JUG ~uri n. 1) Piesă de lemn care se pune pe grumazul unor animale, în special al boilor, care trag la car sau la plug. ◊ A trage la ~ a) a trage carul sau plugul; b) a munci din greu; a îndeplini sarcini grele; a se speti. A se băga în ~ a se angaja să facă ceva foarte greu. 2) fig. Constrângere materială sau morală. 3) fig. Muncă grea și istovitoare. 4) Piesă tehnică folosită ca suport pentru alte piese ale unui mecanism. ~ de joagăr rama ferăstrăului. /<lat. jugum

FLOREAN², -Ă, floreni, -e, adj. (Rar, despre vite) Bălțat, cu pete. Cartea rînduielilor obștești se află închisă într-o ladă... pusă într-un car larg, tras de doi boi floreni. CAMILAR, T. 44. – Pronunțat: -rean.

trăgător m. 1. cel ce trage cu o armă; 2. bou învățat la jug, cal învățat la ham: car tras de un trăgător.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

CAR², care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de formă carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de căi, servind la transportul persoanelor sau al poverilor mici. O dată se făcu un freamăt într-un colț, la gură unei ulițe. Venea repede o căruță. DUMITRIU, N. 28. Moș Sandu și încă vreo zece tă. ani, care aveau căruțe ori care cu boi, se îndeletniceau fiecare să mai dreagă cîte ceva la car. BUJOR, S.132. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari. ISPIRESCU, L. 38. Tămădăienii... au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămîne de căruță = a pierde o ocazie, a rămîne în urmă. A cincea roată la căruță v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță) v. car. 2. Cantitate (de fîn, de lemne etc.) care se poate încărca pe o căruță (1). O căruță de lemne.

PUNE vb. 1. a (se) așeza, a (se) așterne, a (se) culca, a (se) întinde, a (se) lungi. (Se ~ iar la pămînt.) 2.* (fam. fig.) a se așeza, a se așterne. (Se ~ pe carte, pe învățătură.) 3. a așeza, a lua. (L-a ~ pe genunchi.) 4. a așeza, (reg.) a alipui. (~ cana pe masă.) 5. a se așeza, a se așterne, a se depune. (S-a ~ mult praf pe...) 6. a (se) plasa, a (se) situa. (Articolul enclitic se ~ după nume.) 7. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 8. a așeza, a așterne, a întinde. (~ fața de masă.) 9. a aranja, a așeza, a așterne, a pregăti. (~ masa.) 10. a depune. (~ pe birou tot ce ai în buzunare.) 11.* (fig.) a se lăsa. (S-a ~ o iarnă grea.) 12. a (se) sui, a (se) urca. (Îl ~ în car, pe cal.) 13. a turna. (Mai ~ două picături; ~ benzină pe foc.) 14. a expune, a întinde. (~ rufele la uscat.) 15. a împrăștia, a presăra, a răsfira. (A ~ sare, zahăr pe bucate.) 16. a adăuga. (~ puțină sare la supă.) 17. a ascunde, a dosi. (Spune-mi imediat unde ai ~ banii!) 18. a aplica. (~ ștampila pe un act.) 19. a aplica, a prinde. (Își ~ barbă și mustăți.) 20. a coase. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 21. a propti, a rezema, a sprijini. (~ scara să suim.) 22. a fixa, a prinde. (~ olanele pe casă.) 23. a înhăma, a prinde. (~ caii la trăsură.) 24. a înjuga, a prinde. (A ~ boii la car.) 25. a-și îmbrăca, a-și lua. (Și-a ~ haina și a plecat.) 26. a îmbrăca, a trage. (~ cămașa pe tine.) 27. a(-și) încălța, a(-și) trage. (Își ~ bocancii.) 28. a planta, a răsădi, a sădi, a transplanta, (rar) a semăna, (pop.) a presădi, (prin Munt.) a prosădi, (Transilv.) a răstăvi, (înv.) a împlînta, a plăntălui, a străplanta. (A ~ doi puieți.) 29. a semăna. (Cînd ~ porumbul?) 30. a băga, a introduce, a vîrî. (~ vinul în damigeană.) 31. a închide, a încuia, a trage. (~ zăvorul la ușă.) 32. a băga, a închide, a vîrî. (Îl ~ la arest.) 33. a alege, a desemna, a învesti. (Poporul îl ~ domn.) 34. a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 35. a desemna, a face, a numi, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (Îl ~ ministru al său.) 36. a indica, a preciza. (~ te rog și data.) 37. a fixa, a preciza, a stabili. (A ~ un diagnostic.) 38. a se compara, a se măsura. (Nu mă ~ eu cu tine!) 39. a se încerca, a se înfrunta, a se întrece, a se măsura, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine la trîntă?) 40. a se apuca, a începe, a (se) porni. (Se ~ să mănînce.)

boŭ m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet. Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost. Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca. Boul lui Dumnezeŭ, buburuză. A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ. A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă. A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place. De-a bou (rar), în brînci, în patru labe: a cădea de-a bou. V. taur, vacă, vițel.

CAR¹ (pl. care, † cară) sn. 1 Trăsură mare cu patru roți, prevăzută în părțile laterale cu loitre, cu scoarțe sau cu coș, trasă de boi sau de cai, și cu care se transportă greutăți (🖼 878); -proverb: a fi a cincea roată la ~, a fi fără nici o însemnătate, de nici un folos într’o adunare, într’o întreprindere, etc.; după ce frîngi ~ul, mulți se găsesc să-ți arate drumul bun, mulți se găsesc să-ți dea sfaturi, cînd e prea tîrziu; 👉 AC, BOU, BUTURUGĂ, PIATRĂ ¶ 2 🏛 Trăsură (mai adesea cu două roate) de care cei vechi se serveau la alergări, în războiu, în triumfuri, etc.: ~ de triumf, ~ triumfal (🖼 879, 880) ¶ 3 ✒️ 🔱 ~ soarelui, ~ul nopții, etc., figuri împrumutate din mitologie ¶ 4 ~ funebru, dric ¶ 5 Conținutul unui car: un ~ de fîn, de lemne, de pepeni, etc.; proverb: decît un ~ de minte, mai bine un dram de noroc; 👉 CIOMAG; cu ~ul, foarte mult, în cantitate foarte mare: a avut zile cu ~ul, i-a fost dat, scris să trăească, scăpînd de toate primejdiile ¶ 6 Masa mișcătoare a joagărului, numită și „căruț(ă)” sau „războiu”, care poartă bușteanul de tăiat în scînduri; e alcătuită din două grinzi lungi împreunate, de-o parte și de alta, prin alte două mai scurte (*• JOAGĂR) ¶ 7 💫 CARUL-CU-BOI sau CARUL-MARE și CARUL-MIC, constelațiunile numite și „Ursa mare”, „Ursa mică”, ale căror stele sînt așezate ca și cînd ar înfățișa niște care (🖼 881) ¶ 8 Băn. 🌿 CARUL-ZÎNELOR = PODBEAL-DE- MUNTE ¶ 9 🚝 CAR-DE-FOC, tren; locomotivă: alunga ..., cu fluierul răgușit al ~ului de foc, droaiele de lupi GRIG. [lat. carrus].

HĂIS interj. (În opoziție cu cea) Strigăt cu care se mînă boii înjugați ca să meargă spre stînga. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare;... «Hăis și cea!» – gem sub poveri Carele greoaie. IOSIF, V. 74. Tot hăis! cea! și carul tot scîrțîie. SEVASTOS, N. 50. Cu hăis!... se mînă... boul din brazdă (din dreapta). ȘEZ. III 189. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt ceala, se zice despre doi oameni care nu se înțeleg. Dacă se-nțeleg și nu zice unul hăis și celălalt ceala, tot merge. CONTEMPORANUL, VI 496. (În forma hăisa) A trage hăisa = a nu fi de acord cu alții. D-ta, bade, totdeauna ai tras hăisa. CAMILAR, T. 72. A face hăis (sau hăisa) = a o cîrmi la stînga. Am făcut hăisa pe după gardu jităriei. ALECSANDRI, T. I 266. ◊ Loc. adj. (Despre o vită din jug) Din (sau de) hăis (sau hăisa) = din stînga. Parcă v-a murit Sîmbotin din hăis! SANDU-ALDEA, D. N. 228. – Variantă: (în expr.) hăisa interj.

BOU sm. 1 🐒 Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu trupul mare și robust, cu coarnele lungi și găunoase, cu copitele despicate; e întrebuințat înjugat la car sau la plug ca vită de muncă; carnea lui constitue pentru om un aliment foarte hrănitor (Bos taurus) (🖼 556); Fig. pop.: ochi de ~, ochi mari, holbați; lapte de ~, lucru imposibil de aflat; – proverb: a munci ca un ~; a merge ca cu boii, foarte încet (în spec. despre o trăsură, o căruță, etc.): a nu-i fi toți boii acasă, a nu fi cu voie bună, a fi supărat, posomorît; a-l lăsa (pe cineva) în boii Iui, a-l lăsa în pace, să facă, să se poarte cum poate sau cum vrea, a-l lăsa în apele lui; a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta pricină de ceartă; s’a dus ~ și s’a întors măgar sau s’a dus vițel și s’a întors ~, despre cineva care, umblînd să se procopsească, s’a întors mai prost sau mai sărac de cum fusese la plecare; s’au dus boii dracului, s’a prăpădit lucrul, a ieșit rău la căpătîiu; pînă să zică „bou breaz”, vine soarele la amiazi, despre un leneș sau despre cel zăbavnic la vorbă; de-acum înainte n’o să mai fac boi bălțați, nu mai sînt în stare să mă mai procopsesc, să mai fac lucruri de seamă; și ~l are limbă mare, dar nu poate să vorbească, cînd cineva ar avea de spus multe cu privire la un lucru, dar nu-i e îngăduit să vorbească: ~l se leagă de coarne și omul de limbă, omul trebue să-și pună frîu gurii, dacă nu vrea să-și creeze neajunsuri; ~l nu treieră cu gura legată; cine fură azi un ou, mîine fură și un ~, omul se deprinde la rele, la hoții, începînd cu lucruri mărunte ; ~l cu bivolul anevoie trag la plug, doi oameni cari au firi deosebite, cu greu se pot înțelege sau lucra împreună; pînă a geme boii, scîrțîie carul, despre cei ce se vaetă mereu că-s osteniți, cînd alții muncesc mai din greu și nu se plîng deloc; boii ară și caii mănîncă, unii muncesc și alții trag folosul ¶ 2 Fig. familiar Om prost, dobitoc ¶ 3 🛡 Cap de ~, bourul de pe stema Domnilor Moldovei 👉 BOUR; Fig. dobitoc, prost ¶ 4 🐦 BOU-DE-BALTĂ¹, pasăre băltăreață care petrece prin trestiile de Iîngă ape, nutrindu-se cu peștișori; are ciocul lungăreț și ascuțit: penele sînt galbene-ruginii amestecate cu negru, creștetul e negru, iar gîtul mai deschis; scoate adeseaun muget puternic și ascuțit care se aude la mari depărtări, mai poartă numirile de: „buhaiu-de-baltă” și „bîtlan-de-stuh”, „haucă” sau (Mold.) „stîrc-de noapte” (Botaurus stellaris) (🖼 557) ¶ 5 🐟 BOU-DE-BALTĂ², un soiu de broască rîioasă, cu pîntecele galben-portocaliu, care trăește prin bălți și al cărei ocăcăit puternic (pop. vestitor de ploaie) se poate transcrie prin hu! hu!; în Mold. e numită „buhaiu-de-baltă” (Bombinator igneus) (🖼 558) ¶ 6 🐙 BOU-DE-BALTĂ³ sau BOUL-BĂLȚII, BOU-DE-APĂ, unul din cei mai mari gîndaci de apă din părțile noastre (Hydrophilus piceus) (🖼 559) ¶ 7 🐟 BOU-DE-MARE, mic pește de mare (de 15-25 cm.) cu corpul acoperit cu solzi mici și netezi, cu capul gros și lătăreț, botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber) (🖼 560) ¶ 8 🐦 BOU-DE-NOAPTE = BUFNIȚĂ1 ¶ 9 BOUL-LUI-DUMNEZEU¹, insectă mică numită și „boul-Domnului”, „vaca-lui-Dumnezeu”, „vaca-Domnului”, „boul-popii”, „buburuză”, „măriuță”, „mămăruță”, etc. pe al cărei corp rotund și roșu se văd șapte puncte negre (Coccinella septempunctata) (🖼 561); BOUL-LUI-DUMNEZEU² sau BOUL-DOMNULUI¹ , Băn. BOUL-BABEI = RĂDAȘCĂ; BOUL-DOMNULUI² = VACA-DOMNULUI; BOUL-POPII – BOUL-LUI-DUMNEZEU¹ ¶ 10 🐦 OCHIUL-BOULUI¹ = PITULICE ¶ 11 🌿 OCHIUL-BOULUI² 👉 OCHIU; LIMBA-BOULUI 👉 LIMBĂ ¶ 12 De-a boul sau de-a’n-boul, joc de copii în care niște bețe sînt aruncate astfel încît să sară din cap în cap; fig: a merge, a se duce de-a’n-bou(lea), alene, abia tîrîndu-și picioarele (în felul boilor): prostia... mai mult se tîrăște... și merge tot d’a’n-boulea (DLVR.) [lat. bos, bovem].

COCIE, cocii, s. f. (Învechit, azi în Transilv.) Trăsură pe arcuri, mică și ușoară, trasă de cai. V. caleașca, caretă. În Severin sînt 5... lemnari, care fac cocii de cai și care de boi... O cocie sau un car de lemne se plătește de la 5 pînă la 4 galbeni. I. IONESCU, M. 709. Din cocie ferecată Am rămas numai c-o roată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. Plimbă-mi-se, plimbă Domnul Negru-vodă... C-o verde cocie, Verde zugrăvită-Ntr-aur poleită. TEODORESCU, P. P. 460. ♦ Căruță. – Accentuat și: cocie.

PUNERE s. 1. așezare, așternere, întindere. (~ feței de masă.) 2. punere în scenă = înscenare, montare, regie, artă regizorală, (rar) regizorat, (înv.) scenariu. (~ la un spectacol.) 3. aplicare. (După ~ ștampilei.) 4. coasere. (~ unui petic la pantaloni.) 5. înhămare, înhămat, prindere. (~ cailor la căruță.) 6. înjugare, înjugat, prindere. (~ boilor la car.) 7. plantare, plantat, pus, răsădire, răsădit, sădire, sădit, transplantare, (rar) transplantație, (pop.) presădire, (înv.) plantație. (~ unor puieți.) 8. pus, semănare, semănat. (~ porumbului.) 9. băgare, băgat, introducere, vîrîre, vîrît. (~ vinului în sticle.) 10. închidere, încuiere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 11. fixare, precizare, stabilire. (~ unui diagnostic.)

jug sn [At: CORESI, EV. 338/32 / Pl: ~uri / E: ml jugum] 1 Dispozitiv de lemn care se pune pe gâtul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele țări, se fixează de coarnele lor. 2 (Prc) Parte a jugului care se pune pe ceafa animalelor. 3 (Pex) Parte a gâtului pe care se așază jugul (1). 4 Pereche de boi. 5 (Reg; îcs) Un ~ de paie Un car de paie. 6 (Reg; îcs) Un ~ de lemne Un car de lemne. 7 (Îrg) Suprafață de pământ care se poate ara într-o zi cu o pereche de boi. 8 (Fig) Robie. 9 (Fig) Umilință. 10 (Fig) Muncă grea. 11 (Îvp; îe) A pune cuiva ~ul după cap A stăpâni pe cineva cu totul. 12 (Îrg; îe) A trage în ~ de fier A se lupta din greu cu viața. 13 (Îae) A fi la ananghie. 14 (D. animale; îe) A trage la ~ A trage carul, căruța, plugul etc. 15 (Fig; d. oameni; îae) A munci din greu. 16 (Fig; d. oameni; îae) A munci peste puteri. 17 (Îvp; pan) Jujeu (1). 18 (Îrg) Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune la gâtul calului și prin care trec hamurile. 19 (Îvp; îe) Un ~ de cal (bătrân) Cal bătrân, slab și neputincios. 20 (Îrg) Fiecare din cele două sbanțuri de care e prinsă custura ferăstrăului sau a joagărului. 21 (Îvp; la casă) Fiecare dintre cele două bârne groase și lungi profilate în formă de ciubuc din care se compun pereții casei. 22 (Reg) Grinzi din care este făcută prispa sau pridvorul. 23 (Reg) Ramă de la fereastră. 24 (Îvp) Bucată de lemn de la sulul dinainte al războiului de țesut, prin care intră găurarul Si: (Ban) jugăriță. 25 (Mar) Purtător de vătale. 26 (Înv; la pescuit, mpl) Grinzi de stejar pe care se pune coșul de la gardul cu leasă pentru ca acesta să poată fî urcat și coborât. 27 (Îvp; la piuă) Rezemătoare de la spatele maielor. 28 (Îrg; la moară) Parte a morii care ține postava. 29 (Îrg) Grindă de lemn care susține piatra morii. 30 (Trs; înv) Broderie înflorată. 31 (Reg) Dig din tulpini suprapuse făcut pe țărmul unui râu. 32 (Reg) Suport de lemn pe care se așază vasul din care beau vitele. 33 Piesă în formă de cadru sau de inel, care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. 34-35 Grindă sau riglă de lemn folosită la construcția acoperișurilor. 36 (Teh) Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei mașini electrice, care nu are înfășurări electrice. corectat(ă)

MOLDOVENESC, -EASCĂ adj. Care aparține Moldovei sau moldovenilor (1), privitor la Moldova sau la moldoveni, originar din Moldova, care este caracteristic sau specific Moldovei sau moldovenilor; moldovean (2), (franțuzism învechit) moldav (2). Leatopisețul nostru cel moldovinesc așa scrie de pe scurt. URECHE, ap. GCR I, 69/9, cf. 142/30, GCR II, 86/7, 151/8, 195/29. Istoriia Americăi. . . acum întăi tălmăcită în dialectul moldovenesc. IST. AM. 1^r/10. Șidem trîntiți pe divanuri în toată dezinvoltura moldovinească. RUSSO, S. 28, cf. 12. Pe semne gîndești că eu nu știu zicătoarea moldovenească: lupul părul schimbă. . . NEGRUZZI, S. I, 141, cf. 37. Carul vechi e căruța moldovenească, mare și grea. PAMFILE, I. C. 128. Dar munții moldovenești n-au prea cunoscut castele gotice. PETICĂ, O. 415. Simțeam pătrunzîndu-mâ blîndeța nesfîrșită a peisagiului moldovenesc. SADOVEANU, E. 100. Trei voinici ardelenești, Cu securi moldovenești. MAT. FOLK. 992, cf. 118, 522, 690. ◊ (Pe lîngă nume de plante sau de animale, indică specia sau varietatea) Soiurile cele mai cunoscute de popușoi sînt. . . moldovenesc, care are boabele mai mușcate; culoarea îi este galbenă deschisă. PAMFILE, A. R. 68, cf. 114, 179, 184, DAMÉ, T. 63. Un car mare mocănesc . . . Cu doi boi moldovenești, Lungi de coarne, Ciungi de coade. MAT. FOLK. 746, 1 050, cf. CHEST. V 67/38, 53, ALR I 856/223, 259, 269. ♦ (Despre oameni, astăzi rar) Moldovean (2). Era și boieri moldovenești. Vasilie Vornicul. . . Vasilie spătariul. . . și alții. IST. Ț. R. 56. Să trage. . . . din domnii cei vechi moldovenești. NECULCE, L. 16. Trimisul moldovenesc le mai citi în ședință plenară următoarea ironică scrisoare. HASDEU, I. V. 57. Precum dăduse în 1574 tronul Moldovei lui Petru Șchiopul, principe muntean, astfel acumu dau pe acel din Muntenia unei odrasle moldovenești. XENOPOL, I. V, 47. Sufletește, el este un povestitor moldovenesc din trecut și din prezent. ALAS 12 I, 1936, 9/3. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. ♦ (Regional) Hora moldovenească (și substantivat, f., de obicei art.) = numele unui dans popular în ritm de horă, care se execută mai ales de flăcăi; melodie după care se execută acest dans. Hora de la Bobeni, hora moldovenească, hora-n două părți. SEVASTOS, N. 281. Poruncește lăutarilor să cînte moldoveneasca, adecă hora de brîu. MARIAN, NU. 358. După ce au ieșit afară, [nuntașii] nu desfac danțul îndată, ci formează mai întîi o horă, o moldovenească. id. ib. 562. Hora care în Bucovina se mai cheamă și moldoveneasca. PAMFILE, J. II, 35, cf. III, 9, VARONE, D. 116, II XII 277. Jocurile la nuntă sînt. . . rusasca, moldoveneasca (hora), brîul, ungureasca. ȘEZ. I, 35. Facim o roată; aceie să cheamă mulduvineasca. ALRT II, 171, cf. ALR I 1 477/217, ALR II 4 336/414. – Pl.: moldovenești. - Și: (regional) moldovinesc, -eáscă, mulduvinésc, -eáscă adj. – Moldovean + suf. -esc.

potâng, -ă, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocoșat; strâmb, pocit. 2. (s.n.) împletitură circulară de nuiele sau lanț, curea etc. care leagă grindeiul plugului de roți sau de cotigă; chișer, gânj, mâță. 3. (s.n.) lanț, curea, bucată de fier etc. cu care se leagă leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserică. 5. (s.n.) inel de piele care leagă cele două curele ale oglavei (v.) atunci când se înjugă două rânduri de vite la plug. 6. (s.n.) bătătură făcută la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de pânză gros, plin de ațe cusute una peste alta, scorțos și negru. 8. (s.n.) trăznaie, poznă, boroboață.

SPETI, spetesc, vb. IV. Refl. (Mai ales despre animale de tracțiune) A se îmbolnăvi de speteală; a se deșela. La deal moș Nichifor se da jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. CREANGĂ, P. 107. Strîns-a tetea, strîns-a pește, De gîndeai că se spetește. CONTEMPORANUL, II 655. Boii se spetesc întinzînd la jug și carul scîrțîie prin glod. ALECSANDRI, T. I 359. Caii se spetesc. ȘEZ. IV 128. ◊ Tranz. Într-o zi Ghemiș punea Șepte buți alăturea, Cu vînăta le sărea, Pe vînăta o spetea! ALECSANDRI, P. P. 129. ♦ A se istovi muncind, a munci din răsputeri. El tolănește și noi ne spetim muncind și tot noi leneși. STANCU, D. 105. În ogradă, argații umblau forfota în toate părțile, se speteau cu treaba. SADOVEANU, O. III 112. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești. ISPIRESCU, L. 175. Comuna... ar putea îndestula toate trebuințele comunale, fără ca să se spetească oamenii. I. IONESCU, P. 57. ♦ A se ruina. M-am spetit!... Zece mii cinci sute de lei, frate, și via cu poamă coarnă. ALECSANDRI, T. 289.

car³ sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvp) ~ă, (nob) ~uri / E: ml carrus] 1 Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor. 2 (Îs) ~ funebru (sau funerar, mortuar) Dric. 3 (Îs) ~ blindat (sau de asalt) Tanc. 4 (Îas) Transportor amfibiu blindat. 5 (Îs) ~ de război Car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în Antichitate. 6 (Îvp; îs) ~ de foc Tren. 7 (Îe) Nici în ~, nici în căruță Se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. 8 (Îe) A pune ~rul înaintea boilor Se spune despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. 9 (Pop; îe) Pune (sau încarcă) că-i ~ul altuia Zi, că fac eu. 10 (Îe) Înjugă sacii la ~ și hai la moară să măcinăm boii Se spune pentru a sugera cuiva că vorbește prostii. 11 (Îe) I s-a rupt ~-n drum Se spune despre cineva care nu-și poate continua lucrul (din cauza unei defecțiuni). 12 (Îe) Și-a pus sacii în ~ Și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează nimic. 13 (Îe) A-și pune ~-n pietre A-și pune în gând ceva cu toată hotărârea Si: a persevera, a stărui. 14 (Îcst) De-a ~ul Țintar. 15 (Bot; reg; îc) ~ul-pădurilor sau ~ul-zânelor Amică (Amica montana). 16 (Ast; îc) ~ul mare Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1) Si: Ursa Mare. 17 (Ast; îc) ~ul mic Constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul (16) mare Si: Ursa Mică. 18 (Ast; pop; îc) ~ul-dracului Constelația Perseu. 19 (Ast; pop; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Constelația Vizirul. 20 Cantitate de material care se poate încărca într-un car³ (1). 21 (Fig; îs) Un ~ de ani Mulți ani. 22 (Îe) Ajunge (sau e destul) o măciucă la un ~ de oale Unui om sensibil (simțitor) ajunge să i se spună o dată ceva ca să înțeleagă. 23 (Îlav) Cu ~ul Din belșug. 24 (Înv) Impozit care obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri cu carul. 25 (Reg) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri Si: căruță, război, sclai. 26 (La centrala telefonică automată) Dispozitiv mobil al selectorului, care ajută la căutarea liniilor libere.

MOȚĂ͹ vb. IV. 1. Tranz. (Regional) A apuca pe cineva de păr și a-l zgîlțîi. Cf. PAMFILE, VĂZD. 176, ALR II/I h 8. ♦ F i g. A dezmierda, a mîngîia, a giugiuli (Hangu-Piatra Neamț). Cf. A V 34. 2. I n t r a n z. A ațipi șezînd sau stînd în picioare, a dormi ușor și intermitent; a picoti, a piroti, a dormita, (regional) a mătăli, (neobișnuit) a moșăi. Ticălosul de călugăr somnul și-l face moțăind. GOLESCU, Î. 38. Omul ce mîna boii ședea-n car și moțăia. PANN, Ș. II, 6/14. Moțăise în răstimpu ăsta în codirlă. JIPESCU, O. 151, cf. 73. Neamțul moțăia călare. ODOBESCU, S. III, 191. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit in unghiul unui vagon de clasa a doua. CARAGIALE, O. I, 74. Tu . . . să-i tragi la aghioase, și eu, o biată neputincioasă, să moțăi deșteaptă ? id. ib. II, 248. Se hotărî a sta în picioare pe un trunchi de pom, tăiat astfel încît, cînd i-ar veni somn și ar moțăi, să cază jos și să se deștepte. ISPIRESCU, L. 73. Șeful de masă tresări ca un om care, ațipind pe scaun, moțăie și se izbește cu barba de piept. DELAVRANCEA, S. 128. Dascălul moțăie cu nasu-n gramatică și crede c-acolo-i toată pricopseala. VLAHUȚĂ, D. 48. Spirea încălzit la foc picura și moțăia. CONTEMPORANUL, VI₁, 27. Să rîd cu ei, copilăros, Cînd, moțăind, mi-atîrnă-n jos Al scufei mele ciucur. IOSIF, PATR. 30. Băiatul care moțăia la tejghea se tîrăște alene în ușa prăvăliei. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 61, cf. 73. Cei doi universitari moțăiră un răstimp, apoi adurmiră cu capul pe masă. AGÎRBICEANU, A. 182. Tovarășii, de la o vreme, au început să moțăiască. GALACTION, O. 269. Ai să rămîi acolo o luna de zile, nedormit, nemîncat, nespălat, să moțăi de-a-n picioarele. ARGHEZI, J. 222. Caii moțăiau, acoperiți cu pături. VORNIC, P. 15. Așa ne-a fost vorba ? glăsui Mitică, apropiindu-se de birjarul care moțăia pe capră. PAS, Z. IV, 233. Așa, ceas după ceas, moțăind cu rîndul, au numărat înspăimintați pașii patrulelor. GALAN, Z. R. 267. Nici nu mai vorbeau de istoviți ce erau, ci mai mult moțăiau. V. ROM. decembrie 1954, 118. Nu se înțelegea dacă moțăie sau dacă-i speriat de moarte, ib. august 1955, 30, cf. mai 1958, 46, RETEGANUL, P. III, 53. Toată noaptea a stat deșteptat călare . . . și bine legat, dar tocmai aproape de zori s-a înșelat de a moțăit și el. I. CR. III, 140. Ziua stau uitată, Stau și moțăiesc, Noaptea mă pun strajă, Casa să păzesc (Veriga). TEODORESCU, P. P. 248, cf. GOROVEI, C. 393. ◊ (Determinat prin „de somn”) Începuse a moțăi de somn. GORJAN, H. I, 94/23. O cucoană bătrîioară, cu pene multe la pălărie, moțăie de somn. CAZIMIR, GR. 152. F i g. Crîngul moțăie tăcut, lesnea, i. 106.Intranz. (De obicei urmat de determinarea „din cap”) A da ușor (și repetat) din cap (in semn de aprobare, de salut, de mustrare etc.). Abu-Hasan s-a uitat la ea și, cu un zîmbet de bunătate, i-a răspuns moțăind din cap: – Am înțeles ! CARAGIALE, O. II, 265. Poetul a salutat în dreapta și-n stînga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. id. ib. IV, 165. Cui moțăi ? Ai ? – Nimănui. DELAVRANCEA, O. II, 292. Lumea. . . întreabă, cum o mai duce cu bătrînețele. El moțăie din cap și răspunde de mîntuială. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Femeile moțăie din cap a „bună dimineața”. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. Îl mustră moțăind din cap. STĂNOIU, C. I. 165. Au pierit merele ? – S-au dus, tată, și uite fii-tău, cum le păzește ! Dacă ne lăsai pe noi. . . Tat-sâu moțăi din cap. VISSARION, B. 17. Da. . . da. . ., moțăia bătrînă din cap. PREDA, Î. 104. 4. R e f l. (Regional; probabil prin confuzie) A-și da aere, a se fițîi (Cristești-Botoșani). ALR II 3 702/414. – Prez. ind.: móțăi si (rar) moțăiesc. – Moț¹ + suf. -ăi.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. AL. 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.

ÎNJUGA, înjug, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la vite) A pune la jug ca să tragă carul, plugul etc. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! COȘBUC, P. I 96. Să-i înjuge repede și să s-apuce de arat. SBIERA, P. 190. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate – tot avea și el o păreche de boi... cum sînt mai buni de înjugat la car. CREANGĂ, P. 38. ◊ (Cu inversarea construcției) Un plug mare că prinsei, Și c-un bou îl înjugai. ALECSANDRI, P. P. 169. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se uni; a se articula. Locul unde fundul țestii să înjugă cu șira spinării ne durea. DELAVRANCEA, H. T. 110. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se angaja la o muncă grea; a se înhăma (2). Ai plecat cînd era munca în toi și alții s-au înjugat la ea pe viață și pe moarte. DEMETRIUS, V. 129.

CAR¹, care, s. n. 1. Vehicul încăpător cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemînatic. ◊ Compuse: carul-mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car; ursa-mare; carul-mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte, jocuri și ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic constînd din două stinghii pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scînduri. – Lat. carrus.

NĂDRAG s. m. (Popular; de obicei la pl. cu valoare de sg.) 1. Pantaloni (țărănești). V. cioareci, ițari. Nadragi [de] Karagiu (a. 1589). cuv. d. bătr. i, 258. [Egiptenii] încă poartă și nădragi de păr. herodot (1645), 115. Și vei face lor nădragi de in, să acopere rușinea trupurilor lor, de la brîu pînă la coapse să fie. biblia (1688), 59²/56, cf. 82²/9, anon. car., lex. mars. 191. N-au fost avînd mestei la nădragi. neculce, l. 12. Feciorul meu s-au dus și i-au tras nădragii (a. 1770). iorga, s. d. xii, 85. Am luat... o dulamă roșie de anglie veche și o părechie de nădragi (a. 1775). id. ib. 90. Și luînd toate de la Frater și Sekeli, pre ei numai în nădragi și niște dulmăni rele i-au lăsat. șincai, hr. ii, 310/8. L-au pus într-un car cu doi boi, numai cu anteriu și cu nădragi, id. ib. iii, 104/16. Dar iacă zmeoașii de toată parte Năpădind, m-apucă unul de nădragă, Altul de cizme. budai-deleanu, t. v. 92. Se dezbrăcă d-anteriu, nădrag. pann, p. v. i, 43/10. Niște strimți nadragi. negruzzi, s. ii, 249. Poți să te îmbraci după modă. În locul nădragilor acelor roși, să pui un pantalon elegant. id., în pr. dram. 478. Nae Gîrcănescu îmbrăcat husărește, cu nădragi strimți și cu chiveră. alecsandri, t. 128. Femeia toarce, urzește, țese; ea coase, face nădragi, zechi, cămașă. jipescu, o. 35. Cu antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie, Petece pe ei o mie. creangă, p. 148. Unul dintre negustori se căuta cu multă stăruință în fundul buzunarului de la nădragi. caragiale, o. iii, 143. Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?... Orfanii ce ne-mbracă jiletce și nădragi? maceDONSKI, o. I, 43, cf. MOLDOVAN, ț. n. 127. Straiele făcute de abagii sînt tuzluci, nădragi, mintene. pamfile, i. c. 288. Cioarecii, numiți nădragi, se fac din postav alb, bătut la piuă, au o lărgime potrivită și la glezne se vîră în ciorapi. păcală, m. r. 120. Au cioareci, numiți și nădragi albi, de lînă sau pănură. varone, d. 7. Un dulău... îl apucă de pulpa piciorului și-i sfîșie nădragii pînă jos la imineu. galaction, o. 282. Bărbații în ultimul timp de asemeni au părăsit portul bătrînesc, înlocuindu-l cu nădragi în loc de cioareci. pribeagul, p. r. 46. Aveau pe ei ceva care se putea numi suman, pe lîngă cămăși și nădragi suflecați. sadoveanu, o. ix, 390. Deasupra nădragilor suflecați, o cămașă roșie care-l slujea probabil de ani mulți. id. ib. xviii, 580. Din pînza de lînă se fac haine și nădragi. ionescu-muscel, țes. 691. Văd că lucrul nu ți-e drag, Coși de-o zi la un nădrag. arghezi, s. p. 27, cf. 16. Zdrențăros, cu nădragii peticiți și cămașa ferfeniță. camil petrescu, o. i, 618. Au intrat sanitarii cu nădragii, mantalele, bocancii și capelele. pas, z. iv, 19. Da, șmecherii vor spune că-i imbecil să lupți... Cu visuri zvăpăiate și cu nădragii rupți. beniuc, v. 60. S-a apropiat zîmbind un bărbos cu cămașa de tîrgoveț purtată lipovenește, peste nădragi. galan, z. r. 371. Avea nădragii roșii, dolman vînăt..., pinteni și sabie. t. popovici, se. 7. Mitru își trase repede nădragii și ieși. id. ib. 379, cf. h ii 31, 132, 147, iv 57, 98, v 258, vi 31, xii 132. Și nădragi vineți, frumoși, Abia-i port de petecoși. hodoș, p. p. 227. Tu n-ai cap de comanac, Nici picioare de nădragi. șez. ii, 199, cf. iii, 38, vii, 109. Io mi t-oi loa Cîn mi s-oi vedea Ursu cu nădragi Umblîn după vaci. vîncol, v. 73, cf. chest. v 165, alr sn iv h 1 176, 1 177, a i 23, iii 13. N-are pe sine nădragi Și își cumpără desagi. zanne, p. iii, 252. Oricîți cu nădragi, Toți îi sînt ei dragi. id. ib. 253, cf. iv, 512, v, 189. Prin pădure, printre fagi, Merge-un om făr’ de nădragi (Vîntul). gorovei, c. 397. ◊ Expr. A-i scutura (cuiva) nădragii de praf = a bate (pe cineva). cf. zanne, p. iii, 253. ◊ Compus: (Bot.; regional) nădragu’-țiganului = jale (Salvia officinalis). alr sn iii h 656/29. ♦ (Ironic) Pantaloni prea largi, scri-ban, d. 2. Izmene. Aglae îi trase pantalonii, de la capătul de jos, cum ai scutura un sac, și bătrînul apăru în niște nădragi largi de stambă colorată, legați jos, în lipsa șireturilor rupte, cu bucăți de sfoară. călinescu, e. o. ii, 159. – Pl.: nădragi. – Și: (Învechit, rar) nădragă s. f., (învechit și regional) nadrăg s. m. – Din slavonul надраги, magh. nadrag.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

MORUN² s. m. (Iht.) 1. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, atingînd o lungime medie de 1-3 m, cu capul relativ mic, cu botul triunghiular, cu pielea groasă, tare, prevăzută în partea dorsală cu scuturi osoase, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). 1 maje de morun (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 206/4. 200 camine de moron. URECHE, LET. I, 110/36. Și noi de aicea nu avem a cinsti pă dumneavoastră cu alt fără decât Irimis-ăm dumneavoastră un morun (a. 1702). BUL. COM. IST. II, 242. Să faci plăcintă de icre de nisetru și de postrugă i de morun (a. 1749). GCR II, 43/3. Să-i dea. . . 200 de cară de moron, de carii mulți aduce Dunărea, ȘINCAI, HR. I, 393/31. Căci dînd preste un moron, cigă sau viză mare, aceștia. . . opuneau o rezistință mare. ASACHI, S. L. II, 114. Farfurii cu mezelicuri de tot felul: marinată de stacoju, farfurioare mici cu icre proaspete de morun, FILIMON, O. I, 186. Morunu-n apă își face casă, Și sălămîsdra trâiește-n foc. ALECSANDRI, T. I, 370. Nu ospătați ceva ? Am ciorbă de crap, morun prăjit. CONTEMPORANUL, VI₁, 40, cf. ANTIPA p/ 372, id. F. I. 264, BIANU, D. S., ATILA, P. 420. Se obligă a plăti un tribut de. . . 400 boi și 300 cară de moroni pe an. N. A. BOGDAN, C. M. 25. Altceva nu vă putem pune dinainte decît morun. nisetru și păstrugă. SADOVEANU, O. XIII, 323. Ion ți-a spintecat bărbatul ca pe un morun. DAVODOGLU, O. 39. Să fii masă peștilor, conăcelul racilor Și prînzul morunilor. TEODORESCU, P. P. 577. ◊ (Rar, ca termen de comparație, sugerînd lungimea, mărimea deosebită) Mă trăgeam încetișor pe-o coastă, la marginea bălții, cît mi ți-i moronul. CREANGĂ, A. 65. 2. (Regional) Porcușor (Gobio gobio). Cf. BĂCESCU, P. 37. 3. (Regional) Scobar (Chondrostoma nasus) Cf. BĂCESCU, P. 150. – Pl.: moruni. – Și: (regional) moron. morîn (BĂCESCU, P. 145, H I 137, ALR II 6 239/987. – Din bg. моруна. Cf. scr. m o r u n a, ngr. μ ο ρ ο ῦ ν α.

BIVOL, bivoli, s. m. Animal domestic, asemănător cu boul, mai mare și mai greoi decît acesta, cu păr negru, rar și aspru. Se tolăneau pe margini și-ți frecau spinările porcii și bivolii. PAS, L. I 69. La fiecare car Părechi tot cîte patru de bivoli înjugar’. COȘBUC, P. II 181. Un car cu bivoli negri a stat lîngă fîntînă. ALECSANDRI, P. A. 129. ♦ Fig. (Depreciativ) Om gras, greoi, nesimțitor, leneș. Cînd îi trag cizmele din picioare, seara, nu uită să mă izbească peste gură cu botul uneia. – Bivole, îmi spune, trage mai încet! STANCU, D. 245. Du-te și te îndoapă la Soltana lui Ștefan cu rață pe curechi... du-te, ce mai cauți la mine, bivol nerușinat! HOGAȘ, H. 16.

jug (juguri), s. n. – 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. – 2. Suprafață pe care o poate ara o pereche de vite într-o zi. – 3. Povară, tiranie, robie. – 4. Gîtar, hamut. – 5. Jujeu. – 6. Cadru la ferăstrăul acționat de forța apei. – 7. Grindă. – 8. Dispozitiv de prindere la războiul de țesut. – 9. Suport de lemn pentru năvod. – Var. (Mold.) giug. Mr. giug, megl., istr. jug. Lat. iŭgum (Pușcariu 916; Candrea-Dens., 913; DAR; REW 4610), cf. it. giogo, prov. jo, fr. joug, cat. jou, sp. yugo, port. jugo. Der. jugan, s. m. (bou; cal castrat), în sensul de „devenit bun de jug”, întrucît taurii și caii necastrați nu sînt buni ca animale de povară (după Tiktin, de la procedeul castrării, care se făcea cu ajutorul unui clește în formă de jug; însă acest uz nu pare să poată fi documentat); jugăni, vb. (a castra); jugăneală, s. f. (castrare); jugănitor, s. m. (persoană care castrează animale); jugănar, s. m. (persoană care castrează animale); jugar, adj. (bun de jug), cu suf. -ar (după Pușcariu 917, REW 4604 și Candrea-Dens., 916, din lat. iŭgārius); jugărit, s. n. (preț al lemnului pe care îl pot căra din pădure o pereche de boi înjugați); jugărel (var. jugurel, jugureț), s. m. (dumbeț, sclipeț, Teucrium Chamaedrys); jugului, vb. (a pune la jug, a înjuga); înjuga, vb. (a pune la jug, a înjuga, a subjuga, a înrobi; refl., a se dedica în exclusivitate; refl., a se uni; Arg., a fugi, a scăpa), cf. lat. iŭgāre; înjugătură, s. f. (pereche de animale înjugate); înjugător, adj. (bun de jug, bou destinat aratului); desjuga, vb. (a scoate din jug); subjuga, vb. (a oprima, a împila), format pe baza fr. subjuguer; jugastru, s. m. (arbore cu lemnul alb și tare, Acer campestre), mr. giugastru, megl. jugastru, de la jug cu suf. -astru, sau poate de la un lat. *iŭgāster (Pușcariu 918; Candrea-Dens., 917; REW 4605; DAR), deoarece se folosea la confecționarea jugurilor (este greșită der. propusă de Cihac, II, 511, din mag. javor < sl. javorŭ; după Diculescu, Elementele, 482, din gr. ζύγαστρον, de la ζυγόν „ulm”; cf. Rosetti, I, 168).

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.

HAM², hamuri, s. n. (La pl. uneori cu aceeași valoare ca la sg.) Ansamblu format din curelele (sau frînghiile) necesare pentru a înhăma calul la un vehicul. Caii aveau hamuri negre. STANCU, D. 227. Un cal sur, uriaș, cu coastele proeminente și ochii întotdeauna umezi, căra această căruță – opintindu-se fără vlagă, în hamul cu zeci de petice. SAHIA, N. 65. Mergînd Duca-vv. într-o sanie cu doi cai... înhămați cu hamuri de tei, ocărît neîncetat de polonezii ce-l duceau, se opri puțin la Suceava. BĂLCESCU, O. I 186. ◊ Fig. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, Și ham de cai și jug de boi. COȘBUC, P. I 207. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și cea care se petrece după gîtul calului. ◊ Expr. A trage în ham = a trăi o viață grea, a o duce greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Acțiunea calului de a trage vehiculele. Alese la o parte doi căluți pagi, care se împărecheau bine la umblet și erau cei mai buni la ham. SADOVEANU, B. 66. ◊ Cal de ham = (spre deosebire de cal de călărie) cal care trage la căruță sau la trăsură.

TÎNJALĂ, tînjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală (plugul, grapa, tăvălugul etc.) sau pentru a transporta greutăți mari, pe care le tîrăște după sine. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tînjală... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Pune-oi boii la tînjală Și-oi scoate gunoiu-afară. SEVASTOS, C. 261. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă, Puică, hai ș-a doua oară, Că-ți dau și cei din tînjală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ◊ Expr. A mîna pe tînjală = a mîna încet. Dacă-i drumețul ros pe la cot... Mîn pe tînjală numai de-un zlot. ALECSANDRI, T. 46. A se lăsa pe tînjală = (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet sau de loc (sprijinindu-se pe tînjală); fig. (despre oameni) a slăbi ritmul în muncă, a neglija sau a amîna lucrul. Are grijă... să nu tragă unii boi, iar ceilalți «să se lase pe tînjală», adică să nu tragă de loc. PAMFILE, A. R. 51. S-a lăsat pe tînjală, și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen. VLAHUȚĂ, O. A. 455. – Pl. și: tînjele (MARIAN, Î. 537, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461).

MĂGÁR s. m. I. 1. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decît acesta, cu capul mare, cu urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară ; asin, (regional) măgăreț, (glumeț) urecheat (Equus asinus). Muiaria lui să tragă măgariul de dălogul căpestrului. PRAV. 178, cf. 176. Și fură lui oi și viței și măgari. BIBLIA (1 688), 8²/32. Au supusu domniei lui pre turci, pre moldoveni, pre unguri, de-i avea ca pe nește măgari pre toți (începutul sec. XVIII). MAG. IST. i, 239/18. Am lucrat, fără să mă laud, ca un bou. – Și de ce nu ca un măgar, chir Iane? KOTZEBUE, U. 23^r/22. Se îmbrăcă cu o piele de măgar pe care i-o adusese dădaca. ISPIRESCU, L. 308, cf. 281. Eu, a zis Ion cătră ascultătorii de la masă, eu știu ce glas are măgarul. CARAGIALE, O. IV, 159. Măgarii vor zburda. PAMFILE, VĂZD. 4, cf. id. S. T. 23. Și plecară, măgarul, pisica și cățelul, cu oile lor, ca să străbată lumea. ARGHEZI, C. J. 12, cf. SBIERA, P. 195. Tusa măgărească i se zice așa, că bolnavul, cînd tușește, își trage sufletu, ca măgarii cînd zbiară. ȘEZ. IV, 30, cf. PAMFILE, B. 52. Șede pe măgar și caută măgarul. NEGRUZZI, S. I, 248, cf. BARONZI, L. 113. S-a dus bou și s-a întors măgar, se zice despre cei care n-au știut să se folosească de învățătura care li s-a dat. Cf. ZANNE, P. I, 330. Ca măgarul între oi, se zice, în ironie, despre un om în vîrstă care se amestecă printre copii sau despre un om înalt care stă între oameni scunzi. Cf. id. ib. 536. Ori moare măgarul, ori piere samarul. id. ib. 3. În loc să scîrțîie carul, scîrțîie măgarul, se spune atunci cînd, în loc să se plîngă cel năpăstuit, se plînge cel ce a năpăstuit. Cf. id. ib. V, 126. ♦ Măgar sălbatic = mamifer asemănător măgarului (I 1) și calului; colun. La cară avea cai înhămați și măgari sălbateci. HERODOT (1 645), 387, cf. LB, POLIZU, BARCIANU. ◊ E x p r. A fi măgarul cuiva = (despre oameni) a-i face cuiva tot felul de servicii care cer eforturi fizice obositoare (și umilitoare). Cf. PAMFILE, J. II, 152. A ajunge (sau a face pe cineva) din cal măgar = a ajunge (sau a aduce pe cineva) dintr-o situație mai bună în alta mai rea, a ajunge (sau a face pe cineva) de rîs. Nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu aparține unei categorii determinate, a nu avea o situație precisă. ♦ (Regional) De-a măgarul (sau măgarii) =numele a două jocuri de copii: a) de-a caii, v. c a l. PAMFILE, J. III, 35, cf. PĂCALĂ, M. R. 206; b) de-a capra, v. c a p r ă, ALR II 4 344/53, cf.4 344/227. ♦ Compus: (învechit) măgar-de-Africa = zebră, PONTBRIANT, D. 2. Epitet batjocoritor pentru un om obraznic, ingrat, leneș, încăpățînat sau prost; (regional) măgăreț. Nu s-au găsit alt magar acolo în țară să vie cu acea jalobâ afară de el (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 246/22. Uite, vezi! ăsta e cusurul lui – e măgar!. . . și violent!. . . și n-are manieră! CARAGIALE, O. I, 230, cf. 283, MACEDONSKI, O. I, 240. Adică de ce să-și bată joc de el toți măgarii? REBREANU, I. 150, cf. 15, 123. Voi ce rîdeți? Ieșiți afară, măgarilor! BRĂESCU, A. 72. 3. (Regional) Numele unui joc de cărți nedefinit mai de aproape (Comloșu Mare-Jimbolia).H XVIII 6. II. (Regional) Snopul de grîu care se pune în vîrful unei grămezi de snopi și care se așază cu spicele pieziș, formînd o apărătoare de ploaie ; (regional) popă. Cf. PAMFILE, A. R. 134. Al treisprezecelea snop se pune ca măgar pe picior. CR. III, 292, cf. IV, 100, ALR SN I h 60. ♦ Claie, grămadă de șapte, nouă sau zece snopi (CV 1 951, nr. 1, 36) ; jumătate de claie (de grîu) (ALR SN I h 58). III. (Regional) Nume dat unor elemente de construcție sau unor dispozitive care susțin greutăți. V. s u p o r t, p l a t f o r m ă. 1. Chinga căpriorilor (ALR ii/i h 226) ; (la pl.) „boldurile sau țepușile unei case țărănești” (ȘĂINEANU, D. U.). 2. Pinten (la malul apei). V. c a p r ă, c ă ș i ț ă. Cf. A II 5, III 5. 3. Podul care susține moara. V. p o d i n ă. (Secuiu-Craiova). Cf. H V 433. 4. Capră de tăiat lemne. ALR I 952/808, 870, 880, 898. ♦ Fiecare dintre suporturile de lemn prevăzute cu două picioare triunghiulare, peste care se așază scînduri lungi, ca să servească drept bancă sau drept schelă pentru zidari. Cf. L. ROM. 1959, nr. 5, 76, com. din RUCĂR-FĂGĂRAȘ, ALR II 6 669 /812, 848. ♦ Suport pentru albie (Frumoasa-Zimnicea). CV 1950, nr. 3, 35. ♦ Capra peste care sar copiii (Glimboca-Caransebeș). ALR II 4344/27. 5. (Rar) Instrument care servește la ridicarea căruțelor și a trăsurilor pentru a li se spăla roțile. Cf. PONTBRIANT, D. – Pl.: măgari. – Cf. alb. m a g a r, bg. магаре.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn pentru înjugarea vitelor, avînd la partea superioară două părți arcuite care se sprijină pe ceafa animalelor înjugate sau (în alte țări) se prind de coarnele lor. Împrejurul gîtului [boii] simt, ca o zgardă de fier, urma jugului scos. GÎRLEANU, L. 39. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare. IOSIF, V. 74. La maică-ta te-oi duce Cînd... a face Jugul Mugur. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Fig. (Simbolizînd apăsarea, asuprirea, tirania, munca grea, neplăcută) Arta picturii pare că ar fi voit să scuture jugul artei oratorice. CARAGIALE, O. III 249. Și boierii de duzină, ce-au ținut de coarne plugul, Uitînd traiul de la țară, azi țăranului pun jugul. BELDICEANU, P. 119. Brațul tău, ce sfarmă astăzi un jug aspru de robie, Ție însăți pregătește viitor de libertate. ALECSANDRI, P. A. 72. ◊ Expr. A trage la jug = (despre animale de tracțiune) a trage carul sau căruța; fig. (despre oameni) a munci peste puteri. 2. Jujeu. ♦ Colac, de obicei de lemn, îmbrăcat în piele, care se pune uneori la gîtul cailor și prin care trec hamurile. 3. Piesă în formă de cadru sau de inel care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. Jug de joagăr. 4. (Regional) Măsură de pămînt cam de o jumătate de falce, adică ceva mai mult decît două treimi dintr-un hectar. V. iugăr.

ROATĂ¹ roți f. 1) Parte a unui vehicul, în formă de cerc, care se învârtește în jurul unei osii, punând vehiculul în mișcare. ◊ A fi cu trei ~e la car a fi smintit. A pune pe ~e a face ceva să funcționeze normal. A merge ca pe ~e a se desfășura bine. A fi a cincea ~ la căruță a fi de prisos. (A fi) cât ~a carului (a fi) foarte mare. A-i lua cuiva boii de la ~e a ruina pe cineva. ~a vremii (sau ~a lumii) mersul evenimentelor. S-a întors ~a se spune despre o situație, care s-a schimbat radical. 2) Organ dintr-un sistem tehnic, de formă circulară, care se rotește în jurul unei axe și servește la transmiterea unei mișcări de rotație. ~a morii. 3) Obiect sau produs fabricat în formă de cerc. ~ de frânghie. ~ de cașcaval. ◊ ~a norocului obiect în formă de cerc, la jocurile de hazard, pe care sunt indicate numerele câștigătoare. 4) (în evul mediu) Instalație de tortură și de execuție a osândiților. A trage pe ~. 5) Figură în formă de cerc. ◊ A face ~ în jurul cuiva a înconjura pe cineva. A se strânge ~ a forma un cerc. 6) Mișcare circulară; rotire; rotocol. ◊ A se duce de-a ~a a se rostogoli. [G.-D. roții; în expresii și roate] /<lat. rota

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

verigă sf [At: (a. 1508) cf MIHĂILĂ, D. / V: (reg) vir~, veli~, (îvr) ~ică / Pl: ~igi, (îvr) ~ige / E: vsl верига] 1 (Îrg; lpl) Lanț. 2 Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț Si: za². 3 (Îrg; îla) Tras prin ~ Tras prin inel. 4 (Reg; îe) A da de ~ A termina definitiv un lucru. 5 (Fig) Element de legătură. 6 (Fig) Parte componentă a unui ansamblu. 7 Fiecare dintre belciugele de metal prin care se trece un lacăt, un lanț etc. 8 (Pex) Zăvor. 9 Inel (din metal) care servește la atârnare sau la legarea de alte obiecte. 10 (Pop) Inel de fier care fixează lama unui cuțit, a unui briceag etc. în plăsele. 11 (Pop) Brățară la coasă, la șurubelniță etc. 12 (Pop) Belciugul de la capătul tânjelii de care se fixează cârceia. 13 (Trs) Cârcea de lemn sau de fier. 14 (Reg) Fiecare dintre cercurile care strâng butucul roții. 15 (Pop; la car) Gânj cu care se fixează capătul de sus al leucii de carâmbul de sus al loitrei. 16 (Trs) Orcicar. 17 (Reg; la plug) Brățara de la capătul grindeiului prevăzută cu un cârlig de care se agață proțapul pentru boi sau crucea pentru cai. 18 (Mar; Mol; la joagăr) Fiecare dintre belciugele de care se prind ghearele de fier. 19 (Buc; Mar; la joagăr) Fiecare dintre cele două cârceie care leagă ceafa de jos a jugului de tânjală. 20 (Reg; la joagăr) Cercul de la roată pe care se fixează măselele. 21 (Reg) Belciug de metal pus în botul unor animale. 22 (Reg) Urechea unei chei. 23 (Reg) Cătușă (6). 24 (Pop; șîs ~ de logodnă) Verighetă (1). 25 (Pop; pex) Inel simplu (fără ornamente sau pietre scumpe). 26 (Reg; îcs) De-a ~ga De-a inelul. 27 (Reg) Proxenetism. 28 (Îe) A ține ~ga (cuiva) A mijloci prostituția. 29 (Trs) Fiecare dintre inelele care formează toracele albinei. 30 (Reg) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 31 (Îvr) Ornament arhitectural în formă de inel sau de cerc. 32 (Rar; lpl) Aparat de gimnastică format din două cercuri suspendate de funii, care servesc la agățat, balansat etc. Si: inele. 33 (Reg; gmț) Văr (2). 34 (Îs) ~ de rod Cuplu format dintr-o coardă de rod și un cep, care se lasă la tăierea viței de vie.

ALEGE, aleg, vb. III. 1. Tranz. A opta pentru unul sau mai multe obiecte, ființe, situații sau soluții care stau în față, a-și fixa preferința (după criterii obiective ori subiective). Scoase... o cutie de piele și alese o țigară. DUMITRIU, B. F. 35. Ți-am adus... un cățelandru pe care l-am ales dintre puii de ast’ toamnă ai Vidrei. SADOVEANU, N. F. 14. Alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm? ISPIRESCU, L. 42. ◊ Expr. A alege pe sprînceană v. sprînceană. A ales pînă a cules = s-a păcălit din dorința de a apuca ceva mai bun. ♦ A decide, a tranșa. (Absol. fig.) Numai sabia va alege. TEODORESCU, P. P. 110. ◊ Expr. Urma alege = sfîrșitul decide, este hotărîtor. M-am luat cu muntele pieptiș, Cu pădurosul acesta... Rîzi tu, rîzi... Dar urma va alege. BENIUC, A. R. 22. Auzind Fătul-babei cuvintele fetei, au chitit în sine: Bine, bine! Om vedea! Urma va alege! SBIERA, P. 142. ◊ Refl. impers. Eu am stat în preajma, cancelariei, ca să aflu ce s-alege cu tine. SADOVEANU, N. F. 149. Astfel luai hotărîrea să mă astîmpăr locului, pînă se va alege la o parte. HOGAȘ, M. N. 170. Arde-mi-te-ai codru des! Văd bine că s-au ales Din tine să nu mai ies! ALECSANDRI, P. P. 252. 2. Tranz. A desemna (pe cineva) prin vot, a vota; a delega (pentru îndeplinirea unei sarcini). Dacă tu nu vrei să sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi... îl sprijin eu, îl aleg eu. CARAGIALE, O. I 132. Cu cîtă înțelegere și rînduială... alegeau [revoluționarii] guvernul în Cîmpul Libertății. BĂLCESCU, O. I 352. 3. Tranz. A deosebi dintre alții, a distinge, a recunoaște dintre mai mulți (de același fel). Calul ai să-l poți alege punînd în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jăratec, și care dintre cai a veni la jăratec să mănînce... acela are să te scape. CREANGĂ, P. 192. ♦ Refl. A se despărți dintre alții, a ieși la iveală dintr-o mulțime. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului. CREANGĂ, P. 329. ◊ Tranz. (Complementul indică un tot) A despărți, a împărți (după anumite criterii) formînd mai multe grupe, mai multe tabere; a separa. Soarele dorind să vază... Pe furiș, cu mîini de rază, Frunza-n lături mi-o alege. BENIUC, V. 51. Aleg steava (= herghelia)-n giumătate Și mă duc... Drept la tîrg la Brancoveț, Unde-s caii mai cu preț. ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Expr. A alege cărare = a despărți părul în două printr-o linie dreaptă trasă cu pieptenele. Acu mă uit în oglindă și, cu pieptenele, îmi aleg o cărare dreaptă, foarte dreaptă. SADOVEANU, M. 194. ◊ Refl. După ce s-au ales unii de alții, Ion-vodă s-a văzut mai slăbit, dar i-a crescut îndîrjirea. SADOVEANU, O. I 5. ◊ Refl. A ieși în evidență (dintre alții). Pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele S-alege albă și scînteie. ANGHEL, Î. G. 37. ♦ Refl. impers. (Cu dativul pronumelui personal) A apărea clar, limpede. Mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A rămîne cu ceva (folositor sau păgubitor) de pe urma unei acțiuni, a unei situații, a unei împrejurări. Domnul Marinică voia să te convingă că trebuie să rămîi lîngă el... dacă vrei să te alegi cu ceva. PAS, Z. I 312. Dintr-o păreche de boi, m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. 5. Tranz. (Complementul este un substantiv colectiv sau un nume de materie) A despărți partea bună de partea nefolositoare, a curăța prin selecție. Curăță cartofii, ori aleg fasolea. PAS, L. I 81. Să-mi alegeți macul deoparte, fir de fir, și nisipul de altă parte. CREANGĂ, P. 262. ◊ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. Nu putură vorba-i să-nțeleagă, Ce răspuns le dete, nu pot să-i aleagă. PANN, P. V. II 140. 6. Tranz. (Complementul arată o substanță amestecată cu alta, de densitate diferită) A deosebi de rest (făcînd să se ridice la suprafață, să cadă la fund etc.). Vei bate și putineiul, ca să alegi untul. ȘEZ. V 131. ◊ Refl. Zărul se fierbe și se alege din el urdă dulce. La HEM. ◊ Fig. Nu să alege cîștigul din pagubă. PANN, P. V. II 85. 7. Refl. (Urmat de un nume predicativ) A ajunge într-o situație neașteptată (de obicei rea). Nedelcu s-a ales un pungaș de rînd. VLAHUȚĂ, O. AL. II 68. ◊ (În construcții impersonale, urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Ce s-a ales din toată familia lui... nu mai știe nimic. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Dacă nu era el... cine știe ce se alegea de capul meu. ISPIRESCU, L. 301. Aș transcrie aci cu plăcere toată acea încîntătoare descripțiune [a lui Gogol]... dar atunci ce s-or mai alege din descrierea Bărăganului, pe care m-am încercat a o face eu romînește? ODOBESCU, S. III 20. ◊ Expr. A se alege praf și pulbere de cineva (sau de ceva) sau (eliptic) a se alege praful = a se distruge complet, a nu mai rămîne nimic. Un mitocan, mă rog! Zice că-i negustor, alege-s-ar praful! CARAGIALE, O. I 50. - Forme gramaticale; perf. s. alesei, part. ales.

roată¹ sf [At: PSALT. 33 / V: (reg) rotă / Pl: roți, roate / E: ml rota] 1 Cerc de lemn sau de metal, cu spițe sau plin, care învârtindu-se în jurul unei osii, servește la rularea pe o cale a unui vehicul. 2 (Îs) Caii (sau boii, perechea) de la (sau la) ~ Rotaș (1). 3-4 (Îljv) De la ~te Foarte tare Si: strașnic. 5 (Îe) A pune pe ~te A organiza (o lucrare, o acțiune) în așa fel încât să se realizeze fără piedici. 6 (Îe) A merge (sau a fi) ca pe ~te A se realiza fără piedici. 7 (Îae) A fi activ. 8 (Îe) A-i fi (cuiva) carul într-o ~ A avea o stare materială rea, precară. 9 (Îe) A-i lua (cuiva) ~tele de la sanie Se zice despre un datornic foarte sărac, de la care nu ai ce lua. 10 (Îe) A se întoarce ~ta A se schimba situația (în defavoarea cuiva). 11 (Rar; d. o situație, o stare; îe) A fi pe ~ A fi schimbător. 12 (Îe) A veni ~ta la știrbină (și drăguș la căuș) A fi nevoit a cere ajutorul cuiva care nu ți-e binevoitor, care te are la mână. 13 (Îe) A da (sau a împinge) la ~ pe cineva, a pune umărul la ~ A ajuta (pe cineva). 14 (Îe) A trage (sau a fi, a împinge) la ~ A duce greul. 15 (Îe) Du-te (sau să te duci) unde a dus surdul (sau dracul) ~ta și mutul iapa, să mergi cum s-a dus surdu cu mutu și ~ta cu iapa Se spune celui pe care nu vrei să-l mai vezi, nici să-i auzi numele. 16 (Îe) Alba nainte, albă la ~ Se spune despre cei săraci care folosesc același lucru (în toate împrejurările). 17 (Îe) Cât se-nvârtește o ~ Cât ai clipi din ochi Si: foarte repede. 18 (Îe) (A fi) cât ~a carului (A fi) foarte mare. 19 (Îe) A-și face ~ A-și face loc. 20 (Îae) A-și croi o situație. 21 (Îrg; pex) Car (1). 22 (Reg; pex) Bicicletă (1). 23 Denumire generică pentru organ de mașină în formă de cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care servește într-un sistem tehnic la transmiterea sau la transformarea unei mișcări. 24 (Îs) ~ta lumii (sau a vremii, a istoriei) Succesiunea evenimentelor. 25 (Și determinat prin „olarului”) Mașină de lucru rudimentară, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând formă oalelor. 26 Cerc de lemn, cu spițe care servește la scos apa cu găleata din fântână. 27 (Determinat prin „norocului”) Cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de cumpărătorul unui bilet de tragere. 28 (Îe) A trage la ~ A juca la roata (26) norocului. 29 (Și determinat prin „de tors”) Unealtă care servește la torsul lânii, cânepii și inului. 30 (Reg; și determinat prin „de depănat”) Sucală. 31 (Trs; Mun) Vârtelniță. 32 (Reg; determinat prin „de urzit”) Urzitor. 33 (Trs; Mol; și determinat prin „fusului” sau „de fus”) Prâsnel la fusul de tors. 34 (Reg) Scripete la ițele războiului de țesut. 35 (Mol; rar determinat prin „de bătut”) Unealtă folosită (la stână) pentru zdrobirea laptelui închegat spre a-l strâge în caș. 36 (Reg) Bătător de unt. 37 Instalație formată dintr-o roată (23) cu cupe, pusă în mișcare de cai sau de boi, cu ajutorul căreia se scoate apă pentru stropitul grădinilor. 38 (Înv) Unealtă care servea la desprinderea firului de pe gogoșile de mătase. 39 (Reg) Sfredel de care se servesc tâmplarii, dulgherii Si: coarbă² (1). 40 (Reg) Cerc de metal cu care se acoperă ochiurile de pe plită. 41 (Reg; determinat prin „de apă”) Morișcă. 42 (Pan) Obiect, desen sau contur rotund Si: cerc (3), disc (1), sferă. 43 (Pan) Obiect fabricat, așezat sau împachetat în formă de cerc, de colac sau de covrig. 44 (Pan) Partea răsfrântă a unei căciuli. 45 (Reg; pan; lpl) Model de cusătură pe haine. 46 (Mol; pan; lpl) Împletitură de ciorapi. 47 (Reg; pan) Motiv ornamental în lemn. 48 (Reg; pan; îs) ~ta genunchiului Rotulă. 49 (Mar; pan) Râtul porcului. 50 Ansamblu format din ființe sau lucruri (de același fel) așezate în formă de cerc. 51 (Rar; îlav) Roate-roate în mai multe cercuri. 52 (Îe) A (se) face ~ (în jurul sau împrejurul cuiva sau a ceva) A înconjura. 53 (Adverbial; de obicei pe lângă verbe ca „a așeza”, „a sta”, „a veni” etc.) În formă de cerc Si: împrejur. 54 (Reg; șîs ~ de vânat) Vânătoare cu gonaci Si: goană (7). 55 (Îvr; determinat prin „de munci”) Instrument de tortură și de execuție a osândiților, folosit în Evul Mediu. 56 Mișcare circulară Si: cerc (5), învârtitură, rotocol. 57 (Pex) Spațiu liber de formă circulară. 58 (Îs) ~ta morții Acrobație care constă în alergarea în cerc cu motocicleta pe pereții unei construcții speciale. 59 (Construit de obicei cu verbe ca „a se duce”, „a se întoarce”, „a merge”; îlav) De-a ~ta De-a rostogolul. 60 (Îe) A da (o) ~ sau (rar) ~te A merge de jur împrejur. 61 (Îe) A face (o) a da o ~ (sau ~ ta) A alerga (14). 62 (Adverbial) În formă de roată Si: circular (3). 63 (Art.) Dans popular cu strigături, jucat numai de feciori. 64 Melodia pe care se joacă roata (62). 65 (Reg; art.; îcn de-a ~ta) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 66 (Reg; în jocul cu mingea; d. una dintre cele două echipe; îe) A fi la ~ A fi la bătaie. 67 (Și determinat prin „țiganului”, „gigantică”, de obicei în legătură cu verbe ca „a face”, „a se da”) Figură de acrobație constând în rotirea laterală a corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. 68 (Pop; îs) ~ta stelelor Coroana (24) boreală. 69 (Bot) Ochiul-boului (Callistephus chinesis).

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau piesă de lemn, de piatră etc. așezată la intrare, de obicei mai ridicată decît suprafața de la intrare. Pe sub pragul ușii o șuviță neagră de apă, ca un șarpe, a vîrît capul. C. PETRESCU, S. 57. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, în amurg de seară, Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. ♦ Partea de jos a unei porți. Pe cărare-n bolți de frunze Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale... Și sosind l-al porții prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I 55. ♦ (Determinat prin «de sus») Partea de sus, orizontală, a tocului ușii, care leagă cele două părți laterale. Ieși plecîndu-se adînc să nu se lovească cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 199. ◊ Expr. A se lovi (sau a se izbi) cu capul de pragul de sus = a trage învățătură dintr-o pățanie, a cîștiga experiență. Își zicea că... băiatul se va cuminți cînd se va izbi el însuși cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 50. 2. (De obicei precedat de prepoziții) Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință. Din prag privește bătrînica Cum se tot duce mărunțel. DEȘLIU, M. 17. Fetele și nevestele din sate, pe la praguri, pe la porți, privind la noi... poate-și ziceau: frumos cal, cutezător voinic! GALACTION, O. I 78. I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi Că-n urm-a-nebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) Din prag în prag = din casă în casă. Vestea alergase ca focul din, prag în prag. SADOVEANU, O. VII 79. A călca (sau a trece) pragul casei (sau pragul cuiva) = a) a veni în casa cuiva, a vizita pe cineva. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul, că-i rupe picioarele. CARAGIALE, O. III 34; b) a ieși din casă. Și tu, bade, – așa-i gîndit, Că dacă mi-i părăsi, Eu altul n-oi mai găsi... Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva, a se împotrivi, a se opune. S-a găsit una cu ochii verzi și cu sprîncenele îmbinate, care s-a pus prag și nu-l lasă să treacă. SADOVEANU, B. 50. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, opunîndu-se cu dîrzenie la ceva sau somînd pe cineva să facă ceva. Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi punea picioru-n prag, s-o potolească, ori o trimitea înapoi la babacă-său. CARAGIALE, O. III 33. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a colinda. 4 Porțiune de teren din față ușii. Noaptea strălucitoare de iulie se boltea solemnă și încremenită deasupra satului. Dormeau adînc și cîinii făcuți covrig în pragurile caselor. V. ROM. mai 1953, 119. ♦ (Rar) Temelie. Înainte vreme, în așa loc ș-așezau pragul căminului cei cari, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Fig. Loc de intrare sau de ieșire; început sau sfîrșit. Crăpau mugurii liliecilor și mirosea în aerul mahalalei a rod. Se trecea, de fapt, pragul iernii, către tinerețea unei primăveri adevărate. SAHIA, N. 111. Numai dragostea cea vie, Zi și noapte tot învie Pe aripi de bucurie; Și s-alintă-așa cu drag Pe al tinereții prag. BELDICEANU, P. 84. Moldova este pragul întîiului meu pas. ALECSANDRI, P. A. 138. ◊ Loc. prep. În pragul... = la începutul..., în fața..., în apropierea..., în momentul cînd urmează să înceapă ceva. În pragul zilelor de mult Parcă te văd pe tine, tată. GOGA, P. 20. După atîta vreme scursă ne întîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii. BART, S. M. 12. Natura surîdea, în pragul primăverii, cam tristă. D. ZAMFIRESCU, R. 91. 4. Ridicătură a fundului albiei unei ape curgătoare, sau banc de depuneri format din materialele transportate de apă. Pîrîul Șerpilor se rostogolește clocotind din întunecimi de pădure și saltă peste un prag, în cascadă. SADOVEANU, O. A. II 198. Sunînd din unde, se aruncă pîrîul pe praguri de stînci. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ◊ Prag de fund = baraj mic făcut în albia unui rîu sau a unui torent, pentru, a împiedica săparea albiei de către ape; obstacol la gura unei ape pentru a opri intrarea aluviunilor. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafață unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ Discontinuitate care apare în relief pe suprafața plană sau cilindrică a unui organ de mașină sau a unui ghidaj de alunecare datorită uzurii prin frecare. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi de stare, deasupra sau dedesubtul căreia nu se mai poate petrece un anumit fenomen; limită. ♦ (Med.) Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 7. Bucățică de lemn de abanos sau de os de elefant, care se fixează perpendicular pe capătul superior al punții instrumentelor muzicale și pe care se sprijină coardele pentru a nu se atinge de această punte.

MIJLOCAȘ, -Ă subst., adj. I. Subst. Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale acestora, care, într-un ansamblu, ocupă locul din centru sau care sînt situate între obiecte de același fel. Cf. m i j l o c (I 1). 1. Subst. (Regional) Fiecare dintre cele două lemne care se fixează perpendicular pe loitrele carului, pentru a-i lărgi capacitatea, cînd se cară grîu, fîn etc.; (regional) curmeziș (Căzănești-Slobozia). Cf. ALR SN I h 62/723. 2. Subst. (Regional) Căprior (din mijloc) al casei care „e mai lung și se unește cu culmea casei” (Frîncești-Tîrgu Jiu). CHEST. II 228/44. 3. S. m. Fiecare dintre cei patru dinți incisivi ai calului, situați între clești și lăturași sau mărginași; (regional) mijlociu (I 1). Incisivii, după locul ce-l ocupă, se împart în trei grupuri; . . . incisivul din dreapta și cel din stînga cleștilor poartă numele de mijlocași. ENC. VET. 141. ♦ (Regional, mai ales la pl.) Fiecare dintre cei patru dinți din față ai calului; (regional) clești. Cf. DR. V, 289. 4. S. m. (Regional; adesea adjectival) (Calul) din mijloc (I 1) dintre trei cai înhămați la o căruță sau la un plug; (regional) mijlocar (I 14). Cf. DM, com. din CRIĂEȘTI-BÎRLAD. 5. S. m. (Regional; la pl.) Perechea de boi sau de cai de la mijloc dintre trei perechi înhămate la un car, la o căruță etc. Cf. com. MARIAN, com. din SARAIU-HÎRȘOVA, ALR II 5 101/537, 551, 728, 899. 6. S. m. (La unele jocuri sportive cu mingea; adesea adjectival) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. Jocul prea ofensiv al mijlocașilor. SP. POP. 1961, nr. 3 916,5/5, cf. nr. 3 915, 3/1, ALR II 4 349/727. II. Subst. (Regional) Furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului; (regional) mijlocar (III), mijlociu (II 3) (Hangu-Piatra Neamț). Cf. GLOSAR REG. III. S. m., adj. 1. S. m. (În orînduirea feudală și capitalistă) țăran care posedă o avere mijlocie (I 3). Mijlocașul. . . [fînaț] pentru 12 vite (a. 1 805). URICARIUL, II, 139. Băutură pe datorii: fruntașului pîră la doaîzăci lei, mijlocașului zăci lei (a. 1831). IORGA, S. D. XXI, 216. Pentru pămîntul mărit cu poienile și dat sătenilor. . . au venit ca fruntașul să plătească 103 lei în loc de 133, mijlocașul 78 în loc de 100. I. IONESCU, P. 472. El era fecior de mijlocaș și cam sărac. GANE, N. I, 94. Fiecare român fruntaș, mijlocaș sau codaș dă fiicei sale atîta cît poate și-l trage inima. MARIAN, NU. 141, cf. id. Î. 287, DDRF. Claca era dă trei mîini: fruntașii, cu obzeci și ob [= opt] dă lei vechi, mijlocașii cu șaizeci și pălmașii cu douăzeci și patru dă lei. GRAIUL, i, 146. 2. Adj., s. m. (În orînduirea capitalistă și în perioada de trecere, pînă la încheierea procesului de cooperativizare a agriculturii; mai ales în sintagmele țăran mijlocaș sau țărănime mijlocașă) (țăran sau țărănime) care poseda pămînt și alte mijloace de producțieîn cantitate suficientă pentru a-și asigura existența fără a exploata munca altora. Romanul povestește viața unui țăran mijlocaș, CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/4. Încheind o alianță trainică cu mijlocașul. . . proletariatul. . . a pornit la opera grandioasă de transformare socialistă a agriculturii, ib. 1951, nr. 224, 1/2. Țărănimea mijlocașă. LEG. EC. PL. 418, cf. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 379. Bădîrcea spuneți că e mijlocaș. PREDA, D. 137, cf. V. ROM. februarie 1 954, 311, A III 3, IV 1. - Pl.: mijlocași, -e. – Și: (regional) miljocáș, -ă adj. A II 6. – Mijloc + suf. -aș.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

OM¹ (pl. oameni) sm. 1 Singura dintre ființele organizate înzestrată cu graiu și rațiune: Dumnezeu a creat pe ~ după chipul și asemănarea sa ¶ 2 Ființa omenească din punctul de vedere al însușirilor ei bune sau rele, ori ținînd seama de anumite particularități ale ei care o disting de altele: era un ~ ca toți oamenii, atîta numai că avea dinții de oțel (I.-GH.); ~ bun, rău, milostiv, mare, mic, tînăr, bătrîn, bogat, sărac, de treabă, cinstit, necinstit, stricat, etc.; ~ul lui Dumnezeu, om foarte de treabă, fără păcate: afară din slujbă era omul cel mai plăcut, sufletul cel mai bun și mai milostiv, ~ul lui Dumnezeu, cum s’ar zice (I.-GH.); a face din ~ neom 👉 NEOM; un ~ de nimic 👉 NIMIC I 2; (P); să vorbească și nea Ion, că și el e ~, se zice cînd se amestecă în vorbă și cîte unul mai prost și spune o neghiobie ¶ 3 Persoană cu calități deosebite, om de treabă, cum se cade: odinioară Giaba-Efendi fusese ~ ca toți oamenii (DLVR.); (P): ce folos că tată-tău a fost domn, dacă tu nu ești ~? se zice cuiva care se laudă cu neamul din care se trage sau căruia i se reproșează faptul că părinții lui au fost oameni considerați, pe cînd el înșuși n’are nici o valoare; (P): haina face pe ~; un ~ și jumătate 👉 JUMĂTATE1; (P); Țiganul, pînă nu fură, nu se ține ~; a-și găsi, a~și afla ~ul, a da peste unul mai tare, mai priceput, etc. care să-l poată birui; a da peste unul mai slab, mai nepriceput, etc. care să se lase a fi biruit, înșelat, etc.: vrei să mă îngrozești ca pe un copil, dar nu ți-ai găsit ~ul, vere (ALECS.) ¶ 4 Cel ce a trecut de vîrsta copilăriei: acum nu mai ești copil, ești ~ în toată puterea cuvîntului sau în toată firea ¶ 5 Bărbat (în opoz. cu „femeie”): m’am întîlnit cu un ~ ¶ 6 Ⓟ Bărbat, soț: ~ul meu; cîte o gospodină se ivește, foarte în treabă cu ale casei, pe cînd ~ul ei lucrează la cîmp (IRG.) ¶ 7 După concepția poporului, Țiganul nu e om ca toți oamenii; de aceea zice: erau acolo doi oameni și un Țigan ¶ 8 Acela care este sub ordinele altuia, soldat, lucrător, om cu leafă, etc.: generalul acesta are sub comanda lui zece mii de oameni; cîți oameni au venit astăzi la lucru? ¶ 9 De către ~, din stînga (vorb. de roatele carului sau plugului, de calul sau boul înhămat sau înjugat): cotiuga are o roată mai mică, de către ~ (PAMF.) ¶ 10 Întrebuințat în foarte multe expresiuni cu înțelesul general de „cineva”; (P): nu e după cum vrea ~ul, ci după cum poate; hainele nu fac pe ~ mai de treabă ¶ 11 Între două prepoziții, se ia cu înțelesul de „unul... altul”: se ridică o negură... de nu se vedea ~ cu ~ (ISP.); (P): rîde ~ de ~ și dracul de toți; (P): umblă din loc în loc ca căscatul din ~ în ~ ¶ 12 pl. Oamenii, lumea; ca oamenii, cum se cuvine, cum se cade, de treabă, cuviincios: dă și o farfurie de acolo, și niște furculițe, să mîncăm ca oamenii (VLAH.); de sau din oameni, de bună condiție, de familie bună, de neam: se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare (CAR.); a ieși la oameni, a se căpătui, a ajunge în rîndul oamenilor cu stare, cu rost, considerați: pe dînsul l-au slujit norocul, au ieșit la oameni, și eu... tot la casa boieriului, tot ciocoiu (ALECS.) ¶ 13 🎲 Partea cocoșată a arșicului (cu care se joacă copiii) opusă găunăturii 👉 ARȘIC2 ¶ 14 💫 OMUL, numele popular al constelațiunii boreale pe care o denumesc astronomii Hercule (🖼 3429) [lat. homo].

talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

spânz¹ sm [At: ANON. CAR. / V: (îrg) spanț, spănț, spănz, spân, ~ă sf, șpinț, (înv) spăn, sprânz, spun, spunț, spunz, (reg) spanj, spanz, ~nc, ~ng, ~nj, ~ns, ~nț, spenț, sprenț, sprențur, șpanț, șpânț / Pl: ~nji, (reg) ~i / E: vsl спрежь] 1 (Șîc) Plantă erbacee din familia ranunculacee, cu rizom gros, ramificat în numeroase fibre lungi și puternice, cu tulpină erectă, ramificată de obicei cu două ramuri, care se termină cu una sau două flori, de culoare roșie purpurie, plecate în jos. Si: (reg) barba-lupului, bojoțel, boșuță, bozățel, coada-popii, coaiele-popii, cucurig, iarba-nebunilor, ochiul-boului, ouăle-popii, păduchii-popii, poranici, spânjin (Helleborus purpurescens). 2 (Șîc spânț negru) Plantă erbacee din familia ranunculacee, cu tulpina puțin ridicată de la pământ, cu frunze verzi roșietice și flori mari, purpurii pe dinafară și verzui pe dinăuntru, cu cinci petale și multe stamine. SI: (îrg) trandafiri-de-iarnă, (reg) bojoțel, bozățel, bujorei, cutcurig, iarba-nebunilor, ouăle-popii, poranici, iarbă-șerpească, iarbă-strănutătoare, rușcuță, strigoaie (Helleborus niger). 3 (Șîc ~-puturos) Plantă erbacee, din familia ranunculacee, cu tulpina erectă, cu una sau două frunze mărunt dințate, pe partea inferioară pubescente, cu nervuri proeminente și albe, cu flori mari, verzui, plecate în jos. Si: (reg) barba-lupului, bojoțel, bozăței, cucurig, nipreală (Helleborus odorus). 4 Plantă erbacee, din familia ranunculacee, cu tulpină erectă și cu frunze radiale, lanceolate, mărunt dințate, cu nervurile principale puțin proeminente pe fața inferioară și cu cele secundare proeminente, cu flori mari, verzui, plecate în jos. Si: (reg) bojoțel, cutcurig (Helleborus dumetorum). 5 (Șîc ~sterp) Plantă erbacee din familia ranunculacee (Helleborus viridis). 6 (Bot; șîc șpânț-de-cal, ~-albastru, ~-de-cal, ~-de-vită, ~-galben, ~-de-munte) Ruscuță primăvăratică (Adonis vernalis). 7 (Pop; îlv) A trage (sau a băga, a pune) ~(ul) A spânzui. 8 (Bot; reg; îc) ~-negru Steregoaie (Veratrum nigrum). 9 (Bot; reg; îc) ~-nț-alb Steregeoaie (Veratrum album).

UN¹ (genit. unui), f. O (genit. unei) I. adj. num. cardinal. Cel dintîiu din toate numerele: un om, un lup, un ceas, un cuvînt; o femeie, o vacă, o lună, o vorbă; decît un an cioară, mai bine o zi șoim (ZNN.); are doi copii: un băiat și o fată; au fost odată doi oameni, un bărbat și o muiere (RET.); Judecătorii l-au osîndit la șase luni și o zi; copilul a împlinit ~ an și o lună; a cerut un leu daune-interese; (P): cu un rac tot sărac 👉 RAC I 1. II. UNU(L) (genit. unuia), f. UNA (genit. uneia) num. cardinal și (pl. m. unii, f. unele; – gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora) pron. nehot. 1 Numărul, cantitatea ce reprezintă unitatea: împăratul avea trei feciori, doi mai mari, sfătoși și făloși, iar unul mai mic (RET.); decît zece trebi și rele, mai bine una și bună (ZNN.); îi trase una cu sete, că punga plesni ca o bășică de bou (DLVR.); De cînd sînt eu pe pămînt Numai trei mîndre-am avut: Una’n deal Ca ș’un pahar, Una’n vale, Mîndră tare, Una’n capul satului, Ca și floarea crinului (IK.-BRS.); unul la sută; una la mie; bărbatul e major la douăzeci și unul de ani; o mie și una de nopți; (P): una și cu una fac două, lucrul e destul de lămurit, nu-l poți interpreta altfel; a ști una și bună 👉 BUN I 24; tu știi una, eu știu mai multe 👉 ȘTI I 1; una la mînă 👉 MÎNĂ1 B, f.; nici una, nici două, cu una cu două 👉 DOI3; din două una sau una din două, ori una, ori alta, ori... ori...; pînă la unul 👉 PÎNĂ¹3; (unul) cîte unul sau cîte unul, cîte unul, numai unul la fie-care dată și pe rînd: toată noaptea au dat den sinețe și nu cîte unul, ce toți odată (M.-COST.); acest împărat avea cincizeci de fete și... pe toate le trimese la Ercule, cîte una, cîte una (ISP.); (tot) unul și unul, tot oameni aleși, caracteristici: sat vechiu, răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvîntului, cu gospodari tot unul și unul (CRG.); ele erau mai multe la număr, tot una și una de frumoase (ISP.); Bucov. unul ca unul, unul ca și celălalt: la chip drept că-s unul ca unul, dar la fire tot se deosebesc în cîtva (SB.) ¶ 3 Asociat sau în opozițiune cu altul, alta: tot două oale-mi fierb: una seacă și alta goală (PANN); unii susțin una, alții alta; una îl întrebi și alta răspunde (CAR.); una pre alta hulește și defaimă și una pre alta va să o pogoare și să o calce (GR.-UR.); nu înțelegea unul altuia ce grăia și rămase lucrul lor neisprăvit (N.-COST.); și unii și alții sîn' vinovați; 👉 ALT²5; pînă (la) una alta. deocamdată: pînă una alta, îi schimbă merele și-i puse altele în locul lor (ISP.); dar pînă la una alta, știi ce-am gîndit eu astă noapte? (CRG.) ¶ 3 De una, a) de altfel, de altminteri: de una, poate ar fi mai bine să plece; b) laolaltă, împreună: sat... împărțit în trei părți care se țin tot de una (CRG.); c) îndată, pe loc, imediat: cum o intrat în ogradă, de una o trecut printre oameni (VAS.) ¶ 4 De-a-una, numai decît, îndată, pe loc: albina, auzind aceasta... de-a-una și sboară de unde era ascunsă (MAR.); 👉 TOTDEAUNA ¶ 5 Într’una, Mold. Bucov. Trans. (tot) una, necontenit, mereu: îi merge gura într’una; se ține într’una de ștrengării; fata, care voește ca un flăcău să o iee de soție, ia o cheutoare de la cămeșa lui... și poartă cheutoarea tot una la sine (GOR.); nu ședea nici-cînd pe-acasă, ci îmbla tot una’n vitejii (SB.); de cînd v’ați însurat, ați dus-o una cu bencheturile, cu zaifeturile (ALECS.) ¶ 6 ‡Într’una, împreună: merg oamenii la beserică, cum acolo într’una cu popa și cu tot nărodul să facă rugăciune (COR.) ¶ 7 Tot una, deopotrivă, egal, la fel: amîndoi erau tot una de tari (SB.); Tot una-i dacă astăzi sau mîine am să mor (EMIN.) ¶ 8 Nici de unele, de nici unele, nimic: la conace era grijit tot ce trebuia... să nu fie lipsă nici de unele (MUST.); care fu mirarea lui, cînd i se spuse că acolo nu va putea găsi nici de unele, fiindcă erau prea săraci (ISP.); tu n’ai părinți, adăpost n’ai, haine nu, n’ai de nici unele (CAR.) ¶ 9 Une ori 👉 UNEORI; ‡une-date 👉 DATĂ¹1 ¶ 10 De ună zi 👉 DEUNĂZI ¶ 11 În enumerări, în chitanțe, polițe, etc. se întrebuințează adesea una în loc de o: fie-care locuință se compune din un antreu, una cameră de dormit, una sufragerie și una bucătărie; am primit una mie de lei ¶ 12 Singur, unic: Dumnezeu e unul; numai unul Dumnezeu știe cît sînt de nevinovată! (ISP.); Și era una la părinți Și mîndră’n toate cele (EMIN.); botezară copilul și îngrijiră de dînsul, mă rog, ca unul la părinți (ISP.) ¶ 13 Nici unul, nici una 👉 NICI II 2. III. UNU(L) sbst. Cifra 1, nota 1: trei unu(l) de-a rîndul se citesc o sută și unsprezece; scrie pe unu(l) dinaintea lui zero; i-a dat unu(l) la geometrie. IV. UN, f. O (gen.-dat. m. unui, f. unei; – pl. m. f. niște, gen.-dat. unor) art. nehot.: un om înalt, o femeie frumoasă; acea casă era a unui bătrîn și a unei bătrîne cari n’aveau copii (RET.); Și se tot duce, s’a tot dus De dragu-unei copile (EMIN.); un altul; un al treilea; simți că în creierii lui se petrece un ce de care nu-și putea da seama (ISP.); un du-te, vino; nici un, nici o 👉 NICl II 2 [lat. unus, una].

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)