A EXPUNE expun tranz. 1) (gânduri, idei, concepții etc.) A reda prin cuvinte sau în scris. 2) (obiecte) A prezenta în fața publicului. 3) (obiecte) A pune pentru a fi supus unei acțiuni. 4) (filme, plăci fotografice) A supune acțiunii luminii pentru a obține un clișeu sau o fotografie. 5) A face să se expună. /<lat. exponere

TRAMĂ s.f. 1. Fir de mătase, obținut prin răsucirea a cel puțin două fire care nu au mai fost răsucite și întrebuințat ca bătătură. 2. Subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru sau al unui film; acțiunea, intriga, canavaua pe care se țes evenimentele operei respective. 3. (Fig.) Intrigă, uneltire, complot. [< fr. trame, it., lat. trama].

TRAMĂ s. f. 1. fir de mătase prin răsucirea a cel puțin două fire, ca bătătură. 2. ansamblu de străzi pe care se concentrează traficul principal într-un teritoriu urban. 3. (constr.) distanța dintre grinzi. 4. subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru, al unui film; acțiunea, intriga, canavaua pe care se țes evenimentele operei respective. 5. (biol.) ansamblu de elemente, osatura sau partea rezistentă a unui țesut. 6. (fig.) intrigă, uneltire, complot. (< fr. trame, lat. trama)

INSERT, inserte, s. n. Inserție (1). ♦ Spec. Cadru fix sau scurtă scenă animată inclusă în acțiunea unui film. – Din engl., fr. insert, it. inserto.

A PROIECTA ~ez tranz. 1) (acțiuni) A intenționa să realizeze. Mi-am ~at pe azi să vizionez un film. 2) (activități, acțiuni) A prevedea din timp, elaborând un proiect. 3) (raze, particule elementare, imagini) A trimite pe o suprafață. 4) (corpuri solide) A arunca cu forța într-o anumită direcție. 5) (lichide sau materiale pulverulente) A împrăștia sub presiune. 6) A face să se proiecteze. /Din proiect

CADRU s. n. I. 1. structură de rezistență din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ◊ ramă. ◊ aparat de gimnastică pentru mișcări de mlădiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianță. 4. (fig.) limitele în care se desfășoară o activitate, o acțiune. 5. element al unei mărci poștale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine înregistrată pe un film fotografic; clișeu, negativ. ◊ subdiviziune a acțiunii unui film, reprezentând o succesiune continuă de imagini; câmp(1). 7. (tv.) figura descrisă de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antenă de forma unei bobine, cu un număr mic de spire, în recepțiile radioelectrice și în radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei întreprinderi, instituții etc. care se ocupă cu angajarea și evidența personalului. ◊ efectiv al unei întreprinderi, instituții, organizații etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)

EPISOD s. n. 1. parte a acțiunii în vechea tragedie greacă, între două intervenții ale corului. ◊ parte dintr-o operă literară circumscrisă la un singur moment, la înfățișarea unei singure situații. 2. diviziune a unei acțiuni dramatice (film serial etc.) 3. (muz.) secțiune mijlocie într-o tonalitate aparte, pe teme proprii, între părțile principale ale unei compoziții mari (sonată, rondo etc.) 4. întâmplare, incident. (< fr. épisode, gr. epeisodion)

thriller, thrillere s. n. (pub.) roman sau film de acțiune și suspans

PACINO, Al (pe numele adevărat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor și regizor american de film. Roluri în drame și filme de acțiune, cele mai multe fiind expresia unei sfâșieri interioare între bine și rău („Nașul”, „Serpico”, „După-amiază de câine”, „Dreptate pentru toți”, „Autor! Autor!”, „Pact cu diavolul”, „Un om, un rege”). A debutat ca regizor cu filmul „În căutarea lui Richard”, în care a fost și actor și producător. Premiul Oscar: 1992 („Parfum de femeie”).

MARVIN [má:vin], Lee (1924-1987), actor american de film. Interpret redutabil al filmelor de acțiune, în roluri de personaje dure („Revolta de pe Caine”, „Corabia nebunilor”, „Duzina de ticăloși”, „Vânătoare sălbatică”, „Duel în Pacific”, „Canicula”, „Gorki Park”). Premiul Oscar: 1965 („Cat Ballou”).

McQUEEN [məkwí:n], Steve (pe numele adevărat Terence Stephen) (1930-1980), actor american de cinema. Roluri în filme de acțiune, reprezentând tipul „antieroului” singuratic, dar într-o lume în care lupta pentru existență reprezintă o confruntare continuă cu societatea ostilă („Cei șapte magnifici”, „Cincinnati Kid”, „Marea evadare”, „Locotenetul Bullitt”, „Papillon”, „Vânătorul”).

MURPHY [mə:rfi], Eddie (pe numele adevărat Edward Regan) (n. 1961), actor american. Interpret principal în filme de acțiune și în comedii („Alte 48 de ore”, „Vampirul din Brooklyn”, „Profesorul trăsnit”). S-a impus cu personajul lui Axel Foly în serialul „Polițistul din Beverly Hills”.

NIVEN [nívən], David (1909-1983), actor britanic de film. Roluri de gentleman elegant, inteligent și plin de ironie fină, în comedii dau filme de acțiune, interpretate cu multă acuratețe („Ocolul pământului în 80 de zile”, „Tunurile din Navarone”, „Pantera roz”, „Creierul”, „Moarte pe Nil”, „Pe urmele panterei roz”). Premiul Oscar: 1958 („Mese separate”).

NOLTE [nolt], Nick (n. 1941), actor american de film. Cunoscut la început datorită serialului T.V. „Om bogat. om sărac”. Roluri în filme de acțiune, în care se impune prin forță fizică și calm disimulat („48 de ore”, „La ananghie în Berverly Hills”, „Investigație periculoasă”, „Promontoriul groazei”, „Prințul mareelor”).

HILL [hil], Walter (n. 1942), regizor și scenarist american. Filme de acțiune cu tentă de violență („Șoferul”, „Johnny, băiat frumos”). A colaborat la realizarea scenariului pentru filmul „Alien”.

INSERT, inserturi, s. n. Inserție (1). ♦ Spec. Cadru fix sau scurtă scenă animată inclusă în acțiunea unui film. [Pl. și: inserte] – Din engl., fr. insert, it. inserto.

insert, ~ă [At: DEX / Pl: ~e / E: eg, fr insert, it inserto] 1-2 sn Inserare (1-2). 3-4 sn (Spc) (Cadru fix sau) scurtă scenă animată inclusă în acțiunea unui film. 5 a (Blg) Fixat pe un organ.

yakuza s [At: SCÂNTEIA, 1975 / E: jap yakuza] 1 Organizație japoneză de tip mafiot. 2 Gen de film de acțiune, creat în Japonia, asemănător filmului cu gangsteri.

scenariu, ~ie [At: ASACHI, P. R. 2/6 / V: (îvr) ~al sn / Pl: ~ii / E: fr scénario, it scenario] 1-3 a Scenic (1-3). 4 sn (Înv) Mod de punere în scenă a unui spectacol dramatic Si: (rar) scenărie (2). 5 sn (Înv; prc; ccr) Decor (1). 6 sn Text care cuprinde prezentarea (în linii generale a) acțiunii unei piese de teatru. 7 sn Text care cuprinde dialogurile unei piese de teatru (de dimensiuni mai reduse) sau adaptare dramatică a unei opere literare, destinat de obicei reprezentărilor la radio sau la televiziune. 8 sn Text care cuprinde descrierea acțiunii unui film, dialogurile lui, precum și indicații tehnice și regizorale corespunzătoare.

STALLONE [stəloun], Sylvester (n. 1946), actor american de film. În anii '80-'90 ai sec. 20, nume din topul celor mai bine plătite vedete de la Hollywood, poziție datorată modei filmelor de acțiune cu supereroi la care forța pumnului e mai prețioasă decât agerimea minții (seria „Rocky”, seria „Rambo”, „Demolatorul”, „Recuperatorul”).

PLAN s.n. 1. Suprafață netedă, plană, fără ridicături. ♦ Suprafață care conține toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♦ (Anat.) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. Desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. Parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafață de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. Fel cum sunt așezate, dispuse părțile unei opere științifice, literare etc. în momentul cînd au fost coordonate între ele; proiect, alcătuire; (p. ext) proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzînd o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

PLAN¹, -Ă I. adj. neted, fără ridicături, fără accidente, plat. ♦ suprafață ~ă = suprafață pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază suprafețele plane. II. s. n. 1. suprafață netedă, plană. ◊ suprafață care conține toate dreptele ce trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ◊ (anat.) suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ◊ (cinem.) fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ◊ mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. suprafața de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. felul cum sunt dispuse părțile unei opere științifice, literare etc.; proiect, alcătuire; proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. (ec.) sistem de indicatori prin care se stabilesc prioritățile, direcțiile principale ale activității unor structuri economice într-o perioadă dată. 7. reprezentare a unei porțiuni reduse din suprafața terestră, la o anumită scară, pe baza ridicărilor topografice sau aerofotogramelor. (< fr. plan, lat. planus)

TRAMĂ ~e f. livr. 1) Fir de mătase obținut prin răsucirea mai multor fire și întrebuințat ca bătătură. 2) Subiectul unei lucrări artistice (piesă de teatru, film, operă etc.). 3) fig. Acțiune dușmănoasă, pusă la cale în taină; uneltire; intrigă. /<fr. trame

REZONER s.m. (Liv.) Personaj dintr-o operă literară, în special dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film, care reflectează asupra acțiunii și asupra celorlalte personaje. ♦ (P. ext.) Cel care face obiecții în orice împrejurare, care reflectează îndelung, spunîndu-și gîndurile. [Pron. și rezonör, scris și raisonneur. / cf. fr. raisonneur].

CASCADOR, -OARE s. m. f. 1. persoană special antrenată care se substituie unui actor de film, în scenele cu acțiune periculoasă. 2. acrobat care execută serii de căzături și sărituri. 3. (fam.) persoană cu o conduită ușuratică. (< fr. cascadeur)

SCENĂ s. f. 1. parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. teatru; arta dramatică. ♦ a părăsi ~a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune în ~ = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care înfățișează o acțiune distinctă. ◊ scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o acțiune, o activitate. 5. acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. ceartă, ieșire violentă, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau ĕ) = a aduce cuiva reproșuri cu vorbe violente, amenințări, plâns. (< fr. scène, it. scena, lat. scaena)

FIGURANT, -Ă, figuranți, -te, s. m. și f. Persoană care într-o piesă de teatru, într-o operă sau într-un film, participă la desfășurarea acțiunii numai prin prezență sau prin anumite gesturi, atitudini, replici scurte etc.; p. ext. personaj secundar într-o lucrare artistică. Figuranții lui nu-s figuranți de paradă, ci recrutați din vălmășagul vieței adevărate. ANGHEL, PR. 156.

racord sn [At: NICA, L. VAM, 207 / Pl: ~uri / E: fr raccord] 1 Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2 (Spc) Plan de legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea acțiunii cinematografice. 3 Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. 4 Piesă (constituită din una sau două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 5 Porțiune de circuit electric care pune în legătură rețeaua de distribuție cu locul de utilizare a energiei electrice.

rezoner sm [At: DN³ / P: ~nör / S și: raisonneur / Pl: ~i / E: fr raisonneur] (Liv) 1 Personaj dintr-o operă literară, în special dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film, care reflectează asupra acțiunii și asupra celorlalte personaje. 2 Cel care face obiecții în orice împrejurare.

MONOLOG s. n. 1. (Rar) Vorbire prelungită a cuiva, neîntreruptă prin nici o replică; vorbire cu sine însuși. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ivan îmi curmă monologul. NEGRUZZI, S. I, 61. 2. Lucrare dramatică de mici proporții, de obicei cu caracter comic, cu un singur personaj; scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj (rămas singur pe scenă) își exprimă cu glas tare gîndurile. Cf. NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU. Serghe ținea la monologul lui, decît nu știa boabă din rol, ca de obicei. CARAGIALE, N. S. 106, cf. 107. Caragiali.. . , strîmtorat în convențiile teatrale, în monologări. . . , varsă toate observațiile atît de fine, atît de exacte, în paranteze. GHEREA, ST. CR. I, 358, cf. II, 161. Monologul e ceva în afară de felul normal de a vorbi. PU;CARIU, L. R. I, 101. Monoloagele ating în teatru momente de adîncă respirație artistică, în timp ce în film ele ar frîna acțiunea. CONTEMP. 1956, nr. 521,1/3. ♦ Monolog (interior) = analiză a propriilor stări sufletești ale unui personaj, specifică literaturii de analiză psihologică. Răsunătoarele lui articole porneau ca niște monoloage interioare, dictate penei care le așterne pe hîrtie. CAMIL PETRESCU, O. II, 32. – Pl.: monoloage și monologări. – Din fr. monologue.

DECOR ~uri n. 1) Totalitate a obiectelor și a pânzelor pictate, folosite pentru a crea cadrul necesar desfășurării acțiunii într-un spectacol sau film. 2) fig. Ansamblu de împrejurări în care se desfășoară o acțiune. 3) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi clădiri, interioare etc.; ornamentație. /<fr. décor

WESTERN [pr.: uestern] ~uri n. Film de aventuri a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. /Cuv. engl.

TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2);; tură¹ (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemînare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzînd jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rînd. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].

orchestrație, componentă a actului creator în muzică, răspunzătoare atât de transcrierea specifică, sonoră, timbrală*, a procesului muzical în partitura* oricărei lucrări, cât și de imaginea adecvată, de manifestarea convingătoare a tuturor parametrilor* gândirii muzicale în funcție de datele concrete fonice și expresive ale formației* instrumentale sau vocale, camerale sau orchestrale alese. Privită în general doar ca o tehnică de realizare, de redactare finală a unei elaborări simf., o., în calitate de exponentă a dimensiunii sonore în gândirea muzicală, are temeiuri mult mai profunde în mecanica actului creator, participând activ și determinant alături de celelalte coordonate ale componisticii (melodică-polif.-heterofonă-arm.-ritmică-arhitectonică) la conturarea întregului demers artistic, făcând astfel constitutiv parte din nucleul de energii imaginative ce asigură unitatea superioară a creației autentice, concepută instr., vocal, orch., și nu doar adaptată ulterior – mai mult sau mai puțin fericit – unor realități sonore. Deși astfel definită, o. apare ca fiind implicată în orice gen de creație muzicală, putându-se spune cu aceeași îndreptățire despre un trio (2) sau cvartet (2) cameral, o piesă corală (2) sau o compoziție (1) simf. că este bine (sau rău) orchestrată, în sensul atât al fuzionării, al acumulării substanței și gestualității muzicale la resursele sonore și particularitățile interpretative ale formației instr. sau vocale chemate să le materializeze, cât și al eficienței (uneori chiar al măiestriei) combinațiilor timbrale, al soluțiilor de scriitură, al punerii în pagină, noțiunea subliniază totuși aplicabilitatea ei majoră în special în acele construcții muzicale destinate asamblurilor (1, 2) orch. de variate proporții, presupunând angajarea complexă a tehnicii și artei specifice o. În înfăptuirea unor atari proiecte, o. ține seama de legi proprii dramaturgiei variabilă în raport de gen (I, 1, 2) componistic și componență instr., de perioadă istoric-stilistică, sau zonă de cultură, de personalitate creatoare etc., sprijinindu-se pe imaginația sonoră ce la rându-i își extrage argumentele din virtuțile cântecului și jocului instr.-voc., din inepuizabila alchimie timbrală, din mulțimea soluțiilor combinatorii de scriitură, de formulare individuală și de asamblu. ♦ O. are roluri diferite în creație și în practica muzicală: a) în genurile (I, 1) cameral*, simfonic*, voc.-simf., operă*, balet*, realizează configurația sonoră finală a compoziției, fixată în partitură (semnată în general de autor), singura în măsură să exprime ideile muzicale cuprinse în paginile sale, în așa fel încât referirea la un concerto grosso* de Vivaldi, un oratoriu* de Bach, o simfonie mozartiană, un balet stravinskian sau o operă wagneriană subînțelege întotdeauna partitura-mărturie unică a respectivului opus*; b) Poate fi însă îndeletnicire autonomă când își propune să modifice identitatea sonoră originară a unei lucrări muzicale, traducându-i (cu un grad variabil de rigoare, în funcție de gen) datele componistice de bază într-un limbaj timbral (în special orch.) diferit de cel imaginat inițial. În cazul categoriilor muzicale mai sus amintite (a), travaliul semnifică cu precădere valorificarea orch. a unor lucrări – de obicei pianistice – ce conțin evidente sugestii gestuale, dinamice*, cromatic-timbrale specific simf. (v. transcripție). Proiecția lor în câmpul valorilor expresive proprii unui ansamblu instr.-orch. se face însă întotdeauna cu severa respectare a semnificațiilor și chiar a literei textului muzical ales, orchestratorul adăugându-i fantezia timbrală și de scriitură ce poate duce la rezultate asemeni acelora din versiunea orch. a Suitei pianistice mussorgskiene „Tablouri dintr-o expoziție”, datorată lui Ravel. În genurile de divertisment [de la aria* sau cupletul (II) de operetă* și șlagărul de muzică ușoară*, la muzica de jazz* și la cea pop.], genuri destinate unei largi circulații, deci unor variate formule interpretative, o. este în schimb chemată să se adapteze la mereu alte formații instr. și țesături vocale, chiar elementele primare, de natură melodică, armonică, ritmică ale acestor categorii de piese muzicale reformându-le în cadrul unei mari libertăți de acțiune, de la simpla înveșmântare instr. până la prelucrarea (3) și parafraza* cu aspect de nouă creație. Este și motivul pentru care aceste tipuri de travalii, ce apelează la diferite tehnici prelucrătoare, din care o. face parte mai mult ca simplă instrumentație*, nu vor fi analizate aici. Evoluția o. în istoria culturii muzicale europ. a stat deopotrivă sub semnul marilor mutații stilistice operate în gândirea componistică cât și sub cel – tot atât de hotărâtor – al procesului de perfecționare tehnic-constructivă a instrumentalului și de constituire a familiilor timbrale, a întregului aparat orch., proces el însuși stimulat continuu de cutezanța fanteziei timbrale a compozitorilor, de tot mai spectaculoasa dramaturgie sonoră a marilor forme simf., paginile orch. reflectând un timp interdependența acestor factori. Astfel, în perioada preclasică, sobrietatea discursului muzical predominant liniar-polif. (v. și liniarism) (reclamând planuri sonore omogene și de largă respirație, optime derulării texturilor* contrapunctice) și-au aflat o exprimare ideală în formații instr. dăruite tocmai cu virtutea unității sonor-timbrale, interpretative precum orch. de coarde (de timpuriu constituită și emancipată ca ansamblu muzical complet), căreia i se puteau asocia alte familii timbrale de asemenea omogen alcătuite (grupuri de suflători de lemn sau din alamă). O. este în atare modalitate creatoare prea puțin preocupată de contrastul și relieful timbral, de jocul alert al valorilor sonore, concentrându-se însă asupra eficienței și diversității expresive ale cântului instr. în toate registrele (1) orch. animate de dialoguri și replici contrapunctice*, generatoare de mai multe ori de scriituri vecine cu virtuozitatea*. În etapa clasic-romantică, dominată de principiul componistic clădit pe idei și teme* muzicale pregnant profilate și plasate la timona acțiunilor muzicale, vizând construirea unor ambițioase arhitecturi simf., o. capătă un rol din ce în ce mai mare atât în înveșmântarea timbrală a personajelor tematice, cât și în susținerea amplelor dezbateri muzicale. Și acestea le realizează prin atente diferențieri ale planurilor sonore, prin exploatarea intensivă a resurselor interpretative ale unui corp instr. armonios alcătuit și perfecționat constructiv, prin amplificarea gestului orch. gândit în limitele generoase – din punct de vedere timbral, dinamic*, al spațiului sonor – oferite de un ansamblu simf. uneori supradimensionat. O dată cu impresionalismul*, cu deplasarea centrului de greutate al preocupărilor creatoare în sfera dialecticii discursive, proprii tematismului clasic, spre cea a plasticității muzicale, a creionărilor aluzive, a irizărilor sonore insinuate drept elemente ale unui nou limbaj componistic, o. capătă ponderea unui argument esențial. În elaborarea rafinată a partiturii, ea cheltuie cu dărnicie luxurianța cromatic-timbrală a aparatului orch. modern, reevaluat funcțional (în special în acele compartimente influențate și de practica muzicii de jazz* – instr. din alamă și de percuție*), folosind chiar surse sonore provenite din practici extraeurop. (instr. de culoare) sau din muzici europ. evoluate (ex. oboe d’amore,* clavecin*). În fine, creația sec. 20, ce poate fi privită ca o impresionantă aventură în căutarea unor noi tărâmuri ale artei sunetelor, punând cu temeritate în discuție structurile sintactice* și morfologice ale limbajului specific (așa cum erau ele concepute anterior), s-a ancorat întotdeauna temeinic în rațiunea cea mai fermă, concretă și în același timp generoasă a gândirii muzicale, realitatea sonoră, în special în aspectele ei timbrale. Concentrarea interesului în direcția explorării febrile a resurselor coloristice ale muzicii (menite uneori să suplinească inconsistența altor modalități de exprimare, în special melodică și armonică) a plasat treptat fantezia sonoră, tehnica o. în prim planul creației muzicale din ultimele decenii. Beneficiare a unei largi deschideri de orizont, datorită atât noilor tehnici de realizare și prelucrare electronică a sunetului cât și prospectării asidui a unor străvechi culturi muzicale (indiene, extrem orient., africane etc.), gândirea sonoră din zilele noastre dispune de un considerabil ascendent în travaliul componistic, de multe ori cu o reală funcție coordonatoare a întregului act imaginativ. ♦ Pe lângă aceste aspecte de ordin stilistic-istoric, o. a avut întotdeauna funcționalități și modalități deosebite de manifestare în cadrul celor două mari filoane ale creației muzicale – ce s-au conturat dintru început și au evoluat paralel de-a lungul veacurilor, cu tendințe periodice de delimitare sau fuzionare, dar mereu influențându-se reciproc. În primul rând (cuprinzând în special genuri scenice ca opera, baletul, muzica de teatru* sau de film*), muzica; fie intim asociată acțiunii dramatice, fie destinată ilustrării ideilor literare sau evoluțiilor vizuale, a permis întotdeauna o mai mare libertate de desfășurare a fanteziei sonore-timbrale decât în genurile celei de-a doua categorii (cameral, simf.), în care imperativul concentrării substanței expresive în scopul susținerii discursului muzical sever arcuit în structurile sale formale abstracte, a presupus epurarea limbajului sonor-timbrală de orice efect exterior, de orice amănunt nesemnificativ. În muzica de operă, nu numai componenta instr. a orch., dar și exploatarea ei au fost mereu mai bogată și mai nuanțată comparativ cu formațiile și scriiturile mai austere, mai reținute, propice însă desfășurării argumentației camerale sau simf. voit reduse la esențial. Așa se face că o voce de remarcabilă valoare sonor-timbrală și utilitate orch. cum este cea a trb., abil integrată chiar în partitura considerată printre primele acte de naștere ale operei, în Orfeu de Monteverdi – și încă în număr relativ mare de instr. asemenea – pentru a ilustra (la 1600!) cum nu se poate mai sugestiv tenebrele infernului, va fi multă vreme (până la finalul triumfal al Simfoniei a V-a de Beethoven) dificil de asociat narațiunii muzicale de tip simf. Haydn îl folosește curent în oratoriile* sale (adevărate drame vocal-orch.), dar niciodată în numeroasele sale simf. La fel Mozart, lăsându-l deliberat în afara captivantului său joc de idei, nu s-a putut însă lipsi de cântul grav și viril al acestui instr. În unele din operele sale (scena Comandorului din Don Giovanni rămâne un ex. edificator) sau în „Tuba mirum” din Requim. Dealtfel, același Mozart (unul din puținele cazuri fericite din istoria muzicii de firească și desăvârșită exprimare deopotrivă în operă și în genurile „pure”), în timp ce-și transcria, într-un aparat orch. de o excepțională modestie, un adevărat testament de gândire muzicală și trăire umană, în paginile ultimei triade simf. (Simfoniile nr. 39, 40, 41), în dramele sau feriile sale, se lasă cu dezinvoltură sedus de sugestiile timbrale (cu referiri curente la acțiuni scenice) ale unor instr. de excepție pe atunci ca triunghiul*, talgerele*, mandolina* sau jocul de clopoței*. Tot așa Beethoven, deși își taie monumentalele simf. într-un material muzical cu un ambitus sonor și dinamic mult amplificat față de cel al precedesorilor săi amintiți, rezervă totuși întotdeauna trp. un rol secundar (ritmic și dinamic) în susținerea tensionatelor sale demersuri orch., deși unica sa operă Fidelio, aceluiași instr. îi acordă chiar rolul unui veritabil personaj solistic într-un anumit moment al dramei. Peste timp, se regăsește aceeași dihotomie la Enescu, care în Oedip apelează (în contextul unei saturate densități orch.) chiar și la vocea senzuală a sax. (fie și numai pentru două scurte intervenții cu motivația „leit-timbrului”) sau la impresionantul efect al unui glissando* de ferăstrău* în scena morții Sfinxului; își încredintează totuși ultima destăinuire muzicală, încărcată de grele semnificații, unui ansamblu orch. de numai 12 instr. (Simfonia de cameră). Iar atunci când aceste trasee ale creației muzicale se întâlnesc fie sub pana unui compozitor de statura lui Richard Wagner, fie sub zodia programatismului*, suplețea și plasticitatea o. dramatice dobândește acea consistență și organizare superioară proprii marilor forme orch. – ca în cazul epopeilor wagneriene – sau suflul amplu al scriiturii simf. asimilează organic gesturi sonore cu capacități sugestive, descriptive, onomatopeice chiar, ca în Simfonia fantastică de Berlioz, în poemele* simf. ale lui Richard Strauss sau Listz, în Marea de Debussy, în Suita sătească și Vox maris de Enescu etc. Tot atâtea pagini ce măsoară, în fond, aria problematică a tehnicii și strădaniei artistice numită o. ♦ Teoretizarea multiplelor și complexelor aspecte de ordin practic și artistic ale o., deși sumar sau fugar abordate în unele tratate muzicale mai vechi, ca preocupare temeinic ordonată și aprofundată apare totuși abia în sec. 19, o dată cu desăvârșirea configurației instr.-sonore a amplei orch. simf. și ca o firească consecință a rolului o. în creația muzicală modernă. Dintre lucrările cu acest profil ce s-au impus pot fi menționate: Hector Berlioz, Mare tratat de o. și instrumentație (1844, completat în 1905 de Richard Strauss și Charles-Marie Widor, în special cu îmbunătățirile tehnic-constructive aduse unor instr.), François-Auguste Gevaert, Curs metodic de o. (1885), Hugo Riemann, O. (1902), Nikolai A. Rimski-Korsakov, Principii de o. (1913, trad. rom. 1959), Tehnica o. contemporane (1950, trad. rom. 1965), datorat muzicienilor it., compozitorul Alfredo Casella și dirijorul Virgilio Mortari, precum și voluminosul Tratat de o., în patru cărți, al lui Charles Koechlin (1954).

expune [At: VOINESCU II, M. 114/25 / V: (înv) esp~ / Pzi: expun / E: lat exponere după pune] 1 vt (C. i. stări, realizări, fapte etc.) A înfățișa, a relata pentru a lua cunoștință Si: a prezenta, a relata. 2 vt (C. i. ființe, obiecte etc.) A așeza la vedere pentru a atrage atenția publică. 3 vt (Pex) A arăta, a face să fie văzut de toată lumea. 4 vt(a) (Spc; c. i. opere de artă) A prezenta privirii și atenției publicului (într-o expoziție). 5 vt (Fig) A arăta ceva ostentativ. 6 vt (C. i. sentimente, stări, senzații etc.) A descrie, a dezvălui, a da pe față cuiva. 7 vt (C. i. idei, teorii, planuri, probleme etc.) A face cunoscut (prin cuvinte) cuiva Si: a explica (1). 8-9 vtr (Mai ales cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziția „la”) A pune sau a se afla într-o situație neplăcută. 10-11 vtr A fi sau a face să fie supus unui risc, unui pericol, unei boli etc. 12 vt (C. i. obiecte, substanțe, plante etc.) A așeza, a plasa astfel încât să fie supus acțiunii cuiva. 13 vt (C. i. filme, plăci fotografice etc.) A supune acțiunii luminii pentru a obține un clișeu, o fotografie etc.

western sn [At: CONTEMP. 1967, nr. 1067, 5/5 / P: ǔestern / Pl: ~uri / E: eg western] (Cig) 1 Gen de filme de aventuri a căror acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. 2 (Îs) ~ spaghetti Film de aventuri creat de italieni după modelul western-ului (1) american.

EPISOD ~oade n. 1) Acțiune secundară într-o operă artistică (film, piesă, roman etc.) menită să varieze expunerea. 2) Întâmplare de mică importanță din viața unui om. /<fr. épisode

mișcat, -ă, mișcați, -te adj. (d. un film, o carte) în care prevalează acțiunea; de acțiune.

MENZEL [méntsəl], Jiří (n. 1938), regizor și actor de teatru și film ceh. A realizat filme pline de vervă satirică, cu acțiune situată întotdeauna într-un anumit context politic („Vară capricioasă”, „Ciocârlii pe sârmă”, „În liniștea pădurii”, „Sfârșitul vremurilor vechi”). Roluri de visător timid și generos („Incineratorul”, „Micul apocalips”). Premiul Oscar pentru film străin: 1968 („Trenuri bine păzite”).

SCHINDLER [ʃíndlər], Oskar (1908-1974), industriaș german. A salvat în timpul regimului național-socialist viața mai multor mii de evrei, acțiune devenită publică mai ales prin filmul „Lista lui S.”

TURNARE², turnări, s. f. Acțiunea de a turna³. Turnarea unui film.

SUSPANS s.n. 1. Moment într-un film sau într-o operă literară cînd acțiunea se întrerupe pentru scurt timp, creînd o stare de tensiune, de emoție amestecată cu teamă, incertitudine și curiozitate, de așteptare încordată. 2. (Jaz) Stil de interpretare marcat prin dese discontinuități ale liniei melodice, propriu unor saxofoniști. [Scris și suspens. / < fr., engl. suspense].

SCALETĂ s. f. (cinem.) scenariu de film, cu indicația succesiunii momentelor principale ale acțiunii. (< it. scaletta)

scaletă sf [At: DN⁴ / Pl: ~te / E: it scaletta] (Cig) Scenariu de film, cu indicația succesiunii momentelor principale ale acțiunii.

suspans sn [At: T ianuarie 1966, 80 / S: ~pens / Pl: ~uri / E: eg, fr suspense] Moment într-un film sau într-o operă literară când acțiunea se întrerupe brusc pentru scurt timp, creând o stare de maximă tensiune, de emoție amestecată cu teamă, de incertitudine, de așteptare încordată.

WESTERN, westernuri, s. n. Gen de film de aventuri (creat în America), a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite ale Americii. [Pr.: uestern] – Din engl. western.

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură¹ (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.

PROTAGONIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Interpret al rolului principal într-un spectacol de teatru sau într-un film. 2) Personaj principal. 3) Animator al unei mișcări sau acțiuni. /<fr. protagoniste

WESTERN s.n. Gen de film de aventuri creat în America, a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite. [Pron. ues-tărn. / < engl. western].

WESTERN [UESTERN] s. n. film de aventuri, creat în America, a cărui acțiune se petrece de obicei în timpul colonizării vestului Statelor Unite. (< engl. western)

MURDOCH [mə:rdok], Rupert K. (n. 1931), om de afaceri american de origine australiană. Magnat al presei. Prin holdingul de familie Cruden Investment Trust, controlează importante cotidiene, reviste și edituri din Australia, Marea Britanir („The Times”, „Sunday Times”, „The Sun”, „Collins” ca și societăți de televiziune și televiziune prin satelit), S.U.A. („Boston Herald”, „Harper & Row”, deține 50% din societatea de film „20th Century Fox” și Metromidia), precum și acțiuni la două ziare ungare. În 1990, a încheiat un joint venture cu Burda GmbH din Germania.

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură¹ (2). ◊ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.

scenografie sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) șe~ / Pl: ~ii / E: fr scénographie, it scenografia] 1 Arta organizării scenei (1) și a sălii de spectacol prin pregătirea cadrului, ambianței, atmosferei în care se desfășoară acțiunea dramatică și care cuprinde crearea decorurilor, a costumelor, iluminatului scenei etc. 2 Arta organizării cadrului, a ambianței în care se desfășoară acțiunea unui spectacol de televiziune sau a unui film Si: (rar) artă scenică (7).

spadă [At: ȘINCAI, ÎNV. 5 / V: (înv) ~die / Pl: ~de, (rar) spede, spăzi, spezi / E: it spada] 1 Veche armă de luptă formată dintr-o lamă de oțel lungă și îngustă, cu profil triunghiular, prevăzută cu un mâner și o gardă la un capăt, iar la celălalt cu un vârf ascuțit pentru împuns Si: paloș, (îvp) spată¹ (21), (îrg) șpangă, (înv) pală². 2 Sabie lată, cu lama dreaptă și cu două tăișuri Si: paloș, (îvp) spată¹, (îrg) șpangă, (înv) pală². 3 (Îs) Film de capă și ~ Film de aventuri eroice și cavalerești a cărui acțiune se plasează în epoca medievală. 4 (Înv; îe) ~da lui Damocles Sabia lui Damocles. 5 Armă sportivă formată dintr-o lamă îngustă de oțel și mâner, folosită la scrimă. 6 (Pex) Probă de scrimă practicată cu spada (5).

western [’westərn] s.n. (cinemat.) Gen de film de aventuri creat în SUA, a cărui acțiune se petrece, de obicei, în timpul colonizării vestului Americii de Nord, avînd ca teme principale migrația către vest, lupta împotriva indienilor, goana după aur, dezvoltarea și reprimarea banditismului. Aventura e o necesitate a spiritului uman, iar westernul e nemuritor (PER.). ♦ Film care aparține acestui gen. A văzut un western clasic. ◊ (adj.) Film western. △ Spaghetti western = film italian care imită westernul american. • pl. -uri. /<engl. western.

DOUGLAS [dágləs] 1. Kirk D. (n. 1916), actor american de teatru și film. Repertoriu variat, dominat de personaje puternice („Campionul”, „Ultimul tren din Gun Hill”, „Discipolul diavolului”); roluri de compoziție („Ulysse”, „Spartacus”, „Van Gogh”). 2. Michael D. (n. 1944), actor și producător american de film. Fiul lui D. (1). Interpretează cu predilecție personaje de acțiune („Străzile din San Francisco”, „Alergătorul”, „Ploaie neagră”). Premiul Oscar: 1988 („Wall Street”).

VIZIONARE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. Vizionarea unui film.

decor sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: fr décor] 1 Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară un spectacol de teatru, balet, film. 2 (Pex) Cadru, ambianță în care se desfășoară o acțiune. 3 (Fig) Mediu de viață. 4 (Ccr) Obiect care servește pentru crearea unui decor (1). 5 (Pex) Obiect decorativ. 6 (Csc) Ornamentație interioară sau exterioară a unei săli, a unei clădiri, a unui obiect.

RULARE s.f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. ♦ Proiectare (a unui film) pe un ecran cinematografic. [< rula].

HOPE [həup], bob (pseud. lui Townes Hope) (1903-2003), actor american de film de origine britanică. Roluri de comedie cu numeroase apariții pe scenă, în film, la radio și TV. A format, împreună cu Bing Crosby și Dorothy Lamour, un trio celebru al anilor ’40-’50 (serie de filme „Road to...”). Premiul Oscar: 1941, 1945, 1953, 1960, 1966 (pentru întreaga activitate cinematografică și acțiuni umanitare).

FIGURANT, -Ă, figuranți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la desfășurarea acțiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezența fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nici o replică. ♦ Persoană care este prezentată la desfășurarea unui eveniment, la o întâmplare etc., fără a participa efectiv la ea. – Din fr. figurant.

SOLARIZARE s.f. 1. Scăderea sau inhibarea intensității procesului de fotosinteză, datorită intensității prea mari a luminii. 2. Fenomen datorit acțiunii prea puternice a luminii în stratul fotosensibil al plăcilor și filmelor fotografice; solarizație. [După fr. solarisation].

RAISONNEUR [RE-ZO-NÖR] s. m. personaj care reflectează asupra acțiunii unei opere literare, a unei piese de teatru, a unui film sau asupra celorlalte personaje. ◊ cel care face obiecții în orice împrejurare, care reflectează îndelung, spunându-și gândurile. (< fr. raisonneur)

SOLARIZARE s. f. 1. scădere, inhibare a sensibilității procesului de fotosinteză, datorită intensității prea mari a luminii. 2. fenomen datorat acțiunii prea puternice a luminii în stratul fotosensibil al plăcilor și filmelor fotografice în timpul developării; solarizație. (după fr. solarisation)

SUSPANS s. n. 1. moment într-un film, într-un spectacol sau într-o operă literară în care acțiunea se întrerupe pentru scurt timp, creând o stare de tensiune, de emoție amestecată cu teamă și curiozitate, de așteptare încordată. 2. (jaz) stil de interpretare marcat prin dese discontinuități ale liniei melodice, propriu unor saxofoniști. (< engl., fr. suspense)

NERO, Franco (n. 1941), actor italian de film. Cu un fizic atrăgător, s-a impus în roluri de seducător, dar și în roluri de personaj pozitiv din filme gen western sau thriller, care presupun forță și pasiune pentru acțiune („Când se arată cucuveaua”, „Tristana”, „De ce este ucis un magnat”, „Salamandra”, „Frați și surori”, „Vin italienii”).

figurant, ~ă smf [At: MAIORESCU, D. IV, 305 / Pl: ~nți, ~e / E: fr figurant] 1 Persoană care participă la desfășurarea acțiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezența fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nici o replică. 2 (Pex) Personaj secundar într-o operă literară. 3 (Dep) Persoană care este prezentă la desfășurarea unui eveniment, la o întâmplare etc., fără a participa efectiv la ea.

impresionare sf [At: DN³ / Pl: ~nări / E: impresiona] 1 Producere a unei impresii puternice asupra cuiva Si: emoționare, sensibilizare. 2 (D. lumină) Acțiune asupra substanței fotosensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, ce dă naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. corectat(ă)

bruitaj s.n. Reproducere artificială a zgomotelor naturale care însoțesc o acțiune la radio, televiziune, în teatru sau în timpul turnării unui film. • sil. bru-i-. pl. -e. /<fr. bruitage.

lânced, -ă adj. I 1 (despre ființe sau despre forța lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, moale, prăpădit, sfârșit¹, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. și pop.> ostenit², ostoit, <pop.> rebegit, <fam.> kaput, <reg.> batojit, tâhobit, <înv.> stătut², <fig.> dărâmat², distrus, frânt, rupt, secat², secătuit, sleit², stins², stors², terminat², topit², uzat, zdrobit, <fig.; rar> ofilit, <fig.; pop.> măcelărit², <fig.; fam.> sec, <fig.; reg.> stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, lânced, s-a așezat pe o bancă. 2 (despre ochi, privire) drăgăstos, galeș, languros, molatic, tandru, <fig.> umed. Fata îi aruncă priviri lâncede. 3 (în opoz. cu „amplu” „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lin², mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit², scăzut, slab, stins², tainic, ușor², <astăzi rar> scoborât, <înv. și reg.> linicel, <înv.> tăinicit, <fig.> leșinat², plăpând, somnoros, <fig.; rar> confuz, înecat, <fig.; înv. și pop.> slăbănogii, sleit², <fig.; fam.> slăbănog. Vorbește cu vocea lâncedă. De departe se aude freamătul lânced al pădurii. 4 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm², domol, lin², liniștit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit², slab, ușor², <înv. și reg.> linicel, <fig.; înv.> înstrunat. După furtună a început o ploaie lâncedă. Adie un vânt lânced. 5 (de obicei fig.; despre ambient, atmosferă etc.) calm², domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, plăcut, potolit², tihnit, <înv.> păciuit, <fig.> destins, dulce, relaxat, senin. În încăpere domnește o atmosferă lâncedă. 6 (mai ales despre căldură) moleșitor, toropitor. În sală este o căldură lâncedă. 7 (fam.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneș. Moale. Puturos. Trândav². 8 (reg.; despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd¹. 9 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv.; despre ființe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. II fig. 1 (despre viața, existența oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, <fig.> liniar, monocrom, plat², searbăd¹, sec, sur, tern, vegetativ. Viața ei în acel mic oraș a fost lâncedă. 2 (mai ales despre acțiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, <fig.> adormitor, arid, fad, insipid, nesărat, plat², sălciu, searbăd¹, sec, somnifer. Filmul i se pare lânced. 3 (despre concepții, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depășit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi², vetust, <fig.> antic, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, <fig.; fam.> fumat², <fig.; fam.; iron.> antediluvian, preistoric, <fig.; înv.> muced. Folosește o metodă de predare lâncedă. 4 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lent, lin², liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <fig.> moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lânced. 5 (despre stil, acțiuni etc.) monoton, trenant. Stilul lânced al narațiunii este enervant. Actiunea filmului este lâncedă.

ARGOU s. n. (< fr. argot); limbaj social convențional, folosit mai ales de vagabonzi, cerșetori și delincvenți pentru a nu fi înțeleși de restul societății (în special de autorități). A. are un vocabular special, alcătuit din cuvinte din limba comună, dar cu alte sensuri decât cele cunoscute, din cuvinte regionale și din cuvinte străine. El este întrebuințat cu structura gramaticală a limbii din țara în care se folosește. Elemente de a. cunoscute de masa vorbitorilor și tocite ca semnificație sunt folosite, nerecomandabil, și de unii militari în termen, de studenți sau de elevi. Apariția unor asemenea elemente în vorbirea cuiva scade prestigiul persoanei respective, face o impresie neplăcută. În limba română există elemente de a. folosite cândva (unele și azi) aproape numai oral și reprezentate prin cuvinte obișnuite din limba comună, cu alte înțelesuri, ca de exemplu: sticlete, copoi sau caraliu „polițist”, găină „pălărie”, bicicletă „ochelari”, fasole „dinți”, casma „mână”, mănăstire, facultate sau mititica „închisoare”, bilă sau cutiuță „cap”, șase! „atenție!”, ciripitor „denunțător”, potol „mâncare”, broască „poșetă” etc.; prin cuvinte regionale, ca de exemplu: pârnaie („oală de pământ”) cu sensul de „închisoare”, tărtăcuță, tigvă, devlă sau bostan „cap”; prin cuvinte împrumutate din limba țigănească sau derivate din acestea, ca de exemplu: mișto „foarte bun”, „foarte frumos”, gagiu „individ”, „iubit”, baftă „noroc”, șucăr „frumos”, lovele sau mardei „bani”, haleală „mâncare”, a mangli „a fura”, a soili „a lenevi”, a hali „a mânca” etc. și din limba rusă, ca de exemplu denghi „bani” (azi este la modă cuvântul de argou verzișori „dolari”). Este cunoscută folosirea abuzivă nejustificată (deoarece există destule alte cuvinte decente în limbă care spun mai mult), vulgară și degradantă – de către mulți tineri – a cuvântului de origine țigănească mișto, cu valoare substantivală, adjectivală sau adverbială (de superlativ absolut) pentru aprecierea unui film, a unei piese de teatru, a unui obiect oarecare, a unei acțiuni, a unei persoane etc. Din limbajul militarilor de altădată consemnăm, tot ca elemente de a., cuvintele fetiță „mitralieră”, felicitare „ordin de chemare” și icre „bombe”. Acțiunea de cultivare a limbii române îngustează tot mai mult aria de răspândire a acestor elemente, obligându-le în cele din urmă să dispară odată cu vechile mentalități.

IMPRESIONARE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona; modificarea substanței sensibile de pe o placă, un film sau o hîrtie fotografică prin efectul luminii. – Pronunțat: -si-o-.

TURNARE s.f. Acțiunea de a turna și rezultatul ei; înregistrare pe peliculă a scenelor unui film. [< turna].

SONORIZARE s.f. Acțiunea de a (se) sonoriza și rezultatul ei; (spec.) partea sonoră a unui film. [< sonoriza].

SCENARIU s. n. 1. text succint, subiectul unei piese de teatru, al unui film etc., precum și indicații tehnice și de regie. 2. desfășurare programată a unei acțiuni. (< fr. scénario)

RULARE, rulări, s. f. 1. Acțiunea de a rula și rezultatul ei; rostogolire, înfășurare, învăluire. 2. Proiectare (a unui film) pe un ecran cinematografic. 3. Mișcare a unui vehicul (prin învîrtirea roților). Aparatele de rulare a vagoanelor cuprind: osiile, roțile, cutiile de unsoare.

DELON [dəlõ], Alain (n. 1935), actor, producător și realizator francez de film. Interpret cu largi disponibilități, de la roluri de capă și spadă sau de acțiune („Zorro”, „A fost cândva hoț”, „Polițistul”) la roluri de compoziție („Rocco și frații săi”, „Eclipsa”, „Ghepardul”, „Samuraiul”, „Dl. Klein”).

COMPLETARE, completări, s. f. Acțiunea de a completa; întregire, împlinire. (Concretizat) Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, menit să completeze programul. – Variantă: complectare s. f.

HILL [hil], George Roy (1921-2002), regizor american. Filmele sale se caracterizează prin modul ingenios în care este condusă intriga, deseori îmbinare de acțiune, umor și sensibilitate („Școala tinerilor căsătoriți”, „Butch Cassidy și Sundance Kid”, „Lumea lui Garp”). Premiul Oscar: 1973 („Cacealmaua”).

ECRAN, ecrane, s. n. 1. Suprafață albă de pînză, de hîrtie etc. întinsă vertical, pe care se proiectează imaginile de la un aparat de proiecție; p. ext. cinematograf. Transpunerea pe ecran a creațiilor din domeniul dramei, operei și coregrafiei a dat naștere unui nou gen al artei cinematografice, filmul-spectacol. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 4/1. Zidurile clădirilor... au fost transformate în ecrane de cinematograf unde s-au rulat filme gratis. SAHIA, U.R.S.S. 27. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție contra anumitor acțiuni fizice: acustice, optice, electrice, magnetice etc.

ANIMARE s.f. Acțiunea de a (se) anima și rezultatul ei. ♦ (Cinem.) Desenarea stărilor succesive din mișcarea personajelor unui film de desene animate. [< anima].

CINEPANORAMIC s.n. Procedeu cinematografic care permite proiectarea filmelor pe un ecran lat, cu sunet stereofonic, care dă spectatorului senzația că este în mijlocul acțiunii. [< fr. cinépanoramique].

FILM, filme, s. n. 1. Peliculă subțire, transparentă de celuloid, acoperită cu un strat de material sensibil la acțiunea luminii, pe care se poate forma o imagine fotografică și care se folosește în fotografie, radiografie etc. Un film 6/9. Film pentru radiografii dentare. ♦ (În cinematografie) Peliculă lungă pe care sînt înregistrate pe cale fotografică imagini statice sau în mișcare, în momente succesive și care se proiectează pe ecran; peliculă. 2. Gen de artă constînd din proiectarea, pe un ecran cinematografic, a unor scene înregistrate pe cale fotografică pe o peliculă, în conformitate cu un scenariu regizoral. Film tehnicolor. Film de lung metraj. Film documentar. ▭ Filmele vor da sătenilor răspuns la multe întrebări... vor limpezi multe nedumeriri. CAMILAR, TEM. 43. ◊ Film-spectacol = gen de film constînd din redarea prin mijloace cinematografice a unui spectacol teatral. Datorită filmului, «O scrisoare pierdută» va străluci pe ecrane pretutindeni. Iar peste alte decenii, filmul-spectacol «O scrisoare pierdută» va fi un adevărat document al dragostei și venerației noastre, a celor de azi, pentru marele Caragiale. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 378, 4/1. ◊ Expr. A turna un film v. turna. ◊ Fig. Magicul film al copilăriei începea din nou să-i ruleze pe ecranul minții. BART, E. 44. 3. Strat subțire de material fluid așezat pe suprafața unui lichid sau a unui corp solid.

cinepanoramic sn [At: DN³ / Pl: ~ice / E: cinépanoramique] Procedeu cinematografic care permite proiectarea filmelor pe un ecran lat, cu sunet stereofonic, care dă spectatorului senzația că este în mijlocul acțiunii.

film sn [At: PARHON, B. 114 / Pl: ~e / E: fr film] 1 Bandă flexibilă de celuloid, transparentă și subțire, acoperită cu un strat de material sensibil la acțiunea luminii, pe care se formează o imagine fotografică și care se folosește în fotografie, în radiografie etc. 2 (Cig) Peliculă lungă pe care sunt înregistrate pe cale fotografică și în momente succesive imagini statice sau în mișcare, precum și sunete, pentru a fi apoi proiectate pe un ecran Si: peliculă. 3 Gen de artă constând în realizarea și proiectarea pe un ecran cinematografic a unui film (1). 4 Creație cinematografică. 5 Strat subțire dintr-un material lichid, solid sau gazos, întins pe suprafața unui obiect solid sau lichid Si: peliculă. 6 (Fig) Prezentare. 7 (Fig) Succesiune de imagini. 8 (Fam; îe) A i se rupe ~ul A-și pierde cunoștința. 9 (Îae) A nu mai realiza ce se întâmplă.

TUR s. n. 1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); tură¹ (2). ♦ ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ◊ plimbare scurtă, raită. ♦ ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ◊ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. (< fr. tour)

ETALONARE s. f. 1. acțiunea de a etalona. 2. (cinem.) operație prin care se stabilesc condițiile optime de copiere a negativului de imagine al unui film; etalonaj. (< etalon)

TELE- „departe, de la distanță; televiziune”. ◊ gr. tele „departe, la distanță” > fr. télé-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. tele-. □ ~autograf (v. auto-, v. -graf), s. n., aparat care poate transmite la distanță scrisul și desenele; sin. telautograf; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a scrisului și desenelor prin intermediul teleautografului; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a electrocardiogramei de la distanță; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., acțiune mecanică la distanță fără instrumente materiale; ~cinematograf (v. cinemato-, v. -graf), s. n., aparat care servește la transmiterea unui film de lung metraj la televiziune; ~clinometru (v. clino-, v. -metru₁), s. n., instrument cu ajutorul căruia se măsoară deviația sondelor de la verticală, la care indicațiile sînt transmise, pe cale electrică, la suprafață; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., acțiune de transmitere la distanță a energiei; ~fon (v. -fon), s. n., 1. Telecomunicație constînd în realizarea de convorbiri la distanță prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire. 2. Aparat electric care are un transmițător și un receptor cu ajutorul căruia se pot face convorbiri la distanță; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., transmitere bilaterală la distanță a sunetelor cu ajutorul telefonului; ~fonometrie (v. fono-₁, v. -metrie₁), s. f., operație de determinare a calității transmisiunilor telefonice; ~fonometru (v. fono-₁, v. -metru₁), s. n., aparat care indică numărul și durata convorbirilor telefonice; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., transmitere de imagini statice prin intermediul curentului electric; ~gamie (v. gamie), s. f., capacitate a unor indivizi masculi de a atrage femelele de la mare distanță, datorită eliberării unor substanțe specifice, numite feromoni; ~geneză (v. -geneză), s. f., reproducere prin însămînțare artificială; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., prezumtivă cunoaștere a evenimentelor, depărtate ca loc sau timp, pe alte căi decît cele perceptive sau intelectuale; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie eronată potrivit căreia o femelă vivipară conservă toată viața sa amprenta primului mascul care a fecundat-o; ~graf (v. -graf), s. n., aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., transmitere la distanță, prin semnale electromagnetice, optice etc. a unui text scris; ~gramă (v. -gramă), s. f., comunicare transmisă cu ajutorul telegrafului sau al radiotelegrafului; ~limnigraf (v. limni-, v. -graf), s. n., limnigraf comandat de la distanță; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare excesivă pentru emisiunile de televiziune; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării distanțelor cu ajutorul telemetrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument optic utilizat la măsurarea rapidă a distanței care separă un observator de un punct depărtat sau inaccesibil; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., schimbare a formei unui organ sau organist sub influența unor stimuli care acționează de la distanță; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare în perceperea distanțelor prin care obiectele sînt percepute la o distanță mai mare decît sînt în realitate; ~patie (v. -patie), s. f., posibilitate parapsihologică de a transmite gîndul la distanță, fără intermediul organelor de simț; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., ramură a pedagogiei, care studiază problemele teoretice și practice ale instrucției și educației prin televiziune; ~radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s. f., aplicare a televiziunii în radiofotografie; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., radiografie care se execută plasînd sursa de raze la o distanță mare de subiect; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., aplicare a televiziunii la radioscopie; ~radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s. f., radioterapie, la care sursa de raze se află la o distanță mare; ~scaf (v. -scaf), s. n., teleferic submarin care circulă pe un plan înclinat; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic utilizat la observarea corpurilor cerești; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat cu care se pot transmite la distanță desene, texte, fotografii etc., imprimate în prealabil pe un film special; ~stereoscop (v. stereo-, v. -scop), s. n., aparat care permite, prin lărgirea cîmpului vizual, o mărire a paralaxelor, ceea ce generează efecte de vedere în relief; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de filme de televiziune; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru a cărui citire se face de la distanță; ~tip (v. -tip), s. n., instalație telegrafică la care receptarea semnalelor se realizează sub formă de caractere tipografice; ~top (v. -top); s. n., aparat topografic format dintr-o busolă și un telemetru optic cu bază variabilă.

SCENARIU ~i n. 1) Acțiune a unei piese (de teatru). 2) Text succint care cuprinde subiectul unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, precum și indicațiile de regie. 3) fig. Proces care se desfășoară după un plan prestabilit. [ Sil. sce-na-riu ] /<fr. scénario, it. scenario

interpreta vt [At: MAIORESCU, D. IV, 416 / Pzi: ~tez / E: fr interpréter] 1 A da o anumită semnificație unui fapt. 2 (Spc) A explica și comenta un text. 3 A înțelege într-un anumit fel acțiunile sau spusele cuiva. 4 A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc. 5 A juca un rol într-un film, într-o piesă de teatru etc. 6 A executa o bucată muzicală.

tur² sn [At: COSTINESCU / V: -ă sf / Pl: ~uri, ~e / E: fr tour, ger Tour] 1 Mișcare circulară cu caracter periodic a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea corpului în poziția inițială Si: învârtitură. 2 (Îs) ~ de orizont Observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc. (cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.) până la revenirea în poziția de vizare a punctului de la care s-a pornit. 3 (Fig; îas) Privire de ansamblu asupra unei probleme. 4 (Spt) Distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului. 5 Mișcare liniară pe un traseu, cu revenire la punctul de plecare Si: înconjur, ocol. 6-7 (Îljv) "-retur sau ~ și retur (Care este) dus și întors. 8 (Spt) Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 9 (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. 10 (Spt) Parte dintr-o competiție sportivă, organizată după anumite norme, constând dintr- un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. 11 (Șîs ~ de forță) Acțiune care cere efort, perseverență, îndemânare. 12 (Pex; și îas) Întreprindere îndrăzneață. 13 (Cig; îe) A trage primul ~ de manivelă A începe turnarea unui film. 14 Plimbare scurtă pe un anumit traseu Si: raită. 15 (Îs) ~ de pistă Zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului.

DOZĂ² s.f. 1. Cutie folosită mai ales la instalațiile electrice cu conducte în tuburi pentru a face legăturile dintre conducte și ramificații. 2. Aparat care produce un curent electric variabil sub acțiunea vibrațiilor pe care i le imprimă o placă de fonograf; picup. 3. (Fot.) Instrument ajutător pentru desfășurarea în bune condiții tehnice a developării filmelor. [< germ. Dose].

CREAȚIE s. f. 1. acțiunea de a crea; produs al muncii creatoare; lucru, operă creată. 2. interpretare originală, reușită a unui rol într-o piesă sau într-un film. 3. totalitatea ființelor create de către Dumnezeu; univers. (< fr. création, lat. creatio)

CADRU s.n. I. 1. Schelet făcut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care susține diferite aparate. ♦ Ramă. ♦ Aparat de gimnastică pentru mișcări de mlădiere prin suspensie, șerpuire etc. 2. (Fig.) Mediu înconjurător al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianță. 3. (Fig.) Limitele în care se desfășoară o activitate, o acțiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins între aceste limite. 4. Element al unei mărci poștale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine înregistrată pe un film fotografic; clișeu, negativ. ♦ (Cinem.) Spațiu dintr-un film cuprinzînd o succesiune continuă de imagini, înregistrate fără oprirea aparatului de filmat; cîmp. II. (La pl.) Efectiv al unei întreprinderi, al unei instituții, al unei unități, al unei organizații etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei întreprinderi, al unei instituții, al unei unități, al unei organizații etc. [Var. cadră s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].

CREAȚIE s.f. Acțiunea de a crea; (concr.) produs al muncii creatoare; lucru, operă creată. ♦ Interpretare bună, originală a unui rol dintr-o piesă sau dintr-un film. [Pron. cre-a-, gen. -iei, var. creațiune s.f. / cf. lat. creatio, fr. création].

mut, mută [At: PSALT. 57 / Pl: muți, ~e / E: ml mutus, -a, -um] 1 a (D. oameni) Care este lipsit de facultatea de a vorbi. 2 a (D. organele vorbirii) Lipsit de facultatea de a emite sunete articulate. 3 sm (Îe) A venit ~u la ușă Se spune despre un obiect care se pune în fața ușii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă. 4 sm (D. jocurile de cărți; îe) A se juca cu ~ul A juca în absența celui de-al patrulea jucător, împărțind cărțile ca și când acesta ar fi de față. 5 sm (Îe) S-o spui (sau să i-o spui) lui ~u (de la Manutanță) S-o spui cui vrea să te creadă, căci eu nu e de crezut. 6 smf (Ban; Trs; îe) A bate (pe cineva) a ~u (sau a ~a) A bate pe cineva pe înfundate, mutește. 7 smp Ostași cărora li se tăia limba și care erau folosiți ca paznici la curtea împăraților și la palatele dregătorilor bizantini, turci etc. 8 sm (Rar) Călău. 9 a (D. animale) Care nu scoate strigătele caracteristice speciei. 10 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care se face, se petrece în tăcere. 11 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care nu se exprimă prin vorbe. 12 a (Îs) Cor ~ Ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. 13 a (Îs) Film ~ Film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu și vorbirea personajelor, sunetele, zgomotele. 14 a (Îs) Scenă ~ă sau joc de scenă ~ Scenă sau joc de scenă dintr-o lucrare dramatică, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei și sentimente prin gesturi. 15 a (Îs) Literă ~ă Literă care, deși scrisă în cadrul unui cuvânt, nu se pronunță. 16 a (D. sentimente) Care este atât de puternic, încât nu se poate exprima prin cuvinte. 17 a (D. vorbe) Spus în șoaptă Si: șoptit. 18 a (D. voce) Cu ton scăzut. 19 sma (Reg) Dans popular executat numai de feciori și în timpul căruia nici unul dintre ei nu vorbește. 20 sma (Reg) Melodie după care se dansează mutul (19). 21 a (D. oameni) Care, într-o anumită împrejurare, nu scoate nici o vorbă, păstrând tăcerea sau acționând în tăcere. 22 a (D. organele vorbirii) Care, într-o anumită împrejurare nu emite sunete articulate. 23 a (Reg; îs) Apă ~ă Apă adusă de la izvor sau de la fântână de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește. 24 a (Reg; pex; îas) Apă neîncepută. 25 a (Îs) Hartă ~ă Hartă geografică pe care nu este scris nici un nume. 26 sf (Îs) Marea ~ă Armată, în care se execută ordinele fără a le comenta. 27 sma (Reg) Conducător secund în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei Si: (reg) cloj, mutulică (6), primicer, zbicer. 28 a (Trs; Mar) Bâlbâit. 29-30 smf, a (Om) morocănos Si: (reg) mutac, mutăreț. 31 a (Pex; d. elemente ale naturii, așezări umane) Liniștit. 32 a (D. elemente ale naturii) Odihnitor. 33 a (D. elemente ale naturii) Senin. 34 a (D. săli de spectacole, de concert etc.) În care vibrațiile sonore nu se repercutează. 35 smf (Reg) Om nepriceput Si: prostălău, tont, idiot. 36 smf {Reg) Om zăpăcit. 37 smf (Reg) Epitet depreciativ pentru soț sau soție. 38 sm (Reg) Flăcău îmbrăcat ca o paparudă. 39 sm (Reg) Măscăciri la nuntă. 40 sm (Trs; Mol; euf) Drac. 41 (Îe) Intră ~ul în el Se spune despre cineva aprig, energic. 42 sf (Mtp; Mol, Buc) Ființă supranaturală malefică. 43 smf (Trs) Pușculiță. 44 a Căruia nu-i place să vorbească mult. 45 a Care este tăcut din fire Si: taciturn. 46 av Fără zgomot.

jurnal sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 274/2 / V: gior~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr journal, ger Journal] 1 Publicație periodică ce apare zilnic Si: foaie, gazetă, ziar. 2 Însemnări zilnice ale unei persoane despre anumite evenimente legate de viața sa Cf memorii. 3 (Îs) ~ de călătorie Relatare în scris, zi de zi, a unei călătorii. 4 (Ctb) Registru în care sunt înscrise cronologic operațiile bănești, evenimentele supuse evidenței. 5 (Cmr) Condică în care se trec zilnic toate tranzacțiile comerciale. 6 (Jur) Hotărâre scrisă dată împricinaților de o instanță judecătorească sau de o autoritate. 7 Însemnări zilnice ale unor observații științifice. 8 (Îs) ~ de modă Publicație periodică în care se dau desene și tipare de îmbrăcăminte și accesorii. 9 (Îs) ~ de bord Registru în care se consemnează faptele survenite în timpul călătoriei unei nave. 10 (Îs) ~ul acțiunilor de luptă Document militar în care sunt descrise zilnic pregătirea și desfășurarea acțiunilor de luptă. 11 (Iuz; îs) ~ al Consiliului de miniștri Hotărâre a Consiliului de miniștri în legătură cu probleme administrative. 12 Emisiune de radio și televiziune sau film de scurt metraj, rulat de obicei înaintea filmului artistic de lung metraj, care prezintă evenimente, informații de actualitate etc.

MONOLOG (< fr. monologue < gr. monologos, vorbire de unul singur) Procedeu literar care constă în vorbirea cu sine însuși a unui personaj, procedeu folosit în tragedia clasică franceză din secolul XVII, cum și în drama romantică, dar apărînd și în proză (nuvele, romane etc.) sau în film. Monologul este folosit ca un procedeu artistic, în teatru. Prin el, personajul dezvăluie intențiile, sentimentele sale, de unde rezultă o mai bună înțelegere a acțiunii piesei. În același timp, el contribuie și la caracterizarea personajului dramatic. O altă formă a monologului este aceea a monologului interior ce apare îndeosebi în romanul modern. În tragedia antică, monologul uneori lipsește, corul, prin comentariile lui, făcînd inutilă folosirea acestuia. În teatrul modern, gustul pentru adevăr i-a restrîns tot mai mult folosirea, pentru a dispărea în teatrul realist și verist. Exemplu de monologuri în dramaturgia universală: acela al lui Hamlet, asupra morții; al lui Figaro, din piesa lui Beaumarchais; al lui Carol Quintul, în fața mormîntului lui Carol cel Mare, din Ernani de V. Hugo etc., iar în literatura noastră dramatică, monologul lui Despot Vodă, în închisoare, din drama Despot-vodă de V. Alecsandri. Ex. DESPOT (pe scaun lîngă masă): „O, soartă schimbătoare ce rîzi de omenire! Nebun cine se-ncrede în tine cu orbire! Nebun cine se urcă pe-al muntelui suiș. Prăpastia-l așteaptă, cu-adîncu-i prăvăliș! Așadar eu, sărmanul, a soartei jucărie, Ajuns, iubit de-un înger, aproape de domnie, Iată-mă-acum aice din raiul meu căzut Și din lumina lumii în umbră iar căzut!” Scurt text dramatic, de natură comică, rostit de un singur actor pe scenă (Clevetici, ultrademagogul, Sandu Napoilă, ultraretrogradul de V. Alecsandri).

vedetă sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~te / E: fr vedette, it vedetta cf it vedette] 1 (Înv) Santinelă de cavalerie. 2 (Înv) Loc unde stătea santinela în timpul serviciului de gardă. 3 (Înv) Indicație la începutul unei scrisori, care cuprindea titlul destinatarului. 4 (Pgr) Rând tipărit cu caractere mai groase, pentru a fi scos în evidență într-un text. 5 (Rar) Cuvânt sau grup de cuvinte notat pe primul rând al datelor privitoare la o carte, care servește la determinarea locului acesteia în catalogul de bibliotecă. 6 Navă mică (de război¹) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, cu o rază redusă de acțiune. 7 Mică ambarcație care se folosește pentru comunicațiile din rada porturilor. 8 Artist(ă) care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și care se bucură de mare popularitate). 9 Persoană care lucrează în mass-media (mai ales în televiziune), care se bucură de popularitate. 10 Personalitate (3) de prim rang care este foarte cunoscută. 11 Sportiv de mare talent și popularitate. 12 (Pex; dep) Persoană care vrea să iasă în evidență cu orice preț Si: vedetist (11).

fotografic, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 114 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr photographique] 1 Care ține de fotografie (1). 2 Privitor la fotografie (1). 3 Care servește pentru a fotografia. 4 (Îs) Hârtie ~ă Hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. 5 (Îs) Aparat ~ Dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură,, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. 6 Obținut pe cale fotografică.

violent, -ă adj. 1 (despre oameni) Care are o fire nestăpînită, care se înfurie ușor; care se caracterizează prin lipsa controlului asupra propriilor porniri, reacții, sentimente și prin manifestări de nestăpînită asprime, duritate, brutalitate (față de cineva) în anumite împrejurări sau situații; impulsiv, brutal, irascibil. Era violent și autoritar (CĂL.). ♦ (despre manifestările, acțiunile etc. ale oamenilor) Care denotă violență, impulsivitate, brutalitate. A scris o scrisoare violentă primarului (CA. PETR.). ◊ (adv.) A deschis ușa violent și a chemat bătrîna (POPA). ♦ (despre acțiunea, conținutul unor opere literare, cinematografice etc.) Care prezintă, înfățișează fapte, întîmplări etc. de o mare duritate, brutalitate. Îi interzise băiatului să se mai uite la filme violente. 2 Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. Conțescu avea un atac violent de uremie (CĂL.). ♦ (despre culori, lumini etc.) Care este izbitor, țipător; tare, viu, puternic. ♦ (despre sentimente, stări sufletești, senzații etc.) Care se manifestă, care se dezlănțuie cu o forță ce nu poate fi potolită. Ea visa iubiri violente în condiții imposibile (CĂL.). ♦ (despre sunete, zgomote) Care se produce sau este emis cu o intensitate extrem de mare. ♦ Care produce o impresie extrem de puternică asupra simțurilor; care șochează. ♦ (despre mirosuri, parfumuri etc.) Care este foarte pătrunzător; care displace, deranjează prin intensitate. 3 Care se face cu forța; care se bazează pe agresivitate, pe brutalitate, pe duritate; brutal, silnic. Ai avut și ai hărțuieli, anchete, imixtiuni violente (SADOV.). ◊ Moarte violentă v. moarte. • sil. vi-o-. pl. -ti, -te. /<fr. violent, it violenta, lat viŏlentus, -a, -um <violare „a lovi”.

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

sincronizat, ~ă a [At: IST. LIT. ROM. II, 14 / Pl: ~ați, ~e / E: sincroniza] 1 (D. două sau mai multe fapte, fenomene, evenimente, acțiuni etc.) Adus în stare de sincronie (1) Si: corelat² (2), coordonat (2). 2 (D. sisteme fizice sau tehnice și d. comenzile legate de acestea) Care a fost supus sincronizării (2). 3 (D. filme cinematografice) Care are banda de imagine în concordanță cu banda de sunet corespunzătoare.

liniștitor, -oare adj. 1 <rar> potolitor, <reg.> ostoitor. Cuvintele ei liniștitoare îi mângâie sufletul. 2 alinător, calmant, <rar> potolitor, <înv. și pop.> ușurător, <pop.> molcomitor, <înv.> domolitor, <fig.> răcoritor, răcoros. Infuzia din flori de tei are o acțiune liniștitoare asupra sistemului nervos. Unguentul are efect liniștitor. 3 (despre ambient, atmosferă) odihnitor, <pop.> molcomitor. Discuțiile au loc într-o atmosferă liniștitoare. 4 recreativ, relaxant, <fig.> deconectant Totdeauna un film bun este liniștitor.

CREAȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiune s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis.

CREAȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiune s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis.

DEVELOPA, developez, vb. I. Tranz. A trata un film, o placă fotografică etc. cu un reactiv chimic, pentru a face vizibilă imaginea produsă prin fotografiere. Fotograful developează clișeele. ♦ A face să apară, cu ajutorul căldurii sau prin acțiunea chimică a unui lichid special, semnele scrise cu cerneală simpatică.

simplu, ~ă a [At: PETROVICI, P. 133/14 / V: (înv) sem~ / Pl: ~li, ~le / E: fr simple] 1 (Îoc compus) Care este format dintr-un singur element sau câteva elemente omogene Si: (înv) prost. 2 Nedivizibil în elemente de natură diferită. 3 (Grm; îs) Timp ~ Formă verbală temporală alcătuită dintr-un singur verb, neînsoțită de un verb auxiliar. 4 (Grm; îs) Perfect ~ Timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 5 (Bot; îs) Floare ~lă Floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. 6 (Bot; îs) Frunză ~lă Frunză alcătuită dintr-un singur limb. 7 (Înv; îs) Număr ~ Număr natural. 8 (Înv; îas) Număr prim. 9 (Îoc impur, amestecat) Care nu conține elemente străine de specificul propriei naturi Si: curat, gol, neamestecat, pur², sec. 10 (D. acțiuni; îoc dublu, triplu, multiplu) Cu o singură funcționalitate. 11 (D. obiecte, unelte, organe ale viețuitoarelor etc.; îoc dublu, triplu, multiplu) Care are în alcătuire un singur element, ce-i asigură o capacitate de funcționare normală sub raport cantitativ. 12-13 s, a (Spt; îoc dublu) (Probă, partidă etc.) la care participarea în competiție este strict individuală. 14 a (D. probe sau partide sportive; îoc dublu) Care are loc între doi adversari individuali. 15 a (D. clădiri, încăperi etc. sau d. obiecte, articole de îmbrăcăminte etc.; îoc complex) Alcătuit din elemente esențiale, comportând puține elemente ajutătoare Si: sobru (6). 16 a (Îoc încărcat) Fără ornamente de prisos Si: neîmpodobit, neîncărcat, neornat, sec, sobru (8), (înv) sadea (1), sadetic. 17-18 av, a (Pex) (În mod) lipsit de strălucire Si: modest. 19 a (D. alimente, mâncăruri gătite etc.) Care sunt ușor preparate pentru a nu pierde vitaminele, gustul natural etc. 20 a (D. meniuri, mese etc.) Alcătuit din feluri puține de mâncare și din mâncare puțină Si: frugal. 21 a (D. modul de exprimare al oamenilor) Care este pe înțelesul tuturor, semănând sau confundându-se cu aspectul vorbit (sau scris) obișnuit Si: (îvr) semplice. 22-23 av, a (D. limbă, stil etc.) (Într-un mod) lipsit de artificialitate Si: natural, neafectat, necăutat. 24 a (D. bunuri materiale, d. articole de îmbrăcăminte etc.) De calitate inferioară. 25 a (D. bunuri materiale, d. articole de îmbrăcăminte etc.) Cu un preț mic Si: ieftin. 26 a Care este fără prea mare valoare Si: modest. 27 a (D. viață, opere etc.) Care se bazează pe mijloace materiale și spirituale reduse Si: limitat, mărginit, modest, redus. 28 a (D. obiecte, stări, procese, acțiuni etc.; îoc complicat) Care are o structură cu puține elemente. 29-30 a, av (D. obiecte, stări, procese, acțiuni etc.; îoc complicat) (Care nu este complicat, putând fi înțeles, rezolvat, manevrat etc.) fără multă dificultate Si: facil (1), lesnicios, nedificil, ușor Vz accesibil, elementar. 31 a (D. clișee fotografice, filme, reproduceri etc.; îoc color, colorat) Care redă imaginea în alb-negru. 32 a (D. oameni) Care are o atitudine sinceră, lipsită de afectare Si: cinstit² (2), deschis² (24), sincer (1), (liv) franc³ (2), leal, loial, (înv) nefățărit, prost, neprefăcut. 33 a (D. oameni) Care se poartă natural Si: degajat² (8), dezinvolt (1), firesc (5), nesilit, normal, obișnuit, spontan, (liv) nonșalant, (înv) prostatic¹ Vz natural, prostesc. 34 a (D. fizionomia, înfățișarea, gestica, manifestările etc. oamenilor) Care arată sinceritate, lipsă de afectare etc. Si: cinstit², deschis² (25), neprefăcut, sincer (3), (liv) franc³ (3), leal, loial, (înv) nefățărit, prost, neafectat, neartificial. 35 a (D. fizionomia, înfățișarea, gestica, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă naturalețe Si: degajat² (10), dezinvolt (2), firesc, nesilit, nestudiat, normal, obișnuit, spontan (5), (liv) nonșalant, (înv) prostatic¹. 36 a (D. oameni) Lipsit de cultură, de știință de carte Si: ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvățat, neștiutor, prost, (liv) agramat, ignar, (înv) neabețedat, neștiut². 37 a (D. oameni) Lipsit de rafinament Si: bădăran, nerafinat, necioplit, (rar) prost. 38 a (D. oameni) De origine socială modestă. 39 a (Așezat înaintea numelui) Care nu înseamnă nimic mai mult decât... Si: (pop) sadea, curat. 40 a (Fam; îe) (A fi) ~ ca bună ziua (A fi) foarte simplu. 41 a (Fam; îs) ~ muritor Om obișnuit.

lamentabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre starea, situația, mediul în care se află o ființă, un lucru etc.) deplorabil, jalnic, mizer, mizerabil, nenorocit, prăpădit, <înv. și reg.> ticălos, <înv.> mișel, netrebnic. Unii oameni au o existență lamentabilă. 2 (despre oameni) deplorabil, jalnic, <înv.> mizerabil. Copiii străzii îmbrăcați în zdrențe sunt lamentabili. 3 (în opoz. cu „valoros”; despre creații, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereușit, nesatisfacător, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestația boxerului favorit a fost lamentabilă. 4 penibil, trist. Aseară, la petrecere, a oferit un spectacol lamentabil. 5 (înv.; mai ales despre sunete) v. Jalnic. Tânguios. Tânguitor. Văitat². II adj. fig. 1 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârșav, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, infect, murdar, negru, sordid, <fig.; livr.) reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om lamentabil. 2 (rar; despre fapte, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Infect. Josnic. Mârșav. Mișel. Mișelesc. Mizerabil. Murdar. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Rușinos. Scelerat. Sordid. Ticălos. Turpid. III adv. (modal) deplorabil, prost, slab. Filmul este realizat lamentabil.

sincronizare sf [At: SADOVEANU, O. XX, 151 / Pl: ~zări / E: sincroniza] 1 Determinare a desfășurării simultane a două sau mai multe fapte, fenomene, acțiuni etc. 2 (Spc) Aducere a unei mașini sincrone în starea de a funcționa în paralel cu un generator de curent alternativ. 3 (Spc) Punere în acord a imaginii cu sunetul într-un film. 4 Montare sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.

situație sf [At: CANTEMIR, HR. 63 / P: ~tu-a~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat situatio, fr situation] 1 (Asr) Situare (1). 2 Ansamblu de elemente care formează cadrul general în care se află cineva sau ceva la un moment dat Si: caz (6), circumstanță (1), ipostază, împrejurare, poziție, stare, (înv) înconjurare, peristas, prilejire, stat Vz condiție, conjunctură, context, ocazie, postură. 3 (Îe) A fi la înălțimea ~i (sau, rar, ~iilor) A avea o comportare adecvată în anumite condiții date. 4 (Îae) A corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. 5 Stare de fapt care decurge dintr-o anumită situație (2). 6 Moment semnificativ în desfășurarea acțiunii unei opere literare sau a unui spectacol. 7 (Îs) Comic de ~ (sau, rar, de ~ii) Efect comic rezultat din întâmplările (neașteptate și hazlii) prin care trec eroii unei piese de teatru, ai unui film etc. 8 (De obicei cu determinări care arată felul) Complex de factori și relații care caracterizează, la un moment dat, viața economică, socială, politică etc. a unui stat sau a mai multora Si: stare, (înv) stepenă (2). 9 (Spt) Raport de forțe existent, la un moment dat, între două echipe, în timpul jocului. 10 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Ansamblul elementelor specifice unui aspect, unui domeniu etc. de viață sau de activitate (socială). 11 Ansamblul condițiilor (materiale, sociale, morale etc.) care definesc, la un moment dat, specificul existenței unui individ, a unui grup social etc. 12 Stare care decurge pentru cineva dintr-o anumită situație (11). 13 (Îe) A fi (sau a se găsi, a se afla, a se vedea) în ~ia cuiva A se afla în condiții identice sau similare cu cele ale altcuiva. 14 (Îae) A fi comparabil cu cineva. 15 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) în ~ia (sar, rar, ~) de a … A avea posibilitatea de a face, de a reuși ceva. 16 (Îae) A fi în măsură (să …). 17-18 (Îe) A fi (pus) (sau a pune pe cineva) în ~ia de a … (sau să …) A fi constrâns (sau a obliga pe cineva) să … 19 (Îe) A se pune în ~ia cuiva A încerca să înțeleagă împrejurările în care se află altul, pentru a-și da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. 20 (Îe) A se pune în ~ia de a … A se comporta în așa fel încât… 21 (Îe) A fi (sau a rămâne) stăpân (sau călare) pe ~ A domina o situație în momente critice. 22 (Îae) A fi sigur pe reușita unei acțiuni. 23 (Îae) A ști să se descurce în împrejurări dificile. 24 (Îs) ~ limită Situație (2) excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. 25 (Rar) Stare (a cuiva sau a ceva) Vz aspect. 26-27 (Rar) Stare fizică sau psihică momentană Si: dispoziție (13). 28 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Existență materială (bună) a cuiva Si: stare, (îvr) prilej. 29 Loc (de frunte) pe care îl are cineva în ierarhia și viața socială Si: condiție (9), poziție, stare Vz rang¹, treaptă¹. 30 (Îla) Cu ~ Care are o stare materială sau socială bună. 31 (Îe) A-i face cuiva o ~ A înlesni cuiva să ajungă într-o poziție materială sau socială bună. 32 (Ccr) Avere (4). 33 Totalitatea datelor care privesc evoluția unui fenomen la un moment dat. 34 Stadiu dintr-un anumit moment al unei probleme, al unei activități, al unui proces în desfășurare etc. Vz etapă, fază, punct. 35 Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu datele planificate) Si: inventar, (rar) raport Vz bilanț. 36 Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 37 Rezultat obținut de elevi, studenți etc. la încheierea unui ciclu de învățământ. 38 (Rar) Poziție a unui teren, a unei localități etc.

de⁴ pp [At: PSALT. HUR. 2 / V: (reg) dă, di / E: ml de] Exprimă: 1 Natura obiectului determinat Spirit de inițiativă, Oameni de bine. 2 Titlul de noblețe Duce de Burgundia. 3 Descendența Fecior de împărat. 4 Materia din care e făcut un obiect Blocuri de beton Si: din. 5 Elementele constitutive ale unui grup Roiuri de albine. 6 Conținutul Pahar de apă Si: cu. 7 Raportul de filiație Pui de urs, nepot de unchi. 8 Relația Prieten de joacă, de pahar. 9 (În toponime) Situarea în spațiu Filipeștii de Pădure, Roșiorii de Vede, Picior de Munte. 10 Punctul de plecare în spațiu Plecarea de acasă. 11 Locul existenței simultan cu natura obiectului determinat Aerul de munte. 12-13 Momentul în care se petrece (sau din care datează) ceva Întâmplarea de dimineață, De trei ani e tot bolnav. 14 Proveniența Haine de import Si: din. 15 Destinația obiectului determinat Sală de dans. 16 Termenul care, în realitate este determinat de calificativul precedent O frumusețe de fată. 17-18 Introduce un nume predicativ care exprimă calitatea (sau natura) obiectului determinat Cine este de vină? Obiectul este de sticlă. 19 (Îe) A fi ~ A avea A fi de aceeași vârstă. 20 Exprimă materia Haine de tergal Si: din. 21 Arată scopul Banii sunt de plătit facturile Si: pentru. 22 Arată apartenența El e de-al casei. 23 Exprimă necesitatea E de dorit să muncești mai mult. 24 Exprimă ipoteza E de presupus că... 25 Introduce un complement circumstanțial de loc, arătând punctul de plecare al acțiunii Se ridică de jos. 26 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând începutul acțiunii A ajuns de ieri. 27 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând data la care se (va) petrece ceva Ei vin de Crăciun Si: la. 28 Introduce un complement circumstanțial de mod (cu sens iterativ sau multiplicativ) A văzut filmul de trei ori. 29 Introduce un complement circumstanțial de mod cantitativ Înalt de trei metri. 30 (Îlav) ~ fapt În realitate. 31 (Îlav) ~ bună seamă Desigur. 32 (Îlav) Cât se poate ~ Foarte. 33 (Îlav) Mai presus ~ (toate) Cel mai mult. 34 Introduce un complement circumstanțial de cauză Plânge de supărare. 35 Introduce un complement circumstanțial de scop Roșii de salată. 36 Introduce un complement circumstanțial de relație Bun de gură, bun de comerciant Si: cât despre, privitor la, în ceea ce privește. 37 Introduce un complement de agent Cartea e scrisă de ea. 38 Introduce un complement indirect S-a apropiat sufletește de mine. 39 Introduce un complement direct (exprimat prin supin) Am terminat de scris. 40 (Îe) A avea ~... A trebui Are de completat un formular. 41 (Introduce complementul direct în imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă! 42 Introduce un subiect (exprimat prin supin) E ușor de zis, e mai greu de făcut. 43 Intră în construcții cu numerale distributive Câte cinci milioane de lei de om. 44 Introduce cardinale adverbiale De două ori. 45 Intră în construcția numeralelor cardinale de la 20 în sus, înaintea pluralului „mii” sau a substantivelor la plural Treizeci de mii, cincizeci de muncitori. 46 Face legătura între articolul adjectival „cel” („cea”) și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua” Cel de-al patrulea. 47 Leagă un numeral fracționar (cu valoare substantivală) de obiectul la care acesta se referă Un sfert de oră. 48 Intră în componența modului supin al verbului De făcut. 49 (Rar) Precedă un verb la infinitiv, rezultând construcții echivalente conjunctivului A încetat de a mai încerca... 50 Este element de compunere în cuvinte sudate sau nu Deoarece, dedulci, floare de piatră, floare de colț, untdelemn. 51 (Îla) Fel ~ fel Divers(e). 52-53 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinainte(a) Din față (fața). 54-55 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinapoi(a) Din spate(le). 56-57 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dindărăt(ul) Din dos(ul). 58-59 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ deasupra De peste. 60-61 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dedesubt(ul) De sub. 62-63 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ primprejur(ul) Din jur(ul). 64 (Îlc) ~ când Din momentul. 65 (Îlc) ~ vreme ce Pentru că. 66 (Îlc) ~ unde Din ce loc. 67 (Îlc) ~ cum De îndată ce. 68 (Îcr până) Exprimă cuprinderea maximă între două limite De sus până jos, de ieri până azi. 69 (Îc) ~ pe Exprimă ideea de suprapunere prin contact Cartea de pe masă. 70 (Îc) ~ prin Exprimă ideea răspândirii Oameni de prin sate. 71-72 (Îc) ~ sub Exprimă ideea de situare inferioară (în contact) Creionul de sub masă, foaia de sub carte. 73 (Îc) ~ către De (39). 74 (Îc) ~ cu Încă (de) De cu seară. 75 (Îc) ~ după Din spatele De după deal. 76 (Cu sens temporal; îac) După De după război. 77 (Îc) ~ la Din De la Cluj. 78 (Îac) Dinspre. 79 (Îac) Din momentul. 80 (Îc) ~ lângă Din apropierea Si: lângă. 81 (Îc) ~ pe lângă Aproximativ din apropierea Si: lângă. 82 (Îac) În legătură oficială cu Organ de pe lângă Parlament. 83 (Cu sens temporal; îc) ~ peste Peste. 84 (Cu sens spațial; îac) Dincolo de. 85-86 (Cu sens temporal și spațial; îc) ~ până la Până la. 87 (Îc) ~a La De-a dreapta Tatălui.

FOTO- „lumină, fosforescență, iradiație, iluminație, fotografie”. ◊ gr. phos, photos „lumină” > fr. photo-, germ. id., engl. id., it. foto- > rom. foto-. □ ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., procedeu manual de pregătire a unei forme de tipar plan, folosind ca original o fotografie și pentru lucru o cerneală autografică sau tuș litografic; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele luminii asupra biologiei ființelor vii; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar dezvoltat subteran, care se adaptează mai tîrziu la viața aeriană din mediul luminos; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat utilizat la realizarea automată a hărților pe bază de fotograme; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., provocare a mișcării unui organ sau organism vegetal pe calea mișcării bruște a intensității luminii; ~chinograf (~kinograf) (v. chino-₁, v. -graf), s. n., instrument care permite analiza și studierea mișcărilor fizice cu ajutorul filmului; ~chinogramă (~kinogramă) (v. chino-₁, v. -gramă), s. f., imagine obținută la fotochinograf; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de cleistogamie care se datorează insuficienței luminii; ~clinie (v. -clinie), s. f., curbare în jos a frunzelor sau a lăstarilor sub influența gradului de luminozitate sau a direcției razelor de lumină; ~coagulograf (v. coagulo-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurat coagularea sîngelui; ~colografie (v. colo-₁, v. -grafie), s. f., metodă de tipărire la care se utilizează un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii; ~colorimetru (v. colori-, v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea concentrației unei soluții colorate cu ajutorul luminii; ~colposcopie (v. colpo-, v. -scopie), s. f., colposcopie cu înregistrarea fotografică a imaginilor; ~crom (v. -crom), adj., s. m., (corp) care își modifică culoarea sub acțiunea luminii; ~cromatic (v. -cromatic), adj., a cărui cromaticitate este în funcție de luminozitate; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de reproducere fotografică în culori; ~cromogeni (v. cromo-, v. -gen₁), s. m. pl., grup de bacterii nespecifice și patogene; caracterizate prin capacitatea de a elabora, numai în prezența luminii, un pigment galben; ~cromografie (v. cromo-, v. -grafie), s. f., metodă de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori; ~cromotipografie (v. cromo-, v. tipo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere fotomecanică a culorilor pentru ilustrarea publicațiilor; ~cromoxilografie (v. cromo-, v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere în culori cu clișee gravate în lemn; ~cronograf (v. crono-, v. -graf), s. n., aparat fotografic utilizat la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre substanțe) cu efect asupra celulelor vii numai în prezența luminii; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., efect stimulator al luminii asupra organismelor vegetale; ~dineză (v. -dineză), s. f., declanșare a curenților de rotație din citoplasmă sub influența luminii; ~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., 1. Diodă a cărei funcționare depinde de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate vegetală sau animală sub influența luminii; ~fază (v. -fază), s. f., stadiu în dezvoltarea plantelor, caracterizat printr-o cerință deosebită pentru temperatura optimă și pentru intensitatea și durata luminii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre vegetale) care crește și se dezvoltă în locuri însorite; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în stațiunile ecologice însorite; sin. heliofite; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă fotofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de lumină; ~fon (v. -fon), s. n., instalație care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., procedeu de transmitere a sunetelor cu ajutorul fotofonului; ~for (v. -for), adj., care posedă sau care poartă o sursă de lumină; ~foreză (v. -foreză), s. f., deplasare a particulelor microscopice sub acțiunea unui flux puternic de lumină; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre bacterii) care produce lumină; ~geneză (v. -geneză), s. f., fotogenie*; ~genic (v. -genic), adj., care impresionează bine placa fotografică; ~genie (v. -genie₁), s. f., producere de lumină; sin. fotogeneză; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., metodă de cercetare geologică pe bază fotografică; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., instrument cu care se efectuează măsurători unghiulare pe fotograme; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fotografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tehnic care permite obținerea imaginii pozitive a obiectelor prin acțiunea luminii pe o suprafață sensibilă; ~grafotip (v. grafo-, v. -tip), s. n., 1. Fotografie a exemplarului vegetal tipic. 2. Tip de taxon stabilit pe baza unei ilustrații fotografice; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Probă fotografică pozitivă. 2. Fiecare imagine a unui film. 3. Fotografie specială, luată din avion, utilizată în topografie și cartografie; ~laparoscopie (v. laparo-, v. -scopie), s. f., tip de laparoscopie cu înregistrare fotografică a imaginilor; ~linotip (v. lino-₁, v. -tip), s. n., mașină de culegere fotografică; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de preparare a formelor de tipar prin fotografierea pe o piatră litografică; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere chimică a unei substanțe sub acțiunea luminii. 2. Orînduire a granulelor de clorofilă sub acțiunea luminii; ~metalografie (v. metalo-, v. -grafie), s. f., procedeu de imprimare tipografică a hărților și a desenelor, constînd în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele de măsurare a intensității surselor luminoase; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru determinarea sensibilității retiniene la lumină. 2. Instrument pentru măsurarea intensității radiațiilor luminoase; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., metodă de înregistrare fotografică a preparatelor microscopice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfogenetice suferite de ființele vii sub acțiunea luminii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a plantelor ca răspuns la un excitant luminos difuz; sin. helionastie; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., inflamație simultană a corneei și a conjunctivei, produsă de radiațiile ultraviolete; ~patie (v. -patie), s. f., fototaxie (1); ~perspectograf (v. perspecto-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de transformare plană a fotogramelor, în vederea obținerii de hărți topografice a zonelor terestre plane, dar înclinate; ~plagiotrop (v. plagio-, v. -trop), adj., (despre frunze) cu așezare oblică față de sursa de lumină; sin. fotoplagiotropic; ~plagiotropic (v. plagio-, v. -tropic), adj., fotoplagiotrop*; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al soarelui sau ai unei stele, care radiază lumină; ~stat (v. -stat), s. n., reproducere fotografică a unui document, realizată doar printr-o singură operație; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de fotorestituție, bazat pe principiul vederii stereoscopice, fiind înzestrat cu o lunetă stereoscopică de vizare; ~stereogramă (v. stereo-, v. -gramă), s. f., ansamblu de două fotograme corespondente care conțin același obiect din fotoperspectivă realizată din două puncte de stație vecine; ~stereotecă (v. stereo-, v. -tecă), s. f., colecție de fotostereograme spațiale, care conține o regiune terestră dată; ~stereotomie (v. stereo-, v. -tomie), s. f., metodă de cercetare în antropologie, bazată pe fotografierea în trei dimensiuni; ~stetoscop (v. steto-, v. -scop), s. n., instrument medical bazat pe transformarea sunetelor în impulsuri luminoase și utilizat pentru analiza zgomotelor cordului fetal; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcări de orientare a organelor vegetale în direcția razelor de lumină; sin. fotopatie. 2. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare după direcția razelor de lumină într-un mediu inegal iluminat. 3. Reacție a protoplasmei la lumină; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de fotograme sau de fotografii, organizată sistematic; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., sistem de transmisie a convorbirilor telefonice, folosind modularea unui fascicul de lumină sau de raze infraroșii; ~telegraf (v. tele-, v. -graf), s. n., aparat folosit în fototelegrafie; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a imaginilor, a desenelor, a textelor etc. cu ajutorul telegrafiei; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., probă obținută de fototelegraf; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical care folosește radiații luminoase; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor din mediile inaccesibile; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică simultană a radiațiilor luminoase și a radiațiilor calorice; ~tip (v. -tip), s. n., fotografie a exemplarului vegetal tipic; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de fotocolografie prin care se realizează reproduceri în diverse cerneluri; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., aplicație a fotogrammetriei la topografie; ~trof (v. -trof), adj., (despre organisme) care sintetizează substanțe organice cu ajutorul energiei obținute din lumina solară; sin. fototrofic^[1]; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Sintetizare a substanțelor organice cu ajutorul energiei luminoase. 2. Dezvoltare mai viguroasă a unei părți din organul unei plante datorită unei luminozități mai pronunțate; ~trop (v. -trop), adj., (despre organisme) care se orientează în direcția izvorului de lumină; sin. fototropic; ~tropic (v. -tropic), adj., fototrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., schimbare reversibilă a culorii unui compus cristalizat sub acțiunea luminii; sin. fototropism^[2]; ~xen (v. -xen), adj., (despre animale) care manifestă indiferență față de prezența unei anumite intensități luminoase; ~xilografie (v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu tipografic de copiere a negativului unei fotografii pe o placă de lemn.

fond sn [At: (a. 1814) URICARIUL III, 45 / V: (înv) ~os / Pl: ~uri / E: fr fond (1-17) și fonds (18-30)] 1 (Îcr formă) Conținutul, suma elementelor care constituie structura internă a unui lucru, apare ca esența lui și îi condiționează aspectul. 2 Realitatea intimă, profundă a unui lucru. 3 (Imp) Concepția unui artist reflectată în opera lui. 4 (Îla; d. o observație, un raționament) De ~ Care atinge un aspect esențial. 5 (Îs) Articol de ~ Articol care tratează o problemă actuală importantă Si: editorial. 6 (Îlav) În ~ În realitate. 7 (Lin) Sensul sau conținutul noțional al unui cuvânt. 8 (Lin; îs) ~ lexical principal sau ~ul principal (de cuvinte) Partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. 9 Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 10 Primul strat de culoare al unui tablou, de ton neutru, peste care unii artiști încep să picteze. 11 Ecran, fundal pe care se detașează diversele elemente figurate (personaje, ornamente, componente ale peisajului etc.) într-o pictură, un panou sculptat, o stampă, o tapiserie etc. Si: câmp. 12 Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. 13 (Șîs ~ de siguranță) Rețea mată sau brodată, tipărită într-o culoare palidă pe suprafața acțiunilor sau a altor hârtii de valoare, spre a garanta nealterarea celor scrise sau tipărite. 14 (Tip) Fiecare dintre marginile unei pagini imprimate. 15 (Îs) ~ sonor Ansamblul zgomotelor, al sunetelor, al temelor muzicale care pun în relief un spectacol sau un film. 16 (Îs) ~ de ten (Temă semilichidă colorată (în nuanțele tenului), care se aplică pe față și pe gât ca machiaj. 17 Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o rezistență fizică deosebită. 18 (Fiz) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. 19 Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. 20 (Ecn) Capital de care se poate dispune. 21 (Fam; îe) A fi în ~uri A avea bani. 22 (Ecn; mpl) Capital destinat finanțării unei întreprinderi. 23 (Fin; îs) ~uri publice Bani procurați de stat sau care sunt garantați de către stat. 24 (Îas) Valori mobiliare emise de către stat. 25 (Ecn; îs) ~ de rulment Excedent al valorilor de exploatare, al valorilor realizabile și al valorilor disponibile al unei întreprinderi asupra datoriilor pe termen scurt. 26 (Îas) Capital de rezervă al unei asociații de locatari. 27 Organizație al cărei scop este finanțarea unor instituții sau țări pe baza unui proiect de dezvoltare Fondul Monetar Internațional. 28 Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. 29 (Îs) ~ de cărți Totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. 30 Ansamblul documentelor de arhivă donate de o persoană unui organism public. 31 (Fig) Ansamblul calităților unui individ.

protagonist, ~ă smf [At: I. GOLESCU, C / Pl: ~iști, ~e / E: fr protagoniste] 1 Persoană care joacă un rol principal într-un film, într-o piesă de teatru, într-o operă etc. 2 (Pgn) Erou principal într-o operă literară. 3 Reprezentant de frunte al unei mișcări, al unei teorii etc. Si: cap (122), fruntaș (1), inițiator, promotor. 4 Persoană care joacă rolul principal într-o acțiune, într-o afacere etc.

SINCRONIZA, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare. – Din fr. synchroniser.

SINCRONIZA, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe acțiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. să se petreacă în același timp. ♦ A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în stare de a funcționa în paralel cu o rețea electrică de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanța dintre imagine și sunet; a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.- Din fr. synchroniser.

VEDETĂ, vedete, s. f. I. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai grase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette.

VEDETĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette.

sincroniza vt [At: V. ROM. februarie 1954 / Pzi: ~zez / E: fr synchroniser] 1 A face ca două sau mai multe fapte, evenimente, acțiuni etc. să se petreacă în același timp. 2 (Spc) A efectua operațiile necesare pentru ca o mașină sincronă să fie adusă în starea de a funcționa în paralel cu un generator sincron sau cu o rețea electrică de curent alternativ. 3 (Spc) A realiza concordanța dintre imagine și sunet într-un film. 4 (Spc) A efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare.

degradator, ~oare [At: FILIMON, O. I, 346 / V: (Iuz) ~oriu, (Iuz) ~rădăt~, ~rădătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: fr dégradateur] 1-2 smf, a (Persoană) care dezonorează pe cineva. 3-4 smf, a (Persoană) care pune pe cineva în mod nemeritat într-o situație inferioară. 5-6 smf, a (Persoană) care disprețuiește pe cineva. 7-12 smf, a (Persoană) care deposedează pe cineva (de un rang social sau) de un titlu (trecându-l la un rang mai mic). 13-14 smf, a (Mil) (Persoană) care pedepsește pe cineva prin luarea gradului. 15-18 smf, a (Persoană) care face pe cineva să decadă (moral sau) material. 19-22 a Care face un sistem tehnic, un obiect, un material să-și piardă (însușirile sau) aspectul inițial (prin acțiunea agenților fizici sau) prin folosință îndelungată. 23 a (D. agenți fizici) Care face un teren să-și piardă fertilitatea. 24-25 a Care face (lumina sau) sunetul să-și piardă intensitatea. 26 a Care decolorează. 27 sn Hârtie neagră, folosită în tehnica fotografică, decupată astfel, încât să permită obținerea unei imagini cu anumite contururi, la copierea filmului. 28 a (Îvr) Dezonorat.

tu¹ ppr [At: PSALT. HUR. 71720 / D ție, (înv, ți ia), îți, ți (înv, țu); A (pe) tine, (înv, tene), te (îrg, ti) / E: ml tu] 1 Înlocuiește numele persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 2 (La nominativ) înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 3 (Îcr alte subiecte) Indică opoziția (Eu rămân, tu te duci.). 4 (Urmat de ppr de întărire „însuți”, „însăți”) Exprimă ideea de accentuare (Tu însuți te-ai pedepsit.). 5 (Urmat de „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare (Tu una nu vii). 6 (Intră în componența verbelor reflexive) Unde te crezi aici? 7 (Reg; la D; folosit proclitic și reluat după verb) Indică insistența asupra complementului (Ce ți-am spusu-ți?). 8 (În constmcții unipersonale; la D; în forma neaccentuată ți) Indică subiectul logic (Ți-e milă de dracul și el scoate coarne). 9 (Fam; îe) Te fac o tablă (sau o carte etc.) Joc cu tine table (sau cărți). 10 (Arg; îe) Te fac un film Te duc la un film. 11 (Îlav) În tine În sinea ta. 12 (La D; în formele neaccentuate ți, îți; cu funcție de complement indirect sau de atribut) Indică posesia (Ia-ți cărțile!). 13 (La D; în formele neaccentuate ți, îți; cu funcție de atribut; cu referire la o parte a corpului interlocutorului) Indică apartenența (Șterge-ți ochii!). 14 (Pfm; cu valoare de dativ etic) Exprimă participarea intensă la acțiune a persoanei despre care se vorbește (Și atunci ți-l trânti de-l îngropă până la brâu.).

PROIECTARE, proiectări, s. f. Acțiunea de a (se) proiecta. 1. Elaborare a unui proiect care cuprinde calcule tehnice și economice. Institut de proiectări. 2.(Geom.) Reprezentare schematică, pe un plan sau pe o suprafață oarecare, a unei configurații care se află în afara planului sau suprafeței pe care se proiectează configurația. 3. Reflectare, profilare în chip de. imagine pe o suprafață; (în cinematografie) reproducere pe ecran, cu ajutorul unui fascicul luminos, a imaginilor înregistrate pe un film transparent. 4. Aruncare, cu viteză inițială mare, a unui corp; împrăștiere cu presiune a unui lichid sau a unui material pulverulent.

vedetă s.f. 1 Artist care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și care se bucură de mare popularitate, de renume). ♦ Personalitate de prim rang care este foarte cunoscută. Ne întîlneam... în jurul lui Ionel Teodoreanu, de două ori vedeta reuniunilor (PER.). ♦ Spec. Sportiv de mare popularitate. ♦ Ext. Persoană care vrea să se evidențieze, să epateze. Una din fetele invitate, vedeta cercului,... era înzestrată și cu o voce dulce (BEN.). 2 Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau pe mare, pe o rază redusă de acțiune, destinată unor misiuni de cercetare, supraveghere, apărare etc. ♦ Mică ambarcație cu motor care se folosește pentru comunicațiile din rada porturilor. 3 Rînd (sau cuvînt) dintr-un text, izolat sau tipărit cu caractere mai groase, pentru a fi scos în evidență. ♦ Cuvînt, grup de cuvinte notat pe primul rînd al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia în catalogul de bibliotecă. 4 (înv.) Santinelă de cavalerie. ♦ Loc unde stătea santinela în timpul serviciilor de gardă. • pl. -e. /<fr. vedette, it. vedetta.

CREAȚIE, creații, s. f. 1. Acțiunea de a crea (opere literare sau artistice); (concretizat) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. Comunismul apare ca un rezultat al creației conștiente a maselor populare, însuflețite și organizate de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2684. Donici descrie în creația sa viața și obiceiurile poporului. IST. R.P.R. 317. Olga avea un rol, firește de dans, și se găsea în frigurile creației. REBREANU, R. I 253. 2. Interpretare originală și valoroasă a unui rol, înfăptuită pentru prima dată, pe scenă sau în film. Iancu Brezeanu a avut o creație strălucită în Cetățeanul turmentat din «O scrisoare pierdută». – Pronunțat: cre-a-ți-e. – Variantă:(învechit) creațiune (ODOBESCU, S. III 51) s. f.

thriller s. n. (cuv. engl.) Roman, piesă de teatru sau film care provoacă senzații tari ◊ „Un thriller nu poate fi lăsat pe seama improvizației.” Cont. 13 II 60 p. 5. ◊ „Thrillerul are, însă [...] legile lui: trebuie să respecte logica și realitatea, sau măcar să dea o convenție credibilă, căci altfel ajunge să semene a science-fiction.” R.lit. 6 VI 74 p. 16. ◊ „[...] cinema-ul cunoaște un singur «thriller», al lui Russel Braddon, intitulat «Finaliștii», în care un criminal se ascunde sub acoperișul Wimbledonului, pentru a ținti spre loja regală.” Cinema 11/79 p. 17. ◊ „«Basic Instinct» [...] avea o acțiune trepidantă, un scenariu substanțial, un autentic thriller.” R.l. 2 X 95 p. 2; v. și Cont. 14 II 69 p. 5, R.lit. 7 XI 74 p. 17 [pron. trilăr] (cf. fr. thriller; DMC 1958; Th. Hristea în LR 3/72 p. 187, Guția A. 28; DN3, DEX-S)

ACTOR (< fr. acteur < lat. lit. actor, care acționează) Persoană (de obicei profesionistă) care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme, în spectacolele de operă sau opereta etc. Pentru activitatea sa de creație, actorul, ca orice creator într-un domeniu artistic, este o persoană înzestrată cu aptitudini și talent. Arta actoricească, alături de toate celelalte genuri de artă aflate în slujba spectacolului de teatru sau film, are un singur scop, acela de a scoate în relief și de a transmite publicului spectator ideile și sentimentele de bază ale operei dramatice. Dintre particularitățile calitative ale artei actoricești, sînt de remarcat: îmbinarea armonioasă a mijloacelor talentului personal, cu acelea ale partenerilor de scenă, deoarece actorul nu poate crea de unul singur. Forța lui rezidă în ansamblu în colectivul de interpreți ai operei dramatice respective; îmbinarea într-o sinteză a calității de creator cu cea de interpret, deoarece natura acțiunii scenice cere o astfel de îmbinare indisolubilă; necesitatea de a crea din nou personajul scenic, ori de cîte ori se repetă spectacolul, procesul de creație actoricească fiind subordonat viziunii regizorale. Măiestria actorului – creator, interpret – constă în reîncarnarea personajului, actorul și personajul scenic creat contopindu-se. Prin actor, personajul devine o realitate scenică obiectivă. La cei vechi, femeilor nu le era îngăduită apariția pe scena. Profesia de actor, în cinste la greci, la romani era exercitată de sclavi. În evul mediu, misterele (v.) erau interpretate de actori de ocazie, organizați în societăți sau confrerii, ca de exemplu: Confrères de la Passion_, în Franța.

BOBÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la înfășurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport și firele, semitorturile etc., înfășurate pe el. 2. B. electrică = element de circuit electric format din spire conductoare în serie, cu sau fără miez feromagnetic, ce produce un cîmp magnetic sau în care se induce o tensiune electromotoare. B. de inducție = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a cărui înfășurare primară este parcursă de un curent continuu întrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviație a unui fascicul de electroni analogă cu cea produsă de acțiunea unui cîmp magnetic.

ÎNNEGRÍRE (< înnegri) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înnegri și rezultatul ei. 2. (FITOPAT.) Înnegrirea bazei tulpinilor = boală a cartofului provocată de bacteria Erwinia phytophthora; porțiunea înnegrită este mai subțire și treptat putrezește. Înnegrirea lemnului = colorarea în brun-negricios a lemnului atacat de unele ciuperci. Înnegrirea nervurilor = denumire dată unor boli ale plantelor, caracterizate în special prin înnegrirea nervurilor (ex. î.n. de varză). Înnegrirea spicului = boală a cerealelor provocată de ciupercile Dilophia graminis (spicul este prins într-o masă neagră, cărbunoasă) și Mycosphaerella tulasnei (spicul se acoperă de puncte negre). 3. (FIZ.) Mărime care caracterizează gradul de opacitate a unei plăci sau a unui film fotografic după developare, proporțională cu energia radiației incidente și cu timpul de expunere.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

MUT, -Ă adj., subst. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este lipsit de facultatea de a vorbi, care nu poate vorbi; (despre organele vorbirii) lipsit de facultatea de a emite sunete -articulate. Mute să fie rosturile hicleane ce grăiesc spre derepți fără-leage. PSALT. 57. Giudețul să îndeamnă a mai micșura certarea celui vinovat, de cum spune pravila, cînd cel vinovat iaste surd sau mut. PRAV. 293. Au fostu sol mut și adusă carte, nescrisă la cetate neîntimiiată (cca 1750). GCR II, 62/1, cf. 150/13. Îl stropi cu apă vie și se însufleți, dară mut și surd. ISPIRESCU, L. 131. Se înstrăinase din ce în ce mai mult de bărbatul ei. . . Acasă tăceau ceasuri întregi, de parcă ar fi fost muți. V. ROM. februarie 1955, 232. După ce e mută, apoi e și slută. pann, p. v. i, 4/15. La poarta surdului Poți să bați oricît de mult, Că el îți va ședea mut. id. ib. 94/17, cf. ZANNE, P. II, 754. Cînd muierea e mută și bărbatul e surd, e viața cea mai bună între amîndoi, se zice pentru a ironiza limbuția femeii. ZANNE, P. II, 289, cf. 17. Vinul fără lăută Ca o gură mută. id. ib. IV, 189. ◊ (Prin lărgirea sensului) N-ai știut că eu sînt oarbă și mută ? Oarbă că nu pot ceti și mută că nu pot spune în scris. SADOVEANU, P. M. 62. ◊ (Prin analogie; despre animale) Dar mi-i murgul vită mută. Mă privește și m-ascultă. N-are gură să-mi răspundă. ANT. LIT. POP. I, 290. ◊ (În context figurat) Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri. EMINESCU, O. I, 201. ◊ F i g. Tu ești o țărînă nesimțitoare și mută. MARCOVICI, C. 28/26. Și a mea toscană liră a sta mută se deprinde. ASACHI, S. L. I, 157. Și lupii ce urlă și arborii muți în negura deasă rămîneau pierduți. ALECSANDRI, P. I, 221. O inimă ce-i mută ca un mormînt fioros. BOLINTINEANU, O. 117. Dar mut îmi e mormîntul și mut orice mormînt. MACEDONSKI, O. I, 50, cf. 13. Iarna însă-l înspăimântă negura și mutul Ger. COȘBUC, P. II, 84. În odaie, trist sună lemnul mut: Poc ! BACOVIA, O. 64. Drum de vis ! E clipa mutei agonii, Cînd alaiul nopții trece pe cîmpii. TOPÎRCEANU, S. A. 28. ◊ (Substantivat) Eu ca surdu nu audziiu și ca mut nu deșchiș rostul meu. PSALT. 72. Dintr-apă vin făcu, din ologi cu picioare făcu, din surdzi a audzi și din muți a grăi. VARLAAM, C. 271. Să mira mulțimea văzînd muții grăind. N. TEST. (1648), 20^v/20. Tăcut-am ca mutul. DOSOFTEI, PS. 129/8. Dezlegat de vina furtișagului easte mutul sau slutul. IACOV, SYN. 79. Pînă a-și exprima oamenii cugetarea prin vorbe, se serviră prin alte semne . . . sau gesturi mimice din mîini și din cap, după cum fac pînă astăzi muții surzi. HELIADE, O. II, 368. Robinson la aceste cuvinte dojenitoare cîtăva vreme au rămas ca un mut fără glas. DRĂGHICI, R. 13/14. Cercetară în dreapta și în stîngă ca să afle niscaiva leacuri . . . dar, parcă întîlnea tot surzi și mulți. ISPIRESCU, L. 160. Du-te unde a dus surdul roata și mutul iapa, se spune unei persoane (pe care supărat te-ai supărat și) a cărei prezență sau absență îți este indiferentă. Cf. ZANNE, P. II, 643, VI, 215, 378, A I 24. Mai bine cu muta decît cu limbuta. ZANNE, P. II, 643. ◊ (Familiar în fraze exclamative, exprimă o negație, ținînd locul lui „nimeni”, „nimic”, „nici vorbă”, „de loc”, „vorbă să fie” etc.) Știam că pleacă joi, dar cînd m-am dus să-l caut miercuri, mutu ! Plecase. L. ROM. 1963, nr. 6, 54. Mi-am rătăcit cartea. Caut în sus, caut în jos. Mutu ! ◊ E x p r. Mutu la ușă = obiect care se pune în fața ușii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă (com. din CÎMPULUNG-MOLDOVENESC); intrarea oprită (IORDAN, STIL. 322). Eu ? se apără el. Eu cred câ-i pun de mîine mutu la ușă. ap. IORDAN, STIL. 322. A (se) juca cu mutul = a juca cărți în absența celui de-al patrulea jucător, împărțind cărțile ca și cînd acesta ar fi de față. Com. din GILĂU-CLUJ. S-o spui (sau să i-o spui) lui mutu (de la Manutanță) = s-o spui cui vrea să te creadă (căci eu nu te cred). Cf. IORDAN, STIL. 321. (Prin Ban., Transilv.) A bate (pe cineva) a mutu (sau a muta) = a bate (pe cineva) pe înfundate, mutește. BUDAI-DELEANU, LEX. ALR II 3 599/64. ♦ (Substantivat; m. pl. art.) Ostași cărora li se tăia limba, și care erau folosiți ca paznici la curtea împăraților și la palatele dregătorilor bizantini, turci etc. Străjile și-au fulgerat armele . . . iar muții, cuprinzînd de subsuori pe sfinții părinți, i-au purtat pînă la paturile umblătoare. SADOVEANU, O. XII, 100. Hadîmbii îi șoptiseră, muții îi arătaseră cu semne repezi . . . toate cîte făcuse și vorbise Constantin în vremea nopții. id ib. 131, cf. 103. ♦ (Substantivat, m.; rar) Gîde, călău, gealat. Nici la poarta serviciului nu va putea năzui, fără a se teme de ștreangul muților. SADOVEANU, O. X, 257. ♦ (Despre animale) Care nu scoate strigătele caracteristice speciei. Paserea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers. ISPIRESCU, L. 297. Ferește-te de cîine mut și de om tăcut. ZANNE, P. I, 367. 2. (Despre acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care se face, se petrece în tăcere, cuvinte; care nu se exprimă prin vorbe. Ascult pierdută muta ei chemare. CAZIMIR, L. U. 64. Pînă la sfîrșitul mesei au fost între ei schimburi de priviri ca o luptă mută. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. Zîmbise, aprinzînd o țigară, la întrebarea mută a lui Dănuț. TEODOREANU, M. II, 22. Copilul bineînțeles nu putea să răspundă, și Caty interpreta în felul ei rîsetele lui mute. CĂLINESCU, S. 416. Vie singur, furișat, Să-i dau dulce sărutat, Să-i dau guriță tăcută, Să facem dragoste mută. ALECSANDRI, P. P. 332, cf. 356. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = (în opoziție cu f i l m s o n o r) film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu și vorbirea personajelor, sunetele și zgomotele. Scenă mută sau joc de scenă mut = scenă sau joc de scenă dintr-o lucrare dramatică, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei și sentimente prin gesturi. Deodată se oprește să facă joc de scenă mut și să-și mai tragă răsuflarea. CARAGIALE, O. III, 15. Literă mută = literă care, deși scrisă în cadrul unui cuvînt, nu se pronunță. Și „u” mut . . . este astăzi părăsit de marea majoritate a scriitorilor. MAIORESCU, CR. III, 185. Substantivele feminine franțuzești terminate în „e” mut, împrumutate de limba noastră, au trecut, în general, la decl. I. IORDAN, L. R. 230. ♦ (Despre sentimente) Care (este atît de puternic, încît) nu se poate exprima prin cuvinte. Cine ar fi văzut fața ei de-o durere mută . . . ar fi gîndit că-i o înmărmurită zînă a undelor. EMINESCU, N. 28. Era o fetișcană jigărită, cu fața smeadă, bolnăvicioasă, pe care se citea durere mută și nehotărîtă. REBREANU, NUV. 5, cf. 258. Străbunii mei . . . Atîta moștenire mi-au lăsat, Amarul mut din sufletele lor. CAZIMIR, L. U. 81. Alexandru, călare, își ducea prin întuneric mîhnirea-i mută. SADOVEANU, O. I, 13, cf. IX, 144. Sînt clipe de o înfiorare mută, clipe care par așa de lungi, încît un gînd de groază are vreme să-ți scapere prin minte. BART, S. M. 19. În suflet toarce mutul Regret, înfășurat în vînt. ARGHEZI, VERS. 98. ♦ (Despre vorbe) Spus în șoaptă, șoptit; (despre voce) care este abia șoptit, cu ton scăzut. Din gropi ei vin și mă-conjoară . . . Și cînd șoptesc cu voce mută Poema cea nepricepută, Tresar. MACEDOSNKI, O. I, 32. ◊ (În context figurat) [Inima] spune cu o mută zisă Că ce simț mi-e prea plăcut. I. VĂCĂRESCUL, P. 21/3. ♦ (Substantivat, m. art.; regional) Dans popular executat numai de feciori și în timpul căruia nici unul dintre ei nu vorbește. Cf. VARONE, D. 118. 3. (Despre oameni) Care, într-o anumită împrejurare, nu scoate nici o vorbă, care păstrează tăcere sau acționează in tăcere; (despre organele vorbirii) care, într-o anumită împrejurare, nu emite sunete articulate. Se roagă numai ochii, căci limba-mi este mută. HELIADE, O. I, 305. Am rămas mut de oțerire și de rușine. NEGRUZZI, S. I, 7. [Movilele] stau semănate în prelargul cîmpiii ca sentinele mute și gîrbovite subt ale lor bătrîneți. ODOBESCU, S. III, 16. Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută. EMINESCU, O. I, 82. Mergea mut alături de mine. id. G. P. 48. Credincioșii casei umblă muți în tainica tăcere. IOSIF, PATR. 60. Și din valul de zăpadă Ca o mută arătare . . . Un drumeț ciudat apare. TOPÎRCEANU, B. 70. [Tipografule], mi-ai scos tu la lumină miile și zecile de mii de rînduri, pretutindeni martor mut. ARGHEZI, P. T. 168. Ce vrei ? Cine ești, De vii mut și nevăzut ca-n povești ? id. VERS. 108. Auzi ? Te strigă din urmă. Te-au cunoscut. Fă-te că n-auzi, fii mut. Altfel te curmă. BENIUC, V. 98. Ocoli capul mesei, se așeză pe bancă și râmase mut. PREDA, D. 118. Ana și Măriuca ședeau mute într-un capăt de laviță, V. ROM. iulie 1953, 181. [De friguri] bea zeamă de romaniță pisată . . . Tot astfel de troscot. Unii îl sapă muți. PAMFILE, D. 34. Buzele cele mute vorbesc pe tăcute (= și tăcerea este un răspuns). ZANNE, P. II, 26. ◊ F i g. Cartea lui Zoroastru – ea rămînea mută la întrebările mele. EMINESCU, N. 68. ◊ (Adverbial) Cîte nouă vîrfuri din nouă crenguțe . . . să fierbi în nouă ulcele de apă neîncepută și adusă mut de la izvor sau fîntînă (adecă cel ce aduce apă să nu vorbească pînă a doua zi), N. LEON, MED. 7. ◊ (Regional) Apă mută = apă adusă de la izvor sau de la fîntînă de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește; p. e x t. apă neîncepută, v. n e î n c e p u t. Uneori, acela care rostește versurile de mai sus [ale descîntecului] ține în mînă două vase cu apă mută. PAMFILE, CER. 74. Hartă mută = hartă geografică pe care nu este scris nici un nume. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Marea mută = armata (numită astfel, pentru că execută ordinele fără a le comenta). ♦ (Substantivat, m. art.; regional) Al doilea conducător în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei; (regional) mutulică (I 3), primicer, cloj, zbicer. Cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 133, PAMFILE, S. V. 54, 61, 69, DR. II, 217., 4. (Prin Transilv. și Maram.) Bîlbîit, gîngav. Cf. ALRM II/I h 40. 5. (Familiar; și substantivat) (Om) tăcut, morocănos, ursuz, posac, (regional) mutac, mutăreț. Nu mai e sigur alături de acest colonel mut și gras. SAHIA, N. 73. Mutu pămîntului. ALR I 1 573/750, cf. 1 573/385, ALR II 3 675/102. 6. P. e x t. (Despre elemente ale naturii, așezări umane, unități de timp etc.) Liniștit, tăcut. Cetatea era mută și pustie ca un mormînt de uriaș. NEGRUZZI, S. I. 160. Și tăcere e afară. Luminează aer, stele; Mută-i noaptea, numai rîul Se frămîntă-n pietricele. EMINESCU, O. IV, 280. În amurgul mutelor seri de toamnă, din plângerea singurătății grele se desface tristețea farmecului stins. PĂUN-PINCIO, P. 126. În mijlocul naturii mute eram eu singur călător. IOSIF, PATR. 76, cf. 21, CERNA, P. 13. Un arc de munți cu coame sure Din Cerna pînă în Ceahlău. Adîncuri mute de pădure Și murmur tainic de pîrău. D. BOTEZ, F. S. 6. ♦ Odihnitor, liniștitor; senin. Somn, a gîndului odihnă, O, acopere-mi ființa Cu-a ta mută armonie. Vino somn – ori vino moarte. EMINESCU, O. I, 49. În jurul lor plutea . . . fericirea impersonală, largă și mută a nopții. DEMETRIUS, A. 64. ♦ (Despre săli de spectacole, de concert etc.) În care vibrațiile sonore nu se repercutează. [Durata de reverberație] nu trebuie să fie nici prea lungă, fiindcă amestecă sunetele, nici prea scurtă, fiindcă sala devine „mută”. CIȘMAN, FIZ. II, 59. II. Subst. 1. S. m. și f. (Prin Transilv., Mold., Bucov.) Om nepriceput, prostălău, tont, idiot; om nătărău; om zăpăcit. Cf. MARIAN, O. I, 113. Săracii boii cornuți, Cum însoară niște muți ! Săracele sutele, Cum mărită mutele ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 454-455, cf. 484. Vai, sărace struț frumos, Amu cat să te țîp jos Pentru muta cea din dos. RETEGANUL, TR. 172, cf. 181. Cătră stînga cînd mă uit, Zic că vreau să mă sărut Și cu lotru și cu mut, Că pe mut îl celuiesc Și pe lotru îl iubesc. De pe ei bine trăiesc, BUD, P. P. 27, cf. ALR II 2 863/362,3 679/362,3 760/130. Trece ca mutu prin rai. A I 24. ♦ Epitet depreciativ pentru soț sau soție. Nevastă de pe pîrău, Cum trăiești cu mutul tău ? MARIAN, O. I, 113. Eu, bădiță, aș ieși, Da-s cu mînile în pîne și cu mutul lîngă mine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 412. Vecin mîndru de n-ar fi, Cu mutul ți s-ar urî. id. ib., cf. 106, 413. Vino, bade, joi la noi, Că mutul merge la oi. ȘEZ. II, 214. Cînd viscolește și-ngheață, Eu strîng pe muta mea în brață (Soba). SADOVEANU, P. C. 13. ♦ (Regional) Flăcău îmbrăcat ca o paparudă (ALRT II 122); măscărici la nuntă (ALR II 2 689/362). 2. S. m. (Prin Transilv., Mold.; eufemistic) Unul dintre numele dracului. Du-te, mîndro, mutului, Nu-mi fă val tu capului. HODOȘ, P. P. 124. Căciula mutului, în fundul pămîntului (Găleata). GOROVEI, C. 170. ◊ E x p r. Intră mutul în el, se spune despre cineva aprig, energic, neînduplecat. Ea n-a vorbit nimic. Încăpățînată ! Dacă dădea adresa fetelor care au trimis-o cu manifeste, scăpa! Dar o știm noi: cînd intră mutu-n ea, s-a isprăvit. ap. IORDAN, STIL. 322. 3. S. f. (Prin Mold., Bucov.; în descîntece) Numele unei ființe supranaturale rele. Ieși, Petre, Ieși Sîn Petre, Cu surda ta, Cu muta ta, Și-asurzește, Și-amuțește. MARIAN, V. 47. Tu, muta pămîntului, Ieși din vatra focului Și te du la (cutare) pe umeri, Cu coada să-l plesnești. ȘEZ. VII, 91. 4. S. m. și f. (Transilv.) Pușculiță. Mută (mică casă) de cruțat bani. VICIU, GL. 19. Bag bani în mut. Com. din OCNA SIBIULUI. Păstrez bani în mută. Com. din ALBA IULIA. Pl.: muți, -te. – Lat. mutus, -a, -um.

joc sn [At: VARLAAM, C. 330/2 / Pl: ~uri / E: ml jocus, -um] 1 Activitate distractivă, mai ales la copii Si: joacă (1), (reg) jocot (2). 2 (Cdp fr jeu de société; îs) ~ de societate Distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. 3 (Îs) ~ de cuvinte Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit Si: calambur. 4 (Înv; îas) Glumă proastă făcută pe seama cuiva. 5 (Îlv) A-și bate ~ (de cineva) A batjocori pe cineva. 6 (Pfm; d. o fată; îal) A întreține raporturi sexuale, cu forța sau prin înșelătorie. 7 (Îls) Bătaie de ~ Batjocură. 8 (Îs) ~ de noroc Distracție cu cărți, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli acceptate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare. 9 (Ccr) Partidă de joc (8) care este în curs. 10 (Îe) A fi în ~ A se afla într-o situație critică. 11 (Îae) A fi în pericol. 12 (Îae) A fi vorba de... 13 (Îe) A-și pune (sau a-i fi cuiva) capul sau viața în ~ A-și risca viața. 14 (Îe) A pune (totul) în ~ A risca (totul) în vederea realizării unei acțiuni nesigure. 15 (Îe) A juca un ~ mare (sau periculos) A întreprinde o acțiune riscantă. 16 (Îe) A descoperi (sau a pricepe) ~ul cuiva A înțelege manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A servi, conștient sau nu, interesele cuiva. 18 (Îs) Casă de ~ Loc în care se practică jocurile (8) de noroc. 19 Totalitate a obiectelor care formează un set, un ansamblu, folosit la practicarea unui joc (8). 20 Fel de a juca. 21 (După fr; îe) ~urile sunt făcute Totul este deja hotărât. 22 (Îs) ~ de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă. 23 Competiție sportivă de echipă. 24 (Îs) ~uri olimpice Întreceri sportive la vechii greci, reluate și în timpurile moderne, cuprinzând mai multe discipline sportive la care participă mai multe țări. 25 Mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă. 26 Interpretare a unui rol într-o piesă, într-un film, într-o operă etc. 27 Fel în care se interpretează un rol. 28 (Îs) ~ de scenă Totalitate a mișcărilor și a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau ale unui cântăreț în timpul interpretării unei melodii. 29 Interpretare a unui dans. 30 (Ccr) Dans popular. 31 Melodie după care se dansează. 32 (Pgn) Horă. 33 (Pex) Petrecere populară la care se dansează. 34 (Ccr) Loc unde se dansează. 35 (Îe) Dac-ai intrat în ~, trebuie să joci! Dacă te-ai angajat la ceva, nu mai poți da înapoi. 36 (Gmț; îs) ~ul lui Adam și al Evei Dragoste. 37 (Pop; îe) Nu zice hop! pân-a nu intra în ~ Nu te bucura înainte de a vedea sfârșitul. 38 (Fig) Fel de a se mișca sau de a acționa pentru a obține un rezultat. 39 (Spt; îs) ~ de picioare Fel de a se mișca specific boxerilor în ring. 40 (Fig) Mișcare rapidă și capricioasă a unor lucruri. 41 Mișcare oscilatorie. 42 (Fig) Tremurătură. 43 (Fig) Alternare. 44 (Lpl; fig; îs) ~uri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafața lucioasă a unui obiect. 45 (Lpl; fig; îs) ~uri de apă Mișcări diferite și combinate ale apei ce țâșnește din fântânile arteziene. 46 (Teh) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 47 Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. 48 (Îs) Teoria ~urilor Teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 49 (Muz; îs) ~ de clopoței Glockenspiel. 50 (Spt; rar) Diviziune mai mică decât setul la tenis de câmp Si: game.

semiotică muzicală. Semiotica (semiologia) este considerată ca o „teorie generală a semnului”, ca o „știință autonomă” sau, în particular, ca o modalitate de a oferi muzicologiei* o cale de consolidare a metodologiei sale științifice. Umberto Eco (Trattato di semiotica generale, 1975) socotește că teoria semiotică permite analiza „producerii speciale a semnelor și a sistemelor de semne ca fenomen cultural” <<apropiindu-se de concepția lui Saussure›› („știința vieții semnelor în sânul vieții sociale”). Semiotica s-a dezvoltat sub auspiciile „filosofiei semnului”, a psihologiei „semnelor” și a celei „behavioriste”, a lingvisticii structurale, a formalismului logico-matematic, a teoriei comunicării și a teoriei informației. Dintre fondatorii și principalii teoreticieni amintim pe Dh. S. Peirce, Dh. W. Morris, F. de Saussure, C. K. Ogden și I. A. Richards, R. Jakobson, L. Hjelmslev, A. J. Greimas, J. Kristeva, E. Benveniste, T. Todorov, Max Bense, J.J. Nattiez, L. Prieta ș.a. A fost aplicată și în fenomene de comunicare naturală sau extralingvistică (Ém. Benveniste, Rh. A. Sebeok). În artă ca și în muzică, cercetarea semiotică s-a centrat pe problemele limbajului, mai ales de când estetica*, prin Pius Servien, a teoretizat asocierea dintre structura limbajului științific și a limbajului poetic încercând să depășească granițele celor două arii de manifestare ale spiritului uman (Lyrisme et structures sonores – 1930, Estethique. Musique – Poésie – Science, 1930). Și alți esteticieni din acea epocă susțin o posibilă interpretare semiologică a artei printre care și Jan Múkarovsky (L’art comme fait sémiologique – 1934). O înrâurire deosebită asupra dezvoltării semioticii au avut-o orientările structuraliste din lingvistică și aplicațiile din antropologie, folclor, literatură, studiul obiectelor – design, film și dramaturgie. Se urmărea astfel o metodologie comună oricărui domeniu de aplicare al semioticii, deci oricărui sistem de semne – vizuale, olfactive, kinestezic-proxemice, naturale, medicale sau auditive folosite în comunicarea umană și care să permită o interpretare formalizabilă a oricărui tip de limbaj și de „discurs” implicând deci sisteme ordonate de forme, în timp sau în spațiu, și legile lor de asamblare (compunere). După cum se știe, chiar stoicii foloseau termenul de semnificație, „semeiotikè”, însușit ulterior de gânditorii europ. Îl găsim apoi la John Locke (la rându-i, îl preluase de la John Wallis), prin care descria sistemul de semne muzicale: „un fel de figuri ce marcau fiecare ton” numite semeia, adică notele-semn (după abatele J.B. Dubos). Astfel, astăzi se înțelege prin semioză „semnul de acțiune” sau spațiul de manifestări ale semnelor (într-un domeniu sau altul și de obicei în procesul creativ și cel al comunicării). Semiotica consideră semnul ca interfață (suprafață de contact) între semnificant și semnificat, pentru că el arată întotdeauna „prin ceva”, „despre ceva”, „cuiva”, fiind o comunicare prin semne intenționale și semnificative (cu sens). Descrierile și interpretările mediate de universul semnelor pot să se refere la expresia discursului (forma sa) precum și la conținutul acestuia deși ambele planuri se socotesc a fi complementare. Semiologia generală (bazată îndeosebi pe structurile lingvistice) comportă analize de ordin semantic, sintactic și pragmatic și ale variației raporturilor dintre semnificant, semnificat și referent în vederea obținerii unor regularități (invarianți) cu virtuți explicative. ♦ Există desigur și în semiotică multe probleme controversate, fapt pentru care și aplicațiile în domeniul muzicii nu au fost lipsite de dificultăți, fie că era vorba de (a) definirea corpus-ului de elemente semice specifice; (b) de găsirea procedurilor compatibile de identificare și decupaj din discursul muzical; (c) de formalizarea și definirea metalimbajului corespunzător; (d) de stabilirea procedurilor de validare. De exemplu, transpunerea canoanelor structuraliste din lingvistică în limbajul muzical, așa cum a procedat Saint-Guirons (1964) este criticat de N. Ruwet ca nerelevantă. Diferențele utile analizei* muzicale au fost introduse mai târziu când, pornindu-se de la problema articulației limbajului, s-a marcat faptul că, la nivelul sintaxei*, limbajul muzical implică numai nivelul infrastructural (construcția discursului cu ajutorul notelor considerate drept unități) în timp ce limbajul natural presupune o dublă articulare – de la unitățile fonemice la nivelul suprastructural al cuvântului (morfematic) prin concatenare (deși există și unele excepții nesemnificative). Nici chiar tentativele de a echivala motivul muzical cu morfemul nu au dus la evitarea dilemei cu privire la statulul de „limbaj” sau numai de „cod” al discursului muzical. Similitudinea semo-lingvistică ar fi trebuit să evidențieze, în analize factuale, caracteristici ale limbajului bazate pe relații de omologie, de opoziție sau de complementaritate între unitățile semice ale sistemului-obiect. Pentru aceasta s-a recurs la metoda taxominică, prin operarea cu dihotomii de tipul: limbă-vorbire, paradigmă-sintagmă, expresie-conținut, substanță-formă, gramaticalitate-negramaticalitate, sincronic-diacronic; la metoda distribuționalității (Harris) sau la metoda chomskyană generativ-transformațională vizând structurile profunde și cele de suprafață, de competență și performanță și revizuirea distincțiilor: melodie* armonie(III, 1)-ritm*, polifonie*-monodie (1) ș.a. Toate aceste demersuri au condus la evidențierea aspectelor din planul expresiv acolo unde apare mai clară diferențierea „limbajului” muzical mai ales prin „echivalențele” dintre sens și sintaxă (N. Ruwet) sau prin identitatea lor (J.-J. Natiez) ceea ce atestă preeminența funcției estetice față de cea cognitivă (sistemul muzical este chiar ceea ce semnifică – signifie – spre deosebire de limbaj care ar fi expresia a ceea ce el semnifică – B. de Scholoezer). Se consideră chiar că limbajul muzical este distinct și de cel științific și de cel poetic, optându-se pentru contiguitatea celui muzical și poetic, ceea ce este demonstrabil prin modele algebrice de semantică muzicală (B. Cazimir). Au fost întreprinse cercetări și în alte direcții pentru a se lua în considerație, printr-o semantică de cod, nu numai mesajul muzical în sine (M. Schoen, E. Hanslick), ci și conotațiile (simbolice) extramuzicale (L.B. Meyer) de tip referențial. Pentru a se putea determina o serie de indici ai organizării interne muzicale s-a recurs la teoria comunicării putându-se vorbi astfel de o semiotică comunicațională diferită de cea structural-semantică (semiotica semnificației). Trebuie remarcat faptul că viziunea informațională în estetică și în semiotică elaborată în perioada marcată de Estetica lui Bense, de lucrările lui A. Moles, H. Frank, U. Eco, J.E. Cohen, Meyer-Eppler, P. Schaeffer, Xenakis, conduce la un funcționalism ce s-a resimțit de instrumentalizarea cantitativistă, necesară în determinări statistice ale ordinii, dezordinii sau redundanței. Trecerea spre o concepție calitativă, semantică, pentru determinarea elementelor stilistice, a nivelului complexității și noutății, implică integrarea în structurile massmediei și în sistemul culturii. Aceste cercetări au fost asociate cu studii de teoria sistemelor. Principalul obiectiv al semioticii comunicaționale este acela de a explica sursele comunicării emoțional-estetice ca o condiție imanentă a mesajului muzical. S-au conjugat asemenea eforturi cu studiile percepției estetice, a receptanței, fie din perspectiva psihologiei* experimentale, fie a fenomenologiei*, fie a ciberneticii și teoriei informației, fie a informaticii. În acest sens sunt remarcabile studiile elaborate în cadrul Institutului de Cercetări și de Coordonare Acustică – muzică (IRCAM) din Centre Beaubourg (Paris) asupra principalilor parametri fizici (acustici) ai sunetului*: intensitate (1), înălțime (1), ritm* sau timbru* și mai ales asupra multiplelor structurări ce se produc prin corelarea acestora (Boulez, G. Bennet, J. Risset ș.a.). Analizele semiotice nu au un scop în sine. Ipotezele și metodele de validare deschid drumuri noi în interpretarea fenomenului muzical, a raporturilor dintre muzică și autor, a descifrării formelor de percepere și trăire a realității sonore, dar și orientări noi în ce privește execuția muzicală și componistică a epocii noastre. Chiar când au un caracter experimental (și nu consacrat), asemenea modalități de analiză și aplicație contribuie la lărgirea spațiului* sonor și a substanței muzicale, la găsirea unor tehnici noi de prelucrare a sunetelor, a unor noi instrumente* și a unor noi reguli de compoziție (2) și transmitere a mesajului muzical. În țara noastră acest ansamblu de preocupări de la analiză la compoziție, de la semiologie la semantică muzicală, au înregistrat notabile adeziuni din partea unor muzicologi și matematicieni, compozitori și esteticieni. Sunt de remarcat atât studiile teoretice cât și lucrările muzicale elaborate de A. Stroe, Șt. Niculescu, L. Mețianu, A. Vieru, M. Brediceanu, D. Ciocan, S. Marcus, N. Brânduș, O. Nemescu, B. Cazimir, C. Cezar, Speranța Rădulescu, Gh. Firca, Fl. Simionescu.

pantomimă, mod de exprimare artistică a acțiunii, gândurilor, sentimentelor prin mișcare corporală, mișcare a mâinilor (gestică) și expresie a feței (mimică). P. are o origine arhaică, fiind poate una din primele forme de comunicare ale oamenilor și făcând parte integrantă din ceremoniile cultice și din alte fenomene sincretice*. În antic., p. era însoțită de muzică și se desfășura de ex. în cadrul tragediei* gr. De-a lungul vremii, p. a căpătat diverse forme și întrebuințări în spectacole și ceremonii, fiind prezentă și în Imperiul Bizantin (spectacolele cu măști) și în Renaștere* (antractele din Commedia dell’arte), apoi în baletele* fr. și în spectacolele engl. (masque). O dată cu sec. 18, p. este cuprinsă în baletele clasice (al căror ctitor a fost J.G. Noverre) – perpetuate până astăzi – și în baletele moderne (în care s-au produs transformări, prin sitlizarea mișcării și concentrarea simbolică a gestului precumpănind chiar asupra elementului coregrafie*). P. a stat la baza primelor filme, a filmelor mute, în care a făcut o adevărată epocă și a determinat stilul inimitabil și etern poetic al actorului Charles Chaplin, în renumitul personaj Charlot. Astfel p. se afirmă constant, în fiecare epocă, și capătă variate forme de expresie și de spectacol, fiind viabilă și astăzi, fie în arta mimilor, fie în balete.

EFÉCT (< germ., lat., după fr.) s. n. 1. (FILOZ.) Ceea ce este produs de un agent sau o cauză; ceea ce este considerat ca rezultat al unei acțiuni sau al unei intenții; urmare, consecință. 2. Impresie produsă asupra organelor de simț; p. ext. impresie produsă de cineva asupra cuiva. ◊ Exp. A-și face efectul = a da rezultatul scontat. ◊ Loc. De efect = care impresionează puternic, care atrage atenția. 3. (GEOGR.) E. de seră = proces de încălzire a aerului și a solului datorită reflectării pe stratul de dioxid de carbon (situat la plafonul serelor) a radiațiilor infraroșii emise de la sol în urma încălzirii sale de la Soare. Este specific serelor, dar și unor aglomerări urbane și tinde să devină global la nivelul atmosferei, din cauza cantității mari de dioxid de carbon eliminat în aer. 4. (GENET.) E. cis-trans = fenomen care rezultă din posibilitatea ca două gene (ce nu se referă la același locus) să se găsească pe același cromozom al unei perechi de omologi (cis) sau pe cromozomi diferiți (trans). 5. (FIZ.) E. corona v. corona. ◊ E. Doppler-Fizeau = modificare a frecvențelor undelor (sonore sau luminoase) recepționate de un observator în raport cu frecvența cu care undele sunt emise de sursă, datorită faptului că observatorul și sursa se deplasează unul față de celălalt. ◊ E. Procopiu v. Procopiu. ◊ E. tunel v. tunel. ◊ Efecte speciale = totalitatea mijloacelor tehnice utilizate în producerea filmelor, cu scopul creării iluziei sau simulării unor fenomene; pot fi mecanice, optice, electronice, pe computer. ♦ (TEHN.) Efectul Coandă = modificare (deflectare) cu un unghi de până la 180° a direcției unui jet fluid, practic bidimensional, tangent în secțiunea de ieșire la o suprafață solidă convexă, tinzând să urmeze curbura acestei suprafețe. Descoperit de H. Coandă în 1910 și brevetat în 1934, are aplicații în: sustentația și propulsia vehiculelor aeriene, construcția dispozitivelor pneumatice, medicină. 6. Impresie produsă de cineva sau de ceva asupra unei persoane. 7. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile ♦ Spec. (La pl.) Îmbrăcăminte militară; echipament (1). 8. (FIN.; la pl.) Hârtii de valoare. ◊ Efecte de comerț = denumire generică atribuită titlurilor de credit negociabile (cambii, bilete la ordin, cecuri etc.) care atestă existența unei creanțe de o valoare determinată plătibilă imediat sau la un termen scurt. ◊ Efecte publice = titluri de creanță emise de stat sau de instituții de drept public. 9. (EC.) E. util = rezultatul efortului depus la nivel micro- și macroeconomic, exprimat în formă valorică, materială și socială.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).