amfiteatru n. 1. edificiu circular cu trepte în mijlocul căruia se făceau la cei vechi luptele gladiatorilor cu fiarele sălbatice; 2. sală cu trepte unde un profesor își ține cursul; 3. partea înălțată a unui teatru în fața scenei; 4. teren sau sit care se înalță treptat.

*AMFITEATRU (pl. -tre) sn. 1 💒 Sală (de cursuri, de adunări) în care băncile sînt așezate la înălțimi gradate, fiecare din ele ceva mai sus decît cea dinainte, așa ca să poată vedea ori-cine, chiar și cei mai din urmă (🖼 98): la interesantele lecții de istoria țării ținute de Cogălniceanu, ~l era totdeauna plin (I.-GH.) ¶ 2 figurat: acest întreit șir de munți ce se întind în ~ pe orizon (NEGR.) ¶ 3 🏛 Clădire descoperită, la Romani, de formă rotundă sau ovală, cu locuri de jur împrejur așezate la înălțimi gradate și în care se dedeau sărbători populare, jocuri, lupte de gladiatori, etc. (🖼 99): Vespasian avea aici un ~ și mai multe palate (BOL.) [fr. < gr.].

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (În antichitate) Edificiu de formă circulară, de obicei neacoperit, cu locurile pentru spectatori formate din trepte așezate de jur împrejurul arenei, unde aveau loc serbări populare, jocuri, lupte de gladiatori, de fiare sălbatice etc. 2. Sală de cursuri sau de spectacole, cu locurile pentru auditori sau spectatori așezate pe un plan înclinat (sau pe trepte), astfel ca estrada sau scena să poată fi văzută chiar din cel mai îndepărtat loc; partea din sală unde se găsesc aceste locuri. În amfiteatrul vast, luminat puternic, domnește o atmosferă sărbătorească. Cei peste 4000 de spectatori așteaptă cu nerăbdare ridicarea cortinei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2715. La interesantele lecții de istoria țării, ținute de Kogălniceanu, amfiteatrul era totdeauna plin. GHICA, S. A. 104. ◊ Loc. adv. (Despre săli) În amfiteatru = construit în plan înclinat. Sala este construită în amfiteatru. 3. Fig. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. Munții se depărtează într-un cerc larg, formînd un amfiteatru în care liniștea și lumina zilei se întorc. BOGZA, C. O. 252. De prin îndoiturile posomorîte și adinei ale imensului amfiteatru albăstriu al munților... negurile albe se ridicaseră. HOGAȘ, M. N. 57. Un mare amfiteatru de stînci și de prăpăstii. NEGRUZZI, S. III 219. – Pronunțat: -tea-.

amfiteatru sn [At: NEGRUZZI, S. III, 219 / P: ~tea-tru și (înv) ~te-a~ / Pl: ~re, (înv) ~ri / E: lat amphiteatrum] 1 (Ant) Edificiu în formă rotundă (sau semicirculară), de obicei neacoperit, cu șiruri de trepte de jur-împrejur, unde aveau loc lupte de gladiatori, de fiare sălbatice, jocuri etc. 2 (Ant) Spectatori dintr-un amfiteatru (1). 3-4 (Îljv) În ~ (În plan) înclinat. 5 Sală cu locuri așezate în trepte sau pe un plan înclinat pentru cursuri, experiențe etc. 6 Cursanți ai unui amfiteatru. 7 (Fig) Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în caturi circulare.

ANDABAT s.m. (Ant.) Gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind astfel obligat să lupte orbește, spre hazul spectatorilor. [< lat. andabata, cf. fr. andabate].

ANDABAT s. m. (ant.) gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind obligat să lupte orbește. (< fr. andabate, lat. andabata)

andabat sm [At: DEX² / Pl: ~ați / E: andabate, lat andabata] Gladiator a cărui cască nu avea deschizătură pentru ochi, fiind obligat să se lupte orbește, spre hazul spectatorilor.

*anfiteátru n., pl. e (vgr. amphithéatron, d. amphi, într’amîndoŭă părțile, și theatron, teatru). Un teatru duplu, oval saŭ rătund, cu o arenă în mijloc în care se făceaŭ în vechime luptele gladiatorilor, vînătorile și luptele navale, cum e celebru coloseŭ al luĭ Vespasian la Roma. Parte înălțată în fața sceneĭ. Sală cu trepte în care profesoriĭ îșĭ țin cursurile. Teren în anfiteatru, care se ridică treptat. – Fals amf-.

arenar sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: lat arenarius] (Rar) Gladiator.

ARENAR s. m. (ant.) gladiator care lupta în arenă. (< lat. arenarius)

ARENAR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].

ARENARIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].

ARENARIE s. f. (ant.) 1. carieră de nisip. 2. mormânt al sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. (< lat. arenaria)

arenarie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: lat arenaria] (Ant) Cimitir al sclavilor gladiatori uciși în arenă.

*ARENĂ (pl. -ene) sf. 1 🏛 Locul deschis, așternut cu nisip, din mijlocul circurilor, amfiteatrelor, și în care se făceau exerciții, se dedeau lupte între gladiatori sau cu fiarele sălbatice (🖼 194) ¶ 2 Arenele romane, clădire în București pe locul Expoziției din 1906 ¶ 3 Fig. Cîmp de activitate: se coborîse însuși și fără nici o rezervă în arena electorală (I.-GH.) [fr. < lat.].

arenă f. 1. partea nisipoasă a unui amfiteatru roman unde se luptau gladiatorii; 2. fig. carieră: arena vieții.

*atlét m. (vgr. athletés, d. âthlos, luptă). Luptător la jocurile solemne ale vechiĭ Greciĭ. Luptător, gimnastic. Fig. Om robust. V. gladiator, boĭnic, pehlivan.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

bestiar¹ s.m., s.n. 1 s.m. (în Roma antică) Gladiator, prizonier de război sau răufăcător care lupta cu fiarele sălbatice în arene sau în circuri. 2 s.n. Loc în care sînt închise animale sălbatice. • sil. -ti-ar. pl. m. -i, n. -e. /<lat. bestiarius, -ii, fr. bestiaire.

BESTIAR¹ ~i m. (în Roma antică) Gladiator care luptă cu fiarele în spectacole publice, pe arenele amfiteatrelor. /<lat. bestiarius

BESTIAR s.m. Gladiator care lupta cu fiarele sălbatice în arenele amfiteatrelor romane. // s.n. Luptă între oameni și animale, care avea loc în circuri. [Pron. -ti-ar, pl. -ri, (s.n.) -re. / < lat. bestiarius, cf. fr. bestiaire].

bestiar (gladiator) s. m. (sil. -ti-ar), pl. bestiari

bestiar [At: DA ms / Pl: ~i sm, ~e sn, -ii / E: fr bestiaire] 1 sm Gladiator roman care lupta cu fiarele. 2 sn Luptă între oameni și animale, în circuri. 3 sn Antologie medievală de fabule sau povestiri alegorice cu animale Si: (înv) fiziolog.

bestiar² (gladiator) (livr.) (desp. -ti-ar) s. m., pl. bestiari

BESTIAR², bestiari, s. m. (Livr.) Gladiator. – Din fr. bestiaire, lat. bestiarius.

*bestiár m. (lat. bestiarius). Gladiator care se luptă cu animalele la Romanĭ.

bestiar¹ (gladiator) (livr.) (-ti-ar) s. m., pl. bestiari

†BOINIC sm. Bucov. 1 Luptător, atlet, gladiator ¶ 2 Bătăuș: aista-i ~ul satului (RV.-CRG.) [sl.].

boinic s. v. GLADIATOR. LUPTĂTOR. RĂZBOINIC.

boinic [At: VARLAAM, C. II, 19 / Pl: ~ici / E: vsl бойникъ] (Înv) 1 sm Luptător. 2 sm Gladiator. 3 sm Atlet. 4 a Puternic. 5 sm (Reg) Bătăuș.

BOINIC s. m. (Mold., ȚR) Luptător, atlet, gladiator. A: [Împăratul] avea un boinic, … om mare și vîrtucios. VARLAAM. Tiranul puse nește boinici să-l giunghe cu cuțîtele. DOSOFTEI, VS. ◊ (Adjectival) Ucise crai boinici. DOSOFTEI, PS. Într-acel turnu fiind mulți eghipténi boinici sau luptători. NCCD, 380. B: (Adjectival) Și cel boinic nu va mîntui sufletul lui. BIBLIA (1688). Etimologie: sl. bojnikŭ. Cf. scr. bojnik, idem, bg. bojnik „o pasăre răpitoare”, rus. bojnik „pescar care pescuiește cu ostia”. Vezi și boiniță.

BOINIC s. v. gladiator, luptător, războinic.

CAPUA, oraș antic în S Italiei. Întemeiat în sec. 7 î. Hr. de etrusci, cucerit de samniți (sec. 5 î. Hr.), distrus de romani (212 î. Hr.). Recolonizat de către aceștia, înflorește în timpul Republicii și mai ales al Imperiului; celebru prin școala de gladiatori de unde a pornit în 73 î. Hr. răscoala lui Spartacus. După succesive ocupații ostrogote și bizantine, orașul a fost definitiv distrus de arabi (840). Azi Santa Maria Capua Vetere.

GLADIATOR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (de obicei sclav), care se lupta în arenă cu alt luptător sau cu fiare sălbatice. Gladiatorii se luptau pînă ce din trupul sfărîmat sîngele curgea șiroi. PĂUN-PINCIO, P. 102. – Pronunțat: -di-a-.

gladiator m. sclav sau mercenar care, la Roma, se luptă în amfiteatru cu alți gladiatori sau cu fiare sălbatice.

GLADIATOR s. (înv.) boinic. (Un ~ lupta în arenă.)

gladiator sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr gladiateur, ger Gladiator, it gladiatore, lat gladiator, -is] (În Roma antică) Bărbat liber (sau sclav) care se lupta în arenă cu alt luptător sau cu fiare sălbatice.

gladiator (-di-a-) s. m., pl. gladiatori

gladiator (desp. -di-a-) s. m., pl. gladiatori

*gladiatór m. (lat. gladiator, d. gladius, tesac). Sclav saŭ mercenar care se lupta cu fearele saŭ cu alt gladiator în circ la vechiĭ Romanĭ. V. atlet.

GLADIATOR s. m. (în Roma antică) luptător (sclav, prizonier sau criminal) în spectacolele publice, care lupta în arenă cu alt gladiator sau cu fiare sălbatice. (< fr. gladiateur, lat. gladiator)

gladiator s. m. (sil. -di-a-), pl. gladiatori

GLADIATOR s. (IST.) (înv.) boinic. (Un ~ lupta în arenă.)

GLADIATOR s.m. Luptător (sclav) care lupta în arenele Romei antice cu alți luptători sau cu fiare sălbatice. [Pron. -di-a-. / < lat. gladiator].

GLADIATOR ~i m. (în Roma antică) Sclav sau prizonier de război care lupta în arenă cu un luptător sau cu o fiară. /<lat. gladiator, ~oris, fr. gladiateur

gladiatoric, ~ă a [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 92 / Pl: ~ici, ~ice / E: gladiator + -ic] 1-2 Relativ la gladiator sau la felul său de luptă. 3-4 Caracteristic gladiatorului sau felului lui de luptă. 5-6 De gladiator sau de felul lui de luptă.

HOPLO- „arme, armură”. ◊ gr. hoplon „armă” > fr. hoplo-, engl. id. > rom. hoplo-. □ ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a uneltelor de vînătoare sau a armelor de luptă de către populațiile primitive; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă de gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci.

hoplomac sm [At: DN² / Pl: ~aci / E: fr hoplomaque, lat hoplomachus] (Ant) Gladiator care era echipat cu arme grele.

HOPLOMAC s.m. Gladiator greu înarmat la vechii greci. [Cf. fr. hoplomaque < lat. hoplomachus, gr. hoplomachos].

HOPLOMAC s. m. (în Grecia antică) gladiator greu înarmat. (< fr. hoplomaque, lat. hoplomachus)

hoplomahie sf [At: DN² / Pl: ~ii / E: fr hoplomachie] (La vechii greci) Luptă între gladiatori înarmați cu arme grele.

HOPLOMAHIE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie.

HOPLOMAHIE s.f. Luptă de gladiatori înarmați cu mai multe arme. [Gen. -iei. / cf. fr. hoplomachie].

HOPLOMAHIE, hoplomahii, s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie.

HOPLOMAHIE s. f. luptă de gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. (< fr. hoplomachie)

INSECUTOR s.m. Gladiator care lupta cu retiarii. [< lat. insecutor, cf. fr. insécuteur].

INSECUTOR s. m. gladiator care lupta cu retiarii. (< lat. insecutor)

insecutor sm [At: DN² / Pl: ~i / E: cf lat secutor] Gladiator cu sabie și scut mare care lupta cu retiarii.

KOESTLER [késtlər], Arthur (1905-1983), scriitor britanic de originar din Ungaria. Membru al Partidului Comunist. Corespondent în Războiul Civil din Spania. Și-a abandonat convingerile comuniste după ce a văzut ororile stalinismului, romanele sale constituind o amplă și terifiantă frescă a acestui regim și exprimând teama obsesivă a autorului în ceea ce privește soarta umanității („Zeroul și infinitul”, „Dialog cu moartea”, „Gladiatorii”, „Întuneric în plină zi”). Autor al unei istorii a khazarilor („Al treisprezecelea trib”). S-a sinucis.

LACVEAR s. m. gladiator care lupta cu un fel de arcan. (< lat. laquearius)

LACVEAR s.m. Gladiator care lupta cu un fel de arcan. [Pron. -ve-ar. / < lat. laquearius < laqueus – laț].

LANIST s.m. (La romani) Antrenor de gladiatori; proprietar al unei școli de gladiatori. [< lat. lanista].

LANIST s. m. (la romani) antrenor de gladiatori; proprietar al unei școli de gladiatori. (< lat. lanista)

lanist sm [At: BOJINCĂ, A. II, 193/1 / Pl: ~iști, (îvr) ~i / E: lat lanista] (Ant) 1 Antrenor de gladiatori. 2 Proprietar al unei școli de gladiatori.

mirmilon sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: lat myrmillo, fr mirmillon] Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și având ca semn distinctiv coiful galic împodobit cu un pește.

MIRMILON s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung și ușor, cu sabie lungă cu două tăișuri și avînd ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un pește în chip de panaș. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

MIRMILON s. m. gladiator roman care lupta cu retiarii, înarmat cu scut lung și ușor. (< fr. mirmillon, lat. mirmillo)

noemă (gr. noema „gândire”, „reflecție”), figură care constă într-un enunț menit să comunice, datorită contextului sau situației, și o cugetare neexprimată – de obicei sugerată și prin intonația exclamativă ori interogativă (A): „De felul acesta sunt cuvintele referitoare la tânărul pe care sora sa îl răscumpărase, în mai multe rânduri, din școala de gladiatori și pe care el o acuza, în baza legii talionului, că îi tăiase degetul mare în timpul somnului: «Meritai, îi zise ea, să ai mâna întreagă!»; se subînțelege: «ca să lupți ca gladiator și – să mori»” (Q., vol. II, p. 349, 12) • Capacitatea de a comunica un sens neexprimat este esența oricărui fenomen lingvistic, în general, și a celui stilistic, în special. E un adevăr constatat și de cei vechi, cum este Teofrast, care observă că valoarea stilului crește mai ales prin ceea ce nu spune [un enunț] (Demetrios, p. 12), ca și de cei moderni, cum este Michel Bréal, care vorbește despre „les idées latentes” ale enunțului, Helmut Dempe, de „intentionaler Gegenstand”, Emil Winkler, de „Meinung” sau „intentionale Bedeutung” în propoziție și frază. B. P. Hasdeu, citându-l pe Michel Bréal și referindu-se la același sens ascuns, îl numește cu termenul de noema „cugetare intențională” și propune ca, după sintaxă, să se întemeieze o „doctrină” a limbii pe care ar numi-o „noematologie”.

POLLICE VERSO (lat.) cu degetul mare în jos – Gest prin care publicul cerea uciderea gladiatorului învins în luptă, Condamnare definitivă a cuiva.

pumnaci smi [At: GHEȚIE, R. M., ap. DLR / E: pumn + -aci] (Îdt) Gladiator.

pumnaci, pumnaci, s.m. (înv.) gladiator.

RETIAR s. m. gladiator roman înarmat cu un trident, un pumnal și o plasă în care încerca să-l prindă pe adversarul său, înarmat cu platoșă. (< fr. retiarius, fr. rériaire)

RETIAR s.m. Gladiator roman înarmat cu un trident, un pumnal și o plasă în care încerca să-l prindă pe adversarul său, înarmat cu platoșă. [Pron. -ti-ar. / < lat. retiarius].

RUDIAR s.m. Gladiator care și-a redobîndit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudiar sm [At: DN³ / P: ~di-ar / Pl: ~i / E: lat rudiarius] Gladiator care și-a dobândit libertatea.

RUDIAR s. m. gladiator care și-a redobândit libertatea. (< lat. rudiarius)

SECUTOR s.m. (Ant.) Gladiator înarmat numai cu sabie și scut, care se lupta cu un alt gladiator înarmat cu un trident și cu o plasă; mirmidon. [< lat. secutor].

secutor sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: lat secutor] (Ant) 1 Gladiator înarmat numai cu sabie și scut, care se lupta cu un alt gladiator înarmat cu un trident și cu o plasă. 2 Mirmidon.

SECUTOR s. m. (ant.) gladiator înarmat numai cu sabie și scut, care se lupta cu un alt gladiator înarmat cu un trident și cu o plasă. (< lat. secutor)

Spartac m. gladiator trac, se puse în fruntea sclavilor revoltați la Roma; bătu mai multe armate romane dar fu învins și ucis de Crassu (71 a. Cr.).

SPARTACUS (?-71 î.Hr.), gladiator, de origine trac. Conducătorul celei mai importante răscoale a sclavilor din Antic. (73-71 î.Hr.). Izbucnită în S Pen. Italice, s-a extins în întreaga Italie, adunând în rândurile ei c. 60.000 de sclavi. După mai multe victorii obținute în fața armatelor romane conduse de generali importanți, a fost încercuit și înfrânt de M. Licinius Crassus. S. a murit în luptă, iar sașe mii de sclavi au fost crucificați pe Via Appia drept represalii.

spoliariu sn [At: DN² / P: ~li-a / Pl: ? / E: lat spoliarium] (Liv) Loc în care erau dezbrăcați gladiatorii omorâți în arenă.

SPOLIARIU s.n. Loc în care erau despuiați gladiatorii omorîți în arenă. [Pron. -li-a-riu. / < lat. spoliarium].

SPOLIARIU s. n. loc în care erau despuiați gladiatorii omorâți în arenă. (< lat. spoliarium)

STATUIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice în piatră, marmură, lemn, bronz etc. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. AL. I 165. Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. (Familiar) Merită (o) statuie, se zice despre o persoană care merită o recompensă mare sau laude neprecupețite. (Ironic) A ridica (cuiva) o statuie = a-și arăta recunoștința față de cineva (aducîndu-i laude exagerate). – Variantă: (învechit) statuă, statue (HOGAȘ, M. N. 55, ODOBESCU, S. III 71, NEGRUZZI, S. I 160), s. f.