MIJLOCAR, -Ă subst. I. Subst. Nume dat unor obiecte, construcții, ființe sau unor părți ale acestora, care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sînt situate între obiecte de același fel. Cf. m i j l o c I (1). 1. S. n. (Prin Transilv. și prin Maram.) Stîlp al aripii de la moară. Cf. ALR II 6 708/284, 6709/272. 2. S. m. (Regional) Fiecare dintre scîndurile care se află la marginea ciocanelor, la piua de bătut sumane; (regional) mărginar (II 1 f) (Moiseiu-Vișeu de Sus), GLOSAR REG. 3. S. m. (Prin nordul Transilv. și prin Olt.) Stinghie de lemn așezată de-a curmezișul fundului unui vas de lemn. Cf. ALR II 6 706/284, 848, 6 709/272. 4. S. n. (Regional) Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tîm- plărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pînza și de frînghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frînghia; (regional) curmeziș, punte, mijloc (I 3 a).Cf. DAMÉ, T. 86. 5. S. n. (Regional) a) Stinghie cu care se fixează scaunul de brațele scrînciobului și care servește și ca spătar. Cf. PAMFILE, I. C. 470; b) Tablă de la mijlocul plutei. Cf. ARVINTE, TERM. 155. 6. Subst. (Regional) Cruce (de lemn) care împarte o fereastră în mai multe cîmpuri; răscruci, (regional) mijloace. Cf. CHEST. II 177/26,49a, 368. 7. Subst. (Regional) Broderie, dantelă etc. (servind ca garnitură) cu care se împreună două fîșii de pînză pentru a alcătui o față de masă, față de pernă etc.; (regional) mijloace. V. m i j l o c (I 3 c). Com. din ARDELUȚA-PIATRA NEAMȚ. 8. Subst. (Regional) Zid care desparte două încăperi. Com. din BOȘOROD-HAȚEG. 9. S. f. (Regional) Strungă a oilor situată între alte două strungi. ◊ (Adjectival) La strunga oilor, strunguța de la mijloc e mijlocară. Com. din CÎMPULUNG MOLDOVENESC. 10. S. n. (Regional) Degetul mijlociu (I 1) al mîinii. Cf. ALR II/I h 53, ib. MN 32, 2186/76, 365, 386, com. din RĂCĂȘDIA-ORAVIȚA. 11. S. n. (Regional; sens suspect) Degetul inelar (Chizătău-Lugoj). Cf. ALR II/I MN 32, 6 987/76. 12. S. n. (Regional) Zgîrciul care desparte cele două fose nazale (Bocșa-Zălau). Cf. ALR II/I MN 5, 6 839/279. 13 S. m. (Regional) Ciobanul din mijloc (I 1) dintre trei ciobani care mulg oile. Să alcătuiască întîi personalul de la stînă. . . angajînd astfel „sobanu sel mari (scutariŭ)”, unul „nilzocariú” și un „strungariu” . . . mijlocarul. . . mulge oile cu baciul. DIACONU, P. 16. Cînd mulg oile trei ciobani, cel de la mijloc se numește mijlocar. Com. din BILCA-RĂDĂUȚI. 14. S. m. (Regional) Calul din mijloc (I 1) dintre trei cai înhămați la o căruță sau la un plug; (regional) mijlocaș (I 4). Com. din CRĂIEȘTI-BÎRLAD. II. Subst. 1. Subst. (Prin nordul Transilv. și prin Bucov.) Lemn, buștean de mărime mijlocie (I 3). Cf. LEXIC REG. 104, GLOSAR REG. ♦ (Adjectival; despre anumite materii sau materiale) De dimensiune mijlocie (Cîlnic-Reșița). Cf. ALR II 1 372/28. Făńină măruntă ori mijlocarie. ib. 2. S. m. (Regional) Frate mijlociu (I 5). Feciorul cel mare-mi zicea: – Măi, tu, taic-al meu,. . . La măr m-oi ducea, Mărul l-oi păzi. . . Al mijlocar zicea: – Măi, tu, taic-al meu. PAMFILE, DUȘM. 311. ◊ (Adjectival) Tatăl lor. . . le-a zis ca să meargă pre seară fratele mijlocariu să-l păzească. CĂTANĂ, P. B. II, 74. 3. S. m. (Prin Munt. și prin Mold.) Cioban care mijlocește între stăpînii oilor și alți ciobani; vătaf. Com. din NEGREȘTI-PIATRA NEAMȚ, din HĂNGULEȘTI-RÎMNICU SĂRAT și din CÎMPULUNG MOLDOVENESC. III. Subst. (Regional) 1. Furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului; (regional) mijlocaș (II), mijlociu (II 3). Cf. DAMÉ, T. 86, ALR II 5 034/551, com. din FILIOARA-PIATRA NEAMȚ. 2. (În construcția) De-a mijlocariu = numele unui joc de copii; de-a ascunselea (Someș Guruslău-Zălau). MAT. DIALECT, I, 212. – Pl.: mijlocari, -e. – Și: (regional) míljocari s. m. - Mijloc + súf. -ar.