PONOSI, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A face să-și piardă fața, culoarea; a murdări, a strica, a uza (prin purtare). Surugiul își mistuise cușma sa frumoasă subt șa, ca să nu i-o ponosească apa cerului. SADOVEANU, Z. C. 189. Tot zicea: ba că-i urît, ba că-și ponosește (feștelește) picioarele și penele. ȘEZ. III 2 ◊ Refl. Cergi... perne.... Trăistuți nouă. S-or ponosi, Altele-n loc se vor noi. SEVASTOS, N. 145. 2. A strica renumele cuiva, a defăima, a ponegri. Cum văzu copilașii așa de frumoși. ce să facă ca să ponosească pe doamna sa? Se duse numaidecît și îngropă copilașii. ISPIRESCU, G. 63.