DE prep. 1. (arată conținutul). (Un pahar ~ apă.) 2. (temporal) cu, după. (Zi ~ zi.) 3. (local) în. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (arată scopul) pentru. (Plantă ~ sămânță.) 5. (arată scopul) ca, drept, pentru, spre. (~ încercare; ~ exemplu.) 6. (arată natura, proveniența) din. (Făină ~ porumb; masă ~ brad.) 7. (arată obiectul) (înv.) pregiur. (Avea grijă ~ oaspeți.) 8. (arată obiectul) despre. (E vorba ~ el.)

mălai, mălaiuri, s.n. – (bot.) Porumb (Zea mays L.), cultură de porumb, boabe de porumb, făină de porumb. Primele culturi de porumb apar în Maramureș la începutul sec. XVIII. Anterior, cultura autohtonă de bază era părincul „mei, mălai mărunt”. „Ploaia de mai, / Face mălai”. – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894); Din rom. provin ucr. maljaj, pol. malaj, rus. malai, bg. malai, magh. malé (Macrea, Miklosich, Capidan, Bakos).

DE prep. 1. (arată conținutul) cu. (Un pahar ~ apă.) 2. (temporal) cu, după. (Zi ~ zi.) 3. (local) în. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (arată scopul) pentru. (Plantă ~ sămînță.) 5. (arată scopul) ca, drept, pentru, spre. (~ încercare; ~ exemplu.) 6. (arată natura, proveniența) din. (Făină ~ porumb; masă ~ brad.) 7. (arată obiectul) (înv.) pregiur. (Avea grijă ~ oaspeți.) 8. (arată obiectul) despre. (E vorba ~ el.)

opări [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110^r/23 / Pzi: ~resc și (reg) opăr / E: bg опаря, cf. srb opăriti] 1 vt A turna peste ceva un lichid fierbinte pentru a spăla, a curăța, a găti etc. 2 vt A provoca arsuri, turnând sau vărsând peste o ființă apă clocotită sau alt lichid foarte fierbinte Si: a arde. 3 vt (Reg) A încălzi la foc laptele acru, pentru a-l închega și a-l transforma în brânză. 4 vr (De obicei d. copiii mici) A face iritații și răni în unele părți ale corpului, mai ales la încheieturi, din cauza lipsei de curățenie sau a transpirației. 5 vr (Îrg; d. plante) A se ofili din cauza căldurii. 6 vr (Reg; d. grâu, porumb, făină, plante uscate) A se încinge, alterându-se. 7 vt (Reg) A omorî albinele cu fum de pucioasă. 8 (Pfm; fig) A supăra foarte rău pe cineva.

FĂINĂ DE PĂPUȘOI s. v. făină de porumb, mălai.

FĂINĂ DE PORUMB s. mălai, (reg.) făină de păpușoi.

MĂLAI s. 1. făină de porumb, (reg.) făină de păpușoi. 2. (BOT.) mălaiul-cucului (Luzula pilosa) = (reg.) horști, părășin, păuniță.

ALIVANCĂ ~enci f. Preparat culinar din făină de porumb amestecată cu lapte acru, ouă, și copt în cuptor cu unt sau cu smântână. /Orig. nec.

BALMOȘ n. Mâncare preparată, de obicei, din caș dulce, amestecat cu puțină făină de porumb și fiert în lapte de oaie. /<ung. bálmos

COVAȘĂ f. înv. Mâncare pregătită din făină de porumb sau de secară, muiată cu apă caldă și lăsată să dospească. /<sl. kvașa

MĂLAI ~ie n. 1) Plantă din familia gramineelor cu spicul ramificat, având semințele în formă de boabe mici, care servesc pentru hrana păsărilor și animalelor. * Vrabia ~ visează se spune (în glumă) despre acela care se gândește mereu la ceea ce dorește. 2) Făină de porumb. 3) Produs alimentar din făină de porumb, dospit și copt în cuptor. * Și-a trăit traiul, și-a mâncat ~iul se spune despre un om în vârstă, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.

MĂMĂLIGĂ ~gi f. 1) Produs alimentar preparat din făină de porumb, fiartă în apă și mestecată. * A pune de ~ a pune apă în ceaun pentru a face mămăliga. A o pune de ~ a nimeri într-o situație neplăcută; a o păți. 2) fig. depr. Om moale, lipsit de inițiativă. [G.-D. mămăligii] /Orig. nec.

SĂRBUȘCĂ ~te f. Preparat culinar, pregătit din zer fiert cu făină de porumb. /cf. sarbăd

curcut, curcute, s.n. (reg.) supă sau terci de făină de porumb cu bucățele de pâine.

palancă², palănci, și palance, s.f. (reg.) turtă din făină de porumb coaptă în spuză.

pălăndic, pălăndici, s.f. (reg.) turtă făcută din făină de porumb amestecată cu semințe de floarea-soarelui și coaptă pe plită.

pielma, pielmez, vb. I (reg.; despre făina de porumb) a se amesteca cu puțină făină de grâu pentru a face turte; a piemui.

pielmat, -ă, adj. (reg.; despre făina de porumb) amestecat cu făină de grâu (pentru turte).

pielmui, pielmuiesc, vb. IV (reg.; despre făina de porumb) a amesteca cu puțină făină de grâu (pentru a face turte); a pielma, a împielma.

sărbușcă, sărbuște, s.f. s.f. (reg.) 1. mâncare preparată din zer, lapte prins sau lapte dulce fiert cu mălai sau făină, brânză de vaci sau dovlecei. 2. ciorbă preparată din zarzavat la care se adaugă zer de la brănza de vaci și puțină făină de porumb.

mălai (mălaiuri), s. n. – 1. (Mold., Trans.) Mei (Panicum miliaceum). – 2. (Trans.) Teren cultivat cu mei. – 3. (Mold., Trans.) Făină de mei. – 4. Făină de porumb, porumb măcinat. – 5. (Mold.) Pîine de mei sau de porumb. – Var. (Mold.) malai (sensul 2, pl.) mălaie. Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt ca moștenire dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 52); ca urmaș al sl. mlĕti, melją (Cihac, II, 184; Tiktin; Scriban); cu un cuvînt mei lai (Weigand, Jb, XVI, 78; Bogrea, Dacor., IV, 831; REW 5572); sau prin lat. amylum (< gr. ἄμυλος), cu suf. -alium (Giuglea, Dacor., III, 599). Nici una din aceste ipoteze nu este satisfăcătoare. Apare evidentă înrudirea cuvîntului cu mămăligă, cu atît mai mult, cu cît ambele lipsesc din dialecte. Dacă-i vorba de o formație internă și expresivă, ne-am putea gîndi la o formă primitivă *mămălaie, cu aceeași reduplicare ca în mămăligă și cu suf. expresiv diferit, cf. hărmălaie, hărăbaie, vîlvătaie etc. Baza expresivă ar fi, într-un astfel de caz, reduplicarea m-m, cu sensul de „aliment”, ca în mamă și mămăligă; și forma actuală, mălai, ar fi reconstituită după pl. mălaie, cu pierderea reduplicării ca în măligă. Der. mălăoi, s. n. (turtă din sămînță de cînepă); mălăoi, s. m. (floarea-soarelui, Helinathus annuus; plantă, Helianthemum alpestre). Din rom. provin rut. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Wander., 10; Berneker, II, 10), rus. malai (Vasmer, II, 90), bg. malai (Capidan, Raporturile, 225), mag. malé (Edelspacher 18).

mămăligă (mămăligi), s. f. – 1. Terci sau pastă de făină de porumb fiartă, formează baza alimentației țăranului în majoritatea regiunilor țării, înlocuind pîinea. – 2. Prostănac. – Var. (munt.) măligă. – Mr. mumalig. Creație expresivă, bazată pe consonanța mama „hrană” (P. Papahagi, Notițe, 31; Capidan, Dacor., VII, 131; cf. Graur, BL, IV, 97), cf. mamă și mr. mamă „terci pentru copii”, sau, mai probabil, pe lat. mamilla cu suf. diminutival -ică sau -igă. Apare în toate idiomurile balcanice: tc. mamaliga, ngr. μαμαλίνγα, alb. mamalingë, mag. mamaliga, bg. mamaliga, sb., cr. mamaljuga, rut. mamalyg, cuvinte explicabile suficient prin rom. Fără îndoială, s-a semnalat ca sursă pentru rom. ven. melega „hrișcă” (Cihac, II, 185; Meyer, Türk. St., I, 2), der. care nu pare probabilă. Cf. mălai, mămăruță. Der. mămăligar, s. m. (țăran; nătîng; valah); mămăligos, adj. (moale, răscopt). Pentru împrumuturi străine, cf. Miklosich, Wander., 17; Miklosich, Fremdw., 108; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 15; Weigand, Jb., XVIII, 365; Capidan, Raporturile, 225, 232; Vasmer, II, 93. – Der. neol. mamelă, s. f. (țîță), din fr. mamelle; mamifer, s. n., din fr. mammifere; mamelon, s. n. (sfîrc), din fr. mamelon.

sminti (-tesc, -it), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greși, a se înșela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire „a tulbura”. Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu minte. – Der. smintă (var. înv. smîntă), s. f. (Banat, Trans., greșeală; defect; pierdere); sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s. m. (nebun, s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreșit; adv., sigur). – Cf. smîntînă.

PELÁGRĂ (< fr. {i}; lat. pellis „piele” + gr. agra „luare”) s. f. Boală cauzată de policarențe nutritive, în special de lipsa vitaminei PP. Se manifestă printr-un eritem cutanat, urmat de descuamare, care apare pe părțile corpului expuse la soare, și prin inflamația mucoaselor bucale și a limbii, tulburări gastrointestinale și neuropsihice (insomnie, cefalee, astenie etc.). P. este frecventă la populațiile subalimentate cronic și care consumă în mod predominant făină de porumb alterată. Se mai numește avitaminoza PP.

măláĭ (vest) și maláĭ (est) n., pl. ĭe și urĭ (răd. mal, ca și’n vgerm. malan, azĭ mahlen, vsl. mlĭeti, melti, a măcina, mlatíti, a îmblăti: nsl. meljâj, mușteriŭ la moară; litv. malnos, meĭ, adică „pisat” apoĭ „pîsat, pasat”. D. rom. vine rut. maláĭ, meláĭ, turtă, malaĭ; ung. malé. Bern. 2, 34 și 35). Est. Meĭ (V. meĭ). Prov. Vrabia malaĭ visează (și calicu comîndare saŭ praznic), fie-care se gîndește la ceĭa ce-ĭ place maĭ mult. Turtoĭ, turtă făcută din făină de popușoĭ (în vechime de meĭ) și din făină de grîŭ. Vest. Făină de porumb (de popușoĭ). A-țĭ fi trăit traĭu, a-țĭ fi mîncat mălaĭu, a fi trăit, a te fi folosit de ceva cînd țĭ-a fost vremea, a-țĭ fi făcut datoria la timpu tăŭ, a nu maĭ fi la modă, a fi ĭeșit din curentu lumiĭ. Vest. Iron. Mălaĭ spoit, om blond (pin aluz. la spoĭala albă de pĭelm a turteĭ numite „mălaĭ”). Trans. (mălaĭe pl.). Holde de porumb.

ceșmete, s.f. – (gastr.) Mâncare din ouă în ulei sau unt și făină de porumb; papară (Memoria 2004). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei: ceșmete, cejmete „omletă” (DRT). – Et. nec.

mămăligă, mămăligi, s.f. – (gastr.) Aliment preparat din făină de porumb fiartă în apă. – Socotit creație expresivă bazată pe consonanța mamă „hrană” (Capidan, Graur cf. DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894). Din rom. provin tc. mamaliga, magh. mamaliga, ucr. mamalyg etc.

mălaiu n. 1. Mold. meiu: vrabia mălăiu visează; 2. Munt. făină de porumb; 3. turtă coaptă în țest. [Origină necunoscută].

MĂLAI s. n. (Și cu pronunțare regională malai) 1. Făină de porumb; p. ext. (regional) făină în general. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. STANCU, D. 51. Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ar fi trebuit să-i prezenți... prepelițe tăvălite în mălai. ODOBESCU, S. III 39. 2. Aliment preparat din aluat de făină de porumb, dospit și copt în cuptor; înlocuiește uneori pîinea de grîu; turtă de făină de porumb, frămîntată cu lapte. ◊ Fig. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt malaiul. CREANGĂ, P. 294. ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul = a îmbătrînit, s-a învechit, s-a perimat. De mult v-ați trăit traiul, V-ați mîncat de mult mălaiul. ALECSANDRI, P. I 207. Mălai mare = poreclă dată unui om bleg, prostănac sau unui om care mănîncă mult. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. 3. (Regional) Porumb. Frunză de mălai. ȘEZ. I 73. 3. (Regional) Mei. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. Mare zgîrcit îi! Îi în stare să taie un fir de mălai în opt. ALECSANDRI, T. I 316. ◊ Expr. Vrabia mălai visează = fiecare se gîndește la ceea ce-i place mai mult.

MĂMĂLIGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb, fiartă cu apă pînă se îngroașă (și care, mai ales la țară, înlocuiește pîinea). Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I 326. Am găsit pe-o teșitură un boț de mămăligă de-am mîncat. CREANGĂ, O. A. 187. ◊ Expr. A pune de mămăligă = a pune să fiarbă apă pentru a face mămăligă. Ia grăbește, Irino, de fă focu și pune de mămăligă. BUJOR, S. 59. A o pune de mămăligă = a da greș, a încurca lucrurile, a o păți; a o sfecli, a nu putea ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. De piere zmeoaica, îi crapă și fiul; atunci împărăția zmeilor a pus-o de mămăligă. RETEGANUL, P. III 36. Măi Chirică, d-apoi știi că și boieriul, cîtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă. CREANGĂ, P. 161. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie și de inițiativă. Toți – niște mămăligi! GALAN, Z. R. 296. ◊ (Adjectival) Am fost mai mămăligă decît alții și m-am lăsat potopit de rușine și de necaz. PAS, L. I 147.

PALANCĂ ², palănci, s. f. (Mold.) Turtă de făină de porumb, coaptă în vatră. Dîndu-i baba o bucățică de palancă, coaptă în spuză și plină de cenușă, îl porni cu iapa la păscut. ȘEZ. VII 10.

ceșmete, s.f. – (reg.; gastr.) Mâncare din ouă în ulei sau unt și făină de porumb; papară (Memoria, 2004). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei: ceșmete, cejmete „omletă” (DRT). – Et. nec.

mămăligă, mămăligi, s.f. – (gastr.) Aliment preparat din făină de porumb fiartă în apă. Elementul nutritiv principal pentru populația rurală din Maramureș, de la sfârșitul sec. XVIII și până a doua jumătate a sec. XX: „Mai ales în timpul făcutului de fân, când tot momentul e scump și nu dispun de timpul trebuincios ca să fiarbă alte mâncări, exclusiv se folosesc de mămăligă cu brânză. (...) Maramureșeanul mănâncă foarte prost și puțin nutritiv. Cea mai bună mâncare este mămăliga cu brânză. Carne rareori mănâncă. Posturile cele multe le postește cu fasole și cartofi. Pâine de grâu numai la sărbători mari mănâncă, încolo numai pâine de porumb (mălai)” (Bârlea, 1924, II: 465). ♦ (med. pop.) Mămăliga fierbinte se punea în legături la gât, contra amigdalitei; se mai aplica pe piept contra durerilor. – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă bazată pe consonanța mamă „hrană” (P. Papahagi, Capidan, Graur, cf. DER); cuvânt autohton (Hasdeu, 1894). Cuv. rom. > tc. mamaliga, srb. mamáljuga, bg. mam-, mamuliga, ucr. mamalyga, magh. mamaliga (Scriban).

făină de păpușoi s. v. FĂINĂ DE PORUMB. MĂLAI.

FĂINĂ DE PORUMB s. mălai, (reg.) făină de păpușoi.

MĂLAI s. 1. făină de porumb, (reg.) făină de păpușoi. 2. (BOT.) mălaiul-cucului (Luzula pilosa) = (reg.) horști, părășin, păuniță.

bobeală sf [At: VICIU, GL. / Pl: (ns) ~eli, ~ele / E: nct] (Îrg) Mâncare din făină de porumb, untură și lapte.

borândău sn [At: REV. CRIT. III, 89 / V: -randoi, -rin-, / Pl: ~daie / E: nct] (Reg) Mâncare din sânge (de vită, de porc etc.) și bucățele de carne, cu sare și oțet, îngroșată cu făină (de porumb) sau fărâmituri de pâine.

făcut², ~ă [At: BIBLIA (1688), 618 / Pl: ~uți, ~e / E: face] 1 a Creat² (1). 2 a Confecționat². 3 a Fabricat² (1). 4 a Construit (1). 5 a Inventat². 6 a Compus² (1). 7 a Executat². 8 a Redactat². 9 a Structurat². 10 a Adus la îndeplinire. 11 a (Îe) Zis și ~ Se spune despre o acțiune îndeplinită fără întârziere (la ordinul sau dorința cuiva). 12 a(Îe) A rămâne bun ~ A fi considerat în forma definitivă, asupra căreia nimeni nu mai intervine. 13 a (D. o hotărâre comună; îae) A fi irevocabil. 14 a (D. oameni; îla) Bine ~ Voinic. 15 a (D. oameni; îla) Cu corpul bine proporționat. 16 a Provocat². 17 a Produs². 18 a (D. o meserie) Practicat². 19 a (D. obiecte de studiu) Studiat². 20 a (D. forme de învățământ) Urmat². 21 a (D. festivități, servicii religioase etc.) Care are loc. 22 a (D. festivități, servicii religioase etc.) Organizat². 23 a (D. perioade de timp) Petrecut². 24 a Instituit². 25 a Numit². 26 a (Pfm) Ales prin vot. 27 a Întemeiat². 28 a Născut². 29 a (Urmat de pp „cu” și numele partenerului) Conceput² (1). 30 a (Urmat de un infinitiv sau de pp „să”, „pentru”, înv „spre”) Predestinat². 31 a Fătat². 32 a Ouat². 33 a Determinat să... 34 a Convins să... 35 a Obligat să... 36 a Care a primit o formă oarecare. 37 a (D. ochi, buze, față) Fardat². 38 a (D. păr) Coafat² (2). 39 a (Asr; d. un obiect de îmbrăcăminte; îla) ~ (de) gata Confecționat în serie, pe mărimi. 40 a (D. cărțile de joc) Amestecate și împărțite jucătorilor. 41 a (D. pat) Aranjat¹ (1). 42 a (D. masă) Pregătită cu cele necesare mâncării. 43 a (D. un obiect de încălțăminte) Curățat și cremuit^[1]. 44 a (D. unghii) Cu manichiura efectuată. 45 a (Reg; îla) ~ gata Pregătit. 46 a (D. mâncăruri) Gătit². 47 a (D. foc) Aprins². 48 (D. foc) Întețit². 49 a (D. bani) Câștigat². 50 a (D. bani) Economisit². 51 a (D. roluri) Interpretat². 52 a Transformat². 53 a (D. oameni) Matur. 54 a (D. oameni) Care a dobândit un statut social. 55 a (D. plante) Ajuns la maturitate. 56 a (D. grâne sau fructe) Copt² (6). 57 a (D. alimente supuse unui proces de preparare) Care a devenit bun de mâncat. 58 (D. băuturi) Falsificat². 59-60 sn, a (Șîs lucru ~) Farmec (2). 61-62 sn, a (Îe) Parcă-i (un) lucru ~ (sau un ~) Se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă (constant) contrar așteptărilor, ca și cum ar interveni o forță supranaturală. 63-64 sn, a (Îae) Se spune pentru a exprima surprinderea în fața unei coincidențe prea mari, a recurenței unor evenimente sau reacții, ca și cum ar interveni o forță supranaturală. 65 a (Asr; d. gesturi, cuvinte etc.) Nefiresc. 66 a Beat¹ (1). 67 a (Mar; îs) Drum ~ Drum pavat. 68 smf (Înv; nob) Ființă (18). 69 sfp (Înv; îs) ~e de mână Idoli. 70 sn (Trs) Făină de porumb înmuiată în apă, folosită ca hrană pentru puii de găină.

mălai [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 207/21 / Pl: ~e, (16-18, 22-23) ~uri / E: nct] 1 s (Mol; Trs; șîc ~-mărunt, ~-mărunțel, ~-roșu) Mei (Panicum miliaceum). 2 s (Trs; Mar) Porumb (Zea mays). 3 s (Reg; îc) ~-mâțesc Știuleți de porumb cu boabele în lapte. 4 s (Pex; reg; csc) Boabe de mei. 5 s (Pex; reg; csc) Boabe de porumb. 6 s (Bot; reg; șîc ~-tătăresc, ~-mare, ~-turcesc) Mătură (Sorghum vulgare). 7 s (Reg; îc) ~-ul-cucului Plantă erbacee, cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune sau gălbui dispuse în spice ovale și cu fructul o capsulă (Luzula campestris). 8 s (Reg; îae) Plantă erbacee, cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune, solitare, dispuse în vârful ramurilor (Luzula pilosa) Si: horști, părășin, păuniță. 9 s (Îae) Plantă erbacee alpină din familia gramineelor, cu frunze late și cu flori în formă de spice verzi-albăstrui (Sesleria coerulans). 10 s (Bot; Trs; îae) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 11 s (Bot; Mar; îae) Barba-ursului (Equisetum arvense). 12 s (Bot; reg; îc) ~-mărunt Barba-ursului (Equisetum arvense). 13 s (Csc; îas) Fructe ale păducelului. 14 s (Mun; îc) ~-ul-pupezei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 s (Reg; îc) ~ul-paserii Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape. 16 sn (Reg; lpl) Semănătură de mei. 17 sn (Trs; Mar) Semănătură de porumb. 18 sn Loc destinat semănăturilor de mei sau porumb. 19 s (Mol) Făină de mei. 20 s (Reg) Făină de porumb. 21 s (Reg; îe) A apropia ~ul de traistă A-și risipi aproape întreaga avere. 22 sn Turtă făcută din faină de mei, de porumb sau de alte cereale, cu plămădeală de drojdie, coaptă în țest sau în cuptor. 23 sn Un fel de prăjitură făcută din făină de porumb. 24 sn (Pop; îe) În locul pitei, ~ Se spune despre cineva care a ajuns sărac. 25 sn (Pfm; îe) Și-a trăit traiul, și-a mâncat ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a îmbătrânit, s-a învechit, s-a uzat. 26 sn (Îvp; îs) Zeamă de ~ Lucru lipsit de valoare. 27 sm (Îas) Om prost. 28-29 sm (Fam; îc) ~-mare Om (mâncăcios și mătăhălos sau) bleg și lipsit de vlagă. 30 sm (Reg; îc) ~-crăpat Om gras și nesimțit. 31 sn (Reg; îcs) De-a tai ~ul sau de-a ~ul (spart) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: mălăiașul (7). 32 sn (Ban) Bulz de mămăligă sau de brânză. 33 sn Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor. 34 s (Arg; fam) Bani.

mălăier sm [At: (a. 1826) DOC. EC. 375 / Pl: ~i / E: mălai + -er] (Înv) 1 Persoană care se ocupă cu negoțul făinii de porumb. 2 (Pex) Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și primea plata în natură. 3 (Trs; dep) Om lipsit de energie, molatic Si: papă-lapte.

mălăoi, ~oaie [At: LB / V: ~on / Pl:~oaie / E: mălai + -oi] (Reg) 1 sn (Trs; îf mălăon) Pâine făcută din făină de secară amestecată cu făină de porumb. 2-3 sn (Șdp) Mălai (33) (mare). 4-5 sf (rar) sn Arbust alpin cu tulpina culcată la pământ și cu flori galbene Si: (reg) ferăstrău, iarba-osului, ruja-soarelui, rujă (Helianthemum alpestre și rupifragum).

mânjeală sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~nzală, mun~ / Pl: ~eli / E: mânji + -eală] 1 Mânjire (1). 2 (Rar; ccr) Murdărie (2). 3 (Reg) Amestec de lut și balegă cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4 (Trs) Un fel de aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărâțe de grâu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii de cânepă, ca să nu se rupă, să nu se scămoșeze și să se răsucescă mai bine Si: mânjitură (3). 5 (Reg) Unsoare cu care se ung cămășile sau alte obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor Vz ursuc. 6 (Reg) Porțiune de pânză țesută, cuprinsă între spată și sulul de dinapoi al războiului. 7 (Mol) Mămăligă foarte moale, ca terciul Si: mănjăluță (1).

palancă² [At: DAMÉ, T.₂ / Pl: ~lănci, ~nce, pălănci / E: ucr палянка] (Mol) 1 sf Turtă din făină de porumb, coaptă în spuză. 2 (Îe) A fi ~ A fi foarte beat. corectat(ă)

palincă² sf [At: I. CR. III, 378 / V: păl~ / Pl: ~nci / E: cf palancă²] (Mol) 1 Mămăligă mică și moale. 2 (Îf pălincă) Turtă făcută din făină de porumb învelită în foi de porumb și coaptă în vatră, sub cenușă Si: (reg) bulcă, sfârleică.

pălăndic sm [At: LEXIC REG. 21 / Pl: ~ici / E: ns cf pălăncuță] (Trs) Turtă făcută din făină de porumb amestecată cu semințe de floarea-soarelui și coaptă pe plită.

pielm sn [At: BIBLIA (1688), 229²/34 / V: ~emn, pe~ / Pl: ~uri / E: cf ngr πέλμα „talpă”] 1-2 (Pop) Făină de grâu, de porumb sau, rar, de alte cereale (de cea mai bună calitate) Vz: mulaș, pervă. 3 (Spc) Făină de grâu adăugată în aluatul de mălai pentru turtă. 4 Făină albă care se pune pe aluatul de pâine, ca să nu se lipească. 5 (Îe) A rămâne în sapă de lemn și în casă fără ~ A sărăci de tot. 6 (Reg) Pulbere fină de făină care se depune pe sită sau pe obiectele din moară Si: (reg) pospai. 7 (Înv) Aluat. 8 Plămădeală. 9 (Reg) Amestec subțire făcut din făină de grâu, la care se poate adăuga făină de porumb foarte fină, și din apă, cu care se ung unele aluaturi înainte de a fi băgate în cuptor Vz: muruială. 10 (Olt) Coajă de la turta de mălai formnată din amestecul descris mai sus (8).

pielmat, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ați, ~e / E: pielma] (Reg; d. făina de porumb) Amestecat cu făină de grâu pentru turte.

pielmui vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~esc / E: pielm + -ui] (Reg; c. i. făina de porumb) A amesteca cu puțină făină de grâu pentru a face turte Si: (reg) a pielma, a împielma.

pisoi³ sn [At: PAMFILE, I. C. 195 / Pl: ~oaie / E: pisa + -oi] 1 (Reg) Pisălog (1). 2 (Reg) Bolovan care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, pentru a le ține ridicate și a le face să ardă mai bine. 3 (Ban) Făină de porumb măcinată mare Si: păsat.

tocană sf [At: LB / V: (reg) ~an sn / Pl: ~ne, (reg) ~căni, ~cănuri / E: mg tokány] 1 Mâncare cu sos, făcută din bucățele de carne prăjite cu ceapă și, uneori, cu adaos de cartofi Si: (reg) topală (3). 2 Mâncare făcută din anumite legume prăjite cu ceapă. 3 (Reg) Conservă preparată (mai ales de ciobani) din carne de oaie fiartă cu mirodenii, care se păstrează în oale, în burdufuri etc. Si: (reg) sloi. 4 (Reg) Friptură (de miel sau de porc). 5 (Reg) Mâncare făcută din prune fierte la care se adaugă ceapă tocată. 6 (Reg; determinat prin „de poame”) Compot. 7 (Mol) Magiun. 8 (Reg) Mămăligă. 9 (Reg) Aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărâțe de grâu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii de cânepă, ca să nu se scămoșeze în timpul țesutului Si: (reg) mânjeală, mânjitură.

tron² sn [At: PRAV. 33 / V: (reg) trun, ~oană sf / Pl: ~uri, (reg) ~oane / E: ger dal Truh(e)n] 1 (Pop) Ladă în care se păstrează haine, rufe etc. 2 (Pop; șîs ~ de zestre) Ladă de zestre. 3 (Pop) Ladă în care dulgherul își păstrează uneltele. 4 (Pop) Ladă în care se pune mâncare pentru plugarul plecat la câmp. 5 (Pop) Ladă în care se ține făina de porumb. 6 (Pop) Ladă în care se pune carnea de porc la saramură. 7 (Pop) Ladă întrebuințată la stinsul varului. 8 (Pop) Ladă la moară Si: (pop) postavă. 9 (Pop; îf trun) Ladă întrebuințată ca pat. 10 (Reg) Sertar la masă. 11 (Pop) Sicriu. 12 (Reg) Împrejmuire de lemn care formează îngrăditura unei fântâni de la pământ în sus.

turtă [At: BIBLIA (1688), 48/28 / V: (reg) tută / Pl: ~te, (reg) ~rți / E: ml turta] 1 sf Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din aluat nedospit sau din mălai, copt în cuptor Si: (pop) pâine, (reg) pacea, plahniță, plăcintă¹. 2 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta vacii Cea dintâi turtă (1) care se coace la Bobotează și care se dă vacilor să o mănânce, ca să dea mai mult lapte. 3 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta furnicilor Turtă (1) unsă cu unt și cu brânză, care se dă copiilor s-o mănânce departe de casă, pentra a îndepărta furnicile. 4 sf (Reg; îs) ~te rupte Bucăți de turtă (1) presărate cu zahăr și nucă sau julfă, care se împart în ajunul Crăciunului vecinilor și rudelor pentru sufletul celor morți. 5 sf (Pop; îe) A sta pe loc ca ~ta-n foc A sta nemișcat. 6 sf (Pop; pex; îae) A nu acționa. 7 sf (Reg; îe) A(-i) rupe (sau a frânge cuiva) ~ta (pe cap) A sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 8 sf (Pfm; îe) A(-și) trage spuza (sau cenușa, rar, jarul) pe (sau la) ~ta sa A se îngriji de interesele proprii, neglijându-le pe ale altora. 9 sf (Pop; îe) A-i lua (cuiva) ~ta de pe spuză A înșela pe cineva. 10 sf (Reg; îe) A da ~ zilei A face pomană în ziua când a scăpat dintr-o mare primejdie. 11 sf (Îrg; d. servitori; îla) Pe ~ Fără simbrie. 12 av (Reg; îe) A cădea ~ A veni pe neașteptate. 13 sf (Pfm; îe) A face ~ A strivi. 14 sf (Pfm; îae) A bate pe cineva foarte tare. 15 sf (Pfm; îe) A se face ~ pe jos A se întinde la pământ. 16 sf (Reg; îs) ~ caldă Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 17 sf (Pfm; fig; dep) Persoană lipsită de putere fizică, de energie sau de inițiativă Si: (pfm) mămăligă. 18 av (Pfm; îe) A fi beat ~ sau a fi ~ A fi foarte beat. 19 av (Pfm; îe) A se îmbăta (sau a se face, a se cocli) ~ A se îmbăta foarte tare. 20 sf (Reg) Lipie. 21 sf (Reg; mpl; șîs ~te (fripte) în unsoare, turte-n tigaie, turte acre) Plăcintă făcută din aluat de pâine Si: scovardă, (reg) turtea¹ (4), turtică (4), turticică (3), turtișoară (4), turtiță (4). 22 sf (Mun; Olt) Pâine din făină de porumb. 23 sf (Reg; îs) ~ de mămăligă sau -n foc Mămăligă (amestecată cu făină de grâu) rotunjită în formă de turtă (1) și coaptă pe vatră. 24 sf (Reg; îs) ~ cu brânză Bulz de mămăligă. 25 sf (Reg) Turtă (1) făcută din mălaiul rămas de la borș și care se mănâncă în post. 26 sf Nume generic pentru diferite prăjituri și preparate din paste făinoase. 27 sf (Îs) ~ dulce Produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr Si: (reg) îndulcită. 28 sf (Reg; îs) ~te moldovenești Prăjituri din foaie de plăcintă, cu nuci și cu sirop. 29 sf (Reg; pex; îs) ~ de cartofi Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din cartofi, copt pe sobă. 30 sf (Reg; adesea urmat de determinările „de tăieței”, „de plăcintă” etc.) Foaie de plăcintă. 31 sf (Reg; îs) ~te tăiete Tăieței. 32 sf (Reg; lpl; urmat de determinările „cu brânză”, „cu lictar”) Colțunași (1). 33 sf (Reg; lpl) Clătite² (6). 34 sf (Șîs ~ furajeră) Produs rămas după extragerea uleiului din unele plante oleaginoase, care, prin presare, ia forma unei turte (1) Si: (pop) mălai. 35 sf (îs) ~ de ceară Ceară obținută prin stoarcerea fagurilor (păstrând, după ce se solidifică, forma vasului în care a fost fiartă). 36 sf (Reg) Produs care rămâne după topirea unturii și din care se extrage, prin tescuire, untura rămasă. 37 sf (Reg) Pastă preparată din diverse amestecuri, care se aplică pe corp în scopuri terapeutice Si: cataplasmă. 38 sf (Olt; pan) Discul florii-soarelui Si: pălărie. 39 sf (Bot; reg; îs) ~ta nălbii Fructul de nalbă. 40 sf (Reg; la moară) Târcoală (10). 41 sf (Reg) Piulița de sub fusul crângului (la moară). 42 sf (Reg; lpl) Grămezi din fire de borangic. 43 sf (Rar) Bucată dintr-o materie căreia i s-a dat forma de turtă (1). 44 sf Plantă erbacee ghimpoasă, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și cu flori alburii, în capitule Si: (reg) ceapa-ciorii, ceapă-ciorească, cioropor, ciortopolog, ciripoi, ciumuhai, ciurul-zânelor, ciurul-zorilor, colacul-babii, găinușă, iarba-ciutei, iarba-lupului, mărul-ciobanului, nevăstuică, pălămidă¹, pâinea-babei, punga-babei, sita-zânelor, spinul-cerbului, tătăișă (6), turtă-dulce, turtă-oloagă, turtea¹ (10), turtică (5), turtie, turtiță (14), turturea (3) (Carlina acaulis). 45 sf Planta erbacee Carlina vulgaris Si: (reg) turtea¹ (11), turtică (6), turturea (4). 46 sf (Pop; îc) ~ta-lupului Semințe foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnină Si: nucă-vomică, (reg) ochiul-corbului. 47 sf (Reg; îae) Dalac (4) (Paris quadrifolia). 48 sf (Reg; îae) Curcubețică (1) (Aristolochia clematitis). 49 sf (îc) ~ta-vacii Ciupercă comestibilă, cu pălărie convexă, galben-roșcată sau brună, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). 50 sf (Reg; îc) ~ta-cioarei Punguliță (Thlaspi arvense). 51 sf (Reg; îc) ~ta-Domnului Nalbă-mică (Malva pusilla).

sărbușcă sf [At: DDRF / V: (reg) sar~, ser~, solb~, sor~ / Pl: ~ște / E: ns cf sarbăd²] 1 (Reg) Mâncare preparată din zer de unt sau chișleag, sau lapte dulce fiert cu mălai sau făină, brânză de vaci sau dovlecei. 2 Ciorbă preparată din zarzavat, la care se adaugă zer de la brânza de vaci și puțină făină de porumb.

scovardă sf [At: ANON. CAR. / V: ~vergă, (îrg) ~rgă, ~rză, (înv) scobea~, ~vea~, ~vârdă, (reg) ~veargă, ~vercă, ~verză / Pl: ~verzi, (reg) ~verze / E: slv сковрада, „tigaie”] 1 (Mpl) Aluat dospit (sau nedospit) prăjit în grăsime, (umplut cu brânză, urdă, mere etc.) Si: (reg) scorușă², pup⁴, alivancă (1), clătită, plăcintă, uscățea. 2 (Reg) Resturi de mămăligă uscată (lipite de ceaun). 3 (Reg) Aluat din făină de porumb ametecat cu lapte acru și umplut cu brânză. 4 (Reg) Alivancă (1). 5 (Reg) Carne de porc prăjită, amestecată cu ouă. 6 (Fam; fig) Persoană foarte slabă (1). 7 (Reg; fig; lpl) Minciuni. 8 (Reg; îs) ~verzi verzi Mâncăruri inexistente.

scrobeală sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 482/24 / V: (reg) ~bală / Pl: ~eli / E: scrobi + -eală] 1 (Pop) Aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărâțe de grâu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii ca să nu se rupă sau ca să nu se scămoșeze Si: (reg) mânjeală. 2 (Șîs ~ albă) Amidon (sub formă de granule sau de praf) folosit pentru a da rigiditate, asprime, luciu firelor sau produselor textile, unor articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte (după spălare) Si: apret, (reg) aspreală, crohmală, scrob², șterc². 3 (Pex) Suspensie cu acest amidon. 4 (Pop; șîs ~ albastră, reg, ~ vânătă, ~ turchiază) Albăstreală (2). 5 (Reg) Rântaș. 6 (Reg) Tencuială.

MĂLAI subst. I. Subst. 1. (Mold. și Transilv. ; și în sintagmele mălai mărunt, mălai mărunțel, mălai roșu, H II 257) Mei (Panicum miliaceum). 1 stogu de malaiu (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 207/21, cf. LEX. MARS. 147, 228, MAN. GÖTT. Spicele de mălaiu mărunțel. IST. AM. 60^v/4, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., BARONZI, L. 135. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150, cf. 195. Seamănă. . . mălai mărunt. id. DUȘM. 145. Mălaiul, mălaiul mărunțel, păsatul (Panicum miliaceum) se numește în Muntenia mei. ȘEZ. XV, 66. Au semănat malaiul și grîul de primăvară nădăjduind încă un an de bielșug. SADOVEANU, O. XII, 390, cf. XVIII, 648, H XIV 349. Oi sămăna acu mălai mărunțel și l-oi lăsa să crească, să se coacă și apoi să-l strîng, să-l pun în stog, să-l îmblătesc, să-l curățesc, să-l fac păsat. SBIERA, P. 55. Unde fusese ieri pădurea cea uriașă, acum era numai o holdă de mălai mărunt, frumoasă și coaptă. RETEGANUL, P. V, 49, cf. CHEST. VIII 22/16, ALR I 734/677, 704, ALRM SN I h 99, A II 7. Cine să temi de pasări, nu samănă mălaiu (a. 1 779). GCR II, 121/10. 2. (Transilv. și Maram.) Porumb (Zea mays). Cucuruzul sau mălaiul. . . îl numesc în țeara Românească porumb, în Moldova pâpușoiu. ECONOMIA, 35/13, cf. BRANDZA, FL. 479. Arăturile de primăvară erau toate făcute și încolțitura fragedă a mălaiului împungea prin țărîna grasă. AGÎRBICEANU, P. M. 20, cf. CHEST. VIII 22/15. Prășim la malai. ALR SN I h100/228, cf. h 112, ALRM SN I h 67. Îi mălaiul în lapte. ALR ii 5 155/334, cf. FD I, 181. ◊ (Regional) Mălai mîțesc = știulete de porumb cu boabele în lapte. Cf. ALR SN I h 112. 3. P. e x t. (Mold., Transilv. și Maram. ; cu sens colectiv) Boabe de mei; (Transilv. și Maram.) boabe de porumb. Mânîncă și ceapă și ai și linte și mălai. HERODOT (1 645), 215. Au fost și timpurile proaste de nu s-au făcut pîine. . . Agiunsese mierța de mălai în sus pe suptu munte la 4 lei. NECULCE, L. 312. Mergînd Stanciul ca s[ă] împartă mălaiul, au măsurat la 3 car[e] di[n] Zernești dup[ă] cum au fost tocmit (cca 1700). IORGA, B. R. 44. S-au adeverit cu dovadă și cu mărturie că i-au vîndut la 20 merță de grîu și 10 merță de malai (a. 1 712). URICARIUL, XV, 269. S-au făcut și grîu și mălai mult de era bilșug în toate (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 107/11. Ardelean Mărie plătit 1 ferdelă de mălai la popa (cca 1 774). IORGA, S. D. XII, 267. Vor fi ploi multe și roadă în mălaiu și într-alte semințe (a. 1 799). GCR II, 165/1. Eu-ț trim[it] aceasta carte să o [cu]mperi pe 2 m[ierțe] de mălai și pă b[a]ni de 20 zloți (a. 1 811). IORGA, S. D. XIII, 125. Cînd te-i sătura de strunjit pene, vei pisa mălai. CREANGĂ, P. 5, cf. CANDREA, Ț. O. 5. Fiecare gospodar are o piuă de lemn cu pilug din același material. În ea se pisează grîul, mălaiul mărunțel etc. PAMFILE, I. C. 445, cf. 425, CHEST. VIII 22/15. Eu desfac mălai di pă cocean. ALR I 907/270, cf. 905, ALR II 6347. Vrabia mălai visează. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, DDRF, ZANNE, P. I, 581, ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, J. II, 152. Se sfădesc vrăbiile de la mălaiul altora. ZANNE, P. I, 701. Cotcobîna împle mîna (Mălaiul mărunțel sau meiul). SBIERA, P. 323, cf. GOROVEI, C. 220. 4. (Bot. ; regional, și în sintagmele mălai tătăresc, mălai mare, mălai turcesc, ALR SN I h 145/514, ALRM SN I h 100, FD I, 182) Mătură (Sorghum vulgare). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 479, BARCIANU. Pe laturile despărțitoare dintre bucăți se samănă. . . mălai tătărăsc, pentru spicul său, din care gospodarii își fac mături, după ce le bat de sămînță. PAMFILE, A. R. 175, cf. 176. Mălaiul mare, mălaiul tătărăsc, mătura, bălurul sau flocoasa, din spicul căruia se fac măturile late. id. ib. 195, cf. PANȚU, PL. De sub pădure ieșeau la poieni largi, unde înverzeau în primăvară ogoare de mălai tătărăsc și grîu. SADOVEANU, O. XI, 231. O grămadă de mălai tătărăsc pe deasupra era muced, iar jos, ca jâratecu. ȘEZ. III, 112, cf. ALR II/I MN 150, 3 933/414, 520, 537, ALR SN I h 145, ALRM SN I h 100, FD I, 182. 5. Compuse: mălaiul-cucului = a) numele a două plante erbacee, una cu frunze liniare, puțin păroase pe margine, cu flori brune sau gălbui dispuse în spice ovale și cu fructul o capsulă (Lusula campestris), cealaltă cu flori brune, solitare, dispuse în vîrful ramurilor (v. horști, părășin, păuniță) (Lusula pilosa). Cf. BRANDZA, FL. 468, GRECESCU, FL. 576, 577, BARCIANU, TDRG, PANȚU, PL., H IX 142; b) plantă erbacee alpină din familia gramineelor, cu frunze late și cu flori în formă de spice verzi-albăstrui (Sesleria coerulans); c) (prin nordul Transilv.) lăcrimioare (Convallaria majalis). Cf. ALR SN III H 641 ; d) (prin Maram.) barba-ursului (Equiseium arvense). Cf. ALR I 1 952/270,343, 357 ; (regional) mălai-mărunt = a) barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. ALR I 1 952/35, 45 ; b) (cu sens colectiv) fructele păducelului. CV 1 950, nr. 5, 31 ; (prin Munt.) mălaiul-pupezei = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. H IX 142 ; (regional) mălaiul-paserii = numele unei plante mici, nedefinite mai de aproape. Cf. H XVII 226, ȘEZ. XV, 53. II. 1. S. n. (La pl. ; Mold., Transilv. și Maram.) Semănătură de mei (Transilv. și Maram.) semănătură de porumb ; loc destinat unor astfel de semănături. Dat-au o brumă mare, de-u strîcat pînele, mălaiele. NECULCE, L. 379. Mă cheamă. . . dimineața prin mălaie. DOINE, 19. Mălaiele le-a lăsat nesăpate. RETEGANUL, ap. CADE, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Boii badei pasc mălaie, Badea bea la Surălaie. BUD, P. P. 47. Să crească grîiele, mălaiele, păpușoaiele și oarzele, la anul și la mulți ani. ALR II/I MN 150, 2 798/682, cf. ALR SN I h 92. 2. Subst. (Mold.) Făină de mei ; (Munt., Olt. și Dobr.) făină de porumb. Sosind la adîncul pustiei, întră într-o peșteră, mîncînd pîine dînăoară în săptămîna și-ncă de mălai și necernută. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 16^v /26, cf. POLIZU. Prepelițele tăvălite în mălai și bicați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III, 39. Păsat este mălaiul măcinat mare. DAMÉ, T. 154. Păpușoiul este. . . planta care dă grăunțele din cari se face făina sau mălaiul. PAMFILE, A. R. 65, cf. 92. Nu sînt supărat, ca unul care a isprăvit mălaiul și se uită cu ochi răi la ceilalți. BRĂESCU, A. 68. Pleacă vara să muncească din greu la cîmp cu ziua, pe mălai și pe făină. STOIAN, PĂST. 43. Morarul s-a holbat cu pleoapele-i sîngerate: veniși și tu? Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ne pune să-i facem perișoare de mălai pentru șoarecii morii. ARGHEZI, C. J. 24. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. N-a cernut mălaiul. Îl aruncă cu tărîțe cu tot în căldare. STANCU, D. 51. Cartofii, săracii, îs pentru noi și mălaiul. BENIUC, V. CUC. 13, cf. H II 243. Luă [moara] de ghizdei Ș-o puse la mălai de mei. TEODORESCU, P. P. 143. Turta de mălai (făină) de mei, hrean ras, miere și sare e bună de gîlci. ȘEZ. XV, 66. Decît în țară străină Cu pită de grîu a mînă, Mai bine-i în satul meu, Cu pită de mălai rău. BUD, P. P. 25, cf. CHEST. VIII 15/13, 22/15, ALR I 766, 1 372, ALR II 4 106, ALR SN I h 93, ALRM SN I h 68, A I 17, 23. Cînd mălai are, sare n-are, cînd sare are, mălai n-are. ISPIRESCU, L. 313, cf. DDRF, ZANNE, P. VI, 108. Dacă nu plouă în mai, Nu se mănâncă mălai. ZANNE, P. I, 47. Caută să ia din coș grăunțe și din postavă mălai, se spune despre un om lacom. Cf. id. ib. III, 131. Două pietre tari nu fac mălai. id. ib. 296. ◊ E x p r. (Regional) A apropiat mălaiul de traistă, se spune cînd cineva și-a cheltuit aproape întreaga avere. Cf. DDRF, ZANNE, P. III, 601. 3. S. n. Turtă făcută din făină de mei, de porumb sau de alte cereale (cu plămădeală de drojdie), coaptă în țest sau în cuptor ; un fel de prăjitură făcută din făină de porumb. Cf. ANON. CAR., MAN. GÖTT., BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Mălai de secară. POLIZU. Plinea albă stă alături cu mălaiul auriu, Iar de-o parte mari ulcioare, pline toate cu rachiu. BELDICEANU, P. 53, cf. CONV. LIT. XX, 1 013. Mălai dulce. DDRF. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi, tu ne-o apuci. COȘBUC, P. I, 208, cf. GR. BĂN. Femeile fac mălaie și le dau de pomană. PAMFILE, S. V. 20, cf. id. S. T. 146, id. D. 145. Cît pumnul un mălai, de-acasă Duceam în traistă amîndoi ! V. ROM. februarie 1 954, 220. Iar Gîdea bogatu Se umfla cît patru. . . La mine acasă, Nici mălai pe masă. DEȘLIU, M. 51, cf. H V 340. O cojiță de mălai Uscată de nouă ai. POP., ap. GCR II, 336. Cu mîndruță jucăușă Mînci mălaiul tot cenușă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421, cf. 173, 183, 260, 462. Vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite și vreo cîteva mălaie. RETEGANUL, P. I, 61. Fata mamei cea bălaie Coace bine la mălaie. Și le dă cu lopata, Le scoate cu covata. ȘEZ. XXIII, 32, cf. X, 47. Bate mîța cu vătraiul, Că de ce n-a scos mălaiul. CIAUȘANU, V. 111, cf. CHEST. VIII 22/4, 15, 16, ALR I 766, ALR II 3989,3990,4001,4003, 4004, 4012, 4015, 4023, 4024, A V 14. Nu-i nebun cine mănîncă Șapte mălaie, e nebun Cine-i dă. PĂSCULESCU, L. P. 107. Cînd ți-i foame, nu cați că mălaiul e în cuptor. ZANNE, P. III, 556. În Iocul pilei, mălai, se spune despre cineva care a ajuns sărac. Cf. id. ib. IV, 83. ♦ E x p r. Și-a trăit traiul, Și-a mîncat mălaiul, se spune despre cineva sau ceva care a îmbătrînit, s-a învechit, s-a uzat. Cf. ALECSANDRI, P. I, 207, CREANGĂ, P. 319, DDRF, ZANNE, P. III, 599. Zeamă de mălai, se spune despre un lucru lipsit de valoare sau despre un om prost. Cf. ZANNE, P. III, 604. 4 Mălai mare, se spune despre un om mîncăcios (și mătăhălos) sau bleg, lipsit de vlagă. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. Mihai, așa mălai mare cum părea, l-a tăvălit odată pe feciorul lui Flondor de l-a lăsat lat în mijlocul drumului. T. POPOVICI, SE. 7. (Regional) Mălai crăpat, se spune despre un om gras și nesimțit. Cf. CV 1 949, nr. 3,15. ♦ (Regional, în construcția) De-a tai mălaiul sau de-a mălaiul (spart) = numele unui joc de copii. Se jucau de-a „tai mălaiu” cu mine și cu ceilalți. CONV. LIT. XIV, 137, cf. TDRG H II 120, RV 57, 284, XVIII 105, 147, ALR II 4348/141, 4381/53, 886. ♦ (Prin Ban.) Bulz de mămăligă sau de brînză. Cf. ALR I 1 812/87, 1 814/35. 4. S. n. Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. Malaiul de la oloieri hrănește foarte bine vitele noastre. I. IONESCU, C. 75/21. 300 kilograme de malaie (ce rămin după ce se stoarce oloiul). id. P. 38, cf. CIHAC, II, 184, TDRG.Pl.: (II 1, 3, 4) mălaie și mălaiuri $(TDRG, ALR I 1 845/798, 940). – Etimologia necunoscută.

MĂLĂIÉR s. m. 1. Persoană care se ocupa cu negoțul făinii de porumb ; p. e x t. negustoi ambulant care își purta marfa în căruță și primea plata în natură. În vreme de secetă si fie brutarii volnici a măcina zahereaua cea trebuincioasă. . . poprindu-să făinarii și mălăierii (a. 1 826). DOC. EC. 375, cf. POLIZU, BARCIANU. Țăranul. . . cumpără peștele de la căruțașii ce umblă prin sate, așa-zișii mălăieri – plătindu-í în naturalii. ANTIPA, P. 722, cf. 735, 741, NOM. PROF. 61. Se rostogolise fata mălăierului de pe gard, lovită în frunte de piatra țigăncii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 17. 2. (Prin nordul Transilv.) Epitet dat unui om lipsit de energie, molatic ; papă-lapte. Cf. BRAN, S., VAIDA. - Pl.: mălăieri. – Mălai + suf. -er.

MĂLĂÓI, -OAIE subst. (Regional) 1. S. n. (Prin sud-vestul Transilv. ; în forma mălăon) Un fel de pîine făcută din făină de secară amestecată cu făină de porumb. Cf. DENSUSIANU, Ț. II. 323. 2. Mălai (II 4) (mai mare). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. II. S. f. și (rar) m. Numele a doi arbuști alpini cu tulpina culcată la pămînt și cu flori galbene; (regional) ferăstrău, rujă, ruja-soarelui, iarba-osului (Helianthemum alpestre și rupifragum). Cf. LB, POLIZU, DDRF, BRANDZA, FL. 155, DAMÉ, T. 184, BARCIANU, TDRG, PANȚU, PL. – Pl.: mălăoi, -oaie. – Mălai + suf. -oi.

MĂMĂLIGĂ s. f. 1. Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi măi ales de porumb ; (regional) mandră² (1), coleașă. V. terci. Cf. MAN. GÖTT. Hrana noastră. . . la vreme de post, mămăligă uscată (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Numai măligă, măligă d-atîția ani! JIPESCU, O. 67. De mîncare? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. id. ib. 143, .cf. 145, 147, 153. Mămăliga de hrișcă și de orz e cunoscută numai de sătenii de la țară; cei de la munte – spun bătrînii – în vremea unei foamete cumplite, de demult, au mîncat mămăligă de scoarță de fag măcinată. ȘEZ. V, 6. Din mei se face mămăligă, iar istrienii fac pîne. ib. XV, 66. Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I, 326. Mămăliga se numește o pastă consistentă gătită din făină de porumb. . . în timpurile trecute se gătea. . . din mei (Millium sativum). ENC. ROM. III, 183. Mămăliga se răstoarnă pe fundul de mămăligă. . . numit și cărpător în Ardeal. PAMFILE, I. C. 195, cf. 68. Culese, fir cu fir, fărmăturile de mămăligă. BUJOR, S. 29, cf. 59. Na, măi Ghiță, și ia vezi și tu de mămăligă, zise el, dînd ceaunul unuia dintre flăcăuani. HOGAȘ. M. N. 65. Mîncările obișnuite sînt măliga cu brînzî, urda, cașul sărat. DIACONU, P. 19. Întingea în topiturâ bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînzâ. SADOVEANU, B. 95. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. 47. Beau vin și mîncau pastramă cu mămăligă rece. CĂLINESCU, E. 311. Soldații mîncau mămăligă cu pastramă. CAMIL PETRESCU, O. III, 170, cf. 215. Scoate un codru galben de mămăligă. Îl presară cu sare. Mușcă din el, mestecă, înghite. STANCU, D. 264. Îngrijesc de copii, pregătesc mămăliga. BOGZA, Ț. 45, cf. H X 97, XII 302. Cu barbátul băutor Nu-i coace pită-n cuptor, îi face măliga-n oală. Ș-aceea-i, mînca-o goală. ȘEZ. I, 142, cf. MAT. FOLK. 1 399. Spuse fomeii că să duce la stînă să mînce măligă cu hurdă. GRAIUL, I, 237, cf. 474, 545, 546. Boala o dobîndesc cei ce mănîncă mămăligă goală. PAMFILE, B. 13, cf. CHEST. VIII 7/1, 15/29, 17/10, 18/3, 93/32. Nu știe încă nici cum se mănîncă mămăliga, se spune unui om prea tînăr și lipsit de experiență. Cf. ISPIRESCU, L. 177, ZANNE, P. III, 610. A prins mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de ceilalți, cînd a ajuns la o situație (mai) înaltă. Cf. CREANGĂ, P. 209, IORDAN, STIL. 320, ZANNE, P. III, 612. Numai într-un tăciune Nu se face mămăligă, Nici poate ceva să frigă. ZANNE, P. I, 293. Decît să mănînc mămăligă cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine să mănînc pîine cu sare Și să mă uit la soare. id. ib. M, 608. Nimene nu-ți pune sare în mămăligă (= de interesele tale e bine să te ocupi personal). Cf. id. ib. 606. La mămăliga mare, vin multe haimanale. id. ib. 607. Amestecă vorba, ca făcălețul mămăliga, se spune la adresa cuiva care vorbește prostii sau se bîlbîie. Cf. id. ib. II, 829. Parcă e cu mămăliga-n gură sau parcă are mămăligă-n gură, se spune la adresa cuiva care vorbește neclar, fiind bîlbîit sau prost. Cf. id. ib. 839, III, 614. Stai (sau șezi), mămăligă, să te mănînc, se spune, în ironie, la adresa unui om leneș. Cf. id. ib. III 606. E bun de tăiat mămăliga, se spune la adresa unui om prost. Cf. id. ib. 614. ◊ (Precedat de „o bucată de”, „un boț de”, „o coajă de”, sugerează ideea de existență mizeră) Toată viața lui a muncit pentru-un boț de mămăligă, V. ROM. februarie 1954, 241. Tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe-un boț de mămăligă ca ceapă. DEȘLIU, G. 53. ◊ Mămăligă mărginenească v. m ă r g i n e n e s c. Mămăligă boierească v. b o i e r e s c. Mămăligă moartă v. m o r t. ◊ Expr. A o pune de mămăligă sau (Mold.) a pune de mămăligă fără făină = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură ; a da greș. Măi Chirică, d-apoi știi că și boieriul, cîtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă. CREANGĂ, P. 161. Cînd ți-o fi frică, să-ți iei rămas bun, c-ai pus-o de mămăligă. REBREANU, NUV. 123. Luați seama la Marinică să nu vă facă vreo rușine că dînsul a cam pus-o de mămăligă! id. R. I, 137, cf. IORDAN, STIL. 44, 320. S-a închis școala, mamă. Am pus-o de mămăligă. STANCU, D. 107. V-ați zbătut cu proiectul nostru, de nu mai aveam zi, de nu mai aveam noapte, și acum ați pus-o de mămăligă. V. ROM. aprilie 1 954, 43. Am pus-o de mămăligă și. . . așteptăm să vedem, ce-o mai fi. PAS, Z. III, 105. De piere zmeoaica, îi creapă și fiul, atunci-mpărâția zmeilor a pus-o de mămăligă, oamenii nu vor mai avea să le mai ducă grijă. RETEGANUL, P. I, 36. A face (pe cineva sau ceva) mămăligă = a distruge, a nimici, a face praf, zob, pilaf. Trimite avioane să arunce bombe peste oraș. Ne face mămăligă. PAS, Z. IV, 39. (Regional) A căuta nod în mămăligă = a căuta nod în papură, v. n o d. Cf. ZANNE, P. III, 611. (Regional) A-și scoate mămăliga = a-și cîștiga strictul necesar pentru trai. Cf. id. ib. Ața mămăligii v. a ț ă. A rămîne cu ața mămăligii v. a ț ă. ♦ (În sintagma) Mămăliga ursului = figură pe care o fac copiii la scrînciobul cu frînghie, învîrtindu-se astfel ca frîngbiile să se răsucească, și lăsîndu-le apoi să se dezrăsucească cu putere. În scrînciobul cel mic, de frînghie, răsucindu-te în el și apoi desucindu-te, faci ceea ce se numește „mămăliga” ursului. PAMFILE, J. I, 75. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru un om lipsit de energie și de inițiativă. V. m ă l a i (II 3). În gară, afară de șef, nu-s decît trei oameni. Toți niște mămăligi! GALAN, Z. R. 296, cf. I. CR. VI, 152, CHEST. VIII 15/27, CV 1 949, nr. 3, 15. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Am fost mai mămăligă decît alții și m-am lăsat potopit de rușine și de necaz. PAS, L. I, 147. 3. C o m p u s: mămăliga-bradului = ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea). Cf. PANȚU; PL. - Pl.: mămăligi. – Și: (regional, prin haplologie) mălígă s. f. – Etimologia necunoscută.

ceșmete, s.f. (reg.) Mâncare din ouă în ulei sau unt și făină de porumb; papară. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. ceșmete, cejmete „omletă”. – Et. nec.

MITÍCĂ¹ s. f. (Transilv.) Mîncare pregătită din făină de porumb, smîntînă, unt (H XVII 5, 99, DENSUSIANU, Ț. H. 325) și smintișă (REV. CRIT. III, 161). - Pl.: ? – Etimologia necunoscută.

MÎNJEÁLĂ s. f. (Cea mai veche atestare datează din jurul anului 1700, cf. ANON. CAR.) I. 1. Mînjire. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Rar; concretizat) Murdărie. Curățiră hainele de toată Mînjala lor. MURNU, O. 100, cf. MAT. FOLK. 1210. II. 1. (Regional) Amestec de lut și baligă cu care se ung casele țărănești de lemn (înainte de a se tencui și vărui). Cf. LB, LM, TDRG, SCRIBAN, D. Dar casa săracului In afară-i cu mînjală, Dinlăuntru-i cu ticneală ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 275. 2. (Regional, mai ales Transilv.) Un fel de aluat subțire și lipicios, făcut din semințe de in, din tărîțe de grîu sau din făină de porumb, cu care se ung firele urzelii de cînepă, ca să nu se rupă, să nu se scămoșeze și să se răsucească mai bine; (regional) mînjitură. V. c i r. Cf. LB, PONTBRIANT, D., GHEȚIE, R. M. Natra pînzei de cîlț (cînepă) se unge cu mînjeală, ca să nu se flocoșeze și să se rupă. DAMÉ, T. 135, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Părțile războiului sînt: „sloboziloru”; „picioarele” . . . Accesorii: „peria” și „mînjala”. PRIBEAGUL, P. R. 95, cf. H IX 87, XVII 98. De-ar fi lelea ca și fala Nu ș-ar țese pînza veara, Că ș-ar țes-o primăveara, C-atunci nu pute mînjala. RETEGANUL, TR. 186, cf. REV. CRIT. III, 159. Te-ai suit în pod cu teara Ți-a mîncat mîța mînjala. MARIAN, SA. 97. Tărițele nu se zvîrl, ci se fac cu ele multe alte lucruri: . . . ferte cu urzici și huște se face mînjală, cu care se ung natrele de la pînza de cîlț (cînepă) ca să nu se scămoșeze firele de tort. ȘEZ. V, 4, cf. 105, VI, 65, VII, 182. De-ai fi lele, cum ți-i fala, Nu ț-ai țese pînza vara, Să-ți umple viermii mînjala. ib. XX, 47, cf. com. din FRATA-CLUJ și din LUPȘA-CÎMPENI, PAȘCA, GL., CHEST. VIII 18/13, ALRT II 17, 112, CV 1951, nr. , 46, A I 22, 24, III 2, V 14, 15, 16, 18, 31, VI 9, 26, LEXIC REG. 20, 92, MAT. DIALECT, I, 25, 261. 3. (Regional) Unsoare cu care se ung cămășile sau alte obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor. V. u r s u c. Hainele mînjite (unse) cu urșuc, spălîndu-le, se fac cu mult mai frumoase decît cu altă mînjală. PRECUP, P. 21. 4. (Regional) Porțiunea de pînză țesută cuprinsă între spată și sulul de dinapoi al războiului (Valea de Jos-Vașcău). A I 26. 5. (Prin sudul Mold.) Mămăligă foarte moale, ca terciul. Cf. PAMFILE, J. II, 153, BUL. FIL. 289. – Pl.: mînjéli. – Și: (regional) mînzálă (BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U., REV. CRIT.159, PAȘCA, GL., BUL. FIL. II, 289, com. din FRATA-CLUJ, CHEST. VIII 18/13, A III 2, LEXIC REG. 92, MAT. DIALECT, I, 261), mujeálă (CV 1951, nr. 3, 46, A I 26, LEXIC REG. 20) s. f. – Mînji + suf. -eală.

MULGAR, -Ă adj., subst. (Regional) 1. Adj. (Și substantivat, f.) Mulgătoare (1). V. m u l g ă t o r (1). Tamaslîcul numără 300 de vaci fătătoare, împărțite în două cîrduri, mulgarele într-unul și cele a făta într-altul. I. IONESCU, D. 369. Oile ce se mulg alcătuiesc cîrdul mulgărilor. DAMÉ, T. 68. Turma de oi se împarte așa: oi mulgări, mînzări. H VIII 170. Pentru a deosebi oile ciobanii le numesc: mulgări cele ce se mulg. ib. 183, cf. PAȘCA, GL. Trebuie să-i dea 1 kg de făină de porumb de fiecare oaie mulgară. CHEST, V 8/49, cf. 16/49, ALR I 1778/51, 148, 341, 540. 2. S. m. Mulgător (2). Cel ce mulge oile se zice mulgar. H X 317, cf. 260. Din strungă oile ies în spătări, unde stau mulgarii. ib. 424, cf. CHEST. V 25/19, 38, 65, 90, ALR I 1 807/573, GLOSAR REG. 3. S. n. Vas în care se mulge laptele; (regional) mulgăriță (Prăvăleni-Brad). ALR I 1 059/90. – Pl.: (1) mulgare și mulgări, (2) mulgari, (3) mulgare. - Și: mulgáre s. f. SCL 1959, 107. – Mulge + suf. -ar.

mălai s.n. I 1 (ind. alim.) făină de porumb, <reg.> faină de păpușoi, gâf. Mămăliga se face din mălai. 2 (fin.; arg.) v. Avere. Avut¹. Bani (v. ban). II (bot.) 1 mălai-mărunt = Equisetum arvense; barba-ursului (v. barbă), coada-calului (v. coadă), mana-câmpului (v. mană), <rar> equisetum, <reg.> barba-sasului (v. barbă), brad, brădișor, coada-iepei (v. coadă), coada-mânzului (v. coadă), codâie, deznodățel, iarbă-de-cositor, mâță, mierea-ursului (v. miere), motan, motocel, mucul-curcanului (v. muc), nodățică, părul-porcului (v. păr), peria-ursului (v. perie), perie, perie-ursească, pujlă, rușinea-ursului (v. rușine), slăbănog, șirușliță, unterniță, ursancă, ursoaică¹; (art.) mălaiul-cucului = a Luzula pilosa; rugină, <reg.> horști, iarba-mlaștinii (v. iarbă), papură-flocoasă, părasin, păuniță, spetează; b Luzula campestris; <reg.> grâul-cucului (v. grâu). 2 (reg.) v. Porumb (Zea mays). 3 (reg.; și mălai-roșu) v. Mei (Panicum miliaceum). 4 (reg.; și mălai-tătăresc, mălai-turcesc) v. Mătură (Sorghum vulgare). III (la pl. mălaie; agric.; reg.) 1 v. Meiște. 2 (colect.) v. Porumb. Porumbiște.

BRAGĂ, brăgi, s. f. Băutură răcoritoare cu gust acrișor și miros specific, preparată din făină de mei, de porumb sau de secară fiartă și fermentată, sau din bucățele de pâine fermentate în apă. ◊ Expr. (Fam.) Ieftin ca braga = foarte ieftin. – Din rus. braga.

pielm, pielmuri, s.n. 1. (pop.) făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate); nulaș, pervă. 2. (reg.) pulbere fină de făină care se depune pe sită sau pe obiectele din moară; pospai. 3. (înv.) aluat, cocă; plămădeală. 4. (reg.) amestec subțire din făină de grâu și apă, cu care se ung unele aluaturi, înainte de a fi băgate în cuptor; muruială. 5. (reg.) coaja de la turta de mălai.

BRAGĂ, (2) brăgi, s. f. 1. Băutură răcoritoare cu gust acrișor și miros specific, preparată din făină de mei, de porumb sau de secară fiartă și fermentată, sau din bucățele de pâine fermentate în apă. ◊ Expr. (Fam.) Ieftin ca braga = foarte ieftin. 2. Porție de bragă (1). – Din rus. braga.

izvor, izvoare, s.n. – Șipot. ♦ (rel.) Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paști), este un praznic al Maicii Domnului; sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu. Potrivit legendei, un orb și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor dintr-o pădure din apropierea Constantinopolului, la îndemnul Maicii Domnului. În calendarul popular se mai numește și Paștele animalelor (strat precreștin): femeile fac un colac pe care îl duc la biserică spre a fi sfințit, împreună cu făină de grâu, de porumb, ierburi, frunze și o sticlă de ulei. Ierburile se dau la animale, spre a fi ferite de boli. Uleiul se folosește de leac, peste an. ♦ (top.) Izvoare, stațiune climaterică, situată în Munții Gutâi, pe un platou vulcanic, la 926 m altitudine, sub vf. Igniș, la 30 km de Baia Mare, cu acces din Valea Neagră (Firiza), inaugurată pe data de 28 iunie 1936. ♦ (geol.) Izvorul pulsatoriu (fântâna țâșnitoare), sursă hidrominerală situată la confluența văilor Poieni și Cizma, în Poiana Botizei, descoperită în anul 1969, în urma executării unor foraje. Botezat de specialiști Izvorul nr. 3; localnicii îl numesc La borcut. Are un debit de 0,4 l / s. Apa este puternic carbogazoasă. Izvorul este captat într-o bortă de fag, cu un diametru de 80 cm și o adâncime de 1,20 m, într-o platformă de beton. Apa apare și dispare cu regularitate (v. Nădișan, 2012: 99-101). ♦ (onom.) Izvor, Izvoran, Izvoranu, Izvoreanu, nume de familie (18 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. izvorǔ „fântână” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

PIELM ~uri n. pop. Făină de grâu sau de porumb de cea mai bună calitate. /Orig. nec.

PORRIDGE s.n. Fel de mîncare din făină de ovăz (sau de porumb), preparat printr-o fierbere îndelungată la foc mic, care constituie una dintre mîncărurile naționale în Anglia. [Pron. po-rigi. / < engl., fr. porridge].

PIELM s. n. (Regional) 1. (Și în forma piemn) Făină de grîu sau de porumb de cea mai bună calitate, Cînd pui piemn mai mult, se face mămăliga mai mare. PANN, P. V. III 28. 2. Pospai (1). – Variantă: piemn (TEODORESCU, P. P. 274) s. n.

ocol sn [At: (a. 1624) IORGA, S. D. XI, 49 / Pl: (1-6,13-16,18-19, 24-27) ~oale, (7-12, 17, 21-23, 28-30) ~uri / E: vsl околъ, rs околъ] 1 (Înv) Linie care delimitează un spațiu. 2 (Pex) Spațiu delimitat Si: cuprins. 3 (Înv) Perimetru. 4 (Înv) Cerc. 5 (Nob) Spațiu liber. 6 (Înv) Anturaj. 7 (Înv) Gard, șanț sau zid de întărire împrejurul unui loc Si: împrejmuire, îngrăditură. 8 (Pex) Loc îngrădit cu gard viu. 9 (Înv) Loc îngrădit lângă casă sau în câmp unde se țin vitele, oile, porcii etc. 10 (Pex) Loc unde se ține târgul de vite. 11 (Reg) Colț din grădină îngrădit care servește la păstrarea nutrețului. 12 (Trs) Curte. 13-15 (Înv) Unitate (administrativă) (judiciară și) agricolă) subordonată de județ, de ținut sau de stat. 16 Instituție care conducea o astfel de unitate. 17 Sediu al acestei instituții. 18 (Îs) ~ silvic Unitate silvică administrativă, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, refacere, ocrotire și pază a pădurilor, de valorificare a vânatului și a peștelui din apele de munte. 19 (Pop; lpl) Cerc de fier sau de lemn așezat în jurul pietrei morii, care împiedică făina să cadă pe alături Si: veșcă. 20 (Reg) Amestec din făină de grâu și de porumb, care se depune între piatra morii și veșcă în timpul măcinatului și care servește ca hrană pentru animale. 21 (Reg; art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația gemenilor Si: vizitiul. 22 Mișcare în jurul unui punct fix sau a unui anumit loc. 23 Deplasare în spațiu care nu urmează calea directă Si: circuit, înconjur, ocolire. 24 (Îla) De ~ Indirect. 25 (Îlv) A da (cuiva sau la ceva) ~ sau ~oale A înconjura. 26 (Îal) A se învârti în preajma cuiva sau a ceva Si: a da târcoale. 27 (Pop; îe) A da ~ cu ochii A privi de jur-împrejur. 28 (Pop; îe) A da ~ țării (țărilor sau pământului) A merge foarte mult. 29 (Fig) Digresiune. 30 (Îlav) Fără ~ (sau ~uri) Fără menajamente Si: direct. 31 Cotitură.

porridge sni [At: DN³ / P: po-rigi / E: eg porridge] Fel de mâncare din făină de ovăz sau de porumb, preparat printr-o fierbere îndelungată la foc mic, care constituie una dintre mâncărurile naționale în Anglia.

CRÚPE s.f. pl. Boabe de cereale prelucrate, întregi (orez șlefuit sau glasat, arpacaș de grâu și de orz), fragmentate (ovăz, orz, hrișcă, măcinate grosier, bulgur, cușcuș, griș, mălai, făină), laminate (fulgi de ovăz, de porumb) sau expandate (pufarin de orez, pufuleți, floricele de porumb).

piemn (piemnuri), s. n. – Făină de grîu care se amestecă cu mălai sau care servește la prăjitul cărnii. – Var. pielm, ch(i)elm, chilm(ă). Lat. pegma, din gr. πῆγμα „consistență; materie coagulată”, cf. sp. pelmazo (REW 6364; Corominas, III, 919). Legătura cu sl. pišeno „făină” (Cihac, II, 255), cu gr. πέλμα „talpă” (Tiktin) sau cu alb. mjel „făină” (Scriban) este îndoielnică. – Der. împielma (var. închelma), vb. (a amesteca făina de grîu cu cea de porumb; a îndesi, a face mai consistent); chelmeci, vb. refl. (Trans., a se îmbăta), tratament expresiv al aceluiași cuvînt.

cováșă f., pl. ășĭ (rut. kváša, a. î., rudă cu rus. kvas, cvas. De la Slaviĭ de sud vine ung. kovász, țaĭcă. V. covăsesc). Est. Un fel de bragă dulce și acrișoară care se face din făină de hrișcă, meĭ, secară, grîŭ, porumb ș. a. opărită și fermentată. (În Cov. se face în ziŭa de Sf. Andreĭ).

cir, s.n. – (gastr.) Făină fiartă de ovăz sau de porumb; terci. – Din ucr. čyr.

făină f. grâu măcinat, redus în pulbere: făină de secară, de orz, de porumb. [Lat. FARINA].

cir, s.n. – (reg.; gastr.) Făină fiartă de ovăz sau de porumb; terci. – Din ucr. čyr.

cir, s.n. (reg.) Făină fiartă (de ovăz sau de porumb); terci. – Din ucr. čyr.

bragă s.f. 1 Băutură răcoritoare, cu gust acrișor și miros specific, obținută din bucăți de pîine sau din făină de secară, de mei sau de porumb, fierte și fermentate în apă. Dinspre tîrg se arătau bulgarii cu braga (SADOV.). ◊ Expr. (fam.) Ieftin ca braga = foarte ieftin. A face (sau a fi) liturghie cu bragă v. liturghie. 2 Sticlă, pahar care conține această băutură. Dă-mi o bragă. • pl. brăgi. și (înv.) brahă s.f. /<rus. брага.

TĂRÂȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la făină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a rupe în bucăți, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.

TĂRÂȚĂ, tărâțe, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. ◊ Expr. Scump la tărâțe și ieftin la faină, se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a nimici, a omorî (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele. 2. Rumeguș (de lemn). 3. (Reg.) Mătreață (a pielii). – Din bg. trici, sb. trice.

tărâță sf [At: ST. LEX. 169²/6 / V: (rar) ~țe, (reg) târ~, tereață / Pl: ~țe / E: slv трицѧ bg трици, srb trice] (Mpl) 1 Înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut. 2 (Înv; îe) A fi scump la ~țe și ieftin la făină A fi zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie. 3 (Reg; îe) A se dedulci ca calul la ~țe A se deprinde cu binele. 4 (Reg; îe) A nu se alege făina din ~ A nu putea deosebi câștigul de pagubă. 5 (Reg; îe) A se tulbura (sau a se întărâta, a se încinge) ~ța în cineva sau a i se iuți (cuiva) ~țele în borș A se înfuria. 6 (Reg; îe) A face (pe cineva) ~țe A rupe în bucăți. 7 (Reg; dep) Om fără valoare. 8 (Reg) Rumeguș (de lemn). 9 (Reg) Mătreață¹ (a pielii). 10 (Reg; îf tereață) Impuritate.

❍ COVAȘĂ sf. Mold. Bucov. 🍽 Făină de grîu, de secară, de meiu, de porumb, etc. muiată cu apă caldă și lăsată să se dospească: covașa ca s’o facă bună trebue să fie cineva meșter s’o potrivească din făină (VOR.); Căci ~ n’a mîncat, Cît e domnul de bogat! (SPER.) [rut. kvaša].

PĂPUȘOI, (1, 2, 5) păpușoi, s. m., (4) păpușoaie, s. n. (Regional) 1. Porumb (1). Întru în ograda unui: megieș al nostru; și din ogradă, în ocol; și din ocol, în grădina cu păpușoi, cari erau chiar atunci prășiți de-al doilea; și băieții după mine! CREANGĂ, O. A. 35. 2. Porumb (2). Păpușoi copți. ▭ Păpușoii plouau sunînd în grămadă. SADOVEANU, O. II 66. Sîsîiac pentru păpușoi, hambare pentru grîu și cîte alte lucruri de gospodărie, făcute de mîna lui Chirică, cît ai bate din palme! CREANGĂ, P. 153. Măi sărace, sărăcilă... Nu-ți pune punga cu mine Că n-ai cămeșă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșer cu păpușoi. ALECSANDRI, P. P. 41. 3. (La sg. cu sens colectiv) Porumb (3). De la cîmpii largi cu soare mult aduceau făină de păpușoi. SADOVEANU, B. 12. Era vară și mare lipsă de păpușoi în țara de jos. RUSSO, O. 146. 4. (Mai ales la pl.) Cîmp plantat cu porumb; semănătură de porumb; porumbiște, păpușoiște. În fund, o fîntînă își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră, singuratică. SADOVEANU, O. III 387. ◊ Expr. (Familiar) A se face mort (sau a (o) face pe mortul) în păpușoi v. mort¹. A o lăsa moartă-n păpușoi = a abandona limpezirea unei probleme; a o lăsa baltă. Însă ce-i de făcut? S-a trece ea și asta; obraz de scoarță și las-o moartă-n păpușoi, ca multe altele ce mi s-au întîmplat în viață. CREANGĂ, O. A. 58. 5. (Regional) Con de brad. – Variantă: popușoi (IBRĂILEANU, A. 151, ȘEZ. VI. 48) s. m. și n.

TĂRÎȚĂ, tărîțe, s. f. (La sg. cu sens colectiv sau, mai ales, la pl.) 1. Coaja grăunțelor de grîu, de porumb etc., zdrobită prin măcinare (și care se alege de făină la cernut și se folosește ca hrană pentru vite, ca ferment etc.). Se întoarse în chilioara lui, făcu o strachină cu tărîțe. ISPIRESCU, L. 135. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa. CREANGĂ, P. 76. Să te miluiesc și eu C-o cojiță de mălai... Și cu una de tărîță Să știi că ți-am fost drăguță. BIBICESCU, P. P. 52. Cine se amestecă în tărîțe îl mănîncă porcii (= nu te însoți cu oameni de nimic, pentru a nu suporta consecințe neplăcute). ◊ Fig. Sînt idei care... cer să fie dezbătute, analizate și cernute prin sita discuțiunilor publice pînă cînd, despărțite și vînturate de orice tărîțe, va rămînea numai grăuntele curat. ODOBESCU, S. III 407. ◊ Expr. Scump la tărîțe și ieftin la făină, se spune despre cel nechibzuit, zgîrcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor cînd nu trebuie. Leuștean, cel ieftin la făină și scump la tărîțe, nu era om să-și cîntărească dărnicia în asemenea momente. GANE, N. III 175. (Regional) A face (pe cineva) tărîțe = a sfîșia, a omorî. Cînii... apucînd pe zmău de cap, de picioare, de mîni, de spinare, îl făcură tărîță. ȘEZ. I 68. (Regional) A se dedulci ca calul la tărîțe = a se deprinde cu binele, a se complace într-o situație care aduce avantaje. Hoții, după cîteva zile... veniră iarăși, – fiindcă se dedulciseră ca calul la tărîțe. ISPIRESCU, L. 372. ♦ Fig. Calificativ injurios dat unei persoane; om de nimic, incapabil. Nici pragul nu l-oi păși Și ca tine mi-oi găsi Mai de soi și mai de viță Nu ca tine, o tărîță. BIBICESCU, P. P. 68. 2. (De obicei determinat prin «de lemn») Rumeguș, rumegătură. Sărmane prăvălii de păpuși umplute cu tărîțe de lemn! C. PETRESCU, C. V. 24. 3. (Transilv.) Mătreață (1).

mămăligă sf [At: MAN. GÖTT / V: (reg) măligă / Pl: ~igi / E: nct] 1 Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi mai ales de porumb Si: coleașă, (reg) mandră² (1), mălaie, (îvr) mălată¹ Vz terci. 2 (Pfm; îe) A o pune de ~ sau (Mol) a pune de ~ fără făină A se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură. 3 (Îae) A da greș. 4 (Fam; îlv) A face (pe cineva sau ceva) ~ A distruge. 5 (Reg; îe) A căuta nod în ~ A căuta nod în papură. 6 (Reg; îe) A-și scoate ~ga A-și câștiga strictul necesar pentru trai. 7 (Îs) ~ga ursului Figură pe care o fac copiii la scrânciobul cu frânghie, învârtindu-se astfel ca frânghiile să se răsucească, și lăsându-le apoi să se dezrăsucească cu putere. 8 (Fam; dep) Mălai (29). 9 (Îc) ~ga-bradului Ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea).

PORRIDGE s.n. Preparat culinar din făină de ovăz sau alte crupe de cereale (fulgi de ovăz, de porumb, muesli) fierte în apă sau opărite cu lapte; se consumă tradițional în țările anglo-saxone la micul dejun – sărat în Scoția, cu sirop sau gem în Anglia.

FĂINĂ f. 1) Pulbere obținută din grâu sau din alte boabe de cereale măcinate, folosită în alimentație. ~ de grâu. ~ de porumb. 2) Substanță sau material transformat prin măcinare în pulbere. ~ de pește. [G.-D. făinii; Sil. fă-i-] /<lat. farina

FĂINĂ, Băn. FĂNINĂ, Trans. FĂRINĂ sf. 1 Pulberea albă rezultată din măcinarea grînelor: ~ de grîu, de secară ¶ 2 ~ de păpușoiu, de porumb, mălaiu ¶ 3 pr. anal. ~ de cari, pulbere fină, măcinătură de lemn mîncat de cari: făina de cari se întrebuințează, nu numai la opărituri, ci și la alte rane MAR. ¶ 4 proverb: Altă ~ se macină acum la moară, s’au schimbat lucrurile, nu mai e cum a fost; i-a trecut făina prin traistă, și-a trăit traiul, și-a făcut rîndul, nu mai e ce a fost; scump la tărîțe și ieftin la ~, se zice despre cineva care nu face economie la cheltuieli mari și se scumpește pentru un lucru de nimic; cu un ochiu la slănină și cu altul la ~, se zice în ironie despre cei se se uită cruciș, cari privesc chiorîș [lat. farĭna].

†ZAHEREA (pl. -rele), ZAHARA (pl. -rale), ‼ZAHAREA (pl. -rele) sf. Proviant, hrană pentru oameni și vite; nutreț, furaj: hatmanul... vrînd să poprească zahereaua turcească care o duceau Turcii să o bage în Cameniță (N.-COST.); porneau în răsărit corăbiile Turcilor încărcate cu zaherele strînse cu hapca (VLAH.); Duca-Vodă... trimețînd pîn ținuturi ca să-i aducă zahara, orz, făină, de mîncat pentru oameni și pentru cai (MUST.); le-au murit vitele cărînd la zaharele pe la serhaturi (I.-GH.); zaharaua de porumb urluit este un nutreț plăcut și priitor la toate soiurile de vite (ION.) [tc. zahiré].

†ZAHEREA (pl. -rele), ZAHARA (pl. -rale), ‼ZAHAREA (pl. -rele) sf. Proviant, hrană pentru oameni și vite; nutreț, furaj: hatmanul... vrînd să poprească zahereaua turcească care o duceau Turcii să o bage în Cameniță (N.-COST.); porneau în răsărit corăbiile Turcilor încărcate cu zaherele strînse cu hapca (VLAH.); Duca-Vodă... trimețînd pin ținuturi ca să-i aducă zahara, orz, făină, de mîncat pentru oameni și pentru cai (MUST.); le-au murit vitele cărînd la zăhărele pe la serhaturi (I.-GH.); zaharaua de porumb urluit este un nutreț plăcut și priitor la toate soiurile de vite (ION.) [tc. zahiré].

hambar sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 382/35 / V: am~, hăm~, hămbariu, hâm~, hom~, hombariu / Pl: ~e / E: tc (h)ambar] 1-2 Magazie pentru păstrarea grânelor sau a uneltelor agricole. 3 (Mor) Magazie mică deasupra morii, cu două despărțituri, una pentru grâu, alta pentru porumb, în care se toarnă, prin coșurelele de deasupra, vama datorată morarului. 4 (Reg) Cămară de alimente. 5 Ladă mare de lemn în care se păstrează făina sau mălaiul. 6 (Trs) Ladă mare cu pereți de sârmă împletită, cu acoperiș de lemn prevăzut cu cârlige, în care se agață carnea. 7 (Înv) Parte a corăbiei unde se depozitează încărcătura.

MĂCINÁ vb. I. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică boabe de cereale ; subiectul este o persoană) A preface în făină cu ajutorul valțurilor sau al pietrelor morii. Ducea la Siret, de măcina. NECULCE, l. 360. Făcu rînduială, ca să macine grîul ce mai era la moară. SLAVICI, O. I, 227. S-au dus odată două fete la moară să macine. MARIAN, S. R. II, 48. Poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara, așteptînd să-și macine grăunțele. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Au măcinat porumbul și o parte din grîu. V. ROM. septembrie 1 953, 166. Unul macină la moară (= fiecare la rîndul său). Cf. ZANNE, P. III, 239. Un om macină, altul face azimă din făina lui, se spune cînd unul muncește și altul trage foloasele. Cf. id. ib. V, 398. ◊ E x p r. A măcina cuiva = a împlini cuiva dorințele, a-i face pe plac. ZANNE, P. V, 399. A măcina făină = a face o treabă zadarnică (fiindcă a fost deja făcută) ; a repeta (eventual sub altă formă) un lucru făcut sau spus mai înainte. IORDAN. ◊ (Rar, cu complementul „făina”) Morile. . . care măcina făină (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 263/14. Moara cu care au măcinat făina. DRĂGHICI, R. 77/28. ◊ (Subiectul este moara, pietrele sau valțurile ei) O, macină grîul mai bine Și-nvîrtă-te, roată, mereu! COȘBUC, P. I, 65. La moara lui Ghiță Lungu, pietrele măcinau boabe și rumânii vorbe. SADOVEANU M. C. 126. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit Și pe loc a măcinat Tot griul cel secerat. ANT. LIT. POP. I, 622. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus. ZANNE, P. III, 234. Două pietri tari nu pot măcina bine. id. ib. 296. Piatra care nu e bună Rău macină totdeauna. id. ib. 297. ◊ R e f l. p a s. Orzul sau secara uscată se macină. I. IONESCU, D. 253. Altă făină se macină la moară (= s-a schimbat rostul lucrurilor). Cf. CREANGĂ, A. 7, ZANNE, P. III, 545. La mine nu se macină așa ușor (= cu mine nu poți face ce vrei). PAMFILE, C. 47. ◊ Refl. Spune, bade, maică-ta, Că și de s-ar măcina În moară ca făina, Noi, de-om fi dragi, ne-om lua. RETEGANUL, TR. 86. ♦ (Complementul indică materii solide) A preface în pulbere sau în fragmente mărunte (cu ajutorul unor mori speciale sau al unor mașini, dispozitive, instrumente). V. r î ș n i, p i s a. Mînca oamenii papură, care o usca și o măcina. M. COSTIN, LET. I, 350/14. Erau siliți a măcina coaja copacilor. ODOBESCU, S. L, 323. Văile cari minau piuele [de aur] încă nu înghețaseră niciodată, și ei puteau măcina mereu. AGÎRBICEANU, 407, cf. 529. Mașini de măcinat cafea. C. PETRESCU, Î. I, 8. * (Prin exagerare) Sfarmă piatră, cu largi păsuri calcă munte după munte. . . unde vede-o stîncâ naltă el o macină cu palma. ALECSANDRI, P. III, 238. ♦ A sfărîma, a fărîmița ; a frămînta. Cercă să privească nepăsător la lumea care măcina glodul uliții. SADOVEANU, O. VIII, 155. ♦ R e f l. p a s. Zăpada se macină sub tălpi. STANCU, D. 168. ♦ (Regional) A sfărîma, a mustui (strugurii) (Secășeni-Oravița). Cf. ALR SN I h 232/29. ♦ (Regional, despre stomac) A mistui. Nu-mi macină rînza. ALR I/438, cf. ALR II/I h 101. 2. (De obicei despre agenți fizici) A mînca, a roade ; p. ext. a ruina, a distruge. Carii rod și macină lemnul. CONTEMPORANUL, V₂, 505. Banii și sculele – „odoarele”, pe cari rugina nu le poate măcina decît după veacuri. PAMFILE, COM. 1. Voi însă știți că numai Pleșcuța Stă lîngă sat de cînd veacul. . . Și n-o macină nici ploile, nici vînțul, nici Timpul. BENIUC, C. P. 69. ◊ R e f l. p a s. Moara cea veche s-a măcinat de vreme. C. PETRESCU, S. 24. ◊ Fi g. (Despre boli) În emigrație, Bălcescu a trăit tot mai părăsit, boala l-a măcinat tot mai mult. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1-2, 110. Ajunsese la capătul puterilor; au măcinat-o și boala și remușcările și deznădejdea. V. ROM. august 1954, 128. ♦ F i g. (Complementul indică un gînd, o grijă, un necaz) A neliniști, a chinui, a consuma. Începui să am mustrări de cuget. . . măcinat între sentimentul meu absurd și între dreptele sentimente pe care mi le inspira bărbatul Clarei. GALACTION, O. 100. Cufundat în beznă și măcinat de suferințe poporul muncitor era minat în abatoarele războaielor imperialiste. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 574. ♦ R e f l. (Despre pămînt) A se surpa. ALR I 395/180, cf. 395/803. 3. F i g. A vorbi (mult și necontrolat), a trăncăni. V. m e l i ț a¹. Cetisă acum cărțile mai toate Și multe știa măcina din gură. BUDAI-DELEANU, T. V. 125, cf. LB, BARCIANU. Clevetirii. . . îi place să macine și gura lumei e greu s-o fereci. ANGHEL-IOSIF, C. L. 25. Bagă-ți limba-n gură. . ., că doar ți-o cam fi de cînd macini! PETICĂ, O. 216. Măcinăm și noi două vorbe. SADOVEANU, M. C. 29. Alături de plăcerea de-a auzi, ei se străduiau să se bucure văzînd felul cum macină gura vorbitorului. CONTEMP. 1 956, nr. 483, 3/6. ◊ R e f l. p a s. Cîtă vorbă s-a măcinat aici ca, din ea, să iasă apă chioară și fum și vînt. PAS, Z. IV, 253. 4. F i g. (Cu complementul „gînd”) A chib- zui pe îndelete, a examina îndelung, a prefira (în minte) ; a rumega, a depăna. „Mai avem vreme să cugetăm și să vedem ce-avem de făcut”, se gîndea Duca-vodă, măcinînd în minte gînduri amare. SADOVEANU, Z. C. 105. Am plecat, măcinînd gînduri negre. BRĂESCU, A. 172. Voicu își învîrtea pălăria în mînă, ca să-și macine mai bine gîndurile. CAMIL PETRESCU, O. III, 160. - Prez. ind.: macin. – Lat. machinari.

PORUMB ², (1, 2) porumbi, s. m., (3) porumburi, s. n. 1. Plantă de cultură din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vîrf, cu un spic în vîrful tulpinii; la subsuoara frunzelor de mijloc apar știuleți pe care cresc boabe, din a căror făină se face mămăliga; se cultivă pe suprafețe întinse ca plantă alimentară, industrială și furajeră (Zea mays); (Mold.) păpușoi, (Transilv., Bucov.) mălai, cucuruz. Un răsuflet de vînt se strecoară umed, tremură frunza porumbului cu un fîșiit sonor. C. PETRESCU, S. 245. Găinile... ciocănesc cu pliscul lor tare tabla de fier a punții, culegînd boabele de porumb ce cad din saci. BART, E. 331. ◊ Porumb mocănesc v. mocănesc. 2. (La sg., adesea cu sens colectiv) Rodul plantei descrise mai sus; știuleții împreună cu boabele de pe ei; boabele desprinse de pe știulete. Am adus acasă, unul cîte unul, sacii cu grîu, cu porumb. STANCU, D. 100. Fără boi, nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca (cuiva) un plan, a-i face (cuiva) o festă. Fu silit să înghiță gălușca, aflînd că zeul zeilor îi luase porumbul de pe foc. ISPIRESCU, U. 16. 3. (La sg., cu sens colectiv, sau la pl.) Semănături de porumb (1); porumbiște. Rămîne porumbul nesăpat de-al doilea. REBREANU, I. 23. Porumburile erau culese, strujenii rămași pe cîmp cu foile lor galbene și ruginite răsfrîngeau în aer... o lumină dulce, aurie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. COȘBUC, P. I 317.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 °C, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang / fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î. Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

PĂSAT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a face (pe cineva) pilaf. 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci de mălai sau de făină. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.

MADEA s. f. I. 1. (Învechit) Chestiune, afacere, pricină; materie, subiect. Neprimind nici un ban de la dînșii pentru modelele bisericilor. CANTA, LET. III, 259/26. Aceste pricini cunoscîndu-se și de către domnia me. .. au fost vătămătoare madalei aceștia (a. 1785). URICARIUL, I, 106. Să treacă [în condică] toate rînduielile ce vor face în ținut pentru orice made (a. 1795). ib. IV, 58/1. Cu acest mijloc se îndreptă și madeaua de protimisis. E. VĂCĂRESCUL, IST. 272. [împăratul] nu se va bate cu neamul lui pentru această madea. DIONISIE, C. 183. Înfățoșîndu-să această. . . anaforă, în madeaua boalei ciumei. (a. 1815). URICARIUL, I, 243, cf. CAT. MAN. I, 606, IORGA, S. N. 147, 148. S-au trimis la sud Ialomița, Buzău și Focșani, pentru madeaua zaherelii (a. 1822). DOC. EC. 258. Cercetarea. . . care s-au făcut... în madeaua făcătorilor de monedă turcească calpă (a. 1829). ib. 431. Dacă întru toate acestea madele, se va descoperi că stăpînirea locului strînge bir de prisos... apoi un asemenea catahris fără întârziere să se curme. CR (1830), 387²/22, cf. 324¹/33. [Adunarea] nu va putea chibzui decît numai asupra acelor madele care să va înfățișa de către directorul sau sfatul privighetor. (a. 1845). DOC. EC. 858. De-aș fi între cei mai de aproape prieteni ai lui, tot n-aș cuteza să-i dau sfat în madeaua aceasta. FILIMON, O. I, 230. Trebuie să cercetăm cu băgare de seamă această madea, ca să nu cădem în răspundere. id. ib. 2. (Învechit) Dijma din zece una, z e c i u i a l ă ; p. g e n e r. impozit. Să să facă socoteală curată dă cît venit are vistieria, din toate modelele, pînă la un ban. PR. DRAM. 64. Că numai dă la madeaua vitelor au intrat la casă piste treizeci [de mii de lei] (a. 1820). IORGA, S. N. 146. Dijma „den zece una¹¹ sau madeaua – cu noul cuvînt turcesc – se lua din toate, dar, pentru că nu se prea făcea grîu, din porumb întâi și din fin. id. S. D. XIV, XL. 3. (Regional) Cusur, meteahnă, lipsă; nărav. Avea și ea două madele: era leneșă. .. și rea. PAMFILE, DUȘM. 123, cf. CIAUȘANU, V. 177, LEXIC REG. 46, 82. II. 1. (Învechit, rar) ”Capitol, despărțire„. IORGA, S. N. 216. 2. (Regional) Fel, categorie, sort, ”model" (ȘEZ. XXII, 135). Făina poate să fie de mai multe madele (feluri, categorii). PAMFILE, A. R. 250. Sînt mai multe madele de boale. RĂDULESCU-CODIN. Alege madele-madele: purceii de-o parte, mieii-n altă parte. ARH. OLT. XXI, 269. ♦ Epitet dat unui om nu tocmai de ispravă, soi rău. Hrisanti are să vie tocmai la pont, că doar cunosc eu ce madea-i Hrisanti. HOGAȘ, DR. II, 104. De la o madea ca dînsul ce te poți aștepta! Com. din PIATRA NEAMȚ. - Pl.: madele. – Și: madélă (RĂDULESCU-CODIN), medea (LEXIC REG. 46) s. f. – Din tc. madde. – Madelă, sg. refăcut după pl.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.

păsat s [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A 83/18 / V: (reg) pisat, pâsat, pusat / E: ml pinsatum] 1-2 Semințe de mei (1-2), decorticate și pisate. 3 (Pex) Boabe de porumb, mai rar și de alte cereale, pisate sau măcinate mare Si: (reg) bulgur, crupe, urluială. 4 (Îe) A face (pe cineva) ~ A nimici, a zdrobi pe cineva. 5 (Bot; Trs; șîc ~-mărunțel, ~ul-vrăbiei) Mei (Panicum miliaceum). 6 Mâncare preparată din păsat fiert, care se mănâncă, de obicei, amestecat cu lapte, cu unt și brânză, cu untură etc. Si: (reg) meșniță. 7 Terci de mălai sau de făină Si: (reg) cir. 8 (Îe) A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în ~ Se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau când cuiva îi merge foarte bine. 9 (Îe) A vărsa laptele în ~ul cuiva A face un bine cuiva, a-l ajuta. 10 (Îe) A-i cădea ~ în gușă A-i veni cuiva ceva de-a gata, fară muncă și cam pe neașteptate. 11 (Îe) A fi lapte cu ~ sau a fi ~ dulce A fi lucru bun și plăcut, de mare folos pentru cineva. 12 (Reg) Colivă. 13 (Pan; reg) Măzăriche Si: mielușei. 14 (Pan; reg) Alice. 15 (Pan; reg) Puroi care se scoate dintr-un coș Si: (pop) viermuș, grăuncior. corectat(ă)

SANTA FE [sæntəfei] 1. Oraș în ENE Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Santa Fe, situat pe dr. lui Rio Salado del Norte, în apropiere de vărsarea acestuia în fl. Paraná, la 145 km N de Rosario și 480 km NV de Buenos Aires; 368,3 mii loc. (2001). Aeroport. Nod feroviar și rutier. Port fluvio-maritim pentru vase oceanice, situat la 300 km de estuarul La Plata, prin care se exportă cupru, zinc, cereale, piei, produse lactate ș.a. Constr. de automobile. Ind. metalurgiei neferoase, chimică, textilă, de prelucr. a lemnului (mobilă), hârtiei, a tananților, pielăriei și încălțămintei, alim. (zahăr, făină, bere, băuturi alcoolice, produse lactate ș.a.). Universitate (1919); Universitate catolică (1960). Bisericile San Francisco (1680) și La Merced (1660-1754); Catedrala Santa Fe (1685). Palatul guvernatorilor. Fundat în 1573 cu numele Santa Fe de Vera Cruz de către Juan de Garay – locotenent-guvernator de Asunción (Paraguay). Centru al iezuiților în perioada colonială. 2. Prov. în NE Argentinei, situată în pampas, pe fl. Paraná; 133 mii km²; 3,1 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Santa Fe. Culturi de grâu, porumb, soia, bumbac, sorg, trestie de zahăr ș.a. Creșterea bovinelor. 3. Oraș în SV S.U.A., centrul ad-tiv al statului New Mexico, situat în extremitatea SSV a m-ților Sangre de Cristo, la 2.118 m alt., pe râul Santa Fe; 62,2 mil. loc. (2000). Nod rutier. Expl. de aur, argint, plumb și zinc. Ind. de prelucrare a metalelor, aluminiului, electronică, textilă și alim. Centru comercial și turistic. Stațiune climaterică. Muzeu de artă indiană; Muzeu de artă folclorică internațională; Muzeu militar; Operă. Monumente: ruinele fortului Marcy (1846); catedrala Saint Francisc (1869-1886), construită de John B. Lamy, primul episcop de Santa Fe; biserica San Miguel (1620), reconstruită în 1710 și restaurată în 1955; palatul guvernatorilor (1610, restaurat în 1914 și transformat în muzeu de istorie); Capitoliu (1966). În iarna anilor 1609-1610, Don Pedro de Peralta, al treilea guvernator spaniol al provinciei New Mexico, a întemeiat așezarea Santa Fe pe ruinele unui sat indian, numind-o La Villa Real de Santa Fé de San Francisco de Assisi. După bătălia cu indienii în 1680, spaniolii au abandonat așezarea până în 1692, când au recucerit-o. În 1846, S.U.A. cuceresc această zonă de la mexicani, organizând statul New Mexico, iar în 1912, Santa Fe devine capitala statului.

SALTA 1. Oraș în NNV Argentinei, centrul ad-tiv al prov. federale omonime, situat în m-ții Anzi, la 1.100 m alt., pe valea Lerma și pe Río Arías; 462,6 mii loc. (2001). Aeroport. Expl. de petrol. Ind. metalurgică, petrochimică, mat. de constr. (ciment), de prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului, pielăriei, tananților și alim. (ulei, zahăr, făină, preparate din carne, vin). Universitate (1967). Anual are loc (sepr.), Festivalul Miracolului (Fiesta del Milagro) care comemorează, în principal, cutremurul din 1692, când o mare parte din oraș a fost distrusă. Catedrală (1592), biserica San Francesco, palatul guvernului și locuințe în stil colonial. Fundat în 1582 de Hernanado de Lerma (guvernator de Tucumán), cu numele San Felipe de Lerma. La S. forțele armate spaniole au fost înfrânte de cele revoluționare de sub comanda lui M. Belgrano (1813). 2. Prov. federală în N Argentinei, situată în C. Gran Chaco, la poalele de E ale m-ților Anzi, la granița cu Bolivia; 155,5 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Salta. Expl. de petrol, uraniu, sare, min. de fier și cupru, de aur și argint. Culturi de porumb, viță de vie, tutun ș.a. Creșterea bovinelor.

pâine sf [At: PSALT. HUR 168/1 / V: (reg) pâne sf / Pl: ~ni, (reg) ~nuri / E: ml panis] 1 Aliment preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.), dospit și copt în cuptor Si: (îrg) pită. 2 (Îe) A avea (sau a ține, a fi cu) ~a și cuțitul (în mână) sau a pune mâna pe ~ și pe cuțit A avea la îndemână toată puterea și toate mijloacele. 3 (Îae) A dispune de ceva sau de cineva cum dorește. 4 (Îe) (A fi) bun ca ~a (sau ca o ~) caldă sau ca ~a cea de grâu ori ~a lui Dumnezeu sau (rar) o ~ de om, ca ~ cea bună A fi om foarte bun, blând, darnic. 5 (Îe) (A avea) o bucată (sau un codru de) ~ A avea un minim de hrană pentru existență. 6 (Îae) A avea resurse modeste de trai. 7 (Îe) A lua (cuiva) ~a de la gură A lipsi pe cineva de posibilitatea de a-și câștiga existența. 8 (Îe) A mânca ~ și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mânca toți o ~ și o sare A conviețui. 9 (Îe) A împărți ~a cu cineva A trăi împreună. 10 (Îe) A umbla cu ~a după cineva A căuta să ajute pe cineva împotriva voinței lui. 11 (Îe) A mânca ~a (și sarea) cuiva A fi întreținut de cineva. 12 (Îe) A mânca ~a degeaba A se întreține de pe urma cuiva fără a-i aduce un folos. 13 (Îe) A nu gusta nici sare cu ~ A fi foarte zgârcit. 14 Aluat de făină frământat în vederea facerii pâinii (1). 15 (Pop) Turtă coaptă în spuză. 16 (Spc; înv; șîs ~ nedospită) Azimă folosită la săvârșirea unor ritualuri religioase. 17 (Reg; lpl; îf pânuri) Preparate din făină de grâu, coapte, aduse de nuntași miresei. 18 (Îs) ~ de vamă Colac din făină de grâu care se împarte în amintirea unui mort. 19 (Îs) ~a uitaților Turtă făcută din făină de grâu, care se dă de pomană pentru morții fără rude în viață. 20 (Rar; îs) ~ de mălai Mămăligă. 21 (Reg) Cerculeț făcut pe suprafața apei, prin aruncarea unei pietricele (plate). 22 (Pgn; cu determinări ca „zilnică”, „cea de toate zilele”) Hrană necesară pentru trai. 23 (Pex) Mijloace materiale necesare vieții Si: (îrg) pită. 24 (Fig; rar) Existență. 25 (Pex) Serviciu. 26 (Îe) A pune sau a băga (pe cineva) în ~ A angaja pe cineva într-un serviciu. 27 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ A da pe cineva afară dintr-un serviciu Si: a concedia. 28 (Îe) A-și pierde ~a A fi dat afară dintr-un serviciu. 29 (Lsg; csc) Recoltă de cereale Si: bucate, grâne. 30 (Prc; lsg) Grăunțe de grâu. 31 (Șîs ~ albă, ~ mărunțică, ~ mică) Cereale, cu excepția porumbului. 32 (Bot; reg; îc) ~a-pădurii Râșcov (Lactarius deliciosus). 33 (Bot; reg; îac) Bureți-iuți (Lactarius piperatus). 34 (Reg; îc) ~a-porcului Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze zimțate mărunt și cu flori purpurii sau trandafirii cu miros plăcut Si: (reg) pita-porcului (Cyclamen europaeum). 35 (Bot; reg; îc) ~a-paștelui, ~nile-paștilor, ~le-paștiului, ~a-peștelui Floarea-paștelui (Anemone nemorosa). 36 (Bot; reg; îac; șîc ~a-paștilor-galbenă) Păștiță (Anemone ranunculoides). 37 (Bot; reg; îc) ~a-oii Mușețel (Matricaria chamomila). 38 (Bot; reg; îac) Margaretă (Chrysantheum leucanthemum). 39 (Bot; reg; îe) ~a-babei Turtă (Carlina acaulis). 40 (Bot; reg; îc) ~a-lui-Dumnezeu Coada-șoricelului (Aachillea pannonica). 41 (Bot; reg; îc) ~a-Domnului Cașul-popii (Malva pusilla). 42 (Bot; reg; îc) ~a-pământului Ciuperci comestibile numite „roșioare” (Russula vesca).

păpușóĭ și (maĭ des) popoșóĭ m. ca plantă și n., pl. oaĭe, ca felurĭ de semănături și marfă (d. păpușă). Est. Porumb, cucuruz, o plantă graminee care crește înaltă pînă la 3 metri și care produce maĭ multe spice marĭ (așezate la baza lungilor luĭ frunze și numite ștulețĭ, drugĭ saŭ cocenĭ) și florĭ în formă de paniculă așezate în vîrfu tulpineĭ (zea mays). Păpușă (fascicul) mare: doŭă popușoaĭe. Pl. Popușoaĭe, semănăturĭ de popușoĭ. Felurĭ de popușoĭ. – Popușoĭu e originar din America, unde și azĭ crește sălbatic, ca în Mexic. Pin cultură, s’aŭ obținut o mulțime de varietățĭ (cincŭantinĭ, dintele caluluĭ, hanganĭ, scorumnicĭ ș. a.). În Eŭropa a fost introdus pin seculu XVI, în Țara Românească supt Șerban Cantacuzino (1678-1688), în Moldova la începutu secululuĭ XVIII de Constantin Mavrocordatu, ĭar Transilvania pe la 1640. Curînd a ajuns plantă alimentară și a înlocuit în mare parte grîu și meĭu. Așa, mămăliga, care în ainte se făcea din meĭ, azĭ se face din făină de popușoĭ (numită în vest mălaĭ) și e maĭ întrebuințată de țăranu din vechĭu regat de cît pînea de grîŭ. De aceĭa și sufere de grozava boală a pelagreĭ, că mănîncă mămăligă făcută din popușoĭ stricat din diferite cauze. Dar, dacă nu e alterat, mămăliga cu brînză constitue un aliment excelent. – Grăunțele de popușoĭ, făcute să explodeze într’o tigaĭe, se mănîncă supt formă de mizilic. – V. gaolian.

MOȚ¹ s. n. 1. Smoc, șuviță de fire de păr (crescute mai lungi și mai dese) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale); smoc de pene (uneori de altă culoare) de pe capul unor păsări; (regional) moțochină (1), moțoc (2). Cf. ANON. CAR. Să iasă cu moț fiecare pui. PANN, H. 81/6. Tunderea sau tăierea moțului se întîmplă. . . după împlinirea anului al treilea de la naștere. MARIAN, NA. 414. O oaie mărginașe se opri, ridică moțul din cîrd, behăi și o luă la goană. PREDA, Î. 143. O pupăză, simțind cum i se ridică Moțul de pene din creștet. V. ROM. octombrie 1954, 160. Mai poftim, Anico, jos, Să-ți fac o coadă ș-un moț. ȘEZ. I, 237. Moț, moțișorul meu, De cînd te-am spălat, De cînd te-am pieptănat, Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 690. În ușa stînii venea Și-n stînă că să uita, Numai moțul că-i zărea Și din gură câ-i zicea. PĂSCULESCU, L. P. 276. Nașa a luat din moț copilului. Com. din ȚEPEȘ- CERNAVODĂ. (F i g.) O singură fată am, îi dau zestre bună, alt moț nu-i trebuie. SADOVEANU, P. M. 63. ◊ (De obicei ironic) (Mai) cu moț = a) l o c. a d j. (mai) de seamă, (mai) important, (mai) deosebit, (familiar) (mai) breaz. A zice că boieru e mai cu moț ca rumănu este a crede că cîinili crescut în casă. . . nu e tot una cu ăl ciobănesc, JIPESCU, O. 130. Te găsiși tu mai cu moț, să ne faci de rîs. KLOPȘTOCK, F. 132, cf. 161. Toate erau aci mai cu moț decît la locanta domnului Maicu din Satu Mare. STANCU, R. A. V, 107. Păstra pentru la urmă o învinuire care se născocise în mintea lui. Era cea mai cu moț. PAS, Z. III, 287. îs mai cu moț dînșii GALAN, B. I, 60, DAVIDOGLU, M. 83. Cum te-ai brodit tu mai cu moț, Mai firoscos decît noi toți. TEODORESCU, P. P. 111, cf. CIAUȘANU, GL. ; b) l o c. a d v. (mai) îngrijit, (mai) înflorit, (mai) cu haz. Spune-le nițel mai cu moț, iar nu așa, odoronc-tronc, ca din topor. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. I, 555. ◊ E x p r. Moț și el !, se spune cuiva care apare pe neașteptate undeva sau intervine brusc într-o discuție. Cf. ZANNE, P. II, 715, CIAUȘANU, GL. (Glumeț) A lua (sau a apuca) de moț = a trage de păr, a bate (pe cineva) trăgîndu-l de păr. Ducîndu-se la baba Eva, o luă de moț, o învîrti de trei ori pre după mînă și o bătu de o făcu vînâtă. CĂTANĂ, P.B. II, 15. (Regional) A face (pe cineva) cu moț = a defăima (pe cineva). ZANNE, P. I, 555. ◊ Compus: moțul-cocoșului = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Se arde o buruiană numită moțul-cocoșului, se amestecă cu undelemn și se unge vita la mușcătură. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 13, cf. BUJOREAN, B. L. 385. ♦ Șuviță de păr (la copii) legată cu o panglică; p. e x t. panglica cu care se leagă această șuviță. Fetița și-a pierdut moțul. Com. din BRAȘOV. ♦ (Mai ales la pl.) Șuviță de păr răsucită pe o bucată de șiret, de cîrpă, de hîrtie sau pe o clamă, pentru a se încreți; p. e x t. șiret, cîrpă, hîrtie folosită în acest scop. V. bigudiu. ♦ (Regional) Barbă mică sau cioc. Cf. ALR II 6 932/27, 833. 2. Panaș; ciucure. Seimenii călări, înarmați și îmbrăcați cu haine roșii și moțuri galbene. FILIMON, O. I, 302, cf. IORDAN, L. R. A. 61, TEODORESCU, P. P. 497. 3. Pielea roșie care atîrnă (ca un ciucure) deasupra ciocului curcanului. Un curcan stă sus, pe-o bîrnâ, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atîrnă Moale ca un ciucure. TOPÎRCEANUI, M. 39. Nasul subțire și vînât, căzut ca un moț de curcan. CAZIMIR, GR. 31. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare, cu flori roșii, roz sau albe dispuse în spice cé atîrnă în jos; (regional) creasta-cocoșului, nasul-curcanului (Polygonum orientale). Cf. PANȚU, PL., H IV 53, 194; b) (regional) busuioc-roșu (Amarantus caudatus). Cf. PANȚU, PL. ; c) (regional) levănțică (Lavandula officinalis). ALR II 6 295/812. Moțul-curcanului tivea cu violet șanțurile. BOTEZ, ȘC. 102. Înaintau. . . deschizîndu-și drum pe sub tufe uriașe: vetrice, moțul-curcanului, cătină. GĂLAN, B. I, 84, cf. H I 187, II 142, V 279, IX 472, XII 20, XVI 405. 4. (Regional) Inflorescență; s p e c. floare de papură (ALR I 1 907/78é, 818, 890, 900); spic de porumb (DAMÉ, T. 63, I. CR. IV, 219, 221); boabe, grăunțe în spic (ALR II 5 135/791, 872, 876, 886, 899, 928). Se alege numai moțul sovîrfului cu floare. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 134, cf. PAMFILE, A. R. 85. Se bucură [floarea] cînd un țînțar De moțu-i aurit se prinde. ARGHEZI, V. 33. Îmi aduc aminte de fiecare fir de păpădie al cărui moț l-am retezat cu nuiaua. STANCU, D. 24. ♦ (Regional) Con de brad (Movilenii-Slatina). ALR I 974/890. 5. (Prin Munt.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei ( Potamogeton perfoliatus). Cf. PANȚU, PL. 6. P. a n a l. Partea cea mai înaltă, cea mai de sus, vîrf (al unui obiect). Sta cocoțată ín moțul carului, ca o mireasă. CONV. LIT. XLIV¹, 39,Are dibăcia cofetarului de-a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. Se așază ciori pe moțul plopului. STANCU, D. 96. ♦ Fig. (Prin Mold. și Olt.) Partea cea mai bună (a unui lucru); lamură. Cf. H XVIII₁ 143. Moțu făinii. ALR 1 772/839. 7. P. a n a l. Nume dat capătului bulbucat sau ascuțit al unui obiect: a) Vîrful ascuțit al unei căciuli, al unei bonete etc. O scufă. . . lungă, cu moț îndoit spre nas. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 159. O căciulă de samur destul de mare își pleacă moțul deasupra frunții.lui. IORGA, C. I. I, 122. Moțurile capelelor se înălțau țanțoșe către tavan. SAHIA, N. 73, cf. 52. ♦ P. e x t. (Regional) Căciulă (Hațeg). H XVII 99.b) (Regional) Gurguiul opincii. Cf. DR. VI, 322, GR. S.VIi, 240, ALR I 1 676. c) (Prin Transilv.) Prîsnel (la fus). Cf. ALR I 1 270/174, 178. d) (Regional) Feștila lumînării (Negreni-Slatina). ALR II/I MN 141, 3 908/791, cf. ALRM II/I h 379/791. e) (Regional) Matiță (1). DAMÉ, T. 124. – Pl.: moțuri și (în unele sensuri) moațe. – Etimologia necunoscută.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid secretat de glandele mamare ale femeii și ale femelelor mamifere, alb sau gălbui, dulceag la gust și nutritiv, constituind hrana sugaciului și a puiului de animal. Ar fi dorit să-l întrebe... dacă șerpișorii lui de copii s-au săturat vreodată de lapte. SAHIA, N. 35. Păzea caprele și oile satului și aducea în fiecare sară lapte și făină lui moș Trifu. BUJOR, S. 71. Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Expr. A băga oile în lapte v. băga. (Familiar) A se băga (sau a cădea) ca musca în lapte v. muscă. A fi învățat ca mîța la lapte = a avea obiceiuri rele, năravuri. ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) mic, care nu a fost încă înțărcat. Lapte de pasăre = fel de mîncare servit ca desert, preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea laptelui = calea lactee, v. lactee. ♦ Lapte dulce. Lapte acru. Lapte prins. Lapte covăsit. Lapte de putină. Lapte acidulat. Lapte pasteurizat. Lapte condensat. Lapte bătut v. c. ◊ Compuse: laptele-cîinelui = plantă erbacee, răspîndită pe locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos (Euphorbia Cyparissias). Îndată dădurăm în prund, printre tufe de laptele-cîinelui. SADOVEANU, N. F. 27; laptele-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; este răspîndită prin locuri necultivate (Euphorbia helioscopia); alior; laptele-stîncii = lăptișor. 2. (Rar, numai la pl.) Diferite feluri de lapte sau de mîncări preparate din (sau cu) lapte. Rămăsese să îngrijească de rostul casei, colindînd prin cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile. MACEDONSKI, O. III 140. Lăpturi, cașcavaluri și unturi... cărnuri și pești proaspeți. ODOBESCU, S. II 96. 3. Suc albicios, asemănător la aspect cu laptele, care se găsește în unele plante sau fructe ori este preparat din acestea. Lapte de nuci. Lapte de migdale. Lapte de cocos. ◊ Expr. (Despre plante, mai ales despre cereale) (A fi) în lapte = (a fi) necopt, crud. Porumb în lapte. 4. (În expr.) Lapte de malț = malț măcinat și frămîntat cu apă, folosit la fabricarea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în diverse industrii; apă de var. Lapte de ciment = amestec de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții, de sonde etc.

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

MOARĂ s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. Vîlcești cu 5 mori și cu 4 pio (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 210/22. Dereptu aceaia nimea să n-aibă a-i opri preste cartea domniei meale, că le-au cumpărat Stelea spătariul acel sat Dîlga și cu aceale moare (a. 1602). ib. 116/11. Loc de moară în Jijia ce iaste în ținutul Dorohoiului (a. 1620). GCR I, 62/22. De să va prileji apa morii să îneace hiscare pămînturi, sau vii, sau pomeate, . . . să plătească paguba stăpînul morii, iar de nu, să stia oprită moara. PRAV. 27. Locul. . . de mori, și cu tot venitul (a. 1651). GCR I, 151/36, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229. Și i-au mai dat pe deasupra și 13 sate. . . pline de pîine și de hălășteie cu mori. NECULCE, L. 257. Vatra de moară este a Șerbeștilor și locul de iaz este al nostru (a. 1833). IORGA, S. D. XII, 217. Cîte mîni au trebuit pănă a să face moara cu care au măcinat făina ? DRĂGHICI, R. 77/28. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara, Să culeagă flori venit-au Marian și Mârioara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I, 60. Moara lui Arghir avea singură petre ferecate de schimb și apă destulă la iazul ei, ca să macine și zi și noapte la vreme de nevoie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Din Rusia, care poseda mori perfecționate, venea făină picluită (cea mai fină). N. A. BOGDAN, C. M. 134. Mori țărănești. NICA, L. VAM. Sărmanii plopi de lîngă moară Cum stau de singuri, singurei. BACOVIA, O. 170. Pe urmă au să arunce sămînța în brazdă și iarăși au să fie holde de grîne și iar au să duduie morile. C. PETRESCU, R. DR. 192. Cumpărase un sac de grîu, îl dusese la moară la măcinat și dăduse să-i facă un cuptor întreg de pîine. CĂLINESCU, E. 110. Moș-Precu. . . ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită, de fierberea apelor, vuind și scîrțîind. SADOVEANU, O. I, 587. Moară, roată și morar Potmoliți-s în cleștar. ARGHEZI, S. P. 122. Eram închiși acolo. . . cu singura perspectivă . . . a unui drum la moară, a unei opriri în cîrciuma satului. DEMETRIUS, A. 192. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd. HODOȘ, P. P. 58, cf. ȘEZ. I, 13. Bietul moșneag. . . s-a hotărît s-o îndepărteze pe biata copilă, s-o înstrăineze, ducînd-o tocmai la moara pustie ca să se izărească pe-acolo. FURTUNĂ, V. 33. Unde scuipă o țară umblă o moară (= eforturile unite reprezintă o forță, unirea face puterea). Cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 378. Femeia nebătută e ca moara neferecată. ZANNE, P. II, 149. Stomahul, ca moara, cînd n-are ce măcina, atunci se strică. id. ib. 437. Dincotro bate vîntul se îndreaptă aripile morii, se spune despre cei profitori care știu să se orienteze în avantajul lor. Cf. id. ib. III, 234. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus, se zice despre cei care nu fac niciodată un serviciu, un bine, fără o recompensă. Cf. id. ib. Moara cînd stă, atunci se sfărîmă (= lipsa de activitate este dăunătoare). Cf. id. ib. 238. Dă foc moarei ca să gonească șoarecii, se spune despre cei care vrînd să remedieze un rău, fac un altul și mai mare. Cf. id. ib. 232, RĂDULESCU-CODIN, Î. 373. Moara bună macină orice. ZANNE. P. III, 235. Cine umblă la moară iese plin de făină. Cf. id. ib. 233. Lasă moară și fuge după cioară. Cf. PAMFILE, J. II, 155. (În ghicitori) Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate Și le laie capelele Și le schimbă numele (Moara). GCR II, 370. Se udă și strigă și se ține de mal (Moara). SBIERA, P. 320. Am o vacă priană La tot satul dă hrană (Moara). id. ib. Am o pană-mpanată Pe apă lasată (Moara). ȘEZ. VII, 118. Merge și nu merge; De ascultat te-ascultă, Face gură multă, Ce-i dai îți dă, Cu talpa-n apă stă (Moara). ib. XIII, 26. Ce merge și noaptea Și drumul nu-l mai trece ? (Moara). ib. Moara lui Bubuță îmblă prin grăunțe (Șoarecele). GOROVEI, C. 365. ◊ (Cu determinări cure indică forța motrice sau tipul instalației) Moară de boi sau cai. LB. Mă suisem într-o moară de vînt. DRĂGHICI, R. 8/21. S-a sfîrșit ! strigă vecinul meu cu o oftare ce ar fi putut învîrti aripile unei mori de vînt. NEGRUZZI, S. I, 234. Faci sămne, ha ? Așa, cu mînile, ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I, 357. Mori de apă și „de foc”, pentru pregătitul făinii, sînt multe. PAMFILE, I. C. 176. Morile de cai. . . în Ardeal se numesc soace. id. ib. 177, cf. 377. În Dumițrița e o moară de foc care face o făină ca aurul. REBREANU, I. 137. Glasul morilor de vînt Să-l asculți de dimineață pînă-n seară. MINULESCU, V. 72. Morile de vînt. . . acționează pompe care deșartă în canaluri apa de prisos. SADOVEANU, O. IX, 250. O moară de vînt își învîrtea cadențat în aer brațele obosite. BART, E. 126, cf. BENIUC, A. R. 41, H VII 171. Nouă mori de sub pămînt Ș-alte nouă mori de vînt. TEODORESCU, P. P. 88, cf. ALR II 6 713/2, 53, 316, 334. Moară cu vals (=valț). ALR II 6713/520. Moară cu vapor. ib. 6713/727, cf. 6 713/987. ◊ F i g. Veniră ca doi oameni trecuți prin moara vieții, cu gîndul unei munci cinstite. CONTEMP. 1953, nr. 376, 4/4. ◊ E x p r. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura (ca o) moară (hodorogită sau stricata, neferecată ețc.) sau a-i umbla gura ca chichirezul la moară v. g u r ă. A băga în moară sau a vorbi (ori a îndruga) ca la (sau ca în) moară = a vorbi foarte tare; a vorbi mult și fără rost. Noi nu sîntem bunioară Să îndrugăm ca la moară, Ci dăm vorba mirelui, Iaca și firmanul lui. POP., ap. GCR II, 314, cf. ZANNE, P. III, 236. CIAUȘANU, V. 180. Ca surdu la moară, se spune despre cineva care nu ia în seamă nimic din ceea ce se întîmplă în jurul lui. Cf. ZANNE, P. II, 757. A turui ca moara fără apă = a țăcea. Cf. id. ib. M, 244. A spune un lucru în tîrg și la moară = a spune un lucru în gura mare, la toată lumea. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la moară = a) pe rînd, în ordinea sosirii. Stăi că nu-ț e gura chioară, ține rîndul ca la moară. PANN, P. V. I, 15/12, cf. ZANNE, P. III, 238 ; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalente ale acestora) într-un continuu du-țe-vino. Pe ușile deschise larg, unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II, 200. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Băieții încep a curge toți, care dincotro, cu blăstămurile părintești în mînă. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59, cf. PAMFILE, J. I, 127. Pînă ce n-oi vedea dușmanii mușcînd țărîna, nu mă las! Ochii lui Gînj licăriră: – A da Dumnezeu, stăpîne, și ne-a veni și nouă apa la moară. SADOVEANU, O. I, 200, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 370. ZANNE, P. III, 241, I. CR. III, 252. A(-i) da sau a(-i) aduce (cuiva) apă la moară = a-i crea. cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. Orice slăbire a vigilenței aduce apă la moara dușmanului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 581. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat. Cf. ZANNE, P. III, 242; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească. Cf. PAMFILE, J. I, 127, ȘEZ. II, 73, ZANNE, P. III, 242; c) a face să renunțe, a descuraja. Unul macină la moară = unul singur trage toate foloasele. Cf. ZANNE, P. III, 239. A mîna apa la moara sa = a căuta șă tragă foloasele numai pentru sine. Cf. id. ib. 243. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin; a fi în putere. Să ne veselim cît ne îmblă moara, că destul ne vom pocăi la bătrînețe. FILIMON, O. I, 189. Lasă să-i umble moara lui, ca pe urmă a umbla și a mea. PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 244. A trăi ca găina la moară = a trăi bine, a huzuri. Cui nu-i place să trăiască ca găina la moară ! PANN, P. V. III, 71/27. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. Cf. ZANNE, P. III, 249. A ajunge de la moară la rîșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț Și ajunge de la moară la rîșniță. PANN, P. V. III, 105/8. A nu avea (sau a nu fi) de moară = a nu avea ce duce la măcinat; a nu avea cu ce trăi. Tu crezi că numai așa se ține femeia . ,. Vorba ceea: „cînd se-nsoară, nu-i de moară”. CREANGĂ, P. 155. Acum ce să facă el ? parale n-avea; de moară nici cît șă orbească un șoarece, ceva țoale. . . tufă ! ISPIRESCU, L. 207, cf. ZANNE, P. III, 248, IV, 395. Pe cînd eram mai mic, veni vremea șă însurăm pe tata și n-aveam de moară. Ce să facem ? RĂDULESCU-CODIN, Î. 184, cf. 340. A isprăvi de moară = a-și epuiza toate. proviziile, toate resursele materiale. Venitul îmi era prea mic pă lîngă cheltuielile și saltanațurile ce aveam, și, în sfîrșit, ișprăviiu de moară. GORJAN, H. IV, 135/15, cf. PANN, P. V, iii, 109/19, ZANNE, P. III, 249. (Regional) A face (ceva) moară = a cheltui; a prăpădi. Da-nțr-o seară, după ce am prăpădit aproape toți banii, se schimbă, măi dragă, cartea și ian și ou vreo cincizeci de leușcani. De ciudă, moară i-am făcut ! DUNĂREANU, CH. 46; b) a muri. MAT. DIALECT. I, 231. (Regional) A face dintr-un fus de moară (o ) coadă de teslă = a-și irosi averea, chelțuind fără socoteală, pe lucruri mărunte. Cf. ZANNE, P. III, 153. (Regional) A pleca ca de la o moară frîntă = a pleca de undeva nemulțumit, dezamăgit. Cf. CIAUȘANU, V. 180, A strînge ca găina la moară = a risipi. Cf. ZANNE, P. III, 238. A trimite (pe cineva) de la moară la rîșniță = a purta pe cineva de colo pînă colo. Ce tot mă trimeți de la moară la rîșniță ? PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 247. A dejuga la moară rea = a nimeri rău, a intra într-o afacere proastă. De acolo polițaiul m-a întovărășit pînă la casa ce-mi pregătise. Am stat toată noaptea de mă gîndeam la povestirile ce auzisem, și-mi ziceam, vorba românului: „La rea moară am dejugat”. GHICA, S. 389, cf. ZANNE, P. III, 240. A se întoarce ca moara în vînt = a fi nestatornic. Cf. ZANNE, P. III, 247. (Rar) (A-și face) moară în cap = (a-și crea) complicații, încurcături. Cf. ALEXI, W. A-i face cuiva (o) moară (de cap) = a răsuci părul de pe capul cuiva, provocîndu-i o durere vie. „Te-am prins mizerabile, cu cărți măsluite !” Și mă înhață de păr, îmi făcu o moară, două, trei. CONTEMPORANUL, V₂, 204. Fă-i o moară și dă-l pe uș-afară. S[GHINESCU, S. 33, cf. I. CR. IV, 111. (Regional) A-i face (cuiva) o moară de vînt = a-și bate joc de cineva. Se sfătuiră ca să facă și ei o dată tătarilor o moară de vînt, adică, dacă nu-i pot învinge și fugări din țară, cel puțin să-și bată joc de dînșii. MARIAN, T. 18, cf. ZANNE, P. III, 247. A da la moară = a bea zdravăn. Cf. ZANNE, P. III, 249. (Livresc) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vînt = (cu aluzie la personajul Don Quijote din cartea lui Cervanțes) a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. Să ai o femeie frumoasă, o mîncare fină, . . . nu să te bați cu morile de vînt, ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II, 156. (Cu parafrazarea expresiei) Altul, în mînă cu-o pană seacă, Strigă că-i singur brav pe pămînt, Și că e gata rezbel să facă Cu lumea-n- treagă, cu mori de vînt. ALECSANDRI, T. I, 377. ♦ (De obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Epitet depreciativ pentru gură (considerată ca organ al vorbirii) șau pentru o persoană (mai ales o femeie) care flecărește fără încetare; meliță (2). Bre, bre, bre ! ce moară stricată ! ALECSANDRI, T. 1043, cf. 241. Baba scîrșni din dinți ca apucată, dar apoi își strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. EMINESCU, N. 22. Vrei să-ți sfarm oasele, moară stricată ? I. NEGRUZZI, S. VI, 12, cf. PAMFILE, J. II, 155, ZANNE, P. III, 248. Țîne-ț moara ! ALR I 1383/268. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a materialelor tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc:) ; clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. Lucrătorii de la . . . cuptorul de var și de la moara de var. LEG. EC. PL. 310. De acolo merge din nou spre mori, morile de ciment. CONTEMP. 1950, nr. 180, 2/1. Banda rulantă poartă pietrișul alb, mărunt, mergînd pieziș spre morile brute. ib. O moară de pămînt macină argila, o face făinoasă. ib. 1955, nr. 481, 3/3. Am văzut cum se montează o moară de ciment. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 838. 3. (Învechit; de obicei urmat de determinări care indică felul) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frămîntată). Moara făcătoare de hîrtie (a. 1643). BV I, 132, cf. KLEIN, D. 381, LB. Într-aceea Moise Șecheli și Beeteș-Bașa au venit la Brașov cu 10 000 de ostași și tăbărîndu-se la moara cea de hîrtie, s-au închis și el cu carele ce avea. ȘINCAI, HR. II, 300/33. Cercetînd, a găsit cu adevărat acea moară de tabac înființată – lucrînd și tabac din tutun din acest pămînt (a. 1847). DOC. EC., 934. Iobăgițele trebuie să dea trențe (zdramțe, cîrpe, rîze, petece) pentru morile de papir. BARIȚIU, P. A. I, 477. Edițiile lui Aldo erau . . . tipărite cu litere de o frumusețe neîntrecută, pe hîrtia fabricată de excelentele mori de la Fabriano. OȚETEA, R. 232, cf. ALRM SN I h 344/2. 4. (Regional) Nume dat la diferite mașini de lucru: a) Batoză (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR SN I h 83/353. b) (Adesea urmat de determinările „de firez”, „de ferăstrău”, „de scînduri”) Joagăr. Cf. KLEIN, D. 381, LB, ALR I 1850/118, 156, 215, 217, 223, 259, 266, 268, ALR II 6 423/105, 6 428/219. c) (Adesea urmat de determinarea „de vînturat”) Vînturătoare (de semințe), Cf. ALR SN I h 89. d) (Urmat de determinările „de vînturat”, „de ales”) Trior. ALR SN I h 89. e) (Urmat de determinarea „de zmicurat cucuruzul”) Mașină de bătut porumbul (Glimboca-Caransebeș). ALR II 5 163/27. 5. (Regional) Stomac (la om și la animale), V. r î ș n i t ă. Cf. ALRM I/I H 66, ALR I 1006/94, 186, 831, 835, ALRM SN I h 246/833, A II 7, 8, 12, III 9, 16, 18. 6. (Argotic) Ceasornic. Moara poate să fie nasoaíă, adică „ceas ordinar”, albă „ceas de argint” și roșie „ceas de aur”. GR. S. VII, 119, cf. CADE, IORDAN, L. R. A. 495. 7. Nume dat la mai multe jocuri: a) (Regional, și în construcția de-a moara) Țintar. Cf. ALR II 4 345, com. din ȚEPEȘ-VODĂ CERNAVODĂ. b) (Regional, și în construcția de-a moara) Joc de flăcăi, la priveghi, în care cîțiva flăcăi închipuiesc o moară (1), unul făcînd pe, morarul, iar alții pe clienții care vin la măcinat. Cf. MARIAN, Î. 205, ALR II 4 381/76. c) (Regional, în construcția); Moară cu cartea = joc de copii pentru care se folosesc două cărți așezate astfel încît, atunci cînd sînt lăsate să se închidă, foile uneia se intercalează cu ale celeilalte, producînd un fîșîit. Cf. PAMFILE, J. I, 69. d) (Prin Munt., în construcția) De-a moara stricată = joc de copii nedefinit mai de aproape. Cf. H IV 90. 8) Nume dat la diferite lucruri și obiecte care se învîrtesc: a) (Popular, de obicei urmat de determinări ca „de vînt”, „în vînt”, „de apă”, „pe apă”, „în apă”, „de tuleu”) Morișcă (folosită ca jucărie). ALR II 4 377/36, cf. 4 377/64, 76, 95, 105, 272, 310, 316, 325, 386, 705, 728, 886. b) (Adesea urmat de determinările „de vînt”, „în vlnt”) Zbîrnîitoare (ALR II 4 376/531) de speriat păsările (ALRM SN I h 34). (Transilv.) c) Jucărie făcută dintr-un cărăbuș sau dintr-un alt gîndac, imobilizat cu ajutorul unui ac și lăsat să se zbată din aripi pentru a produce zgomot; morișcă. Moară de bumbari. ALR II 4 367/105, cf. 4 367/235, 279. Face moară (din cărăbuș). ib. 4 367/310, cf. 4 367/325, 346. d) (Regional) Scrînciob (Vălcani-Sînnicolau Mare). ALR II/47. e) (Regional) Vîrtej (în apă) (Mociu-Gherla). ALR I 427/247. 8) Numele unei hori cu ritm vioi, ai cărei pași se fac alternativ, la dreapta și la stînga. Cf. VARONE, J. R. 42. – Pl.: mori și (învechit și regional) moare. – Lat. mola.

MIÉRE s. f. sg. I. 1. (Adesea urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul, epoca respectivă, vîrstă roiului etc.) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine (sau de alte himenoptere) din nectarul florilor. Și va hrăni de sațiului grîului și den piatră miiare sătură-i. PSALT. HUR. 70^r/7. Supseră miiare de piatră și untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. 169, GCR I, 15/20. Jumatate de miere strede (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 206/9. Mînca mugur și miiare sălbatecă (cca 1625). GCR I, 68/8. Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). id. ib. 98/5. Alți iarîș cetesc scripturile, iară nu înțeleg ce zic și se potrivesc cu cela ce ține miiarea în mînă, iară dulciața mierii nu-l preceapă (a. 1 644). BV I, 146. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/10. Ei deaderă lui o parte de peaște fript și dintr-un fagur miiare. ib. 104^r/11. De să va întimpla în cisla berbecilor acesto semno, fi-va moarte în oi mari și pîine și miară moltă va hi (cca 1660-1680). GCR I, 175/11. I-au hrănit pre ei cu roadele țarenilor, au supt miiare den piatră. BIBLIA (1688), 150²/31. Miiarea ce să dă în toți aii balcibașlîc și alte daruri. N. COSTIN, l. 583. Au fost luat Tudor Grecul lei 24, dobîndă după miiare (a. 1698). BUL. COM. IST. V, 226, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Vinde a sa dreaptă ocină și moșie . . . pentru șăsă vedre de miere (a. 1724). URICARIUL, XXV, 144. Iarna va fi tare. . . poame multe, mieri puțină (cca 1 750). GCR II, 59/26. Îndată le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină și cu mieri și cu un fel de vin de multe alcătuiri (cca 1750-1780). id. ib. 85/13. Să închinară lui Alicsandru și-i adusă poclon mierea (a. 1 784). id. ib. 132/31. Miere de faguri (a. 1832). N. A. BOGDAN, C. M. 138, cf. 164. Anul 1858 au fost foarte rodos și stup[i] încă au roit bine, dară de la Simpetră n-au mai căst nice o picătură de miere (a. 1858). IORGA, S. D. XIII, 74. Vrei tu pui de căprioare, Păsărele cîntătoare, Fag de miere-ndulcitoare Și vro doină jălitoare? ALECSANDRI, P. I, 94, cf. EMINESCU, O. I, 87. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere. CREANGĂ, P. 214, cf. id. A. 139. Fagurii scoși din stup dau mierea și ceara. DAMÉ, T. 120, cf. N. LEON, MED. 46. Albinele ne dau mierea și ceara fără multă muncă din parte[a] noastră, aproape de-a dreptul. PAMFILE, I. C. 85, cf. id. S. T. 64. Adu bostanul fiert și fagurii de miere. DELAVRANCEA, A. 3. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. HOGAȘ, DR. II, 144. Miere de albine, scursă, in stupi sau în faguri fără albine. NICA, L. VAM. Vinul și mierea și grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Intră cu o tavă pe care sînt ouă fierte, miere și jimblă. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Miere de floare de tei. ALECSANDRI, P. P. 51. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau păharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 258. Hai, mîndruțo, pe la noi, Să mîncăm miere de roi. HODOȘ, P. P. 121. Cu miere se ung sfinții care se fac la 9 mart. ȘEZ. VIII, 39, cf. I, 252. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă (palincă) de bucate, colea îndulcită cu miere de stup. RETEGANUL, P. III, 83. Să le dăm țuică cu miere, Să nu ne cate la măsele, MAT. FOLK. I 315, cf. MARIAN, INS. 176. ◊ (În proverbe și zicători) Albina. . . miiare și fiiare tot într-un pîntece poartă. CANTEMIR, IST. 165. Cine umblă cu miere își linge degetele. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ȘEZ. I, 219, ZANNE, P. III, 664. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci butoaie de oțet. id. ib. I, 559. Nu toate muștele fac miere. ISPIRESCU, L. 14, cf. ZANNE, P. I, 557. Omului cu învățătură îi curge miere din gură. id. ib. V, 353. Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierei. id. ib. III, 440. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. id. ib. 553. Ne e miere fără fiere. id. ib. 673. Numai miere zicînd, gura nu se îndulcește. id. ib. 664. Cu oțet și cu fiere Nu se face agurida miere. id. ib. I, 96. Mai rară vedere Este mai cu miere. id. ib. VI, 240. Unde vede o muiere, Parcă îl lipești cu miere, se spune despre bărbații afemeiați. Cf. id. ib. II, 285. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce, la fluiditatea produsului, precum și la însușirea lui de a se lipi ușor de ceva) Dzisele D[o]mnului. . . mai iubite-s decît aurulu și piatra cea curată, mult. . . mai dulce e de miiarea și fagurul. PSALT. HUR. 15^r/4, cf. PSALT. 31, GCR I, 12/39, 154/23. Va amărî pîntecele tău ce în gura ta va fi dulce ca miiarea. N. TEST. (1 648), 311^r/5. Iar și eu, cu cine vorovem, cu boieri, cu nigustori, ca cu nere îi îndulcem (a. 1784). GCR II, 138/3. Pere galbene ca ceara. . . și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Dușii de pe lume, mai toți, sînt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. A pus zece bucățele de zahăr, de zice că-i mai bun ca mierea. REBREANU, I. 18. Ca mierea se lipește de suflet vorba lui. CONTEMP. 1953, nr. 327, 4/5.Uiu, iu, floare de mac, Dulce-i gura de diac; Dar nu-i dulce ca gura, Ci-i dulce ca și mierea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 410. (În proverbe și zicători) Fata la vremea ei, ca mierea în fagul ei. ZANNE, P. II, 131, cf. MARIAN, INS. 183. Limba e dulce ca mierea și amară ca fierea. ZANNE, P. II, 223. Tăcerea e ca mierea. id. ib. 764. ◊ F i g. Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale decît mierea rrostului mieu. PSALT. HUR. 106^v/11, cf. PSALT. 260. Înțăleptul zisă: o lume! cu dulceați de miere amestecată ești (a. 1 773). GCR II, 94/40. Să întorcea fieștecarele pre la lăcașurile sale, băgînd miiarea bunătăților fieștecarele dintru dînșii cu nevoință prin vasăle inimilor sale. VARLAAM-IOASAF, 52^v/26. Să-i curgă din limbă miiare, după cum zice poeticul. MOLNAR, RET. [prefață] 6/14. Te rog, Muză mîngăioasă! Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-mi puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap. GCR II, 173/1. Noi avem obiceiul de a întreba întotdeauna din ce locuri e adunată mierea artistică. IONESCU-RION, C. 38. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun. ANGHEL, PR. 64. Da, tanti ! – răspunse cu o miere teatrală Otilia. CĂLINESCU, O. I, 52, cf. DEȘLIU, G. 52. Vai de mine, cum aș mere Seara la gură cu miere. JARNIK-BÎRSEANU,133, cf. 21, 23, 364, 404, MAT. FOLK. 1051. ◊ L o c. a d j. De miere = (despre oameni) bun, generos, de zahăr. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ E x p r. A da de miere sau a-i pica (cuiva) mierea-n păsat, se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau cînd cuiva îi merge foarte bine. Cf. ZANNE, P. III, 675, IV, 68. A-i curge numai miere, se zice despre cineva care este harnic și îi merge bine. id. ib. III, 675. A înota în miere = a fi (foarte) bogat. id. ib. Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) miere (și tot nu... ), se spune pentru a arăta hotărîrea nestrămutată a cuiva de a respinge o propunere sau o situație, oricîte avantaje aparente ar prezenta. Cf. MARIAN, INS. 185. Să știe de bine că e miere și tot nu se duce. PREDA, D. 141. A fi cu limba fagur de miere = a vorbi foarte frumos, a fi elocvent. Cf. ZANNE, P. II, 29, 811, MARIAN, INS. 183. A unge (pe cineva) la inimă cu miere = a spune (cuiva) lucruri plăcute. Cf. ZANNE, P. II, 211, MARIAN, INS. 183. S-a făcut agurida miere = s-au împăcat cei învrăjbiți. Cf. ZANNE, P. I, 95. În buze (sau gură) miere și în inimă fiere (sau otravă) sau în față miere și în dos fiere, se zice despre cei fățarnici și vicleni. id. ib. N, 25, cf. 135, 168. A ascunde ac în miere = a ascunde un gînd rău într-un sfat dat cu blîndețe; a face intrigi. id. ib. I, 309, cf. III, 676. (Rar) A-i tăia (cuiva) cuvîntul cu miere = a întrerupe (pe cineva) din vorbire, spre a-i oferi un sprijin foarte important. Dacă nu este cu putință, mai zise Țugulea. . . – Să-ți tai cuvîntul cu miere, răspunse Ursul, dară trebuie să fie cu putință. ISPIRESCU, L. 330, cf. ZANNE, P. III 676. (Regional) A da bani pe miere = a mustra; a batjocori; a bate. ZANNE, P. III, 674. Las', zicea vulpea. . . că mi te-oi prinde eu, cioară spurcată ce ești, ți-oi da eu bani pe miere, că numai tu mi-ai făcut șotia asta ! ȘEZ. III, 187. A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată = a se supune cuiva orbește, a se alipi de cineva cu trup și suflet. Cf. CIAUȘANU, GL., CHEST. VI 161/10. A fi bun (sau dulce) ca mierea cîinelui = a fi răutăcios, sîcîitor. Cf. ib. A avea miere de șarpe la inimă =a fi rău. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ Miere de trandafiri sau miere rozată = substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (I 1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă (folosită ca medicament); miericică (I 1). Cf. LB, POLIZU, CUPARENCU, V. 21, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S. ♦ (De obicei art.) Lună (sau, rar, săptămînă) de miere = cea dintîi lună (sau săptămînă) după căsătorie. Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. . . N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului devine o cafenea. FILIMON, O. I, 97, cf. COSTINESCU, DDRF. Era holărît ca, îndată după cununie, tinerii căsătoriți să plece spre parohia lui George, dar cu un înconjur care să dureze cel puțin o săptămînă, săptămînă de miere. REBREANU, I. 252. ♦ Nectarul florilor. Iată-n urmă și albine aducînd în gură miere. ALECSANDRI, P. III, 56. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și albine roitoare luminoasă miere sug. id. ib. IV, 132. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen, se întorc seara din îndepărtate finețe. PETRESCU, S. 179. Albinele. . . Au început să zboare, fredonînd Prin florile cu miere și lumină. BOTEZ, P. O. 21, cf. CHEST. VI 156/13, 16, 17, 20. 2. (Transilv., Maram., rar Ban., adesea urmat de determinări) Zahăr. Mere de trist. LEX. MARS. 243, cf. LB. La noi zic la zâhar miere de trestie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 226. Miere albă. CHEST. VI 161/33, cf. ALR II 4 119/36, 346, 349, 353, 362. Am fărmat mierea. ib. 4112/353, cf. ALR I 1 609, ALR II 4119/235, 250, 260,272, 279, 284, 310, 6146/250, ALR II/I MN 15, 6811/235, 260, 279, A I 24, L. ROM. 1960, nr. 2, 21, LEXIC REG. 16. Miere galbenă (sau de tuse)= zahăr candel, v. c a n d e l. Cf. ALR II 3665/235, 250, 260, 284, 349, 353, 362. Miere de baraboi (sau de piciouci, de napi) = zahăr de cartofi, v. z a h ă r. Cf. ib. 3 664/260, 346, 362. Miere neagră (sau de urs, a ursului) = zahăr negru, v. z a h ă r. Cf. ib. 3663/250, 272, 346, 353, 362. ♦ Bomboane. Dă-le la mai mulți copii grunz de miere. ALR I 316/257, cf. 1608, MAT. DIALECT. I, 212. 3. (Transilv., Ban., adesea precizat prin „de prune”) Magiun (1). Cf. LB, CHEST. VI 161/17, 18, ALR I 873, ALR II 4035, 4036, 4041, 4 046. ♦ (Prin Ban. și prin Dobr.) Marmeladă. Cf. ALR I 873/677, 986, CHEST. VI 161/8, 9. ♦ (Ban.) Dulceață. Cf. CHEST. VI 161/20, 21, ALR II 4 044/29. 4. Compuse: (regional) mierea-mîței = clei de cireș sau de prun. Com. din BAN. ; miere-de-camfor = camfor, ALRM II/I h 178. II. (Bot.) Compuse: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre; plămînare, (învechit și regional) plămînărică (Pulmonaria mollissima). Cf. PANȚU, PL., VOICULESCU, L. 189, BUJOREAN,l. 384, H X 496; b) cuscrișor (Pulmonaria rubra). Cf. BRANDZA, FL. 375, GRECESCU, FL. 407, BARCIANU, N. LEON, MED. 51, BUJOREAN, B. L. 384, ȘEZ. XV, 86; c) arbore înalt din familia urticaceelor, cu fructe mici, rotunde (Celtis australis). Cf. ȘEZ. XV, 86, DS; d) garoafă, ALR I 1 935/516; e) roiniță (Melissa officinalis). ib. 1 943/727; f) dumbravnic (Melittis melissophyllum). ib. 1944/874; g) urzică-moartă (Lamium maculatum). ib. 1945/808; h) barba-ursului (Equisetum arvense). ib. 1 952/677; i) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). ALR II/605; j) omag. ib. 6 302/886; k) jale (Salvia officinalis). ALR SN III h 656/876. Printre mușuroaie crescuse iarbă. . . colea păiușul oilor, dincoace, mierea-ursului. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Porumbele și mierea-ursului străjuiau cetatea năruielii cu poamele lor de baga. KLOPȘTOCK, F. 187. Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbăna ciuboțică a cucului, și mierea-ursului – răzbătuseră. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. H II 142, III 209, 242, 306, 385, X 354, 445, 489, XI 427, XII 411, XIV 29, XVI 103, 146; mierea-cucului (Melandryum album). BULET. GRĂD. BOT. XI, 25. – Gen.-dat.: mierii și mierei. – Lat. mei.