tocar, tocare, s.n. (reg.) toc de pernă; față de pernă.

dos sn [At: NEAGOE, ÎNV. 308 / Pl: ~uri / E: ml dossum] 1 (Înv) Partea de dinapoi a trupului omenesc Si: spate, spinare, (pop) îndărăt. 2 (Îvp; îe) A da ~ (sau ~ul ori ~urile), a(-și) arăta -ul, a pune ~ la fugă, a bate ~urile, a da ~ la față A fugi (din fața dușmanului). 3 (Îvp; îae) A se ascunde. 4 (Îla) Bun de ~ Bun de fugă. 5 (Înv; îe) A lua cuiva ~ul A ataca pe la spate. 6 (Pfm; îe) A întoarce (către cineva sau cuiva) -ul A se întoarce cu spatele către cineva (în semn de dispreț sau de încetare a conversației). 7 (Pfm; îae) A nu mai voi să aibă relații cu cineva. 8 (D. ființe) Șezut. 9 (Pop; îe) A pune la ~ A ignora ce i se spune. 10 (Îvp; îe) A ieși cu ~ul la oameni A se purta necivilizat în societate. 11 (Îvp; îe) A se întoarce cu fața ~ului către cineva A întoarce, batjocoritor, spatele. 12 (Îs) ~ul palmei (sau mâinii ori labei) Partea exterioară a mâinii, opusă palmei. 13 (Rar; îs) ~ul limbii Partea de dedesubt a limbii. 14 Partea de dinapoi a unui obiect, a unei construcții, a unei curți. 15 (Îvp; îs) ~ de moară Om de nimic, arțăgos. 16 (La un obiect) Partea mai puțin arătoasă, (neîmpodobită și) neexpusă vederii. 17 Partea de dinăuntru a unei haine. 18 (Înv; pbl; îs) ~uri de calendare Scoarțe. 19 (Îs) ~ de pernă Față de pernă. 20 (Reg; îoc arșiță, feție) Coastă de deal sau de munte. 21 (Reg) Tufiș mărunt orientat spre miazănoapte Si: doștină (3). 22 (Pop) Adăpost. 23 (Reg) Adăpost pe câmp. 24 (Înv; îlv) A da cuiva ~ul (la adăpost) A adăposti. 25 (Îvr; îal) A ascunde. 26 Loc adăpostit (unde nu bate soarele). 27 (Bot; reg) Tei de calitate slabă Si: liștar. 28 (Îlav) De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) Anapoda. 29 (Îal) Cu spatele înainte. 30 (Îlav) Cu ~ul în sus Invers de cum trebuie. 31 (Îal) În mare dezordine. 32 (Îlav) În ~ La spate. 33 (Îal; fig) În absență. 34 (Înv; îe) Nici în ~, nici în față În nici un chip. 35 (Înv; îlav) De ~ Într-ascuns. 36 (Îlav) Din ~ Din spate. 37 (Înv; într-un oraș de provincie; îs) Uliță din ~ Stradă laterală. 38 (Înv; îe) A scăpa pe ulița din ~ A scăpa rușinos și cu mare greutate dintr-o încurcătură. 39 (Pop; îe) A intra pe ușa din ~ A obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). 40 (Înv; îlav) Din ~ de... Dincolo de... 41 (În legătură cu obiecte de îmbrăcăminte; îlav) Pe ~ Cu partea de dinăuntru în afară. 42 (Îal) Altfel de cum trebuie, de cum e firesc. 43 (Fig; d. oameni; îal) Ciudat. 44 (Pfm; îe) A fi întors pe ~ A fi necăjit. 45 (Pfm; îae) A fi furios. 46 (Îlav) Pe din ~ Pe la spate. 47 (Îal; la o clădire) Prin spatele casei. 48 (Îal; într-un oraș) Pe o stradă laterală. 49 (Fig; îal) În taină. 50 (Înv; îlav) Pe după ~ Pe la spate. 51 (Nob; înv; îlav) În după ~ În loc ascuns. 52 (Îlav) Prin ~ Pe intrarea din spatele casei. modificată

coștei³ sn [At: ȘEZ. XXIII, 43 / Pl: ~ee / E: ns cf coștei²] (Reg) 1 Săculeț de pânză în care se pune făină. 2 Dos de pernă. 3 Față de pernă. 4 Coșuleț în care se pune brânza de oaie.

tocar sn [At: A I, 20 / Pl: ~e / E: toc³ + -ar] (Reg) 1 Toc³ (12) de pernă. 2 Față de pernă.

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

NASTURE ~i m. Piesă mică (de os, sidef, metal, lemn etc.) folosită la încheiatul obiectelor de îmbrăcăminte, fețelor de pernă, de plapumă ori ca ornament. /Orig. nec.

părnăhai, părnăhaie, s.n. (reg.) 1. față de pernă. 2. om mut, nebăgat în seamă.

săcuț, săcuțe, s.n. (reg.) 1. sac mic, săculeț. 2. față de pernă.

coș (-șuri), s. n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care servește la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (Înv.) Sicriu, coșciug. – 6. Coteț. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunțele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Față de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Mașină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coș. Sl. košĭ „coș” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coșuleț, s. n. (dim. al lui coș; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiție, de Vinerea Mare); coșară, s. f. (coș, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coșarcă, s. f. (coș, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coșar, s. m. (împletitor de nuiele; hornar); coșerie, s. f. (meseria de coșar); coșerar, s. m. (împletitor de coșuri); coșercar, s. m. (împletitor de coșuri); coșercărie, s. f. (meseria de coșar). – Cf. coșar, coșniță.

față (fețe), s. f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de. – Față’n față. – De față. – În față. – Pe față. – Mr., megl. față, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făța, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, s. f. (Maram., față de masă); fățos, adj. (frumos); feție, s. f. (solariu, loc însorit); fățare, s. f. (față de masă; suprafața ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor și nedrept; înv., a disimula); fățărie, s. f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulație populară; fățarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); fățărnicie, s. f. (ipocrizie); fățărnicește, adv. (în mod ipocrit); fățărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); fățiș, adv. (înv., de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)fățișat, adv. (de față; în mod public); înfățișetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăța, vb. (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, vb. (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, s. m. (fățuitoare); fățuitoare, s. f. (perie, drișcă); feți, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. fațadă, din fr. façade încrucișat cu față; fațetă, s. f. (aspect), din fr. facette, cu aceeași încrucișare. Cf. sb. faca „față”, pol. dial. și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).

față de pernă expr. v. față (1).

a fi față de pernă expr. v. a fi față.

A FI PROST a da pe-afară de deșteptăciune, a fi față, a fi față de pernă, a fi făcut grămadă, a veni cu pluta pe conductă.

BĂCUIAȚĂ, băcuiețe, s. f. (Reg.) Față de pernă folosită ca desagă. – Magh. bakó.

coștéĭ n., pl. eĭe (ung. kastély, castel). Trans. Castel. Buc. Săculeț: zece coșteĭe de malaĭ (Marian, Nunta, 757). Mold. Mică față de pernă: spre rugăcĭune (Jidanu) cu cărțile în coșteĭu alb de pînză. (Sadov. VR. 1908, 5, 170). Pungă de hîrtie de luat marfă (de ex., un kg. de orez) de la băcălie.

fáță f., pl. fețe (lat. facia și facies, it. faccia, pv. facha, fassa, fr. face, sp. haz, pg. face). Acea parte a capuluĭ în care-s ochiĭ. Persoană: fețe bisericeștĭ, domneștĭ. Prezență: în fața mea, față de mine. Latura principală (în opoz. cu dos): fața caseĭ. Suprafață: fața pămîntuluĭ, a măriĭ. Acea parte a uneĭ monete care are efigia. Coloare: față verde. Aspect: om cu față sănătoasă. Pagină: a ceti cîteva fețe. Față de pernă, de masă, pînză cu care se acopere perna, masa. De față, prezent: a fi de față saŭ numaĭ a fi față. Pe față, deschis, verde, fără ocolurĭ. În față, în privire, în prezență: ĭ-am aruncat sfidarea în față; în partea opusă, peste drum (fr. vis-à-vis): în față era un castel. Față’n față, cu fața unu spre altu: oștile staŭ față’n față. Față de saŭ față cu, în față, în prezență: față de mine. A face o cercetare la fața loculuĭ, chear acolo unde s’a întîmplat orĭ comis ceva. A da ceva pe față, a descoperi a divulga. A face față unuĭ lucru, a fi preparat de rezistență, a rezista. Taler cu doŭă fețe (fig.), om ipocrit. Schimbarea la față, sărbătoarea Transfigurăriĭ luĭ Hristos (la 6 Aŭgust).

înfăț, a -á v. tr. (d. față. – Se conjugă ca învăț. V. răsfăț). Pun saŭ schimb fața uneĭ perne saŭ uneĭ plapome.

părnăhai, s.m. – 1. Față de pernă. 2. Om de nimic, fără valoare, nebăgat în seamă (Bârlea 1924): „Tot un fecioraș de crai, / Nu ca tine, un părnăhai” (Bârlea 1924: 41). – Din magh. párnahai (MDA).

teácă f., pl. tecĭ (lat. thêca, d. vgr. théke, cutie; fr. taie, față de pernă. V. biblio-, glipto-, ipo- și pinaco-tecă, chichiță). Tocu în care se ține sabia, pumnalu ș. a.: a trage, a scoate sabia din teacă. Bot. Păstare. Fig. Moș Teacă, militar (saŭ și funcționar) ignorant, pareatcă.

față f. 1. partea anterioară a capului; 2. persoană: în turnul mare unde zac fețe domnești POP.; fețe bisericești, preoți, diaconi, arhierei; 3. prezență: în fața mea, la fața locului; 4. latura anterioară: fața casei; 5. suprafață: fața mării; 6. partea exterioară a unui obiect: față de pernă, de masă; pe față, deschis; 7. partea unei monede cu efigia ei: dos ori față; 8. coloare: a schimba fețe, fețe, a da o față; 9. pagină: a citit câteva fețe. [Lat. FACIES; sensul 2 a fost modelat după sinonimul obraz]. ║ adv. prezent: faptele sunt față. V. fețele (de a).

schimbà v. 1. a modifica în parte sau în tot (în bine sau în rău): în lume totul se schimbă; fig. a-și schimba părerea, vorba; a schimba vorbe, a se înțelege cu cineva; 2. a (se) transforma: se schimbă în stană de piatră ISP.; 3. a face schimb, a da și lua ca echivalent: a schimba bani; 4. a pune altceva în loc: a schimba cămășile, fețele de pernă. [Lit. *EXCAMBIARE].

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale, formată din oasele faciale, maxilarul superior și inferior, acoperite de mușchii faciali; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea, a zări) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-l prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a Pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

NASTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

GARNITURĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru, în special un obiect de îmbrăcăminte. Garnitura unei haine. Garnitura unei pălării. ◊ Fig. Autorul grămădește toată luarea-aminte asupra persoanei de căpetenie... toată lumea cealaltă nu e pusă decît ca o garnitură, pentru a scoate la iveală caracterul eroului. GHEREA, ST. CR. I 266. ♦ Adaos constînd din legume, salată etc. care se servesc la friptură. 2. (Tehn.) Adaos demontabil care completează, întărește sau protejează o piesă, micșorîndu-i uzura; piesă cu ajutorul căreia se face îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un gaz sau un lichid. Garnitura robinetului de apă. 3. Grup de mai multe obiecte sau lucruri, care formează un asortiment complet. Primisem cadou un serviciu pentru douăsprezece persoane, garnitura întreagă, de la o doamnă prietenă. CAMIL PETRESCU, P. 197. Tom are patefon, radio, cea mai completă garnitură de bar. C. PETRESCU, C. V. 194. S-au cumpărat covoare, lămpi și o garnitură nouă de mobilă. BART, E. 63. ◊ Garnitură de pat = ansamblu format din cearșafurile și fețele de pernă necesare unui așternut. Garnitură de birou = ansamblu format din obiectele mărunte necesare pentru scris. 4. (Tehn.) Totalitatea uneltelor de același fel (mărimea lor putînd varia) folosite într-un atelier sau într-o exploatare. Garnituri de burghie. ♦ Totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. Garnitura de roți a unei locomotive. ◊ Garnitură de litere = serie de caractere tipografice de același fel, dar de corpuri diferite. ♦ (De obicei urmat de determinări arătînd felul sau scopul) Ansamblu de elemente sau de mașini care lucrează împreună. Garnitură de treier. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. Hulub cercetă cu atenție ceva pe la motoare, îi spuse lui Mihai să șteargă nu știu ce, pînă vine garnitura la încărcare. V. ROM. februarie 1953, 42. Garnitura se opri pe peron pufăind, gîfîind, împingînd parcă fumul și răcnetele, cu botul locomotivei. CĂLUGĂRU, O. P. 33. Se mai întîmplă ca o garnitură să pornească și să fie adusă înapoi... pentru că trebuie să-i ia înainte alt tren. PAS, Z. III 37.

părnăhai, s.m. – (reg.) 1. Față de pernă. 2. Om de nimic, fără valoare, nebăgat în seamă (Bârlea, 1924): „Tot un fecioraș de crai, / Nu ca tine, un părnăhai” (Bârlea, 1924: 41). – Din magh. párnahai (MDA) < magh. parna „pernă”.

SLEI, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase) A se închega, a se solidifica (prin răcire). O picătură fierbinte de stearină se varsă din lumînare și i se sleiește pe mînă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 94. ♦ (Despre apă și alte lichide) A îngheța. Și a plecat pe pîrtea Ierusalimului, Care pe deasupra se topea, Pe dedesupt se sleia. PAMFILE, S. T. 20. S-a lăsat un pui de ger de crăpau pietrele, iar marea se sleise pe lîngă mal. CONTEMPORANUL, VI_I 116. (Fig.) O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. Sărmana fată simți sîngele sleindu-se în vinele sale. NEGRUZZI, S. I 28. ◊ Tranz. În miezul iernii, cînd vîntul spulberă și sleiește tot, cînd focul vesel e odorul cel mai prețuit... moș Toader umbla de dimineață, tot umbla cu toporul în spate, doar ar găsi ceva de lucru. CONTEMPORANUL, V 389. (Fig.) Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi painjini, Și înghețul morții inima-mi slei. NEGRUZZI, S. II 31. 2. Tranz. A seca o fîntînă (pentru a o curăța). Mai încolo dete peste un puț care îi strigă: Fată mare, fată mare! vino de mă sleiește că ți-oi da apă rece să te răcorești cînd te-i întoarce. Fata slei puțul și plecă înainte. ISPIRESCU, L. 348. Scoal’ deschide porțile și-nchide averile; Să sleim puțurile, Să spălăm jgheaburile, Să adăpăm vitele. TEODORESCU, P. P. 672. ◊ Refl. (Poetic) Își scufunda fața-n pernă și plîngea pînă ce i se sleiau izvoarele lacrimilor. VLAHUȚĂ, O. AL. 120. 3. Tranz. A secătui (pe cineva sau ceva) de bani, de averi. Orîndui turci spre a strînge această nouă dajdie care, luînd toate vitele de la cei ce aveau, sleiră țara și de vite. BĂLCESCU, O. II 26. ◊ (Complementul indică bunurile secătuite) Sperau să nemerească un tren, ori de nu, să petreacă noaptea pe-acolo, că-și sleiseră banii și nu mai aveau decît pentru bilete. REBREANU, R. I 272. ◊ Fig. Dar pentru aceasta e nevoie de curaj și el și-a sleit tot curajul. C. PETRESCU, C. V. 136. Manlache nu mai auzea și nu mai deschidea ochii. Urgia vărsării de sînge îi sleise toată puterea în el. POPA, V. 162. ◊ Refl. Încet-încet s-au sleit... toate mijloacele de hrană ale cetății și a-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. Mi s-au sleit toate mijloacele și trăiesc pe datorii. GHICA, A. 533. ♦ Intranz. (Neobișnuit; despre procese în desfășurare) A conteni, a sfîrși. Omului îi era din ce în ce mai rău. Durerile din mînă nu mai sleiau și arșița îi dogorea obrajii. POPA, V. 139.

AȘTERNUT. Subst. Așternut; lenjerie de pat, rufărie de pat, albituri, schimburi, primeneli; cazarmament. Saltea, salteluță (dim.), păier (reg.), dricală (reg.), mindir (reg.), străjac (reg.). Cearșaf, lepedeu (reg.), prostire (reg.). Pernă, perniță (dim.), pernioară (pop.), pernișoară (pop.), pernuță, pui (de pernă), puișor, căpătîi. Față de pernă. Pătură, păturică (dim.), cergă, țol (pop.), țoluț (dim., pop.), țolică (reg.), țolinc (reg.), strai (reg.), scovergă (rar), pocladă (reg.), poneavă (reg.), velință, scoarță, lăicer (reg.), cuvertură, învelitoare (pop.), macat, segedea (înv.), șterghină (reg.), mindir (reg.). Plapumă, plăpumioară (dim.), plăpumiță, plăpumea (pop.), pilotă (reg.), ogheal (reg.); dună (reg.). Față de plapumă. Vb. A face (a așterne) patul, a așterne; a schimba patul; a strînge patul. A (se) acoperi, a (se) înveli, a (se) astruca (înv. și reg.), a pune peste, a (se) învălui, a întinde. V. îmbrăcăminte, țesătură.

băcuiață sf [At: Com I. POP-RETEGANUL, ap. HEM 2834 / P: ~cu-ia~ / V: -uieț / Pl: ~țe / E: ctm mg bacó și săcuieț] (Trs) Față de pernă folosită în loc de sac.

fățuică sf [At: ALRM II/I h. 363 / Pl: ~ici / E: față + -uică] (Reg) Față de pernă.

fultuc¹ sn [At: CONV. LIT. XLIV/II, 955 / Pl: ~uci / E: fultui+ -uc după cultuc] (Reg) 1 Pernă mică Si: perniță, puișor, (reg) cultuc. 2 Săculeț de pânză în care se strâng fulgii de la păsări. 3 Față de pernă din pânză de cânepă și de bumbac. 4 Bucată dintr-o pânză de cânepă sau bucată dintr-o blană de iepure care protejează capătul puștii de umezeală. 5 (Rar) Smoc de lână. 6 Mugur de viță de vie. 7 Desagi cu băieri în care se păstrează făina. 8 Resturi rămase în urma rotunjirii sau curățării cașului.

înfăța vt [At: DA / Pzi: ~făț / E: în + față] (Mol) 1 A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă. 2 (Îe) A ~ patul A schimba lenjeria patului.

înfățare sf [At: DA / Pl: ~țări / E: înfăța] (Mol) 1 Îmbrăcare cu o față de pernă, de plapumă etc. Si: înfățat¹ (1). 2 Schimbare a lenjeriei patului Si: înfățat¹ (2).

învăscătură sf [At: ALRM II/I, h 363 / Pl: ~ri / E: învește + -ătură] (Trs) Față de pernă.

părnăhai sn [At: DR. IV, 762 / Pl: ~e, ~uri / E: mg párnahai] 1 (Trs; Mar) Față de pernă. 2 (Mar) Epitet dat unui om neînsemnat.

tăbuieț [At: CIHAC II, 399 / V: (reg) ~bâi~, ~bineț sn, ~iață, ~băiață sf / Pl: ~e sn, ~i sm / E: rs тоболец] 1 sn (Mol; Buc) Săculeț (2). 2 sn (Mol; Buc) Traistă¹ (1) de călătorie. 3 sn (Trs) Sac pentru cereale, cu o capacitate de 1-3 banițe. 4 sn (Trs) Față de pernă. 5 sm (Reg; fig; dep) Tăbultoc (3).

trăsătură sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: tras² + -ătură] 1 (Pop) Tragere (1). 2 (Pop) Fricțiune (1). 3 (Reg) Neînțelegere. 4 (Reg) Față de pernă. 5 Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu pensula etc. Si: (îrg) trăsură (18). 6 (Îuz; îs) ~ de unire Liniuță de unire Si: cratimă. 7 (Îlav) Dintr-o ~ (de condei) Dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. 8 (Mpl) Linie caracteristică a feței unei persoane Si: (nob) trăs, (înv) trăsură (26). 9 (Fig) Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva Si: caracteristică, particularitate. 10 (Fig) Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unei activități, al unei epoci, al unui fenomen. 11 (Fig) Fapt expus în linii generale.

sac sm [At: PALIA (1581) / V: (reg) ~ă sf / Pl: saci sm, (rar) sace, ~uri sn / E: ml saccus] 1 Obiect, de formă alungită, închis la un capăt, confecționat din pânză, hârtie groasă, material plastic etc. în care se păstrează sau se transportă diverse materiale. 2 (Îe) (A fi) ~ fără fund (sau a fi) ~ spart) (A fi) om lacom, nesățios. 3 (Spc; îal) (A fi) om mâncăcios. 4 (Îae) (A fi) om foarte risipitor. 5 (Îae) Se spune despre un om care știe (și povestește) multe snoave, anecdote, glume etc. 6 (Îe) A-și umple ~ul A realiza un câștig mare. 7 (Rar; îae ) A mânca foarte mult. 8 (Reg; îe) A se vedea cu sacii-n car (sau în căruță) A fi ferit de primejdii, de surprize neplăcute. 9 (Îae) A se asigura (5). 10 (Reg; îe) A găsi ~ de bucate Se spune despre cei cărora le reușesc toate. 11 (Adesea udp „cu” sau „de” care arată natura) Conținutul unui sac (1). 12 (Adesea udp „cu” sau „de” care arată natura conținutului) Sacul împreună cu conținutul său (considerate adesea ca unitate de măsură). 13-14 (Îljv) Cu ~ul (Care este) în cantitate (foarte) mare, din abundență. 15 (Pfm; îe) A da de fundul ~ului A sărăci (3). 16 (Îe) A-și dezlega ~ul A începe să vorbească. 17 (Îae) A spune tot ceea ce știe Si: a se destăinui (3). 18 (Reg; îae) A făta (1). 19 (Îe) A duce (sau a căra) ~ul (sau sacii) la moară A munci din greu. 20 (Rar; îe) A-și pune sacii în car A-și rezolva treburile. 21 (Pop; spc; șîs ~ de călcat, ~ de struguri, ~ pentru călcat poama, ~ de pus poamă, ~ de vie, ~ de zdrobit struguri) Sac (1) în care se zdrobesc strugurii. 22 (Spc) Unitate populară de măsură pentru cereale, egală cu cinci boanțe. 23 (Prin exagerare sau fig, cu determinări introduse prin prep „cu” sau „de”, care arată conținutul) Cantitate (foarte) mare. 24 Pânză de fuior, de câlți sau de buci din care se fac sacii (1). 25 (Înv) Îmbrăcăminte făcută din sac (24) care se purta în semn de doliu sau de pocăință ori de către cei săraci. 26 (Reg) Suman scurt. 27 (Pan; șîs ~ de călătorie, ~ de drum, ~ de voiaj) Geantă mare de pânză, de piele etc., în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie Si: (îvr) săcușor (5) de voiaj. 28 (Pan; șîs ~ de spate, ~ de spinare) Rucsac. 29 (Pan; îs) ~ de vânat Geantă de piele sau de pânză impermeabilă, în care se pun vânatul împușcat, alimente și diverse accesorii și care este purtată de vânător la șold sau la spate, legată cu curele Vz tolbă. 30 (Rar; pan) Geantă mică pe care o poartă femeile în mână și în care își țin batista, banii etc. Si: (rar) săcușor (5). 31 (Pan; îs) ~ de lucru Pungă în care femeile își țin cele necesare pentru lucrul de mână. 32 (Pan; îs) Rochie ~ Rochie a cărei croială pornește de la umăr, fără să urmeze linia corpului. 33 (Trs; Mar; pan; îs) ~ de (sau de pe) perină Față de pernă. 34 (Reg; îs) ~ de perină Dos de pernă. 35 (Pan; Trs; îs) ~ de paie Saltea (1) de paie. 36 (Pan; șîs ~ de dormit) Așternut special în formă de sac (1) căptușit, prevăzut de obicei cu fermoar și cu glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru dormit. 37 Blană cusută în formă de sac și folosită în timpul iernii pentru a proteja în călătorii corpul sau picioarele cuiva. 38 (Reg; șîs ~ mic) Sedilă (pentru scurs zerul). 39 (Reg) Coșul teascului. 40 (Reg) Cofă în care se pun ciorchinii de struguri. 41 (Reg) Bucată de pânză în formă de sac (1) în care se pune cenușa când se face leșie sau prin care se strecoară leșia. 42 (Trs; Mol) Traistă în care se dă cailor ovăz. 43 (Pan; șîs ~ de pește) Instrument de pescuit în formă de sac (1), confecționat dintr-o țesătură rară sau din plasă, cu gura deschisă printr-un arc de lemn. 44 (Reg; pan; îe) A da cu ~ul A pescui. 45 (Reg; pan) Matriță. 46 (Reg; pan) Jubelnic. 47 (Atm; îs) ~ aerian Prelungire extrapulmonară a bronhiilor păsărilor, care are rolul de a umple cu aer diversele organe, pielea și porii oaselor pentru a asigura respirația în timpul zborului Si: (îvr) săcușor (6) pentru aer. 48-49 (Atm; îs) ~ herniar (sau, rar, al herniei) Diverticul al peritoneului visceral (și conținutul lui). 50 (Atm; îs) ~ lacrimal sau (înv) ~ul lacrămilor Porțiune superioară, a canalului nazal și lacrimal. 51 (Atm; îs) ~ embrionar Parte constituentă a unui ovul, în care se află între șapte și câteva zeci de celule, dintre care una este oosfera. 52 (Atm; îs) ~ pericardic (sau al pericardului) Pericard. 53 (Atm; îs) ~ uterin Vezica ombilicală. 54 (Atm; îs) ~ limfatic Terminație lărgită, bulbiformă, a unui vas limfatic. 55 (Atm; îs) ~ olfactiv Fiecare dintre cavitățile olfactive, întinse de la nările embrionare până la membranele buconazale. 56-57 (Reg) Nimfă sau larvă de furnică Si: (reg) săcușor (7-8).

săcuț sn [At: DRLU / Pl: ~e, ~uri / E: sac + -uț] 1-4 (Reg; șhp) Săculeț (1-4). 5 (Buc; Mol; spc) Sac (1) în care se dă ovăz la cai. 6 (Mar) Față de pernă.

scula [At: PSALT. HUR. 97^r/4 / V: (înv) scola / Pzi: scol / E: ml *excubulare] 1 vr A-și schimba poziția corpului de la orizontal la vertical (trezindu-se din somn). 2-3 vtr (Pex) A (se) deștepta din somn Si: a (se) trezi, (pop) a (se) pomeni, (îrg) a (se) scormoni (17-18), a (se) stârni, (înv) a (se) scorni (1-2), (reg) a (se) suminica. 4 vr (Îe) A se ~ pe piciorul stâng (sau cu dosul în sus, cu fața la pernă ori la cearșaf) A fi prost dispus. 5 vr (Îrg) A părăsi patul după o perioadă în care a fost grav bolnav. 6-7 vtr (Îrg; pex) A (se) vindeca de o boală Si: a (se) însănătoși, a (se) înzdrăveni, a (se) ridica, (îrg) a (se) întrema, a (se) lecui, a (se) tămădui (1). 8-9 vtr (Îrg; adesea urmat de determinări ca „din morți”, „din mormânt” etc.) A reveni la viață după ce a murit Si: a învia, (înv) a se deștepta, a se ridica. 10 vr A părăsi poziția orizontală (sau șezândă) și a-și îndrepta corpul (sau jumătatea lui superioară) în poziție (relativ) verticală Si: a se ridica, a se sălta. 11-12 vr A întrerupe (sau a încheia) o activitate, o acțiune etc. prin sculare (5). 13 vr (D. organele genitale masculine ale oamenilor și animalelor) A intra (și a se menține) în erecție. 14-15 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) să... (sau de...) A se hotărî (brusc) (sau a dori pe moment) să obțină, să întreprindă etc. ceva. Si: a se năzări. 16 vr (Reg; d. oameni) A se ridica puțin (pe vârful degetelor de la picioare) Si: a se înălța. 17 vr (Îvr; d. păsări) A se ridica în zbor. 18 vt (Reg; c. i. animale de vânat) A face să iasă din ascunzătoare Si: a stârni. 19 vt (Fig) A scoate din starea de liniște, de calm de mai înainte, tulburând, deranjând, enervând etc. 20 vr (Îrg; fig) A-și reveni dintr-o situație (materială sau morală) proastă Si: a se redresa, a se reface, a se îndrepta. 21 vr A ajunge din nou la o situație prosperă. 22 vr (Înv; fig) A se ivi. 23 vr (Înv; fig) A se naște. 24 vrp (Îvr; d. impozite) A se percepe. 25-26 vt (Reg; c. i. ființe) A crește (1, 35). 27 vr (Înv) A se ridica (sau a se pregăti) să plece undeva, la cineva. 28 vr A pleca de undeva pentru a merge în altă parte. 29-30 vr A începe (sau a se hotărî să înceapă) o acțiune Si: a se ridica. 31 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) (ceva) A-i veni (cuiva) o idee (ciudată). 32 vr (Îvp; fig; udp „pe”, „spre”, „asupra” etc.) A se ridica împotriva cuiva sau a ceva. 33 vr A avea o atitudine ostilă față de cineva sau de ceva. 34 vr A porni o revoltă, o răscoală, o rebeliune Si: a se revolta (1), a se răscula (1). 35 vr (Înv) A porni la război. 36 vt (C. i. oameni, oaste) A mobiliza cu sopul de a participa la război. 37 vr (D. război) A izbucni.

băcuiáță s.f. (reg.) Față de pernă folosită ca desagă. • pl. -iețe. /etimol. nec.

MIJLOCAR, -Ă subst. I. Subst. Nume dat unor obiecte, construcții, ființe sau unor părți ale acestora, care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sînt situate între obiecte de același fel. Cf. m i j l o c I (1). 1. S. n. (Prin Transilv. și prin Maram.) Stîlp al aripii de la moară. Cf. ALR II 6 708/284, 6709/272. 2. S. m. (Regional) Fiecare dintre scîndurile care se află la marginea ciocanelor, la piua de bătut sumane; (regional) mărginar (II 1 f) (Moiseiu-Vișeu de Sus), GLOSAR REG. 3. S. m. (Prin nordul Transilv. și prin Olt.) Stinghie de lemn așezată de-a curmezișul fundului unui vas de lemn. Cf. ALR II 6 706/284, 848, 6 709/272. 4. S. n. (Regional) Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tîm- plărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pînza și de frînghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frînghia; (regional) curmeziș, punte, mijloc (I 3 a).Cf. DAMÉ, T. 86. 5. S. n. (Regional) a) Stinghie cu care se fixează scaunul de brațele scrînciobului și care servește și ca spătar. Cf. PAMFILE, I. C. 470; b) Tablă de la mijlocul plutei. Cf. ARVINTE, TERM. 155. 6. Subst. (Regional) Cruce (de lemn) care împarte o fereastră în mai multe cîmpuri; răscruci, (regional) mijloace. Cf. CHEST. II 177/26,49a, 368. 7. Subst. (Regional) Broderie, dantelă etc. (servind ca garnitură) cu care se împreună două fîșii de pînză pentru a alcătui o față de masă, față de pernă etc.; (regional) mijloace. V. m i j l o c (I 3 c). Com. din ARDELUȚA-PIATRA NEAMȚ. 8. Subst. (Regional) Zid care desparte două încăperi. Com. din BOȘOROD-HAȚEG. 9. S. f. (Regional) Strungă a oilor situată între alte două strungi. ◊ (Adjectival) La strunga oilor, strunguța de la mijloc e mijlocară. Com. din CÎMPULUNG MOLDOVENESC. 10. S. n. (Regional) Degetul mijlociu (I 1) al mîinii. Cf. ALR II/I h 53, ib. MN 32, 2186/76, 365, 386, com. din RĂCĂȘDIA-ORAVIȚA. 11. S. n. (Regional; sens suspect) Degetul inelar (Chizătău-Lugoj). Cf. ALR II/I MN 32, 6 987/76. 12. S. n. (Regional) Zgîrciul care desparte cele două fose nazale (Bocșa-Zălau). Cf. ALR II/I MN 5, 6 839/279. 13 S. m. (Regional) Ciobanul din mijloc (I 1) dintre trei ciobani care mulg oile. Să alcătuiască întîi personalul de la stînă. . . angajînd astfel „sobanu sel mari (scutariŭ)”, unul „nilzocariú” și un „strungariu” . . . mijlocarul. . . mulge oile cu baciul. DIACONU, P. 16. Cînd mulg oile trei ciobani, cel de la mijloc se numește mijlocar. Com. din BILCA-RĂDĂUȚI. 14. S. m. (Regional) Calul din mijloc (I 1) dintre trei cai înhămați la o căruță sau la un plug; (regional) mijlocaș (I 4). Com. din CRĂIEȘTI-BÎRLAD. II. Subst. 1. Subst. (Prin nordul Transilv. și prin Bucov.) Lemn, buștean de mărime mijlocie (I 3). Cf. LEXIC REG. 104, GLOSAR REG. ♦ (Adjectival; despre anumite materii sau materiale) De dimensiune mijlocie (Cîlnic-Reșița). Cf. ALR II 1 372/28. Făńină măruntă ori mijlocarie. ib. 2. S. m. (Regional) Frate mijlociu (I 5). Feciorul cel mare-mi zicea: – Măi, tu, taic-al meu,. . . La măr m-oi ducea, Mărul l-oi păzi. . . Al mijlocar zicea: – Măi, tu, taic-al meu. PAMFILE, DUȘM. 311. ◊ (Adjectival) Tatăl lor. . . le-a zis ca să meargă pre seară fratele mijlocariu să-l păzească. CĂTANĂ, P. B. II, 74. 3. S. m. (Prin Munt. și prin Mold.) Cioban care mijlocește între stăpînii oilor și alți ciobani; vătaf. Com. din NEGREȘTI-PIATRA NEAMȚ, din HĂNGULEȘTI-RÎMNICU SĂRAT și din CÎMPULUNG MOLDOVENESC. III. Subst. (Regional) 1. Furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului; (regional) mijlocaș (II), mijlociu (II 3). Cf. DAMÉ, T. 86, ALR II 5 034/551, com. din FILIOARA-PIATRA NEAMȚ. 2. (În construcția) De-a mijlocariu = numele unui joc de copii; de-a ascunselea (Someș Guruslău-Zălau). MAT. DIALECT, I, 212. – Pl.: mijlocari, -e. – Și: (regional) míljocari s. m. - Mijloc + súf. -ar.

MINDÍR s. n. (Regional) 1. Saltea (umplută cu paie sau, rar, cu lînă). V. p ă i e r, s t r ă j a c, m a t r a ț ă, s ă l m ă j a c, p ă r n ă j a c. 3 perini cu puf, 2 mindiruri vechi cu pai (a. 1784). IORGA, S. D. vii, 234. Izvod de zestre: . . . un ogheal, un mindir, patru perne mici (a. 1 787). URICARIUL, XV, 347, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU. Cîteva scînduri pe doi căpriori, acoperite c-un mindir și c-o plapomă roșie. EMINESCU, N. 38, cf. 43. Deschise lăzile și dulapurile, lovi cu stratul puștii în perni, în mindire. GANE, N. II, 10. S-a culcat îmbrăcat pe mindir și a dormit pînă la ziuă. CARAGIALE, O. I, 133. A găsit-o culcată pe un mindir de paie. ODOBESCU, S. III, 42. Bunicuța, săraca, dormea în săliță, pe-un mindir de paie. VLAHUȚĂ, O. A. 490, cf. DDRF. Un fel de saltea de lînă subțire, pe care seara o întind pe prispă, iar dimineața o ridică și care o numesc mindir. MANOLESCU, I. 40. Trebuie să dormi pe rogojină, noi n-avem nici mindir. DUNĂREANU, CH. 118. Peste scînduri se întinde păierul sau mindirul de paie. PAMFILE, I. C. 405. Culcată pe un mindir între drugii căruții, învelită pînă peste cap cu o pînzătură, gemea Pisicuța. CAZIMIR, GR. 90. A dormit și pe paturi de fier cu mindir de paie. C. PETRESCU, A. 352. Pe un pat de scînduri.. . cu mindir acoperit cu macat de cit. . ., dormea dădaca. BRĂESCU, A. 21, cf. ALRM II/I h 356, A VI 19, 26. ◊ F i g. Se tolăni de-a lungul carului pe mindirul de grăunțe. CONV. LIT. XLIV₁, 42. .2 Plapumă; cergă, cuvertură. V. ț o l, s c o a r ț ă, p ă t u r ă. Era înfășurat într-un mender, cît nu i se vedea nici capul nice picioarele și îl rădicau șease oameni ca pre un mort. AXINTE URICARIUL, LET² II, 150. Materie de o rochie, o față de mindir, fețe de pernă. MARIAN, NA. 294 3. Paner lung, făcut din trestie împletită. Cf.DDRF. - Pl.: mindire și (rar) mindiruri. - Și: (învechit, rar), mendér s. n.- Din tc. minder.

❍BĂCUIAȚĂ (pl. -iețe) sf. Trans. (HASD.) Față de pernă întrebuințată în loc de sac sau desagi, în care femeile pun merinde sau ceva haine cînd se duc la tîrg [👉 BĂCUIEȚ].

părnăhái, (pârnăhai, pârnăhăi), s.m.n. (reg.) 1. Față de pernă: „Mărită-te, lele, hăi, / Nu tot face pârnăhăi” (Bilțiu, 1994: 275). 2. (s.m.) Om de nimic: „Tot un fecioraș de crai, / Nu ca tine, un părnăhai” (Bârlea, 1924: 41). – Din magh. párnahai (MDA).

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

desfățare sf [At: MDA ms / V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pl: ~țări / E: desfăța] 1 Scoatere a învelitorilor sau a fețelor de pe perne sau plăpumi Si: desfățat¹ (1). 2 Lăsare a patului sau a așternutului fără rufărie Si: desfățat¹ (2). 3 (Pan) Evitare Si: desfățat¹ (3). 4 (Reg) Etalare.

DESFĂȚAT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față, neînfățat. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.

ÎNVELITOARE s. 1. v. pătură. 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. v. îmbrăcăminte. 4. v. copertă. 5. v. acoperiș.

DESFĂȚAT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față. 2. (Reg.) Larg deschis, expus vederii. – V. desfăța.

DESFĂȚAT, -Ă, desfățați, -te, adj. 1. (Despre perne sau plăpumi) Fără față; neînfățat; p. ext. (despre pat) fără rufărie. 2. (Mold., rar) Larg deschis, expus vederii. [Casele] au început a să supune regulelor proporției, a să împodobi cu coloane, cu ferestre largi și luminoase, cu balcoane desfățate. ALECSANDRI, C. 97.

ÎNVELITOARE s. 1. cergă, cuvertură, pătură, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.) 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. îmbrăcăminte, înveliș. (~ la un caiet.) 4. copertă, scoarță, (înv. și reg.) tartaj, (reg.) tablă. (~ a unei cărți.) 5. acoperămînt, acoperiș, înveliș, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ unei case.)

ACOPERITOARE s. față, învelitoare. (~ de masă, de pernă.)

A DESFĂȚA desfăț tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de fețe (murdare). /des- + a [în]făța

ACOPERITOARE s. față, învelitoare. (~ de masă, de pernă.)

desfăța [At: CADE / Pzi: desfăț / E: des- + (în)făța] 1 vt A scoate fețele sau învelitorile de pe perne sau de pe plăpumi. 2 vt (C.i. patul sau așternutul) A lăsa fără rufărie. 3 vr (Pan) A se da la o parte. 4 vt (Reg) A expune (vederii).

macat sn [At: NECULCE, L. 12 / V: (pop) măc~, (reg) ~ă sf / Pl: ~uri, ~e / E: tc makat] 1 (Înv) Loc acoperit cu covor, pe podea, pe care stau turcii. 2 Cuvertură brodată sau înflorată, care se pune pe pat, pe divan, mai rar pe masă. 3 Scoarță sau covor care se pune pe pereți. 4 (Reg) Țesătură țărănească de lână sau bumbac, din care se fac fețe de plapumă și de perne sau cuverturi pentru paturi.

MACAT s. n. 1. (Învechit) Loc (acoperit) de pe podea, pe care șed turcii. L-au pus viziriul de au ședzut înaintea viziriului pre măcat. NECULCE, L. 12. Domnul nu șede în scaun, ce șăd amândoi pe măcat. GHEORGACHI, LET. III, 302/37. 2. Cuvertură (brodată sau înflorată) care se așterne pe pat, pe divan, mai rar pe masă; scoarță sau covor care se pune pe pereți. Șase perine de postav cu măcatul lor (A. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Mobilierul se compunea din două paturi de scînduri înfundate, acoperite cu saltele și perne, peste care erau întinse macaturi de lînă de Brussa. FILIMON, O. I, 178, cf. 265. Patul Chiajnei [era] acoperit cu un macat de piei de urs. ODOBESCU, S. I, 131. Parcă văz doi, trei, patru broscoi... tolăniți grămadă... cu picioarele murdare pe macatul cel mai scump al vostru. DELAVRANCEA, O. II, 358. Două paturi curat așternute. . . cu macaturi de cit gros. HOGAȘ, DR. II, 5. Îi așeză unul lîngă altul... acoperindu-i cu colțul macatului, ARDELEANU, D. 46. Două sofale. . . așternute cu macaturi roșii de Smirna. împodobite cu ciucuri venetieni de aur.CAMIL PETRESCU, O. I, 261. Un pat de scînduri. . . acoperit cu măcat de cit decolorat, BRĂESCU, A. 21. Patul mare, de fier, acoperit cu macat galben. STANCU, R. A. I, 114. Vînzătorul sta culcat Tocma-n fund pe un macat. ALECSANDRI, P. P. 137, cf. ALR II/I MN 138, 3901/836, 876, ALRM II/I h 365. ♦ (Olt., Munt., Mold.) Țesătură țărănească de lînă sau de bumbac, din care se fac fețe de plapumă și de perne sau cuverturi pentru paturi. Un tulpan închipuit din cîteva capete de macat înnădit. GALAN, Z. R. 190. Să zicem că te-ai putea învăța să faci cu acul muște-ncălecate... Dar macaturile în 32 de ițe, le-ncurci fără dor și poate. PLOPȘOR, C. 151. Macaturi de pat, de perne, H II 31, cf. 81, 89, 118, 126, 132, 147, 207, III 73, IV 157, 312, V 4, 11, XI 247, XII 240, XIV 249, XVI 161, A VI 19, 26. – Pl.: macaturi și macate (H II 214). – Și: (popular) măcát s. n.; (regional) macátă (H II 63) s. f. – Din tc. makat.

A ÎNFĂȚA înfăț tranz. (perne, plapume, așternuturi) A îmbrăca cu fețe curate. /în + față

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des¹- + [în]făța.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pînză de pe perne sau plăpumi. ◊ Expr. A desfăța patul (sau așternutul) = a scoate rufăria patului. ◊ Refl Fig. Cu-ncetul a cerului nori se desfață, Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. EMINESCU, O. IV 164. 2. (Mold., rar) A deschide; a întinde la vedere, a expune. Negustorii dughenele au desfățat. SEVASTOS, N. 130.

desfățat², ~ă a [At: DL / V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pl: ~ați, ~e / E: desfăța] 1 (D. perne, plăpumi) Căruia i s-au scos învelitorile sau fețele. 2 (D. pat sau așternuturi) Rămas fără rufărie. 3 (Pan) Dat la o parte. 4 (Reg) Expus vederii.

CONGESTIONAT, -Ă, congestionați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Aprins la față, căruia i s-a urcat sîngele la cap. Veronescu, congestionat, se năpusti asupra oratorului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sînge. Apoi se trînti pe pernele trăsurii, cu obrajii dogorind, cu urechile congestionate. DUMITRIU, B. F. 35. Fața lui roșie, congestionată, brobonată de sudoare, exprima o mare neliniște. VLAHUȚĂ, O. A. 474. 2. Fig. (Despre orașe sau străzi) Aglomerat.

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului; chip, figură. Fața îi era deschisă, ochii mari, limpezi; fruntea largă îi era plină de zbîrcituri, pînă către creștetul gol al capului. CAMILAR, TEM. 15. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum. CREANGĂ, P. 163. Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. EMINESCU, O. I 88. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Loc. adv. În față = (uneori în opoziție cu în spate, în urmă, în dreapta, în stînga etc.) înainte. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare... se înturnă spre norod, în față, în dreapta și în stînga. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Căruța era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor. CREANGĂ, P. 306. Și mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă în fața unui tainic și drăgălaș portret. ALECSANDRI, P. A. 111. (Învechit) În față cu = de cealaltă parte (a unei despărțituri, a unui hotar, a unui obstacol etc.). Haidar-Pașa este numele unui cîmp lat și frumos ce se găsește în Asia... în față cu Stambulul. ALECSANDRI, P. P. 109. ◊ Din față = a) (loc. adv.) dinainte. (Expr.) A(-i) cînta (cuiva) cucul din față = a se lăsa cîștigat de mijloace necinstite; (în superstiții) a-i merge bine. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față... cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și în pururea la judecată. CREANGĂ, A. 150; b) (loc. adj.; uneori în opoziție cu din dos) de dinainte. Privirea lui căzu din întîmplare asupra ferestrei din față. NEGRUZZI, la TDRG. ◊ Loc. prep. Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). Vartolomeu Diaconu înțelese din surîsul trist și absent că omul din fața lui este, din cine știe ce tăinuite pricini, un nefericit. C. PETRESCU, A. 283. ◊ De față = a) (loc. adv.; învechit) fără înconjur, sincer, fățiș. Mihai-vodă... le răspunse îndată de față «că el nu va lăsa Ardealul». BĂLCESCU, O. II 275; b) (loc. adv.; învechit) în prezența cuiva. Toată dorința me este... să mă întorc în Moldova și să-ți pot zice de față că sînt al d-tale pre plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, S. 76; c) (loc. adv.; învechit; în legătură cu verbe ca «a se lupta», «a se bate», «a se lovi») în luptă dreaptă, piept la piept. Nemernicii nu se bat de față. ISPIRESCU, M. V. 50. Buzeștii, mai căpătînd ajutor de oaste de la Mihai, le ieșiră întru întîmpinare și se loviră de față. BĂLCESCU, O. II 49; d) (loc. adj.; cu sens temporal, în opoziție cu trecut sau viitor) prezent, actual. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. Această ochire [asupra istoriei] ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare. BĂLCESCU, O. II 11. (Expr.) A fi de față = a fi prezent, a asista. M-am rugat de vecinul meu, ăsta, care e de față. ISPIRESCU, L. 180. (Eliptic) Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față... li s-au făcut milă. CREANGĂ, P. 208. ◊ Loc. prep. De față cu (cineva) = în prezența (cuiva). Poți să-mi vorbești de față cu prietenul meu. Față cu (sau față de) (cineva sau ceva) = a) în raport cu... în ceea ce privește... În toată purtarea ei față cu Radu punea un fel de căldură. VLAHUȚĂ, N. 15. State mai bătrîne și puternice nu-și stăpînesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. CARAGIALE, N. F. 78. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263; b) pentru. Dragoste față de patrie; c) avînd în vedere. Față de concluziile trase, nu mai am nimic de adăugat. ◊ Expr. Față-n față = unul către altul, unul înaintea altuia (în imediata apropiere). Se așezară față-n față la masă; între ei, lampa scotea un fir de fum negru. CAMILAR, TEM. 10. Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Eu departe, el departe, Un deal mare ne desparte; Și nici apa nu mă lasă Să fiu cu el față-n față! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. A scăpa cu fața curată = a scăpa fără rușine, fără a o păți, dintr-o situație anevoioasă. Calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția și o povățui ce să facă ca să scape cu fața curată. ISPIRESCU, L. 16. A da față (cu cineva) v. d a. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista, a ține piept. Dar nu știi cît ne costă seratele lor? Cu ce să mai fac față acestor risipe! DELAVRANCEA, S. 111. A pune (oameni sau lucruri) (de) față (sau față-n față) = a pune în prezență, a așeza alături pentru a stabili o comparație sau a trage o concluzie; a confrunta. A fost pus față cu pîrîtul. ▭ Punînd față în față nevinovăția copiilor și soarta lor tragică, autorii și regizorul au făcut din această tristă și dezolantă seară de Crăciun... un adevărat simbol al vieții... oamenilor simpli. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 4/2. Mă rog ție, cine e măgarul ăsta, aș vrea să-l știu... De ce să nu mi-l spui, dacă zici că mi-ești amic sincer? – Ca să mă pui de față?... N-am poftă. CARAGIALE, O. II 127. A fi (sau a se întîmpla) față (la ceva sau undeva) = a fi prezent, a asista (la ceva), a fi martor. Față la nuntă au fost: fiarele pădurii, copacii cei măreți. ISPIRESCU, L. 388. Ce viclenie! Să mă uite pentru că nu mai sînt față! NEGRUZZI, S. I 66. A spune (cuiva) în față = a spune cuiva în mod direct, deschis, lucruri neplăcute. I-am spus în față tot ce gîndesc despre el. A spune pe față = a spune sincer, fără înconjur. Spune-mi lucrurile pe față. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. Spînul, văzînd că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. A lucra pe față = a lucra fără ascunzișuri, deschis, cinstit. [Mihai] umbla cu inima deschisă, lucra pe față și fără vicleșug. ISPIRESCU, M. V. 56. A-și întoarce fața (de la cineva sau de către cineva) = a abandona (pe cineva), a nu mai vrea să știi de cineva. Nu vor să-și mai cunoască frații, își întoarce fața de cătră ei. SADOVEANU, E. 107. A privi (pe cineva) în față = a privi drept în ochi, deschis. Fără să-l privească în față, scoase cămașa împăturită a dosarului din buzunar. C. PETRESCU, A. 357. A privi (sau a vedea, a zări etc. pe cineva) din față = a privi, a vedea etc. în întregime figura cuiva. A-l prinde la față = a-i sta bine (cuiva) o haină, o rochie etc. ♦ Expresie a figurii; mină, fizionomie. V. mutră. Față acră. Față înviorată. ▭ Cosciugul era purtat de juni nobili și înconjurat de toți boierii romîni... Apoi venea Mihai însuși cu fața întristată. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Expr. A schimba fețe sau a face fețe-fețe = a te simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri care te pun într-o situație neplăcută. Se înfuriase de tot și schimba numai fețe. SBIERA, P. 114. Musafirii și mai ales musafirele făceau haz; iar bietul Kir Ianulea... făcea fețe-fețe. CARAGIALE, O. III 35. Ivan atunci lasă capul în jos și, tăcînd, începe a face fețe-fețe. CREANGĂ, P. 318. Ea îndată schimbă fețe, Țipă cu de spaimă glas. VĂCĂRESCU, P. 169. A prinde față = a se întrema după boală. ♦ Obraz. Gerul... pe fețe de copile înflorește trandafirii. ALECSANDRI, P. A. 113. Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele, Părul la făcut inele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. 2. Partea dinainte a corpului omenesc. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete. CREANGĂ, P. 6. Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald. EMINESCU, O. I 88. Slăbindu-i puterile, au căzut cu fața la pămînt. DRĂGHICI, R. 42. A pus fața la pămînt Și n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Expr. A da dos la față v. dos. A sta față = a se împotrivi, a rezista, a ține piept (unei primejdii). Iară Ercule se întorcea într-un călcîi și sta față totdauna unde era primejdia mai mare și războiul mai înverșunat. ISPIRESCU, U. 52. 3. (Adesea determinat prin «de om» sau «pămînteană») Om. Îndată vin vreo douăzeci de zîne... și încep a-l întreba: Cum ai cutezat tu, față pămînteană, să intri-n țara noastră? RETEGANUL, P. II 12. Șarpele, neputîndu-se sui iar în nouri, fuge prin munți și, îndată ce-l vede față de om, piere. ȘEZ. I 244. 4. (Învechit) Persoană, personaj. Față bisericească. ▭ În casa acestor nași regăseam... înalte fețe bucureștene. GALACTION, O. I 13. Am mai îmblat eu c-o mulțime de cucoane, cu maice boieroaice și cu alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 115. 7200 de galbini de la mai multe fețe, pentru deosebite posturi și cinuri. ALECSANDRI, T. 1354. II. 1. Partea suprafeței unui corp, mărginită de muchiile lui. Cubul are șase fețe. ◊ Expr. (Om sau taler) cu două fețe = (om) fățarnic, ipocrit. 2. (Mai ales despre ape și despre pămînt; uneori în opoziție cu fund) Suprafață. Rar un pescăruș vînăt fîlfîia pe deasupra: parcă pierduse ceva pe Moldova și acuma umbla, cercetînd cu luare-aminte fața undelor. SADOVEANU, O. V 61. Buzduganul... căzînd jos, cu mare strășnicie, s-a cufundat în fundul pămîntului... – Ia zvîrle-l și tu acum... – L-oi zvîrli eu, nu te îngriji; dar scoate-l mai întîi la fața pămîntului. CREANGĂ, P. 56. Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. Dar vîntul crunt deodată, suflînd cu vijelie, Schimbă a mării față în munți îngrozitori. ALECSANDRI, P. A. 71. ◊ Expr. Pe fața pămîntului v. pămînt. La fața locului = acolo unde s-a întîmplat ceva. Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Prea luminatul Bogdan s-a făgăduit că va merge însuși la fața locului. DELAVRANCEA, A. 66. Li s-au zis să facă cercetare la fața locului. NEGRUZZI, S. I 226. 3. Înfățișare, aspect. Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc. CERNA, P. 14. Grîulețul lui de vară De departe că-nverzea, Iar d-aproape-ngălbenea, Față de copt își făcea. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ Fig. Cărțile binefăcătoare ale culturii adevărate sînt... singurele care au schimbat fața lumii. SADOVEANU, E. 23. ♦ Partea de deasupra, exterioară, aleasă a articolelor alimentare, îndeosebi expuse spre vînzare. Fața mărfii. 4. Culoare. Suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze de îi spînzur’ prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. EMINESCU, O. I 152. Înlăuntru erau grămădite o mulțime de tinere... gătite și împodobite cu toate fețele curcubeului. ODOBESCU, S. I 384. Leac pentru închiderea feții părului. PISCUPESCU, O. 317. ◊ Expr. A ieși (unei pînze, unei stofe) fața (la soare, la spălat, la purtat etc.) = a se decolora. (Mai ales despre mătăsuri) A face (sau a juca) fețe-fețe = a schimba culorile (cînd mătăsurile sînt mișcate). 5. (În opoziție cu reversul, dosul) Partea lustruită, poleită etc. a unui obiect. Stofă cu două fețe. ◊ Față de plapumă = partea de deasupra a plăpumii (opusă celeilalte părți pe care se pune cearșaful). ◊ Expr. A juca (cu cărțile) pe față = a-și arăta deschis gîndurile și intențiile, a nu ascunde nimic. A da față unui lucru = a-l lustrui, a-l polei, a-l netezi. ♦ Partea din afară a unei haine îmblănite. Am cumpărat stofă pentru față. 6. (Adesea determinat prin «de masă» sau, mai rar, «mesei») Material anume țesut sau cusut, folosit spre a acoperi masa. Tovarășul meu îmi prinse mîna peste fața albă a mesei și mi-o strînse încet. C. PETRESCU, S. 152. Două fețe de masă bune, vrîstate. SEVASTOS, N. 46. Mesele însă erau goale-goluțe... nici furculițe, linguri, ba nici fețe nu erau pe mese. RETEGANUL, P. II 15. ♦ (Adesea determinat prin «de pernă») Învelitoare de pînză în care se îmbracă perna. 7. Fiecare dintre cele două părți ale unei foi de hîrtie; pagină. O hîrtie scrisă pe toate fețele. CREANGĂ, A. 157. Scriu franțuzește... fără a face mai mult decît șepte-opt greșale pe față. NEGRUZZI, S. I 9. 8. Fațadă. Acolo între petre se află o bortă mare, ca fața unei case. ȘEZ. V 8. 9. (Numai în expr.) Fața dealului, a muntelui etc. = partea dealului sau a muntelui întoarsă spre soare sau spre miazăzi. Fața soarelui (sau a lunii, a vîntului, a focului) = locul unde bate soarele (sau luna, vîntul, focul); bătaia soarelui (a lunii, a vîntului sau a focului). Să-i spulberăm dară precum se spulberă praful înaintea feței vîntului. ISPIRESCU, M. V. 22. Codrul... troienindu-și frunza toată, își deschide-a lui adîncuri, fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. Se topește ceara de fața focului. TEODORESCU, P. P. 360.

SENZAȚIE, senzații, s. f. 1. Fapt de conștiință produs de acțiunea unui excitant asupra organelor de simț. Senzația nu este într-adevăr decît legătura directă dintre conștiință și lumea exterioară, transformarea energiei excitației exterioare în fapte de conștiință. LENIN, O. XIV 40. Numai cu ajutorul senzațiilor omul poate sa cunoască lumea exterioară. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 109. Unele insecte au senzații chiar după ce sînt decapitate. BART, S. M. 78. ◊ (Cu o determinare arătînd natura sau calitatea) Senzație vizuală. Senzație auditivă. ▭ Se simți fulgerat de o senzație tare, zguduitoare. VORNIC, P. 77. Bozan simți o plesnitură în cap și durerea părea alta decît aceea pe care a simțit-o în clipa prăbușirii cu podul rulant. L-a inundat ceva cald, într-o senzație de moleșeală plăcută. SAHIA, N. 37. Senzația căderii în vid e așa de vie, încît simți cum se taie respirația. BART, S. M. 41. Auzi vîjîind pe sub vagon o apă repede și puternică ce parcă numai cu acest vuiet al ei îți dă o senzație de răcoare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea, a avea impresia că... Avea senzația că vîrful urechilor a devenit sfărmicios ca porțelanul. C. PETRESCU, C. V. 137. Îndată ce puse capul pe pernă avu senzația că trupul i-a amorțit. REBREANU, P. S. 163. ♦ Simțire. Aprins la față și descumpănit, am luat buchetul de trandafiri și am ieșit din clasă. Stranii senzații încercau sufletul meu. Simțeam în mine ceva plăcut și cald. GALACTION, O. I 59. ♦ Percepție. Imaginea lui Eminescu e măreață, e sublimă. Ea ne dă senzația imensității spațiului, aproape noțiunea nemărginirii. GHEREA, ST. CR. III 370. 2. (De obicei la pl.) Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod violent simțurile, imaginația, constituie un prilej de emoții violente. Nu senzații trebuie să căutăm, ci o conlucrare de la postul hărăzit fiecăruia în vederea operei obștești. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 483, 1/2. Avidă de senzații, ahtiată de o lume ușuratică, femeia asta cuminte, înțeleaptă ajungea frivolă, mincinoasă și violentă. BART, E. 226. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. Se cetesc traduceri... literatură inferioară de senzație. SADOVEANU, E. 23. Se adîncise în citirea unui roman de senzație. BART, E. 252. S-a petrecut... un incident de mare senzație. CARAGIALE, O. III 201. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vîlvă. Căruciorul cu înghețată făcea senzație. BOGZA, A. Î. 594. O coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație. TOPÎRCEANU, B. 46. Intrarea noastră în sat făcu o mare senzație. BOLINTINEANU, O. 268. ♦ Lucru, persoană, eveniment care produce impresie. Senzația serii a fost Nadina în «dansul apașilor», ultima noutate pariziană. REBREANU, R. I 265.

FAȚĂ (pl. fețe) sf. 1 🫀 Partea anterioară a capului omului, unde se află fruntea, ochii, nasul, obrajii, gura și bărbia; obraz: a se spăla pe ~; proverb: uită-te la ~ și mă ’ntreabă de viață: de pe ~ se cunoștea că era bețiv împărătesc ISP.; 👉 CURAT; Fig.: a fi cu două fețe (sau a fi taler cu două fețe), a fi fățarnic, ipocrit; Schimbarea la ~, arătarea măreață a Mîntuitorului pe muntele Tabor dinaintea a trei din apostolii săi; sărbătoare creștină (19 August), în amintirea acestui eveniment, numită și Preobrejenie ¶ 2 familiar (vorb. de divinitate): Dumnezeu și-a întors fața de la dînsul ¶ 3 pr. ext. Toată partea dinainte a trupului omenesc: a sta în fața cuiva; a cădea cu fața la pămînt; baba se culcă pe pat, cu fața la părete CRG. ¶ 4 Fig. A face ~, a ținea piept, a fi în stare să plătească: dar nu știi cît ne costă seratele directorului? cu ce să mai fac ~ Dumnezeu știe! DLVR. ¶ 5 Prezență: a spus-o în fața noastră: a-i spune (verde) în ~, a-i spune curat, deslușit, fără înconjur; la fața locului, chiar pe locul cu pricina, unde s’a întîmplat lucrul; a fi (de) ~, a fi prezent: hanurile gem de lume care a venit să fie ~ la alegerea împăratului ISP.; în timpul de ~, acum, în vremea de astăzi ¶ 6 †Persoană: fețe mari; fețe bisericești; am mai îmblat eu cu maice boieroaice și cu alte fețe cinstite CRG. ¶ 7 Înfățișare, aspect, stare, situațiune: a schimba fața lumii, fața lucrurilor ¶ 8 Punct de vedere, lature: această chestiune are mai multe fețe ¶ 9 Suprafață: aburi deși acopereau fața apei GN.; fața pămîntului; a șterge de pe fața pămîntului, a face să dispară cu desăvîrșire; 🚜 fața ariei, locul unde se treieră cerealele ¶ 10 📐 Fie-care din suprafețele plane ale unui poliedru: cubul are șase fețe ¶ 11 Pagină: fie-care foaie de hîrtie are două fețe ¶ 12 Partea anterioară, dinainte, a unui lucru, aceea care e făcută spre a se înfățișa de preferință vederii: fața casei, fața bisericii; ușa din ~ ¶ 13 Partea exterioară, din afară a unui lucru; în spec.: ~ unei stofe, partea stofei mai netezită, mai lustruită, lucrată mai cu îngrijire, etc. care trebue să se vadă la o îmbrăcăminte; Fig.: mai mult ață decît ~, nu face ața cît fața 👉 AȚĂ 3; ~ de per(i)nă, îmbrăcămintea de pînză, etc. cu care se înfață o pernă; ~ de masă, pînzătura care se așterne pe o masă (🖼 2052); ~ de plapomă, cearceaful cu care se căptușește o plapomă ¶ 14 🌐 Partea dealului sau a muntelui întoarsă spre soare ȘEZ. ¶ 15 Coloare: arendășoaice gătite și împodobite cu toate fețele curcubeului ODOB.; fața (obrazul) lui fața sfeclei, nasul un ardeiu roș ISP.; a face sau a schimba fețe (fețe), a se îngălbeni, a se înverzi, a se înroși de necaz, de frică, de rușine, etc.: bietul chir Ianulea făcea fețe fețe CAR.; lasă capul în jos și, tăcînd, începe a face fețe fețe CRG.; Duca-Vodă nu putea nimic să mai răspundă de rușine și de frică, numai ce schimba fețe: uneori se făcea roșu, uneori galbăn NEC.; de-a fețele, un joc copilăresc: jucîndu-se, cînd de-a baba-oarba, cînd de-a leapșa, ori de-a fețele ISP. ¶ 16 🌿 FAȚA-MÎȚEI = TAPOȘNIC ¶ 17 În legătură cu diverse prepoziții: de ~, prezent (👉 mai sus 5); ~ de (mine, tine, etc.), înaintea, în prezența; în ~, a) dinainte; b) în prezența; proverb: în ~ te linge și în dos te frige; c) peste drum: șade în ~; ~ în ~, unul în fața altuia, fie-care cu fața întoarsă spre fața celuilalt; pe ~, deschis, fără a ascunde ceva; a da pe ~, a descoperi; a-și da arama pe ~ 👉 ARAMĂ 1 [lat. vulg. facia = clas. facies].

CĂPĂTÎIU (pl. -îie) sn. 1 Pernă (de sub cap) ¶ 2 pr. ext. Ori-ce-și pune cineva sub cap, cînd se culcă: apoi pusei mîinile ~ și mă lungii cu fața în sus DLVR.; ziua mi-i geantă și noaptea mi-i ~, cînd dorm VLAH. ¶ 3 Partea patului unde se pune perna, unde-și pune cineva capul, cînd se culcă ¶ 4 Fig. Casă, adăpost; a(-și) face un ~, a (se) căpătui, a (se) stabili, a da, (a-și găsi) un mijloc de traiu; om fără ~, om fără nici un rost, fără ocupațiune, fără casă, fără masă, vagabond ¶ 5 Urmă, locul unde e dus cineva: nu știa de ~l tatălui tău I. -GH. ¶ 6 Capăt, extremitate; proverb: ciomagul are două căpătîie; n’are nici coadă nici ~, n’are nici un sens, nici o rațiune; a da de ~, a scoate la capăt, a descurca; a ieși la ~, a o scoate la ~, a sfîrși cu bine, a izbuti; a o scoate la capăt ¶ 7 Bucată ruptă sau tăiată dintr’un lemn, dintr’o sfoară, etc. ¶ 8 Lemn scurt și gros ce se pune subt o bute, subt o ladă, etc., ca să nu se atingă de umezeala pămîntului: tocitorile sînt așezate frumos pe căpătîie ODOB. ¶ 9 Băn. Sarcină de lemne ce se poartă pe cap [lat. capĭtaneum].

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

REȚEA, rețele, s. f. 1. Împletitură de fire (de ață, sfoară, sîrmă) lucrată în ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară, imitînd acest fel de împletitură. Două raze ale soarelui de mai... străbăteau pe la marginea perdelei de rețea. STĂNOIU, C. I. 73. ◊ Fig. Un pîlc de copaci se arătă cu rețeaua uscată de ramuri tremurînd, șuierînd, fîșîind în năvala vîntului. SADOVEANU, O. III 334. Paianjenii dormeau în rețelele întinse între strașină și trandafiri. GALACTION, O. I 42. O nesfîrșită și subțire rețea viorie de aburi auriți se așternuse peste marea frămîntată, parcă de valuri, a brădetului. HOGAȘ, M. N. 57. ♦ (Învechit) Dantelă, horbotă. (Cu pronunțare regională) 2 perne de tulpan cu flori de tiriplic, cu rățele de fir. ODOBESCU, S. I 422. Am primit de curînd: mătăsării de Veneția, tulpanuri, panglice, rățele și horbote din Lipsca. FILIMON, C. 109. 2. Obstacol în fața tranșeelor sau îngrăditură la un teren, făcută din sîrmă ghimpată întinsă în rînduri dese între stîlpii susținători. Se văd ici-colo rețelele de sîrmă, creneluri de tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. Rețeaua de sîrmă ghimpată, în licărirea albă a cîtorva stele, părea uneori o panglică de flori de gheață. REBREANU, N. 56. 3. Obiect făcut din rețea (1): a) plasă de vînătoare sau, mai ales, de pescărie. V. mreajă. Ajunse cu luntrea la mal, o priponi, ieși în drum cu rețeaua plină de pește. SADOVEANU, O. II 57; b) poliță din împletitură de sfoară sau de sîrmă groasă, pe care se așază bagajele în tren, autobus etc.; c) pungă făcută din plasă. În rețeaua gentei pe care o purta la șold, observai cinci ori șase rațe împușcate. SADOVEANU, O. VIII 206. 4. Fig. Sistem de conducte, galerii, străzi, drumuri etc. cu multe ramificații și întretăieri. O rețea de galerii, perfect orizontale, străbate toată mina. BOGZA, Ț. 63. Soarele cobora spre asfințit și deodată rețele de apă, pînă atunci nevăzute, începură să licărească. SADOVEANU, O. VIII 83. ◊ Rețea de distribuție = ansamblu de conducte prin care se distribuie consumatorilor dintr-un oraș apa, gazele, electricitatea. Rețea de difracție = placă transparentă care are săpate pe suprafața sa linii echidistanțate foarte fine, folosită în locul prismei pentru dispersarea luminii și producerea unui spectru. Rețea de drenaj v. drenaj. ♦ Ansamblu de instituții, școli etc. răspîndite într-o localitate, regiune etc. Rețeaua brigăzilor ieșite în campanie le apăru din nou în față și în minte, ca un cîmp de bătălie cu unitățile desfășurate. MIHALE, O. 132. S-a creat... o mare rețea de instituții pentru protecția copilului. SAHIA, U.R.S.S. 108.

FAȚĂ s. 1. obraz. (S-a înroșit la ~.) 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. aer, aspect, chip, expresie, figură, fizionomie, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.) 5. chip, figură, individ, ins, om, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (M-am întîlnit cu destule ~ familiare.) 6. avers, cap. (~ unei medalii.) 7. recto. (~ unei file.) 8. pagină. (Pe prima ~.) 9. exterior, fațadă. (~ unei clădiri.) 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pînzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsarnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 13. întindere, întins, suprafață, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, cîmpiei.)

FAȚĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fizionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsarnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 14. v. suprafață.

ROTOFEI, -EIE, rotofei, -eie, adj. (Despre ființe) Dolofan, gras, durduliu. Cizmele roșii cu carîmb de mușchetar... grozav de mari față de făptura scundă și rotofeie a stăpînului. GALAN, Z. R. 127. Popa se făcea zi cu zi tot mai rotofei, obrajii i se umflau în grăsime. CAMILAR, N. I 331. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund (și mare). Ai cumpărat pîinea rotofeie pe care o țineai ca pe o pernă, pe piept, cu amîndouă brațele, neputînd s-o cuprinzi toată. PAS, Z. I 140.

PONOSI, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A face să-și piardă fața, culoarea; a murdări, a strica, a uza (prin purtare). Surugiul își mistuise cușma sa frumoasă subt șa, ca să nu i-o ponosească apa cerului. SADOVEANU, Z. C. 189. Tot zicea: ba că-i urît, ba că-și ponosește (feștelește) picioarele și penele. ȘEZ. III 2 ◊ Refl. Cergi... perne.... Trăistuți nouă. S-or ponosi, Altele-n loc se vor noi. SEVASTOS, N. 145. 2. A strica renumele cuiva, a defăima, a ponegri. Cum văzu copilașii așa de frumoși. ce să facă ca să ponosească pe doamna sa? Se duse numaidecît și îngropă copilașii. ISPIRESCU, L. 63.

NĂLUCIRE, năluciri, s. f. 1. Ceea ce îi nălucește cuiva; vedenie,fantasmă; nălucă. Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. CAMIL PETRESCU, O. I 223. Se frecă la ochi ca să se încredințeze de sînt aievea cele ce i se înfățișa, sau năluciri. ISPIRESCU, L. 131. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. NEGRUZZI, S. I 28. ♦ Halucinație. Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. SADOVEANU, Z. C. 303. Iat-am tresărit ușor Ca de-o nălucire. COȘBUC, P. I 263. 2. Închipuire deșartă, iluzie, himeră. Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. SADOVEANU, N. F. 28. De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului! HOGAȘ, M. N. 59. Și pe-o pernă moale cad în aromire Și mă primblu-n lumea cea de nălucire. ALECSANDRI, P. A. 136.

pufos, ~oasă a [At: POLIZU / Pl: ~oși, ~oase / E: puf² + -os] 1 (D. perne, saltele etc.) Cu mult puf² (1) sau cu mult material având consistența, moliciunea pufului² (1). 2 (Pex) Moale ca puful² (1). 3 (D. zăpadă, pământ, roci, pâine etc.) Care este puțin compact și are aspectul structural al pufului² (1) Si: afânat (1-2), poros. 4 (D. cer) Acoperit cu nori ca puful² (1). 5 (Rar; d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Puhav (1). 6 (D. animale sau d. blana lor) Care are mult puf² (4) Si: (îvr) pufulin. 7 Ca puful² (4). 8 (D. față sau părți ale feței) Acoperit cu puf² (5). 9 (D. plante) Acoperit cu puf² (6) Si: (rar) pufuiat. corectat(ă)

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ, făcut dintr-un schelet de țăruși bătuți în pămînt și acoperit de obicei¹ cu pînză tare și impermeabilă, care servește ca adăpost soldaților, excursioniștilor, popoarelor nomade etc. Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerși copiii-n drum,. Nevasta lui se va-ntrăma. COȘBUC, P. I 110. Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii; Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari... EMINESCU, O. I 146. Ne culcarăm sub cort, avînd în loc de perne șeile cailor și pentru așternut nisipul deșerturilor. BOLINTINEANU, O. 298. ◊ Foaie de cort = bucată de pînză impermeabilă, croită astfel încît să se poată face din ea un cort. Cînd a început să bată vîntul.... am scos foaia mea de cort și ne-am înfășurat. SAHIA, N. 80. ◊ Fig. Rahila privea, de pe prispa căsuței ei, cum se strîngea cortul nopții. GALACTION, O. I 322. Ședeau pe o laiță din grădina de flori ce se întindea în fața casei, dincolo de cortul de verdeață. SLAVICI, O. II 48. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ◊ Compus: Ca-la-ușa-cortului = numele unui dans popular; melodia după care se dansează. Uf! am jucat fără voie ca-la-ușa-cortului, la bătrînețe. Sîntem vrăjiți. ALECSANDRI, T. I 419.

NEBUNIE s. f. 1. (Învechit) Calitate sau faptă a celui rău, netrebnic (3), păcătos, răutate, ticăloșie, netrebnicie (3); nesupunere; rătăcire, orbire. Iară care-i lucrează pîntecelui cu sațiul... dentr-acea nebunie drăcească nu poate lesne a se dezbate sau a scăpa. coresi, ev. 83. Să vă întoarceți den nebuniia voastră. id. ib. 343, cf. 278,375. Doamne, ...tu știi nebunia mea și păcatel[e] meale de tine nu se ascunseră (cca 1633). gcr i, 80/13, cf. st. lex. 173^v2 /1. Feciorii lui Antonie Vodă... făce multe giocuri și beții și nebunii prin tîrguri și prin sate boierești de lua femeile și fetele cu de sila. neculce, l. 65. Împărat sultanul Mehmet sfat au făcut pentru atîta nebunie ce au făcut acești oameni în Țara Muntenească. anon. cantac., cm i, 167. Cu acea oaste să se înfrîneze nebunia și starea împotrivă a lui calga-sultan. r. greceanu, cm ii, 183. Trezvindu-te... din nebuniia cea mai de denainte, ai mustrat înșălăciunea cea drăcească și rătăcirea cea pierzătoare de suflet. mineiul (1776), 9^r1 /25, cf. ddrf. ♦ Spec. Desfrîu, dezmăț. Iară de... nu să va afla feciorie la fecioară... vor scoate pre fecioară la ușăle cosii tătîni-său și o vor ucide pre ea cu pietri oamenii cetății și va muri, căce au făcut nebunie întru fiii lui Israil acurvi casa tătîni-său. biblia (1688), 1422/5. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință (1), prostie. Preablînda firea omenească sălbă-tăceaște-o, înțelepțiia spre nebunie adauge și mii de nevoi aduce. coresi, ev. 542, cf. 94. O, nebunie, câtă pagubă feace grecilor. moxa, ap. gcr i, 61/31. Deci învățăm: de sugrumat și de mortăciună să nu se guste aceastea... ce oarecarii dentru nebuniia lor fac aceasta (a. 1641). gcr i, 90/30. O, mare nebuniie a nemulțămitorilor ghergheseani! varlaam, c. 176. O, vai de nebuniia lor săracii! cel mort în ce chip să omoară pre cei vii? (a. 1645). gcr i, 117/19. Dzîsă întru sine cel fără de minte ’Ntr-a sa nebunie deșarte cuvinte. dosoftei, ps. 40/4, cf. anon. car. Iară vulpea zise: o, jup[ă]neasă maimuță, dară aceast[ă] nebunie ai fost avut tu, și încă vreai să fii împărat preste fiiară și dobitoace (a. 1705). gcr i, 354/7. Cîtă nebunie la om! el singur defaimă pricina prin care se deosibește din celelalte viețuitoare. marcovici, c. 13/2, cf. polizu. Din nebunia streină te înveți minte. alexi, w. Nebunia cu înțelepciunea de-a dreptul se împotrivesc. zanne, p. viii, 666, cf. v, 351. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie, exuberanță. cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. Rîdea cu-n fel de copilăroasă nebunie. eminescu, n. 83. Iar o pasăre, cuprinsă de o dulce nebunie, Piruie în urma noastră, în lumina argintie. cerna, p. 54, cf. 70. 3. Lucru, faptă, vorbă necugetată (3), lipsită de sens, greșeală, prostie, trăsnaie; faptă de om nebun (I 2). Au fost făcând toate nebuniile bețiii și alte seamne ca de om bat. prav. 265. Acesta, lîngă alte nebunii multe ce făcea, au făcut și aceasta, mai mare decît toate. r. popescu, cm i, 275, cf. 288. Mare nebunie iaste a alerga înaintea unuia ce nu te chiamă și mai mare nebunie iaste a răspunde fără de a te întreba cineva. antim, ap. gcr ii, 6/28. Mare nebunie iaste a lipi inima spre putrejune (a. 1785). gcr ii, 148/6. Din nebunii făr’de vreame vă siliți Pe Orest ca să-l aduceți, voința să vă-npliniți. beldiman, o. 17/9. Au îndrăznit a lăsa pe părinții săi împotriva voinței lor... – Adevărat, mare nebunie este aceasta. drăghici, r. 6/26, cf. 89/11. Ce grăiți voi nebunie? bărac, a. 75/16. Ar fi fost din partea Basarabilor o nebunie a înfrunta și un miracol a învinge pe nește regi maghiari ca Ludovic cel Mare și împăratul Sigismund. hasdeu, i. c. i, 34. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă; mi-era teamă să nu faci vreo nebunie. bolintineanu, o. 389. Viața-mi pare-o nebunie Sfîrșită făr-a fi-nceput. eminescu, o. i, 212, cf. 40. Aș rîde și mai bine dacă soția altuia ar fi care vorbește așa nebunii, f (1906), 2. Ce vrai să faci, beizade? Nu îndrăzni în țară păgînă să faci vreo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. sadoveanu, z. c. 302. Iancule, român turcit, Lasă-te de haiducit, Lasă-ți nebuniile, Lasă-ți haiduciile, Să-ți dau boieriile, teodorescu, p. p. 292. ♦ Extravaganță, fantezie. Pentru aceasta mi-am interzis orice pasiune în viață, orice sentiment, toate plăcerile, orice nebunie. c. petrescu, c. v. 25. Te întrebi, 22 de mii de lei pe o carte, nu e o nebunie? sebastian, t. 283. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, ghidușie, ștrengărie; glumă, farsă. Îndată ce sună... semnul bronzului, tot romanul și străinul leapădă orice interes și haractirul cel serios și, cu voia guvernului, să încep nebuniile pe uliță. ar (1839), 41²/38, cf. costinescu. Alcibiad... tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne minunat... numai ca, dînd de vorbă concetățenilor săi asupra acestei nevinovate nebunii a lui, să-i oprească de a cîrti despre dînsul alte lucruri mai rele. odobescu, s. iii, 43. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. creangă, a. 2. Copiii fac fel de fel de nebunii: joacă o horă, apoi se bat și aleargă. caragiale, o. vi, 479, cf. i, 20, barcianu. În Moși au cumpărat cîte o trompetă și au suflat în urechile oamenilor și au făcut tot felul de nebunii. pas, z. i, 126, cf. șez. iii, 92, com. marian. Băieții aieștia fac niabunii piste niabunii. alr ii 3 204/386, cf. 3 204/36, 64, 95, 4 399/791. ◊ Fig. Ce cunoștință veche îi era vîntul acesta, ce bine îi știa el nebuniile lui înșelătoare! bart, s. m. 62. 4. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale, demență, alienație mintală, (popular) nebuneală (I 1); fig. întunecare (trecătoare) a minții, rătăcire. Iar el și mai nainte fiind trăsnit, atuncia îl apucă o boală de nebunie și... îi lovia cu buzduganul în obrazu. herodot (1645), 335. De va face vreo greșală în vreamea nebuniii lui, nu să va certa. prav. 267. Cărțile ceale multe te duc la nebunie. n. test. (1648), 170^r /6, cf. st. lex. 171^v1 /17, man. gOtt. Sculîndu-se noaptea... cu nebunie, au rănit pe nouă oameni pe care i-au tăiat cu toporul (a. 1776). uricariul, xix, 48. Deliriul, adecă nebuniia. Învățătură, 84/18, cf. drlu, lb. Iaca pozna, soro, că iar i-o venit toana nebuniei... Săracan de mine!... tocmai azi, în ziua logodnii? alecsandri, t. 521. Lovit... de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere. maiorescu, CR. ii, 294. Alienație mentală se numește popular nebunie, nebuneală, bolînzîie. candrea, f. 224, cf. bianu, d. s. Sînt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie. bacovia, o. 21. Ar fi avut momente de adevărată nebunie. camil petrescu, u. n. 187. Să nu se socoată însă drept nebunie delirurile... care apar în unele boli cu febră mare. ygrec, m. n. 14. Ochii lui ardeau ca doi cărbuni, în cearcăne vinete; ...pe fața lui slăbită, durerea lăsase spaimă și nebunie. sadoveanu, o. i, 148, cf. v, 566, h x 491, alr ii/i mn 55, 4 176/365, 386, 574. ♦ loc. adv. (De obicei pe lîngă verbe ca „a-l iubi”, „a-i plăcea” etc.) La nebunie sau (rar) pînă la nebunie = foarte mult, enorm. Este o fată foarte frumoasă, pe care o iubesc pînă la nebunie. filimon, o. i, 125. Mi-a citit niște scrisori de dragoste de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. vlahuță, o. a. 193. A fost un secret public că ai iubit la nebunie pe Ella. f (1900), 548. Îmi place la nebunie poezia. ap. tdrg. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. popescu, b. iii, 82. Îmi place la nebunie. bl v, 50. ◊ Expr. O nebunie, se spune ca elogiu superlativ despre un lucru, despre o întîmplare, o situație excepțională etc. Ții minte dumineca trecută la Sîn-Dominic... Era o nebunie. sebastian, t. 154. (Familiar) A-i veni cuiva nebunia (sau, rar, nebunie) = a-și pierde stăpînirea de sine, a se înfuria foarte tare; a-și ieși din fire. cf. polizu. Uite-mi pierd răbdare și-mi vine nebunie! ap. ddrf. ♦ Fig. Exaltare. Asemenea cu viermele ce deapănă mătasea, mă sîrguiam să mă înfășur cu pînza cea de nebunia mea țesută. marcovici, c. 15/23, cf. id. d. 8/19. S-a petrecut o dramă de nebunie religioasă, f (1906), 20. Dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurînd, E că un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rînd. cerna, p. 15. ♦ (Regional) Boală a albinelor nedefinită mai de aproape; (regional) nebuneală (I 1) (Cîmpulung Moldovenesc), chest. vi 15/3. 5. (Bot.; regional) Zizanie (Lolium pere,nne) (Rășinari-Cisnădie). cf. păcală, m. r. 25. – pl.: nebunii. – Și: (regional) neabunie s.f. – Nebun + suf. -ie.

SCĂPĂRA, scapăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scîntei prin lovirea cremenei cu amnarul (pentru a aprinde ceva). N-am foc, Floreo! Adică am, dar scapăr greu. PREDA, Î. 136. Cît stătură pe loc, după obiceiul muntenilor, scăpărară și aprinseră un foc de vreascuri. SADOVEANU, F. J. 376. Într-o strană am găsit lemn putred... și scăpărînd... am aprins focul. GALACTION, O. I 81. ◊ Expr. Cît ai scăpăra din amnar v. amnar¹. ♦ (Despre pietre sau alte corpuri dure) A produce scîntei (prin ciocnire). Cremenile drumurilor scăpărau sub copite. SADOVEANU, O. I 130. Sub copitele pintenogului pietrele scăpărau. ODOBESCU, la TDRG. Dar cînd se urca, Și murgul călca, Piatra scăpăra. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ Fig. Și mai vîrtos decît slovele mele... Și mai dihai decît strunele cîntului, Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc, de lumină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) buza (de ceva) v. buză (1). A-i scăpăra (cuiva) picioarele = a fugi foarte repede; a-i sfîrîi călcîiele. Băiatul a fost făcut scăpat și-a fugit ca un iepure, de-i scăpărau picioarele. PAS, Z. I 125. Cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine; și unde nu încep a fugi, de-mi scăpărau picioarele. CREANGĂ, A. 6. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. Mă uitam pe furiș... și tot scăpăram din picioare, așteptînd cu neastîmpăr să vie un... școlar de afară. CREANGĂ, A. 5. ♦ Tranz. (Despre foc, flăcări) A arunca, a împrăștia scîntei. Cînd se înnoptă de-a binelea, flăcările mari izbucniră prin coperiș, ca o coroană luminoasă, scăpărînd milioane de scîntei. REBREANU, R. II 205. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a se produce; a izbucni. Fulgerele albastre, ca niște lungi hangere care se loveau între ele, se încrucișau și scăpărau scurt. STANCU, U.R.S.S. 83. Un fulger scăpără deodată-n noapte și un tunet îndepărtat urmă după el. SANDU-ALDEA, U. P. 193. În întunericul ce crescuse, un fulger scăpără și o fereastră își lumină rama. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. 2. A scînteia, a străluci, a luci. Timp îndelungat el umbla dar mereu după bălțile ce-i scăpărau de departe sub razele lunei. SLAVICI, N. II 130. Sara, pe deal, buciumul sună cu jale, Turmele-l urc’, stelele scapără-n cale. EMINESCU, O. I 231. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scînteietoare. Vii și oțeloși, ca un tăiș, scăpărară ochii lui Alexe. MIHALE, O. 461. În întunerec desluși o față osoasă, negricioasă, din care scăpărau doi ochi aprinși. REBREANU, R. I 66. Ochii scapără și inimile se îndîrjesc de o parte și de alta. VLAHUȚĂ, R. P. 24. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii (de foame, de furie, de durere) = a simți o durere foarte puternică (de foame, de furie etc.). Era cu părul lucios, zbîrlit, și-i scăpărau ochii de furie. DUMITRIU, N. 221. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. Cozmin închise ochii, și în acea clipă îi scăpără iarăși tabloul de la început: un cap... afundat într-o pernă. DELAVRANCEA, la TDRG. La început... vorbe stinghere și sfărmături de idei scăpărau în învălmășagul haotic dintre tîmplele-i fierbinți. VLAHUȚĂ, N. 35. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. Sînt clipe... așa de lungi, încît un gînd de groază are vreme să-ți scapere prin minte. BART, S. M. 19. În fuga vieții, cîte lucruri interesante nu observi, cîte cugetări luminoase nu-ți scapără prin minte! VLAHUȚĂ, O. A. 224. Tot aștepta ca să-i mai scapere prin cap vreun cuget bun. SBIERA, P. 184. ♦ Fig. A deveni limpede, luminos, clar. Ciudate întîmplări ale vieții cu o clipă mai înainte neștiute și acuma scăpărînd deodată. SADOVEANU, N. P. 274.

urs sm [At: CORESI, EV. 447 / Pl: urși / E: ml ursus] 1 Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu urechi mici, cu botul ascuțit și cu coada scurtă, care iarna hibernează (Ursus arctos). 2 (Îs) ~ alb (sau polar) Specie de urs cu blana albă, bătând în gălbui, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 3 (Îs) Ziua ~ului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credința populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat. 4 (Îs) Sâmbăta ~ului Sărbătoare populară care se ține cu opt zile înainte de Florii și despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. 5 (Îe) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la ~ A se aduna (a se strânge) în număr foarte mare și a privi cu o deosebită curiozitate și interes, ca la un spectacol neobișnuit. 6 (Îe) A se ține (după cineva) ca după ~ A merge în urma cuiva în număr foarte mare. 7 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat. 8 (Îe) A vinde pielea ~ului din pădure sau a vinde pielea ~ului în târg și ~ul în pădure ori Tocmeala în târg și ~ul în crâng ori Nu vinde pielea ~ului înainte de a-l ucide A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține. 9 (Îe) Joacă ~ul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ~ul la vecin să-i gătești tărâțele Se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, amenințând să ajungă în curând la acesta. 10 (Îe) Joacă ca ~ul sau ~ul nu joacă de voie (ci de nevoie) Se spune despre cineva care face ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. 11 (Îe) De aia (sau asta) nu are ~ul coadă (și para cocean) Se spune despre cei care., din cauza lăcomiei, pierd și ceea ce au. 12 (Îae) Se spune despre cei cu o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. 13 (Îe) De aceea n-are cârna nas și ~ul coadă Se spune cuiva care are pretenții prea mari. 14 (Îe) A iubi (pe cineva) ca ~ul pe lup A nu iubi deloc pe cineva. 15 (Îe) A se juca cu coada ~ului A se pune în situații primejdioase, atacând pe cei mai puternici. 16 (Îe) A scăpa ca din gheara ~ului, cu părul vâlvoi A ieși păgubit și cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situație gravă. 17 (Îe) A fugi (de cineva) ca de ~ A se feri de răul pe care i-l poate face cineva. 18 (Îe) A trăi ca ~ul (în bârlog ori ca în bârlogul ~ului) sau a fi ~ de bârlog A trăi retras de lume. 19 (În basme; îlav) De când se băteau urșii în coadă Foarte de demult. 20 (Îe) Când o prinde mâța pește și coada Ia ~ o crește sau când o face ~ul coadă și prepelița noadă ori când se va vedea ~ul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ~ul în doi craci, văcar după vaci Niciodată. 21 (Reg; îe) A aduce urșii din pădure A nu fi de nici un ajutor. 22 (Bot; reg; îc) Mierea-~ului-cu-flori-bătăi Urzică-moartă (Laminum album). 23 (Bot; îc) Părul-~ului Barba-ursului (Equisetum arvense). 24 Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil, retras. 25 (Pop) Epitet dat unui om voinic. 26 (În obiceiuri și în jocuri de copii și de tineret) Nume dat unui flăcău înfășurat într-o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a-l stinge, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă) sau îmbrăcat cu cojocul întors pe dos și care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoțit de un alt flăcău care face pe ursarul în cadrul obiceiurilor sărbătorilor de iamă. 27 (Art.; îcs) De-a ~ul Numele jocului pe care îl face ursul (26) sau al jocului de copii în care un jucător se maschează în urs dresat. 28 (Art.; îacs) Numele unui joc de copii în care unul din ei aruncă o minge și până ce altul fuge după ea, acesta umple cu pământ o gropiță. 29 (Art.; îcs) Vânătorul și ~ul Numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul stând într-o poziție foarte incomodă, scopul jocului fiind atingerea unui băț. 30 (Art.) Numele unui joc pe care îl joacă voievodul călușerilor cu o femeie care crede că-l va întrece în joc. 31 (Pop) Nume dat stelei așezate în fața sau în urma carului-mare. 32 (Pop; îc) ~ul-mare Carul-mare. 33 (Pop; îc) ~-ul-mic Carul-mic. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește care seamănă la cap cu ursul. 35 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 36 (Reg) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc (prăjit pe jăratec). 37 (Teh) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întremperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil sau cu aer comprimat, respectiv cu energie electrică. 38 Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. 39 Grindă de susținere la grinda casei Si: talpă. 40 Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii. 41 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii Si: andrele (2). 42 (Reg; lpl) Bogdani la stăvilar. 43 (Reg) Lemn din construcția morii care are o scobitură în care se reazemă buduroiul. 44 (Mol) Copac, mai ales brad, tăiat, necurățat de crengi și necojit, folosit la plutărit sau la transportul buștenilor până la apă. 45 (Reg) Berbec . 46 (Mol) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor cărora li se dă drumul în jos pe un uluc, format dintr-un butuc sau mai multe lemne legate între ele și așezate de-a curmezișul și deasupra ulucului. 47 (Mol) Ușă în partea de jos a peretelui la dig care se deschide atunci când se golește apa adunată. 48 (Reg; lpl) Fiecare dintre stinghiile de la grapă. 49 (Mol) Horn (1). 50 (Șîs ~ de frecare) Menghină. 51 (Reg) Nume dat unui clește mare. 52 (Olt) Tejghea de tâmplărie. 53 (Șîs ~-ul mic) Nume dat unei unelte de fierărie, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) scânecie. 54 (Îvp) Ancoră (1). 55 (Reg) Zăvor de lemn. 56 (Reg) Scărmănătoare de lână mecanică.

MÁSĂ¹ s. f. I. 1. (Adesea urmat de determinări care indică materialul folosit sau destinația) Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și avînd diverse folosiri, mai ales pe aceea de mobilă pe care se servește mîncarea. Ca o masă cînd o vezi tocmită cu bucate. CORESI EV. 50. Și văzînd Pafsanie atîtea mesă de aur și de argint și altă gâtire minunată se miră de atîta bine. HERODOT (1645), 498. Viind înaintea bucatelor domnești le tocmește pre masă. SIMION.,DASC LET. 23. Lățimea unei măsi. ECONOMIA, 219/17. 4 mese faine de tissaholz (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 114. Pe jilțu-mi, lîngâ masă, avînd condeiu-n mînă. . . Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor. ALECSANDRI, P. III, 4, cf. id. O. P. 101. S-a desfătat pînă la adînci bătrînețe, văzîndu-și pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale. CREANGĂ, P. 60. Acel vas. . . se află pe o masă. ISPIRESCU, L. 29. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. I, 88. Masa cea mare care se gătește cu bucate pe la ajunuri, stă la fereastra din răsărit. PAMFILE, I. C. 408. Între cele două ferești de la stîngă, o masă de brad, alb odată, dar mohorît acum de vremuri. HOGAȘ, M. N. 137. Cind obosesc, deschid fereastra și întorc spatele mesei de lucru. C. PETRESCU, Î. II, 267. Se poate să nu pui nici un cuțit pe masă? SAHIA, N. 60. Toate mesele, în cafenea și grădină, erau ocupate. BART, E. 25, cf. BENIUC, V. 49. Frunză verde liliac, Badiu meu tînăr diac Șede la masă scriind Și din inimă oftînd. JARNIK-BÎRSEANU, 125. Pîn-eram lá maica fată Eram luger după masă, Trandafir roșu-n fereastră. id. ib. 177, cf. 197, 251, 281. Mămăliga să răstoarnă ori pe fund ori pe masă. ȘEZ. V, 5, cf. MAT. FOLK. 1426, 1464. Cam în trunchiul casîei. . . Cam în cornul mesîei. GR. S. VI, 225. A fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247, cf. 251. Capra sare masa și iada sare casa. CREANGĂ, P. 250. Tu îl chemi (sau îl poftești) la masă și el se bagă (sau se trage) sub masă, se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. ZANNE, P. iii, 653. Unde-s șepte fete-n casă, Nici cîlți în casă, Nici mălai pe masă (= unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie). Cf. ZANNE, P. II, 125. Nu-i apucă soarele sfărîmitura de pe masă, se spune despre omul zgîrcit. Cf. id. ib. III, 654. Nepoftitul n-are loc la masă. id. ib. IV, 224. Mireasa nimerește masa (= omul împins de nevoie devine îndrăzneț). Cf. id. ib. 450. ◊ Masă verde = a) masă (I 1, de obicei acoperită cu postav verde) la care se joacă jocuri de noroc; p. e x t. joc de noroc. Glume inventate anume pentru jocul de cărți, necunoscute altor oameni, au fost de astă dată cu prisosință puse în circulație la masa verde. GANE, N. III, 172. La masa verde, nedreptate și ocară îți apare agonisita vecinului, alături de dispariția ultimei dumitále lețcaie. TEODOREANU, M. U. 105. Moștenise. . . și patima mesei verzi. id. M. II, 92; b) masă (I 1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. Cf. DL, DM. (Bis.) Sfínta masă = pristolul. COSTINESCU, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Sală de mese = încăpere în care se servește mîncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină étc. Soldații mai stau încă în sala de mese. SAHIA, N. 116. Față de masă v. f a ț ă. ◊ (Ca termen de comparație) O zidire în patru colțuri ca masa, avîndu-și curtea la mijloc. GOLESCU, Î. 41. Un șes drept ca masa. REBREANU, I. 208. ◊ E x p r. Capul mesei sau (rar) cap de masă = (de obicei construit cu verbele „a pune în”, „a sta în”) loc de cinste la o masă (I 1), la un ospăț. Făcut-au craiul ospâți măriii sale lui Constandin. . . șezînd am[î]ndoi în capul measii (a. 1700). GCR I, 336/14. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I, 85. I-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Cioropina sta în capul mesei pe șapte perne. ISPIRESCU, L. 203. A aduce sau a duce (ceva) la (sau pe, regional în) masă = a servi mesenilor (o mîncare sau o băutură). Medelniceriu mare. . . taie fripturile ce se aduc în masă. SIMION DASC., LET. 297. Pune-i piper, zeamă de năramză acră și cu apa lor ce-ș lasă, calde. . . du [stridiile] la masă (a. 1749). GCR II, 43/26. Li s-au adus mai la urmă în masă și niște sălăți. CREANGĂ, P. 210. Aduse [bucatele] pe masă la împăratul. ISPIRESCU, L. 23. A pune (sau a întinde) masa = a pune, a pregăti pe masă (I 1) toate cele necesare pentru servirea mîncării. DICȚ. (Cu altă construcție) .Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate. EMINESCU, O. I, 85. Stroie Orheianu intră în odaia unde era întinsă masa. SADOVEANU, O. V, 551. Muierea lui îl așteaptă acasă cu masa pusă. PREDA, D. 168. Porțile erau deschise. . . Și mesele toate-ntinse; Pe mese făclii aprinse. ȘEZ. II, 9. Pe nepusă masă sau cu nepus în masă v. n e p u s. A strînge masa = a aduna de pe masă (I 1) mîncările rămase, vasele din care s-a mîncat, tacîmurile etc. Mama Zoița strîngea masa, aruncînd fârmâturile la pui. BUJOR, S. 86. Strînge masa, nu mănînc. Pune șaua să mă duc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 506. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. Băteau din palme, ba să vie una, ba să vie alta: pune-te, masă; scoală-te masă. TEODOREANU, M. U. 92, cf. ZANNE, P. III, 652, com. din PIATRA NEAMȚ; se spune cînd ești obligat să servești mereu de mîncare. (Rar) A pune masa cu toții = a se împrieteni cu toată lumea. ZANNE, P. III, 653. A întinde cuiva masă = a da cuiva de mîncare. Mesele fură întinse pe de rînd tuturor oamenilor. VISSARION, B. 80. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a oferi ospețe, banchete; p. e x t. a se ține de petreceri. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuț. CARAGIALE, O. II, 254. Ținînd casă deschisă, masă întinsă. D. ZAMFIRESCU, A. 23. (Eliptic) Masa întinsă Te lasă cu punga linsă. ZANNE, P. III, 647, cf. 651. A lăsa pe cineva sub masă = a nu da cuiva nici o atenție. Cf. id. ib. 653. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a fi chibzuit; a trăi tihnit, liniștit. Ele caută ca să le fie casa casă și masa masă.i IONESCU, M. 205. Dacă nu știi să vorbești, taci, ca să-ți fie casa, casă și masa, masă. ZANNE, P. II, 841. A avea casă și masă = a avea cele trebuitoare pentru existență; a duce o viață tihnită. Maico, din copiii tăi, Toți au casă, Toți au masă, Numai eu trag la pedeapsă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. (Eliptic, cu forma negativă a expresiei) A doua zi, nici tu masă, nici tu casă, băiatul începu iarăși să plîngă. ISPIRESCU, L. 162. A avea ce pune pe masă = a) a avea existența asigurată. Cf. ZANNE, P. III, 657; b) (În construcții negative) a fi foarte sărac. N-are casă, n-are masă, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. ZANNE, P. III, 86. ◊ (În construcții ca „a (se) pune”, „a (se) așeza”, „a fi”, „a (se) afla”, „a sta”, „a ședea” la. . ., sau „a (se) ridica”, „a (se) scula” de la. .., cumulînd ideea de mîncare, prînz, cină) Îț voi întra-n sfînta casă, Unde ședzi doamne la masă. DOSOFTEI, PS. 21/2. Se scoală de la masă Cu inima friptă, arsă (a. 1774).GCR II, 104/38. L-au primit. . . să șadă cu dânsul la masă. DRĂGHICI, R. 12/31. Avea obicei cînd se punea la masă, să înghită mai întăi șepte, opt bolovani. NEGRUZZI, S. I, 246. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă. BOLINTINEANU, O. 31, cf. 110, 272, 277. Și s-așază toți la masă. EMINESCU, O. I, 85. Împăratul se afla la masă cu toți boierii. ISPIRESCU L. 2, cf. 5, 12. La masă punîndu-te Niciodată să nu-mbuci. JARNIK-BÎRSEANU D. 263. Omul la masă cînd șade să mînînce cum să cade. ZANNE, P. III, 649. Plătește birul cu fugiții, șede la masă cu nepoftiții, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. id. ib. V, 81. ❖ E x p r. (Regional) A Fi la masa cuiva = a se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. De cîndu-s la masa ta, Bătută-s de Precista; De cîndu-s la blidul tău, Bătută-s de Dumnezeu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. ◊ (Regional) A pune pe cineva la masă cu tine = a trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. Să am eu o slugă așa de vrednică. . .aș pune-o la masă cu mine. CREANGĂ, P. 229. ◊ Umplutul meselor = datină constînd din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la moși sau la rusalii. Cf. PAMFILE, S. V. 11. ◊ P. e x t. (Cu sens colectiv) Persoanele care mănîncă la aceeași masă (I 1); mesenii. Cf. CHEST. II 2/44. 2. (Abstract) Prînz; cină. Chibzuind. . . din cursul soarelui vremea mesii. DRĂGHICI, R. 150/19. Mă invita la masă. NEGRUZZI, S. I, 56, cf. 86. Voiră însă a scoate și ele din sîn ce puseseră în timpul mesei, ISPIRESCU, L. 40. Nu mîncă nimic la masă și vorbi foarte puțin. VLAHUȚĂ, O. A. I, 99. E rău, cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I, 229. Rămase la masă cu cocoana și cu popa Roșea. DELAVRANCEA, O. H, 328, cf. 88. Nu rămîn la masă decît rudele. BUJOR, S. 101, cf. 60. A doua zi au venit la masă după ce toată lumea se așezase. CAMIL PETRESCU, U. N. 106, cf. 39, C. PETRESCU, C. V. 135. Din somn la masă, coconița noastră. ZANNE, P. IV, 311. ◊ (Bis.; învechit, rar) Masa cea tainică = cina cea de taină, v. cină. Pentru ceia ce vorbescu cuvinte în deșărt, în ceasul cel înfricoșat al sf[i]ntei leturghii, a measei cei tainice (a. 1691). GCR I, 293/20. Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prînzul. DICȚ. ; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prînz; după amiază, după prînz. Pe la opt ceasuri după masă. DRĂGHICI, R. 150/16. După masă, tata a trecut în dormitor. SAHIA, N. 57 ; b) în fiecare după amiază. Boierul cît de sărac, tot își odihnește bucatele după masă. ZANNE, P. IV, 279. ◊ Expr. A ședea (sau a sta) la masă sau a lua masa = a mînca (de prînz sau de cină). După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod. CREANGĂ, P. 289. Zise. . . într-o zi cînd ședeau la masă. ISPIRESCU, L. 14. Vrei să luăm mîine seară masa împreună? ARGHEZI, P. T. 134. Dar de badea ce mai știi? Știu bine că-i sănătos, Șede la masă voios. JARNIK-BÎRSEANU, D. 119. Poftim la masă, formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mînca. Asta-i mai rău decît poftim la masă. CREANGĂ, P. 201. Poftim la masă Dacă ți-ai adus de-acasă. ZANNE, P. III, 650, cf. v, 520, com. din PIATRA NEAMȚ. (Popular) Bună masă v. b u n. 3. Ospăț, banchet, praznic, petrecere, chef. Unde ți-s mesele cu beauturile și cu mîncările (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 451/22. Toată nevoința bogatului [era] de a veșmintelor cealea scumpele și de measeși de uspeațe. CORESI, EV. 364. Nu era ei acolo grije. . . de mâncări și de mease, nice de casă sau de slujnice. VARLAAM, C. 366. Făcea masă împărătească. HERODOT (1645), 508. La mease și ospeațe să fie blând și linișor. EUSTRATIE, PRAV. 9/8. Făcînd mare masă să veseli cu dînșii. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155^v/2. Făcea și într-alți ani slujitorilor lui masă. NECULCE, L. 231. Și în viața lui era tot cu mese mari, cu cîntări și cu feliuri de feliuri de muzici. id. ib. 318. La ospeațe și la mease punea totdeauna un frîu în mijloc. MOLNAR, RET. 127/21. Measele ceale înalte domnești (a. 1799). GCR II, 170/25. Fac mese mari, cheltuiesc. Chem oaspeți ce-i lingușesc. MUMULEANU, ap. GCR, II, 248/13. Cît a ținut masa, cu fruntea-n- seninată Măria sa pe Despot zîmbind l-a ascultat. ALECSANDRI, T. II, 99. Se puse o masă d-alea împârăteștile. ISPIRESCU, L. 39. După cîteva zile de mese mari. . . familia puse din nou pe tapet viitorul meu. BRĂESCU, A. 237, cf. H II 82. Maică, măiculeana mea, De te lasă inima, Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198. Cu lăutari și cu masă Aduci pe dracu în casă. ZANNE, P. VI, 580. Cînd ești poftit la vro masă Pleacă sătul de-acasă. id. ib. III, 646. Veniți înțelepților să mîncați la masa nebunului, se zice despre cel care-și risipește averea în petreceri. Cf. ZANNE, P. III, 647. ◊ (Popular) Masa mare sau masa de dar, a doua masă = ospăț dat de părinții mirelui după cununie (și la care mesenii înmînează darurile pentru perechea căsătorită). La masa cea mare, cum e obiceiul, negoțitoriul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruță plină de odoare scumpe. MARIAN, O. II, 321. Plocoanele aduse de la ginere le frigea și le punea la socri mari „al doilea masă”. id. NU. 187, cf. 653, DR. IV, 782, H II 32, 82, 119, X 506, XII 205. Nuntașii au stat cu toții la masa mare. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. 4. P. e x t. Ceea ce se mănîncă (mai ales la amiază și seara); mîncarea de pe masă (I 1); mîncare, (popular) bucate. Fie masa lor înraitea lor. PSALT. HUR. 58^v/16. Cîinii încă mănîncă de fărîmele ce cad den measele domnilor lor. CORESI, EV. 322. Nici de fărîmele measeei meale nu-i da. id. ib. 367, cf. N. TEST. (1648), 20^v/11. Iar sluga-i gătiia masa de să cineaze acolea în corabie (a. 1675). GCR I, 223/2. Lua cîte doao, trii blidede bucate din masa lui și pîine și vin și le trimetea acelor oameni. NECULCE, L. 32. Masa ne așteaptă. DRĂGHICI, R. 32/8, cf. 18/29. Îl aștepta cu masa ca de obicei. REBREANU, I.392. De cele mai multe ori ni se aducea masa sus. C. PETRESCU, Î. II, 238. Un marinar se dete lîngă mine și-mi șopti că. . . îmi va servi separat, bunătăți, din masa comandantului. BRĂESCU, A. 212. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau: „Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim”. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. ȘEZ. III, 211. Ia din masă! I. CR. IV, 121. (În contexte figurate) Masă de învățături sufletești. CORESI, EV. 263. Nici poate priimi sațiu de sufleteasca masă cine va să se sature. id. ib. 264. ♦ P. g e n e r. Hrană. Decît roabă Turcilor Mai bine masă Peștilor. BIBICESCU, P. P. 267. 5. (Învechit și regional) Față de masă. Masă de pînză leșească (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Masă leșească cu 12 șărvete (a. 1796). IORGA, S. D. VIII, 33, cf. 68. Trei mese, însă una în 5 ițe și două în trei ițe (a. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Masa. . . e țesută un fir, un dinte. . . și reprezintă o țesătură foarte deasă. PĂCALĂ, M. R. 523. Toată vara mi-ai lucrat La o masă de bumbac. JARNIK-BÎRSEANU, D. 452. Băbâreasa ia un taler, un cîrpător, un ciur ori o masă, pe pat întinde 41 de boabe de porumb pe ele. ȘEZ. III, 232, cf. MAT. FOLK. 818, BREBENEL, GR. P. Masă de mătasă, D-îndoită-n șasă. VICIU, COL. 116. Să nu te ștergi niciodată pe masa de pînză. GOROVEI, CR. 22, cf. GR. S. I, 137, A II 3, 12. (Prin Transilv.) Masă de gumi (sau de piele) = mușama. ALR II/I MN 147, 3925/130, cf. ib. 3925/140. ♦ (Regional) Bucată de pînză folosită ca boccea (ALR II/I MN 148, 3928/141, 157, 172, 762, 812, 848, ALR I 727/810), sau în care se stoarce cașul (CHEST. v 69/91, 82/9), se strecoară laptele (ib. v 90/95, 127/9) la stînă etc. După ce s-a adunat tot cașul la o margine, se scoate din zar băgînd pe sub el o masă, apoi se adună masa și se stoarce. CHEST. V 82/9. Masă legată-n spate. ALR II/I MN 148, 3928/141. II. P. anal. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă (I 1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 1. (Și în sintagma masă lungă. ALR II 3650/102, 325) Tarabă, tejghea. În piața centrală a orașului s-au construit mese speciale pentru desfacerea mărfurilor de către producători. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813, cf. ALR II 3650/29, 36, 53, 64, 95, 141, 235, 272, 316, 346, 353, 574. 2. (De obicei determinat prin „dulgherului”) Tejgheaua dulgherului; p. r e s t r. placa de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul, blană, față. Cf. DAMÉ, T. 114, PAMFILE, I. C. 122, H II 62, 195. 3. (De obicei determinat prin „olarului”) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. Cf. DAMÉ, T. 73, PAMFILE, I. C. 388. 4. (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trag doagele; cîine. Cf. PAMFILE, I. C. 161. ♦ (Regional) „Fata gealăului”. ALR II 6689/682, cf. 6689/727, 762, 886. 5. (În sintagma) Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. Întins pe masa de operație, dormea acum Vlăstare îmbătat de cloroform. MIRONESCU, S. A. 34. 6. (Regional) Fund de mămăligă (ALR I 697) sau pentru tăiței (ALR II 3981/520, 537, 705, A III 2).7. (Regional, în sintagma) Masa ferestrei = pervaz la fereastră (Bărca-Băilești). CHEST. II 180/28. 9. (Regional) Perinocul de dinainte al carului (i. IONESCU, M. 710, PAMFILE, I. C. 131) ; parte componentă la dricul carului (H XVIII 142, 283); „podul osiei” (ALRM SN I h 225). Deasupra policioarei de pre osie, care se zice și masă, se pune un ferchedeu. LIUBA-IANA, M. 107. ♦ (Regional, determinat prin „de pus proțapul”) Cruce (la sanie). ALR SN II h 358. 9. (Prin Ban. și prin Mold.) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adîncimea brazdei. Între osie și masă, la dreapta, vine un lemn ce să zice cîrlig. LIUBA-IANA, M. 107, CÍ. LEXIC REG. 61. 10. (Regional) Carul joagărului. ALR II 6424/29, cf. 6424/762. 11. Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul; strat. Cf. DAMÉ, T. 82, PAMFILE, I. C. 222. 12. (În sintagmele) Masa pietrelor = parte a morii pe care stau pietrele; (regional) corună, fruntar. Cf. DAMÉ, T. 153. Masa tigăii = punte a morii de vînt; (regional) talpa tigăii, puntea prîsnelului, copăița morii. id. ib. 162, cf. H II 244, 271, ALR SN I h 171. 13. (Pescuit; în sintagmele) Masa cîrligelor = coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atîrnă cîrligele de pescuit. Cf. ANTIPA, P. 315. Masa năvodului = scîndură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul cînd se scoate din apă. Cf. id. ib. 468. Masa carmacelor = scîndură cu marginea de tablă care se fixează în muchea de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. Cf. id. ib. 331. III (Învechit) Mică unitate administrativă într-o instituție. V. birou, serviciu. Despărțirea a 3-a . . . se subtîmparte în 4 ramuri sau mese care sînt acestea. CR (1829), 64²1. Să va face lege ca toate hîrtiile care ies de la divan în limba rumâneascâ să fie însemnate cu numărul, despărțirea și masa de unde să trimite, ib. 64²/21. Șefu mesii, Constandin Rîmniceanu (a. 1844). DOC. EC. 816. La anul 1842, Alexandrescu a fost numit Impiegat la postelnicie, la masa jălbilor. GHICA, S. 668. VI 1. (Geogr.; rar) Podiș. Cf. MEHEDINȚI, G. F. 2. (Prin Transilv.) „Loc șes, scufundat”. VICIU, GL. Ai grijă cînd vezi că stret ( = strechie) vacile, du-le în vreo masă la umbră! id. ib. 3. (Învechit și regional, prin Olt., mai ales în legătură cu verbul „a face”) Corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil. Cf. c o m a s a. Făcînd aceste trei trupuri masă s-au găsit de toți stînjeni 2170 (a. 1709). URICARIUL, XXIII, 271. În hrisoave nu scrie ca să să fie făcut moșia masă vreodinioară (a. 1746). IORGA, S. D. XXI, 330. Moșia să nu o facă masă, ci să o tragă și pă la mijloc și pă la căpătîie (a. 1746). id. ib. 332. Pămîntul este masă. CIAUȘANU, GL. 4. (Regional, în superstiții, în sintagma) Masa milostîncilor (sau a sfintelor, a ielelor) = loc unde joacă ielele, vîntoasele. ALRT II 4, cf. 275, 294. V. Nume dat mai multor jocuri de copii: a) (prin Ban.) joc constînd din aruncarea unor bețe astfel încît să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. Cf. h XVIII 147; b) una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mînă. Cf. HEM 2092, PAMFILE, J. II, 77; c) (prin Transilv.) figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hîrtie. PĂCALĂ, M. R. 423. VI. (Bot.) Compus: (regional) masa-raiului = dragoste (Sedum carpaticum). Unii pun în grindă planta numită masa-raiului. PAMFILE, DUȘM. 72, cf. PANȚU, PL., ȘEZ. XV, 74. – Pl.: mese, (regional) măși și meși (JAHRES-BER. IV, 261). Gen.-dat. și: mesii, (regional) unei mâsi. – Lat. mensa.

ține [At: PSALT. HUR. 109^r/19 / V: ~a, (înv) țenea / Pzi: țin, (îvp) țiu / E: ml tenere] 1 vt A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să cadă sau să scape. 2 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) lumânarea (sau, reg, lumina) A-i fi naș (cuiva) la cununie. 3 vt (Îae) A veghea pe cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână, potrivit unui vechi obicei creștin. 4 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cununa A-i fi naș (cuiva) la cununie. 5 vt (Îe) A ~ frânele țării (sau ale împărăției) A conduce o țară. 6 vt (Îe) A ~ pâinea și cuțitul A fi stăpân pe situație. 7 vt (Îe) A ~ doi pepeni într-o mână A căuta să obțină profituri din două părți. 8 vt (Îe) A ~ în (sau, înv, supt) mână (sau mâini) (pe cineva sau ceva) A avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa. 9 vt (Îe) A ~ împrejurările în mână A stăpâni situația Si: a dispune (2), a hotărî. 10 vt (Îe) A ~ (cuiva) ursita A fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. 11 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) foc la spate A-i fi naș cuiva la cununie. 12 vt (Îe) A ~ clanț (sau fuior) cu (cineva) A se lupta cu vorba într-o dispută, într-o conversație etc. 13 vt (Îae) A nu se lăsa intimidat de cineva. 14 vt (Îae) A nu se da bătut. 15 vt (Imt) Poftim! 16-17 vtrr A (se) apuca (pe sau de cineva sau ceva) cu mâna sau într-un anumit fel și a nu lăsa să scape. 18 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în clește A aduce pe cineva în siuația de a nu mai putea scăpa. 19 vt (Îae) A forța pe cineva să cedeze. 20 vt (Îe) A ~ cu dinții să... A dori foarte mult să... 21 vt (Îae) A face totul pentru a... 22 vt (Îe) A-și ~ sufletul în buze A fi pe moarte. 23 vt (Îe) A-și ~ inima în dinți (sau cu dinții) A se stăpâni, nelăsându-se cuprins de o emoție puternică. 24 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de chică A prinde cu putere pe cineva de păr. 25 vt (Îe) A ~ pe dracul de coadă A intra într-o încurcătură și a nu mai putea ieși din ea. 26 vt (Îae) A decădea din punct de vedere material. 27 vt (Îae) A întârzia voit o acțiune. 28 vt (Îe) ~ lupul de ureche Se zice despre un om slab care vrea să se opună unuia mai puternic. 29 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de mână A pune pe cineva ca martor. 30 vrr (Îe) A se ~ de brâu (sau de gât) cu (cineva) A fi prieten foarte bun (cu cineva). 31 vt (Adesea determinat prin „în mână”, înv, „a mână”; c. i. o armă, un instrument, o unealtă) A folosi cu pricepere cu ajutorul mâinilor Si: a mânui. 32 vt (Determinat prin „în brațe”, „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele, în semn de dragoste, de prietenie etc. Si: a îmbrățișa. 33 vt (D. ființe) A susține un obiect sau un corp greu ridicat de la pământ și a nu-l lăsa să cadă. 34 vt (Îe) Parcă-l țin în spinare Se spune despre cineva nedorit, greu de suportat. 35 vt (Îe) Oaia care nu poate să-și ție lâna trebuie tăiată Se spune despre cineva care nu este în stare să-și ducă la îndeplinire obligațiile asumate. 36 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (numai) pe (sau în) palme (sau pe brațe, pe mâini sau, reg, pe mână) A avea o grijă deosebită față de cineva. 37 vt (D. o parte a corpului; în construcție cu „abia”) A susține cu dificultate greutatea trupului. 38 vt (Îe) Cât îl țin picioarele (sau puterile) Cu toată forța. 39 vt (Îe) A nu-l mai ~ șalele A nu mai fi în stare să continue o activitate. 40 vt (Îe) A nu-l mai ~ spatele A abandona o activitate. 41 vt (Îe) A-l ~ părul A fi capabil să facă un lucru. 42 vt (Îe) A-l ~ puterile A-l ajuta pe cineva puterile Si: a rezista. 43-44 vt (înv; îe) A (nu)-l mai ~ (pe cineva) inima să... A (nu) se putea stăpâni să... 45 vt (Îe) A nu-l mai ~ balamalele A-și pierde vigoarea. 46 vt (Îae) A îmbătrâni. 47 vt (Îe) A nu-l ~ proptelele A fi gârbov și neputincios. 48 vt (Fig) A răbda. 49-50 vti A prinde pe cineva sau ceva ca să nu cadă Si: a sprijini. 51 vt (Pop; irn; îe) Ține-mă, Ghincule Se spune celui care se laudă că va face ceva peste puterile sale. 52 vt A (putea) cuprinde în sine Si: a conține (2), a încăpea. 53 vt (Pop; îe) A nu-l mai ~ pielea A fi foarte gras. 54 vt (Pop; îae) A nu-și mai putea stăpâni bucuria. 55 vt (Pop; îae) A fi foarte îngâmfat. 56 vt (Pop; îe) A nu-l mai ~ cămașa A fi foarte nerăbdător. 57 vt (Pop; îae) A fi foarte ocupat. 58 vt (Îe) A nu-l mai ~ pământul A nu mai avea loc pe pământ. 59 vt (Îae) A nu fi tolerat din cauza răutăților făcute. 60 vt (Îe) A nu-l (mai) ~ locul (sau pământul) A fi neliniștit. 61 vt (Îe) A nu-l ~ drumurile A nu mai putea merge pe drum din cauza beției. 62 vt (Îvr) A împresura (pe cineva). 63 vr (Urmat de un complement indirect introdus prin „de”) A se prinde cu mâinile pentru a nu cădea, pentru a nu fi despărțit de cineva sau de ceva Si: a se agăța (4). 64 vr (Îe) A se ~ cu dinții de (ceva) A nu ceda cu nici un preț Si: a persevera. 65 vr (Îe) A se ~ de poalele (sau pulpana, fustele) (cuiva) A căuta să fie mereu împreună sau în preajma cuiva, insistând pentru a-i cere ceva. 66 vr (Urmat de determinări modale) A se menține într-un loc. 67 vr (Urmat de determinări modale) A nu cădea de undeva. 68 vr A apăsa o parte a corpului pentru a-i încetini funcția, pentru a potoli o senzație dureroasă etc. 69-70 vir A fi prins, fixat. 71 vr (D. țesături; îe) A se ~ (numai) în ață (sau într-un ori de un fir de ață) A fi pe punctul de a se rupe. 72 vr (D. viață; îae) A fi oricând gata să se sfârșească. 73 vr (Îe) A nu se ~ nădragii pe (cineva) Se spune despre cineva foarte sărac. 74 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A nu se ~ petec de petec (sau zdreanță de zdreanță), a nu se ~ pe (sau în) spate A fi foarte uzat. 75 vr (Îae) A se rupe. 76 vr A se afla în imediată apropiere unul de altul. 77 vr (Șîe a se ~ cârd) A urma unul după altul Si: a se înșirui. 78 vr (Îe) A se ~ tot (de) una (sau unul) A fi unul lângă altul, formând un tot. 79 vr (Udp „de”, „după”, „în urma”, „pe urmă”) A merge în urma cuiva sau a ceva, (pășind) cât mai aproape. 80 vr (Pex; șîe a se ~ ca râia de om) A fi nelipsit de lângă cineva. 81 vr (Îae) A urmări pe cineva pretutindeni. 82 vr (Pex) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 83 vr (Îe) A se ~ droaie după (cineva sau ceva) A urma în număr mare pe cineva sau ceva. 84 (Îae) A acționa păstrând ritmul impus de cineva sau ceva. 85 vr A se ghida după cineva sau ceva. 86 vr (Udp „de”; c. i. un text) A respecta cu fidelitate. 87 vr A lua ca exemplu pe cineva sau ceva. 88-89 vtir (D. persoane; pan, d. un drum; udp „de”; adesea determinat prin „drept”, „înainte”) A urma una și aceeași direcție. 90 vti (Îe) A o ~ spre... A merge spre... 91 vr (Îe) A se ~ ață de un drum (de o cărare etc.) A nu se abate de la un drum. 92-93 vti (Îe) A ~ dreapta (ori la dreapta sau stânga, reg, hăisa) A merge pe partea dreaptă (sau stângă) a unui drum. 94 vt (Îe) A ~ marginea A înainta pe (sau aproape de) marginea unui drum, a unei suprafețe. 95-96 vti (Înv; îe) A ~ marea, a ~ spre plina mare A naviga în (sau spre) larg. 97-98 vti (Reg; îe) A ~ țel (sau țelul), a ~ la țel A ochi cu pușca. 99 vr (Pop; cu complementul „drumul”) A-și continua drumul. 100 vr (Pop; îe) Nu-și ~ drumul, ci apucă pe de lături Se spune despre cei care nu-și văd de treabă. 101 vi (Udp „de”, îrg, „la”, înv, „cu”; șîe a ~ una cu ...) A face parte integrantă dintr-un tot. 102-103 vir (Udp „de”) A se referi la... 104-105 vir (Udp „de”) A privi, a interesa pe... 106-107 vir (Udp „de”) A depinde de... 108-109 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A se preocupa neîntrerupt (numai) de... 110-111 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A se îndeletnici mult (numai) cu... 112-113 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A persevera în... 114 vr (Îe) A se ~ de ale sale A-și vedea de treabă. 115 vi (Udp „la”) A fi legat sufletește de cineva sau de ceva. 116 vi (Udp „la”) A-i fi pe plac cineva sau ceva. 117 vi (Udp „la”) A iubi. 118 vi (Îe) A ~ la (cineva) ca la pingele A nu avea pentru cineva decât foarte puțină afecțiune. 119 vi (Înv; îe) A ~ la un cuvânt A avea toți aceeași opinie. 120 vi (Reg; îe) A ~ la un loc A fi solidari. 121 vi (Udp „cu”, înv, „lângă”) A susține pe cineva sau ceva. 122-123 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A dori să... 124-125 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A intenționa să... 126-127 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A se angaja să... 128 vi (Îe) A fi ținut să... (sau a..., la..., asupra...) A fi obligat să... 129 vt (C. i. corpul sau o parte a corpului) A face să stea mai mult timp într-o anumită poziție. 130-131 vtir (Îe) A-și ~ gura (sau limba, dep, pliscul, reg, fălcile etc., de gură) A-și impune tăcere. 132 vtr (Îe) A-și ~ gura cusută (sau strânsă) A tăcea. 133 vt (Îe) A ~ piept (la ceva sau cuiva sau, rar, cu cineva) A se împotrivi cuiva sau la ceva. 134 vt (Îe) A ~ urechea la (cineva) A fi atent la ceea ce spune cineva. 135 vt (Îe) A ~ mâna căpătâi A pune mâna sub cap drept pernă. 136 vt (Îe) A ~ ochii (sau privirea) la... (ori către, spre, pe, în...) A se uita cu insistență la cineva sau ceva. 137 vt (Îe) A ~ ochii de (cineva) A supraveghea pe cineva. 138 vtr (Îe) A-și ~ cumpăna A sta în echilibru. 139 vr (Urmat de determinări modale) A sta într-o anumită poziție. 140 vr (Urmat de determinări modale) A lua o anumită atitudine. 141 vr (Îe) A se ~ cu capul sus A fi orgolios. 142 vr (Îae) A fi îngâmfat. 143 vr (Rar) A sta în picioare. 144 vtf A face (pe cineva sau ceva) să stea o perioadă de timp într-un anumit loc. 145-146 vtrf (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) la distanță (sau departe) A se arăta distant față de cineva. 147 vr (Îe) A se ~ la o parte (sau deoparte, la distanță, în rezervă) A nu lua parte la ceva. 148 vr (Îe) A se ~ departe de apă curgătoare A se feri de primejdii. 149 vt A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost și mâncare. 150 vt A nu lăsa pe cineva să plece în altă parte. 151 vt (Îlv) A ~ în gazdă A găzdui. 152 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe lângă sine A face pe cineva să trăiască aproape de sine. 153 vt (C. i. animale) A pune sub acoperământ spre a feri de intemperii Si: a adăposti (1). 154 vr (Îrg) A trăi (undeva). 155 vr (Îrg) A locui într-un anumit loc. 156 vt (Uneori determinat prin „pe loc”, „în loc”) A imobiliza. 157 vt (Uneori determinat prin „pe loc”, „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său. 158 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) calea (sau drumul, rar, drumurile) A opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă mai departe. 159 vt (Îae) A sta în calea cuiva. 160 vt (Îae) A aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte, pentru a-i pune o întrebare etc. 161 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) calea (sau, rar, cărarea) A urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea etc. 162 vt (Îae) A fi mereu în drumul cuiva. 163 vt (Îe) A ~ drumurile (sau drumul, calea) A opri pe cineva din drum pentru a-l jefui sau a-l ucide. 164 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de vorbă (sau, înv, cu cuvinte) A vorbi cu cineva întrerupându-i o acțiune. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna, înv, cu cuvinte) A duce pe cineva cu vorba. 166 vt (Îe) A ~ (pe cineva) sub picior (sau papuc) A avea pe cineva sub autoritatea sa Si: a domina (1). 167 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) ușa A ajuta pe cineva să săvârșească o faptă rea. 168 vt (La volei, polo pe apă etc.; îe) A ~ mingea A opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 169 vt A face pe cineva să aștepte. 170 vt (D. o parte a corpului) A produce jenă. 171 vt (D. o parte a corpului) A durea. 172 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte) A deranja la mișcări, prin croiala prea strâmtă. 173 vt (Urmat de determinări modale) A face ca cineva sau ceva să rămână un timp oarecare într-o anumită stare Si: a menține. 174 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în (sau din) frâu (sau în nouă frâne, în hățuri, în strună, din sau de scurt) sau, înv, a ~ (pe cineva) scurt A nu lăsa cuiva libertatea de acțiune sau de mișcare. 175 vt (Îae) A supraveghea îndeaproape și cu severitate (pe cineva). 176 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub (sau în) ochi A urmări îndeaproape (pe cineva sau ceva). 177 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de aproape A controla pe cineva cu strictețe, permanent. 178 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în evidență A înregistra pe cineva în actele unei instituții pentru a-l avea sub supraveghere. 179 vt (Îe) A ~ (ceva) în loc A împiedica să evolueze. 180 vt (Înv; cu complementul „corabia”) A menține în stare de plutire. 181 vt A înfrâna un sentiment, o pornire etc. 182 vtr (Îe) A-și ~ răsuflarea (sau răsuflul, suflarea, sufletul, respirația) A se sili să respire ușor, fără zgomot. 183 vt (Îae) A-și opri respirația. 184 vtr (Înv; îe) A-și ~ mâinile de către (sau despre) (cineva) A se stăpâni de a ucide pe cineva. 185 vtr (Îrg; îe) A-și ~ mâinile sau a-și ține mâinile de (la) (ceva) A se abține de la ceva. 186 vt (De obicei urmat de verb la conjunctiv sau udp „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva. 187-188 vr (rar) vi (De obicei îcn, urmat de verb la conjunctiv sau udp „de”) A se abține de la ceva. 189 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A dobândi prin moștenire. 190 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A pune stăpânire pe ceva. 191 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A avea și a păstra în proprietatea și folosința sa Si: a poseda. 192 vt (Îe) A ~ fumul de pe urma (cuiva) A trage tot folosul de pe urma cuiva. 193 vt (De obicei urmat de determinări ca „în arendă”, „în” sau „cu chirie”, „ca zălog”, „cu anul” etc.) A avea în folosință pe timp limitat o proprietate. 194 vt A avea în proprietate sau în chirie un local (cârciumă, pensiune, restaurant, băcănie etc.) și a exercita meseria de comerciant în ramura respectivă. 195 vt (Îe) A ~ negustorie A întreprinde afaceri comerciale. 196 vt (C. i. o marfă) A avea de vânzare (sau a vinde) ceva în mod obișnuit în prăvălie. 197 vt (C. i. animale) A crește. 198 vt (Rar) A strânge și a păstra bunuri materiale Si: a agonisi (2). 199 vt (Înv) A stăpâni (o țară, un ținut, o cetate etc.). 200 vt (Înv) A conduce (o țară, un ținut, o cetate etc.). 201 vt (Astăzi pop; c. i. poziții strategice) A apăra de invazia dușmanului. 202 vt (Înv) A pune stăpânire pe cineva sau ceva Si: a stăpâni. 203 vt (D. boli, stări sufletești etc.; de obicei cu determinări temporale) A cuprinde. 204 vt (C. i. un loc, o poziție, o situație etc.) A ocupa. 205 vt (Îlv) A ~ loc de... A fi folosit ca... 206 vt (îlv) A ~ locul (cuiva sau a ceva) A înlocui pe cineva sau ceva. 207 vt (C. i. o funcție, o demnitate etc.) A avea sub conducerea sau administrația sa. 208 vt (C. i. o funcție, o demnitate etc.) A deține. 209 vt (Îlv) A ~ socoteala (sau socotelile) A avea în grijă evidența banilor (venituri și cheltuieli). 210 vt (Îlv) A ~ socoteala (sau seama, răboj) A păstra evidența unor date, a unor întâmplări etc. 211 vt (Îlv) A ~ socoteală (sau seamă, seama) (de sau că...) A avea în vedere (pe cineva sau ceva). 212 vt (Îal) A respecta întocmai. 213 vt (Îrg; îlv) A-i ~ (cuiva) în seamă (ceva) A-i lua (cuiva) în considerare (ceva). 214 vrp (Îlv) A i se ~ (cuiva) în seamă (ceva) A i se lua (cuiva) în considerare (ceva). 215-216 vt (Îlv) A (nu) (se) ~ în seamă (sau nici într-o seamă ori la nici o seamă) A (nu) (se) lua în considerație. 217-218 vt (Îal) A (nu) (se) recunoaște. 219 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) toate în seamă A avea evidența faptelor cuiva. 220 vt (Îlv) A ~ casa A îndeplini funcția de casier. 221 vt (Îlv) A ~ contabilitatea A îndeplini funcția de contabil. 222 vt (Îlv) A ~ registrele (sau catastifele, listele etc.) A fi însărcinat cu evidența registrelor, listelor etc. 223 vt (Îlv) A ~ jurnal A însemna evenimentele zilnice. 224 vt (Înv; îlv) A ~ foaie de... A face listă cu... 225 vt (Îlv) A ~ evidența A înregistra situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate. 226 vt (Îe) A ~ (registrele, dosarele etc.) la zi A însemna cu regularitate, zilnic, schimbările survenite față de situația cuprinsă într-un registru, într-un dosar etc. 227 vt A avea (pe cineva) în serviciul său. 228 vt A avea (pe cineva) în casa sa într-o anumită calitate. 229 vt (Pop) A avea de soție (rar, de soț) (pe cineva). 230 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) fără cununie A trăi în concubinaj. 231 vt (Pop; cu complementul „amant”, „drăguț”, „țiitoare” etc.) A avea (pe cineva) ca amant. 232 vr (Pop; udp „cu”, reg, cu determinarea „laolaltă”) A avea (cu cineva) relații de dragoste în afara căsătoriei. 233 vt (Pop; îe) A ~ dragoste cu (cineva) A face dragoste cu cineva. 234 vt A păstra la loc sigur, păzind cu grijă. 235 vt A păstra mai departe în posesia sa. 236 vt A păstra un lucru într-un anumit loc pentru a-l avea la îndemână în caz de trebuință. 237 vt A păstra un anumit timp un lucru primit de la cineva. 238 va (Reg; îe) Ține în el (sau țin în mine, ții în tine etc.) Se spune despre un om tăcut care nu-și exteriorizează sentimentele. 239 va (Reg; îae) Se spune despre un om discret care știe să păstreze un secret. 240 vt (C. i. alimente) A conserva în bună stare, ferind de alterare. 241 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A păstra asupra sa. 242 vt (Cu complementul „banca”, „banii”) A mânui suma de bani pusă ca miză la un joc de cărți, de noroc etc.. 243 vta (Reg; d. femeie) A duce sarcina. 244 vt A opri (ceva) la sine. 245 vt A opri (ceva) pentru sine. 246 vta (Pop; cu complementele „soția”, „iubita”, „soțul”, „iubitul”) A nu părăsi. 247 vt (Mai ales ccd) A rezerva un lucru pentru cineva, pentru o împrejurare oarecare. 248 vt (Îla) De ținut Care este destinat unei utilizări viitoare. 249 vt (Îal) Care este păstrat pentru o anumită ocazie. 250 vt (Reg; d. animale domestice; îal) De prăsilă. 251 vt A reține pe nedrept (ceva). 252 vt A păstra neschimbat Si: a conserva (2). 253 vt A nu lăsa să dispară. 254 vt A nu lăsa să se altereze Si: a conserva (1). 255 vt (Îlv) A ~ minte (sau, rar, în minți, în minte) A-și întipări în memorie. 256 vt (Îal) A-și aminti. 257 vt (Îe) (De) să mă ții (sau țină) minte Se spune pentru a sublinia violența unor acțiuni sau a unor manifestări. 258 vt (Reg; îe) A da pe ~-minte A da pe datorie. 259 vt (Îe) A ~ mânie (sau pizmă, supărare, alean, rar, urgie, dușmănie) (cuiva sau, reg, pe cineva, înv, asupra cuiva ori spre cineva) A păstra sentimente de ură, de mânie față de cineva. 260 vt (Îe) A-i ~ credință (cuiva) A fi credincios cuiva. 261 vt (Îe) A-și ~ rangul A duce un fel de viață potrivit cu rangul pe care-l ocupă în societate. 262 vt (Îe) A-și ~ gândul la (ceva) A se gândi permanent la ceva. 263 vt (Înv; îe) A ~ păcatele (cuiva) A nu ierta păcatele cuiva. 264 vt (Îe) A-și ~ lucrul (său) A-și păstra neschimbate obiceiurile. 265 vt (Rar) A ~ (la mână) 1, 2, 3, ....9 Se spune în limbajul elevilor, în operația de adunare, despre cifrele care nu se scriu sub linia de adunare, ci se rețin în memorie pentru operația următoare. 266 vt (Uneori cu determinările „viața”, „în viață”) A lăsa pe cineva să trăiască. 267 vt (Pop; d. o plantă, un copac etc.; c. i. frunze, fructe etc.) A nu lăsa să cadă. 268 vr (D. frunze) A nu cădea. 269 vt A nu dezvălui (o taină, un secret etc.). 270 vt A ascunde. 271 (C. i. o calitate sau o stare) A păstra vreme mai îndelungată. 272 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de cald A încălzi pe cineva. 273 vi (Îae) A-i fi de folos cuiva. 274 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de frig A apăra pe cineva de frig. 275 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de rece A răcori (pe cineva). 276 vi (Îe) A ~ cumpăt la (ceva) A manifesta moderație în legătură cu ceva. 277 vi (Îe) A(-i) ~ de foame (cuiva) A sătura pe cineva pentru un timp mai îndelungat. 278 vi (Reg; d. o mâncare; îe) A ~ bine la rânză A sătura. 279 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de urât A sta împreună cu cineva, vorbindu-i, distrându-l, pentru a-i alunga plictiseala. 280 vt (Îe) A ~ companie (sau tovărășie) (cuiva) A nu lăsa pe cineva singur. 281 vt (Îae) A fi mereu în preajma cuiva. 282 vt (C. i. norme, legi, angajamente etc.) A respecta cu strictețe. 283 vt (Îe) A ~ post A posti. 284 vt (Îe) A(-și) ~ cuvântul (sau vorba, pop, vorbele) A îndeplini o promisiune făcută. 285 vt (Îe) A ~ pas cu vremea (sau pasul vremii) A fi la modă. 286 vt (Îe) A ~ zilele (sau miercurea, joile, vinerea, vinerile, sâmbetele, soroacele) (pe cineva), a-i ~ (cuiva) sâmbăta (sau sâmbetele, lunile, vinerile) A posti și a nu lucra în anumite zile, cu un anumit scop (în folosul cuiva, pentru a evita o nenorocire sau pentru a atrage asupra cuiva o nenorocire). 287 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) sâmbetele A urî pe cineva. 288 va (Îe) A ~ creștinește (sau jidovește, elinește, păgânește) A respecta preceptele religiei creștine (sau ale celei ebraice, grecești, păgâne etc.). 289 vt (Îlv) A ~ tactul A marca prin mișcări regulate, făcute cu mâna, cu piciorul sau cu o baghetă, accentele unui text sacadat. 290 vt (Îlv) A ~ măsura A respecta cu strictețe măsura unei piese muzicale. 291-292 vir (Adesea urmat de determinări ca „sfatul”, „credința”, „porunca”, „cuvântul” etc., introduse prin prepozițiile „de”, rar, „la”, „cu”, înv, „întru”) A nu se abate de la... 293 vr (Îe) A se ~ de cuvânt (sau de vorbă, de parolă, de jurământ) A îndeplini o promisiune făcută. 294 vr (Îae) A respecta angajamentul dat. 295 vi (Îe) A ~ la vorba sa A rămâne nestrămutat într-o hotărâre. 296 vt (C. i. sărbători, mai ales, religioase) A sărbători o zi prin odihnă, post, rugăciune. 297 vt A sărbători o zi aniversară mâncând și bând. 298-299 vir A rezista. 300 vr (Imt; p 2 sg, rar, p 3, de obicei urmat de „bine”) Formulă de încurajare. 301 vr (Imt; p 2, rar, p 3) Formulă de amenințare. 302 vr (La conjunctiv și imperativ, p 2 sg, urmat de un substantiv) Cuvânt care accentuează calitatea, intensitatea unei acțiuni. 303 vr (Îe) A se ~ gata A sta pregătit pentru a face ceva. 304 vt (Îe) ~, măi! (sau hăi!, ha!) Formulă cu care se alungă câinii sau lupii. 305 vr (Îe) ~-te, pârleo! (sau băiete!), să te ții, pârleo! Formulă folosită pentru a intensifica acțiunea exprimată de verbul propoziției pe care o însoțește. 306 vr (Îe) ~-te! Formulă de avertisment dat vânătorului vecin, prevenindu-l de apariția vânatului. 307 vt (Înv) A afirma cu tărie. 308 vt (De obicei, udp „cu”, reg, „pe”, „de”, „întru”) A (se) suporta toată cheltuiala necesară întreținerii cuiva sau a ceva Si: a întreține. 309 vt (De obicei, udp „cu”, reg, „pe”, „de”, „întru”) A aproviziona cu cele necesare traiului. 310 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe mâncare și pe băutură, a ~ (pe cineva) pe mâcat(e) și pe băut(e) A oferi cuiva mâncare și băutură. 311 vt (Îe) A ~ casă mare A duce un trai bogat și luxos. 312 vt (Îe) A ~ casă (sau masă) deschisă A primi bucuros și adesea oaspeți. 313 vt (Îe) A ~ masă întinsă A primi oricând persoane la masă. 314 vt (Îe) A ~ casă (cu cineva) A fi căsătorit cu cineva. 315 vt (Îae) A trăi în aceeași casă, formând o singură familie. 316 vt (Reg; îe) A ~ târlă împreună A trăi împreună în aceeași casă. 317 vt(a) (C. i. animale) A hrăni. 318 vt A avea față de cineva o anumită comportare Si: a trata. 319 vt A avea grijă de ceva Si: a îngriji, a gospodări (3). 320 vi (De obicei cu determinări care arată timpul) A continua să existe Si: a dura³ (2), a dăinui (1). 321 vt (D. o acțiune) A avea o anumită evoluție Si: a se desfășura (4). 322 vt A face să dureze. 323 vtf (Reg; îe) Cât ~ Dumnezeu lumea La nesfârșit. 324 vi A fi suficient pentru un timp oarecare. 325 vi A nu se termina pentru ceva mai mult timp. 326-327 vt (Îe) A (nu-)l ~ (pe cineva) punga (sau buzunarele) A (nu) face față la o cheltuială. 328 vr (D. oameni; de obicei determinat prin „bine”) A se păstra în deplină sănătate și putere. 329-330 vi (Îe) A (nu) se (mai) ~ sufletul (sau suflet de om) în (cineva) A (nu) mai trăi. 331 vi (Îe) A se ~ abanos A se păstra foarte bine. 332 vi (Îae) A arăta mai tânăr decât vârsta pe care o are. 333 vr (De obicei determinat prin „viu”, „în viață”, „cu viață”) A se menține în viață. 334 vtf (Cu complementul „viața”, „zilele”, „capul”, „sufletul”) A (se) menține în viață. 335 vt (Îe) A-și ~ sufletul (sau inima) A mânca atât cât să-i treacă foamea. 336 vt (Îae) A se hrăni puțin numai cât să-și întrețină viața. 337-338 vir (D. construcții, clădiri etc.) A rezista timpului. 339-340 vir (D. materiale, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte etc.; de obicei udp „la”) A nu se deteriora sub influența unor factori externi. 341 vi (D. ființe; de obicei udp „la”) A suporta bine (o încercare). 342 vi (Fam; îe) Nu ~ figura Se spune pentru a arăta că o intenție a cuiva nu are sorți de izbândă. 343 vti (Îe) Cât îi ~ (cuiva) gura, cât (sau ce) îl ~ gura (sau, rar, gâtlejul, capul) Până la epuizare. 344-345 vti A se întinde într-o direcție. 346-347 vti (C. i. sunete; șîe a o ~) A face să dureze mai mult timp Si: a prelungi. 348 vt (Îe) A (-i) ~ (cuiva) isonul (sau ison, isonuri, hangul, bâzoiul) A executa acompaniamentul unei melodii. 349 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) isonul (sau hangul, bâzoiul, coarda) A aproba vorbele și faptele cuiva, pentru a-i fi pe plac. 350 vt (Îae) A se comporta la fel ca cineva pentru a-i face pe plac. 351 vt (Cu valoarea stilistică a unui prezent de durată; îe) A (o) ~ una (și bună), a – întruna (sau morțiș), a o ~ (coardă sau sfoară) înainte (sau, fam, ca prostul ori ca prostul înainte) A susține cu insistență ceva. 352 vt (Îe) A o ~ întruna (cu), a o ~ una A vorbi fără întrerupere, repetând același lucru. 353 vt (Îe) A o ~ pe-a mea (sau pe a ta, pe a lui etc.) A nu-și schimba atitudinea. 354 vt (Îae) A nu vrea să admită că altul ar putea avea dreptate. 355 vt (Îe) A o ~ așa (ca gaia mațul), a o ~ în... (sau într-un... ori tot într-o...), a ~ maț A persista în aceași atitudine. 356 vt (Reg; îe) A o ~ sfoară (sau ață) A merge fără oprire. 357 vt (Îe) A o ~ (tot una cu...) A face fără întrerupere ceva. 358 vt (Îe) A o ~ (așa sau într-o copce), a (o) ~ (tot într-un) suflet sau (numai) o fugă, a ~ fuga tot întruna A fugi fără oprire. 359 vt (Îe) A ~ tot un plâns (sau numai o gură) A plânge fără întrerupere. 360 vt (Îe) A ~ numai o gură A face gălăgie. 361 vt (Îe) A o ~ într-un cântec A cânta fără întrerupere. 362 vt (Îe) A o ~ forfota A se agita multă vreme. 363 vt (Îe) A o ~ una, a ~ strună A continua în același ritm, neîntrerupt. 364 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (tot sau numai) în... A nu slăbi pe cineva cu... 365 vt (Înv; îe) A ~ tot un glas A vorbi monoton. 366 vt (Îe) A ~ o vorbire (sau o cuvântare, un cuvânt, un discurs, o orație, un toast, reg, vorbiri) sau, rar, a ~ cuvânt A vorbi în fața unui auditoriu (la ocazii festive etc.). 367 vt (Îe) A ~ o conferință (o prelegere, un curs) A prezenta o prelegere, un curs etc. în fața unui auditoriu. 368 vt (Îlv) A ~ convorbire cu... A discuta cu (cineva). 369 vt (Îlv) A ~ judecată (sau județ) A prezida un consiliu de judecată. 370 vt (Îlv) A ~ divan A se întruni în divan. 371 vt (Pex; îal) A sta de vorbă. 372 vt (Îlv) A ~ (o) adunare (sau ședință, consiliu, sobor etc.) A se întruni (într-o adunare, ședință etc.). 373 vt (Îlv) A ~ sfat A delibera. 374 vt (Îlv) A ~ război (sau luptă, bătălie, reg, foc) (cu cineva sau împotriva cuiva) A se război (cu cineva). 375 vt (Îlv) A ~ strajă A veghea. 376 vt (Îlv) A ~ predică A predica în fața unui auditoriu. 377 vt (Îal) A sfătui (pe cineva). 378 vt (Îlv) A ~ slujbă (sau liturghie) A oficia slujba religioasă. 379 vt (Îlv) A ~ iertăciune A rosti o cuvântare în cadrul înmormântării cuiva, prin care se amintesc faptele bune din viața decedatului. 380 vt (Îlv) A ~ corespondență A coresponda cu cineva. 381 vt (Înv; îlv) A ~ vrăji A face vrăji. 382-383 virp A avea loc. 384 vtf A face să aibă loc. 385-386 vtrp (Pop; adesea udp „de”) A (se) considera (2-3). 387 vt (Îe) A ~ (de) rău (pe cineva, rar, ceva) A face pe cineva răspunzător. 388 vt (Îae) A fi supărat pe cineva. 389 vt (Îae) A interzice cuiva ceva. 390-391 vt (Îe) A (nu) ~ (cuiva ceva) în nume de rău A (nu) se supăra. 392-393 vt (Îae) A (nu) atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 394 vr (Îe) A-și ~ de datorie (sau de datorință) să... A se considera obligat să... 395 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva sau ceva) în (sau la) (mare, multă) cinste, a-l ~ (pe cineva) în mare prețuire A da cuiva o considerație deosebită. 396 vt (Înv; îae) A socoti pe cineva sau ceva demn de stimă. 397 vt (Îe) A nu-l ~ (pe cineva) întru nimica (sau într-o nemică), a nu-l ~ (pe cineva) nice într-o cinste A desconsidera pe cineva. 398 vt (Îae) A nu lua în serios pe cineva. 399 vt (Reg; îe) A nu-l ~ (pe cineva) nici în două bețe A disprețui pe cineva. 400 vir (Îe) A-și ~ de (cineva) A suspecta pe cineva. 401 vr (Udp „de”) A se considera (2). 402 vr (Pop; adesea determinat prin „mândru”, „mare” sau un echivalent al acestora) A-și lua aere de superioritate Si: a se îngâmfa, a se fuduli (1). 403 vt (Pop) A obliga la o cheltuială Si: a costa (7). 404 vi A avea o valoare în bani Si: a prețui.