CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. – Cap¹ + câine (după ngr. kinokefalos).

CAPUL-CÂINELUI s. v. dedițel.

CĂPCĂUN ~i m. 1) folc. Ființă fabuloasă mitologică despre care se crede că mănâncă oameni. 2) fig. Om crud, rău; om fără suflet. /cap + câine

pleasnă, plesne, s.f. (pop.) 1. șfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorbă usturătoare, sarcastică. 5. fiecare dintre cele trei curelușe înguste cu care se încheie cureaua la cioareci, prinse în trei catarame. 6. șuviță de păr. 7. fir de in sau de cânepă. 8. (reg.) disc sau verigă pusă pe osia roții căruței, pentru a apăra de frecare. 9. bucată mică, așchie, țandără desprinsă dintr-un lemn. 10. (la pl.) mătreață. 11. (la pl.) boală de copii; afte, stomatită. 12. stâncă, piatră gata să se despice într-o mină; crăpătură în stâncă. 13. insectă care trăiește în locuri întunecate; șvab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul din capete; câinele-babei.

CĂPCĂUN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Om rău, crud, sălbatic. – Cap¹ + câine (după ngr. kinokéfalos).

buruiană sf [At: N. TEST (1648), ap. GCR II, 171 / V: burean sms, buriană (P: ~ri-a~) sf, burian (P: ~ri-an) sms, (înv) burăiană sf (sg refăcut după pl) buruian sms (P: ~u-ian) / Pl: ~ieni și (înv) ~iene / E: rs бурьян] 1 (Îoc floare) Orice plantă erbacee care crește spontan (exceptând iarba). 2 (Prc) Plantă sălbatică care crește printre cele cultivate, năpădindu-le și care trebuie să fie plivită sau prășită Cf bălărie. 3 (Reg; îs) ~ rea sau de stricăciune Plantă otrăvitoare și nefolositoare. 4 (Reg; îs) ~ de leac sau ~ lecuitoare, tămăduitoare) Plantă medicinală. 5 (Pfm; îe) A fi crescut în ~ienile-dracului A fi certăreț și nemulțumit. 6-7 (Csc) Vegetația (de pe fundul lacurilor, râurilor etc. sau) care plutește la suprafața apelor. (Reg) 8 (Îc) ~ albă (sau buruieni-albe) Albiță (Alyssum calycium). 9 (Îc) ~ieniță-albă, ~ pentru durere de ochi Planta Euphrasia stricta. 10 Planta Saponaria officinalis. 11 (Îc) ~ amară Amărăluță. 12 (Îc) ~na-apucatului (sau ~na-gălbinării, ~-de-cinci-degete) Planta Potentilla recta. 13 (Îc) ~na-armurării (sau ~-de-armurar) Planta Sylibum marianum. 14 (Îc) ~na-argintului-viu Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 (Îc) ~ bolundă Planta Biyonia dioica. 16 (Îc) ~na-bureților (sau ~-ca-capul-câinelui) Planta Datura stramonium 17 (Îc) ~-de-rânduri-roșii Planta Anagallis arvensis. 18 (Îae) Planta Anagallis coerulea. 19 (Îc) ~-ca-ardeica (sau ~-rea-și-lipicioasă, ~ creață, ~na-cătanelor, ~ nemțească Planta Galinsoga parviflora. 20 (Îc) ~na-calului (sau ~-de-talan, ~ neagră) Planta Adonis vernalis. 21 (Îc) ~ câinească (sau ~na-câinelui) Trepădătoare (Mercurialis annua). 22 (Îc) ~na-celor-slabi Planta Impatiens noli-tangere. 23 (Îc) ~ ce se învârte după soare Planta Hibiscus trionum. 24 Planta Mentha crispa. 25 (Îc) ~na-dalacului Planta Heliotropium europaeum. 26 (Îc) ~-de-a-bubă (sau ~na-bubei) Păpălău (Physalis alkekengi). 27 (Îc) ~-de-argint Planta Lysimachia vulgaris. 28 (Îc) ~-de-artritis (sau ~-de-tăietură, ~ vânătă) Planta Betonica officinalis. 29 (Îc) ~-de-atac (sau ~na-friguriIor) Planta Asarum europaeum. 30 (Îc) ~-de-baghiță Planta Berteroa incana. 31 (Îc) ~-de-balsam Planta Thymus serpyllum. 32 (Îc) ~-de-bășică (sau ~iene-de-bubă-neagră) Planta Paris quadrifolia. 33 (Îc) ~-de-beșica-cea-rea (sau ~-de-bubă-rea) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). 34 Planta Melandrium noctiflorum. 35 (Îc) ~na-bubei Planta Mentha aquatica. 36 (Îc) ~-de-beteșug (sau ~-de-dureri ori de-dureri-la-inimă) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 37 (Îc) ~-de-bleasnă (sau ~na-orbalțului Planta Leonurus cardiaca. 38 (Îc) ~-de-boală Planta Verbena officinalis. 39 (Îc) ~-de-brâncă Planta Camphorosm ovata. 40 (Îae) Planta Lapsana communis. 41 (Îc) ~-de-buba-cea-rea, ~-de-bube) Planta Schrophularia nodosa. 42 (Îc) ~-de-bubă (sau ~ lată) Plantă cu rădăcină mică, ramuri subțiri și tulpină cu multe rămurele, acestea având frunze verzi, late și crestate rotund (Salvia verticillata). 43 Lumânare (Verbascum thapsus). 44 (Îc) ~-de-bubă-neagră Planta Adianthum capillus-veneris. 45 (Îc) ~-de-perit Planta Alliaria officinalis. 46 Planta Prunella vulgaris. 47 (Îc) ~-pentru-trântitură, ~iene-de-călcat Planta Hieracium pilosella. 48 (Îc) ~-de-călmăceală Planta Gnaphalium uliginosum. 49 (Îc) ~-de-cârtițe, ~na-zmeului Planta Erygium planum. 50 (Îc) ~-de-ceas-rău Planta Lamium purpureum. 51 (Îc) ~ieni-niere /=miere/, ~-de-ceas-rău Planta Lathyrus niger 52 (Îc) ~iene-de-cel-perit (sau ~ieni-de-spăriet) Planta Potentilla argentea. 53 (Îc) ~-de-rău (sau ~na-mătricii) Vetrice (Tanacetum vulgare). 54 (Îc) ~-împușcată Planta Veronica chamaedrys. 55 (Îc) ~-de-cele-sfinte, ~-de-negei, ~ieni sfinte, ~-de-pecingine, ~na-rândunicii Planta Chelidonium majus. 56 (Îc) ~-de-cel-pierit (sau ~-de-pierit) Planta Veronica officinalis. 57 (Îc) ~-de-cinci-degete Planta Potentilla reptans. 58 (Îc) ~iene-de-copii, ~ne-de-fapt Planta Linaria vulgaris. 59 (Îc) ~-de-cui (sau ~-de-cui-de-stricăciune, ~-pentru-inimă) Cerențel (Geum urbanum). 60 (Îc) ~-de-dalac (sau ~na-dalacului, ~-de-bube-rele) Lăsnicior (Solanum dulcamara). 61 (Îc) ~-de-pete Planta Erigeron canadensis. 62 Planta Heracleum sphondylium. 63 (Îc) ~-de-dambla Planta Sanicula europaea. 64 (Îc) ~-de-durere-de-toate sau ~ni-pentru-lespezi, ~nile-lui-Sf. Vasile Planta Inula britannica. 65 (Îc) ~-de-făcut-copii (sau ~-de-rod-de-copii) Planta Consolida regalis. 66 (Îc) ~ieni-de-ficat-alb Planta Calistegia vulgare. 67 (Îc) ~-de-foc-ghiu (sau ~-de-năduf, ~-de-pe-rozor) (=viu) Planta Hipericum perforatum. 68 (Îc) ~-de-fragi Planta Fragaria vesca. 69 (Îc) ~-de-friguri Planta Agrimonia eupatoria. 70 Traista-ciobanului (Capsella bursa pastoris). 71 (Îc) ~-de-viermi Planta Centaurium umbellatum. 72 (Îc) ~-de-friguri Planta Descurainia sophia. 73 (Îae) Planta Dianthus saxigenus. 74 (Îc) ~-de-râie-măgărească, ~-măgărească Planta Euphorbia helioscopia. 75 Planta Lepidium ruderale. 76 Planta Lysimachia vulgaris. 77 (Îc) ~ieni~de-negei sau ~-măgărească Planta Ranunculus sceleratus. 78 (Îc) ~ieni-de-germe /=vierme/ sau ~ieni-de-ghiței /=viței/ Planta Dianthus callizonus. 79 (Îae) Planta Dianthus caryophillus. 80 (Îc) ~ieni-de-jerme Planta Dianthus carthusianorum. 81 (Îc) ~-de-gușter Plantă nedefinită mai îndeaproape. 82 (Îc) ~na-omizii Planta Teucrium chamaedrys. 83 (Îc) ~-de-ghing Planta Gentiana praecox. 84 (Îc) ~ieni-de-jerme /=vierme/ Planta Dianthus barbatus. 85 (Îc) ~-de-roce Planta Gallium cruciata. 86 (Îc) ~-de-roșeață (sau ~-de-săgetătură) Planta Geranium robertianum. 87 (Îc) ~ieni-de-spurcat Planta Chrysosplenium alternifolium. 88 (Îc) ~ieni-mănunțele Planta Isopyrum thalictroide. 89 (Îc) ~ieni-de-trânji Planta Neottia nidus-avis. 90 (Îae) Planta Sedum acre. 91 (Îc) ~ieni-domnești, ~-domnească Planta Tagetes erecta. 92 (Îae) Planta Tagetes patula. 93 (Îc) ~ieni-tunse Planta Veronica spicata. 94 (Îc) ~ieni-de-bășică-rea Planta Cynanchum vincetoxicum. 95 (Îc) ~-de-lele sau ~-de-remf (sau rimpf) Mărul-lupului (Aristolochia clematitis). 96 (Îc) ~ieni-de-in Linariță (Androsace elongata). 97 Planta Anthirhinum majus. 98 Planta Linaria genistifolia. 99 (Îc) ~-de-lungoare (sau ~a-lungoarei, ~-de-lipitură, ~a-lingoarei) Leuștean (Levisticum officinale). 100 (Îc) ~-de-inimă Planta Asperula humifusa. 101 (Îc) ~-de-junghiuri Planta Cephalantera longifolia. 102 Planta Geranium pussilum. 103 (Îc) ~-de-leac Planta Rhinatus glaber. 104 (Îc) ~-de-liprică, ~-de-roșață, ~-de-pelagră Planta Echium vulgare. 105 Planta Ononis arvensis. 106 (Îc) ~-de-mărin (sau ~-de-mătrice) Planta Trifolium campestre. 107 (Îc) ~-măsele Planta Hyoscianum niger. 108 (Îc) ~-de-mărin (sau ~na-fetelor) Planta Phalaris arundinea. 109 (Îc) ~-de-râie-măgărească, ~-de-friguri Planta Euphorbia cyparissias. 110 (Îc) ~-de-negi Planta Euphorbia platyphylos. 111 (Îc) ~-de-rânză Căpușnică (Cirsium oleraceum). 112 (Îc) ~-de-nouă-daturi Planta Ranunculus auricomus. 113 (Îae) Panseluță (Viola tricolor). 114 (Îc) ~-de-orbalț (mare) Planta Aclaea spicata. 115 (Îae) Planta Aegopodium podagraria. 116 (Îae; șîc) ~-de-plecăiță Planta Cucubalus baccifer. 117 (Îae) Planta Glechom hederacea. 118 (Îae) Planta Lapsanci communis. 119 (Îc) ~-de-păr Planta Chara sp. 120 ~-de-perit-negru (sau ~na-muscului) Planta Asperula odorata. 121 (Îc) ~-de-poală-albă Planta Berteroa incana. 122 (Îc) ~-de-pocitură (sau ~-un dulce) Planta Schrophulciria scop oii. 123 (Îc) ~-de-răul-băieților Planta Sysimbrium officinale. 124 (Îae) Planta Euphorbia stricta. 125 (Îc) ~-de-roșață Plantă cu rădăcină roșie și subțire. 126 (Îc) ~-de-roște Planta Lepidium tuderle. 127 (Îc) ~-de-sat Planta Lithospermum arvense. 128 (Îae) Planta Melampirum cristatum. 129 (Îc) ~-de-scrinte Planta Potentilla anserina. 130 (Îc) ~-de-speritat Planta Dianthus armeria. 131 (Îc) ~-de-spulberări (sau de-spulberături, spulburături, ~na-fetei) Planta Teucris chamaedrys. 132 (Îc) ~-de-studeniță Planta Seseli tortuosum. 133 (Îc) ~-de-stup Planta Melissa officinalis. 134 (Îc) ~-de-sub-alun Planta Ajuga reptans. 135 (Îc) ~-de-surpătură Planta Herniaria glabra. 136 (Îae) Planta Sceleranthus annuus. 137 (Îc) ~-de-tătarcă Planta Abutilon theophrasti. 138 (Îc) ~-de-țară Năfurică (Centaurea difussa). 139 (Îae) Planta Artemisia annua. 140 (Îc) ~-de-trânji Iarbă-de-șoaldină (Lathraea squamaria). 141 (Îc) ~-de-urât Planta Dianthus superbus. 142 (Îc) ~-de-vânt-rău Planta Aster linosyris. 143 (Îc) ~-de-venin Planta Euphorbia lathyris. 144 (Îc) ~-dulce Planta Polypodium vulgare. 145 (Îae) Planta Solanum nigrum. 146 (Îc) ~na-dracului Planta Echinops sphaerocephalus. 147 (Îc) ~na-germii Planta Polygonum lapathifolium. 148 (Îc) ~na-ghebosului Planta Astragalus glycyphyllos. 149 (Îc) ~na-herniei Planta Arenaria serpyllifolia. 150 (Îc) ~-grasă Planta Portulacci oleracea. 151 (Îc) ~na-junghiului Planta Potentilla arenara. 152 (Îae) Planta Stelaria graminea. 153 (Îc) ~na-lacului (sau ~na-leacului, ~-rotundă-de-bube, ~na-zgăibii) Planta Glechoma hederacea. 154 (Îc) ~na-lui-Tatin (sau Tătăneasă) Planta Symphitum officinale. 155 (Îc) ~-mare Planta Veronica longifolia. 156 (Îc) ~na-măselii Plantă a cărei rădăcină seamănă cu o măsea de om, folosită contra durerilor de măsele. 157 (Îc) ~na-mâlcedului Planta Salvia pratensis. 158 (Îc) ~-mnerie/mierie Planta Centaurea cyanus. 159 (Îc) ~-mucedă Planta Erygium campestre. 160 (Îc) ~-păroasă Planta Genista sagittalis. 161 (Îc) ~-pentru-negei Planta Medicago lupulina. 162 (Îc) ~-pentru-prunci Planta Circaea lutetiana. 163 (Îc) ~-pentru-vânt Planta Inula ensifolia. 164 (Îc) ~-porcească (sau ~na-porcului) Planta Hypochoeris radicata. 165 (Îc) ~-pucioasă, ~-puturoasă Planta Bifora radians. 166 (Îae) Planta Coriandrum sativum. 167 (Îc) ~na-rușinii Morcov (Daucus carota). 168 (Îc) ~na-sărăciei Planta Galinsoga purpurea. 169 (Îae) Planta Pimpinella saxifraga. 170 (Îc) ~na-sburătorului Iederă (Hedera helix). 171 (Îc) ~na-spurcului Planta Chenopodium bonus-henricus. 172 (Îc) ~na-talanului Planta Adones volgensis. 173 (Îc) ~na-tăieturii Planta Gentiana cruciata. 174 (Îc) ~na-urgiei Planta Stachys annua. 175 (Îc) ~na-vântului Planta Seseli rigidum. 176 (Îc) ~-veninoasă Planta Cicula virosa. 177 (Îc) ~na-viermelui Punguliță (Thlaspi arvense). 178 (Îc) ~na-viermilor Planta Polygonum hydropiper. 179 (Îae) Planta Polygonum mite. 180 (Îae) Planta Polygonum persicaria. 181 (Îc) ~-veninoasă Planta Ciuta virosa. 182 (Îc) ~-de-copil Planta Orchis morio. 183 (Îc) ~-de-ficat-alb Planta Calistelia silvatica. corectat(ă)

BULDOG ~gi m. 1) Rasă de câini cu capul mare, cu botul scurt și turtit și cu labele scurte și groase; mops. 2) Câine din această rasă. /<fr. bouledogue

MOPS¹ ~și m. 1) Rasă de câini cu capul mare, bot scurt și turtit, cu labe scurte și groase; buldog. 2) Câine din această rasă. /<germ. Mops

bot n. 1. partea capului la câine și alte animale, coprinzând gura și nasul; 2. fam. gură la om; fam. a se șterge pe bot, a nu căpăta un lucru ce dorește; 3. ceea ce seamănă unui bot: botul condeiului, botul cismei, botul luntrei. [Origină necunoscută].

capcân (căpcăun, cătcăun) m. 1. monstru antropofag cu cap de câine, despre care povestește Alexandria («o țară cu oameni cătcăuni„ dinainte cu obraz de om ce grăia omenește, iar dindărăt cap de câine ce lătra câinește»); 2. Tătar canibal, barbar: o mână de capcân să se atingă de al lumilor stăpân AL. Câți Cazaci, Capcâni și alte lifte spurcate CR.; 3. sălbatic: fugi, căpcăunule, că mi-ai omorât odorul! AL. [Forma primitivă e Capcân (”țara Capcânilor", Dosofteiu), traducere după gr. Kynokephaloi sau Cynocephali, despre cari naturaliștii antici, Elian și Pliniu, vorbesc ca de niște popoare cu cap de câine trăind în India; variantele căpcăun și cătcăun sunt alterațiuni obscure].

tărbacă f. tăbăceală: tărbaca câinilor, spânzurarea câinilor cu capul în jos și învârtirea lor până ce amețesc (datina tabacilor a doua zi după lăsatul secului); a lua la tărbacă, fam. a snopi în bătăi, a-și bate joc de cineva. [Tras din verbul tăbăcì].

tătar m. 1. om din neamul Tătarilor pe cari poporul îi consideră ca canibali (v. Calmuci) și tradițiunea îi învecinează cu Căpcăunii, monștri antropofagi cu cap de câine: doar nu dau Tătarii! (parcă-l alungă Tătarii!), locuțiune proverbială care exprimă o frică năpraznică, o panică neașteptată (din cauza năvălirilor dese și funeste ale acestui neam) se zice și despre cineva care se grăbește și lucrează cu zor); 2. uriaș puternic din vremile trecute (v. jidov); 3. drac (v. Han-Tătar); 4. exclamațiune de uimire: ce tătarii! te silește să dai așa pe foc? POP.; 5. barbar, om cumplit: doar om sunt și eu, nu-s tătar AL.; 6. cocoș de munte (adică sălbatic); 7. od. curier poștal însărcinat cu corespondența între Poarta și Țările române (Tătarii servind de obiceiu ca călărași). [Turc. TATAR, tătar, curier, ștafetă; v. lipcan].

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

SUBSTANTIV s. n. (cf. fr. substantif, lat. substantivus < substans „substanță” < sub „dedesubt” + stans „așezat”): parte de vorbire care denumește obiectele gramaticale. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după număr și caz (parțial după gen), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (subiect – funcție de bază; nume predicativ, atribut, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională. ◊ ~ moștenit: s. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, ca de exemplu cap, casă, câine, floare, frate, pâine etc. (din latină); barză, buză, mânz, sâmbure, viezure etc. (din substratul geto-dacic). ◊ ~ împrumutat: s. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu luncă, muncă, nevastă, plug, vreme etc. (din v. sl.); gând, hotar, marfă, oraș, sobă etc. (din maghiară); basma, cataif, cearșaf, cioban, zambilă etc. (din turcă); dascăl, hârtie, patimă, piper, tipar etc. (din neogreacă); ban, clacă, crap, grădină etc. (de la slavii de sud); boroană, borș, horn, nadă, posmag etc. (de la slavii de nord și de est); cartof, cufăr, flanelă, halbă, stofă etc. (din germană); algebră, balon, diviziune, epidemie, fotograf etc. (din franceză); ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare, prin compunere sau prin conversiune (provenit din alt substantiv, din adjectiv, din numeral, din pronume, din verb, din adverb și din interjecție), ca de exemplu iepuraș, lupoaică, nucet, străbun, tristețe, țărănime etc.; bunăvoință, Câmpulung, miazăzi, Bolintinul din Vale, floarea-soarelui, Cluj-Napoca etc.; doiul, treiul, ielele, sinea, aproapele, binele, leneșul, oful, grăpatul, rănitul etc. ◊ ~ denominativ: s. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un adjectiv, ca de exemplu cățeluș (< cățel + suf. -uș), puiandru (< pui + suf. -andru), strămoș (< pref. stră- + moș), răutate (< rău + suf. -ătate), frumusețe (< frumos + suf. -ețe), înălțime (< înalt + suf. -ime) etc. ◊ ~ concret: s. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu arbore, bondar, cioară, lăstun, masă, pământ, trăsnetele. ◊ ~ abstract: s. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu corectitudine, curaj, dezvoltare, dreptate, înțelepciune, necesitate, posibilitate, vigoare etc. ◊ ~ simplu: s. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice substantiv moștenit, împrumutat sau format prin derivare și conversiune), ca de exemplu adevăr, albină, cer, inimă; bec, halva, hârleț; blândețe, copilaș, strămoș; viteazul, doiul, sinea, aratul etc. ◊ ~ compus: s. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice substantiv format prin compunere), ca de exemplu bună-cuviință, scurt-circuit, planisferă, radiorecepție, cineclub, microfotografie, miniautomobil, telecinematecă, aeronavă, electromotor, Albă ca Zăpada, Cheile Bicazului, Curtea de Argeș, floare de colț, rochița rândunicii, untdelemn, Câmpulung etc. ◊ ~ articulat (determinat): s. însoțit de articol nehotărât sau hotărât (de aici sintagmele: articulat nehotărât – articulat hotărât, determinat nehotărât – determinat hotărât), ca de exemplu un om – niște oameni, omul – oamenii; o coasă – niște coase, coasa – coasele; un cerc – niște cercuri – cercul – cercurile. ◊ ~ nearticulat (nedeterminat): s. neînsoțit de articol nehotărât sau hotărât, ca de exemplu om, coasă, cerc – oameni, coase, cercuri. ◊ ~ comun (apelativ); s. care denumește obiecte gramaticale de același fel, ca de exemplu animal, copac, fag, frate, leu, mamă, nor, om, plantă, pod, turturea, viespe, zebră etc. ◊ ~ propriu: s. care denumește obiecte gramaticale individualizate, ca de exempiu Andrei, Anișoara, Badea, Constantin, Cristina, Dumitru, Despina, Eustațiu, Eufrosina; Florescu, Filipescu, Pietreanu, Stamate, Tudorache; Grivei, Joiana, Roiba; Caransebeș, Satu-Mare, Suceava, China, Iugoslavia, România; Dunărea, Mureșul, Nistrul, Oltul; Bucegi, Carpați, Himalaia etc. ◊ ~ epicen: s. care are o singură formă pentru ambele genuri (sau numai forma de masculin, sau numai forma de feminin), ca de exemplu cocostârc, cuc, dihor, elefant, pițigoi, rinocer etc.; cămilă, cârtiță, lebădă, pupăză, veveriță, zebră etc. ◊ ~ mobil: s. format în limba română prin moțiune (v.), cu ajutorul unui sufix moțional (v.). fie de la masculin, fie de la feminin, ca de exemplu lupoaică (< lup + suf. -oaică), tigroaică (< tigru + suf. -oaică), porumbiță (< porumb + suf. -iță) etc.; rățoi (< rață + suf. -oi), vulpoi (< vulpe + suf. -oi), curcan (< curcă + suf. -an), gâscan (< gâscă + suf. -an) etc. ◊ ~ individual: s. care denumește la forma de singular un singur obiect gramatical, ca de exemplu bujor, dimineață, ferigă, fiu, gutui, măr, salcie, șah, uragan etc. ◊ ~ colectiv: s. format cu ajutorul unui sufix colectiv; s. care denumește la forma de singular o multitudine de obiecte gramaticale identice, considerate ca un întreg. Astfel: brădet, nucet, pietriș, stejăriș, studențime, țărănime, iniște, porumbiște; companie, grupă, stol, turmă etc. ◊ ~ defectiv (de număr): s. lipsit de unele forme flexionare de singular sau de plural; s. care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă (fie la singular, fie la plural), ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, pătrunjel, piper, sânge, unt etc.; icre, moaște, ochelari, pantaloni, tărâțe etc. ◊ ~ cu forme multiple de singular sau de plural, ca de exemplu călăuz – călăuză, cojoc – cojoacă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture; basc – bască, poem – poemă; cifru – cifră; bobi – boabe, ochi – ochiuri; capi – capete – capuri; curenți – curente, derivați – derivate; coli – coale, roți – roate; cărni – cărnuri, blăni – blănuri; mărfi – mărfuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, refrene – refrenuri; rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. ◊ ~ de declinarea I: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -ă neaccentuat și în -a și -ea accentuate, ca de exemplu duminică, fată, sâmbătă, ziuă; papă, pașă, popă, tată, vlădică, vodă etc.; baclava, cherhana, dandana, mahala etc.; andrea, boccea, canea, cișmea, dușumea, perdea etc. ◊ ~ de declinarea a II-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în consoană dură, consoană muiată, -u vocalic, -u semivocalic, -i vocalic accentuat, -i semivocalic și -o accentuat sau neaccentuat, ca de exemplu bărbat, unchi, zimbru, leu, vulpoi, taxi, sloi, tango, radio etc. ◊ ~ de declinarea a III-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -e neaccentuat, ca de exemplu codice, femeie, nume, pepene, pește, vulpe etc. ◊ ~ de tipul flexionar I: s. comun feminin, cu două forme cazuale la singular (una de N. Ac. și alta de D. G.) și cu o singură formă cazuală la plural (identică cu aceea de D. G. singular), ca de exemplu o casă – unei case, niște case – unor case etc. ◊ ~ de tipul flexionar II: s. comun masculin sau neutru, cu o singură formă cazuală la singular și cu o altă formă cazuală la plural, ca de exemplu alai – alaiuri, butoi – butoaie, câine – câini, codru – codri etc. ◊ ~ de tipul flexionar III: s. comun, masculin, feminin sau neutru, cu o singură formă cazuală la ambele numere, ca de exemplu ochi, pui; directoare, învățătoare; codice, nume etc. ◊ ~ apreciativ: s. care sugerează prin conținutul său lexical o atitudine de apreciere deosebită față de obiectul denumit, ca de exemplu cărturar, învățat maestru, magistru, meșter, savant etc. ◊ ~ depreciativ (peiorativ): s. care sugerează prin conținutul lui lexical o atitudine de dispreț, de lipsă de considerație, de batjocură față de obiectul denumit, ca de exemplu ageamiu, cârcotaș, farfara, gură-spartă, lichea, mojic, nulitate, otreapă, poltron, secătură etc.

căpcăun sm [At: DOSOFTEI, V. S. 79/1 / V: cătc~, cătcăhun, ~cân / P: ~că-un / Pl: ~i / E: cap + -câne calc după ngr ϰυνοϰεφαλος, vsl пъкоглаьъ] 1 Ființă din mitologia populară românească, cu trup de om și cap de câine, care mânca oameni. 2 (Pfm; fig) Om rău, și crud. 3 (Spc) Poreclă dată în trecut turcilor și tătarilor, în calitate de invadatori, de asupritori. 4 (Pfm; pex) Om mâncăcios. 5 (Pfm; pex) Om care mănâncă gratis de la cineva, fără să muncească Si: parazit, trântor. 6 (Îf cătc-) Om prost.

capcâne, capcâni, s.m. (mit.) Personaj mitologic, cu trup de om și cap de câine; căpcăun. – Din cap + câne, calc după ngr. kynokéfalos „cu cap de câne” (Scriban, MDA).

CERBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. (Livr.) Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

CERBER ~i m. 1) (în mitologia greacă) Ființă imaginară reprezentată în chip de câine cu trei capete, care păzește poarta infernului. 2) fig. Paznic sever și intransigent. /<lat. cerberus, fr. cerbere

CERBER s. m. 1. (mit.) câine cu trei capete care păzea intrarea în infern. 2. (fig.) paznic, gardian neînduplecat. (< fr. cerbère, lat. cerberus)

HERAKLES (HERCULE), în mitologia greacă, cel mai de seamă erou, înzestrat cu o forță fizică neobișnuită. Fiu al lui Zeus și al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, și pentru a ispăși păcatul de a-și fi omorât soția și copiii, H. îndeplinește cele 12 munci (încercări) din care iese victorios. De pe rugul pe care și-l ridicase, pentru a scăpa de chinurile pricinuite de cămașa otrăvitoare cu filtrul magic trimisă de soția sa Deianeira, H. a fost înălțat de zei în Olimp, dobândind nemurirea. Aici se va căsători cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea și aducerea, de viu, pe umeri, a mistrețului de pe muntele Erymanthos; prinderea căprioarei cu copite de aramă și coarne de aur; curățarea grajdurilor regelui Augias; omorârea păsărilor dăunătoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; îmblânzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; răpirea cingătorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus și omorârea acestuia; furtul merelor de aur din grădina Hesperidelor; aducerea din Infern a câinelui cu trei capete Cerber, și înapoierea acestuia lui Hades.

Cerber m. 1. Mit. câine cu trei capete, care păzia intrarea infernului; 2. fig. portar brutal și grosolan, paznic neîmblânzit.

CERBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

cerber sm [At: VLAHUȚĂ, D. 5 / A: cerber / Pl: ~i / E: fr cerbère, lat cerberus] (Îmg) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete care păzește porțile infernului. 2 (Liv; pan) Paznic foarte vigilent.

zicală (zice + suf. ală), construcție figurată, cu structură intermediară între locuțiune și proverb, care se integrează într-un enunț sau context mai larg, cu scopul de a rezuma plastic conținutul celor enunțate sau de a sugera chiar mesajul enunțului (A): „Din călcâie până la cap, haina lui mai mult ață decât față.” (A. Pann) Z. are, ca și locuțiunea și proverbul, structură idiomatică, dar, pe când locuțiunea și proverbul își realizează sensul în mediul lor lexical, sunt autosemantice, ca mesaj, z. are nevoie, în genere, de integrare în context, este oarecum sinsemantică, în privința mesajului: „«Taci, măi, – zic eu – ce mai vorbești în bobote, că s-a mânié omul și s-a duce și el acasă.» «-Ei, și-apoi? Ce mare pagubă! Vorba ceea: Dacă s-a da baba jos din căruță, de-abia i-o fi mai ușor iepei.»” (I. Creangă) Comparată cu locuțiunea verbală, z. este, gramatical, o construcție în genere perifrastică mai dezvoltată, căreia nu i se poate găsi, ca locuțiunii verbale, uneori, un echivalent verbal monolexical, fiindcă ea reprezintă în esență un enunț figurat, alcătuind chiar o frază și fiind asemenea unui epifenomen al frazei sau paragrafului care precedă; v. exemplul de mai sus din Creangă. Sau: „Și continuam să țin taina sub trei lacăte și trei peceți.” (L. Blaga) Așadar, z. poate fi, din punct de vedere gramatical, z. enunț, sau mai rar z. segment de propoziție; iar z. enunț poate fi o propoziție sau o frază, uneori o propoziție nominală: „Brânză bună în burduf de câine.” „La așa cap, așa căciulă.” „Nici lupul pe bălaie, nici bălaia pe lup.” Aspectul cel mai important este structura figurată a z. Ca și proverbul, z. este o figură de compoziție, întrucât este tributară celorlalte figuri – adică ea nu poate rezuma plastic ori sugestiv conținutul frazei sau contextului precedent decât grație unei scheme figurate. Vom avea astfel z. care pot fi date chiar ca exemplu de paronomază, rimă, paradox(ism), antimetateză, aluzie, alegorie, eurilogie etc. 1. Z. paronomastică: „Obraznicul mănâncă praznicul.” Cf. germ.: „Wie gewonnen so zerronnen.” 2. Z. rimată: „- Nu se zice mecet, ci catihet, tată, răspunse Ioan, rușinat”. „-Na, na, na, măria ta! parcă astă grijă am eu acum? Vorba ceea: Nu-i Tanda, ci-i Manda; nu-i tei-belei, ci-i lei-tei... de curmei.” (I. Creangă) Sau: „Ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba.” „Cu un ochi la făină și cu altul la slănină.” 3. Z. paradox (ism): „Na-ți-o frântă că ți-am dres-o!” „Prinde orbul, scoate-i ochii.” 4. Z. antimetateză: „Că aceste sunt minciuni goale de la oamenii cei proști și întunecați la minte scornite, ceia ce pute le miroasă, și ceia ce miroasă le pute...” (D. Țichindeal) 5. Z. aluzie: „Dar fiindcă așa a fost să se întâmple, treacă de la mine și acest pahar.” (I. Minulescu) „După asta, victoria le-a căzut în gură ca o pară mălăiață.” (M. Preda) În exemplele de mai sus, avem aluzie religioasă și respectiv aluzie folclorică. Citatul din Marin Preda conține z. integrată în propoziție ca segment de enunț; de aceea este numai aluzivă. Dacă ar fi fost întrebuințată întreagă, n-ar mai fi avut structură de comparație (ca funcție gramaticală), ci ar fi fost aplicată metaforic, cum ar fi: „După asta, victoria le-a fost foarte ușoară, le-a venit pe neașteptate. Vorba aceea: Pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață.” 6. Z. alegorie: „I-a ieșit un porumbel din gură.” (Despre cineva care a spus o vorbă proastă). „I-a ieșit un înger din gură.” (Despre cineva care a spus o vorbă bună). 7. Z. eurilogică: Formulă reprezentând o z. enunț, prin care se sugerează rezumativ lungimea nedefinită a unei relatări sau a unui dialog: „C-o fi, c-o păți.” „Ba una, ba alta...”; „C-o fi tunsă, c-o fi rasă.”; „Câr, mâr...” 8. Z. proverbială: Este destul de frecventă, și, întocmai ca și proverbul propriu-zis, reflectă o experiență de viață, evocând un eveniment odată notoriu, o situație comună semnificativă, a căror analogie cu tot ce se poate întâmpla în viață a dus la folosirea lor alegorică: „A nu avea pe unde scoate cămașa.” „Și-a găsit sacul petecul.” „Nu te băga unde nu-ți fierbe oala.” În privința funcției semantice, vom menționa că z. se pot clasifica în două mari categorii: 1. Z. portret: „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.” „A fi oaie între lupi.” „Puișor cu caș la botișor.” 2. Z. circumstanțială (care caracterizează o situație): „La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea cel urâcios un pupoi, fără veste. Căci la de acestea, mai tot prostul se pricepe. Și atunci, crâșmărița cea frumoasă curat s-o mâniet. Dar ce să-i facem? Vorba ceea: În care cămașă s-o mâniet, într-aceea s-a desmânié, că altfel n-ai cum s-o ghibăcești.” (I. Creangă)

MIORITIC, -Ă I. adj. 1. din balada populară „Miorița”. ◊ care amintește de „Miorița”. 2. spațiu ~ = (în concepția lui Lucian Blaga) spațiu geografic românesc constituit dintr-un plai ondulat, cu alternanțe între deal și vale; univers spiritual specific românesc, solidar cu acest orizont. II. s. m. câine ciobănesc românesc, cu capul masiv, botul puternic, trunchiul alungit, cu părul alb, lung și abundent. (< „Miorița” + -/t/ic)

HEKATE (HECATE) (în mitologia greacă), divinitate arhaică pur benefică (ocrotitoare a nașterii, căsătoriei, vânătorii etc.), H. devine ulterior zeiță a lumii subterane, a magiei, vrăjitoriei și otrăvurilor, patronând fantomele și spaimele nopții. Fiica Asteriei și a titanului Perses. La romani, reprezentată cu trei trupuri (lipite spate-n spate) sau trei capete (de cal, de câine și de leu), indicând cele trei imperii peste care domnește (Cerul, Pământul și Infernul). Identificată de cele mai multe ori cu Artemis.

bate v. (activ) 1. a lovi de mai multe ori: el bate pe toți; 2. a da lovituri: a bate la ușă; 3. a băga, a înțepeni lovind: a bate cuie, pari; a bate toba, a da un semnal lovind toba; fig. a bate șeaua, a ținti cu vorba, a face aluziune; 4. a da un tipar sau formă (lovind cu ciocanul): a bate fierul, bani; 5. a juca bătând cu picioarele; a bate hora, brâul; 6. a bătători, a străbate: am bătut toate drumurile; a bate podurile, a umbla fără căpătâiu; fig. a bate câmpii, a aiuri; 7. a învinge pe dușmani: Mihaiu bătu pe Turci; 8. a ataca, a bombarda: trei zile bătură cetatea BĂLC.; 9. a agita: mă bate cugetul (gândurile); a bate capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu cereri; 10. a incomoda (prin cădere continuă): soarele ne bătea în față; 11. a strica, a vătăma: bruma a bătut rău viile; 12. a pedepsi: Dumnezeu bătu pe Egipteni cu 10 plăgi; (în blesteme serioase sau glumețe): bată-l norocul! să-l bată Dumnezeu! ║ (neutru) 1. a se agita, a se mișca: a sufla (vântul), a palpita (inima), a suna (ceasornicul), a lătra la vânat (câinii); a bate la cap, a ameți, a se sui în cap (de băuturi sau de cărbuni); a bate la ochi, a face mare impresiune, a plăcea vederii; 2. a cădea cu sgomot: bate ploaia, piatra; 3. a ajunge până la, a străbate: cât bate pușca; 4. a da, a se apropia (de colori): bate în verde. 5. fig. (cu), a avea inclinațiune sau afecțiune: Luluța nu bate nicidecum cu Gulița AL. ║ (reciproc) 1. a se lupta: s’a bătut voinicește; 2. a se agita: lacul în tremur somnoros și lin se bate EM.; fig. a-și bate capul, a se frământa, a cugeta adânc: a-și bate joc, a râde de cineva, a face ceva rău și prost. [Lat. vulg. BATTERE = clasic BATTUERE].

SUBORDONARE s. f. (< subordona < fr. subordonner, it. subordinare): raport sau relație sintactică de dependență gramaticală între un element subordonat și un element regent (în cadrul propoziției sau în cadrul frazei). ◊ ~ paratactică (asindetică): s. prin parataxă, prin juxtapunere (marcată sau nemarcată prin virgulă) între părțile secundare de propoziție și elementele regente ale acestora sau între propozițiile subordonate și regentele lor, ca în exemplele „Și bietului pașă dreptate i-au dat” (G. Coșbuc); „Colo Dunărea bătrână, liberă-ndrăzneață, mare, / C-un murmur rostogolește a ei valuri gânditoare” (M. Eminescu) – în cele două propoziții sunt juxtapuse atributele bietului, bătrână, liberă, îndrăzneață, mare, a ei și gânditoare precum și complementele pașă, i-, colo și valuri; „Bine faci, / bine găsești; / rău faci, / rău găsești” / – în această frază, s. prin juxtapunere este între subordonatele bine faci, rău faci și regentele lor. ◊ ~ joncțională (hipotactică): s. prin joncțiune, prin contact între părțile secundare de propoziție și elementele lor regente sau între propozițiile subordonate și regentele acestora. Este realizată cu ajutorul prepozițiilor și al locuțiunilor prepoziționale (în cadrul propoziției), al conjuncțiilor subordonatoare, al locuțiunilor conjuncționale subordonatoare, al pronumelor și adjectivelor pronominale relative, al pronumelor și adjectivelor pronominale nehotărâte cu funcție de relație (în cadrul frazei): „În golul înalt de sub picioarele mele, se întindea spre răsărit noianul fără de hotar al munților pitici” (C. Hogaș); „Prietenii... îl știau drept un ușurel diletant” (M. Sadoveanu); „O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie” (M. Eminescu); „Fecioru-meu... m-a trimes... să aduc la cunoștință că el cică poate să facă podul” (Ion Creangă); „...și atunci mă duceam și eu să-l ajut pentru că-mi plăcea să port coșul cu pește” (I. Slavici); „Părul tău joacă în vântul pe care l-am întâlnit ieri în alt oraș” (L. Blaga); „Aici vine oricine dorește”; „...când... își revărsa... răsuflarea vijelioasă a pieptului său puternic, obcina întreagă se cutremura” (C. Hogaș); „Vii oricând poftești”. ◊ ~ de gradul I: s. caracteristică unei părți de propoziție secundară ce depinde de o parte de propoziție principală sau unei propoziții secundare ce depinde de o propoziție principală, ca în exemplele „...vântul adormise obosit, frunza codrilor nu se clătina” (C. Hogaș); „Victoria simțea cum o umplu gânduri și hotărâri nebiruite” (M. Sadoveanu); „Alții nu-l putea înțelege, pentru că Eminescu spunea altceva” (G. Ibrăileanu); „Să nu faceți gură când trecem pe lângă moară” (T. Arghezi). ◊ ~ de gradul II: s. caracteristică unei părți de propoziție secundare ce depinde de o altă parte de propoziție secundară sau unei propoziții secundare ce depinde de o altă propoziție secundară, ca în exemplele „Din adâncimea nopții se desprinseseră becuri strălucitoare și parcă ireale, așa că puneau capăt... compactei întunecimi de până atunci” (Geo Bogza); „...pe când el asudă trăgând la năvod, crainicii trimiși prin țară îl caută de zor” (A. Vlahuță); „Acu parcă înțelegea / că este cu putință / ca unul să citească / ceea ce au scris alții” /(I. Slavici); „Pe când în focul povestirii, el rostea aceasta cu cea mai deplină încredințare, / ca și când lucrul ar fi fost întocmai / după cum îl spunea, / deodată se simți tras de dindărăt, de mâneca surtucului” / (Al. Odobescu). ◊ ~ unică: s. caracteristică atributelor și complementelor, în general, subiectivelor, predicativelor, atributivelor, completivelor și circumstanțialelor care depind de un singur element regent, ca în exemplele „Deasupra câmpiei întinse părea un lung ogor de fier dezlănțuit” (Geo Bogza); „Văd pe Petru Rareș cu pletele pe umeri, cu cămașa desfăcută la piept, îngenunchind pe marginea Brateșului” (A. Vlahuță); „Este cu putință / să faci critică curată fără proiecție istorică” (G. Călinescu): „Întrebarea era dar / cine... să ducă vorba” (I. Slavici); „Trestia / care se pleacă vântului / niciodată nu se frânge” (Folclor); „Numai soarele poate / să încălzească toată lumea” (idem); „Unde n-a fost semănată sămânță de grâu..., / a răsărit iarba” (Z. Stancu). ◊ ~ dublă (multiplă): s. caracteristică atributelor circumstanțiale, elementelor predicative suplimentare, atributivelor circumstanțiale și predicativelor suplimentare care depind simultan de două elemente regente (un substantiv sau pronume subiect și un verb predicativ; un substantiv sau pronume obiect direct și un verb predicat), ca în exemplele „Ba copil chiar, era să fiu sfâșiat de un buldog” (Camil Petrescu); „N-o mai cred s-o văd murind” (G. Coșbuc); „Nici o mândră n-ai afla / Care să grăiasc-așa” (Jarnik-Bârseanu); „Își lasă și boul / să le moară” (M. Sadoveanu). Tot s. dublă trebuie să considerăm și s. întâlnită la atribut sau la complement, atunci când acestea depind de două elemente regente în același timp (rar) sau s. întâlnită la alte atributive, la completive sau la circumstanțiale, atunci când acestea depind simultan de două propoziții regente (mai des la circumstanțiale): „...și numai ea s-a împotrivit, fiindcă tot mai bine poate fi îngrijit aici” (L. Rebreanu) – cu regenții: poate și (a) fi îngrijit; „...să vezi cum o început să ningă...” (Cezar Petrescu) – cu regenții: o început și să ningă; „...începui a mă gândi... la ce ni se putea întâmpla la noapte” (C. Hogaș) – cu regenții: se putea și (a se) întâmpla; „...dacă se hotărăște cineva¹ / să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă,² / trebuie³ / s-o ia de dimineață”⁴ / (I. L. Caragiale) – cu regentele nr. 3 și 4; „Când vuia în sobă tăciunile aprins..., ¹/ mama îl mustra acolo, în vatra focului² / și/-l buchisea cu cleștele”³ / (Ion Creangă) – cu regentele nr. 2 și 3; „...oamenii sunt bucuroși de oaspeți¹ / și / cu plin te primesc² / oriunde ajungi”³ / (I. Slavici) – cu regentele nr. 1 și 2; „Altfel eram în stare¹ / să tai lemne,² / să sap,³ / să car saci,⁴ /să bat cu ciocanul,⁵ / să scriu,⁶ / să citesc,⁷ / să predau lecții⁸ / ori / să învăț⁹ / fără să mă sinchisesc prea mult de ele”¹⁰ / (Z. Stancu) – cu regentele nr. 1-9 inclusiv. ◊ ~ necircumstanțială: s. specifică atributelor, în general (atributivă), și complementelor necircumstanțiale (completivă) precum și propozițiilor necircumstanțiale (subiectivă, predicativă, atributivă și completivă), ca în exemplele „...cele dintâi raze ale soarelui se topiră în ochii celor doi îndrăgostiți” (Em. Gârleanu); „Țugulea... lovi pe zmeu..., apoi fi tăie capul” (P. Ispirescu); „Aruncase câinelui o bucățică de carne” (B. Șt. Delavrancea); „Această strâmtoare fu aleasă de Mihai-vodă” (N. Bălcescu); „Cui îi e frică de orice nor nici o călătorie nu face” (Folclor); „...întâia lui treabă este să se ducă la Micula” (C. Negruzzi); „...dar toată durerea ce-o simt n-o simt în mine” (L. Blaga); „Dumneavoastră... numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul” (Ion Creangă); „Nu da ciomag cui nu-i ești drag” (Folclor); „Bibliografia este comunicată de cine a alcătuit și cursul.” ◊ ~ circumstanțială: s. specifică complementelor circumstanțiale și propozițiilor circumstanțiale de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, de condiție, de concesie, de consecință, de asociere, de instrument, de opoziție, de cumul, de relație și de excepție, ca în exemplele „Tresărind scânteie lacul / Și se leagănă sub soare” (M. Eminescu); „Odată, vara, pe-aproape de Moși, mă furișez din casă” (Ion Creangă); „Grăind așa, pășea mărunt... prin bătătura uscată” (M. Sadoveanu); „...zmeul se făcu foc și pară de mânie, se turbură de necaz” (P. Ispirescu); „...se făcuse mare pregătire pentru ospățul acesta” (C. Negruzzi) etc.; „Pe unde trece ea, fața pământului se usucă” (M. Eminescu); „După ce-l coborâră în locașul de vecinicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă” (B. Șt. Delavrancea); „Omul e dator să lupte cât o putea cu valurile vieții” (Ion Creangă); „...tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă de patru zile... s-au întărit scoarță” (Cezar Petrescu); „De acolo plecai călare, ca să merg la Bisoca” (Al. Odobescu) etc.

baset sm [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 72 / S: basset / Pl: ~eți / E: fr basset] Câine de vânătoare cu capul, urechile și corpul alungite, cu labele scurte, arcuite în afară și cu părul roșiatic sau negru Si: copoi german.

clăti [At: PSALT. SCH. 360 / Pzi: ~tesc / E: vsl клатити] 1-2 vtr (Îvr) A (se) clinti. 3 vt (înv; îe) A nu se ~ nici un fir (de păr) din capul cuiva A rămâne neatins. 4 vr (Înv; d. ființe) A se mișca. 5-6 vir (Înv) A pomi. 7 vr (Înv) A emigra. 8 vr (Înv; d. părțile trupului) A tremura. 9 vr (Înv; d. gene) A se bate. 10-11 vtr (Înv) A (se) clătina (2-3). 12 vt (Înv; îe) A ~ capul A da din cap. 13 vt (Înv; d. câini; îe) A ~ coada A da din coadă. 14 vr (Înv; d. inimă) A bate. 15 vr (Înv; d. apă, valuri) A se mișca violent. 16 vr (Înv; d. apă, valuri) A se izbi (de ceva). 17-18 vtr (D. rufe, vase etc.) A (se) limpezi, după spălare, în apă curată Si: (reg) a clătări. 19-20 vtr (D. față, gură etc.) A (se) curăța cu apă curată. 21-22 vtr (Înv; cu indicarea băuturii) A (se) bea puțin (după ce a mișcat băutura prin gură). 23 vr (Înv) A șovăi. 24-25 vtr (Înv) A (se) modifica. 26 vt (Îvr) A examina. 27 vt (Înv) A zdruncina. 28 vr (Înv) A fi impresionat.

BULDOG, buldogi, s. m. Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminentă și cu labe scurte și groase; mops. [Acc. și: buldog] – Din fr. bouledogue.

MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de statură mică, cu capul mare, pătrat, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuțit, gât gros și coadă stufoasă. * ~ în piele de oaie om rău și nesincer. Vorbești de ~ și ~ul la ușă se zice când vorbești despre cineva și acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziția răuvoitorilor. ~ul își schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (ușor). ~ bătrân om hâtru și cu experiență bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult și cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede și fără urme. Și ~ul sătul și oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părți aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârșit. 2): ~ul-bălții știucă. ~-de-mare a) pește marin cu dinți puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenușie, cu aripile și coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenușie și cu dungi pe spate. 3) art. Constelație din emisfera sudică. /<lat. lupus

CINOCEFAL s. m. maimuță africană cu cap alungit, ca al unui câine. (< fr. cynocéphale, lat. cynocephalus)

BULDOG, buldogi, s. m. Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminentă și cu labe scurte și groase; mops. [Acc. și: buldog] – Din fr. bouledogue.

MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

buldog sm [At: DA / Pl: ~ogi / E: fr bouledogue] 1 Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, mandibulă proeminentă și labe scurte și groase. 2 Exemplar care aparține acestei rase.

CARLIN s. m. câine de agrement cu corpul scurt, capul masiv, rotund și brăzdat de riduri și cu botul pătrat și scurt; mops. (< fr. carlin)

rapăn n. 1. râia câinilor, cailor; 2. boala celor murdari la cap. (Origină necunoscută].

boxer² sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr boxer] Câine de pază puternic, cu pielea capului cutată și părul scurt și aspru.

mops [At: POLIZU / V: (pop) mox / Pl: (1-3) ~pși, (4) ~uri / E: ger mops] 1 sm Câine puternic de statură mică, cu capul masiv, pătrat, cu botul turtit, cu părul scurt și neted Si: buldog. 2 sm (Prt) Persoană cu nasul cârn. 3 sm (Arg; înv) Epitet dat unui judecător de instrucție. 4 sn Clește cu fălci curbate, folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc., în cadrul operațiilor de montare¹ (1).

BULDOG s. m. câine de pază și utilitar, puternic, cu capul mare, botul turtit și fălcile proeminente. (< fr., engl. bulldog)

pavian sm [At: STAMATI, D. / P: ~vi-an / Pl: ~i / E: ger Pavian] 1 (Lpl) Gen de maimuțe cu capul mare, cu botul ascuțit ca de câine, cu caninii dezvoltați și cu corpul acoperit cu peri lungi și rari (Papio). 2 (Șls) Maimuță care face parte din acest gen. 3 (Fig; dep) Epitet pentru un om urât.

vâgăli [At: ȘEZ. III, 91 / V: (reg) văcăi, ~ăi, ~gâi, văgăli, ~gâli / Pzi: ~lesc, 3 și vâgăle / E: ger wackeln] 1 vi (Trs; Mol; d. oameni) A-și balansa mâinile (în timpul mersului). 2 vi (Reg; îe) A ~ cu capul A da din cap (ca aprobare sau ca negare). 3 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu brâncile A pălmui. 4 vi (Reg) A bâjbâi pe întuneric, pentru a descuia o ușă sau un lacăt. 5 vi (Trs; d. câini) A-și manifesta bucuria dând din cap sau din coadă. 6 vi (Ban; fig; d. inimă; îf văcăi) A zvâcni.

seter [At: ENC. VET. 700 / S și: setter / Pl: ~i / E: eg, fr setter] 1 sm Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu capul ușor alungit și cu părul lung și mătăsos, diferit colorat după specie. 2 a (D. câini) Care aparține rasei seter (1).

BACĂU A arăta bacăul cuiva = A amenința pe cineva cu bătaia: I-a spus că pe loc îi arată bacăul și i l-a arătat de n-a fost bucuros. A-și găsi bacăul = A-și găsi omul care să-l învețe minte; a-și găsi beleaua: Un bătăuș trebuie să-și găsească și el bacăul; o să capete și el odată una, s-auză câinii în Giurgiu! (I. L. CARAGIALE) Ian ascultă, măi badeo... Nu-mi umbla cu mâța-n sac și-mi răspunde curat, cum te-ntreb, c-apoi îți găsești bacău cu mine.(VASILE ALECSANDRI) A fost odată un snovos. El speriase o lume cu glumele lui cele nesăbuite. În cele din urmă își găsi băcăul. (P. ISPIRESCU)

CĂCIULĂ, căciuli, s. f. 1. Obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului. Bună ziua, căciulă (că stăpânu-tău n-are gură)! se spune, în bătaie de joc, unuia care nu salută. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula (de pe cap) = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. La așa cap, așa căciulă = cum e omul, așa e și purtarea lui. A-i ieși (cuiva) părul prin căciulă = a) a i se urî așteptând; b) a o duce greu; a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală. A da cu căciula în câini = a fi cu chef, a-și face de cap. (Bun de) să dai cu căciula-n câini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoană, individ. Câte cinci lei de căciulă. 2. Obiect în formă de căciulă (1) (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.). ♦ Partea superioară a ciupercii. – Cf. alb. kësul’ë.

BOXER² s. m. câine de pază puternic, cu pielea de pe cap cutată și părul scurt, aspru. (< fr. boxer, germ. Boxer)

RÂIE (lat. aranea „păianjen”) s. f. (Pop.) 1. Boală provocată la om și la animale de diverși acarieni, paraziți, la suprafața sau în profunzimea epidermei; se manifestă prin mâncărimi, leziuni ale pielii, frecvent cu formarea de cruste iar la mamifere și prin căderea părului. Printre cele mai frecvente forme se numără r. sarcoptică (v. scabie), r. psoroptică (produsă de acarieni din genul Psoroptes, care afectează îndeosebi caii, bovinele și ovinele), r. notoedrică (afectează pisicile, câinii și iepurii, fiind localizată în special pe cap, gât și membre, produsă de acarieni din genul Notoedres), r. auriculară (localizată la urechi, produsă la câini și pisici de acarianul Otodectes). 2. Fig. Termen depreciativ pentru cineva sau pentru ceva de care nu poți scăpa; năpastă, pacoste. 3. (FITOPAT.) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de ciuperca Synchytrium endobioticum, manifestată prin apariția unor excrescențe moi, brune-negricioase pe părțile subterane ale plantei. ◊ Râia comună a cartofului = actinomicoza cartofului.

RASMUSSEN [rásmusən], Knud Johan Victor (1879-1933), explorator polar și etnolog danez. A participat la expedițiile daneze din Groelanda (1902-1904, 1906-1908, 1909 și 1910-1911), precum și la câteva expediții polare (între 1912 și 1933). A traversat pentru prima oară (1921-1924) America de Nord, de la E la V, în zona de dincolo de Cercul Polar, considerată cea mai lungă expediție cu sănii trase de câini din Istoria Arcticii. A pus bazele (1910) stațiunii Cap York la Thule (Groelanda) și a studiat viața eschimoșilor și originea lor („Mituri și legende din Groenlanda”, „De-a lungul Americii Arctice”).

CĂCIULĂ, căciuli, s. f. 1. Obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului. Bună ziua, căciulă (că stăpânu-tău n-are gură)! se spune, în bătaie de joc, unuia care nu salută. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula (de pe cap) = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. La așa cap, așa căciulă = cum e omul, așa e și purtarea lui. A-i ieși (cuiva) părul prin căciulă = a) a i se urî așteptând; b) a o duce greu; a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală. A da cu căciula în câini = a fi cu chef, a-și face de cap. (Bun de) să dai cu căciula-n câini = (despre mâncăruri, băuturi) foarte gustos. ♦ Fig. Persoană, individ. Câte cinci lei de căciulă. 2. Obiect în formă de căciulă (1) (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.). ♦ Partea superioară a ciupercii. – Cf. alb. kësul’ë.

lup sm [At: CORESI, EV. 195/24 / Pl: ~i / E: ml lupus] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). 2 (Pop; îe) ~ îmbrăcat în piele de oaie sau ~ în pielea oii Se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. 3 (Pop; îe) A intrat ~ul în coșar Se spune cuiva ca îndemn pentru a se feri de hoți. 4 (Pop; îe) A da oile în paza ~ului A lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. 5 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în (sau la) stână A trăi rău. 6 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în pădure A trăi fericit. 7 (Reg; îe) A se arunca cum se aruncă ~ii la miei A se repezi la cineva cu toată puterea și cu toată cruzimea. 8 (Pop; îe) A avea urechi de ~ A auzi bine. 9 (Pop; îe) A avea peri de ~ A fi dușmănit de toți. 10 (Pop; îe) A închide ~ul în stână A-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. 11-12 (Pfm; îe) A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) ~ul A înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. 13 (Pop; îe) A avea foamea ~ului sau a fi (a veni) cu nouă (sau cu șapte) ~i A fi înfometat. 14 (Pfm; îe) A se bate ~ii la gura cuiva Se spune despre cineva care mănâncă cu multă lăcomie. 15 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa) ca din gura ~ului A salva un lucru aproape pierdut. 16-17 (Îae) A (se) salva dintr-o situație foarte grea. 18 (Pop; îe) A se duce (ca) pe gura ~ului A dispărea cu repeziciune. 19 (Pop; îe) A-i mirosi a urmă de ~ A bănui. 20 (Pop; îe) A se arunca în gura ~ului A se expune primejdiilor. 21 (Pop; îe) A se linge ~ul pe bot A fi frig afară într-un anotimp nepotrivit. 22 (Îe) Vorbești de ~ și ~ul la ușă Se spune atunci când se vorbește despre cineva care tocmai sosește. 23 (Pfm; îlav) De când era ~ul cățel (și măgarul vițel) sau de când ~ii albi Foarte demult. 24 (Îs) Foame de ~ Foame foarte mare. 25 (Îcs) De-a ~ul (și sau cu) oile Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 26 Blană de lup (1) lucrată de argăsitor. 27 (Fig) Om hrăpăreț și crud. 28 (Îc) Câine-~ Câine ciobănesc german. 29 (Pop) Flăcău mascat cu un cap de lup (1). 30 (Fig; îs) ~ bătrân Om cu experiență. 31 (Îas) Om șiret și răutăcios. 32 (Iht; îc) ~ul-bălții Știucă (Esox lucius). 33 (Zlg; îc) ~-de-mare Specie de focă. 34 (Fig; îac) Marinar cu experiență. 35 (Îae) Pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus). 36 (Iht; îae) Lavrac (Morone labrax). 37 (Îae) Pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinții puternici (Anarchichas lupus). 38 (Orn; îc) ~ul-vrăbiilor Sfrâncioc (Lanius excubitor). 39 (Ent; îc) ~ul-albinelor Gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 40 Buștean susținut de o capră (24) deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 41 (Tex; îs) ~ amestecător Mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. 42 (Tex; îs) ~ bătător Mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. 43 (Tex; îs) ~ destrămător Mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesuturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. corectat(ă)

PONTA³, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poanta vb. I.] – Din fr. pointer.

SETER ~i m. Rasă de câini (de vânătoare), cu păr lung și ondulat, cu capul alungit și cu urechi mari, clăpăuge. /<engl., fr. setter^[1]

TRAISTĂ ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din țesătură groasă (de obicei, ornamentată), prevăzut cu baiere și folosit pentru transportarea sau păstrarea diferitelor lucruri, în special, merinde. 2) Sac de pânză din care li se dă cailor ovăz. ◊ A umbla cu ~a-n băț a rămâne sărac și fără adăpost. A umbla cu capul în ~ a fi distrat. A-i mânca (cuiva) câinii din ~ a fi prostănac. A-i bate (cuiva) vântul în ~ a fi extrem de sărac. A prinde (pe cineva) cu rața în ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fală goală, ~ ușoară sărac, dar fudul. 3) Conținutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului plantă erbacee cu frunze adânc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită în medicină. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. trastë, trajstë

SCHNAUZER (< germ.), numele unor rase de câini originare din Germania, cu păr aspru și des, adesea sârmos. negru sau cenușiu; conform standardelor rasei este lăsat lung numai în jurul ochilor și pe bot (formând „sprâncene”, „mustăți” și „barbă”). S. uriaș (talia: 60-70 cm), cu capul lung, pieptul larg și adânc, este un bun câine de pază; S. mijlociu (40-50 cm), asemănător cu precedentul, este câine de pază și companie și S. pitic (30-35 cm), bine proporționat, folosit în trecut la stârpirea micilor rozătoare, este un elegant câine de agrement și companie.

GRIFON ~i m. 1) (în mitologie) Ființă imaginară înfățișând un monstru cu trup de leu, cu cap și aripi de vultur și cu urechi de cal. 2) Câine de vânătoare cu păr lung și mițos. /<fr. griffon

alaci, ~ace a [At: MARIAN, D. 30 / V: alac am / E: tc alaga] 1 a (D. vite) Bălțat². 2 sf Vacă cu păr sur spre cap și spre coadă, iar, la mijloc, negru. 3-4 sm (Ied sau) câine alb cu pete negre. 5 a (Pcf alac sm, ca nume de bou) Care seamănă la păr cu spicul alacului¹ (1).

pește² sm [At: COD. VOR. 124/20 / V: (îvr) piste / Pl: ~ti și (îvr) ~tiuri / E: ml piscis] 1 (Lpl) Clasă de vertebrate inferioare acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită de solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială, rar, pulmonară. 2 (Șls; și csc) Animal din această clasă. 3 (Îs) ~ alb Pește comestibil cu carnea albă. 4 (Îs) ~ti albi Albitură. 5 (Îs) Untură de ~ Grăsime de pește, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului. 6 (Îs) La ~ (sau ~ti) La pescuit. 7 (Îlv) A prinde (sau a da la) ~ A pescui. 8 (Îlav) Cât ai zice ~ Foarte repede. 9 (Îal) Într-o clipă. 10 (Îal) Imediat. 11 (Îe) A tăcea ca ~le (sau ca un ~) A nu spune nimic Si: a nu scoate un cuvânt, a tăcea chitic. 12 (Îe) A trăi (a o duce, a se simți etc.) ca ~le în apă A trăi bine. 13 (Îae) A se simți bine. 14 (Îae) A se simți la largul lui. 15 (Îe) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca ~le pe uscat A duce o viață grea. 16 (Îae) A face eforturi zadarnice. 17 (Fam; gmț; îlv) A da (mâncare) la ~ti A vomita. 18 (Îlav) Când o prinde mâța ~ Niciodată. 19 (Rar; îe) A vâna ~ în apă tulbure A obține avantaje personale datorită unei situații incerte. 20 (Îvr; îf peștiuri) Soiuri de pește² (1). 21 Carne de pește² (1) folosită ca aliment. 22 Mâncare preparată din astfel de carne. 23 (Îe) Asta-i altă mâncare de ~ Asta-i altceva. 24 (Îe) A fi tot o mâncare de ~ A fi același lucru. 25 (Iht; reg; îc) ~-alb (sau ~-albișor) Obleț (Alburnus lucidus). 26 (Iht; reg; îc) ~le-ac Boarcă (Sygnathus rubescens). 27 (Iht; reg; îc) ~le-de-arin (sau ~-sărac) Boarcă (Rhodeus sericeus)^[1]. 28 (Reg; îc) ~-auriu (sau ~-curcubeu, ~-soare) Pește² de culoare verde-gălbui, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului Si: (reg) biban american, biban-soare, sorete (Eupamotis gibbosus). 29 (Iht; reg; îc) ~-bălan Crap-caras (Carassius auratus gibelio). 30 (Iht; reg; îc) ~-de-bătaie (sau ~-de-bătălie, ~-crăiesc) sau ~le-doamnei Boiștean (Phoxinus phoxinus). 31 (Îc) ~-ciocan Pește² de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena mallens). 32 (Iht; înv; îc) ~-câinesc Câine-de-mare (Acanthias vulgarias). 33 (Iht; reg; îc) ~-le-dracului Zvârlugă (Cobitis taenia). 34 (Iht; reg; îac) Câră (Cobis aurată balcanica). 35 (Iht; reg; îac) Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 36 (Îc) ~-ferăstrău Pește² de mare cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus). 37 (Iht; reg; îc) ~-firez (sau ~-cu-țepi, ~-țigănesc) Ghindrin (Gasterosteus aculeatus ponticus). 38 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Calcan (Scophtalmus maeoticus). 39 (Iht; reg; îc) ~-negru (sau ~-țigănesc) Țigănuș (Umbra Krameri Walbaum). 40 (Iht; reg; îc) ~-cu-două-nume (sau ~-de-piatră) sau ~le-țiganului Pietrar (Aspro zingel). 41 (Îc) ~-păun Pește² (1) mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julis). 42 (Iht; reg; îc) ~-de-piatră Fusar (Aspro streber). 43 (Iht; reg; îac) Zglăvoacă (Cattus gobio). 44 (Iht; reg; îc) ~-moțănesc (sau ~-pistriț, ~-porcesc) Porcușor (Gobio gobio și Kessleri). 45 (Iht; reg; îc) ~-rău Șalău (Lucioperca lucioperca). 46 (Îc) ~le-lui-Solomon Specie de pește² (1) din familia salmonidelor (Salmo labrak). 47 (Îc) ~-cu-spadă (sau ~-cu-suliță) ori ~le-spadă Pește² (1) mare, cu corpul fusiform, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius). 48 (Iht; reg; îc) ~-lup (sau ~-cu-șapte-nume, ~-țigănesc) Avat (Aspius cispius). 49 (Reg; îc) ~-țigănesc Diferite specii de pești² (1) mici și fără valoare economică. 50 (Iht; reg; îac) Caracudă (Carassius carassius). 51 (Iht; reg; îac) Lin (Tinca tinca). 52 (Iht; reg; îac) Pălămidă de baltă (Pungitius platygater). 53 (Bot; reg) ~-de-pădure Hamei (Humulus lupulus). 54 (Zlg; reg; euf) Șarpe. 55 (Zlg; reg) Mormoloc. 56 (Lpl; art) Constelație din emisfera boreală. 57 (Lpl; art; șîs Zodia ~tilor) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, care cuprinde perioada 22 februarie – 21 martie. 58 (Fig; cdp fr poisson) Bărbat întreținut de o femeie. 59 Proxenet. 60 (Pop) Parte musculoasă a brațului sau a gambei. 61 (Pex; reg) Mușchi² de la șira spinării. 62 (Îs) ~le în coteț Motiv ornamental popular folosit ca model de cusătură sau ca model pentru încondeierea ouălor de Paști. 63 (Reg; îcs) ~le și apa Joc de copii, constând în realizarea unor figuri dintr-o sfoară, cu ajutorul degetelor. 64 (Reg; îcs) A vinde ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

DOG (< engl.) s. m. Rasă de câini originară din Germania, cu talie foarte mare (peste 80 cm, 50-70 kg), cu cap expresiv; blană cu păr scurt, des, lins, strălucitor, poate fi albăstruie, arămie, neagră, tigrată sau arlechin (pătată); rezistent, rapid, fără agresivitate nativă, excelent pentru pază.

tiohăi [At: ALECSANDRI, T. 918 / V: (reg) tăhui, tehoi, tihoi, tihui, ~hoi, tiuh~, tiuhoi, tiui, tuh~, țuh~ / Pzi: ~esc / E: tioh + -ăi] (Mol; Buc) 1 vt (C. i. animale) A alunga cu strigătul „tio” Si: (reg) a tiobrăi. 2 vi A striga „tio” pentru a alunga un animal. 3 vt (C. i. persoane) A huidui (1). 4 vi (Îf tehoi) A asmuți (1). 5 vi (D. câini, îf tăhui) A lătra la vânat. 6 vt (Fig) A bate la cap. 7 vt (Fig) A mustra.

BOXER², boxeri, s. m. Câine de pază înrudit cu dogul și cu buldogul, cu pielea de pe cap cutată. – Din fr., engl. boxer.

GRIFON, grifoni, s. m. 1. Monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap și gheare de vultur și cu urechi de cal. ♦ Motiv decorativ reprezentând acest monstru. 2. Specie de câine de vânătoare cu părul aspru și lățos. – Din fr. griffon.

ROTTWEILER [rótvailər] (cuv. germ., de la numele orașului german Rottweil). s. m. Rasă de câine de origine germană, cu corpul masiv și musculos, cu blană scurtă și cu pete roșcate pe cap, piept și picioare. Talia de 55-68 cm și în greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. și până la sfârșitul sec. 19, r. îi însoțea pe negustorii de carne plecați să cumpere vite, ducând banii într-o pungă atârnată de gât. De-a lungul timpului r. au fost folosiți pentru paza turmelor și locuințelor, pentru tracțiune și drept câini-polițiști. Se consideră că ei descind dintr-o rasă de câini de pază a vitelor lăsați aici de legiunile romane.

GRIFON, grifoni, s. m. 1. Monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap și gheare de vultur și cu urechi de cal. ♦ Motiv decorativ reprezentând acest monstru. 2. Rasă de câini de vânătoare cu părul aspru și lățos. – Din fr. griffon.

babă sf [At: MOXA, 378/20 / Pl: ~be / E: bg, srb, rs, pn баба] 1 (Prt) Femeie bătrână Si: (Rar; mpl) băbete. 2 (Hip) Mătușă. 3 (Îc) ~ba-hâra (sau ~ba-hora, ~ba-sora, ~ba-țora, ~ba-țura, ~ba-țoandră) Femeie bătrână care încearcă să joace în rândul tinerilor. 4 (Fig; im) Om fricos. 5 (Fam; gmț) Soție. 6 (Fam; irn; îe) Știe cât ~ba mea Nu știe nimic. 7 (Pfm) Fată bătrână nemăritată. 8 (Îcp) Femeie care vindecă bolile prin descântece sau vrăji. 9 (Îcp; îc) (Știrba)-~ba-Cloanța Vrăjitoare rea și primejdioasă. 10 (Îcp; îc) ~ba-Coaja Spirit necurat și răuvoitor care omoară copiii nebotezați. 11 (Îc) ~ba-Dochia Sfânta Eudochia, serbată la 1 martie. 12 (Îc) ~ba-Marta Prima din cele 9 sau 12 babe, care în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie. 13 (Lpl) Cele 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, dintre care femeile și fetele își aleg câte una. 14 (Îs) De-a ~ba-oarba Joc de copii, în care se leagă ochii unuia dintre ei, care trebuie să-i prindă pe ceilalți Si: (reg) de-a mâța oarbă. 15 (Reg) Bunică. 16 (Ban) Moașă. 17 (Reg) Mamă. 18 (Reg; lpl) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 19 (Reg; îcs) De-a ~ba-gaia De-a puia gaia. 20 (Reg; îcs) De-a ~ba-huța Joc în care copilul se așază pe stinghia ușii și o împinge ca să se deschidă și să se închidă. 21 (Reg; îcs) De-a ~ba și uncheșul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. 22 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 23 (Ent) Larvă a cărăbușului Melolonta vulgaris Si: (reg) ciormag, ciorman, ciormă. 24 (Ent; îc) Câinele~bei Larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cârlig chitinos la unul din capete. 25 (Bot; reg) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede Cf babiță. 26 (Bot; reg; îc) Urechea~bei Planta Peziza aurantia. 27 (Bot; reg; îc) Colțul~bei Știuletele porumbului, când are boabe foarte rare. 28 (Teh; pop) Bârnă sprijinitoare. 29 (Teh) Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 30 (Teh) Grindă de lemn așezată de-a lungul unui zid, pe care se sprijină acoperișul sau planșeul. 31 (Teh) Element de construcție la poduri, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. 32 (Teh) Fiecare dintre stâlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. 33 Stâlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vânt Si: (reg) babană (1). 34 Gaură în pământ la jocul copiilor de-a popicul și de-a cotea, mingea. 35 Încheietoare. 36 Scobitură în lemnul gardului. 37 Femeiușcă (la copcă). 38 Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 39 Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei la războiul de țesut. 40 (Lpl) Capete de fire care rămân pe sul fără a mai putea fi țesute Si: piedin Cf uruioc. 41 (Buc) Vârf al unei cofe cu fragi, legat cu o pânză. 42 (Reg) Colac cu stafide. 43 (Reg) Plăcintă în strachină. 44 (Reg) Burtă.

lătăuș, ~ă [At: CANDREA, F. 240 / V: lat~, lăuș / Pl: ~i, ~e / E: lat + ~ăuș] 1 a(Reg) Lătăreț (1). 2 sm (Ent; reg) Nimfă de țânțar (Culex pipiens). 3 sm (Ent; Mol) Larvă a unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros Si: câinele-babei. 4 sm (Iht; Trs) Beldiță (Alburnoides bipunctatus). 5 sm (Mol) Mic crustaceu care trăiește în apele dulci, cu capul turtit lateral și încovoiat (Gammarux pulex). 6 s (Reg) Cupă de lemn.

umbla [At: PSALT. HUR. 8^v/3 / V: (îrg) îm~, (reg) im~, imla / Pzi: ~lu, (reg) umblui, ~bu, 2 ~li, (reg) ~beli, 6 ~lă, (reg) ~lu / Im și: (îrg) 2 blemi, 4 blem, blăm, 5 bleți, bleați, blați, blemați, blămați / E: ml ambulare] 1-3 vitr (Predomină ideea de deplasare; d. ființe) A (se) mișca, deplasându-se dintr-un loc în altul Si: a merge. 4 vi (Pop; îe) A ~ ca orbeții A avea un mers nesigur. 5 vi (Pop; îe) ~lă (sau să ~li) sănătos (sau bine, cu bine, cu Dumnezeu) Urare adresată celui care pleacă la drum. 6 vi (Înv; îe) A ~ cu Dumnezeu (sau în slujba lui Dumnezeu, înaintea Domnului, înaintea lui Dumnezeu) A trăi cu frica lui Dumnezeu. 7 vi (Pop; îe) A ~ după cineva (sau, rar, după ceva) A merge în urma cuiva (sau a ceva). 8 vi (Îe) A ~ pe două (sau pe șapte) cărări (sau pe trei drumuri, pe două poteci, pe zece poteci) A fi beat. 9 vi (Îe) A ~ apostolicește A umbla (1) pe jos (ca apostolii). 10 vi (Îe) A ~ ca pe o potecă A umbla (1) cu precauție. 11 vi (Îae) A umbla (1) cu teamă. 12 vi (Îae) A umbla (1) cu sfială. 13 vi (Îae) A umbla (1) cu greutate. 14 vi (Îe) A ~ gură cască A hoinări holbându-și ochii la tot ceea ce vede înjur și uitând de sine. 15 vi (Îae) A pierde vremea în zadar. 16 vi (Îae) A nu avea o ocupație (statornică). 17 vi (Pex; îae) A fi prostănac. 18 vi (Îe) A ~ pe drum, nu pe potecă A fi sincer. 19 vi (Îe) A ~ tot pe calea bătută A folosi un procedeu întrebuințat și de alții într-o acțiune, într-o întreprindere etc. 20 vi (Îe) A ~ cu nasul (sau cu capul) pe (sau în) sus A fi îngâmfat. 21 vi (Îae) A fi obraznic. 22 vi (Pop; îe) A ~ ca câinele surd la vânat A se strădui zadarnic să realizeze ceva. 23 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) gândul (sau gândurile) (la... sau pe la) A se gândi (la ...). 24 vi (Îae) A fi preocupat (de...). 25 vi (Îe) A-i ~ cuiva (ceva) prin (sau în) cap A se gândi la ceva. 26 vi (Reg; d. minciuni; îe) A ~ în picioare A fi bine potrivite (spre a da aparența de adevăr). 27 vi (Mun; îe) A ~ prin sat Se spune despre mireasa cu fetele și ginerele cu băieții, care, în ajunul nunții merg prin sat pentru a invita oamenii la nuntă. 28 vi (Olt; îe) A ~ în Dorohoi A fi beat. 29 vi (Trs; îe) A ~ nimic A nu lucra nimic Si: a trândăvi, a lenevi. 30 vi (Îrg; mai ales la imperativ, îf blem, blemați etc.) A pleca. 31 vi (Cu determinări, nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”) A merge împreună cu cineva (pe jos sau cu un vehicul). 32 vi (Pex) A întreține relații cu cineva. 33 vi (Pex) A se întovărăși cu cineva. 34 vi (Îe) A~ cu cineva A întreține relații de dragoste cu cineva Si: a trăi cu cineva, a se ține cu cineva. 35 vi A se plimba. 36 vi A merge (neîntrerupt) încoace și încolo. 37 vi A circula (1). 38 vi (Reg; subiectul indică un drum) A fi foarte circulat. 39 vi A merge (preocupat, agitat și fară astâmpăr). 40 vi A se duce pe la unii și pe la alții (cu diverse scopuri). 41 vi (Îe) A ~ de colo până colo (ori de colo-colo, de ici-colo, încoace și încolo, de-a-n câtele(a), de colo până dincolo) A se mișca din loc înloc, agitându-se foarte mult. 42 vi (Îae) A se frământa (13). 43 vi (Îae) A nu avea astâmpăr. 44 vi (Urmat de determinările „cu colindul”, „cu steaua”, „cu buhaiul”, „cu crucea” etc.) A umbla (1) pentru îndeplinirea unor obiceiuri, a unor ritualuri. 45 vi (Însoțit de determinări) A da târcoale. 46 vi (Urmat de determinări) A fi mereu în apropierea sau în preajma cuiva. 47 vi (Urmat de determinări) A se ocupa de cineva. 48 vi (Îe) A ~ (mort sau morțiș) după cineva A urmări pe cineva cu insistență pentru a-i câștiga bunăvoința, simpatia sau dragostea. 49 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva în (sau pe) cale A ieși mereu în dmmul cuiva. 50 vi (Pop; îae) A se ține peste tot după cineva, urmărindu-l. 51 vi (Pop; îe) A ~ în pâră (sau prin judecăți) A intenta proces. 52 vi (Pop; îae) A se judeca. 53 vi A călători pe apă Si: a naviga. 54 vi (D. pești) A înota. 55 vi A zbura. 56 vi (D. vehicule) A se deplasa (4) (pe un traseu anumit) Si: a circula (4). 57 vi (D. nave sau d. alte obiecte plutitoare) A se deplasa pe apă Si: a naviga, a pluti. 58 vi (D. nori, curenți de aer) A se deplasa (4). 59 vi (D. vânt) A bate (76). 60 vi (D. sânge) A circula (5). 61 vi (Reg; d. vin) A se agita (în timpul fermentației). 62 vt (C. i. spații, distanțe etc.) A străbate pe toată întinderea (în diverse sensuri) de la un capăt la altul Si: a cutreiera (1), a colinda, a parcurge. 63 vt (Pop; îe) A ~ lumea (sau țara, în lume) (și) (în) cruciș și (în) curmeziș A străbate în lung și în lat. 64 vt (Pop; îae) A merge peste tot. 65 vt (Pop; îe) A ~ șapte (sau nouă) hotare A străbate un drum foarte lung. 66 vt (Îae) A umbla (1) mult și fără răgaz. 67 vi A colinda din loc în loc fără nici un scop Si: a cutreiera (1), a pribegi, a hoinări, a rătăci. 68 vi (Înv; îe) ~lă ca un roi fără matcă Se spune despre o persoană cam zăpăcită, care umblă (1) pe drumuri fără nici un scop. 69 vi (Trs; îe) A ~ de-a lorum-florum A hoinări. 70 vi (Trs; îe) A ~ (de-a) lela A hoinări. 71 vi (Reg; îe) A ~ mânz după iapă A bate drumurile fără rost. 72 vi (Trs; îe) A ~ Teleleu și Trifon încolo și încoace A pierde timpul în zadar. 73 vi (Pop; îe) A ~ ca carul neferecat A umbla (67). 74 vi (Pop; îe) A ~ nearat, nesemănat A umbla (67). 75 vi (Pop; îe) A ~ prin odăi A umbla (1) fără vreun rost. 76 vi (Pop; îe) A ~ din câșlă-n câșlă A se muta din loc în loc. 77 vi (Înv) A pleca împreună cu cineva. 78 vi (Înv) A însoți (pe cineva). 79 vi A merge în mod repetat (la cineva sau undeva) Si: a vizita. 80 vi A merge de obicei, cu regularitate (într-un anumit loc) Si: a frecventa (1). 81 vi (Reg; îe) A ~ la fete (sau la neveste) A întreține relații de dragoste cu fete (sau cu neveste). 82-83 vit (Urmat de determinările „la școală”, „la universitate” etc.) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ Si: a urma (17). 84 vi (Udp „cu”, „după” etc.) A se îngriji de cineva. 85 vi (Înv; urmat de determinări ca „învățătură”, „lege”, „sfat”, de obicei introduse prin pp „în”, „pre”, „întru”, „după” etc.) A asculta de ... 86 vi (Reg; d. pânza din război) A se țese ușor. 87 vi (Reg; d. firul gogoșilor de mătase) A se deșira cu ușurință, fără a se rupe. 88 vi (Reg; d. trunchiuri de copaci) A se despica ușor și drept în decursul prelucrării. 89 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A se strădui să ... 90 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A avea de gând Si: a intenționa. 91 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A voi să ... 92 vi (Îe) A ~ să-i ia (cuiva) pielea de viu A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 93 vi (Îe) A ~ să prindă șarpele cu mâna altuia A încerca să iasă dintr-o situație primejdioasă punând pe altul în primejdie. 94 vi (Îe) A ~ să învie (sau să dezgroape) morții A încerca să facă lucruri care nu se mai pot împlini sau care nu mai sunt de actualitate. 95 vi (De obicei dp „după”, care indică ceea ce este căutat) A căuta (4). 96 vi (De obicei udp „după”, care indică ceea ce este căutat) A tinde să realizeze ceva. 97 vi (Spc; mai ales udp „după”) A căuta să dobândească o situație. 98 vi (Spc; mai ales udp „după”) A urmări un interes, un câștig etc. 99 vi (udp „în”, „prin”) A căuta (cu de-amănuntul) Si: a scotoci, a cotrobăi (2), a scormoni. 100-101 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A se atinge de un lucru. 102-103 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A apuca un obiect cu scopul de a-l folosi. 104-105 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A pune mâna pe ascuns pe un lucru interzis (cu intenția de a-l fura). 106 vi (Trs; îe) Nu ~! Nu pune mâna! 107 vi (Trs; îae) Stai cuminte! 108 vi (În legătură cu modul de a fi, de a se comporta; urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat, încălțat etc.) într-un anumit fel. 109 vi (Îe) A ~ cu piele de oaie A fi viclean. 110 vi (Udp „cu”) A purta de obicei cu sine. 111-112 vi (Udp „cu”) A obișnui să aibă asupra sa sau în preajma sa. 113 vi (Îvp) A se comporta într-un anumit fel față de cineva. 114 vi (Îvp; pex) A proceda, a acționa într-un anume fel. 115 vi (Reg; îe) A ~ cu (sau pe lângă) cineva ca cu (sau ca pe lângă) o bubă coaptă A se purta cu cineva cu o grijă deosebită. 116 vi (Reg; îae) A menaja pe cineva. 117 vi (Urmat de determinări) A se afla (într-o situație, într-o stare etc.) 118 vi (Îe) A ~ cu satana în sân A fi necinstit, imoral. 119 vi A se folosi de șmecherii. 120 vi (Rar) A deveni (2). 121 vi (Îvr) A avea un anumit regim. 122 vi (Îvr) A fi folosit într-un anumit fel. 123 vi (Îvp; de obicei urmat de determinări ca „din mână în mână”, „din om în om”) A trece de la unul la altul Si: a se transmite, a circula (1). 124 vi (Îvp; d. bani) A fi în circulație Si: a circula (10). 125 vi (Îvp; d. o boală molipsitoare, un viciu etc.) A se transmite de la unul la altul Si: a circula (1). 126 vi (Îvp; d. o boală molipsitoare, un viciu etc.) A face ravagii Si: a bântui (10). 127 vi (D. vești, zvonuri etc.) A se face cunoscut. 128 vi (D. vești, zvonuri etc.) A se răspândi de la unul la altul Si: a circula (8). 129 vi (D. acțiuni, fenomene, evenimente, afaceri etc.; de obicei cu determinări modale) A se petrece. 130 vi (Îvp; d. timp) A decurge (5). 131 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) vremea (într-un anumit fel) A avea condiții (bune, rele, prielnice etc.). 132 vi (Înv; d. an) A fi în desfășurare. 133 vi (Îvp) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel. 134 vi (Îvp) A trece prin anumite situații. 135 vi (Îvp) A păți. 136 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) norocul (într-un anume fel) A-i merge cuiva treburile (bine, rău etc.). 137 vi (Impersonal; construit cu dativul; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău”) A o duce³ (59). 138 vi (Înv; d. oameni; urmat de determinări; îe) A ~ în ... (sau întru ...) A se apropia de împlinirea vârstei de ... 139 vz (D. aparate, mecanisme, instalații) A fl în funcție. 140 vi (D. aparate, mecanisme, instalații) A putea fi pus în funcțiune. 141 vz (D. aparate, mecanisme, instalații) A se mișca fără întrerupere. 142 vz (Îe) A-i ~ mintea A fl ager la minte. 143 vz (Îvr; îae) A se gândi intens la ceva. 144 vz (Reg; d. organe digestive) A mistui. 145 vz (Mun; îe) A-i ~ (cuiva) burta A avea diaree. 146 vz (Înv; d. târguri) A avea loc. 147 vz (D. limbă, gură, ochi etc.) A se mișca întruna. 148 vz (D. limbă, gură, ochi etc.) A se mișca repede, cu agerime (pentru a vorbi sau pentru a privi). 149 vz (Îe) Nu-ți ~le (sau să nu-ți ~le) gura (sau melița etc.)! Taci! 150 vz (D. degete, mâini, picioare) A se mișca cu mare ușurință și cu agerime, cu pricepere, cu iscusință. 151 vz (Reg; d. salarii, venituri, moșteniri etc.; mai ales construit cu dativul pronumelui personal) A reveni¹ cuiva pe drept (la un anumit termen sau la intervale regulate de timp). 152 vz (Trs; î e) A-i ~ cuiva (ceva) A i se oferi cuiva ceva Si: a primi, a obține, a căpăta (1). 153 vz (Îvr; d. un bun imobil) A aduce un anumit venit Si: a produce. 154 vz (înv; d. bani) A avea valoare de ... Si: a valora. 155 vi (Înv; d. îndatoriri publice, hotărâri, dispoziții, impozite etc.) A fi în vigoare. 156 vi (Înv; d. îndatoriri publice, hotărâri, dispoziții, impozite etc.) A reveni¹ (în mod periodic) ca o obligație sau ca un drept. 157 vz (înv; d. tratate, convenții, obiceiuri etc.) A intra în vigoare Si: a fi valabil, a se menține, a se păstra. 158 vz (Mar; îe) A-i ~ (cuiva) legea A se judeca procesul cuiva. 159 vz (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de arme etc. introduse prin pp „cu”) A lucra cu ... Si: a mânui, a manipula. 160 vz (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de amie etc. introduse prin pp „cu”) A se folosi de ... Si: a întrebuința. 161 vi (Reg; îe) A ~ cu bumbu A spune minciuni. 162 vz (Reg; îe) A ~ cu cureaua A căuta să înșeli pe cineva. 163 vi (Reg; îe) A ~ cu șurupuri A se folosi de înșelătorii. 164 vz (Fam; îe) A ~ cu bancuri (sau cu minciuni, cu poante, cu scheme, cu tromboane) A spune minciuni pentru a înșela pe cineva. 165 vi (îvp; udp „în” sau „cu”) A se îndeletnici cu ... 166 vz (Înv; d. linii sau semne de hotar) A se întinde (de la ... până la ...). 167 vz (Înv; d. întinderi de pământ) A avea suprafața de Si: a se întinde, a cuprinde (36). 168 vz (Înv; d. drumuri) A duce (44) (de la ... până la ...) Si: a ajunge (1). 169 vz (Înv; în legătură cu vechea organizare a satelor, a moșiilor) A fi împărțit în ...

CUȚIT A avea pâinea și cuțitul (în mână) = A avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele: Acuma mi-i pita și cuțitul în mână. (I. G. SBIERA) Tu să fi-nceput iubitul, / Că-i făceam eu isprăvitul / Tu cu pâinea și cuțitu / Mori flămând, nepriceput! (G. COȘBUC) Iată-mă în sfârșit ajuns în pământul făgăduinței; am pus mâna pe pâine și pe cuțit: curaj și răbdare, prefăcătorie și iușchiuzarlâc și ca mâine voi avea și eu case mari și bogății ca ale acestui fanariot. (NICOLAE FILIMON) A descânta de cuțit (pop.) = A vrăji cu un cuțit pentru a lua durerile: Au încercat în fel și chip să-l vindece de chinurile durerilor și l-au dus pe băiat și la o vrăjitoare ca să-l descânte de cuțit. A fi (certat sau a se avea) la cuțite (cu cineva) = A fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva): El și Burtă-Verde se aveau la cuțite. (ION PAS)Decanul și familia sa au fost multă vreme la cuțite cu directorul și cu familia acestuia, deși damele erau surori. (I. L. CARAGIALE) A fi pe muchie de cuțit = A se afla într-o situație gravă, dificilă, la un pas de un deznodământ nedorit: – Dacă vrei să scăpăm de umbra asta, încercă el cu sufletul pe-o muchie de cuțit, – strigă- i să se ducă, strigă-i că ești a mea și numai a mea, strigă-i, te rog... te rog... (GIB I. MIHĂESCU) A fi pe cuțit = A fi pe moarte: Bătrâna zăcea la pat de ani buni, fiind pe cuțit. A fi (sau a sta) pe cuțite = A fi nerăbdător să plece sau să afle ceva: Femeia sta pe cuțite, dar telefonul parcă se încăpățâna să sune. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = A ajunge la capătul puterilor. A fi într-o situație dificilă, precară: Ș-a fost o strașnică răfuială... Așa cum știe răfui norodul, când îl ajunge cuțitul la os. Toată ziua, și noaptea până târziu, a fost o adevărată orgie de sânge. (AL. VLAHUȚĂ) Capul plecat nu-l taie sabia. Cine se înalță se smerește; și dacă ajunge cuțitul la os, și petreci ca câinele-n car, trăiește ca viermele în rădăcina hreanului, pănă va veni vremea ca cui pre cui să scoată. (C. NEGRUZZI) A-i da (sau a-i trece) cuiva un cuțit prin inimă = A simți o durere adâncă: Vine Zinca speriată, dar el o asigură – fără să creadă în ceea ce spune – că banii nu-s pierduți. Zinca se liniștește (liniște care trebuie să-i fie onestului și sensibilului Rizescu ca un cuțit în inimă) și, cu simpatie, îi spune […] (G. IBRĂILEANU) Atâta îi trebui unchiașului să auză, ca să-i dea un cuțit ascuțit prin inimă. O grijă mare îl cuprinse. (P. ISPIRESCU) A-i intra (cuiva) un cuțit la inimă = A fi cuprins de un fior rece. A fi năpădit de griji : Atâta îi trebui unchiașului să auză, ca să-i dea un cuțit ascuțit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. (P. ISPIRESCU) A i se pune cuiva un cuțit în inimă = A fi cuprins de frică: La intrarea în pădure, copilului parcă i se pusese un cuțit în inimă și s-a întors înfricoșat acasă. A pune cuiva cuțitul la gât = A sili (pe cineva) să facă ceva: Ieri s-a votat monstruoasa lege a d-lui P. P. Carp asupra școalelor profesionale așa cum a voit ministrul nerromân, care, ca briganzii, a pus Camerei servile cuțitul la gât strigându-i fioros: votul sau viața! (I. L. CARAGIALE) A pune (pe alții) la cuțite (pop.) = A învrăjbi: Ea făcea ce făcea și iar îi punea la cuțite pe cei doi vecini. A se afla pe cuțit (pop.) = A se afla în ceasul morții: După cumplitul accident, bărbatul se afla pe cuțit, dar medicii au reușit să-l salveze. A zăcea sau a boli de cuțite (pop.) = A fi bolnav în urma vrăjilor cu cuțitul: Femeia i-a amenințat că băiatul o să bolească de cuțite.

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis.

CÂINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Acanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) câne s. m.] – Lat. canis. corectat(ă)

ciolan sn [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 215 / Pl: ~e / E: vsl чланъ] (Pop) 1 Membru. 2 (Pex) Schelet. 3 (Îe) A-i trece (cuiva) ~ prin ~ A fi foarte obosit. 4 (Îe) A-i putrezi (cuiva) ~ele A fi mort de multă vreme. 5 (Îae) A muri. 6 (Îe) A i se muia ~ele A se moleși. 7 (Îae) A slăbi. 8 (Îe) A-și face de cap și de ~e A-și face de cap. 9 (Îae) A face ceva rău ce se răsfrânge asupra propriei persoane. 10 (Îae) A avea ghinion. 11 Os care se aruncă la câine. 12 (Îe) A da (cuiva) un ~ (de ros) A face un favor cuiva pentru ca acela să nu mai pretindă nimic în plus. 13 (Îe) A umbla după ~e A cerși. 14-15 Os (mare). 16 (Gmț; pex) Os de om Si: (reg) ciocărău, ciont. 17 (Gmț; pex) Dinte. 18 (Îe) A fi ~ A fi rău. 19 (Îe) A umbla cu ~ele legate de gât A înnebuni. 20 (Îe) A umbla cu ~e în brâu A face ceva care să înfricoșeze pe alții. 21 (Mai ales d. fete; îe) A fi cu ~e în pântece A fi însărcinată. 22 (Îe) A umbla după ~ A umbla după profituri materiale. 23 (Îe) A scăpa ~ul din mână A pierde o situație avantajoasă. 24 (Îe) A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia) cuiva ~ele A bate pe cineva foarte tare. 25 (Îe) A-i rămâne -ele (pe) undeva A muri departe de casă prin locuri străine. 26 (Mol; fig) Obadă la roata de car. 27 (Mol; fig; pex) Pământ neroditor. 28-29 (Fig; pex) (Soi de) strugure cu boabe mici și acre.

APUCA A apuca armele = A începe lupta, războiul: Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bataia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie. (IOAN SLAVICI) A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține) de mijloc (pe cineva) = A trece brațul în jurul taliei cuiva: Haide, prinde-mă mai bine de mijloc. (G. COȘBUC) A apuca (sau a prinde, a strânge) (ca) în(tr- un) clește (pe cineva) = a) A strânge foarte tare, foarte bine (pe cineva): Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să- l prindă în cleștele labelor. (EM. GÎRLEANU) b) A pune sula în coaste (cuiva), a prinde la strâmtoare, a încolți (pe cineva): Fiul craiului, văzându-se prins în clește... îi jură credință și supunere. (ION CREANGĂ) A apuca care încotro = A merge fiecare în altă direcție: În acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-și face mendrele cum știe el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, și pretutindene, pe mare și pe uscat, să vâre vrajbă între oameni și să le facă pacoste. (ION CREANGĂ) A apuca câmpii = A ajunge la disperare, plecând fără a ști încotro; a o lua razna:Căci, dac-ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii! (ION CREANGĂ) A apuca cu mintea = A pricepe: Taina avem de sărbăm și prăznuim și vom să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari și la înalte gânduri; ci numai câț sunt credincioș să se apropie cu mintea ca să priceapă taina prăznicului de astăzi. (ANTIM IVIREANUL) A apuca cu ochii (sau cu căutătura) = A cuprinde cu privirea: Am apucat cu ochii câmpiile înverzite și nu mă mai săturam să le privesc. A apuca foc cu gura (îppl.) = A se expune pericolului pentru cineva: Viteazul era în stare să apuce foc cu gura numai s-o salveze pe fată. A apuca fuga (sau la fugă) sau a o apuca la goană = A fugi: Copiii au apucat-o la goană ca tăciunele, fără a mai întoarce capul. (MIHAIL SADOVEANU) Zărise printr-o spărtură de frunziș pe sfinții Mochie și Farnachie trecând în goană, unul după altul, cu pletele-n vânt. (G. TOPÂRCEANU) A apuca înainte = A merge mai iute decât altcineva, a i-o lua înainte, a-l întrece. (fig.) A anticipa cu o acțiune față de cineva: Iar calul său falnic, ușoară nălucă... ce la săgeată nainte apucă, în dar o să-l ducă sultanului lor! (AL. MACEDONSKI) Eu de mult aveam de gând să sfătuiesc pre măria-ta la aceasta, dar văd că înțelepciunea măriei-tale a apucat mai nainte. (C. NEGRUZZI) A apuca la (bine, avere) (Pop; indicând starea materială) = A ajunge la...: Parcă prea repede a apucat la bine, știindu-l de unde a pornit. A apuca loc = A reuși să ocupe un loc (când este aglomerație): […] și dădeau iarăși năvală, cu fețele schimonosite de încrustarea aceluiași gând, și stăpânit fiecare de o singură pornire instinctivă: să scape el cu orice preț, să-și apuce un loc pe puntea vasului. (G. TOPÂRCEANU) A apuca lumea-n cap = A-și lua lumea-n cap, a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine (mai ales din cauza unei supărări mari): – Greu! oftă străinul, clătinând din cap. Parcă și mai greu ca pe aici, de-ți vine să-ți iei lumea-n cap. (LIVIU REBREANU) Așadară, preuteasă, – zise popa – să pui toate cărțile mele într-un sac și, mâine de noapte, până nu se va scula încă Pepelea, să apucăm lumea-n cap și să-l lăsăm pe dânsul aici cu toate […]. (I. G. SBIERA) A apuca pe cineva cu cuvintele (sau vorba) (îvr.) = A ademeni cu vorba: L-a apucat cu vorba și l-a convins să renunțe. A apuca pe cineva din scurt = A-i cere socoteală (pe neașteptate): − Ce facem, măi oameni? Stăm așa cu brațele încrucișate și ne uităm cum o ia grecul? [moșia]... Cucoana ne prostește cu vorba, ba ne și ocărăște când o luăm mai de scurt. (LIVIU REBREANU) Nici bine nu a intrat în casă și l-a apucat din scurt. A apuca pe cineva foamea (setea, somnul etc.) = A i se face foame (sete, somn): − Ai venit? îl întrebă Todorica batjocoritoare. Te-o fi apucat foamea? − Da, sunt flămând. Ce ai făcut azi de mâncare? (PAVEL DAN) A apuca pe cineva pe-a-mânele (înv.; Mol.) = A avea (mare) căutare: Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Târgul Neamțului; că te apucau pe-a mânile... aveai mușterei, de nu erai bucuros. (ION CREANGĂ) A apuca pe Dumnezeu de (un) picior = A se bucura (ca) de o mare reușită sau un mare noroc: Firește că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... (I. L. CARAGIALE) Socotea că a apucat pe Dumnezeu de un picior și se îngâmfa; căci socotea că procopseala lui l-a făcut să dobândească un asemenea har. (P. ISPIRESCU) A apuca peste câmp = A traversa un câmp: Caii au apucat peste câmp și acum era greu să-i ajungem. A apuca prilejul = A profita de o ocazie: Apuc prilejul de a-ți arăta recunoștința mea la începerea unui nou an. (M. KOGĂLNICEANU) A-l apuca (sau a-l cuprinde, a-l prinde) amețeala (pe cineva) sau a-i veni amețeala (sau cu amețeală) (cuiva) = a) A ameți: Picioarele îi sunt amorțite, nu le mai simte, îl cuprinde amețeala. (LIVIU REBREANU) Dar și pe cei din curte, mai ales pe Tic și pe Ursu care nu-și mai aminteau nimic despre frânghie, îi apucă amețeala la vederea înspăimântătoarei galerii. (CONSTANTIN CHIRIȚĂ) b) (fig.) A nu mai putea accepta, suporta, tolera ceva; a fi foarte afectat de ceva: Copleșit de avalanșa insultelor, simțea că-l apucă amețeala. (CEZAR PETRESCU) Ies însă din când în când și eu ca să-mi caut de treburi, și câteodată parcă mă cuprinde amețeala în fața celor ce au să-mi vadă ochii. (IOAN SLAVICI) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) neputința (pe cineva) = A se scăpa pe el: Vărsase pe ea și o trecuse neputința. (MATEIU I. CARAGIALE) A-l apuca bâțul (arg.) = A fi agitat, surescitat: Căpitanul intră în cazarmă și vede un soldat culcat în pat. Îl apucă bâțul. (FLORENTIN SMARANDACHE) Dacă ar vedea cum gâlgâie sosul de tomate dintr-un mușteriu, le-ar apuca bâțul și s-ar da de-a rostogolul cu ochii peste cap. (http://literaturadeazi.ro) A (o) apuca cu gura înainte (pfm.) = A se grăbi să răspundă, fără a lăsa pe altul să sfârșească vorba sau să deschidă măcar gura: − Pot să am nădejde în voi? − Să n-ai nicio grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem o dată băieți și ce-am vorbit o dată vorbit rămâne. (ION CREANGĂ) A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) = A se cuminți, a se îndrepta: Vreau să mă-mpac cu măria ta, că văd că n-apucasem pe drumul cel bun. (POP.) Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. (I. L. CARAGIALE) A o apuca/lua la picior = a) A pleca repede: Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. (BARBU DELAVRANCEA) b) A se pregăti de drum lung: De mâine o apuc la picior, dar nu știu când mă voi întoarce. A se apuca de capul cuiva = A nu-l (mai) lăsa în pace: S-a apucat de capul lui și l-a convins că trebuie să învețe mult mai serios. A se apuca la (sau în) colți (d. câini) = A se mușca: Câinii s-au apucat în colți și toți copiii s-au speriat. A se apuca la luptă (la joc etc.) (îppl.) = A porni la luptă (joc etc.): Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab și nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ți voi da nimic să stăpânești în țara lui.” (BIBLIA) A se apuca la (sau în) rămășag = A se prinde, a face prinsoare: Mulți se apucau în rămășag c-or gâci. (I. G. SBIERA) El s-apucă la rămășag... că are să scoată apă din piatră. (POP.) A se apuca pe jurământ = A se jura, a se angaja, a se prinde, a se lega (cu jurământ): Pe giurământ s-apuca, / Stăpânii să hărățească / Și slugile să-i privească! (VASILE ALECSANDRI) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimerește: Dormeau vara în șoproane, pe unde apucau. (ION PAS) Pe când ai noștri deschid pârtii prin nămeți, leșii să cocoloșesc la Halici, la Lew, care pe unde apucă. (BARBU DELAVRANCEA) Cătanele erau culcate pe jos, care pe unde apucase. (I. POP-RETEGANUL) Ce te-a apucat? = Ce ai?: Nu merită! −Ce te-a apucat? (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) – Ce te-a apucat, de-mi vorbești așa? De când (m)-am apucat (pop.) = De când pot să-mi amintesc: De când am apucat, obiceiul acela a rămas neschimbat. Așa am apucat de la părinți. Îi apucă mâna la toate (pop.) = Se pricepe (câte puțin) la toate: Pe mulți îi apucă mâna la toate, dar nu le reușește nimic. Mult te ține, când te-apucă (sau când te-apucă, mult te ține)? = N-ai de gând să mai isprăvești odată?: Bârzoi: Sărmana copilă! Mult o ține, când o apucă? (VASILE ALECSANDRI) Pe apucate sau pe apucatele = În mod superficial, la întâmplare, în fugă; când și când, în grabă, când are timp: Totdeauna era unul [un copil] în leagăn, în dreptul patului mamei, și mama dormea pe apucate. (ION PAS) Ce viață-l aștepta pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate. (MIHAI EMINESCU) Cetele lui Horia abia aveau o organizațiune; ele erau armate numai cu sulițe, cu săbii, cu ceva puști și pistoale, strânse pe apucatele. (AL. ODOBESCU)

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

zăgan, ~ă [At: MARIAN, O. I, 179 / V: (reg) zag~ / Pl: ~i, ~e / E: tc zagan] 1 sm Vultur mare, cu penajul de culoare neagră-cenușie pe spate, pe coadă și pe aripi, albă-gălbuie pe cap, pe gât și pe piept Si: vultur bărbos (Gypaëtus barbatus). 2 sm (Orn; reg) (Reg) Gaie (Milvus milvus). 3 sm (Reg) Vultur alb (Neophoron percnopterus). 4 sm (Reg) Câine mare. 5 smf (Reg; dep) Om gras.

porc sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 470/10 / Pl: porci / E: ml porcus] 1 Mamifer domestic, paricopitat, din familia porcinelor, omnivor, cu capul conic, cu maxilarul superior alungit și caninii foarte dezvoltați, cu pielea groasă și corpul acoperit cu peri aspri, scurți și rari, crescut pentru carnea și grăsimea lui Si: (pop) râmător (1), râtan (1), (înv) sfin (Sus scrofa domestica) Vz mascur (1), mator¹. 2 (Îc) ~-mistreț (sau ~-sălbatic), (pop) (~-de-pădure) Mamifer sălbatic paricopitat, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu botul alungit, cu caninii largi, puternici și părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: mistreț (Sus scrofa). 3 (Îe) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alții. 4 (Fam; îe) A tăcea ca ~ul în păpușoi (sau în cucuruz) A păstra tăcere desăvârșită asupra unui lucru, mai ales când cineva se simte vinovat. 5 (Îae) A tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. 6 (Pfm; îe) A da năvală ca ~ul A fi foarte îndrăzneț. 7 (Pfm; îae) A fi foarte nesimțit. 8 (Pfm; îae) A fi obraznic. 9 (Pfm; îe) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) Se spune cuiva spre a-i atrage atenția că-și permite prea multe. 10 (Pfm; îe) A mânca (sau, reg, a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă) A sforăi în somn. 11 (Pfm; îe) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa pe cineva foarte aspru și cu vorbe grele, injurioase. 12 (Reg; îe) A nu fi în porcii lui (sau în toți porcii) A fi fără chef. 13 (Reg; îae) A fi trist. 14 (Reg; îs) Jurământul ~ului Se spune, în glumă, despre cineva care promite că renunță la o deprindere rea, dar nu respectă promisiunea. 15-16 (Reg; îe; îls) (A avea) norocul -ului (A avea) noroc mare și nemeritat. 17-18 (Îae; îal) (A avea) succes foarte mare în acțiunile întreprinse. 19 (Îe) A îngrășa ~ul în ajun A încerca zadarnic să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. 20 (Prc) Carne de porc (1). 21 (Pex) Mâncare din porc (20). 22 (Reg; îcs) ~ul mare Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 23 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (22) mare. 24 (Reg; îcs) ~ul mic Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 25 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (24) mic. 26 (Reg; îcs) Porcii în coteț Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roșu cu motive florale albe. 27 (Dep) Om lacom, nesimțit și fără caracter Si: (reg) porcan (3). 28 (Dep) Om obraznic, indecent Si: (reg) porcan (4). 29 (Pfm; îs) ~ de câine Om de nimic Si: nemernic, ticălos. 30 (Pop; lpl) Roi de stele numit Hyadele, în formă de „V”, în constelația zodiacală Taurul din emisfera boreală, având ca stea principală Aldebaran Si: (pop) vierii. 31 (Pop; îs) Luceafărul porcilor (sau ~ului), ori steaua ~ului Stea principală, numită Aldebaran, din roiul de stele Hyadele Si: (pop) porcarul¹ (4), (reg) deșteptătorul. 32 (Fam; îe) A fi născut în zodia ~ului A fi extrem de norocos. 33 (Lpl; îc) ~-spinos (sau ghimpos) Gen de rozătoare sălbatice, de talie mijlocie cu spinarea și flancurile acoperite de spini lungi, puternici și cu abdomenul prevăzut cu peri tari (Hystrix). 34 (Îae) Exemplar din genul porcilor (31)-spinoși. 35 (Zlg; reg; îc) ~-spinos Arici (Erinaceus europaeus). 36 (Iht; îc) ~-de-mare Pește marin de culoare neagră, cu înotătoarele acoperite de țepi veninoși Si: scorpie-de-mare (Scorpaea porcus). 37 (Zlg; îac) Delfin² (Delphinus delphis). 38 (Iht; reg; îc) ~ul-apelor Clean (Leuciscus cephalus). 39 (Ent; reg; îc) ~ul-popii Câinele-babei (Oniscus murarius). 40 (Bot; Trs; lpl) Scaiete (Dipsacus laciniatus). 41 (Bot; Trs, lpl) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 42 (Bot; reg; lpl) Mătrăgună (Atropa belladonna). 43 (Bot; reg; îc) Porci-nebuni Captalan (Cirsium rivulare).

lună [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 459/13 / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: ml luna] 1 sf Satelit natural al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. 2 sf (Ast; îs) ~ nouă Moment în care Luna (1) este în conjuncție cu Soarele. 3 sf (Pex) Înfățișare a lunii (1) în acest moment Si: (pop) crai-nou. 4 sf (Pop; îs) ~ tânără (sau seacă) Lună (1) aflată în primul pătrar, atunci când se află în conjuncție cu Soarele și se vede pe cer o parte din suprafața ei luminată. 5 sf Aspect al lunii (1) în această fază. 6 sf (Pop; îe) A fi făcut la ~ plină A fi somnambul. 7 sf (Îs) ~ plină (sau reg, întreagă, împlinită, veche) Fază a lunii (1) când aceasta se află în opoziție cu soarele și se vede pe cer luminată în întregime. 8 sf Perioadă de timp când luna (1) are această înfățișare. 9 sf (Pop; îe) A fi ca o ~ plină A fi cu obrazul (sau fața) rotund(ă) și plin(ă). 10 sf (Pop; îs) ~ veche, ~ la sfârșit, (reg) ~ pișcată Ultimă fază a lunii (1), când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața ei luminată, în forma unei seceri subțiri. 11 sf Timp în care luna (1) are această înfățișare. 12 sf (Îrg; îla) (De) sub ~ Care se află pe pământ. 13 sf (Pex; îal) Care se află în univers. 14 sf (Îlav) Câte-n ~ și în stele (sau și în soare) Tot ce se poate închipui. 15 sf (Pop; îe) A promite (cuiva) (și) ~na de pe cer A promite (cuiva) ceva imposibil de realizat. 16 sf (Pop; îe) A cere (și) ~na de pe cer A cere foarte mult. 17 sf (Pop; îe) A apuca (sau a prinde) ~na cu dinții (și soarele cu picioarele) A încerca realizarea unui lucru aproape imposibil sau greu accesibil. 18 sf (Fam; îe) A trăi (sau a fi căzut) în (din) ~ A fi rupt de realitate. 19 sf (Rar; îe) Parcă e căzut din ~ Se spune despre cineva aiurit și lipsit de simț practic. 20 sf (Pop; îe) A da (a arunca sau a zvârli) cu barda (cu toporul sau cu pușca) în ~ A se comporta irațional. 21 sf (Reg; îe) A fi un (îm)pușcă-n ~ A fi nebun. 22 sf (Trs; îe) A azvârli cu pălăria după ~ A se comporta ca un om beat. 23 sf (Fam; îe) A lătra (sau a urla) (precum câinele) la ~ A protesta inutil. 24 sf (Trs; îe) A scos ~na din fântână Se spune despre cineva prost și neîndemânatic. 25 sf (Rar; îe) A fi cu ~na în cap A fi labil psihic. 26 sf (Reg; îe) A se schimba (sau a fi schimbător) ca ~na A fi inconsecvent în păreri sau în comportare. 27 sf (Reg; îcs) De-a ~na Joc de copii, în care participanții, așezați spate în spate, se ridică unul pe celălalt, rostind „Luna!”. 28 sf (Pop; îe) A-i răsări (sau a-i ieși cuiva) ~na în cap (sau în ceafă) A cheli. 29 sf (Mol; îe) A i se vedea (cuiva) ~na A fi evidentă sărăcia cuiva. 30 sf (Arg; îe) A atinge pe cineva la ~nă A-i da cuiva o lovitură în cap. 31-32 a, av (Care este) strălucitor. 33 sf (Pex) Lumină a lunii (1). 34 sf Suprafață a lunii (1) pe care are loc aselenizarea Si: sol. 35 sf (Pop; îe) A fi (o) ~ ca ziua Se spune despre o noapte foarte luminoasă. 36 sf (Înv; îs) Boală de (sau din) ~ Somnambulism. 37 sf (Înv; îas) Epilepsie. 38 sf (Îlav) La sau pe, sub, rar în ~ La (sau pe, sub, în) lumina lunii (1). 39 sf (Pop; îe) A se zări de ~ A răsări luna (1). 40 sf (Lpl) Satelit natural al unei planete. 41 sf Imagine a lunii (1) sau simbolurile diverselor faze ale ei imprimate în peceți, în sigilii, pe calendare, pe steaguri etc. 42 sf (Înv) Semilună turcească. 43 sf (Pop; În religiile păgâne; adesea și ca nume propriu) Zeitate feminină. 44 sf (Reg; îs) ~na ochiului (sau ochilor) sau ~na neagră Pupilă. 45 sf (Trs; îs) ~ de inel (sau inel cu ~) Piatră strălucitoare de inel. 46 sf (Bot; reg; îc) ~na-și-Soarele Buruiană-de-nouă-laturi (Ranunculus auricornus). 47 sf (Bot; îrg; îc) ~na-apei Specie de bumbac nedefinită mai îndeaproape. 48 sf (Reg; îs) ~nile fundului Doagă mică. 49 sf (Rar) Argint. 50 sf (Rar; îs) ~na mare (sau mică) Velă. 51 sf lnterval de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (1) în jurul Pământului. 52 sf (Îs) ~ calendaristică Fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (1), în care e divizat anul calendaristic. 53 sf (Îs) ~ sinodică (îvr, ~ lunară) Lunație (2). 54 sf (Îs) ~ siderală (rar, siderică) Perioadă de revenire a lunii (1) în dreptul aceleiași stele fixe. 55 sf (Îs) ~ zodiacală (sau draconitică, rar, draconică) Interval de timp dintre două treceri succesive ale lunii (1) prin dreptul aceluiași nod (sau prin același punct nodal) al orbitei sale. 56 sf (Îs) ~ anormală (sau anormalistică) Interval de timp necesar lunii (1) pentru a reveni la perigeu. 57 sf (Îs) ~ solară Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 58 sf (Îs) ~ periodică (sau tropică) Interval de timp corespunzător descrierii de către lună (1) a 360° de longitudine. 59 sf (Ast) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de la 28 până la 31 de zile. 60 sf (Pgn) Interval de timp de aproximativ 30 de zile consecutive. 61 sf (Udp „în”, „după”, „peste” etc. sau „în curs de”) Precizează momentul sau durata acțiunii. 62 sf (Înv; îla) De toată ~na Care apare în fiecare lună (60). 63 sf (Înv; îlav) De ~ Pentru fiecare lună (60). 64 sf (D. plante; îal) Care ajunge la maturitate și rodește în timp de aproximativ o lună (60). 65 sf (D. plante; îal) Care apare și se recoltează timpuriu. 66-67 sf (Îljv) Cu ~na (Care este angajat) cu plată lunară. 68 sf (Îlav) ~ de (rar după) ~ sau din ~ în ~ În fiecare lună (59), în mod neîntrerupt. 69 sf (Înv; îlav) În (sau pe) toată ~na ori în toate ~nile Lunar (9). 70 sf (Îlav) La (o) ~ sau (la două, trei etc. ~ni o dată) O singură dată la interval de o lună (60). 71 sf (Îlav) Până într-o ~ sau până în două (trei etc.) ~ni În curs de o lună, de două (de trei etc.) luni. 72 sf (Îlav) Acum (sau, pop, acu) o ~ (două, trei etc.) Cu o lună, cu două, cu trei etc. sau câteva luni în urmă. 73 sf (Îlav) Cu ~nile Timp de mai multe luni. 74 sf (Pop; îlav) La ~na câinilor (sau a cailor) Niciodată. 75 sf (Îs) ~ de miere Prima lună (60) dintr-o căsătorie. 76 sf (Pex) Perioadă de început a unei căsnicii, considerată a fi cel mai fericit timp din viața celor căsătoriți. 77 sf (Udp „de”) Perioadă de 30 de zile consecutive, considerată sub aspectul conținutului activităților desfășurate în acest timp. 78 sf (Spc; urmat de determinări în genitiv) Perioadă de timp de 30 de zile consecutive, dedicată în mod oficial unor anumite activități. 79 sf (Lpl; determinat prin „întreg”, „de zile”, „de-a rândul”) Timp nedeterminat care cuprinde un număr de luni (59) relativ mare. 80 sf (D. femei; îe) A fi (gravidă) într-o ~ (sau în două, trei etc. ~ni) sau a fi gravidă în prima ~ (sau în a doua, în a treia etc. ~) A fi parcurs o perioadă bine determinată din cele nouă luni (59) de sarcină. 81 sf (Reg; îe) A nu fi de ~nile toate A nu fi născut la termen. 82 sf (Pop; îe) A fi în șapte ~ni sau a-i lipsi (cuiva) o ~ A fi arțăgos. 83 sf (Pop; șîs ~na femeilor) Menstruație.

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mâțe / E: pbl fo cf. alb mica] 1 (Pop.) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg.; îcs) (De-a) mâța oarbă sau de-a mâța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; îcs) (De-a) mâța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop.; îcs) mâța de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop.; îcs) mâța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam.; îe) a fi mâță blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam.; îe) a fi (ca o) mâță plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg.; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâța-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam.; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam.; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mâța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg.; îe) A se stupi ca mâțele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop.; îe) A fi învățat ca mâța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; îe) A păți cinstea mâței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care îi place. 20 (Reg.; îe) A umbla ca mâța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg.; îe) A trăi ca mâța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam.; îe) A trage mâța de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg.; îe) A nu avea nici mâța la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg.; îe) A se uita ca mâța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam.; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; îe) Mătură ca mâța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâța A se spăla superficial. 29 (Reg.; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâța Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg.; îe) A călca în urme de mâță stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam.; îe) A rupe mâța-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg.; îae) A se învoi la preț cu cineva. 36 (Reg.; îe) A se face mâță A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg.; îe) A-i oua și mâța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg.; îs) Mâță sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâță de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg.; îc) mâța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg.; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg.; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; îe) A se da de-a mâța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Mâțișor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg.) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg.) Laț de prins păsări. 72 (Reg.) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor împinși pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg.) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg.) lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg.) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg.) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o așează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg.) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg.) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg.) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg.) mâțoacă(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie după care se execută mâța(99).

bătaie sf [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 121/₂₉ / P: ~ta-ie / Pl: ~tăi / E: lat batalia, -am] 1 Lovitură repetată dată de cineva cu mâna sau cu un obiect. 2 (Spt) Izbire a pământului, a trambulinei etc. cu un picior, sau cu amândouă picioarele, înainte de desprinderea de pe sol pentru a efectua o săritură. 3-4 (Îlv) A (se) lua la ~ A (se) bate. 5 (Îe) A stinge (sau a snopi, a zvânta), în ~ (sau în ~tăi) (pe cineva) A bate (pe cineva) foarte rău. 6 (Îlav) A da (sau a trage) ~ A da lovituri cuiva. 7 (Îlav) A primi (sau a mânca) ~ A primi lovituri de la cineva. 8 (Îc) Într-o ~ de amnar într-o clipă. 9 (D. prăvălii; îe) A fi în ~ia fierului A se găsi într-un loc foarte potrivit. 10 (Îcs) De-a ~ia Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 11 Melodie după care se execută bătaia (10). 12 (Îcs) De-a dura-n ~ Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 13 Melodie după care se execută bătaia (12). 14 (Mol; îs) ~ia păpușoiului Operație de desfacere a boabelor de porumb de pe cocean. 15 (Fam; îe) A da ~ A grăbi. 16 (Fig; îs) ~ de cap Frământare a minții. 17 (Pex; îas) Trudă. 18 (Înv; îs) ~ de cuget Remușcare. 19 (Fam; îc) ~ de joc Batjocură. 20 (Pex; îae) Faptă urâtă. 21 (Înv) Luptă. 22 (Înv) Bombardament cu artileria. 23 (Îe) A pune (ceva) la ~ A oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat. 24 (Îae) A risca (ceva). 25-26 (Îe; îlav) (A cântări) cu bătaie (A cântări) cu puțin peste greutatea exactă. 27 Lovire (repetată) a unui obiect de altul. 28 (Îs) ~ de aripă (sau de aripi) Fâlfâit. 29 Lovitură a vatalei la războiul de țesut. 30 Băteală. 31 Stârnire a peștelui sau a vânatului. 32 Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) 33 Fiecare contracție a inimii Si: puls. 34 Fiecare zvâcnire a ochiului. 35 Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. 36 Distanță până la care poate ajunge un proiectil, săgeată etc. 37 Felul în care trimite o armă proiectilul. 38 Traiectoria unui proiectil. 39 (Pex) Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva Si: rază vizuală. 40 (Îlav) În ~ia vântului Împotriva direcției vântului. 41 (Îs) ~ia vântului Adiere. 42 (Îs) ~ia ploii (sau grindinei etc) Căderea ploii, a grindinei etc. 43 (Îs) ~ia soarelui Arșiță. 44 (Îas) Lumină. 45-46 (Îs) ~ la cap (sau cahlă) Asfixiere cu bioxidul de carbon în urma astupării coșului sobei. 47 Sunet ritmic produs prin loviturile limbii clopotului sau prin mișcarea mecanismului unui ceasornic. 48 Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor de vânătoare. 49 Boiște. 50 (Înv) Aruncare cu flori unul în altul la serbările organizate în luna florilor. 51 (D. mărfuri; îe) A fi pe ~ A se vinde foarte repede. 52 (La jocul de șah; cărți etc.) înfrângere. 53 (Îs) ~ia lui Dumnezeu Pedeapsă. 54 (Îae) Nenorocire. 55 Împreunare (a armăsarului cu iapa). 56 (D. pești) Depunere a icrelor. 57 (Pex) Interval de timp când are loc bătaia (56). 58 Interval de timp în care se împerechează cocoșii-de-munte.

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin al) pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) ~ța oarbă sau de-a ~ța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) ~ța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) ~ța de vânzare Joc de copii, la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop; îcs) ~ța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) A fl ~ blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam; îe) A fl (ca o) ~ plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) ~ța-n (sau ~n) sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu ~ța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca ~ța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg; îe) A se stupi ca ~țele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop; îe) A fi învățat ca ~ța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A păți cinstea ~ței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța împrejurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care-i place. 20 (Reg; îe) A umbla ca ~ța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg; îe) A trăi ca ~ța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam; îe) A trage ~ța de coadă (sau, reg, pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici ~ la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg; îe) A se uita ca ~ța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca ~ța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Mătură ca ~ța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca ~ța A se spăla superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) ~ța Taci, că spui minciuni pe care nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg; îe) A călca în urme de ~ stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam; îe) A rupe ~ța în două A fi voinic. 33 (Îae) A fî energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi din preț cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face ~ A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg; îe) A-i oua și ~ța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îvr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg, îs) ~ sălbatică Pisică sălbatică (Felis sylvestris). 44 (Înv; îc) ~ de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă urs. 46 (Ent; reg; îae) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îae) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg; îae) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îae) Repede (Cicindela compestris). 51 (Pop; îe) A se da de-a ~ța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâțișor (4). 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot; reg) Barba-ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum ofjicinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg) Laț pentru prins păsări. 72 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor. 74 (Reg) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu celălalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg) Lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt; la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare dintre torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiuiui de la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o fixează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg) Firidă (mică) făcută în peretele cămării Si: (reg) mâțoacă (3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie după care se execută mâța (99).

șoricar [At: CIHAC I, 275 / V: ~rec~ sm / Pl: ~i sm, ~e sn / E: șoarec + -ar] 1 sm (Pop) Pasăre răpitoare din familia acvilidelor, cu ciocul scurt și încovoiat, cu aripi late, cu coada rotunjită și cu penele brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (1-6) Si: (reg) șopârlar, uliul-șopârlelor, șurlicar (3) (Buteo buteo). 2 sm (Pop; șîc ~-încălțat, ~-de-iarnă) Șoricar (1) cu penele ruginii și cu picioarele acoperite cu pene Si: (reg) uliu-încălțat (Buteo lagopus). 3 sm (Pop; șîc ~-mare, ~- feroce, ~-acvilin) Șoricar (1) cu spatele și partea ventrală de culoare brună cu dungi deschise, cu capul și cu pieptul ruginiu cu pete brune Si: (reg) uliu-mare (Buteo rufinus). 4 sm (Pop; șîc ~-șoiman, ~-roșcat) Șoricar (1) de culoare brună cu dungi ruginii pe spate și cu părțile inferioare roșiatice (Buteo Zimmermannae). 5 sm (Pop; șîc ~-roșcat, ~-roșu, ~-vulpin) Șoricar (4) cu penele mai ruginii (Buteo vulpinus). 6 sm (Pop; șîc ~-roșu, ~-de-baltă, ~-ruginiu) Șoricar (1) de culoare brună, cu capul și cu gâtul ruginiu Si: (reg) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus). 7 sm (Pop; șîc ~-alb, ~-cu-coadă-lungă) Șoricar (1) cu spatele de culoare brună și cu părțile inferioare albe (Circus macrurus). 8 sm (Pop; șîc ~-cenușiu) Șoricar (1) cu capul și cu gâtul cenușiu-albăstriu și cu partea ventrală albă cu pete roșii-ruginii Si: (reg) uliu-sur (Circus pygargus). 9 sm (Orn; pop; șîc ~-roșu) Sorliță (Milvus milvus). 10 sm Specie de câine care prinde șoareci (1-6). 11 sn (Reg) Loc în care își depozitează șoarecii (1-6) proviziile Si: (reg) șoricărie (3). 12 sn (Reg) Mușuroi¹ de șoareci (1-6).