PIERITOR, -OARE, pieritori, -oare, adj. 1. Supus pieirii, muritor. Nu știu pentru ce mă bucur că și eu sînt pieritor. LESNEA, A. 74. ◊ Expr. (Despre oameni) Pieritor de foame = muritor de foame, v. muritor. De jaful nemilosului am rămas pieritori de foame. MIRONESCU, S. A. 27. A lăsat pe biata femeie nevinovată, pieritoare de foame. CARAGIALE, O. III 47. Omul are o casă de copii și rămîne pieritor de foame dacă nu plouă. ȘEZ. VII 139. 2. Care dispare sau se risipește, care nu durează; trecător, efemer. În trecerea atît de scurtă, ființa noastră pieritoare a fost în serviciul unor idealuri generoase. SADOVEANU, E. 24. Pentru ce mi-aș teme Pieritoarea vreme? LESNEA, I. 44. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale. EMINESCU, O. I 80. – Variantă: pieitor, -oare adj.