ACROCEFALIE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

AMBUTISA, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir.

BALALAICĂ, balalaici, s. f. Instrument muzical cu trei coarde și cutie de rezonanță triunghiulară. – Din rus. balalaika.

BANJO, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Zidărie sau construcție cu partea superioară arcuită în formă de semicerc sau numai bombată în sus. ♦ Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Fig. Arc de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Boltă cerească sau bolta cerului = cer² (1). 2. (În sintagmele) Boltă craniană = partea superioară a cutiei craniene. Boltă palatină = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Prăvălie, dugheană. [Var.: (reg.) boaltă s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

BOMBAJ, bombaje, s. n. 1. Deformare a unei plăci constând în convexitatea uneia dintre fețe. 2. Deformare a capacelor de tablă la unele cutii sau borcane de conserve cu conținut alterat. – Bomba + suf. -aj.

BOMBONIERĂ, bomboniere, s. f. Vas, cutie de metal etc. în care se păstrează bomboane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. bonbonnière.

BUNCĂR, buncăre, s. n. 1. Construcție alcătuită dintr-un recipient de oțel, de beton etc. și un schelet de susținere, destinată depozitării temporare a unor materiale granulare. 2. Cutie metalică destinată depozitării pieselor la mașinile-unelte în vederea prelucrării lor. 3. Compartiment amenajat pe nave pentru depozitarea combustibilului (cărbuni). 4. Mic adăpost blindat; cazemată. – Din germ. Bunker. Cf. rus. bunker.

CALOTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere internă; p. ext. piesă tehnică asemănătoare cu o calotă sferică. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă de gheață care acoperă porțiuni mari în regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți. – Din fr. calotte.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CARDANIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic.

CARTONAJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton¹ (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage.

CARTOTECĂ, cartoteci, s. f. Totalitatea fișelor de evidență care cuprind date privitoare la materialele sau la persoanele dintr-o instituție, orânduite după anumite criterii; cartonieră. ♦ Cutie sau dulap în care se păstrează fișe clasate după anumite norme. – Din germ. Kartothek, rus. kartoteka.

CARTUȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton prevăzut cu o capsă, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron¹. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat pe o pagină (pe care se află și texte neîncadrate); ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche.

CARTUȘIERĂ, cartușiere, s. f. Geantă sau cutie mică de metal sau de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele (1); brâu (de piele, de pânză) cu locașuri tubulare, în care se introduc cartușele. [Pr.: -și-e-] – Din fr. cartouchière.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă¹. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire care adăpostește o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

CASETĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case¹ tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette.

CAȘETĂ, cașete, s. f. Cutie mică din substanță amilacee, în care se introduc, spre a fi înghițite, medicamente sub formă de pulbere; bulină (1). – Din fr. cachet.

CĂSOAIE, căsoaie, s. f. 1. Augmentativ al lui casă¹ (1). ♦ Baracă (de lemn) unde se adăpostesc muncitorii care lucrează la câmp sau la pădure. 2. Cămară în care se țin, la țară, lucruri de gospodărie. 3. Element de construcție în formă de cutie (fără funduri sau cu un singur fund), confecționat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatră, cu pământ etc. și care se așază în albie sau pe malul unei ape în scopul executării unui baraj, a unui dig etc. [Var.: căsoi s. n.] – Casă + suf. -oaie.

CĂSUȚĂ, căsuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui casă¹ (1); căscioară, căsișoară, căsulie. ♦ Căsuță poștală = ghișeu sau compartiment special unde se repartizează și se păstrează, la poștă, scrisorile pe care le ridică personal adresantul. 2. Compartiment dintr-o cutie de litere tipografice, în care se păstrează un singur fel de literă. ◊ Căsuță tipografică = spațiu destinat colofoniului. 3. (La pl.) Spațiile dintre dinții spatei, prin care trec firele de urzeală la războaiele de țesut – Casă¹ + suf. -uță.

CENUȘAR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o ladă de tablă închisă, împărțită în compartimente, destinat pentru transportul muniției. 2. Fiecare dintre despărțiturile cu pereți metalici care se fac la o navă, cu scopul de a evita pătrunderea masivă a apei în caz de avarie. ♦ Dulap pentru păstrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Construcție de beton, de oțel etc. de forma unei cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă sau în terenurile umede, precum și la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.

CHIBLĂ, chible, s. f. 1. Vas de oțel asemănător cu o găleată, cu care se ridică la suprafață materialul excavat dintr-un puț de mină. 2. Cutie de fontă în care se transportă zgura sau alte deșeuri într-o întreprindere siderurgică. – Din germ. Kübel, engl. kibble.

CHIBRIT, chibrituri, s. n. Bețișor de lemn având la un capăt o gămălie din material ușor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde țigara etc.; p. ext. cutie care conține asemenea bețișoare. – Din tc. kĩbrĩt.

CHIBRITELNIȚĂ, chibritelnițe, s. f. Suport de porțelan, de metal etc. în care se fixează o cutie de chibrituri. – Chibrit + suf. -elniță.

CHICHIȚĂ, chichițe, s. f. 1. (Fam.) Șiretlic, vicleșug (prin care cineva încearcă să scape dintr-o încurcătură); subterfugiu. ◊ Expr. A căuta chichițe = a se sili cu orice preț să găsească greșeli, cusururi. 2. Lădiță de sub capra unei trăsuri. ♦ (Reg.) Despărțitură mică, în formă de cutie, în interiorul unei lăzi. – Probabil din chichie (puțin folosit. „chichiță” < ngr.) + suf. -iță.

CHITARĂ, chitare, s. f. Instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin ciupire sau lovire cu degetele. ◊ Chitară electrică = chitară fără cutie de rezonanță, prevăzută cu un transductor care transformă vibrațiile coardelor în tensiuni alternative de audiofrecvență amplificate prin mijloace electronice. [Var.: ghitară s. f.] – Din it. chitarra.

CLASOR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur.

GUZLĂ, guzle, s. f. Instrument muzical popular specific popoarelor slave, făcut dintr-o cutie de lemn plată, cu una sau mai multe coarde. – Din scr. gusle, fr. guzla.

HARPĂ, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [Var.: harfă, arpă, arfă s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.

HIDROCEFALIE, hidrocefalii, s. f. Afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului, însoțită de atrofia acestuia, iar la copii și de creșterea progresivă a cutiei craniene, incomplet osificată. – Din fr. hydrocéphalie.

IERBAR¹, ierbare, s. n. Colecție de plante uscate, presate între foi de hârtie (sugativă), păstrate în cutii sau în mape etichetate și orânduite pe grupe sistematice, constituind un material pentru studiile de botanică; mapă specială în care se păstrează o astfel de colecție. [Var.: (rar) herbar s. n.] – Iarbă + suf. -ar (după fr. herbier).

INSECTAR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

JARDINIERĂ, jardiniere, s. f. Etajeră de lemn, suport de metal etc. pe care se țin ghivece cu plante ornamentale; cutie în care se pune pământ pentru flori, așezată sub ferestre sau pe balcoane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. jardinière.

KALIPATRON, kalipatroane, s. n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu și încorporată în masca de protecție, care servește la regenerarea aerului (prin reținerea bioxidului de carbon și a apei) și care este folosită în mine. [Sil. -tron] – Din germ. Kalipatron.

ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri – Var.: țimbal s. n., țimbală s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

ȚEASTĂ, țeste, s. f. (Pop.) 1. Cutie craniană, craniu, scăfârlie, hârcă; p. ext. cap¹. 2. Carapace. – Lat. testa.

ȚITERĂ, țitere, s. f. Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal. – Din germ. Zither.

URNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

MAGAZIE, magazii, s. f. 1. Clădire, construcție, amenajare, încăpere în care se păstrează mari cantități de mărfuri sau de materiale; depozit. 2. (Înv.) Magazin (1). 3. Cutie metalică la pușcă în care stau cartușele înainte de tragere. – Din ngr. magazí.

MANDOLINĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.

MUCAVA, mucavale, s. f. Carton gros întrebuințat la legatul cărților, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva.

DOZĂ², doze, s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care servește la protecția unor elemente din instalațiile electrice. 2. Dispozitiv care servește la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. – Din germ. Dose.

LADĂ, lăzi, s. f. Cutie mare de scânduri, de tablă, de carton etc. în care se păstrează sau se transportă diferite lucruri. – Din germ. Lade.

PIANINĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

REZONANȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.

RIGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

ROZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. – Din fr. rose, it., lat. rosa, germ. Rose.

SĂPUNIERĂ, săpuniere, s. f. Cutie, vas mic în care se ține săpunul de toaletă; savonieră. [Pr.: -ni-e-] – Săpun + suf. -ieră.

TINICHEA, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse întrebuințări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de ori ce bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke.

TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. ◊ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., scr. tok.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

PAFTA, paftale, s. f. 1. Încheietoare ornamentală la haine sau la cingători, lucrată de obicei din metal (prețios și împodobită cu pietre prețioase). ♦ Cingătoare alcătuită din plăci de metal legate între ele cu lănțișoare sau fixate între ele cu ținte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesă din tablă de oțel folosită pentru fixarea cablurilor pe zidurile clădirilor. – Din tc. pafta.

PARIETAL, -Ă, parietali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la peretele unei cavități a organismului, care aparține acestui perete. Pleură parietală ◊ Os parietal (și substantivat, n.) = fiecare dintre oasele pereche, simetrice, care formează partea de mijloc a bolții cutiei craniene. 2. Adj. (Rar) Care ține de perete, care se execută pe pereți; mural. 3. S. f. (La pl.) Ordin de plante erbacee și lemnoase cu înveliș floral dublu și cu ovulele dispuse pe pereții ovarului; (și la sg.) plantă din acest ordin. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. pariétal.

PERNIȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periniță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanță așezată pe trei picioare și dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de niște ciocănele acționate prin apăsarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian acționat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niște suluri speciale de hârtie introduse în aparat. Pian cu manivelă = pian automat care funcționează prin învârtirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compoziție muzicală la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

PIPERNIȚĂ, pipernițe, s. f. (Rar) 1. Vas ori cutie mică în care se ține piperul (1). 2. Piuliță (de lemn) sau râșniță mică în care se pisează piperul (sau ardeiul). – Din bg. pipernița.

POP¹, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

VIOARĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa- – Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

POTRIVIT², -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi.

VOLTAMPERMETRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre.

OCCIPITAL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital.

FIȘIER, fișiere, s. n. 1. Colecție de fișe organizate într-un anumit fel. ♦ (În biblioteci) Catalog. 2. Dulap sau cutie în care se păstrează fișe. [Pr.: -și-er] – Din fr. fichier.

DROB¹, (1) drobi, s. m., (2, 3) droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ◊ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., scr. drob.

LIRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanță, două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit, în antichitate, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspirației poetice, al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

RACLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lacră s. f.] – Din bg. rakla.

TABLĂ², table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table². – Din ngr. távli.

EGUTOR, egutoare, s. n. Cilindru gol în interior, cu o manta de sită de metal, care presează banda de material pe sita plană a cutiilor aspiratoare la mașinile de fabricat hârtie, pentru a o stoarce de apă și pentru a o netezi. – Din fr. égouttoir.

COBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător cu chitara, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.

ENDOCRANIU, endocranii, s. n. Fața internă a cutiei craniene. – Din fr. endocrâne (după craniu).

DOMRĂ, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță circulară și cu gâtul lung, de origine rusească. [Var.: dombră s. f.] – Din rus. domra.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

TABERNACUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portativ, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.

TIMPANON, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon.

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

TASTIERĂ, tastiere, s. f. 1. Mecanism care declanșează sunetele unui tub de orgă sau coardele unor instrumente cu claviatură. 2. Plăcuță specială de lemn tare, fixată la instrumentele cu coarde, deasupra părții superioare a cutiei de rezonanță. [Pr.: -ti-e-] – Din it. tastiera.

TERMOS, termosuri, s. n. Vas de sticlă cu pereți dubli, argintați, între care s-a făcut vid, pus într-o cutie metalică, folosit, datorită însușirilor de izolator termic, pentru păstrarea unui lichid la temperatură constantă. – Din germ. Thermos[flasche].

TEICĂ, teici, s. f. 1. Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunțele din coșul morii înainte de a trece între pietre. 2. Jgheab din care beau sau mănâncă vitele și păsările. 3. (Reg.) Mic vas de lemn legat de o prăjină, cu care se scoate apă dintr-un puț. [Var.: teucă s. f.] – Et. nec.

TEMPORAL¹, temporale, s. n. Os pereche așezat de o parte și de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal și sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserați mușchii gâtului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din fr. temporal.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.

TUȘIERĂ, tușiere, s. f. Cutie de metal care conține o perniță îmbibată cu tuș, folosită la umezirea ștampilei, înainte de aplicarea ei. [Pr.: -și-e-] – Tuș + suf. -ieră.

TRUSĂ, truse, s. f. Geantă sau cutie specială în care se țin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesiuni sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr. trousse.

RELICVARIU, relicvarii, s. n. Cutie sau casetă de forme variate, în care se păstrează rămășițe din trupul sau din obiectele unui sfânt. – Din it. reliquario.

KANTELE s. n. a. Instrument popular karelian (din zona Kareliei – republică autonomă din NV Rusiei, din partea europeană; în trecut (1940-1956) cunoscută drept Republica Karelo-Finlandeză) cu coarde, întinse deasupra unei mici cutii de rezonanță, care se ating cu degetele. b. Țiteră tradițională finlandeză, având la origine cinci coarde, iar în prezent putând ajunge până la treizeci. (cf. germ. Kantele < cuv. fin.) [def. b. MW]

DIATOMEE, diatomee, s. f. (La pl.) Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie; (și la sg.) algă care face parte din această clasă. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomée.

SAVONIERĂ, savoniere, s. f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă; săpunieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. savon (după fructieră, supieră etc.).

SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

SERTAR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltar s. n.] – Din ngr. sirtári.

SFENOID, sfenoide, s. n. Os nepereche, în formă de șa, situat la baza craniului între etmoid și occipital, care desparte cutia craniană de cavitățile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde.

SICRIU, sicrie, s. n. 1. Obiect în formă de ladă de lemn sau de metal, în care se așază mortul pentru a fi înmormântat; coșciug, raclă. 2. (Reg.) Ladă, cutie. ♦ Scrin, dulap. [Var.: săcriu, secriu, sicrin s. n.] – Din magh. szekrény.

SINCIPUT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene; creștetul capului. – Din fr., lat. sinciput.

COMPARTIMENT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment.

SUFLĂTOR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător.

CULEGAR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar.

CUȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, pentru unele animale (domestice sau sălbatice). ♦ Fig. Încăpere strâmtă. 2. Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului. – Din ucr. kučka.

CUTIE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kutí, bg., scr. kutija.

CUTIOARĂ, cutioare, s. f. Cutiuță. [Pr.: -ti-oa-] – Cutie + suf. -ioară.

CUTIUȚĂ, cutiuțe, s. f. Diminutiv al lui cutie (1). [Pr.: -ti-u-] – Cutie + suf. -uță.

CAPSĂ s. v. cutie.

COȘ s. 1. paner, (pop.) coșarcă, paporniță, (Transilv. și Munt.) corfă, (prin Ban. și Transilv.) targă. (A pus merindele în ~.) 2. (TEHN.) ladă, (reg.) casă, cutie, drob, durbană, țarc. (~ la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.) 4. cămin, horn, (pop.) coșarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneț, marchioță, ursoaie, (prin Transilv.) budureț, buduroi, (Transilv. și Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) știol, (prin Mold. și Bucov.) șuber. (Fumul iese prin ~.) 5. coșul pieptului v. torace.

CRANIU s. (ANAT.) căpățână, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățână. (~ unui mort deshumat.)

CUTIE s. 1. (rar) pixidă, (înv. și reg.) sicriu, (Transilv.) șcătulă, (latinism înv.) capsă. (Pune butonii într-o ~.) 2. sertar. (~ de la tejghea.) 3. (ANAT.) cutie craniană v. craniu; cutie toracică v. torace.

CUTIE s. v. coș, ladă.

DEVLĂ s. v. cap, căpățână, craniu, cutie craniană, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă.

GLAVĂ s. v. cap, capitol, căpățână, craniu, cutie craniană, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă.

GLĂVĂȚÂNĂ s. v. căpățână, craniu, cutie craniană, hârcă, scăfârlie, tigvă, țeastă.

MUCHIE s. 1. dungă, latură, margine. (~ patului, a cutiei.) 2. v. cant. 3. (TEHN.) (reg.) spinare. (~ unei unelte de tăiat.) 4. v. pantă. 5. v. coamă. 6. v. coamă.

PIXIDĂ s. v. cutie.

SCAFĂ s. v. albie, carapace, căpățână, ceașcă, craniu, cupă, curs, cutie craniană, disc, hârcă, matcă, pahar, platou, scăfârlie, taler, talger, tas, teică, tigvă, țeastă, țest, vad.

SERTAR s. 1. (franțuzism rar) tiroar, (înv. și reg.) sicriu, (Ban. și Transilv.) ladă, (Transilv.) pui, puiuc, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov., Mold. și Transilv.) șufladă. (~ul mesei.) 2. cutie. (~ de la tejghea.) 3. (TEHN.) registru, șuber, ventil. (~ la o conductă.) 4. (TEHN.) vană. (~ pentru reglarea circulației unui fluid.)

SICRIU s. v. comodă, cufăr, cutie, dulap, garderob, ladă, scrin, sertar, șifonier.

ȘCĂTULĂ s. v. casetă, cutie, cutioară, cutiuță.

TORACE s. (ANAT.) 1. cavitate toracică, coșul pieptului, cutie toracică. 2. piept.

cenușar (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușare

cutie s. f., art. cutia, g.-d. art. cutiei; pl. cutii, art. cutiile

drob (măruntaie de miel, fel de mâncare, cutia teascului) s. n., pl. droburi

ACROCEFALIE f. Deformație congenitală a craniului caracterizată prin aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene. /<fr. acrocéphalie

A AMBUTISA ~ez tranz. (foi de metal) A prelucra, la rece sau la cald, prin deformare plastică, pentru a obține anumite obiecte (cutii, capace etc.). /<fr. emboutir

BALALAICĂ ~ci f. Instrument muzical popular rusesc având o cutie de rezonanță de formă triunghiulară și trei coarde, care emit sunete prin ciupire. [G.-D. balalaicii; Sil. -lai-că] /<rus. balalaika

BANJO ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanță din piele, un gât lung și 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo

BAZĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreaptă sau plan, de obicei în poziție orizontală, de la care se măsoară perpendicular înălțimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalații etc.) necesare unei activități. ~ de aprovizionare. ~ sportivă. ◊ ~ navală port militar. ~ militară loc de staționare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de luptă pentru război. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albăstrește hârtia roșie de turnesol și intră în combinație cu acizii, formând săruri. 5) la pl. fig. Element de importanță primordială, pe care se ține, se întemeiază ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fără ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia; a funda. ~ economică (a societății) totalitate a relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 6) anat.: ~a craniului parte a craniului, care închide cutia cranială spre ceafă. 7) lingv.: ~ de articulație mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

BENĂ ~e f. 1) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; coș. ~ basculantă. 2) Cupă a elevatorului sau a excavatorului; căuș. ~ cu gheare. /<fr. benne

BESACTEA ~ele f. înv. Cutie mică (din lemn sau din alt material) frumos ornamentată, care servea pentru a păstra bijuterii, obiecte de cusut, tutun etc. [Art. besacteaua; G.-D. besactelei] /<ngr. bestahtas

BOMBONIERĂ ~e f. Vas mic sau cutie în care se servesc sau se păstrează bomboane. [G.-D. bombonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. bonboniere

CALOTĂ ~e f. 1) Parte a unei sfere obținută prin secționarea acesteia cu un plan; emisferă. 2) Boltă cu suprafața interioară în formă de semicerc. ◊ ~ craniană partea superioară a cutiei craniene. ~ glaciară masă de gheață care acoperă suprafețe mari din regiunile polare. 3) Parte a unei pălării care acoperă creștetul capului și este mărginită de boruri. 4) Bonetă mică care acoperă numai vârful capului; tichie. /<fr. calotte

CAPSULĂ ~e f. 1) Fruct dehiscent cu învelitoarea uscată și dură în care se dezvoltă și se păstrează semințele unor plante; măciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Înveliș al unor organisme inferioare. ~ bacteriană. 3) Înveliș solubil în care se pun unele medicamente în formă de praf, cu gust neplăcut, pentru a fi înghițite mai ușor; bulin; cașetă. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor soluții. 5) anat. Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. 6) Cutie metalică plată, cu capac deformabil, care constituie partea sensibilă a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonică cutie de dimensiuni mici care conține microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupă sticlele. 8) Cilindru mic de metal care conține bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei băuturi gazoase speciale. 9): ~ cosmică sau spațială aparat cosmic de formă sferică capabil să se desprindă de restul vehiculului și să efectueze o coborâre pe planeta-țintă. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula

CARCASĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor care constituie baza unei construcții, a unei mașini etc.; osatură; schelet. 2) Învelitoare de protecție a unui sistem tehnic; cutie de protecție. 3) rar Sistemul osos al unui animal; schelet. [G.-D. carcasei] /<fr. carcasse

CARTUȘIERĂ ~e f. 1) Cutie mică din metal sau din piele pentru cartușe care se fixează de centură. 2) Centură având cuiburi în formă de tub, în care se pun cartușele. [G.-D. cartușierei] /<fr. cartouchiere

CASETĂ ~e f. 1) Cutie mică în care se păstrează anumite obiecte de valoare. 2) Cutie folosită pentru protejarea diverselor mecanisme sau dispozitive. 3) Cutie opacă în care se află montate pelicule fotosensibile, benzi magnetice etc. ~ video. 4): ~ tehnică (sau tipografică) notă a editurii sau a tipografiei care conține date tehnice despre o publicație. [G.-D. casetei] /<it. cassetta, fr. cassette

CAVITATE ~ăți f. 1) Spărtură sau adâncitură naturală ori făcută special într-un corp solid. ◊ ~ rezonantă cutie care produce rezonanță. 2) (la om sau la animale) Spațiu gol, în care sunt situate diverse organe. [G.-D. cavității] /<fr. cavité, lat. cavitas, ~atis

CEFALOSCOPIE ~i f. Examinare a cutiei craniene. [Art. cefaloscopia; G.-D. cefaloscopiei; Sil. -pi-e] /<fr. céphaloscopie

CEREBEL ~e n. anat. Parte a creierului situată la extremitatea din spate a cutiei craniale; creierul mic. /<lat. cerebellum

CETERĂ ~e f. reg. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, pe care sunt întinse patru coarde, ce vibrează când sunt atinse cu arcușul (sau sunt ciupite); scripcă; vioară. /<lat. cithera

CHESON ~oane n. 1) Construcție specială, în formă de cutie, folosită la executarea de fundații sub apă sau la repararea unor nave sub linia de plutire. ~ cu compartimente. 2) Trăsură de artilerie prevăzută cu compartimente în care se transportă munițiile. /<fr. caisson

CHIBRITELNIȚĂ ~e f. Suport în care se fixează cutia de chibrituri. /chibrit + suf. ~elniță

CHIVOT ~uri n. bis. Cutie unde se păstrează cuminecătura. [Pl. și chivote] /<sl. kivotu

CLASOR ~oare n. 1) Obiect (dulap, cutie, mapă etc.) în care se păstrează diferite lucruri clasate. 2) tehn. Aparat pentru clasarea anumitor materiale. ~ mecanic. /<fr. classeur

CLAVIR ~e n. rar Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie mare de rezonanță (așezat pe trei picioare) și dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, când sunt lovite de niște ciocănele, acționate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. și claviruri] /<germ. Klavier

COBZĂ ~e f. Instrument muzical cu coarde constând dintr-o cutie de rezonanță foarte bombată, care produce sunete prin ciupire. * A lega pe cineva ~ a lega pe cineva strâns (de mâini și de picioare). A duce pe cineva cu ~a a înșela pe cineva; a minți. /<rus., ucr., pol. kobza

COFRET ~e n. 1) Cutie închisă în care sunt montate siguranțele unei instalații electrice. 2) Firidă în peretele unei fortificații sau tranșee în care se țin muniții, medicamente etc. /<fr. coffret

COMPAS ~uri n. 1) Instrument pentru trasarea cercurilor regulate de diferite mărimi sau pentru măsurarea distanțelor pe desene. ~ de desen. ~ proporțional. 2) Instrument de orientare, format dintr-o cutie cu un cadran, în mijlocul căruia se află un ac magnetic, care indică direcția nord-sud; busolă. /<fr. compas, germ. Kompass

CONDENSAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CONDENSA. 2): Lapte ~ lapte prefăcut în pastă dulce și conservat în cutii. /v. a condensa

CONSERVĂ ~e f. Produs alimentar care, în urma unui tratament termic, poate fi păstrat nealterat în borcane sau în cutii închise ermetic. ~e de pește. [G.-D. conservei] /<fr. conserve

CONTEINER ~e n. 1) Cutie sau ladă de dimensiuni standardizate, folosită pentru transportul de mărfuri sau materiale. 2) Recipient destinat încărcăturii utile a unei rachete. [Sil. -tei-] /<engl. container

COROPCĂ ~ci f. 1) înv. Ladă portativă cu mai multe despărțituri, în care își puneau marfa negustorii ambulanți și pe care o purtau în spate. 2) pop. Cutie de tinichea sau de carton. /<ucr. korobka

COȘ¹ ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torți, de diferite forme și mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ◊ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conținutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește; coteț. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălțime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunțele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treierați. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiți. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; torace. ~ul pieptului. ◊ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului și exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

CRANIOMETRU ~e n. Instrument cu care se măsoară dimensiunile cutiei craniene. [Sil. -ni-o-] /<fr. craniometre

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om și la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ◊ ~ul mare parte a creierului care se află în regiunea anterioară și superioară a craniului. ~ul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; rațiune; intelect. 3) fig. Forță organizatorică și conducătoare a unei acțiuni. 4): ~ii (sau ~ul) munților locurile centrale, înalte și greu accesibile ale munților. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

CUȘCĂ ~ti f. 1) Adăpost, în formă de căsuță sau de cutie de lemn, pentru unele animale sau păsări. 2) Cutie făcută din vergele în care se țin păsări cântătoare sau decorative; colivie. 3) Cutie mare din gratii de fier, în care se țin fiarele sălbatice. 4) Încăpere mică sub scena unui teatru, unde stă sufleorul. 5) fig. Locuință sau odaie mică. [G.-D. cuștii] /<ucr. kuțka

CUTIE ~i f. 1) Obiect (de lemn, de metal, de carton etc.) gol pe dinăuntru, în care se păstrează sau se transportă diferite obiecte. ◊ Scos ca din ~ îmbrăcat elegant. 2): ~ craniană oasele care înconjoară creierul; craniu; țeastă. 3): ~ toracică scheletul din regiunea toracelui unde se află inima, plămânii etc. 4): ~ de rezonanță cutie care amplifică sunetele. 5): ~ de viteze cutie la automobil unde se află mecanismul schimbătorului de viteză. [Art. cutia; G.-D. cutiei; Sil. -ti-e] /<turc. kutu, ngr. kutí

DOMRĂ ~e f. Instrument muzical cu coarde, având cutia de rezonanță rotundă, gâtul foarte lung, care produce sunete prin ciupire. /<rus. domra

DOZĂ² ~e f. Cutie din material izolant care servește la protecția unor contacte din instalațiile electrice. /<fr. dose

ENCEFAL ~e n. Parte a sistemului nervos central situată în cutia craniană; creier. /<fr. encéphale

GUZLĂ ~e f. (la popoarele slave) Instrument muzical popular, constând dintr-o cutie goală de lemn, înzestrată cu una sau mai multe coarde. /<sb. gusle, fr. guzla

HEPTACORD ~uri n. (în Grecia antică) Instrument muzical, constând dintr-o cutie de rezonanță cu șapte coarde care produc sunete când sunt ciupite; liră cu șapte coarde. /<fr. heptacorde

HIDROCEFALIE f. Stare patologică constând în acumularea excesivă a lichidului cefalorahidian în cutia craniană. [G.-D. hidrocefaliei] /<fr. hydrocéphalie

IERBAR¹ ~e n. 1) Colecție de plante (întregi sau unele organe ale lor) uscate și presate, mai ales, între foi de hârtie. 2) Mapă, cutie în care se păstrează o astfel de colecție. /<fr. herbier

INSECTAR ~e n. 1) Colecție de insecte. 2) Cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. /<fr. insectarium

JARDINIERĂ ~e f. 1) Suport de lemn sau de metal așezat la ferestre pentru a pune ghivece cu flori. 2) Cutie specială, în formă de uluc, în care se pune pământ pentru a sădi flori la ferestre sau la balcoane. [Sil. -ni-e-] /<fr. jardiniere

KALIPATRON n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu, care, încorporată în masca de protecție, servește la regenerarea aerului din mine. /< germ. Kalipatron

LADĂ lăzi f. 1) Cutie mare de lemn sau de metal, de obicei cu capac, în care se păstrează sau se transportă diferite obiecte. ◊ ~ de zestre obiect de mobilier în care se păstra zestrea. Atâta-i tot și ~a în pod iată tot, nu mai este nimic de spus, de adăugat. /<germ. Lade

LĂUTĂ ~e f. 1) Instrument muzical cu coarde, cu gâtul încovoiat și cutia de rezonanță foarte bombată. 2) Orice instrument muzical cu coarde. /<turc. lâuta, ngr. lauta

LIRĂ¹ ~e f. 1) Instrument muzical antic, cu coarde fixate pe o cutie de rezonanță și pe două brațe în formă de coarne, servind la acompanierea recitalurilor de poeme. 2) fig. Simbol al inspirației poetice; talent poetic. 3): ~ de dilatație dispozitiv semicircular, care se introduce într-o conductă, prin care curge un fluid fierbinte, pentru a-i permite (fluidului) de a se dilata liber. /<fr. lyre, lat. lyra

MAGAZIE ~i f. 1) Construcție specială sau încăpere în care se păstrează în cantități mari mărfuri sau diferite materiale; depozit. 2) Cutie metalică la armele de foc, în care se află cartușele înainte de tragere. /<ngr. magazí

MANDOLINĂ ~e f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță boltită și coarde metalice duble, care produc sunete prin atingerea lor cu o pană sau cu degetele. /<fr. mandoline, it. mandolina

MICROCEFALIE f. Stare patologică congenitală, caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a cutiei craniene și a creierului. /<fr. microcéphalie

MOTOCICLETĂ ~e f. Vehicul constând din două roți montate pe un cadru, care este pus în mișcare de un motor cu ardere internă. * ~ cu ataș motocicletă de care este atașată o cutie metalică, sprijinită pe o a treia roată. /<fr. motocyclette^[1]

MUCAVA ~le f. Carton gros folosit la cartonarea cărților, la confecționarea cutiilor și a ambalajelor. [Art. mucavaua; G.-D. mucavalei] /<turc. mukavva

OCCIPUT ~uri n. anat. Os al cutiei craniene, situat în partea posterior-inferioară a acesteia, deasupra vertebrelor gâtului. /<fr., lat. occiput

PIAN ~e n. 1) Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie mare de rezonanță (așezată pe trei picioare) și dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete când sunt lovite de niște ciocănele, acționate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a cânta la acest instrument. Posedă ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

PIXIDĂ ~e f. 1) înv. Cutie în care se păstrau bijuteriile. 2) Fruct al unor plante (măselariță, pătlagină etc.) care se deschide printr-un căpăcel sau prin desfacere în două. /<fr. pyxide

PUL ~uri n. (la jocul de table) Piesă rotundă (de lemn), care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale. /<turc. pul

RACLĂ ~e f. pop. 1) Ladă specială în care se pune mortul pentru a fi înmormântat; sicriu; coșciug. 2) Cutie de lemn cu capac în care se păstrează unele produse alimentare. 3) Ladă de lemn ornamentată în care se păstrează hainele. 4) Despărțitură a unui hambar (unde se țin cereale, făină etc.). 5) Porțiune dreptunghiulară de teren semănată cu legume sau cu flori; vatră. 6) Pânză urzită cu două feluri de bumbac. /<bulg. rakla

RAFIE ~i f. 1) Specie de palmieri cu tulpina scurtă și cu frunze mari. 2) Fibră obținută din nervurile frunzelor unor astfel de palmieri, care se folosește în pomicultură și în viticultură, la confecționarea unor obiecte împletite (coșuri, cutii etc.). [G.-D. rafiei] /<fr. raphia

RELICVARIU ~i n. Cutie făcută din metale prețioase, în care se păstrează rămășițele trupești ale unui sfânt. /<fr. reliquaire

REZONANȚĂ ~e f. 1) Proprietate a unor obiecte de a intensifica și de a prelungi sunetele. Cutie de ~. 2) fiz. Fenomen de apariție a oscilațiilor sub acțiunea altor oscilații de (aproape) aceeași frecvență. ~ mecanică. 3) fig. Efect produs de un eveniment, fapt etc. asupra cuiva; răsunet; ecou. /<fr. résonnance

RIGLĂ ~e f. 1) Instrument format dintr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie. ◊ ~ logaritmică (sau de calcul) instrument alcătuit dintr-o riglă fixă și una mobilă, folosit la efectuarea rapidă a unor calcule. 2) metal. Unealtă folosită în turnătorie pentru îndepărtarea și netezirea surplusului de amestec din cutia de formare. /<ngr. rígla

SARDEA ~ele f. Pește marin asemănător cu scrumbia, dar de talie mai mică. ◊ Ca ~elele (în cutie sau în putină) înghesuiți, lipiți unul de altul. [Art. sardeaua] /< it. sardella, ngr. sardélla

SĂPUNIERĂ ~e f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă. [Sil. -ni-e-] /săpun + suf. ~ieră

SCRIN ~uri n. 1) Dulap mic, cu mai multe sertare suprapuse, în care se păstrează lenjeria; comodă. 2) Cutie mică căptușită și ornamentată în care se păstrează bijuterii. /<rus. skrin, lat. scrinium

SCRIPCĂ ~ci f. reg. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse patru coarde, care produc sunete, când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); vioară; violină. A cânta la ~. /<ucr., rus. skripka

SFENOID ~e n. anat. Os al craniului care desparte cutia cranială de fosele nazale, de orbite și de cavitatea bucală. /<fr. sphenoïde

TABERNACUL ~e n. 1) Cort portativ în care se țineau tablele legii la vechii evrei. 2) Cutie specială (de argint) în care se păstrează unele obiecte de cult. /<lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle

TABLĂ² ~e f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc între doi parteneri, cu două zaruri și cu câte cincisprezece piese rotunde de lemn, care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partidă într-un astfel de joc. [Sil. ta-blă] /<ngr. távli, turc. tavla

TAR² ~uri n. rar Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță cu gât lung și cu coarde care produc sunete prin ciupire. /<ung. tár

TEORBĂ ~e f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță bombată având coarde speciale pentru sunetele grave. /<fr. téorbe

TOC⁴ ~uri n. 1) Cutie specială în care se țin unele obiecte sau instrumente. ~ de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează ușile și ferestrele. /<ung., sb. tok

TOMBERON ~oane n. Cutie mare (de tablă) cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți și folosită pentru transportarea la distanțe mici a betonului și a altor materiale. /<fr. tombereau

TORACOTOMIE f. med. Deschidere a cutiei toracice pe cale chirurgicală pentru a trata organele interne (plămânii, inima etc.). /<fr. thoracotomie

TREPANAȚIE ~i f. Intervenție chirurgicală constând în deschiderea unei cavități (mai ales a cutiei craniene) prin perforarea oaselor cu ajutorul trepanului, pentru extirparea tumorilor, cheagurilor de sânge etc. ~ dentară. [G.-D. trepanației] /<fr. trépanation

TRUSĂ ~e f. 1) Cutie sau geantă în care se țin diferite obiecte pentru executarea anumitelor operații. ~ de manichiură. 2) Ansamblu de obiecte dintr-o astfel de cutie sau geantă. /<fr. trousse

ȚAMBAL ~e n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibrație prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

ȚITERĂ ~e f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibrație prin atingere cu un plectru de metal sau de os. /<germ. Zither

URNĂ ~e f. 1) (la popoarele antice) Vas de lut sau de bronz cu diverse întrebuințări. 2) Vas mic în care se păstrează cenușa mortului incinerat. 3) Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă în care se introduc buletinele de vot. /<fr. urne, lat. urna

VIOARĂ¹ viori f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse patru coarde, care produc sunete când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); violină. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola^[1] modificată

VIOLINĂ ~e f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță și patru coarde, care produc sunete când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); vioară. /<it. violino

VITRINĂ ~e f. 1) Spațiu în spatele ferestrei unui magazin (mai ales de la stradă) special amenajat cu mărfuri pentru reclamă. 2) Mobilă de forma unei mese, acoperită cu sticlă, pentru expunerea mărfurilor într-un local comercial. 3) Cutie sau dulăpior de sticlă pentru exponate (într-un muzeu sau la o expoziție). 4) Dulap cu un perete de sticlă, în care se expune vesela. [Sil. vi-tri-] /<fr. vitrine