madamă (guvernantă, femeie de serviciu, femeie de moravuri ușoare) s. f., g.-d. art. madamei; pl. madame

ODALISCĂ ~ce f. înv. 1) Sclavă în serviciul femeilor din haremul turcesc; cadână. 2) Femeie din haremul turcesc. 3) Soție de turc; cadână. /<fr. odalisque

CAMERISTĂ, cameriste, s. f. 1. (Ieșit din uz) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste.

MADAMĂ, madame, s. f. 1. (Astăzi în forma madam) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madam s. f.] – Din fr. madame.

ODALISCĂ, odalisce, s. f. Femeie de serviciu în haremul unui sultan; p. ext. cadână. – Din fr. odalisque.

FEMEIE s. 1. (pop.) muiere, nevastă, (fig. și ir.) fustă. (O ~ cu un copil.) 2. femeie de serviciu v. servitoare. 3. femeie de stradă v. prostituată.

JUPÂNEASĂ s. v. boieroaică, cucoană, doamnă, femeie de serviciu, madam, orășeancă, patroană, servitoare, slugă, slujnică, stăpână.

MARIȚĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică.

SERVANTĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică.

SERVITOARE s. slugă, slujnică, femeie de serviciu, (livr.) servantă, (reg.) jupâneasă, (fam.) mariță.

SLUGĂ s. 1. servitor, om de serviciu, (astăzi rar) serv, (rar) slujitor, (înv.) poslușnic. 2. servitoare, slujnică, femeie de serviciu, (livr.) servantă, (reg.) jupâneasă, (fam.) mariță. 3. rândaș, servitor. 4. argat, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biris, (înv.) celednic.

păzitoriță s.f. sg. (reg.) femeie de serviciu la primărie.

perdejiță, perdejițe, s.f. (înv.) femeie de serviciu căreia îi era încredințată cheia ușii.

damă (dame), s. f. – 1. Doamnă, cucoană. – 2. Femeie stricată. – 3. Regină, la cărțile de joc. – 4. Joc cu puluri albe și negre care se mută pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameză, s. f. (femeie stricată), ca amure(a)ză; damicelă, s. f. (fam., domnișoară), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoană care frecventează bordelurile); madamă, s. f. (dădacă străină; femeie de serviciu în baruri și hoteluri; femeie de condiție inferioară), din fr. madame (nu trebuie să se confunde cu madam, formulă de adresare care se dă uneori în conversație, și care nu are nuanță depreciativă). Se știe că, după Corominas, I, 378, sensul 4 al lui damă provine, în realitate de la numele Damasco.

fîț interj. – Exprimă ideea de mișcare rapidă. – Var. fîța, fî(r)ța-fî(r)ța. Creație expresivă, cf. bîț, hîț, fîșt. – Der. fîță (var. fiță), s. f. (plevușcă, pește mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; băiat ager, descurcăreț; femeie de serviciu); fîrță, s. f. (copil, băiat; fată; tînără ușuratică; flecușteț, nimic); fîrțîgău, s. m. (persoană versatilă, volubilă, fără minte); fîțîi, vb. (a mișca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var. rară fîrțîi, fîțcîi (după Cihac, II, 108, aflat în legătură cu ceh. frcati „a se mișca”, sb. fercati „a zburătăci”); fîrțîitor, adj. (care se mișcă); fîțîială, s. f. (agitație, larmă; legănare; moft, nazuri); fiță, s. f. (plevușcă; Arg., moft, nazuri); fițărae, s. f. (Arg., moft, nazuri); fartiții, s. f. pl. (Arg., nazuri); fițuică, s. f. (notițe folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioară), probabil prin confuzia fr. fiche cu fiță, datorită rapidității cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ. Fitzel „bucată”). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14).

odaie (odăi), s. f. – 1. Locuință, sălaș. – 2. Cazarmă, tabără. – 3. Cameră, încăpere. – 4. Fermă, gospodărie. – 5. (Trans.) Casă izolată. – Var. (Munt.) hodaie. Mr. odă, udă, udae. Tc. oda (Roesler 600; Șeineanu, II, 274; Lokotsch 1584), cf. ngr. όντᾶς, alb. odë, bg., sb. odaja. – Der. odăiță, s. f. (cămăruță; casă mai mică); odagiu, s. m. (fecior, valet; argat), din tc. odaci; odăiaș, s. m. (valet; fecior); odăiașe, s. f. (servitoare, fată în casă); odăielnic, adj. (hoinar; linge-blide); odalîc, s. n. (tîrlă cu tot ce ține de ea), din tc. odalik; odaliscă, s. f. (femeie de serviciu în haremul unui sultan; cadînă), dublet al cuvîntului anterior prin intermediul fr. odalisque; odabașă (var. odobașă), s. f. (căpitan), din tc. odobaș. – Din rom. provine mag. hodály „baci” (Candrea, Elemente, 402; Edelspacher 14).

fată s.f. 1 Persoană tînără de sex feminin, necăsătorită. ◊ Fată în casă = fată tînără, angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrînă (sau stătută) = fată trecută de vîrsta măritișului și rămasă necăsătorită. (reg.) Fete (de) nune = fete care merg cu mirele după mireasă. Fete după masă = fete pe care le cheamă mireasa. Fată arăcită v. arăcit. Fată nemăritată v. nemăritată. Fată în păr v. păr. Tîrgul de fete v. tîrg. ◊ Compus: fată-mamă = tînără necăsătorită, cu un copil pe care îl crește singură. 2 (și fată mare sau, pop., curată, înv., vărgură) Fecioară (1), virgină. ◊ Fată fecioară v. fecioară. Muiere fată v. muiere. ◊ expr. (înv., reg.) A fi fată la cap = a) (despre tinere) a-și fi pierdut fecioria; b) (despre femei) a umbla cu capul descoperit ca fetele. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. De (sau pe) cînd era mama fată (mare) v. mamă. A ședea ca o fată mare v. ședea. 3 (în raport cu părinții) Fiică. ◊ Nume de fată v. nume. Fată vitregă v. vitreg. ◊ expr. A-și da fata din casă = a-și căsători fiica. A da o fată după cineva (ori cuiva) v. da. 4 Compus: (astron.; pop.; art.) Fata-Mare (sau reg., -cu-Cobilița) = constelația Orion. 5 (pop.; la pl.) Fetele cîmpului (sau codrului, pădurii) = zîne răuvoitoare. Fata pădurii v. pădure. 6 (pop.; la jocul de cărți) Damă. 7 (arg.; mai ales la pl.) Prostituată. ◊ expr. A merge la fete = a) (despre băieți) a avea prima relație sexuală; b) (despre bărbați) a merge la bordel. • pl. fete. /lat. fēta.

da vb. I în construcțiile: ♦ a se da mare (lb. vorbită) A-și da aere, a se crede superior ◊ „Am mai întrebat în dreapta, am mai întrebat în stânga și am aflat că respectivul C.A. se dă mare și intangibil. Cum nu-i plac ochii cuiva, fie că e vorba de o femeie de serviciu, fie că e vorba de un turist, mai mereu mahmurul A. amenință.” R.l. 18 VII 79 p. 5. ◊ „Bodyguarzii se comportă oribil. Se dau mari.” Libertatea 6 X 95 p. 7; v. și R.l. 22 VI 81 p. 2. ♦ a se da de gol, dare de gol, dat de gol [până-n Dumnezeu] (arg.) ◊ „Stiți ce este un dat de gol? Este un om de nimic, lipsit de cultură, de dorința de a munci, care face din îmbrăcămintea modernă un acoperământ al nulității. Altfel spus, un compromis. Pentru ei [tinerii serioși] un astfel de tânăr «se dă de gol», «se compromite», se descoperă a nu fi altceva decât un manechin care își plimbă îmbrăcămintea ultra-modernă. Câte unul dintre ei, care nu este numai leneș și incult, dar și prost – o «culme» de incultură și de prost gust – este considerat a fi dat de gol până-n Dumnezeu! De aici, prin extensie, orice prostie, gafă, stângăcie, a devenit o dare de gol.” R.lit. 19 VII 79 p. 9. ♦ a-și da foc la valiză A lucra împotriva propriilor interese ◊ „Prin această mărturisire, președintele [Iliescu] [...] și-a dat foc la valiză, ca să folosim o expresie adecvată argumentației avansate pentru a motiva disensiunile sale cu Petre Roman.” R.l. 27 III 92 p. 4. ♦ a-i da călcâie (arg.) A pleca de la cursurile universitare sau, prin extensie, a pleca ◊ „X i-a dat călcâie de la seminarul de azi.” ◊ „Y i-a dat călcâie din București.” ♦ a da pe cineva prin praf A uimi ◊ „Cătălin a dat-o pe Florica prin praf cu cunoștințele lui despre stimulatorul cardiac.” (formal din lat. dare)

plajă s. f. Distanța între două măsuri sau posibilități ◊ „Senatul Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davilla» din București a aprobat grila salarială pentru corpul profesoral. S-au stabilit astfel următoarele plaje valorice: preparatori 4400054000 lei [...] (în condițiile în care [...] o femeie de serviciu de la RENEL câștigă circa 65000 lei/lună).” R.l. 4 VII 93 p. 3 (din fr. plage; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

preoteasă f. 1. femeie în serviciul unei divinități păgâne; 2. soția preotului.

CAMERISTĂ, cameriste, s. f. 1. (Înv.) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste.

MADAMĂ, madame, s. f. 1. (Fam.; astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. 2. Femeie din personalul casnic al familiilor bogate. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. 3. (Înv.) Guvernantă. 4. (Înv.) Soție. 5. (Peior.) Femeie de moravuri ușoare; spec. patroană a unei case de prostituție. [Var.: madam s. f.] – Din fr. madame.

CAMERISTĂ, cameriste, s. f. (Învechit) Femeie în serviciul personal al stăpînei.

JUPÎNEASĂ, jupînese, s. f. 1. (Învechit) Soția unui boier; boieroaică, cucoană. Are boierul o jupîneasă tot ca dînsul de bună și de blajină. SADOVEANU, O. I 49. Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă, dacă era frumoasă. NEGRUZZI, S. I 144. Logofăt Solomon Bîrlădeanu și jupîneasa sa. id. ib. 318. ◊ (Ironic, pentru o fată tînără) Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, zise părintele de tot posomorit. CREANGĂ, A. 3. Dec!... ce te răstești așa la mine, jupîneasă?... Ai uitat cu cine vorbești? ALECSANDRI, T. I 35. Mama nu mă lasă Să-i aduc leneșă-n casă, Cum ești tu, măi jupîneasă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. ◊ (În personificări) Cinstită jupîneasă Luni, Vorbește-Achim dintre cărbuni, Ian vezi! Ai oameni buni în casă! COȘBUC, P. II 235. 2. (Învechit) Soția unui negustor, a unui om înstărit. Lasă-mă, jupîneasă... în pace; că eu știu ce știu eu. CREANGĂ, P. 118. Taci, iadule, nu crișca, Că destul te-i sătura De jupîni cu jupînese Și de popi cu preotese! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 468. ♦ Orășeancă, tîrgoveață. Condurul nu se potrivi... la nici o cucoană, la nici o jupîneasă, la nici o țărancă. ISPIRESCU, L. 306. 3. (În trecut) Femeie angajată pentru a conduce și supraveghea bunul mers al gospodăriei; menajeră; p. ext. femeie de serviciu, fată în casă. Ileana s-a învățat a face serviciul în casă, ca o jupîneasă de la oraș. REBREANU, R. II 49. În momentul acesta jupîneasa cea răgușită intră cu tava, aducînd dulceață și cafele. CARAGIALE, O. II 165. (Cu pronunțare regională) Auzi vorbe!... eu să fiu tot una cu un ciocoi... și tu, ce ești cucoană protipenda, să fii tot una c-o giupîneasă din casă! ALECSANDRI, T. I 62.

ODALISCĂ, odalisce, s. f. Femeie de serviciu în haremul unui sultan; p. ext. cadînă. Ai gură de odaliscă, Radule! repeta colonelul Vardaru, de cîte ori Comșa amintea despre firea lui hotărîtă. C. PETRESCU, Î. I 13. Albe odalisce se cobor pe mare Pline de plăcere, din a lor serai. BOLINTINEANU, O. 100.

TOT⁵, TOATĂ, toți, toate, pron. nehot. I. (Numai la pl., cu nuanță de numeral nehotărît) Lucrurile sau ființele cîte intră în discuție sau care sînt de același fel (fără să lipsească nici unul). Vreau banii pe jumătate, dacă nu toți! DELAVRANCEA, H. T. 39. Sînt adunate toate în curte. ISPIRESCU, L. 7. La vederea acestei minunății, toți au rămas încremeniți. CREANGĂ, P. 229. După ce-i uciseră mai pe toți, se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ (În corelație cu cîți, cîte) Cîte fete ardelene, Toate-s negre la sprîncene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. Cîte cară cu povară, Toate suie și coboară. id. ib. 127. ◊ Expr. Cîte toate v. cît⁵ (III). ◊ (Construit cu prep. «cu»; de obicei în forma toții, toatele) Dormim cu toatele la conac. DUMITRIU, B. F. 148. Și după ce ne culcam cu toții, noi băieții, ca băieții, ne luam la hîrjoană. CREANGĂ, A. 40. Cu toții, săltînd de bucurie, s-au apucat de grumazul tatălui lor. DRĂGHICI, R. 8. Noi cu toți să ne-nfrățim Și cu toții să trăim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 205. ◊ (Întărit prin repetiție) Dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie, scrîșnind strașnic. CARAGIALE, O. III 27. II. (Cu sens neutru, în opoziție cu nimic) 1. (La f. pl. sau la sg. în forma tot sau totul) Lucrurile cîte există sau cîte intră în discuție (fără nici o excepție). Dacă nu mi s-or mai întoarce feciorii, ne-om duce și noi, eu și cu baba Cireașa, unde se duc toate. SADOVEANU, N. P. 8. Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate? CREANGĂ, P. 299. El zboară, gînd purtat de dor, Pîn’ piere totul, totul. EMINESCU, O. I 176. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. id. ib. I 130. Tot împrejuru-i era tăcere. ALEXANDRESCU, P. A. 74. ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rînd; mai presus de orice altceva. Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. După toate v. după (II 1). ◊ Loc. conj. Cu toate că... = deși, măcar că... ◊ Expr. Multe (și) de toate v. mult² (II). Femeie la toate = femeie de serviciu care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. A da toate pe una v. da³ (I 6). A-și băga nasul în toate v. nas. ♦ (Precedat de «și» și completînd o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. A lăsat și bani, și tot, și s-a dus. CREANGĂ, P. 60. Încă mă mier cum am scăpat cu viață; lehamite și de împărăție și de tot, că doar, slava domnului, am ce mînca la casa d-tale. id. ib. 188. Ochii tăi și toate-s bune, Sprîncenele-ți fac minune; Ochii tăi și toate-mi plac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ (Urmat de o subordonată relativă introdusă prin «ce») Puse la cale să-i gătească de drum merinde și tot ce-i trebuia. ISPIRESCU, L. 3. ◊ Expr. Toate ca toate (sau, rar, toatele) = celelalte ar mai merge, treacă-meargă. Toate ca toate, numai povețele ce ți-am dat să nu le uiți. ISPIRESCU, L. 16. Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. id. ib. 140. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. Care cum venea de la cîmp, lăsa tot în mijlocul ogrăzii și alerga atras de țipetele Floricăi. BUJOR, S. 47. Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. ◊ (Urmat de o subordonată relativă introdusă prin «ce») Făcea tot ce i se spunea, de nimic nu cîrtea, nimic nu dorea. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Fiii cei mari ai împăratului povățuiră pe logodnicele lor ca să facă și ele tot ce va vedea pe zîna că face. ISPIRESCU, L. 39. Nu se mănîncă tot ce zboară. NEGRUZZI, S. I 251. 2. (În forma de sg. tot sau totul) Lucrurile cîte se țin laolaltă, formînd un ansamblu, fără ca să lipsească nici unul. Spunea tot ce știa. ISPIRESCU, L. 9. Întrebînd-o despre gospodărie și bărbat, ea a spus tot ce știa. CREANGĂ, P. 86. ◊ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) sau cu totului tot sau cu totului totului = pe de-a-ntregul, în întregime. Făcu, cum zisese, doi feți-logofeți, cu totului totului de aur, în ciurul pe care îl ținea țiganca la gura podului. ISPIRESCU, L. 63. Fata se făcu o păsărică cu totul și cu totul de aur. id. ib. 361. Lasă-ți lumea ta uitată. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Cu totul = a) în total. În așezările acele de scînduri... aveam cu totul vro patru sute de ostași din cei mai greu răniți. MIRONESCU, S. A. 117; b) cu desăvîrșire, în întregime. Ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 133. Vîntul încă încetă cu totul, BOLINTINEANU, O. 265. (Întărit prin repetiție) Pricepuse drăcoaica că încă nu scăpase cu totul și cu totul de primejdie. ISPIRESCU, L. 363. În tot sau (în) totului tot (scris și totul lui tot) = a) la un loc, una cu alta; în total. În totul lui tot, a fi trecut la mijloc vro jumătate de ceas. CREANGĂ, A. 66. Primesc de la domnu 5 galbini și de la cucoana Săftița 4 galbini, în tot nouă. KOGĂLNICEANU, S. 112; b) într-un cuvînt, la urma urmelor. Totului tot, eu știu că am adormit cu gîndul la: Cît e Argeșul de mare, Haz ca Săhărelul n-are. La TDRG. (Rar) Tot în tot = pe de-a-ntregul. Toată-n tot Frumoasă cum eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvîrșire, în întregime. Lumina s-a micșorat de tot în gămălia galbenă, de alamă, a lămpii. C. PETRESCU, R. DR. 140. Vremea se întunecase de tot. SANDU-ALDEA, U. P. 133. Biata babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. Mîndră, eu te voi iubi, Chiar de tot de m-ai orbi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv. Răul pieri-va de tot din lume. BĂLCESCU, O. II 317. De tot să i-l dea lui. ȘEZ. III 135; c) foarte, extrem de... După cum își au casa și satul, unii urcă pe deal, spre gaura minei, alții, dimpotrivă, au apărut sus de tot, de după o creastă de munte și încep să coboare în vale. BOGZA, Ț. 49. Satul Lespezi e aproape de tot. REBREANU, R. I 159. Îi frumușică de tot. ALECSANDRI, T. 779. ◊ Loc. prep. Cu tot cu cineva (sau cu ceva) sau cu cineva (sau cu ceva) cu tot = împreună, la un loc cu... Lipan a căzut în rîpă cu tot cu cal. SADOVEANU, B. 242. Ea și cucoana Maria îl puteau vinde și răscumpăra, jucîndu-l pe degete, cu tot cu doftor, cu tot cu Bogza și Cuțui și cu tot cu nevestele lor. id. ib. 248. Dar dacă pui flăcăi o dată S-aleagă dînșii cum socot O fată: Bogata-și pupă boii-n bot, Îmbătrînind cu boi cu tot. COȘBUC, P. I 129. Spune-i că nu primești bani, ci numai atîta grîu, cu paie cu tot, cît îi putea duce d-ta în spate și cu un băiet al d-tale. CREANGĂ, P. 155. Dispăru cu fată cu tot. EMINESCU, N. 15. ◊ Expr. Asta-i tot sau atîta (ori atîta-i) tot = atît și nimic mai mult. Vrau să-mi dau samă despre satul nostru, despre copilăria petrecută în el, și atîta-i tot. CREANGĂ, A. 73. ♦ Lucrurile diverse, variate care alcătuiesc averea, proprietatea cuiva. A pierdut tot. ▭ Dă totul pentru slava țării! Și pentru pacea lumii, totul! FRUNZĂ, Z. 18. – Forme gramaticale: m. sg. totul, m. pl. toții, f. pl. toatele, gen. sg. a tot și (în expr.) totului, dat. sg. la tot, gen. pl. m. și f. (a) tuturor, dat. pl. m. și f. tuturor și tutulor (M. I. CARAGIALE, C. 43).

CURĂȚENIE. Subst. Curățenie, puritate, prospețime (fig.), sterilitate (rar). Salubritate. Curățare, curățat, dereticare; măturare, măturat, măturătură; spălare, spălat, spălătură; curățenie generală. Purificare, purificat, primenire, primenit, primeneală. Aerisire, aeriseală, aeraj, ventilație, ventilare. Epurare, epurație, depurație. Dezinfectare, dezinfecție, sterilizare. Filtrare, filtraj (rar), strecurare, strecurat, decantare, decantație, limpezire, limpezeală, limpezit. Deparazitare, deratizare, despăduchere. Periere, periat. Igienă; igienă personală. Mătură, măturea (dim.), măturoi (augm.); perie, periuță (dim.); aspirator; mașină de spălat. Femeie de serviciu, îngrijitoare, menajeră; spălătoreasă; măturător; spălător; lustruitor, lustragiu; sterilizator. Curățătorie; spălătorie. Adj. Curat, curățel (dim.), imaculat, pur, purificat, proaspăt, prospețel (dim.); alb, strălucitor, nepătat, fără pete; ca roua; îngrijit, primenit, spălat, spălățel (fam.); filtrat, limpede, limpid (livr.), limpezit; strecurat; sterilizat, steril. Igienic; salubru. Curățitor, purificator; filtrant; lavabil, epurativ, depurativ, depurator. Vb. A curăța, a face curățenie, a face curat, a deretica, a face ordine, a face rinduială; a mătura, a da (a curăța) cu mătura, a rîni (reg.), a răcălui (reg.). A spăla, a la (pop.), a leșia (rar). A aerisi, a ventila. A da cu peria, a șterge de..., a da cu aspiratorul. A epura, a strecura, a filtra, a purifica. A deparazita; a deratiza; a dezinfecta; a steriliza; a despăduchea. A decanta, a limpezi, a clăti, a clâtări (reg.). V. spălare.

cafegioaică sf [At: DA / Pl: ~ice / E: cafegiu + -oaică] 1 (Înv) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea Si: cafegiță (1). 2-4 (Înv) Soție a cafegiului (1-3) Si: cafegiță (2-4). 5 (Rar) Femeie de serviciu (în birturi sau în case particulare) care prepară, de obicei (bine), cafeaua (3) Si: cafegiță (5). 6 (Fam) Femeie căreia îi place să bea (multă) cafea Si: cafegiță (6).

cameristă sf [At: COSTINESCU / Pl: ~te / E: fr camériste] 1 (Iuz) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2 Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc.

madamă sf [At: DIONISIE, C. 205 / V: madam (G-D: lui madam, madamei), (pop) măd~ / S și: madame / Vc: madam, (dep) ~mo / PI: ~me / E: fr madame] 1 (Frî) Soție. 2 (Îf madam, urmat de numele de familie) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu sau despre o femeie măritată Si: cucoană, doamnă. 3 (Înv) Menajeră. 4 (Înv) Femeie de serviciu la un hotel. 5 (Înv) Guvernantă străină. 6 (Prt) Prostituată. 7 (Spc) Patroană a unui bordel.

odaliscă sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~sce / E: fr odalisque] 1 Femeie de serviciu în haremul unui sultan. 2 (Pex) Cadână.

păzitoriță sf [At: LEXIC REG. II, 62 / Pl: ~țe / E: păzitor + -iță] (Reg) Femeie de serviciu la primărie.

perdejiță sf [At: SCR 1969, 328 / Pl: ~țe / E: perdegiu + -iță] (Rar) Femeie de serviciu căreia îi era încredințată cheia ușii.

tot², toată [At: PSALT. HUR. 5715 / V: (reg) tăt anh, av, (îrg) ~uluș anh / Pl: toți, toate, (înv) tute af, (îvr) tus am / G-D pl: tuturor, tuturora, (îvr) toturor, (reg) tutulor / E: ml totus] 1 anh (Lsg) Întreg. 2 anh (D. oameni) Cu întreg corpul. 3 anh (Indică alcătuirea, componența unui ansamblu) Din care nu lipsește nimeni sau nimic. 4 anh (Indică cantitatea) Cât există. 5 anh (Îlpp) Cu ~ (sau toată, toți, toate)... ori cu toate acestea În pofida... 6 anh (Lsg) Deplin (4). 7 anh (Pfm; indică ideea de superlativ; îla) De sau de toată... Cum nu se poate mai mult. 8 anh (Îlav) În toată libertatea Neconstrâns. 9 anh (Indică întinderea, cuprinsul) Cât e de mare. 10 anh (Indică durata) Cât durează. 11 anh (Lpl) în număr complet. 12 anh (Sugerând varietatea) De diferite feluri. 13 anh (Îlav) Din (sau, înv, de în) toate părțile De pretutindeni. 14 anh (Îlav) În toate părțile (sau, înv, locuri) ori peste (sau, rar, prin) ~ locul sau peste ~ Pretutindeni. 15 anh (Pop; îe) A asculta cu toate urechile A asculta cu mare atenție. 16 anh (Pop; îe) A râde cu toți dinții A râde astfel încât să i se vadă toți dinții. 17 anh (Pop; îae) A râde foarte tare. 18 anh (Pop; îe) A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții (sau în toate boalele, în toate grozile morții) A înfricoșa pe cineva foarte tare. 19 anh (Alcătuiește, împreună cu un nc, numerale colective) Toți șase. 20 anh (Îvp; lsg) Fiecare (dintre...) Si: oricare. 21 anh (Îla) De toată ziua (sau de toate zilele) De flecare zi Si: cotidian. 22 anh (Pfm; îla) ~ soiul de... ori de ~ soiul sau (reg) în toată forma Fel de fel Si: variat. 23 anh (Pfm; îlav) În toate chipurile sau în ~ chipul În multe feluri. 24 anh (Pfm; îlav) În (sau, rar pe) toată vremea ori în toate vremi în fiecare clipă Si: mereu, necontenit. 25 anh (Precedat de „și”, completând o enumerare) Restul care n-a fost amintit Si: celelalte. 26 pnh (Lpl) Lucrurile sau ființele care intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). 27 pnh (Îlav) Înainte (sau mai întâi) de toate În primul rând. 28 pnh (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. 29-30 pnh (Îls; și îla) De toate (Lucruri) de diferite feluri. 31 pnh (Pop; îe) Toate ca toate (sau, rar, toatele), dar... Celelalte ar mai merge, dar... 32 pnh Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. 33 pnh (Îlav) De (sau, înv, întru) ~ sau cu (sau în, întru) ~ul, (pop) cu (sau întru) ~ului ~, (înv) cu ~ul (sau ~uluș) ~, (reg) cu ~ului (~ului), ~ în ~ În întregime. 34 pnh (Îlav) De toți (sau de toate) ori cu ~ul sau (pop) în ~ului -, (înv) în ~, (reg) de ~ În total. 35 pnh (Pop; îlav) În ~ sau în ~ului ~ Într-un cuvânt. 36 pnh (Îlav) De ~ Pentru totdeauna Si: definitiv. 37 pnh (Îlav) De ~ sau cu ~ul, (reg) de (sau cu) ~ului ~, cu ~ului Foarte (1). 38 pnh (Îlpp) Cu ~ cu... sau cu cineva (sau cu ceva) cu ~ (sau, înv, cu ~ul) sau, reg, cu ~ cu cineva (sau cu ceva) Împreună cu... 39 pnh (Îe) Asta-i ~ sau atâta (sau atâta-i) ~ Doar atât (și nimic mai mult). 40 pnh (Pfm; îe) A nu fi în toate ale mele (ale tale, ale ei etc.) A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 41 pnh (Pfm; îae) A fi abătut. 42 pnh (Îs) Femeie la toate Femeie (de serviciu) care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. 43 pnh (Îs) Om bun la toate Persoană care se pricepe la toate. 44 pnh (Îlc) Cu toate că... Deși... 45 snsa Întreg (rezultat din unirea elementelor componente) Si: totalitate (1), (înv) totime (1). 46 snsa (Fig) Natură. 47 snsa (Fig) Univers. 48 snsa (Fig) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). 49 sn (Pop; îe) Aici e ~ul Asta explică lucrurile. 50 av (Exprimă continuitatea, persistența) Și acuma Si: încă. 51 av (îcn) Nici acuma. 52 av Tot timpul Si: mereu. 53 av Fără a se opri Si: întruna, necontenit, neîncetat. 54 av (Fam îe) Să ~ aibă... Ar putea să aibă (cel mult)... 55 av (Reg; îe) Să ~ fie... sau să ~ fi fost... Ar putea să fie (cel mult). 56 av (Pop) În orice împrejurare Si: totdeauna (1). 57 av (Cu sens iterativ) De repetate ori Si: adesea. 58 av (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. 59 av (Stabilește similitudinea) La fel. 60 av (îcr „așa”, „asemenea”, „astfel”, „atâta”, „același”) Exact așa (sau atâta, același) Si: întocmai. 61 av (Îcr „așa” sau „atât de...”) Formează gradul de egalitate al comparativului (Tot atât de frumos.). 62 av (Pfm; îe) Mi-e ~ atâta Mi-e perfect egal. 63 av (Indică revenirea sau apariția într-o situație similară) Din nou Si: iarăși. 64 av (Exprimă periodicitatea, regularitatea) De fiecare dată Si: întotdeauna, regulat. 65 av În mod exclusiv Si: numai. 66 av (Pop; îla) ~ unul și unul De frunte Si: ales. 67 av Fără excepție. 68 av În întregime Si: complet. 69 av (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. 70 av (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 71 av Și așa Si: oricum. 72 av În orice caz. 73 av Și încă Si: totuși (2). 74 sn Întreg.

ușăriță sf [At: DRLU / V: ușer~ / Pl: ~țe / E: ușar + -iță] (Iuz) Femeie de serviciu la unele instituții publice, care stătea la ușă (1) pentru a supraveghea intrarea.

slujitor, ~oare [At: CORESI, EV. 31 / Pl: ~i, ~oare / E: sluji + -tor] 1-2 a, smf (Asr) Servitor (1). 3 smf (Asr; cu determinări care precizează sensul) Apelativ pentru specialiști, profesioniști în diferite domenii. 4 smf (Reg; îs) ~ de masă Paharnic la nuntă. 5-6 smf (Reg; rar; spc) Om (sau femeie) de serviciu. 7 sm (De obicei cu determinările „al altarului”, „bisericesc” etc.) Preot. 8 sm (Îvr; fig) Satelit (8). 9 sm (Înv) Oștean, călare sau pedestru, în slujba domnului țării, a unui boier etc. în evul mediu românesc 10 sm (Înv) Ostaș de țară în secolele XVI-XVIII. 11 smp (Înv; spc) Corp de oaste al călăreților și dorobanților. 12 sm (Îrg) Jandarm. 13 sm (Înv) Subaltern al marilor dregători domnești așezat la sate ca om (țăran) liber în evul mediu românesc. 14 sm (Înv; pex) Funcționar al statului feudal.

servitor, ~oare smf [At: OBRADOVICI, D. 20/10 / V: (pop) săr~, (îvr) serbi~, (reg) sir~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr serviteur] 1 Persoană aflată în serviciul unui stăpân (pentru a presta munci casnice) și răsplătită în bani sau în natură Si: slugă (2) (asr) serv (1), (rar) slujitor, (înv) poslușnic, (reg) servitoreasă (1). 2 (Iuz; spc) Om (sau femeie) de serviciu (12). 3 (Rar) Slugă (10). 4 (Orn; reg; îc) ~oarea-cucului Pitulice (Troglodytes troglodytes). 5 (Fig) Organ sau mecanism, sistem ce îndeplinește o muncă utilă cuiva sau altui organ, mecanism, sistem. 6 (În formule de politețe) Autor al unui mesaj scris sau oral Si: slugă. corectat(ă)

sfâr [At: ALECSANDRI, T. 1237 / E: fo] (De obicei pronunțat cu un „r” prelungit; are) 1 i Cuvânt care imită zgomotul produs de învârtirea cu repeziciune a unui obiect, a unei ființe etc. 2 i Cuvânt care imită zgomotul produs de încingerea pe foc a unei grăsimi sau de prăjirea ori frigerea unui aliment. 3 i (Pex) Cuvânt care imită zgomotul produs de stingerea cu apă a focului. 4 sfs (Arg) Femei de serviciu. 5 i Cuvânt care imită zgomotul produs de mișcarea cu repeziciune a unui obiect aruncat în spațiu. 6 i (Pex) Cuvânt care imită zgomotul produs de zborul (brusc și rapid) al unei păsări. 7 i Cuvânt care imită zgomotul produs de o pisică în timp ce toarce.

MADAMĂ s. f. 1. (Franțuzism învechit) Soție. V. doamnă, jupîneasă, damă. Era cu el și madama lui și mai era și alte persoane mari cu madamele lor. DIONISIE, C. 205, cf. RUSSO, S. 108. 2. (Astăzi în forma madam; de obicei urmat de numele de familie sau, mai rar, de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată); doamnă. V. cucoană. Tu roabă, și a cui? a unui judecător ! adu-ți aminte că ai avut cinstea de a fi madama de Valsan. HELIADE, B, 18/4. Madam Dardane rămasă înlemnită la această întrebare. GORJAN, II, 124/20. Multe închinăciuni... lui monsiu Chis și madamei Wimmer. KOGĂLNICEANU, S. 6.Tu te duci la megieșă noastră madama Ninteasa, unde să fac adunări spirituoase. ASACHI, PED. 7/13. Într-o vreme a izbutit chiar să fie admis corist în trupa madamei Carl. GHICA, S. 62. Vezi că erau mulți muștirii, jupîne, pînă să-mi dea madama gazeta. CARAGIALE, T. II, 16. Unele pălării sînt. . . scumpe foc, așa cum se și cuvine să le vîndă cele două vestite marșante de modă, madamele Bario și Briol. MACEDONSKI, O. III, 38. Madam Sara, văduva, a deschis prăvălie. CAZIMiR, GR. 41. Am scăpat de. . . cățelușa lui madam Știubeiu, care trecea. . . printre gard. C. PETRESCU, C. V. 16, cf. ALR II 3551/537. ◊ (La vocativ, neurmat de numele propriu, astăzi numai cu nuanță peiorativă, cf. cucoană) Madamă, tot mă iubești? BELDIMAN, O. 15/12. Puii, nebăgînd-o-n seamă: Cale bună-i zic, madamă. ALEXANDRESCU, M. 341. Ce cauți aici, madamo? CARAGIALE, T. II,162. Nu striga, madam! id. o. VI, 34. ♦ (Popular) Cucoană. Ba, mai vezi cîte-o madamă, ce torcea odată-n furcă, Cum fudulă și cochetă în cupea ușor se urcă. BELDiCEANU, P. 120. [Florile] le-au luat madamele, Să facă parfumurile, Să-și mirosească hainele. PAMFILE, CR. 70. Jupîneasă „pi la madame bătrîne”. ALR II 2870/848. 3. Femeie din personalul casnic al familiilor burgheze. V. jupîneasă. Spuni mata ti rog madamii să deie tinjirili deoparti și să le acoperi bini. BRĂESCU, M. B. 105. ♦ Femeie de serviciu la un hotel. Cheamă pe madama, i-a poruncit domnul Fotache portarului. STANCU, R. A. I, 28. 4. (Învechit) Guvernantă (străină). Madamele așază copiii în semicerc. BRĂESCU-VOINEȘTI, Î. 22. 5. (Peiorativ) Femeie de moravuri ușoare; s p e c. patroană a unei case de prostituție. Cf. STANCU, D. 358. – Scris și: (I, 2, după franțuzește) madame. – Pl.: madame. – Voc.: madamă și madamo. – Și: (2) madám (gen.-dat. lui madam și, învechit, madamei; voc. madam și, vulgar, madamo), (prin adaptare la sistemul fonetic popular) mădámă (IORDAN, L. R. A. 21) s. f. – Din fr. madame.

jupâneasă s.f. 1 (pop. și fam.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. 2 (fam.; iron.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patroană (v. patron²). Stăpână (v. stăpân). Șefa (v. șef). 3 (fam.; iron.; de obicei urmat de un adj. pron. pos.) v. Nevastă. Soție. 4 (reg.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). 5 (reg.) v. Citadină (v. citadin). Orășeană (v. orășean). Orășeancă. 6 (în societatea feudală românească; înv.) v. Boieroaică. 7 (înv.) v. Menajeră (v. menajer).

londonieră s.f. (înv.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic).

madam (madamă) s.f. 1 (fam.; astăzi mai ales peior. sau deprec.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. 2 (fam.; în forma madamă) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 3 (fam.; în forma madamă) <fam.> matroană, <arg.> țață. Madama, patroana bordelului, este o femeie versată. 4 (înv.; în forma madamă) v. Guvernantă (v. guvernant). 5 (înv.; în forma madamă) v. Menajeră (v. menajer). 6 (înv.; în forma madamă) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slugă. Slujnică (v. slujnic). 7 (înv.; în forma madamă) v. Nevastă. Soție.

mariță s.f. 1 (fam.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). 2 (reg.) v. Trăgătoare (v. trăgător).

milițiancă sf [At: DEX / P: ~ți~an~ / Pl: ~ience / E: milițian + -că] Femeie aflată în serviciul miliției (5) Si: milițiană (2).

ostășită sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 52/23 / Pl: ~țe / E: ostaș + -iță] (Îrg) Femeie angajată în serviciul armatei.

MADAMĂ s.f. (Ieșit din uz) Femeie din personalul de serviciu al unui hotel. ♦ Guvernantă la copii. [< fr. madame].

CAMERISTĂ s.f. (Ieșit din uz) Femeie care este în serviciul personal al unei doamne. [< fr. camériste].

serviciu sn [At: AR (1829), 132¹/13 / V: servici, (înv) ~is, ~iț, ~ițion^[1], ~ițiu, (reg) sărvici, (îvr) ~rbițiu, ~iție sf / Pl: ~ii și (înv) ~ri, (îvr) ~ie, ~ice / E: fr service, lat servitium] 1 Activitate limitată la un anumit orar, pe care o desfășoară cineva ca angajat într-o instituție, întreprindere, la o persoană particulară etc., în schimbul unui salariu, unei retribuții etc. Si: slujbă, (rar) servit¹ (5). 2 Îndatorire care revine cuiva care prestează un serviciu (1) Si: sarcină, misiune, (rar) servit¹ (6). 3 Loc, domeniu etc. în care se desfășoară o astfel de activitate Si: post² (1), (îrg) tistie, tistuire, (înv) cin, huzmet, mansup, poslușanie (2), (reg) servit¹ (7), breaslă. 4 (Îs) ~ comandat Misiune specială încredințată cuiva spre îndeplinire. 5 (Înv; îla) În ~ie Actual (1). 6-7 (Îljv) De ~ (Care se află) în tură de lucru la serviciu (1). 8-9 (Îal) (Care se află) în folosința curentă, efectivă (și zilnică) a unei întreprinderi, a unei instituții etc. 10-11 (Îal) Care se referă la serviciu (1-2). 12 (Îs) Om (sau femeie) de ~ Persoană angajată, retribuită pentru a efectua diverse munci de curățenie, de întreținere gospodărească etc. într-un local public, într-o instituție etc. Si: (rar) servitor (2), (reg) servitoreasă (2), slujitor. 13 (Îs) Scară de ~ Scară secundară într-un imobil, de obicei pentru acces la dependințe. 14 (Îs) Poartă (sau ușă) de ~ Poartă (secundară) a unei întreprinderi, fabrici etc. prin care, de obicei, trec vehiculele transportând diverse materiale, mărfuri etc. 15 (Îs) Cameră de ~ Cameră într-un imobil (sau într-o instituție) în care locuiește un servitor (sau destinată persoanelor angajate pentru muncile de curățenie, de întreținere etc.). 16 (Spc; lpl) Munci pe care trebuia să le efectueze un iobag în folosul feudalului. 17 (Șîs ~ militar, sau, înv, serviție militărească) Obligație prevăzută de lege pentru cetățenii (de sex masculin ai) unui stat de a se instrui din punct de vedere militar în cadrul forțelor armate. 18 (Pgn) Oficiu. 19 (Îvr; îf serviție) Funcție. 20 Activitate desfășurată în cadrul unor întreprinderi, instituții, unități comerciale, turistice etc. (în scopul servirii populației). 21 (Spc) Servire a musafirilor sau a clienților la masă (de către servitori, chelneri etc.). 22 (De obicei cu determinări) Ramură, domeniu etc. în care se desfășoară o activitate utilă în vederea satisfacerii unor nevoi sociale (nematerializate în produse). 23 Instituție aparținând unei ramuri, unui domeniu, unui sector de activitate. 24 Subdiviziune administrativă (fără personalitate juridică) într-o instituție, întreprindere etc. 25 (Pex) Colectivul de muncă al unui serviciu (24). 26 Loc în care își desfășoară activitatea un serviciu (24) (și colectivul lui). 27 Ansamblu de activități care se desfășoară în cadrul unui serviciu (24). 28 (Adesea construit cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune, activitate făcută în folosul, în interesul cuiva sau a ceva. 29 Folos adus cuiva. 30 Rol util îndeplinit de cineva sau de ceva Si: (înv) priință (3). 31 (Îlpp) În ~l cuiva (sau a ceva) La dispoziția cuiva (sau a ceva). 32 (Îal) Pentru a susține pe cineva (sau ceva). 33 (Îe) A face un prost (sau rău) ~ cuiva A face cuiva (fără voie) un rău. 34 (Reg) Însărcinare dată unei persoane de a îndeplini o acțiune în folosul cuiva Si: comision. 35 (Adesea determinat prin „divin”, „religios” etc.) Îndeplinire solemnă de către un preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători religioase Si: ceremonie, oficiu, slujbă (15). 36 Avantajul de a pune mingea în joc, la unele jocuri sportive cu mingea Si: (rar) servă. 37 (Udp „de”) Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială.

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

CAMERISTĂ, cameriste, s. f. (Ieșit din uz) Femeie care se afla în serviciul personal al stăpînei. – Fr. camériste.

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie (căsătorită). ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. (Înv.) Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

doamnă sf [At: (a. 1462), ap. TDRG / Pl: ~ne / E: ml dom(i)na] 1-2 Soție a unui domnitor sau a unui boier. 3 (Pgn) Soție. 4 Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. 5 (Îs) ~ de onoare Femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei regine, al unei prințese. 6 Stăpână a unei case, a unei gospodării. 7 (Bot; reg; îc) ~-mare sau ~a-codrului Mătrăgună (Atropa belladona). 8 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

ierodiaconiță sf [At: (a. 1711) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: er~ / Pl: ~țe / E: ierodiacon + -iță] (înv; bis) Femeie, în general văduvă, consacrată serviciului bisericii, îngrijirii bolnavilor etc. Si: ierodiaconă.

casnic, ~ă [At: PRAV. (MUNT.) 551 / Pl: ~ici, ~ice / E: casă¹ + -nic] 1 a Specific casei Si: domestic, (înv) căsean. 2 a Referitor la casă (1) Si: domestic, (înv) căsean. 3 a Care provine de la casă (1) Si: domestic, (înv) căsean. 4 a Care aparține casei Si: domestic, (înv) căsean. 5 a (Nob; d. animale) Domesticit. 6 a (Înv) Economic. 7 a (Mai ales d. oameni) Care își petrece timpul acasă, în familie. 8 a (Îs) Industrie - Activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei nevoilor proprii. 9-10 smf, a (înv) (Om) căsătorit. 11 sm (Înv; nob) Proprietarul casei. 12 smf (Înv; mpl) Persoane care locuiesc împreună într-o casă, formând o familie Si: (înv) căsaș, căsean. 13 smf (Înv) Persoană care se află în serviciul cuiva. 14 smf (Înv) Tovarăș. 15 sf Femeie care se ocupă numai cu gospodăria Si: gospodină.

CURTEANCĂ ~ence f. Femeie de viță nobilă care avea anumite servicii la curtea unui suveran sau făcea parte din suita acestuia. /curtean + suf. ~că

ETOLĂ s. f. 1. fâșie lată purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. eșarfă de blană purtată de femei. (< fr. étole)

samsar (samsari), s. m. – Misit, mijlocitor, intermediar. – Var. simsar. Mr. sîmsar, megl. sămsar. Tc. simsar, din arab. simsar (Roesler 602; Șeineanu, II, 411; Lokotsch 1836; Ronzevalle 101; REW 7930a), poate prin intermediul sb. samsar, cf. bg. simsar, it. sensale. – Der. samsarlîc, s. n. (intermediere; codoșlîc), din tc. simsarlik; samsăresc, adj. (de samsari); samsăroaică, s. f. (femeie care face rost de oameni de serviciu); sămsări, vb. (a face pe samsarul).

avea [At: COD. VOR. 120/5 / Pzi: 1: am, (înv) aib, 2: ai, 3: are, 4: avem, 5: aveți, 6: au; cj: 3,6 să aibă, (înv) să aivă, (reg) să aibe; (înv) se avure; par: avut; grz: având, (înv) aibând / E: ml habere] 1 vt A poseda ceva. 2 vt A deține ceva. 3 vt A fi stăpân pe cineva sau ceva. 4 vt (Îe) Ce-am avut și ce-am pierdut N-am ce pierde. 5 vt (Îae) Sărac am fost, sărac am rămas. 6 vt (Îae) Puțin îmi pasă. 7 vt (Îe) A ~ ac de cojocul cuiva A ști cu ce arme să învingi pe cineva. 8 vt (Îae) A ști să înveți minte pe cineva. 9 vt (Îe) A nu ~ după ce bea apă A fi foarte sărac. 10 vt (Înv; îe) A nu ~ nici un sfânt A fi necredincios. 11 vt (Îae; fig) A nu avea nici o protecție. 12 vt (Îe) A nu ~ nici un chichirez A nu avea nici o logică. 13 vt (Îae) A nu avea nici un haz. 14 vt (Îe) A nu ~ ochi decât pentru... A fi îndrăgostit de... 15 vt (Îe) A (nu) ~ rost să... A (nu) fi potrivit să... 16 vt A purta cu sine. 17 vt A fi îmbrăcat cu... 18 vt A se folosi de serviciile cuiva. 19 vt A ține. 20 vt (D. femei; înv; îe) A ~ pre sine A avea menstruație. 21 vt (D. femei; înv; îe) A ~ în pântece A fi însărcinată. 22 vt (Îe) A ~ seu la rărunchi (sau a ~ cheag) A fi bogat. 23 vt (Îe) A nu ~ nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) A nu cunoaște pe cineva. 24 vt (Îae) A nu avea nici o legătură cu... 25 vt A ~ ceva în gând (sau în cuget, în minte) A avea o anumită intenție. 26 vt (Îe) A ~ pe (sau, înv, la) capul său A avea o responsabilitate (nedorită). 27 vt (Îe) A ~ pe cineva la (sau în) inima sa A iubi pe cineva. 28 vt (Îe) A (nu) ~ pe cineva la stomac A (nu) putea suporta pe cineva. 29 vt (Îe) A ~ (ceva) pe suflet (sau pe conștiință, ori, înv, la sufletul său) A suferi mustrări de conștiință pentru ceva. 30 vt (Îe) A ~ (ceva) la îndemână (sau, înv, a ~ mână) A avea (ceva) în imediata sa apropiere. 31 vt (Îae) A se putea ușor folosi (de ceva). 32 vt (Îe) A ~ (ceva) pe mână A dispune de... 33 vt (Îe) A ~ la (sau în) degetul (cel) mic A domina clar. 34 vt (Îae) A cunoaște foarte bine. 35 vt (Îe) A ~ gărgăuni în cap A fi înfumurat. 36 vt (Îae) A avea pretenții nejustificate. 37 vt (Îae) A avea idei extravagante. 38 vt (Înv; îe) A ~ pe cineva în tașcă A avea pe cineva în puterea sa. 39 vt (Îe) Nici acasă n-am de coasă Nu mă grăbesc. 40 vt (Îae) Nu am nici o treabă. 41 vt A fi în relație de rudenie cu cineva. 42 vt A fi în relație de subordonare cu cineva. 43 vt A fi într-o relație afectivă cu cineva. 44 vt (Îe) A ~ pe cineva de aproape A avea simpatie sau dragoste pentru cineva. 45 vt (Îe) A ~ pe cineva drag A iubi pe cineva. 46 vr (Îe) A se ~ dragi A se iubi. 47 vr (Îe) A se ~ bine (cu cineva) A se înțelege bine. 48 vr (Îe) A se ~ rău (cu cineva) A se certa. 49 vi (Îae) A fi dușmani. 50 vr (Eliptic) A avea o anumită relație cu cineva. 51 vr (Eliptic) A fi îndrăgostiți. 52 vt (Îe) A ~ pe cineva cu bine (sau cu drag) A iubi pe cineva. 53 vt (Înv) A considera pe cineva drept... 54 vr (Înv; eliptic) A fi egoist. 55 vr (Înv; eliptic) A fi înfumurat. 56 vt A dispune de un interval de timp sau spațiu. 57 vt (Îe) A ~ vreme (sau timp) A dispune de timp pentru a face ceva. 58 vt (Îae) A fi liber. 59 vt (Îae) A dispune de timp pentru a se ocupa de cineva. 60 vt (Înv; îe) A-și ~ un loc A ocupa un loc. 61 vt (Îlv) A ~ loc A găsi un loc. 62 vt (Îae) A se întâmpla. 63 vt (Îe) A nu ~ margini A fi foarte întins. 64 vt (D. o însușire; îae) A fi într-un grad peste măsură de mare. 65 vt (Înv; îe) A ~ cale A se pregăti să parcurgă un drum lung. 66 vt A deține o capacitate abstractă. 67 vt (Îe) A ~ dreptate A fi îndreptățit. 68 vt (Îe) A ~ (de) gând să... A intenționa să... 69 vt (Îe) A ~ grijă A fi neliniștit pentru ceva. 70 vt (Îae) A nu uita să... 71 vt A se simți responsabil. 72 vt (Îe) A (nu) ~ greș (sau greșeală) A (nu) greși. 73 vt (Îe) A (nu) ~ habar A (nu) ști. 74 vt (Îe) A ~ treabă A fi ocupat. 75 vt (Îe) A ~ o (sau de) vorbă cu cineva A trebui să discute cu cineva. 76 vt (Îlv) A (nu) ~ asemănare A (nu) se asemăna. 77 vt (Îal; neg) A fi neasemuit. 78 vt (Îlv) A (nu) ~ deosebire A (nu) se deosebi. 79 vt A (nu) ~ ființă A (nu) exista. 80 vt (Îal) A (nu) se naște. 81 vt (Înv; îlv) A (nu) ~ întâmplare A (nu) i se întâmpla. 82 vt (Îlv) A (nu) ~ bănuială (sau, înv, prepus) A (nu) bănui. 83 vt (Îlv) A (nu) ~ spor A (nu) spori. 84 vt (Îlv) A (nu) ~ trai (sau viață) A nu trăi. 85 vt (Îal) A (nu mai) putea trăi (cu cineva). 86 vt (Îe) A (nu) ~ zile (sau zilișoare) A (nu) mai trăi. 87 vt (Îae) A (nu) se mai bucura de viață. 88 vt (Îe) A (nu) (mai) ~ zile bune (cu cineva) A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva). 89 vt (Îlv) A ~ (un) vis A visa. 90 vt (Fig; îal) A năzui spre ceva. 91 vt (Îlv) A nu ~ moarte A fi nemuritor. 92 vt (Îlv) A nu ~ număr A fi nenumărat. 93 vt (Îlv) A (nu) ~ nădejde A (nu mai) spera. 94 vt (Îlv) A ~ mare laudă A fi lăudat. 95 vt (Îlv) A ~ iertare A fi iertat. 96 vt (Îlv) A (nu) ~ scăpare A (nu) scăpa. 97 vt A primi (ceva) de la cineva. 98 vt A câștiga ceva. 99 vt A obține ceva. 100 vt A fi părtaș la ceva. 101 vt A se folosi de serviciile cuiva. 102 vt A dispune de ceva. 103 vt A fi alcătuit din... 104 vt A fi înzestrat cu... 105 vt A fi prevăzut cu... 106 vt A conține. 107 vt A cuprinde. 108 vt (Urmat de o unitate de măsură de lungime, greutate etc.) A fi de o anumită dimensiune. 109 vt (Îe) A ~... ani A fi în vârstă de... ani. 110 vt (Îe) A ~ ocazia (sau, înv, prilejul) A i se da posibilitatea. 111 vt (Îe) A ~ milă A stârni mila cuiva. 112 vt (Îae) A simți milă pentru cineva. 113 vt (Îe) A (nu) ~ odihnă A fi mereu activ. 114 vt (Îae; fig) A fi neliniștit. 115 vt (Îe) A ~ semne (sau presimțiri) A presimți ceva. 116 vt (D. o marfa; îe) A ~ căutare A fi cerut de clienți. 117 vt (Îe) A ~ trecere A fi cunoscut și respectat. 118 vt (Îae) A fi apreciat de superiorii săi. 119 vt (Îe) A ~ folos (sau câștig ori, înv, dobândă) A profita. 120 vt (Îe) Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate. 121 vt (Fam) A înșela pe cineva. 122 vt (Fam) A profita de cineva. 123 vt (Îe) A nu ~ chip să... A nu reuși să... 124 vt (Îe) A ~ parte (de ceva) A fi predestinat să... 125 vt (Îe) A ~ voie (sau permisiunea) să... A-i fi permis să... 126 vt A fi înzestrat cu o anumită însușire sau capacitate de a îndeplini ceva. 127 vt (Îe) A ~ gură rea A prevesti evenimente rele care se împlinesc. 128 vt (Îe) A ~ nas A avea miros fin. 129 vt (Îae) A fi (prea) îndrăzneț. 130 vt (Îe) A (nu) ~ obraz A fi nerușinat. 131 vt (Îe) A ~ ochi A vedea bine. 132 vt (Îae) A distinge esențialul. 133 vt (Îe) A ~ inimă A fi curajos. 134 vt (Îae) A fi milos. 135 vt (Îe) A ~ curaj (sau îndrăzneală) A fi curajos. 136 vt (Îe) A ~ putere A fi puternic. 137 vt (Îe) A ~ bunătate A fi bun. 138 vt (Îe) A ~ răutate A fi rău. 139 vt (Îe) A ~ darul să... A fi înzestrat cu puterea de a... 140 vt (Îe) A ~ dar (sau talent) A fi talentat. 141 vt A ~ haz A provoca râsul. 142 vt (Îe) A ~ cap (sau minte) A fi deștept. 143 vt (Îe) A ~ ținere-de-minte (sau memorie) A putea să-și amintească multe lucruri. 144 vt (Îe) A ~ noroc (sau șansă) A fi favorizat de întâmplări. 145 vt (Îe) A ~ socoteală (sau, înv, rânduială) A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni. 146 vt (Îe) A ~ gură (mare) A fi certăreț. 147 vt (Îe) A ~ (h)arțag A fi certăreț. 148 vt (Îe) A ~ (a)plecare (sau plecăciune) A avea înclinație spre... 149 vt (Îe) A ~ obicei (sau deprindere) A obișnui să... 150 vt (D. cai; îe) A ~ nărav A fi nărăvaș. 151 vt (D. oameni; îe) A avea un viciu. 152 vt (D. oameni; îe) A ~ beteșug A fi infirm. 153 vt (Îe) A ~ aerul A părea. 154 vt (Îe) A ~ pe vino-ncoace A fi atractiv. 155 vt A fi cuprins de o senzație. 156 vt A fi cuprins de un sentiment. 157 vt (Îe) A~ bucurie A se bucura. 158 vt (Îe) A ~ dor A-i fi dor. 159 vt (Îe) A ~ teamă (sau groază) A se înspăimânta. 160 vt (Îe) A ~ nevoie (sau, înv, lipsă ori trebuință) de... A-i fi necesar ceva. 161 vt A suferi de o boală. 162 vt (Îvp; îe) A ~ peri răi A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular. 163 vt (Îe) A ~ un of A fi necăjit. 164 vt (Îe) A ~ pe dracul A avea un rău inexplicabil. 165 vt (Îae) A nu avea nimic. 166 vt (Îae) A fi foarte rău. 167 vt (Îe) A nu ~ nici pe dracul A fi sănătos. 168 vt (Îae) A nu avea nimic. 169 vt (Îe) N-are nimic! Nu are nici o importanță. 170 vt (Îae) Nu s-a întâmplat nici un rău. 171 vt (Îe) A nu ~ somn A nu putea dormi. 172 vt (Îe) A ~ orbul-găinilor A nu vedea lucruri evidente. 173 vt (Îe) A ~ dureri de cap A-l durea capul. 174 vt (Fig; îae) A fi îngrijorat pentru ceva. 175 vt (Îe) A ~ friguri A suferi de malarie. 176 vt (Fig; îae) A fi foarte nerăbdător și emoționat. 177 vt (Îe) A ~ iubire A iubi. 178 vt (Îe) A ~ ciudă (sau, înv, mânie) (pe cineva) A urî pe cineva. 179 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâră (cu cineva) A fi în proces cu cineva. 180 vt (Îe) A ~ ceva (de împărțit) cu cineva A antipatiza pe cineva. 181 vi (Îe) A ~ de furcă cu cineva A avea dificultăți. 182 vt (Îae) A avea mult de luptat împotriva cuiva. 183 vi (Îe) A ~ de gând A se gândi. 184 vi A ~ de grijă A fi atent la ceva. 185 vi (Îe) A ~ de fală A se mândri cu ceva. 186 vi (Îe) A ~ în dragoste A iubi. 187 vi (Îe) A ~ de știre A ști. 188 vr (Înv; fig) A fi propriul său stăpân. 189 vr (Înv) A fi astfel. 190 vr (Înv) A se simți. 191 vt (Înv; urmat de un infinitiv) A fi menit să... 192 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A voi să... 193 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A trebui să... 194 vt (Înv; urmat de un infinitiv) Exprimă o acțiune desfășurată în viitor. 195 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A putea. 196 vi (Îe) A ~ de-a face cu... A avea ceva comun cu... 197 vt (Îae) A intra în relații cu... 198 vt (Îe) N-are a face Nu se potrivește. 199 vt (Îae) Nu are nimic comun cu... 200 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A fi destinat să... 201 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A avea scopul de a... 202 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) Exprimă imperativul. 203 vt (Urmat de un verb la supin) A-i rămâne să îndeplinească. 204 vt (Urmat de un verb la supin) A ști. 205 vt (Urmat de un verb la supin) A găsi o soluție pentru a... 206 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce zice A nu (mai) ști. 207 vt (Îae) A rămâne fără replică. 208 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce face A nu (mai) putea... 209 vt (Îe) A nu ~ pentru ce (sau de ce) A nu avea nici un motiv. 210 vt (Îe) A nu ~ când A nu mai avea timpul necesar să... 211 vt (Îe) Ce ai? Ce simți? 212 vt (Îae) De ce te împotrivești? 213 vt (Îae) Ce-ți pasă? 214 vt (Îe; impersonal) N-are cum Nu este posibil. 215 vt (Îae) Nu există modalitatea de a... 216 vt (Îe) N-are cine să... Nu există cineva care să... 217 vt (Îe) A nu ~ unde A nu exista spațiu disponibil. 218 vi (Îe) N-are decât să... și... E suficient să... pentru a... 219 vi (Îe) N-ai ~ decât! Ești liber să... 220 vt (Îae) Încearcă numai, dacă îndrăznești! 221 vt (Îae) Nu-mi pasă. 222 va Servește la formarea indicativului perfect compus. 223 va Servește la formarea modului condițional optativ. 224 va (Reg) Servește la formarea unui indicativ mai mult ca perfect compus. 225 va Intră în componența imperfectului perifrastic indicativ. 226 va Intră în componența mai mult ca perfectului perifrastic indicativ. 227 va Servește, împreună cu prezentul conjunctivului, la formarea viitorului popular.

damă¹ sf [At: FN 85 / Pl: ~me, (înv) dămi / E: fr dame] 1 (Asr) Femeie. 2 (Asr) Doamnă. 3 (Îla) De ~ Pentru femei Si: femeiesc. 4 (Spc; înv) Soție. 5 (Înv; îs) ~ de onoare, rar ~ de palat, ~ de cinste Femeie (din aristocrație) care se află în serviciul unei prințese, al unei regine etc. 6 (Îs) ~ de companie Femeie angajată pentru a însoți sau a se ocupa de o persoană în vârstă, mai ales cu scopul de a o distra. 7 (Înv) Iubită. 8 (Șîs ~ de consum sau iuz, ~ publică) Prostituată. 9 (La jocul de cărți; adesea urmat de determinări) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 10 Piesă principală la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă, cât și în diagonală Si: regină. 11 (Mpl; înv; îcs) Joc de ~me Joc alcătuit din puluri albe și negre care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. 12 (Pre) Pul. 13 (Buc; pan) Model în țesătura unui covor care constă într-un desen geometric, realizat în două culori, asemănător tablei de șah.

Cavaliere servante (ital. „Cavaler servant”) – În Italia s-a introdus în secolul al XVI-lea obiceiul ca în lumea nobilă, femeia să fie însoțită chiar de a doua zi după nuntă, de un bărbat (ales de soț), care, de dimineață pînă seara, trebuia s-o urmărească, s-o păzească și s-o servească. Poporul îi zicea „Cicisbeo” (fr. sigisbée) acestui cavaler. Trei secole le-au trebuit nobililor soți italieni ca să-și dea seama că se pun ei înșiși într-o postură ridicolă. Și obiceiul a dispărut. Astăzi, termenul de „cavaler servant” a rămas și este folosit ironic la adresa unui bărbat care e mereu în compania unei femei, gata oricînd să-i îndeplinească toate serviciile și comisioanele. „…ușa sălii se deschise încet și o femeie uriașă, mîndră intră... În stinga ei, ca un cavaliere servante, șonticăia galant și bine dispus, consilierul C...” (H. Heine, Călălorie în Harz). Camil Petrescu, în piesa Act venețian, înfățișează tipul unui cicisbeu (cavaler servant). IST.

ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole.

ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase ornamentată cu o cruce, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole.

ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă, constînd dintr-o fîșie lată de lînă sau de mătase, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. (Învechit) Fîșie lungă de blană purtată de femei la gît, peste haină.

paracliseriță sf [At: ARGHEZI, ap. SCL 1969, 134 / Pl: ~țe / E: paracliser + -iță] (Nob) Femeie care îngrijește și păzește o biserică, îndeplinind și unele servicii la oficierea cultului.

CHEMĂTOR I. sm. Trans. Cel ce chiamă, poftește pe oaspeți la nuntă, vornicel: invitările la ospăț se fac de doi ~i, aleși dintre juni, unul din partea miresei și altul din partea mirelui (FR.-CDR.). II. CHEMĂTOARE sf. Trans. Vătăjiță, voniciță, femeie aleasă dintre rudele sau prietenele mirilor, avînd a îndeplini diferite servicii la nuntă (MAR.).

a băga pe ăla micu’ la serviciu expr. (adol. glum.- d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

monokini ♦ 1. s. n. Costum de baie femeiesc, alcătuit numai din slip ◊ „Organizatorii festivalului pregătesc pentru duminică o bătaie cu flori. Păzitorii ordinei și bunelor moravuri organizează vânătoarea purtătoarelor de monokini.” Cont. 21 V 65 f.p. ♦ 2. s. f. (rar) Femeie care poartă acest costum ◊ „Acum vreo cinci ani municipalitatea își mobilizase serviciile de ordine în faimoasa campanie anti-monokini, dar azi, la Carlton, în același hol în care o «monokini» apărea călare, asistăm la alt spectacol la fel de extravagant.” R.lit. 2 VI 77 p. 24 (din fr., engl. monokini; DMN 1964, BD 1965)

BĂGA, bag, vb. I. (În opoziție cu scoate, uneori în concurență cu pune, adesea sinonim cu vîrî, de care totuși se deosebește prin faptul că acesta din urmă exprimă de obicei o introducere forțată în ceva) I. (Avem a face cu imaginea concretă a introducerii unui lucru sau a intrării cuiva într-un spațiu mărginit) 1. Tranz. (Cu privire la un lucru, mai rar la o ființă; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «la» sau «sub») A pune, a introduce, a vîrî (într-un spațiu închis sau acoperit). Băgau în forjă o bucată... de oțel și apoi o scoteau cu cleștele, roșie. PAS, L. I 72. Plin de bucurie luă Petru pușculița, o băgă sub șerpar și plecă. RETEGANUL, P. II 62. Moșneagul degrabă îl prinde [purcelul], îl bagă în traistă așa plin de glod... cum era. CREANGĂ, P. 75. ◊ Absol. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd, Dar omul care-i frumos, Cînd ajunge, bagă-n coș. HODOȘ, P. P. 58. ◊ Expr. A băga (ceva) în gură (mai ales în construcții negative) = a îmbuca, a mînca. Șez la masă să mănînc, Bag în gură cu suspin, Pun la inimă venin. ȘEZ. I 107. A(-și) băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva), a se-pătrunde (de ceva). Iară Mihai adună toate sfaturile lor și le băgă în cap; apoi se puse pe lucru. ISPIRESCU, M. V. 10. Băgat-ai în cap vorbele mele? – Da, stăpîne! CREANGĂ, P. 208. (Absol.) Bagă-n cap și înțelege. TOMA, C. V. 470. A-și băga mințile în cap = a se cuminți, a-și da bine seama de urmările faptelor sale. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva), să se convingă (de ceva). Arendașul se arătă zorit să-i bage... în cap ce trebuia să facă. PAS, L. I 22; b) a face (pe cineva) să creadă (ceva neadevărat). Cine ți-a mai băgat în cap și asta? ▭ Lui Euristeu... îi băgase în cap Iunona că Ercule... are să-l dea jos de pe scaunul împărăției. ISPIRESCU, U. 33. A-și băga nasul în ceva (sau undeva sau în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva sau în toate). A băga (pe cineva) în (sau la) buzunar = a înfunda (pe cineva), a-i închide gura, a-l pune în imposibilitate de a mai replica ceva. A băga (pe cineva) în sîn = a arăta (cuiva) dragoste mare. Nu-ncetezi de a-l ocări... – Ei, ba nu cumva ai vrea să-l bag în sîn și să-l cocolesc. ALECSANDRI, T. 600. Măi bădiță Gherasim, Eu de drag te-aș băga-n sîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Determinarea locală e focul, apa sau alt lichid) Mîna-n valuri că băga, Mreana-n mînă-o apuca. ALECSANDRI, P. P. 29. (Expr.) A(-și) băga mîna-n foc pentru cineva = a garanta (cu toată convingerea) pentru cinstea cuiva. (Rar) A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. [Altădată] omul... nu-și băga mîna în sînge pentru vreo apărare. CONACHI, P. 296. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în primejdie. Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc; S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci fugit. COȘBUC, P. I 229. A băga (pe cineva) la apă v. apă. ◊ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. «prin», «printre», «pe (sub)» și arătînd spațiul (îngust sau acoperit) prin care se bagă ceva sau cineva) Bag mîna printre gratii. ♦ (Determinarea locală indică un corp solid) A face să intre (izbind), a vîrî, a împlînta. Îl izbi de pămînt și-l băgă în țărînă pînă-n glezne. EMINESCU, N. ♦ (Cu intervertirea determinărilor) A înfige. A băgat puiul în frigare. 2. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în» sau «la», «înlăuntrul», «sub» sau de adverbe de loc) A face să intre într-un spațiu închis sau acoperit (uneori înșelînd sau amăgind), a duce, a mîna în... (sau sub... ). Bagă vitele sub (sau în) șură! ▭ L-a băgat într-o odaie foarte curată. CARAGIALE, O. III 63. Nu putea să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacele. DRĂGHICI, R. 101. Nu ți-e milă și păcat! De la.părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în groapă sau în pămînt) = a omorî pe cineva cu zile, a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. David al meu are de gînd să mă bage de vie în mormînt cu apucăturile lui. CREANGĂ, A. 32. (Refl.) Că nimic nu ți-am greșit, Mîndruță, nici c-un cuvînt; Că dacă ți-aș fi greșit, De viu m-aș băga-n pămînt. HODOȘ, P. P. 97. A băga (subînțeles «boii» sau «vitele») la (sau în) plug sau în cîrd cu cineva = a se întovărăși (cu cineva) spre a-și face arătura sau a paște vitele în comun; fig. a se asocia, a-și face de lucru cu cineva. Vei ști că vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de-aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. Tattău i-acum acolo, ară. A băgat la plug cu Petrea Mazîlu. SANDU-ALDEA, D. N. 229. Ține minte, în tot vacul, Și nu-ți băga-n cîrd cu dracul. PANN, P. V. III 25. Pînă nu bagi cu omul în plug, nu-i cunoști năravul (= pînă nu lucrezi sau nu stai (mai multă vreme) împreună cu cineva, nu-i poți cunoaște firea). A băga oile în lapte = a despărți oile de miei, primăvara, și a începe a le mulge, spre a face brînză. (Refl. pas.) Bărbații ies la cîmp, la stînă. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. (Familiar) A băga (pe cineva) sub covată v. covată. (Determinat prin «în (sau la) temniță sau închisoare», «la ocnă», «la răcoare», «la umbră») A închide, a întemnița. În temniți vrut-au să mă bage. BENIUC, V. 103. Haide, nene, că ne bagă în pușcărie! PAS, L. I 42. Mă băgară frumușel la umbră. RETEGANUL, P. V 83. ♦ (Determinat prin «în lanțuri», «în fiare») A lega. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. 3. Refl. (Despre oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «sub», «între», «printre», «după» sau de adverbe de loc) A intra, a se vîrî într-un loc (îngust sau acoperit sau într-o mulțime, uneori cu intenția de a se ascunde sau de a dispărea). Plecară pe cale, vrînd să se bage undeva, să doarmă pe noapte. RETEGANUL, P. II 34. Are nărav că, cum intră în casă, mai întîi se bagă după cuptor. RETEGANUL, P. V 41. Fiul craiului... se potrivește spinului și se bagă în fîntînă. CREANGĂ, P. 205. Craiul însă, vrînd să-l ispitească... se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs... iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Rămîi, brazdă, după plug, Că eu de astăzi mă duc Și mă bag în codrii verzi, De astăzi nu mă mai vezi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Printre lume se băga, De mă-sa s-apropia. TEODORESCU, P. P. 525. ◊ Expr. A se băga în ochii cuiva = a se vîrî în cineva cu multă insistență (mai ales spre a-i dovedi ceva, spre a-l convinge despre ceva). Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului?... Nu-ți paie lucru de șagă! Și mă băgăm în ochii moșneagului și făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. A Se băga în (sau, mai rar, la) cineva sau în sufletul cuiva = a se vîrî, a se îndesa în cineva; a nu mai slăbi pe cineva. Cînd s-au arătat acea măguiață (= mogîldeață) neagră pe la miezul nopții și se tot băga la dînsul, s-au înfricoșat foarte și au fugit. SBIERA, P. 148. Iaca dulcețile, cucoană!-... Da nu te băga așa în sufletu meu, că doar n-ai să mă-nghiți... stăi colo. ALECSANDRI, T. 923. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva = a se insinua, a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «prin» și arătînd spațiul deschis prin care intră sau trece cineva) Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca. BIBICESCU, P. P. 333. ♦ (Regional, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «pe la», «pînă la») A se abate. După ce se-nseră, porni cătră casă, dar, fiind întunerec și fiindu-i frică să meargă acasă, se băgă pînă la nașul. RETEGANUL, P. I 70. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca. BIBICESCU, P. P. 286. II. (Avem a face cu imagini abstracte și cu sensuri figurate) 1. Tranz. (Cu privire la o sumă de bani, un capital) A angaja, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. (Mai ales popular, cu privire la o plîngere sau la o cerere) A introduce, a înainta (autorităților competente). Am băgat plîngere la tribunal. Am băgat actele. 3. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «între» sau «printre», în expr.) A băga zîzanie (sau zîzanii), intrigă (sau intrigi), vrajbă etc.= a provoca discordie, a semăna vrajbă, a face intrigi (între două sau mai multe persoane), a învrăjbi. Iuga [moșierul] a cerut revizorului școlar să-i caute un om cu care să se poată înțelege și care să nu-i mai bage zîzanie între țărani. REBREANU, R. I 96. Celelalte zeițe băgară zîzanie printre toți craii elenilor. ISPIRESCU, U. 10. 4. Refl. (Cu diverse determinări care indică o ocupație, o meserie) A se angaja într-un serviciu. Micluț... se băgase cioban la părinții lui But. DUMITRIU, N. 204. O femeie săracă veni la curtea împărătească să se bage slujnică. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A se băga la stăpîn = a) a se tocmi ca om de serviciu la cineva. (Eliptic) Bine, zise baba,¹ eu am lipsă de slugă, să umble la capre; bagă-te la mine. RETEGANUL, P. III 36. Cine se bagă fără tocmeală iese fără socoteală (= cine nu stabilește de la început condițiile unui angajament nu capătă, la sfîrșit, ceea ce i se cuvine). ◊ Tranz. L-a băgat argat. ▭ Alții fuseseră băgați la fierărie, la tîmplărie. PAS, Z. I 254; b) fig. a-și lua angajamente care-l pun (pe cineva) la discreția altuia (fără să-și fi dat seama despre aceasta de la început). Pentru bani luai bătrîn Și mă băgai la stăpîn. PANN, P. V. II 126. ◊ (Expr.) A băga (pe cineva) în pîine v. pîine. ◊ Tranz. (Popular, determinat prin «la oaste» sau «cătană», «în cătănie», «în cătane») A lua (pe cineva) la armată, a înrola. (Refl.) Frunză verde nucă sacă, Nu găsesc bade să-mi placă; Că badea de mi-a fost drag In cătane s-a băgat. HODOȘ, P. P. 215. 5. Refl. (Determinat printr-un conjunctiv) A se prinde, a se angaja (să facă ceva). ♦ (Mai ales în Munt. uneori eliptic) A se amesteca (într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere). Amu, primam zice că el nu se bagă, că să-mi iau hîrtia înapoi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A se băga în vorbă = a intra în vorbă. Se băga iar în vorbă Știulete Constandin. PAS, L. I 125. 6. Tranz. (Cu privire la persoane; urmat de determinări abstracte introduse prin prep. «în» sau «la») A aduce (pe cineva) într-o situație neplăcută, dificilă. A băga pe cineva în bucluc. A băga în încurcătură. A băga în datorii. ▭ Acuma căuta iară, în tot feliul, să-l bage în alt necaz și mai mare, că nu putea privi cu ochi buni starea cea fericită a băiatului. SBIERA, P. 77. Ea vrea să-l bage în ispită. ISPIRESCU, U. 97. Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar spînul. CREANGĂ, P. 234. ♦ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă de ceva, a-i strecura în suflet teama și îngrijorarea de ceva. A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase= a) a tulbura (pe cineva) sufletește, a-l face să-și piardă cumpătul, a-l impresiona puternic. Cînd [zîna] se uita la cineva, cu ochii ei ceia mari și negri ca murele, îl băga în boale. ISPIRESCU, L. 78. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23; b) a umple (pe cineva) de spaimă, a îngrozi. (Refl., rar) Cum l-au zărit popa, s-au băgat în toate boalele și s-a temut să-i deschidă poarta. SBIERA, P. 11. A băga rufele în boală v. boală. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile), în sperieți (sau în toți sperieții) în groază (sau în toate grozile morții), în spaimă sau a-i băga (cuiva) frica sau fiori în oase sau a băga spaima în cineva = a umple (pe cineva) de spaimă, de groază, de frică; a speria, a îngrozi, a înfricoșa (pe cineva). Spaimă-n domni băga Chivără Roșie. BENIUC, V. 153. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91. Se năpusti asupra ei un lup, cu niște ochi turbați și zgîiți, de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Refl. Du-te, Alisandre, nu mai sta, că de ce stați de-aia vă băgați în primejdie. DUMITRIU, B. F. 135. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau (învechit și popular) a băga seamă cuiva (sau de ori la ceva sau cineva) = a observa, a da atenție (cuiva sau unui lucru); a lua în seamă (ceva sau pe cineva); p. ext. a cinsti, a stima. [Zgripsorul] a trecut fîlfîind spre cuibul său fără a mă băga în samă. SADOVEANU, N. F. 47. O învăță tot ce trebuia să știe... ca să nu fie urîtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărați. ISPIRESCU, L. 13. Și mai fost-au chemați încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în samă băgați. CREANGĂ, P. 279. De mă-sa s-apropia, Nimeni seamă nu-i băga. TEODORESCU, P. P. 525. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. A băga de seamă sau (rar) a băga seamă că... = a lua seama, a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva), a remarca, a observa (ceva). Abia tîrziu am băgat de seamă neclintirea plutelor mele. SADOVEANU, N. F. 66. El, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba și părul îi albise. ISPIRESCU, L. 9. Cît pentru străinul brunet, el părea că nu bagă seamă că e lîngă o frumuseță și nu se uita. NEGRUZZI, S. I 37. (Absol.) Bagă de seamă, nu-l scăpa pe jos. DUMITRIU, B. F. 132. Trebuie să băgăm bine de seamă, căci dușmanul are o mie de mijloace... CAMILAR, TEM. 57. (Cum) bag seamă (sau seama) = după cît mi se pare, pare-mi-se, pasămite. Bag seamă, căpitanul a isprăvit repertorul. VLAHUȚĂ, la TDRG. Frunză verde și iar verde, Ce mi-i dor nu se mai vede, Nu se vede, nu s-aude, – Bag seamă n-are de unde; Că s-au tare depărtat Și de mine ș-a uitat. HODOȘ, P. P. 85.

MUSCHETAR ~i m. ist. 1) Ostaș din trupele de infanterie înarmat cu muschetă. 2) Militar din rândurile nobilimii franceze, care își făcea serviciul în unitățile speciale de cavalerie de la curtea regală. ◊ Mănuși-~ mănuși pentru femei cu manșetă foarte lată. Pălărie-~ pălărie cu boruri mari și răsfrânte. /<fr. mousquetaire

STEWARDESĂ s. f. femeie din personalul de bord al unui avion, al unor autocare sau trenuri, care îndeplinește servicii de cabină și restaurant. (< engl. stewardess)

marinăriță s. f. Femeie care a îmbrățișat meseria de marinar ◊ „La bordul șalandelor «Razelm» și «Gârlița» [...] pot fi întâlnite și niște fete frumoase, ca toate fetele. Cele trei [...] sunt primele fete marinărițe din portul Constanța.” R.l. 1 X 75 p. 2. ◊ „«Marinărițe». Scriam nu de mult în rubrica noastră despre primele trei fete de la serviciul «Căi navigabile» al portului Constanța, care au devenit marinari pe o șalandă.” Sc. 16 XII 75 p. 2; v. și femeie-marinar (din marinar + -iță)

clacă (clăci), s. f. – 1. (Înv.) Prestație feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan și gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcții și, între femei, pentru treburile gospodărești, și se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi și jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka „serviciu”, pol. tłoska „muncă voluntară”, rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaș, s. m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcășesc, adj. (de clăcași).

șerb (-bi), s. m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus (Pușcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. șerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situația de șerb), din lat. sĕrvῑre (Pușcariu 1582; cf. REW 7874); șerbie (var. șerbire), s. f. (sclavie; servitute); ș(e)arbă, s. f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s. f.; serviabil, adj.; serviciu, s. n.; servietă, s. f.; servil, adj.; servilism, s. n.; servitor, s. m.; servitoare, s. f.; servitudine, s. f. Serv (var. servus), s. m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s. n., din fr. dessert; deservant, s. m. (econom). Șervet, s. n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. șărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluție fonetică greșit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.

domnișoară sf [At: LB / Pl: ~re / E: doamnă + -ișoară] 1 (Îvp) Stăpână. 2 (Înv) Fiică de domn (2). 3 (Înv) Tânără provenind dintr-o familie nobilă. 4 (Îrg) Fiică de preot. 5 Termen de politețe pentru o fată (sau o femeie nemăritată) Si: (înv) duduie. 6 (Îs) ~ de onoare Fată care însoțește mireasa la cununie. 7 (Îas) Fată (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. 8 (Orn; reg) Femeiușca sticletelui Si: domniță (6). 9 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

sclav, sclavi s. m. 1. (deț.) deținut care prestează servicii umilitoare, obținând, în schimb, protecția și favorurile celor puternici. 2. (er.) bărbat care se pretează la orice perversiune în schimbul obținerii unor favoruri sexuale din partea unei femei.

OM s. 1. chip, față, figură, individ, ins, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (A întîlnit acolo mulți ~ cunoscuți.) 2. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Cîte 5 lei de ~.) 3. om de serviciu = servitor, slugă, (astăzi livr.) serv, (rar) slujitor, (înv.) poslușnic. 4. om de știință = cercetător, (înv.) scrutător. 5. (la pl.) lume. (Erau mulți ~ acolo.) 6. muritor, pămîntean. (Grăia: fericit ~!) 7. bărbat. (Femei și ~.)

OM s. 1. v. persoană. 2. ființă, persoană. (~ iubit.) 3. (fig.) inimă. (I-a fermecat pe toți ~.) 4. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de știință v. cercetător; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit ~!) 9. bărbat. (Femei și oameni.)

A AVEA UN CONTACT SEXUAL (d. bărbați, cu o femeie) a aterizat la punct fix, a bate untul, a-și băga cuponul în fabrică, a o băga, a băga măgaru-n grajd / salamu-n traistă, a băga pe ăla micu’ la serviciu, a băga pe moșu-n beci, a băga ratonul la veveriță, a buli, a cădea la așternut, a călări, a călca, a ciocăni, a cobzări, a cordi, a se culca, a curăța coșul, a i-o da, a da cosor, a da (pe cineva) cu cracii-n sus, a da cu lipici / cu sacâz, a da cu osul, a da de-a dura, a da gaură, a se da huța, a se da în bărci / ghioc, a o da în bijboc / vată, a da la buci / pipi, a da la vâsle, a-i da cuiva pilaf, a descânta, a escalada, a face, a face huța-huța, a formata, a frige, a fute, a găuri, a injecta, a i-o înfige, a împunge cu cornu’, a încăleca, a înșuruba, a întinde, a înțepa, a lovi în creastă (pe cineva), a lua, a lua (pe cineva) în toroipan, a mârli, a naviga în strâmtoarea Dardanele, a pârli, a pompa, a poseda, a pritoci, a i-o propti (cuiva), a i-o pune, a pune dop, a i-o pune în ghioc, a i-o pune (cuiva) între mustăți, a pune toroipanul (pe cineva), a rade, a răsturna cu roțile-n sus, a răzui prapurele (cuiva), a regula, a remaia ochiul, a sări coarda, a scăpăra, a-i tăbăci (cuiva) pielea, a-i sparge (cuiva) ghiocul, a tăvăli, a tivi, a trage un clei, a trage (cuiva) clopote, a trage în cosor / în țeapă, a-i trage (cuiva) la poartă, a trage pe făcăleț, a o trage sub coadă (cuiva), a trage un tighel, a trece Gibraltarul, a trosni, a umple, a vaccina.

FACE vb. 1. a executa, a realiza, (pop. și fam.) a meșteri, a meșterui. (~ o ladă; ce ~ acolo?) 2. a fabrica, a produce. (În uzină se ~ 100 de automobile pe zi.) 3. a confecționa, a executa, a fabrica, a produce. (A ~ noi sortimente de îmbrăcăminte.) 4. a efectua, a executa, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 5. a efectua, a executa a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (A ~ o lucrare durabilă.) 6. a depune, a desfășura, a duce, a efectua, a executa, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă) 7. a se întîmpla. (Cum a zis, așa s-a ~.) 8. a clădi, a construi, a dura, a înălța, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 9. a găti, a pregăti, a prepara, (înv. și pop.) a preface, (Transilv. și Ban.) a păzi, (Transilv.) a socăci. (~ mîncarea.) 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. a aranja, a pregăti. (~ patul.) 12. a lustrui, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.) 13. a aprinde, a ațîța. (E frig, trebuie să ~ focul.) 14. a alcătui, a compune, a concepe, a elabora, a formula, a întocmi, a redacta. (El a ~ raportul.) 15. a efectua, a opera. (A ~ unele modificări pe text.) 16. a efectua, a întreprinde. (A ~ studii ample.) 17. a juca. (~ un șah cu mine?) 18. a efectua, a executa, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (~ serviciu! militar.) 19. a exercita, a practica, a profesa, (înv.) a metahirisi, a profesui. (~ avocatura.) 20. a studia, a urma. (~ medicina.) 21. a proceda. (~ cum crezi!) 22. a naște, (înv. și pop.) a zămisli, (înv.) a prăsi. (O femeie a ~ un băiat.) 23. a făta, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.) 24. a procrea, (înv. și pop.) a zămisli. (Un bărbat care ~ un copil.) 25. a oua. (Găina a ~ două ouă.) 26. a da. a produce, a rodi. (Pomul ~ multe mere.) 27. a da, a produce. (Solul ~ rod bogat.) 28. a institui, a stabili. (~ legi.) 29. a administra, a aplica. (A ~ cuiva un tratament.) 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. a comite, a făptui, a săvîrși, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.) 32. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a găsi, a gîndi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 33. (BIS.) a crea, a zidi. (Biblia scrie că Dumnezeu a ~ lumea.) 34. a deveni, (prin Transilv.) a apuca. (S-a ~ destul de măricel.) 35. a deveni. (S-a întîmplat să se ~ om de treabă.) 36. a deveni, a se preface, a se transforma. (Totul s-a ~ scrum.) 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. a se preface, a simula, (reg.) a se marghioli, (înv.) a se fățărnici. (Se ~ că e nebun.) 39. a convinge, a decide, a determina, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 40. a cauza, a crea, a da, a determina, a pricinui, a produce, a provoca, a stîrni. (Medicamentul îi ~ o senzație de...) 41. a (se) produce, a (se) provoca, a (se) stîrni. (A ~ mare vîlvă.) 42. a constrînge, a forța, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să mărturisească.) 43. a destina, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.) 44. a descînta, a fermeca, a meni, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (Ii ~ cu ulcica.) 45. a prevesti. (~ a...) 46. a căpăta, a contracta, a lua, (pop.) a prinde. (A ~ o gripă.) 47. a acumula, a aduna, a agonisi, a economisi, a strînge, (pop.) a chivernisi, (reg.) a priștipi, a răgădui, n sclipui, (Transilv.) a mirui, (Olt. și Munt.) a scofeli, (Ban.) a stăci, (Transilv. și Maram.) a șporoli, (prin Maram.) a zorobi, (fig.) a prăsi. (A ~ o adevărată avere.) 48. a costa, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?) 49. a prețui, a valora, (rar) a prețălui, (pop.) a plăti. (Obiectul acesta ~ o mie de lei.) 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. a desemna, a numi, a pune, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (L-a ~ ministru al său.) 52. a califica, a numi, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.) 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. a spune, a zice. (El ~: – Nu vreau!) 55. a merge, a parcurge, a străbate. (~ zilnic 10 km.)

VANITOS, -OASĂ, vanitoși, -oase, adj. (Despre persoane și despre însușirile lor) Plin de vanitate; înfumurat, îngîmfat, trufaș. Afemeiat vanitos, era mîndru să se însoare cu o femeie atît de frumoasă. CAMIL PETRESCU, N. 47. Avînd o voință slabă... va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid, vanitos și reflexiv. GHEREA, ST. CR. II 298. ◊ (Substantivat) Un asemenea vanitos, cu dibăcie folosit, multe și mari servicii le-ar putea mijloci. C. PETRESCU, A. R. 17.

servant [At: CARAGIALE, M. 246 / Pl: ~nți / E: fr servant] 1 sm (Asr) Om de serviciu cu atribuții speciale în anumite instituții. 2 sm Militar care deservește o gură de foc sau un alt mijloc de luptă. 3 sm (Gmț) Cavaler curtenitor. 4 a (Îs) Cavaler ~ Bărbat care face curte în mod insistent unei femei.

PIERITOR, -OARE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus pieirii, muritor. Nu știu pentru ce mă bucur că și eu sînt pieritor. LESNEA, A. 74. ◊ Expr. (Despre oameni) Pieritor de foame = muritor de foame, v. muritor. De jaful nemilosului am rămas pieritori de foame. MIRONESCU, S. A. 27. A lăsat pe biata femeie nevinovată, pieritoare de foame. CARAGIALE, O. III 47. Omul are o casă de copii și rămîne pieritor de foame dacă nu plouă. ȘEZ. VII 139. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. În trecerea atît de scurtă, ființa noastră pieritoare a fost în serviciul unor idealuri generoase. SADOVEANU, E. 24. Pentru ce mi-aș teme Pieritoarea vreme? LESNEA, I. 44. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale. EMINESCU, O. I 80. – Variantă: pieitor, -oare adj.

tacâm sn [At: GHEORGACHI, CER. (1762), 311 / Pl: ~uri / E: tc takim] 1 Ansamblu de obiecte sau unelte necesare unei operații, unei îndeletniciri Si: accesoriu, dichis, echipament, garnitură. 2 (Îvr) Capătul ciubucului prin care se tragefumul Si: (înv) imamea. 3 (Îrg; spc) Harnașament. 4 (Spc) Serviciu de masă complet (farfurie, cuțit, furculiță, pahar, șervet etc.) care se așază în dreptul fiecămi mesean. 5 (Prc) Totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă. 6 (Pex) Loc la masă. 7 Serviciu de masă. 8 (Prc) Piesă din serviciul de masă. 9 (Înv) Un număr oarecare de lucruri Si: ansamblu, serie. 10 (Reg; lpl) Acareturi (1). 11 (Înv) Cortegiu (1). 12 (Îrg; adesea determinat „de lăutari”) Taraf (2). 13 (Înv) Grup de oameni Si: ceată. 14 (înv) Clică¹. 15 (Pop; prt) Categorie (de oameni) Si: fel, soi. 16 (Pop; prt) Om de nimic Si: derbedeu. 17 (Înv) Femeie de moravuri ușoare. 18 (Reg) Poveste. 19 (Lpl) Denumire comercială pentru aripi, gheare, gâturi de pasăre.

LOJĂ, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzînd un număr oarecare de locuri pentru spectatori, așezat la rînd cu altele de același fel, în jurul incintei unei săli de spectacole, adesea în mai multe ranguri. Își rotise privirile asupra șirului de femei în mătăsuri care umpleau lojile. DUMITRIU, B. F. 160. Loja în care aveam locurile se afla numai la cîțiva pași de scenă. STANCU, U.R.S.S. 48. Piesa e foarte aplaudată... Dar lojile sînt goale sau date fără plată. MACEDONSKI, O. I 49. 2. Mic compartiment sau cabinet comunicînd cu exteriorul și destinat unor servicii de îndrumare a publicului. Loja portarului. 3. (De obicei complinit prin «masonică») Asociație de francmasoni. O dată cu noi a plecat cuvîntul către toate lojile dinspre răsărit, ca să ne dea pe loc ajutorul de care avem nevoie. CAMIL PETRESCU, O. II 117. II. Cavitate în organele de înmulțire ale plantelor (în care se găsesc ovulele ori polenul) sau în fructul lor (în care se găsesc semințele). – Pl. și: (învechit) loje (GHICA, S. 44, NEGRUZZI, S. I 237).

povară sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (îrg) pohoară, ~voară, (înv) poghoară, (reg) pogoară, ~veară / Pl: ~veri, (îrg) ~vări / E: cf slv подъвора „targă”] 1 Obiect, ființă sau grup de obiecte ori de ființe având o greutate mare și fiind transportate cu un animal de tracțiune, cu un mijoc de transport, pe spinarea omului etc. 2 Greutate pe care o reprezintă aceste obiecte sau ființe. 3 (Pgn) Greutate pe care o are cineva de cărat Si: încărcătură, sarcină. 4 (D. animale; îla) De ~ Care este folosit pentru cărat greutăți mari. 5 (Înv; d. vehicule; îal) Destinat transportului de mărfuri. 6 (Fig) Suferință fizică sau morală Si: apăsare, chin, trudă, zbucium. 7 (Îe) A-și duce ~ra A fi obligat să îndure greutățile vieții de fiecare zi. 8 (Reg; îlv) A-și face ~ A se sătura. 9 (Trs; spc) Greutate la cumpăna fântânii. 10 (Reg) Greutate pe care o simte femeia aflată într-o stare înaintată de graviditate. 11 (Reg) Durere fizică internă manifestată ca o senzație de greutate, de apăsare. 12 (Fig) Lucru, stare, situație etc. care constituie o apăsare, o greutate materială sau morală pentru cineva. 13 (Fig) Obligație, datorie care îngreunează situația cuiva. 14 (Spc) Muncă fizică grea, istovitoare pe care o face cineva. 15 (Spc) Serviciu greu, care impune multe eforturi. 16 (Fig) Sarcină, misiune grea. 17 (Înv) Unitate de măsură pentru greutăți care varia între 100 și 125 de ocale folosită la cântărirea mărfurilor. 18 (Reg; îe) A tăia ~ra A tăia trunchiul de copac după o anumită măsură, atât cât poate fi cărat de boi. 19 (Înv) Sumă de 1000 sau, probabil, greșit, de 10.000 de galbeni. 20 (Olt) Măciniș. 21 (Pes; Olt; determinat prin „de sus” sau „de jos”) Sfoară subțire trecută prin ochiurile de la extremitatea osiei Si: (reg) obor². 22 (Îs) ~ra sacului Sfoară groasă care ține întinse marginile sacului de la sacoviște și care leagă colțurile acesteia de vârfurile crucii. 23 (Reg; îf povoară) Bucată de ață sau de frânghie.

mare¹ [At: PSALT. HUR. 123^v/6 / V: (reg) măre, mire / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: pbl ml mas, maris] 1 a (îoc mic) Care depășește dimensiunile mijlocii, obișnuite, considerate în mod absolut sau prin comparație. 2 a (Îs) Literă (sau, înv, slovă) ~ Majusculă. 3 a (Îoc mic; îs) Degetul (cel) ~ Deget gros, opozabil, de la mână. 4 s (Îlav) În ~ Pe scară amplă. 5 s (Îal) După un plan vast. 6 s (Îal) În linii generale. 7 s (Îal) În rezumat. 8 s (Cmr; îal) Cu ridicata Si: angro. 9 a (Îe) A avea (sau a fi cu) gura ~ A fi certăreț. 10 a (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ și devreme A lăsa pe cineva dezamăgit. 11 a (D. ochi) Mărit de uimire, de groază etc. Si: holbat. 12 a (Îe) A face (sau a deschide etc. ) ochii (sau ochi) ~ri (cât cepele) A privi cu uimire, cu atenție, cu curiozitate. 13 a (Olt; îs) Pământ ~ Pământ argilos. 14 a (D. suprafețe) Întins. 15 a (D. încăperi, recipiente etc.) Cu volum mare (1) Si: încăpător, spațios. 16 a (D. obiecte; îoc scurt) Lung. 17 a (D. lucruri sau ființe) înalt. 18 a (D. ape, gropi, prăpăstii) Adânc și lat. 19 a (D. ape curgătoare, viituri) Cu debit crescut Si: umflat. 20 a (îoc îngust) Lat. 21 a (Îoc subțire) Gros în diametru. 22 a (Trs; Ban; îs) Untură ~ Osânză. 23 a (Reg; d. femei) Însărcinată. 24 a (D. copil) Care a depășit frageda copilărie. 25 a (D. copil) Care a intrat în adolescență. 26 a (D. ființe) Care a ajuns la maturitate. 27 a (Îs) Fată - Fată la vârsta măritișului. 28 a (Îas) Virgină. 29 a (Îe) Să crești ~ Formulă cu care se răspunde unui copil la salut. 30 a (Îae) Formulă cu care i se mulțumește unui copil pentru un serviciu etc. 31 a (Îvp; îe) La ~ La adolescență. 32 a (Îvp; îae) La maturitate. 33 s (Îe) (Cu) mic, (cu) ~ Toată lumea. 34 s (îe) Nici mic, nici ~ Nimeni. 35 a (La comparativ sau la superlativul relativ) (Cel) mai în vârstă. 36 a (D. unități de timp) De lungă durată Si: îndelungat, lung. 37 a (Îs) Postul (cel) ~ Cel mai lung post din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. 38 a (Pop; îs) An ~ An bisect. 39 a (Arată cantitatea; îoc puțin) Mult. 40 a (D. valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată. 41 a (D. prețuri; îoc scăzut) Ridicat. 42 a (Îla) De ~ preț Foarte valoros Si: prețios, scump. 43 a (Reg; îc) La mai ~ Joc de noroc în care câștigă cel care dă zarul cel mai mare. 44 (Îe) La mai ~! Formulă de urare de bine, de propășire. 45 a (D. colectivități) Numeros. 46 a Intens. 47 a (Îvp; d. iarnă) Foarte friguroasă. 48 a (Îs) Ziua ~ Parte a dimineții, după răsăritul soarelui, când lumina este deplină, intensă. 49 a (Îe) Ziua în amiaza (sau, înv, ziua amiazăzi) ~ La amiază. 50 av (Reg; îe) A vorbi ~ A vorbi tare. 51 av (Reg; îae) A comanda. 52 av (Reg; îae) A vorbi cu aroganță, cu ifos, provocator. 53 av (Reg; îe) A râde ~ A râde cu hohote. 54 a (D. discuții) Aprig. 55 a (Reg; îs) Vreme ~ Furtună. 56 a (Îe) (A-i fi cuiva) mai ~ dragul (sau mila, rușinea, ciuda etc.) Se spune când cineva simte multă plăcere (sau milă, rușine, ciudă etc.) 57 a (D. calamități, dezastre etc.) Cumplit. 58 a (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) De însemnătate deosebită Si: important, însemnat, valoros. 59 a (Îs) Duminica ~ sau (rar) duminica cea ~ Rusaliile. 60 a (Îas) Prima zi de Paști. 61 a (Pop; îs) Seara ~ Ajun al Crăciunului. 62 a (Pop; îs) Zi ~ Zi de sărbătoare. 63 a (Îla) De zile ~ri Deosebit. 64 a (Îs) Doliu ~ Doliu solemn, manifestat prin îmbrăcăminte de culoare neagră, purtat mai ales de femei la moartea unei rude foarte apropiate. 65 a (Pop; îs) Prânzul (cel) ~ A doua masă pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii. 66 a (Îas) Masă principală de la amiază. 67 a (Pop; îas) Timp al zilei când se ia prânzul mare (66). 68 a (Pfm; îs) Drumul (cel) ~ Drum principal, de largă circulație, care leagă localități importante. 69 a (Îs) Strada (sau ulița) (cea) ~ Stradă sau uliță principală în unele localități din provincie. 70 a (Îs) Vorbă ~ Vorbă solemnă, hotărâtă, importantă, care angajează. 71 a (Îs) Vorbe ~ri Cuvinte bombastice. 72 a (Îas) Promisiuni goale. 73 a (Îas; rar) Laude. 74-75 a (Îs) Lucru ~ Lucru sau ființă de seamă, de valoare. 76 a (Îas; exclamativ) Extraordinar. 77-78 a (Îe) (Nu) e ~ lucru (Nu) este un lucru care impresionează sau trezește mirare. 79-80 a (Îae) (Nu) este un lucru semnificativ. 81-82 a (Îae; îcn) (Nu) este un lucru care reprezintă mult pentru cineva. 83-84 a (Îae) N-aș crede (că nu sau) că da. 85 a (Rar; îe) Cât un lucru ~ Cât nu se poate spune Si: foarte mult. 86 a (Rar; îe) A avea ~ri cuvinte să... (sau a...) A avea motive puternice, întemeiate să... 87 a Uimitor. 88 a (Exclamativ; fam; îe) (A fi) ~ minune (sau, înv, ciudă) sau minune ~ Exprimă uimire, admirație etc. 89 a (Reg; cu valoare de superlativ; îae) (A fî) foarte frumos sau bun etc. 90-91 a (Pfm; îe) (Ar fi) ~ minune să (nu)... Ar fi de mirare să (nu)... 92 a Categoric. 93 a Grav. 94 a Deosebit. 95 a (îs) ~ ținută îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. 96 a (D. ospețe, serbări) Plin de strălucire Si: bogat, fastuos Cf pompos. 97 a Cu calități excepționale Si: celebru, ilustru, renumit. 98 a Plin de generozitate, de noblețe. 99 a (Bis; d. Dumnezeu sau o însușire a divinității, în construcții exclamative) Atotputernic. 100 a întemeiat. 101 a Evident. 102 a Ieșit din comun Si: deosebit. 103 a (Îlav) Cu ~ greu (sau greutate) Cu dificultăți deosebite Si: anevoie. 104 a (Mol; îe) Cu ~ce Cu dificultăți deosebite. 105 a (Mol; îae; pex) În cele din urmă. 106 a Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie. 107 a (Îe) A se ține ~ A fi mândru, semeț. 108 s (Pop; îe) A trage (sau a călca) a ~ sau (nob) a o lua pe ~ A-și da importanță. 109 s (Îae) A căuta să ajungă pe cei sus-puși. 110 a (Fam; îe) La mai ~ Urare adresată unei persoane avansate în grad. 111-112 a (Îljv) ~ (și) tare sau tare și ~ (Care este) extrem de influent prin funcția pe care o deține. 113 a (Îe) A fi (sau a umbla) cu capul ~ sau a fi cap ~ (ori ~ de cap) A avea o părere foarte bună despre sine. 114 a (Îae) A fi încăpățânat. 115 a (Reg; îe) A se face ~ pe ceva (sau pe cineva) A face pe stăpânul unui lucru sau unei persoane. 116 a (Reg; îae) A face pe superiorul cuiva. 117 s (îe) A face pe ~le A-și da importanță. 118 s (Îae) A se considera sus-pus. 119 a De rang înalt Si: nobil. 120 a De familie bună. 121 a (Îs) Mamă ~ Bunică. 122 a (Îs) Tată ~ Bunic. 123 a Văr ~ Văr primar. 124-125 a (Pop; îs) Unchi (sau lele) ~ (Frate sau) soră a(l) tatălui sau a(l) mamei, în raport cu copiii. 126-127 a (Îs) Socru (sau soacră) ~ (Tatăl sau) mama mirelui, în ziua căsătoriei a doi tineri. 128-129 a (Îs) Nun (sau nună) ~ Fiecare dintre cele două persoane care asistă ca martori principali la săvârșirea unei cununii religioase. 130 s (La comparativ, urmat de aps) Superior ierarhic al unei persoane, considerat în raport cu aceasta. 131-132 smf, a (Cu valoare de superlativ) (Persoană) care ocupă cel mai înalt loc într-o ierarhie, care are funcția de conducător, de șef suprem. 133 sm (Pop; gmț; îe) Mai ~ peste mai mici și staroste de calici Se spune despre cei ce se mândresc prea mult cu o slujbă mică. 134 a (Înv; îs) Mai ~ Strămoș.

MOARĂ s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. Vîlcești cu 5 mori și cu 4 pio (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 210/22. Dereptu aceaia nimea să n-aibă a-i opri preste cartea domniei meale, că le-au cumpărat Stelea spătariul acel sat Dîlga și cu aceale moare (a. 1602). ib. 116/11. Loc de moară în Jijia ce iaste în ținutul Dorohoiului (a. 1620). GCR I, 62/22. De să va prileji apa morii să îneace hiscare pămînturi, sau vii, sau pomeate, . . . să plătească paguba stăpînul morii, iar de nu, să stia oprită moara. PRAV. 27. Locul. . . de mori, și cu tot venitul (a. 1651). GCR I, 151/36, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229. Și i-au mai dat pe deasupra și 13 sate. . . pline de pîine și de hălășteie cu mori. NECULCE, L. 257. Vatra de moară este a Șerbeștilor și locul de iaz este al nostru (a. 1833). IORGA, S. D. XII, 217. Cîte mîni au trebuit pănă a să face moara cu care au măcinat făina ? DRĂGHICI, R. 77/28. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara, Să culeagă flori venit-au Marian și Mârioara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I, 60. Moara lui Arghir avea singură petre ferecate de schimb și apă destulă la iazul ei, ca să macine și zi și noapte la vreme de nevoie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Din Rusia, care poseda mori perfecționate, venea făină picluită (cea mai fină). N. A. BOGDAN, C. M. 134. Mori țărănești. NICA, L. VAM. Sărmanii plopi de lîngă moară Cum stau de singuri, singurei. BACOVIA, O. 170. Pe urmă au să arunce sămînța în brazdă și iarăși au să fie holde de grîne și iar au să duduie morile. C. PETRESCU, R. DR. 192. Cumpărase un sac de grîu, îl dusese la moară la măcinat și dăduse să-i facă un cuptor întreg de pîine. CĂLINESCU, E. 110. Moș-Precu. . . ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită, de fierberea apelor, vuind și scîrțîind. SADOVEANU, O. I, 587. Moară, roată și morar Potmoliți-s în cleștar. ARGHEZI, S. P. 122. Eram închiși acolo. . . cu singura perspectivă . . . a unui drum la moară, a unei opriri în cîrciuma satului. DEMETRIUS, A. 192. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd. HODOȘ, P. P. 58, cf. ȘEZ. I, 13. Bietul moșneag. . . s-a hotărît s-o îndepărteze pe biata copilă, s-o înstrăineze, ducînd-o tocmai la moara pustie ca să se izărească pe-acolo. FURTUNĂ, V. 33. Unde scuipă o țară umblă o moară (= eforturile unite reprezintă o forță, unirea face puterea). Cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 378. Femeia nebătută e ca moara neferecată. ZANNE, P. II, 149. Stomahul, ca moara, cînd n-are ce măcina, atunci se strică. id. ib. 437. Dincotro bate vîntul se îndreaptă aripile morii, se spune despre cei profitori care știu să se orienteze în avantajul lor. Cf. id. ib. III, 234. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus, se zice despre cei care nu fac niciodată un serviciu, un bine, fără o recompensă. Cf. id. ib. Moara cînd stă, atunci se sfărîmă (= lipsa de activitate este dăunătoare). Cf. id. ib. 238. Dă foc moarei ca să gonească șoarecii, se spune despre cei care vrînd să remedieze un rău, fac un altul și mai mare. Cf. id. ib. 232, RĂDULESCU-CODIN, Î. 373. Moara bună macină orice. ZANNE. P. III, 235. Cine umblă la moară iese plin de făină. Cf. id. ib. 233. Lasă moară și fuge după cioară. Cf. PAMFILE, J. II, 155. (În ghicitori) Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate Și le laie capelele Și le schimbă numele (Moara). GCR II, 370. Se udă și strigă și se ține de mal (Moara). SBIERA, P. 320. Am o vacă priană La tot satul dă hrană (Moara). id. ib. Am o pană-mpanată Pe apă lasată (Moara). ȘEZ. VII, 118. Merge și nu merge; De ascultat te-ascultă, Face gură multă, Ce-i dai îți dă, Cu talpa-n apă stă (Moara). ib. XIII, 26. Ce merge și noaptea Și drumul nu-l mai trece ? (Moara). ib. Moara lui Bubuță îmblă prin grăunțe (Șoarecele). GOROVEI, C. 365. ◊ (Cu determinări cure indică forța motrice sau tipul instalației) Moară de boi sau cai. LB. Mă suisem într-o moară de vînt. DRĂGHICI, R. 8/21. S-a sfîrșit ! strigă vecinul meu cu o oftare ce ar fi putut învîrti aripile unei mori de vînt. NEGRUZZI, S. I, 234. Faci sămne, ha ? Așa, cu mînile, ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I, 357. Mori de apă și „de foc”, pentru pregătitul făinii, sînt multe. PAMFILE, I. C. 176. Morile de cai. . . în Ardeal se numesc soace. id. ib. 177, cf. 377. În Dumițrița e o moară de foc care face o făină ca aurul. REBREANU, I. 137. Glasul morilor de vînt Să-l asculți de dimineață pînă-n seară. MINULESCU, V. 72. Morile de vînt. . . acționează pompe care deșartă în canaluri apa de prisos. SADOVEANU, O. IX, 250. O moară de vînt își învîrtea cadențat în aer brațele obosite. BART, E. 126, cf. BENIUC, A. R. 41, H VII 171. Nouă mori de sub pămînt Ș-alte nouă mori de vînt. TEODORESCU, P. P. 88, cf. ALR II 6 713/2, 53, 316, 334. Moară cu vals (=valț). ALR II 6713/520. Moară cu vapor. ib. 6713/727, cf. 6 713/987. ◊ F i g. Veniră ca doi oameni trecuți prin moara vieții, cu gîndul unei munci cinstite. CONTEMP. 1953, nr. 376, 4/4. ◊ E x p r. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura (ca o) moară (hodorogită sau stricata, neferecată ețc.) sau a-i umbla gura ca chichirezul la moară v. g u r ă. A băga în moară sau a vorbi (ori a îndruga) ca la (sau ca în) moară = a vorbi foarte tare; a vorbi mult și fără rost. Noi nu sîntem bunioară Să îndrugăm ca la moară, Ci dăm vorba mirelui, Iaca și firmanul lui. POP., ap. GCR II, 314, cf. ZANNE, P. III, 236. CIAUȘANU, V. 180. Ca surdu la moară, se spune despre cineva care nu ia în seamă nimic din ceea ce se întîmplă în jurul lui. Cf. ZANNE, P. II, 757. A turui ca moara fără apă = a țăcea. Cf. id. ib. M, 244. A spune un lucru în tîrg și la moară = a spune un lucru în gura mare, la toată lumea. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la moară = a) pe rînd, în ordinea sosirii. Stăi că nu-ț e gura chioară, ține rîndul ca la moară. PANN, P. V. I, 15/12, cf. ZANNE, P. III, 238 ; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalente ale acestora) într-un continuu du-țe-vino. Pe ușile deschise larg, unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II, 200. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Băieții încep a curge toți, care dincotro, cu blăstămurile părintești în mînă. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59, cf. PAMFILE, J. I, 127. Pînă ce n-oi vedea dușmanii mușcînd țărîna, nu mă las! Ochii lui Gînj licăriră: – A da Dumnezeu, stăpîne, și ne-a veni și nouă apa la moară. SADOVEANU, O. I, 200, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 370. ZANNE, P. III, 241, I. CR. III, 252. A(-i) da sau a(-i) aduce (cuiva) apă la moară = a-i crea. cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. Orice slăbire a vigilenței aduce apă la moara dușmanului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 581. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat. Cf. ZANNE, P. III, 242; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească. Cf. PAMFILE, J. I, 127, ȘEZ. II, 73, ZANNE, P. III, 242; c) a face să renunțe, a descuraja. Unul macină la moară = unul singur trage toate foloasele. Cf. ZANNE, P. III, 239. A mîna apa la moara sa = a căuta șă tragă foloasele numai pentru sine. Cf. id. ib. 243. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin; a fi în putere. Să ne veselim cît ne îmblă moara, că destul ne vom pocăi la bătrînețe. FILIMON, O. I, 189. Lasă să-i umble moara lui, ca pe urmă a umbla și a mea. PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 244. A trăi ca găina la moară = a trăi bine, a huzuri. Cui nu-i place să trăiască ca găina la moară ! PANN, P. V. III, 71/27. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. Cf. ZANNE, P. III, 249. A ajunge de la moară la rîșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț Și ajunge de la moară la rîșniță. PANN, P. V. III, 105/8. A nu avea (sau a nu fi) de moară = a nu avea ce duce la măcinat; a nu avea cu ce trăi. Tu crezi că numai așa se ține femeia . ,. Vorba ceea: „cînd se-nsoară, nu-i de moară”. CREANGĂ, P. 155. Acum ce să facă el ? parale n-avea; de moară nici cît șă orbească un șoarece, ceva țoale. . . tufă ! ISPIRESCU, L. 207, cf. ZANNE, P. III, 248, IV, 395. Pe cînd eram mai mic, veni vremea șă însurăm pe tata și n-aveam de moară. Ce să facem ? RĂDULESCU-CODIN, Î. 184, cf. 340. A isprăvi de moară = a-și epuiza toate. proviziile, toate resursele materiale. Venitul îmi era prea mic pă lîngă cheltuielile și saltanațurile ce aveam, și, în sfîrșit, ișprăviiu de moară. GORJAN, H. IV, 135/15, cf. PANN, P. V, iii, 109/19, ZANNE, P. III, 249. (Regional) A face (ceva) moară = a cheltui; a prăpădi. Da-nțr-o seară, după ce am prăpădit aproape toți banii, se schimbă, măi dragă, cartea și ian și ou vreo cincizeci de leușcani. De ciudă, moară i-am făcut ! DUNĂREANU, CH. 46; b) a muri. MAT. DIALECT. I, 231. (Regional) A face dintr-un fus de moară (o ) coadă de teslă = a-și irosi averea, chelțuind fără socoteală, pe lucruri mărunte. Cf. ZANNE, P. III, 153. (Regional) A pleca ca de la o moară frîntă = a pleca de undeva nemulțumit, dezamăgit. Cf. CIAUȘANU, V. 180, A strînge ca găina la moară = a risipi. Cf. ZANNE, P. III, 238. A trimite (pe cineva) de la moară la rîșniță = a purta pe cineva de colo pînă colo. Ce tot mă trimeți de la moară la rîșniță ? PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 247. A dejuga la moară rea = a nimeri rău, a intra într-o afacere proastă. De acolo polițaiul m-a întovărășit pînă la casa ce-mi pregătise. Am stat toată noaptea de mă gîndeam la povestirile ce auzisem, și-mi ziceam, vorba românului: „La rea moară am dejugat”. GHICA, S. 389, cf. ZANNE, P. III, 240. A se întoarce ca moara în vînt = a fi nestatornic. Cf. ZANNE, P. III, 247. (Rar) (A-și face) moară în cap = (a-și crea) complicații, încurcături. Cf. ALEXI, W. A-i face cuiva (o) moară (de cap) = a răsuci părul de pe capul cuiva, provocîndu-i o durere vie. „Te-am prins mizerabile, cu cărți măsluite !” Și mă înhață de păr, îmi făcu o moară, două, trei. CONTEMPORANUL, V₂, 204. Fă-i o moară și dă-l pe uș-afară. S[GHINESCU, S. 33, cf. I. CR. IV, 111. (Regional) A-i face (cuiva) o moară de vînt = a-și bate joc de cineva. Se sfătuiră ca să facă și ei o dată tătarilor o moară de vînt, adică, dacă nu-i pot învinge și fugări din țară, cel puțin să-și bată joc de dînșii. MARIAN, T. 18, cf. ZANNE, P. III, 247. A da la moară = a bea zdravăn. Cf. ZANNE, P. III, 249. (Livresc) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vînt = (cu aluzie la personajul Don Quijote din cartea lui Cervanțes) a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. Să ai o femeie frumoasă, o mîncare fină, . . . nu să te bați cu morile de vînt, ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II, 156. (Cu parafrazarea expresiei) Altul, în mînă cu-o pană seacă, Strigă că-i singur brav pe pămînt, Și că e gata rezbel să facă Cu lumea-n- treagă, cu mori de vînt. ALECSANDRI, T. I, 377. ♦ (De obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Epitet depreciativ pentru gură (considerată ca organ al vorbirii) șau pentru o persoană (mai ales o femeie) care flecărește fără încetare; meliță (2). Bre, bre, bre ! ce moară stricată ! ALECSANDRI, T. 1043, cf. 241. Baba scîrșni din dinți ca apucată, dar apoi își strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. EMINESCU, N. 22. Vrei să-ți sfarm oasele, moară stricată ? I. NEGRUZZI, S. VI, 12, cf. PAMFILE, J. II, 155, ZANNE, P. III, 248. Țîne-ț moara ! ALR I 1383/268. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a materialelor tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc:) ; clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. Lucrătorii de la . . . cuptorul de var și de la moara de var. LEG. EC. PL. 310. De acolo merge din nou spre mori, morile de ciment. CONTEMP. 1950, nr. 180, 2/1. Banda rulantă poartă pietrișul alb, mărunt, mergînd pieziș spre morile brute. ib. O moară de pămînt macină argila, o face făinoasă. ib. 1955, nr. 481, 3/3. Am văzut cum se montează o moară de ciment. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 838. 3. (Învechit; de obicei urmat de determinări care indică felul) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frămîntată). Moara făcătoare de hîrtie (a. 1643). BV I, 132, cf. KLEIN, D. 381, LB. Într-aceea Moise Șecheli și Beeteș-Bașa au venit la Brașov cu 10 000 de ostași și tăbărîndu-se la moara cea de hîrtie, s-au închis și el cu carele ce avea. ȘINCAI, HR. II, 300/33. Cercetînd, a găsit cu adevărat acea moară de tabac înființată – lucrînd și tabac din tutun din acest pămînt (a. 1847). DOC. EC., 934. Iobăgițele trebuie să dea trențe (zdramțe, cîrpe, rîze, petece) pentru morile de papir. BARIȚIU, P. A. I, 477. Edițiile lui Aldo erau . . . tipărite cu litere de o frumusețe neîntrecută, pe hîrtia fabricată de excelentele mori de la Fabriano. OȚETEA, R. 232, cf. ALRM SN I h 344/2. 4. (Regional) Nume dat la diferite mașini de lucru: a) Batoză (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR SN I h 83/353. b) (Adesea urmat de determinările „de firez”, „de ferăstrău”, „de scînduri”) Joagăr. Cf. KLEIN, D. 381, LB, ALR I 1850/118, 156, 215, 217, 223, 259, 266, 268, ALR II 6 423/105, 6 428/219. c) (Adesea urmat de determinarea „de vînturat”) Vînturătoare (de semințe), Cf. ALR SN I h 89. d) (Urmat de determinările „de vînturat”, „de ales”) Trior. ALR SN I h 89. e) (Urmat de determinarea „de zmicurat cucuruzul”) Mașină de bătut porumbul (Glimboca-Caransebeș). ALR II 5 163/27. 5. (Regional) Stomac (la om și la animale), V. r î ș n i t ă. Cf. ALRM I/I H 66, ALR I 1006/94, 186, 831, 835, ALRM SN I h 246/833, A II 7, 8, 12, III 9, 16, 18. 6. (Argotic) Ceasornic. Moara poate să fie nasoaíă, adică „ceas ordinar”, albă „ceas de argint” și roșie „ceas de aur”. GR. S. VII, 119, cf. CADE, IORDAN, L. R. A. 495. 7. Nume dat la mai multe jocuri: a) (Regional, și în construcția de-a moara) Țintar. Cf. ALR II 4 345, com. din ȚEPEȘ-VODĂ CERNAVODĂ. b) (Regional, și în construcția de-a moara) Joc de flăcăi, la priveghi, în care cîțiva flăcăi închipuiesc o moară (1), unul făcînd pe, morarul, iar alții pe clienții care vin la măcinat. Cf. MARIAN, Î. 205, ALR II 4 381/76. c) (Regional, în construcția); Moară cu cartea = joc de copii pentru care se folosesc două cărți așezate astfel încît, atunci cînd sînt lăsate să se închidă, foile uneia se intercalează cu ale celeilalte, producînd un fîșîit. Cf. PAMFILE, J. I, 69. d) (Prin Munt., în construcția) De-a moara stricată = joc de copii nedefinit mai de aproape. Cf. H IV 90. 8) Nume dat la diferite lucruri și obiecte care se învîrtesc: a) (Popular, de obicei urmat de determinări ca „de vînt”, „în vînt”, „de apă”, „pe apă”, „în apă”, „de tuleu”) Morișcă (folosită ca jucărie). ALR II 4 377/36, cf. 4 377/64, 76, 95, 105, 272, 310, 316, 325, 386, 705, 728, 886. b) (Adesea urmat de determinările „de vînt”, „în vlnt”) Zbîrnîitoare (ALR II 4 376/531) de speriat păsările (ALRM SN I h 34). (Transilv.) c) Jucărie făcută dintr-un cărăbuș sau dintr-un alt gîndac, imobilizat cu ajutorul unui ac și lăsat să se zbată din aripi pentru a produce zgomot; morișcă. Moară de bumbari. ALR II 4 367/105, cf. 4 367/235, 279. Face moară (din cărăbuș). ib. 4 367/310, cf. 4 367/325, 346. d) (Regional) Scrînciob (Vălcani-Sînnicolau Mare). ALR II/47. e) (Regional) Vîrtej (în apă) (Mociu-Gherla). ALR I 427/247. 8) Numele unei hori cu ritm vioi, ai cărei pași se fac alternativ, la dreapta și la stînga. Cf. VARONE, J. R. 42. – Pl.: mori și (învechit și regional) moare. – Lat. mola.

ierta [At: CORESI, EV. 47/25 / S și: e~ / Pzi: iert / E: ml liberto, -are] 1 vt (Înv) A elibera pe cineva din robie. 2 vt (Pex) A elibera pe cineva de ceva. 3 vt (Spc; înv) A scuti de serviciul militar. 4 vt A scăpa pe cineva de ceva. 5 vt A dispensa pe cineva de o sarcină. 6 vi A scădea cuiva o parte din datorie. 7 vt A dezlega pe cineva de un jurământ, o făgăduială. 8 vt A nu mai urmări pe cineva. 9 vt (Înv; îe) A ~t-o sau l-a ~t Dumnezeu Datorită vârstei, acea persoană nu mai are legături sexuale. 10 vt (Îae; d. femei) Nu mai are menstruație. 11 vt (Îae) A murit. 12 vt A permite cuiva ceva. 13 vt A avea posibilitatea de a face ceva. 14 vi A-i fi sortit. 15 vt A nu pedepsi pe cineva pentru o vină. 16 vt A trece cu vederea greșelile cuiva. 17 vt (D. divinitate) A acorda mântuirea cuiva care a greșit și apoi s-a pocăit. 18 vt (Îe) Dumnezeu să-l ~te (sau Fie ~t) Despre cei morți nu mai trebuie reținut nimic rău. 19 vt (Îe) Doamne ~tă-mă A fi conștient că a spus sau a gândit ceva necuviincios. 20 vt A scuza. 21-22 vt (Îe) Mă ~ți Expresie politicoasă stereotipă care introduce o replică sau o rugăminte. 23 vr A se împăca cu cineva într-un moment solemn, cerându-și iertare unul altuia. 24 vr (Îvp) A se spovedi. 25 vt (Înv) A săruta pe cineva la despărțire. 26 vt (Înv) A-și lua rămas-bun înainte de a părăsi pe cineva. 27 vr (Înv) A renunța la ceva.

săptămână sf [At: CORESI, EV. 11 / V: (înv) sept~, (reg) stăm~ / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: ml septimana] 1 Perioadă de șapte zile consecutive care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an, constituind o diviziune calendaristică. 2 (Îs) ~na (cea) mare (sau a Paștilor, a patimilor, (pop) a deniilor, (reg) neagră, a chinului) Ultima săptămână înainte de Paști. 3 (Îs) ~na Paștilor (sau (pop) a sărbătorilor, luminată, (reg) a Paștilor mici, a albilor, a negrilor, a vederii, a Tomii, a blajinilor, a mironosițelor) Săptămâna care începe cu duminica Paștilor. 4 (Îs) ~na albă (sau a brânzei) Prima săptămână din postul Paștilor (în care biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui). 5 (Reg; șîs) ~na nebunilor, a bondrișilor, a ouălor, a peștelui Ultima săptămână înaintea începerii postului Paștilor. 6 (Îs) ~na învârstată (sau, reg, vârstată, a hârții, hârțească, de harți, mistreață, curată, tărcată, a cătărigelor, a clisei, a aicilor) Penultima săptămână înainte de începerea postului Paștilor (în care biserica ortodoxă permite să se mănânce carne, în afară de miercurea și vinerea Si: (reg) cârneleagă, harți. 7 (Reg; îs) ~na cu harți (sau hârțească, papistrită, pestriți a fariseului, a moșilor, de carne, învâstrată) A treia săptămână înainte de începerea postului Paștilor (în care biserica ortodoxă permite să se mănânce carne miercurea și vinerea) Si: harți, cârneleagă. 8-9 (Îljv) Cu ~na (Pe) timp de o săptămână. 10-11 (Reg; îal) De ~ (Care este) de serviciu pe timp de o săptămână. 12 (Îlav) Pe ~ În fiecare (sau în interval de o) săptămână Si: săptămânal (1). 13 (Îlav) Din ~ în ~ sau ~de~ Săptămânal (1). 14 (Îlav) Cu ~nile Timp de mai multe săptămâni. 15 (Îal; pex) Timp (relativ) îndelungat. 16 (Pfm; îe) A fi (sau a intra) în ~na oarbă (sau chioară) Se spune despre cineva care nu-și dă seama de realitate, care acționează pe negândite. 17 (Reg; îe) Este în ~ni Se spune despre o femeie lăuză. 18 (Spc; urmat de determinări de obicei în genitiv) Perioadă de 7 zile consecutive dedicată (în mod oficial) unei anumite activități. 19 (Lpl) Timp nedeterminat, care cuprinde un număr de zile considerat (relativ) mare. 20 (Lpl) Perioadă (destul de) îndelungată. 21 sf Perioadă de cinci (șase) zile lucrătoare consecutive, care începe luni și sfârșește vinerea (sâmbăta).

avea (am, avut), vb. – 1. A poseda, a deține, a stăpîni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.

băgá vb. I. I (în opoz. cu „a scoate”) 1 tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”) A introduce, a pune, a vîrî într-un loc, într-un spațiu etc. mărginit (închis sau acoperit). Bagă cheia în broască. ◇ expr. A băga (ceva) în gură = a mînca. A băga (ceva) în (sau la) cap = a reține ceva; a pricepe bine (ceva). A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face pe cineva să înțeleagă bine ceva, să se convingă de ceva; b) a face pe cineva să creadă ceva (neadevărat), să fie obsedat de ceva. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în pericol. A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. A băga pe cineva la apă v. apă. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) v. bot. A băga în buzunar v. buzunar. A băga în buzunar (pe cineva) v. buzunar. A-și băga carnea în (sau la) saramură v. carne. A băga pe toți într-o ciorbă v. ciorbă. A-și băga coada în ceva v. coadă. Își bagă, și-a băgat dracul coada (în...) v. coadă. A(-și) băga mîinile pînă-n (sau pînă la) coate v. cot. A-și băga capul (sănătos sau teafăr, zdravăn etc.) sub evanghelie v. evanghelie. A-și băga mințile în cap v. minte. A-și băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, peste tot, unde nu-i fierbe oala) v. nas. A băga (pe cineva) în sîn v. sîn. A-i băga cuiva un șarpe în sîn v. șarpe. A-și băga mințile în traistă v. traistă. ◆ A face să intre în ceva izbind; a vîrî, a împlînta. A băgat cuțitul în el. ◇ expr. A băga cuiva sula în coastă (sau coaste) v. sulă. A introduce, a face să treacă printr-un orificiu, printr-o deschidere etc. Bag ața prin urechea acului. ◇ expr. A-și băga capul în laț v. laț. 2 tr. (compl. indică ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „sub”, „înlăuntrul” sau de adv. de loc) A face, a determina, a obliga să intre într-un spațiu închis sau acoperit; a duce, a mîna în... (sau sub...). A băgat pisica în casă. ◇ expr. A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pămînt) = a) a omorî pe cineva cu zile; b) a-i produce cuiva necazuri foarte mari (care să-l coste viața); c) a înmormînta. A băga pe cineva sub masă = a) a îmbăta pe cineva (facîndu-l să cadă sub masă); b) a învinge pe cineva într-o acțiune, într-o discuție etc. A băga pe cineva sub covată = a) a întrece pe cineva (umilindu-l); b) a învinge, a birui pe cineva. A băga (boii, vitele etc.) în cîrd cu cineva = a) a se întovărăși cu cineva (pentru lucrările agricole sau ale păstoritului); b) ext. a se asocia cu cineva; a-și face de lucru cu cineva. A băga pe cineva la mijloc = a) a înconjura; b) a pune pe cineva să medieze un conflict, (pop.) A băga oile în lapte = a) a despărți oile de miei și a începe a le mulge; b) ext. a înțărca mieii. A băga pe cineva în cofă v. cofă. A băga pe cineva (de viu) în mormînt v. mormînt. A băga sau a-și pune (boii, vitele etc.) la (sau în) plug cu cineva v. plug. ◆ (determ. prin „în lanțuri”, „în fiare”) A lega. În temniță, l-a băgat în lanțuri. 3 tr. (cu determ. ca „în închisoare”, „în temniță”, „la ocnă”, „la răcoare” etc.) A întemnița, a închide. Pentru furt l-a băgat în închisoare. ◇ expr. A băga în lanțuri (sau în lanț) (pe cineva) v. lanț. A băga la umbră v. umbră. 4 refl. (despre oameni sau animale; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) A intra într-un loc îngust, închis, acoperit sau într-o mulțime, cu intenția de a se ascunde, de a se face nevăzut etc. S-a băgat sub streașină cînd a început ploaia. Pentru a i se pierde urma s-a băgat în mulțimea de pe stradă. ◇ expr. A se băga în ochii cuiva = a) a se face cu insistență observat de cineva, spre a-i cîștiga încrederea, spre a-l convinge despre ceva; b) a arăta cuiva (cu insistență) dovezi de simpatie, de dragoste (interesată). A (i) se băga (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva v. piele. A se băga în sufletul cuiva v. suflet. ◆ A se ascunde. S-a băgat sub pat de frica hoților. ◆ (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „pe la”, „pînă la”) A se abate. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca (POP.). 5 refl. (despre ființe) A se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi. Nu vă mai băgați așa în mine! 6 tr. A îndesa, a înfunda, a trage. Bagă căciula pe cap. 7 tr. (compl. indică sume de bani) A plasa, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere etc.). A băgat o mulțime de bani în firmă. 8 tr. (fam.; compl. indică produse alimentare) A aduce în magazine. Au băgat pîine proaspătă. II 1 tr., refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja într-un serviciu. L-am băgat funcționar la primărie. ◇ expr. (refl.) A se băga la stăpîn = a) a intra slugă la cineva; b) a fi obligat să asculte de voința altei persoane prin angajamentul făcut. A se băga în (ori la) codru v. codru. (A se băga) slugă (sau argat) la dîrloagă v. dîrloagă. A băga în pîine (pe cineva) v. pîine. ◆ (pop.; tr.; cu determ. „la oaste”, „cătană”, „în cătănie”, „în cătane”) A lua (pe cineva) la armată; a înrola. Femeia plîngea că i-au băgat feciorul la oaste. 2 refl. (pop.; fam.; despre oameni; urmat de un vb. la conjunct.) A se angaja să facă ceva. Mă bag să curăț grădina. ◆ A se amesteca într-o afacere, într-o discuție etc. S-a băgat într-o treabă necinstită. ◇ expr. A se băga în cîrcotă (cu cineva) v. cîrcotă. A se băga ca (ori cum se bagă) musca-n lapte v. muscă. A se băga în terciul cuiva v. terci. A se băga (nepoftit ori nechemat) în vorbă v. vorbă. 3 tr. (pop.; fam.; compl. indică acte) A înainta autorităților competente. Am băgat plîngere la tribunal. Au băgat actele de căsătorie la Starea civilă. ◇ Loc.vb. A băga pîră (după cineva) v. pîră. ◇ expr. A băga instanție v. instanță. 4 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „în”, „la”) A aduce pe cineva într-o situație neplăcută sau dificilă. Prin intervenția făcută a băgat-o în necazuri. ◇ Loc.vb. A băga pe cineva în groază (sau în toate grozile morții) = a speria, a înfricoșa, a îngrozi pe cineva. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) v. intra.^[1] A-și băga viața în nevoi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) nevoie v. nevoie. A băga spaima în cineva sau a(-l) băga pe cineva (ori pe toți) în spaimă (ori spaime) v. spaimă. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) v. speriat. ◇ expr. A băga pe cineva în boală (ori, fam., în boale, în toate boalele) sau a(-i) băga cuiva boala în oase = a) a tulbura pe cineva sufletește; a impresiona pe cineva; a face pe cineva să-și piardă cumpătul; a supăra, a irita, a enerva pe cineva; b) a înspăimînta, a îngrozi pe cineva. A băga pe cineva în draci = a necăji pe cineva; a întărîta pe cineva. A băga zîzanie (sau vrajbă, intrigă) = a învrăjbi. (pop.) A băga (cuiva) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. A (se) băga în (ori la) belea v. belea. A se băga în datorii v. datorie. A băga pe cineva la (o) idee (ori la idei) v. idee. A băga pe cineva la fabrica de pumni v. fabrică. A băga un fitil (sau fitiluri, fitile) (împotriva cuiva) v. fitil. A băga intrigi v. intrigă. A o băga pe mînecă v. mînecă. A băga în nebuneli v. nebuneală. A băga (cuiva) frica (sau spaima, groaza, fiorii etc.) în oase v. os. A (se) băga în răcori (ori în toate răcorile) v. răcoare. A băga rîcă v. rîcă. A băga o șopîrlă v. șopîrlă. A băga (pe cineva) în viteză v. viteză. 5 tr. expr. A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau, pop., a băga seamă cuiva (ori la cineva, la ceva) = a da atenție cuiva sau la ceva; a lua în seamă pe cineva sau ceva; ext. a stima. A băga de seamă sau a băga seama la ceva, a băga seama că... = a avea grijă de ceva, a fi atent la ceva; a remarca, a observa, a constata. El băga de samă că gîndirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice (EMIN.). (Cum) bag de seamă (sau seama) = după cum mi se pare. (refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici în seamă n-am băgat) v. ști. 6 intr. (fam.; cu val. de interj.) A începe o acțiune. Zice către naistul care se odihnea: Maestre, bagă! • prez.ind. bag. /probabil cuv. autoh; cf. ngr. βαγω, de la βαλλω.