MÂNĂ mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma și degetele. * Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-și spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-și uni eforturile în vederea unor acțiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-și mușca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se întoarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obține ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromițător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini și de picioare) a face pe cineva să nu poată acționa. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-și pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în șolduri, încrucișate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar și sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (și amândouă obrazul) se spune când una din părți caută să justifice acțiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acțiune (adunând bani de la toți). A lua cu o ~ și a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ și a lua cu două a fi hrăpăreț. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acțiuni. * ~ de lucru forță de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unități; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. * De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

cuptorar s. m. Persoană specializată în lucrul la cuptoare ◊ „Au sărit să dea o mână de ajutor și alți muncitori de la prese, de la mori, de la magazie. Dar nefiind de meserie cuptorari, aceștia n-au fost lăsați să intre «în cuptorul-tunel».” Sc. 3 VIII 62 p. 2 (din cuptor + -ar)

A ÎNTINDE întind 1. tranz. I. 1) (obiecte elastice) A trage de margini, mărind dimensiunile (lărgind sau lungind). ◊ ~ (sau a pune) o cursă (sau un laț) a) a pune o capcană; b) a ademeni prin înșelătorie. 2) (părți ale corpului) A mișca lungind (pe cât e posibil) în direcția voită. ~ gâtul. ~ brațul. ~ aripa. ~ piciorul. ◊ ~ mâna a cerși. ~ cuiva mâna (sau mâinile) a) a se saluta cu cineva, strângându-i mâna (sau mâinile); b) a scoate pe cineva dintr-o situație critică; a da ajutor. 3) (obiecte) A oferi punând la dispoziție cu mâna. ~ o telegramă. ~ un măr. 4) (arme) A pune în poziție de bătaie. ~ pușca. 5) (obiecte strânse, îndoite, împăturite) A desfășura cât permit dimensiunile. ~ o funie. ~ rufele (la uscat). ◊ ~ marfa a expune marfa pentru vânzare. ~ masa a pune masa pentru mâncare. 6) (substanțe moi) A așeza pe o suprafață, netezind uniform. ~ o foaie de aluat. ~ untul pe pâine. 7) A face să se întindă. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de solicitare permanentă): ~ în toate părțile a hărțui, a sâcâi. 2) (sugerând ideea de plecare): A o ~ (la drum) a) porni la drum (de obicei, pe jos); b) a fugi (pe neobservate); a o șterge. 2. intranz.: ~ la jug a lucra din greu. /<lat. entindere

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

ajutor [At: COD. VOR. 79 / V: (îrg) agiu~, agiutoriu, ~iu^[1] / Pl: ~oare, (reg) ~oară, (rar) ~uri / E: lat adjutorium] 1 sn Participare la efortul cuiva. 2 sn Sprijin bănesc. 3 sn (Îe) A cere cuiva ~ A cere cuiva să te ajute. 4 sn (Îe) A da ~ cuiva A ajuta pe cineva. 5 sn (Îae) A fi complicele cuiva. 6 sn (Îe) A sări sau a veni cuiva în (ori într-) ~ A ajuta (1) pe cineva. 7 sn (Pop; îe) A lua pe cineva (în, ca sau de) ~ A lua pe cineva să ajute (1). 8 sn (Înv; îe) A fi de (sau a veni, a sta în) ~ (cuiva) A fi de folos (cuiva). 9 i Strigăt al celui aflat în primejdie. 10 sn (Îlav) Cu ~ul... Datorită ajutorului... 11 sn (Înv; îe) A da (sau a pune ori a fi sau a sta) (o) mână de ~ A da (sau a fi de ori a sta) în ajutor. 12 sn Îndrumare (în împrejurări dificile). 13 sn Asistență acordată cuiva. 14 sn Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. 15 sn (Îs) ~ de șomaj Sprijin bănesc acordat, pe o anumită perioadă de timp, persoanelor care și-au pierdut locul de muncă. 16 sn (Îs) ~ de înmormântare Sumă de bani primită de familia cuiva în cazul decesului acestuia. 17 smf Persoană care ajută pe alta într-o activitate (secundând-o și subordonându-i-se).

AJUTOR² ~oare n. Susținere materială sau morală; sprijin; reazem. A da ~. ◊ A da o mână de ~ a ajuta pe cineva. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

roată¹ sf [At: PSALT. 33 / V: (reg) rotă / Pl: roți, roate / E: ml rota] 1 Cerc de lemn sau de metal, cu spițe sau plin, care învârtindu-se în jurul unei osii, servește la rularea pe o cale a unui vehicul. 2 (Îs) Caii (sau boii, perechea) de la (sau la) ~ Rotaș (1). 3-4 (Îljv) De la ~te Foarte tare Si: strașnic. 5 (Îe) A pune pe ~te A organiza (o lucrare, o acțiune) în așa fel încât să se realizeze fără piedici. 6 (Îe) A merge (sau a fi) ca pe ~te A se realiza fără piedici. 7 (Îae) A fi activ. 8 (Îe) A-i fi (cuiva) carul într-o ~ A avea o stare materială rea, precară. 9 (Îe) A-i lua (cuiva) ~tele de la sanie Se zice despre un datornic foarte sărac, de la care nu ai ce lua. 10 (Îe) A se întoarce ~ta A se schimba situația (în defavoarea cuiva). 11 (Rar; d. o situație, o stare; îe) A fi pe ~ A fi schimbător. 12 (Îe) A veni ~ta la știrbină (și drăguș la căuș) A fi nevoit a cere ajutorul cuiva care nu ți-e binevoitor, care te are la mână. 13 (Îe) A da (sau a împinge) la ~ pe cineva, a pune umărul la ~ A ajuta (pe cineva). 14 (Îe) A trage (sau a fi, a împinge) la ~ A duce greul. 15 (Îe) Du-te (sau să te duci) unde a dus surdul (sau dracul) ~ta și mutul iapa, să mergi cum s-a dus surdu cu mutu și ~ta cu iapa Se spune celui pe care nu vrei să-l mai vezi, nici să-i auzi numele. 16 (Îe) Alba nainte, albă la ~ Se spune despre cei săraci care folosesc același lucru (în toate împrejurările). 17 (Îe) Cât se-nvârtește o ~ Cât ai clipi din ochi Si: foarte repede. 18 (Îe) (A fi) cât ~a carului (A fi) foarte mare. 19 (Îe) A-și face ~ A-și face loc. 20 (Îae) A-și croi o situație. 21 (Îrg; pex) Car (1). 22 (Reg; pex) Bicicletă (1). 23 Denumire generică pentru organ de mașină în formă de cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care servește într-un sistem tehnic la transmiterea sau la transformarea unei mișcări. 24 (Îs) ~ta lumii (sau a vremii, a istoriei) Succesiunea evenimentelor. 25 (Și determinat prin „olarului”) Mașină de lucru rudimentară, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând formă oalelor. 26 Cerc de lemn, cu spițe care servește la scos apa cu găleata din fântână. 27 (Determinat prin „norocului”) Cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de cumpărătorul unui bilet de tragere. 28 (Îe) A trage la ~ A juca la roata (26) norocului. 29 (Și determinat prin „de tors”) Unealtă care servește la torsul lânii, cânepii și inului. 30 (Reg; și determinat prin „de depănat”) Sucală. 31 (Trs; Mun) Vârtelniță. 32 (Reg; determinat prin „de urzit”) Urzitor. 33 (Trs; Mol; și determinat prin „fusului” sau „de fus”) Prâsnel la fusul de tors. 34 (Reg) Scripete la ițele războiului de țesut. 35 (Mol; rar determinat prin „de bătut”) Unealtă folosită (la stână) pentru zdrobirea laptelui închegat spre a-l strâge în caș. 36 (Reg) Bătător de unt. 37 Instalație formată dintr-o roată (23) cu cupe, pusă în mișcare de cai sau de boi, cu ajutorul căreia se scoate apă pentru stropitul grădinilor. 38 (Înv) Unealtă care servea la desprinderea firului de pe gogoșile de mătase. 39 (Reg) Sfredel de care se servesc tâmplarii, dulgherii Si: coarbă² (1). 40 (Reg) Cerc de metal cu care se acoperă ochiurile de pe plită. 41 (Reg; determinat prin „de apă”) Morișcă. 42 (Pan) Obiect, desen sau contur rotund Si: cerc (3), disc (1), sferă. 43 (Pan) Obiect fabricat, așezat sau împachetat în formă de cerc, de colac sau de covrig. 44 (Pan) Partea răsfrântă a unei căciuli. 45 (Reg; pan; lpl) Model de cusătură pe haine. 46 (Mol; pan; lpl) Împletitură de ciorapi. 47 (Reg; pan) Motiv ornamental în lemn. 48 (Reg; pan; îs) ~ta genunchiului Rotulă. 49 (Mar; pan) Râtul porcului. 50 Ansamblu format din ființe sau lucruri (de același fel) așezate în formă de cerc. 51 (Rar; îlav) Roate-roate în mai multe cercuri. 52 (Îe) A (se) face ~ (în jurul sau împrejurul cuiva sau a ceva) A înconjura. 53 (Adverbial; de obicei pe lângă verbe ca „a așeza”, „a sta”, „a veni” etc.) În formă de cerc Si: împrejur. 54 (Reg; șîs ~ de vânat) Vânătoare cu gonaci Si: goană (7). 55 (Îvr; determinat prin „de munci”) Instrument de tortură și de execuție a osândiților, folosit în Evul Mediu. 56 Mișcare circulară Si: cerc (5), învârtitură, rotocol. 57 (Pex) Spațiu liber de formă circulară. 58 (Îs) ~ta morții Acrobație care constă în alergarea în cerc cu motocicleta pe pereții unei construcții speciale. 59 (Construit de obicei cu verbe ca „a se duce”, „a se întoarce”, „a merge”; îlav) De-a ~ta De-a rostogolul. 60 (Îe) A da (o) ~ sau (rar) ~te A merge de jur împrejur. 61 (Îe) A face (o) a da o ~ (sau ~ ta) A alerga (14). 62 (Adverbial) În formă de roată Si: circular (3). 63 (Art.) Dans popular cu strigături, jucat numai de feciori. 64 Melodia pe care se joacă roata (62). 65 (Reg; art.; îcn de-a ~ta) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 66 (Reg; în jocul cu mingea; d. una dintre cele două echipe; îe) A fi la ~ A fi la bătaie. 67 (Și determinat prin „țiganului”, „gigantică”, de obicei în legătură cu verbe ca „a face”, „a se da”) Figură de acrobație constând în rotirea laterală a corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. 68 (Pop; îs) ~ta stelelor Coroana (24) boreală. 69 (Bot) Ochiul-boului (Callistephus chinesis).

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

iță¹, ițe, s.f. – Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea, 1924, II: 469): „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria, 2001: 100). – Lat. licia „urzeală, fir” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

TIPĂRI, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.), A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar.

TIPĂRI, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.) A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar.

căuș sn [At: DOSOFTEI, V. S. 266 B/34 / P: că-uș / Pl: ~e / E: ml *cau + -uș] 1 Vas în formă de cupă sau de lingură mai mare, cu mâner sau coadă, confecționat de obicei din lemn (de răchită sau de plop), rar din metal, cu care se scoate o materie lichidă dintr-un recipient, spre a se turna în altul. 2 Conținutul unui căuș (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 Vas pentru (scosul sau) căratul apei din fântână. 5 Conținut al unui căuș (4). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 Vas pentru turnatul vinului din pritoacă în cadă, a strugurilor mustuiți sau a prunelor, când se fierbe rachiul. 8 Conținutul unui căuș (7). 9 Vasul împreună cu conținutul. 10 Lopățică pentru scos apa din luntre. 11 Conținutul unui căuș (10). 12 Vas de lemn cu care se vămuiește făina, fasolea etc. 13 Conținutul unui căuș (12). 14 Vasul împreună cu conținutul. 15 Vas cu care (se aduce făina din pod sau) se iau grăunțe pentru dat la păsări Cf cauc¹, ciutură. 16 Conținutul unui căuș (15) 17 Vasul împreună cu conținutul. 18 (Îe) A veni sau a cădea) (cuiva) drăguș la ~ A fi nevoit să ceri ajutorul cuiva (care te are la mână, care are ceva cu tine, care nu ți-e binevoitor) Cf a prinde pe cineva la strâmtoare, a-i veni apa la moară. 19 (Îe) A lua cu ~ul de la inimă A alina durerile, necazurile cuiva deodată Cf a lua cu mâna. 20 Unealtă (de metal) pentru pescuit. 21 Conținutul unui căuș (20). 22 Unealta împreună cu conținutul. 23 Coș mic făcut din scoarță, în care se pun fructe, rășină etc. Cf corugă. 24 Conținutul unui căuș (23). 25 Coșul împreună cu conținutul. 26 (Zid) Lingură cu care zidarul ia var din albie Si: canciog, cauc¹. 27 Conținutul unui căuș (25). 28 Lingura împreună cu conținutul. 29 (Mor) Cupă a roții de moară, în care cade apa Si: blid, ciutură, făcău. 30 Conținutul unui căuș (29). 31 Cupa împreună cu conținutul ei. 32 (Pan) Foaie de ceapă. 33 (Îe) A face mâna ~ A da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. 34 Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax (sau a două cabluri între ele). 35 Cauciuc. 36 Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni.

HĂȚ¹, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț.

dar² sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: slv дарь] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peșcheș, (pop) plocon, (înv) cinste, dărușag, prezent¹, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donație efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână, exceptată de la formele obișnuite de validare. 6 (Îla) De ~ Primit gratis. 7 (Îlav) În ~ Gratis. 8 (Înv; îal) Pe un preț de nimic. 9 (Îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dărui. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) Cadou făcut de soți unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copiii la masa de botez. 13 (Îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primește personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniței. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui și miresei la nuntă, mamei la naștere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (Îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod¹. 17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donație făcută unor instituții de cult. 19 (Pex) Donație. 20 (Mpl; șîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin și pâine sfințite spre a fi împărțite. 22 (Înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiție. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) Înțelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moștenire. 28 (Înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (Îlv) A avea ~ (de la sau, înv, ccr, de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (Îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (Îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Grație divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea ~ului A fi gravidă. 37 Însușire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocație. 40 (Pex) Talent. 41 (Îla) Cu ~ Înzestrat. 42 (Îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a face ceva. 43 (Îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (Îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (Îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Irn; îe) A avea (sau a lua) ~ul beției A fi (sau a deveni) bețiv. 50 (În concepțiile religiei creștine; adesea cu determinarea „duhului sfânt”) Calitate excepțională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinității, duhul sfânt. 51 (Înv) Credință. 52 (Înv) Religie creștină. 53 (Spc; șîs ~ul preoției) Har conferit preoților prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele șapte taine ale bisericii ortodoxe.

mână¹ sf [At: PSALT. HUR. 51^v/21 / V: (reg) mân sn / Pl: mâini, (îrg) ~ne, ~ni, ~uri, (îvr) ~nule, (reg) ~nâle / E: ml manus] 1 Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor Si: braț, (îrg) brâncă. 2 Extremitate a antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. 3 Palmă. 4 (D. o unealtă, un instrument; îla) De ~ Acționat manual. 5 (Îal) Făcut cu mâna. 6 (Îrg; îlav) A ~ La îndemână. 7 (Cmr; înv) De-a ~ Cu amănuntul. 8-9 (Îlav) Pe (sau rar, în, la, înv de-a) ~na dreaptă (sau stângă) În partea dreaptă (sau stângă). 10 (Reg; îlav) Pe ~ Pe dibuite. 11 (Reg; îlav) Sub ~ Subsuoară. 12 (Îav) Pe sub ~ Pe ascuns. 13 (Îal) În mod clandestin. 14 (Îe) A fi peste ~ A fi dificil de realizat, de obținut. 15 (Îe) Cu ~na lui (ori mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) În mod direct Si: personal. 16 (Îe) Cu ~na cuiva Cu ajutorul cuiva. 17 (Îe) A scoate castanele (sau cărbunii) din foc ori a stinge cărbunii (reg a prinde șarpele) cu ~ altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau riscantă. 18 (Reg; îe) A fi ~ singură A fi lipsit de ajutor. 19 (Îlav) Cu ~na goală Fără a aduce sau fără a lua nimic. 20 (Pex; îae) Fără a-și fi atins scopul. 21 (Îe) Cu amândouă mâinile (sau, pop, cu ~ bună, cu o ~ ca c-o mie) În cantitate mare. 22 (Îae) Cu toată bunăvoința. 23 (Reg; îlav) Cu ~ (sau ~na) de sare Fără noroc. 24 (Îal) Fără putere morală sau materială. 25 (Fam; îe) A avea (sau a fi cu) ~ (sau ~na) lungă sau a fi bun de ~ A fi hoț. 26 (Îe) A avea (sau a fi cu) ~ largă (sau deschisă) ori (înv) a fi slobod la ~ A fi darnic. 27 (Îvr; îls) ~ slobodă (sau întinsă, îndurată) Dărnicie. 28-29 (Pfm; îljv) Cu ~ (sau ~na) spartă sau spart la ~ Risipitor. 30 (Pfm; îe) A lua cu o ~ și a da cu alta (sau cu zece) A cheltui mult Si: a fi risipitor. 31 (Pfm; îe) A avea ~ bună sau a fi bun de (ori la) ~ A fi îndemânatic. 32 (Îae) A purta cuiva noroc. 33 (Îe) A-și face ~ bună (pe) la cineva A obține simpatia sau încrederea cuiva. 34 (Îe) A fi ușor (sau ager) de ~ sau a avea ~ ușoară A lucra cu finețe și cu abilitate. 35 (Îe) A fi greu de ~ A fi neîndemânatic. 36 (Îe) A avea ~na strânsă (sau scurtă) sau a fi strâns la ~ A fi zgârcit. 37 (Pfm; îe) A fi (om) cu dare de ~ A fi om înstărit. 38 (În legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”; îls) ~ de ajutor Sprijin. 39 (Îe) A fi ~na (cea) dreaptă a cuiva A fi principalul ajutor, omul de încredere al cuiva. 40 (Înv; îe) A scăpa cu capul a ~ A scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. 41 (Reg; îlav) Cu capul a ~ Nechibzuit. 42 (Îal) Foarte îndrăzneț. 43 (Îlav) Cu zilele a (sau în) ~ Amenințat de o mare primejdie. 44 (Pop; îe) A muri cu zilele în ~ A muri înainte de vreme. 45 (Îe) A da din mâini și din picioare A depune eforturi pentru a învinge o dificultate Si: a se strădui. 46 (Îe) A lega (sau a-i tăia) cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega de mâini și de picioare A împiedica sau a pune în imposibilitate să acționeze într-o anumită direcție. 47 (Îae) A-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta. 48-49 (Îe) A avea (sau a lăsa, a da cuiva) ~ (sau ~na) liberă (A acționa sau) a lăsa pe cineva să acționeze după bunul său plac. 50 (Înv; îe) A-și lărgi mâinile spre (sau pre) lăcomie A deveni foarte lacom. 51 (Înv; îe) A-și ține mâinile de (la)... A se abține de la ceva. 52 (Udp „de”; îe) A se spăla pe mâini sau a-și spăla mâinile A pierde ceva. 53 (Îae) A refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. 54 (Pop; îe) A avea ~na curată (sau mâinile curate) A fi cinstit. 55 (Fam; îe) A prinde (pe cineva) cu ~na în sac (sau în traistă, în sân) A surprinde pe cineva furând sau înșelând. 56 (Reg; îe) A se prinde cu mâinile de vatră A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 57 (Îe) A lua boala (sau durerea etc.) cu ~na A face să treacă boala sau să înceteze durerea etc. repede. 58 (Reg; îe) A da cu ~na în foc (sau prin spuză, prin șperlă) A se păcăli. 59 (Îae) A se îmbogăți deodată, fără muncă. 60 (Îe) A pune (sau a băga) ~na în foc pentru cineva (sau pentru ceva) A garanta pentru cineva sau pentru ceva. 61 (Îe) A pus Dumnezeu ~na în cap A dat norocul peste el. 62 (În legătură cu sume de bani; îe) A primi în (sau a lua în, reg, a lua la) ~ A obține ca venit net. 63 (Îe) A nu da (sau lăsa) hățurile din ~ A păstra pentru sine puterea, conducerea. 64 (Îe) A duce de ~ (pe cineva) A călăuzi, a conduce pe cineva. 65 (Fig; îae) A sprijini, a proteja pe un nepriceput. 66 (Îe) A pune ~na A face, a întreprinde ceva. 67 (Îae) A acționa. 68 (Îae) A fura. 69 (Îe) De la ~ până la gură În timp scurt. 70 (Reg; îae) Foarte puțin. 71 (Fam; îe) Una la ~ Se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. 72 (Reg; îe) Cu mâinile la piept sau cu căciula în ~ Umil. 73 (Îe) A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept A muri. 74 (Îe) A pune ~na pe cineva A prinde. 75 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~na în piept (sau în gât) A înșfăca. 76 (Îae) A trage la răspundere pe cineva. 77 (Îe) Cu mâinile (sau mâini) în șolduri (sau încrucișate) Impasibil. 78 (Îae) Fără nici o grijă. 79 (Îae) În voie. 80 (Îe) A-și pune ~na pe inimă (sau pe cuget) A se angaja să spună adevărul. 81 (În legătură cu declarații; îe) Cu ~na pe inimă Cu conștiința curată. 82 (Îe) A ridica ~na asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 83 (Îae) A fi agresiv. 84 (Pex) A bate. 85 (Art; șîs de-a ~na, hora de ~, jocul de ~ ) Dansuri populare în care jucătorii se țin de mână (1). 86 (Art; îas) Melodie după care se execută dansurile „de-a mâna” (85). 87 (Pop; îs) Pe sub ~ Dans popular Si: învârtită. 88 (Pop; îas) Melodie după care se execută acest dans. 89 (Pop; îcs) ~ moartă (sau ciungă) Joc de copii, în care unul apucă mâna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cep. 90 (Îae) ~ masă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 91 (Pop; îs) Năframă de ~ Batistă. 92 (Îc) ~na-Maicii (sau ~-Maica)-Domnului Plantă erbacee mică din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și fructele mici (Anastatica hierochuntica). 93 (Iht; reg; îc) ~na-diavolului Regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). 94 (Îe) A lăsa (ori a da, a încredința etc.) pe ~na (cuiva) A lăsa ceva sau pe cineva în grija sau paza cuiva. 95 (Îe) A întinde cuiva ~na (sau, înv, ~ bună) A ajuta pe cineva. 96 (Îe) A-i fi (cuiva) la mâini bune A-i fi cuiva prieten credincios, ajutor de nădejde. 97 (Îe) A ajunge pe mâini bune A avea parte de o îngrijire atentă. 98 (Îe) A-și lua ~na de pe cineva A înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. 99 (Îe) A purta (sau a ține) pe cineva pe mâini A avea o grijă deosebită față de cineva. 100 Autoritate. 101 Stăpânire. 102 Putere. 103 (Îs) ~ de fier sau ~ forte Om energic, autoritar. 104 (La jocul de cărți; îe) A avea (sau a fi la cineva) ~na A-i veni rândul să împartă cărțile. 105 (La jocul de cărți; îe) A trece (sau a ceda) ~ A ceda rândul jucătorului sau jucătorilor următori. 106 (Îe) A-și trage ~na A-și retrage stăpânirea, autoritatea. 107 (Îe) A-i da ~na A putea, a-i permite situația sau împrejurările să facă ceva. 108 (Îae) A-i conveni să... 109 (În locuțiuni și expresii sugerând însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea; îlav) De-a ~ Apropiat. 110 (În legătură cu lupte; îal) Corp la corp. 111 (Reg; îe) De-a ~na Necurmat, în lanț. 112 (Îlav) ~ în ~ În perfect acord. 113 (Îe) Dintr-o ~în alta sau din ~ în ~ De la unul la altul. 114 (Îe) A pune ~ de la ~ (sau de la ~ la ~) A aduna bani, obiecte etc. prin contribuție benevolă. 115 (Îe) A bate (sau a da) ~na A face un târg, pecetluind înțelegerea printr-o strângere de mână. 116 (Îae) A se înțelege în privința unei tranzacții. 117 (Îae) A se lega cu jurământ. 118 (Îe) A-și da ~na (cu cineva) A strânge mâna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. 119 (Îae) A se uni prin căsătorie. 120 (Îae) A colabora. 121 (Reg; îe) A da ~na cu moartea A trece printr-o mare primejdie. 122 (Înv; îe) A da ~na la ceva A sprijini ceva. 123 (Fam; îe) A se ține de mână A fi nedespărțiți. 124 (Fam; îe) Ia-te (sau poți să te iei) de ~nă cu... sau puteți să vă luați de ~nă Vă potriviți la fapte rele sau la caracter urât. 125 (Îe) A cere ~na cuiva A cere în căsătorie pe cineva. 126 (D. doi sau mai mulți bărbați; îe) A-și disputa ~na cuiva A concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. 127 (Îe) A da pe ~na justiției (sau, înv, județului) A înainta pe un infractor organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. 128 (Înv) Persoană privită ca autor al unei acțiuni. 129 (Îs) ~ de lucru Muncitori. 130 (Iuz; csnp; îs) ~ curentă Carte de atu cea mai mare. 131 (Jur; îs) ~ moartă Situație a acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. 132 (La unele jocuri de cărți; îas) Situație în care se distribuie cărțile unui jucător fictiv sau unul din cei prezenți nu joacă, partenerul de echipă mânuind și cărțile lui. 133 (Reg; îs) Frate de ~ Cavaler de onoare la nuntă. 134 (Reg; îs) Cumnat de ~ Vornicel la nuntă. 135 (Rar) Creație a cuiva. 136 (Precedat de anh „o”, „niște”; udp „de”) Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. 137 (Pop; udp „de”) Indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel strânse la un loc Si: mănunchi (1). 138 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Categorie. 139 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Calitate. 140 (Reg; îs) Copii de două mâini Copii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. 141 (Îla) De toată ~na sau de multe mâini De toate felurile. 142 (Reg) Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se aseamănă, ca formă și utilizare, cu mâna (1). 143 Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se apucă și se manevrează manual. 144 Fiecare dintre cele două lemne laterale ale codârlei la car. 145 Întinzătoare la car. 146 Leucă la car. 147 Picior la sanie. 148 Țepușă la sanie. 149 Spetează dintre coarnele plugului. 150 Schimbătoare la plug. 151 Spetează la războiul de țesut. 152 Stâlp între picioarele sulului la războiul de țesut. 153 Muierușcă (8) la războiul de țesut. 154 Fofează la vârtelniță. 155 Lemn care ține jugul între corfe, la joagăr. 156 Cioacă la joagăr. 157 Lemn care transmite jugului mișcarea crivalului, la joagăr. 158 Japă la joagăr. 159 Măsea la coasă. 160 Chingă a căpriorilor la casă. 161 Titirez la moară. 162 (Reg) Mâner al ferăstrăului. 163 (Reg) Mâner al coarbei. 164 (Reg) Mâner al sfredelului. 165 (Reg) Sul sau scripete al fântânii. 166 (Reg) Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi. 167 (Pes; lpl, îs) Mâinile sacului Fiecare dintre cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei Si: aripi. 168 (Pes; îs) Mâinile cutiței Fiecare dintre cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței Si: prefuste. 169 (Pes; îs) Mâinile jugurilor Lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mânuiesc jugurile lesei. 170 (Îs) ~ curentă Balustradă. corectat(ă)

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

digital adj. (cib.) ♦ 1. Binar, care nu admite decât două stări ◊ „Se pune problema unei schimbări radicale a tehnicii de conservare a peliculei cinematografice – fie prin transformarea imaginilor în semnale video înregistrate pe bandă magnetică, fie prin descompunerea lor în semnale digitale care pot fi recompuse cu ajutorul unui fascicul laser.” Sc. 10 I 78 p. 4; v. și Internet. ♦ 2. Mai ales în sint. afișaj digital Prin opoziție cu analogic, se spune despre sistemele sau aparatele care afișează datele în mod discontinuu, cu ajutorul unor caractere (în general cifre) mobile ◊ „Ceasul este de tip digital, ca de altfel și calendarul, care indică nu numai ziua, dar și luna și anul. În partea dreaptă a instrumentului se află un minicalculator cu patru operațiuni.” R.l. 11 VIII 77 p. 6. ◊ „Ceasurile de mână de tip nou cu afișaj digital – o inovație considerată revoluționară în tehnica construcției ceasornicăriei, mecanismele clasice fiind înlocuite prin circuite electronice, minutarele prin cifrele care indică orele, minutele și secundele.” Sc. 2 II 78 p. 5; v. și alcoolemie, capacimetru (din engl., fr. digital; în engl. apărut în 1938, dar răspândit din 1945; DHLF 1960, PR 1968; CD, DT, TDE; DEX-S)

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. ◊ (În legătură cu verbul „ a împărți”) Întreg (5). VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație). 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

SUBIECT s. n. (cf. lat. subjectum): 1. parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. Răspunde la întrebările cine? sau ce? și poate fi exprimat prin substantiv, prin pronume, prin numeral, prin verb la modurile infinitiv, supin și gerunziu sau prin interjecție: „Copiii plângeau pe vatră” (Folclor); „Dar Manole sta / Nici că mai lucra” (Folclor); „Luca Moșneagu, însă, mâna cum știa el” (Ion Creangă); „În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi” (V. Alecsandri); „Se auzea fâșâitul unui câine” (I. Al. Brătescu-Voinești); „El pin tei va viscoli” (M. Eminescu); „Mă rog, ce doriți dumneavoastră?” (M. Sadoveanu); „Bine, bine, firește, șopti dânsul cu o voce ca un suspin prelungit” (L. Rebreanu); „Ale noastre sunt flori la ureche...” (Ion Creangă); „Acela avea două părți din oi” (M. Sadoveanu); „Soarele însuflețea picăturile de rouă care atârnau pe vârful frunzelor mici și ascuțite de brad” (C. Hogaș); „Dar aste decorații cum, cine ți le-a dat?” (V. Alecsandri); „N-apucă să isprăvească vorba și se auzi ceva” (Folclor); „Totuși nici unul nu m-a mișcat așa de mult, frate dragă...” (M. Sadoveanu); „Unde-s doi, puterea crește” (V. Alecsandri); „Al doilea n-a mai avut răbdare”; „Sosind la locul unde trebuia a priimi moartea, gâdea cu satârul în mână se apropie de osândit” (N. Bălcescu); „Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit” (G. Topârceanu); „S-a auzit strigând;” „S-a auzit buf!” etc. ◊ ~ simplu: s. exprimat printr-un singur cuvânt, reprezentant al unei părți de vorbire; printr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu „Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari” (M. Eminescu); „Și au dzis Purice aprodul...” (I. Neculce). ◊ ~ complex: s. alcătuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb de mod de precizare, de întărire sau de exclusivitate, ca în exemplele „Chiar eu l-am văzut”; „Tot lemnul este mai bun”; „Numai Ștefan îl poate convinge”. ◊ ~ multiplu: s. exprimat prin două sau mai multe cuvinte, reprezentante ale uneia sau mai multor părți de vorbire; prin două sau mai multe unități de expresie, aflate într-un raport de coordonare, ca în exemplele „...încet-încet, pocnetele și strigătele s-au pierdut, s-au stins” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Jder și Nicoară au prins a bate și a mâna înapoi coada” (M. Sadoveanu). ◊ ~ dezvoltat: s. alcătuit dintr-o construcție infinitivală relativă subiectivă, dintr-o construcție de supin nominală, dintr-un substantiv și un adjectiv pronominal posesiv, legate între ele prin cratimă și formând o unitate, sau dintr-un numeral cardinal, cu care, de asemenea, formează o unitate, ca de exemplu în „Nu-i cine povesti;” „E greu de ajuns cosmonaut;” „Soru-sa a plecat acolo”; „Până aici sunt zece metri.” ◊ ~ exprimat: s. concretizat în context sub forma unei părți de vorbire. El poate fi la rândul lui, determinat (când se referă exclusiv la persoana reprezentată de partea de vorbire prin care este exprimat) sau nedeterminat (când nu se referă exclusiv la persoana pe care o reprezintă partea de vorbire prin care este exprimat, ci la toate persoanele), ca în exemplele „Da’ tu de ce tragi? mă-ntrerupe maiorul” (I. L. Caragiale); „Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate” (M. Eminescu). ◊ ~ neexprimat: s. neconcretizat în context sub forma unei părți de vorbire. El poate fi, la rândul său, inclus în forma verbală (dedus din desinențele persoanelor I și a II-a ale acesteia) sau subînțeles din context (dedus din propozițiile anterioare în care a fost exprimat, ca reprezentant al persoanei a III-a): „Dacă văzui și văzui, / Șoim de codru mă făcui” (Folclor) – eu; „Ce să stai așa? Îmbătrânești” (I. Agârbiceanu) – tu; „N-avem nevoie de nici o hârtie” (M. Sadoveanu) – noi; „Zdrobiți orânduirea cea crudă și nedreaptă” (M. Eminescu) – voi; „Se apropie încet de el și începe să-i care la pumni în cap” (I. L. Caragiale) – el, arendașul despre care s-a vorbit mai înainte, în alte propoziții. S. inclus, corespunzător persoanei a II-a singular, poate fi și el determinat (când se referă exclusiv la persoana a II-a, exprimabilă printr-un pronume personal) sau nedeterminat (când nu se referă exclusiv la persoana a II-a, exprimabilă printr-un pronume personal, ci la toate persoanele), ca în exemplele „Degeaba te mai sclifosești, Ioane” (Ion Creangă) – tu; „Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu” (N. Bălcescu) – tu (= eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele). ◊ ~ anticipat: s. care anticipează, care anunță structura de bază cu această funcție. El este exprimat prin formele de nominativ ale pronumelui personal, așezate înaintea părților de vorbire care îndeplinesc această funcție (substantive, pronume, numerale): „Vine el tata și-ai să vezi tu!”; „Vorbește ea Maria așa, dar tot îi pare rău”. ◊ ~ reluat: s. care reia, care subliniază structura de bază cu această funcție. El este exprimat prin formele de nominativ ale pronumelui personal așezate după cuvintele care îndeplinesc această funcție (substantive, pronume, numerale): „Virtutea pentru dânșii ea nu există” (M. Eminescu); „Interesul pentru efort el nu se prea vede”. În limba română nu există o corespondență perfectă între s. gramatical (definit mai sus) și s. logic (autorul real al acțiunii exprimate de un verb), în sensul că termenul corespunzător s. logic în cazul folosirii diatezei pasive, a reflexivului pasiv, a participiului pasiv, a unui anumit verb unipersonal sau impersonal și a unui anumit tip de expresie verbală reprezintă în planul gramatical fie complementul de agent, fie complementul indirect: „Elevii sunt ajutați de profesor”, „Blocurile se construiesc (= sunt construite) de către muncitori”, „Desenul făcut de tine este reușit”; „îmi plac florile”, „Îmi vine amețeală”, „Nu-i trebuie nimic”, „Mi-e teamă de apă”, „Ți-e foame mereu” etc. ◊ ~ gramatical: partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. El este punctul de plecare în comunicare și intră în relație gramaticală, prin acord, cu predicatul propoziției: „Elevul citește” (acord în persoană și număr: a III-a singular). ◊ ~ logic: s. al judecății, primul ei membru, obiectul gândirii noastre, despre care spunem ceva cu ajutorul predicatului logic. El este punctul de plecare al judecății. Nu întotdeauna există o identitate între s. gramatical și s. logic, fiindcă nici planul logic nu corespunde întotdeauna planului gramatical. Astfel: în exemplul „Elevul citește”, există o identitate între s. gramatical și cel logic, pe când în „Elevul este ascultat de profesor.” nu există această identitate (elevul este s. gramatical, iar profesor s. logic). ◊ propoziție fără ~: v. propoziție. Pentru clasificarea s. v. criteriu. 2. persoană anchetată de către un anchetator (v.), pe baza chestionarului lingvistic, în vederea alcătuirii unei lucrări de dialectologie sau a unui atlas lingvistic; informator folosit de către anchetator în geografia lingvistică, în cercetarea dialectelor (v. informator).

Unde Martenot (fr. Ondes Martenot). Relativ nou, instrumentul este construit în anul 1928 de Maurice Martenot (1898-1980). Pentru U.M. au scris lucrări numeroși muzicieni contemporani, în special compozitorii fr. (Messiaen, Boulez, Milhaud, Jolivet). O ferventă propagatoare a acestui instr. este Ginette Martenot, soția constructorului, care a făcut în acest scop numeroase turnee de concert. Instr. este alcătuit dintr-un tub electronic plasat într-un circuit oscilant, un acumulator electric și un difuzor. Înălțimea* sunetelor se realizează prin varietatea frecvențelor* oscilațiilor. Intensitatea* se obține cu ajutorul unei rezistențe intercalate în circuitul difuzorului. Timbrul* poate fi variat prin absorbirea diferitelor armonice* ale sunetului fundamental. Înălțimea și intensitatea sunetelor se reglează printr-o claviatură și o bandă (ruban) montată în fața claviaturii iar combinațiile timbrale cu ajutorul unor butoane. La U.M. se poate imita timbrul fiecărui instr. cunoscut și se poate crea un număr nelimitat de timbruri sonore încă necunoscute. Banda dă posibilitatea de a executa sferturi de ton și chiar intervale mai mici (v. microinterval), diferite glissandi* și vibrato*. Pe claviatură sau pe bandă se cântă cu mâna dreaptă, în timp ce mână stângă acționează o clapă care permite întreruperea emisiei, modifică nuanța și timbrul sunetelor. V. electrofone, instrumente.

pomană sf [At: PSALT. HUR. 84^v/1 / V: (îrg) ~meană / Pl: ~meni, (îvp) ~mene / E: pvb pomeni] 1 (Îrg) Pomenire (1). 2 (Îrg) Comemorare Vz prăznuire. 3 (Reg; îlav) Nici ~ Nici urmă de... Si: deloc. 4 (Îvr; ccr) Lucru făcut spre aducere-aminte. 5 (Înv; ccr) Mențiune (1). 6 (Îrg) Obicei moștenit din moși-strămoși Si: datină, tradiție. 7 (Îlav) Din ~ De demult. 8 (Pop) Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți Si: parastas (1), (înv) panahidă. 9 Masă care se face după o înmormântare sau, mai rar, după un parastas (1) când se dăruiesc săracilor diverse obiecte care au aparținut celui decedat Si: praznic, (îrg) prinos, (reg) comând, comândare, prânz. 10 (Pex; ccr) Ceea ce se dăruiește săracilor la o pomană (9). 11 (Reg; îs) ~na porcului Masă care se face la țară după tăierea porcului pentru sărbătorile de iarnă, când se mănâncă preparate din carnea lui. 12 (Reg; îe) A ridica o ~ A organiza masa și ceremonialul împărțirii bucatelor și a obiectelor pentru sufletul unui mort. 13 (Reg; îe) Mânca-ți-aș la ~ Se spune când dorești moartea cuiva. 14-15 (Reg, îla) Lung (sau mare) cât ~a (sau o ~) țigănească Foarte lung (în timp sau) spațiu. 16 (Reg; îe) Nu mai e (sau s-a dus) ~na aia sau ~na lui Buică Se spune când s-a schimbat o situație favorabilă cu una nefavorabilă. 17 (Reg: îlav) Ca la ~ În număr foarte mare. 18 (Reg; îe) A da (pe cineva) dracului de ~ A renunța la cineva. 19 (Reg; îs) ~ fără lumânare (sau ~na lui Buică) Chilipir. 20 (Reg; îe) Unde e (sau unde dă Dumnezeu) ~na aia Se zice când este vorba de o afacere rentabilă, un câștig, un chilipir, un noroc. 21 (Reg; îe) Nu te mai întâlnești cu ~na asta Se zice când cineva a scăpat sau este pe punctul de a scăpa o ocazie favorabilă. 22 (Îrg) Colac care se împarte celor săraci la înmormântări, parastase etc. 23 Dar făcut cuiva și servind, după credința creștină, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului etc. Vz cadou. 24-25 (Îljv) De ~ (În mod) gratuit. 26-27 (Îal) (Care este) la un preț foarte scăzut. 28-29 (Îal) (În mod) inutil. 30-31 (Îal) (Care este) pe nedrept. 32 (Îe) A da (cuiva) (de) ~ A face cuiva o milostenie pentru iertarea păcatelor, mântuirea sufletului, ca act caritabil etc. Si: (rar) a pomănui. 33 (Reg; irn; îe) A dat prea mult de ~ Se zice când unui om bătrân sau zgârcit îi tremură mâinile. 34 (Pfm; îe) A trăi din ~na (cuiva) A trăi din mila cuiva. 35 (Pfm; îe) A-și face (milă și) ~ sau a-și face o ~ (cu cineva) A face cuiva un bine. 36 (Îe) A cere de ~ A solicita cu umilință ajutorul material sau mila cuiva. 37 (Îae) A cerși. 38 (Reg; îe) A mânca cuiva pomeana A omorî pe cineva. 39 (Îe) A umbla după ~ A umbla după avantaje materiale nemeritate. 40 (Fam) Ocazie binevenită, rară, foarte avantajoasă sub aspect material Si: chilipir. corectat(ă)

A STRÂNGE strâng tranz. 1) A face să se strângă. 2) A aduce din mai multe părți punând laolaltă; a aduna. ~ vreascuri. 3) (legume, fructe, culturi agricole etc.) A aduna după coacere (rupând, secerând, cosind). ~ grâul. 4) (bani, avere) A dobândi prin muncă asiduă (punând deoparte); a aduna; a agonisi. * ~ în casă a strânge lucrurile împrăștiate prin casă; a deretica. L-a strâns Dumnezeu a murit. 5) (noduri, cingători, chingi, șuruburi etc.) A face să fie mai bine legat sau unit. ◊ ~ frâul a) a înfrâna calul cu ajutorul frâului; b) a ține din scurt. ~ cureaua a duce lipsuri materiale. ~ șurubul a recurge la mijloace de constrângere. 6) (despre îmbrăcăminte sau despre încălțăminte) A apăsa asupra corpului incomodând (fiind îngust sau strâmt). Îl strâng pantofii. ◊ A-l ~ pe cineva în spate (de frig sau frică) a se înfiora. 7) A presa cu putere. ~ în dinți (o nucă). ~ de braț (pe cineva). ◊ A-i ~ cuiva mâna a da mâna cu cineva. ~ pe cineva în brațe (sau la piept) a îmbrățișa. ~ pe cineva de gât a) a gâtui; a sugruma; b) a constrânge. ~ pe cineva cu ușa (sau în clește, în balamale, în chingi) a forța pe cineva să facă ceva. A-și ~ gura a tăcea. 8) (rândurile, relațiile etc.) A face să se unească mai strâns; a întări; a consolida. ~ legăturile de prietenie. /<lat. stringere

invocație (lat. invocatio „chemare”, „rugă”), figură care în retorica clasică înseamnă rugăciune adresată unei muze, unei divinități, pentru a-i cere inspirație. În literatura română, un exemplu de i. înseamnă invocarea, mai mult formală, a divinității pentru implorarea unui ajutor (P): „Tănase: Te cunosc și eu prea bine! Sbierea (căzând în genunchi): Și dumneata?... Am murit! Sfinte Petre!... Sfântă Ana!... Mucenice Spiridoane!... Scăpați-mă de pieire!... O să vă dau trei icoane Tot de-aramă poleite cu aur... sau cu argint”. (B. P. Hasdeu) Prin extensiune, Eminescu folosește i. adresându-se unui erou național, ca Vlad Țepeș: „Cum nu vii, tu, Țepeș Doamne, ca, punând mâna pe ei, Să-i împărți în două cete, în smintiți și în mișei, Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!” Astăzi, în aproape toate literaturile care au atins apogeul evoluției moderne, i. este o figură desuetă din pricina caracterului său naiv-liric. Sin. dinosis (gr. deinosis).

A PURTA port tranz. I. 1) (ființe sau lucruri) A deplasa ținând (în brațe, pe spate, într-un loc special amenajat în acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ◊ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grijă deosebită (față de cineva). ~ arma a mânui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutăți de ordin moral) A răbda simțind inutilitatea protestului; a îndura. Poartă cu greu ura dușmanului. ◊ ~ jugul a fi împilat, exploatat. 3) (ființe sau lucruri) A duce dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a căra. Trenul l-a ~t prin multe orașe. 4) (ființe) A duce cu sine sau după sine. Poartă copilul la lucru. Îl poartă de mână. ◊ ~ cu vorba (pe cineva) a tărăgăna realizarea celor promise. 5) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poartă barbă. Port cercei de aur. ◊ ~ sarcină a fi gravidă. 6) (acte, bani etc.) A ține la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat în calitate de semn distinctiv. Documentul poartă antetul instituției. ◊ Poartă numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau poreclă, titlu). 8) (corpul sau părți ale lui) A mișca dintr-un loc în altul sau dintr-o poziție în alta; a deplasa; a dirija. Își purta mâna deasupra capului meu. 9) (unelte și instrumente) A pune în funcțiune operând (dibaci) cu mâinile; a mânui; a manipula. Poartă cu iscusință bisturiul. 10) A face să se poarte. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerând ideea de menținere a unei stări de spirit). ~ (cuiva) de grijă, ~ grija cuiva v. GRIJĂ. ~ răspunderea a răspunde de ceva. ~ dușmănie (sau pică) a dușmăni. ~ cuiva sâmbetele a purta pizmă cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poartă fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerând ideea de conducere și de organizare) ~ gospodăria a avea în grijă sa treburile gospodăriei. ~ război (sau lupte) a se război. ~ o discuție a discuta. ~ biruință a birui. /<lat. portare

foale sn [At: CORESI, PS. 80 / V: foi sm, foaie sf (Pl: foale, foi) / Pl: ~ / E: ml follis] 1 Sac primitiv făcut din pielea unor animale Si: burduf (5). 2 (Reg; îs; îf foi) Stâna foilor Încăpere la stână în care se depozitează brânzeturile. 3 (Îvp; îe) A beli (pe cineva) ~ A jupui pe cineva. 4 Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc). 5 (Spc) Burduful cimpoiului. 6 (Șîf foi) Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. 7 (Șîf foi) Unealtă de fierărie pentru suflat în foc, formată dintr-o bucată de piele prinsă între două bucăți late de lemn și acționată manual. 8 (Tip; șîf foi) Instrument în forma unor foale (6), cu ajutorul căruia se suflă praful de pe casele de litere. 9 Boală a cailor manifestată prin respirație scurtă și accelerată. 10 (Îvp; îe) Sătul foale Se spune unui om îmbuibat de mâncare. 11 (Îvp; îe) A da (sau a-i face) cuiva pe foale (sau foi) A bate pe cineva. 12 (Pop; îc) De-a foaia (sau foii) Numele unui joc distractiv nedefinit mai de aproape. 13 (Reg; fam) Abdomen. 14 (Reg) Partea inferioară (moale) a corpului albinei. 15 (Reg) Partea bombată a unei căpițe de fân.

sabie sf [At: PRAV. 108 / V: (reg) șablie / Pl: săbii, (înv) ~ii G-D: ~ei, săbiei / E: slv сабиꙗ] 1 Armă albă alcătuită dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. 2 (Îc) ~-baionetă Sabie (1) scurtă care se poate atașa la pușcă, în luptele corp la corp. 3 (Reg; îs) ~ din bucăți Sabie (1) pliantă. 4 (Înv; d. bărbați; îla) De ~ Capabil să poarte sabia (1). 5 (Pgn) Armă pentru a lupta. 6 (Îvr; îlav) Cât capul sub ~ia gealatului Foarte puțin timp. 7 (Îe) (A fi) ~ia lui Damocle(s) Se spune despre un mare pericol care amenință în orice moment situația cuiva sau a ceva. 8 (Rar; îe) (A fi) ~ia lui Dumnezeu Se spune despre o pedeapsă aspră, despre o nenorocire suportată (dar meritată) de cineva. 9 (Îe) A trece (sau a lua, a trage, înv, a pune) în (sau sub, prin) ~ sau ~ii (pe cineva) sau a trece (pe cineva) prin ascuțișul ~i A ucide (1) cu ajutorul sabiei (1). 10 (Pex; îae) A ucide cu ajutorul unor arme. 11 (Pgn; îae) A ucide cu ajutorul unor mijloace violente. 12 (Îe) A trece prin (sau învechit, a călca cu) foc și (prin) ~ A nimici. 13 (Îae) A distruge prin incendiere și masacrare. 14 (Îe) A pune mâna pe ~ sau pe ~ii ori (înv) a se scula cu ~ A porni la luptă (înarmat cu o sabie (1)). 15 (Îe) A scoate (sau a trage) ~ia A se pregăti de luptă, de atac. 16 (Îae) A începe o agresiune (folosind sabia (1)). 17 (Îe) A stăpâni cu ~ia în mână A stăpâni folosind forța (armată). 18 (Îe) A-și pune capul (teafăr sau teafăr și nevinovat, sănătos) sub ~ A-și cauza singur un necaz, o nenorocire. 19 (Rar; d. oameni; îe) A avea gura ca o ~ sau a(-i) tăia gura în ~ii A fi flecar. 20 (Rar; d. oameni; îae) A fi cicălitor. 21 (Rar; d. oameni; îae) A fi sarcastic. 22 (Îe) A-i tăia gura în săbii A vorbi în mod curent o limbă. 23 (Îe) ~ cu două tăișuri Se spune despre o situație care prezintă, în același timp avantaje și dezavantaje pentru cineva sau pentru ceva. 24 (Îe) (A fi) cu cumpăna într-o mână și cu ~ia în altă mână A fi fals, fățarnic. 25 (D. oameni; îe) A fi foc și ~ A fi furios. 26 (D. oameni; îae) A fi violent. 27 (Fig) Lovitură de sabie (1). 28 Atac, luptă (cu sabia (1)). 29 Stare de conflict armat. 30 (Pex) Prăpăd. 31 (Pex) Pierdere adusă de un conflict armat. 32 (Ccr) Luptător (cu sabia (1)). 33 (Îvp) Putere a unui stat cotropitor. 34 (Pex) Învestitură acordată cuiva pentru conducerea unei armate, a unui stat etc. 35 Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mânere și piuliță, folosită la scrimă. 36 Probă de scrimă care se practică cu sabia (35). 37 (Pan) Pârghie cu manetă cu ajutorul căreia se comandă pornirea și oprirea războiului de țesut. 38 (Șîs) ~ de bătaie Piesă a mecanismului de lansare a suveicii la războiul de țesut obișnuit. 39 (Reg) Fiecare dintre cele două speteze pe care sunt sprijiniți caii de la coșul morii. 40 (Reg) Parte a morii cu ajutorul căreia se ridică sau se lasă buhaiul (11). 41 (Reg) Brazdă (10) (de fân cosit). 42 Pește de apă dulce, cu corpul lucios și turtit cu abdomenul arcuit și creasta abdominală ascuțită Si: sabiță (1), săbioară (3), săbiță (1), săbiuță (4), (reg) bârcie, săbicioară (Pelecus cultratus). 43 (Bot; Ban) Stânjenel (Iris germanica).

MILĂ¹, (rar) mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, ajutor, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

VIRGULĂ s. f. (< fr. virgule, cf. lat. virgula „vărguță”): semn de punctuație cu care se notează pauzele mici dintre cuvinte (în cadrul propozițiilor) sau dintre propoziții (în cadrul frazelor). Ea marchează raportul de coordonare prin juxtapunere în propoziție și în frază. În propoziție desparte: 1. părțile de propoziție de același fel (subiecte, nume predicative, atribute, complemente, elemente predicative suplimentare și apoziții) nelegate între ele prin conjuncțiile coordonatoare și sau ori: „E pretutindeni pace, seninătate, lumină” (V. Pârvan); „Toaca, Panaghia sunt vârfuri și stânci vestite ale Ceahlăului” (Geo Bogza); „Și erau frumoși, cuminți și ascultători” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Zăpada începuse-ncet să cearnă... / fulgi uriași, legănători, ca puful” (E. Jebeleanu); „Pentru fiecare fântână, pârău, vălcică, dumbravă și alte locuri drăgălașe ce lăsam în urmă-ne, scoteam câte-un suspin adânc din piepturile noastre” (I. Creangă); „Statura lui s-a proiectat în zare / încovoiată, lungă, amărâtă / Ca un fantastic semn de întrebare” (G. Topârceanu); „Colegul acestuia, fotbalistul, sportivul de performanță, nu și-a mai amintit acum de el”; 2. unele complemente circumstanțiale de tip apozițional sau de mod comparativ, așezate între subiect și predicat sau între predicat și complementele directe și indirecte: „Se auzeau în zăvoi, dincolo, peste iaz o mulțime...” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Ea (munca) dă, ca și libertatea, tărie și frumusețe de caracter” (V. Pârvan); 3. apozițiile care aduc o explicație suplimentară (mai ales cele dezvoltate): „Noaptea-l coace și ea, luna, / Caldă lui întotdeauna...” (T. Arghezi); „Iată craiul, socrul mare, rezemat în jilț cu spată” (M. Eminescu); „Și Nic-a lui Costache, dușmanul meu, și cu Toader al Catincăi, alt hojmalău, au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă” (I. Creangă); 4. unele atribute și complemente circumstanțiale, așezate la începutul propoziției (înaintea subiectului și a predicatului): „...și, peste codri destrămați, domoale, / suiau păduri de fumuri, din furnale” (E. Jebeleanu); „Acolo, lângă izvoară, / iarba pare de omăt” (M. Eminescu); „Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf” (idem); „Grăbit, dă roate, singuratic, / Tăcutul liliac” (G. Coșbuc); „Tăcut, urmăream cum se schimbă garda de onoare a cerului” (Geo Bogza); „...fără veste, pe la patru ceasuri după-amiază (25 octomvrie), oastea lui Minai se arătă și intră în șesul dinaintea Giurgiului” (N. Bălcescu); „Trecând pe lângă sat,... / Pe mulți din dregători să plângă i-a-ndemnat” (Gr. Alexandrescu); „Târziu, întorcându-mă, îl găsii înseninat” (M. Sadoveanu); „Și așa, încetul cu încetul, tropotind din cizmele mari ziua întreagă pe ulițele satului... a început să-l uite pe Dinu” (I. Agârbiceanu); „Lucrând săptămâna întreagă, înțelegându-se cu Bator,... Fefeleaga nu știa cum trece vremea” (idem); „Câteodată, dimineața... i se părea că și Bator s-ar gândi la lucrul acesta” (idem); 5. vocativele, adverbele de afirmație sau de negație (reprezentante ale unor propoziții) și interjecțiile: „Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine” (I. Creangă); „Nu mă duc acasă, domnule, mă duc la Dorna” (M. Sadoveanu); „- Da, adevărat, se grăbi Klapka cu teamă” (L. Rebreanu); „- Da, cucoane, însă eu zic ca fiecare să-și crească copiii” (I. L Caragiale); „- Nu, cucoane, dar cu prașila, drept și drept” (idem); „- Ba, răspunse leneșul” (I. Creangă); „Uite, uite ce interesant!” (L. Rebreanu); „Ei, ce-i, ce s-a-ntâmplat?” (idem); „Auleo, ai și la oraș!” (I. L. Caragiale); „Măi, ce vremuri și ce oameni!” (Cezar Petrescu); „Haide, Irino, pune mâna pe seceră și dă-i drumul!” (M. Preda); „Ei, dă-i înainte!, sfârși Vatică mulțumit” (idem); „Mă, ia cucoșul ista obraznic” (I. Creangă). În frază desparte: 1. propozițiile coordonate juxtapuse (principale sau subordonate): „El tușește, / își încheie haina plină de șireturi” (M. Eminescu); „Sub dealuri amurgește zarea, / Se-ntunecă prin văi cărarea / Și-i umbră peste sat” (G. Coșbuc); „Chiar atunci / când era vinovat, / când știa ea / că e vinovat, / îl apăra...” (C. Chiriță); 2. propozițiile coordonate între ele cu ajutorul conjuncțiilor coordonatoare adversative și conclusive: „Nu-i palat, / dar nici nu intră viscolul prin acoperiș” (Cezar Petrescu); „O luptă-i viața, / deci te luptă / Cu dragoste de ea, cu dor” (G. Coșbuc). 3. propozițiile atributive izolate sau explicative: „...căci sprințar și înșelător este gândul omului, / pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit...!” (I. Creangă); „Dragostea mamei sale, / pe care abia acum o înțelegeam, / se revărsase parcă în ochii lui” (C. Chiriță); 4. propozițiile subordonate completive directe și indirecte, așezate înaintea regentei: „Cum s-a chinuit, / numai ea știa!” (I. Agârbiceanu); „Cui te lovește, / nu-i răspunde” (A. Vlahuță); „Despre cine suntem, /...să nu se afle nimic” (M. Sadoveanu); 5. propozițiile subordonate concesive: „Deși flăcăul / cu care vorbeam / era numai de-o șchioapă, / năcazul lui era adânc și serios” (M. Sadoveanu); „Deși nu au nimic cu trecutul,... le-am numi totuși cetăți” (Geo Bogza); 6. unele propoziții subordonate condiționale, cauzale, consecutive și finale: „Mai pasă de ține minte toate și acum așa, / dacă te slujește capul, bade Ioane” (I. Creangă); „Eu cred c-a obosit pădurea, / Căci ziua-ntreag-a tot cântat” (G. Coșbuc); „Ochii îi străluciră atât de puternic, / încât noi, ceilalți, ne ridicarăm de pe scaunele noastre improvizate” (Dragoș Vicol); „Ca să nu mai rămână repetent și anul acesta, / mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe / să-l ducă-n București de 10 mai” (I. L. Caragiale); „...eu stăteam lângă dânsa, / ca să-i dau apă...” (M. Sadoveanu); 7. propoziții subordonate circumstanțiale de timp și de mod, așezate înaintea regentei (uneori după regentă): „Și / când ridică ochii zâmbind spre mine, / mă izbi deodată o amintire” (M. Sadoveanu); „Cum o vede, / maiorul se oprește o clipă” (I. L. Caragiale); „Cum îți vei așterne, / așa vei dormi” (Folclor); „Toți oamenii își vedeau de lucru, / ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat” (I. Agârbiceanu); „Fără să-și dea seama / pe unde merg, / ajunseseră în dreptul liceului” (T. Popovici); 8. propoziții incidente, intercalate între subiect și predicat: „Cineva, / nu se știe / din ce vagon, / a tras semnalul de alarmă” (I. L. Caragiale).

milă¹ sf [At: PSALT. HUR. 49^v/19 / Pl: (rar) ~le / E: slv милъ] 1 (În legătură cu verbe ca „a avea”, „a simți” sau „a i se face”, „a-i fi” etc.) Înțelegere și compasiune față de suferința cuiva Si: (înv) milosârdie (1), milostivnicie (1), (îvp) milostenie (1). 2-3 (Îljv) Fără ~ Neîndurător. 4 (Îlav) De ~ sau de ~la cuiva Din compătimire față de cineva. 5 (Îlc) De ~ să nu... Cu grijă ca nu cumva să... 6 (Îe) De silă, de ~ sau de ~, de silă De voie, de nevoie Si: vrând-nevrând. 7 (Pop; îe) Fără ~ de păcat Fără scrupule. 8 (Îae) Fără teama de a greși. 9 (Îae) A fi vrednic de ~ A fi într-o stare jalnică. 10 (Îe) Mai mare ~la Exprimă starea jalnică a cuiva. 11-12 (Îae; cu valoare de superlativ) (Foarte tare sau) foarte dureros. 13 (Îe) A-i plânge (cuiva) de ~ A compătimi pe cineva. 14 Regret. 15 (C. i. obiecte) Dorință de a cruța. 16 (Îe) A-i fi ~ ca țiganului de pilă A nu cruța pe nimeni. 17 (Pop) Stare jalnică a cuiva. 18 (Rar) Tristețe. 19 (Îlav) Cu ~ Jalnic. 20 Bunătate. 21 (Îe) A da cu ~ (în cineva) A lovi în așa fel încât să nu doară prea tare. 22-23 (Îe) A (nu) avea (sau găsi) ~ (undeva) A (nu) găsi înțelegere din partea cuiva. 24 (Îvp) Sprijin. 25 (Pex) Persoană care acordă sprijin Si: ocrotitor, sprijinitor. 26 (Îvr; îe) A avea ~ de... A avea parte de... 27 (Rel) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului Si: grație divină, har dumnezeiesc, (înv) milosârdie (2), miloste, milostivnicie (2), (îvr) milosârdenie, milostivie, (îvp) milostenie (2), (rar) milostivenie, (nob) milostivitate. 28 (Îe) Unde (sau pe ce) pune (el) mâna, pune și Dumnezeu ~la Exprimă priceperea și norocul cuiva, care are succes în tot ce întreprinde. 29 (Îe) A lăsa (pe cineva) în (sau la) ~la Domnului A nu se mai interesa de cineva. 30 (Fam; îe) Dumnezeu cu ~la Fie ce-o fi. 31 (Înv) Prin (sau din, cu) ~la lui Dumnezeu (sau Domnului) Formulă de introducere la scrierile vechi, acte administrative, scrisori etc. 32 (Olt; îe) O ~ de ploaie Ploaie căzută la timp. 33 (Îrg) Umilință. 34 (Îrg) Evlavie. 35 (Bot; reg; îc) ~la-domnului Veninariță (Gratiola officinalis). 36 (îvp; lpl sau lsg csc) Ajutor care se dă cuiva Si: binefacere. 37 (Ccr) Ceea ce se dă drept ajutor Si: pomană, (înv) miluire (3), (îvp) milostenie (5). 38 (Înv; pex) Ajutor bănesc. 39 (Îlv) A cere ~ A cerși. 40 (Înv; îe) A (-și) face ~ (de... sau cu...) A ajuta pe cineva material. 41 Contribuție la un fond de ajutorare. 42 (Înv) Danie sau privilegiu acordat unei persoane sau unei instituții bisericești, mai ales unei mănăstiri.

voinicesc, ~ească [At: DOSOFTEI, V. S. martie 27^r/10 / Pl: ~ești / E: voinic + -esc] 1 a (Înv) Milităresc (1). 2 a Care aparține voinicilor (4). 3 a Caracteristic voinicilor (4). 4 a Privitor la voinici (4). 5 a (Pex) Eroic (3). 6 a (Pex) Legendar. 7 a (Îs) Luptă ~ Luptă corp la corp, fără arme (numai cu ajutorul brațelor) Si: trântă. 8 a Privitor la haiduci (7), la viața, la faptele lor. 9 a (Îs) Poveste ~ească Baladă (1). 10 a De voinic (8). 11 a Caracteristic bărbaților. 12 a (De sex sau de tip) bărbătesc. 13 a (D. manifestări ale oamenilor) Care dovedește forță, vigoare. 14 sfsa (Reg) Fel de a înota care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 15 sfsa Dans popular cu mișcări vioaie și salturi, însoțit de strigături la comandă, care este jucat de patru sau opt flăcăi, așezați în linie dreaptă, cu mâinile pe umeri. 16 sfsa Melodie după care se execută voiniceasca (15).

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

MILĂ¹, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

îndemână [At: VARLAAM, C. II, 84 / V: ande~, ~dăm~ / E: în + de + mână] 1 av Alături. 2 av (Îlav) La ~ Accesibil. 3-4 av (Îal) Ușor (de folosit sau) de obținut. 5 av (Îal) În imediata apropiere. 6 av (Îlpp) La ~na cuiva La dispoziția cuiva. 7 av Comod. 8 av Ușor. 9 av (Înv; îe) A-i face cuiva ~ A-i ușura munca. 10 av Favorabil. 11 av Potrivit. 12 av Bine. 13 av (Îe) A nu-i fi cuiva ~ A nu se simți în largul său. 14 av (înv; îe) A da (sau a sta) ~ A se ivi o ocazie favorabilă. 15 a (Mol) Prielnic. 16 sf (Înv) Favoare. 17 sf (Înv) Prilej favorabil. 18 sf (Înv) Ajutor. 19 sf (Înv) Îndemânare (8). 20 sf (Înv) Nepotrivire. 21 sf (Înv) Indispoziție. 22 sf (Înv) Slăbiciune.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

cruce sf [At: TETRAEV. (1574), ap. DA / Pl: ~uci^[1] / E: ml crux, -cis] 1 Instrument de tortură în Antichitate, format din două bucăți inegale de lemn prinse perpendicular una de cealaltă, (cea scurtă pusă orizontal) de care erau legați sau pironiți deasupra pământului condamnații la moarte prin răstignire. 2 Tortură pe cruce (1). 3 Simbol al credinței creștine, reprezentând crucea (1) pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 4 Obiect în formă de cruce (3). 5 (Fig) Suferință adâncă pe care o poartă cineva în suflet de-a lungul vieții. 6 (În Evul Mediu) Semn distinctiv simbolizând crucea (3), aplicat pe costumele și armele soldaților cruciați. 7 (Îc) ~a roșie Semn distinctiv, (cruce roșie pe fond alb) pentru spitale, ambulanțe, centre de asistență medicală etc. 8 (Îae) Organizație care, în război, are grijă de bolnavi, răniți și prizonieri, iar, în timp de pace, de sinistrați, de cei foarte săraci, de deținuții politici etc. 9 Obiect de lemn, de piatră, de metal etc. în forma crucii (3), căruia credincioșii îi atribuie proprietăți miraculoase. 10 Cruce (9) (de metal) de care se servește preotul în timpul serviciului religios creștin Si: crucifix. 11 (Îe) A fi (sau a umbla) cu ~a-n sân A fi om evlavios. 12 (Îae) A fi cinstit. 13 (Îae; irn) A fi ipocrit. 14 (Îe) A nu fi ~ (de-nchinat) A nu fi cinstit. 15 Troiță. 16 (Îs) ~a bisericii Crucea din vârful turnului bisericii. 17 (Înv; îs) ~a casei Cruce (3) pe vârful casei, la familiile de creștini. 18 Monument în formă de cruce (3), ridicat pe mormântul unui creștin. 19 Semnul crucii (3) de pe piatra mormântului. 20 (Trs; îe) A găta cu ~a A muri. 21 (D. oameni; îe) A(-i) pune ~ (sau ~a ori ~cile) A înmormânta. 22 (Îae) A omorî pe cineva, mai ales, în bătaie. 23-24 (Fig; îae) A lăsa neisprăvită o lucrare, o idee etc. 25 (Fig; îae) A sfârși cu ceva. 26 (Îe) A trage o ~ (sau cu ~a) peste (ceva) A uita. 27 (Îae) A părăsi. 28 (Mol; Buc; în superstiții; îs) ~ de aur (în casă sau cu noi) Invocație pentru a fi ferit de nenorociri, când se pomenește numele diavolului. 29 (Îe) A fi (flăcău) cât o ~ A fi (flăcău) înalt și voinic. 30 (Îe) A fi (fată) ca o ~ A fi (fată) bine făcută. 31 (Îas) Fată foarte frumoasă. 32 (Îs) ~ de voinic Bărbat viteaz și voinic. 33 (Rar; îs) ~ de muiere Femeie vrednică. 34 (Trs; rar; îas) Calificativ adresat de un bărbat iubitei sale. 35 (Trs; rar; îas) Termen cu care se adresează o femeie alteia. 36-37 Figură sau desen în formă de cruce (1), indicând decesul persoanei lângă numele căreia se află, marcând în calendar o sărbătoare creștină etc. 38 Decorații sau medalii în formă de cruce (1) Crucea „Sfântul Gheorghe”. 39 (Fig; pex) Persoane care posedă o cruce (38). 40 (Îs) ~ de Malta Cruce (3) cu brațele lățite la bază reprezentând emblema cavalerilor Ordinului Ioaniților din Malta. 41 (Îas) Dispozitiv cu patru brațe între care se angrenează butonul unui disc rotativ, transformându-se o mișcare de rotație continuă într-una intermitentă. 42 Bijuterie în formă de cruce (1). 43 Semn în formă de cruce (1) săpat, scris etc. pe un obiect sau text pentru a atrage atenția asupra acestuia. 44 Semn pus într-un text clasic grec sau latin, indicând un pasaj care nu se poate înțelege și nu poate fi corectat. 45 (La cărțile de joc, după ger Kreuz) Treflă. 46 (Trs) Steag cu cruce (3). 47 Prapur. 48 (Înv; îe) A scoate ~cile A face o procesiune (religioasă). 49 Trupă. 50 Unitate de doi până la patra soldați, obligați să plătească căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 51-52 (Înv) Grup de persoane (mai ales de negustori) obligați să plătească solidar o cotă de impozit. 53 (Înv) Impozit pe care îl plătea crucea (48). 54 (Înv; îs) ~ întreagă de voinic Cel care putea să plătescă singur crucea (49). 55 (Pop) Cunună în formă de cruce pe care fetele o împleteau la nuntă pentru mireasă și mire. 56 (Pop) Tufa de brad pe care flăcăii o împodobesc la nuntă. 57 (Trs) Model de cusătură pe umărul iei. 58 (Trs) Claie de snopi de grâu așezați în cruce (1). 59 (Înv; Mol; îs) ~ (de spic) de păpușoi, ~ care cască Jucărie făcută de copii din spic de porumb și din foaia de sub el. 60 (înv; îs) ~ de trestie Jucărie făcută de copii din trestie. 61 (Chr; îs) ~ de Malta Compresă în forma crucii (38) de Malta. 62 Parte a unui obiect în formă de cruce (1). 63-65 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinapoi Parte care formează cruce (1) cu inima căruței. 66 (Îas) Spetează care leagă capetele crăcilor piscului Si: brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. 67-69 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinainte Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap Si: cântar, cumpănă, lambă, lampă, răscruce, scară. 70 (Reg; îs) ~(a) mare Feliharț. 71 Reg; îs) ~a înaintașilor Orcic ce se leagă de capătul oiștei pentru a înhăma la aceeași căruță doi sau mai mulți cai înaintași. 72 Parte a saniei care leagă botul celor două tălpi și face cruce cu proțapul Si: bot, hobot, obăd, opleniță. 73 (Reg) Parte de la mijlocul cârcelului jugului Si: bulfei, lopățică, spetează, stinghie, scăiuș, popul cârcelului. 74 (La construcții de lemn) Căprior Si: bandură, brățar, laiznă. 75 (Lpl) Bețe puse cruciș înăuntrul stupului, ca să susțină fagurii de miere Si: pretce, preci, pretcuțe, trepce, (reg) culmi, cuiele fagurului. 76 (Reg) Bețigașe încrucișate peste care se întinde strecurătoarea pentru lapte. 77 Stinghii în formă de cruce alcătuind cadrul pentru geamurile ferestrei. 78 Gratii puse cruciș la ferestre. 79 Înflorituri cu roșu pe pereții caselor, împrejurul ferestrelor. 80 (Reg) Ramă pe gura fântânii de care se fixează stâlpii. 81 (La vârtelniță; reg) Cumpănă. 82 (Reg; îs) ~a urzelii Parte a urzitorului sau urzelii unde se împreună chingile. 83 (Reg; îs) ~a pânzei Parte cuprinsă între bețele vârâte între firele natrei. 84 (Reg; la mori) Răscruci dintre obezile roții și grindei. 85 (Reg) Pârpăriță din capătul fusului de fier care învârtește piatra alergătoare a morii. 86 (Reg) Aripi ale morii de vânt. 87 (Reg) Parte a rășchitorului nedefinită mai îndeaproape. 88 (Reg) Mestecătoare de jintiță. 89 (Reg; șîs -a de la comarnic) Sărcer. 90 (Îc) ~a vâslei Mâner de lemn transversal de la capătul vâslei. 91 (Ant; la om; îc) ~a spinării Osul sacrum. 92 (Pex) Șale. 93 (Reg; îs) În cruci Boală de om nedefinită mai îndeaproape. 94 (Reg; îs) Între cruci Boală de oi nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îs) ~a hamutului Parte a frâului nedefinită mai îndeaproape Si: strup. 96 Parângă. 97 (Mec; îs) ~cardanică Dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, pentru transmiterea mișcării circulare între doi arbori ce formează între ei un unghi oarecare. 98 Fiting cu patru căi. 99 (Ast; pop) Constelație (în formă de cruce). 100 (Ast; pop; șîs ~a fârtatului) Constelația Delfinul. 101 (Ast; pop; șîs ~a (cerului cea) mare, ~a miezului nopții) Constelația Lebăda. 102 (Bot; reg) Plantă erbacee cu florile sau cu franzele în formă de cruce. 103 (Bot; reg) Smântânică (Galium cruciata). 104 (Bot; reg; îc) ~a-florilor Dalac (Paris quadrifolia). 105 (Bot; reg; îc) ~a (sau ~ de-a) mare Plantă cu florile dispuse cruciș și cu flori albe. 106 (Bot; reg; îc) ~a pământului Plantă erbacee din familia umbeliferelor cu tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri, cu frunze mari ca niște pene, cu flori albe sau roz, dispuse în umbele, crește prin fânețe, tufișuri, poieni și păduri umede Si: brânca-ursului, talpa-ursului (Heracleum sphondylium). 107 (Bot; reg; îae) Omag galben. 108 (Bot; reg; îae) Cenușer (Ailanthus altissima). 109 (Bot; îae) Potroacă (Centarium umbellatum). 110 (Bot; reg; îae) Untișor (Lathraea squam). 111 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodim clavatum). 112 (Bot; reg; îae) Iarbă-grasă (Sedum max). 113 (Bot; reg; îc) ~a-păștii Vetrice (Tanacesum vulgare). 114 (Bot; reg; îc) ~a pâinii sau ~a popii Pristolnic (Abufilon theo). 115 (Bot; reg; spc) Plantă cu flori galbene (Heracleum sibiricum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-voinicului Plantă erbacee din familia ranuculaceelor, cu rizomul puternic, cu frunzele lungi, având fiecare 3-5 lobi, cu florile albastre, care crește prin păduri în regiunea montană și subalpină Si: norocel, voinicel (Anemone angulosa sau Hepatica angulosa ori Hepatica transilvanica). 117 (Bot; reg; îae) Varga ciobanului (Dipsacus silvestus). 118 (Bot; reg; îae) Popâlnic iepuresc (Hepatica nobilis). 119 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Hypericum perforatum). 120 (Ban; reg; îae) Rostopască (Chelidonium majus). 121 (Reg; îc) Poamă-în-~ Soi de struguri nedefinit mai îndeaproape. 122 (Reg; îs) ~a babei sau după cruci Joc nedefinit mai îndeaproape în care copiii se dau de-a tumba. 123 (Pop) Cruce (34) pe care se așază pietricelele la jocul „în buși”. 124 (Cor; Trs) A zecea din cele douăsprezece figuri ale jocului de călușari. 125 (Mol) Miez de nucă în formă de cruce Si: cocoș. 126 (Pop) Răscruce. 127 (Trs; min) Loc unde se întretaie două vine de aur Si: scaun. 128 (Înv; îe) A fi în crucile satului A fi în mijlocul satului. 129 (Pop; îs) Crucile mesei Fiecare din cele două părți laterale ale mesei. 130 (Îe) A se pune ~ A se așeza în drumul cuiva pentru a-i opri înaintarea. 131 (Îae) A încerca să zădărnicească îndeplinirea unei acțiuni. 132 (Îe) A i se face (sau a-i fi ori a-i sta) cuiva calea (sau drumul) – (ori cruci) A fi la o răspântie. 133 (Îae; fig) A da de piedici. 134 (Îae; fig) A nu mai ști încotro să meargă. 135 (Îae; fig) A nu mai putea înainta. 136 (Îe) A i se face cuiva calea ~ cu cineva A se întâlni. 137 (Îe) A da cu ~a peste cineva A întâlni (pe neașteptate). 138 (Îe) A se uita în ~a cuiva A se uita drept în ochi. 139 (îlav) (În) ~ Cruciș. 140 (Pop; îlav; în legătură cu „a unge”) Pe piept, pe umeri și pe genunchi. 141 (Pop; îs) ~a amiezii, ~-amiazi, ~a miază-zi, ~a zilei Miezul zilei. 142 (Pop; îs) ~a nopții Miezul nopții. 143 (Pop; îe) Uite asta-i ~ Hotărâre ultimă și definitivă. 144 Gest făcut cu trei degete ale mâinii drepte (sau cu toată palma) cu care se atinge fruntea, pieptul, umărul drept și umărul stâng când se imploră ajutorul lui Dumnezeu, când cineva se miră, se îngrozește etc. 145 (Îe) A-și face ~ (sau semnul crucii) A se închina. 146 (Îae) A fi surprins. 147 (Îae) A fi îngrozit. 148 (Pan; îae) A mulțumi lui Dumnezeu. 149 (Îe) A-și face ~ cu stânga sau a-și face ~ cu amândouă mâinile A se mira peste măsură. 150 (Rar; îae) A cobi. 151 (În invocații; îe) ~-ajută! Doamne ajută! 152 (Îe) A înjura sau sudui de ~ sau a ridica cuiva (sfinte) cruci A înjura de cele sfinte. 153 (Pex) Înjurătură „de cruce”. 154 (În blesteme, șîe) Ucigă-l (mai ales bată-l) ~a Diavol. 155-156 (Îs) Frate (mai rar soră) de (rar pre-) ~ Prieten intim (nedespărțit). 157 (Îcs) Frăție de ~ Prietenie până la moarte, bazată pe sentimente de încredere și afecțiune deosebite. 158 Creștinism. 159 Confesiune. 160 (În jurăminte; îe) Pe ~a mea Pe legea mea. 161 (Pop; rar) Conducător. 162 (Îc) ~a (mare), înălțarea sfintei ~ci, Ziua-~cii Sărbătoare religioasă la 14 septembrie. 163 (Pop; îc) ~a mică Sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan”, celebrată la 29 august. 164 (Îc) Ziua crucii de vară sau închinarea (sau scoaterea) sfintei ~i Ziua Macabeilor, celebrată la începutul lunii august. 165 (Îc) Postul ~cii Interval de 8 zile de post, ținut (fără să fie impus de canoane) de țărani înainte de Ziua-Crucii. 166 (Reg; lpl) Scoatere a crucii din gârlă, la Bobotează. 167 (Îs) ~a căruței Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 168 (Îe) (Soarele) e ~ amiazăzi sau în ~ a miezii sau soarele e (în) cruci sau (în) ~ amiazăzi E la amiază. 169 Cruciș. 170 (Îe) A se pune ~ A se împotrivi unei acțiuni. 171 (La catolici) Drumul ~cii Ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire Si: calvar. 172 (Îe) A i se face cuiva calea ~ A se deschide înaintea cuiva o răspântie. 173 (Fig; îae) A avea de ales între mai multe soluții. 174 A se ivi piedici înaintea cuiva. corectat(ă) modificată

toarce [At: PSALT. 12 / Pzi: torc / E: ml torquere] 1 vr (Înv) A-și schimba direcția de mers Si: a se întoarce. 2 vt A răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului fibrele (de lână, de cânepă etc.) trase din caier, pentrua obține fire care pot fi țesute, tricotate etc. 3 vt A forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale Si: a fila. 4 vt (Reg; îe) A ~ în furcă A-și câștiga existența torcând pentru alții. 5 vt (Reg; îae) A munci din greu. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ pe limbă A se gândi înainte de a vorbi. 7 vt (Reg; îe) A nu-i ~ (cuiva) (mama sau mamă-sa) pe limbă Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 8 vt (Reg; îae) Se spune despre cineva care ripostează deschis și curajos. 9 vt (Reg; îe) A da (cuiva) caier de tors A da (cuiva) de lucru. 10 vt (Reg; îe) N-am tors pe el (sau pe ei etc.) sau că n-oi fi tors pe el Se spune pentru a arăta lipsa de interes în legătură cu ceva pentru care nu s-a muncit sau nu s-a cheltuit. 11 vi (D. pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului. 12 vi (Arg; îe) A ~ pisicii A divulga un secret. 13 vi (Pfm; pan; d. oameni) A sforăi.

MÎNĂ¹ s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr pînă la vîrful degetelor, braț, (învechit și regional) brîncă; extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete; palmă. Rrădicu mănrule meale. PSALT. HUR. 51^v/21. Și-și legă picioarele sale și mănrule. COD. VOR. 28/6, cf. 4/23, 10/3, 40/19, 52/17. Și de mînă-l ținu și-l rădică. CORESI, EV. 81, cf. 77, 97, 113, 145, 302. Nu cunoscu el, că mînule-i era flocoase. PALIA (1581), ap. CP 129/29. În loc de steag împărătesc deaderă in măna lui o trestie de mare.VARLAAM, C. 77. Luă o piatră mare cu amîndouă mănule. HERODOT (1645), 487, cf. 339. Taie mîna ceaia ce au ucis. PRAV. 91, cf. 21, 324. I-am prinsu de mînă ca să-i scoț pre ei din Eghipet. N. TEST. (1648), 296^v/13, cf.79^v/13, 158^v/3, 275^v/3, 30. Și așa mai apoi de aproape se bătea, că și mînule le obosise. SIMION DASC., LET. 231. ÎI spîndzurară de deagetele mínulor. DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^v/35. Păgînii. . . vin . . . cu arce prea mînă. id. PS. 36/1, cf. 80/9, 148/7. Rugîndu-se au pus preste ei mînile. BIBLIA (1688), ap. GCR I, 283/34, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Scăpînd vasul de-a mînă, au căzut tocmai în fundul fîntînii. CANTEMIR, HR. 158, cf. id. IST. 113. Merge mai întíi la fîntină să-ș spele capul, mînule, pieptul. DRĂGHICI, R. 148/24. Flori. . . prelucrate De mine omenești. DONICI, F. II, 14/6. A lui mîne delicate. . . în a mele le întorc. ASACHI, S. L. I, 90. Cu mînule încleștate de ale tale picioare, – Așteptam, CONACHI, P. 100, cf. 87. Fură ardicați [copiii] spre ceruri de mîinile paterne. HELIADE, O. I, 388. Ar fi zis cineva că este o statuie de marmură ieșită din mînile lui Canova. NEGRUZZI, S. I, 50. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. id. ib. 141. Dacă-i așa, adă mîna-ncoaci, să te duc la Măndica. ALECSANDRI, T. I, 321. Dinainte-mi prin ceață parcă treci Cu ochii mari în lacrimi, cu mîini subțiri și reci. EMINESCU, O. I, 107. Cînd voi pune eu mîna mea cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să plesnească cercul acesta. CREANGĂ, P. 88, cf. 185. Strînse frîul calului cu mîna stîngă, îi dete călcîie și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18, cf. 10, 33. Sta bietul om cu mîinile încrucișate. id. ib. 207. El și-a dus pe tîmple mîna. COȘBUC, F. 71. Mi-ai pus mîna peste gură ca să tac. . . și mă supun. DAVILA, V. V. 29. Stătea întins ținîndu-și mînile reci pe fruntea înfierbîntată. AGÎRBICEANU, A. 52. Ozun se uită la mîinile lui ca la mîini streine. C. PETRESCU, C. V. 212. Scamatorul a întins săbiile poporului. . . nimeni n-a pus mîna pe săbiile care au rămas întinse peste capetele lor. SAHIA, N. 68. Uită-te, mă, la mînurile mele! T. POPOVICI, SE. 516, cf. 439. Sărac plug cu șese boi, Dragu mi-i mie de voi Și mi-i drag de cin' vă mînă, Că ține biciu-n-tr-o mînă și strigă de la inimă ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 27, cf. 16, 144, 266. Cu mînici sucite Și cu mînuri albe soponite. MARIAN, NU. 770, cf. 22, id. NA. 305. El tăul l-a-ncunjurat, Drăguța și-o aflat, Pe mînuri că o-a luat, De trei ori o-a sărutat. RETEGANUL, TR. 17. Și-am văzut fărtat pușcat, Fără mînuri, fără cap. id. ib. 67. Dizlegațî-m mînurili Sî-m slăbgesc cosîțîli. ȘEZ. II, 138, cf. I, 178. Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304. Mănușe de rug În mîni mi-a pus. PÎRVESCU, C. 71. Sămăna-i-oi pă mormînt Cît'e flori-s pă pămînt, La mînuri șî la picioare Cît'e flori-s pă su soare. T. PAPAHAGI, M. 19, cf. GRAIUL, I, 299, ALR II 3197/414. ◊ (În proverbe și zicători) Nu da vrabia din mînă pe cioara din par (sau de pe gard). Cf. ZANNE, P. I, 489, 580, 700. Ce-i în mînă, nu-i minciună. Cf. ȚICHINDEAL, F. 28/7, ALECSANDRI, T. 515, CREANGĂ, A. 100, ZANNE, P. II, 246. Cînd cotul se lovește, toată mîna pătimește. ZANNE, P. II 91. Îi întinzi (sau dai) un deget și-ți ia mîna toată. Cf. PAMFILE, J. I, 196, ZANNE, P. II, 103. Mai bine să pierzi un deget decît mîna toată. CADE. Cine ține doi pepeni într-o mînă rămîne fără niciunul sau nu poți ține doi pepeni într-o mînă. Cf. ZANNE, P. II, 248. Lesne din gură și anevoie din mînă. id. ib. Cine dă din mîini nu se îneacă, id. ib. 232. Dă din mîini pînă nu te îneci. id. ib. 233. Să nu știe mîna stîngă ce face dreapta. id. ib. 238. Fiecare pune mîna unde îl doare. id. ib. 550. Mîna altuia nu te scarpină cum îți place. id. ib. 235. O mînă spală pe alta (și amîndouă obrazul). Cf. LB, CĂLINESCU, E. O. II, 58, ZANNE, P. II, 236. Cu mîna închisă muște nu poți prinde. ZANNE, P. II, 247. C-o mînă te mîngîie și cu alta te zgîrie. ZANNE, P. II, 240. Dai cu mÎna și alergi cu picioarele. id. ib. V, 245. Dintr-o mie să pui mîna pe el, se spune despre un om deosebit de frumos, de atrăgător. Cf. CIAUȘANU, V. 178. Cinci degete sînt la o mînă și unul cu altul nu se potrivește (sau nu seamănă). Cf. CREANGĂ, P. 19, ZANNE, P. II, 105. Are mînă de luat, dar de dat nu, se spune despre un om zgîrcit. PAMFILE, J. I, 126. ◊ L o c. a d j. De mînă = a) (despre o unealtă, un instrument) acționat manual. Ferestrăul obișnuit, de mînă, slujește la tăierea lemnelor groase de cel mult o palmă și jumătate. PAMFILE, I. C. 121; b) făcut cu mîna, lucrat manual. Flori de mînă. BARONZI, L. 97. Cusăturile cele figurate se cheamă alesături de mînă. PAMFILE, I. C. 291. ◊ L o c. a d v. (Învechit și regional) A mînă = la îndemînă. De-ar fi cartea lui tipărită, ca să o pot avea a mînă ! MAIOR, IST. 192/25. Nu totdeauna străbunii noștri au dispus . . . de mijloace, ca cele ce ne stau a mînă în prezent. ODOBESCU, S. III, 383. (Învechit) De-a mînă = (în comerț) cu amănuntul, cu bucata. Deschid dughene . . . la ulițe și vînd de-a mînă. URICARIUL, II, 30. Pe (sau, rar, în, la, învechit, de-a) mîna dreaptă (sau stîngă) = în partea dreaptă (sau stîngă), la dreapta (sau stînga). Pe malul Mureșului d-a mîna stîngă. BĂLCESCU, M. V. 496. Urcarăm costișul înverzit, Lăsînd pe mîna dreaptă clădirea afumată. MACEDONSKI, O. L, 46. În fundul îndepărtat al priveliștii. . . se afla altă pădure, ca și cea pe care o aveau acum necontenit în mîna dreaptă. SADOVEANU, F. J. 463. ◊ (Regional) Pe mînă = pe dibuite. Te duci noaptea în pivniță, fără lumină, pe mînă. CIAUȘANU, GL. (Regional) Sub mînă = subsuoară. ALR II/I h 54/2. Pe sub mînă = pe ascuns, în secret; în mod clandestin. Să lupte pe față și pe sub mînă împotriva dușmanilor. ISPIRESCU, ap. CADE. Toate morile din partea locului macină grîu adus pe sub mînă de la șlepurile din port. BART, E. 327. Pe sub mînă. . . le comunică, chiar din partea lui Soleiman, că turcul gîndește altfel decît a vorbit. CAMIL PETRESCU, O. III, 59, cf. ZANNE, P. II, 264. Peste mînă = anevoios, incomod, greu (de realizat, de obținut). Apa le este puțină și peste mînă (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 262/37. Le vine cam peste mînă tîrgul. CREANGĂ, A, 48. Simțea că-ncepuse să-i vie cam peste mînă călătoria asta.D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. Dacă ne vine peste mînă de-a le fierbe aceste rădăcini, cel puțin să le tocăm. ap. TDRG. ◊ E x p r. Cu mîna lui (ori mea, ta etc.) sau cu mîinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără vreo intervenție din afară. Au iscălit cu mînuli lor (a. 1651). GCR I, 152/11. Mai bine să-ș facă moarte cu mînule sale. NECULCE, I. 45. S-au hrănit în Beci după aceea cu mînele sale. ȘINCAI, HR. II, 330/34. Să mă îngrijești cu însuți mîna ta. ISPIRESCU, L. 3. Mai bine iau o săracă Ce cu mîna ei se-mbracă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 436. Cu mîna cuiva = prin intermediul, cu ajutorul cuiva. Scosu-i-ai ca oile oamenrii tăi cu mînra lui Moiseiu și lu Aron. PSALT.HUR. 65^r/11. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc (sau a stinge cărbunii, regional, a prinde șarpele) cu mîna altuia = a se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă, pentru a întreprinde o acțiune periculoasă, riscantă. Cine strînge cărbunii cu mîna altuia nici se mînjește, nici se arde. ZANNE, P. I, 133, cf. 134, 172, 657, III, 516. (Regional) A fi o mînă singură = a fi lipsit de ajutor, a fi singur. Cf. CIAUȘANU, V. 178. Cu mîna goală = fără a aduce sau fără a lua nimic; p. e x t. fără a-și fi atins scopul, fără rezultat. Budulea știa o mulțime de minciuni și niciodată nu venea cu mîna goală. SLAVICI, O. I, 83. N-am putut nici chiar portretu-ți, umbră scumpă, să-l ridic; Am plecat cu mîna goală, fără-n urmă a privi. MACEDONSKI, O. I, 83. Cu mîna goală nu mă mai întorc acasă. DELAVRANCEA, ap. CADE. În fața cuscrilor, care de altminteri nu veniseră cu mîna goală, Herdelea oferi tinerilor . . . un serviciu de cafea cu lapte. REBREANU, I. 251. Plecăm chiar acum și în zori o să vă aducem tot ce vă trebuie . . . să știu că fac moarte de om, da cu mîna goală nu viu. CAMIL PETRESCU, O. III, 229. Cu amîndouă mîinile sau cu mînă bună, cu o mînă ca c-o mie = în mare cantitate, din belșug; cu toată bunăvoința, din toată inima, foarte bucuros. Cf. ZANNE, P. II, 247, MAT. DIALECT, I, 231. (Regional) Cu mînă (sau mîna) de sare = a) fără noroc. Cîte flori pe iaz în sus Toate cu mîndră le-am pus . . . Le-am pus cu mîna de sare Și nici una nu răsare. JARNIK- BÎRSEANU, D. 154, cf. DOINE, 210; b) fără trecere, fără putere morală sau materială. Cf. ZANNE, P. II, 259. (Familiar) A avea (sau a fi cu) mînă (sau mîna) lungă sau a fi bun de mînă = a fi hoț, pungaș. Cine e cu mînă lungă Pierde și ce are-n pungă. PANN, P. V. II, 31/20, cf. LM. Îl bănuia de asemenea că e cu mîna lungă. PAS, L. I, 80, cf. ZANNE, P. II, 248. A avea (sau a fi cu) mînă largă (sau deschisă) sau (învechit) a fi slobod la mînă = a fi darnic, generos. Împăratul. . . fiind om slobod la mînă și iubind zidirile, a făcut geamia cea mare. VĂCĂRESCUL, IST. 263, cf. POLIZU, LM, ISPIRESCU, U. 17, ZANNE, P. II, 259. (Învechit și regional) Mînă slobodă (sau întinsă, îndurată) dărnicie, generozitate. Îl grijești la lipsă cu mînâ-ndurată. DOSOFTEI, PS. 30/10, cf. LB. De ne-ar da Dumnezeu tot atîta supărare . . . - Și înălțimei voastre gînd bun și mînă slobodă, ca să ne dați cît se poate mai multă mâncare. CREANGĂ, P. 259. (Cu) mînă (sau mîna) spartă sau spart la mînă = risipitor; nechibzuit. Cf. ZANNE, P. II, 257. (Adverbial) Soția ta și socrul nu zic nimic că cheltuiești cu mîna spartă? ALECSANDRI, T. 1224. A lua cu o mînă și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. Cf. PANN, P. V. III, 110/7. ZANNE, P. II, 239. A avea mînă bună sau a fi bun de (ori la) mînă = a) a fi îndemînatic, priceput. Scot porcul din coteț, și acel care e bun de mînă, îl taie. PAMFILE, CR. 198; b) a purta cuiva noroc. Cf. LM. Iaca o nuntă, adăugă Alexandru. Ai mînă bună, însoară-mâ și pe mine. BOLINTINEANU, O. 438. Ar putea. . . să cumpere [marfă] de la om bun la mînă, ca să poată și ea cîștiga ceva. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, ap. TDRG, cf. ZANNE, P. II, 257. A-și face mînă bună (pe) la cineva = a obține simpatia sau încrederea cuiva, a se pune bine cu cineva. Vor căuta în Viena numai ca să-și facă mînă bună pe la miniștri spre a fi numiți în funcțiuni înalte. BARIȚIU, P. A. III, 113. Îmbrățișase legea lui Mahomet, numai și numai ca să-și facă mînă bună la turci. GHICA, ap. CADE. Pînă într-atît izbutiră ei a-și face mînă bună la turci, încît împărăția le arăta a sa bunăvoință. . . întrebuințîndu-i ca slujbași ai bisericii. ODOBESCU, S. I, 122. A fi ușor (sau ager) de mînă sau a avea mînă ușoară = a lucra cu finețe și cu abilitate. Cf. LM, ZANNE, P. II, 260. A fi greu de mînă = a fi neîndemînatic. Cf. ZANNE, P. II, 260. A avea mîna strînsă (sau scurtă) sau a fi strîns la mînă = a fi zgîrcit, meschin. Cf. POLIZU, LM, DDRF, ZANNE, P. II, 260. (A fi om) cu dare de mînă = (a fi om) bogat, înstărit. Cf. JIPESCU, O. 99, PAMFILE, J. I, 126. Îmbla adeseori pe la alți oameni mai cu dare de mînă, după milostenie. SBIERA,. P. 177, cf. ZANNE, P. II, 261. Mînă de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. Să-i fie mînă de ajutor la împăratul (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 267/17. Să le dați și dumneavoastră mînă de agiutoriu (a. 1751). URICARIUL, II, 424/13, cf. IV, 292/20, ȚICHINDEAL, F. 213/14. Voi veni în toate zilele și-i voi da mînă de ajutor. BOLINTINEANU, O. 458. De ce. . . nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 201. Se găsesc oameni generoși și iubitori de artă cari sînt întotdeauna gata a da mînă de ajutor unui talent necunoscut. CARAGIALE, O. IV, 219, cf. MARIAN, Î. 193. Te-ai dus chiar pînă-acolo să dai mînă de-ajutor Ucigașilor ce-asupră-mi încercat-au un omor. DAVILA, V. V. 167. Singurul om de la care Evantia putea aștepta o mînă de ajutor era doctorul spitalului, nenea Tomiță. BART, E. 310. Am fi încîntați să vină cineva să ne dea o mînă de ajutor. DEMETRIUS, C. 27. A fi mîna (dreaptă) a cuiva = a fi principalul ajutor, de încredere al cuiva. Mă mir.. . cum domnia ta, care ești mîna cea dreaptă a măriei sale să te plîngi de nenorociri. FILIMON, O. I, 174. Căpitanul Turculeț îi mîna dreaptă a lui Cantemir Vodă. ALECSANDRI, T. II, 8. Un bun grămatic era mîna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. CARAGIALE, O. III, 221. Dacă Dumnezeu îmi va da un fiu, tu vei fi mîna lui cea dreaptă. ISPIRESCU, L. 31, cf. 142, Gheorghe Eminovici devenise mîna dreaptă a boierului Costachi Balș, făcînd și dregînd pe moșie. CĂLINESCU, E. 13. (Învechit) A scăpa cu capul a mînă = a scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. Prins-au și pe boieri ispravnici și-i țînea la Diiu închiși, pînă cînd da cîte 40 sau 50 de pungi de bani, apoi scăpa cu capul a mînă. DIONISIE, C. 201, cf. ZANNE, P. II, 252. (Regional) Cu capul a mînă = nechibzuit; (foarte) îndrăzneț. Ioniță acesta, dacă-și pune o dată ceva în cap, apoi nu se lasă, pînă nu isprăvește. El e om cu capul a mînă. AGÎRBICEANU, P. M. 58. Să te păzești de el, căci căci cum e capul a mînă, e în stare să-ți facă una nefăcută. Com. din BRAȘOV. Cu zilele a (sau în) mînă amenințat de o mare primejdie. Îmbla în tot ceasul, cum se zice, cu zilele a mînă. M. COSTIN LET. I, 231/25. Lehamete ! . . . am venit pîn-aici cu zilele-n mînă . . . Uliți sînt aiste? . . . Pavea? ALECSANDRI, T. 441, cf. ZANNE, P. II, 252. A muri cu zilele în mînă = a muri înainte de vreme, a muri prea tînăr. Oamenii îs proști și nu știu [că sînt leacuri], de mor cu zilele-n mînă SEVASTOS, ap. TDRG. A da din mîini și picioare = a depune eforturi pentru a învinge o dificultate, a se strădui, a-și da osteneala. Mai dă și tu din mîini și din picioare și nu aștepta tot de la alții. DDRF. O duce greu, dar dă din mîini și din picioare. PAMFILE, J. II, A lega (sau a-i tăia) cuiva mîinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mîini și de picioare = a împiedica sau a fi în imposiblitate să acționeze într-o anumită direcție; a-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta sau a nu se putea manifesta. Măritișul te leagă de mîini și de picioare. PANN, P. V. II, 108/9, cf. CADE. A i se tăia mîinile și picioarele. v. t ă i a. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mînă (sau mîna) liberă = a acționa (sau a lăsa pe cineva să acționeze) după bunul său plac; a avea (sau a da) libertate totali acțiune. Poate să viu o zi-două la Lipsca . . . spre a lăsa mîna liberă doamnei director – să-și facă mendrele de gospodină. CARAGIALE, O. 55. Numi guvernator pe Ramiro D'Orco, om crud dar energic, și-i lăsă mînă liberă, OȚETEA, R. 223. Prefecții, primarii, perceptorii, Jandarmii, toată clica de vătafi ai clasei exploatatoare, aveau mîna liberă să jefuiască și să schingiuiască pe oamenii muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2843. (Învechit) A-și lărgi mîinile spre (sau pre) lăcomie = a deveni foarte lacom. Deci, văzînd muntenii. . . cum Duca Vodă și-au lărgit mînele pre lăcomie, care nu mai putea să rabde, ce au început a se cam cerca. N. COSTIN, LET². II, 17, cf. ZANNE, P. II, 259. (Învechit) A-și tine mîinile de (la) ceva = a se abține, a nu face ceva. Ține-ți mînule de furtușag și de la uciderea de oameni (a. 1784). GCR II, 135/30. A se spăla pe mîini sau a-și spăla mîinile = a) (urmat de determinări introduse prin prep. „de”) a pierde ceva. Pustnicul, dacă văzu că s-a spălat pe mîini de vasul de botez, cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-Soare. ISPIRESCU, L. 30, cf. ZANNE, P. II, 250; b) a refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. Țeara s-au rugat lui Sigismund ca să-l sloboadă. . . Ci Sigismund și-au spălat mînile, că nu este robul său, ci al împăratului Rudolf. ȘINCAI, HR. II, 268/12. Te speli pe mîni după ce ai făcut-o? PAMFILE, J. II, 153. A avea mîna curată (sau mîinile curate) = a fi cinstit. Mînile, iarăși, curate și nespurcate a avea și tinse. . . spre lucrure dereapte și bune. CORESI, EV. 128, cf. LM, ZANNE, P. II, 266. A prinde (pe cineva) cu mîna în sac (sau în traistă, în sîn) = a surprinde (pe cineva) furînd sau înșelînd. Cîți s-au prins) cu mîna în sac, cu ocaua mică, toți au păpat duba. JIPESCU, O. 95, cf. ZANNE, P. III, 353, 408, II, 188, 256. (Regional) A se prinde cu mînile de vatră = a-și înjgheba o gospodărie, un cămin. De-abia acum se prinsese și el cu mînele de vatră; și cîte au tras, pînă s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. CREANGĂ, P.140, cf. ZANNE, P. III, 430. A lua boala (sau durerea etc.) cu mîna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc.) repede, numaidecît. Cf. TDRG, CADE. Făina de cucuruz cu rachiu ia cu mîna obrînteala. N. LEON, MED. 56. A da cu mîna de cineva (sau de urma cuiva) v. d a. (Regional) A da cu mîna în foc (sau prin spuză, prin șperlă) = a) a se păcăli. Cf. ZANNE, P. I, 287; b) a se îmbogăți deodată, fără muncă. Cf. id. ib. 288, II, 250. A pune (sau a băga) mîna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva (sau pentru ceva). I-a pus Dumnezeu mîna în cap = a dat norocul peste el. Cf. PAMFILE, A. R. 250. A primi în (sau a lua în, regional, a lua la) mînă = (în legătură cu sume de bani) a obține ca venit net. După ce i s-a scăzut 4 %scont, a primit în mînă cor[oane] 2760. I. PANȚU, PR. A nu da (sau lăsa) hățurile din mînă = a păstra pentru sine puterea, conducerea. Cf. ZANNE, P. O, 486. A linge cuiva mîna v. l i n g e. A duce de mînă (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); fig. a sprijini, a proteja (pe un nepriceput). Cf. id. ib. 264. A pune mîna = a) a face, a întreprinde ceva; a acționa. Datori sînt mînă să puie Pentru apărarea vieței. CONACHI, P. 286. Unde punea el mîna, punea și Dumnezeu mila. ZANNE, P. II, 249; b) a fura. CIAUȘANU, GL. De la mînă pînă la gură = a) în timp scurt, foarte repede. Prostul uită, din natură, De la mînă pînla gură. PANN, P. V. I, 80/19, cf. II, 146/22. Mii și sute dă întîmplări dă la mînă pînă la gură. ZANNE, P. II, 242, cf. 243; b) (regional) foarte puțin. Milă de la mînă pînă la gură. id. ib. 243. Sărut mîna (sau mîinile) v. s ă r u t a. Una la mînă, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. Am scăpat patru suflete de la moarte. Asta e una la mînă. STANCU, D. 146. A întinde mîna v. î n t i n d e. (Regional) Cu mîinile la piept sau cu căciula în mînă = supus, umil, smerit. Cf. ZANNE, P. II, 254, III, 47. A pune (sau a încrucișa) mîinile pe piept = a muri. De-oi pune eu mînile pe piept, are să rămîie căruța asta de haimana și iepușoarele de izbeliște! CREANGĂ, P. 118. De cum s-a suit pe tronul Moldovei și pînă ce-a pus mînele pe piept, n-a avut nici o zi de pace și odihnă. MARIAN, T. 119. A pune mîna pe cineva = a prinde, a înșfăca. Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei, Să-i împărți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I, 151. Dădură ordin . . . să mai aresteze pe cîți vor putea pune mîna. BUJOR, S. 128. A(-i) pune (cuiva) mîna în piept (sau în gît) =a prinde, a înșfăca; a trage la răspundere (pe cineva). Fata îi pune mîna în piept, îl îmbrîncește cît colo. CREANGĂ, P. 277, cf. ZANNE, P. II, 255. Cu mîinile (sau mîini) în șolduri (sau încrucișate) = a) inactiv, impasibil. Socoți că altă treabă nu are Teofan Decît să ospeteze, să doarmă și s-asculte Cu mîni încrucișate, a mele proaste versuri? NEGRUZZI, S. II, 211. Dacă turcul se va rădica cu putere asupra noastră . . . atunci nici noi nu vom sta cu mînele în șolduri. MARIAN, T. 121; b) fără nici o grijă, fără bătaie de cap; în voie, în larg. Îngeru dă pă umăru drept sfătuie pă rumân dă bine, să intre la rai cu mîinili-n șolduri. JIPESCU, O. 115. Puteare-aș să umblu eu Tot cu mînile în șolduri. JARNIK-BÎRSEANU, D. 461. A-și pune mîna pe inimă (sau pe cuget) = a se angaja să spună adevărul, să recunoască realitatea. Cf. COSTINESCU. Rămíne ca să-și pună fiecare mîna pe cuget și să se întrebe, fără nici o ură și parțialitate, cum am fost gubernați în cei din urmă 23 de ani. BARIȚIU, P. A. II, 620. Cu mîna pe inimă = (în legătură cu verbe de declarație) cu conștiința curată, cu convingerea fermă că e adevărat. A ridica mîna asupra cuiva = a amenința pe cineva cu bătaia; a fi agresiv; p. e x t. a bate. Cf. COSTINESCU. A se bate cu mîna peste gură v. b a t e. A-și pune mîinile în cap v. c a p. A se lua cu mîinile de păr v. p ă r. A-și freca mîinile v. f r e c a. A-și frînge mîinile v. f r î n g e. A-și mușca mîinile v. m u ș c a. ♦ (Art. în sintagmele de-a mîna, hora de mînă, jocul de mînă) Numele unor dansuri populare în care jucătorii se țin de mînă¹ (I 1). Cf. HEM 1523, CONV. LIT. XXV, 925, PÎRVULESCU, C. 45, PAMFILE, J. III, 9, ALR II 4 336/182, 192. ◊ Pe sub mînă = învîrtita. Cf. HEM, 1524. ♦ Mîna moartă (sau ciungă) = joc de copii, în care unul apucă mîna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cap. Cf. PAMFILE, J. I, 50. De-a mîna pe masă = de-a pasărea zboară, v. z b u r a, ALR II 4353/105. Mîna puică v. p u i c ă. Mîna rață v. r a ț ă. ♦ (Învechit) Năframă de mînă = batistă. Cf. URICARIUL, XI, 225. ♦ C o m p u s e: mîna-Maicii- (sau Maica-) Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). Cf. N. LEON, MED. 49, PĂCALĂ, M. R. 258, BUJOREAN, B. L. 383, ȘEZ. XV, 67; (Iht.; regional) mîna-diavolului = regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). BĂCESCU, P. 37. ♦ Grijă, solicitudine; pază. Lasă toate bucatele lui pre măna unui om bun să le ție. PRAV. 61. Au făcut pecete țării Moldovei, de trăiește pănă într-aceste vremi în mînule cui alege Dumnezeu a hire domn țării. SIMION DASC., LET. 16. Le-am dat toate în mîna lor să chivernisească. NECULCE, L. 313. Mă las dar cu totul în mîinile tale. MARCOVICI, R. 7/7. A adus pe Maica la Neamț, a încredințat-o în mîna părinților lui. CREANGĂ, P. 114, cf. ȘEZ. II, 73. ♦ E x p r. A întinde (cuiva) mîna (sau, învechit, mînă bună) = a ajuta, a sprijini pe cineva. Le tindea mînă bună, ajutorîndu-le. MINEIUL (1776), 18^r1/19. (Regional) A-i fi (cuiva) la mîini bune = a-i fi cuiva prieten (credincios), ajutor de nădejde. Râmîi, doamne, sănătosu Că la bune mîini ți-am fostŭ. TEODORESCU, P. P. 526. A ajunge pe mîini bune = a avea parte de o îngrijire atentă, de un tratament bun. A-și lua mîna de pe cineva = a înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. Cf. ZANNE, P. II, 261. A purta (sau a ține) pe cineva pe mîini = a avea o grijă deosebită față de cineva. ♦ Autoritate; stăpînire, posesiune; forță, putere. Fuglu de ierusalimleni pripăditu fuiu în măra rîmleniloru. COD. VOR. 10, cf. PSALT. SCH. 76/12. Voiu da pre voi în mîna vrăjimașilor voștri (a. 1560). GCR I, 5/8. Va da avuție în mîna săracilor. CORESI, EV. 53, cf. 60, 84, 266. Izbăvești mișelul den mînile vîrtoșilor. id. PS. 87/2. Fugise din mînurile lor (a. 1600-1650). GCR I, 137/34. Au dat acel cal al Oprei în mîna lu Corenschi (a. 1626). GCR I, 74/12. Putearnicii. . . nu vor scoate obiduiții din mîna celor mai tari. VARLAAM, C. 246. Athineii. . . fiind supt tirani, nu era mai aleși la răjboi decît alții, iar, ieșind de supt măna lor, foarte să întăriră. HERODOT (1645), 299, cf. ib. 470. Au căzut în mînule vrăjmașului. URECHE, LET. I., 169/1, cf. 135/6. Starostea de Cameniță n-au putut prinde vinovat la mănule lui. PRAV. MOLD. 153^r/25. Îi luară de pre mîna oamenilor Tomșii. SIMION DASC., LET. 201. Avearea lui toată pre mînule noastre rămasă, id., ap. GCR I, 144/1. Bator . . . rătăcit într-o pădure, au căzut pre mînule oștenilor lui Mihai Vodă. M. COSTIN, LET. I, 221/5 Pre cei fără de vină nu-i da-n mînă străină. DOSOFTEI, V. S. octombrie 43^r/12. Va dezbate toată creștinătatea. . . de supt mîna turcilor. NECULCE, L. 88, cf. 71. Să teme turcii că nu-l vor pute prinde la mînă. id. ib. 163. S-au dus în țara de sus, de-și strînse oaste ... să dobîndească iar la mîna lui Ardealul (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. I, 314/12. S-au tras pre mare cu vasele ce-i era pe mînă. N. COSTIN, ap. TDRG. Toți sau au perit, sau la mînă au căzut. CANTEMIR, HR. 210. Au scos acea țară din mînule goților, id. ib. 318. Să le ia din mînu și partea lor (a. 1755). URICARIUL, XI, 366/23. Mă deate pre mîna patriarhului. MINEIUL (1776), 192^v2/30. Au chemat pe fiiul său Otman și i-au dat toată puterea în mîini. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Arhistratigul Sisara luînd acea oaste cumplită supt mîna sa. . . porni asupra israilteanilor. CALENDARIU (1 814), 109/22. Cel ce dă lucrul la năimeală . . . să fie la mîna sa de a-l putea da. PRAVILA (1814) 58/5. Zic că agiutoriu așteaptă, dar cît și cînd, știut nu-i; Ar aduna Saraschieriul, dac-ar fi în mîna lui. BELDIMAN, E. 31/36. Dorea [turcii] să-l puie la mînă [pe Mihai], să-l vază prins. id. ap. TDRG. Toți banii în mîinile noastre o să intre. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Îl rugai să îi spuie cum că . . . mă aflam deznădăjduit pentru c-am pierdut-o [pe fată] de la mînă. GORJAN, H. IV, 125/23, cf. 188/31. Creditor care va avea la mînă zapise (a. 1 840). ap. TDRG. Să faci cum vei ști ca să mi-o dai în mînă [pe femeie]. FILIMON, O. I, 117. Ioan Vodă reușise a pune mîna pe două scrisori turcești din partea vizirului. HASDEU, ap. TDRG, cf. id. I. C. I, 32. I-am pus la mînă . . . I-am prins . . . la picioarele fetelor în genunchi. ALECSANDRI, T. 444. Crede-mă, fa, nu scăpa chilipiriu de la mînă. id. ib. 918, cf. id. T. II, 20, 134. Alții te pun la mînă cu-nscrisuri ticluite și te apucă de-i muncești, vara-ntreagă pă nimica. JIPESCU, O. 77. Încăput pe mîna a oricărui, te vor drege. EMINESCU, O. I, 134. De mi-ți mai pica vrodată în mînă, turbinca are să vă știe de știre. CREANGĂ, P. 311, cf. 59, 267. Primesc să mă dai pe . . . mîna dușmanilor. CARAGIALE, O. II, 233. Se bolnăvi atît de greu, încît ajunse pe mîna morții. ISPIRESCU, L. 117, cf. 326. D-ta ești oaspele nostru și crez că nu ne vei da pe mîna stăpînirei. id. ib. 368. Rînduia singură în cămară, avînd subt mîna ei cîteva slujitoare și roabe de credință. SADOVEANU, Z. C. 108. Avînd scrisoare domnească la mînă, oriunde va ajunge să poată porunci găzduire. SADOVEANU, O. X, 178. Și mă scoate daca poți De prin mîni de pe la hoți. JARNIK-BÎRSEANU, D. 318. Cetatea-i pe mîna mea. id. ib. 490, cf. BIBICESCU, P. P. 332. Punga scumpului pe mîna dezmierdatului (= ceea ce au adunat părinții cu grijă, fiul risipește ușuratic). ZANNE, P. V, 519. ◊ E x p r. Mînă de fier sau mînă forte = om energic, autoritar. Sărac și fără legături în capitală, înfățișa mîna inconștientă de fier, de care avea nevoie. C. PETRESCU, C. V. 102 A avea (sau a fi la cineva) mîna = (la jocul de cărți) a-i veni rîndul să împartă cărțile. Domnilor, e mîna la d-l Moroi ! DELAVRANCEA, ap. CADE. A trece (sau a ceda) mîna = (la jocul de cărți) a ceda rîndul jucătorului sau jucătorilor următori. Am cedat mîna. . . E rîndul dumneavoastră acum. C. PETRESCU, Î. II, 216, cf. IORDAN, L. R. A. 259. (F i g.) El socotea natural ca în această măsurare de puteri, cei mai slabi să treacă mîna celor mai tari. C. PETRESCU, A. 400. (Învechit) A-și trage mîna = a-și retrage stăpînirea, autoritatea. Hunii nici cum prin Dachia noastră oprindu-să. . . nu iaste pricină, pentru care să putem cunoaște, că doară împărăția romanilor să-și fie tras mîna. CANTEMIR, HR. 270. A-i da mîna = a putea, a-i permite situația, împrejurările să facă ceva; a-i conveni să. . . Nu ave într-alt chip cum face, ce numai îi căuta să le arate dragoste că nu-i da mîna într-alt chip să facă. NECULCE, L. 87. [Părinților] nedîndu-le mîna nu numai a le căsători pe toate și nici cu hrană și îmbrăcăminte a le cuprinde (a. 1803). URICARIUL, VII, 129. Nu le da mîna mai mult a se depărta. BELDIMAN, E. 54/1. Pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mîna să iasă cu dînsul. CREANGĂ, P. 86. ♦ (În locuțiuni și expresii sugerînd însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea) (Învechit) De-a mînă = a) apropiat, intim, aliat. Avea o slugă Radul Vodă . . . căruia socotind că nu-i este de boierie, îl socotea de-a mînă, iar boierie nu-i da. M. COSTIN, LET. I, 257/17; b) (în legătură cu lupte) corp la corp. Să făcu un război mare între dînșii, cît de-a mînă să tăia și să împungea în suliță. N. COSTIN, 533. Rămăsesă lucrul di să bâte de-a mînă. NECULCE, L. 347. Era vetiaz și statornic întru războiul cel de-a mînă (a. 1 750). GCR II, 82/35. (Regional). De-a mîna = necurmat, în lanț. Nenorocirile se ținură de-a mîna. CIAUȘANU, V. 178. Mînă în mînă = în perfect acord, în înțelegere, în colaborare. Dintr-o mînă în alta sau din mînă în mînă = de la unul la altul, de la om la om, de la un stat la alt stat, de la popor la popor. Înțelegîndu-se [popoarele] din mînă în mînă unele cu altele, se înfiorau de mînie. BĂLCESCU, M. V. 454, cf. BARIȚIU, P. A. I, 286. Făt-Frumos umbla din mînă în mînă, căci toți voiau să-l îmbrățișeze de mulțumire. ISPIRESCU, L. 197. Chilia între 1400-1460 trecea din mînă în mînă. HASDEU, I. C. I, 15. Sticla. . . umbla din mînă în mînă. REBREANU, I. 14. Eram floarea florilor, Drăguță feciorilor Și umblam din mînâ-n mînă, Ca cîrligul la fîntînă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 158, cf. 196, 244. A pune mînă de la mînă (sau de la mînă la mînă) = a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. Cum au ajuns țăranii în Iași, boierii au pus mînă de la mînă, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel. CREANGĂ, A.161. O să mă rog de ei să pună fiecare de la mînă la mînă, să mă ajute. CARAGIALE, O. II, 255, cf. ȘEZ. VII, 5. Punem mînă de la mînă și-i strîngem banii pentru tren. STĂNOIU, C. I. 129. (Glumeț) Punem mînă de la mînă și luăm pe datorie. A bate (sau a da) mîna = a) a face un tîrg, a se învoi (din preț), strîngîndu-și reciproc mîna (ca pecetluire a tranzacției încheiate); a se înțelege (în privința unei tranzacții). Florico, mă duc și viu îndată ca să batem mîna împreună . . . nu scăpa chilipiriu. ALECSANDRI, T. 918; b) a se angaja, a se lega (cu jurămînt). Acel obraz de să va fi călugărit, după ce să vor fi împărțit cu besearica, ce să dzice să fie dat mîna,. . . atunce nu iaste loc de a să mai împreunare. PRAV. 151. Feciorul babei îi zise: eu ți l-oi omorî, draga mea, dacă mi-i da mîna că-i merge după mine. SBIERA, P. 168. A(-și) da mîna (cu cineva) = a) a strînge mîna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. Sudalma să chiamă iertată, cînd să tocmăsc amîndoo . . . și dau mîna unii cu alții. PRAV. 242. Dă-mi mîna ! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I, 79, cf. 456, IBRĂILEANU, A. 136. Dascălul. . . ocolind masa să dea mîna cu toți. C. PETRESCU, Î. I, 13. (F i g.) Pînă într-atîta s-a mărit ziua, și noaptea așa de tare s-a scurtat că mai pe ce să-și dea amurgul mîna cu zorile, HOGAȘ, DR. II, 144; a se însoți, a se uni (prin căsătorie); a colabora. Vino, mîndră, să dăm mîna Și să fim amîndoi una ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 50. (Fig.) Natura a dat mîna cu arta, ca să te înalțe spre o altă lume mai frumoasă. I. NEGRUZZI, ap. TDRG. A da mîna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie. Cf. ZANNE, P. II, 628, CIAUȘANU, GL. (Învechit) A da mîna la ceva = a aproba, a sprijini (ceva). Caprara nu putea să dea mîna la aceste teclifuri, fără voia imperatorului. VĂCĂRESCUL, IST. 267. A se ține de mînă = a fi nedespărțiți. (F i g.) Băutura, cheful și jocul se țin de mînă. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Ia-te (sau poți să te iei) de mînă cu el sau puteți să vă luați de mînă = vă potriviți (la fapte rele). A cere mîna cuiva = a cere în căsătorie pe cineva. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I, 107. Se încercă a se duce la banul ca să ceară mîna fiicei sale. FILIMON, O. I, 103. Știi că Pintea mi-a cerut mîna? REBREANU, I. 102. O aștepta în salonașul părintesc . . . să-i ceară mîna. C. PETRESCU, C. V. 170. A-și disputa mîna cuiva = (despre doi sau mai mulți bărbați) a se concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. O droaie de pețitori. . . își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I, 106. A da pe mîna justiției (sau, învechit, județului) = a înainta (pe un infractor) organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. Tot omul iaste datoriu, daca va prinde tălhariul, să-l dia pre măna giudețului. PRAV, 319. ♦ (Prin sinecdocă) Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). Ce pasă bietei turme. . . Să știe de ce mînă va fi măcelărită ? ALEXANDRESCU, M. 6. Organizația socială modernă face să se concentreze tot mai mari bogății în tot mai puține mîini. GHEREA, ST. CR. II, 316. ◊ Mînă de lucru = muncitori. Întreprinderea asigură unităților în subordine aprovizionarea la timp cu materiale, utilaj, mînă de lucru. LEG. EC. PL. 196. ♦ (Ieșit din uz) Mînă curentă = cartea mare. Mînă moartă - a) (Jur.) situația acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. Aproape a șasea parte din pămîntul României se afla în mînă moartă . . . adică în proprietatea monastirilor grecești. BARIȚIU, P. A. I, 150; b) (la unele jocuri de cărți) situație în care, neexistînd numărul necesar de jucători, se joacă cu un număr redus de cărți, sau se distribuie cărțile suplimentare unui jucător fictiv. (Regional) Frate de mînă = (la nuntă) cavaler de onoare. Cf. CONV. LIT. XLIV, 396. Surorile mai mici au să coasă cămășile de nuntă pentru ginere, pentru nași, pentru fratele de mînă. STANCU, D. 172. (Regional) Cumnat de mînă = vornicel (la nuntă). Mirele-și alege-n Oltenia cumnat de mînă, în Muntenia cumnat de ginerică, în Moldova vornicel. . ., în Transilvania colăcer sau grăitor. SEVASTOS, N. 74. ♦ (Rar) Creație, operă (a cuiva). Ești bun și-ti este milă de tot ce-i mîna ta. MUREȘANU, P. 43/4. 2. (De obicei precedat de art. nehot. „o”, „niște” și urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate mică din ceva, atît cît încape în palmă. O mînă de ierburi tocate (a. 1749) GCR II, 44/2. O mînă de mac. ECONOMIA, 200/20. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28, cf. id. L. P. 180. După ce a fiert peștele bine . . . a pus o mînă de sare, o mînă de ardei. CONTEMPORANUL, IV, 142. Din ea n-a mai rămas decît o mînă de cenușă. REBREANU, NUV. 240. Poate să capete o mînă de mălai să punem de mămăligă. CAMIL PETRESCU, 214, cf. POPA, V. 96. Da la fină ce-i voi da? Da o mînă de alune. JARNIK-BÎRSEANU, D. 99. Au căpătat. . . o mînă de brînză de vaci. SBIERA, P. 177. Ni s-a gătit fărina și n-avem nici măcar o mînă din ce să ni facem mămăligă. MARIAN, T. 310. În borșul cu bureți se poate pune și o mînă-două de orez. ȘEZ. VI, 70, cf. TEODORESCU, P. P. 338. ALRM II/I h 95. ◊ F i g. Te apropie de dînșii. . . Toate relele ce sînt Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I, 136. Decît un bonjurist c-o mînă de învățătură, mai bine un țăran cu un car de minte. CREANGĂ, A. 156. ◊ (Ca epitet, precedîmd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții neobișnuit de mici) Voi începe ceva mai de departe, tocmai de pe cînd aveam vîrsta de șase ani. Eram prin urmare o mînă de om. GANE, N. III, 52. Cu o mînă de suflet = slab. prăpădit. Cf. CIAUȘANU, V. 178. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrîns de elemente de același fel) Să lăsăm oastea ce multă, să mergem cu o mînă de oameni, NECULCE, L. 237. Vestea că ajutorul așteptat a sosit vărsă nădejdea izbîndei și un curagiu nou în inima acelei mîni de voinici. BĂLCESCU, M. V. 120. Noi, o mînă de oameni, ne luptăm de cinci zile și cinci nopți c-o armie ntreagă. ALECSANDRI, T. II, 19. Dau numirea de pleiadă la o mînă de oameni aleși. ISPIRESCU, U. 14. O mînă de albine. CHEST. VI 138/8. ♦ (Popular) Mănunchi (I 1). 3. (în legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, clasă, treaptă, rang; calitate. Să scoată o slujbă pe casă de trei mîni, adecă 11 lei și 5 . . .și 3 lei (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 252/20. A să face catagrafie de tot numerul lăcuit în Iassi, cu arătare de starea fieșcecăruia, mîna întăia, a doua, a treia și a patra (a. 1815). URICARIUL, I, 236. Prețul mîinii cei dintăi de doi boi este 700 sfanțihi. GOLESCU, î. 99. Nu le-am pus la socoteală grîul de trei mîini, în vreme ce urmează ca a treia mînă să fiie mai eftină decît a doua mînă (a. 1823). DOC. EC. 274. Cine era ea? . . . cu ce se ocupa? Actriță de mîna a doua de la un teatru de mîna a doua. EMINESCU, G. P. 66. Cei mai mari creatori în roman nu sînt artiști de mîna întăia. IBRĂILEANU, S. L. 61, cf. GALACTION, O. 53. Pînă la bătrînețe are să joace roluri de mîna a doua. C. PETRESCU, C. V. 210. ◊ (Regional) Copii de două mîini = copiii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. Cf. CIAUȘANU, GL., ALR II 2625/551. ◊ L o c. a d j. De toată mîna sau de multe mîini = de toate felurile. Cavaleri de toată mîna. ALECSANDRI, T. 1132. Humuleștenii nu-s trăiți ca în bîrlogul ursului, ci au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74, cf. 151. Era multă lume, boieri și cocoane de toată mîna. CARAGIALE, O. III, 124. Boierii de toată mîna ieșiseră întru întîmpinarea lui vodă cel nou. SADOVEANU, O. V, 571, cf. CIAUȘANU, V. 177. II. (Regional) Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau al unor părți de unelte care se aseamănă, ca formă și întrebuințare, cu mîna (I 1) sau se apucă, se manevrează cu mîna. 1. (La car) a) fiecare dintre cele două lemne laterale ale codîrlei. Cotoaiele, cotocii, cotogii, stîlpușorii, mînușile sau mînile șușletului. DAMÉ, T. 11, cf. PAMFILE, I. C. 135; b) întinzătoare. H II 221; c) leucă. ib. IV 56, cf. ALR I 820/588, 590, 618. 2. (La sanie) a) picior. De tălpi sînt prinse niște picioare care se încheie în opleni; aceste picioare se mai numesc mîni sau mănuși. DAMÉ, T. 22. Sania de boi se compune din două tălpi. . . tălpile au cîte două dăltuituri în cari se fixează picioarele, mînile sau mănușile prin ajutorul unor cuie de lemn. PAMFILE, I. C, 153; b) țepușă. Cf. ALRM SN I h 239, ALR SN II h 357. 3. (La plug) a) speteaza dintre coarnele plugului. Cf. ALR SN I h 20; b) schimbătoare. Cf. H IV 56, 253, XI 259, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. (La războiul de țesut) a) spetează. Cf. DAMÉ T. 135, TDRG, ALRM SN I h 304, H IV 156; b) stîlp (între picioarele sulului). Cf. DAMÉ, t. 135; c) muierușcă (II). Cf. ALRM SN I h 306. 5. (La vîrtelniță) Fofează. DAMÉ, T. 140, cf. PAMFILE, I. C. 259. 6. (La joagăr) a) lemnul care ține jugul între corfe; cioacă. ALR II 6443/836; b) lemnul care transmite jugului mișcarea crivalului; iapă. ib. 6 452/182. 7. (La coasă) Măsea (II 1 f). Cf. POLIZU. Mănușa sau mîna coasei care are . . . măsaua sau cățelul. . ., legătoarea. I. CR. iii, 226, cf. ALRM SN I b 40. 8. (La casă) Chinga căpriorilor. Cf. CHEST. II 230/18, 42, ALR I 666/815, 820. 9. (La moară) Titirez. Cf. H XII 32, XVIII 143, ALR II 6 770/520. 10. Mîner al ferăstrăului (PAMFILE, I. C. 121, CADE), al coarbei (ALR II 6 661/786), al cuțitoaiei (ib. 6 639/899), al sfredelului (ib. 6 640/2). 11. Sulul sau scripetele fîntînii. ALR SN III h 851. 12. Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi (Rîmnicu-Vîlcea). Cf. LEXIC REG. 83. 13. (Pescuit; la pl., în sintagmele) Mîinile sacului cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei; aripi. ANTIPA, P. 382. Mîinile cutiței = cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței; prefuste. id. ib. 613. Mîinile jugurilor = lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mînuiesc jugurile lesei. id. ib. 601. 14. (În sintagma) Mînă curentă = balustradă. Scara de serviciu . . . va fi. . . prevăzută cu mînă curentă pe ambele laturi. PREV. ACCID. 66. – Pl.: mîini și (învechit și regional) mîni, mîne, mînuri, art. și (învechit și regional) mînule, (regional) mînîle (ALR I 1 345/229). – Și: (regional) mîn s. n. DR. VII, 100. – Lat. manus.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.

piept [At: CORESI, EV. 513 / Pl: (49-59) ~pți, (1-49, 60-71) ~turi, (72-79) nct / E: ml pectus] 1 sn Parte a corpului, la om și la animalele vertebrate, de la gât până la abdomen, cuprinzând cavitatea în care se află inima și plămânii Vz torace. 2 sn (Spc; îoc spate) Parte anterioară și exterioară a acestei regiuni. 3 sn (Prc) Organ din interiorul cavității toracice, în special plămâni. 4 sn (Fig) Piept (1), considerat ca sediu al sentimentelor, al vieții etc. 5 sn (Îs) Capul ~ului Parte de sus a pieptului (1). 6 sn (Îs) Furca ~ului Adâncitură unde se termină coastele și sternul. 7 sn (Îs) Coșul ~ului Cavitate toracică. 8 sn (Înv; îs) Anghină de ~ Anghină pectorală. 9-10 sn (D. lupte, fel de a se lupta; îljv) ~ la ~ (Care se desfășoară) în mod direct, din apropiere Si: corp la corp, pieptiș (9-10). 11-12 sn (Îljv) ~ în ~ (Care luptă) unul contra celuilalt. 13-14 sn (Îal) (Care stau) față în față, aproape ciocnindu-se, nas în nas Si: (rar) pieptiș (6-7). 15 sn (Îlav) Cu ~ul deschis Fără teamă. 16 sn (Îal) Fără sfială. 17 sn (Îal) Fățiș. 18 sn (Îlav) (Cu) capul (sau cu fruntea ori, rar, cu barba) în ~ Cu capul plecat, sprijinind bărbia în piept, de rușine, de supărare etc. 19 sn (Îlav) Cu mâinile încrucișate (sau, înv, strânse) la (sau pe) ~ Cu brațele încrucișate în față, în inactivitate. 20 sn (Înv; îal) Cu mâinile împreunate în față în semn de închinare, smerenie, respect. 21 sn (Îal) Mort. 22 sn (Îlv) A strânge (pe cineva) la ~ A îmbrățișa. 23 sn (Îe) A(-i) ține ~ sau (înv) a sta-n ~ A rezista pe poziție. 24 sn (Îae) A nu se da bătut. 25 sn (Îae) A se împotrivi cuiva. 26 sn (Îae) A înfrunta pe cineva sau ceva. 27 sn (Îae) A face față. 28 sn (Pex; îae) A concura cu succes. 29 sn (Pex; îae) A rivaliza cu cineva sau ceva. 30 sn (Îlv) A(-i) da ~ cu cineva (sau cu ceva) A se lua la luptă cu cineva. 31 sn (Îal) A se împotrivi cuiva sau la ceva. 32 sn (Îe) A se bate cu pumnii în ~ A exprima căință, remușcare, suferință morală. 33 sn (Îe) A(-i) pune cuiva mâna în ~ A prinde pe cineva și a-l opri de la o acțiune nepermisă. 34 sn (Îlv) A pune (sau a încrucișa, a împreuna) mâinile la ~ A muri. 35 sn (Îe) A lua (ceva) în ~ A se strădui din toate puterile pentru a învinge sau a cuceri ceva. 36 sn (Îae) A înfrunta direct o greutate, o primejdie, un obstacol, străduindu-se să învingă, să rezolve. 37 sn (Reg; Îe) A(-i) lua în ~uri sau (cu ~ul) A lua pe cineva sau ceva cu forța. 38 sn (Îe) A(-și) pune ~ul (pentru cineva sau ceva) A veni în ajutor. 39 sn (Îe) A-și sparge ~ul (vorbind, strigând) A vorbi sau a striga inutil, fără a fi ascultat. 40 sn (Îae) A obosi vorbind tare și neprimind răspuns. 41-42 sn (Îe; îla) (A fi) slab la ~ (A fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. 43 sn (Înv; îe) A face ~ (bărbătesc) A avea curaj. 44 sn (Îae) A da dovadă de bărbăție. 45 sn (Îs) Boală de ~ Tuberculoză pulmonară. 46 sn (Pop) Torace al unor insecte. 47 sn (Lsg) Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale și păsări, folosită ca aliment. 48 sn (Lsg) Mâncare preparată din această carne. 49 smn (Lsg cu valoare de plural) Organ al femeii, care secretă lapte în perioada de alăptare Si: mamelă, sân, țâță. 50 sm (Rar; îs) Copil de ~ Sugaci. 51 sm Penaj de pe partea din față a toracelui unei păsări. 52 sm (Orn; reg; îc) ~(ul)-roșu Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 53 sm (Orn; reg; îc) ~-mohorât Urzicar (Saxicola rubetra). 54 sm (Orn; reg; îac) Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 55 sm (Orn; reg; îc) ~-alb Specie de porumbei nedefinită mai îndeaproape. 56 sm (Mpl; urmat de determinări în genitiv) Parte din față a unei piese de îmbrăcăminte, care acoperă pieptul (1). 57 sm (Îs) Cămașă cu ~pți Cămașă bărbătească cu plastron. 58 sm (Reg) Pieptar (9). 59 sm (Pan; urmat de determinări în genitiv sau udp „de”) Coastă de deal, de munte etc. Si: fofârniș, pantă¹, pieptan, pieptar, pripor. 60 sn (Îe) A apuca (sau a lua, a înhăța pe cineva) de ~ A apuca sau a înhăța etc. pe cineva de partea din față a hainei, pentru a-i cere socoteală de ceva. 61 sn (Pex; îae) A lua pe cineva la bătaie. 62-63 sn (Îe) A se prinde (sau a se apuca, a se lua de ~ cu cineva) (A se certa sau) a începe să se bată cu cineva. 64 sn (Îae) A înfrunta pe cineva. 65 sn (Reg; lpl) Pânză, material pentru cămașă. 66 sn (Înv; îlpp) ~ la... De-a dreptul la... 67 sn (Trs; Mar) Dig, întăritură pe țărmul unei ape. 68 sn (Reg) Fier al plugului. 69 sn (Reg) Bârsă. 70 sn (Trs) Cormană. 71 sn (Reg) Tăiș al sapei. 72 s (Reg) Parte superioară a unui stog, vârf, creștet al unui stog. 73 s (Reg) Bază, de formă cilindrică, a unui stog. 74 s (Reg) Grămadă de grăunțe separate de pleavă, care se formează la vânturat. 75-76 s (D. vase, măsuri etc.; îljv) Cu ~ (Umplut) peste limită, cu vârf. 77 s Parte de deasupra a cuțitului de strung, pe care alunecă așchiile tăiate dintr-o piesă. 78 s Parte a dinților unei freze, care se ascute. 79 s (Reg) Bot al unei luntre.