SPETI, spetesc, vb. IV. Refl. (Mai ales despre animale de tracțiune) A se îmbolnăvi de speteală; a se deșela. La deal moș Nichifor se da jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. CREANGĂ, P. 107. Strîns-a tetea, strîns-a pește, De gîndeai că se spetește. CONTEMPORANUL, II 655. Boii se spetesc întinzînd la jug și carul scîrțîie prin glod. ALECSANDRI, T. I 359. Caii se spetesc. ȘEZ. IV 128. ◊ Tranz. Într-o zi Ghemiș punea Șepte buți alăturea, Cu vînăta le sărea, Pe vînăta o spetea! ALECSANDRI, P. P. 129. ♦ A se istovi muncind, a munci din răsputeri. El tolănește și noi ne spetim muncind și tot noi leneși. STANCU, D. 105. În ogradă, argații umblau forfota în toate părțile, se speteau cu treaba. SADOVEANU, O. III 112. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești. ISPIRESCU, L. 175. Comuna... ar putea îndestula toate trebuințele comunale, fără ca să se spetească oamenii. I. IONESCU, P. 57. ♦ A se ruina. M-am spetit!... Zece mii cinci sute de lei, frate, și via cu poamă coarnă. ALECSANDRI, T. 289.