MULGAR, -Ă adj., subst. (Regional) 1. Adj. (Și substantivat, f.) Mulgătoare (1). V. m u l g ă t o r (1). Tamaslîcul numără 300 de vaci fătătoare, împărțite în două cîrduri, mulgarele într-unul și cele a făta într-altul. I. IONESCU, D. 369. Oile ce se mulg alcătuiesc cîrdul mulgărilor. DAMÉ, T. 68. Turma de oi se împarte așa: oi mulgări, mînzări. H VIII 170. Pentru a deosebi oile ciobanii le numesc: mulgări cele ce se mulg. ib. 183, cf. PAȘCA, GL. Trebuie să-i dea 1 kg de făină de porumb de fiecare oaie mulgară. CHEST, V 8/49, cf. 16/49, ALR I 1778/51, 148, 341, 540. 2. S. m. Mulgător (2). Cel ce mulge oile se zice mulgar. H X 317, cf. 260. Din strungă oile ies în spătări, unde stau mulgarii. ib. 424, cf. CHEST. V 25/19, 38, 65, 90, ALR I 1 807/573, GLOSAR REG. 3. S. n. Vas în care se mulge laptele; (regional) mulgăriță (Prăvăleni-Brad). ALR I 1 059/90. – Pl.: (1) mulgare și mulgări, (2) mulgari, (3) mulgare. - Și: mulgáre s. f. SCL 1959, 107. – Mulge + suf. -ar.