BANCHIZĂ, banchize, s. f. Întindere de gheață formată în regiunile polare, de-a lungul coastelor mării. – Din fr. banquise.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

MOHICAN, mohicani, s. m. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din fr. Mohican.

TERITORIAL, -Ă, teritoriali, -e, adj. Care aparține unui teritoriu, privitor la un teritoriu. ◊ Ape teritoriale = porțiune de mare sau de ocean, de-a lungul coastelor, care face parte din teritoriul unei țări. (În vechea organizare militară) Armată teritorială = armată formată din soldați rezerviști vârstnici, destinată apărării interne a teritoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. territorial.

COSTIER, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière.^[1]

CABOTAJ ~e n. nav. Navigație comercială de-a lungul coastei mărilor, între porturi apropiate. /<fr. cabotage

HIDROBUZ ~e n. Navă maritimă ușoară, folosită la transportul pasagerilor de-a lungul coastei. /hydro- + [auto]buz

CABOTAJ s.n. Navigație de-a lungul coastei de la un port la altul. [< fr. cabotage].

COSTIER, -Ă adj. (Mar.) De coastă, în legătură cu țărmul. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. [Pron. -ti-er. / după fr. côtier].

HIDROBUZ s.n. Ambarcație de mic tonaj care face transporturi de pasageri de-a lungul coastei mării. [< hidro- + (auto)buz].

SEINER s.n. Navă puntată destinată pescuitului cu plase aproape de suprafața apei, în larg sau de-a lungul coastelor. [< engl. seiner].

CABOTAJ s. n. navigație maritimă de-a lungul coastei între localități apropiate. (< fr. cabotage)

COSTIER, -Ă adj. (mar.) de coastă. ♦ navă ~ă = navă care face curse de-a lungul coastelor. (după fr. côtier)

ALEUTINI, Munții ~ (ALEUTIAN RANGE), lanț muntos vulcanic de-a lungul coastei sudice a Pen. Alaska (2.) Lungime: c. 850 km. Alt. max.: 3.108 m (vf. Redoubt). Cuprinde 22 vulcani activi, între care Katmai, lacuri vulcanice etc. Turism (parcurile naționale Lake Clark și Katmai, „Valea celor 10.000 de fumuri”).

AMERICA CENTRALĂ: 1,2 mil. km²; c. 55 mil. loc. (1986). Constituie o legătură istmică și insulară între cele două Americi. Legătura istmică se întinde pe 2.923 km lungime, între 17° lat. N (istmul Tehuantepec) și 5° lat. N (G. Darién). Lățimea variază între 70 km (istmul Panamá) și 860 km (Pen. Yucatán). Relieful este în cea mai mare parte muntos, cu numeroși vulcani (majoritatea în activitate). Alt. max.: 3.975 m (vf. Acatenango). De-a lungul coastelor Oc. Pacific și M. Caraibilor se întind cîmpii litorale înguste. Legătura insulară (Indiile de Vest) este formată din trei arhipelaguri (Bahamas, Antilele Mari și Antilele Mici), care numără cîteva mii de insule.

AMERICA DE NORD: 24,2 mil. km² (inclusiv insulele învecinate); c. 354,5 mil. loc. (1988). Cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat, se întinde de la 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) la 17° lat. N (Istmul Tehuantepec), pe c. 7.300 km și de la 168°08′ long. V (Capul Prințului de Wales) la 55°40′ long. V (Capul Charles din Pen. Labrador), pe c. 5.000 km. Relief. În V se întinde un sistem muntos înalt, format din depozite paleozoice, mezozoice și terțiare puternic cutate, faliate și șariate, cu vulcanism intens în trecut, slab în prezent, cu seismicitate puternică și cu numeroase urme glaciare cuaternare. Alt. max.: 6.164 m (vf. McKinley din M-ții Alaskăi). Se desfășoară sub forma a două lanțuri, orientate pe direcția N-S: Cordiliera Pacifică (în V), cu înălțimi mijlocii și Cordiliera Stîncoșilor (în E), mai înaltă și mai golașă. Între culmile lor se află o serie de pod. înalte, de vîrstă terțiară, pe roci bazaltice (Pod. Columbia Britanică), pe formațiuni sedimentare (Pod. Colorado), în care rîurile au tăiat văi adînci în formă de canion (Colorado), sau pe roci mai vechi, cristaline (Scutul Canadian). În E sistemului muntos, relieful are alt. medii reduse (200-500 m) și s-a format pe depozite mezozoice și terțiare. M-ții Apalași cutați în Carbonifer, se întind de-a lungul coastei Oc. Atlantic, fiind formați din culmi paralele, care spre E se termină printr-un abrupt, numit „Fall line” (Linia Cascadelor). Între M-ții Apalași și Cordiliera Stîncoșilor se desfășoară Pod. Înalt al Preriilor și C. Mississippi, joasă aluvionară, de vîrstă cuaternară, care se termină spre S cu C. Golfului Mexic.

ANTILE 1. Insulele ~, arh. între Oc. Atlantic și M. Caraibilor, care constituie America Centrală insulară; 222 km²; c. 30 mil. loc. (1986). La V A. Mari (Cuba, Haiti, Puerto Rico și Jamaica) ocupă o suprafață de 208 mii km², împărțind Mediterana Americană în două bazine: G. Mexic și M. Caraibilor. La E A. Mici (14 mii km²) sînt dispuse sub forma unui arc, cele mai importante ins. fiind: Virgine, Sint Maarten, Barbuda, Grenada, Tobago și Trinidad. În lungul coastelor Venezuelei se găsesc ins. Bonaire, Curacao și Aruba. Relieful A. este foarte variat. În A. Mici, unele ins. sînt tipic vulcanice (Montserrat, Guadelupa, Martinica), altele cu relief de cutare și vulcanic (Dominica, Sfînta Lucia, Sfîntul Vicențiu, Grenada), iar altele sînt sedimentare (Sînt Maarten). Climă tropical-maritimă. 2. Curentul Antilelor, curent cald în Oc. Atlantic (NE Antilelor Mari), care scaldă Arh. Bahamas. Viteză 1-1,5 km/h. Temp. apei: 25-28 °C. Salinitate: 36-37 ‰. 3. Marea Antilelor, v. Caraibilor, Marea ~.

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

ATACAMA 1. Puna de ~, deșert în N statului Chile, la 3.200 m alt. medie, între Cordiliera Coastelor și Anzii Centrali, de-a lungul Oc. Pacific, între 22° și 27 ° lat. S, pe c. 1.000 km lungime. Unul dintre cele mai aride pustiuri de pe Pămînt (precipitații sub 50 mm/an). Zăcăminte de salpetru, aur, argint, borax, cupru. 2. Fosă oceanică în Oc. Pacific, în lungul coastei chiliene. Lungime: c. 1.500 km Ad. max.: 8.050 m (măsurată în 1957).

ATLANTIC, Oceanul ~, ocean situat între Europa, Africa și cele două Americi, care comunică cu Oc. Înghețat prin Str. Davis și Danemarcii, iar în S cu Antarctida; 106,6 mil. km² (91,6 mii km² fără mările mărginașe). Ad. medie: 3.600 m; ad. max.: 8.742 m (în fosa Puerto Rico). Are un volum de 329,7 mil. km³ de apă. Salinitate: 34-37,3 ‰. Temperatura apei variază de la c. 28°C la Ecuator, pînă la 6°C la 60° lat. N și -1°C la 60° lat. S. Forma lui se aseamănă cu un mare „S”, țărmurile de E și V fiind aproape paralele. Numeroase ins. și arh. (supr. totală 1,07 mil. km²) unele de origine vulcanică (Ascensión, Sf. Elena, Azore, Canare etc.). Dintre curenții oceanici care îl străbat cei mai importanți sînt: Golfstromul, Benguelei, Groelandei și Braziliei. Numeroase mări mărginașe (Baltică, Nordului, Mediterană, Caraibilor etc.) și golfuri largi (Guineii, Biscaya ș.a.). Șelful oceanic ocupă 10,3 la sută din supr. sa. Străbătut de importante căi de navigație (2/3 din transporturile maritime comerciale ale lumii). Bogate zone de pescuit (c 35 la sută din cantitatea de pește pescuit pe glob). – Bătălia din ~, ansamblul operațiilor militare întreprinse în Oceanul A. (1941-1944) în timpul celui de-al doilea război mondial, în cadrul căruia rolul principal a revenit războiului submarin. – Charta Atlanticului, declarație semnată la 14 aug. 1941 de către președintele S.U.A., F.D. Roosevelt, și prim-min. britanic, W. Churchill, referitoare la scopurile războiului și organizarea postbelică a lumii. A contribuit la închegarea coaliției antihitleriste. – Zidul A. = ansamblu de fortificații construit de germani de-a lungul coastelor atlantice europene după înfrîngerea Franței (iun. 1940) pentru a se apăra în vederea unei eventuale debarcări a Aliaților.

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km²; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km²; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de rîuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pămînt) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gîndurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobîndirea unui cîștig. A se duce pe apa sîmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

BANCHIZĂ, banchize, s. f. Bloc de gheață format în regiunile polare, de-a lungul coastelor mării. V. aisberg. – Fr. banquise.

CALIFORNIA 1. Pen. în NV Mexicului, între Oc. Pacific și golful cu același nume, lungă de 1.200 km și lată de 50-250 km; c. 144 mii km². Relief muntos cristalin și vulcanic. Alt. max.: 3.069 m (Cerro de la Encantada). Climă tropicală în S și subtropicală în N. Precipitații sub 250 mm anual. Vegetație xerofită. 2. Curentul Californiei, curent marin rece în E Oc. Pacific, în lungul coastelor de V ale S.U.A. Lungime: 550-650 km. Viteza: 0,9 km/h. Temperatura: 12-26°C. 3. Golful Californiei, golf. al Oc. Pacific, între pen. cu același nume și coasta mexicană; c. 180 mii km². Lungime: 1.240 km. Lățime max.: 220 km. Ad. max.: 3.292 m; ad. medie: 818 m. Maree: 2,9 m. Pescuit. Aici se varsă fl. Colorado. 4. Stat în SV S.U.A.; 411,1 mii km²; 28,6 mil. loc. (1989). Centrul ad-tiv: Sacramento. Expl. de petrol, gaze naturale, plumb, borax, magneziu, min. auroargentifere. Ind. de prelucr. a petrolului, echipament de transport (avioane), mașini electrice, cherestea, alim. Ind. cinematografică. Citrice, cereale, bumbac; viticultură; pomicultură; creșterea bovinelor. Turism.

CABOTAJ s. n. Navigație la distanță mică de-a lungul coastei (între porturile aceleiași țări). – Fr. cabotage.

CHILE [cíle], stat în America de Sud, de-a lungul coastei Oc. Pacific; 756,9 mii km²; 12,96 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Santiago. Orașe pr.: Vina del Mar, Conceptión, Valparaiso, Talcahuano, Antofagasta. Populație urbană: 83%. Este împărțit în 12 regiuni și o regiune metropolitană. Țărmul Pacific (4.300 km în lungime) este dantelat și înalt, iar în S formează fiorduri însoțite de numeroase insule. Relief muntos (Anzii chilieni), cu alt. ce depășesc frecvent 6.000 m, care închide o depresiune, numită Valle Central, în S – cea mai productivă și populată zonă a țării. În N se află deșertul Atacama. Climă deșertică în N (Arica este polul mondial al aridității), subtropicală în partea centrală și temperat-oceanică, în S. Expl. de petrol, gaze naturale, cărbuni (2,1 mil. t, 1988), min. de fier (7,9 mil. t, 1988), salpetru, sare (865 mii t, 1987), guano (5,7 mil. t, 1987, locul 1 pe glob), aur (17.035 kg, 1987), argint, cupru (1,47 mii t, locul 2 pe glob), plumb, zinc, molibden (10.739 t, 1987) ș.a. Ind. țării produce energie electrică (16,9 miliarde kWh, 1988), oțel, fontă, cupru blister (837 mii t, 1988), cupru rafinat (853,2 mii t, 1988), nave, anvelope (1,34 mil. buc., 1988), celuloză și hîrtie, ciment, mașini agricole, țesături de lînă și bumbac, produse alim. (zahăr, produse din carne, lactate) ș.a. Se cultivă numai 5,8% din supr. țării cu grîu (1,8 mil. t, 1989), porumb, cartofi, sfeclă de zahăr (2,8 mil. t, 1989), orez, rapiță, plante furajere. Pomicultura și viticultura se practică mai ales în centrul țării. Creșterea animalelor: bovine (3,5 mil. capete, 1989), ovine (6,6 mil. capete, 1989), porcine, caprine, lame și alpaca. C. f.: 10,8 mii km. Căi rutiere: 79,2 mii km. Flotă comercială: 912,7 mii t (1988). Pescuit: 5,2 mil. t (1988). Moneda: 1 peso = 100 escudos. Exportă cupru (c. 40%), minereuri, produse agricole și alim., lemn și produse din lemn, celuloză și hîrtie, produse chim. ș.a. și importă produse chimice, petrol brut, echipament electric, autovehicule, produse textile, siderurgice, petroliere, echipament electronic ș.a. – Istoric. Locuit din cele mai vechi timpuri de triburi amerindiene (araucani, alcalufi ș.a.), terit. C., descoperit în 1520 de Magellan, a fost cucerit începînd cu sec. 16 de către conchistadorii spanioli. În cursul Războiului pentru Independența Coloniilor Spaniole din America (1810-1826). C. și-a dobîndit independența (12 febr. 1818). În a doua jumătate a sec. 19 s-a intensificat pătrunderea în C. a capitalului străin, în primul rînd a celui englez. În urma războiului din 1879-1884 împotriva statelor Perú și Bolivia, C. a dobîndit întinse terit. bogate în salpetru. După cel de-al doilea război mondial viața politică a C. se caracterizează prin polarizarea forțelor de stînga concretizată în crearea, în 1956, a Frontului de Acțiune Populară (transformat în 1969 în Unitatea Poporului). În 1956 a fost creat Frontul Unității Populare. După alegerile din 1970, Unitatea Populară a format guvernul, condus de de S. Allende Gossens, lider al Partidului Socialist din C. În urma loviturii de stat militare din 11 sept. 1973, S. Allende moare, parlamentul dizolvat, partidele politice și sindicatele sînt interzise și se instituie un regim de dictatură militară în frunte cu generalul Augusto Pinochet. La plebiscitul din 5 oct. 1988, acesta suferă o mare înfrîngere, ceea ce a dus la restaurarea democrației o dată cu alegerile generale din dec. 1989. Puterea executivă este exercitată de președinte, care este și șeful guvernului, iar cea legislativă de Congresul Național.

COASTEI (COAST RANGES), Lanțurile ~, lanț muntos de-a lungul coastei pacifice a S.U.A., între 48°30′ (str. Juan de Fuca) și 35° lat. N. Alcătuit din roci sedimentare și metamorfice. Puternică zonă seismică. Lungime: c. 1.600 km. Alt. medie: 1.000 m; alt. max.: 2.424 (vf. Olympus). Parc național.

COASTEI (COAST MOUNTAINS), Munții ~, lanț muntos în Canada și S.U.A., în lungul coastei Oc. Pacific. Alcătuiți din granite și puternic tectonizați. Lungime: c. 1.700 m. Alt. max.: 4.042 m (vf. Waddington). Păduri de conifere. Mici ghețari.

maree neagră sint. s. Pânză de petrol care plutește pe suprafața mării, rezultată din accidente ale petrolierelor ◊ „Calculatoarele și mareea neagră. Prognozarea evoluției pânzei de petrol a permis evitarea unor costisitoare și inutile mobilizări a mijloacelor de protecție de-a lungul coastelor (care nu au fost atinse de cleioasa pecingine neagră).” Cont. 16 III 79 p. 5. ◊ „Portul Marsilia a fost dotat cu o navă destinată luptei împotriva «mareelor negre».” R.l. 11 VI 79 p. 6; v. și biodegradare, polmar (1978) (după fr. marée noire; cf. engl. black tide; PR, DMC 1967; DEX-S)

HADRAMAUT (HADRAMAWT, HADHRAMAUT), regiune haturală în S Pen. Arabia (Yemen), în lungul coastei G. Aden; 155,4 mii km². Podiș calcaros, cu alt. medie de 500-1.500 m, limitat la N de deșertul Rub’al Khālῑ și străbătut de uedul cu același nume (645 km). Tutun, grâu, mei, orez, curmale și bumbac. Creșterea nomadă a ovinelor și caprinelor. Pescuit de sardele. Localit. pr.: Al-Mukallā, Tarim, Ash-Shihr. Pe terit. H. a existat un vechi stat, care, în sec. 3, a intrat în componența Regatului Saba, iar din sec. 7 a făcut parte, succesiv, din mai multe formațiuni statale arabe. Protectorat britanic (din 1888). Din 1967 alipit Yemen-ului.

QUEEN CHARLOTTE ISLANDS [kuin șa:lət ailəndz] (INSULELE REGINA CHARLOTTE), arhipelag canadian în Oc. Pacific, alcătuit din 150 de insule, extins de-a lungul coastelor vestice canadiene (British Columbia) de care este separat prin str. Hecate (160 km lățime); 9,6 mii km². Ins. pr.: Graham (6,5 mii km²), Moresby (2,6 mii km²), Louise, Lyell, Kunghit. Orașe pr.: Masset, Skidegate, Rose Harbour, Sandspit. Relief muntos, alcătuit din roci cristaline și vulcanice, cu alt. max. de 1.202 m, acoperit cu păduri. Expl. forestiere și carbonifere. Pescuit. Creșterea animalelor. Arhipelagul a fost vizitat de spaniolul Juan Pérez (1774) și de căpitanul englez James Cook (1778) și explorat în 1787 de navigatorul britanic George Dixon. În acest arhipelag trăiesc mulți indieni haida.

MAREA BARIERĂ DE CORALI (GREAT BARRIER REEF [greit bæriə ri:f]), lanț de recife și insule coraligene (cea mai mare aglomerare de corali din lume), care se întinde pe c. 2.300 km în lungul coastei de NE a Australiei, pe marginea platformei continentale. Lățime: 2-150 km. Obstacol pentru navigație. Declarat parc maritim (1983).

FRISIA, reg. istorică în V Europei, de-a lungul coastei de SE a Mării Nordului, între Meuse și Weser, a cărei denumire provine de la populația frisonilor, stabilită aici în sec. 1 d. Hr. În sec. 4 F. a fost ocupată de franci, iar în sec. 8, inclusă în statul franc al lui Carol cel Mare. În componența Sfântului Imperiu German (din 870, definitiv din 925), terit. inițial al F. s-a separat treptat în: F. propriu-zisă (în prezent, prov. ad-tivă a Olandei – Friesland) și F. de Est (în prezent, în NV landului Saxonia Inferioară – Germania).

GOLFSTROM [gólfștrom] (GULFSTREAM [gəlfstri:m]), curent oceanic cald, de suprafață (24°-28°C), în N Oc. Atlantic. Se formează în str. Florida, se îndreaptă de-a lungul coastelor estice ale S.U.A. până la capul Hatteras (Curentul Floridei), apoi până la ins. Newfoundland (Curentul Vânturilor de Vest), iar de aici la direcția principală SV-NE, îndreptându-se spre țărmurile Europei de Vest prin curentul Norvegiei, curentul Irminger și al Capului de Nord, influențând clima regiunilor litorale. Are lățimea de 75-250 km și viteza medie de 3-9 km/h. Cel mai mare curent al globului ca lungime și debit (82 mil. m³/sec.). A fost semnalat în 1513 de conchistadorul Juan Ponce de León.

DRAKE [dréic] 1. Sir Francis D. (c. 1540-1596), navigator și corsar englez. Amiral. A condus expediții piraterești de-a lungul coastelor Americii, jefuind posesiunile și vasele spaniole; a făcut primul, după Magellan, ocolul Pământului (1577-1580). A luat parte activă la distrugerea flotei spaniole Invincibila Armada (1588); înnobilat de regina Elisabeta, care-i finanțase expedițiile. 2. Strâmtoarea ~, cea mai largă str. maritimă de pe glob, între ins. Țara de Foc și ins. Shetland de Sud, care leagă Oc. Atlantic de Oc. Pacific; descoperită în 1578 de Fr. Drake. Lățime: 1.140 km. Ad. max.: 5.248 m.

MUNȚII MARII CUMPENE DE APE (GREAT DIVIDING RANGE [greit dəváidiŋ reindʒ]), catenă muntoasă în E și SE Australiei (Queensland, New South Wales și Victoria), în lungul coastei orientale, cu lățimi cuprinse între 161 și 228 m (vf. Košciusko). Expl. forestiere. Turism.

PINZÓN [pinθón] 1. Martin Alonso Yáñez (c. 1440-1493), navigator spaniol. În timpul primei călătorii a lui Columb spre America, a comandat (în 1492) vasul „Pinta”. 2. Vicente Yáñez P. (c. 1460-1523), navigator spaniol. Frate cu P. (1). Comandat al vasului „Niña” în timpul călătoriei lui Columb. A descoperit coasta Braziliei și gurile Amazonului (1500) și a participat la expediția lui Diaz de Solis (1508-1509), de-a lungul coastelor atlantice ale Americii de Sud, stabilind caracterul insular al Cubei.

PONTICI, Munții ~, lanț muntos în Turcia asiatică, format dintr-o culme estică și una vestică, extins în lungul coastei sudice Mării Negre, limitând la N Pod. Anatoliei; lungime: c 1.000 km; lățime: c. 130 km. Alt. max.: 3.937 m (vf. Kaçkar Daği). Expl. de cărbune și polimetale. Păduri de pin și tufișuri de maquis.

QATAR sau KATAR [cɔtɔr] 1. Peninsulă în SV G. Persic, în E Pen. Arabia; 11,4 mii km². Lungime: 225 km; lățime max.: 85 km. 2. Statul ~ (Dawlat al-Qatar), stat în Asia de Sud-Vest, învecinat cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe și Bahrain, cu largă ieșire la G. Persic; 11.437 km²; 596 mii loc. (2001). Limba oficială: araba. Religia: islamism 82,7%, creștinism 10,4%, hinduism 2,5, alte religii 4,4%. Capitala: Doha (Ad-Dowhah). Orașe pr.: Ar-Rayyān, Al-Wakrah, Umm Salal, Dukhān. Este împărțit în 9 municipalități. Teritoriul este o peninsulă cu un relief monoton dat de o câmpie deșertică ușor vălurită (alt. max. 103 m). Climă subtropicală (caldă și secetoasă) care nu permite culturi agricole, cu excepția micilor oaze, de-a lungul coastelor, în care apare apa subterană. Singura vegetație arborescentă o reprezintă curmalii din oaze. Faună săracă cu gazele pitice. Stat cu o economie bazată exclusiv pe petrol și prelucrarea acestuia. Această ramură participă cu 38,1% la P.I.B. și, deși concentrează doar 2,6% din pop. activă, contribuie cu peste 80% la exportul țării și cu c. 2/3 la bugetul statului. Rezervele sigure de petrol sunt de peste 500 mil. 4, iar cele de gaze naturale 11.145 md. m³ (2001), locul 3 pe glob, atât terestre cât și submarine (câmpul North Field, unul dintre cele mai mari din lume). Ind. prelucrătoare dă 7,5% din P.I.B., folosește 3,6% din pop. activă a țării și produce: energie electrică, uleiuri ușoare și grele, gaze lichefiate (uzina Ras Laffan, 1997, una dintre cele mai mari din lume), îngrășăminte azotoase (1,4 mil. t, 1997), laminate din oțel, ciment, ceramică fină, carne, lapte. Activitățile tradiționale: pescuitul de pește și creveți și agricultura practicată în oaze (curmali, legume – tomate, varză, dovlecei, ceapă, pepeni -, citrice, orz), joacă în prezent un rol secundar (0,9% din P.I.B.). Se cresc ovine, caprine și cămile. dar și bovine și cabaline. Nu există căi ferate. Căi rutiere: 1.230 km (1996). Autovehicule: 277 mii buc. (1999). Porturi pr.: Doha, Umm Sa’id. Aeroport pr.: Doha. Aparate TV în funcțiune: 832/1.000 loc. (1999). Turism în dezvoltare: 451 mii turiști străini (2000). Pr. obiective turistice: capitala Doha cu câteva moschei renumite, Palatul at-Thani, edificii noi (ministere, bănci, hoteluri), muzeul, universitatea; orașele Al-Wakrah, Umm Sa’id, Dukhān, toate stațiunile balneoclimaterice cu edificii moderne; crescătoria, unică în lume, de gazele oryx. Balanță comercială excedentară. Export (1998): combustibili și uleiuri minerale (81,2%), produse chimice (10,4%), produse manufacturate (5,9%). Pr. parteneri: Japonia (51.6%), Rep. Coreea (10%), Singapore (8,9%), Thailanda (4,1%). Import (1998): mașini și echipamente de transport (39,7%), bunuri manufacturate (21,8%), alimente și animale vii (13,2%), produse chimice (7%). Pr. parteneri: Marea Britanie (11,9%), S.U.A. (11,1%), Italia (10,8%), Japonia (9,3%), Franța (8,2%), Germania (7,6%), Arabia Saudită (6%) etc. – Istoric. Menționat pentru prima oară în izvoarele istorice ale lui Pliniu cel Bătrân (sec. 1 d. Hr.), terit Q., slab populat, este înglobat în sec. 7 în Califatul Arab, în sec. 13-14 în Emiratul Bahrain, fiind ocupat apoi, la începutul sec. 16, de portughezi. Șeicatul de sine stătător (cu capitala la Subara) întemeiat în 1766, de către beduinii originari din interiorul Pen. Arabia, conduși de familia at-Thani, este ocupat de statul Wahhabiților (1803), apoi de Sultanatul Omab (1810-11). Emirul Muhammad ibn Thani reconstituie în 1868, cu sprijin britanic, statul Q. Aflat, din 1871, sub suzeranitate otomană, la începutul Primului Război Mondial Q. este ocupat de trupele britanice și devine, la 3 nov. 1916, de jure, protectorat britanic. Zăcămintele petrolifere descoperite în 1937 încep să fie exploatate industrial în 1949, transformând în câteva decenii Q. într-un stat modern (din 1961, Q. este membru al O.P.E.C.). Între 1968 și 1971, Q. face parte din Federația Emiratelor de la Golful Persic, iar la 3 sept. 1971, șeicul Ahmad II ibn Ali at-Thani proclamă independența de stat a Q., care devine în același an membru al O.N.U. și al Ligii Arabe. La 22 febr. 1972, primul ministru Khalifa ibn Hamad at-Thani îl detronează pe vărul său, șeicul Ahmad II ibn Ali at-Thani și se proclamă emir. La 22 dec. 1974, guvernul Q. își anunță hotărârea de a prelua controlul asupra societăților petroliere ce operează pe terit. său (măsură intrată în vigoare în 1977). Paralele cu creșterea prod. de petrol, Q. inițiază o serie de proiecte de diversificare a economiei, de modernizare a infrastructurii și de dezvoltare a serviciilor sociale. Delimitarea frontierei terestre cu Arabia Saudită, dar îndeosebi a platoului maritim cu Bahrain și Emiratele Arabe Unite, zonă în care se află majoritatea exploatărilor de gaze naturale și țiței, tensionează în ultimele decenii relațiile cu statele vecine. La 27 iun. 1995, emirul Khalifa at- Thani este înlăturat de la putere de către fiul său, Hamad inb Khalifa at-Thani, care preia și funcția de prim-ministru și de ministru al apărării (11 iul. 1995), Q. rămânând mai departe o monarhie absolută. În 1999, emirul Q. a desemnat un comitet de 32 de persoane pentru a redacta proiectul unei constituții care intră în vigoare în 2002.

HANNON 1. H. Cartaginezul (Navigatorul) (sec. 6-5 î. Hr.), explorator cartaginez. A încercat să realizeze înconjurul Africii, navigând c. 4.5000 km de-a lungul coastelor occidentale ale „Libiei” (505 î. Hr.), tentativă descrisă în lucrarea „Călătoria pe mare a lui Hannon” (Periplus). Primul explorator menționat în sursele istorice cunoscute. 2. H. cel Mare (sec. 3 î. Hr.), general și om politic cartaginez. Ca reprezentant al oligarhiei locale, H. a fost conducătorul partidei proromane din Cartagina. Adversar al lui Hamilcar Barca și Hannibal.

IONICE, Insulele ~ (IÓNIOI NÍSOI), arhipelag grecesc în M. Ionică, în lungul coastelor de V ale Greciei (2,3 mii km²; 191 mii loc., 1991), format din ins.: Corfu, Cefalonia, Zákinthos, Levkás, Itaca, Paxos, Kithira. Relief muntos (alt. max.: 1.623 m, în ins. Cefalonia). Orașe pr.: Corfu, Argostólion și Zákinthos. Se cultivă măslini, viță de vie, citrice. Creșterea animalelor. Pescuit. Turism. Sub autoritatea Greciei din 1864.

KUROSHIO (KUROSHIVO), curent oceanic cald în Oc. Pacific, de-a lungul coastelor de E ale Japoniei, format în urma devierii curentului ecuatorial de N pe direcția NE. Înaintează până la 34-40° lat. N, unde se contopește cu apele Curentului Oiashio, Exercitând o puternică influență asupra climei regiunilor învecinate. Lățime: c. 170 km. Viteză: 2-6 km/h. Temperatura apei în august este de 28°C, iar în febr. de 18°C. Cunosacut și sub numele de Curentul Japoniei.

RIKUCHŪ KAIGAN KOKURITSU KŌEN (Parcul Național Rikuchû), situat în N ins. Honshū, de-a lungul coastei Pacificului pe o lungime de 180 km. Renumit pentru fenomenul eroziunii plajei și pentru numeroase peșteri. La jumătatea distanței se află cunoscuta plajă Jôdogahama, care abundă în pin roșu, trandafir-de-munte și câteva specii de păsări rare.

Iliria f. 1. numele vechiului litoral septentrional al Mării Adriatice; 2. provincie Iugo-Slavă de-a lungul coastei orientale a Adriaticei, coprinzând Carintia, Carniolia iși Triest (Iliric).

DAVIS [déivis] 1. John D. (c. 1550-1605), navigator englez. În căutarea pasajului de Nord-Vest, a descoperit, în 1585, strâmtoarea care-i poartă numele. 2. Str. între Groenlanda și ins. Baffin cu Oc. Atlantic (M. Labrador), străbătută de curentul Groenlandei. Lungime: 1.170 km. Lățime minimă: 360 km; ad. min.: 104 m. Aisberguri. 3. Mare în bazinul Oc. Indian, în lungul coastelor Antartidei (Queen Mary Land); 21 mii km²; ad. max.: 1.369 m. Aici se află stațiunea de cercetări Mirnîi. 4. Stațiune australiană de cercetări antarctice, în Țara Ingrid Christensen, la 12 m alt. Deschisă la 20 ian. 1957, în cadrul Anului Geofizic Internațional.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

TERITORIAL, -Ă, teritoriali, -e, adj. Care aparține unui teritoriu, privitor la un teritoriu. ◊ Ape teritoriale = porțiune de mare sau de ocean, de-a lungul coastelor, care face parte din teritoriul unei țări. (în vechea organizare militară) Armată teritorială = armată formată din soldați rezerviști vârstnici, destinată apărării interne a teritoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. territorial.

COSTIER, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3),^[1] în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière.^[2]

MOHICAN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

BANCHIZĂ, banchize, s. f. Bloc de gheață care se formează în regiunile polare de-a lungul coastelor mării. V. aisberg. Ca o banchiză pe un ocean polar, Sînt singură-n tăcerea-ncremenită. CAZIMIR, L. U. 43. [Urșii albi] părăsesc banchiza... și se retrag somnoroși în celulele lor de piatră. ANGHEL, PR. 114.

BĂLĂBĂNI, bălăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A se clătina, a se legăna greoi, în mers, încoace și încolo (ca un om beat). Se ridică. Mergea bălăbănindu-se. N-o să ajungă prea departe. STANCU, D. 158. [Scamatorul] se bălăbănea... nesigur, și pe urmă... căzu alături. SAHIA, N. 69. Cîntînd, cu pălăria pe ceafă, se oprea la fiecare colț, bălăbănindu-se și vorbind singur. DUNĂREANU, N. 17. 2. Tranz. (Despre părți ale corpului sau despre obiecte care atîrnă) A mișca într-o parte și într-alta, a face să oscileze, a legăna. Se pomenise fugind prin mijlocul drumului, bălăbănind în întuneric mîinile. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 68. Trifon Gugu bălăbănea o pușcă în aer și chiuia și striga cu o vioiciune ce nu se potrivea de loc cu fața lui morocănoasă. REBREANU, R. II 153. Pedelul a ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni înspre cele patru puncte cardinale. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Refl. I se bălăbănea capul într-o parte și în cealaltă. PAS, L. I 7. ◊ Intranz. Picioarele îi erau așa de lungi, încît bălăbăneau de-a lungul coastelor catîrului, mai pînă la pămînt. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ (Rar) A face pe cineva să se miște sau să se aplece, fără voia lui, cînd într-o parte cînd într-alta; a hurduca, a zgîlțîi, a scutura. Cîte giupînese cu testemeluri, cîți logofiței... tot Piciu îi bălăbănește, hurduz-hurduz, prin toate rătăcăniile. ALECSANDRI, T. 530. 3. Refl. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se trudi în fel și chip, pierzînd mult timp pentru a învinge o greutate; a se zbate, a se lupta; a se ciorovăi, a se ciondăni cu cineva (pentru ceva). Cîteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. ISPIRESCU, L. 121. În sfîrșit, cît s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas! CREANGĂ, 17.

CABOTAJ s. n. Navigație la distanță mică de-a lungul coastei.

COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele înguste, în formă de arc, care sînt fixate în spate de coloana vertebrală, iar în față merg pînă la osul pieptului, alcătuind toracele animalelor vertebrate. Coastele, deși sînt oase lungi, n-au canal medular. ▭ Prin blană-i numeri [ursului] coaste slabe. BENIUC, V. 34. Avea dureri nesuferite în arcurile coastelor și arsuri pe șira spinării. VLAHUȚĂ, O. A. 122. ◊ Expr. Slab, de-i poți număra coastele = foarte slab, slab de tot, uscat. Numai iată ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i număr ai coastele. CREANGĂ, P. 194. 2. Partea laterală a corpului omenesc, mergînd de-a lungul coastelor, de la umeri pînă la coapse; partea analoagă a corpului la animale; flanc. V. rînă. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Meleli înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. A zăcea pe coaste = a zăcea culcat din cauza unei boli grave. Dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, buhos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. A lăsa sau a pune (pe cineva) pe coaste = a-l face să zacă din cauza bătăii M-am întors cu folos, bădie. – Așa? Iți arăt eu ție folos, de te pun pe coaste. SADOVEANU, P. M. 73. A sta cuiva în coaste (sau în coastele cuiva) = a sta prea aproape de cineva și a-l stingheri în mișcări, a-i sta în drum. A avea (pe cineva) în coaste = a se simți stingherit de permanenta apropiere a cuiva, a nu mai putea scăpa de cineva. A pune (cuiva) sula în coastă = a sili, a obliga pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu. A i se lipi coastele (de foame) = a fi foarte flămînd, a fi mort de foame. ♦ Partea laterală a unui lucru (spre deosebire de centru sau de celelalte părți); latură, margine. Sicriul cel în care se dădea orz la cai... sta în preajma fîntînii într-o rînă și spart la o coastă. SADOVEANU,J. 228. În coasta casei era un păr bătrîn. VLAHUȚĂ, O. A. 132. Vîntul ne bătea în coasta vaporului, prin urmare mișcarea vasului era la o parte. BOLINTINEANU, O. 270. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă, înrr-o rînă. Luntrea se răsturnase pe o coastă. ▭ Zaharia al lui Uracu stătea pe-o coastă, pe Laviță, cu un cojoc pe el. DUMITRIU, B F. 26. Se culcă pe-o coastă, în iarbă. BUJOR S. 78 3. (Uneori urmat de determinarea «a muntelui», «a dealului», «a movilei» etc.) Suprafața înclinată a unei înălțimi; pantă, clină, povîrniș. Pe coasta muntelui înalt Porniră brazii la asalt, Oșteni pletoși. Prin coama lor Străbate vîntul vuitor. DEȘLIU, M. 14. Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd. OOȘBUC, P. I 224. Verzi sînt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spînzurate de coastele dealurilor, limpede și senin ceriul tău. RUSSO, O. 22. ◊ Fig. El șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung... asupra pămîntului. EMINESCU, N. 65. 4. Mal, țărm (al unei mări sau, mai rar, al unui lac). Coastele Mării Negre. ♦ Artilerie de coastă = artilerie care asigură apărarea litoralului, trăgînd contra obiectivelor navale. 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. V. aripă. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cnprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 3 48.

CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se despica în mod brusc (și adesea cu zgomot), a se desface în mai multe bucăți; a se căsca (din cauza gerului, a unei lovituri puternice etc.). Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape. BENIUC, V. 7. În anii în care ouăle ciorilor crapă de ger, începe să prindă și apa mării o pojghiță de gheață de-a lungul coastei. BART, E. 309. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se zice atunci cînd se obțin cu totul alte rezultate decît cele așteptate. (E un ger de) crapă lemnele (sau pietrele sau, rar, pentru efecte stilistice, inima) = e un ger strașnic, e foarte frig. Fără haine nu sînt bun de nimic la iarnă. Pe ger mare, crapă inima în mine. SADOVEANU, P. M. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. CREANGĂ, A. 23. ♦ Intranz. (Rar) A se transforma (în altceva). Furtuna nu crăpa de loc în ploaie sănătoasă, ci se oțerea în spinarea gorunilor. GALACTION, O. I 48. 2. Tranz. A despica. A crăpa lemne pentru foc. ▭ Mușchiul o roade [piatra], timpul o crapă. MACEDONSKI, O. I 20. Crăpînd-a [o nucă de cocos], au aflat miezul ei dulce și bun, ca de migdale. DRĂGHICI, R. 51. ◊ (Poetic) Lopata cununată cu condeiul... Crapă cremenea și sparge steiul. DEȘLIU, G. 24. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva= a omorî pe cineva dintr-o lovitură. 3. Intranz. și refl. (Despre un lucru subțire și elastic) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspră, cu crăpături. [Omul era] strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. Atunci Ivan dezlegă turbinca... și luînd cîte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. Cu fata de bogat Totdeauna ești mustrat: Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă, Și de oaie Se tot moaie, Și de țap îi sar în cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a nu mai putea de rușine. Să nu mai știe cineva, că-mi crapă obrazul de rușine. DAVIDOGLU, M. 70. 4. Tranz. A întredeschide. Lazăr Lungu sări de la fereastră la ușa grajdului și-o crăpă puțin. MIHALE,O. 507. Se apropie amîndoi de ușă și izbutesc să sucească cheia. Dar cum crapă ușa, o și închid la iuțeală. STĂNOIU, I. 137. ◊ Refl. Fig. La răsărit se crăpa zarea, lăsînd să pătrundă focul zorilor. SADOVEANU, O. VI 20. (Expr.) A se crăpa de ziuă (sau, într-o figură poetică) a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. Cu mii de cai-putere Se crăpă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. Cînd se crăpă de ziuă, se sculă înaintea lui Gheorghe, se îmbrăcă și ieși. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Cînd răsărea luna, de era două ceasuri pîn-a se crăpa de ziuă, curtea era plină de vînători. GHICA, S. 283. Cînd se crăpa de ziuă, izbiră fără de veste turcii pe ai noștri. BĂLCESCU, O. II 76. 5. Intranz. (Despre animale și, rar, cu o nuanță de ironie sau răutate, despre oameni) A muri. Dînd boală rea, După nunta mea Oile-au crăpat. MARIAN, S. 44. De-ar crăpa o dată să crape și tarabagiul care v-au adus. CREANGĂ, P. 110. Dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său, incit, ajungînd la Cotnar, nu găsea să mănînce decît poamele copacilor; ba încă [căpitanul Turculeț] a pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care, cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. ◊ (Poetic) Uraganu-acum aleargă pîn’ce caii lui îi crapă. EMINESCU, O. I 45. ◊ (Familiar, urmat de determinări introduse prin prep. «de», arată că o senzație sau un sentiment e foarte intens) Elvira se ridică în capul oaselor și zise prin întuneric:... Crăpi de invidie! Și te răzbuni. DUMITRIU, B. F. 46. Trage la mine numai cu coada ochiului șă vadă cum îs îmbrăcată și crapă de ciudă. SADOVEANU, B. 219. Știi că are haz și asta! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Setilă striga... cît ce putea că crapă de sete și zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Și-o dată și-ncepe dracul a boscorodi din gură și a descînta, că nu știu ce face, de-i pocnește lui Dănilă un ochi din cap!... Dănilă crăpa de durere. CREANGĂ, P. 58. Crapă de ciudă cucoana. ALECSANDRI, T. I 32. 6. Intranz. A mînca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). Vezi că-i mămăliga pe masă, învălită în prosop, și oala cu lapte pe vatră! Du-te și crapă pînă-i plesni. REBREANU, R. II 30. – Variantă: (regional) crepa (CONTEMPORANUL, VI_II 292, RETEGANUL, P. IV 6) vb. I.

PĂMÎNT, (3, 4, 5, 6) pămînturi, s. n. 1. Planeta pe care o locuim (fiind a treia dintre planetele cunoscute, în ordinea depărtării lor de soare). Se împlinea acum, peste o minută, a treisprezecea învîrteală a pămîntului împrejurul soarelui de cînd tînărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. CARAGIALE, O. I 326. Se suie în pod și coboară de-acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa, toate colbăite, sfarogite și vechi ca pămîntul. CREANGĂ, O. A. 225. Dar dacă vrei cu crezămînt Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. 1173. ◊ Expr. La capătul pămîntului = foarte departe. Mînia pămîntului = îngrozitor, înfiorător. Era slut, mînia pămîntului. GANE, N. III 28. De cînd lumea și pămîntul v. lume. Cît e lumea și pămîntul v. cît. A se ruga cu cerul, cu pămîntul = a se ruga cu multă insistență. A făgădui (sau a promite, a jurui) cerul și pămîntul = a făgădui lucruri nerealizabile. Juruiește-i ceriul și pămîntul, ca să-ți smomească pe nevasta d-tale și să ți-o aducă acolo. CREANGĂ, O. A. 199. (A nu ști, a nu auzi, a nu afla etc.) nici pămîntul = absolut nimeni, nimeni în lume. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. Dar pe vulpi nu le poate auzi nici pămîntul. SADOVEANU, O. A. II 176. Nu vreau să știe nimeni. Nici pămîntul. VLAHUȚĂ, la TDRG. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului v. buric. 2. Scoarța globului terestru, suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți sol. Și patru margini de pămînt Ce strîmte-au fost în largul lor, Cînd a port.it s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54. Am să zbor lin ca vîntul, Să cutreierăm pămîntul. CREANGĂ, O. A. 234. Iară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. La pămînt = a) întins, culcat pe jos; fig. (despre persoane) deprimat, învins. Armașul gemea la pămînt, fără să se clintească. SADOVEANU, O. VII 133. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă La pămînt dormea. EMINESCU, O. I 142; b) (în formule de comandă) culcă-te! culcat! Ca de la cer la pămînt sau ca cerul de pămînt, se zice pentru a exprima o foarte mare diferență între două lucruri. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pămînt = vijelios, furios, gata să distrugă totul în drumul său. Unde se luase după dînșii scorpia de mumă a zmeoaicelor cu o falcă în cer și cu alta în pămînt. ISPIRESCU, L. 225. Statu-palmă-barbă-cot vine cu o falcă în ceri și cu una în pămînt. CREANGĂ, O. A. 275. A da (ceva) la pămînt = a nărui, a dărîma (ceva). Avem să fim siliți a-ți da casa la pămînt pentru ca să treacă drumul. ALECSANDRI T. I 359. (A lăsa) toate la (sau în) pămînt = (a lăsa) toate baltă, la voia întîmplării. Văzînd... că nu dau răspuns de nicăiri, lasă toate în pămînt și se ia după mine la baltă. CREANGĂ, O. A. 65. (în construcție cu verbele «a pune», «a lăsa» etc., cu complementele «ochii», «capul», «privirile» etc.) În (sau la) pămînt = aplecat în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). Întreaga mulțime a tăcut cu frunțile și cu ochii la pămînt. SAHIA, N. 19. Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Iese-n cale și mă-ntreabă: Fostu-i-am vreodată dragă?... Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr’ să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BîRSEANU, D. 44. A băga (pe cineva) în pămînt v. băga. A fi în pămînt = a fi mort. Nu plînge de-i auzi, Că eu în pămînt voi fi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. Parcă l-a înghițit pămîntul (sau a intrat în pămînt) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. Am strigat la el pînă ce-ai ieșit dumneata; ș-acuma nu-i; parc-ar fi intrat în pămînt. SADOVEANU B. 56. Cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amănuntul... Dar a găsit nimica toată, căci furnicile parcă intrase în pămînt. CREANGĂ, O. A. 258. A-i veni cuiva să intre în pămînt, se zice cînd cineva se simte foarte rușinat, încît ar prefera să nu mai fie văzut. A ieși (sau a apărea) ca din pămînt sau parcă a ieșit (sau a răsărit) din pămînt = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. Ca din pămînt ieșiră trei lăutari. La TDRG. N-apucară să facă zece pași și tunica roșie îi apărea ca din pămînt. VLAHUȚĂ, O. A. III 67. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni. Pare că ieși din pămînt. ISPIRESCU, la TDRG. A fi pe pămînt = a trăi, a exista. De cînd sînt eu pe pămînt, Numai trei mîndre-am avut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 95. A nu fi pe pămînt = a nu avea simțul realității. A fi cu picioarele pe pămînt = a avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai Încăpea) nici pămîntul (de...) = a) a simți o puternică emoție (de bucurie, de supărare, de deznădejde etc.). Fata ieși din curte ca fulgerul; n-o mai ținea pămîntul de bucurie. ISPIRESCU, L. 13; b) a fi mîndru, încrezut. A face (sau a ține) degeaba umbră pămîntului v. umbră. A nu-l primi (pe cineva) nici pămîntul = a fi un mare păcătos. Cine calcă jurămîntul Nu-l primește nici pămîntul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pămîntul, se spune (mai ales în imprecații) despre oamenii răi. De-aș fi așa blăstămat Precum îs de judecat, Soarele nu l-aș vedea, Pămîntul nu m-ar ținea. JARNÍK-BîRSEANU, D. 186. Pe fața pămîntului = în lume. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pămîntului = a distruge, a nimici, a ucide. De nu faci pînă dimineață toate după cum ți-am poruncit, te sting de pe fața pămîntului. RETEGANUL, P. V 49. Ea purta sîmbetele lui Ercule și ar fi voit să-l facă... să piară de pre fața pămîntului. ISPIRESCU, U. 51. Nu care cumva să bleștești din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului! CREANGĂ, O. A. 231. A (se) face una cu pămîntul (sau o apă și un pămînt) = a (se) nimici, a distruge doborînd, ucigînd. Vînturile porniră. turburînd apele și făcînd una cu pămîntul copacii neclintiți de veacuri. DELAVRANCEA, S. 102. Îi era frică să nu dea peste dînsa zmeii, căci o făcea una cu pămîntul. ISPIRESCU, la TDRG. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pămînt. EMINESCU, O. I 147. A scoate (sau a aduce) din pămînt (sau din fundul pămîntului) = a obține, a procura cu orice preț, cu orice efort. Dacă mai ai rom, două [ceaiuri]! Dacă n-ai, să scoți din pămînt. PETRESCU, Î. II 4. Oh, leacul! unde-i? Din pămînt, Din foc ea l-ar fi scos. COȘBUC, P. II 223. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. A fugi mîncînd pămîntul v. fugi. Doarme și pămîntul sub om = e liniște, tăcere desăvîrșită. A dormi ca pămîntul v. dormi. (Rar) Ce pămînt! = ce dracu, ce naiba? Tu te duci, bade sărace, Dar eu ce pămînt m-oi face? ȘEZ. I 139. ♦ Alune-de-pămînt v. alună. 3. Material natural format dintr-un amestec de granule minerale provenite din dezagregarea rocilor și din granule organice provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale; materia din care e alcătuită partea solidă a globului terestru. V. țărînă. Veteranul coborî cele două scări de pămînt. DUNĂREANU, N. 47. Mă dusei cu coasa-n rît, Cosii iarbă și pămînt. JARNÍK-BĂRSEANMU, D. 150. Gura lumii numai pămîntul o astupă (= bîrfeala nu încetează decît la moartea bîrfitorilor). ◊ Loc. adj. Ca pămîntul = pămîntiu. Spune, mîndră, ce ți-i gîndu, De ți-i fața ca pămîntu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 240. ◊ Pămînt rar v. rar. Pămînt activ = material obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinei, la regenerarea uleiurilor minerale etc. ♦ Lut. Fierb pe vatră oale mari de pămînt, burticoase. STANCU, D. 75. Un fluieraș de pămînt. FILIMON, la TDRG. ◊ Fig. Toate relele ce sînt... legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I 136. 4. (Spre deosebire de mare) întindere de uscat; (prin restricție) continent. Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. Dintre păsări călătoare Ce străbat pămînturile, Cîte-o să le-nece oare Valurile, vînturile? id. ib. IV 396. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 5. Întindere de teren (cultivabil). V. cîmp, ogor, țarină. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt: Cu sînge cald l-am apărat, Și cîte ape l-au udat Sînt numai lacrimi ce-am vărsat – Noi vrem pămînt! COȘBUC, P. I 209. ◊ Expr. (Sărac) lipit pămîntului v. lipit. ♦ (Adesea la pl.) Moșie. Și-a cumpărat pămînturi, a ridicat acareturi. STANCU, D. 11. Mai drept ar fi s-o cumpăr eu moșia, că a noastră a fost, trup din trupul pămînturilor mele. REBREANU, R. I 145. 6. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. Nu rareori mă gîndesc și la Rusia. Peste pămîntul ei nesfîrșit am colindat vreme de trei luni. SAHIA, N. 64. Aveau de gînd să meargă de-a lungul coastei pînă ce întîlneau malul fluviului Maroni, de unde începea pămîntul olandez. BART, 278. A! pămînt fericit al Moldovei, ți-a fost dat să vezi în scaunul tău bătrîn un domn tînăr. DELAVRANCEA, O. II 164. Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pămînt turcesc. BOLINTINEANU, O. 36. ◊ Pămîntul făgăduinței v. făgăduință. ◊ Expr. Obiceiul pămîntului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții și care se aplicau odinioară pe un anumit teritoriu, fiind transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei caracteristic unei țări, unei regiuni, păstrat din vechime. Așa-i obiceiul pămîntului; fata învață de la mamă și mama de la bunică. GANE, N. I 62. Obiceiul pămîntului ajunge prin întrebuințare a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Obiceiul pămîntului le-a ținut multă vreme loc și de constituție politică și de condică civilă și criminală. BĂLCESCU, O. I 60.

PILOSOCEREUS Ryl. et Rowl., (syn. Pilocereus K. Schum.), PILOSOCEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din Mexic pînă în America Latină, cca 50-60 specii. Cactus columnar de mărimi și grosimi diferite, avînd areole cu peri albi și deși, de-a lungul coastelor. Plantă cu aspect verde-albăstrui. Spini numeroși, cei centrali mai lungi, albi, galbeni, gri pînă la negri. Flori roșii sau albe, în exterior glabre, număr mare de stamine, apar dintr-un cefalium lateral, în apropiere de vîrful plantei.

Trichocereus candicans (Gill.) Britt. et Rose. Specie care înflorește vara. Flori albe, pînă la 22 cm lungime, parfumate, nocturne. Plantă erectă sau repentă, columnară, 0,60 cm înălțime, cu 9-11 coaste lungi. Areole albe. Spini galbeni, drepți, marginali pînă la 12 și 4 centrali, pînă la 10 cm lungime.

banchiză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr banquise] Bloc de gheață (cu întindere mare de suprafață) format de-a lungul coastelor mării în regiunile polare.

cabotaj sn [At: SCÂNTEIA, 1947, nr. 746, 1/5 / Pl: ~e / E: fr cabotage] 1 Navigație comercială de-a lungul coastei. 2 Transport naval de mărfuri între porturi apropiate.

hidrobuz sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: hidro- + (auto)buz] Ambarcație de mic tonaj pentru transportul de pasageri de-a lungul coastelor mării.

mohican [At: BOUREANU, S. P. 19 / Pl: ~i / E: fr mohican] 1 sm Persoană care făcea parte dintr-un trib de indieni răspândit de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii. 2 a Care aparține mohicanilor (1). 3 a Referitor la mohicani (1).

șopârlă sf [At: ST. LEX. 174^v/2 / V: (reg) ~rcă (Pl: ~rci) / Pl: ~le / E: ns cf alb shapi] 1 (Șîc ~-de-câmp) Reptilă din ordinul saurienilor, cu corp alungit, cu patm picioare scurte (îndreptate în afară), cu coadă regenerabilă, lungă și subțiată spre vârf, cu capul și cu abdomenul acoperit cu plăci cornoase, de culoare brună, cenușie sau verde pe spate și verde-cenușiu cu pete albe și mici pe părțile laterale, având o dungă dorsală maro {Lacerta agilis). 2 (Zlg; șîc ~-verde, (reg) ~rcă- văcească) Gușter (Lacerta viridis). 3 (Șîc ~-de-ziduri, (reg) ~-verde) Șopârlă (1) deosebit de agilă, cu degetele de la picioare lungi și subțiri, terminate cu unghii mari, care trăiește în locuri uscate și pietroase (Lacerta muralis). 4 (Șîc ~- dobrogeană) Șopârlă (1) de culoare verde-măsliniu pe spate și maro pe părțile laterale, cu două dungi albe sau gălbui în lungul coastelor (Lacerta taurica). 5 (Șîc ~-de-munte) Șopârlă (1) de culoare maro, cu o dungă dorsală subțire și cu două dungi late, cărămizii, pe părțile laterale (Lacerta vivipara). 6 Șopârlă (1) Lacerta praticola pontica. 7 (Șîc ~-de-nisip) Șopârlă (1) de culoare maro-deschis pe spate, cu dungi albe, segmentate și cu partea ventrală albă (Fremias arguta deserti). 8 (Pop; îe) A înghiți ~la (sau o ~) A suporta o neplăcere fără a comenta. 9 (Pop; îe) A strecura (sau a băga) o ~ A face o aluzie tendențioasă. 10 (Mun; îe) A se vârî ca o ~ A se amesteca cu subtilitate în treburile altora. 11 (Zlg; reg; șîc ~-de-apă, ~rcă-de-apă-pestriță) Salamandră (Salamandra maculosa). 12 (Zlg; Mar; îc) ~rcă-oarbă Viperă (Vipera berus).

teritorial, ~ă [At: POVĂȚ. 301/10 / P: ~ri-al / S și: terri~ / Pl: ~i, ~e / E: fr territorial] 1-2 a Care cuprinde un anumit teritoriu (1-2). 3-4 a Care aparține unui teritoriu (1-2). 5-6 a Privitor la un teritoriu (1-2). 7 a (Îs) Ape ~e sau mare ~ă Porțiune de mare sau de ocean de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia, formând o parte integrantă a teritoriului (1) său. 8-9 a Care stăpânește un teritoriu (1-2). 10 a (înv; d. armată sau unități militare) Care este format din soldați rezerviști, vârstnici și destinat apărării unui teritoriu (1) în caz de război. 11-12 sm, a (Îvr) (Soldat) care făcea parte dintr-o armată teritorială (10).

MOHICAN s. m. Persoană care făcea parte dintr-un trib de indieni răspîndit de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, in Canada și nord- estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție. Haitele lupilor albi sfîșiau continentul. . . Urmărind prin păduri de sequoia ultimul mohican. BOUREANU, S. P. 19. - Pl.: mohicani. – Din fr. Mohican.

PRISPĂ, prispe, s. f. 1. Un fel de terasă îngustă înălțată deasupra terenului și pardosită cu scînduri sau cu lut, care se întinde de-a lungul peretelui din față (uneori și al celor laterali) la casele țărănești, fiind mărginită uneori de o balustradă de lemn sau de zidărie. Cînd am bătut cu picioarele în prispă, s-a deschis ușa și ne-a dat drumul în tindă mătușa lui Culai. SADOVEANU, N. F. 125. Pe prispă de lut, avînd furcă la brîu, Stă Vica. COȘBUC, P. II 204. Și-ți așază-o pernioară Pe prispă serile-afară. ALECSANDRI, P. P. 356. 2. Ridicătură mică de teren, de-a lungul unei coaste, al unui mal; tăpșan. Malul din dreapta se pleacă dezvălind prispe largi de pajiște. VLAHUȚĂ, la CADE. Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. EMINESCU, O. I 75. 3. Baraj temporar, făcut din lemn sau din pămînt, prin care se oprește scurgerea unei gîrle într-o baltă cu pește, în timpul inundațiilor.

HYLOCEREUS (Berger). Britt. et. Rose, HILOCEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din America de S, circa 22 specii, grase, fără frunze, cu tulpini înalte sau scurte, prevăzute de-a lungul cu coaste spinoase, bogat ramificate, lăstari triunghiulari, rădăcini adventive, spini maro, gălbui sau închiși. Flori laterale compuse dintr-un tub prelungit, cca 28 cm lungime, ce se deschid noaptea, infundibuliforme. Petale numeroase, mai lungi decît diviziunile caliciului, spre bază iau înfățișarea de solzi lați. Stamine, de asemenea, numeroase, grupate în două sau mai multe serii. Pistil filiform terminat printr-un stigmat divizat în peste 5 părți. Fructe mari, roșii, comestibile.

Echinopsis kermesina Krainz (syn. Pseudolobivia kermesina Krainz). Specie cu flori roșii-carmin, lungi de 18-20 cm, pe corpuri globuloase, puțin plate, verzi-închis, foarte spinoase, cca. 23 coaste, 4-6 spini centrali, lungi de 2-2,5 cm, subțiri, cca 16 marginali, galbeni sau maronii.

CEREUS Mill. (syn. Piptanthocereus Riccob.), CEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din sudul Americii, peste 200 specii, plante grase fără frunze, tulpini (cca 20 cm înălțime) în formă de coloană, ramificate sau nu, erecte sau repente, de-a lungul tulpinilor cu coaste spinoase continui sau întrerupte. Flori, nocturne sau diurne, compuse dintr-un tub prelungit terminat în formă de pîlnie, albe sau albe-verzui în interior și roșcate sau verzui la exterior, petale numeroase, mai lungi decît diviziunile caliciului, cu aspectdesolzi spre bază, stamine (multe) grupate în 2 sau mai multe serii, pistil terminat într-un stigmat împărțit în cca 5 părți.

LOPHOCEREUS (Berger) Britt. et Rose, LOFOCEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din S.U.A. și Mexic, 3 specii, tulpini formînd grupuri de coloane ramificate, prevăzute cu coaste spinoase în lungul tulpinilor sau întrerupte și cu peri denși, aspri.

Trichocereus schickendantzii (Web.) Britt. et Rose. Specie cu flori albe, diametrul de 20-24 cm, columnară, verde-întunecată, înaltă pînă la 30 cm și cu 20 coaste. Spini galbeni, lungi pînă la 1,2 cm.

SETTER s.m. Cîine de vînătoare și de pază, cu urechi mari căzute și cu păr lung, formînd franjuri pe coaste; prepelicar. [< engl., fr. setter].^[1]

MISTRAL s. n. vânt puternic, rece și uscat, care suflă iarna în Franța, de-a lungul văii Ronului, spre coasta Mediteranei. (< fr. mistral)

Denmoza erythrocephala (K. Schum.) Berger (syn. Pilocereus erythrocephalus K. Schum.). Specie cu flori (cca 7 cm lungime) roșii, așezate în apropierea creștetului, anterele și stigmatele ies din floare. Plante înalte de 1-1,5 m, groase de 0,30 m, cu cca 30 coaste și peste 30 spini lungi de 5-7 cm; cei marginali neuniformi, mai subțiri, aproape filamentoși, cei centrali roșii și rigizi.

Echinocereus stramineus (Engelm.) Riimpl. Specie cu flori purpur. Tulpină cilindrică (cca 23 cm lungime și cca 4 cm diametru), înfrățită, ovoidă, cu cca 13 coaste. Spini centrali (cca 4), lungi de cca 8 cm, marginali (cca 14), lungi de cca 3,5 cm. Toți spinii la început sînt maro apoi devin albi.

Echinofossulocactus vaupelianus (Werderm.) Werderm. [syn. Stenocactus vaupelianus (Werderm.) Knuth.]. Specie clin Mexic. Flori crem cu striuri de culoare mai închisă. Tulpina globulară, verde. cu cca 36 coaste. Spini centrali, cca. 2, lungi de cca. 6 cm, bruni si curbați; cei marginali mult mai scurți, subțiri, albicioși cu vîrf întunecat.

Echinopsis multiplex Zucc. Specie cu flori lila-roz, cca 18 cm lungime. Multe corpuri cilindrice, cca 14 coaste, cca 10 spini marginali, lungi de 1,5-2 cm și 2-5 spini centrali, mai lungi, toți bruni. Areole albe, mari.

Eriocactus schumannianus Bckbg. (syn. Malacocarpus schumannianus Br. et R.; Notocactus schumannianus Berger). Specie cu flori galbene (cca 3,5 cm diametru) dispuse în creștetul unei plante care în tinerețe este globuloasă, apoi columnară, ca 95 cm înălțime, cu creștet pîslos, 30-50 coaste. Spini maro, erecți, lungi.

Espostoa lanata Britt. et Rose (syn. Pilocereus dautwitzii Haage jr.). Specie cu flori nocturne, roz-pal cu peri mătăsoși. Tulpina columnară are numeroase coaste cu peri denși, lungi, albi, care acoperă toată planta. Spini marginali, scurți, roșietici la vîrf, în rest galbeni și 1-2 centrali, lungi, galbeni sau maro.

Ferocactus echidne (DC.) Britt. et Rose. Specie cu flori galbene; Tulpină verde, globuloasă, cu 3 coaste. Spinul central mai lung decît cei marginali (cca 9, galbeni).

Lobivia haageana Bckbg. Specie cu flori galbene cu gîtul roșu. Cactus cilindric, cu 20-24 coaste, spinii centrali negri, lungi pînă la 3 crn, iar cei marginali lungi de cîțiva cm, galbeni-deschiși.

Pilosocereus palmeri (Rose) Byl. et Rowl. [syn. Cephalocereus palmeri Rose; Cereus victoriensis Vpl.; Pilocereus palmeri (Rose Knuth)]. Specie cu flori roșietice, nocturne. Tulpină columnară cu reflexe albăstrui, pînă la 8 coaste cu peri albi, lungi, areole cu 8-12 spini galbeni, mai tîrziu maro, cel central mult mai lung, brun.

TRICHOCEREUS (Berger) Riccob., TRICOCEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din America de S, cca 32 specii de cactuși verzi, columnari, fără frunze, cu, tulpini înalte sau scunde, uneori formează grupuri pitice, corpuri erecte sau repente, ramificate liber de la bază, cu mai multe coaste spinoase de-a lungul tulpinilor sau întrerupte. Areole cu peri albi, gălbui sau maronii, spini galbeni, maro, gri sau negri. Flori albe, mari, parfumate, nocturne, compuse dintr-un tub prelungit, ce se deschide infundibuliform, cu peri ondulați în axa solzilor, petale numeroase, mai lungi decît diviziunile caliciului, care iau înfățișare de solzi spre bază, stamine foarte numeroase și grupate în două sau mai multe serii, pistil filiform, terminat printr-uri stigmat divizat în 5 sau mai multe părți.

FOAME. Subst. Foame, foamete, foame de lup, flămînzire, nemîncare, hămeseală (fam.), lihneală, înfometare, post (fig.), ramazan (fig., fam.); dietă, regim; cură de slăbire; subnutriție, subalimentare, subalimentație; inaniție. Apetit, poftă de mîncare. Foame patologică, oreximanie, bulimie, cinorexie. Flămînd, flâmînzilă. Adj. Flămînd, înfometat, famelic, nemîncat, lihnit, hămesit (fam.), hămesit de foame, mort de foame, leșinat de foame, sfîrșit de foame, chinuit de foame, flămînzit, cu stomacul gol; cu burta lipită de spinare; subnutrit, subalimentat. Vb. A flămînzi, a răbda (a suferi) de foame, a lihni, a fi lihnit de foame, a i se lihni cuiva, a fi flămînd, a face foamea, a posti, a ține post, a-i fi foame, a fi înfometat, a muri (a crăpa, a leșina, a fi leșinat) de foame, a fi hămesit, a hămesi (fam.), a fi nemîncat, a se hrăni cu vînt, a-l tăia (pe cineva) la ramazan (fam.), a face ramazan (fam.), a i se lipi (cuiva) coastele (de foame), a simți un gol la (în) stomac, a fi rupt (fript) în coș, a fi lat de foame, a fi lipit de foame, a avea coastele lipite, a i se lungi (cuiva) urechile de foame, a i se pune (cuiva) soarele drept inimă, a-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame), a sta cu dinții la stele, a-și pune pofta în cui, a-și pune dinții pe poliță, a mînca răbdări prăjite, a se hrăni cu mană cerească. A înfometa, a flămînzi, a face să flămînzească, a subalimenta. Adv. Pe nemîncate, pe stomacul gol, pe inima goală. V. alimentație, voracitate.

Echinocactus horizonthalonius Lem. Specie cu flori roz-roșii, cca 3 cm lungime. Trunchi semisferic, aplatizat, verde-albăstrui, cu cca 8 coaste plate și spini viguroși, lungi de 3-4 cm, drepți sau puțin încovoiați, roșii-închis.

Echinofossulocactus lamellosus (Dietr.) Britt. et Rose [syn. Stenocactus lamellosus (Dietr.) Berger]. Specie cu flori roșii cu interiorul carmin, lungi de cca 3,5 cm. Tulpina (cca 11 cm lungime, 3 cm diametru), globular-cilindrică, glaucă, cca 35 coaste ondulate. Spinul centrai mai lung, cu vîrful închis la culoare, restul deschis; cei marginali albi, cu vîrf maro.

Lobivia drijveriana Bckbg. Specie cu flori galbene-deschis pînă la roșii-portocalii. Cactus globulos cu 10-J14 coaste în spirală, 10-14 spini albicioși, lungi de cca 5 cm, cei centrali galbeni cu vîrf negru.

Lobivia hertrichiana Bckbg. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori roșii cca 7 cm diametru. Cactus globulos, scurt, alungit, verde, cu 9-13 coaste. Un spin central maro, lung și 7-9 marginali, mai scurți, galbeni;

Monvillea haageana Bckbg. Specie cu flori albe, nocturne, lungi pînă la 14 cm. Corpuri (4-5 coaste, areole albe și cca 8 spini bruni) cu reflexe albăstrui.

GUILEMOTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot].

GUILEMOTĂ GHI-/ s. f. pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. (< fr. guillemot)

GROHOTIȘ, grohotișuri, s. n. Îngrămădire de bucăți colțuroase de rocă, de mărimea prundișului, rezultate din sfărîmarea stîncilor sub acțiunea agenților fizici și prăvălite din munte sau aduse de ghețari; p. ext. rocă sedimentară formată din acest material sau loc acoperit cu acest material. Acolo, lîngă revărsarea brazilor și treptele puhoaielor, se împrăștiaseră grohotișuri. SADOVEANU, F. J. 364. Din jos de Călinești, o lungă dîră de grohotiș, năruit din coastele Pietrosului, împinge Bistrița, strîmtînd-o, înghesuind-o în malul din stîngă. VLAHUȚĂ, O. A. 415.

CĂRĂRUȘĂ, cărărușe, s. f. Diminutiv al lui cărare; cărăruie. V. potecuță. Fata apucă pe o cărărușă pieloasă, umedă. AGÎRBICEANU, S. P. 18. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului. EMINESCU, N. 95. Ori ți-ai pierdut cărărușă Prin vale pe la Brîndușa? ALECSANDRI, P. P. 398. ◊ Fig. Vai de mine!... de-abia însurat ș-o și uitat cărărușă casei. ALECSANDRI, T. I 242. – Pl. și: (învechit) cărăruși (SBIERA, P. 89, NEGRUZZI, S. III 93).

CÎRTIȚĂ, cîrtițe, s. f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici și acoperiți de o membrană; trăiește în galeriile săpate de el sub pămînt (Talpa Europaea); sobol. Dar tu, călător prin lumea asta, ca să nu treci ca o cîrtiță, trebuie să deschizi bine ochii, să nu rătăcești. BARANGA-MORARU, F. 17. Dă-n sînge lăurusca pală și cirtița-și face mormîntul, S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țărina din moșunoaie. ANGHEL, Î. G. 15. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cîrtițe. EMINESCU, N. 95.

Echinofossulocactus dichroacanthus (Mart.) Britt. et Rose. Specie din Mexic. Flori violacee. Plantă ovoidală (cca 14 cm înălțime și 9 cm diametru), brăzdată de cca 30 coaste ondulate, subțiri. Spinul central mai lung, în 4 muchii, roșu cu vîrful negricios, cei marginali, cca 8. albi.

Lophocereus schottii (Engelm.) Britt. et Rose (syn. Cereus schottii Engelm.). Specie cu înflorire numai nocturnă. Flori mici, roșii, în areole. Areole cu spini lungi, denși, aspri. Corpuri erecte cu 5-7 coaste, purtînd 4- 8 spini (pînă la 1 cm lungime) negri, mai tîrziu gri.

Parodia nivosa Fric. Specie cu flori roșii, cca 6 cm diametru. Plante globulare, verzi, coaste cu protuberanțe, areole cu peri lungi. Spini centrali (4) albi, erecți, cei marginali foarte mulți, albi, mai subțiri ca primii.

Pilosocereus hapalacanthus (Werderm.) Byl. et Rowl. (syn. Pilocereus hapalacanthus Werderm.). Specie cu floare albă-crem, cca 5 cm lungime. Tulpină columnară, cca 10 coaste cu areole gri, pîsloase, peri lungi. Spini gălbui, pînă la 18, scurți, cca 8 mm lungime.

Pilosocereus leucocephalus (Poselger) Byl. et Rowl., [syn. Pilocereus leucocephalus Poselger; P. houlettii Lem.; Cephalocereus leucocephalus (Poselger) Britt. et Rose]. Specie cu flori roșii-închis, înăuntru roz cu striuri roși-închis. Tulpină columnară, pînă la 14 coaste, cu 1-2 spini galbeni, areole pîsloase, lung-păroase, creștet cu peri albi, cca 8 cm lungime.

Thelocactus nidulans (Quehl) Britt. et Rose. Specie cu flori albe-gălbui, globuloasă, puțin plată, gri-albăstruie, cu partea superioară lînoasă. Cca 18 coaste compuse din areole cu spini lungi, maro, mai tîrziu gri.

Trichocereus vollianus Bckbg. Specie cu flori albe, cca 12 cm diametru, columnară, 8-10 cm înălțime, ramificată de jos, cu 11-15 coaste cu spinul central galben, mai lung de cîteva ori decît cei marginali.

guilemotă sf [At: DN³ / P: ghi-le~ / Pl: ~te / E: fr guillemot] Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice.

COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a lua ținta. Un bun trăgător nu ochește atît de lung la șapte pași. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Iar cînd ochesc, cu hohot Tu rîzi căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi! COȘBUC, P. I 217. Comandantul smuci arma din mîna unui soldat și ochi. VLAHUȚĂ, O. A. 156. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», arătînd ținta urmărită) Am ochit adesea și «în ciocîrlia cea voioasă». ODOBESCU, S. III 23. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă (sau cu un proiectil); a lua la ochi cu arma. Andrei, pe dinaintea căruia trecu animalul sălbatic, îl ochi. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ A lovi cu un proiectil, a nimeri ținta urmărită. Pe Turcalete și porcii lui n-ar fi putut să-i ochească turcii. GALACTION, O. I 295. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi (printre mai multe persoane) o ființă dorită sau plăcută; a-și pune ochii pe cineva, li era dragă Tudora... pe care-o ochise într-o zi la adunatul finului. MIRONESCU, S. A. 89. Pe coasta unei stînci, se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. Ce feată pe drum vedea, Cu privirea mi-o ochea. TEODORESCU, P. P. 578. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. El, Ponici, ochise o cameră tare bună. GALAN, B. I 408. Ochi un scaun, îl trase cu hotărîre în fața biroului și se instală nepoftit. C. PETRESCU, C. V. 146. Ochea un loc unde să se facă nevăzut o clipă, ca să poată ajunge pînă la Manolache. POPA, V. 176. Ioane, eu ți-am și ochit un potcapic, zise moș Vasile. CREANGĂ, 109. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes, a cerceta. Oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. ♦ A zări, a distinge cu privirea. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. ♦ A descoperi pe cineva care deșteaptă bănuieli, a lua la ochi, a suspecta. Domnule șef, îi știu, i-am ochit eu pe toți. DUMITRIU, B. F. 79. Dar dacă mă ochește comandantul? CAMILAR, N. I 363. ♦ Intranz. A cerceta cu privirea, a scruta. Îi mai spuse să ochească prin polițele cu haine. ISPIRESCU, L. 163. Și cum sta și cum ochea, Iată, nene, că zărea Un corb mare și rotat. ALECSANDRI, P. P. 198. 3. Refl. (Neobișnuit, despre întinderi acoperite cu zăpadă) A se acoperi cu petice de verdeață, a căpăta ochiuri (II 2). În poienile sorite pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. SADOVEANU, B. 222.

SARDEA, sardele, s. f. Pește de mare, lung de 6-15 cm, care trăiește pe lîngă coastele de vest și de sud ale Europei; se consumă proaspăt sau conservat în cutii sau în butoaie (Alosa sardina). Copiii înfulicară cu lăcomie sardele, zacuscă, felii de salam. C. PETRESCU, Î. II 174. Mulțimea peștelui este nesocotită, din care: sardele, pește roșu... GOLESCU, Î. 110. ◊ (Loc. adv.. Ca sardelele (în putină sau în cutie) = unul lîngă altul, înghesuiți. Oameni îngrămădiți ca sardelele căscau gura la comedii, prin colb și căldură. SADOVEANU, O. VII 328. Într-o magazie a șlepului încăpeau o sută de marinari, rînduiți ca sardelele în cutie. BART, S. M. 71. Musafirii sînt grămădiți ca sardelele-n putină. ALECSANDRI, T. II 772.

ȘARPE, șerpi, s. m. Reptilă (de obicei veninoasă) cu corpul cilindric și lung, fără picioare, care se tîrăște printr-o mișcare ondulată a corpului. Țipă-un pescăruș stingher Și șerpii dorm sub salcia cojită. DRAGOMIR, P. 28. Atunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flăcări. GALACTION, O. I 44. Pe coasta unei stînci se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. ◊ (În comparații, cu aluzie la mișcările ondulate ale animalului sau la vioiciunea lui, în special la mobilitatea ochilor lui) Lung și subțire, Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Ca la șerpi îi umblă ochii. COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A țipa (sau a striga) ca din (sau ca în) gură de șarpe v. gură (I 1). A se zvîrcoli ca în gură de șarpe v. gură (I 1). Gaură de șarpe v. gaură. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune cînd cineva se simte ispitit să facă sau să spună ceea ce n-ar trebui. (Cu pronunțare regională) Să nu care cumva să. te muște șărpele de inimă și s-o săruți pînă ce nu-i aduce-o la mine. ȘEZ. IV 174. A mușca (pe cineva) șarpele invidiei, al vanității = a fi cuprins de invidie, de vanitate. Șarpele vanității m-a mușcat de sfîrcul inimii mele. CARAGIALE, O. VII 102. A încălzi un șarpe la sîn v. s î n (1). A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra un om rău, iute la mînie. ◊ Compuse: șarpe-de-casă = specie de șarpe neveninos, care trăiește la țară pe lîngă case; șarpe-cu-clopoței = crotal; șarpe-cu-ochelari = cobra; (Bot.) iarba-șerpilor = broscarită (2); capul-șarpelui v. c a p¹ (I 6). ♦ Fig. (Uneori ca epitet pe lîngă un nume, de care se leagă prin prep. «de») Om rău, viclean. Anca mea, n-ai grijă de nimica. – Vino să croim de lucru șarpelui de Vlad. DAVILA, V. V. 97. – Variantă: șerpe (CREANGĂ, P. 55, NEGRUZZI, S. I 13) s. m.

DENMOZA Britt. et. Rose., DENMOZA, fam. Cactaceae. Gen originar din Argentina, 2 specii, plante scunde, verzi, în tinerețe sferice, mai tîrziu formează coloane cilindrice, groase, cu multe coaste (cca 28), areole cu peri cenușii. Spini lungi, roșietici. Flori roșii, tubulare, (cca 6 cm lungime), neregulate, cu pîslă în interiorul pîlniei.

Echinocereus engelmannii (Parry) Engelm. Specie cu flori (cca 8 cm lungime, cca 7 cm diametru) divers colorate, deseori carmin-violacee. Tulpină înfrățită, ovoidă sau cilindrică (cca 50 cm lungime, 5 cm diametru), cu 14 coaste și 10 spini marginali, maro, scurți, 5-6 centrali, lungi, curbați sau drepți, galbeni-închis.

Echinopsis oxygona (Link) Zucc. Specie cu flori roșii-deschis, lungi de cca 24 cm. Tulpină globuloasă cu diametrul de cca 23 cm, cca 12 coaste și areole gri, spini centrali mai lungi (cca 4), față de (cca 14) cei marginali.

Lobivia boliviensis Britt. et Rose. Specie cu flori roșii. Cactuși globuloși pînă la 24 coaste crestate, cu spini pînă la 10, maro, lungi pînă la 11 cm.

Mediolobivia costata (Werderm.) Krainz (syn. Rebutia costata Werderm.). Specie cu flori roșii cu margine carmin, lungi de 4 cm. Corpuri verzi cu cca 9 coaste și spini marginali, scurți.

Oreocereus hendriksenianus Bckbg. Flori roșii, lungi pînă la 7,5 cm. Corpuri columnare, ramificate de jos, înalte de cca 1,30 m, pînă la 14 coaste late, cu protuberanțe. Areole cu peri lungi. Spini, 8-9, galbeni, lungi 5-7 cm.

Parodia mutabilis Bckbg. Specie cu flori cu diametrul de 3,5 cm, galbene, lucitoare. Plante globulare, coaste în spirală cu protuberanțe. Spini centrali 4, lungi de 1,5 cm, roșii, viguroși, unul dintre ei cu cîrlig, cei marginali albi, subțiri, foarte numeroși (cca 54).

TRAGOPOGON L., BARBA CAPREI, fam. Compositae. Gen cu cca 46 specii originare din nordul Africii, Asia continentală și Europa, erbacee, bienale sau vivace, de obicei glabre. Frunze alterne, liniare, întregi, sesile, deseori ierboase. Flori galbene, albastre sau purpur dispuse în capitule terminale, cu foliolele involucrului – pînă la 12 – de aceeași lungime, verzi, vîrf ascuțit, la bază uneori așezate într-un singur rînd, concrescute. Fructe, achene liniar-cilindrice sau cu 5 colțuri și pînă la 10 coaste, rostrate la vîrf, cioc destul de lung.

Echinocactus ingens Zuccarini. Specie cu flori galbene, cu diametrul de cca 3,5 cm. Specie uriașă, cca 3 m înălțime și 1-1,20 m diametru, tulpină rar roșiatică, glaucă, creștet foarte lînos, alb, coaste numeroase, areole galbene, spini bruni-maronii, drepți, lungi de cca 2,5 cm, cca 8 marginali și obișnuit 1 central, mai puternic. Seră temperată (Pl. 31, fig. 178).

Echinopsis bridgesii Salm-Dyck (syn. E. salmiana Web.). Specie cu flori albe, lungi de 18-22 cm. Tulpină cilindrică (cca 32 cm înălțime), verde, cu cca 14 coaste și areole brune, mari. Spini marginali, cca 12, lungi de cca 9 cm, de culoare închisă.

Ferocactus macrodiscus (Mart.) Britt. et Rose. Specie cu flori roșii. Tulpină globulară, verde, cu cca 19 coaste, areole cu pîslă galbenă, spini galbeni, roșii, lungi ele cca 3 cm.

Gymnocalycium monvillei Britt. et Rose. Specie cu floare albă, lungă de cca 9 cm. Plantă tubulară, verde, cu cca 15 coaste și protuberanțe mari, areole galbene. Spini, cca 11, lungi, îndoiți, galbeni.

Lemaireocereus hollianus (Web.) Britt. et Rose (svn. Cereus bavosus Web.). Specie cu flori albe cu tub lung, cca 12 cm. Specie cilindrică, ramificată de jos, verde, cu cca 12 coaste cu. muchiile crestate. Spini marginali subțiri, gri. 8-14, lungi de cca 4 cm, iar cei centrali (3-5), cca 12 cm lungime. modificată

Lobivia backebergii (Werderm.) Bckbg. (syn, Echinopsis backebergii Werderm). Specie cu flori carmin-luminos, lungi pînă la 5 cm. Cactus globulos, cilindric, cu 13-17 coaste divizate formînd protuberanțe, cu 3-7 spini galbeni-maronii.

Lobivia chrysantha (Werderm) Bckbg. Specie cu flori galbene-aurii cu gîtul roșu-purpur. Cactus globulos, pînă la 15 coaste și spini roșietici cu vîrfurile mai închise, lungi de cca 3 cm, erecți. modificată

Pilosocereus maxonii (Rose) Byl. et Rowl., [syn. Cephalocereus maxonii Rose; Pilocereus maxonii (Rose) Knuth], Specie cu flori roșii-închis. Tulpină columnară, verde, pînă la 8 coaste cu spini subțiri, cca 12, galbeni. Peri foarte lungi, în creștet albi.

STERN¹, sternuri, s. n. Os lung și plat al pieptului, de care se prind coastele și claviculele. (din fr., lat. sternum)

LEU¹ (< lat.) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare (c. 2,4 lungime și c. 280 kg), cu blană galbenă închisă, coadă lungă (până la c. 1 m), gheare puternice retractile (Panthera leo). Masculul are coama uneori mai închisă la culoare (chiar neagră) decât blana. În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8-10 ani, dar în captivitate ajunge până la vârsta de 35 de ani. Este un animal foarte puternic și vorace (numit „regele animalelor”); trăiește în grupuri (formate din 2-3 masculi și 5-10 femele) în savanele africane și, mai rar, în SV Asiei. Ocrotit prin lege în parcurile naționale și rezervațiile din Africa Ecuatorială și Asia de Sud-Vest. Se reproduce și în captivitate (2-4 pui după trei luni de gestație). ◊ L. de peșteră = mamifer carnivor fosil din familia felidelor. A trăit până în a doua jumătate a Pleistocenului și începutul Holocenului în Europa și Asia de Nord, unde s-au găsit fragmente de schelet. ◊ L. de mare = mamifer carnivor piniped, cu o coamă asemănătoare leului (1)., lung. de 3,5 m (Otaria Byronia). Trăiește în regiunile de coastă ale Americii de Sud. ◊ Leul furnicilor = insectă răpitoare cu corpul subțire și lung de c. 4 cm (Myrmeleon formicarius). Larva insectei face o gropiță în formă de pâlnie în nisip, unde stă ascunsă și mănâncă insectele care cad pe ea. 2. Fig. Om curajos, puternic. 3. Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie-23 august.

MARÉE (< fr.) s. f. Oscilație periodică a nivelului Oceanului Planetar, datorată forței de atracție exercitată de Lună și Soare, materializată prin flux și reflux. Unde de m. se deplasează în jurul Pământului, fluxul producându-se în general de două ori în 24h și 50′, urmărind cu oarecare întârziere trecerea Lunii la meridianul locului și la meridianul opus. Când soarele și Luna acționează conjugat (la Lună nouă și la Lună plină), m. atinge cea mai mare amplitudine (apele vii), pe când la primul și al treilea pătrar, m. atinge cea mai mică amplitudine (apele moarte). Înălțimea m. este mai mică în largul oceanelor și crește de-a lungul țărmurilor, în strâmtori și în golfurile înguste (ex. coastele statului Maine, S.U.A. și în golful Fundy, Canada, m. ating înălțimea medie de 16,3 m, cea mai mare de pe glob). Sub acțiunea forțelor de atracție ale Lunii și Soarelui, precum și a forței centrifuge a Pământului au loc deformări ale părții solide a Pământului, cunoscute sub numele de m. ale Pământului. M. constituie importante surse de energie. ◊ M. atmosferică = variație periodică a presiunii atmosferice datorită atracției exercitate de lună și de Soare asupra atmosferei terestre. ◊ M. neagră = peliculă de petrol ajunsă pe suprafața apei marine sau oceanice accidental (de la petroliere avariate sau naufragiate, de la erupții ale sondelor petroliere marine etc.), care plutește o perioadă și atinge în final zona litorală.

Echinofossulocactus gladiatus (Link et Otto) Lawr. [syn. Stenocactus gladiatus (Link, et Otto) Berger]. Specie din Mexic. Floare, galbenă cu violet- roșcat. Tulpină (cca 11 cm înălțime, 9 cm. diametru) la început globulară, apoi ovoidă, glaucă, cu numeroase coaste (cca 22) subțiri, ondulate. Spinul central gros și mai lung decît ceilalți, roșu cu vîrf mov-închis, rotund; cei marginali albi, sticloși.

Gymnocalycium denudatum Pfeiff. Specie cu flori albe, foarte rar roșietice, lungi de 5-7 cm și 6,5 cm diametru. Plantă globulară cu 5 coaste, cu protuberanțe sub care se află areolele, spini galbeni lipiți de plantă.

Copiapoa cinerascens Br. et R, Specie cu floare galbenă. Spini ascuțiți, galbeni, apoi cenușii, lungi de cca 30 mm, unul central și 8 marginali. Cca 21 coaste pe o tulpină sferică, verde, cu vîrful pîslos, alb-cenușiu.

Lobivia pentlandii Britt. et Rose. Specie cu flori roșii-carmin, lungi pînă la 6 cm. Cactus cilindric, verde, pînă la 17 coaste cu protuberanțe. Spini maro-închis, curbați. Cel central ca și cei marginali (pînă în 14) sînt de 5 cm lungime.

Monvillea cavendishii (Monv.) Britt. et Rose. Specie cu flori albe, lungi de cca 8 cm. Coloane (cca 100 cm înălțime) cu 9-11 coaste, 9 spini marginali și 1-4 centrali.

Trichocereus macrogonus (Salm-Dyck) Riccob. Specie cu flori albe, diametrul de cca 20 cm, columnară, înaltă pînă la 3 m, glaucă, cu 9 coaste. Areole gri. Spini drepți, maro, cei centrali mai lungi.

costoală sf [At: DENSUSIANU, Ț. H. 314 / P: ~stoa-lă / Pl: ~le / E: ns cf coastă] 1 Costie. 2 Costișă (1) care nu se poate ara în lung, ci în lat.

țărm sn [At: CORESI, EV. 237 / V: (îrg) ~ur snm, ~ure smnf (înv) țermure, (reg) ~or, ~ore sn, țârmure, (îvr) țârm sn, țarmură sf / S și: țerm / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~i sm / E: sgp țărmuri al lui țărmur, țărmur pbl ml *termulus cf lat terminus] 1 Fâșie de pământ de-a lungul unei ape (mari), mai ales lângă mare Si: coastă¹ (27), faleză (1), liman, litoral, mal¹, margine, plajă, pristaniște, râpă¹, schele, vad. 2 (Pex) Regiune situată lângă o întindere de apă. 3 (Pgn) Ținut¹ (21). 4 (Fig) Limită. 5 (Fig) Parte a unei suprafețe de teren, a unui teritoriu, aflată la margine. 6 (Îla) Fără de ~uri Fără margini Si: nemărginit, nețărmurit. 7 (Îrg) Coastă abruptă a unui deal Si: râpă. 8 (Îrg) Prăpastie. 9 (îrg) Ridicătură de pământ. 10 (Îrg) Coamă de deal. 11 (Îrg) Deal abrupt. 12 (Îrg) Munte. 13 (Reg; îs) Țârmure de neauă Troian¹. 14 (Reg; îf țărmur, țărmure) Ridicătură de pământ în mijlocul unei ape. 15 (Îaf) Insulă pe un lac. 16 (Reg; îf țârmure) Zăgaz la moară.

bora s.m. invar. (meteor.) Vînt puternic de iarnă, uscat și rece, care bate dinspre culmile montane orientate în lungul țărmurilor către marea mai caldă, în special pe coasta răsăriteană a Mării Adriatice și în Italia nordică. • /<it., fr. bora.

SALCÂM (< tc.) s. m. Arbore din familia leguminoaselor, înalt până la 30 m, cu frunze imparipenat-compuse prezentând câte doi ghimpi la bază, cu flori albe mirositoare, melifere, dispuse în raceme, fructe păstăi (Robinia pseudacacia). Originar din America de Nord, a fost introdus în Franța (1600), apoi și în alte țări europene, mai târziu și în România (1750) ca plantă ornamentală. Crește de la câmpie până în regiunea dealurilor fiind rezistent la secetă. Lemnul este folosit pentru obiecte de uz gospodăresc și pentru foc. S. este cultivat în plantații forestiere pentru producția de lemn, pentru fixarea coastelor, taluzelor, dunelor nisipoase și ca perdele parazăpezi de-a lungul drumurilor. Din flori se prepară băuturi răcoritoare și produse de cofetărie. ◊ S. galben = arbust din familia leguminoaselor, înalt de 3-6 m, cu frunze trifoliate și cu flori galbene în raceme mari (Laburnum anagyroides). Din lemn se fac obiecte de artă și mobile fine. ◊ S. japonez = arbore înalt de 20 m, asemănător cu salcâmul, cu flori gălbui în panicule mari terminale, cu păstăi de formă caracteristică (strangulate între semințe), indehiscente (Sophora japonica). Originar din E Asiei, la noi a fost introdus în parcuri și grădini.

ÖLAND, insulă suedeză în M. Baltică, separată de continent prin str. Kalmar; 1,3 mii km² (135 km lungime; lățime max.: 16 km). Orașe pr.: Borgholm, Farjestaden. Cereale, sfeclă de zahăr. Creșterea animalelor. Pescuit. Din anul 2000 peisajul agricol din sudul insulei face parte din patrimoniul mondial universal. Un pod lung de 6 km unește Ö. cu orașul Kalmar de pe coasta suedeză. Menționată documentar în sursele suedeze în anul 775.

deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.

Arrojadoa penicillata (Gurke) Britt. et Rose. Specie cu flori roșii-carmin, cilindrice. Plantă cilindrică, ramificată, 10-12 coaste. Spini gălbui pînă la maro. Creștet pîslos cu țepi lungi.

Borzicactus morleyanus Br. et R. Specie cu Hori roșii-carmim cu tubul păros, cca 5 cm lungime pe o plantă în formă de coloană înaltă de 0,80-1,10 m, compusă din corpuri groase (4-7 cm), cu cca 16 coaste și numeroși (20) spini maro, erecți, cel din mijloc mai lung.

Eriocereus regelii (Weingt.) Bckbg. Specie cu floare mare, albă. Tulpină cilindrică, dreaptă, subțire, cu cîteva coaste mici. Spini albi cu vîrfuri brune. Cel central mai lung decît cei marginali.

Ferocactus flavovirens (Scheidw.) Britt. et Rose. Specie cu flori galbene. Tulpină verde, globuloasă, cu cca 13 coaste, areole cenușii, mari, spini tari, roșii, ascuțiți, cei centrali (4) lungi de cca. 6 cm, cei, marginali (14) mai scurți.

Huernia barbata (Mass.) Haw. (syn. Stapelia barbata Mass.). Specie cu floare infundibuliformă, în exterior mată și glabră, în interior. galben-sulfuric sau maro-deschis, cu pete singerii și peri lungi, roșii, cîteva la un loc (corolă campanulată cu diametrul da 5 cm, cilindrul corolei pînă la 2 cm lungime, lacinii triunghiulare cu vîrf lung, ascuțit, mai mult sau mai puțin curbați în exterior). Plantă formată dintr-un număr mare de tulpini (trunchiuri) erecte, lungi de cca 6 cm și groase de cca 2 cm, cu 4-5 coaste și dinți gri-verzi, îndepărtați.

LEPISMIUM Pfeiff., LEPISMIUM, fam. Cactaceae. Gen originar din Argentina, Brazilia, 16-18 specii, cactuși cu, aspect foarte diferit. Coaste pînă la 6 cu areole maro-roșietice, pîsloase, cu peri lungi sau țepi.

Melocactus communis Link et Otto. Specie cu flori roșietice, cu. diametrul de 2 cm. Corpuri sferice cu cca 12 coaste, cephalium, cu țepi roșii-maronii. Spini erecți, galben-maronii, lungi pînă la 2 cm.

Parodia faustiana Bckbg. Specie cu flori roșii cu interiorul galben-auriu. Plantă globulară, verde, coaste în spirală cu protuberanțe. Spinii marginali albi, lucioși, cca 22, lungi de 1,2 cm, cei centrali bruni, erecți, 2,4 cm lungime.

Pilosocereus catingicola (Gürke) Byl. et Rowl. [syn. Pilocereus catingicola (Gürke) Werderm.; Cephalocereus catingicola (Gürke) Br. et R.] Specie cu flori albe, coloane gri-verzi de cca 12 cm grosime, cu 4-5 coaste, areole pîsloase, cca 10 spini marginali, cca 7 spini centrali, mai lungi decît primii.

Pilosocereus pentaedrophorus (Labouret) Byl. et Rowl. [syn. Pilocereus pentaedrophorus (Labouret) Cossole; Cephalocereus pentaedrophorus (Labouret) Britt. et Rose]. Specie cu flori cca 4 cm lungime, albe. Trunchi albastru, coaste pînă la 6 cm, cca 4 spini galbeni, cel central mai lung.

SAINT ELIAS [sintiláiəs] 1. Lanț muntos în NV Americii de Nord (Canada și S.U.A.), în m-ții Coastei, extins pe 480 km lungime și 140 km lățime max. de-a lungul graniței dintre Canada (Yukon Territory) și S.U.A. (Alaska); alcătuit din roci vulcanice și sedimentare paleozoice și mezozoice. Are mai multe vârfuri care depășesc 4.000 m alt.: Hubbard (4.576 m), Fairweather (4.663 m), Vancouver (4.755 m), Lucania (5.226 m), Saint Elias (5.489 m) ș.a. Alt. max.: 6.050 m (vf. Logan, cel mai înalt din Canada și al doilea din America de Nord, după vf. McKinley). Pe pantele de S se află ghețarii Malaspina, Guyat, Seward, Bering, Hubbard. Sectorul din S.U.A. inclus parțial în Parcul Național Wrangell-St. Elias, iar cel canadian în Parcurile Totshenshini-Alsek și Kluane. Declarat (în 1979, 1992, 1994) în Patrimoniul natural universal. 2. Vf. în m-ții Saint Elias, la granița Canadei cu S.U.A., la S de vf. Logan. Alt.: 5.489 m. A fost zărit pentru prima oară la 16 iul. 1741 de exploratorul Vitus Jonassen Bering și a fost escaladat pentru prima dată la 31 iul. 1897 de o echipă italiană condusă de Luigi Amedeo, duce de Abruzzi.

Echinopsis rhodotricha K. Schum Specie cu flori albe cu peri roșietici. Tulpină cilindrică, înaltă de cca 70 cm și cca 10 cm diametru, verde, eu cca 13 coaste. Spinul central gălbui cu vîrful de culoare închisă, puțin mai lung decît cei marginali (cca 7).

Echinopsis calochlora K. Schum. Specie cu floare albă, lungă de cca 18 cm. Tulpină globuloasă, verde, cca 8 cm diametru și 13 coaste. Spini galbeni, 18 marginali, ceva mai scurți decît cei 4 centrali.

Frailea pumila Britt. et Rose. Specie cu flori galbene care se deschid numai la soare. Tulpini globulare, plate (2-3 cm; diametru), verzi, cu coaste proeminente și spini gri-maro, centrali – cca 2, marginali – cca 12, mai lungi.

Heliocereus cinnabarinus (Eichlam) Britt. et Rose. Specie cu flori roșii, lungi de cca 13 cm. Tulpină cilindrică, dreaptă sau pendentă, cu cîteva coaste muchiate. Solzi galben-închis, subțiri, cca 8, foarte scurți.

STERN ~uri n. anat. Os lung și plat din regiunea anterioară și medie a pieptului, articulat cu coastele și claviculele. /<fr. sternum

APOROCACTUS Lem., APOROCACTUS, fam, Cactaceae. Gen originar din Mexic, cca 6 specii epifite, bogat ramificate, tîrîtoare și pendente, cu 8-10 coaste cu protuberante mici, cu spini fini, galbeni, maro. Flori (cu tuburi lungi) diurne, roșii sau violete.

Echinocereus knippelianus Liebe. Specie cu flori carmin-violete sau roz, infundibuliforme, lungi de 3-4 cm. Trunchi globulos cu diametrul de 5 cm, verde-închis, lucios, 5 coaste cu 1-3 spini subțiri și areole mici.

Gymnocalycium gibbosum (Haw.) Peiff. Specie cu floare albă, lungă de cca 7 cm. Plantă, la început, globulară, apoi cilindrică-glaucă, cca 17 coaste, cu protuberanțe. Spini, cca 10, curbați, baza roșie, vîrful deschis la culoare.

Islaya krainziana Ritter et Rupf. Specie cu flori aurii cilindrică, repentă, pînă la 23 coaste cu protuberanțe. Spini pînă la 20, gălbui, din care cei centrali mai lungi.

Cereus flagelliformis Mill. (syn. Aporocactus flagelliformis Lem.). Specie ce înflorește primăvara. Flori numeroase, roșii sau roz- violacee. Tulpini subțiri, lungi, fasciculate, flexibile, tîrîtoare sau pendente cîrid sînt suspendate, cca 8 rînduri de coaste, areole slab-tomentoase, cu cîte 12 spini mici.

sulă f. 1. ac lung și gros de care se servesc cismarii; a pune cuiva sula în coaste, a-l sili de a face ceva; 2. Zool. pietrar (după conformațiunea-i). [Lat. SUBULA].

Echinopsis mamillosa Gürke (syn. E. ritteri Boed.). Specie cu flori albe-curat, lungi de cca 16 cm. Tulpină globuloasă cu diametrul de cca 9 cm, verde, cu coaste numeroase (cca 28). Spini gălbui cu vîrf brun, cei marginali (cca 12) ceva mai scurți decît cei centrali (cca 3).

Melocactus bahiensis (Britt. et Rose) Knuth. Specie cu flori roz. Corpuri globulare, verzi-închis, cu 9-11 coaste. Spini, 8-9, roșietici, mai tîrziu gri, cei centrali pînă la 4 cm lungime, mai lungi decît cei marginali.

Parodia atroviridis Bckbg.Specie cu flori galbene, cca 2,8 cm diametru. Plantă globulară, verde-închis, creștet lînos, coaste (cca cu protuberanțe. Spini marginali, cca 10, albi, cei centrali 4, din care unul lung de peste 1 cm, maro, curbat.

stern sn [At: KRETZULESCU, A. 33/15 / V: ~um / Pl: ~uri / E: fr sternum] Os lung și plat situat în partea mediană a toracelui, de care sunt prinse coastele și cele două clavicule Si: os sternal Vz sternal.

LEMAIREOCEREUS Britt. et Rose, LEMAIREOCEREUS, fam. Caciaceae. Gen originar,din Mexic, Cuba, Venezuela, Peru, 20 de specii, înalte, ramificate de la bază, formînd grupuri de coloane cu numeroase coaste. Areole. mari cu pîslă maro, cu spini marginali pînă în 14, închiși la culoare, lungi pînă în 4 cm și cîțiva centrali, de cca 9 cm lungime. Flori mici, frumoase.

Neoporteria heteracantha Bckbg. Specie cu flori roz cu margini albe. Corp sferic cu diametrul de cca 13 cm, numeroase coaste cu mici protuberanțe. Spini, cca 26, curbați, subțiri, albi-cenușii, din care cca 6 centrali, lungi de cca 5 cm, de 2 ori mai lungi decît cei marginali.

SULĂ ~e f. Unealtă de găurit formată dintr-un ac lung și gros, fixat într-un mâner. ◊ A pune (sau a băga) cuiva ~a în coaste (sau în coastă) a forța pe cineva să facă un lucru. /<lat. subula

STERN, sternuri, s. n. Os lung și turtit, așezat în mijlocul părții anterioare a pieptului și de care sînt prinse coastele și cele două clavicule.

STUFOS, -OASĂ, stufoși, -oase, adj. (Despre arbori, p. ext. despre păduri) Cu frunze sau cu ramuri multe și dese; (despre umbra arborilor) adînc, nepătruns. Prin cele două ferestre ale odăii mele, văd dealuri ninse și pe coastă, aproape, patru sălcii vechi și stufoase. SADOVEANU, O. VIII 176. Aprinsei o țigară și mă lungii pe spate... la umbra stufoasă a plopului. HOGAȘ, M. N. 11. Munții și stufoasele păduri erau cetățile favorite ale romînului și el știa bine să le apere pe acelea. BĂLCESCU, O. I 31. ♦ Fig. Cu păr mult și des. Vorbi un domn scund și cu mustața stufoasă. C. PETRESCU, C. V. 35. Figura lui își ascundea trăsăturile sub o barbă neagră, stufoasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. Iar ochii limpezi, vii, Ardeau sub ale fetei stufoase, mîndre gene. BOLINTINEANU, O. 204. ♦ (Rar) Acoperit cu stuf. Mlaștini stufoase, pe întinderi fără capăt, anunță apropierea mării. RALEA, O. 12.

Espostoa melanostele Krainz (syn. Cereus melanostele Vpl.; Pseudoespastoa melanostele Bckbg.). Specie cu numeroase coaste cu areole prevăzute cu cca 50 spini marginali, albi sau gălbui și unul singur central, lung, gălbui, care cu timpul se înnegrește.

leu¹ sm [At: COD. VOR² 391 / Pl: lei / E: ml leo] 1 Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu blană scurtă de culoare gălbuie, și cu coamă bogată în jurul capului doar la mascul, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia meridională Si: (tcî) aslan (Panthera leo). 2 (În basme; îs) ~ paraleu Leu (1) mare și cu o putere extraordinară. 3 (Fig; șîs pui de ~) Om curajos, viteaz. 4 (Fig) Om agresiv, rău, crud etc. 5 (Îs) Partea ~lui Cea mai mare parte sau cea mai valoroasă pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași la împărțirea unui bun. 6 (Pgn; îas) Cea mai importantă, cea mai valoroasă parte a unui lucru. 7 Reprezentare plastică a leului (1). 8 (Rel; fig) Diavol. 9 (Rel; fig) lisus Hristos. 10 (Îc) ~-de-mare (sau, înv, ~-marin) Mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, cu coamă asemănătoare cu cea a leului (1), care trăiește pe coastele Americii de Sud Si: otarie (Otaria byronia). 11 (Îc) ~l-furnicilor Insectă răpitoare, cu corpul lung și subțire, asemănătoare cu libelula (Myrmeleon formicarius). 12 (Ast; art.) Constelație din emisfera boreală. 13 A cincea zodie a anului, situată între rac și fecioară, cuprinzând perioada între 23 iulie și 21 august Si: (pop) calul, gavădul (6). 14 Persoană născută în zodia leului (13). 15 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 15^[1] (Reg; art) Melodie după care se execută dansul leul (15). 16 (Îc) Gura-~lui Planta Anthirrium majus.

îndârja, -ele, s.f. – Coada lungă de la îmblăciu, care se ține în mână; dârjauă: „Și d-acolo coborâți, / Unde-i coasta cu nuiele / Și vă tăieți îndârjele” (Bârlea 1924: 26). – În- + dârja „mâner; manivelă; nuia, băț”.

îndârja, îndârjele, s.f. – (reg.) Coada lungă de la îmblăciu, care se ține în mână; dârjauă: „Și d-acolo coborâți, / Unde-i coasta cu nuiele / Și vă tăieți îndârjele” (Bârlea, 1924: 26). – Din în- + dârja „mâner; manivelă; nuia, băț”.

semafor sn [At: PROT.-POP, N. D. / Pl: ~oare, (rar) ~uri / E: fr sémaphore] 1 (Îvr) Telegraf optic. 2 Dispozitiv de semnalizare optică, instalat de-a lungul liniilor de cale ferată pentru dirijarea circulației trenurilor Si: (rar) semnalizator (5). 3 (Nav) Semnalizator optic de coastă, folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 4 Dispozitiv de semnalizare optică (cu brațe mobile), cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației rutiere la intersecția străzilor în orașe Si: autostop, (rar) semnalizator (6), (fam) stop.

UȘOR², -OARĂ, ușori, -oare, adj. I. (În sens material, în opoziție cu greu) 1. Care are greutate mică, care cîntărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. Foaie verde lemn ușor, De nimica nu mi-i dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Benzină ușoară v. benzină. (Sport) Categorie ușoară = categorie a boxerilor care au greutatea corpului dela 57 la 61 kg. Industrie ușoară v. industrie. ◊ Expr. Fie-i țărîna ușoară = (formulă întrebuințată la înmormîntări sau, mai rar, cînd se pomenește despre un mort) odihnească-se în pace! aibă parte de deplina odihnă a morții! Soacră-mea – fie-i țărîna ușoară! – așa a făcut cu mine. CREANGĂ, P. 4. Așa m-au deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie. ALECSANDRI, O. 220. ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică mică. ♦ (Despre mîncări, alimente) Care nu dă senzația de încărcare a stomacului; care nu cade greu; care se digeră ușor. 2. Care nu poartă sau nu conține greutăți; neîncărcat, neîmpovărat. Vorba ceea: fală goală, traistă ușoară. CREANGĂ, O. A. 215. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) lipsit de supărări, de griji; a fi vesel, voios. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. EMINESCU, O. I 87. (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin și se deplasează cu repeziciune. Călărimea la romîni trebuie să fi fost de două feluri: grea și ușoară. BĂLCESCU, O. I 25. ◊ (Ieșit din uz) Artilerie ușoară = artilerie care cuprinde piese de calibru mic, lesne deplasabile. 3. Iute, sprinten, vioi. Turturica fiind mai ușoară, ajunge mai înainte. CREANGĂ, P. 273. Adese văz pe cronicari a face deosebire între călărimea ce se bătea în linie și gonacii cu cai ușori care se întrebuințau spre... a lua în goană pe vrăjmași. BĂLCESCU, O. I 25. Cîndu-i zi de sărbătoare, Sînt ușoară foarte tare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. ◊ Expr. A fi ușor de cap (sau a avea cap ușor) = a pricepe cu ușurință, a fi ager la minte, isteț, deștept. El se vede c-o fost mai ușor de cap, o făcut ce-o făcut și-o scăpat într-un an. MIRONESCU, S. A. 136. A fi ușor la mînă (sau a avea mînă ușoară) v. mînă (l). (Popular, depreciativ) A fi ușor de gură = a fi vorbăreț, flecar. Și p-atunci bărbierii erau... ușori de gură. ISPIRESCU, U. 112. ◊ Fig. Ușoare la pîrjol, acoperișurile de stuf dintr-o dată izbucneau în lungi pălălăi spre cer. SADOVEANU, O. I 550. II. Care pare lipsit de greutate. 1. (În opoziție cu tare, puternic, intens) Mic, puțin, slab (ca volum, amploare, consistență, intensitate). Vîntul ușor le bătea fețele. DUMITRIU, N. 53. Mă izbește în obraz un curent puternic și picături ușoare de ploaie. SAHIA, N. 26. Al ei chip se zugrăvește plin și alb; cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri. EMINESCU, O. I 79. Un susur noptatic se înalță de pre fața pămîntului; din adierea vîntului... din mii de sunete ușoare și nedeslușite se naște ca o slabă suspinare ieșită din sînul obosit al naturei. ODOBESCU, S. III 17. ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință; fig. liniștit, calm. ♦ (Despre reliefuri) Domol, lin, dulce. Iazul în vale își scînteia apele; o clopotniță a unui sat se arăta după o spinare ușoară de colnic, fulgerînd raze lungi în soare. SADOVEANU, O. VI 209. ♦ (Despre țesături; prin analogie, despre abur, pîclă etc.) Rar, subțire. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pîclă. SADOVEANU, O. I 369. Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică. ALECSANDRI, P. A. 124. ◊ (Adverbial) Si mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Poetic) Fin, gingaș, diafan. Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară. COȘBUC, P. I 95. Prin hainele-i argintoase îi transpar membrele ușoare. EMINESCU, N. 67. 2. (În opoziție cu adînc, apăsat; despre urme, linii) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă de către un corp cu mică greutate; puțin apăsat, puțin adîncit. La colțul gurii, [avea] cîteva cute ușoare, ca un mănunchi de raze. BASSARABESCU, S. N. 68. Iar împăratul, îndeseară, Zări o urmă ușoară De sprintenă fiară. TEODORESCU, P. P. 173. ♦ (Despre pas, p. ext. despre mers) Care abia atinge pămîntul; p. ext. fără zgomot. Și dreapta mi-e dragă... și mersul tău ușor ca de presură, și toată ființa ta. DELAVRANCEA, O. II 35. Ieși Zamfira... cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56. III. (În sens abstract) 1. Care e lesne de suportat, de dus, care nu reprezintă o greutate, o povară (prea mare); (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu apasă prea greu, care este puțin împovărător; mic. Îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut de 3000 bani roșii. BĂLCESCU, O. II 13. (Ironic) Nici o boală nu-i ușoară Ca vara la umbrișoară; Nici o boală nu e grea Ca vara cu secerea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 426. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; blînd, indulgent. Legile lui fură și mai ușoare. GHICA, A. 681. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji, comod, plăcut. Ah! Viața nu este ușoară. MACEDONSKI, O. I 37. 2. Care nu prezintă dificultăți, care nu cere efort; lesne de înțeles, de realizat; simplu. Problemă ușoară. ▭ Virtutea e ușoară Cînd ai ce-ți trebuiește. EMINESCU, O. I 60. ◊ Muzică ușoară = muzică distractivă. ◊ (Substantivat, în loc. adv.) Cu ușorul = cu multă ușurință, lesne, fără pericol. Preuteasa însă, văzînd că au scăpat așa de cu ușorul... s-au și dus îndata-mare la morariu. SBIERA, P. 241. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. Acuma, cît mai ține omătul, drumurile-s ușoare. SADOVEANU, B. 107. 3. Lipsit de adîncime, de seriozitate (v. superficial); (despre oameni și despre manifestările lor) ușuratic, frivol. S-o vezi... Cum zîmbește tuturora cu gîndirea ei ușoară? EMINESCU, O. I 157. Dumitale îți e lesne a vorbi cu așa ușor ton. D-ta n-ai iubit, nici ai să iubești vreodată. NEGRUZZI, S. I 45. ◊ Expr. Moravuri ușoare = purtare imorală. ♦ Fără importanță, neînsemnat. Magda mai făcu și alte ușoare întrebări, apoi se întoarse la Orheieni. SADOVEANU, O. VII 139.

Heliocereus speciosus Britt. et Rose. Specie cu flori galbene sau maronii cu reflexe carmin sau albastre, lungi de 10-15 cm, infundibuliforme, larg-deschise. Arbuști (cca 90 cm lungime) drepți sau tîrîtori, verzi pe corp cîteva coaste cu protuberanțe. Spini subțiri, galbeni-maro.

Cucumis melo L. «Pepene galben». Specie care înflorește în mai-aug. Flori (cu corolă galbenă-palid) monoice. Plantă anuală, erbacee, tulpină lungă și subțire, întinsă pe pămînt sau agățătoare, cu cîrcei, prevăzută cu peri aspri. Fruct cu cca 10 coaste, neted sau reticulat, globulos sau oval, comestibil, cu miezul galben sau portocaliu. Frunze lobate, pe margini sinuat-dințate.

CORMORÁN (< fr.) s. m. Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, care trăiesc pe coastele mărilor, prin bălți și pe malurile rîurilor înconjurate de vegetație; au ciocul terminat cu un cîrlig, gît lung, coadă rotunjită formată din pene rigide; mari consumatoare de pește. În China și Japonia sînt dresați în vederea pescuitului. În Romînia se întîlnesc în Delta Dunării: c. mare (Phalacrocorax carbo), cu guler de pene cafeniu; c. mic (Ph. pigmaeus), c. moțat (Ph. aristotelis).

Lepismium cruciforme (Vell.) Miq. (syn. Rhipsalis squamulosa K. Schum; Lepismium commune Pfeiff.). Specie cu flori campanulate, albe, lungi de 1 cm. Plantă pendentă sau urcătoare, cu rădăcini adventive. Lujeri gri-verzi, roșietici, cca 0,50 m lungime, cu coaste dentate. Areole cenușii sau maro, cu un smoc de peri aspri și peri moi. Fruct roșu-violet.

coastă¹ sf [At: PSALT. 37/24 / V: cuastă / Pl: ~te, (reg) coste, costi, ~ / E: ml costa] 1 Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar, în față, de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. 2 (Îs) ~te adevărate Cele șapte coaste de sus ale omului, legate direct de stern. 3 (Îs) ~te false (sau, pop, neadevărate) Cele cinci coaste de sub coastele adevărate, care nu sunt legate direct de stern. 4 (Îs) ~te flotante (sau, pop, slobode) Cele două coaste de jos, care nu sunt legate de stern. 5 (Îpp; îe) A scoate ~ta de drac (din femeie) A bate o femeie, atunci când e rea. 6 (Fam; îe) Slab (sau, irn, gras) de-i poți număra (sau i se văd) ~tele Foarte slab. 7 (Pfm; îe) A mânca ~te prăjite A nu mânca nimic Si: a mânca răbdări prăjite. 8 (Pfm; îe) A bate (sau a freca ori a lăsa) pe cineva la trei (sau patru) ~te, ori a face cuiva pântece din ~te, ori a-i rupe (sau frânge) ~tele A bate rău. 9 (Pfm; îe) A i se lipi cuiva ~tele de foame sau a i se lipi ~tele de pântece ori a avea ~tele lipite A fi foarte flămând. 10 (Pfm; îe) A avea ~tele lipite A fi foarte slab. 11 Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri pân la coapse. 12 Partea laterală a corpului animalelor. 13 (La. obiecte) Latură. 14 (Înv; îs) ~tele luntrei Părțile laterale ale unei bărci. 15 (Îvp; îs) Pe o ~ Stil de înot pe o parte. 16 (Îvp; îlav) Pe o ~ Pe o parte. 17 (Îe) A zăcea pe ~te A zăcea culcat pe o parte. 18 (Înv; îe) A lăsa (sau a pune) pe cineva pe ~te A face să zacă (din bătaie). 19 (Îpp; îe) A-și da ~tele cu cineva A se înțelege în ascuns. 20 (Îvp; îe) A da ~te A da ascultare. 21 (Fam) A avea pe cineva în ~te A se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. 22 (Îvp; îe) A nu da cuiva din ~ A nu da pace. 23 (Îe) A-i pune cuiva sula în ~ A obliga pe cineva să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). 24 (Și cu complinirile muntelui, dealului, colnicului etc. sau de munte, de deal etc.) Pantă. 25 (Înv; îlav) De-a ~ta sau din ~te Oblic. 26 (Îrg; îe) De-a ~ta basaraba Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 27 Țărm (al unei mări). 28 Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 29 (Iuz) Flanc al unei armate. 30 (Iuz) Cameră laterală. 31 (Bot; reg; îc) ~ta dracului sau ~ta vrăjmașului Sparanghel (Asparagus officinalis).

CĂDEA, cad, vb. II. Intranz. I. 1. A se deplasa de sus în jos prin propria greutate, a se lăsa în jos, la pămînt; a pica. Semănătorul printre brazde lăsa sămînța lui să cadă. MACEDONSKI, O. I 61. Desfăcut Din pumnul strîns vîrtos, Spre-adîncuri, vîjîind în jos, Cuțitul a căzut. COȘBUC, P. I 231. ◊ Fig. Acuma tăceri lungi cădeau între un șir de vorbe schimbate și altul. SADOVEANU, O. IV 48. ◊ (Despre ploaie, zăpadă, grindină, fulger etc.) Țintirimul luminat de lună dormea sub zăpada căzută de curînd. ANGHEL, PR. 131. [Trăsnetul] în groaznica-i urgie Lucește, crapă, cade, detună-n vijelie Ș-un șir de copaci mîndri îi mistuie sub el. MACEDONSKI, O. I 252. De cînd căzu un trăsnet în dom... de-atunci în somn Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, noapte, seară etc.) A se lăsa, a se apropia, a veni. Amurgul cădea. Turnurile fabricilor luceau în lumina roșiatică a asfințitului. DUNĂREANU, N. 19. Noaptea cade-ntunecată Pe cîmpie și pe munte. BOLINTINEANU, O. 9. ♦ (Despre soare) A coborî, a scăpăta. Soarele cădea la vale și părea pe vîrful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri. EMINESCU, N. 50. ◊ (Despre ape de munte) A curge (repede), a coborî. Aud, tîrziu prin noapte, pîraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri. COȘBUC, P. I 258. Zburdalnic de pe coaste. Gureșe pîraie cad. COȘBUC, P. I 261. Pe cînd cu zgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vîrfuri lungi de brad. EMINESCU, O. I 216. 2. (Despre părți ale unui organism: dinți, păr, fulgi) A se desprinde (din locul său), a se pierde. Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă. MACEDONSKI. O. I 71. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimărui, își suflecă minicile, calcă lut și lipi cuptiorul. CREANGĂ, P. 287. Măi bade, de dorul tău îmi tot cade părul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ♦ (Despre frunze și flori) A se scutura. Căzuseră frunzele și nu erau verzi decît cei doi molifți din dreptul ferestrelor. SAHIA, N. 55. Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75. Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii. EMINESCU, O. I 179. 3. (Despre părți ale corpului sau despre obiecte legate, prinse, care continuă a fi, în parte, susținute) A se lăsa în jos (sau într-o parte), a atîrna; a se pleca. Fără să-mi fi fost somn, pleoapele-mi căzură peste ochi. HOGAȘ, M. N. 17. Capu-i cade pe-a lui umăr. EMINESCU, O. I 104. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. ALECSANDRI, P. I 20. [Tînărul] era încins cu un șal roș cu flori din care o poală i se slobozea pe coapsa stîngă, iar capetele... cădeau apoi peste papucii lui cei galbeni. NEGRUZZI, S. I 16. Postelnicul lăsă să cadă perdeaua pe care pîn-atunci sta încremenită mîna lui. NEGRUZZI S. I78. 4. A înceta de a mai sta vertical sau în picioare; a se răsturna, a se prăvăli. Cînd venea acasă, noaptea, tîrziu, cădea ca butucul. CAMILAR, N. I 19. Furtuna fîlfîie peste munți, iar în văile lor brazii cad unul după altul, smulși de ape sau de stîncile mari, rostogolite. BOGZA, C. O. 98. Fără să dejuge boii, începe a tăia copacul să cadă în car deodată. CREANGĂ, P. 46. Și în nesimțire cade pe-a jețului său spată. EMINESCU, O. I 95. Simțind picioarele-mi slăbind, am închis ochii și m-an ținut de strană, ca să nu cad. NEGRUZZI, S. I 54. ◊ Expr. A cădea la (sau pe) pieptul (sau în brațele ) cuiva. În brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi greu. Ajunse acasă istovită, tremurînd. Căzu bolnavă la pat. BART, E. 238. [Baba] căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. A cădea în picioare = a ieși bine dintr-o situație grea. A cădea din (sau, regional, de pe) picioare (sau de-a-n picioarele) = a nu mai putea sta de oboseală, a fi mort de oboseală. (Rar) A cădea de-a pluta v. plută. ◊ A se dărîma, a se surpa, a se nărui. (În forma de conj. cază) Ajunse să i se pară că stă să cază coliba pe ei. ISPIRESCU, U. 95. ◊ Fig. (Despre oameni) Mai odihnește-te, că într-o zi ai să cazi. ◊ Fig. (Despre guverne, legi, valori etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. Iobăgia a căzut. RETEGANUL, P. V 57. D. Odobescu, după ce declară guvernul căzut, se puse a numi altul nou. BOLINTINEANU, O. 249. Împărăția romîno-bulgară cade subt izbirile turcilor. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. Piesa a căzut. ♦ (Despre luptători) A pieri, a muri (în luptă). Soldați căzuți pe cîmpul de luptă. ▭ Lupta cea mare va veni... Știu, cîțiva dintre noi vor cădea. Vor cădea, însă, jertfe pentru cauza mișcării proletare. SAHIA, N. 40. Sărmana fată în zadar, vai! cată Pe iubitul său! El în foc căzuse După ce făcuse Vitejii de zmeu! ALECSANDRI, P. I 56. 5. (Despre un oraș, o fortăreață, o poziție etc.) A ajunge în mîna adversarului, a fi cucerit, a fi ocupat. În urma unui atac puternic, orașul a căzut în mîna armatei populare. 6. (Adesea complinit prin «în genunchi», «cu rugăminte» etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i arăta supunere sau a-i cere iertare ori ajutorare; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. Au înțeles că trebuie să cadă la mila împăratului. SADOVEANU, D. P. 40. N-a rămas om știutor de carte pe valea aceea, căruia Ilinca să nu-i cadă cu rugăminte, ca să-i citească răvașul lui Radu. VLAHUȚĂ, O.A. 103. Fiul împăratului și mumă-sa căzu cu rugăciune la găinăreasă, ca să se facă cum era la nuntă. ISPIRESCU, L. 311. Ce-oi rămas? întrebă Lăpușneanu. – Doamne! doamne! zise Moțoc căzînd în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre. NEGRUZZI, S. I 140. 7. A ajunge, a sosi, a nimeri, pe neașteptate sau din întîmplare, într-un Ioc sau într-o situație oarecare; a pica. Cădea între ei o informație neașteptată. SADOVEANU, P. M. 98. Femeie hăi! ia vezi de-nchipuie mai iute de cea masă, că uite, ne-o căzut la gazdă musafiri flămînzi. HOGAȘ, M. N. 228. Plecară zicîndu-i să se păzească a nu cădea în capcană. ISPIRESCU, L. 331. Am căzut la casă împărătească. CREANGĂ, P. 257. ◊ Expr. A cădea la (sau pe) mîna (sau mîinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. Ei! las', Pepelea, că mi-i cădea tu la mînă. ALECSANDRI, T. 248. Care rămînea pe urmă cădea în mînile moldovenilor. NEGRUZZI, S. I 171. A cădea cu vorba = a spune ceva pe neașteptate. Așa, soro, căzu cu vorba Ceaușanca, ca din senin. DELAVRANCEA, S. 40. A cădea pe capul cuiva sau a-i cădea (cuiva) belea (pe cap) = a veni nedorit, pe neașteptate la cineva. Nu e frumos să cazi pe capul oamenilor. PAS, Z. I 71. Viu, fără Luchi... să vă cad belea pe două-trei zile. CARAGIALE, O. VII 159. A cădea cuiva drag (sau la inimă) = a-i fi cuiva pe plac, a-i deveni drag. El iar privind de săptămîni, îi cade dragă fata. EMINESCU, O. 167. ◊ A se arunca, a se năpusti; a năvăli (asupra cuiva). Iarna călăreți moldoveni străbat codri, s-amestecă cu viforul și cad asupra cetăților. DELAVRANCEA, A. 18. Mihai cade cu o furie mare asupra armiei dușmane. BĂLCESCU, O, II 282. 8. (Complinirea introdusă, de obicei, prin greșeală, robie, grație, dizgrație, influență etc.) A cădea în... (sau sub...), a fi cuprins de... E la mijloc o femeie frumoasă pentru care ai căzut la patimă. SADOVEANU, D. P. 76. Arabul căzuse în aspră robie. MACEDONSKl, O. I 15. ◊ (Poetic) Rămas singur între orizonturi de cîmpie, îndepărtate, Oltul cade într-un somn adînc. BOGZA, C. O. 156. ◊ Expr. A cădea pe gînduri = a deveni îngîndurat. Căzură toți pe gînduri. Un lemn ars și destrămat de jăratec bufni în soba înaltă. DUMITRIU, N. 182. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. ◊ (Cu schimbarea construcției) Trase undița; cînd, ce să vezi: un pește mare, cu totul și cu totul de aur. Doar că nu-i căzu leșin de bucurie. ISPIRESCU, L. 380. Tocmai pe mine căzuse păcatul să fiu mai mare între frați. CREANGĂ, A. 64. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) rău = a nu-i conveni; a nu-i plăcea; a se întîmpla ceva rău. Rîzi tu, rîzi... dar unde te duci, fără de mine rău are să-ți cadă. CREANGĂ, P. 244. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. 9. A fi, a se situa, a se afla. Într-un triunghi, înălțimea cade perpendicular pe bază. Comuna cade pe malul drept al Oltului. În limba maghiară, accentul cade pe prima silabă a cuvîntului. 1 ianuarie 1953 a căzut. într-o joi. ◊ Expr. A cădea în sarcina (sau în competența, în atribuțiile, în grija) cuiva = a reveni cuiva. Grija gospodăriei cade în sarcina mea. ◊ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși (din așezarea cărților). 10. (În expr.) A cădea la învoială sau a cădea de acord = a ajunge la înțelegere (după o discuție în contradictoriu). ◊ (Învechit) A cădea la pace = a se împăca. II. Refl. unipers. A reveni (cuiva, ca parte din ceva), a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ▭ El nici pricepere n-avea să ceară simbrie cît s-ar fi căzut. RETEGANUL, P. III 28. ◊ A ședea bine, a se potrivi. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine. EMINESCU, O. I 159. Mare nuntă se făcea, Cu nuntași nenumărați, Cum se cade la-mpărați. ALECSANDRI, P. 179. ◊ Expr. Așa mi se cade = așa-mi trebuie. Fă bine să-ți auzi rău, zise Gerilă. Dacă nu v-am lăsat să intrați aici înaintea mea, așa mi se cade; ba încă și mai rău. CREANGĂ, P. 253. – Prez. conj. și: (regional) pers. 1 caz, pers. 3 cază (ISPIRESCU, U. 95).

ECHINOPSIS Zucc., ECHINOPSIS, fam. Cactaceae. Gen originar din America de S, cca 38 specii. Flori mari, parfumate, albe sau roz, lungi, infundibulifonme, pubescente, petale întinse, înflorire diurnă. Plantă globuloasă, devine scurtă și cilindrică cu timpul, cu multe corpuri și coaste, cu areole foarte spinoase.

ODONTOGLOSSUM H.B.K., ODONTOGLOSUM, fam. Orchidaceae. Gen originar din America, pe coasta Oceanului Pacific, în munții Anzi, cca 90 specii, orhidee epifite cu pseudobulbi ovați, pînă la 12 cm înălțime și 1-3 frunze, lungi pînă la cca 60 cm. Flori (petale, exterioare îndepărtate, libere, cele interioare asemănătoare, uneori mai late, buza la bază – concrescută cu coloana, lobul central erect sau curbat, antere cu 2 polinarii) în ciorchine sau paniculă erectă, rar pendentă.

LANCE, lănci, s. f. Armă de atac de altădată, alcătuită dintr-o vergea lungă de lemn, cu un fier ascuțit fixat la vîrf; suliță. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt. EMINESCU, O. I 148. Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte? ALECSANDRI, P. II 23. – Pl. și: lance (NEGRUZZI, S. I 160).

BÎTCĂ, bîtci, s. f. (Mold., Bucov.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pămînt pe loc drept și cu pădure pe ea; măgură. Moș Anania al nostru... păzea de lungă vreme bîtcile cele bătrîne, despre care pușcașul Damian știa atîtea istorii. SADOVEANU, O. V 446.

Loxanthocereus acanthurus (Vaup.) Bckbg. [syn. Borzicactus acanthurus (Vpl.) Britt. et Rose]. Specie cu flori roșii, lungi de cca cm. Număr mare de spini marginali, subțiri și 5-7 spini centrali. Cactus pînă la cca 55 cm înălțime, cu multe coaste divizate formînd protuberanțe.

COLIBĂ, colibe, s. f. 1. Casă mică și sărăcăcioasă. Era o casă joasă și lungă din piatră lipită cu lut... Coama acoperișului se lăsa în jos, la mijloc, iar coliba însăși era strîmbă, alunecată parcă pe coastă. DUMITRIU, N. 185. Dete peste o colibă, în care ardea un opaiț, în ciob... Acolo ședea o bătrînă cerșetoare. ISPIRESCU, L. 395. Îl aflară pe Ștefan-vodă dormind într-o colibă a unui biet romîn. ȘEZ. VIII 69. 2. Adăpost pentru oameni (rar, pentru animale) făcut din bîrne, din crengi de brad, din nuiele etc., acoperit cu paie, ramuri, scînduri sau șindrilă. Seara, precedați de hămăitul clinilor flămînzi și de dangătul metalic al tălăngilor, răspîndind deasupra munților calme ecouri bucolice, păstorii se întorc la colibă. BOGZA, C. O. 71. – Pl. și: (regional) colibi (AGÎRBICEANU, S. P. 62).

CLEISTOCACTUS Lem., CLEISTOCACTUS, fam. Cactaceae. Gen originar din America de S, peste 16 specii, plante cilindrice, erecte sau repente, subțiri, destul de înalte, ramificate de la bază. Au areole numeroase, eliptice sau rotunde, pîsloase (albe, negre, galbene, maro), pe coastele tulpinii spini frumoși și deși, maronii, gălbui, albi, cei marginali cca 1,6 cm lungime, cei centrali cca 5 cm lungime. Flori cu un tub lung, îngust, aproape închis, petale răsfrînte, roșii, verzi, stamine proeminente. Fructe globuloase, mici, roșii.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră sau de beton, destinată să apere rada unui port, țărmul mării și terenurile joase de pe coastă expuse valurilor. Cînd obosea, se așeza la capătul digului, pe scara farului verde. BART, E. 92. ♦ Construcție de pămînt, de piatră etc. făcută în lungul unei văi sau pe marginea unui curs de apă, pentru a împiedica revărsările, pentru a izola anumite porțiuni de teren sau pentru a corecta albia unui curs de apă. Prizonierii dăduseră ajutor la repararea unui dig de pămînt... ce oprea apele unui rîuleț. SADOVEANU, M. C. 110.

Cleistocactus baumannii Lem. (syn. Cereus baumannii Lem.). Specie cu flori portocalii sau roșii-aprins. Plantă verde, sveltă, ramificată de la bază, lujeri cca 4 cm grosime, cca 16 coaste cu areole dense și cca 20 spini galbeni-maro cu vîrful ceva mai deschis (cei marginali pînă la 1,6 cm lungime, cel central mult mai lung).

SELENICEREUS (Berger) Britt. et Rose, SELENICEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din Texas (S.U.A.) pînă în Argentina, cca 23 specii, tulpini verzi, agățătoare, repente, cilindrice, subțiri, 5-7 coaste mar mult sau mai puțin spinoase, spini scurți, maronii sau gălbui, areole gri sau maro-pîsloase, de mai multe ori ramificate și cu lungi rădăcini aeriene. Flori mari, albe, parfumate, care se deschid noaptea.

dungă sf [At: (a. 1683) IORGA, ap. TDRG / Pl: ~ngi, (rar) ~nge, ~guri / E: vsl джга] 1 Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. 2 Fâșie. 3 (Îe) A trage o ~ (peste ceva) A suprima. 4 Urmă. 5 (Gmt; înv) Linie dreaptă. 6 (Înv) Linie de descendență genealogică. 7 (Reg) Miez cleios al pâinii necoapte bine Cf clic, clisă. 8 (Fig) Coloană. 9 Cută. 10 (Pop; îs) ~ngile frunzelor Nervuri ale frunzelor. 11 (Îs) ~ngile palmei Linii care se disting în palmă. 12 Muchie a unui obiect cioplit. 13 Creastă a unui deal Cf coamă, creastă, vârf 14 (Îs) ~ga pantalonului Muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 15 Margine a unui obiect sau a unei construcții. 16 Parte laterală a unui obiect, om sau animal Cf coastă, latură, (pop) rână. 17 (Pfm; îe) Pe o ~ și pe alta (sau pe ~ și pe lat) Pe o parte și pe alta. 18 (Îae) Pe toate părțile. 19 (Pfm; îe) în patru ~ngi Mare. 20 (Pfm; îe) A deschide ochii în patru ~ngi A face ochii mari. 21 (Pfm; îe) A fi într-o ~ A fi cu toane. 22 (Îae) A nu fi în toate mințile. 23 (Pfm; îla) Prost în ~ngi Foarte prost. 24 (Îal) Necioplit. 25 (Îe) A trage clopotul într-o ~ A trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, pentru a da alarma etc.). 26 (Arg; îe) Atât și-o ~ Numai atât. 27 Margine neascuțită a unor obiecte tăioase. 28 (Pfm; îlav) În ~ Într-o parte. 29 (Îal) Dintr-o parte. modificată