BRIGADĂ, brigăzi, s. f. 1. Mare unitate militară, formată dintr-un număr variabil de regimente, batalioane și divizioane. 2. Formație (stabilă) de lucru, compusă din muncitori organizați adesea pe echipe și pe schimburi sau pe faze de operație, în vederea îndeplinirii unei sarcini de producție. 3. (În sintagma) Brigadă silvică = subunitate silvică formată din unul sau din mai multe cantoane, și condusă de un brigadier silvic. 4. (Ieșit din uz; în sintagma) Brigadă artistică = colectiv în cadrul mișcării artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viața colectivului din care făcea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.

CANTON, cantoane, s. n. 1. Clădire din imediata vecinătate a unei căi de comunicație, înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea acesteia și care servește și ca locuință pentru cantonier. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton.

ELVEȚIAN adj. (rar) elvetic. (Un canton ~.)

canton s. n., pl. cantoane

CANTON ~oane n. 1) Clădire înzestrată cu utilaj necesar pentru supravegherea și întreținerea unei căi de comunicație și în care locuiește cantonierul. 2) Subdiviziune silvică condusă de un pădurar. 3) Locuință a pădurarului aflată pe teritoriul acestei subdiviziuni. 4) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială. /<fr. canton

CANTONAL ~ă (~i, ~e) Care se referă la canton; propriu unui canton. /<fr. cantonal

CANTONIER ~ă (~i, ~e) m. și f. Lucrător însărcinat cu întreținerea și supravegherea unei căi de comunicație și care locuiește într-un canton. [Sil. -ni-er] /<fr. cantonnier

CANTONIERIȚĂ ~e f. rar 1) Lucrătoare însărcinată cu întreținerea și supravegherea unei căi de comunicație și care locuiește într-un canton. 2) Soție a cantonierului. /cantonier + suf. ~iță

CANTON s.n. 1. Clădire construită lîngă o șosea sau lîngă o cale ferată, înzestrată cu aparate de semnalizare, de protecție și de supraveghere a drumurilor respective, servind și ca locuință cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuință de pădurar. 3. Unitate teritorial-administrativă care se întîlnește în unele țări (Elveția, Franța etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. [< fr. canton].

TELEMARC s.n. (Sport) Salt cu schiurile pentru schimbarea direcției. [< fr. télémark, cf. Telemarken – canton norvegian].

BRIGADĂ s.f. 1. Echipă organizată pentru anumite sarcini de producție. ◊ (Ieșit din uz) Brigadă artistică (de agitație) = echipă artistică de amatori (care, în programe scurte, își propuneau să facă agitație politică în jurul problemelor importante din viața unei colectivități). 2. Unitate militară compusă din două sau trei regimente din aceeași armă. 3. Subunitate silvică formată din mai multe cantoane (2) și supravegheată de un brigadier silvic. [Pl. -găzi, -gade. / < fr. brigade, rus. brigada].

CANTONAL, -Ă adj. Propriu unui canton (3). [< fr. cantonal].

BRIGADĂ s. f. 1. formațiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producție. ◊ formațiune de poliție într-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistică = echipă de artiști amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viața colectivului din care fac parte. 2. echipă de specialiști care controlează și îndrumă activitatea unei instituții, întreprinderi etc. 3. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeași armă, mai mică decât divizia. ◊ mare unitate navală din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) ◊ ~ăzi internaționale = mari unități militare constituite în Spania din voluntari de diferite naționalități în războiul din 1936-1939. 4. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) și supravegheată de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

CANTON s. n. 1. clădire construită lângă o șosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecție și supraveghere a drumurilor respective; locuința cantonierului. 2. unitate de supraveghere, întreținere și urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigații, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuința acestuia. 4. unitate teritorial-administrativă în unele țări (Elveția, Franța). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce. 6. (herald.) piesă de formă pătrată, a noua parte dintr-un scut, într-un colț al acestuia. (< fr. canton)

CANTONAL, -Ă adj. propriu unui canton (4). (< fr. cantonal)

LANDAMAN s. m. titlu dat primului magistrat, în unele cantoane din Elveția. (< germ. Landamaun)

AARAU [ḁrau], oraș în N Elveției, pe Aare, centru ad-tiv al cantonului Aargau; 57,9 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod rutier. Textile, instrumente de precizie.

AARGAU [ḁrgau], canton în N Elveției; 1,4 mii km²; 468,2 mii loc (1986). Centru ad-tiv: Aarau. Creșterea animalelor și pomicultură. Turism.

ALTDORF, oraș în Elveția la S de Lacul Celor Patru Cantoane, centru ad-tiv al cantonului Uri; 8,6 mii loc. (1985). Produse textile și chimice (cauciuc).

BELLINZONA, oraș în SE Elveției, pe Ticino, centru ad-tiv al cantonului Ticino; 16,8 mii loc. (1985). Nod de c. f. Ind. chimică (linoleum). Stațiune turistică.

BERNA (germ. BERN, fr. BERNE) 1. Canton în partea central-vestică a Elveției; 6,1 mii km²; 928,8 mii loc. (1988). Centrul ad-tiv: Berna. Cereale, pomicultură, creșterea bovinelor. 2. Cap. federală a Elveției, în V țării, pe Aare, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 298,8 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Pr. centru politic al țării. Centru financiar și ind. (metalurgie, textile, produse chimice, mobilă, ciocolată). Universitate (1528). Muzeul Alpilor. Mănăstire gotică (sec. 13), primărie (începutul sec. 15), catedrală (sec. 15-16), biserica Heiliggeist (sec. 18). Întemeiat în 1191, orașul s-a unit cu Confederația Helvetică în 1353. Capitala federală a țării din 1848, Sediul Uniunii Poștale Universale. – Convenția de la ~, convenție internațională referitoare la protecția drepturilor de proprietate literară, științifică și artistică, încheiată în 1886, modificată și amendată în 1896 la Paris, în 1908 la Berlin, în 1928 la Roma, în 1948 la Bruxelles și 1967 la Stockholm.

CANTON [kæntən] 1. Oraș în NE S.U.A. (Ohio), la S de L. Erie; 401,4 mii loc. (1988, cu suburbiile). Expl. de cărbuni superiori. Oțelării. Constr. de mașini agricol; prelucr. petrolului; produse alim. 2. Denumire engleză a orașului chinezesc Guangzhou.

CANTON și ENDERBURY [kæntən éndəbəri], grup de ins. coraligene în Pacificul central (Arh. Phoenix) azi în Rep. Kiribati; 70 km²; c. 320 loc. Cocotieri; copra. Anexate de Marea Britanie în perioada 1889-1892, au fost închiriate în 1939 S.U.A., devenind un condominium anglo-american, pînă în 1979 cînd au intrat în componența Rep. Kiribati.

BRIGADĂ, brigăzi, s. f. 1. Echipă de muncitori organizată în spirit socialist, în vederea îndeplinirii unei sarcini de producție. ◊ Brigadă de producție = echipă de muncitori agricoli, reprezentînd forma de bază a organizării muncii în gospodăriile agricole colective, care-și desfășoară activitatea într-un sector delimitat și care are caracter permanent și stabil. 2. Subunitate silvică formată din mai multe cantoane (2) și condusă de un brigadier silvic. 3. Corp de trupe alcătuit din două regimente din aceeași armă. – Fr. brigade (rus brigada).

CANTON, cantoane, s. n. 1. Clădire înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea căilor de comunicație (servind și ca locuință pentru cantonier). 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. – Fr. canton.

CANTONIER, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată cu paza și întreținerea unui canton (1). [Pr.: -ni-er] – Fr. cantonnier.

CHUR [cu:r], oraș în E Elveției, pe Rin, centru ad-tiv al cantonului Graubünden; 42 mii loc. (1986, cu suburbiile). Ind, textilă, alim., prelucr. lemnului. Stațiune climaterică. Turism.

antistres adj. Care nu provoacă stres ◊ „Fiind silențioasă și prevenitoare a greșelilor a fost numită «mașină de scris antistres».” R.l. 12 XI 79 p. 6. ◊ „Telefon anti-stress. O firmă din «țara cantoanelor» [...] a anunțat realizarea unui telefon «anti-stress», al cărui apel poate fi sesizat chiar și în birourile supraaglomerate și supraîncărcate de decibeli.” I.B. 31 V 86 p. 8 (din anti- + stres)

HABSBURG [ha:psburk], Casa de ~, dinastie care a domnit în Austria (1282-1918; duci din 1282, arhiduci din 1453 și împărați din 1804), în Cehia și Ungaria (1526-1918), în o parte a Italiei (sec. 16-1866), în Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (1273-1291, 1298-1308, 1438-1740, 1745-1806), în Spania (1516-1700) etc. Numele acestei dinastii vine de la cetatea Habsburg (Habichtsburg), construită (sec. 11) în Elveția (cantonul Aargau). Cei mai cunoscuți suverani: Carol Quintul, Maximilian I, Maximilian II, Rudolf II, Leopold I, Filip II, Maria Tereza, Iosif II, Francisc II, Franz Joseph.

*cantón n., pl. oáne (fr. canton, d. it. cantone. V. cătun). Porțiune dintr’un teritoriŭ. Subdiviziune a unuĭ arondisment în Francia. Provincie în Elveția. Căsuța celuĭ care păzește o șosea, o cale ferată ș. a.

*cantonál, -ă adj. (fr. cantonal). Relativ la canton (teritoriŭ).

*cantoniér, -ă s. (fr. cantonnier, it. cantoniere). Păzitor și îngrijitor de cale ferată saŭ de șosea și care locuĭește într’un canton. – Și cantonist, -ă (germ. kantonist).

cătún n., pl. e (vsl. katunŭ, lagăr, d. kirghizu kotan, țarc de oĭ; Calmuc chotton, chottun, comunitate de 10-12 corturĭ saŭ colibe de nomazĭ; tăt. Siberia kotun, mongol. khoton, khotun, a. î.; bg. katún, Țigan nomad; sîrb. kátun, strungă, alb. katunt, regiune, sat; mgr. katúna, bagaj, cort, lagăr, de unde și it. cantone, canton). Sat maĭ mic care depinde de primăria altuĭ sat maĭ mare. Olt. Colibă la baltă (BSG. 1922, 122). Serbia. Colibă, bordeĭ. – Și cotun și cotună, f., pl. e (Mold.). V. covergă.

RICKEN, tunel rutier în NE Elveției, în V cantonului Sankt Gallen, la E de lacul Zürich; 8,6 km lungime.

LACUL CELOR PATRU CANTOANE (VIERWALDSTÅTTER SEE [fi:rvaltʃtetr zee], germ LUZERN, fr. LUCERNE), lac în partea central-nordică a Elveției, situat între cantoanele Lucerna, Schwyz, Uri, Nidwalden, la poalele Alpilor, la 434 m alt.; 114 km²; lungime: 38 km; lățime max.: 4 km; ad. max.: 214 m. Traversat de râul Reuss (afl. dr. al râului Aare). Important obiectiv turistic. Pe malurile sale se găsesc mai multe stațiuni climaterice (Luzern, Cham, Zug, Brunnen, Sisikon, Buochs, Stansstad).

JURA [ʒürá] 1. Lanț muntos, de înălțime mijlocie, în Europa de V, extins pe direcția SV-NE, pe o lungime de peste 600 km și c. 80 km lățime, pe teritoriile Franței, Elveției și Germaniei și cuprinde: J. propriu-zisă (Franța, și Elveția), situată între văile Isère și Aare, constituită din calcare jurasice. Lungime: c. 230 km. Culmi paralele cu direcția SV-NE, cu alt. mai mari spre SE. Alt. max.: 1,718 m (Crêt de la Neige). Carst dezvoltat. De aici izv. râurile Ain și Doubs. Rezervații; J. Suabă (Schwäbische Alb), situată între cursul superior al Dunării (la SSE) și cel al Neckarului (la NNV). Alt. max.: 1.015 m (vf. Lemberg). Lungime: c. 200 km. Relief de podișuri calcaroase și dolomitice, mai înalte spre valea Neckarului; J. Franconiană (Fränkische Alb), situată între văile Dunării (la S) și Mainului (la N), ca o continuare spre NE și N a M-ților Jura Suabă, de care este despărțită prin valea râului Wörnitz. Alt. max.: 652 m (vf. Poppberg). Lungime: c. 200 km. 2. Canton în NV Elveției, drenat de cursul superior al Rinului, la poalele masivului muntos omonim; 836,5 mii km²; 69,2 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Delémont. Expl. lemnului. Creșterea bovinelor.

SARNEN [zárnən], oraș în Elveția centrală, centrul ad-tiv al Cantonului Obwalden, situat la 60 km E de Berna; 9,1 mii loc. (2003). Stațiune climaterică. Turism. Monumente: turn (sec. 13), biserica barocă Schützenhaus (1752).

REFERÉNDUM (< fr.; {s} lat. [ad] referendum „spre a fi supus [adunării]”) s. n. (Dr.) Consultare a cetățenilor, care trebuie să răspundă prin „da” sau „nu”, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță sau asupra altor probleme de stat. Opțional rezultatul r. poate figura în Constituția unui stat. Primul r. pentru ratificarea unei Constituții s-a desfășurat în Massachusetts S.U.A. (1778). În Europa un r. pentru ratificarea unor legi s-a ținut în cantonul elvețian Sankt Gallen (1831). Primul r. (plebiscit) ținut în România (10/22-14-26 mai 1864), prin care a fost sancționată o nouă Constituție (Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris) și o nouă lege electorală.

SANKT GALLEN [zankt gálən] (în fr. Saint-Gall; în it. San Gallo) 1. Oraș în NE Elveției, centrul ad-tiv al cantonului cu același nume, situat pe râul Steinach, în apropiere de L. Constanța, la 63 km E de Zürich; 70,4 mii loc. (2003). Nod feroviar. Ind. chimică, textilă (dantele, produse din lână și bumbac), a confecțiilor, sticlăriei și alim. (ciocolată, biscuiți, bere). Constr. de aparate chirurgicale. Broderii. Teatre. Sală de concerte; muzee. Biblioteca „Stifts”, în stil rococo (1758-1767), cu c. 2.000 de manuscrise și numeroase incunabule și cărți vechi; catedrală romano-catolică, în stil baroc (1755-1772). Turism. În anul 612 misionarii celți au întemeiat un schit, pe locul căruia, în c. 720 a fost ridicată o mănăstire benedictină, care, până în sec. 11, a fost cea mai importantă școală de educație din N Alpilor. Orașul actual s-a dezvoltat în jurul acestei mănăstiri, care s-a asociat Confederației helvetice în 1454, când a devenit o abație independentă. Mănăstire inclusă (în 1983) în Patrimoniul cultural universal. În 1803, orașul S.G. a devenit cap. cantonului omonim. Episcopie. romano-catolică. (din 1846). 2. Canton în NE Elveției, cuprinzând și o parte din lacurile Constanța (Konstanz) și Wallen; 2 mii km²; 455,1 mii loc. (2003). Centrul ad-tiv: Sankt Gallen. Creșterea bovinelor. Expl. și prelucr. lemnului. Produse textilă și alim. Pomicultură. Turism.

OBWALDEN, semicanton în Elveția centrală; 490,7 km²; 32,4 mii loc. (2000). Centrul ad-tiv: Sarnen. Expl. forestiere. Creșterea intensivă a animalelor. Turism. Împreună cu semicantonul Nidwalden formează cantonul Unterwalden.

SOLOTHURN [zó:loturn] (în fr. SOLEURE; în it. SOLETTA) 1. Oraș în NV Elveției, pe Aare, centrul ad-tiv al cantonului S., situat la poalele m-ților Jura, la 29 km N de Berna și 40 km S de Basel; 15,4 mii loc. (2000). Nod feroviar. Constr. de mașini electrice și de echipament tehnic. Ind. textilă, a hârtiei, încălțămintei și alim. Producție de ceasuri. Catedrala Saint Ursus (1762-1773), în stil baroc, biserică iezuită (1680-1688), Turnul cu ceas (1250); Primărie (sec. 15). Arsenal (1610-1614), azi muzeu cu colecții de arme vechi și unelte. Turism. Cunoscut în timpul Imperiului Roman cu numele Solodorum, care devine oraș liber imperial în 1218; inclus în Federația helvetă în 1481. 2. Canton în NV Elveției 0,8 mii km²; 246,5 mii loc. (2003). Expl. forestiere. Creșterea bovinelor. Pomicultură.

ŠIBENIK [ʃíbeni:k], oraș în NV Croației, situat pe coasta dalmată, în estuarul fl. Krka, la 48 km NV de Split; centrul ad-tiv al cantonului Šibenik-Knin; 37 mii loc. (2001). Port comercial și de pescuit. Bază militară la M. Adriatică. Hidrocentrală. Șantier naval. Ind. metalurgiei feroase și neferoase (aluminiu la Lozovac), chimică (vopsele, carbid), textilă (țesături din lână), alim. (vin, conserve). Exportă bauxită, lemn, vin, lichior ș.a. Pescuit. Centru turistic. Fortăreața Sf. Ana (sec. 12-13); catedrala romano-catolică Sf. Iacob (1431-1536), în stil gotic cu elemente renascentiste, declarată (în 2000) ca fiind inclusă în Patrimoniul cultural universal; bisericile Sf. Anton (sec. 12) și Sf. Francisc (sec. 14); Primăria (sec. 16). Menționat documentar în 1066. A primit statut de oraș în 1167.

SION [siõ] (germ. SITTEN [zítən]), oraș în SV Elveției, centrul ad-tiv al cantonului Valais, situat pe fl. Ron, la 80 km S de Berna; 27,1 mii loc. (2000). Piață pentru flori, fructe și vin. Ind. electrotehnică, de prelucr. a lemnului și tutunului, textilă și alim. Muzeu de istorie adăpostit în castelul Valère. Stațiune climaterică și centru turistic. Bisericile Notre Dame de Valère (1055) și și Saint-Théodule (1516). Ruinele castelului Tourbillon (sec. 13); catedrală gotică Notre Dame du Glarier (sec. 15); Primăria (1660); casa Supersaxo (1505); Turnul Sionului, azi Muzeu de arte frumoase. Cunoscut în timpul Imperiului Roman cu numele de Sedunum. Sediul unei episcopii din sec. 6. Capitala comitatului Vallese (din 979).

LUCERNA (LUCERNE [lüsérn], LUZERN [lútsern]) 1. Oraș în partea central-nordică a Elveției, pe țărmul de NV al Lacului celor Patru Cantoane, la gura de vărsare a râului Reuss, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 58,2 mii loc. (1997). Nod de comunicații. Ind. metalurgică; constr. de mașini, electrotehnică, mecanică fină, textilă, chim., alim. Stațiune turistică. Monumente: Hofkirche Sankt Leodegar, construită în anii 1633-1644 pe locul unei biserici din sec. 8; Sankt Peter (1178, refăcută în 1750); Biserica iezuiților (1667-1677); Mariahilfe (1676-1681); Primăria în stil renascentist (1599-1606); podurile (peste râul Reuss) Kapell-Brücke (1333) și Spreur-Brücke (1407). Turnul de Apă (simbolul orașului). Fundat în sec. 8. A primit statut de oraș în c. 1178. Bastion al catolicismului, a condus coaliția cantoanelor catolice în războiul civil din 1847. 2. Canton în partea central-nordică a Elveției; 1,5 mii km²; 341,8 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Lucerna. Expl. forestiere. Zonă de agricultură intensivă (cereale și creșterea animalelor).

LUCERNE 1. V. Lacul celor Patru Cantoane. 2. V. Lucerna.

LUDOVIC (LOUIS), numele a 18 regi ai Franței. Mai importanți: L. I cel Pios, împărat (814-840). V. Ludovic, împărați și regi germani. 2. L. VI cel Gros (1108-1137). A promovat o politică de centralizare, restabilind ordinea în domeniul regal (mai ales Île-de-France). A luptat împotriva regelui Henric I al Angliei și a împăratului Henric V. 3. L. VII cel Tânăr (1137-1180). A condus, fără succes, a doua cruciadă (1147-1149). În 1152, în urma divorțului de ducesa Aliénor dAquitania și a căsătoriei acesteia cu regele englez Henric II, a pierdut Aquitania. 4. L. VIII Leul (1223-1226). A luptat cu englezii, cucerind Poitou, Saintonge, Limousin, Périgord ș.a. 5. L. IX cel Sfânt (1226-1270). A desfășurat o politică de centralizare a statului, reorganizând justiția, armata și sistemul monetar. În urma luptelor cu englezii, prin Pacea de la Paris (1259) a obținut Normandia, Anjou, Maine și Poitou. A întreprins două cruciade; a șaptea (1248-1254) în Palestina, pentru a o elibera de sub dominația Egiptului și a opta (1270, în Tunisia, unde moare de ciumă). Canonizat (1297), este comemorat la 25 aug. 6. L. XI (1461-1483). A întărit considerabil puterea regală centrală, înfrângând, cu ajutorul cantoanelor elvețiene, o coaliție a marilor seniori feudali francezi, în frunte cu Carol Temerarul. În urma Tratatului de la Arras (1482) a anexat ducatul Burgundiei. Adept al unei politici economice mercantiliste. 7. L. XII (1498-1515). Printr-o serie de războaie a urmărit să anexeze teritorii în Italia, dar a fost înfrânt. 8. L. XIII (1610-1643). A fost tutelat în actele sale de autoritate monarhică de cardinalul Richelieu și de mama sa, Maria de Medici. În timpul său, Franța a intrat în Războiul de 30 de Ani (1635). 9. L. XIV cel Mare (supranumit Regele Soare) (1643-1715). În timpul minoratului său (până în 1661), statul a fost condus de cardinalul Mazarin și mama sa, Ana de Austria. Prin înăbușirea Frondei și datorită activității unor colaboratori iluștri, ca Mazarin, Louvois, Colbert, a netezit calea spre instaurarea absolutismului regal, care a atins apogeul în timpul domniei lui (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”). În 1685 a revocat Edictul din Nantes. A promovat o politică externă de anexiuni: Războiul de Devoluție împotriva Spaniei, încheiat cu Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1668), războiul împotriva Olandei, încheiat prin Pacea de la Nijmegen (1678), războiul cu Liga de la Augsburg, terminat prin Tratatul de la Ryswick (1697), Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei, sfârșit cu tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714). Aceste războaie și luxul Curții regale au ruinat Franța. În timpul domniei lui au înflorit artele, literatura și științele („secolul lui L. XIV”). 10. L. XV (1715-1774). Sub regența lui Filip II duce de Orléans (1715-1723). În prima parte a domniei sale se remarcă guvernarea cardinalului de Fleury (1726-1743). A participat la Războiul de Succesiune la Tronul Poloniei (1733-1735), la Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748) și la Războiul de 7 Ani (1756-1763). 11. L. XVI (1774-1792). A încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a fost detronat (1792) de Revoluția Franceză (1789-1794), condamnat și ghilotinat (1793). 12. L. XVIII (1814-1815 și 1815-1824). A promovat o politică internă de restaurare a privilegiilor pierdute în timpul Revoluției Franceze și a Imperiului. Unul dintre inițiatorii Sfintei Alianțe. În ultimii ani, sub influența ultraregaliștilor conduși de Villèle, a intervenit în Spania, înăbușind revoluția de aici.

LUZERN 1. V. Lacul celor Patru Cantoane. 2. V. Lucerna.

EDENBURY [éndəbəri] v. Canton și Enderbury.

FRAUENFELD [fráuənfelt], oraș în N Elveției, la NE de Zürich, centru ad-tiv al cantonului Thurgau; 17 mii loc. (1991). Metalurgia aluminiului; ind. textilă (bumbac, mătase), chimică, alim. (conserve, zahăr). Poligrafie. Castel (sec. 13).

FRIBOURG [fribú:r] (FREIBURG [fráiburc]) 1. Canton în Elveția; 1,7 mii km²; 211,6 mii loc. (1992). Expl. forestiere. Agricultură intensivă. Creșterea bovinelor., Turism. 2. Oraș în V Elveției, la SV de Berna, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 34,2 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Ind. prelucr. metalelor, lânii, chimică, alim. (ciocolată). Universitate. Catedrala St. Nicholas (sec. 13-15). Clădiri din sec. 13-18, cele mai importante în stilurile gotic și baroc. Muzee de artă și istorie. Turism.

GENEVA (GENÈVE [jənév], GENF) 1. Lac în M-ții Alpi (în N Alpilor Savoiei), situat în valea glaciară a Ronului (375 m alt.), la granița dintre Elveția și Franța; 581 km². Ad. max.: 309,. Lungime: 70 km. Țărmuri înalte și abrupte. Climă blândă. Pe maluri se găsesc orașele: Geneva, Laussane și stațiunile climaterice Montreux, Évian-les-Bains, Vevey. Navigație. Se mai numește Léman sau Genfer See. 2. Canton în SE Elveției; 282 km²; 378,8 mii loc. (1992). Culturi cerealiere. Creșterea intensivă a animalelor. 3. Oraș în Elveția, pe țărmul de SE al lacului cu același nume, centru ad-tiv al cantonului G.; 167,7 mii loc. (1992). Important nod de comunicații. Aeroport internațional. Centru bancar internațional. Ind. ceasornicelor și a instrumentelor științifice de precizie, chimică. textilă și alim.; orfevrărie. Turism. Monumente de arhitectură (Palatul Națiunilor), catedrala Sf. Pierre (sec. 12-13), primărie (sec. 16-17), colegiul Saint-Antoine (sec. 16). Muzeu de artă și istorie. Grădină botanică. Universitate (înființată în 1559 de J. Calvin). În 1536 G. a adoptat Reforma, devenind în timpul lui Calvin leagănul noii religii. În 1603 i se recunoaște independența. Alipită Franței (1879-1814), G. a intrat în Confederația elvețiană (1814). A fost sediul Societății Națiunilor. În G. își au sediul numeroase organizații internaționale și organisme O.N.U. (Crucea Roșie, Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Internațională pentru Telecomunicații, Organizația Meteorologică Mondială ș.a.). Centru al protestantismului și ecumenismului mondial. – Convenția de la ~, convenție internațională asupra drepturilor de autor, încheiat în 1952 și intrată în vigoare în 1955. Revizuită în 1971. – Convenția de la ~ (apr.-iul. 1954), conferință care a dus la semnarea acordului prin care s-a hotărât încetarea focului și împărțirea Vietnamului în două zone (de N și D), de o parte și de alta a paralelei de 17°.

GLARUS 1. Canton în Elveția; 685 km²; 38,1 mii loc. (1992). Expl. forestiere. Creșterea intensivă a animalelor. Turism. 2. Oraș în E Elveției, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 5,5 mii loc. (1990). Țesături de bumbac, fabrică de mobilă și de schiuri; țigarete.

GRAUBÜNDEN, canton în E Elveției; 7,1 mii km²; 173 mii loc. (1992). Centrul ad-tiv: Chur. Expl. forestiere. Creșterea animalelor. Numeroase stațiuni balneclimaterice (Arosa, Davos, St. Moritz). Turism dezvoltat.

GUANGZHOU, oraș în SE Chinei, în delta fl. Xijiang, port la M. Chinei de Sud, centur ad-tiv al prov. Guangdong; 3 mil. loc. (1990). Important nod de comunicații. Aeroport. Siderurgie. Șantiere navale. Mare centru al ind. mătăsii și iutei. Ind. celulozei și hârtiei, a cauciucului, a piel., poligrafică și alim. (zahăr). Universitate. Târg internațional. Menționat în sec. 3 î. Hr. În Evul Mediu – mare port comercial care lega China de SV Asiei și Africa. În sec. 7, în G. a existat o colonie a negustorilor arabi, iar, ulterior a fost unul dintre primele orașe chineze în care au pătruns europenii. În sec. 18, G. a devenit principalul port de comerț internațional al Chinei. În urma războaielor purtate de Marea Britanie și Franța împotriva Chinei, aceasta a fost nevoită, în 1860, să declare G. port deschis comerțului extern. Principal centru al luptei pentru înlăturarea dinastiei manciuriene, precum și al forțelor naționale revoluționare din anii 1923-1926 și dec. 1927. Memorialul Sun Zhongshan (Sun Yat sen), Templul Guangxiao (sec. 7), Templul celor șapte bananieri și Pagoda florilor (sec. 6). Se mai numește și Canton.

LA HARPE [la árp], Frédéric-César (1754-1838), om politic elvețian. Preceptor al marilor duci Aleksandru și Konstantin la Sankt-Petersburg (1783-1795). Întors în țară, a fost acuzat de iacobinism; după ocuparea Elveției de trupele franceze devine unul dintre directorii Republicii Helvetice (1798-1800). La Congresul de la Viena (1814-1815) va obține, grație țarului Aleksandru I, fostul său elev, neutralitatea Elveției și independența cantonului Vaud. Memorii.

LAUSANNE [lozán], oraș în SV Elveției, centrul ad-tiv al cantonului Vaud, situat pe țărmul de N al L. Geneva, la 374 m alt., la 51 km NE de Geneva; 115,9 mii loc. (1996). Aeroport. Important nod feroviar pe traseele europene. Mare centru financiar, industrial, comercial și turistic. Ind. de prelucr. a metalelor, chimico-farmaceutică, a maselor plastice, instrumentelor de precizie, poligrafică, textilă, a pielăriei și alim. (ciocolată, bere, țigarete etc.). Universitate (f. 1891, pe baza Academiei Tehnologice din 1537). Muzeu olimpic. Parcul Mon-Repos. Sediul Comitetului Olimpic Internațional. Renumită stațiune balneoclimaterică. Monumente: catedrala Notre-Dame, construit în stil gotic (1160-1275), cu refaceri din sec. 19 datorate lui Viollet-le-Duc; bisericile Saint-François (sec. 13-15) și Saint-Laurent (sec. 18); castelul Sainte-Marie (1397-1406), azi sediul guvernului cantonal; Primăria (1458, refăcută 1673-1675). Castel (1397-1406); Palais de Rumine (1898-1906), în stil neorenascentist, azi muzeu cantonal. Veche așezare romană sub numele de Lausanium; reședință episcopală (594-1536) și, din 1434, oraș liber. În sec. 17, loc de refugiu al hughenoților. Reședință a cantonului Vaud (1803). La 18 oct. 1912 aici s-a semnat Tratatul de pace italo-turc, prin care Turcia a recunoscut Italiei stăpânirea asupra Tripolitaniei și Cirenaicii. – Conferința Internațională din 20 nov. 1922-24 iul. 1923, cu participarea Marii Britanii, Franței, Italiei, Japoniei, Greciei, României, Iugoslaviei, S.U.A. (cu un observator), U.R.S.S., Turciei și Bulgariei. A adoptat Tratatul de la L., care prevedea anularea Tratatului de la Sévres și fixarea noii granițe pentru Turcia, iar în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele, o nouă convenție care acorda libertate de navigație pentru vasele comerciale și militare ale tuturor statelor în timp de pace și război. – Conferința de la L. (16 iun.-9 iul. 1932), cu participarea Marii Britanii, Franței, Belgiei, Italiei, a stabilit modalitatea de lichidare a reparațiilor datorate de Germania după primul război mondial.

NEUCHÂTEL [nöʃatél] (NEUENBURG) 1. Lac tectono-glaciar, navigabil în V Elveției, la poalele M-ților Jura, la 429 m alt., străbătut de râul Aare; 218 km². Lungime: 38 km; lățime max.: 8 km; ad. max.: 153 m. 2. Oraș în V Elveției, pe țărmul nordic al lacului cu același nume, centru ad-tiv al cantonului omonim; 31,8 mii loc. (1997). Constr. de aparataj electrotehnic; mecanică de precizie (ceasornice), produse alim. Orfevrărie. Universitate (1838). Castel (sec. 12-16), clădirea Halelor, edificiu în stil renascentist din 1570, biserică (sec. 12, cu adăugiri în sec. 13-15), primărie (sec. 18). Muzeu de artă. Centru turistic. Menționat documentar din 1011, s-a dezvoltat rapid ca centru comercial primind statul de oraș (1214). 3. Canton în Elveția; 803 km²; 165,3 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Neuchâtel. Cereale. Creșterea intensivă a bovinelor. Zonă turistică. 4. Principatul ~, formațiune statală, vasală ducatului Burgundiei (sec. 11); a încheiat o alianță perpetuă cu cantonul Berna (1406). Principat suveran (1648), a trecut cu titlu personal în stăpânirea regilor Prusiei (1707), rămânând asociat Confederației Helvetice. Canton helvetic (1815), regele Prusiei păstrând titlul de prinț de N. și renunțând să-și exercite autoritatea efectivă (din 1857).

pĭástru m., pl. ștri (it. piastra, de unde și ngr. pĭástra. V. empiastru). O monetă de diferite valorĭ în diferite țărĭ. Cel turcesc (numit la noĭ și leŭ și groș) valora 23 de banĭ, cel egiptenesc 26. În America (Uruguay, Haiti, Mexic), în Indochina franceză și la Canton (China) e pĭesa de 5 francĭ. V. chisea 2.

*reto-román saŭ retoromán, -ă adj. (d. ret-ic și roman). Din Reția (Rhaetia) saŭ din cantonu Grizonilor (Elveția): limba retoromană se derivă din latină și se vorbește la izvoru Rinuluĭ și Inuluĭ, în sudu Tiroluluĭ și răsăritu provinciiĭ Veneția. S. m. și f. Locuitor din aceste regiunĭ: un Retoroman.

HÖLLOCH [höloh], peșteră în Elveția centrală, la E de Lacul celor Patru Cantoane, lângă localit. Moutathal, la 700 m alt. Lungimea max. a galeriilor: 135,6 km (a treia peșteră a lumii). Ad. max.: 828 m. Turism.

canton s. n., pl. cantoane

canton n. 1. porțiune dintr’un teritoriu; 2. diviziune administrativă și teritorială (în Franța, și Elveția); 3. locuința cantonierului și distanța de cale ferată de la un canton la altul.

cantonà v. 1. a distribui trupe în mai multe sate; 2. fig. a separa în pozițiuni izolate; 3. a se retrage într’un canton spre siguranță, a se izola.

cantonal a. ce ține de un canton.

departament n. 1. partea din administrațiunea unui Stat atribuită unui ministru: departamentul justiției; 2. diviziune administrativă: Franța are departamente, împărțite în arondismente și subîmpărțite în cantoane și comune.

Argovia f. unul din cele 22 cantoane ale Elveției, udat de râul Aar: 206.000 loc.

Canton n. oras si port în China: 1.380.000 loc.

Elveția f. confederațiune de 22 cantoane în Europa centrală: 3.885.000 loc. (Elvețian).

Ferney n. canton cu 1300 loc. aproape de Geneva. Aci se retrase Voltaire în 1758 și mai trăi 20 de ani.

Friburg n. 1. canton în Elveția: 20.000 loc. cu cap. Friburg; 2. (în Brisgau), oraș german în marele ducat de Baden cu o Universitate catolică: 88.000 loc.

Geneva f. canton și oraș în Elveția, pe lacul cu acelaș nume: 140.000 loc. Orologerie și bijuterie. Universitate fundată de Calvin. Patria lui J. J. Rousseau. ║ (Lacul de) sau Lacul Leman, mare lac al Europei între Franța și Elveția, străbătut de Ron.

Grizoni m pl. unul din cantoanele Elveției: 125.000 loc., cu cap. Coire.

Interlaken n. sat în Elveția pe Aar, în cantonul Berna: 3600 loc. Stațiune de vară foarte frecventată.

Lucerna f. unul din cantoanele Elveției, cap. Lucerna, pe lacul cu acelaș nume: 44.000 loc.

Patru-Cantoane (Lacul celor) n. numele lacului de Lucerna.

San-Gall n. canton și oraș în Elveția: 70.000 loc. Muselinuri, broderii. Mănăstire od. celebră, fu un centru al culturei ecleziastice în evul-mediu.

Schwitz n. unul din cele 22 cantoane ale Elveției: 59.400 loc. Cap. Schwitz cu 8000 loc., nu departe de lacul celor Patru-Cantoane.

Tessin m. 1. râu în Elveția, se varsă în Padu: 260 km. Anibal bătu pe Scipione lângă malul râului; 2. unul din cantoanele Elveției: 159.000 loc. cu cap. Bellinzona.

Thurgau m. canton elvețian pe Lacul de Constanța: 134.000 loc. cu cap. Frauenfeld.

Unterwalden n. unul din cele 3 cantoane elvețiene cari fură leagănul libertății în Elveția: 30.000 loc.

Zürich n. canton în Elveția cu 538 de mii loc. Cap. Zürich: 209.000 loc. Universitate. Patria lui Gesner și a lui Lavater.

BRIGADĂ, brigăzi, s. f. 1. Unitate militară superioară regimentului și inferioară diviziei. 2. Formație (stabilă) de lucru, compusă din muncitori organizați adesea pe echipe și pe schimburi sau pe faze de operație, în vederea îndeplinirii unei sarcini de producție. 3. (În sintagma) Brigadă silvică = subunitate silvică formată din unul sau din mai multe cantoane și condusă de un brigadier silvic. 4. (Ieșit din uz; în sintagma) Brigadă artistică = colectiv în cadrul mișcării artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viața colectivului din care făcea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.

CANTON, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton.

DELÉMONT, oraș în NV Elveției la poalele M-ților Jura, centru ad-tiv al cantonului Jura; 11,6 mii loc. (1991). Orologie.

BRIGADĂ, brigăzi, s. f. 1. Echipă de muncitori organizată în spirit socialist, în vederea îndeplinirii unei anumite sarcini de producție (în fabrici, în uzine, pe șantiere etc.). Brigada [tractoriștilor] începuse, ca de obicei, curățatul de fiecare zi al motoarelor. MIHALE, O. 434. Colhozul este format din brigăzi, fiecare brigadă are cite un șef și la rîndul ei brigada este compusă din echipe. SAHIA, U.R.S.S. 98. ◊ Brigadă de producție = echipă de muncitori agricoli, reprezentînd forma de bază a organizării muncii în gospodăriile agricole colective, care-și desfășoară activitatea într-un sector delimitat (zootehnic, viticol, legumicol, de cîmp etc., avînd caracter permanent și stabil. Brigada de producție este forma de buză a organizării muncii în gospodăria colectivă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2672. Brigadă de calitate v. calitate. Brigadă de bună deservire v. deservire. Brigadă de șoc v. șoc. 2. Subunitate (în administrația pădurilor din cuprinsul unui ocol silvic) condusă de un brigadier silvic și constituită, la rîndul ei, din două sau mai multe cantoane. 3. Corp de trupe alcătuit din două regimente din aceeași armă. (în trecut) General de brigadă.

CANTON, cantoane, s. n. 1. Clădire construită în imediata apropiere a unei căi de comunicație și înzestrată cît aparate de semnalizare și de comunicație, necesare pentru supravegherea și întreținerea acelei căi; servește și ca locuință pentru cantonier. Becurile mari de la barieră își legănau lumina peste linii. La canton suna un clopot semnalul de închidere a drumului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 61. Gîngu știa că la cantonul de aci e un om bălan, cu glasul. moale. C. PETRESCU, S. 39. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor, în cadrul căreia activează pădurarul; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. Părăsiți și ideea nefericită de a împărți Franța în cantoane. CAMIL PETRESCU, T. II 495. Cantonul [în Elveția] să poate socoti ca un județ, cu atîta numai deosebire că, fieșcare canion își are obiceiurile și prăvăliile lui, care să potrivesc cu foloasele locului. GOLESCU, Î. 162.

CANTONIER, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană însărcinată cu paza și întreținerea unei porțiuni dintr-o cale de comunicație. Cantonierul supraveghează trecerea trenului prin fața cantonului. – Pronunțat: -ni-er.

DEPĂRTARE, depărtări, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Faptul de a fi departe. Prietenia mea pentru Sevastița e una din acele simțiri pe care nici timpul, nici depărtarea n-au putut-o nimici. HOGAȘ, DR. II 139. ♦ Loc situat departe, la mare distanță de vorbitor. Zi și noapte, depărtările vuiau sub cumpăna clopotelor. CAMILAR, T. 123. Depărtările înalte, spre asfințit, în amurgul singuratic, stăteau cufundate într-o umbră viorie. SADOVEANU, O. V 441. Bălcescu... scrutează cheiul portului, depărtarea. CAMIL PETRESCU, B. 217. Cerul cenușiu plîngea ploaie măruntă și rece care învăluia depărtările și împăienjenea vederile. SANDU-ALDEA, D. N. 152. ◊ Loc. adv. În depărtare (sau depărtări) = într-un loc depărtat, departe. Cînd e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb. COȘBUC, P. I 82. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. Au mers vestea-n depărtări Peste nouă țeri și mări! ALECSANDRI, P. II 179. 2. Distanță. De-aș putea, cu dragostea mea, toată Depărtarea dintre noi s-o sfărm. PORUMBACU, A. 45. Curînd nu-l mai aud; s-a pus între el și noi depărtarea. SADOVEANU, V. F. 26. De amîndouă părțile podului, la depărtări egale, între două șiraguri de salcîmi, erau două cantoane. C. PETRESCU, S. 39. ◊ (Cu determinări locale sau temporale) Muncea cu ziua, la o boieriță... peste trei dealuri depărtare. CAMILAR, N. I 214. Are el în pădure, depărtare de-aici un ceas, două prisăci. SADOVEANU, Z. C. 34. Rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. ISPIRESCU, L. 59. ◊ Loc. adj. și adv. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanță. Deodată, din cerul albastru, au ieșit doi vulturi, negri soli ai nopții din depărtare, de dincolo de razele culcate în amurg. ARGHEZI, P. T. 105. Din depărtări Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, P. I 56. Milescu începu o melodie ușoară, ce părea că vine din depărtările adînci ale notelor de jos. D. ZAMFIRESCU, R. 143. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de veară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III 14.

HIPODROM, hipodromuri, s. n. Cîmp amenajat pentru alergări și curse de cai, cu o pistă în formă ovală și un amfiteatru pentru spectatori. Se-nșiruie și fug cantoanele-n monom Și kilometrii fug în urma lor, Și toate-aleargă ca pe-un hipodrom, Parcă s-au pus să bată un record. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 150.

CONTRABALANSA, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru, a cumpăni; fig. a nimici efectul unei acțiuni prin altă acțiune. Părăsiți și ideea nefericită de a împărți Franța în cantoane, ca să contrabalansați Parisul. CAMIL PETRESCU, T. II 495.

SCHAFFHAUSEN [ʃa:fháuzən] 1. (Cascada Rinului, în germ. RHEINFALL), cascadă pe Rin, în apropiere de orașul S.; 20 m înălțime; 115 m lățime. 2. Oraș în N Elveției, centrul ad-tiv al cantonului cu același nume, situat pe dr. fl. Rin, în apropierea cascadei omonime, la 37 km N de Zürich; 33,7 mii loc. (2003). Nod feroviar. Hidrocentrală. Ind. metalurgiei neferoase (aluminiu), a constr. de vagoane de c. f. și de aparate de precizie, de prelucr. a lemnului, hârtiei, textilă (țesături; filatură de lână) și alim. Vestit centru tradițional la producției de ceasuri. Muzeu de artă aplicată. Turism. Monumente: castel fortificat (1564-1585); mănăstirea benedictină Toți Sfinții, în stil romanic, fundată în c. 1049 de contele Eberhard III; catedrală (1103), cu clopot instalat în 1486 – clopot care l-a inspirat pe Fr. Schiller să scrie faimosul poem „Das Lied von der Glocke”; biserică de parohie (1460-1517); Primăriile veche (1382-1412) și nouă (1617). S. a devenit oraș liber între 1190 și 1218 și a fost sub dominație habsburgică în perioada 1330-1415. 3. Canton în N Elveției; 298 km²; 73,9 mii loc. (2003). Centrul ad-tiv: Schaffhausen. Hidroenergie. Ind. metalurgiei neferoase, chimică, a constr. de mașini, cimentului, sticlăriei, hârtiei, pielăriei, textilă și alim. (conserve, bere). Producție de ceasuri. Viticultură; pomicultură. Creșterea bovinelor.

ÎNVERZIT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze, iarbă etc.) Devenit verde; (despre un loc, un cîmp etc.) acoperit cu verdeață. Asculta-vom de pe rîpele înverzite ale lacului celor patru cantoane voiosul și semețul cîntic al plăieșului elvețian. ODOBESCU, S. III 80. Cetatea... rămase singură pe culmea înverzită. NEGRUZZI, S. I 175. Dă, bade, tot prin grădină, Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot iarbă înverzită, Pentru tine încolțită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 406.

ITALIANĂ s. f. (cf. it. italiano): limbă romanică din grupul central, vorbită în Italia (Peninsula Italică, Sicilia și Sardinia) de peste 50 de milioane de oameni; în nordul Corsicei, în cantonul elvețian Ticino, pe litoralul francez al Mării Mediterane, în S.U.A., în Argentina, în Tunisia etc. Este limba oficială a Italiei și una dintre cele patru limbi oficiale ale Elveției. Spre deosebire de celelalte limbi romanice, i. posedă consoane geminate, a căror opoziție cu cele simple creează diferențe de sens (fato „soartă” – fatto „făcut”; calo „coborâre” – callo „bătătură” etc.). De asemenea, i. se remarcă prin posibilitățile ei inepuizabile în derivarea cu sufixe și prin libertatea de construire a frazelor. Vocabularul ei este mai apropiat de cel latin (este singura limbă romanică formată în „patria romanilor”, limbă cu foarte multe împrumuturi savante din latină). Istoria limbii i. cuprinde trei perioade: a) italiana veche (între secolele al IX-lea – al XIII-lea) caracterizată printr-o puternică fărâmițare dialectală (transmisă celorlalte faze), prin dialecte literare de mare prestigiu (menținute până azi), prin folosirea ei în poezia siciliană a secolului al XIII-lea: Carta Capuana (960); b) italiana medie (între sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIX-lea), caracterizată prin înlocuirea treptată a limbii latine cu i., într-un proces de unificare lingvistică în jurul dialectului literar cu cel mai mare prestigiu – cel toscan (florentin) -, oferit ca model al unei limbi literare unice pe întreaga Italie de către marii poeți prerenascentiști – Dante Alighieri (în Divina Comedia), Petrarca și Boccaccio; prin perfecționarea limbii literare i. de către marii scriitori ai Renașterii – Torquato Tasso, Machiavelli, Ariosto etc. – și prin apogeul atins de toscana literară în operele lui Manzoni; c) italiana modernă (între secolul al XIX-lea și al XX-lea), caracterizată prin deplasarea bazei dialectale a limbii literare de la dialectul toscan (florentin) la exprimarea caracteristică Romei și împrejurimilor sale. I. dispune de trei mari grupuri dialectale: în nord – la granița Italiei cu Franța – dialectele galo-italiene, printre care se remarcă cel ligurian, piemontez, lombard și genovez, în centru, cel toscan, marchizan, umbric, roman și corsican, în sud, cel abruzzez, napolitan, apulian, calabrez și sicilian. Diferențele dialectale sunt uneori atât de mari, încât un vorbitor din sud nu se înțelege cu unul din nord. Asupra i. s-au exercitat mai multe influențe (în special în vocabular): în evul mediu, influența arabă (prin intermediul Siciliei), influența spaniolă, influența provensală și influența franceză (acestea două din urmă fiind cele mai puternice). Vocabularul i. s-a îmbogățit și cu termeni germanici și germani, rămași în nordul Italiei (de la triburile de cuceritori din secolul al VI-lea și de la stăpânitorii austrieci din epoca modernă). Existența în limba română a unor cuvinte de origine italiană i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență italiană asupra limbii române (v. influență).

PĂDURĂRIE, pădurării, s. f. 1. Slujba pădurarului. (Neobișnuit) Locuința pădurarului; canton. Vine cu alți vînători într-o toamnă... să bată niște pripoare cu mistreți, chiar în preajma pădurăriei unde trăiam eu. SADOVEANU, N. F. 70. 2. (Învechit) Știința îngrijirii și exploatării pădurilor; silvicultură.

PĂȘI, pășesc, vb. IV. 1. Intranz. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas; a călca, a merge. Pășeam încet prin mijlocul misterioasei frumuseți [a poienii]. SADOVEANU, O. VII 223. Necăjit de oboseala care mă cuprinse, pășeam în neștire, oprindu-mă la fiecare douăzeci de pași să deslușesc cantonul. DUNĂREANU, CH. 115. De pe coastă, pe sub ulmi, Se scoboară mieii-n vale, Obosit și blînd popor, Și cîntînd pășește-agale O copilă-n urma lor. COȘBUC, P. 1157. ◊ Fig. Pe cer, în miez de noapte, Stau stelele în rînd, Iar luna printre ele Pășește meditînd. COȘBUC, P. II 268. Pășește lin o barcă pe unda adormită! ALEXANDRESCU, M. 97. ◊ Expr. A păși în vîrful picioarelor = a merge fără a face zgomot, a păși ușor. 2. Intranz. Fig. A înainta, a progresa, a se dezvolta. Sub conducerea Partidului Muncitoresc Romîn, clasa muncitoare, în fruntea întregului popor muncitor din țara noastră, pășește hotărît pe drumul construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 4, 44. 3. Intranz. (Construit cu prep. «în», «prin» etc.) A intra. Cînd a pășit în casă, îi ardeau ochii și i-a ațintit asupra lui Panțîru. SADOVEANU, O. VIII 193. Tu auzi pășind în tindă – E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă. EMINESCU, O. I 76. În casă nu i-aș păși Dacă nu mi te-aș iubi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272. ♦ A apărea, a se prezenta, a-și face apariția. Iubirea e un înger ce-n casă cînd pășește Și pragul și căminul cu pasul lui sfințește. ALECSANDRI, T. II 107. 4. Tranz. A trece. Îi aruncă o singură privire, de cum a pășit pragul. SAHIA, N. 93. Cum pășiră pragul porții, începură curțile și palaturile a hăui. ISPIRESCU, L. 194. Dacă plouă... acest pîrîiaș neînsemnat, pre care un copil îl poate păși, se face atît de mare încît adese prăvale carele încărcate. NEGRUZZI, S. I 316. ◊ Intranz. (Construit cu prep. «peste») Nesimțit, s-a desprins canatul ferestrei... Jder a săltat și a pășit peste prichici. SADOVEANU, F. J. 603. ◊ Fig. Pășea peste greutăți totdeauna, cu nădejdea, că mîni o să fie mai bine decît azi. MIRONESCU, S. A. 57.

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A desprinde, a despărți, a separa o parte dintr-un întreg cu ajutorul unui obiect tăios; a împărți un întreg în două sau în mai multe bucăți; p. ext. a îmbucătăți, a hăcui; (Tehn.) a diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. Du-te la Drăgan. I-au tăiat azi-noapte via. DUMITRIU, N. 249. Răsturnă mămăliga pe măsuța joasă și rotundă, tăie jumătate și o întinse pe un fundișor lui Mitrea. SADOVEANU, B. 28. Taie trandafiri și-i pune-n păr. CARAGIALE, O. III 106. Fără să dejuge boii, începe a tăia copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată; a tranșa o dificultate. Poți să tai lemne pe cineva, se spune cînd cineva doarme foarte adînc și nu se deșteaptă ușor. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, O. A. 235. A tăia cîinilor frunză v. cîine. A-și tăia craca de sub picioare v. cracă. ◊ Refl. pas. Pomul care nu face roadă, se taie și în foc se aruncă. CREANGĂ, P. 118. ♦ A desface, a desprinde filele unei cărți unite la margini. Începu să taie foile unui volum. C. PETRESCU, Î. II 223. 2. Tranz. A despica. Fierul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură cu lucioase, negre dungi. ALECSANDRI, O. 176. ◊ Fig. Sufletul meu ostenit plutește... singur, ca un cuc care taie aerul și nu i s-aude zborul. DELAVRANCEA, O. II 117. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripile întinse se mai scutură și-o taie. EMINESCU, O. I 152. ♦ (Cu complementul «drum» sau un echivalent al acestuia) A deschide (pentru a-și face loc). Oameni de-ai stăpînirii, cu șpăngi scurte pe umăr, tăiau domol cărări prin zarva adîncă. SADOVEANU, O. I 510. Cu greu își tăie drum printre brațele care se întindeau s-o cuprindă. BART, E. 82. Un melc își taie drumul prin grădină, De-a dreptul, ca un tanc de gelatină. TOPÎRCEANU, P. 265. 3. Tranz. A suprima un text sau o parte dintr-un text. După ce mai tăie cu creionul cîteva știri bănuite, trimise foile la tipografie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 28. Într-un chip arbitrar și fără să fi fost eu consultat prealabil, s-a tăiat la a doua reprezentare a comediei mele «O noapte furtunoasă» partea ei finală. CARAGIALE, O. VII 489. 4. Tranz. (Rar, cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A croi. Am și croitoreasa la mine, poate că-ți tai și tu taiorul. CAMIL PETRESCU, U. N. 185. Haina era... impecabil tăiată. C. PETRESCU, C. V. 187. ◊ Fig. Avea... o gură astfel tăiată, de parcă-ți zicea «Nu vezi că doar nu sînt o femeie de rînd». GANE, N. III 93. Un cioban tăiat pe linii de uriaș. HOGAȘ, M. N. 187. Ochii tăiați în forma migdalei. EMINESCU, N. 34. ♦ A săpa. Casa învățătorului este... tăiată adînc în coasta unei coline. REBREANU, I. 10. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă... preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93. 5. Tranz. A brăzda. Ce ogașe adînci taie carele ăstea cu povară! RETEGANUL, P. V 32. ◊ Fig. Lacrimile-mi taie fața! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. ♦ A desena. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vînt și sus, pe muncelul sterp, cele două mori negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. SADOVEANU, O. V 116. 6. Tranz. (Învechit, cu complementul «monedă» sau un echivalent al acesteia) A face, a fabrica, a bate. Fieșcare canton își taie monedă, avînd deosebire marca unuia de a altuia. GOLESCU, Î. 162. ◊ Refl. pas. Ici era tarapanaua, scundă, închisă cu porți de fier, în care se tăiau banii cu chipul domnului. SADOVEANU, O. I 509. 7. Tranz. A străbate (despărțind, izolînd). E înghețat pîrîul care taie în două ograda. STANCU, D. 14. Podișul împădurit puternic, era tăiat nu numai de albia îngustă a gîrlei, ci și de un alt drum de țară. CAMIL PETRESCU, O. I 15. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde drumul cătră sat Taie-n lung pădurea. TOPÎRCEANU, P. 120. ♦ A traversa. Caracudi taie drumul, salută pe cineva de la fereastră și urmează domol înainte. CARAGIALE, O. II 299. ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri, a împiedica pe cineva să-și continue drumul. Gardianul, hotărît, își îndesă șapca pe frunte și le ieși înainte, tăindu-le drumul. BART, E. 292. 8. Tranz. A apuca pe drumul cel mai scurt, a scurta drumul. De la tîrg la Vadul Mare Taie drumul prin poieni, Legănîndu-se călare Popa Florea din Rudeni. TOPÎRCEANU, B. 15. Își luă noapte bună de la părinți și-o tăie de-a dreptul prin grădină. MIRONESCU, S. A. 46. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și la o cotitură mai largă... intrarăm în apă. HOGAȘ, DR. II. 3. 9. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se întretăia. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau. EMINESCU, N. 46. ◊ Expr. A i se tăia (cuiva) drumurile (sau cărările), se spune cînd cineva se află în încurcătură, întîmpină piedici și nu mai știe pe ce drum să apuce. Mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție cărările. CREANGĂ, P. 187. 10. Refl. (Despre țesături) A se rupe în linii drepte, în direcția firului țesut. Mătasea s-a tăiat. 11. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brînzi (cînd este pus la foc fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brînzit. II. Tranz. 1. A omorî, a ucide cu o armă tăioasă. Ștefăniță-vodă... a cutezat să taie pe cel mai cu putere dintre boierii săi. SADOVEANU, N. P. 50. Făt-Frumos, Făt-Frumos, vino de taie pe ăst dușman al meu. ISPIRESCU, L. 19. Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea! ALECSANDRI, P. P. 12. ◊ Expr. Taie-babă = om lăudăros. Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. A tăia și a spînzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. Nu-și uită el timpurile de altădată, cînd tăia și spînzura. DAVIDOGLU, M. 71. Fac ce vreau, tai și spînzur dacă-mi place, eu îs mai mare. MIRONESCU, S. A. 87. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. La Crăciun cînd tăia tata porcul... eu încălecam pe porc deasupra paielor. CREANGĂ, A. 41. Doi berbeci că voi tăia Și prea mult m-oi bucura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. Taie-un pui și ne fă zeamă. id. ib. 395. 2. A cresta. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ♦ A spinteca. Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului... Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ◊ Refl. reciproc. Vrei să-mi dai pe Cosinzeana, ori în săbii ne tăiem? EFTIMIU, Î. 119. În săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim ori în luptă să ne luptăm? ISPIRESCU, L. 42. 3. (Învechit) A ataca lovind cu arme tăioase; a bate, a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele. ALECSANDRI, P. P. 197. ◊ Intranz. Luară în goană oastea neamțului și tăiau într-însa vîrtos. ISPIRESCU, M. V. 51. Taie-n turci ca la bujor. ȘEZ. II 39. 4. Fig. A înjunghia, a provoca dureri. Și-n lungul spinării îi tăia frigul. CAMILAR, N. I 7. Suflă austrul subțiind norii printre care încep să se ivească stelele și aducînd cu ele un ger de te taie. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 19. Tîmplele grele li se băteau și junghiuri ascuțite îi tăiau, ca niște cioburi de sticlă prin toate încheieturile. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ Absol. Gerul tăia ca un brici. SADOVEANU, M. C. 114. III. Tranz. 1. A curma, a opri, a întrerupe. În pragul morii am ajuns cu răsuflarea tăiată de fugă. C. PETRESCU, S. 29. Și nodul lacrimilor îi tăie glasul. HOGAȘ, M. N. 26. Țăranul cel cu roata îi tăie cuvîntul și zise și el. ISPIRESCU, L. 180. ◊ Absol. Gudică tăie scurt, dînd din umeri: Taci, mă. Era beat. DUMITRIU, N. 238. ◊ Refl. Vroiam să-i spun că-s vodă, Ciubăr-vodă, dar glasul Mi se tăiase. ALECSANDRI, T. II 77. 2. A face să înceteze sau să slăbească; a suprima, a micșora. Numai domnul Tase îi cam tăia curajul, cînd o vedea că se prea înnădește la vorbă. BASSARABESCU, S. N. 15. Chinurile amorului însă, dacă-i tăiase cheful și liniștea, nu-i tăiase și pofta mîncării. GANE, N. III 159. Peste vro cîteva zile am mai tăiet gustul de popie unuia. CREANGĂ, A. 102. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a-i trece (sau a face să-i treacă) cuiva pofta sau îndrăzneala de a obține ceva sau de a săvîrși ceva. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia cuiva) pofta de mîncare = a face să-i treacă (sau a-i trece) cuiva pofta de a mînca. (Refl.) A i se tăia cuiva (mîinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele. Nu mai am nici o putere de atunci. Parcă mi s-au tăiat picioarele și mîinile. Îmi vine numai să dorm. DUMITRIU, N. 254. Se simte așa de bolnav și de slab, că i se taie picioarele. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. ♦ A distruge, a șterge efectul. Să-ți dea mămulica leacuri cari să-i taie fermecele. ISPIRESCU, L. 54. 3. A consfinți încheierea unui tîrg (prin desfacerea mîinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. Ce-ți pasă? Adă mîna... Taie, domnișoară! Ana nu știa cum și ce să taie și trebui să-i explice datina poporului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 130. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punînd jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținînd banca împotriva tuturor celorlalți jucători. Știu că va avea de unde să taie stosul. ALECSANDRI, T. 1635. 4. A spune, a inventa, a croi (minciuni, vorbe etc.). Mă duc să tai O poveste ce se-ntinde și-ar mai crește încă. EFTIMIU, Î. 99. Te știu și pe tine cine ești. Cui le tai tu? CARAGIALE, O. III 55. Începi a tăia la palavre vînătorești. ODOBESCU, S. III 45. 5. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a-l ajuta pe cineva mintea ca să înțeleagă. Pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Atîta m-a tăiat capul și m-a dus mintea. ISPIRESCU, L. 165. (Intranz., rar) A nu-i tăia cuiva capul = a nu pricepe, a nu-i veni în minte. În zăpăcirea lor, turcilor nu le tăia capul... cum să cuteze el a întreprinde și cum să reușească a conduce o revoltă. HASDEU, I. V. 129. 6. (Familiar, în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge.

TÎNGUI, tînguiesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A vorbi plîngîndu-se, jelindu-se, văicărindu-se. Plînse mai departe, liniștit, tînguindu-se și clătinînd din cap. DUMITRIU, N. 137. Vezi cum ești, mă frate Neculăieș, se tîngui meșterul mîngîindu-și bărbuța. SADOVEANU, P. M. 135. A pornit cu ele, tînguind mai mult ca o femeie decît ca un călugăr. DELAVRANCEA, la CADE. Plîngea și se tînguia de-ți rupea inima. ISPIRESCU, U. 53. ◊ (Cu determinări în dativ, indicînd persoana căreia i se adresează plîngerea) Constandin stătea la o masă și moșul i se tînguia. DUMITRIU, N. 280. Așa se tîngui Iana fie-sei. DELAVRANCEA, H. T. 151. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se tîngui și lui. CREANGĂ, P. 177. ◊ Fig. Pîrîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în vremuri mai senine. CERNA, P. 92. ◊ (Urmat de o completivă sau de un complement care indică motivul plîngerii) Se tînguia biata soacră-mea Agapia că haimanaua de copil îi fură toate cireșile și prunele. SADOVEANU, M. C. 16. Se tînguia de viața aceasta. id. O. VII 16. Petre se răcori tînguindu-se că ar vrea să se așeze și dînsul. REBREANU, R. I 160. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plîngătoare, tînguioase. Multe nopți ale tale au fost tulburate în vis de stolul rîndunelelor care se tînguiau. PAS, Z. I 210. Pe urmă alte instrumente, bizare și triste, au început să se tînguie. C. PETRESCU, C. V. 167. Afară-i noapte neagră, vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane. IOSIF, P. 20. ◊ Tranz. A îngenuncheat în fața lespezii de piatră, începînd să se lovească cu fruntea în bucata de stîncă și să tînguiască o plîngere lungă și monotonă. C. PETRESCU, R. DR. 59. Clopotul unui canton tîngui trei bătăi întristate. id. S. 33. 2. Tranz. A deplînge, a compătimi, a jeli pe cineva. O tînguiau moașele din sat, că o măritase tatăl ei, unchiul Manole, încă nevîrstnică. SADOVEANU, M. C. 7. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. Oameni buni, mă tînguiți, Oameni buni, mă miluiți. ALECSANDRI, P. P. 386. ◊ Loc. adv. De tînguit = de regretat, de plîns. E de tînguit că între magnații Transilvaniei se află unul care să îndrăznească, prin machinațiile sale turburătoare, a ruina alianța și învoielile încheiate. BĂLCESCU, O. II 185. ♦ A boci. Căzută la pămînt, tînguia în bocet lung pe... fecior. MIRONESCU, S. A. 86. 3. Refl. A se plînge de cineva, a reclama. Părinții lui... întru mîhniciune se tîngui de dînsul. DRĂGHICI, R. 41. – Prez. ind. și: tîngui (STANCU, D. 256, C. PETRESCU, C. V. 167).

SEMNAL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (acustic sau optic) folosit pentru a transmite la distanță o înștiințare, o comandă. Un cornist chema cu semnale prelungi. SADOVEANU, O. VII 229. La un canton, un clopot sună muzical un semnal, iar ecoul metalic al toamnei îl prelungi îndelung deasupra miriștilor. C. PETRESCU, S. 169. Domnul P. ne spune că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40. ◊ Semnal luminos (sau electric) = semafor (3). Semnalul electric a dat drumul altui torent de trecători. C. PETRESCU, A. 324. ◊ Sunet convențional pentru recunoașterea diferitelor posturi de radio. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea bătăii la vînătoare sau încetarea zgomotului făcut de bătăiași. 2. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni sau îi servește ca impuls. Povestea cu acest Chirilovici fusese cel dintîi semnal de vrajbă între copii. C. PETRESCU, C. V. 98. Ți-i somn... – A, nu! Și pleoapele lui mari ca două obloane de-abia se ridicau. Era semnalul plecării. BASSARABESCU, V. 19. Sosirea acestui domn în București a fost semnalul a mari calamități pentru țară. GHICA, S. 29. ◊ Expr. A da semnalul (pentru o acțiune) = a face primul gest (menit să antreneze și pe alții într-o acțiune), a lua inițiativa, a da tonul. Semnalul popasurilor ea îl dădea, fugind înainte și așezîndu-se pe cîte-o bancă. IBRĂILEANU, A. 155. Dejaset dete semnalul aplaudării. ALECSANDRI, O. P. 131. 3. (Psih.) Indiciu, indicator al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. 4. Aparat sau instalație care servește drept avertisment, semnalează o primejdie; p. ext. sunetul emis. Marfarul se mlădia, gonea din ce în ce mai repede, sunau semnalele cantoanelor. CAMILAR, N. II 230. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte și trenul se oprește. CARAGIALE, M. S. 22. ♦ Semn convențional care pune în evidență prezența și poziția unui corp, a unui loc sau a unui punct. Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră vizibilă la distanță, care pune în evidență poziția unui punct pe teren.

zână, zâne, (dzână), s.f. – (mit.) Personaj fantastic din basmele populare românești. În descântecele maramureșene se confundă adesea cu Sânzâienele (ielele): „S-o tâlnit cu marele, / Cu tarele, / Cu dzâna, / Cu presâna” (Papahagi, 1925: 286). ♦ (top.) Lacul Zânelor, denumirea veche a lacului Bodi (Baia-Sprie) de sub muntele Mogoșa: „Un colț frumos îl reprezintă Lacul Zânelor (Bod) la o altitudine de 740 m. Se poate ajunge la acest lac frumos în timp de câteva ore, pe un drum care duce de la canton pe serpentine și pe poteci. Lacul are o lungime de 320 m și o lățime de 240 m, iar adâncimea cea mai mare ajunge la 15 m. Așezat în mijlocul munților și înconjurat de păduri ne oferă o priveliște pitorească” (Meruțiu, 1936: 35). – Lat. Diana „zeița vânătorii, a lunii” (Scriban; Pușcariu, Tiktin, Densusianu, Rosetti, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

SLEIT¹ s. n. Scoaterea apei dintr-o fîntînă (pentru a o curăța); sleire. El le făcuse în curtea cantonului fîntîna cu apă bună, le croise o treucă mare și curată pentru adăpatul vitelor și tot el avea grijă de sleitul fîntînii. POPA, V. 96.

SCHWYZ [ʃvits], 1. Oraș în partea centrală a Elveției, centrul ad-tiv al cantonului cu același nume, situat la poalele cantonului cu același nume, situat la poalele m-ților Grosser Mythen, la 35 km E de Lucerna; 13,9 mii loc. (2003). Stațiune climaterică estivală. Turism. Ind. de prelucr. a lânii și alim. Muzeu de istorie. Colegiul Mariahilf. Arhivă federală (1936). Biserica Sf. Martin (1769-1774), în stil baroc; capelă gotică (sec. 17); Primărie (1642-1645). Case din sec. 16-17. 2. Canton în centrul Elveției, cu ieșire la lacurile Lucerna și Zürich; 908 km²; 123,3 mii loc. (2003). Centrul ad-tiv: Schwiz. Relief predominant muntos, cu alt. max. de 2.716 m (vf. Ortstock). Creșterea bovinelor (rasa brună). Hidroenergie. Ind. textilă și de prelucr. a lemnului. Turism.

ELVEȚIAN adj. (rar) elvetic. (Un canton ~.)

brigadă sf [At: (a. 1893) URICARIUL XXII, 475 / Pl: ~găzi / E: fr brigade] 1 (Mil) Unitate militară mare, formată dintr-un număr variabil de regimente, batalioane și divizioane. 2 Formație (stabilă) de lucru, compusă din muncitori organizați, adesea, pe echipe și pe schimburi sau pe faze de operație, în vederea îndeplinirii unei sarcini de producție. 3 (Îs) ~ silvică Subunitate silvică formată din unul sau mai multe cantoane și condusă de un brigadier silvic. 4 (Înv; îs) ~ artistică (de agitație) Colectiv în cadrul mișcării artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viața colectivului din care facea parte.

canton sn [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 495 / Pl: ~oane / E: fr canton] 1 Unitate teritorial-administrativă în unele țări. 2 Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. 3 Cea mai mică unitate în administrația pădurilor. 4 (Pre) Casa pădurarului. 5 Clădire din imediata vecinătate a unei căi de comunicație, înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea acesteia și care servește și ca locuință pentru cantonier (1).

cantonal, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr cantonal] 1-2 Care aparține cantonului (1-2). 3-4 Referitor la canton (1-2). 5-6 Care provine de la canton (1-2). 7-8 Specific cantonului (1-2). 9-10 De canton (1-2).

MĂTURĂ s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpini de sorg sau din nuiele, spini (v. t î r n), paie, etc., cu care se mătură. Au oborît pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură. NECULCE, L. 239, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 224, MAN. GÖTT. Du-te la apă, arapino, ce tot spui astfel de fleacuri, îi zise mă-sa, arătîndu-i coceanul măturei. ISPIRESCU, L. 361. Măturile și le face singur gospodarul, afară de cele făcute din hlujanul de mălai tătărăsc pe cari și le cumpără de la gospodarii cari se îndeletnicesc cu aceasta. PAMFILE, I. C. 245, cf. id. DUȘM. 230, 242, NICA, L. VAM. Ce-are, mă, cîinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea, Cu mătura măturînd, Cu lacrimi din ochi stropind! JARNIK-BÎRSEANU, D. 199. Să nu steie două mături la un loc, că are să fie sfadă în casă. ȘEZ. XVIII, 50. Mătură de găteje. ALRM II/I h 407/346. Mătură de nuiele. ib. h 407/182. Mătura veche ajunge la grajd (= bătrînii sînt uneori neglijați). Cf. BARONZI, L. 61. Mătura cea nouă în cui se atîrnă (= orice lucru nou se prețuiește mai mult). Cf. ZANNE, P. III, 226. Tăfălog, tăfălog, De la ușe pîn-la foc (Mătura). ȘEZ. XIII, 25. Hîrșco, hîrșco prin cenușă, Pînă la mama Nastasia Zi-i s-o puie acia (Mătura). GOROVEI, C. 222. Și sucită, Și-nvîrtită, Și țăpoasă, Noduroasă (Mătura). PAMFILE, C. 26. ◊ L o c. v e r b. A da cu mătura = a mătura. Femeia. . . mai pune un lemn pe foc, dă cu mătura pe jos. DEMETRIUS, A. 91. ♦ F i g. (Rar, depreciativ) Barbă mare. Erau boieri cu ișlice și anterie, cu bărbi mari și cu înfățișare gravă. . . își făceau temenele, se apropiau unul de altul, își scoteau ișlicele ca să-și poată săruta unul altuia, solemn, măturile. SADOVEANU, O. XI, 223. 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete ; (popular) mei-tătăresc, mălai-tătăresc, (regional) tătarcă, bălur, flocoasă (Sorghum vulgare) ; b) (și în sintagma măture cu bobu negru, PANȚU, PL.) plantă înaltă pînă la 2 metri, cu frunze late, cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccharatum). Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese. EMINESCU, O. I, 43, cf. GRECESCU, FL. 601. Mâlaiul-mare, mălaiul-tătăresc, mătura, bălurul sau flocoasa, din spicul căruia se fac măturile late. PAMFILE, A. R. 196. Asemănătoare meiului sînt măturele sau meiul-tătăresc. SIMIONESCU, FL. 311. Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături și să vadă fața cantonului. POPA, V. 126, cf. ALR SN I h 145. ALRM SN I h 100, ALR I 935. ♦ (Cu sens colectiv) Lan de mături (2). Către seară urcase un clin pieptiș din dreapta Și se oprise să răsufle într-o margine de mătură. POPA, V. 74. 3. (Și în sintagmele mătură de grădină, mături de grădină, mături de țară. GRECESCU, FL. 498, mături de casă, MORARIU, PL. 462) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze de un verde-deschis, cu flori verzi, abia vizibile, folosită și la măturat; măturică (Rochia scoparia). Să se împlînte nuiale de mesteacăn, de vișini de cei selbateci sau de mături de ceale albe de grădină. ECONOMIA, 220/2, cf. LB. Mătură de grădină, boz. . . precum și alte flori de cîmp. . . se fierb. . . și apoi nepoata se scaldă cu apă de aceasta. MARIAN, NA. 280, cf. BRANDZA, FL. 418. GRECESCU, FL. 498, N. LEON, MED. 50. Mătura, măturică (Kochia scoparia) crește sub formă de tufă, dintr-un hluj, crăcoasă, naltă ca de un metru. . . și cu ea se mătură casa. ȘEZ. XV, 81. Mătură de grădină (Kochia scoparia) poate fi socotită printre plantele de podoabă, nu numai folositoare. SIMIONESCU, FL. 407, cf. BUJOREAN, B. L. 384. 4. Compuse: (Bot.) mătura-maicii-Precesta sau mătură-turcească = năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 54, PANȚU, PL. ; mătura-raiului = floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariifolium). BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 55; (regional) mătură-albă = plantă nedefinită mai de aproape, H VII 480 ; (regional) mătură-vînătă = plantă nedefinită mai de aproape, ib. 5. (Prin Transilv.) Bidinea. Cf. ALR II/I H 291, A I 12, 23. 6. (Ban.) Unealtă cu care se mestecă în laptele pus la fiert, în laptele în care s-a pus cheagul etc. ; (regional) măturică (3), măturice (3), măturișcă (3), măturoi (2), măturată. Cf. CHEST. V 139/29, 51, 140/57, 145/26. 7. (Prin Ban. ; mai ales art.) Dans țărănesc care se joacă în perechi, unul dintre dansatori ținînd în loc de parteneră o mătură (1); cînd perechile se schimbă, cel care rămîne fără parteneră trebuie să danseze cu mătura. Cf. H XVIII 151, 228. – Pl.:mături. – Și: (regional) măture, mătără (A II 3, 12) s. f. - Etimologia necunoscută.

brigadă s.f. 1 Formație (stabilă) de lucru, compusă din mai multe persoane (muncitori, polițiști etc.), organizate adesea pe echipe, cu un anumit scop, cu un anumit profil, care îndeplinesc în comun anumite sarcini de serviciu; echipă. ◊ Brigadă silvică = subunitate silvică formată din unul sau mai multe cantoane și condusă de un brigadier silvic. (în trecut) Brigadă artistică = colectiv de artiști amatori, care prezentau programe artistice (scurte) inspirate din viața comunității din care faceau parte. Brigadă școlară = formă de organizare a unui colectiv de elevi cu scopul instruirii lor profesionale. 2 (milit.) Mare unitate militară, mai mică decît divizia, formată din două sau trei regimente din aceeași armă. ♦ Mare unitate navală alcătuită din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) și două-trei nave mici (vedete). 3 (ist.) Brigăzi internaționale = mari unități militare constituite, în Spania, din voluntari de diferite naționalități, în războiul din 1936-1939. Brigăzile negre = corp militar al membrilor Partidului Fascist Italian, care lupta împotriva partizanilor. • pl. -ăzi. /<fr. brigade, rus. бригада, germ. Brigade, it. brigata.

boacterhaz, boacterhazuri, s.n. (reg.) Canton (în Maram. din dreapta Tisei). – Din boacter „paznic, cantonier” + magh. haz „casă”.

canton s. n., pl. cantoane

Seid einig, einig, einig! (germ. „Fiți uniți, uniți, uniți!) – Schiller, Wilhelm Tell (act. IV, sc. 2). E vorba de lupta țăranilor împotriva stăpînirii tiranice din cantonul elvețian Schwytz. Unul dintre răsculați, Stauffacher, lîngă prietenul său Attinghausen, căzut în luptă, rostește ca un legămînt: ”Vreți să fiți liberi? Fiți uniți pe veci!… uniți, uniți, uniți!" (Vezi: Unde-i unul, nu-i putere și Verbunden…) LIT.

*CANTON (pl. -oane) sn. 1 🌍 Subdiviziune a unei provincii sau a unei țări; în spec. se dă numele de cantoane Statelor din Elveția, confederate între ele: seamănă cu vacile din ~ul Uri I. -GH. ¶ 2 🌍 Subdiviziune a unui arondisment în Franța care la rîndul lui, se împarte în mai multe comune ¶ 3 Locuința cantonierului ¶ 4 Distanța șoselei de la locuința unui cantonier pînă la locuința celui următor: sburau ... tocmai colo lîngă ~ul de pe șosea Br. -VN. [fr.].