași specii; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., reproducere sexuată la ciuperci prin fuzionarea nucleilor asemănători din punct de vedere genotipic; ~morf (v. -morf), adj., care are aceeași formă; sin. homomorfic; ~morfic (v. -morfic), adj., homomorf*; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. Uniformitate morfogenetică. 2. Regenerare a organului în formă inițială; ~petal (v. -petal), adj., cu petalele la fel; ~plastie (v. -plastie), s. f., transplant chirurgical de la un individ din aceeași specie; sin. homeoplastie^[3]; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu două perechi de aripi membranoase de aceeași formă și mărime; ~seistă (v. -seistă), s. f., curbă care unește pe o hartă punctele unde s-a produs cutremurul în același timp; ~sferă (omosferă) (v. -sferă), s. f., strat inferior al atmosferei, situat între sol și altitudinea de 100 km, în care constituenții principali rămîn în aceleași proporții; ~spori (v. -spor), s. m. pl., adj., (spori) asemănători ca formă și structură; ~sporie (v. -sporie), s. f., 1. Producere numai a unui singur fel de spori. 2. Reproducere sexuată prin spori identici morfologic; ~stemonie (v. -stemonie), s. f., uniformitate a staminelor la aceeași plantă; ~stile (v. -stil), s. f. pl., plante aparținînd aceleiași specii, cu stiluri egal de lungi; ~stilie (v. -stilie), s. f., uniformitate a stilelor la toate florile unei specii de plantă; ~tactic (v. -tactic), adj., compus din inflorescențe de un singur fel; ~taxie (omotaxie) (v. -taxie), s. f., sincronism aproximativ a două strate care conțin aceeași faună; ~term (v. -term), adj., (despre animale) care are sînge cald; ~termic (v. -termic), adj., 1. (Despre apa marină) A cărei temperatură este aceeași de la suprafață pînă la fund. 2. Situat la o adîncime sub 2000 m, unde temperatura este constantă și unde nu există curenți; ~termie (omotermie) (v. -termie), s. f., 1. Scădere treptată a temperaturii apelor marine și oceanice de la suprafață către fund. 2. Caracteristică a unui corp a cărui temperatură este omogenă și constantă; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Parte care corespunde alteia similare, aflată pe cealaltă jumătate a corpului. 2. Parte dintr-un organism similară altora, de la alte organisme; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre meioză sau mitoză) de același fel sau tip; ~tom (v. -tom), adj., (despre organe vegetale) cu inciziuni regulate și cu diviziuni uniforme; ~top (omotop) (v. -top), adj., care prezintă homotopie (3); ~topic (v. -topic), adj., (despre boli) în care atît agentul patogen cît și gazda au aceeași distribuție în spațiu; ~topie (omotopie) (v. -topie), s. f., 1. Identitate a biotopului. 2. Dezvoltare a unui țesut sau a unui organ pe locul obișnuit. 3. Mulțime de părți ale unei mulțimi, supusă anumitor condiții; ~trop (v. -trop), adj., (despre embrioane) curbat sau îndreptat într-o singură direcție; sin. homotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., homotrop*.

OMO-₁, v. HOMO-.

hominid sn [At: DEX / E: fr hominides] 1 (Lpl) Gen de hominieni, cuprinzând specia homo sapiens, din care face parte omul actual. 2 Reprezentant al hominidelor (1).

hominizare sf [At: DEX² / Pl: ~zări / E: cdp fr hominisation] Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens.

homo-¹ [At: DN³ / V: omo- / E: fr homo-, it omo-] Element prim de compunere cu semnificația: 1 Egal. 2 Identic. 3 Asemănător.

homo² smi [At: DN³ / E: lat homo] (Liv) Om.

homo faber sms [At: DN³ / E: lat homo faber] Termen folosit pentru a desemna pe omul primitiv, care își făcea singur uneltele necesare.

homo oeconomicus sms [At: DN³ / E: lat homo oeconomicus] (Liv) Om conceput de economiști ca o ființă abstractă, încadrată în societate și dominată de stimulul de a-și satisface nevoile materiale.

homo sapiens sms [At: DN³ / E: lat homo sapiens] (Blg) Individ din ordinul primatelor considerat ca tip al speciilor umane.

BLOTOR s. m. (Ban.) Om de nimic. Blotor. Homo nauci. AC, 330. Etimologie: magh. botor + bleot (< germ. blöd). Cf. poghibală.

om¹ sm [At: PSALT. HUR. 2^v/2 / Pl: oameni și (înv) omeni, omene / G-D: omului / E: ml homo, -inis] 1 Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine. 2 (Îrg; lpl; îs) Oameni (sau oamenii cei) noi Miri. 3 (Îas) Proaspăt căsătoriți Si: însurăței. 4 (Îs) ~ul de flori Personaj din basme alcătuit din flori, care sprijină acțiunile personajelor principale masculine. 5 (Mtp; lpl; îs) Oameni de apă Ființe imaginare, cărora li se atribuie însușiri fizice omenești, dar care sunt socotite lipsite de grai. 6 (Mtp; îs) Omul (cel) alb Ființă imaginară care păzește comorile. 7 (Îas) Înger. 8 (Mtp; lpl; îc) Oameni-lupi Vârcolaci. 9 (Îlav) Ca de la ~la ~ În mod sincer Si: deschis, prietenește. 10 (Fam; îe) ~ ca (toți) oamenii Om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. 11 (Fam; îlav) Ca ~ul (sau, rar, ca toți oamenii) Cum se poate întâmpla în mod obișnuit oricui. 12 (Fam; îlav) Ca oamenii Omenește. 13 (Îal) Cum trebuie. 14 (Reg; d. animale de tracțiune; pex d. părți ale uneltelor agricole; îlav) De către (sau dinspre, de-a) ~ Care se află în partea stângă a carului, căruței, plugului etc. 15 (Pfm; îe) ~ bun Răspuns dat de către cel care bate la ușă, pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. 16 (Îe) Oameni buni Formulă de adresare. 17 (Bis; mpl) Popor. 18 Persoană care se remarcă prin calități morale, mai ales prin cinste și corectitudine. 19 (Pfm; îe) A face (pe cineva) ~ A instrui pe cineva, dezvoltându-i însușirile Si: a educa. 20 (Pfm; îae) A crea cuiva o situație avantajoasă din punct de vedere material și social. 21 (Îvp; îe) A fi ~ pe sine A fi stăpân pe voința și pe acțiunile sale Si: curajos. 22 Persoană care se află în slujba cuiva Si: servitor, slujbaș. 23 Persoană de încredere a cuiva Si: cunoscut, prieten, rudă. 24 (Pfm; îe) (A fi) ~ul (sau ~ al) lui Dumnezeu A fi om bun, cinstit. 25 (Pfm; îe) ~ul (sau ~ al) dracului A fi om foarte rău. 26 Adept al unei idei, teorii, doctrine etc. 27 Persoană importantă. 28 (Pop; lpl; îe) A fi ~ (sau fecior) din (sau de) oameni A descinde din părinți bogați sau nobili. 29 (Pop; lpl; îe) A se face ~ (sau, rar) a ieși la oameni A se îmbogăți. 30 (Îoc copil) Persoană matură. 31 (Îoc femeie) Bărbat. 32 (Pfm; determinat prin „meu”, „tău” etc.) Soț. 33 (Vc) Apelativ familiar, explicativ, persuativ, dojenitor etc., adresat unei persoane de sex masculin Vz frate, nene. 34 (Înv; îe) Suflete ome Formulă de adresare utilizată în stilul retoric. 35 (Lsg) Persoană oarecare. 36 (Lsg) Cineva. 37 (Lsg) Oricine. 38 (Pop; art) Constelația boreală Hercule. 39 (Reg; art Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 40 Parte bombată a arșicelor. 41 (Reg; îs) ~ rău Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

omo²- smi vz homo²

ELIPSĂ (< fr. ellipse < lat. lit. ellipsis < gr. elleipsis, lipsă) Scurtare a exprimării, prin suprimarea unui termen care a fost folosit puțin mai înainte, figură de stil frecventă în limba vorbită și chiar scrisă. Ex. Sergentul moare, șuierînd Pe turci în risipire, Iar căpitanul, (moare) admirînd Stindardu-n fîlfîire... (V. ALEXANDRI, Peneș Curcanul) Trahanache: „- Ce sînteți d-voastră, mă rog? (Sînteți) Vagabonzi? Nu! (Sînteți) Zavragii? Nu!... (Sînteți) Căuzași?” (I.L. CARAGIALE, O scrisoare pierdută) Elipsa prezintă un caracter literar, prin economisirea de vorbe, ca, de exemplu, în descrieri: „O curte mică, pavată, în care nu era rost de stat, în fund (era) neapărata livadă de pruni.” (N. IORGA, O viață de om) în proverbe și maxime: Homo (est) homini lupus. (Omul este pentru om un lup) (PLAUT, Asinaria) Cum e turcul (este) și pistolul. în narațiunile dramatice și precipitate: „Și cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine și unde nu încep a fugi, de-mi scăpărau picioarele și trec pe lîngă casa noastră și nu intru înăuntru, ci cotigesc la stînga și intru în ograda unui megieș; și din ogradă (intru) în ocol, și din ocol (intru) în grădina cu păpușoi.” (I. CREANGĂ, Amintiri din copilărie) După unii autori nu ar fi decît o singură elipsă incorectă, aceea a verbului; cele ce se referă la termenii necesari construcției firești a frazei, ca articolul, prepoziția, negația, subiectul verbului impersonal, putînd fi considerate solecisme (v.). Contrariul elipsei este pleonasmul (v.).

Bonus vir semper tiro (lat. „Omul bun rămîne totdeauna începător”) – vezi: Semper homo… LIT.

+homo adj. invar., s. m. (înclinații ~, mai mulți ~)

Ecce homo! (lat. „lată omul!”) – Sînt cuvintele pe care, potrivit evangheliei lui loan (cap. XIX, versetul 5), le-ar fi rostit Pilat, prezentindu-l mulțimii pe Isus, cu cununa de spini pe cap și cu o trestie drept schiptru. Împrejurările în care ele au fost folosite mai tîrziu și se folosesc și astăzi, sînt variate: cînd arătăm pe cineva care e slab și prăpădit, sau cînd vestim sosirea unui oaspe mult așteptat, sau cînd tu însuți, făcîndu-ți intrarea într-un cerc intim, te anunți pe un ton glumeț: Ecce homo! (adică: „Iată-mă-s!”). Mai rar se întrebuințează versiunea greacă ἰδοὺ ὁ ἄνθρωπος care are absolut același înțeles. Picturi celebre de Corregio, Tizian, Van Dyck, Rembrandt, Poussin, Albrecht Dürer… sînt intitulate Ecce homo. Prima poezie din volumul De vorbă cu mine însumi al lui lon Minulescu, dedicată lui însuși, poartă titlul simbolic: Ecce homo. BIB.

homosexual (desp. -xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuali; adj. f., s. f. homosexuală, pl. homosexuale; abr. (fam.) homo

Homo homini lupus (lat. „Omul e lup pentru om”) – Poetul latin Plaut a fost acela care, acum peste două mii de ani, în versul 405 din comedia sa Asinaria (act. II, sc. 4) a sintetizat în aceste cuvinte-care au ajuns vestite pretutindeni – lăcomia sălbatică, nepotolită, ce tranfiormă pe unii oameni în fiare față de semenii lor. Latinii i-au asemuit cu lupii, indienii îi compară cu panterele, iar noi spunem despre asemenea indivizi că se mănîncă între ei ca cîinii. Versul întreg era: Lupus est homo homini, non homo, dar uzul l-a rezumat în trei cuvinte. Numeroși scriitori și ginditori: Bacon, Hobbes, Balzac, Gorki, Sadoveanu etc. au ilustrat această cugetare a lui Plaut prin momente și exemple caracteristice vieții unor societăți și epoci. Dar îndeosebi acest adevăr brutal a fost și mai este oglindit în regimul unde exploatarea omului de către om nu-i altceva decît traducerea în faptă a lui homo homini lupus. Seneca i-a opus principiul umanitar de viață: homo res sacra homini (Omul e ceva sfînt pentru om). LIT.

Homo novus (lat. „Om nou”) – Cicero a folosit această expresie în De officiis (I, 39) spre a desemna pe bărbatul care, cel dintii din familia sa, a dobîndit o înaltă funcție de stat (pretor, consul, senator). În același sens, homo novus mai servește și astăzi, spre a indica o persoană despre care nu s-a auzit pînă atunci și care capătă un post de mare răspundere. LIT.

Homo res sacra homini (lat. „Omul e ceva sfînt pentru om”) – vezi: Homo homini lupus. LIT.

Homo sum et humani nihil a me alienum puto (lat. „Om sînt și nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”) – versul 25 din comedia lui Terențiu Heautontimorumenos (Cel care se pedepsește pe sine însuși – act. I, sc. I). Terențiu, născut la Cartagina, fiul unui sclav african, fusese răpit și adus de mic la Roma, unde mai tîrziu a fost dezrobit. De la prima reprezentare a comediei, la rostirea acestui vers au izbucnit aplauze unanime. Popularitatea pe care și-a cîștigat-o atunci dăinuie și în zilele noastre; și de la scriitorii antici pînă la contemporanii noștri stihul acesta a fost deseori citat, ca o sinteză a solidarității umane. A fost maxima favorită a lui Karl Marx. În literatura noastră, Macedonski ne-a lăsat o poezie care poartă chiar titlul Homo sum și care se încheie cu acest îndemn: „Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom, Azvirle harpa de alb fildeș, și uită calea către stele Te afli încă-n cercul vieții: Ești încă om, ești încă om!” Maxima e folosită și în original și în traducere. Titus Popovici: „Scriitorul-cetățean... a dat în zilele noastre un conținut deplin dezideratului antic: « Nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin »” (Din dezbaterile la Congresul al IX-lea al P.C.R.). LIT.

Lupta pentru existență – expresie de multe ori citată în englezește: The struggele for life, spre a semnala că se face referire la teoria lui Darwin, susținută în vestita lui lucrare: Originea speciilor... apărută în 1859 și al cărei lung titlu se încheie cu the struggle for life. Aici cuvintele „lupta pentru existență” își păstrează efectiv înțelesul de bătălie îndîrjită între specii, pînă la nimicire, luptă din care ies învingătoare și supraviețuiesc numai cele înzestrate cu o putere de adaptare mai mare. Expresia n-a fost creată de Darwin. Aceeași idee o întîlnim la filozoful german Leibniz care a trăit cu două secole înaintea lui Darwin, dar care nu găsise forma aceasta concisă și pregnantă. De asemenea, economistul englez Malthus, în cunoscuta lui lucrare despre populație, apărută în 1798, vorbea de „the struggle for existence” (lupta pentru existență). Darwin are meritul de a fi dat expresiei forma care a consacrat-o și de a o fi lansat cu un răsunet adînc în toată lumea. Cu timpul, cuvintele savantului englez s-au extins de la științele naturii la viața societății, the struggle for life ajungînd să semnifice aspra luptă pentru existență în regimul unde relațiile dintre exploatatori și exploatați sînt caracterizate printr-o altă expresie vestită: homo homini lupus (vezi). ȘT.

Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris (lat. „Amintește-ți, omule, că pulbere ești și că în pulbere te vei întoarce”) „Cartea genezei” (cap. III, versetul 19) – Potrivit legendei biblice, vorbele de mai sus au fost adresate de Dumnezeu lui Adam, după ce acesta a săvîrșit păcatul originar, mîncînd fructul oprit din pomul cunoașterii. Preluată de literatură, expresia e folosită spre a sublinia fragilitatea și vremelnicia ființei omenești. Horațiu, în Ode (IV, 7.16), a rezumat-o în patru cuvinte: Pulvis et umbra sumus (Pulbere și umbră sîntem). BIB.

Semper homo bonus tiro est (lat. „Totdeauna omul bun e un debutant”) – Marțial, Epigrame, (c. XII, ep. 51). Aici cuvîntul „debutant” are înțelesul de naiv, lipsit, de experiență, ceea ce de obicei e caracteristic unui începător. Se referă la un anume Fabulinus, care fiind un bărbat de treabă, e considerat prost și e mereu înșelat. Goethe a alcătuit, după versul lui Marțial, un proverb mai scurt, dar cu același înțeles: Bonus vir semper tiro. LIT.

Sic transit gloria mundi! (lat. „Așa trece gloria lumii”) – cuvinte extrase din Imitatio Christi (cartea I, 3, 6), culegere anonimă de precepte religioase și sfaturi morale, în patru cărți, scrise în limba latină (secolul al XIV-lea). E formula adresată noului papă, după alegerea sa, spre a-i preciza că puterea lui e nestatornică și gloria trecătoare. E o reflecție conformă cu preceptele religioase care consideră că toate (deci și gloria) sînt vremelnice pe acest pămînt (vezi: Memento, homo... și Vanitas vanitatum). Astăzi se aplică celor care n-au știut să-și păstreze reputația dobîndită, situația înfloritoare. „Contemporanul”, nr. 763, relevă că poezia romanticilor era inundată „de melancolie, de sentimente paseiste, de reflexiuni îndurerate pe temele «Sic transit»... sau «Vanitas vanitatum»”. BIB.

ECCE HOMO (lat.) = Iată omul. Vorbele lui Pilat către Evrei, cînd l-a arătat pe Hristos cu cununa de spini pe cap. Se întrebuințează de cîte ori se atrage atențiunea asupra unei persoane.

HOMO HOMINI LUPUS (lat.) = Omul este lup pentru alt om. Omul adesea aduce rău semenului său cît și o fiară.

HOMO SUM: HUMANI NIHIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) (Terențiu) = Sînt om; nu-mi lipsește nimic din ceea ce e omenesc.