Definiția cu ID-ul 681400:

Enciclopedice

GOLFSTROM [gólfștrom] (GULFSTREAM [gəlfstri:m]), curent oceanic cald, de suprafață (24°-28°C), în N Oc. Atlantic. Se formează în str. Florida, se îndreaptă de-a lungul coastelor estice ale S.U.A. până la capul Hatteras (Curentul Floridei), apoi până la ins. Newfoundland (Curentul Vânturilor de Vest), iar de aici la direcția principală SV-NE, îndreptându-se spre țărmurile Europei de Vest prin curentul Norvegiei, curentul Irminger și al Capului de Nord, influențând clima regiunilor litorale. Are lățimea de 75-250 km și viteza medie de 3-9 km/h. Cel mai mare curent al globului ca lungime și debit (82 mil. m3/sec.). A fost semnalat în 1513 de conchistadorul Juan Ponce de León.