agriș s. m. (sil. -griș), pl. agriși

AGRIȘ ~i m. Arbust cu ramuri ghimpoase și cu fructe comestibile dulci-acrișoare, de culoare verde-gălbuie. [Sil. a-griș] /<ung. egres

!agriș (plantă) (desp. a-griș) s. m., pl. agriși

agriș / agriș (a-griș) s. m., pl. agriși / agriși

arpacaș (arpacașuri), s. n. – Produs alimentar obținut prin decorticarea boabelor de grîu, orz sau mei. – Var. arpăcaș, árpăcaș. Mag. árpa kása de la árpa „orz” și kása „griș” (DAR). Cuvîntul mag. coincide cu tc. arpa „orz” (Șeineanu, II, 26; Lokotsch 105); cf. slov. arpakaša.

arpăcaș n. orz curățit de poșghiță, care se pune în ciorbă. [Ung. ÁRPAKÁSA (din árpa, orz, și kása, griș)].

Baletele ruse, denumire a mai multor companii de balet*. Cele mai cunoscute sunt B. din Monte Carlo și, mai ales, B. inițiate în 1909 de Serghei Diaghilev (1872-1929). Animator inteligent, Diaghilev și-a asigurat colaborarea unor coregrafi de prim ordin (M. Fokine, V. Nijinski, L. Massine, B. Nijinska, G. Balanchine), a unor dintre cei mai mari dansatori ai epocii (Karsavina, Pavlova, Markova, Nijinski, Fokine, Lifar) a unor compozitori importanți (Stravinski, Prokofiev, Debussy, Ravel, Satie, Poulenc, Milhaud, Auric), a unor pictori de seamă (Bakst, Derain, Picasso, Braque, Matisse, Gris, Miró). În 20 de ani de activitate, B. au prezentat în premieră numeroase lucrări, jucând un rol esențial în afirmarea baletului modern.

bărbat (bărbați), s. m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

*budíncă f., pl. ĭ (fr. poudingue și pouding, d. engl. pudding. V. puding). Un fel de prăjitură compusă din orez orĭ griș cu lapte, zahăr și oŭă.

bulgur (-ruri), s. n. – 1. Grîu măcinat mare. – 2. Mîncare gătită din acest grîu. – Mr. blugure, megl. bulgur. Tc. bulgur „griș” (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 352; Ronzevalle 52); cf. ngr. μπλιγούρι, bg. bulgur, sb. bungur. Pușcariu 234 îl deriva de la lat. *bulgulus, opinie la care a renunțat în DAR, probabil datorită dificultății prezentate în REW 1382.

CAȘĂ s.f. În bucătăria rusească și poloneză, boabe de hrișcă prăjite, respectiv păsatul fiert din acestea, precum și aluatul din făină de hrișcă (ca un terci)folosit pentru prepararea lipiilor sau a clătitelor groase (blinî) tradiționale; prin ext. budincă dulce din arpacaș de orz sau din griș, fierte în lapte. Din rus. kașa.

cheschet n. supă din griș cu bulion: să-mi facă la masă vr’un cheschet AL. [Turc. KEȘKEK].

CHESCHET, chescheturi, s. n. (Înv.) Un fel de supă de griș cu bulion. – Tc. keskek.

CHESCHET, CHEȘCHET (pl. -eturi) sn. 🍽 Un fel de supă orientală de griș, cu bulion: măcar să-mi facă la misă vr’un cheșchet (ALECS.) [tc. keškek].

cheșchet sn [At: ALECSANDRI, T. 505 / V: (înv) es~ / Pl: ~uri / E: tc keškek] (Înv) 1 Grâu fiert cu bucățele de carne. 2 Supă de bulion cu griș.

CHEȘCHET, cheșcheturi, s. n. (Înv.) Supă de bulion cu griș. – Din tc. keșkek.

cheșchet (cheșcheturi), s. n. – Mîncare orientală, cu găluști de griș, carne și roșii. Tc. keșkek (Șeineanu, II, 103; Lokotsch 1167).

CHEȘCHET, cheșcheturi, s. n. (Înv.) Un fel de supă de bulion cu griș. – Din tc. keșkek.

COCOLOȘ, cocoloașe, s. n. 1. Bucată dintr-o substanță (moale sau comprimabilă) căreia i s-a dat o formă aproape sferică; boț, bulgăr, mototol, ghemotoc.- Se zbenguiau... aruncîndu-și cocoloașe de hîrtie. PAS, Z. I 266. Frămintă cocoloașe de pîine. C. PETRESCU, C. V. 65. Marioara tăcea și pufnea din cînd în cînd spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pîine. REBREANU, R. I 27. De capătul sforii leagă un cocoloș bun de alviță. ȘEZ. I 91. 2. Bulz făcut din două bucăți de mămăligă caldă, între care se pune brînză sau urdă și căruia i se dă o formă rotundă; boț, urs. 3. Bulgăre mic de făină, de mălai, de griș etc. care rămîne mai tare într-o mîncare care nu a fost bine amestecată sau fiartă. Mămăligă cu cocoloașe. – Pl. și: (s. m.) cocoloși. – Variantă: cocoloașă (SLAVICI, N. I 258) s. f.

coleașă f. 1. fiertură de griș sau de cartofi; 2. Mold. (culeașă) mămăligă. [Serb. KULĬEȘ].

CONVERTIZOR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur.

CONVERTIZOR s. n. 1. dispozitiv mecanic pentru transformarea unei mișcări sau a unei forțe. 2. cuptor pentru operația de convertizare (1). 3. mașină destinată a transforma un curent electric. 4. mașină pentru transformarea grișului în făină. 5. (inform.) aparat pentru transformarea informațiilor de pe un suport pe altul. (< fr. convertisseur)

CONVERTIZOR s.n. 1. Dispozitiv mecanic pentru transformarea unei mișcări sau a unei forțe. 2. Cuptor pentru afinarea metalelor (mai ales pentru transformarea fontei în oțel). 3. Transformator electric simplu. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. [< fr. convertisseur].

CONVERTIZOR ~oare n. 1) Cuptor în care se produce oxidarea unui produs metalurgic topit. 2) Mașină electrică care schimbă tensiunea, numărul de faze, frecvența sau felul curentului electric. 3) Mașină cu valțuri pentru prefacerea grișului în făină de griș. /<fr. convertisseur

CONVERTIZOR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor căptușit cu materiale refractare, în care se obține oțelul topit. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur.

convertizor sn [At: MACAROVICI, CH. 413 / V: ~isor / Pl: ~oare / E: fr convertisseur] 1 Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2 Cuptor în care se realizează operația de convertizare (1). 3 Mașină sau grup de mașini care transformă un tip de curent în altul. 4 Mașină pentru transformarea grișului în făină.

CONVERTIZOR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. Convertizor de cuplu. 2. Cuptor căptușit cu materiale refractare, în care se obține oțelul topit prin trecerea sub presiune a unui curent de aer printr-o masă de fontă topită. 3. Transformator simplu de curent electric. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină grișată.

CROCHETĂ ~e n. mai ales la pl. Preparat culinar (din griș, aluat, zarzavat) în formă de bastonașe sau turtișoare, prăjite în ulei. /<fr. croquettes

CROCHETE s.f.pl. Preparat culinar din griș sau din zarzavaturi etc., modelat în formă de bastonașe sau de turtițe și prăjit în grăsime. [Sg. crochetă. / < fr. croquettes].

CROCHETE s. f. pl. preparat culinar din griș sau din zarzavaturi etc., modelat în formă de bastonașe ori turtițe și prăjit în grăsime. (< fr. croquettes)

crupe s. f. pl. – Boabe de grîu, griș, arpacaș; nume dat mai multor cereale măcinate, cu care se face terci. Sl. (sb., cr., pol., rut., rus.) krupa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 85; Miklosich, Etym. Wb.; Berneker 630; Conev 87). – Der. scrupos, adj. (sfărîmicios); scrupoșa, vb. (a deveni sfărîmicios). Sînt cuvinte curente în Mold.

CRÚPE s.f. pl. Boabe de cereale prelucrate, întregi (orez șlefuit sau glasat, arpacaș de grâu și de orz), fragmentate (ovăz, orz, hrișcă, măcinate grosier, bulgur, cușcuș, griș, mălai, făină), laminate (fulgi de ovăz, de porumb) sau expandate (pufarin de orez, pufuleți, floricele de porumb).

CUBÍSM (< fr.) s. n. Mișcare artistică inițiată la începutul sec. 20 de P. Picasso și G. Braque; alți reprezentanți de seamă sînt: pictorii Juan Gris, F. Léger, A. Lhote, J. Villon și sculptorii A. Archipenko, J. Lipchitz, O. Zadkine. Pentru scurt pimt, C. Brâncuși s-a aflat în contact cu c. Plecînd de la ideile lui Cézanne, influențați și de sculptura africană în faza analitică a c., cubiștii procedează la o analiză și recompunere a formelor în volume și planuri geometrice, încercînd să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, liniile și punctele sale. În acest scop ei renunță la perspectiva tradițională și la varietatea cromatică, mulțumindu-se cu degradeurile unui număr foarte mic de tonuri. În faza sintetică a c. se renunță la descompunerea analitică în planuri multiple a obiectului, culoarea își recapătă importanța, se folosesc fragmente din alte materiale (hîrtie, pînză, carton etc.) pentru a se sugera mai direct materialitatea, dar mai ales pentru a semnifica întregul prin parte (de ex.: un ziar printr-un singur fragment din el, lipit pe un suport). În România, c. apare la un interval de un deceniu și jumătate de la prima sa afirmare și se manifestă prin multiple variante. Pictorii Marcel Iancu, M.H. Maxy și Corneliu Mihăilescu sînt principalii săi exponenți.

cușcuș n. un fel de mâncare orientală făcută din griș sau mălaiu, cu grăsime de berbece și cu sos de găină. [Turc. KUSKUS].

DUNST s. n. griș fin produs intermediar la măcinarea grâului în morile industriale. (< germ. Dunst)

dunst sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: ger Dunst] 1 Produs rezultat din măcinarea grâului Si: griș fin, finot. 2 (Reg) Compot.

DUNST s.n. Griș fin rezultat ca produs intermediar la măcinarea grîului în morile industriale. [germ. Dunst].

frîntúră f., pl. ĭ. Lucru frînt, fractură, fracțiune, bucată: frînturĭ de oase. Locu unde s’a frînt un lucru: cenușiŭ ca frîntura feruluĭ ( fr. gris fer). – Vechĭ și frîmtură.

gălușcă, găluște, găluști, s.f. – (gastr.) 1. Preparat culinar de formă (relativ) sferică făcut, de regulă, din griș și ou, fiert în supă de pui. 2. Sarmală (în Vișeu, Săcel, Moisei, Borșa); piroșcă, brozbuță: „Săracele druștele / C-o mâncat găluștele” (Ștețco, 1990: 255). ♦ (onom.) Gălușcă, nume de familie (16 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din rus. galuška (DEX); cf. pol. galuszka, rus. galuška, magh. galuska (Cihac, DA, cf. DER; MDA).

GĂLUȘCĂ, găluște, s. f. (Uneori urmat de determinări arătînd materialul din care este făcut) Preparat culinar, de obicei în formă de cocoloș, făcut din aluat, griș, brînză sau carne tocată. Îndeletnicindu-se harnic cu găluște, cuviosul Timoftei își întoarse ochii bulbucați în laturi și văzu pe Ionuț. SADOVEANU, F. J. 134. Gătitu-le-ați [copiilor] ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? CREANGĂ, A. 10. Nu pot suferi găluștele... nu-mi priesc. ALECSANDRI, T. I 247. ◊ Expr. A înghiți gălușca v. înghiți. ♦ (Regional) Sarma.

gălușcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 201/2 / V: (nob) ~ucă / Pl: ~ște, ~ști, (iuz) ~ușce / E: mg galuska, pn galuszka, rs галущка] 1 Perișoară din aluat, griș, din carne tocată, din brânză etc. 2 (Îe) A înghiți ~ca A răbda și a nu riposta la o insultă, o mustrare, la o minciună evidentă. 3 (Înv) Bilă de fier care, înfierbântată, se întrebuința ca instrument de tortură. 4 Lut modelat în formă de bulgăre cu care minerul umple găurile în care se așază explozibilul. 5 Dop din material refractar folosit la închiderea orificiului de scurgere a materialului topit dintr-un cuptor.

gălúșcă, găluște, găluști, s.f. 1. Preparat culinar de formă (relativ) sferică făcut, de regulă, din griș și ou, fiert în supă de pui. 2. Sarmală (în Vișeu, Săcel, Moisei, Borșa); piroșcă, brozbuță: „Săracele druștele / C-o mâncat găluștele” (Ștețco, 1990: 255). ■ (onom.) Gălușcă, nume de familie în jud. Maram. – Din rus. galuška (DEX); cf. pol. galuszka, rus. galuška, magh. galuska (DA, după DER; MDA).

GĂLUȘCĂ, găluște, s.f. Preparat culinar de formă mai mult sau mai puțin sferică, realizat dintr-o compoziție pe bază de făină, de griș, de cartofi sau brânză de vaci; găluștele pot fi simple, fierte direct în supă sau sos, sau umplute (cu prune sau caise), fierte în apă, rumenite în pesmet și servite cu zahăr ca desert.

gresie (gresii), s. f. – 1. Rocă sedimentară foarte dură. – 2. Piatră de moară. – 3. Roată de căruță. – Var. gre(a)să. Mr. greasă. Origine incertă. Se consideră în general der. din alb. gëresë „unealtă a olarului pentru nivelat” (Cihac, II, 718; Meyer 130; Pascu, II, 223; Philippide, II, 715; DAR; Pușcariu, Lr., I, 265; Rosetti, II, 117); însă această explicație nu pare suficientă, în ce privește semantismul; și nu se cunoaște, pînă în prezent, originea cuvîntului alb. După Scriban, din aceeași familie cu griș și grunț, opinie evident greșită; după Lahovary 330, cuvînt anterior indoeurop. După părerea noastră, trebuie să reprezinte un sl. *kresĭ sau *gresĭ, cf. sb. kresalo, kresivo „amnar”, kresati „a aprinde amnarul”, kresiti se „a scoate scîntei”. Nu este clară legătura acestor cuvinte cu sl. gręda › sb. greda „bîrnă”; cf. grindă; însă în sb. acest cuvînt înseamnă și „banc de nisip” și totodată „carcasă, osatură”, care ar putea avea o legătură cu sensul 3 din rom., cf. grindei.

GRI adj. invar. Cenușiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușie. – Din fr. gris.

GRI adj. invar. Care este de culoare cenușie; ca cenușa; cenușiu; sur. /<fr. gris.

GRI adv. inv., s. n. (de) culoare cenușie. (< fr. gris)

GRI adj.invar. Cenușiu. ♦ s.n. Culoare cenușie. [< fr. gris].

gri [At: DN / Pl: ~uri / E: fr gris] 1 sn Culoare cenușie. 2 ain Cenușiu (1).

GRI, (2) griuri, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Cenușiu. 2. S. n. Culoare gri (1). – Din fr. gris.

gris sn vz griș

GRIS, Juan (pseud. lui José Victoriano Gonzáles) (1887-1927), pictor și grafician spaniol. Stabilit la Paris (1906). Unul dintre promotorii cubismului, pe care l-a cultivat cu o extremă rigoare (seria de „Pierrots” și „Arlechini”, „Chitară galbenă”). Colaje.

grísă (est) f., pl. e, și griș (vest) n., pl. urĭ (pol. gris, gryz, sîrb. kris, d. germ. griess. V. gresie). Orz orĭ grîŭ prefăcut în granule micĭ de un milimetru, orĭ și maĭ micĭ, și care se întrebuințează în bucătărie (la supă, budincĭ ș. a.) V. crupe.

GRISĂ s. f. v. griș.

grisă sf vz griș

GRIȘ s. n. Produs alimentar obținut din boabe de grâu sau de alte cereale, măcinate mai mare. [Var.: gris s. n.] – Din germ. Griess.

griș s. n. – Produs alimentar obținut din boabe de grîu măcinate. – Var. grisă. Germ. Gries (Borcea 191), cf. pol. gris, sb. kris.

GRIȘ s. n. Produs alimentar obținut din grîu și din alte cereale, măcinate mai mare decît pentru făină. Griș cu lapte. Găluște de griș. Budincă de griș. – Variante: gris s. n., (Mold.) grisă (HOGAȘ, DR. II 40) s. f.

GRIȘ s. n. Produs alimentar granular, obținut din boabe de grâu sau de alte cereale. [Var.: gris s. n.] – Din germ. Griess.

griș s. n.

griș sn [At: PISCUPESCU, O. 234 / V: gris sn, grisă sf / E: ger Griess] Produs alimentar obținut din boabe de grâu sau de alte cereale, măcinate mai mare.

griș s. n.

griș

griș s. n.

griș sg.

griș n. 1. făină din grâu măcinat gros; 2. supă făcută dintr’însa. [Nemț. GRIES].

GRIȘ n. Produs alimentar obținut din boabe de grâu (sau alte cereale), măcinat în formă de granule mici. /<germ. Gries

grișpandin s. n. ◊ „Se vor produce de asemenea noi produse expandate, cum ar fi cartofulgul, grișpandinul, rizofulgul simplu sau cu lapte, experimentându-se introducerea mălaiului instant.” R.l. 20 I 79 p. 1 (din griș + [ex]pand[at] + -in)

*grizétă f., pl. e (fr. grisette, un fel de pînză cenușie, fată din clasa de jos îmbrăcată în rochie de pînza asta, fată care lucrează în vre-un atelier și are obiceĭurĭ ușuratice, d. gris, cenușiŭ, care vine d. vgerm. gris, ngerm. greis). Lucrătoare tînără cochetă și ușuratică.

halva sf [At: (a. 1791) DOC., ap. DA ms / V: alva / Pl: ~le / E: tc halva] Prăjitură orientală făcută din tahân, semințe de floarea-soarelui, făină sau griș, cu zahăr sau miere, uneori cu adaos de alviță, nuci, cacao etc.

INTEGRAL, -Ă I. adj. 1. (și adv.) întreg, complet. ♦ făină ~ă = făină, prin măcinarea grâului, din care nu se extrag grișul și făina albă. 2. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. II. s. f. (mat.) funcție care se obține prin integrarea unei ecuații diferențiale. ◊ simbol matematic care indică operația de integrare. (< fr. intégral, lat. integralis)

INTEGRAL, -Ă, integrali, -e, adj. 1. Care nu e împărțit, diminuat sau ciuntit; întreg, complet. Plata integrală a unei lucrări. Îndeplinirea integrală a planului. ◊ Făină integrală = făină de culoare închisă, obținută prin măcinarea grîului din care nu s-a extras griș și făină albă. Pîine integrală = pîine făcută din făina descrisă mai sus. 2. (În expr.) Calcul integral = capitol al analizei matematice care se ocupă cu definirea și cu studiul proprietăților și al aplicațiilor integralelor. Ecuație integrală = ecuație în care asupra funcțiunii necunoscute se efectuează o integrare.

INTEGRAL, -Ă adj. 1. Întreg, neîmpărțit, complet. ◊ Făină integrală = făină obținută prin măcinarea grîului, din care nu s-au extras grișul și făina albă. 2. Calcul integral = calcul opus calculului diferențial, care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. [< fr. intégral, cf. lat. integer – întreg].

începe (încep, început), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins).

jâmblăcaș sn [At: COMAN, GL. / V: jămblic~ / Pl: ~uri / E: mg zsemle-kása] (Trs; mgm) Griș.

La nuit tous les chats sont gris (fr. „Noaptea, toate pisicile sînt cenușii”) – proverb foarte popular, prin care se înțelege că, în anumite condiții, toate lucrurile par la fel. Tradus în diferite limbi, proverbul a căpătat în românește formularea: noaptea toate pisicile sînt negre, ceea ce exprimă încă mai precis culoarea ambianței, aspectul mediului înconjurător. FOL.

lășcuță sf [At: GLOSAR REG. 44 / V: (reg) ~chiță / Pl: ~țe / E: lășcă + -uță] 1 (Reg; mpl) Tăiței tăiați în pătrățele. 2 (Reg) Gălușcă de griș pentru supă. 3 (Trs) Supă. 4 (Bot; reg) Narcisă (Narcissus).

LE CORBUSIER [lə korbüzié] (pseud. lui Charles Édouard Jeanneret-Gris) (1887-1965), arhitect, designer, pictor și teoretician de artă francez, de origine elvețiană. Adept al funcționalismului. Unul dintre maeștrii arhitecturii moderne. A aplicat principiile unei arhitecturi raționaliste, folosind formele geometrice simple și unele elemente structurale inedite (piloți, ferestre în bandă cu ramă metalică, peretele de sticlă, acoperișul în terasă) cu scopul de a realiza un maximum de confort în clădirile moderne (vila Savoye din Poissy, locuințe la Marsilia, biserica Notre-Dame-du-Haut din Ronchamp, Pavilionul elvețian din Cetatea universitară din Paris, Palatul Congreselor din Strasbourg). Planurile orașului indian Chandigarh. Și-a expus principiile asupra arhitecturii moderne în numeroase lucrări („Manieră de a gândi urbanismul”, „Orașul radios”, „Modulorul”). Împreună cu A. Ozenfant, a inițiat purimul în pictură (1918).

MĂCINIȘ, măcinișuri, s. n. Acțiunea de a măcina, măcinare. ♦ Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. Am avut azi mult măciniș. SADOVEANU, O. VIII 65. ♦ Produs rezultat din măcinarea unor cereale. Grișul, urluiala sînt măcinișuri.

MIȘCÁLĂ s. f. (Regional) Pădure mică (Baia de Griș-Brad). H XVIII 301. - Pl.: mișcale. – Etimologia necunoscută.

MORĂRIT s. n. 1. Meseria morarului; morărie. 2. Operație de măcinare a cerealelor (sau a altor materiale). ♦ Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc. 3. Impozit care se plătea în trecut în Țările Române pe mori. – V. morări.

MORĂRIT s. n. 1. Meseria morarului; morărie. 2. Operație de măcinare a cerealelor (sau a altor materiale). ♦ Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc. 3. Impozit care se plătea odinioară în țările românești pe mori. – V. morări.

morărit sn [At: NECULCE, ap. LET. 304 / Pl: ~uri / E: morări] 1 Meserie a morarului¹ Si: (rar) morărie. 2 (Înv) Impozit care se percepea pe mori (1). 3-4 Operație de măcinare (a cerealelor sau) a altor materiale. 5 Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc.

NICULESCU, Ion T. (1895-1957, n. Focșani), medic român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la București. Contribuții la studiul substratului anatomic al bolii lui Parkinson; a descris un nucleu din mezencefal (nucleul lui Foix și Niculescu) și a inițiat procedee de colorare prin impregnare a nevrogliei. Tratate („Morfopatologia sistemului nervos”). Lucrarea „Anatomie cérébrale. Les noyaux gris centraux et la région mésencéphalo-sous-optique”, elaborată împreună cu francezul Ch. Foix, este considerată clasică în domeniul histologiei sistemului nervos.

papanaș sm [At: GANE, N. III, 64 / V: (reg) păpăn~, popa~ / E: cf papă¹] (Mpl) 1-2 Preparat culinar, (fiert sau) prăjit, făcut din brânză de vacă cu ouă și făină sau griș Si: (reg) găluștele. 3 Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, alburii sau trandafirii Si: (reg) cercură, chercară, clopoțel, coada-mâței, cotocei, culbeceasă, ghizdei, iarba-somnului, mâțișor, mâțucă, mielușel, mohorel, motocei, păpușoi, pepenări, pepenea, pepenei, pepeniță, pepinăriță, pisici, pufușor, trifoi, trifoi-iepuresc (Trifolium arvense).

PAPANAȘ ~i m. Preparat culinar în formă de cocoloș sau de turtișoară, făcut din brânză de vacă amestecată cu ouă și făină (sau griș) și fiert în apă sau prăjit în grăsime. /cf. papă

PAPANAȘ, papanași, s. m. (Mai ales la pl.) Preparat culinar făcut din brînză de vacă, ouă, făină sau griș, în formă de turtă mică și prăjit în tigaie sau fiert. Cuconaș hrănit cu papanași. La TDRG.

papă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: (rar) ~pe / E: lat pappa] 1 (Îvp) Mâncare pentru copii mici făcută din lapte sau apă, cu adaos de făină, de griș etc. 2 (Pgn; în limbajul copiilor) Mâncare. 3 (Bot; reg; îc) ~pa-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 4 (Reg; șîs ~ domnească) Delicatesă. 5 (Reg) Mâncare preparată din mălai și bucăți de slănină. 6 (Reg) Mâncare preparată din smântână cu unt, îngroșată cu mălai. 7 (Reg) Mâncare, nedefinită mai îndeaproape, preparată din mămăligă. 8 (Reg) Omletă. 9 (Reg) Mâncare ciobănească preparată din caș și urdă prăjite împreună. 10 (Trs) Mălai amestecat cu apă, care se dă ca hrană puilor mici de găină. 11 (Trs; Ban; șîs ~pa puietului) Lăptișor-de-matcă. 12 (Trs) Urdoare.

papă s.f. sg. (înv. și reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte și griș; mâncare. 2. mâncare îngroșată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caș și urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptișor-de-matcă.

patașcă¹, pataște, s.f. (reg.) 1. numele mai multor mijloace de transport sau al unor părți componente ale acestora (targă, brancardă, năsălie, dric, roabă, fundul căruței, corlată la car, loitră, drug, șa, tașcă etc.). 2. (la pl.) colțunași umpluți cu griș. 4. dedițel de pădure.

patașcă¹ sf [At: NECULCE, L. 74 / V: (reg) păt~ / Pl: ~ște, pătăști, ~asti / E: ns cf ucr, rs тачка] 1 (Mol; Buc) Targă pentru transportat materiale. 2 (Mol) Brancardă. 3 (Mol) Năsălie. 4 (Mol) Dric. 5 (Mol) Roabă. 6 (Mol) Platformă de scânduri care formează fundul căruței. 7 (Reg) Corlată la car sau la căruță. 8 (Reg) Loitră la car sau la căruță. 9 (Reg) Fiecare dintre drugii care se leagă la laturile unui autovehicul imobilizat în noroi, zăpadă etc., pentru a putea fi scos cu ajutorul animalelor de tracțiune. 10 (Rar) Platformă folosită ca șa pentru femei. 11 (Reg) Tașcă. 12 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne între care stă animalul când este potcovit. 13 (Trs; îf pătașcă) Colțunași cu griș. 14 (Bot; reg; lpl) Dediței de pădure (Anemone silvestris).

păsățel [At: I. CR. II, 175 / Pl: ~ei / E: păsat + -el] (Reg) 1-2 sm (Șhp) Păsat (1) (mic). 3 a (Îs pere ~ele) Varietate de pere lunguiețe, gălbui, cu miezul aspru și cu gust dulce. 4 sm Griș. 5 sm Specie de strugure cu boabe mici. 6 sm (Bot; șîc ~elul-vrăbiuței) Păduchemiță (Lepidium ruderale).

păsățel, păsăței, s.m. (reg.) 1. semințe sau boabe măcinate; bulgur, urluială. 2. griș. 3. specie de struguri cu boabe mici. 4. plantă erbacee urât mirositoare; păducherniță.

PETIT s.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].

PETIT-GRIS PTIGRI/ s. n. blană a unei varietăți de veveriță din Siberia. (< fr. petit-gris)

PINOT (pinó) (cuv. fr.) s. n. P. gris = soi de viță de vie originar din Alsacia (Franța), cu ciorchini mici, cilindrici; mustul este necolorat. Produce vinuri albe superioare, demiseci sau dulci. P. noir = soi de viță de vier originar din Burgundia (Franța), cu ciorchini cilindrici, mici, bătuți și boabe negre, mărunte. Produce vinuri negre superioare.

porumbin s [At: M. D. ENC. / E: porumb] Produs alimentar dietetic dintr-un amestec de griș de porumb (8) cu amidon de cartofi.

PORUMBÍN (< porumb) s. n. Produs alimentar dietetic, obținut dintr-un amestec de griș de porumb cu 30% amidon de cartofi.

scrum (-muri), s. n. – Cenușă, coajă arsă, resturi de la ardere. – Mr., megl. scrum. Var. înv. scrumb. Origine incertă. Explicația prin tc. cuman. kurum „funingine” (Meyer 409; Șeineanu, II, 318; Densusianu, Hlr., 383; Pascu, II, 161; Capidan, Raporturile, 458; Pușcariu, Lr., 258), cf. mag. korom, nu pare suficientă. Legătura cu alb. škrumb (Philippide, II, 733; Rosetti, II, 122), este evidentă: dar nu și explicația sa. Mai probabil e vorba de o formație expresivă, ca în (s)grunț sau sdrum(ica), explicație care servește și pentru scruntar; ideea de bază este cea de a „a se face praf”. Der. scruma (var. scrum(u)i), vb. (a arde, a incinera); scrumelniță (var. scrumieră), s. f. (cenușieră); scruntar, s. n. (loc nisipos și pietros la marginea unei ape; Mold., insuliță, dună), pornind probabil de la *scrunt „țăndări, fărîme” (după părerea de nesusținut a lui Giuglea, Dacor., III, 627), din v. germ. scrunta › germ. Schrund „crăpătură”); scrunțar, s. n. (teren accidentat), din același cuvînt, probabil contaminat cu sgrunț; scrupos, adj. (Mold., sfărîmicios), fără îndoială în loc de *scrumpos, de la scrumb (legătura cu sl. krupa „griș”, propusă de Tiktin, nu pare convingătoare). – Din rom. provin bg. skrum (Capidan, Raporturile, 211), ngr. σϰοῦρμος (Murnu, Lehnw., 42), și desigur alb. škrumb, škrump. – Cf. scurma.

2) sîngeáp și (maĭ vechĭ) singeáp m., pl. epĭ (turc. [d. pers.] sincab, syncab, sincef, veveriță cenușie; ngr. sendzápi, sîrb. sinğef). Veveriță cenușie (sciúrus cinéreus). S. n., pl. urĭ. Blană de veveriță cenușie (fr. petit-gris). Adj. (sîngeap, -eapă, pl. epĭ, epe). Cenușiŭ ca sîngeapu: pisicĭ singepe. V. vînăt, sur.

SPANIOL, -Ă (după fr. espagnol) s. m. și f., adj. 1 S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Spaniei. Mai trăiesc în America Latină, S.U.A., Franța și Filipine. De religie catolică. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Spania. 2. Adj. Care aparține Spaniei sau spaniolilor (1), referitor la Spania sau la spanioli. ◊ Artă s. = artă dezvoltată pe terit. Spaniei. Cele mai vechi manifestări datează din Preistorie (grotele pictate de la Altamira), păstrându-se și vestigii de artă feniciană, grecească, celtică, romană, vizigotă ca și paleocreștină. Între sec. 8 și 15. în partea sudică a Pen. Iberice înflorește arta arabă (Moscheea din Córdoba, Alcazarul din Sevilla, Alhambra din Granada). În N pătrunde arta romanică începând din sec. 11 (catedralele din Santiago de Compostela, Ripoll, Zamora, biserica San Isidoro din León), apoi între sec. 12 și 15 goticul (catedralele din Toledo, Burgos, Barcelona, Gerona, Sevilla, palatul din Segovia). Adoptarea în arhitectură a unor elemente ale artei arabe a determinat crearea sitlului „mudejar” (sinagoga din Córdoba, biserica San Maria la Blanca din Toledo, castelul din Medina del Campo, clopotnița catedralei din Teruel). La sfârșitul sec. 15, fuziunea cu elementele decorative italiene a dus la formarea unei arhitecturi foarte bogat ornamentate, denumită „stil plateresc” (colegiul Santa Cruz din Valladolid palatul Monterrey și fațada principală a Universității din Salamanca). Renașterea se manifestă în a doua jumătate a sec. 16 și în sec. 17 (palatul lui Carol al V-lea în în Alhambra din Granada, palatul Escorial, biserica Encarnación din Madrid, primăria din León). Pictorii Juan de Juanes, Luis de Morales, El Greco, Ribera, Zurbarán, Murillo, Velásquez, sculptorii Alonso Berruguete, Juan Martinez Montañés, Alonso Cano sunt, în sec. 16 și 17, merile figuri ale a.s. În arhitectură, stilul churrrigueresc ajunge la o decorație luxuriantă, excesivă, în vreme ce barocul propriu-zis se manifestă, la sfârșitul sec. 17 și în prima jumătate a sec. 18, într-o serie de contrucții (noua catedrală din Lerida, palatul San Telmo din Sevilla, palatul regal din Madrid). Personalitatea covârșitoare a picturii sec. 18 esre Goya. În a doua kumătate a sec. 19 se reiau stilurile în arhitectură. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, personalități ca A. Gaudi (în arhitectură), J. Gris, J. Miró, P. Picasso și S. Dali (în pictură) aduc o contribuție importantă la arta universală. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din familia romanică grupul ibero-romanic, vorbită de spanioli; este limbă oficială în toate țările Americii Centrale și Americii de Sud, exceptând Brazilia. Este cea mai importantă limbă romanică din punctul de vedere al numărului de vorbitori (c. 425 mil., 2005) și al expansiunii terit. Este limbă de lucru la O.N.U. Structura dialecticală este foarte bine conturată de dialectele castilian, asturian, leonez, aragonez, andaluzian. Cele mai vechi texte sunt două glose romanice din sec. 10 și o notă de cheltuieli din mănăstirea Rozuela (anul 980). Primele texte literare sunt strofe finale ale unor compoziții lirice arabe sau ebraice (sec. 11-12), dar în special „Cantar de mio Cid” (păstrat într-un singur manuscris copiat la 1307). În această epocă cele mai folosite în literatură erau dialectele aragonez și leonez; de la sfârșitul sec. 15 se impune dialectul castilian. Etapele de evoluție a limbii spaniole sunt: preclasică (sec. 10-15), clasică (15-17), modernă (din 1680) Alfabet latin, bazat pe principiul fonetic, cu unele particularități. Este singura limbă care are semnele ! și ? puse și la începutul propoziției, dar răsturnate. Accentul marchează abaterile de la regulă. Prin spaniolă au pătruns în Europa cuvinte amerindiene; din spaniolă s-au dezvoltat idiomuri creole vorbite în America de Sud; multe cuvinte spaniole au intrat în limbile amerindiene.